Sunteți pe pagina 1din 5

CURS 10

HIPERTENSIUNEA ARTERIALA

Hipertensiunea arteriala este un sindrom clinic determinat de cresterea de durata a


valorilor tensiunii arteriale (TA) sistolice si / sau diastolice. Dupa OMS, valorile normale
ale TA sunt mai mici de 140 mm Hg, iar valorile TA diastolice sunt mai mici decat 90 mm
Hg.
Sunt incadrati in categoria hipertensivilor bolnavii cu TA sistolica egala sau mai mare de
160 mm Hg si/ sau TA diastolica mai mare sau egala cu 95 mm Hg. Persoanele cu
valori cuprinse intre 140-160 mm Hg pentru TAS si 90-95 mm Hg pentru TAD, constituie
grupul cu HTA de granita.
In functie de valorile tensiunii arteriale sistolice si diastolice exista trei tipuri de HTA:
- hipertensiune arteriala sistolica cu TAS egala sau mai mare de 160 mm Hg si cu TAD
normala;
- hipertensiune arteriala diastolica in care valorile TAS sunt normale si valorile TAD
crescute;
- hipertensiune arteriala sistolodiastolica, cu ambele valori tensionale crescute.
Clasificare:
Etiologic, deosebim doua mari grupe de HTA:
I.HTA primara sau esentiala (boala hipertensiva), care reprezinta 95% din cazuri. In
geneza hipertensiunii arteriale esentiale sunt implicati factori genetici (rasa,
antecedente familiale), factori de mediu, obezitatea, consumul de alcool, consumul
excesiv de sare etc.
II. HTA secundara sau simptomatica, in care cauza HTA este cunoscuta:
II.1. HTA de cauze renale:
a) HTA in nefropatii: glomerulonefrita acuta si cronica, periarterita nodoasa, lupus

eritematos diseminat, nefropatia diabetica, rinichiul polichistic, pielonefrita cronica;


b) HTA in rinichiul mic unilateral
c) HTA in afectiuni obstructive ale arterei renale
II.2. HTA endocrina: feocromocitom, boala Cushing, menopauza
II.3. Boli ale sistemului nervos central: tumori si traumatisme cerebrale
II.4. HTA de origine cardiovasculara: coarctatia aortei
II.5. HTA de alte cauze: toxemia gravidica.
In evolutia sa, HTA poate determina, intr-o perioada scurta de timp, afectarea organica
si functionala severa a diferitelor organe (HTA maligna) sau aceasta afectare poate fi
lenta, pe o durata lunga de timp (HTA benigna).
Cand valorile tensionale depasesc normalul in mod durabil, vorbim de HTA
permanenta; daca pe un fond de TA normala se suprapun cresteri moderate, cu
durata de zile sau saptamani, vorbim de HTA labila, oscilanta sau tranzitorie; in
sfarsit cand cresterile tensionale sunt mari, sub forma unor crize de scurta durata,
vorbim de HTA paroxistica.
Simptomatologie
Cefaleea are un caracter pulsatil, matinal, care cedeaza peste zi, cu topografie in
special occipitala;
Ametelile, prezente mai ales la schimbarea pozitiei, au, in unele cazuri, caracter de
vertij, insotite de greturi, varsaturi si zgomote anormale in urechi;
Tulburarile de vedere constau in : scotoame (vedere ca prin ceata), diplopie (vedere
dubla), hemianopsie (vedere pe jumatate de camp vizual), amauroza (scaderea
marcata a acuitatii vizuale) sau chiar cecitate trecatoare (pierderea vederii).
Epistaxisul este frecvent intalnit.
Examenul cordului si al altor aparate depinde de stadiul HTA.
Stadiul evolutiv al HTA

Conform OMS, evolutia HTA se face in trei stadii, pentru precizarea carora un rol
insemnat revine examenului fundului de ochi (FO).
Stadiul I: a) subiectiv: lipsa simptomelor sau cefalee, ameteli, insomnie, palpitatii
b) obiectiv: cresteri moderate si periodice ale valorilor tensionale; FO de gradul I;
examenul obiectiv al cordului este normal; ecg, examenul radiologic si cel al functiilor
renale sunt normale.
Stadiul II: a) subiectiv: simptome nervoase ( cefalee, ameteli, tulburari vizuale),
cardiace (palpitatii, jena precordiala, dispnee de efort), uneori fenomene de
encefalopatie hipertensiva (cefalee intensa, greturi, varsaturi, stare de neliniste si
convulsii tonico-clonice), accidente vasculare cerebrale tranzitorii (prin spasm) sau
definitive (prin hemoragie sau tromboza); b) obiectiv: valorile tensionale sunt, constant,
crescute, examenul cordului arata soculapexian amplu, deplasat in jos si lateral,
accentuarea zgomotului II la aorta; FO prezinta modificari de gradul II; pe ecg se
observa hipertrofie de ventricul stang de diferite grade; examenul radiologic = dilatarea
ventriculului stang si uneori chiar a aortei ascendente; functia renala este, in general,
normala.
Stadiul III: 1) sunt interesate majoritatea organelor: a) creier accidente vasculare
cerebrale minore (pareze si afazii trecatoare) sau majore (leziuni in focar, definitive);
b) cord insuficienta ventriculara stanga acuta (astm cardiac, EPA), cardiopatie
ischemica (angina pectorala, infarct miocardic); c) rinichi insuficienta renala;
2) FO de gradul III
3) modificarile ecg si radiologice din stadiul precedent sunt mai avansate
4) probele functionale renale sunt alterate
Complicatiile HTA vizeaza cele trei organe tinta: 1) cordul IC stanga (astm cardiac,
EPA) sau globala si variate manifestari ale cardiopatiei hipertensive (angina pectorala,
infarctul de miocard, tulburarile de ritm);
2) creierul hemoragie si tromboza cerebrala, encefalopatie hipertensiva
3) rinichiul insuficienta renala cronica, in stadiul final al HTA.
Tratamentul HTA

1. Tratamentul nonfarmacologic
- cura de slabire efectul apare dupa o pierdere in greutate de cel putin 4 kg
- restrictia ingestiei de sodiu (sare) dieta zilnica a hipertensivului trebuie sa contina
sub 4 gr de sodium; se recomanda consumul de alimente proaspete in locul celor
conservate, eliminarea sari la gatit, evitarea apei minerale, a bicarbonatilor, a
aamplificatorilor de gust tip Vegeta
- restrictia ingestiei de grasimi saturate si de glucide
- limitarea consumului de alcool sub 25 gr / zi
- efortul fizic de tip isotonic mers, alergare usoara, ciclism sau inot
- modificarea stilului de viata
2. Drogurile antihipertensive
-diureticele tiazide (nefrix), derivati de tiazide (indapamid), diuretice de ansa
(furosemid, bumetanid), agenti economizatori de potasiu (spironolactona, amilorid)
- betablocante adrenergice propranolol, atenolol, metoprolol
- blocanti ai canalelor de calciu nifedipin, amlodipin, nicardipin, diltiazem, verapamil
- inhibitorii enzimei de conversie ai angiotensinei (IECA) enalapril, captopril, lisinopril,
perindopril, quinapril, ramipril
- inhibitorii receptorilor de angiotensina II sartani (losartan, valsartan, telmisartan)
- medicamente vasodilatatoare directe hidralazina, minoxidilul
Obiectivul major al tratamentului antihipertensiv este reducerea valorilor tensionale la
un nivel care minimalizeaza riscul cardiovascular al bolii.
Pacientul trebuie sa fie constient ca tratamentul HTA este zilnic, permanent si extins pe
durata intregii vieti; tratamentul nu trebuie interrupt atunci cand TA a revenit la normal,
eventual se poate reduce doza.

Ideala este monoterapia, dar pentru un efect bun se prefera asocieri de medicamente,
de tipul: indapamida cu IECA, indapamida + sartani, indapamid cu betablocante,
indapamid + blocanti de calciu, etc.

S-ar putea să vă placă și