Sunteți pe pagina 1din 2

CRESTEREA MATCILOR CU METODA MILLER

Micul apicultor se loveste de o problema majora inca din anul doi de activitate.Aceasta problema este
reprezentata de procurarea matcilor necesare inmultirilor curente din stupina.Problema este multiplicata si de
lipsa de experienta pe care o resimte fiecare incepator.In aceste conditii asigurarea cu matci crescute in stupina
proprie devine o prioritate.

In paginile acestui site am expus mai multe metode de crestere,unele mai


simple,altele mai complicate.Pentru a veni in ajutorul apicultorului incepator o sa
aprofundam o metoda (deja expusa),care poate reprezenta un punct de
plecare.Aceasta metoda simpla este metoda Miller si poate asigura tot necesarul de
matci intr-o stupina de pana in 50 de familii de albine.Bineinteles numarul matcilor
obtinute poate fi mult mai mare insa se presupune ca odata cu cresterea numerica a
stupinei trebuie abordate alte cai. Alegem din stupina o familie cu performante
mari,a carei matca ne-a multumit.La inceput,pentru apicultorul cu un numar mic de
stupi,operatiunea nu poate da mari batai de cap.Din aceasta familie vom trage noi
matci. Pregatim familia in felul urmator : scoatem toate ramele cu puiet si le
distribuim in mai multi stupi , avand grija sa nu ridicam si matca odata cu
ramele.Trebuie sa avem mare grija ca albinele sa nu fie intrate in frigurile roitului si
sa aiba deja trase botci naturale. In familia astfel restructurata ,lasam toate ramele
cu hrana , doua rame cu puiet gata de eclozionare, albinele acoperitoare si matca.
Pregatim rama de crestere,fig. 1, astfel : pe o rama goala (fara fagure) lipim de
speteaza superioara 4-5 bucati de fagure artificial,triunghiulare cu baza de 5-6
cm.Lipirea fagurasilor artificiali o facem cu ceara topita ,in asa fel incat sa nu se
desprinda de stinghia superioara. Pregatim stupul ca in fig. 2, asezand ramele dupa
schema : de o parte si de alta a cuibului , faguri cu miere si polen ,in centru , fagure
cu puiet capacit , rama de crestere , fagure cu puiet capacit .Daca consideram ca
albina acoperitoare nu este indeajuns putem sa mai restrangem cuibul,scotand una
dintre ramele cu hrana.In principiu fagurii ramasi trebuie sa fie acoperiti din
abundenta cu albina.
Daca hranim stimulent cu 300-400 ml sirop pe zi,albinele vor incepe sa cladeasca
fagurasii din rama de crestere.Datorita conditiilor create in cuib,adica miere si polen
din abundenta,populatie numeroasa si compacta pe faguri,matca sesizeaza deficitul
de puiet si insamanteaza rapid fagurasii nou crescuti.Acest lucru se intampla in 3-5
zile de la introducerea ramei.
Cand cantitatea de oua este suficienta,ridicam aceasta rama si o introducem intr-o
familie orfanizata complet.Aceasta familie are ca principal scop sa ia in crestere un
numar cat mai mare de oua.Orfanizarea o facem astfel : identificam matca si
impreuna cu cu fagurii cu puiet (capacit sau nu), o mutam intr-un alt corp. Toti
fagurii ramasi in familia crescatoare vor fi scuturati de albine si controlati,pentru a nu
ramane nici o celula cu puiet.
Dupa formarea familiei crescatoare si introducerea ramei cu fagurasii insamantati,
albinele ramase fara matca vor lua in crestere ouale existente. Hranite suplimentar
daca nu exista un cules de intretinere,vor trage mai multe botci pe fiecare faguras
din rama cu oua,fig 3.Botcile pot fi recoltate dupa 9 zile de la introducerea
fagurelui,avand grija ca intre depunerea oului si recoltare,sa nu treaca mai mult de
14 zile. Cele doua familii,furnizoare de material de crestere si doica pot fi folosite
pentru producerea mai multor serii de botci prin adaugarea de albina tanara si
hranind suplimentar.

Botcile recoltate inainte de eclozionarea matcilor se folosesc direct in familii,cand


vrem sa schimbam matca,in roiurile nou formate sau mai bine le vom transfera in
nuclee ,unde dupa eclozionare, matcile se pot imperechea.
Dupa cum vedeti,cu aceasta metoda se obtin matci destul de usor,fara a fi nevoie ca
apicultorul sa aiba un bagaj consistent de experienta. Calitativ matcile obtinute prin
metoda Miller sunt bune,fara a depasi prin performanta insa pe cele obtinute prin
tranzvazare simpla sau dubla. Satisfactia de a produce aceste matci cu forte
proprii,inca din anul doi de apicultura este insa asa mare,incat micile diferente nici nu
mai sunt bagate in seama.
Bibliografie : Manualul apicultorului , autor colectiv , ed. 1979
ATENTIONARE ! Articolul nu reprezinta decat opinia personala a autorului si nu are pretentia ca poate lamuri in
totalitate, problematica expusa

S-ar putea să vă placă și