Doru Davidovici - Caii

Cand poti sa tai vazduhul in felii,

Cu trupul greu, chinuit de G-uri,
Cand sufocat respiri din butelii
Un oxigen ce-ti vine cu rateuri,
Cum poti privi din varful atmosferei,
Pamantul drag pe care sunt cei dragi?
Iar cand virajul pune punct vederii,
De mansa cum stii cat mai poti sa tragi?

Cand iti alegi colegii dintre fiare,

Strangand din dinti, cu dintii clantanind,
Cand MORI CATE PUTIN CU FIECARE,
Ca sa invii din nou, din nou zburand,
Cum poti ramane singur in aprige valtori,
Si sa te imbeti de spatiu sorbind pe saturate,
Cum nu visezi aiurea sa-ti cumperi uneori
Papuci si fes albastru cu ciucure pe spate?

Cand cei care raman sunt mai puternici,

Din moartea unui frate mai invatand ceva,
Cand inca pe Pamant mai sunt nemernici,
Si diletantii, vesnic, se baga-n treaba ta,
Cum poti sa dai uitarii jignirile aduse
Si sa te-arunci in focul raspunderii reale,

Iar cand pasesti cu stangul, pe caile apuse

Cum poti sa nu schimbi, totusi, cadenta vietii tale?

Cand altii dorm acasa, alaturi de neveste,

Iar tu-ntr-o camaruta cu cei din echipaj,
Cand sunetul sirenei te scoala fara veste
Si te arunca-n noapte cu sunet de fortaj,
Cum poti sa nu te-nfurii si totusi sa-ntelegi
Pe cel ce nu-ntelege ESENTA vietii tale?
Cand - ironia sortei - el, aparat de legi,
Cum ar putea-ntelege infrangerile tale?

Infrangeri? Da, infrangeri... izbanzi neacordate

Pe care tie insuti furandu-le, le dai...
Decat sa arzi cometa in nopti intunecate,
MAI BINE, FRATE DRAGA, DU-TE SI CRESTE CAI!