O cin n familie

poezie [ ]
------------------------de dorin cozan [do_minus ]
2016-09-29 |

Stau n faa ta ca Isac n faa lui Avraam,

cu o carte n mini i din cnd n cnd privesc pe fereastr.
Parc un nger cu salopet alb zidete o scar. i taie, msoar i taie inima mea, veselindu-se n
Domnul, cu igara dup ureche.
n puine cuvinte i povestesc ce se ntmpl afar i cum mai e lumea. Pentru c insiti n detalii
i spun, ca i ieri, c e aa cum o tii, aa i pe dincolo.
M aplec peste noi dup cana cu ap, cu grij, s nu te ating niciodat. ngerul o soarbe cu sete i
mi cere un foc, cu igara pe limb.
l privesc cum dispare n fum, odat cu scara i i vorbesc, deodat, cu un potop de cuvinte, pe
care le in n mine cu anii.
- Cu cine vorbeti? m vei fi ntrebat tu, atotsilitoare.
- Cu nimeni, ii voi fi rspuns eu, fr pricin rznd.
Curnd m vei fi chemat afar, s aducem lemne de foc i un miel alb ngheat de frig pentru
cin. Dau pagina i simt fonetul aripilor ngereti trecnd ca o vlvtaie pe vrful degetelor uor
nnegrite.
Cu Dumnezeu-nainte, grbit,
am nceput s urcm drumul
care nu se sfrete
care nu se va fi sfrit
nici astzi, nici mine.