Sunteți pe pagina 1din 3

JUNIMEA si Titu Maiorescu

Junimea reprezinta cea mai importanta grupare literara din secolul al XIX-lea; aceasta
a luat fiinta la Iasi, in anul 1863. Membrii fondatori ai societatii sunt cinci tineri de curand
sositi la Iasi, din strainatate de la studii: Titu Maiorescu, P.P.Carp, Th. Rosetti, Iacob
Negruzzi si Vasile Pogor.

raspandirea spiritului critic care s-a manifestata in primul rand prin respectul pe
care il manifestau junimistii pentru adevarul istoric si studierae trecutului si prin
cultivarea simplitatii.
Nevoia de claritate, rigoarea, ratiunea vor fi repere permanente ale junimistilor.
Spiritul filozofic al Junimii este reprezentat de dorinta membrilor de a construi pe
o solida baza teoretica in care aplicatiile devin doar o urmare fireasca a
rationamentului;
Gustul junimistilor pentru clasic si academic este reprezentat de refuzul acestora
de a accepat inovatiile momentullui indiferent daca acestea se numeau
simbolism sau naturalism in literatura, impresionism in pictura sau muzica;
Spiritul oratoric al junimismului impune un model in care totul, de la vestimentatie
la dictie trebuia sa dovedeasca perfecta stapanire de sine, rigoare, masura. Iar
spiritul ironic al junimistilor venea din nevoia de a sublinia caracterul lipsit de
formalitati al actiunii lor culturale, devizele glume precum intra cine vrea ramane
cine poate sau poreclele de care nu scapa nimeni sunt un mod de a intelege
activitatea junimista.
Sub directia lui Iacob Negruzzi, apare la 1 martie 1867 revista Convorbiri
literare, aici publica Titu Miaorescu, Mihai Eminescu, Ion Creanga si multi alti
junimisti.

Ideile pe care le-a promovat revista junimista au fost:

Introducerea alfabetului latin in locul celui chirilic.


Combaterea etimologismului,
Folosirea ortografiei fonetice, respingerea calcului lingvistic
Rezerve in privinta introducerii neologismelor.

Titu Maiorescu (1840-1917), critic literar si estetician a fost cel mai important membru
fondator al societatii literare Junimea. Maiorescu a declansat o violenta campanie

impotriva directiei vechi in cultura si literatura. Primul studiu va fi O cercetare critica


asupra poeziei romane de al 1867. El va fi urmat de Asupra poeziei noastre populare,
Limba romana in jurnalele din Austria, In contra directiei de azi in cultura romana,
Directia noua in poezia si proza romana. Studiile vor fi renumite in anul 1874, intr-o
prima editie de Critice.

In articolul sau, O cercetare critica asupra poeziei romane, Maiorescu afirma ca


poezia, ca toate artele de altfel, exprima frumosul, spre deosebire de stiinta care se
ocupa de adevar. Cea mai importanta deosebire dintre adevar si frumos este ca
adevarul cuprinde numai idei pe cand frumosul cuprinde idei sensibile. Prima conditie,
dar o conditie indispensabila, este conditia materiala care indiferenta daca este poezie
epica, lirica sau dramatica trebuie sa trezeasca in mintea auditoriului imagini sensibile,
concrete care sa emotioneze cititorul.

Frumosul nu este o idee teoretica, si o idee imbracata in forma sensibila si tocmai de


aceea cuvantul poetic trebuie sa reproduca aceasta forma. Prin urmare, un sir de
cuvinte care nu sunt decat notiuni reci, abstracte, fie ele oricat de bine rimate, daca nu
transmit sentimente, nu sunt poezii ci un tip de proza rimata.

Conditia materiala este creata de urmatoarele mijloace: primul mijloc este alegerea
cuvantului cel mai putin abstract, al doilea mijloc este folosirea adjectivelor, adverbelor,
in doua cuvinte, ale epitetelor ornante, al treilea mijloc de a realiza aceeasi conditie sunt
personificarile obiectelor prea abstracte precum si a calitatilor si actiunilor. Al patrulea
mijloc pentru a ajunge la acelasi rezultat il reprezinta folosirea comparatiei si metaforei.
A doua conditie care nu trebuie sa lipseasca dintr-o poezie este conditia ideala,
aceasta conditie este reprezentata de sentimente si pasiuni. Prin urmare, iubirea, ura,
tristetea, bucuria, disperarea, mania sunt obiectele folosite de poeti; invatatura,
principiile morale, politica sunt obiectele stiintei dar niciodata ale artelor.
Poezia trebuie sa cuprinda idei cu inceput si sfarsit si sa dea astfel o satisfactiee
spiritului omenesc.
Poetul trebuie sa exprime sentimente umane, aflat el insusi sub influenta lor. Intre
deosebirirle care disting afectiunea in general de celelalte stari ale cugetului omenesc
se pot exemplifica urmatoarele: o mare repeziciune a miscarilor ideilor, ca exemplu
elocvent este spaima care strabate mintea cu o sumedenie de idei atunci cand o
simtim si o alta deosebire o reprezinta extragerea obiectelor sub influenta setimentelor.

Scopul celor doua conditii nu este acela de a crea poeti, ci de a ne feri de "falsi"poeti
care pretind ca stiu sa creeze. Primul scop al articolului este acel ade a ajuta poetii
inascuti sa isi perfectioneze felul de a scrie iar al doilea scop al articolului este acela de
a ajuta publicul sa isi dea seama care sunt poezii cu adevarat pretioase. Aceasta critica
urmareste sa curete literatura de falsi poeti pentru a-i ajuta pe cei tineri sa aleaga doar
lucrurile bune din trecut si sa isi indrepte greselile.

In articolul numit Comediile d-lui I.L.Caragiale, Maiorescu lanseaza ideea ca


valoarea unei opere nu are nicio legatura cu calitatea umana si ca valoarea unei opere
consta in capacitatae de a ridica cititorul din lumea in care traieste si sa il purifice prin
arta. Titu Maiorescu afirma despre comediile lui I.L.Caragiale ca sunt lucrari originale si
ca pun in scena stereotipuri umane din viata noastra sociala si le dezvolta trasaturile
caracteristice, cu obiceiurile lor, cu limbajul lor si sunt puse in situatiile alese de autor.