Primul capitol

Jurnalul unui
poet indragostit

CITESTE!!!gata?
Dimineata zilei de 13 iunie, m-a surprins cu bratele mele lungi si calde,
scaldate intr-o caldura trupeasca ce-mi mentinea farama mea de corp
continuu transpirat. Eram aproape adormit, totusi perfect treaz. Simteam un
parfum de trandafir abia inflorit, imprastiat de pielea ei fina, ce-mi aninau
narile. Un parfum ce aveam sa-l miros in fiecare dimineata, imi spun schitand
un zambet plin de mandrie. Cu toate astea, ma simteam parca prins intr-o
vraja dulce indusa de un somn profund si linistitor. Cautam cu disperare
potiunea magica pentru continuarea acelei vraji, atat de profunda, atat de
calda ce mi-ar fi permis sa-mi odihnesc suflul neregulat, complet
extenuat.Tineam cu disperare de momentul meu de liniste si de odihna
adanca, dupa o alta noapte furtunoasa. Tot ce reuseam sa fac era sa ma
ascund de lumina diminetii, pierzandu-ma printre cutele si dunele cearsafului
mototolit. Soarele tintuit undeva prin jurul orei 9 dimineata, imi gadila
pleoapele uscate si grele, datorita lipsei de somn. Transpirasem din greu.
Broboane de apa sarata, imbracandu-ma intr-o mantie rece, o resimteam
prin respiratia inca fierbinte, ce se ingana cu caldura sanilor si a pielii moi pe
care pusesem stapanire, printr-o singura lipire suava a buzelor noastre. Oare
visez sau chiar am simtit o mangaiere usoara, diafana peste obrazul stang?,
si cuget un moment. Deschid ochii si o vad...dormind. Soarele gingas, a reusit
sa ma pacaleasca inca o data, imi zic zambind larg. Crezusem ca acea
atingere, era a ei. Atingerea cu care m-a obisnuit, in diminetile noastre
senine, seamana izbitor cu cele ale soarelui: la fel de fierbinti, de moi, pline
de dragoste si fericire. Imi sterg ochii printr-o singura atingere, resemnat fiind
ca doar atat avusesem sa dorm. Lipit de trupul ei complet gol, incercam sa-i
desluiesc visul, asta daca avea unul, incercam sa-mi imaginez formele
coapselor moi, emanand senzualitate atunci cand se incolacea in jurul
bazinului meu. Dormea ca un inger cazut de curand din cer.Un inger ce nu
apucase inca sa fie patat de negreala societatii in care traia. Pare o adevarata
blasfemie, ce-am spus, asta daca ma gandesc la demonul feroce din ea
atunci cand arde de dorinta. Indepartez cu grija cearsaful infasurat, in jurul ei,
incat sa n-o trezesc. Razele senine, ii scoteau in evidenta trasaturile bine
definite, pleoapele fine, genele lungi, inchise la culoare si arcuite. Parul blond
deschis, era parca aruncat la intamplare pe perna, imprastiat, iar buzele mari,
rosii, inmuiate-n vin si carnoase, erau intredeschise, pe unde zaream o mica
bucatica a limbii. Trupul ii era acum, complet gol si adormit, sleit de puteri.
Incep sa-mi revin cu adevarat in simtiri. Casc consecutiv de trei ori, apoi imi
readuc in minte seara, urmata de noaptea ce tocmai se incheiase intr-un mod
foarte placut. Daca seara o incepusem, strucurandu-ma jovial printre mai
multe certuri ce puteau sa se sfarseasca rau, noaptea fusese cu adevarat
lipsita de normalitatea unor cupluri obisnuite. Fusese o noapte...asa cum imi
place mie s-o numesc: cu scantei. Ziua de 13, pentru multi e un motiv de
falsa ingrijorare, in care paranoia atinge cote inalte, chiar alarmant de
ridicate. Pentru noi - eu si ea - e ziua aniversarii noastre. Ma ridic din pat si o
sarut scurt pe sani, apoi pe buze. Imi raspunde printr-un suras, de care imi

spun ca nu are cum sa fi fost constienta pentru ca dormea. Singura explicatie

care o gasesc, ramane faptul ca ma iubeste cu adevarat, ca ma simte asa
cum n-o facuse nimeni pana acum. Ma plimb, doar intr-o pereche de boxeri,
luati pe dos(oboseala isi spunea cuvantul), incercand sa scriu un bilet care sa
exprime exact ceea ce simteam. Motai cu cotul sprijinit de biroul din camera
noastra.Un birou din lemn masiv, de stejar, plin de hartii, schite si unelte de
scris.Unde mai pui ca tot acolo-mi tin si cele mai importante carti ce mi-au
marcat viata, existenta.Ca un elev de scoala primara ce nu stie sa raspunda
in fata profesorului, imi pun stiloul pe marginea buzelor si incep sa-l musc, nu
foarte tare. Ma gandeam, cugetam. Dupa 13 minute in care am tinut, penita
lipita de foaie, inflorind o buna bucata de hartie, scrisesem doar: "Astazi e
aniversarea mea, a ta; aniversarea noastra." Cumplit de jenant pentru un
poet. Chiar novice, mediocru cum sunt in prezent, tot jenant ramane. Nu...nare rost, imi zic. Ma asez usor cu posteriorul pe cearsaful sifonat, inca cald,
apoi ridic picioarele, ridicandu-le-n pat cu cea mai mare grija incat sa nu-mi
trezesc consoarta care se-ntorsese pe burta. Era complet...goala! O
frumusete cum greu iti poti imagina chiar si artist fiind. Ii priveam corpul
intrigat de frumusetea cu care fusese rasplatita. Pielea ii lucea. Era
mangaiata de razele soarelui ce tocmai incepeau sa o gaseasca in pat,
ridicandu-se ca o mantie radianta, fierbinte, peste intreg trupul ei. Fesele, moi
bind sculpatete, de o marime considerabil de satisfacatoare pentru orice
barbat cu dorinte carnale, vesnic aprinse, parea in dimineata zilei de 13, ca
vor sa fie atinse, mangaiate. Sanii ei aurii, erau ascunsi bine sub trupul
masiv, plin de fermitate feminina. Azi e aniversarea noastra, imi zic. Trebuie
sa fac ceva ce ma caracterizeaza. Ceva...nonconformist, ciudat dar in acelasi
timp interesant, socant cat s-o fac sa ramana fara cuvinte, dar in acelasi timp
sa se bucure ca un copil...In urmatoarele...cred ca 10 secunde...mi-a venit
poate cea mai nebuneasca, ciudata, socanta, dar amuzanta idee. Ridic perna
cu puf de gasca, imbracata intr-o fata de culoare mov inchis, pe care
dormisem si scormonesc cu mana dreapta sub ea. In acelasi timp, o priveam
cum dadea sa se trezeasca, cum se ghemuia. "A fost o data ca niciodata...", ii
soptesc la urechea dreapta si...doarme bustean. Pentru ea, expresia asta, are
efectul unui sedativ puternic. Adoarme in secunda doi, ca un copil obosit,
dupa o zi de joaca, in timp ce parintii ii istorisesc inca o poveste in amurgul
zilei. Schitez un zambet larg, in timp ce o sarut cu pasiune pe obrazul stang.
Gata, totul e pregatit, sa-ncep, imi zic. Scosesem de sub perna stiloul de
rezerva si caietul "de seara". Fiecare om are tabieturile sale: care mai de care
mai ciudata, obisnuite sau pur si simplul pentru ca asa e moda. Atunci, eu de
ce sa nu am?! Obisnuiesc sa scriu noaptea, foarte des. Obisnuiesc sa ma joc
cu iubita, incercand sa compunem impreuna versuri, cuvinte noi,
expresii...Iubesc atat de mult stiloul, caietul cu foi albe ce emana acel miros
de hartie veche, incat dorm cu ele chiar sub perna. Le scot si...ce-ar fi sa-i
compun o poezie? Ma gandesc la banalitatea pe care tocmai voiam s-o fac:
inca o poezie. Sunt un om al dracului de ciudat, nonconformist, socant de
ingenios cand vine vorba de idei. Ca tot imi place mie fundul ei, o sa scriu o
poezie, iar aici aproape ca izbunesc intr-un ras necontrolat. O sa scriu cu
stiloul pe...pe el. Probabil o sa se chinuiasca groaznic sa citeasca, sau poate o
sa rada ca o isterica ori poate o sa-nceapa sa-mi zica ca-s nebun de-a
binelea, dar merita incercat!

Partea a II-a
Ca orice poet, scriu versuri. Insa toti cred ca talentul, de fapt, harul asta, te
transforma dintr-un om simplu, intr-un geniu al litaraturii. Nimic mai gresit!
Nimic mai fals! Fiecare artist, pentru ca poezia e doar o ramura a artei
lumesti, are metehne, tabieturi, momente si momente care trebuiesc
respectate cu sfintenie. De exemplu, mari compozitori sau poeti, compuneau
fix cand se simteau ei mai usori, stand pe vasul de toaleta. Pare ciudat,
pentru unii, insa pentru astia de au mintea "in colturi" cum spunea o prietena
despre mine, e perfect normal. Eu, pot compune, scrie versuri, doar dupa o
cafea tare. Doar dupa un moment tragic, fericit sau de cumplita plictiseala.
Pot scrie si atunci cand ma simt...relaxat. Poate d-asta cele mai interesante
poezii le-am compus dimineata. Poate d-asta dimineata ma trezesc cu zeci de
versuri in cap, ce mi se-nvart prin creier, precum pasarelele in jurul celor ce
fac cunostinta cu peretele. Perfect normal, imi zic. Dar ecuatia asta e
incompleta. Cand sunt pus presiune, cand timpul nu-mi ajunge, astazi fiind
13, adica aniversarea mea si a viitoare sotii, iar eu n-am ceva pregatit, cat sa
scoata macar pentru 3-4 ore pana o alta surpriza, disper! Singura solutie ca
sa pot scrie, este sa-mi construiesc un plan "de actiune". Cea mai usoara
abordare, modalitate, este sa ma gandesc la un episod de aseara, la un
moment ce ma inspira si sa-mi conturez cateva rime ca sa pot scrie versuri.
Sau poate o vorba spusa de ea...apoi sa-mi activez paranoia, inventivitatea si
eul liric.Minutele trec si trec in gol, fara nimic concret. Simteam cum
disperarea imi da mana si ma invita sa beau din paharul deznadejdii. Imi
spunea sa cedez, ca nu pot scrie, pana cand imi aduc aminte ca i-am spus
aseara, dupa ce ne-am contrat, ca ea e totul. Ea, Raluca, inseamna cu
adevarat totul. E cu mult peste tot ce iubesc eu. I-am spus si a ramas socata
cand a auzit ca este intr-o ierarhie in care trecutul si poezia ocupa locuri
destul de sus, prima. Da, inseamna si va inseamna pana o sa inchid ochii,
indeajuns de multe, incat sa fie peste poezie, peste literatura pe care o
iubesc si pe care incerc s-o las in spate, mostenire urmasilor mei.
Astazi e aniversarea mea, a ta; aniversarea noastra. Paradoxal, numarul 13,
pentru noi a fost cu noroc si stim, simtim ca asa va fi pana cand tot ce va
ramane din mine, vor fi doar amaratele alea de poezii scrise cu mult patos si
cu multa dorinta, ce ma vor tine in viata vesnic. Iar din tine, ecouri de ciocan,
dand sentinte, ale unei carieri de judecator aprig, serios, drept si cu coloana
vertebrala, de succes, cladita prin multa truda, rabdare si vointa de fier.Plus
sustinere venita din partea sotiorului tau....
Trec aproape 17 minute, iar eu eram lipit de trupul ei complet gol, in timp ce
scriam pe o bucata de coala alba, sprijinita de abdomenul ei cat sa pot scrie
destul caligrafic, cat sa poata intelege. Oare e chiar ceea ce trebuie pentru o
prima aniversare?, ma gandesc, sovaind printre buze. In clipa urmatoare,
incep sa scriu fara sa ma pot opri...
Stii, aseara ne-am contrat. A fost genul ala de cearta care nu a fost cearta.
Ma cunosti, stii bine ce spun...O cearta intre noi, se termina cu

scantei...aseara s-a terminat cu artificii pe...tavan, ca-n melodia celor de la

Vunk.Incep sa fredonez...ca sa-mi pot reaminti beat-ul;...artificii pe
tavan...artificii...artificii...Stai pe spate si...hai, sa aprindem artifii pe tavan. Eu
sunt tot ce tu n-ai...daca aprindem artificii pe tavan...
Insa uneori, chiar daca vrei ceva, chiar daca-ti impui ceva, uneori nu e sa fie.
Am tot incercat prin diferite cai s-o fac sa inteleaga ca greseste. Ca ea de
fapt, se pacaleste pe sine, crezand ca daca merge o data, poate sa
pacaleasca la nesfarsit viitorul ei. Intr-un final a inteles, ca tot ce facea, era sa
fuga de adevarul pe care il tot sopteam calm, cu o durere groaznica si
apasatoare pe suflet. Alerga departe de tot ce ii spuneam, ascunzandu-se-n
spatele unui prieten mieros ce pare ca vrea sa te ajute, insa uneori, te poate
distruge, facandu-te sa renunti la persoane, vise, compromisuri, doar pentru
a-l tine de mana pe el: orgoliul. Orgoliul, pentru mine e doar un copil mic de
vrea atentie. Adevarat este ca, trebuie sa-i oferi atentie, sa-l ingrijesti, dar
uneori trebuie sa-l pui la colt, spunandu-i ca nu e bine si ca e cazul sa taca
uneori si sa nu mai influenteze, pentru ca este doar un copil. Inainte de toate
astea, a plans, am plans. Aveam impresia ca vrea sa fuga de mine. Ganduri
negre si dureroase imi circulau prin cap. Simteam ca ma pierd, iar. Intr-o
fractiune de secunda, m-am gandit la zeci de lucruri simultan. Credeam ca
trecutul o sa-mi fie viitor, din nou. Greseam, insa aveam circumstante...sau
nu? Intr-un final, ii spun ca pentru mine poezia inseamna mult. Dar avedarul
este ca a insemnat si inseamna mai mult decat au insemnat toate fostele
adunate. Iar ea, viitoarea mea sotie, e cu mult peste tot ce inseamna si se
leaga de poezie. Poezia e doar un mod prin care, draga mea, iti pot transmite
tie, inimii, dar si sufletului tau, cat de mult va iubesc! Doar cere-mi
sa...renunt la poezia...iar eu o voi face.
Titlul:Doar cere-mi...
Doar cere-mi sa-mi ingrop poezia in tinutul fierbinte al inimii tale,
Iar umilul tau poet, va ingenuncha umil, sfios spunandu-ti:
"Am sa ingrop in hau, tot ce-mi vei cere: condei si dorinta, zambindu-ti
Versuri si litere, silabe si rime, soldati drepti la auzul poruncii dumitale."
Doar cere-mi sa-mi predau tot ce-am agonisit in asta viata,
Iar vesnicul tau indragostit, sufletul, un fir gros de lana, ca o ata,
Atarnand deasupra privirii plina de gingasie, imbibata in speranta,
S-alegi tu pentru mine, scumpa faptura: soare de mai sau furtuna si ceata,
Acum ca ai inteles tot ce vreau si ce-ncerc sa-ti desluiesc
Iti mai spun doar ca e cu neputinta sa-ncetez sa te iubesc,
Cordu-l imi va canta vesnic, la auzul dulce al rasului dumitale,
Asa cum sufletul mi-l vei purta spre cerul inseninat, in zbor, pe aripile tale.