Sunteți pe pagina 1din 14

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA JURNALISM I TIINE ALE COMUNICRII

Referat
Stat si societate; valorile liberale.Gandirea
politica. Curente, ideologii

A realizat :
student anul I Toma Gheorghe
Conducator tiinific:

Rodica Svetlicinii

Chiinu,2015

CUPRINS
Transformari eseniale n politic n epoca moderna
Gindirea politica- condiie a existentei umane
Filosofia politica
Curente i ideologii

Liberalism
Conservatorism
Concluzia
Bibliografie

Transformari eseniale n politic n epoca Moderna


Toi profeii narmai au fost nvingtori, iar cei dezarmai nvini (Principele, Machiavelli)

Lumea se afla intr-o continua transformare depaind multe obstacole ce ieeau in


cale si fiind mereu intr-o continua evoluie . Gindirea politica a cunoscut si ea anumite
schimbari dea lungul istoriei . In evul mediu , ea depindea de religie , de modul cum vedea
Papalitatea lucrurile , aceasta fiind o cauza a creterii puterii papalitaii pe parcursul epocii

. Regii exercitau puterea politica in virtutea dreptului divin ,iar arta guvernarii erau
influenate de credina si morala , lucru care se va schimba in perioada renaterii , atunci
cind aceste doua lumi diferite se vor separa , sau vor tinde spre asta , unul din primii care
vor opta pentru asta este si Niccolo Machiavelli . Totui separind morala de legea
guvernarii , ramine o problema, cea a legitimitaii si a surselei puterii . Gindirea moderna
sa precizat prin ndepartarea de acest ndreptar , ea capatind propria logica interna , propiu
sistem de referine intelectuale : criterii , argumente, valori.
Autorii englezi au aratat cum oamenii sunt creatori de instituii , eliberand astfel
definitiv politica de referinele religioase supranaturale si atemporale.
In secolul XVIII-lea , gindirea politica a fost dominata de ideea de lege naturala .
Cunoaterea raionala ,eliberata de referinele religioase a acestor legi permitea aflarea
celei mai bune forme de regim politic : regim care sa aiba o structura bine definita ,
desprinsa din legile naturale care sa ofere oamenilor drepturile si libertatile fundamentale .
Filosofii luministi au presupus existena unei monarhii puternice , dar care sa
promoveze o politica reformatoare , aceasta concepia a fost numita in istorie ca
despotismul luminat . Ea presupunea existena unei politici echilibrate intre toate starile
sociale din stat si adoptarea unor masuri in favoarea tolerantei religioase .
Revenind la legea naturala , Jean -jacques Rousseau a formulat aceste idei despre
drepturile nature in forma cea mai radicala . In Contractul social el susinea ca oamenii
sunt liberi si egali de la natura si ca orice regim trebuie sa fie fundamentat pe aceste
principii primordiale . Iar nerespectarea lor duce la ncalcarea contractului dintre puterea
politica si societate , astfel incit societatea primete dreptul sa refuze acceptarea ordinii si
inclusiv a statului putind sa se revolte impotriva refimului existent .

Spre deosebire de Rousseau , Montesquieu a fost preocupat de exercitarea puteri


politice . El a propus separarea puterii in stat in puterea legiativa , executiva si
judecatoreasca , toate limitandu-se reciproc . Aceste idei stau la baza tuturor regimurilor
democratice , asigurind o buna funcionare a statui prin delimitarea atribuiilor si
prerogativelor puterii politice. Ideile sale au susinut si aa-zisul liberalism nobiliar.
Astfel spus in secolele XVII-XVIII au fost puse bazele liberalismului politic, ca
ideologie ce afirma importanta si demnitatea politica a individului, fiind ntemeiata pe
ideile si drepturile naturale .
Gindirea politica- condiie a existentei umane
Procesul de disociere al tiinelor, al celor sociale n special, de teologie i de morala
cretina va ncepe odata cu descompunerea societaii feudale. Renasterea prin spiritul sau
laic si stiinific si va pune pecetea asupra evoluiei tuturor tiinelor, inclusive al celor
politice.Gnditori de seama ai perioadei medii,dar mai ales a perioadei moderne
N. Machiavelli, Th. Hobbes, J. Bodin, iluminiti francezi Voltaire, Montesquieu, Rousseau
n lucrarile lor social-politice s-au pronunat pentru individualizarea gandirii politice,
pentru constituirea ei ntr-o stiina de sine statatoare.
Analiza modalitailor de constituire a gandirii politice este marcata la nivel
contemporan si de subtextul legitimarii acesteia din perspectiveleasimetrice si arhietipale
ale relaionarii ntre raiune si discurs mitic.
Perioada renasterii (sec 14-16) a insemnat o cotitura pe toate planurile vietii
spirituale marcand si in domeniul politologiei o ascensiune a ei si inscrierea politologiei in
planul stiintific.
Niccolo Machiavelli(1469-1527) reprezinta pentru gandirea politica un
spirit original si pragmatic prin afirmarea unui discurs inovator. Principala sa opera
Principele cuprinde importante date referitoare la politica. Autorul considera ca in
politica dicteaza interesele si forta. Aceste doua elemente erau considerate ca superioare
problemelor de ordin moral. Autorul porneste de la interesele generale ce primeaza in fata
intereselor particulare.
Machiavelli a contribuit la despartirea teoriei despre morala de teoria politica
si de teologie. El e considerat pe buna dreptate intemeietorul stiintei politice moderne. In

lucrarile sale sunt precizate anumite reguli si principii privind organizarea politica si
guvernarea.
Ex:
- necesitatea previziunii politicii care sa permita luarea unor masuri corespunzatoare;
- necesitatea unei conduceri ferme bazata pe abilitate (diplomatie) sau forta;
- separarea puterii politice de biserica;
- scoaterea politicului de sub incidenta fenomenului religios.
Deschiderile pe care le face sunt asumate printr-o sinteza eficienta caexprimand
spiritul politic al Renasterii florentine, prin:
Necesitatea de a salva Italia si de a constitui un stat unitar.
Afirmarea raionalitaii si a statului laic si separarea lui de religiesau de valori ale
eticii imperativ-comportamentale si ideale.
nelegerea politicii ca stiina de sine statatoare, ca arta de a guverna,
de a conserva si de a dezvolta statul.
Statul este perceput asemenea unui organism viu, neoplatonic,avand o viaa proprie.
C o n d u c a t o r u l p r i n c i p e t r e b u i e s a f i e f o a r t e b i n e a n c o r a t n cunoas
terea realitaii faptelor, a relaiilor si necesitailor sociale.
Tocmai de aceea politica trebuie neleasa, n primul rand, prinrenunarea la idoli
si aparene, prin renunarea la i mpresiile imaginative ale lui Platon si Aristotel,
care ne spun cum ar trebuisa ne comportam n viaa politica si nu analizeaza
suficient realitatea relaiilor politice.
Este o identitate ntre aciunea politica si realitaile concrete caretrebuie sa o
depaseasca pe cea a imperativelor: cum trebuie saacionezi ca sa atingi un bine iluzoriu.
Statul, organizarea comunitaii politice, nu este viabil daca nu are legi si armata.
Jean Bodin (1530-1596), jurist si economist francez s-a manifestat ca adept al
monarhiei absolute, controlata de starile generale (parlamentul de azi).
Principala sa lucrare Despre Republica cuprinde date importante din punct de
vedere al starii politice la vremea aceea si perspectiva acestei stiinte. Bodin este considerat
fondatorul stiintei politice in Franta. A pus in circulatie expresia stiinta politica, a
proclamat principiul suveranitatii statului si a sustinut monarhia ca forma de guvernamnt.
Opus lui Machiavelli, Bodin s-a pronuntat impotriva faramitarii statelor feudale, el
s-a pronuntat impotriva suprematiei papale, asupra puterii laice.
Th. Hobbes ( 1 5 8 8 1 6 7 9 ) L e v i a t h a n u l e s t e c o n s i d e r a t a a f i o
capodopera a gandirii politice (de limba engleza, cel puin). Structura de coninut este
controversata, lucrarea fiind cel mai bun exemplu al gandirii politice sau fiind un bun agent

termic(prin arderea publica la Oxford).Ideile de baza ale Leviathanului pot fi sintetizate


astfel:
Aceasta stare naturala este un rezultat al aciunilor indivizilor c a r e c a u t a s a
o b i n a n t o t d e a u n a c e e a c e e s t e b u n s i b i n e pentru sine. Scopul ultim este
pastrarea si conservarea proprieiviei. Conflictul continuu ntre oameni exprima efortul
fiecarui omde a-si proteja propria viaa prin eliminarea pericolului pentru sine
Prin legile naturale sunt impuse constrangeri exterioare pecalea raiunii care
conduc la formarea unei paci eterne ntreoameni.
Omul accepta aceste legi, aceste constrangeri exterioare
totd a t o r i t a f r i c i i d e m o a r t e . R a z b o i u l t r e b u i e s a s e s f a r s e a s c a undeva
cu condiia ca legile sa fie acceptate de fiecare individ, altfel rezulta o nencredere
generalizata.
Contractele prin care fiecare om renuna la dreptul natural ca libertate de a
face orice trebuie sa fie asigurate de instane caresa le aplice, altfel sunt nule.
Aceste instane trebuie sa aparina unei comunitai civile, unui corp politic
care formeaza statul.
Omul nu este social de la natura, ci este individual si egoist.
Statul prin conveniile propuse, prin legile care le elaboreazatrebuie sa ina
seama tocmai de interesul egoist al individului(atingerea binelui pentru sine si
eliminarea raului pentru sine),ceea ce a condus la ideea conform careia omul este n
mod necesar egoist
Condiia naturala a omenirii face posibila apariia conflictelor.
Conflictele apar ca rezultat al ncalcarii egalitaii ntre indivizi.
Egalitatea ntre indivizi este definita ca egalitate a speranelor.Fiecare spera
sa si realizeze scopurile propuse si nu exprima oegalitate intelectuala, fizica sau morala.
Prin contractul social se asigura aceasta egalitate a speranelor
(atingerea binelui individual) si se evita manifestarea raului suprem (teama de moarte).
Epoca moderna (sec 17 pana in sec 19), este perioada revolutiilor burgheze, a
inlaturarii monarhiei absolutiste si instaurarii principiilor statului de drept.
In aceeasi perioada a avut loc revolutia tehnico-industriala cu implicatii puternice in
evolutia societatii in ansamblu.
Reprezentantii de seama ai perioadei de inceput a epocii moderne s-au remarcat
iluministii francezi Montequieu, Voltaire si J.J.Rousseau.
Charl Montequieu (1659-1755), scriitor, jurist francez s-a remarcat prin
fundamentarea principiului legalitatii ce trebuia si ce trebuie sa reglementeze raporturile

dintre guvernanti si guvernati. Tot el a analizat temeinic formele de guvernamant


republican, monarhic si despotic.
A fundamentat principiul separarii puterilor in stat, precum si conceptul de libertate.
Acest concept din urma era socotit de Montequieu ca fiind dreptul de a face tot ceea ce iti
ingaduie legea.
Montequieu s-a pronuntat pentru monarhia constitutionala.
Voltaire (1694-1778) scriitor si ganditor francez, care a sustinut ca libertatea
individuala si de gandire sunt drepturi naturale. Tot el a condamnat institutiile feudale ca
fiind invechite.
Voltaire era adeptul despotismului luminat, era pentru indreptarea relelor din
societate. Pentru acestea el propunea o alianta intre filosofi si despoti care sa conduca
societatea.
J.J.Rousseau (1712-1778) ganditor, iluminist, scriitor, muzician francez care a lansat
ideea contractul social in lucrarea Contractul social.
Considera ca puterea de stat este legitima atata vreme cat se intemeiaza pe
intelegerea dintre indivizi. El critica faptul ca statul a ajuns sa serveasca numai intereselor
celor bogati. Pentru indreptarea relelor din societate el preconiza o republica a micilor
proprietari egali in drepturi.
J.J.Rousseau condamna inegalitatea economica si politica, precum si despotismul.
Tot el a formulat principiul suveranitatii poporului, socotind ca suveranul nu poate fi decat
poporul.
El a fundamentat principiul legimitatii inlaturarii puterii de stat atunci cand
guvernarea e despotica.
Un loc aparte in evolutia gandirii politice il detin ganditorii socialismului utopic,
dintre care Thomas Morus si Tommaso Campanella.
Thomas Morus a scris lucrarea Utopia, iar Tommaso Campanella a scris lucrarea
Cetatea soarelui.
Printre ganditorii utopisti se numara si Saint Simone, Charles Faurier si Robert
Owen, cunoscuta tripleta a socialismului utopic al secolului 18.
Principalele idei ale ganditorilor socialismului utopic s-au referit la egalitatea
deplina a membrilor societatii fara discriminare. Ei sperau, visau realizarea unei societati
ideale prin inlaturarea proprietatii private.
Acestia erau adeptii guvernarii societatii de catre oamenii muncii, de catre cei ce
muncesc. Instaurarea unei asemenea guvernari era posibila, potrivit gandirii lor, prin lupta
politica care nu excludea violenta (comploturi, conspiratii, raznerite).

Filosofia politica
Definirea unei discipline teoretice cu o veche tradiie, asa cum este filosofia politica,
este n acelasi timp o sarcina usoara, dar si una extrem de grea, daca nu chiar
imposibila.
Sarcina este usoara n masura n care vom fi mulumii sa ni se indice cazuri
exemplare de oameni si de opere care au avut preocupari de filosofie politica sau care
exprima realizari recunoscute n domeniu. Daca ne gandim la oameni ca Platon, Aristotel,
Hobbes, Locke, Kant, J.St. Mill, Marx, dintre clasicii disciplinei, sau la opere ale lor,
precum Republica, Politica, Leviatanul, Al doilea tratat asupra guvernamantului, Spre
pacea eterna, Despre libertate, Optsprezece Brumar al lui Napoleon Bonaparte, atunci
avem deja o idee cu privire la genul de preocupari teoretice pe care le consideram ca fiind
de filosofie politica. Pe de alta parte nsa, daca vrem sa fim pusi n faa unei definiii n
sensul ei clasic a unei expresii de genul: filosofia politica este atunci speranele
noastre de a ne lamuri rapid si corect vor fi puse la ncercare. Fiindca filosofi ca cei
menionai au avut abordari extrem de diferite, iar poziiile lor, exprimate n lucrari precum
cele menionate, sunt atat de diferite ncat este de-a dreptul hazardat sa se spuna ce au n
comun abordarile lor sau poziiile susinute.
Dificultatea noastra poate proveni din mai multe locuri. Noi ncercam sa spunem ce
este filosofia politica. Aceasta poate nsemna, mai ntai, sa ncercam sa spunem ce face ca
o preocupare intelectuala sa vizeze politicul. Asadar, ce este politicul, ca sfera a societaii,
este prima problema care se pune daca vrem sa definim filosofia politica. Dar ea nu este
singura.Caci sa presupunem ca stim ce este sfera politica a societaii. Va decurge de aici ca
stim n ce consta o abordare filosofica a ei? Nu neaparat. Aceasta, pentru ca viaa politica a
societaii este obiectul de studiu al multor discipline: stiina politica, n primul rand, apoi
sociologia, psihologia, antropologia, istoria, economia etc. Fiecare dintre aceste discipline
se apleaca asupra fenomenelor si proceselor politice cu instrumente proprii. Mai mult, n
fiecare dintre aceste discipline exista abordari distincte. Atunci, care este direcia dinspre
care vine filosofia? S-ar putea crede ca e posibil sa procedam n felul urmator: sa vedem ce
este n general filosofia si apoi sa aplicam ceea ce am aflat n cercetarea politicii. Strategia
este nsa gresita. Un personaj al lui Dickens, care voia sa stie ce e metafizica chineza,
sperase ca, daca va cauta n dicionar la intrarea despre China si, separat, la cea despre
metafizica, iar apoi va pune totul mpreuna, va gasi si raspunsul dorit. Ceea ce de buna
seama ca nu i-a reusit. Cam asa se ntampla si aici: trebuie sa stim ce e filosofia politica, nu
ce e filosofia n general pentru a nainta spre scopul propus.

Curente i ideologii

Liberalism
Privind cu atenie realitatea istorica si contemporana, precum si starea actuala a
ideologiilor clasice de stanga, respectiv de dreapta, constatam absurdul mixturii ideologice
a partidelor si coaliiilor politice sau afinitaile schimbatoare ale unui electorat din ce n ce
mai greu reperabil pe axa stanga- dreapta. Astfel, ne putem ntreba ntr-un mod legitim care
este elementul care da substana discursului politico-electoral daca actualmente rivalitatea
programelor politice ale partidelor nu se mai joaca pe acest teren al convingerilor
ideologice?
Trebuie menionat faptul ca nu asistam doar la evoluia istorica si structurala a
ideologiilor politice, ci si la evoluia abordarii disciplinei Gandire politica moderna n
universitai, curs predat iniial sub forma unor prelegeri de Filosofie, Retorica si Etica la
Universitatea Princeton de catre Prof. John Witherspoon (1770/1780). Daca iniial
abordarea a fost una istoricista, n perioada postbelica, printre alii, Leo Strauss, Michel
Foucault si Karl Popper critica aceasta perspectiva, ncurajand nelegerea teoriilor politice
la nivel contextual si structural-discursiv.
Asa cum preciza Thomas Kuhnii, orice fapt istoric, asadar inclusiv ideologia liberala
(n pluralismul abordarilor sale), trebuie neles n termenii contextului istoric n care s-a
manifestat. Sciziunile ideologice dinauntrul acesteia, concurena, formele de dizidena si
rezistena la ideologie, toate se afla ntr-o continua stare de metamorfozare care contribuie
ntr-un mod inexorabil si ireversibil la schimbari paradigmatice de amploare.
Nucleul ideologiei liberale (un proto- liberalism al drepturilor naturaleMachiavelli, Hobbes, Locke, Rousseau) s-a constituit pe fondul disputelor teologicopolitice din secolele XVI-XVII. Doua cauze principale ale apariiei germenilor gandirii
liberale se pot desprinde din contextul istoric al Razboiului Civil Englez (izbucnirea
razboiului, procesul si execuia lui Carol I Stuart n 1649) si al Reformei religioase
protestante : primo, cauza religioasa, secundo, cauza profana.
Cauza teologic-religioas a apariiei proiectului proto-liberal este surprinsa de catre
Machiavelli n lucrarea sa Principele. Acesta schieaza o realitate a vremii n care Biserica
Catolica si dorea meninerea unei permanente implicari n proiectele politice ale Cetaii.
Machiavelli nsusi, un profet dezarmat , cauta sa dezarmaze nvaatura celui mai mare

dintre profeii dezarmai, toi profeii narmai au fost nvingatori, iar cei dezarmai
nvinsi si enuna necesitatea schimbarii paradigmei guvernarii. Cateva decenii mai
tarziu, n Anglia secolului XVII, rolul regelui, precum si statutul religiei n definirea
corpului politic si gasesc noi explicaii n puritanismul anglican care aloca indivizilor
dreptul si sarcina de a-si asculta instinctul individual. Puritanismul opune ideii de bunatate
divina arogana politica a nobilimii engleze.
ncrederea nemarginita a revoluionarilor n puterea raiunii, libertaii si egalitaii
alimenteaza critica acida a ganditorilor Contra-Revoluiei Franceze, precum Joseph de
Maistre (1753-1821) si Louis de Bonald (1754-1840). Astfel, de exemplu, critica adusa
principiilor si valorilor Revoluiei Franceze si gandirii de factura liberala l-a transformat pe
De Maistre ntr-un precursor al fascismului.
Aceste doctrine nebuloase au devenit surs de inspiraie pentru politicile
monarhiste n Frana, i, mpreun cu noiunea de eroism romantic, sau conntrastul dintre
indivizi i naiuni creatoare i necreatoare, au inspirat naionalismul, imperialismul i, n
final, doctrinele fasciste i totalitare ale secolului al XX-lea, n form lor cea mai violen
i cea mai patologicx.
Pentru De Maistre, libertatea necontrolata a voinei indivizilor reprezinta sursa
decaderii omului si a degradarii societaii; Prima ambiie a omului e de a obine puterea,
iar marea s greeal e de a abuza de ea Omul alearg dup putere ; dorinele sale sunt
infinite, n timp ce, mereu nemulumit de ceea ce are, el nu iubete dect ceea ce nu
posed Ne natem cu toii despoi. (De Maistre, 1992 :204) Mai mult, De Maistre pune
un semn de echivalena ntre a fi liber si a fi dependent, dat fiind faptul ca asa
numita libertate individuala nu exista decat n calitatea sa de expresie a voinei divine.

Conservatorism
Atunci cand vine vorba despre ideologii politice, doctrina conservatoare este
probabil cea mai controversata deoarece, spre deosebire de celelalte isme, ea nu si
propune sa schimbe lumea ntr-un mod radical si nu promite nimanui o viaa sau o
societate mai buna. Din contra, conservatorii ofera prescripii cu privire la un mod de
convieuire optim n cadrul societaii deja existente. Tocmai din acest motiv
conservatorismul a fost si este n dese randuri prost neles, prost interpretat, ajungandu-se
pana ntr-acolo ncat sa fie considerat o anti-ideologie, datorita viziunii sale relativ nguste
nu neaparat asupra lumii ci asupra a ceea ce alii cred ca ea ar putea sa devina.
Drept urmare, n zilele noastre, mai exact nr-o epoca a progresului perpetuu, a
inovaiilor continue si a schimbarilor permanente, conservatorismul, care nu ezita sa si

exprime scepticismul cu privire la aceste ambiii ale vieii cotidiene, pare a fi capatat o
serie de conotaii negative. Noiunea de conservator, ca si concepie, ca si idee, este
adesea atribuita persoanelor considerate a fi napoiate, nvechite, incapabile sa ina pasul cu
ritmul societaii moderne. Pe undeva, aceste voci au ntr-o oarecare masura dreptate,
conservatorismul fiind ntr-adevar reticent tuturor elementelor menionate mai sus, nsa
acest lucru nu se ntampla din cauza unei presupuse incapacitai de adaptare la nou, ci mai
degraba datorita unei convingeri confirmate si perfectate n timp, potrivit careia, ceea ce
este nou nu este neaparat mai bun. Evident si un lucru vechi, tradiional, testat de timp,
se poate dovedi a fi nociv. n acest caz, conservatorii nu vor avea nimic mpotriva sa l
schimbe, desi vor prefera ntotdeauna raul existent (pentru care exista deja remedii stiute)
faa de avantul nesabuit catre rele viitoare, nestiute.
Atunci cand nu este necesar sa schimbi nimic, este necesar sa nu schimbi nimic
spune un dicton conservator celebru. Asa cum bine observa Adrian-Paul Iliescu (1998)
dictonul nu interzice schimbarea n sine, ci doar schimbarea inutila, inopurtuna, adica acea
modificare impusa nu de realitatea sociala, ci de proieciile unei imaginaii necontrolate.
Altfel spus, moderaia nu reticena (la noutate) este starea mult mai potrivita pentru a-i
descrie pe conservatori.
Traditiile nu sunt sacre si intangibile, nsa pentru a funciona cum n mod optim,
orice societate trebuie sa aibe un fundament istoric.
Tocmai de aceea, conservatorii mpartasesc o anumita nevoie de a conserva ceva,
de regula anumite moduri de viaa tradiionale sau obiceiuri specifice societaii din care fac
parte. Ce anume trebuie conservat, difera nsa de la o epoca la alta, de la o societate la alta,
fapt pentru care conservatorismul este atat de controversat, atat de derutant ca si ideologie.
Spre exemplu, n funcie de momentul si contextul istoric conservatorii pot fi atat
susinatori cat si critici la adresa libertaii individuale, a pieei libere sau chiar a
comunismului.
Drept urmare, pentru a nelege corect aceasta doctrina, n cele ce urmeaza vom
ncerca sa prezentam evoluia istorica a curentului precum si specificitatea sa n diferite
societai, sub diferite forme. Totusi pana sa ajungem la acesta expunere vom ncerca sa

identificam elementele comune conservatorismului (indiferent de timp si spaiu), oferind si


cateva definiii funcionale ale acestuia.
Pentru nceput putem face referire la analiza lui Samuel Huntington, care vorbeste
despre conservatorism ca despre o ideologie poziionala, de aparare: atunci cand
fundamentele unei societai sunt ameninate, ideologia conservatoare aduce aminte
oamenilor despre necesitatea existenei n fiecare context social a unor instituii de baza
(care sa reglementeze comportamentul social prin practici sociale) si despre
dezirabilitatea pastrarii n fiecare situaie a instituiilor deja existente. Mai mult decat atat,
Huntington priveste conservatorismul si ca pe o ideologie situaionala, deoarece instituiile
sociale pe care conservatorii doresc sa le protejeze, sa le conserve, nu sunt aceleasi oricand
si oriunde, ci difera n funcie de societate si de perioada istorica, asa cum am discutat si
mai devreme. Spre exemplu, unii conservatori au dorit prezervarea monarhiei, alii a
instituiilor aristocrate, alii a sclavieiei, alii a capitalismului, alii a religiei si asa mai
departe.
n orice caz, prima concluzie pe care o putem trage n urma acestei expuneri este ca
doctrina conservatoare urmareste n general meninerea ordinii tradiionale, militand pentru
un respect sporit faa de instituiile fundamentale dintr-un anumit moment istoric si dintr-o
anumita societate, exprimandu-si scepticismul cu privire la tentativele si proiectele
grandioase care vizeaza modificarea ordinii deja stabilite.
Concluzia
Altfel spus, liberalii impun principiul si apoi cer consensul asupra lui. Din perspectiva
conservatoire, n mod natural, lucrurile trebuie sa se petreaca exact invers. n urma evoluiei
sociale principiile care se dovedesc a fi viabile, sunt adoptate si respectate de populaiei prin
consens atat n ceea ce priveste nelesul principiului cat si n ceea ce priveste modul sau de
aplicare. Asa cum bine puncta Iliescu, aranjamente raionale pot fi impuse nsa fundaia adevarata
a societaii o constituie formele de viaa, de sensibilitate si de atitudine fixate prin tradiie si care

susin consensul public necesar oricarui aranjament deliberat. Asadar, pentru conservatori politica
nu se bazeaza pe un contract social mai mult sau mai puin impus, ci pe experiena istorica
dobandita, pe practicile sociale sedimentate n timp si dovedite a fi oportune. n acest sens, modul
de funcionare al societaii este unul natural, reglementat de istorie si susinut prin intermediul
unor instituii solide (care au trecut si ele testul timpului) si a unei autoritai politice ferme,
capabile sa ina n frau tentaiile utopice specifice pasiunilor si dorinelor umane de a-si depasi
condiia si imperfeciunile.
Practic, politica propire conservatorismului nu consta n nimic altceva decat n activitatea
obisnuita a rezolvarii problemelor unei comunitai sau societai umane. Orice fel de idee sau
exerciiu este bine venit atata timp cat utilitatea sa a fost dovedita n prealabil, stabilindu-se un
consens n aceasta privina. De fapt, pentru conservatori nu exista un proiect ideal sau perfect, ci
doar probleme locale care trebuie soluionate, iar soluia trebuie sa fie compatibila cu specificul
societaii respective. n alte cuvinte, conservatorismul reprezinta pragmatism, realism politic.
Tocmai de aceea, orice guvern conservator are drept sarcina nu urmarirea unui progres infinit, ci
limitarea raului omniprezent. Realizarile unui astfel de guvern se masoara n zilele nastre prin
capacitatea evitarii razboiului, a conflictelor sociale, prin instituirea supremaiei legii si prin
asigurarea unei monede puternice.

BIBLIOGRAFIE
Alexis de Toqueville, Vechiul Regim si Revoluia, Traducere din limba
franceza si note de Cristian Preda, Bucuresti, Editura Nemira, 2000
-P. Hazard, Gandirea europeana n secolul al XVIII-lea. De la Montesquieu la
Lesing, Bucuresti, 1981.
Serge Berstein si Pierre Milza, Istoria Europei, vol. III-IV, Iasi
Ferd. Fellmann, Istoria filosofiei n secolul al XIX-lea, Bucuresti, 2000.
Pierre Manent, Istoria intelectuala a liberalismului, Bucuresti, Editura
Humanitas, 1992.
Roske Octavian, Tradiia conservatoare n gandirea americana. 1783-1860,
Bucuresti, Editura ALL, 1998.
Francois Chatelet, Pisier Evelyne, Istoria ideilor politice, Timisoara, 2000.
Pierre Manent, Originile politicii moderne. Machiavelli, Hobbes, Rousseau,
traducere de Alexandru Ionescu, Bucuresti, Nemira, 2000.
Ieromonah Serafim Rose, Cauzele revolutiei din epoca moderna. Nihilismul
Iliescu, A.P.,Socaciu, , Fundamentele gandirii politice moderne, Iasi,1999