Epicondilita este o inflamaie a tendoanelor care se insereaz pe epicondilii

humerali (humerusul fiind osul braului care, prin extremitatea sa distal, se afl la
nivelul cotului) i este rezultatul unor activiti sportive de performan sau urmarea
unor activiti zilnice. Numeroii muchi ai antebraului, ndeosebi cei care comand
extensia, flexia i rotaia sau pronosupinaia minii i degetelor, se leag de
epicondili. Aceti muchi sunt solicitai n practicarea anumitor sporturi, precum
tenisul i golful, dar i prin numeroasele gesturi ale vieii zilnice sau profesionale.

De fapt, afectarea tendoanelor de la nivelul articulaiei cotului poart numele de

tendinit. Aceasta se poate manifesta fie pe partea lateral, fie pe partea medial,
descriind epicondilita lateral denumit i cotul tenismenului (fiind afectat
partea lateral a cotului) sau epicondilita medial, numit cotul juctorului de golf
(fiind afectat partea median sau intern a cotului). Dintre cele dou forme,
epicondilita lateral are o frecven mai mare dect epicondilita medial. Aceste
afeciuni sunt cauzate de suprasolicitarea excesiv, iar durerile sunt rezultatul unor
rupturi minore ale tendoanelor muchilor flexori i extensori aflai la nivelul
antebraului.

Incidena cea mai mare se gsete la persoanele cu vrste cuprinse ntre 40-50
ani i la juctorii amatori de tenis, iar explicaia ar putea fi lipsa de tehnic. Dac la
tenismeni este afectat tendonul muchiului scurt extensor radial al carpului, la
tendinit, aflat n legtur cu activitile cotidiene, este afectat tendonul
muchiului extensor comun al degetelor. n acest caz, tendinita apare din cauza
microtraumelor i a suprasolicitarii ndelungate a muchilor extensori.

Cotul tenismenului se bazeaz pe un proces degenerativ la zona de inserie a

tendoanelor. Studiile nu au putut demonstra niciun proces inflamator n aceast
afeciune. Astfel, cauza durerii poate fi apariia esutului fibros sau iritarea
terminaiilor nervoase libere. Epicondilita medial sau cotul juctorului de golf
const n aceeai afeciune, numai c la nivelul zonei mediale a cotului, n zona
epicondilului medial al humerusului, la locul de inserie a tendoanelor muchilor
care realizeaz flexia minii pe antebra.

n situaia epicondilitei laterale, pacientul prezint dureri la locul de inserie a

tendonului i sensibilitate la nivelul zonei laterale a cotului, cea mai sensibil zon
fiind situat anterior i distal de epicondilul lateral al humerusului. n acest caz
durerea poate radia la nivelul antebraului i, foarte rar, ctre bra. Sunt afectate

activitile care implic micri de apucare i strngere, cum ar fi strngerea de

mn sau deschiderea unor recipiente cu capac.

Diagnosticul este uor de confirmat la examenul fizic, prin reproducerea durerii

la locul afectat. Prin ecografia de pri moi sau rezonana magnetic nuclear se
poate evidenia gradul de degenerare i situaia esutului moale.

Tratamentul se bazeaz pe efectuarea unor exerciii regulate, care ulterior vor

stimula rspunsul de vindecare a organismului. Printre metodele de vindecare
amintim acupunctura i terapia cu cortizon, care const n administrarea de injecii
cu cortizon i lidocain, ns efectul acestora este de scurt durat. Tratamentul
chirurgical se recomand n mai puin de 5% din cazuri.

Fiziokinetoterapia este un adjuvant extrem de important la tratamentul

medicamentos al acestor afeciuni. n prezent nu exist tratament specific, bazat pe
studii tiinifice pentru aceast afeciune. Tratamentul recomandat este punerea n
repaus n medie pentru dou sptmni i evitarea activitilor care intensific
suferina. Purtarea ortezelor poate ameliora simptomatologia, dar nu rezolv cauza.
Tratamentul medicamentos cu antiinflamatoare nesteroidiene este eficace n
cazurile mai uoare.

Dup remisiunea durerilor pacientul poate ncepe un program de fizikinetoterapie,

cu executarea zilnic a exerciiilor de ntindere a tendoanelor muchilor flexori i
extensori. De asemenea, laserterapia, galvanoionizarea, electrostimularea i
aplicarea ultrasunetelor sunt indicate pentru epicondilita lateral, unii pacieni
descriind o ameliorare dup aceste proceduri. Se poate utiliza i termoterapia
(nclzirea zonei afectate) care se recomand nainte de efectuarea exerciiilor de
stretching sau crioterapia (rcirea zonei) care se efectueaz dup un set de exerciii
solicitante. Exerciiile fizice sau kinetoterapia trebuie s cuprind mai mult
mbuntirea flexiei corespunztoare a articulaiei radiocarpiene, a cotului,
umrului i a antebraului. Exerciiile fizice sunt efectuate de regul pn la apariia
durerii (acesta fiind cel mai important indicator pentru creterea i scderea
progresiv a strechingului). Cea mai solicitant micare pentru tendon este
ntinderea excentric. Unele dintre exerciiile fizice necesare pentru desfurarea
procesului de vindecare sunt: - cotul este n extensie i se efectueaz flexia sau
extensia pumnului; - exerciii cu rezisten mic a muchilor flexori, pronatori,
extensori i supinatori ai antebraului. Iniial se ncepe fr greuti, ulterior
numrul de repetri i greutile fiind crescute treptat. Greutatea maxim

recomandat nu trebuie s depaeasc 5 kg, iar numrul de repetri nu trebuie s

fie mai mare de 15-20; la nceput, se recomand contracia concentric (apropierea
segmentelor) i ulterior trecerea rapid la contracia excentric, dovedit cea mai
eficace n epicondilita lateral; - exerciii ale pumnului se pot efectua i cu ajutorul
mingilor de cauciuc; - exerciiile vor include lanul kinetic complet al membrului
superior.

De regul, tratamentul de recuperare dureaz o perioad lung de timp

(aproximativ 6-9 luni) i numai dup acest interval se poate preciza dac este
nevoie de tratament chirurgical sau nu.

a membrului inferior

nis_5721Societatea Romana de Medicina Fizica si de Recuperare (SRMFR) a

organizat azi, simpozionul interdisciplinar cu participare internationala,
Managementul pacientilor cu amputatii ale membrului inferior.

Scopul evenimentului este de a sublinia nevoia unei punti intre specialistii care
interactioneaza cu pacientii cu amputatie de membru inferior.

Prevenirea amputatiilor necesita o abordare interdisciplinara. Cifrele ne indreapta

eforturile spre prevenirea acestor proceduri si imbunatatirea serviciilor de reabilitare
acolo unde acestea au avut loc. Prin intermediul celor peste 900 de membri ai
Societatii Romane de Medicina Fizica si de Recuperare si a colegilor din celelalte
specializari, speram sa reducem numarul de proceduri de amputatie a membrului
inferior sustine Prof. Dr. Mihai Berteanu, Presedinte SRMFR.

nis_5675 copy

Pe parcursul anului 2011, din spitalele din Romania au fost externati 8.845 pacienti
pentru care s-a raportat realizarea unei proceduri de amputatie a membrului
inferior, fata de 2.196 de pacienti cu amputatii de membru superior, indiferent de
diagnosticul cu care au fost spitalizati. Pacientii cu diagnostic de amputatie pe
parcursul anului au totalizat 1.633 de cazuri, la care s-au mai adaugat 2.046 cazuri
pentru care s-a raportat un diagnostic de absenta dobandita a membrului inferior
asociata cu o patologie diabetica. Aceste date rezulta din raportarile setului minim
de date la nivel de pacient catre coala Nationala de Sanatate Publica, Management
si Perfectionare in Domeniul Sanitar Bucuresti de catre toate spitalele din Romania,
care raporteaza date conform cadrului legal in vigoare. Datele au fost validate
conform setului de reguli de validare in vigoare, calitatea lor fiind strans legata de
calitatea codificarii in interiorul spitalului.

nis_5838 copy
Diabetologie, neurologie, chirugie, chirurgie cardiovasculara, reabilitare (recuperare
medicala), ortopedie, fiziokinetoterapie si protezare sunt cateva dintre specializarile
abordate in simpozionul cu participare internationala.

In anul 2012 Societatea Romana de Medicina Fizica si de Recuperare (SRMFR)

sarbatoreste 90 de ani de activitate. Aniversarea va fi celebrata printr-o serie de
evenimente stiintifice care vor readuce in atentia specialistilor rolul asumat de catre
Societate in cele noua decenii.

nis_5824 copyPe parcursul existentei, SRMFR si-a dedicat intreaga activitate

stabilirii unui cadru organizatoric adecvat ridicarii continue a nivelului profesional si
stiintific al scolii romanesti de medicina fizica si recuperare. Sustinerea actiunilor de
mentinere si imbunatatire a sanatatii publice din Romania reprezinta, totodata, o
prioritate a Societatii. Eforturile acesteia se adreseaza atat specialistilor din
domeniul medicinii fizice si recuperarii cat si celor ale caror preocupari au legatura
cu aceasta disciplina medicala.

Despre S.R.M.F.R.

S.R.M.F.R. este continuatoarea de drept si de fapt a Societatii Romane de Medicina

Fizica si Recuperare care functioneaza in calitate de membru afiliat, fara
personalitate juridica, in cadrul Asociatiei Medicale Romane (A.M.R.) pana la

dobandirea personalitatii juridice, in conditiile legii. De asemenea este

continuatoarea de drept si de fapt a:
- Societatii de Hidrologie Medicala si Climatologie, infiintata in 1921, recunoscuta
prin lege la 1 mai 1922 in Bucuresti, la initiativa generalului Dr. N.Vicol si Prof.Dr.
A.Teohari.
nis_5667 copy- Societatea tiintelor Medicale, infiintata in 1949, organizata pe sectii
in 1955. In cadrul sectiei de Medicina Interna a functionat si o subsectie de
Balneologie si Fizioterapie pana in 1962.
- Din 1962 Societatea de tiinte Medicale devine Uniunea Societatilor de tiinte
Medicale , cu noi societati, intre care Societatea de Balneologie si Fizioterapie.
- Din 1975 noua denumire este Societatea Romana de Medicina Fizica si Recuperare
S.R.M.F.R. stabileste legaturi de colaborare cu institutii, asociatii, fundatii, etc. din
tara si strainatate, cu preocupari similare sau cu disponibilitati de sprijin pentru
dezvoltarea medicinii fizice si recuperarii medicale.
Contribuie la alinierea la standarde internationale din punct de vedere al
asistentei medicale, invatamantului universitar si postuniversitar si cercetarii
stiintifice a specialitatii si specialistilor in medicina fizica si recuperarea medicala ;
Sustine financiar si logistic rezidentii si specialistii de medicina fizica si recuperare
in vederea perfectionarii si specializarii atat in tara cat si in strainatate.
Faciliteaza si intermediaza obtinerea de burse si locuri de munca in tara si
strainatate pentru persoanele mentionate mai sus;
Acorda burse pentru specialistii de medicina si recuperare medicala si alte
specialitati, domenii si activitati medicale si nemedicale conexe.
Societatea are peste 900 de membri.

Protezarea prin osseointegrare la nivelul membrului superior

Home

Afectiuni cronice ortopedice

Amputatiile

Protezarea prin osseointegrare la nivelul membrului superior

Search for:

30 OCT 16

2 comentarii

1550 vizualizari

Protezarea prin osseointegrare la nivelul membrului superior

Folosirea protezelor conventionale in amputatiile membrului superior, asedea
genereaza o scadere a mobilitatii membrului protezat. Aceste proteze nu
indeplinesc intotdeauna cerintele legate de stabilitate, confort si functionalitate. Au
fost raportate si alte probleme generate de mansonul protezelor: transpiratie
excesiva si iritatii. Alte domenii care necesita imbunatatiri sunt gradul de mobilitate
al mainii si bratului, mansonul protezelor si modul de fixare al protezelor. Metodele
de fixare si mansoanele protezelor conventionale nu reusesc sa indeplineasca atat
cerintele functional, cat si pe cele functionale, care pot conpromite sever calitatea
vietii. Cea mai performanta metoda de fixare a protezelor este ancorarea directa la
nivel osos, fara a se mai folosi un manson la nivelul bontului de amputatie. Metoda
se bazeaza pe principiul osseointegrarii, care a fost folosit in trecut, inca din 1965,
pentru implanturile dentare si maxilo-faciale.

Acest program de protezare prin osseointegrare a inceput in Suedia in 1990. Primul

pacient tratat a fost o femeie, cu amputatie bilaterala transfemurala
posttraumatica. Metoda de fixare directa a protezei de os consta in folosirea unui
implant de titan, care se insurubeaza intr-o prima etapa chirurgicala, in canalul
medular, iar ulterior se conecteaza, in a doua etapa chirurgicala, un implant
aditional, care ramane in afara bontului de amputatie, implant de care se va atasa
proteza.

poza1

Conceptul osseointegrarii presupune un contact direct intre implant si tesutul osos,

pentru o stabilitate cat mai buna a protezei. Scopul a fost de a proiecta metode i
componente pentru a permite diferite niveluri de amputare i bonturi de amputatie
care sa fie echipate cu proteze diferite, fara a fi nevoie de manson. Lipsa
mansonului este principala diferenta intre protezele conventionale si protezele
fixate prin osseointegrare. Proteza ancorata osos intotdeauna se potriveste, este
corect si ferm atasata de catre implanturile de titan. Astfel sunt eliminate toate
problemele generate de manson: transpiratii, iritatii, disconfort, instabilitate.
Osseointegrarea la nivelul membrului superior este folosita pentru amputatii la
nivelul policelui, transradiale si transhumerale.

Metoda

Evaluarea si cerintele includerii in tratament

Pacientii, inainte de initierea tratamentului, trebuie evaluati de ctre o echipa

alcatuita din chirurgi ortopezi, tehnicianul protezist, un ergoterapeut si un
coordonator de program. Pacientii ar trebui sa aiba ocazia sa cunoasca alti pacienti
cu aceeasi problema, acelasi nivel de amputatie tratati prin protezare cu
osseointegrare pentru a fi cat mai bine informati despre metoda de tratament.

Criteriile de includere in program sunt:

Istorie anterioara de protezare cu o proteza conventionala, cu o gama variata de
probleme aparute la interfata manson-bont de amputatie.
Calitatea adecvata osoase evaluata radiologic
Pacienti fara alte dizabilitati, afectiuni sau tratamente cu chimioterapice sau
corticosteroizi.
Pacient foarte motivat, care poate respecta planul de tratament.

Toate celelalte optiuni/ solutii protetice protetice trebuiesc luate in considerare

inainte de initierea tratamentului.

Echipa analizeaz informaiile i rezultatele evaluarii. Pacientul trebuie sa accepte

tratamentul propus de echipa medicala: osseointegrarea, recomandarea de a
schimba proteza actuala, sau recomandarea de a nu schimba nimic in tratamentul
actual. In cazul In care pacientul este privit ca un candidat la osseointegrare,
planificarea i coordonarea programului incep.

Implantul si tehnica chirurgicala

Sistemul de implant include trei componente principale : un implant de titan filetat

in canalul medular(ca metoda de fixare in os), un cilindru de titan care penetreaza

pielea (abutment) i un surub de titan (surubul cilindrului), care tine sistemul

impreuna.

oss

Tehnica chirurgicala este format din doua operatii/etape. In prima etapa, sub control
radiologic, dupa expunerea osoasa, este introdus implantul de titan. Metoda
presupune folosirea unor raspe succesive pana se ajunge la dimensiunea si forma
osoasa dorita. Procesul de osseointegrare dureaza in mod normal 6 luni. Implantul
este ferit de incarcarea mecanica pana cand se termina procesul de osseointegrare.
Pacientului i se recomanda evitarea apicarii unor forte externe de intensitate mare,
la nivelul bontului de amputatie.

poza2

In etapa a doua, bontul osos si implantul sunt reexpuse, si se fixeaza prin

insurubare cilindrul de titan. Plaga operatorie este suturata, astfel incat cilindrul
penetreaza pielea si ramane in afara bontului de amputatie. In aceasta etapa,
chirurgul se concentreaza asupra partilor moi, pentru a le fixa de tesutul osos cat
mai bine, in jurul cilindrului de titan. Dupa operatie, pacientul urmeaza un program
strict de protezare si reabilitare.

Cine poate beneficia de acest tratament?

Pacientii cu amputatii la nivelul membrelor superioare sau inferioare,uni- sau
bilateral.
Persoanele sub 70 de ani.
Pacientii cu activitate de grad 2,3,4.
Pacientii care au dezvoltat complicatii in urma protezelor cu manson si cupa.
Pacietii cu amputatii in urma unor traumatisme sau tumori.

Cine nu poate beneficia de acest tratament?

Pacientii cu probleme vasculare majore

Gravidele
Personele cu G>100 kg
Pacietii cu probleme musculare severe
Pacientii cu diabet
Fumatorii

Principii de protezare si tipuri de proteze

Prima amputatie de police tratata prin osseointegrare a fost in 1990, prima de

antebrat in 1992 si prima de humerus in 1994. In perioada de
vindecare(osseointegrare) de 6 luni dintre cele doua etape chirurgicale, pacientului i
se permite folosirea unei proteze conventionale cu anumite limitari. Proteza trebuie
sa fie modificata, astfel incat partea distala a osului de la nivelul bontului de
amputatie trebuie sa nu fie supusa fortelor de incarcare mecanica. Protezarea dupa
a doua etapa chirurgicala depinde de nivelul amputatiei, dar scopul este de a
permite incarcarea mecanica progresiva pe implant, in timp.

Aceste implanturi fixate prin osseointegrare, ajuta la o fixare mai ferma a protezei la
nivelul bontului de amputatie. Pentru nivelurile transhumeral si transradial,
dispozitivul de fixare este disponibil n doua dimensiuni standard, incluzand un
mecanism rapid de blocare, are greutate redusa si este usor de curatat. Pentru
amputatiile de la nivelul policelui, dispozitivul de fixare este intr-o singura
dimensiune si securizat la bont protetic folosind o cheie Allen.

poza4 poza5

poza6 poza8

Unele niveluri de amputare necesita componente protetice speciale pentru a proteja

implantul de suprasarcina in rotatie/torsiune. Un amortizor pentru a evita socurile
nedorite si un izolator de temperatura pot fi construite daca sunt necesare. In

cazurile protezelor mioelectrice, electrozii pot fi tinuti pe loc cu ajutorul unor bare.
Partea cosmetica a protezei definitive poate veni in contact cu pielea bontului de
amputatie, de aceea inchiderea ermetica a spatiului dintre bont si proteza trebuie
ventilata. Umezeala provoaca iritatii si infectii. Un capac distal care sa protejeze
cilindrul cand proteza nu este folosita, poate fi necesar.

Discutii

De-a lungul anilor, mai multe tipuri de proteze cu manson au fost confectionate. In
general, mansonul protezelor este functional si usor de suportat, dar problemele
apar la nivelul interfetei manson-piele, odata cu incarcarea. Programul de
osseointegrare din Suedia include cercetare si dezvoltare multidirectionala, atat in
conceperea si fabricarea unor proteze mai performate si mai functionale, cat si
asupra modului de fixare si integrare. Tehnicile au fost imbunatatite de-a lungul
timpului, iar un exemplu este utilizarea puc-lui pentru toate amputatiile
transradiale, sistem care se foloseste din 1993. Astfel au fost dezvoltate protezele
cosmetice, multifunctionale, mioelectrice, hibride, care si-au dovedit eficacitatea in
timp. Metodele de reabilitare postoperatorii s-au imbunatatit in timp.

Majoritatea pacientilor candidati la osseointegrare au folosit, de obicei, o proteza

conventionala in trecut si au dezvoltat o multitudine de complicatii. Cei mai multi au
avut diferite probleme la nivelul partilor moi, pielii, cum ar fi iritatii, leziuni cutanate,
bonturi de amputatie mici pentru o astfel de protezare, atrofie musculara. Multe
dintre aceste probleme s-au rezolvat prin osseointegrare, care a eliminat
necesitatea folosirii unui manson. Prin aceasta metoda au fost tratate cu rezultate
foarte bune, chiar si bonturile de amputatie foarte scurte. Acesti pacienti au obtinut
o mobilitate foarte buna la nivelul articulatiei proximale, fara sa mai fie limitati de
mansonul unei proteze conventionale. Dar unul dintre cele mai mari beneficii este
confortul oferit de osseointegrare, si cresterea nivelului de activitati practicate de
acesti pacienti. De asemenea pacientii si-au imbanatatit feedback-ul senzitiv cu
ajutorul unor senzori montati in proteze.

Fara a lua in calcul volumul bontului de amputatie, protezele fixate prin

osseointegrare se potrivesc mereu si au o durabilitate mai mare. Inlocuirea protezei
este rareori necesara, ceea ce scade costurile in timp. Nu s-au inregistrat
repercursiuni asupra procesului de osseointegrare in cazul in care pacientul si-a
reluat activitatile si munca, fiind permisa practicarea multor meserii. Au fost

confectionate si proteze speciale pentru pacientii care aveau bebelusi, sau protectii
speciale pentru cilindrul de titan.

Sursa de inspiratie: