Capitolul II- De ce sistem endodontic?

Intregul spatiu din interiorul dintelui in care este adapostita pulpa se

numeste sistem endodontic.

Figura 1. Sistemul endodontic, dupa Cohen

Contururile acestui sistem corespund conturului dintelui, dar factori,
precum,

imbatranirea

dimensiunile

fiziologica,

bolile

si

ocluzia,

toti

modifica

prin producerea de dentina secundara si tertiara si a

cementului. Sistemul endodontic este impartit in doua portiuni: camera

pulpara situate in coroana anatomica a dintelui si pulpa radiculara situate in
radacina anatomica. Alte componente sunt reprezentate de coarnele pulpare,
canalele accesorii, canalele laterale si furcale, orificiile canalelor, delta
apicala si foramenul apical(figura 2) . Un canal radicular incepe sub forma
de palnie, in general la nivelul liniei cervicale sau apical de aceasta si se
termina la nivelul foramenului apical, care se deschide la nivelul radacinii in
dreptul apexului sau pana la 3mm fata de apex. Aproape toate canalele
3

radiculare sunt curbe, in general in sens vestibulo-oral. Aceste curburi pot

prezenta probleme in etapele de curatire, deoarece ele nu apar pe
radiografiile facute din incidenta normala. Incidentele angulate sunt necesare
pentru a determina prezenta lor, directia si gradul curburii. O curbura poate
fii graduala a intregului canal sau poate fi foarte ascutita aproape de apex.
Canalele cu dubla curbura sub forma de S pot fi de asemenea intalnite. In
cele mai multe cazuri numarul canalelor corespunde cu numarul radacinilor,
desi o radacina ovala poate avea mai mult de un canal.

Figura 2. Componentele sistemului endodontic dupa Kutller 1955

Canalele accesorii sunt canale mici care se extind orizontal, vertical
sau laterlal dinspre pulpa spre parodontiu. In 73.5% din cazuri se gasesc in
treimea apicala a radacinii, in 11.4% in treimea medie si in 15.1% in treimea
cervicala. Aceste canale contin tesut si vase, dar nu ofera pulpei circulatie
colaterala. Ele se formeaza prin captura vaselor parodontale de catre teaca
epiteliala a lui Hertwig in timpul formarii radacinii. Patologic ele reprezinta
o problema deoarece sunt cai de patrundere a iritantilor, de obicei dinspre
pulpa spre parodontiu.

Figura 3. Delta apicala

Canalele accesorii pot de asemenea sa apara in bifurcatii sau

trifurcatiile dintilor cu mai multe radacini. Vertuci si William au denumit
aceste canale, canale furcale(figura 4 ). Canalele furcale se formeaza in urma
prinderii unor vase parodontale in timpul fuziunii diafragmei ce devine
podeaua camerei pulpare.

Figura 4. Canal in furcatie, dinte transparentizat dupa FRANK J. VERTUCCI

Figura 5. Canale accesorii, Cohen

In urma observatiilor facute la microscopul electronic, diametrul
canalelor furcale a molarilor mandibulari variaza de la 4 pana la 720m.

Figura 6. Aspect la microscopul electronic a canalelor furcale

Numarul lor variaza de la nici unul pana la 20 per dinte. Foramine atat
pe podeaua camerei pulpare cat si-n furcatie au fost descoperite la 36% din
molarii 1 superiori, 12% molarii 2 superiori, 32% la molarii 1 inferiori si
24% la molarii 2 inferiori. Dintii inferiori prezinta o incidenta mai mare a
numarului de numarului de foramine ce implica atat camera pulpara cat si
furcatia (56%) fata de dintii superiori (48%). Radiografiile nu au reusit sa

demonstreze prezenta canalelor furcale si a celor laterale din treimea

coronara a acestor radacini.
Intr-un studiu, camera pulpara a 200 de molari permanenti dintr-o
populatie turca a fost colorata cu 0.5% fucsina bazica. Canalele patente au
fost descoperite in 24% din molarii 1 superiori si inferiori, 20% molarii 2
superiori si inferiori. Aceste canale ar putea fii cauza leziunilor endodontice
prezente in furcatia dintilor.
Inca de la inceputurile endodontiei Hess si Zurcher* pana la cele mai
recente

studii

au

demonstrate

complexitatile

anatomiei

sistemului

endodontic(figura 7). A fost stabilit ca un canal cu un singur foramen este

mai de graba exceptia si nu regula. Studiile au aratat multiplele foramina,
canale aditionale, delte, istmuri, bucle, canale in forma de C si canale
laterale la cei mai multi dinti.* De asemenea in timpul tratamentului fiecarui
dinte, medicul trebuie sa-si asume complexitatile anatomice ce pot aparea si
care pot fi considerate normale.

Figura 7. Molar injectat cu vulcanit, dupa Hess 1916

Medicul trebuie sa fie familiar cu variatele cai pe care canalele le pot

lua pana la apex. Sistemul este complex, canalele putand sa se ramifice,
divide si apoi uni. Weine a clasificat sistemul endodontic in patru clase de
baza ce se pot regasii in orice radacina(figura 8).

Figura 8. Clasificarea lui Weine, Castellucci

Vertuci, folosind dintii transparentizati la care sistemul endodontic a
fost colorat cu hematoxilina, a descoperit un sistem mult mai complex(figura
9). Ei au identificat opt tipuri de sisteme ce pot fi descries dupa cum
urmeaza.
Figura 9. Clasificarea lui
Vertucci

Singurul dinte ce a prezentat toate tipurile de sisteme a fost premolarul

2 superior.
Clasificarea lui Vertuci este sustinuta si de studiul lui Caliskan MK,
desfasurat pe mai mult de 1000 de dinti.*
Alt studiu desfasurat pe pacienti turci, ce a implicat peste 1000 de
cazuri descrie morfologie similara, cu exceptia ca 55% din radacinile
mesiovestibulare ale molarului 2 superiori care prezentau un singur canal si
30% din radacinile distale ale molarilor 2 inferiori care de asemenea au
prezentat in singur canal. Diferentele sunt in cele mai multe cazuri rezultatul
variatiilor populatiilor din cele doua studii. Un alt studiu de grup, realizat de
Kartal si Yanikoglu, facut pe 100 de frontali inferiori a stabilit doua noi
tipuri de sisteme(figura 10). In primul avem doua canale separate pana in
treimea medie unde canalul lingual se divide, cele trei canale astfel formate
se unesc in treimea apicala a radacinii. In cealalalta configuratie un canal
paraseste camera pulpara, se divide in treimea medie, apoi se reuneste pentru
a forma un nou canal ce se divide in teri canale ce parasesc radacina prin trei
foramene separate. Alt studiu, , a evaluat configuratia canalelor in functie de
sexul pacientilor. Studiul a fost facut pe 2800 de dinti. Din acestia 99% au
fost identici cu clasificarea lui Vertucci. Restul de 1% (36 de dinti) au
reprezentat 14 tipuri de morfologii noi, ce se intalnesc de doua ori mai des la
dintii inferiori. Acesti autori au ajuns la concluzia ca sexul si originea etnica
ar trebui sa fie luate in calcul in evaluarea preoperatorie a terapiei
endodontice.

Figura 10. Reprezentarea lui Kartal si Yanikoglu

Tipuri specifice de morfologie apar in functie de rasa. Astfel, in
comparatie cu populatia caucaziana, populatia afroamericana prezinta un
numar crescut de canale in plus atat la premolarul 1 inferior (32.8 fata de
13.7) cat si premolarul doi inferior (17.8% fata de 2.8%).* De asemenea
pacientii asiatici prezinta procente diferite de configuratii fata de cele
raportate in studiile pe populatia caucaziana si afroamericana.
O varietate etnica bine recunoscuta este incidenta crescuta a unei
singure radacini cu configuratia canalelor in forma literei C, la molarii 2
inferiori, la populatia asiatica.
Deoarce nu putem vorbi despre un canal ci mai degraba despre un
intreg sistem endodontic, acesta trebuie luat in considerare in cazul
microreplicarilor structurale 3D.

10