) SEDIUL MATERIEI

Sediul materiei este reprezentat de dispozitiile Legii nr. 469 din 9 iulie 2002.
Aceasta lege se aplica tuturor contractelor incheiate pentru realizarea actelor
de comert de catre agentii economici comercianti, persoane juridice, si
comercianti, persoane fizice. In tot cuprinsul legii si al materialului care
urmeaza, acestia sunt denumiti parti contractante.
De asemenea, incidenta dispozitiilor legii intervine indiferent de forma de
proprietate corespunzatoare agentilor economici mentionati: comercianti,
persoane juridice, si comercianti, persoane fizice.
Este de observat ca din dispozitiile legii ar rezulta ca acestea nu sunt incidente
decat in cazul contractelor ale caror parti contractante sunt agenti economici,
deci au calitatea de comercianti, persoane juridice sau comercianti, persoane
fizice. Aceste contracte sunt, de regula , comerciale.
In acest context s-ar putea pune intrebarea daca dispozitiile legii analizate sunt
incidente in cazul contractului care este comercial numai pentru una din parti.
Credem ca dispozitiile legii analizate de prezenta lucrare sunt incidente in cazul
acestor din urma contracte. Intelegem sa intemeiem aceasta opinie pe
imprejurarea ca, reglementand disciplina in contractele "incheiate pentru
realizarea actelor de comert de catre agentii economici comercianti", legea
analizata se include in notiunea care, in literatura de specialitate, a fost
denumita cu termenul "legislatie comerciala" sau "legile comerciale".
Astfel, s-a aratat ca : "daca actul este comercial pentru una dintre parti (act cu
caracter mixt sau unilateral; civil pentru o parte si comercial obiectiv sau
subiectiv pentru cealalta parte ) actul in cauza este supus legislatiei si
jurisdictiei comerciale, daca legea nu dispune altfel" . In acelasi sens sunt si
dispozitiile art. 56 din Codul comercial .
O situatie speciala este reprezentata de contractele incheiate in cadrul
procesului de privatizare. Cu privire la acestea, legea cuprinde o dispozitie care
pleaca de la distinctia dintre norma generala si norma speciala.
In aceasta materie legea dispune astfel:
contractele incheiate in cadrul procesului de privatizare se vor supune
normelor speciale emise in acest sens;
dispozitiile legii privind disciplina in contracte constituie norma generala in
aceasta materie, adica in materia contractelor incheiate in cadrul procesului de
privatizare .

2) OBLIGATIILE PARTILOR CONTRACTANTE

A) Obligatia de a asigura realizarea obiectului contractului.
Potrivit legii, partile contractante enumerate la art. 1 alin. (1) au obligatia de a
intreprinde toate diligentele pentru stipularea de clauze care sa asigure
realizarea obiectului contractului.
B) Obligatia de a stabili un continut minim obligatoriu al contractului.
Mai mult decat atat, legea impune un continut minim obligatoriu al contractului.
In acest sens, este prevazut ca acest act juridic trebuie sa cuprinda, in mod
obligatoriu, anumite clauze care sunt diferite, in functie de natura contractului.
Astfel, contractul t r e b u i e sa cuprinda :
clauze contractuale referitoare la obligatiile ce revin partilor in derularea
contractului;
clauze contractuale referitoare la conditiile de livrare si de calitate a
bunurilor si/sau serviciilor;
clauze contractuale referitoare la termenele, modalitatile de plata si de
garantare a platii pretului;
clauze contractuale referitoare la instrumentele de plata si clauzele de
consolidare a pretului in conditiile inflatiei si devalorizarii;
clauze contractuale referitoare la riscul contractual;
clauze contractuale referitoare la modul de solutionare a eventualelor litigii
aparute in legatura cu derularea si executarea contractului.
Ca o facultate, o posibilitate, a partilor contractante legea prevede ca acestea
pot depune diligentele necesare in scopul obtinerii de informatii privind
credibilitatea financiara si seriozitatea persoanei juridice sau a persoanei fizice
cu care intra in raporturi contractuale. Rezulta ca partile nu sunt obligate sa
obtina informatiile mentionate, dar daca, totusi, vor sa actioneze in acest sens,
atunci demersurile necesare in scopul obtinerii acestor informatii vor fi
efectuate, in conformitate cu reglementarile Bancii Nationale a Romaniei privind
organizarea si functionarea Centralei Incidentelor de Plati.
C) Obligatia de a efectua toate platile la data scadentei
O alta obligatie a partilor contractante este aceea de a efectua toate platile la
data scadentei, stabilita conform contractelor. Importanta acestei obligatii este
subliniata, printre altele, si de imprejurarea ca nerespectarea ei constituie
contraventie si este sanctionata ca atare .
2

De o importanta asemanatoare si sanctionata in acelasi mod, este si obligatia

partilor contractante de a organiza evidenta obligatiilor de plata pe scadente,
potrivit contractelor.
D) Obligatia de a prevedea consecintele neindeplinirii obligatiilor
prevazute de lege
Actul normativ analizat impune si obligatia partilor contractante ca, in
contractele incheiate, sa prevada consecintele neindeplinirii, in termen de 30 de
zile de la data scadentei, a obligatiilor prevazute la articolul 3 alin. (1). Astfel,
trebuie prevazut in contract ca, in cazul neindeplinirii acestor obligatii in
termenul mentionat, debitorii sa plateasca, in afara sumei datorate, penalitati
pentru fiecare zi de intarziere.
Se poate observa ca, desi impune, prin art.3, obligatia de a efectua toate platile
la data scadentei, actul normativ analizat impune, prin art. 4, alin.1, si obligatia
ca, in contractele incheiate, sa se prevada consecintele neindeplinirii, nu de la
data scadentei, ci consecintele neindeplinirii, in termen de 30 de zile de la
aceasta data, a obligatiilor de plata. De aceea, cu privire la aceste prevederi, se
impune efectuarea unei analize mai amanuntite a momentului de la care se
produc consecintelor neindeplinirii, obligatiilor de plata.
a) Derogare de la principiul stabilit de articolul 43 din Codul comercial ?
Aceasta intrebare este generata de dispozitiile articolului 4, alin. 1 din actul
normativ analizat . Este aceasta dispozitie a legii o derogare de la principiul
stabilit de articolul 43 din Codul comercial? Altfel spus, dobanda va mai curge
de drept de la data scadentei, daca in termen de 30 de zile de la aceasta data
debitorul si-a executat obligatia? Printr-o interpretare per a contrario a textului
de lege analizat, s-ar putea ajunge la concluzia ca penalitatile nu ar mai fi
datorate de la data scadentei daca obligatiile au fost executate in termen de 30
de zile de la aceasta data.
Astfel, conformandu-se legii, partile contractante au prevazut penalitati pentru
fiecare zi de intarziere, pentru situatia in care obligatiile nu vor fi executate in
termen de 30 de zile de la data scadentei. Prin ipoteza, debitorul isi executa
insa obligatia in cadrul termenului de 30 de zile de la data scadentei. In acest
caz, ar rezulta ca acesta nu mai datoreaza penalitati de la data scadentei. Prin
urmare, daca, pentru situatia in care obligatiile nu au fost executate in termen
de 30 de zile de la data scadentei, partile contractante au prevazut penalitati
pentru fiecare zi de intarziere, dar debitorul isi executa obligatia in cadrul
termenului de 30 de zile de la data scadentei, atunci ar rezulta ca acesta nu mai
datoreaza deloc penalitati .
3

Credem ca aceasta solutie este inechitabila mai ales in situatia in care plata s-a
facut foarte aproape de implinirea termenului de 30 de zile de la data scadentei;
de exemplu, dupa 27 de zile de la scadenta. In acest caz, ar fi inechitabil si
contrar spiritului art. 43 din Codul comercial ca debitorul sa nu plateasca
penalitati in conditiile in care creditorul a fost lipsit o perioada atat de mare de
sumele de bani care i se cuveneau; prin intermediul acestor sume el putea face
la randu-i plati catre proprii creditori contribuind astfel la asigurarea unui
principiu deosebit de important, si anume acela al securitatii raporturilor juridice
comerciale .
Solutia neplatii de penalitati nu poate fi primita si pentru un a r g u m e n t de
tehnica legislativa in elaborarea actelor normative. Astfel, nu se poate considera
ca dispozitia legii analizate constituie o derogare de la principiul stabilit de
articolul 43 din Codul comercial. Aceasta concluzie ar putea rezulta si din
intelesul legal al notiuni de norma derogatorie in sensul ca: "pentru instituirea
unei norme derogatorii se va folosi formula "prin derogare de la...", urmata de
mentionarea reglementarii de la care se deroga".
b) Posibilitatea acordata de lege partilor pentru compensarea prejudiciului
suferit prin indeplinirea cu intarziere sau neindeplinirea obligatiilor asumate de
debitor.
Dupa cum se poate observa din analiza Legii privind disciplina in contracte,
aceasta lege ofera posibilitatea de a lua anumite masuri pentru compensarea
prejudiciului suferit de catre creditor ca urmare a indeplinirii cu intarziere sau a
neindeplinirii obligatiilor asumate de debitor. Prin urmare, s-ar putea spune ca
exista, in materia analizata, doua situatii :
cazul intarzierii in executare a unei obligatii de genul celei prevazute de
articolul 43 din Codul comercial. In acest caz, exista o obligatie de a prevedea
in contract consecintele, neexecutarii obligatiei in cadrul termenului de 30 de
zile de la data scadentei.
un al doilea caz este cel al neindeplinirii sau indeplinirii cu intarziere a
obligatiilor de alt tip de decat acela la care se refera articolul 43 din Codul
comercial. In cazul acestor obligatii, credem ca exista numai o posibilitate, si nu
o obligatie, de a prevedea consecintele neexecutarii.
Astfel, in afara penalitatilor contractuale prevazute la alin. (1), al art. 4, legea
acorda partilor posibilitatea ca, in contractele comerciale dintre ele, sa includa,
indiferent de forma in care acestea se incheie, si daune-interese pentru
neexecutarea totala sau partiala a contractului.
Aceste daune-interese pot fi prevazute "sub forma daunelor moratorii sau a
celor compensatorii". Cateva precizari cu privire la aceste daune sunt necesare.
Aceste daune formeaza obiectul a ceea ce Codul civil numeste prin termenul de
4

"clauza penala" si care potrivit dispozitiilor Codului civil reprezinta :"o

compensatie a daunelor interese, ce creditorul sufera din neexecutarea
obligatiei principale." In literatura de specialitate, clauza penala a fost definita
ca fiind : "acea conventie accesorie prin care partile determina anticipat
echivalentul prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutarii cu
intarziere sau necorespunzatoare a obligatiei de catre debitorul sau"
Daunele-interese pentru neexecutarea totala sau partiala a contractului pot fi,
deci, prevazute, potrivit legii, "sub forma daunelor moratorii sau a celor
compensatorii", adica sub forma :
daunelor pentru intarzierea in executarea obligatiilor ; este cazul daunelor
moratorii .
daunelor pentru neexecutarea obligatiilor; este cazul daunelor
compensatorii .
Distinctia dintre cele doua categorii de daune este importanta intrucat, potrivit
dispozitiilor Codului civil, numai in cazul daunelor interese moratorii creditorul
poate cere, atat executarea obligatiei principale, cat si plata acestor daune.
De asemenea, daunele interese moratorii sunt singurele daune care pot rezulta
in cazul unei obligatii care are ca obiect o suma de bani . In ceea ce priveste
cuantumul daunelor interese moratorii in cazul acestor obligatii , exista o
evaluare legala a despagubirilor, iar la baza acestei evaluari stau dispozitiile
articolului 1088, alin. 1 din Codul civil . Aceste dispozitii fixeaza, la nivelul
dobanzii legale, limitele daunelor-interese pentru neexecutarea unei obligatii
civile care are ca obiect a da o suma de bani.
In cazul acestor obligatii, in literatura de specialitate s-a aratat ca :
"neexecutarea obligatiei de a da o suma de bani nu poate avea drept
consecinta obligarea debitorului la plata de despagubiri compensatorii, care ar
trebui sa constea tot intr-o suma de bani, ci numai la plata de despagubiri
moratorii".
In cazul unei obligatii comerciale de a da o suma de bani si in lipsa unei
stipulatii contractuale exprese pentru stabilirea cuantumului daunelor interese,
se aplica dobanda de referinta a B. N. R. conform Ordonantei nr. 9 din 21
ianuarie 2000
c) Este posibil ca totalul penalitatilor pentru intarziere in decontare sa
depaseasca cuantumul sumei asupra careia sunt calculate?
O problema care merita o atentie speciala este aceea daca totalul penalitatilor
pentru intarziere in decontare, stabilite potrivit legii analizate, poate sau nu
poate depasi cuantumul sumei asupra careia sunt calculate.
Demersul de a gasi solutia la aceasta problema este guvernat de o r e g u l a si
5

oexceptie.
Regula este in sensul ca totalul penalitatilor pentru intarziere in decontare
stabilite potrivit legii analizate nu poate depasi cuantumul sumei asupra careia
sunt calculate.
Aceasta depasire este permisa numai in situatia de exceptie a unei stipulatii
inserata in contract prin vointa partilor.
E) Obligatia de a sista efectuarea unor operatiuni juridice
O alta obligatie stabilita de lege in sarcina partilor contractante este acea de a
sista efectuarea unor operatiuni juridice expres indicate de lege .
Obligatia are un continut diferit, dupa cum este vorba de comercianti, persoane
juridice sau comercianti, persoane fizice.
In ceea ce ii priveste pe comerciantii persoane juridice este vorba de obligatia
de a sista doua categorii de operatiuni. Astfel, comerciantii persoane juridice
trebuie sa sisteze :
orice plata reprezentand sporuri, cu exceptia celui de vechime, indemnizatii
si premii pentru membrii consiliilor de administratie, directorii generali, directorii
generali adjuncti, directorii si directorii adjuncti,
orice, achizitii de bunuri mobile sau imobile care nu sunt necesare direct
procesului de productie.
Existenta acestei obligatii este conditionata de imprejurarea ca agentii
economici - comercianti, persoane juridice - sa nu-si fi indeplinit, in mod
intentionat, obligatiile asumate prin contract .
Se pune intrebarea de catre cine si in ce mod se va constata, atat
neindeplinirea obligatiilor asumate prin contract, dar mai ales caracterul
intentionat al acestei neindepliniri ? Intrebarea apare ca justificata avand in
vedere imprejurarea ca exista o identitate intre urmatoarele categorii de
persoane :
beneficiarii sporurilor a caror sistare se cere si
persoanele fizice din organele de conducere ale comerciantilor persoane
juridice .
Data fiind aceasta imprejurare, nu este de conceput ca nasterea obligatiei de a
sista cele doua categorii de operatiuni sa fie lasata de a depinde de vointa
exclusiva a persoanelor fizice din organele de conducere ale comerciantilor
persoane juridice; in cazul stabilirii unei raspunderi, chiar acele persoane ar
avea de suferit consecintele raspunderii.
6

De aceea, credem ca, atat neindeplinirea obligatiilor asumate prin contract, dar
mai ales caracterul intentionat al acestei neindepliniri, pot fi stabilite numai pe
cale judiciara deschisa de actiunea celeilalte parti contractante pentru obligarea
comerciantului respectiv la respectarea obligatiilor sale contractuale.
In ceea ce ii priveste pe comerciantii, persoane fizice, legea cere ca
neindeplinirea obligatiilor asumate prin contract sa rezulte din reaua-credinta a
acestora.
Este insa cunoscut principiul ca "buna credinta se prezuma" si, deci, reauacredinta trebuie dovedita. De aceea, dand dovada de consecventa, ceea ce in
zilele noastre nu se intampla foarte des, legiuitorul a instituit conditia ca reauacredinta "sa fie stabilita in conditiile legii". Credem ca, si in acest caz, aceasta
stabilire se face numai pe cale judiciara deschisa de actiunea celeilalte parti
contractante pentru obligarea comerciantului respectiv la respectarea
obligatiilor sale contractuale.
Operatiunile pe care comerciantii, persoane fizice, sunt obligati sa le sisteze se
refera la "orice achizitii de bunuri mobile sau imobile".
In ceea ce priveste momentul nasterii obligatiei de a sista operatiunile
mentionate, exista o prevedere neclara a legii care poate crea confuzie, si
anume aceea ca achizitiile vor inceta "de la data intrarii in vigoare a prezentei
legi".
Desi data intrarii in vigoare a legi se situeaza, in timp, cu mult inaintea redactarii
acestui material si s-ar parea ca o analiza mai amanuntita nu prezinta relevanta
practica, totusi vom face o prezentare mai clara a acestei situatii si, pentru a
usura gasirea unei solutii, vom inchipui urmatorul e x e m p l u :
Inainte de intrarea in vigoare a legii, comerciantul, persoana fizica, "A" incheie
cu "B" un contract de achizitie a unor bunuri mobile sau imobile. Comerciantul,
persoana fizica, "A" este insa parte contractanta impreuna cu "C" intr-un alt
contract de natura celor la care se refera articolul 1 din legea analizata. Dupa
intrarea in vigoare a legii se stabileste, in conditiile legii, reaua-credinta a lui "A"
in executarea obligatiilor din contractul cu "C" .
Se pune intrebarea : cand se naste obligatia lui "A" "de a sista orice achizitii de
bunuri mobile sau imobile"? Legea stabileste ca aceasta sistare trebuie facuta :
"de la data intrarii in vigoare a legii" . Ar insemna ca de la aceasta data, prin
efectul legii, inceteaza si contractul de achizitie a unor bunuri mobile sau
imobile pe care "A" il incheiase cu "B".
Aceasta solutie ar putea fi considerata ca fiind insa in contradictie cu principiul
relativitatii efectelor actului juridic potrivit caruia actul juridic produce efecte
numai intre partile contractante fara ca, in principiu, sa poata profita altora si, de
7

asemenea neputand nici sa-i vatame pe altii . Or, reaua-credinta a lui "A" in
executarea obligatiilor din contractul cu "C" ar avea consecinte directe asupra
contractul de achizitie a unor bunuri mobile sau imobile pe care "A" il incheiase
cu "B".
Pe de alta parte insa, acest caz de incetare a contractului s-ar putea considera
ca fiind o cauza de revocare a conventiilor, integrata in formula "...din cauze
autorizate de lege." folosita de Codul civil .

3) MIJLOACE DE REALIZARE A PLATILOR

Partile contractante pot realiza platile prin utilizarea urmatoarelor mijloace :
instrumente de plata garantate si/sau
mecanisme de mobilizare a creantelor:
Legea se refera la urmatoarele instrumente de plata :
a) ordin de plata;
b) cec, certificat conform prevederilor Legii asupra cecului nr. 59/1934, cu
modificarile ulterioare;
c) cambie si bilet la ordin, avalizate de o societate bancara si acceptate in
prealabil de obligatul principal, conform prevederilor Legii asupra cambiei si
biletului la ordin nr. 58/1934, cu modificarile ulterioare;
d) forfetare sau factoring.
Legea analizata precizeaza intelesul a ceea ce, in conceptia acesteia,
reprezinta mecanisme de mobilizare a creantelor. Astfel, in intelesul acestei
legi, mecanismele de mobilizare a creantelor, se definesc astfel:
un prim mecanism forfetarea este contractul prin care un vanzator sau
prestator de servicii isi vinde creantele pe care le are asupra unui cumparator
sau beneficiar. Vanzarea se face unei societati bancare sau unei institutii
financiare specializate, contra unei taxe de forfetare;
al doilea mecanism factoringul este contractul incheiat intre o parte,
denumita aderent, furnizoare de marfuri sau prestatoare de servicii, si o
societate bancara sau o institutie financiara specializata, denumita factor.
Prin acest contract partile se obliga la urmatoarele p r e s t a t i i :
factorul asigura finantarea, urmarirea creantelor si prezervarea contra
riscurilor de credit,
aderentul cedeaza factorului, cu titlu de vanzare, creantele nascute din
vanzarea de bunuri sau prestarea de servicii pentru terti.

4) URMARIREA CREANTELOR
8

Ca regula, legea analizata stabileste in sarcina, partilor contractante si obligatia

de a introduce cereri de chemare in judecata in vederea recuperarii creantelor.
Exceptia este data de situatia creantelor reglementate prin norme speciale.
Concluzia existentei acestei obligatii in sarcina partilor contractante rezulta din
formularea imperativa a textului de lege : "partile contractante vor introduce
cereri de chemare in judecata in vederea recuperarii creantelor.".
Se cuvin unele precizari referitoare la acest aspect . In conceptia unui reputat
autor german actiunea civila este obligatorie : "fiecare are datoria de a reclama
dreptul sau in justitie, atitudinea contrara lasand sa penetreze un element de
nelegalitate"
Analizand caracterele actiunii civile si aratand ca in literatura de specialitate au
fost identificate doua astfel de caractere facultativ si liber alti autori au
combatut acest punct de vedere. In conceptia acestor autori a fost gasit
preferabil caracterul facultativ al actiunii civile, dar, in acelasi timp, au fost
relevate si limitele acestui caracter.
In aceasta privinta credem ca, stabilind in sarcina, partilor contractante si
obligatia de a introduce cereri de chemare in judecata in vederea recuperarii
creantelor, legiuitorul roman pare ca a adoptat primul punct de vedere.
Totusi, trebuie subliniat faptul ca procesul civil este guvernat, printre alte
principii, si de principiul disponibilitatii prin care : "se intelege faptul ca partile
pot determina nu numai existenta procesuluici si continutul procesului" .
Codul de procedura civila cuprinde o serie de articole care prin folosirea unei
formulari supletive termenul "poate" constituie o aplicare a principiul
disponibilitatii :
"Art. 41. - Orice persoana care are folosinta drepturilor civile poate sa fie
parte in judecata."
"Art. 47. - Mai multe persoane pot fi impreuna reclamante sau parate daca
obiectul pricinii este un drept sau o obligatiune comuna ori daca drepturile sau
obligatiile lor au aceeasi cauza."
"Art. 49. - Oricine are interes poate interveni intr-o pricina ce se urmeaza
intre alte persoane."
"Art. 57. Oricare din parti poate sa cheme in judecata o alta persoana care
ar putea sa pretinda aceleasi drepturi ca si reclamantul."
"Art. 60. - Partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva
careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentiuni cu o cerere
in garantie sau in despagubire."
In aceleasi conditii, cel chemat in garantie poate, la randul sau, sa cheme in
garantie o alta persoana."
9

 "Art. 64. - Paratul care detine un lucru pentru altul sau care exercita in
numele altuia un drept asupra unui lucru va putea arata pe acela in numele
caruia detine lucrul sau exercita dreptul, daca a fost chemat in judecata de o
persoana care pretinde un drept real asupra lucrului."
Art. 67. - Partile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin
mandatar.
Din cele mai sus aratate, rezulta ca obligatia partilor contractante de a introduce
cereri de chemare in judecata in vederea recuperarii creantelor constituie o
exceptie de la principiul disponibilitatii. Ca orice exceptie ea este de stricta
interpretare si deci se aplica numai pentru situatia contractelor prevazute la
articolul 1, alineatul 1 din Lege .
Aceleasi referiri de mai sus le mentinem si in cazul executarii silite pe care
creditorul ar porni-o, prin executorul judecatoresc, dupa pronuntarea unei
hotarari judecatoresti definitive in favoarea sa. Mentinerea, si in acest caz, a
referirilor de mai sus se justifica prin imprejurarea ca, si in cazul acestei
executari silite, legea stabileste, in sarcina partilor contractante, obligatia de a
declansa aceasta executare silita : "creditorul va urmari patrimoniul
debitorului"
Nu numai ca stabileste aceasta obligatie, dar legea stabileste si o anumita
ordine in urmarirea patrimoniul debitorului.
Astfel, in primul rand vor fi urmarite mijloacele banesti, inclusiv disponibilitatile
aflate in conturile bancare. Urmeaza, in cadrul acestei ordini, activele financiare
de orice fel. In al treilea rand, sunt produsele finite, materii prime si materiale,
mijloace fixe, iar numai pe al patrulea loc creantele si alte valori patrimoniale
aflate in circuitul civil .
In ceea ce priveste executarea propriu-zisa sunt de relevat doua aspecte
prevazute de lege.
In primul rand, trebuie aratat ca : "titlul executoriu este prezentat, de executorul
judecatoresc, bancilor sau oricaror persoane juridice sau fizice care detin valori
patrimoniale ale debitorului, sub orice forma ar fi acestea"
In al doilea rand, dar avand o importanta mai mare, este de mentionat
prevederea potrivit careia "titlul executoriu are prioritate in satisfacerea creantei,
cu exceptia creditorilor cu garantii reale mobiliare si imobiliare". Prin aceasta
prevedere legiuitorul ne trimite pe taramul, deloc lipsit de controverse, al
privilegiilor .
Nu intram in amanunte referitoare la regimul privilegiilor, dar trebuie sa
observam ca, dupa cum este formulat articolul de lege ar rezulta ca numai
creditorii cu garantii reale mobiliare si imobiliare au prioritate fata de creantele
10

prevazute de aceasta lege.

Solutia nu poate fi atat de usor de gasit si nu poate fi atat de transanta, avand
in vedere, atat caracterul complex al acestei materii, dar si punctul de vedere, in
aceasta materie, al unor reputati autori . Astfel, acesti autori au aratat ca : "Este
de observat ca actuala reglementare cuprinsa in Codul civil este, sub multe
aspecte, depasita nu numai prin caracterul sau complicat, dar si prin insesi
cauzele de preferinta pe care le enumera"
Tot in cadrul acestui capitol privind urmarirea creantelor este de mentionat
solutia legii pentru situatia in care, pentru executarea silita a unei hotarari
judecatoresti, in materie comerciala, sunt necesare informatii privind sumele
depuse si operatiunile efectuate pe numele persoanelor fizice si juridice. In
aceasta situatie, legea prevede ca bancile sunt o b l i g a t e sa transmita
informatiile solicitate. Transmiterea acestor informatii se va face la cererea s c r
i s a a instantei de executare sau a executorilor judecatoresti.
In acest context, al furnizarii informatiilor mentionate, este interzisa expres de
lege atitudinea de a uza, in folos personal, de informatiile bancare pe care le
detin sau de care au luat cunostinta in orice mod. Interdictia vizeaza doua
categorii de persoane :
personalul bancii care este implicata in procedura de executare;
persoanele care obtin, din activitatea de control si supraveghere sau din
rapoarte ori documente ale bancii, informatii de natura celor aratate mai sus.
Importanta interdictiei de a savarsi aceste fapte este evidentiata si de
sanctiunile prevazute de lege pentru cazul in care aceasta interdictie ar fi
incalcata. Astfel, in cazul nerespectarii acestei interdictii, se aplica masurile
prevazute in Codul de procedura civila; daca legea nu prevede altfel, instanta,
va sanctiona urmatoarele fapte savarsite in legatura cu procesul:
1) cu amenda judiciara de la 300.000 lei la 5.000.000 lei se va sanctiona refuzul
sau omisiunea unei autoritati ori a altei persoane de a comunica la cererea
instantei, la termenul fixat in acest scop, datele care rezulta din actele si
evidentele ei;
2) Va fi obligat la plata unei despagubiri pentru paguba cauzata prin amanare,
cel care, cu intentie sau din culpa, a pricinuit amanarea judecarii sau a
executarii silite. Pentru a fi aplicata aceasta sanctiune este necesar ca
amanarea judecatii sa se fi produs prin una dintre faptele prevazute in art. 1081
sau art. 1082 din Codul de procedura civila. De asemenea, despagubirea se va
acorda la cererea partii interesate, iar cel vinovat de amanare va putea fi obligat
de catre instanta de judecata ori, dupa caz, de catre presedintele instantei de
executare.

11

5) SOARTA CONTRACTELOR INCHEIATE PANA LA DATA INTRARII IN

VIGOARE A LEGII ANALIZATE
Deosebit de importanta este dispozitia legala care stabileste solutia in ceea ce
priveste soarta contractelor incheiate pana la data intrarii in vigoare a legii
analizate. Este vorba de contractele pe care partile contractante in
acceptiunea data acestei notiuni de art. 1 din lege - le-au incheiat cu principalii
creditori si societatile bancare finantatoare. Solutia legii in cazul acestor
contracte este ca ele raman in vigoare, cu respectarea termenelor de plata si a
cuantumului sumelor stabilite la data incheierii acestora.

6) CONTRAVENTII SI SANCTIUNI
Potrivit legii, sunt incriminate ca si contraventii si se sanctioneaza ca atare
urmatoarele fapte:
a) neefectuarea, cu rea-credinta stabilita in conditiile legii, de catre debitor a
platilor la data scadentei, potrivit art. 3 alin. (1), cu exceptia celor reglementate
prin norme speciale;
b) neasigurarea evidentei obligatiilor de plata pe scadente, conform art. 3 alin.
(2);
c) incalcarea prevederilor art. 5.
Contraventiile prevazute de legea analizata se constata si sanctiunile se aplica
de persoane anume desemnate din organele de control fiscal ale Ministerului
Finantelor Publice.
Regimul juridic aplicabil contraventiilor prevazute de legea analizata este cel
prevazut de dispozitiile de drept comun in materia contraventiilor .
-------------------------------------------[Note de subsol]
Legea nr. 469 din 9 iulie 2002, priveste unele masuri pentru intarirea disciplinei
contractuale si a fost publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 529 din 19 iulie
2002. Acest act normativ a fost modificat prin Ordonanta de urgenta nr. 112 din
10 septembrie 2002 publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 704 din 26
septembrie 2002. Ordonanta de urgenta nr. 112 din 10 septembrie 2002 a fost
aprobata prin Legea nr. 647 din 7 decembrie 2002 , publicata in Monitorul
Oficial, Partea I nr. 909 din 13 decembrie 2002.
Prin e x c e p t i e, contractul va avea natura civila, chiar daca este incheiat intre
comercianti, in situatia in care are ca obiect un imobil. Cu privire la aceste
contracte in literatura de specialitate s-a dat ca exemplu "vanzarea sau
12

locatiunea unui imobil pentru exercitarea comertului..chiar daca sunt

incheiate in scopul obtinerii de profit " ( Francisc Deak, Tratat de drept civil Contracte speciale, Editia a II a actualizata si completata, Editura ACTAMI,
Bucuresti, 1999, pag. 6.).
Francisc Deak, Tratat de drept civil - Contracte speciale, Editia a II a actualizata
si completata, Editura ACTAMI , Bucuresti, 1999, pag. 5. A se vedea si Stanciu
Carpenaru, Drept comercial roman, Editura ALL, Bucuresti, 1998, pag. 57.
Textul are urmatoarea formulare : "Daca un act este comercial numai pentru
una din parti, toti contractantii sunt supusi, incat priveste acest act, legii
comerciale, afara de dispozitiile privitoare la persoana chiar a comerciantilor si
de cazurile in care legea ar dispune altfel".
Este vorba de Regulamentul nr. 1 din 23 februarie 2001, privind organizarea si
functionarea la Banca Nationala a Romaniei a Centralei Incidentelor de Plati,
publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 120 din 9 martie 2001.
Art. 10, alin. 1, litera "a" din Legea nr. 469 din 9 iulie 2002.
Art. 10, alin. 1, litera "b" din Legea nr. 469 din 9 iulie 2002.
Este vorba obligatia de a efectua toate platile la data scadentei, stabilita
conform contractelor.
Art. 4, alin. 1 din Legea nr. 469 din 9 iulie 2002.
Este vorba obligatia de a efectua toate platile la data scadentei, stabilita
conform contractelor.
Potrivit acestui text : "Datoriile comerciale lichide si platibile in bani produc
dobanda de drept din ziua cand devin exigibile". Principiul este deci ca dobanda
de intarziere curge de drept de la data scadentei .
Art. 4, alin. 1 din Legea nr. 469 din 9 iulie 2002.
Este vorba de obligatia prevazuta la art. 3 alin. (1), si anume aceea "de a
efectua toate platile la data scadentei, stabilita conform contractelor".
Este insa vorba de debitorul unei obligatii care, pentru el, este comerciala,
indiferent de natura, civila sau comerciala, a creantei .
Acest inteles este dat de art. 59, teza I din Legea nr. 24 din 27 martie 2000
privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative,
publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 139 din 31 martie 2000.
13

Este vorba de alt tip de obligatii decat acela la care se refera articolul 43 din
Codul comercial, deci este vorba de obligatii care nu sunt platibile in bani si nu
sunt comerciale pentru debitor.
Art. 4, alin. 2 din Legea nr. 469 din 9 iulie 2002.
Este vorba de obligatii care sunt platibile in bani si sunt comerciale pentru
debitor.
Este vorba de obligatii care nu sunt platibile in bani si nu sunt comerciale pentru
debitor.
Art. 1069, alin. 1 din Codul civil.
Constantin Statescu, Corneliu Barsan, Drept civil, teoria generala a obligatiilor,
Editura ALL, Bucuresti, 1992, pag. 308.
Art. 1069, alin. 2 din Codul civil.
Care au ca obiect o suma de bani .
Textul art. 1088 din Codul civil este urmatorul : "La obligatiile care au de obiect
o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat
dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune
si societate.
Aceste daune-interese se cuvin sa faca ca creditorul sa fie tinut a justifica
despre vreo paguba; nu sunt debite decat din ziua cererii in judecata, afara de
cazurile in care, dupa lege, dobanda curge de drept".
In ceea ce priveste nivelul dobanzii legale pentru obligatii banesti, civile sau
comerciale, a se vedea Ordonanta nr. 9 din 21 ianuarie 2000 , privind nivelul
dobanzii legale pentru obligatii banesti. Aceasta a fost publicata in Monitorul
Oficial, Partea I nr. 26 din 25 ianuarie 2000 si a fost aprobata cu modificari prin
Legea nr. 356 din 6 iunie 2002 , publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 425
din 18 iunie 2002 .
Constantin Statescu, Corneliu Barsan, op. cit., pag. 306 .
Este vorba de penalitatile pentru intarziere stabilite conform dispozitiilor
alineatelor (1) si (2) ale art. 4 din legea analizata.
Articolul 5 din legea analizata. Acest text de lege a fost modificat de Ordonanta
de urgenta nr. 112 din 10 septembrie 2002 pentru modificarea alin. (1) al art. 5
din Legea nr. 469/2002 privind unele masuri pentru intarirea disciplinei
contractuale. Ordonanta de urgenta nr. 112 a fost publicata in Monitorul Oficial,
14

Partea I nr. 704 din 26 septembrie 2002.

Pentru amanunte privind principiul evocat, dar si exceptiile de la acest principiu
a se vedea Constantin Statescu, Corneliu Barsan, op. cit., pag. 62-75 .
Articolul 969 din Codul civil : "Conventiile legal facute au putere de lege intre
partile contractante.
Ele se pot revoca prin consimtamantul mutual sau din cauze autorizate de
lege."
In literatura de specialitate, avalul, in materie cambiala bineinteles, reprezinta :
"un act juridic prin care o persoana, numita avalist, se obliga sa garanteze
obligatia asumata de unul din debitorii cambiali, numit avalizat "(Stanciu D.
Carpenaru, Drept comercial roman, editia a IV a revizuita, Editura ALL Beck,
pag. 535 .
Cu privire la acceptarea cambiei, a se vedea Stanciu D. Carpenaru, op. cit.,
pag. 531-534, iar pentru biletul la ordin, pag. 557 .
Lege nr. 58 din 1 mai 1934 asupra cambiei si biletului la ordin, a fost publicata
in M. Of., Partea I nr. 100 din 1 mai 1934. A fost modificata prin Ordonanta nr.
11 din 4 august 1993 pentru modificarea Legii nr. 58/1934 asupra cambiei si
biletului de ordin si a Legii nr. 59/1934 asupra cecului publicata in M. Of., Partea
I nr. 201 din 23 august 1993. Ordonanta nr. 11 din 4 august 1993 a fost
aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 83 din 6 octombrie 1994
publicata in M. Of., Partea I nr. 292 din 14 octombrie 1994.
Este vorba de mecanismele prevazute la art. 6, alin. (1) lit. d) din Lege.
Articolul 8, alin. (1) din Lege.
Rudolf von Ihering, "Lupta pentru drept" .
Gabriel Boroi, Codul de procedura civila-comentat si adnotat, Editura All Beck,
Bucuresti, 2001, Vol. 1, pag.128.
Gabriel Boroi, op. cit, pag. 119.
Este vorba de contractele incheiate pentru realizarea actelor de comert de catre
agentii economici comercianti, persoane juridice, si comercianti, persoane
fizice.
Notiunea de bunuri aflate in circuitul civil este sinonima cu aceea lucruri "ce
sunt in comert" continuta de art. 963 din Codul civil : "Numai lucrurile ce sunt in
comert pot fi obiectul unui contract". Cu privire la intelesul notiunii de "comert"
15

folosita de art. 963 s-a aratat ca aceasta "are un inteles si mai larg decat in
dreptul comercial caci cuprinde tte lucrurile ( mobile sau imobile ) asupra
carora e cu putinta sa se esercite un drept creat prin conventiunea partilor." ( M.
A. Dumitrescu, "Codul de comerciu - comentat", Editura Librariei LEON
ALCALAY, Bucuresti, 1904, vol. 1, pag. 18) .
Articolul 1722 defineste privilegiul ca fiind: "un drept, ce da unui creditor
calitatea creantei sale de a fi preferit celorlalti creditori, fie chiar ipotecari."
Art. 9, alin. 1, teza a II a din Legea analizata.
Este vorba de creantele care rezulta din contractele la care se refera art. 1, alin.
1 din Legea analizata .
Constantin Statescu, Corneliu Barsan, "Drept civil, teoria generala a
obligatiilor", Editura ALL, Bucuresti, 1992, pag. 399 .
Articolul 9, alineatul 4 din legea analizata .
Aceasta sanctiune este prevazuta de art. 1081, alin. 1, punctul. 2, litera "f", din
Codul de procedura civila. Amenda nu se va aplica insa persoanelor la care se
refera pct. 2 al alin. 1, daca motive temeinice le-au impiedicat sa aduca la
indeplinire obligatiile ce le revin.
Articolul 12 din legea analizata .
Sanctiunea consta in amenda de la 100.000.000 lei la 300.000.000 lei .
Este vorba de incalcarea obligatiei de a sista efectuarea unor operatiuni
juridice. Pentru detalii a se vedea pag. 14-18 de mai sus.
Aceste dispozitii sunt cele ale Ordonantei de Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea
nr. 180/2002, cu exceptia art. 28 si 29.

16