Cirjaliu Alina Maria

Clasa III A AMG

Criza de astm bronsic

Prim ajutor in caz de astm bronsic

Generalitati
Astmul bronsic este o afectiune cronica ce se caracterizeaza printr-o hiperreactivitate a
musculaturiii bronsice care determina un raspuns exagerat bronhospastic la stimuli tolerati
de persoanele normale: alergeni, polenuri, aer rece, efort fizic.
Obstructia aparuta in urma contactului este reversibila, exacerbarile astmului si declansarea
crizei popriu-zise fiind de cele mai multe ori urmarea unui proces inflamator la nivelul cailor
aeriene pulmonare.
Cel mai adesea incriminate virusuri sunt virusul respirator sincitial (in declansarea crizei la
copil) si rhinovirusurile (in declansarea crizei la adult).
Tratamentul astmului este unul cronic (toata viata), iar schema terapeutica este adaptata
fiecarui pacient in parte, in functie de istoricul natural al bolii si de antecedentele medicale.
Pentru a-si imbunatati calitatea vietii, pacientii sunt sfatuiti sa urmeze recomandarile
medicului curant, sa isi administreze corect tratamentul si sa se informeze cu privire la
particularitatile cazului sau. Aceasta implica cunoasterea factorilor declansatori (a
triggerilor) si incercarea de a-i evita, pentru a reduce numarul crizelor.
De asemenea, pacientul trebuie sa coopereze cu medicul in vederea optimizarii
tratamentului:
- trebuie sa cunoasca medicamentele administrate si sa le inteleaga rolul si mecanismul de
actiune, trebuie sa fie atent la eventualele reactii adverse si efecte secundare importante pe
care le poate implica tratamentul si sa le raporteze medicului
- orice inrautatire a simptomatologiei trebuie atent urmarita si anuntata medicului pentru ca
acesta sa poata modifica schema de tratament conform evolutiei bolii.
Scopurile tratamentului in astm includ:
- prevenirea evolutiei simptomatologiei si imbunatatirea calitatii vietii pacientului;
- prevenirea aparitiei crizelor de astm sau cel putin diminuarea intensitatii lor, astfel incat
pacientul sa nu fie nevoit sa se prezinte la fiecare stare de rau la spital;
- mentinerea unui ritm de viata si de munca relativ normal;
- pastrarea cat mai aproape de normal a functiei pulmonare;
- asigurarea unui control eficient al simptomelor folosind medicamente ce presupun reactii
adverse minime, astfel incat pacientul sa fie compliant si sa isi administreze mereu
tratamentul.

Tratament la domiciliu
Schemele actuale de tratament contin medicamente eficiente, care au ca scop principal
micsorarea disconfortului produs de boala, precum si pastrarea in limite normale a ritmului
cotidian propriu fiecarui pacient, acesta putandu-si desfasura activitatea zilnica chiar daca
este sub tratament antiastmatic. Daca pacientul urmeaza intocmai recomandarile medicului
si respecta planul de tratament, nu va fi nevoit sa ceara, la fiecare atac, tratament
specializat si nici nu va fi frecvent internat in spital in vederea ameliorarii simptomatologiei.
Printre recomandarile facute de specialisti sunt incluse:
- oprirea fumatului si evitarea locurilor unde se fumeaza (fumatul pasiv este un factor cu
potential declansator);
- cunoasterea amanuntita a triggerilor crizei de astm si evitarea lor pe cat posibil;
- evitarea autoadministrarii de antitusive in speranta ameliorarii bolii; aceste medicamente
nu influenteaza benefic evolutia astmului si au, in plus, efecte nedorite grave;
- evitarea unor substante declansatoare de natura farmacologica, cum ar fi AINS; printre
cei mai comuni agenti farmacologici declansatori se numara aspirina, ibuprofenul, betaagonistii adrenergici; astfel de medicamente nu trebuie administrate fara acordul sau
recomandarea medicului;
- evitarea autoadministrarii de substante inhalatorii cu rol antiastmatic, altele decat cele
recomandate si prescrise de specialist; unele dintre acestea contin substante active cu
durata de actiune scurta si chiar foarte scurta si nu sunt capabile sa opreasca o criza deja
declansata sau sa previna aparitia uneia noi; de asemenea, reactiile adverse asociate lor
nu sunt deloc de neglijat; pacientul este sfatuit sa ia doar medicatia prescrisa de medicul
curant, acesta fiind specialistul care cunoaste cazul si particularitatile bolii sale;
- evitarea preparatelor homeopate, a celor naturiste, a diferitelor ceaiuri sau alte produse pe
baza de plante si ierburi, chiar daca sunt considerate a fi nedaunatoare pentru ca sunt
naturale; acestea pot interactiona in mod nefavorabil cu medicatia de fond;
- in cazul in care tratamentul nu are rezultatele dorite (crizele continuand sa apara,
devenind mai dese sau chiar intensinficandu-se), pacientul nu trebuie sa isi mareasca
singur doza de antiasmatice, acest lucru putand sa ii faca mai mult rau decat bine. Intr-o
astfel de situatie se recomanda consultarea medicului si prezentarea noii situatii clinice, in
vederea stabilirii unei noi scheme terapeutice.
Pacientul astmatic trebuie sa inteleaga faptul ca terapia este pe termen lung si ca exista
riscul, ca de-a lungul timpului sa fie nevoie de ajustarea dozelor (in sensul cresterii lor) sau
introducerea unor medicamente noi cu care sa se controleze evolutia clinica a bolii.

Tratament de specialitate
Sus

In cazul in care criza a fost atat de intensa incat a necesitat prezentarea pacientului la
camera de garda, medicii ii pot administra medicatia de prim ajutor in timp ce ii
investigheaza starea de sanatate. Printre procedurile terapeutice sunt incluse:
- administrarea de oxigen pe masca sau tub;
- administrarea prin masca a medicatiei de prima linie: un beta-agonist, in combinatie sau
nu cu un anticolinergic (in functie de preferinta medicului si de starea pacientului);
administrarea poate fi realizata folosind dispozitive speciale de nebulizare
- o alta metoda de administrare a beta-agonistului este cea inhalatorie folosind un dispozitiv
special, care poate doza precis cantitatea administrata, sub forma de pufuri (solutie
aerosolizata); in acest scop sunt larg folosite flacoane presurizate dozate, continand
substanta activa intr-o concentratie bine stabilita; utilizarea lor este facila pentru pacient,

acesta necesitand un minim ajutor, iar beneficiul terapeutic este maxim, riscul supradozarii
find redus;
- in cazul in care criza astmatica este severa, pacientul poate primi intravenos, un preparat
pe baza de corticosteroizi;
- in cazul in care schema terapeutica a pacientului contine o metilxantina (de tipul teofilinei
sau aminofilinei) iar pacientul deja a luat o doza, se trece la determinarea concentratiei
acestei in sange. Daca aceasta se dovedeste a fi nesatisfacatoare, pacientul poate primi o
noua doza de metilxantina;
- in cazul in care organismul pacientului nu raspunde corespunzator la beta-agonistul
inhalator, se poate recurge la administrarea intravenoasa sau intramusculara a dozei
necesare de beta-agonist (cum ar fi terbutalina sau epinefrina).
Dupa administrarea tratamentului de urgenta, pacientul este tinut sub stricta supraveghere
a personalului specializat inca un timp (cateva ore), pana cand sosesc rezultatele testelor
de laborator.
Daca pacientul raspunde favorabil la tratament, va fi externat in cel mai scurt timp, cu
recomnadari specifice. Ii este indicat sa fie atent la orice reaparitie a simptomelor si sa se
reintoarca la departamentul de garda in aceasta situatie. Exista anumite situatii cand
pacientul trebuie sa fie internat pentru evaluari si analize mai amanuntite, de exemplu:
- cand criza astmatica este foarte severa si nu cedeaza la tratament maximal administrat;
- cand testele spirometrice indica o functie pulmonara dramatic redusa;
- cand la determinarea gazelor sangvine se constata hipercapnie si/sau hipoxemie;
- daca exista antecedente de crize pentru care pacientul a fost internat si conectat la un
ventilator in vederea restabilirii si mentinerii functiei pulmonare normale;
- daca astmului ii coexista o alta problema majora de sanatate ce poate interfera cu
recuperarea ulterioara a pacientului;
- orice alta problema pulmonara - pneumonie, penumotorax, etc.
In cazul in care pacientul este la prima criza de astm abordarea terapeutica implica
administrarea medicamentelor si monitorizarea atenta a evolutiei. Terapia contine
medicamente administrate in doza de atac si in doza de intretinere.
Tratamentul acut: implica cel mai adesea administrarea de beta-agonisti, cum ar fi
saligenine (albuterol) sau rezorcinoli (terbutalina). Administrarea lor este facuta de regula
prin pufuri. Aproximativ 70% din crizele astmatice sunt oprite prin tratament prompt cu betaagonisti adrenergici. Tratamentul fazei acute se bazeaza pe folosirea de substante cu efect
rapid, pe care pacientul si le poate administra in continuare, ori de cate ori reapar
simptomele sau de cate ori este expus triggerilor.
Agonistii beta adrenergici trebuie utilizati cu precautie in cazul pacientilor cu probleme
cardiovasculare, hipotiroidism, diabet zaharat, hipertensiune
arteriala sau insuficienta coronariana.
Tratamentul de fond (cronic): se bazeaza pe substante cu durata de actiune lunga, ce pot
reduce in timp intensitatea procesului inflamator din plamani (acesta reprezentand unul din
mecanismele ce sta la baza aparitiei crizelor de astm). Aceste medicamente trebuie luate in
fiecare zi, indiferent daca apare sau nu criza de astm sau daca exista sau nu alte
simptome.

De retinut!
Sus

Preparatele beta-agoniste adrenergice au un real beneficiu in tratamentul astmului, putand

fi folosite si in tratamentul acut, cat si in cel cronic. Ele sunt capabile sa inlature criza, sa
impiedice producerea altor atacuri si in acelasi timp realizeaza profilaxia de durata a

astmului (prin scaderea intensitatii si frecventei crizelor). Beta agonistii nu influenteaza insa
in mod semnificativ inflamatia cronica.
Schema terapeutica poate viza si alte recomandari:
- cunoasterea si evitarea factorilor declansatori
- prezentarea periodica la medic pentru control
- folosirea in mod regulat a unui peak-flow-metru pentru monitorizarea functiei pulmonare
- sfaturi practice privind imbunatatirea calitatii vietii cotidiene.
Dupa ce diagnosticul de astm bronsic a fost stabilit, pacientul trebuie sa se prezinte la
medic pentru reevaluarea starii de sanatate. La fiecare consult medical este obligat sa
raspunda la intrebari referitoare la frecventa si severitatea crizelor, utilizarea medicatiei de
atac si eficienta ei, precum si care sunt rezultatele determinarilor cu peak-flow-metrul.
Printre testele efectuate in cadrul unui control de rutina pot fi si determinari spirometrice
pentru a stabili cu precizie starea functionala a plamanilor si raspunsul la tratament.
Pacientul este sfatuit sa discute liber cu medicul si sa il informeze cat mai exact cu privire la
felul in care percepe el terapia, cum simte ca raspunde organismul la medicatie si daca
exista reactii adverse (si care sunt acestea).
Peak-flow-metrul este un dispozitiv usor de utilizat si necostisitor, care masoara forta
expirului. Medicul are obligatia de a instrui pacientul cum sa foloseasca acest dispozitiv si
sa il supravegheze timp de cateva expiruri pentru a se asigura ca il utilizeaza corect.
Pacientul este sfatuit sa isi achizitioneze un astfel de peak-flow- metru si sa determine forta
expirului ori de cate ori ii recomanda medicul in schema de tratament si observatie. Prin
determinari periodice cu peak-flow-metrul se poate stabili cu precizie ce determina exact
criza si care este severitatea fiecarui atac in parte. Pacientul este sfatuit sa isi noteze
rezultatul fiecarei determinari pentru ca medicul sa poate analiza evolutia bolii in decursul
timpului. Pe baza determinarilor se poate chiar lua decizia de micsorare a dozelor sau de
inlocuire a unor medicamente. Forta expirului scade inaintea declansarii crizei de astm,
informatie utila pentru pacientii care isi inregistreaza cu regularitate acest parametru cu
peak-flow-metrul. Astfel se poate aprecia si chiar prezice aparitia urmatoarei crize. Peakflow-metrul este util in a stabili eficienta medicatiei de atac.
Schema terapeutica antiasmatica este un plan pe termen lung, stabilit de medic in
colaborare cu pacientul si include, pe langa medicatia propriu-zisa, diverse sfaturi si
recomandari, printre care:
- cum sa se administreze corect terapia de fond si care sunt etapele in administrarea
terapiei de atac;
- ce trebuie sa faca pacientul daca rezultatele nu apar imediat;
- cand este indicat sa apeleze la medicul specialist care il are sub observatie si cand trebuie
sa se prezinte de urgenta la spital.