INTRODUCERE

Problematica deciziei financiare a constituit intotdeauna pentru practica si teoria financiara o

adevarata fascinatie.
In conditii economice dintre cele mai severe s-a reusit gasirea formulei miraculoase care sa
sustina supravietuirea si dezvoltare unei intreprinderi.
Dintotdeauna a existat si dilemma prioritatii, intre decizia de finantare si cea de investire,
uneori netinindu-se seama de interdependenta lor si sustinerea reciproca. De fapr care ar fi putut fi
compozitia ideala a capitalurilor? Aprecierea in sine doar prin prisma costurilor si a rentabilitatii
financiare ar putea fi concludenta?ctori, de natura nonfinanciara, ar putea exercita vreo influenta?
Raspunsuri la astfel de intrebari sunt date in continutul lucrarii, de modul cum s-a procedat si
de ce s-a realizat la SC G.I.I. SRL.
In prim plan s-a pus la modul imperative dezvoltarea firmei, indifferent de sacrificiile
principiilor financiare facute la un moment dat.
Un exemplu este cel al imprumuturilor la termen efectuate in anul 2004. S-au respectat
principiile financiare in ceea ce priveste ponderea capitalurilor imprumutate dar s-a incalcat principiul
efectului pozitiv de indatorare, inregistrindu-se o cheltuiala cu dobinzile care nu era justificata prin
valorile atinse de rentabilitatea economica.
Rationamentul care a avut castig de cauza a fost acela ca trebuie asigurata dezvoltarea firmei
ca o garantie viitoare a obtinerii unor profituri si randamente superioare.
Ratele de crestere inregistrate in ultimii doi ani confirma deciziile luate anterior.
Ca mod de structurare a lucrarii am avut in vedere combinarea conceptelor teoretice cu
exemplificari practice, in idea de a scoate in evidenta posibilitatile de nuantare si inovare in aplicarea
acestora.
In primul capitol am avut in vedere cei mai importanti factori financiari, comerciali, de
productie si umani care au stat la baza adoptarii deciziei financiare, aspectele de optimizare a
structurii financiare si in special la controlarea efectului de levier financiar. Totodata am abordat si
aspecte ale costurilor capitalurilor, cu referire expresa la politica de reinvestire constanta practicata de
SC G.I.I. SRL si a efectelor obtinute prin aceasta.
In al doilea capitol am abordat modul in care societatea a folosit oprtunitatea obtinerii de
fonduri din credite nerambursabile acordate de SAPARD.
Consider ca, prin modul de analiza si interpretare a fenomenului economico-financiar, am scos
in evidenta posibilitatea sustinerii financiare a unei afaceri in conditii de mediu economic aleatoriu.

CAPITOLUL I
ABORDAREA DECIZIEI FINANCIARE
1.1. DEFINIREA SI IMPORTANTA DECIZIEI MANAGERIALE
Decizia reprezinta actul prin care se hotaraste o anumita linie de conduita pentru

atingerea obiectivului si care cuprinde: actiunea, mijloacele si caile de realizare. Apar ca o solutie
cnstient aleasa de manager, din mai multe variante posibile si pe baza unor informatii semnificative in
vederea coordonarii si reglarii activitatilor.
Decizia implica cel putin doua parti: managerul, care decide si una sau mai multe personae
executante.
Cu ajutorul deciziilor se stabilesc obiectivele, programul si modalitatea de realizare a lor, se
armnizeaza actiunile si importanta executantilor, se adopta perfectionari si corectiuni necesare pentru
desfassurarea eficientei activitatii, se determina ocul si rolul fiecarei verigi organizatorice in societate,
fiecarei subunitati si fiecarui salariat la realizarea obiectivelor, se coordoneaza in timp si spatiu
resursele societatii si se asigura ritmicitatea si realizarea sarcinilor programate, managerul exercita o
influenta activa asupra formelor concrete ale relatiilor socielae ale salariatilor cu patronatul, se
stabilesc directiile si modalitatile de realizare a obiectivelor.
1.2. DECIZIA FINANCIARA
Decizia financiara reprezinta o forma de manifestare a deciziilor manageriale economice
generale care au la baza informatiile primare si indicatorii financiari sintetici, o hotarare, un process
rational de alegere a unei linii de actiune ce se ia pe baza analizei mai multo solutii pentru asigurarea
continua cu fonduri necesare si utilizarea lor eficienta.
Decizia financiara implica intreaga activitate financiara, precum si toate mecanismele
financiare ale unitatii, implica si programarea evenimentelor viitoare intrucit ele se refera in mod
obiectiv la viitor. Aceasta trebuie sa se integreze in ansamblul deciziilor din sistemul managerial
general al in treprinderii. Cei ce le emit trebuie sa cunoasca realitatea precum si implicatiile ce se vor
declansa ca urmare a aplicarii deciziilor respective.
Cele mai importante decizii financiare se dopta cu ocazia fundamentarii indicatorilor financiari
din bugetul de venitri si cheltuieli.
1.2.1.

ETAPELE DECIZIEI FINANCIARE

stabilirea obiectivelor financiare;

analiza informationala financiara;

adoptarea deciziilor financiare;

executare deciziilor financiare;

1.2.2.

TIPURI DE DECIZII FINANCIARE

Decizii financiare curente, operationale: urmaresc obtinerea lichiditatii dorite si cresterea

profitului intreprinderii. Ele se iau zilnic si afecteaza profitabilitatea, fluxul de numerar si nivelul
investitiilor, urmaresc realizarea politicii sau strategii financiare. Tipurile importante de decizii se refera
la: sursele de finantare si analiza profitabilitatii clientilor si produselor.
Decizii financiare strategice: sunt cele mai importante, deoarece vizeaza actiuni de
proportii mai mari privind cresterea capitalului, investitii, importuri etc., sunt mai reduse si intra in
competenta Consiliului de Administratie si Adunarii Generale a Actionarilor, necesitind o cercetare
ampla a unor multitudini de informatii.
Principalele tipuri de decizii financiare in cadrul strategiei sunt:

deciziile de investitii;

deciziile de dezinvestitii;

deciziile de finantare pe termen lung;

iar in cadrul politicii intalnim:

-

decizii de investire;

decizii de finantare;

decizii de autofinantare;

politica de dividende.
Decizia de investitii reprezinta decizia intreprinderii de a plasa capitalul intr-o anumita

operatiune si trebuie sa aiba la baza rezultatul corelarii stranse dintre costul capitalului utilizat si
rentabilitate. Costul capitalului reprezinta pretul pe care trebuie sa-l plateasca intreprinderea pentru a
se aproviziona cu capitaluri. Sunt acceptate acele investitii a caror rentabilitate este mai mare sau
egala cu costul capitalului si respinse acele investitii la care rentabilitatea este mai mica decat costul
capitalului.
Decizia de dezinvestitii este conceputa ca un process invers in raport cu decizia de investire.
Dezinvestirea se percepe ca o reparare a unei decizii de investire care nu si-a dovedit eficienta.
Dezinvestirea presupune oprirea unei sectii, uzine sau fabrici, demolarea de constructii industriale,
disponibilizarea de stocuri materiale sau de active financiare. Se poate concepe dezinvestirea in
activitati mai putin rentabile si reinvestirea in activitati mai rentabile.
Decizia de finantare pe termen lung se poate realize din urmatoarele surse: cresterea de capital
propriu, imprumuturile si creditele pe termen lung, autofinantarea, subventii de la bugetul statului.
Cele mai frecvente modalitati sunt:
- cresterea de capital propriu - se face prin emisiuni de noi actiuni, majorarea valorii nominale
a actiunilor vechi, subscrierea de noi aporturi, incorporarea rezervelor de capital, convertirea datoriilor
in contricutii la capital social.
- imprumuturile din obligatiuni reprezinta emisiuni de obligatiuni in baza aprobarii Adunarii
Generale a Actionarilor. Obligatiunile sunt titluri negociabile, reprezentand un drept de creanta asupra
capitalurilor imprumutate ale societatii. Aceste imprumuturi au un cost de procurare mai mic si nu
afecteaza dreptul de proprietate al actionarilor.
- leasing-ul - este o forma speciala de inchiriere a bunurilor mobiliare prin care chiriasul
obtine avantaje legale asupra bunui inchiriat, in timp ce finantarea achizitiei acestuia este facuta de o
societate de leasing. Intreprinderea care a inchiriat bunul plateste societatii de leasing o chirie care
cuprinde amortizarea bunui inchiriat, dobanda aferenta fondurilor avansate de o societate de leasing,
marja de profit a societatii de leasing. Chiriasul intra in posesia bunului inchiriat la incheierea
contractului, dupa plata valorii reziduale a bunului convenit dinainte. Pe durata contractului chiria se
inregistreaza ca o cheltuiala de exploatare, iar la incheierea acestuia valoarea reziduala se
inregistreaza la active fixe.
Decizia de finantare - reprezinta optiunea intreprinderii de a-si acoperi nevoile de finantare a
proiectelor proprii, fie din imprumuturi, fie din resurse proprii. Decizia depinde de intreprinderea
interesata de finantarea unui proiect, dar depindesi de banci in cazul utilizarii creditelor bancare, de

facilitatile pe care le poate obtine la negocierea contractului. Decizia mia depinde si de : actionari, de
disponibilitatile acestora de a subscrie la cresterea capitalurilor, cererea si oferta pe piata capitalului
imprumutat, de existenta sau de inexistenta unor capitaluri libere, posibile de atras.
Decizia de autofinantare presupune ca intreprinderea sa-si asigure dezvoltarea folosind in
exlusivitate rezultatele financiare obtinute in exercitiile anterioare.
Decizia de autofinantare prezinta urmatoarele avantaje nete: asigura mobilizarea tuturor
resurselor financiare ale unitatii, nu majoreaza cheltuielile cudobanzi, deci nu micsoreaza profitul, este
recomandata in utilizarea fondurilor proprii si a celor imprumutate.
Autofinantarea in exlusivitate face ca intreprindera sa fie rupta de pe piata financiara a
capitalurilor, trebuie sa fie analizata in functie de rata rentabilitatii reclamata de actionari.
Politica dividendelor reprezinta optiunea societatii de a distribui sau nu dividende in
anumite exercitii financiare, de crestere, reducere sau pastrare nemodificata a cuantumului
dividendelor de la un an la altul.
Este de dorit sa se realizeze o politica sanatoasa de dividende, de stabilire a cuantumului de
regularitate a frecventei distribuirii, a ritmului de crestere. Stabilitatea dividendului reprezinta
elemental favorabil al imaginii intreprinderii, diminuarea sau anularea dividendelor exprima slabiciune
din partea intreprinderii si antreneaza sanctionarea pietei de catre piata.
1.2.3.

FACTORII DE INFLUENTA A DECIZIEI FINANCIARE.

Acesti factori sunt de natura diversa si sunt intalniti in toate relatiile pe care firma le
are cu piata financiara, piata de desfacere, furnizori, aparat de productie, factori de decizie etc.
In practica se recunoaste faptul ca au o influenta importanta, dar care este dificil de masurat.
In integrarea acesor factori, intreprinderea trebuie sa aibe o flexibilitate financiara adecvata si
sa respecte ierarhia importantei deciziilor: in primul rand gasirea oportunitatilor de investitii, dupa care
procurarea surselor de finantare. In acest sens, consider relevator declaratia unui responsabil cu
trezoreria de la o corporatie straina: Compania noastra poate sa castige mult mai mult din decizii
corecte de investitii si productie, decat din decizii corecte de finantare. Intr-adevar, noi nu cunoastem
exact modul in care deciziile de finantare afecteaza pretul actiunilor noastre, dar stim cu precizie ca
atunci cand trebuie sa renuntam la o afacere promitatoare, doar pentru ca nu avem fonduri
disponibile, ne reducem profitabilitatea pe termen lung.
Din aceste motive, perimul meu obiectiv ca trezorier este sa ma plasez intr-o astfel de pozitie
incat sa pot obtine intotdeauna capitalul necesar pentru a sprijini productia. Noi stim, de asemenea, ca
atunci cand conditiile sunt bune, putem obtine capital, fie din emisiunea si vanzarea de obligatiuni, dar
cand conditiile sunt bune, putem obtine capital, fie din emisiunea si vanzarea de obligatiuni, dar cand
conditiile se inrautatesc, furnizorii de capital sunt mai dispusi sa puna la dispozitie fonduri daca li se
ofera o pozitie sigura, si aceasta inseamna obligatiuni. Mai mult, atunci cand vindem o noua emisiune
de actiuni, aceasta trimite un semnal negative catre investitori, astfel incat vanzarea de actiuni, de
catre o companie matura ca a noastra, nu este in general de dorit.
Acesti factori sunt:
Stabilitatea vanzarilor. O firma care are vanzari relative stabile poate sa foloseasca capital
imprumutat intr-o proportie mai mare si poate suporta cheltuieli fixe mai mari dcat o companie care
arevanzari instabile. Un alt aspect il reprezinta probabilitatea falimentului si costurile associate cu
acesta. Pe masura ce gradul de levier creste, probabilitatea falimentului creste si ea. Falimentul este
costisitor, iar cresterile gradului de utilizare a levierului financiar detemina cresterea valorii estimate a
costurilor de falimentare (suma probabilitatiilor de falimentare inmultita cu costurile de falimentare),

ceea ce duce la scadeerea valorii de piata a firmei. Managerii deprtamentelor financiare, in icercarea
lor de a maximize valoarea de piata a firmei, vor folosi un grad al levierului care tine cont de toti
factorii, deci inclusive de costurile de falimentare. Companiile care au vanzari stabile pot avea costuri
de falimentare ridicate, dar, deoarece probabilitatea falimentului este mica, costurile estimate de
falimentare sunt si ele scazute. Astfel, aceste firme pot sa lucreze cu rate mari ale indatorarii. De
exemplu, stabilitatea vanzarilor pentru companiile de utilitati conducte de transport al gazului
natural, distribuitori de gaz companii de telecomunicatii si asa mai departe a permis acestor
companii sa utilizeze sume mari de capital imprumutat si capital obtinut i urma emisiunii de actiuni
preferentiale.
Structura competitiva. Capacitatea de a onora datoriile depinde si de profitabilitate, nu
numai de volumul vanzarilor. Deci, stabilitatea marjelor de profit este la fel de importanta ca si
stabilitatea vanzarilor. Usurinta cu care noile firme pot sa patrunda in ramura economica respectiva si
capacitatea firmelor concurente de a-si extinde capacitatile de productie influenteaza marjele de profit.
O industrie in crestere este promitatoare din punctual de vedere al marjelor de profit.; este totusi
posibil ca aceste marje sa creasca simtitor daca ramura respectiva este una in care numarul de firme
concurente poate creste extreme de usor, prin intrarea a noi firme in domeniul respective de activitate.
De exmplu, sistemul de franchising pentru industria de fast food a fost foarte profitabil la inceputul
anilor 60, dar a fost relative simplu pentru noi firme sa intre in acest gen de afaceri si sa concureze
firmele mei vechi. Pe masura ce industria a ajuns la maturitate, la sfarsitul anilor 60 si inceputul
anilor70, capacitatea de productie a firmelor vechi si noi s-a extins accelerat. In consecinta, marjele
de rpfit au scazut. Alte firme, din alte ramuri economice sunt capabile sa reziste mai bine presiunii
concurentei. De exemplu, unele firme au facilitati tehnice, de service si distributie, care sunt dificil de
copiat. Aceasta sugereaza ca marjele de profit pentru astfel de firme nu sunt supuse eroziunii din
partea concurentei.
Structura activelor. Firmele, ale caror activitate sunt adecvate pentru a fi folosite ca garantie
pentru credite, tind sa utilizeze cat se poate d emult capital imprumutat. Astfel, firme cu active fixe pe
termen lung, cum ar fi companiile de utilitati, utilizeaza in mare masura imprumuturi ipotecare.
Activele care pot fi folosite in multiple scopuri, de catre o multitudine de afaceri si care dispun de o
piata cu grad mare de lichiditate, reprezinta garantii valabile, in timp ce activele cu caracteristici
speciale nu reprezinta garantii adecvate. Astfel, firmele imobiliare tind sa foloseasca mult capital
imprumutat, pe cand companiile de inalta tehnologie si cele care au o rata accelerata de crestere
folosesc mai putin capital imprumutat.