MINISTERUL EDUCAIEI REPUBLICII MOLDOVA

INSTITUTUL DE STAT DE RELAII INTERNAIONALE DIN REPUBLICA

MOLDOVA
FACULTATEA DREPT

Lucru individual
Obiectul de studiu: Drept Comercial International
Tema: Caracterizarea general a arbitrajelor
comerului internaional

Elaborat de studenta:
Gr. 4DR-1:
Dogotari Tatiana
Cordonator: Buruian I.

Chiinu 2014
1

Cuprins

EVOLUIA ISTORIC....................................................................................................................3
DEFINITIA, CARACTERELE SI FORMELE ARBITRAJULUI...............................................5
CARACTERELE ARBITRAJULUI................................................................................................6
CLASIFICAREA SAU FORMELE ARBITRAJULUI.................................................................7
BIBLIOGRAFIE..............................................................................................................................11

EVOLUIA ISTORIC
Ideea nlturrii rzboaielor de agresiune din practica relaiilor internaionale i a
reglementrii diferendelor dintre state exclusiv pe cale panic i gsete materializarea n
planul dreptului internaional (comercial si civil) n lupta pentru meninerea i consolidarea pcii,
pentru crearea unui sistem de securitate, a unui ansamblu de msuri care s asigure tuturor
statelor rezolvarea problemelor majore cu care au fost confruntate. Aceast lupt constituie
rezultatul unei evoluii amorsate n trecutul ndeprtat, dar perceptibil n mod deosebit abia la
sfritul sec. al XIX-lea1.
n antichitate, cnd coninutul relaiilor dintre state era determinat de lupta pentru
extinderea teritoriului, acapararea de sclavi sau instaurarea hegemoniei, mijloacele de
reglementare panic aveau un rol limitat, rzboiul fiind de regul calea normal de soluionare a
diferendelor dintre state.
Totui, n practica internaional a statelor din acea vreme se cunosc situaii cnd acestea au
recurs la diferitele mijloace panice de soluionare a diferendelor dintre ele. ntre cetile greceti
s-a dezvoltat un drept internaional, cu caracter rudimentar, compus din norme juridice
referitoare la ncheierea tratatelor, la inviolabilitatea solilor, la rezolvarea diferendelor pe cale
panic, prin arbitraj i bune oficii, reguli pentru declararea rzboaielor, instituia proxeniei
pentru a proteja negustorii strini etc. Dintre acestea, pentru evoluia ulterioar a
dreptului internaional public o semnificaie particular o reprezint arbitrajul i proxenia.
Arbitrajul, socotit ca o reacie greceasc, a fost conceput i practicat de ctre cetile
greceti ca instrument de reglementare a diferendelor politice ct i a celor comerciale.
Recurgerea la arbitraj era prevzut n tratate. Tratatele de pace ncheiate ntre Atena i Sparta
din anii 446-445 i din 421 .e.n. conineau prevederi de acest gen. n mod frecvent, arbitrajul a
fost practicat n Grecia antic cu privire la soluionarea diferendelor referitoare la frontiere, la
comer, la privilegii n porturi, iar uneori erau supuse acestei proceduri chiar diferendele
referitoare la sfera politic, ca diferendele dintre Sparta i Liga Peloponeziac din anul 422 .e.n.
De asemenea, n statul sclavagist roman reglementrii panice i se acord un anume rol, aceast
activitate intrnd n competena senatului i a unui colegiu sacerdotal colegiul feialilor
condus de un pater patratus.
n Evul Mediu se recurge destul de des la mijloace de reglementare panic a
conflictelor internaionale, printre care mediaiunea i arbitrajul. Pentru tranarea diferendelor
dintre state erau chemai adesea ca mediatori sau arbitri Papa, mpraii i juritii celebrii ai
1 Mircea Malia, Ionel Cloc, op. cit., pag. 9.
3

timpului. Se citea astfel arbitrajul papei Bonifaciu al VIII-lea ntr-o disput dintre regele Eduard
I al Angliei i regele Filip cel Frumos al Franei (1298)2. S-au ncheiat i tratate n vederea
soluionrii pe aceast cale a diferendelor viitoare tratatul din 1343 dintre regele Waldemar al
Danemarcei i regele Magnus al Suediei.
Recurgerea la aliane pentru a mpiedica ntrirea i expansiunea unui grup de state, a
dat ns natere la instabilitate i la irul de rzboaie care jaloneaz istoria pn n zilele noastre,
la subjugarea unor popoare n numele echilibrului cum a fost cazul rempririlor succesive ale
Poloniei. ntr-o epoc critic n care raporturile dintre state continu s se bazeze exclusiv pe
for, fapt exprimat i n principiul echilibrului, sfera de aplicare a dreptului nu poate fi dect
restrns.
Se poate observa folosirea de ctre rile Romne a instituiilor diplomatice i a
ncheierii de tratate, uneori i a arbitrajului. Astfel, ntre Bogdan domnitorul Moldovei i regele
Alexandru al Poloniei se ncheie un tratat de alian n 1506. Faptul c urmaul lui Alexandru,
Sigismund, refuz s execute tratatul l determin pe Bogdan s cear arbitrajul Papei Iuliu al IIlea, care i pretinde lui Sigismund s respecte obligaiile prevzute n tratat. n cele din urm, n
1510 se ncheie un nou acord ntre Bogdan i Sigismund.
n ansamblu ns arbitrajul n-a jucat un rol important pn ctre sfritul sec. al XVIIIlea. Frana, rmnea principalul mijloc de rezolvare a diferendelor. Treptat, arbitrajul dobndete
un caracter jurisdicional, ale crui trsturi generale se pstreaz i astzi dup apariia statelor
moderne.
ncepnd din a doua jumtate a sec. al XVIII-lea, aciunea de afirmare a mijloacelor
panice n doctrina i practica statului nostru dobndete noi valene. Revelatoare n acest sens
este concepia crturarului romn Dimitrie Bolintineanu care afirma: Cel mai preios drept al
unei naiuni este dreptul de a se guverna precum ea voiete; al doilea drept al unei naiuni este
dreptul su de a se pstra; o naiune are ntotdeauna dreptul de a respinge prin putere orice
agresiune nedreapt din afar; al treilea drept este acela al dezvoltrii libere a tuturor facultilor
sale, pe ct aplicabile lui nu va fi strictoare intereselor celorlalte naiuni. Cea dinti datorie a
naiunilor, a uneia fa de alta, aceea care le-ar nelege pe toate, este datoria care le prescrie de a
se intui i de a se ajuta unele pe altele. Tribunalul convocat la Geneva pentru a soluiona
afacerea Alabama a fost creat prin Tratatul de la Washington din 1871 i era compus din cinci
arbitri, dintre care doi desemnai de prile n conflict (S.U.A. i Marea Britanie) i trei neutri,
provenii din Elveia, Italia i Brazilia.

2 Gr. Geamnu Drept internaional public, Bucureti, 1981, vol. I, pag. 15.
4

n paralel cu o abundent literatur de drept internaional public care sugera mijloace

juridice n acest domeniu, au loc reuniuni internaionale tiinifice i interguvernamentale. Printre
alii, diplomatul romn Grigore Sturdza preconiza, la sfritul secolului trecut, ncheierea unor
nelegeri ntre cele cinci mari puteri europene, membre ale Dublei i triplei Aliane, privind
constituirea unui tribunal arbitral internaional
DEFINITIA, CARACTERELE SI FORMELE ARBITRAJULUI
In ultimul timp, tranzactiile comerciale interne si internationale au cunoscut o dezvoltare
deosebita. Societatile comerciale si-au intensificat relatiile lor comerciale in cele mai diferite
domenii de activitate.
Operatiunile de comert intern si international sunt derulate prin intermediul contractelor; de
aceea cunoasterea clauzelor acestor contracte, interpretarii si executarii lor in comertul intern si
international se impune cu necesitate nu numai pentru cei care studiaza problemele complexe ale
comertului, dar, mai ales, pentru cei angajati in tranzactii comerciale interne si mai ales
internationale.
Spre exemplu: Contractul de comert international consta in materializarea acordului de
vointa al partilor si reprezinta suportul juridic al oricarei tranzactii internationale. Partile sunt
libere sa decida ce clauze sa fie incluse in contractul pe care il incheie.
Astfel, Profesorul Clive M. Schmitthoff enumera intre clauzele generale ale contractului
de comert international: cele referitoare la identificarea partilor; cele referitoare la obiectul
contractului; clauza privind pretul; clauza de forta majora; clauza privind alegerea legii
aplicabile; clauza privind arbitrajul3.
La incheierea contractului, partile sunt obligate sa tina seama nu numai de legea tarii lor,
daca este comuna ambelor parti, sau de legile lor personale4, ci si de legile altor tari terte.
Legile care pot fi aplicate sunt:
a

legea tarii in care se incheie actul juridic;

b legea tarii unde partile elaboreaza inscrisul constatator;

c

legea tarii in care partea isi are domiciliul sau resedinta.

Contractele societatilor comerciale au ca support legislative legile lor nationale. Daca o

societate isi desfasoara activitatea intr-o alta tara, trebuie sa cunoasca legea acelei tari, in virtutea

3 Dumitru Mazilu, op. cit., pag. 70.

4 Tudor R. Popescu, Dreptul comertului international, Editura didactica si pedagogica, Bucuresti
1983, pag. 145.
5

careia sunt stabilite conditiile efectuarii tranzactiilor comerciale. Drepturile si obligatiile ce

decurg din contract sunt determinate de legea aleasa de catre partile contractante.
Arbitrajul comercial este o metoda (procedura) de solutionare a litigiilor de comert intern
si international, metoda consacrata de practica raporturilor contractuale din acest domeniu.
Modalitatile de solutionare pe cale arbitrala s-au perfectionat, ca urmare a experientei
acumulate, a corelarii reglementarilor cu cerintele practicii si a adaptarii lor la aceste cerinte,
observa Jan Paulsson, unul dintre cei mai cunoscuti specialisti in domeniul arbitrajului
comercial.

Arbitrajul comercial intern si international este un sistem jurisdictional derogator

de la dreptul comun, cel al instantelor de stat, in cadrul caruia un tribunal arbitral, in temeiul
vointei partilor, este abilitat sa solutioneze un anumit litigiu, nascut sau care se va naste in viitor.
Analistii americani, francezi, britanici constata ca litigiile apar in procesul negocierii si
derularii tranzactiilor comerciale. Aceste litigii sunt determinate de controversele dintre
participantii la afacerile comerciale. Arbitrii sunt obligati sa cunoasca fenomenul comercial, in
general; sa-i stie subtilitatile; sa-i descifreze evolutiile si sa dea solutii care sa serveasca asezarii
raporturilor contractuale de comert international in matca lor legala.
Substanta procesului arbitral o constituie relatia comerciala, in intreaga sa complexitate
CARACTERELE ARBITRAJULUI
Arbitrajul are o natura juridica complexa natura contractuala izvorata din conventia de
arbitraj si natura jurisdictionala privind competenta tribunalului arbitral de a solutiona litigiul.
Arbitrajul are in principal un caracter voluntar si nestatal. Prin arbitraj, in principal se pot
solutiona numai categorii determinate de litigii: litigii comerciale (interne si internationale).
Totodata, arbitrajul este un concept complex, care insumeaza atat forma litigiului, cat si
fondul acestuia, constand in insusi diferendul pe care partile il supun spre rezolvare.
A. Caracterul arbitral deosebeste aceasta jurisdictie speciala de jurisdictiile de drept
comun. Acesta consta in aceea ca puterea arbitrilor de a judeca le este conferita de catre parti
avand, astfel, o origine contractuala. Partile dintr-un contract convin sa supuna litigiul lor spre
solutionare unor persoane particulare pe care le desemneaza in acest scop si sa accepte hotararea
pe care acestea o vor adopta.
Caracterul jurisdictional al arbitrajului inseamna puterea arbitrilor de a rezolva litigiul pe
baza dreptului aplicabil in speta
Arbitrii desemnati de parti au puterea de a transa 5 litigiul, adica de a judeca. Tocmai prin
caracterul sau jurisdictional, arbitrajul se deosebeste atat de solutionarea amiabila de catre parti,
5 Dumitru Mazilu, op. cit., pag. 400.
6

cat si de expertiza, in cadrul careia, cei ce o efectueaza nu fac decat sa emita o opinie
competenta.
B. Caracterul comercial rezulta din faptul ca obiectul sau il constituie litigiile nascute sau
care se vor naste din operatii de comert intern sau international.
Caracterul comercial este exprimat prin:
a

raportul comercial supus judecatii;

reglementarea comerciala in temeiul careia se desfasoara arbitrajul, precum si

in calitatea arbitrilor, care sunt alesi dintre personalitatile competente in domeniul

commercial,

stapanind

problematica

complexa

dreptului

comertului

international6.
C. Caracterul national orice instanta arbitrala romana va fi, in ce ne priveste, una
nationala. Elementele care pot sa determine caracterul national, prin opozitie cu cel
strain, in principal sunt:
a

legea locului care guverneaza arbitrajul

caracterul national sau strain al situatiei litigioase.

D. Caracterul international rezulta din prezenta unor elemente de extraneitate in litigiile

supuse arbitrajului.
Caracterul international al arbitrajului este determinat de:
a. elementele de extraneitate a situatiei litigioase;
b. internationalitatea organului arbitral;
d autonomia arbitrajului fata de structurile international.
Deasemenea se iau in considerare:
a. sediul partilor in litigiu;
b. locul desfasurarii arbitrajului;
c. transferal peste hotare a marfurilor si valorilor in disputa.
Arbitrajul este consensual. Arbitrajul poate avea loc numai daca ambele parti sunt de
acord.
Arbitrajul este neutru. Partile implicate au dreptul sa-si aleaga legea aplicabila, limba si
locul unde se va desfasura arbitrajul.
Arbitrajul este confidential. Audierile arbitrajului nu sunt publice, si doar partile
implicate vor primi copii dupa deciziile arbitrale.
CLASIFICAREA SAU FORMELE ARBITRAJULUI
6 Dumitru Mazilu, op. cit., pag. 401.
7

1.) Primul criteriu dupa care se face clasificarea arbitrajului sunt regulile urmate in
solutionarea litigiilor. Dupa acest criteriu deosebim arbitrajul de drept strict sau de jure si
arbitrajul in echitate sau amiable composition, numit in latina ex aequo et bono.
Arbitrajul de drept strict este acela in care litigiile se solutioneaza cu respectarea
normelor de drept procesual si de drept material aplicabile.
Arbitrajul de drept strict este prevazut cu norme procedurale mai suple si mai elastice
decat procedura formala a jurisdictiilor de drept comun si aplica dreptul contractului tinand
seama de clauzele stipulate de catre parti in contractul de comert exterior, de uzantele comerciale
internationale si de consideratii de echitate comerciala internationala.
Arbitrajul in echitate este acela in cadrul caruia arbitrii nu sunt tinuti sa observe cu
rigurozitate orice norma procedurala si nici sa aplice in mod strict toate normele de drept
material competente, calauzindu-se in rezolvarea litgiului dupa exigentele echitatii, dar cu
respectarea principiilor fundamentale de drept.
Arbitrajul in echitate infatiseaza un caracter mai flexibil si mai putin formal decat
arbitrajul de drept strict si nu inceteaza sa ramana subordonat ordinei de drept.
Cele 2 feluri de arbitraj comercial international se deosebesc intre ele, dar nu se opun
unul altuia, arbitrajul de jure situandu-se singur in cadrul dreptului iar arbitrajul in echitate
plasandu-se in afara ordinei juridice.
Arbitrajul se clasifica si dupa structura organizatorica, existand arbitraj ad-hoc (ocazional) si
arbitraj institutionalizat (permanent).
Arbitrajul ad-hoc este organizat de parti pentru solutionarea unui litigiu determinat si
functioneaza pana la solutionarea respectivei cauze. Nu prezinta o structura prestabilita si partile
desemneaza arbitrii si modul lor de numire, stabilesc regulile de procedura si locul arbitrajului.
Depinzand de vointa partilor, ele difera de la un litigiu la altul. Sarcina partilor este usurata daca
recurg la un regulament tip, de exemplu Regulamentul UNCITRAL din 1976.
In unele sisteme juridice, pentru a interveni spre a asigura constituirea unei asemenea
instante arbitrale, precum si desfasurarea normala a procedurii, se organizeaza un mecanism
administrativ, care poarta denumirea de appointing authority sau autoritate competenta7.
Acest mecanism intervine, in principal, pentru desemnarea arbitrilor, atunci cand una dintre parti
refuza desemnarea arbitrilor spre a bloca solutionarea cauzei. Appointing authority intervine si in
cazul in care se iveste un dezacord in privinta numirii supraarbitrului de catre cei doi arbitrii
desemnati de catre parti.
7 Dumitru Mazilu, op. cit., pag. 404.

Arbitrajul institutionalizat are existenta permanenta sub aspectul unor structuri

organizatorice administrative prestabilite. Cuprinde un mecanism de desemnare a arbitrilor,
secretariat, sediu, reguli de procedura, care permit partilor sa le foloseasca in vederea constituirii
tribunalului arbitral si solutionarea litigiului. Dupa solutionarea litigiului tribunalul arbitral se
dizolva. Altfel spus, caracterul permanent al arbitrajului nu suprima caracterul vremelnic al
tribunalului arbitral, el fiind format, cu ajutorul structurilor administrative permanente numai
pentru solutionarea unui anumit litigiu. De aceea se spune ca orice arbitraj este in realitate un
arbitraj ad-hoc8.
Dupa competenta, distingem arbitraj cu competenta generala si arbitraj cu competenta
specializata.
3.) In categoria arbitrajelor cu competenta generala si internationala in acelasi timp,
se situeaza in primul rand comisiile de arbitraj pentru comertul exterior de pe langa camerele de
comert si industrie ale tarilor. In aceeasi categorie includem si institutiile de arbitraj din alte state
competente sa rezolve litigii de drept intern ca si litigii de drept al comertului international. Ele
sunt organizate si functioneaza pe langa alte institutii comerciale cum sunt camerele sau bursele
de comert sau ca organisme independente. Printre arbitrajele de pe langa camerele de comert si
industrie mentionam camerele arbitrale din Londra, Amsterdam, Hamburg, Bruxelles. Ca
arbitraje comerciale independente pot fi citate American Arbitration Association, Camera de
arbitraj permanenta de pe langa Comisia vest-germana pentru probleme de arbitraj Institutul
permanent de arbitraj.
In categoria arbitrajelor specializate se cuprind institutiile pentru comertul cu anumite
produse. Aceste arbitraje se caracterizeaza printr-o competenta strict comercializata dar cu
vocatie internationala. Aceasta categorie de arbitraje comerciale poate fi ilustrata de Camera
arbitrala de bumbac din Havre, Tribunalul de arbitraj al bursei de bumbac din Bremen, London
Corn Trade Association, precum si de New York Association Of Food Distributors.
Din punctul de vedere al intinderii competentei internationale, institutiile permanente de
arbitraj se impart in 3 categorii: arbitraj de tip bilateral, arbitraj de tip regional si arbitraj cu
vocatie universala.
Arbitrajele de tip bilateral au sediul in fiecare din cele doua tari participante si sunt
competente sa solutioneze litigiile dintre organizatiile economice, persoane fizice sau persoane
juridice, ale acelor tari. Ca exemple de arbitraje de tip bilateral putem enumera: CanadianAmerican Commercial Arbitration Commission, infiintata in 1943 printr-un acord incheiat intre
Camera de Comert din Canada si Asociatia americana de arbitraj.
8 Victor Babiuc, op. cit., pag. 168.
9

Arbitrajele de tip regional au ca scop rezolvarea litigiilor comerciale internationale

dintre organizatiile economice ale tarile dintr-o anumita regiune a lumii.
Arbitrajele internationale (cu vocatie universala) sunt competente sa solutioneze
litigiile dintre organizatiile economice apartinanand tuturor statelor. Unele dintre acestea au o
competenta materiala speciala cum ar fi arbitrajele create in domeniul transportului prin cele
doua conventii internationale de la Berna din 25 octombrie 1952, iar alte arbitraje au o
competenta materiala generala, cea mai caracteristica in acest sens fiind Curtea de arbitraj de pe
langa Camera de Comert internationala cu sediul la Paris.
4.) Arbitraj voluntar si arbitraj obligatoriu
Arbitrajul are o natura juridica complexa natura contractuala izvorata din conventia de
arbitraj si natura jurisdictionala privind competenta tribunalului arbitral de a solutiona litigiul.
Arbitrajul are in principal un caracter voluntar si nestatal.
Arbitrajul este voluntar atunci cand partile au posibilitatea neingradita de a incheia
sau nu o conventie arbitrala.
Caracterul voluntar nu trebuie inteles in sensul ca partile pot evita competenta exclusiva a
arbitrajului, atunci cand au stabilit-o in prealabil printr-o clauza compromisorie sau compromis
arbitral. 9 Intr-un asemenea caz, intervine principiul fortei obligatorii a conventiilor pacta sunt
servanda statuat de Art.969 C.civ.roman.
Arbitrajul este obligatoriu atunci cand, in temeiul unei dispozitii legale, partile sunt
tinute sa supuna spre solutionare diferendul aparut intre ele unui arbitru ori unui tribunal arbitral.
Arbitrajul obligatoriu si-a restrans mult sfera de aplicabilitate, astfel incat in prezent il
putem regasi doar la nivelul unor dispozitii normative speciale.

9 Titus Prescure, Radu Crisan, Curs de Arbitraj comaercial, editura Rosetti, bucuresti-2005,
pag.22
10

Bibliografie

1. Mircea Malia, Ionel Cloc, op. cit., pag. 9.

2. Gr. Geamnu Drept internaional public, Bucureti, 1981, vol. I, pag. 15.
3. Dumitru Mazilu, op. cit., pag. 70.
4. Tudor R. Popescu, Dreptul comertului international, Editura didactica si pedagogica,
Bucuresti 1983, pag. 145.
5. Dumitru Mazilu, op. cit., pag. 400.
6. Dumitru Mazilu, op. cit., pag. 401.
7. Dumitru Mazilu, op. cit., pag. 404.
8. Victor Babiuc, op. cit., pag. 168.
9. Titus Prescure, Radu Crisan, Curs de Arbitraj comaercial, editura Rosetti, bucuresti-2005,
pag.22

11