Scrisoare

Iisuse Hristoase, randurile ce urmeaza sa le scriu, sunt tiparite, litera cu

litera, de un simplu om. De asta data, nu-mi pot permite sa ma semnez drept
un poet indragostit, caci, in fata ta, sunt un simplu om in plina suferinta
fizica. Iarta-mi Tata, nepasarea. Te rog, iarta-ma si arata-mi calea...
Candva, un prieten imi spusese ca rugaciunile infaptuite de preoti si calugari,
au fost scrise pentru iertarea pacatelor si pentru linistirea sufletelor acestora.
Tot ce urmeaza sa scriu, Tata, e o scrisoare prin care ma rog sa ma ierti, sa
ma accepti asa cum sunt; cu bune, cu rele. Sunt om. Iert, gresesc si...iubesc
ce ma inconjoara, dar si hulesc.
"Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, mantuieste-ma pe mine, pacatosul!"
As vrea atat de multe, Hristoase...Ti le-as insira pe toate, insa geaba. Esti cu
mine. Esti la tot pasul, ma cunosti. Esti langa mine in diminetile in care ma
trezesc si spun pe stomacul gol "Doamne ajuta!". Esti langa mine si zambesti
atunci cand zambesc din pricina ei...iar atunci ii multumesc Domnului pentru
ca a aparut in viata mea. Ma uit cu incredere si cu inima clocotind de iubire si
spun: "Iti multumesc, Doamne!" Esti mereu cu mine, pretutindeni. Ai trait cu
mine toate zilele nefaste din viata mea. Ai indurat cu mine toate nelegiuirile
vietii. Ai suportat impreuna cu mine sicanele si privirile reci ale semenilor
mei. Ai fost inchis impreuna cu mine in celula in care zac de atatia ani. Am
cazut, m-ai ridicat. Te-am hulit, m-ai iubit. Imi aduc aminte de zorile zilelor
reci si negre din viata mea...Nu exista noapte, in care lacrimile mele uscate
sa nu se-ncalzeasca la ivirea razelor soarelui fierbinte. Ma vezi, esti chiar in
fata mea si plangi chiar acum cu mine pentru toate cele intamplate, Iisuse.
Zilnic ma lupt cu mine, dar si cu raul ce vrea sa-mi inunde sufletul. Il vad si e
atat de rece. E cumplit de urat. Ferice de cel ce nu-l va vedea. Mila de cel ce-l
gazduieste in al sau suflet. Doamne, ce s-a intampla cu mine? Cum am putut
eu, acel copilas credincios, bun, cuminte cu ochii albastri si parul blond, sa-l
iubeasca pe cel rau? Cum, Iisuse? Cum am putut gresii in acest fel, Doamne?
Ma doare sufletul, ma arde. Imi plange inima, mi se usuca. Raul iubirii mele,
ce-mi adapa iubirea si viata, insusi prietenul meu ce credeam ca o viata va
sta drept langa mine, vrea sa fuga, sa se culce la pamant, piezis, Doamne.
Vrea atat de multe, imi cere totul insa eu nu-i pot oferi decat o iubire cum nu
va mai intalni in aceasta viata. Din pacate, nu e suficient pentru ea. Sufera,
se incrunta, isi intoarce privirea de la mine si ma huleste.Ma loveste prin
cuvinte si sicane pentru faptul ca nu o pot face cu adevarat fericita. Dar eu
nu ma plang, o iubesc cu adevarat si suport orice consecinta a prostiei mele
de acum multi ani. Insa eu plang, Doamne. Imi doresc atat de multe. Imi
doresc sa pot merge pe drumul pe care ea calca. Vreau sa calc pamantul in

picioare. Vreau sa ma doara talpa atunci cand ma intep in ghimpii vietii. Mam saturat ca acei ghimpi sa se opreasca doar in inima mea. Incerc sa rezist
si cu mandrie spun ca pot rezista. Ea, ea plange langa mine, inima-i pierdutan bucatile timpului; trecut, prezent si viitor. Cum poate fi atat de slaba,
cazand fara sa doreasca sa mai lupte pentru fericirea noastra? Dupa ce a
vazut adevarul iubirii, il reneaga. Mi-a luat sufletul, mi l-a incalzit si iubit, dar
vrea sa renunte si sa se-ncreada intru totul raului. Oare poate ea rezista in
fata durerii fara leac? Pentru ca paharul vindecator, daruit de tine, Tata, il
tine-n mana si-l varsa...Sufera, are momente de luciditate in care vede
iubirea strict ca pe o salvare din haul in care a ales sa cada impreuna cu
mine. Insa, limba-i ca o frunza de pelin atunci cand vorbele ii ies, cazuta fiind
intr-o transa, intr-un somn aparent cald si dulce, care o duce doar spre
drumul negru; acela unde sufletele moarte zac.
Ma rog, cu cerul, cu pamantul, da-I mintea cea de pe urma, inainte sa devina
un om mort. Inainte sa devina o persoana care a renuntat la iubirea daruita
de Tine, doar pentru faptul ca si-a dorit totul. Invat-o sa aprecieze ceea ce are
si sa astepte. Incalzeste-i trupul atunci cand eu nu pot s-o ating. Inveleste-i
inima atunci cand plapuma rece se asterne peste sanii ei. Nu o lasa sa
renunte la tine, Iisuse. Arata-i ca o iubesti, trimite-i raze calduroase si
mangaie-i inimioara. Dragostea si iubirea inseamna cu adevarat credinta in
Dumnezeu. Odata ce renunta la iubire, renunta si la Tine. Omul fara iubire, e
omul fara Dumnezeu in suflet. Omul ce renunta la iubire, e acel ce decade in
fata Lui. Oare-ti aduci aminte, zilele acelea reci, in care raul imi urla in minte,
bucurandu-se de victoria infaptuita? Nu o lasa, sa traiasca si ea acele zile. Nu
o lasa sa racneasca de durere. Nu o lasa sa-i zvacneasca sangele prin vinele
reci. Da-i zambete si nu lacrimi si dureri cum am indurat eu in acele vremuri
tumultoase.
Sunt langa prietena, iubita, dar si viitoarea mea sotie, insa nu e suficient. Se
indoieste de mine, iar eu, ma pierd si cedez. Sunt un om slab, fricos, un copil
ce si-o doreste cu toata fiinta lui. In fata iubirii sunt un cersetor. Cersesc
iubirea ei, mangaierile ei moi, atat de fascinante mereu si mereu. Visez la
clipa cand o sa dansez cu aleasa inimii mele pe ringul vietii. Imi doresc cu
ardoare sa o pot alina cu trupul meu atunci cand o doare. Imi doresc sa-i
imblanzesc ochii si firea atunci cand vrea s-o ia razna. Ochii ei, ochii ei, ce-i
ce inima-mi alina. Zambetul ei, il sorb ca pe o licoare divina.
In trecut, am cazut la podea, iar raul mi-a intins o mana, dar mi-a rapit
credinta in Tine. Te-am hulit si blestemat zile la rand, Doamne. Nopti intregi
imi doream ca orice tine de tine, sa moara. Sa fii uitat de lume. Imi e rusine,
Iisuse sa recunosc asta, insa...asta sunt. Nu ma rusinez pentru tot ce am zis,
pentru asta nu o sa ma iert niciodata. Ma jenez pentru ca tu m-ai ajutat si
iubit mult mai tare decat meritam. Am crezut ca te-am pierdut pentru
totdeauna. Ce iluzie! Erai mereu langa mine si-mi presarai pe drumul meu

lung si greu, obstacole pentru a-mi da seama ca sunt un adevarat luptator.

Interiorul trupul meu, cel ce omenirea mereu il reneaga, sufletul, ma doare.
Nu-mi aduc aminte cand m-am spovedit ultima data cu adevarat. Am fost un
om atat de rau, un demon al omenirii, al parintilor mei, dar si al anumitor
suflete ce m-au iubit, iar eu le-am injunghiat cu sange rece. As vrea sa intru
in Casa Ta, Doamne. As vrea atat de mult, dar nu pot. Imi e prea rusine
pentru tot ce am facut. Pentru tot ce am gresit. Pentru toate blestemele si
vorbele urate, necrederile presarate de inima mea rece asupra Ta. Am atatea
pacate pe suflet, ce ma omoara pe zi ce trece. Nu mai pot! Ajuta-ma acum ori
ia-mi viata! Simt ca cedez si ca ma pierd in drumul asta in care nu vreau sa
raman singur, fara ea. Plang si recunosc ca la ultimele spovedanii, am mintit.
Am mintit, Doamne! Am pacatuit pana si prin acest fapt. Am hulit Sfanta
Spovedanie cu minciuni si cu adevaruri ce le-am ascuns. Mi-a fost atat de
frica si rusine sa spun preotului ca am incercat de doua ori sa ma omor,
Doamne...incat nu pot descrie. Iarta-ma, te rog! Iarta-ma ca am facut sa
sufere atatea persoane ce le-am iubit si pentru care voiam sa fac doar bine.
Iarta-ma ca imi chinui iubita prin prezenta mea atat de rara fizic, in viata
ei...Iarta-ma pentru tot raul ce l-am facut si ajuta-ma! Am ales, am descoperit
ce inseamna sa iubesti cu adevarat. Am vazut ca iubirea nu e o iluzie. Iubirea
a venit atunci cand te-am descoperit cu adevarat. Atunci cand am inceput sa
spun un simplu "Doamne, ajuta-ma!" sau "Multumesc, Doamne!" Din "vina"
ei, te-am descoperit. M-a ajutat sa vad iubirea ce mi-o porti, dar
acum...spune-mi te rog, de ce ma privesti cu ochii incetosati? De ce nu ma
mai vede salvarea ei? De ce oare imi spune "E aceeasi poveste", cand ii spun
ce am pe suflet? Am inima si launtrul prea incarcat. Simt ca o pierd, iar in
acelasi timp, ma pierd pe mine insumi. Uneori, nici macar lacrimi nu mai am.
O durere groaznica imi apasa coastele, stomacul, inima, vorbele, fiinta, dar si
iubirea. Raul ma vede slab, il simt cum incepe sa mi se prelinga prin sange.
Asemeni unui sarpe ce vrea sa dezbine, se strecoara si-mi rapeste iubirea.
Cum sa starpesc sarpele cu gura plina de venin, venind spre minunea din
viata mea? Imi e frica, Iisuse. Demonii pot patrunde oricand. Deznadejnea ma
poate inunda in orice secunda. Cum as putea sa-i spun ca greseste si s-o
determin sa-si indrepte privirea catre Tine, catre mine? Credinta ei in tine,
iubirea ei fata de mine, se clatina. Sunt atat de neputincios in fata unui
moment ce in clipa asta, pare inevitabil; acela de a o pierde. Cum as putea eu
sa-i explic ca am incercat sa o fac fericita de ziua noastra si sa se trezeasca
cu privirea catre un buchet imens de flori, insa nu am putut pentru ca sunt
prizonierul propriului trup...Mi-am dorit sa fiu cu ea, fizic, de ziua noastra.
Chiar daca reneaga faptul ca nu e o ocazie importanta, in adancul inimii ei, e
fericita si mandra ca au trecut doua luni in care ne-am iubit, dar in care am si
suferit. Am incercat sa apelez la multe cai pentru a reusi sa miroasa trandafiri
proaspeti inca de dimineata, insa...nu am avut la cine sa apelez. Viata ma
doboara uneori, chiar inainte sa incerc sa ma ridic. Picioarele mi se indreapta,
cu greu, sprijinit de iubita mea, dar inamicul ma loveste si ma doboara pentru

zile la rand la pamant.

Toate literele astea, completeaza scrisoarea mea pentru Tine, Tata. O
scrisoare venita de la robul tau pe care-l iubesti nespus. Un rob cu care ai fost
binevoitor, daruindu-i un imens har, fericire, iubire, dar si liniste. Toate astea
au avut un pret, picioarele mele. Ia-mi Doamne, harul, linistea zilei de maine,
dar lasa-mi picioarele sa pot indeplini dorintele ei. Ajuta-ma sa nu o pierd.
Ajuta-ma sa nu mor pe vecie in tinutul intunericului, al ghetii si al deznadejdii.
Iarta-ma, Doamne pentru tot ce sunt! Iarta-mi pacatele, pentru ca tu poti.
Ajuta-ma sa o pot ajuta! Ajuta-ma s-o salvez!

"Iisus Hristos, fiul lui Dumnezeu, mantuieste-ma pe mine, pacatosul!"

Amin!