Structurile fctionale de rezistenta ale craniului constituie inca

interesul multor specialist, printre care Dubeck, Braus, Sicher,

Felizet, Bennighoff, Tandler, Testut, Francisc Reiner, Grette Popa.
In ultimele decenii(3) o importanta deosebita si-a adus-o scoala
medicala de la Timisoara, care a completat si chiar corectat unele
structure de rezistenta emise de antecesori.
arhitectura functionala a neurocraniului
In cadrul arhitecturii neurocraniului trebuie avut in vedere faptul
ca structura boltii craniene este relativ omogena, in timp ce
structura bazei craniului este heterogena, atat prin alternanta de
tesut osos compact si spongios cat si prin existent a numeroase
orificii, canale, santuri care sunt sapate in oasele care o compun.
De asemenea, suturile prezente la nivelul boltii craniene nu
micsoreaza, ci din contra cresc rezistenta acesteia, marind in
acelasi timp si elasticitatea boltii cutiei craniene.
Trebuie luata in consideratie rezistenta pe care o confera craniului
aponevroza epicraniana, dar si dura mater, aceasta din urma atat
prin aderenta la oasele boltii cutiei craniene cat si prin prelungirile
pe care le emite(coasa creierului, corpul cerebelului si coasa
cerebelului). Trebuie avut in vedere faptul ca legatura dintre
structurile functionale de rezistenta ale neurocraniului si
viscerocraniului se face nu numai pe cale osoasa ci si pe cale
musculara, prin intermediul muschilor masticatori. Clasic,
structurile functionale de rezistenta ale neurocraniului sunt
reprezentate de arcuri la nivelul boltii, capriori la nivelul bazei
craniului si stalpi sau pilieri la locul de intalnire dintre arcuri si
capriori, acestia realizand totodata si legatura dintre structurile de
rezistenta ale neurocraniului si cele ale viscerocraniului.
Arcurile de rezistenta
Se grupeaza in sagitale,transversale si suturale.
Arcurile sagitale: sunt in numar de 3, unul medio-sagital si 2
latero-sagitale, drept si stang. Fiecare arc latero-sagital are un
segment superior cu concavitatea inferior si un segment inferior
care este orizontal.
Portiunea superioara a arcului latero-sagital este insotita de un
arc latero-sagital accesor situat sub arcul latero-sagital principal

care isi merita pe deplin denumirea de arc, spre deosebire de cel

principal care are si o portiune orizontala.
Portiunea inferioara a arcului later-sagital a fost denumita arc
transversal lateral, descriindu-se 2 portiuni: una extracraniana
lateral ace trece prin arcada zigomatica si alta craniana, mediala
dispusa in acelasi plan cu precedenta care trece prin marginea
care separa fata temporala de fata infratemporala a aripii mari a
sfenoidului.
Arcul medio-sagital: este numit si fronto-occipital, porneste de la
nordul frontal, merge de-a lungul crestei frontalului, de-a lungul
suturii sagitale si trecand prin creasta occipital se termina la
nordul occipital care este reprezentat de protuberanta occipitala
externa.
Arcurile latero-sagitale drept si stang: pleaca fiecare de la nordul
zigomatic, urmeaza temporala a frontalului, linia temporala
inferioara a parietalului si ajunge la nordul mastoidian de unde se
indreapta postero-anterior prin radacina longitudinala a procesului
zigomatic si arcada zigomatica, pana la nordul zigomatic.
Se descrie si un arc latero-sagital accesor care corespunde
portiunii superioare a celui principal, situate la de cm,max 1 cm
sub aceasta.
Arcurile transversale: sunt in nr de 2, anterior si posterior, au fost
descrise de Gr. T. Popa si au rolul de a solidariza extremitatile
anterioare, respectiv posterioare ale arcurilor sagitale.
Arcul transversal anterior: corespunde crestei transversale a
frontalului sau creasta fronto-faciala a lui Poirier, unind un nord
zigomatic cu cel de partea opusa si trecand prin nordul frontal.
Arcul transversal posterior: merge de-a lungul liniei nucale
superioare a occipitalului, intinzandu-se intre cele 2 noduri
mastoidiene si trecand prin nodul occipital.
Arcurile suturale: de asemenea in nr de 2, unul anterior care
corespunde suturii coronare si unul posterior care corespunde
suturii lambdoide. Primul este cuprins intre nodurile zigomatice,
iar cel de al doilea intre nodurile mastoidiene.

Arcurile de rezistenta ale boltii sunt intarite prin suturile de la

acest nivel care intervin ca arcuri de rezistenta datorita felului de
angrenare a oaselor care le constituie. Majoritatea suturilor sunt
dintate, dintii interpatrunzandu-se, asigurand rezistenta, iar aripa
mare a sfenoidului si solzul temporalului au marginea taiata piezis
in dauna lamei compacte interna, in timp ce parietalul si frontalul
au marginile taiate in dauna lamei compacte externa, astfel incat
aripa mare a sfenoidului si solzul temporalului impiedica
deplasarea in afara a frontalului si parietalului.
Capriori de rezistenta: etmoidul-frontal, nepereche,dispus sagittal,
sfeno-frontali drept sis tang, descriindu-se unul principal si unul
accesoriu, fiind orientati usor oblic dinspre medial si posterior
spre anterior si lateral, temporali drept sis tang dispusi oblic
dinspre anterior si medial spre posterior si lateral,occipital pe care
unii il considera caprior unic iar altii caprior pereche.
Capriorul occipital porneste de la corpul sfenoidului prin 2 brate
care reprezinta segmentul anterior si ajungand la foramen
magnum fiecare brat se trifurca: o ramura mediala care
inconjoara gaura occipital si se uneste cu ramura similara de
partea opusa in partea posterioara a gaurii, constituind astfel un
inel de rezistenta in jurul acesteia. A doua ramura este ramura
mijlocie care merge la staplii sau pilierii pterigoidieni, iar cea de a
treia ramura, laterala, merge spre nodul mastoidian. Din partea
posterioara si mediana a gaurii pleaca catre nodul occipital
segmentul posterior al capriorului occipital care este unic si este
socotit de multi drept adevaratul caprior occipital. Faptul ca
segmentul anterior este dublu, iar cel posterior este unic explica
de ce unii autori descriu capriorul occipital ca unul pereche, iar
altii ca unul unic. Multi considera ca segmentul anterior si inelul
de rezistenta din jurul gaurii occipital intra in complexul de
rezistenta de la baza craniului, alaturi de corpul sfenoidului, motiv
pentru care numele de caprior occipital il merita doar segmentul
posterior al clasicului caprior occipital si de aceea ramura de
trifurcatie laterala este denumita drept caprior occipitomastoidian.
Capriorul etmoido-frontal: numit si caprior frontal se intinde de la
nodul frontal, trece prin crista gali a etmoidului pana la corpul
sfenoidului, orientarea sa fiind sagitala.

Capriorul sfeno-frontal drept sis tang: este cuprins intre corpul

sfenoidului(partea ant a acestuia) si nodul zigomatic mergand dea lungul aripii mici a sfenoidului si a suturii dintre aceasta si
portiunea orizontala a frontalului. Acest caprior este dublat de un
caprior accesor care dupa unii merge pe marginea posterioara a
aripii mici a sfenoidului, dupa altii ar merge pe marginea libera a
aripii mari a sfenoidului fiind dispus intre partea laterala a
corpului sfenoidului, inapoia celui principal si nodul zigomatic la
care ajunge impreuna cu cel principal. Orientarea capriorului
accesor este oblica dinspre medial si posterior spre lateral si
anterior.
Capriorul temporal drept si stang: dispus oblic dinspre anterior si
medial spre posterior si lateral, corespunde axului stancii
temporalului si se intinde de la partea postero-laterala a corpului
sfenoidului la nodul mastoidian. Capriorul temporal dintr-o parte
este parca situat in prelungirea capriorului sfeno-frontal si mai
ales a capriorului accesor de partea opusa, formandu-se astfel la
baza craniului un caprior in X ale carui brate se incruciseaza la
nivelul corpului sfenoidului si in componenta caruia intra capriorii
sfeno-frontali si temporali. La inceput, bazandu-se pe faptul ca
toti capriorii converg spre corpul sfenoidului, s-a considerat ca la
baza craniului cheia structurilor de rezistenta a acesteia este
reprezentata de corpul sfenoidului. Mai tarziu, Felizet a opinat ca
zona de maxima rezistenta a bazei craniului o constituie corpul
sfenoidului si suprafata bazilara a occipitalului. Ulterior se
considera ca piesa de rezistenta maxima a bazei neurocraniului
este procesul bazilar al occipitalului care nu se fractureaza decat
foarte rar. Fracturile bazei craniului interesand in primul rand
zonele mai slabe situate intre structurile functionale de rezistenta,
trebuie mentionat de asemenea si faptul ca la nivelul calvariei,
liniile de fractura situate intre arcurile de rezistenta vizeaza in
primul rand tablia sau lama interna.
Stapli,pilieri sau noduri de rezistenta
Clasic au fost denumiti stalpi sau pilieri, insa in ultimul timp,
pentru unii s-a adoptat denumirea de noduri de rezistenta
deoarece reprezinta locul de intalnire dintre arcurile boltii si
capriorii bazei, precum si legatura dintre structurile de rezistenta
functionale ale neurocraniului cu cele ale viscerocraniului si de
aceea s-a considerat ca notiunea de pilier sau stalp este

inadecvata propunandu-se utilizarea notiunii de nod de rezistenta

care este mult mai apropiata de adevarul morphologic,
corespunzand totodata si noilor concepte morfologice. Aceste
structuri se grupeaza in component principale si accesorii,
notiunea de stalp sau pilier pastrandu-se numai pentru cele
accesorii.
Nodurile de rezistenta principale: 2 sunt nepereche, este vorba de
nodul frontal si celalalt occipital si 2 sunt pereche: zigomatic si
mastoidian. Cei accesorii sunt stalpii sau pilierii pterigoidieni si cei
condilieni. Se includ in nodurile nepereche si nodurile bregmatic
sic el lambdar. Cel bregmatic este situat la intalnirea arcului
medio-sagital cu arcul sutural anterior. Nodul de rezistenta
lambdatic corespunde nodului de intersectare al arcului mediosagital cu arcul sutural posterior.
Nodul frontal este situat la nivelul glabelei si la nivelul portiunii
nazale a frontalului. De la el incepe arcul medio-sagital, prin el
trece arcul transversal anterior si intre el si corpul sfenoidului este
capriorul etmoido-frontal.
Nodul occipital corespunde protuberantei occipital. La el se
termina arcul medio-sagital si capriorul occipital si prin el trece
arcul transversal posterior.
Nodul zigomatic este situat la nivelul osului zigomatic, intre
nodurile zigomatice intinzandu-se arcul transversal anterior, spree
i se indreapta arcul sutural anterior, de la ei incep si se termina
arcurile latero-sagitale si intre ei si corpul sfenoidului se intind
capriorii sfeno-frontali si accesorii lor.
Nodul mastoidian este situat la nivelul mastoidei si la ei vin
capriorii temporali, ramurile laterale de trifurcatie ale capriorului
occipital, spre ei se indreapta extremitatile arcului sutural
posterior, prin ei trec arcurile latero-sagitale si intre ei se intinde
arcul transversal posterior.
Stalpii sau pilierii pterigoidieni corespund proceselor pterigoidiene
si lamelor verticale ale palatinului, fiind legati de corpul
sfenoidului.
Stalpii condilieni sunt reprezentati de condilii occipitalului, atasati
inelului de rezistenta care inconjoara foramen magnum.

Stalpii sau pilierii situati la intalnirea arcurilor boltii cu capriorii

bazei solidarizeaza aceste structuri de rezistenta, realizand
totodata legatura dintre arhitectura functionala a neurocraniului si
cea a viscerocraniului, ale carui structuri de rezistenta preiau
fortele de masticatie si prin intermediul acestor stalpi le transmit
spre capriorii bazei si arcurile boltii. Dupa unii, cea mai mare
parte a fortelor de masticatie indreptandu-se catre procesul
bazilar al occipitalului.
Nodul frontal, cele 2 noduri zigomatice, stalpii accesori
pterigoidieni precum si nodurile mastoidiene au rol in integrarea
structurilor functionale de rezistenta ale neurocraniului si
viscerocraniului si in transmiterea fortelor de masticatie.
Nodurile mastoidiene si nodul occipital, precum si stalpii condilieni
joaca rol in miscarile capului.
numai stalpii condilieni intervin in transmiterea greutatii capului
pe coloana vertebrala prin intermediul articulatiei atloidooccipitale.
centrul de rezistenta al bazei craniului
In prezent se considera ca in centrul structurilor de rezistenta de
la nivelul bazei craniului se afla un complex reprezentat de corpul
sfenoidului, procesul bazilar al occipitalului si inelul de rezistenta
ce inconjoara foramen magnum, extinzandu-se astfel parerile
clasice. Prin acest complex sau centru de rezistenta situat in
centrul structurilor functionale de rezistenta de la nivelul
craniului, trec aproape toate centurile de rezistenta din cadrul
arhitecturii neurocraniului, centurile fiind rezultatul continuitatii
arcurilor boltii cu capriorii bazei.
Notiunea de centura este o notiune relativ noua si centurile de
rezistenta se pot grupa intr-o centura transversal si centuri in plan
sagital, frontal si oblic.
Centura de rezistenta transversala: este orizontala, fiind situate la
limita dintre calvania si baza craniului. Este formata astfel:
anterior arcul transversal anterior, lateral atat in dreapta cat si in
stanga arcul transversal lateral adica portiunea inferioara,
orizontala a arcului latero-sagital, posterior arcul transversal
posterior .

Centurile de rezistenta in plan sagital: sunt in numar de 3, una

mediana si 2 laterale.
Centura de rezistenta medio-sagitala: porneste de la nodul
frontal, parcurge arcul medio-sagital a carui portiune mijlocie
cuprinse intre nodurile bregmatic si lambdatic este de natura
sutural, ajunge la nodul occipital si apoi merge dinspre posterior
spre anterior, trecand prin capriorul occipital unic pana la foramen
magnum, trece prin complexul sau centrul de rezistenta al bazei
craniului si apoi prin capriorul etmoido-frontal, ajunge la nodul de
rezistenta frontal.
Centura de rezistenta latero-sagitala: corespunde arcului laterosagital, cu unele precizari, pleaca de la nodul zigomatic, merge
de-a lungul arcului latero-sagital si latero-sagital accesor pana la
nodul de rezistenta mastoidian si prin arcul transversal lateral
ajunge din nou la nodul zigomatic.
Centurile de rezistenta in plan frontal: sunt in numar de 2,
anterioare si posterioare.
Cea anterioara are o portiunea superioara reprezentata de arcul
sutural anterior si o portiune inferioara constituita de cei 2
capriori sfeno-frontali.
Centura de rezistenta posterioara are si ea 2 portiuni, superioara,
arcul sutural posterior si inferioara-capriorii occipito-mastoidieni
adica ramificatia laterala a capriorului occipital.
Sunt centuri de rezistenta oblice, una dreapta si una stanga,
fiecare avand cate 5 portiuni dintre care doar 2, cele reprezentate
de capriorul temporal si sfeno-frontal accesor sunt proprii.
Celelalte 3 portiuni fiind portiuni de imprumut de la celelalte
centuri.
Prima portiune este capriorul temporal, cea de a doua portiune
este formata din jumatatea corespunzatoare a arcului sutural
posterior, cea de a treia portiune este comuna ambelor centuri
oblice si situata pe linia mediana, fiind formata de portiunea
mijlocie suturala a arcului medio-sagital.
A patra portiune si cea de a cincea portiune se situeaza de partea
opusa primelor 2, cea de a treia fiind mediana si comuna. A patra
portiune fiind reprezentata de jumatatea arcului sutural anterior,

iar a cincea portiune de capriorul sfeno-frontal accesor, coreland

aceasta ultima portiune cu prima portiune de partea opusa,
conform clasicilor se realizeaza o structura de rezistenta in forma
de X, asa numitii capriori in X si care se incruciseaza unul cu
celalalt la nivelul corpului sfenoidului.
Arhitectura functionala a viscerocraniului
Prezinta o serie de structure functionala de rezistenta care sunt
legate de structurile de rezistenta are neurocraniului. In cadrul
arhitecturii viscerocraniului se disting structure de rezistenta care
apartin etajului superior al viscerocraniului si structuri care
apartin etajului inferior. Privite in ansamblul lor, toate structurile
viscerocraniului au ca rol essential preluarea fortelor de
masticatie si transmiterea acestora spre structurile de rezistenta
ale neurocraniului. Descrierile clasice ale lui Braus si Benninghoff
prezinta existenta a doua arcuri de rezistenta, ambele dispuse in
plan transversal si cu concavitatea orientata posterior: un arc
maxilar si celalalt mandibular.
Structurile functionale de rezistenta ale etajului superior ale
viscerocraniului:
La acest nivel este descris un arc maxilar reprezentat de o
condensare la nivelul radacinilor dintilor implantati in maxilla. De
la arcul maxilar pornesc in sus spre structurile de rezistenta ale
neurocraniului 3 perechi de stalpi: fronto-nazal, zigomatic si
pterigoidian sau pterigo-palatin.
Stalpul fronto-nazal sau anterior: isi are originea in arcul maxilar
corespunzator celor 2 incisivi superiori si canini, se indreapta
ascendent si se trifurca intr-un ram medial spre nodul frontal si 2
ramuri laterale superior si inferior care merg pe portiunile
corespunzatoare ale rebordului orbital, adica marginile supra si
infraorbitale.
Stalpul zigomatic sau mijlociu: porneste din dreptul premolarilor si
a primului molar superior, ia traiect ascendent si se trifurca intr-un
ram lateral spre nodul zigomatic si 2 ramuri mediale superioara si
inferioara, pe marginile supra si infraorbitala, intalnindu-se cu
ramurile similare provenite din stalpul fronto-nazal, astfel se
formeaza la baza orbitei un veritabil inel de rezistenta la formarea

caruia participa frontalul, maxilla, osul zigomatic si procesul

frontal al maxilei.
Stalpul pterigoidian sau posterior: incepe la nivelul ultimilor 2
molari superiori, ia traiect ascendent, terminandu-se in stalpul
pterigoidian, ulterior celor 3 perechi de stalpi verticali li s-a
adaugat si un stalp vertical median, reprezentat de portiunea
osoasa a septului nazal, adica lama perpendiculara a etmoidului si
vomerul. Acest stalp median se intinde de la bolta palatine la
capriorul etmoido-frontal si corpul sfenoidului.
Concavitatea arcului maxilar este umpluta de bolta palatina care
solidarizeaza bratele arcului maxilar. In carul boltii palatine au fost
descrise de catre Benninghoff o serie de linii de forta, unele
transversale, altele arciforme paralele cu arcul maxilar. Tot in
descrierile clasice sunt prezentate si 3 structuri orizontale:
superioara, mijlocie si inferioara, care leaga stalpii verticali.
Structura orizontala superioara corespunde marginilor
supraorbitale, cea mijlocie marginilor infraorbitale, iar cea
inferioara arcului maxilar. Cercetari recente bazate pe sectiuni
osoase, imagini radiografice, tomografie computerizata si pe
sectiuni anatomice au concluzionat ca arhitectura functionala a
etajului superior a viscerocraniului este reprezentata de 8
structuri lamelare: 5 verticale si 3 orizontale, acestea din urma
fiind mentionate si in descrierile clasice. Structurile lamelare
vertical, una mediana si 2 paramediane, mediala si laterala. Lama
mediana este reprezentata de portiunea osoasa a septului nazal.
Lama mediala este formata din structuri osoase ce formeaza
peretele lateral al cavitatilor nazale. Lama laterala este
reprezentata de peretele osos al fetei anterioare a maxilei. In
structura lamei laterale se includ stalpii verticali, fronto-nazal,
zigomatic si pterigoidian, din descrierile clasice, fortele de
masticatie preluate de arcul maxilar urmeaza practice trei directii:
prima urca prin lama laterala, cea de a doua prin lama mediala,
cea de a treia avand un traiect mai complex, se orienteaza
transversal la nivelul boltii palatine pentru a se uni cu cea de
partea opusa, urmand ca apoi sa urce impreuna prin lama
mediana. Se poate considera ca intalnirea pe lama mediana a
fortelor orientate transversal prin bolta palatine cu rezistenta
opusa de stalpul vertical median duce la aparitia tonusului
palatin.

Structurile lamelare orizontale sunt in numar de 3, superioara,

mijlocie si inferioara, ele solidarizand lamele de rezistenta
verticale. Lama superioara este reprezentata de portiunile orbitale
ale frontalului, plafonul cavitatilor orbitale si lama orizontala a
etmoidului. Lama mijlocie este intrerupta pe linia mediana de
prezenta foselor nazale, fiind reprezentata de peretele osos care
formeaza fata superioara, orbitala a maxilei, adica planseul
cavitatilor orbitale. Lama inferioara este formata de bolta
palatina.
Structurile lamelare din cadrul arhitecturii viscerocraniului rprin
minimum de material un maxim de rezistenta. Pneumatizarea
oaselor ce compun etajul superior al viscerocraniului fiind o
materializare a actiunii factorilor filogenetici ai cefalizarii.
Cercetari recente au condus la descrierea unor structuri
functionale de rezistenta, realizate prin participarea structurilor
lamelare, descriindu-se cilindrii si conurile de rezistenta.
Cilindrii de rezistenta sunt orientati antero-posterior, turtiti
transversal, fiind reprezentati de peretii foselor nazale.
Conurile de rezistenta flancheaza de o parte si de alta cilindrii de
rezistenta fiind cate 2 conuri, unul superior si celalalt inferior. Cel
superior corespunde peretilor cavitatii orbitale, avand axul
orientat oblic dinspre anterior si lateral spre posterior si medial,
baza fiind orientata anterior. Conul de rezistenta inferior
corespunde peretilor sinusului maxilar, avand axul dispus oblic
dinspre posterior si lateral spre anterior si medial, baza fiind
orientata posterior.
Se poate considera ca atat cilindrii de rezistenta cat si conurile de
rezistenta nu sunt numai elemente structurale de rezistenta ci si
de elasticitate, un veritabil ansamblu functional de rezistenta
elastica.
Structurile de rezistenta ale etajului inf al viscerocraniului
Este descris un arc mandibular, reprezentat de acea condensare
osoasa la nivelul radacinii dintilor implantati in mandibular.
pornind de la arcul mandibular, o serie de linii de forta se
orienteaza spre inferior si posterior, marea lor majoritate mergand
de-a lungul liniilor oblice ale mandibulei spre ramura mandibulei,
de unde liniile de forta se impart in 2 directii: prima directie

urmeaza procesul coronoidian al mandibulei de la care pleaca

fibrele muschiului temporal si indreptandu-se spre arcul laterosagital al neurocraniului. Cea de a doua directie are ca punct
condilul mandibulei, fortele de la acest nivel indreptandu-se catre
nodul mastoidian. Ulterior a fost descris si un arc mandibular
accesor care corespunde marginii inferioare a mandibulei si astfel
vechiul arc mandibular devine arc mandibular superior, iar arcul
mandibular accesor ia denumirea de arc mandibular inferior. Arcul
mandibular inferior preia o parte din fortele de masticatie
provenite de la arcul mandibular superior precum si fortele care
provin de la nivelul gonionului(unghiul mandibulei). La nivelul
ramurii mandibulare, fortele de la nivelul arcului mandibular
inferior se orienteaza superior alaturandu-se celor care provin de
la arcul mandibular superior, urmand aceleasi directii, adica
procesul coronoidian si procesul condilar.
Se poate considera ca exista un al treilea arc mandibular cu
orientare oblica care corespunde liniilor oblice ale mandibulei.
Acest arc isi are portiunea sa anterioara in contact cu arcul
mandibular inferior, iar extremitatile posterioare situate la
intalnirea cu extremitatile corespunzatoare ale arcului mandibular
superior.
Concluzionand, la nivelul etajului inferior al viscerocraniului se
disting 3 arcuri mandibulare, superior, mijlociu si inferior, legate
intre ele.
De la nivelul ramurii mandibulare transmisia fortelor nu se face
numai pe linie osoasa ci sip e linie musculara, prin intermediul
muschilor masticatori. Acestia preiau fortele de la mandibular si le
orienteaza spre structurile functionale de rezistenta ale
neurocraniului, astfel muschiul temporal transmite fortele de la
procesul coronoidian la arcul latero-sagital al neurocraniului,
muschiul pterigoidian lateral preia fortele de la condilul
mandibulei si le transmite spre stalpul de rezistenta pterigoidian,
spre acelasi stalp de rezistenta se indreapta si fortele preluate de
la fata mediala a ramurii mandibulare de catre muschiul
pterigoidian medial, iar muschiul maseter transmite fortele de la
nivelul fetei laterale a ramurii mandibulare spre portiunea
extracraniana a arcului transversal lateral, adica arcada
zigomatica.

cunoasterea structurilor functionale de rezistenta ce intra in

constitutia arhitecturii viscerocraniului are o importanta nu numai
din punct de vedere anatomic ci si practic, in diagnosticul si
prognosticul fracturilor, in chirurgia maxilo-faciala, estetica,
plastica si reparatorie, precum si in aplicarea protezelor din
practica stomatologica curenta.