Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Chi Tara
Chi Tara
Numele imi suna cunoscut, foarte cunoscut. Ochii imi luceau cu vanitate ca si
cand ea era a mea. Melodia ce urma s-o ascult era una si aceeasi cu cea din
gandul meu si visul meu. Incepe-01, 02, 03...iar chitara din melodie imi
zvarcolea sangele din vene, imi matura ca o furtuna orice sentiment care-i
aparea in cale. Doua chitari plangeau:una in sufletul meu, cautand cu
disperare acordurile ei pereche, iar o a doua, urla si viscolea, tuna si fulgera
cu ale sale triluri. Aveau aceeasi muzicalitate, erau una si aceeasi, dar
diferite...In sfarsit, dupa trei zile de chin, chitara din sufletul meu, si-a gasit
acordurile ei pereche. Dar noi? Cu noi, cu noi cum ramane? Chitara noastra
va ma canta vreodata doar pentru noi, noi doi?
Corzile chitarii sufletului meu, , vor mai fi atinse vreodata de mainile tale? Dar
Tin minte...tin minte ca si azi acea data pentru mine fatidica. Desii a trecut
aproape un an, simt ca parca a trecut o viata de neom peste mine.
[23:14, 30.05.2015] T.: 27 august, 2014
A fost ziua in care am renuntat cu adevarat la copilarie. A fost ziua cand
destinul imi soptea in urechi tot ce sunt acum si ce voi fi. Am fost si sunt un
om, in primul rand. Mereu m-am crezut in destin, in numere, in proverbe si in
ceea ce simteam, intuiam sau reuseam sa deduc. Noaptea de 27 august
fusese doar inceputul, caramida de inceput a unui caracter si-un suflet ce
fusese zdrobit si recladit incepand din acea noapte.Simteam ca totul trebuie
sa se termine. Simteam cum ea imi fuge din fata ochilor. Imi priveam chipul si
inima. Erau atat de neputincioase...tin minte. Chipul vedea adevarul crud.
Vedea tot ce avea sa urmeze:rau, iad, inghet, frig, mormant. Inima insa,
simtea. Simtea si incepea sa arda mocnit cu flacara si mai arzatoare, la
fiecare cuvant spus de ea, la fiecare gest facut. Era ora 3 noaptea, iar eu ma
certam cu ea. Acum realizez ca de fapt, eu nu o ascultam sau intelegeam. Eu
doar ma certam cu ea. Eram orbit de o mantie a geloziei, impletita cu o alta a
fricii ca as putea s-o pierd. Frica te omoara, mi-am zis. Asa a si fost. Am murit
in fiecare zi si am reinviat timp de cateva luni. In zori, planuisem o ultima
vacanta cu parintii la mare. Cu stupoare cuget si constat ca nu mai stiu
aproape nimic din cearta aceea. Tot ce-mi readuc aminte cu greu, rasfoind
printre arhivele vechi, prafuite si semi-uitate ale mintii mele, este ca ii tot
spuneam sa doarma.Erau dosare vechi, foarte groase cu file multe. Bine
organizate pe date si momente, puse intr-o ordine desavarsita, atunci cand le
lecturai, nu aveai ce sa descoperi. Aproape toate foile erau albe. Murdare si
totusi albe. Asa se intamplase si cu mintea mea. Am uitat multe momente si
episoade ale propriei mele vieti, insa niciodata nu s-au sters din suflet. Poate
asta a fost si sansa mea de supravietuire. Daca nu as fi dat uitarii atatea
amintiri negre cu ea si nu numai, astazi erau un om cu probleme psihice,
poate chiar internat la un spital unde sunt dusi acei oameni alr caror minti, au
fost spulberate complet, fara aputea sa-si revina vreodata.
te am acolo, doar pentru mine. Imi doresc!, ii spun in timp ce ea isi lasa capul
usor inclinat, iar privirea trista in pamant.
-Am examen duminica. Te rog sa intelegi ca...aici e vorba de viitorul nostru,
iubitule. Gandeste-te pentru o secunda cum ar fi sa nu iau examenul. Zbor in
secunda doi la o alta facultate, acasa, in Severin. Vrei sa...Nu apuca sa
termine ce are de zis pentru ca imi cer iertare strangand-o de mana dreapta,
in timp ce pe buze mi se putea descifra un Te iubesc, iar in ochi mi se putea
citi iubirea mea pentru ea.
-Sigur ca inteleg. A fost o prostie. De fapt, nu. Nu a fost o prostie. Asta am
simtit si simt, dar nu inseamna ca te conditionez intr-un fel anume.
[15:00, 01.06.2015] T.: -Trebuie sa incercam sa fim maturi si sa...va fi bine. Nu
are cum sa fie iar rau. Nu are cum! Doar ca, ma gandesc ca povestea se
poate repeta. Sau macar o parte a ei...
Noaptea se asterne peste noi. Soarele arzator se stinge in cateva minute. Va
pleca spre un somn adanc, luminand sufletele cele mai intunecate, iar in
celelalte colturi uitate de noi, ale acestui imens glob pamantesc, va fi cel ce
anunta inca o dimineata, somnoros, imbracand omenirea intr-o haina a
caldurii trupesti. Raluca decide ca e mai bine sa doarma la ea, constienta de
faptul ca nu as fi putut sa inchid un ochi aproape toata noaptea daca s-ar fi
aflat langa mine. Adevarul este ca, trupul ii e prea cald, iar inima mi-o mistuie
intr-un joc al iubirii absolut coplesitor.
Trecutul voia sa revina, il simteam, il simt! Ma vrea si incearca sa ma traga
intr-o mreja naucitoare. Il vad, il aud si din pacate...il simt. L-as putea descrie
ca pe un monstru ce urla, zbiara, jncercand sa se prinda de mine, de inima si
suflet. A reusit chiar si in noaptea de 29 spre 30 mai. Am facut-o sa planga,
spunandu-i anumite lucruri ce i-au adus aminte de alte episoade din viata ei.
A plans, exact cum am plans si eu inainte sa plec la mare, in poate cel mai
rece sejur la mare. Fusese o vacanta groaznic de rece. Erau 35 de grade, iar
nimeni nu isi putea explica de ce trupul si glasul imi erau reci. Stateam cu
fata aspra, bronzata uniform, catre mare. Vuia, iar valurile depaseau 2 metri.
Era suparata, furioasa si plina de rani, atunci cand valurile se loveau de
stabilopozi. Asa era si inima mea, plangea si curgeau ganduri negre dinspre
ea. O durea orice litera, gand, poza sau persoana ce mi-ar fi adus aminte de
ea. De fapt, ma durea continuu. Era omniprezenta in orice fir de apa al marii,
in orice praf de nisip murdar, ridicat catre cerul innorat de o furtuna ce urma
sa se porneasca. In suflet, furtuna se instalase de mult, continuand sa ploua,
ninga si sa fie frig cateva luni, in sufletul meu rapit si sechestrat de acel
monstru:Trecutul.
Pana la ora 3, raman treaz si ma gandesc tragand o concluzie cu voce tare: