Evolutia conceptului de finante publice

Cuvantul finante isi are originea in limba latina. In secolele XIII XIV , se foloseau expresiile:
finantio, financias, financia pecuniaria, cu sensul de plata in bani. Se presupune ca
orogonea acestora deriva de la cuvantul finis utilizat frecvent in sensul de termen de plata.
In vorbirea curenta, ca si in literatura de specialitate, se folosesc mai multe expresii ale
cuvantului finante, cu sensuri apropiate sau diferite, dupa caz: finante, finante publice, finante
private, etc.. Semnificatia cuvantului s-a extins treptat si a capatat in timp, un sens foarte larg,
incluzand bugetul statului, creditul, operatiunile bancare, cele de bursa. etc.
Conceptiile specialistilor despre finantele publicedifera si ele, fiind considerate, dupa caz:
a) fonduri banesti la dispozitia statului
b) mijloace de interventie a statului in economie (impozite, imprumuturi, alocatii
bugetare, subventii si alte parghii sau instrumente cu ajutorul carora statul intervine in
viata economica);
c) forme si metode concrete de administrare a banului public;
d) acte juridice de dispozitie autoritara sau contractuala vizand preluarea de catre stat a
unei parti din PIB in scopul indeplinirii functiilor statului
e) relatii sociale, de natura economica, care apar in procesul constituirii fondurilor
publice de resurse banesti si al repartizarii acestora in scopul satisfacerii nevoilor
generale ale societatii.
Toate aceste interpretari distincte demonstreaza ca fiecare dintre specialisti a pus accentul pe un
anumit aspect al finantelor, dar toate interpretarile la un loc confera adevarata dimensiune si
complexitate a termenului.
Recunoscuta unanim ca stiinta, finantele publice au raporturi stranse cu domeniile economic,
dreptul administrativ si cel constitutional, precum si cu cel politic.
Finantele publice reprezinta, astfel, o disciplina de granita, care se interfereaza cu: economia
politica, economiile de ramura, managementul, dreptul precum si cu diferite discipline care
trateaza problemele socialesi politice.
Conceptiile despre finantele publice au evoluat continuu de-a lungul anilor, si a fost
in stransa legatura cu evolutia statului si a rolului asumat de acesta.
In aceasta evolutie se contureaza doua etape distincte: prima corespunde, in linii generale,
masinismului, capitalismului ascendent (secolele XVIII-XX), iar cea de a doua dezvoltarii
monopolurilor (secolul XX si mai cu seama dupa marea recesiune economica mondiala).
Conceptiile din prima etapa sunt considerate clasice sau liberale, iar cele din etapa
urmatoare, interventioniste, cu numeroase nuante intermediare.
Conceptiile clasice reflecta, de fapt, doctrina liberala potrivit careia activitatea economica
trebuie sa se desfasoare in conformitate cu principiul laissez-faire, laissez-passer, urmarindu-se
evitarea oricarei interventii din partea autoritatii publice care ar putea perturba initiativa privata,
libera concurenta, actiunea legilor obiective ale pietei. Activitatea economica trebuie sa ramana
apanajul intreprinderilor privat-capitaliste, orice participare a statului la viata economica fiind
considerata contraindicata. Statul trebuie sa se limiteze la sarcinile sale traditionale vizand
mentinerea ordinii interne, apararea tarii si intretinerea de relatii diplomatice cu alte state,
iar cheltuielile publice sa se restranga la minimum. In aceasta conceptie, sarcina finantelor
publice consta in:
-

asigurarea resurselor necesare intretinerii institutiilor publice, functionarii normale a

acestora;
impozitele, imprumuturile si celelalte metode de procurare a resurselor financiare trebuiau
astfel concepute incat sa aiba un caracter neutru, sa nu modifice relatiile social-economice
existente;

pastrarea echilibrului intre veniturile si cheltuielile bugetare era considerata drept o

cerinta fundamentala a bunei gestiuni. Aparitia deficitului bugetar, generator de inflatie,
era considerata ca un fenomen nedorit, cu efecte negative asupra functionarii normale a
mecanismului economic.
In aceasta epoca, conceptul despre finante avea un pronuntat caracter juridic, drept pentru
care in literatura de specialitate se utilizeaza si sintagma epoca statului-jandarm.
Conceptiile moderne sau interventioniste, apar spre sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul
secolului al XX-lea si, mai cu seama, dupa marea recesiune economica mondiala din 1929-1933.
Locul statului-jandarm a fost luat de catre statul-providenta (statul-bunastarii). In legatura cu
activitatea economica a statului, se afirma tot mai mult conceptia interventionista, potrivit careia
autoritatea publica este chemata sa joace un rol activ in viata economica, sa influenteze procesele
economice, sa corecteze evolutia ciclica, sa previna crizele sau cel putin sa le limiteze efectele
negative. In abordarea moderna a finantelor publice, la unii economisti contemporani
prevaleaza conceptul economic, in timp ce la altii accentul cade pe conceptul sociologic.
Conceptiile neoliberale se dezvolta dupa al doilea razboi mondial, cand necesitatile de
reconstructie a economiei si incapacitatea mecanismelor pietei de a asigura utilizarea deplina a
fortei de munca, au permis extinderea si aplicarea conceptiei, conform careia statul poate si
trebuie sa exercite o actiune de relansare a cererii globale.
Astfel rolul statului s-a extins progresiv in numeroase domenii de activitate economica si
sociala, ceea ce s-a refelectat intr-o crestere de volum si schimbare a naturii finantelor publice
care filtreaza peste 50% din produsul intern brut in present, comparativ cu circa15% inaintea
primului razboi mondial si
Economia capitalista este caracterizata de profesorii americani Richard si Peggy
Musgrave[1]. ca fiind un sistem combinat profund, in care fortele sectorului public si privat
interactioneaza si sistemul economic nu este nici public, nici privat, dar implica un mix al celor
doua sectoare.
Intr-o abordare economica, acestia disting trei mari functii ale finantelor publice, si anume:
de alocare a resurselor,
de distribuire a veniturilor si
de reglare a vietii economice.
Evolutia finantelor publice
n vorbirea curenta, ca si n literatura de specialitate, se utilizeaza diverse expresii care fac
parte din familia cuvntului finante, n sensuri apropiate sau diferite, dupa caz: finante, finante
publice, finante private s.a.
Cuvntul finante[2] provine de la latinescul finare, care nseamna, n sens general, a
termina, a ncheia si n sens restrns, a aranja o afacere, a termina un diferend prin mijlocirea
banului, o actiune judecatoreasca sau o hotarre a justitiei n legatura cu o plata de bani.
n secolele al XIII lea si al XIV lea s-au folosit expresiile finantio, financias si financia
pecuniria, cu sensul de plata n bani. n secolul al XV-lea, n Franta, se foloseau
expresiile hommes de finances si financiers pentru denumirea arendasilor de impozite si a
persoanelor care ncasau impozitele regelui, finance pentru suma de bani, venit al
statului, financies pentru denumirea ntregului patrimoniu al statului.
n Germania, n secolele al XV lea - al XVII lea, se utilizau termenii finanz, care desemna
plata n bani si finanzer, care desemna pe camatar.
n tara noastra, nca din secolul al XIX lea, s-a folosit notiunea de fisc, care denumea
organul financiar care ncasa impozitele, taxele, amenzile, etc.
De-a lungul anilor, conceptul de finante a evoluat continuu. n aceasta evolutie se
contureaza doua etape distincte:

prima corespunde, n linii generale masinismului, capitalismului ascendent (secolele al

XVIII lea - al XX lea),
iar ce-a de-a doua corespunde dezvoltarii monopolurilor (secolul al XX lea, mai ales
dupa marea recesiune economica mondiala din 1929-1933).
Conceptiile din prima etapa sunt considerate clasice, iar cele din etapa urmatoare, moderne.
Conceptiile clasice reflecta doctrina liberala predominanta n perioada capitalismului ascendent,
potrivit careia activitatea economica trebuie sa se desfasoare n conformitate cu principiul
laissez-faire, laissez-passer, urmarindu-se evitarea oricarei interventii din partea autoritatii
publice care ar putea perturba initiativa privata, libera concurenta, actiunea legilor obiective ale
pietei. Statul se limiteaza la sarcinile sale traditionale viznd mentinerea ordinii sale interne,
apararea tarii si ntretinerea de relatii diplomatice cu alte state, iar cheltuielile publice se restrng
la minimum. n aceasta conceptie sarcina finantelor publice consta n asigurarea resurselor
necesare ntretinerii institutiilor publice, functionarii normale a acestora; impozitele,
mprumuturile si celelalte metode de procurare a resurselor financiare trebuind utilizate astfel
nct sa aiba caracter neutru, sa nu modifice relatiile social-economice existente. Pastrarea
echilibrului ntre veniturile si cheltuielile bugetare era considerata drept o cerinta fundamentala a
bunei gestiuni, cheia de bolta a finantelor publice. Aparitia deficitului bugetar generator de
inflatie era considerata un fenomen nedorit, cu efecte negative asupra functionarii normale a
mecanismului economic.
n concluzie, principiile formulate de catre adeptii doctrinei liberale care au stat la baza
finantelor publice n conceptia economistilor clasici pot fi sintetizate[3] astfel:
cheltuielile publice, restrnse la minimum, ar trebui sa acopere, pe seama contributiei
generale, numai costurile serviciilor, institutiilor si lucrarilor publice strict necesare
societatii si pe care piata nu le poate furniza;
dat fiind caracterul neproductiv al armatei, flotei, al muncii prestate de judecatori, politisti si
alti agenti publici, cheltuielile publice conduc la diminuarea capitalului productiv al tarii;
cheltuielile publice ar trebui finantate pe seama impozitelor suportate de membrii comunitatii
numai n masura n care ele se fac n interesul general al societatii si nu pot fi integral
acoperite de catre beneficiarii directi ai serviciilor prestate de institutiile publice;
impozitele constituie un rau, deoarece influenteaza procesul reproductiei si afecteaza
acumularea de capital productiv, dar raul acesta este necesar deoarece asigura colectarea
resurselor necesare finantarii cheltuielilor publice indispensabile societatii;
veniturile bugetare curente ar trebui sa acopere n fiecare an cheltuielile publice, deoarece
deficitul bugetar obliga statul sa apeleze la emisiunea de bani sau sa contracteze
mprumuturi pentru scopuri neproductive;
apelul la mprumuturi este nefast deoarece conduce la cresterea datoriei publice care
antreneaza cheltuieli bugetare suplimentare cu plata dobnzilor aferente, constituind o
povara pentru generatiile viitoare.
n aceasta epoca n care prevala doctrina liberalismului economic, preocuparea specialistilor
era orientata cu precadere spre problemele procurarii resurselor necesare statului, utilizarii lor cu
spirit de economie, repartizarii sarcinilor fiscale pe categorii de platitori, contractarii si
rambursarii mprumuturilor, ntocmirii si executarii echilibrate a bugetului, respectarii anumitor
reguli care tin de disciplina financiara si de buna gestionare a fondurilor, conceptul de finante
avea un pronuntat caracter juridic.
Dupa aceasta perioada, adica spre sfrsitul sec. al XIX lea, nceputul sec. al XX lea si mai
ales dupa recesiunea din perioada 1929-1933, se afirma tot mai mult conceptia
interventionista,potrivit careia autoritatea publica este chemata sa joace un rol activ n viata
economica, sa influenteze procesele economice, sa corecteze evolutia ciclica, sa previna crizele
sau cel putin sa le limiteze efectele negative. Aceasta modificare de pozitie a fost determinata de
adncirea contradictiilor interne si externe ale modului de productie capitalist si de necesitatea

gasirii de solutii la problemele complexe cu care era confruntata economia nationala. Este
apreciata si ncurajata interventia statului n economie prin masuri ca:
acordarea de subventii si de facilitati ntreprinderilor private,
actiuni pentru combaterea somajului,
actiuni pentru restabilirea echilibrului general economic vremelnic perturbat,
actiuni pentru redresarea economiei stagnante, etc.
Pentru statul modern, finantele publice nu mai sunt un simplu mijloc de asigurare a
acoperirii cheltuielilor sale, ci un mijloc de interventie n economie. Preocuparea principala a
specialistilor devine studierea instrumentelor cu ajutorul carora statul poate interveni n viata
economica, a modalitatilor de influentare a proceselor economice, a relatiilor sociale. Obiectul
cercetarii se deplaseaza spre analiza mijloacelor de interventie a statului prin intermediul
cheltuielilor si al veniturilor publice.
n ultimele decenii ale secolului al XX-lea s-au afirmat cu tot mai multa vigoare conceptiile
neoliberale, care sustin retragerea statului din economie, renuntarea acestuia la folosirea
impozitelor, taxelor, subventiilor de la buget si a altor instrumente financiare si monetare de
influentare a activitatii economice, lasarea pietei sa se autoregleze prin mijloacele sale specifice