Codrea Codrut

E.F.S.1

Sportul in Grecia antica

n domeniul sportului, grecii au atins o dezvoltare greu de egalat de alte popoare, vechea
Elada poate fi considerata ca o epoca de aur a educatiei fizice, iar exercitiile fizice ale grecilor
formeaza cel mai interesant capitol al istoriei educatiei fizice, un model ramas pana n zilele noastre
sursa de inspiratie si progres.
Ca parte integranta a culturii, educatia fizica a cunoscut mai multe stadii de dezvoltare care
pot fi reunite n doua mari etape: perioada preclasica sau preelenica (de la origini pana n anii 1200
.Hr.) si perioada clasica sau elenica ( din 1200 .Hr. pana n secolul al V-lea D.Hr.)
n perioada preelenica sau preclasica pe teritoriul Greciei s-a dezvoltat o civilizatie proprie,
deosebita de cea a Greciei clasice, numita "egeeana", pentru ca teritoriul unde a nflorit n special au
fost insulele din Marea Egee. Aceasta civilizatie este cunoscuta si sub denumirea de "minoica" de la
numele legendarului rege Minos al Cretei, unde a atins apogeul. Cu toate ca a fost proprie zonei
insulare, aceasta civilizatie s-a infiltrat si n Grecia continentala, unde a luat contact cu populatia
indo-europeana a "aheienilor" pe care a influentat-o puternic. Cele doua mari centre continentale ale
acestei culturi au fost cetatile Tirint (patria lui Hercule) si Micene.
Invazia popoarelor venite din nord, n special a "dorienilor" a distrus aceasta civilizatie, iar
existenta ei a fost cunoscuta abia dupa ce expeditiile arheologice din perioada moderna au scos la
iveala de sub ruine, urme care au relevat o viata culturala, sociala, religioasa cu nimic mai prejos de
cea din secolele urmatoare. Descoperirea n secolul al XIX-lea, de catre germanul Schliemann a
ruinelor Troiei a fost confirmarea deplina a existentei acestei civilizatii.
Alaturi de obiectele de arta, n special basoreliefuri datand din anii 2000 .Hr., pe care erau
reprezentate scene de lupta (pugilat, tranta, lupte cu taurii), cele mai importante dovezi care atesta
practicarea exercitiilor fizice n acele timpuri se gasesc n documentele literare Legenda
Argonautilor si Poemele Homerice.
Legenda Argonautilor, compusa de Apolonius din Rhodos prin sec. al III-lea .Hr, descrie
expeditia lui Iason cu corabia Argos pentru aducerea "lanii de aur" din Colchida. n timpul
expeditiei, argonautii se opresc pe o insula din Marea Egee si participa la jocurile care se organizau
aici. Sunt pomenite jocurile de palestre, cursele de cai, pugilatul, trasul cu arcu. Orfeu primeste un
premiu pentru cantecele sale.
Poemele homerice au o importanta documentara imensa pentru cunoasterea vietii culturale a
Greciei din perioada cuprinsa ntre secolele al XII-lea si al VIII-lea .Hr. Epopeea homerica cuprinde
doua pasaje referitoare la practicarea exercitiilor fizice de catre vechii greci. Unul face parte din
cartea a XXIII-a din Iliada fiind episodul care descrie nmormantarea lui Patrocle, ucis de Hector iar
in cartea a VIII-a din ODISEEA este descrisa epopeea lui ULISE. Naufragiat pe insula feacilor
(fenicieni) acesta a fost invitat de regele Alcinaus sa asiste si apoi sa participe la ntrecerile lor care
constau n aruncarea sulitei, tranta si alergare. Sunt descrise si jocuri cu mingea, precum si dansuri
executate de fiii regelui.
Prezenta acestor descrieri n poemele homerice atesta vechimea si raspandirea exercitiilor
fizice n randul vechilor greci, precum si faptul ca ele au devenit traditionale nca din perioada
Greciei preelenice.

Perioada clasica.
Desi au existat adesea diferente destul de pregnante ntre cele doua mari centre ale Greciei
clasice, Atena si Sparta, trebuie subliniat faptul ca una dintre preocuparile principale ale poporului
grec indiferent de cetate era aceea de ngrijire atenta si continua a trupului si spiritului. n Grecia
clasica se contureaza din ce n ce mai clar o conceptie sistematica despre educatie, conceptie n care
grija pentru educatia fizica era asezata pe primul plan. n aceasta perioada educatia a devenit una
dintre functiile fundamentale ale statului, iar marii filozofi au fost preocupati sa precizeze cat mai
clar scopurile si sa gaseasca cele mai potrivite metode si mijloace de realizare.
n Grecia antica, marii filozofi si legislatori au fost n acelasi timp si principalii educatori ai
poporului lor.
Principiul fundamental al conceptiei grecesti era legatura indisolubila dintre corp si spirit, un
corp sanatos fiind conditia indispensabila pentru ca activitatea intelectuala sa fie normala. Formulata
de ganditorii Greciei antice ea se adauga la conceptiile utilitare, cum ar fi cele referitoare la influenta
exercitiilor fizice asupra sanatatii si importanta lor pentru realizarea unei pregatiri militare, care au
fost ntalnite si la celelalte popoare vechi.
Conceptia greaca despre educatia fizica a evoluat n trei directii principale: igienica, militara
si armonioasa, fiecare dintre aceste directii bucurandu-se de atentia celor mai luminate minti ale
timpului. Exercitiile fizice si-au clarificat continutul, au fost sistematizate si au dobandit o
terminologie adecvata.
Conceptia igienica este reprezentata de o ilustra galerie de nvatati, care din cele mai vechi
timpuri au aratat legatura dintre exercitiile fizice si sanatate
Conceptia militara a fost caracteristica statului spartan, fiind o consecinta naturala a originii,
dar si a structurii psihice si politice a acestui popor. Sparta s-a organizat ca stat militar n care
fiecare cetatean trebuia sa fie soldat. Copiii nu mai apartineau familiei, nca de la nastere ei erau
preluati de stat. Viata cetateneasca era un serviciu militar permanent care ncepea nca din copilarie.
Copii mai putin dotati sau infirmi erau lasati sa moara, expusi pe muntele Taiget. Cei sanatosi si
vigurosi erau lasati n grija familiei doar pana la varsta de 6 ani, dupa care baietii erau preluati de stat
si dati n grija pedotribilor. ndrumati de acestia pana la 18 ani ei erau educati ntr-un regim sever
prin care se urmarea cresterea rezistentei fizice, antrenarea lor pentru lupta prin marsuri, calarie, not,
manuirea armelor. La 18 ani tinerii deveneau "efebi", iar la 20 de ani soldati. Abia dupa 30 ani erau
socotiti barbati si primeau dreptul de a se casatori.
Fetele erau crescute si educate n acelasi spirit. Ele trebuiau sa-si ntareasca trupul pentru a
putea da nastere unor copii sanatosi si voinici. Una dintre capodoperele sculpturii antice, aflata azi n
muzeul de la Vatican, nfatiseaza "alergatoarea dorica", o fata mbracata cu un "chiton" scurt, cu
cingatoare si cu umarul gol, al carui trup este plin de gratie dar si de forta. Pe langa alergare, fetele
spartane aruncau discul si sulita, notau, se jucau cu mingea, dansau. Educatia aspra a spartanilor nu
excludea latura spirituala, care se cultiva mai ales n timpul meselor luate mpreuna cu conducatorii
lor, cand tinerii erau obisnuiti sa discute probleme de politica sau nvatau cantece si versuri ale unor
poeti ca Terpandru si Tirteu, scrise n acelasi spirit al dragostei si sacrificiului pentru patrie.
Conceptia armonioasa (a idealului armonic) a caracterizat statul atenian. Spre deosebire de
spartani, atenienii (urmasi ai ionienilor) erau o populatie cu fire blanda si nclinata spre preocupari
intelectuale. Ei au ramas n istorie ca oameni cu simtul masurii, al frumosului si al armoniei. Pentru
atenieni valoarea fiintei umane era un lucru complex, care depindea de foarte multe calitati. Din
mbinarea acestor calitati trebuia sa rezulte perfectiunea umana, ideal al vechilor atenieni. Acest ideal
era concretizat n formula "kalos kai agatos", adica "om frumos si bun". Educatia trebuia sa vizeze n
egala masura latura fizica si cea spirituala. Prin educatie se obtinea n primul rand sanatate, putere si
agilitate.
2

Atena era renumita pentru atentia si grija cu care se urmarea educatia copiilor si a tinerilor.
Aici exista un numar mare de scoli, nvatatura fiind considerata ca o obligatie a familiei, iar pentru
copiii orfani ai caror parinti au murit pentru apararea cetatii, obligatia statului.
Daca la nceput, practicarea gimnasticii era rezervata exclusiv celor din clasele bogate, din
secolul al IV-lea .Hr., n urma reformelor lui Solon, acest drept l aveau toti tinerii nascuti liberi.
Gimnastica se nvata n "Palestre", institutii scolare specifice. Toti participantii aveau corpul complet
gol, nuditatea fiind o regula generala pentru orice exercitii gimnastice, atat n scoala cat si n cadrul
unor ntreceri. Practicarea exercitiilor cu corpul gol era posibila datorita climei calde, pentru ca se
obisnuia ungerea pielii cu diverse unguente si uleiuri, precum si presararea cu nisip dar si pentru ca
un trup armonios dezvoltat constituia motiv de mandrie pentru orice barbat grec. Etimologic,
cuvantul "gimnastica" provine din aceasta caracteristica a practicarii exercitiilor fizice de catre vechii
greci. "Gymnazien", nseamna "a se dezbraca", a ramane gol", iar gimnastica era n conceptia
greceasca "arta care se executa cu corpul gol".
Exercitiile gimnastice se nvatau si se practicau sub directa ndrumare a "pedotribilor".
Pregatirea lor era empirica, ei fiind recrutati cel mai adesea din randul fostilor practicanti ai
exercitiilor fizice. Mai tarziu a aparut o noua categorie de educatori n domeniul educatiei fizice:
"gimnastii". Acestia erau oameni cu o pregatire completa avand si cunostinte medicale, fiind
pedagogi si medici, n egala masura.
La mplinirea varstei de 18 ani tinerii erau primiti n Efebia, o institutie de stat unde se
desavarsea educatia lor cetatenesca si militara. Pentru a deveni efebi tinerii erau supusi unui examen
riguros numit "dokimassia". Acest examen consta ntr-o evaluare a nsusirilor morale si cunostintele
de baza. Prin marsuri, exercitii de manuire a armelor, garzi si patrule, efebii si faceau ucenicia de
soldati, conditie indispensabila pentru a deveni cetateni ai cetatii. Pe langa pregatirea militara si
fizica efebii frecventau lectiile unor retori si filozofi din gimnazii. Cand mplineau 20 de ani, efebii
deveneau cetateni si faceau doi ani de serviciu militar, dupa care se puteau bucura de toate drepturile
cetatenesti.
Daca scolile pentru prima etapa a educatiei si palestrele erau institutii particulare, cele pentru
efebi erau institutii ale statului, numite "gimnazii". La originea acestora au fost "palestrele". La
nceput, acestea erau constructii simple sau mai degraba spatii nchise n care se desfasurau activitati
care nu necesitau suprafete foarte mari pentru desfasurare: lupte, sarituri. Treptat acestor palestre li
s-au adus perfectionari si au fost completate cu diferite anexe: camere de depozitare a uleiurilor
pentru ungere, vestiare, bai, ncaperi pentru masaj si odihna. Activitatile care necesitau spatii mari de
desfasurare, precum alergarile sau aruncarile se exersau la nceput n afara incintelor palestrei, dar pe
masura cresterii importantei acordate activitatilor sportive au fost amenajate spatii speciale, adesea
acoperite, care au devenit "gimnaziile" propriu-zise. Un oras fara gimnaziu era de neconceput:
Pausanias, descriind Grecia, refuza sa acorde numele de oras localitatii Panopeea, pentru ca aceasta
nu avea gimnaziu.
Exercitiile fizice si deprinderile motrice care au alcatuit fondul educatiei fizice din Grecia
antica, au fost clasificate n trei mari categorii, dupa scopurile pe care le urmareau si metodele pe
care le foloseau:
Gimnastica propriu-zisa - al carei scop era formarea omului prin exercitii care sa-i dezvolte
forta si ndemanarea;
Orchestrica - alcatuita din dansuri, pentru formarea unei tinute frumoase si educarea
sensibilitatii prin muzica si dans;
Agonistica - prin jocurile si ntrecerile care-i sunt caracteristice avea ca scop evidentierea
calitatilor fizice si morale ale participantilor, dar si ntarirea vointei si a caracterului.
Gimnastica greceasca era alcatuita dintr-un numar nu foarte mare de exercitii, destul de
simple ca tehnica de executie si care nu necesitau aparate speciale. Acestea erau: alergarea, saritura
3

libera, lupta, aruncarea cu discul, aruncarea cu sulita, (considerate exercitii usoare), pugilatul si
pancratiul, (cotate ca exercitii grele). Se mai adaugau dansurile si jocurile cu mingea.
Alergarea era exercitiul cel mai vechi si mai simplu, primul din cadrul pentatlonului. Se
executa pe pistele gimnaziului si putea fi de "viteza" sau de "durata" Alergarea de viteza avea doua
probe: "dromos" pe distanta de un stadiu (192 de metri) si "diaulos" pe distanta dubla. Alergarea de
durata se numea "dolicos" si se desfasura pe distanta de 24 de stadii, adica aproximativ 4,5 km.
Saritura se executa n lungime sau n naltime, de pe loc sau cu elan, peste coarda sau prin
cerc. Tehnica sariturilor sau rolul acestor greutati nu este foarte bine cunoscut.
Aruncarea cu discul era unul dintre exercitiile pur sportive, acest gen de aruncare neavand
nici o legatura cu vanatoarea sau cu exercitiile militare. Discul a fost la nceput din lemn sau piatra,
iar mai tarziu din arama, rotund si turtit, cu suprafata ornamentata de figurine cizelate. El avea un
diametru de 32 de cm si o greutate variabila de la 2 kg pana la 5 kg. Cei mai buni "discoboli" reuseau
sa-l arunce pana la 32 de metri, tehnica de aruncare fiind asemanatoare cu cea din zilele noastre.
Aruncarea sulitei era un exercitiu de precizie care se practica n gimnazii. Sulitele care se
foloseau n acest scop sportiv se deosebeau de cele militare prin faptul ca erau din lemn cu varful
metalic, mai scurte si mai usoare si se aruncau ntr-o tinta.
Lupta facea parte din categoria exercitiilor grele, dar era cel mai iubit si apreciat exercitiu
din cadrul pentatlonului n competitii. Daca la nceput a fost un exercitiu brutal si grosolan, n care
doar greutatea si forta erau hotaratoare, el s-a perfectionat si a ajuns sa fie apeciat ca unul din
mijloacele cele mai potrivite pentru mentinerea sanatatii si ntarirea organismului tinerilor.
Pugilatul sau lupta cu pumnii era forma arhaica a boxului modern, un exercitiu brutal, n
care adversarii cautau sa-si aplice lovituri cu pumnii pana unul dintre ei ceda si abandona. Se putea
desfasura n doua forme: una cu pumnii goi si una n care pumnii erau nfasurati n curele numite
"ceste". Cei mai multi dintre vechii greci nu apreciau acest exercitiu considerandu-l brutal si
nesanatos, iar unii medici s-au delarat total mpotriva lui. Totusi, el era iubit de masele mari ale
publicului si chiar de unii oameni de cultura, care vedeau n el un mijloc de ntarire a vointei.
Pancratiul era considerat cel mai greu exercitiu din gimnastica greceasca. "Pankration"
nseamna n limba greaca "lupta din toate puterile". Era o lupta care combina tranta cu pugilatul si n
care erau permise orice mijloace pentru nvingerea adversarului: apucari , ridicari, strangulari,
calcarea n picioare, piedici, etc. Lupta se desfasura pana cand unul dintre luptatori se declara nvins.
Exercitiul era deosebit de periculos, adeseori se solda cu accidente mortale. Nu facea parte din
pentatlon, dar se desfasura odata cu el la ntrecerile din cadrul jocurilor, fiind apreciat de spectatorii
dornici de senzatii tari..
Jocurile cu mingea, practicate sub denumirea generica de "sferistica" se bucurau si ele de
pretuire. Primele indicatii despre jocurile cu mingea apar nca n Poemele homerice si n Legenda
Argonautilor, iar mai tarziu le-au fost dedicate chiar lucrari speciale, mai ales pentru ca medicii
timpului le recomandau pentru ntarirea membrelor si pentru dezvoltarea ndemanarii. Mingile cu
care se juca erau de dimensiuni diferite si confectionate din cele mai diverse materiale: piele, lana,
stofa, umplute cu fulgi, seminte de smochine sau nisip. Ele erau aruncate si lovite cu mana, cu
piciorul sau cu bastoane curbate. Jocurile se practicau n ncaperi special amenajate din cadrul
gimnaziilor, sub conducerea unui maestru numit "sferisticos". Jocurile n care mingea se lovea cu un
baston curbat numit "keratinozes" erau practicate mai ales de adulti.
Un alt exercitiu foarte raspandit era notul, aspect foarte normal daca tinem cont de
specificul asezarii geografice a Greciei. Grecii deprindeau tehnica notului nca din copilarie, mai ales
pentru ca multi dintre ei aveau ocupatii care impuneau stapanirea acestei deprinderi: navigatia,
pescuitul, etc. Chiar si multe dintre femei cunosteau si practicau notul n Grecia antica.
Trasul cu arcul era si el practicat, fapt dovedit de multe din pasajele Poemelor homerice.
Arcul era arma scitilor si a partilor, iar cretanii erau cei mai buni arcasi. n perioada clasica
4

popularitatea tragerii cu arcul a scazut, desi razboiul cu persii a dovedit importanta lui. Acest
exercitiu nu figura n programele jocurilor traditionale.
Cursele de cai si de care erau de asemenea practicate. Daca calaria a fost mai putin
raspandita ca activitate sportiva, n schimb cursele de care se bucurau de pretuire si erau incluse n
programele jocurilor.
Orchestrica, era constituita din arta dansului. Idealul educational specific Greciei, nu se
putea realiza daca exercitiile de gimnastica nu erau mbinate cu dansuri care sa dea miscarilor
eleganta, gratie, sensibilitate. Principalele forme ale dansului erau: dansurile funebre, dansurile
religioase, dansurile phyrice sau razboinice si dansurile bachice sau dionisiace, fiecare dintre ele cu
specificul sau dat de ocazia n care se dansa.
Agonistica, reprezinta totalitatea jocurilor de ntrecere, pe care le organizau grecii pentru a
consacra exercitiile fizice si a stimula ambitia si daruirea tinerilor. "Agon" nsemna lupta si
caracterizeaza perfect spiritul n care erau organizate aceste ntreceri, pe sistemul concurentei, a luptei
de ntrecere. Jocurile de ntrecere sunt pomenite nca din cele mai vechi timpuri, legate de cultul
mortilor si de sarbatorirea eroilor. Data la care ele si-au piedut caracterul ocazional si s-au transformat
n adevarate institutii nu se poate stabili cu precizie. n cadrul agonisticii existau doua categorii
festivitati: unele care aveau un caracter local si altele cu caracter national.
Din punctul de vedere al evolutiei educatiei fizice istoricii mpart istoria Greciei antice n
cinci mari perioade, care corespund cu marile diviziuni ale istoriei politice:
perioada "omului puternic" caracteristica timpurilor stravechi dinaintea secolului al VI-lea
.Hr.;
perioada idealului atletic dintre anii 500 si 400 .Hr.
perioada specializarii si a atletismului profesionist cuprinsa ntre anii 440-338 .Hr.;
perioada decandentei atletice caracteristica anilor 338-146 .Hr.;
perioada atleticii greco-romane dintre 146 .Hr.-393 D.Hr.;
Prima perioada este perioada arhaica a culturii grecesti si poarta amprenta lui Hercule
considerat legendarul ntemeietor al Jocurilor Olimpice. Este puternic influentata de conceptiile
spartane despre educatie fizica, fiind cunoscuta si sub denumirea de perioada omului puternic. Forta
musculara era cea care impresiona multimile.
A doua perioada, a idealului atletic, corespunde epocii clasice n care influenta ateniana
este cea mai puternica. Este perioada de apogeu a istoriei antice a Greciei, timpul maximei nfloriri
politice si culturale, secolul lui Pericle. La idealul fortei se adauga se adauga acela al frumusetii
plastice. Este perioada introducerii "pentatlonului". Acest complex de exercitii fizice modifica
conceptia despre scopul activitatii sportive, promovand atleti cu o dezvoltare fizica armonioasa si
completa.
A treia perioada este cea a specializarii si a atletilor profesionisti. Dupa secolul lui
Pericle a nceput un proces de decadere a conduitei morale care a influentat atat sistemul pedagogic
cat si practicarea exercitiilor fizice. Marea cinste de care se bucurau nvingatorii de la jocurile
nationale a ncurajat aparitia "atletismului" profesionist. Daca pana atunci gimnastica a fost un mijloc
de educatie a poporului, ea ncepe sa devina o meserie, iar dorinta de atinge armonia este nlocuita cu
alte trebuinte. Ambitia, vanitatea, lacomia i-au determinat pe multi dintre cei care frecventau
gimnaziile si palestrele sa devina profesionisti n intentia lor de a castiga la jocuri. Educatia generala
a nceput sa fie neglijata n favoarea specializarii si atingerea maiestriei la o singura proba.
Perioada "elenistica" sau "alexandrina" este perioada decaderii atletismului, defectele si
slabiciunile care se manifestasera pana atunci la nivelul nobilelor institutii ale gimnasticii grecesti
devenind de dreptul devastatoare. Activitatile sportive practicate cu scopul atingerii idealului armonic
sunt nlocuite cu sportul profesionist. Pe langa acesta se dezvolta alte doua fenomene negative:
comercializarea si exploatarea sportivilor. Atletul grec devine un om care traieste doar din sport, iar n
5

gimnazii si stadioane alaturi de cei care se antreneaza apare o lume de functionari care speculeaza
victoriile sportive: impresari, intermediari, conducatori. Exercitiile de atletica usoara: alergarea,
saritura, aruncarea sunt nlocuite n preferintele publicului cu cele violente: luptele, pugilatul cu ceste,
pancratiul.
Ultima perioada, cea a atleticii greco-romane consfinteste decaderea gimnasticii grecesti.
n Grecia supusa dominatiei politice a Romei, se produc schimbari fundamentale. Idealul cultural s-a
modificat fundamental: muzica si gimnastica nu mai sunt pe prim planul educatiei, fiind nlocuite cu
alte trei discipline de esenta intelectuala: gramatica, retorica si filozofia. Educatia fizica se limiteaza
la o sumara pregatire cu caracter militar, redusa la durata unui singur an. Grecia nu-si mai educa fiii
pentru a deveni buni soldati pentru ca starea ei de vasalitate nu mai necesita acest lucru. Odata cu
prefacerile politice se accentueaza si transformarea conceptiilor filozofice. Idealurile morale se
schimba, se vorbeste despre eliberarea sclavilor, despre schimbarea conditiei femeii. Religia si morala
crestina se raspandesc din ce n ce mai mult, iar acestea reprezinta o negare completa a vechilor
conceptii grecesti. Urmarea acestui proces a fost neglijarea si parasirea treptata a exercitiilor fizice.
Gimnastica mai era pastrata ca parte a educatiei generale, dar numai pentru ca era considerata
necesara pentru sanatate.
Istoria sportului n Grecia antica se ntinde pe o perioada de mai bine de 12 secole, timp n
care conceptiile care au stat la baza acestei activitati au suferit modificari legate de evolutia
conceptiilor generale filozofice, politice si sociale ale poporului grec.
Toate acestea s-au reflectat n felul de viata al cetatenilor si n educatia pe care o primeau
tinerele generatii.