Dupa cum am precizat deja, scopul managerului financiar este maximizarea valorii firmei.

Pentru atingerea
acestui scop, el trebuie sa faca fata cu succes provocarilor din mediul economic, provocari pe care trebuie sa poata
sa le anticipeze cu ajutorulpreviziunilor si carora trebuie sa le ofere cel mai adecvat raspuns cu
ajutorul strategiilor. Implementarea unei anumite strategii presupune din partea managerului atat o buna
cunoastere a realitatilor din cadrul firmei (lucru realizabil cu ajutorul unui diagnostic economico-financiar bazat pe o
buna analiza economico-financiara), cat si cunoasterea componentelor mediului in care evolueaza firma.
Componentele mediului organizational pot fi grupate in doua mari categorii (fig.4.4.1.)

Macromediul ce include tendintele si factorii ce influenteaza indirect activitatea firmei si

include: mediul tehnologic, socio-cultural, economic, politic si legal si mediul tendintelor internationale.
Micromediul ce include indivizii, grupurile si organizatiile ce pot afecta in mod direct firma in
cauza, dar sunt distincte de aceasta; aici includem: clientii, concurentii, furnizorii, partenerii, legiuitorii.

A.Componentele
macromediului
si
influenta lor asupra
firmei
Mediul
tehnologic poate
influenta firma datorita
faptului ca tehnologiile
aflate
la
dispozitia
acesteia se modifica
permanent si exista riscul ca firma sa nu tina cont de aceste modificari, sa nu le considere importante si ca atare sa le
ignore.
Mediul socio-cultural influenteaza activitatea firmei prin variabilele sale de segmentare (obiceiuri, valori,
caracteristici demografice, etc.). Un bun manager este interesat de caracteristicile concrete ale pietei pe care
activeaza firma pe care o conduce, iar variabilele mediului socio-cultural il ajuta la o mai buna definire a portetuluirobot al clientilor sai. Riscul ignorarii acestor caracteristici este mare si poate fi diminuat prin deciziile de marketing
luate in cadrul firmei.
Mediul economic, denumit si starea de sanatate a unei tari, variaza in timp, conform modelului ciclului
economic. Astfel alternanta perioadelor de prosperitate economica si dezvoltare cu perioade de recesiune si criza pot
afecta performantele economice ale firmei.

Mediul politic si legal influenteaza, de asemenea, performantele unei firme ,prin faptul ca legislatia si
influenta politica pot ingradi sau favoriza anumite afaceri. Modificarea legislatiei este un factor deloc de neglijat,
deoarece nici o strategie coerenta de afaceri nu se poate cladi pe o legislatie in continua modificare, ce astazi
permite, iar maine interzice anumite compotamente economice.
Mediul tendintelor internationale este cel mai volatil, iar consecintele modificarii sale sunt cel mai greu de
anticipat. Aceste modificari pot aduce extraordinare oportunitati de afaceri sau, din contra, cele mai mari pierderi unei
firme.

B. Componentele micromediului si influenta lor asupra firmei

Clientii reprezinta indivizii, grupurile sau alte firme care achizitioneaza bunuri si/sau servicii de la firma
analizata. Daca mediul socio-cultural este cel care da managerului reperele generale ale comportamentului
consumatorului de pe o anumita piata, definirea componentei client da posibilitate managerului sa-si contureze mai
precis nevoile pe care trebuie sa le satisfaca, la ce standarde, in ce cantitate si la ce pret.
Furnizorii sunt toti cei care pun la dispozitia firmei resursele de care aceasta are nevoie, fie ca sunt resurse
materiale fie ca sunt financiare ori umane sau informationale. Orice reper, subansamblu, tip de informatie sau lucrator
sunt produsul unei organizatii si vor fi folosite de altele pentru a crea noi bunuri si/sau servicii. Pentru manager este
esential accesul la resurse de calitate, pentru ca pe baza lor firma sa poata produce produse/sevicii de calitate.
Concurentii sunt acele organizatii care intra in competitie cu cea analizata pentru accesul la resurse sau pe
piata. Uneori nu este greu sa determinam care sunt firmele rivale, daca ne gandim la o piata concreta; alteori aceasta
concurenta este mai subtila, deoarece intra in competitie firme care aparent nu au nimic de impartit. Aceasta este
competitia in domeniul resurselor, care poate fi la fel de acerba ca si cea din domeniul comercializarii
produselor/serviciilor. Spunem aceasta deoarece, de exemplu, pentru managerul financiar, o informatie pertinenta
este foarte valoroasa atunci cand se pune problema concreta a investirii unei sume de bani sau a obtinerii unui credit.
Partenerii reprezinta acele firme cu care firma analizata coopereaza, unindu-si eforturile pentru dezvoltarea
afacerilor. Decizia de a crea un parteneriat nu este deloc usoara deoarece ridica numeroase probleme atat de ordin
juridic (durata parteneriatului, forma concreta de cooperare, drepturi si obligatii ale fiecarui partener), cat si de ordin
economic sau managerial. O astfel de decizie este justificata adesea de ratiuni strategice cum ar fi marirea a cotei de
piata sau contracararea influentelor altor firme mai puternice. Rolul managerului financiar intr-un astfel de caz este
deosebit de important deoarece el este cel care decide care este marimea sumelor ce vor fi alocate pentru aceasta si
de unde vor proveni aceste sume. De asemenea tot el este cel care decide ce destinatie va da profitului obtinut din
parteneriatul incheiat.
Legiuitorii sunt acele organizatii care au capacitatea de a controla ori influenta politica firmei analizate.
Exista doua tipuri importante de legiuitori si anume: agentiile guvernamentale, respectiv grupurile de interes. Agentiile
guvernamentale (locale/nationale) ce controleaza sau influenteaza activitatea firmei, de regula, vor sa se asigure de
faptul ca firma actioneaza in concordanta cu cadrul legal: ca firma respecta drepturile consumatorilor, ca nu polueaza
mediul in afara limitelor admise, etc. Grupurile de interes sunt non-guvernamentale si incearca sa infuenteze politica
firmei in folosul lor sau, uneori, incearca sa influenteze cadrul legal de ansamblu spre a le proteja interesele.
Tinand cont de cele expuse mai sus, pe de o parte, managerul financiar trebuie sa asigure firmei o politica
dinamica, cu scopul de a crea si a creste valoarea firmei si pe de alta parte, el trebuie sa se asigure ca firma va evita
acele optiuni ce conduc la diminuarea valorii ei. Cu alte cuvinte, managerul trebuie sa ia decizii care sa-i permita sa

reactioneze adecvat la provocarile si la amenintarile din mediu. Deciziile luate trebuie sa se fundamenteze pe un
diagnostic financiar bine documentat, care sa evidentieze punctele forte ale firmei, ca si sa evite sau sa corecteze
punctele slabe. Daca valoarea firmei depinde de deciziile luate de managerii acesteia, atunci pentru maximizarea
valorii firmei trebuie ca echipa manageriala sa urmareasca cerintele ilustrate de figura de mai jos:

Fig.4.4.2. Legatura
dintre strategia
aplicata si valoarea
firmei
In functie de gradul
de
cunoastere a evolutie
i factorilor de
influenta asupra
valorii firmei, deciziile
manageriale se pot
clasifica drept:
decizii
in
conditii
de

certitudine
decizii in conditii de risc
decizii in conditii de incertitudine
Daca decizia priveste probleme interne ale firmei analizate, probleme care sunt prea
putin infuentate de factori externi, atunci se poate vorbi de faptul ca managerul
adopta decizia in conditii de certitudine, bazandu-se in alegerea sa pe unul sau mai
multe criterii. Daca decizia priveste probleme in care pe langa factorii interni (din firma)
intervin si factori externi de influenta, atunci decizia se ia in conditii de risc sau de
incertitudine. Diferentierea este facuta de existenta sau nu a unei masuri a riscului.
Daca aceasta masura exista (sub forma unei probabi-litati de aparitie a riscului) atunci
se spune ca decizia se ia in conditii de risc, altfel ea se ia in conditii de incertitudine.
Decizia in conditii de certitudine se refera de cele mai multe ori la investitiile materiale

si este considerata ca un model teoretizant, pe baza caruia se pot construi modele de

decizie in conditii de risc.
Metode de decizie in conditii de certitudine
Daca luam in considerare faptul ca valoarea firmei depinde de deciziile luate de
manager atunci primul pas ce trebuie facut pentru maximizarea acestei valori este de a
lua cea mai buna decizie de investitii.

Decizia
primara

Decizia
de investitii

Decizii

Decizii financiare

secundare

Decizii operationale
Fig. 4.4.3. Legatura dintre decizii si valoarea firmei

Decizia de investitii este considerata primara deoarece ea este cea care orienteaza
structura de productie a firmei, ea defineste din punct de vedere material firma, ea este
cea care arata prima optiunile intreprinzatorului. Ea ajuta la conturarea misiunii si
scopului firmei prin insusi faptul ca intreprinzatorul a hotarat sa aleaga un anumit
domeniu de activitate in care sa-si investeasca banii si s-a decis asupra unei anumite
structuri de productie. Dezvoltarea ulterioara a afacerii sale depinde de investitiile
materiale pe care este dispus sa le faca sau pe care le poate face. Alegerea unuia sau
a altuia dintre proiectele de investitii se face pe baza unor criterii de natura economica,
tehnica, etc. Din punct de vedere ecomonic exista mai multe criterii in functie de care se
alege sau se respinge unproiect de investitii. Vom presupune, pentru inceput, ca decizia
de investitie se ia in conditii de certitudine, In aceasta ipoteza, vom atasa tuturor
proiectelor o aceeasi rata de actualizare, notata cu r si vom considera aceasta rata
egala cu rata de castig fara risc. In conditii de certitudine, pentru a putea alege cea mai
buna varianta de proiect de investitii putem folosi una din urmatoarele metode:
a. metoda termenului de recuperare
b. metoda valorii nete prezente
c. metoda ratei interne de rentabilitate
a. Metoda termenului de recuperare presupune ca cel mai bun proiect este acela
al carui termen de recuperare se incadreaza in ce normat. Prin termen de recuperare
intelegem perioada de timp in care firma poate sa-si recupereze suma investita. Cu alte

cuvinte, recuperarea apare atunci cand suma fluxurilor de numerar generate de proiect
(FN t) egaleaza investitia facuta (I 0).
(4.4.1.)
Exemplu:
Fie doua proiecte: A si B care necesita amandoua o
aceeasi investitie initiala de 100 mil. lei. Proiectul
A produce fluxuri de numerar in valoare de 100 mil. lei, in
primul an, respectiv 50 mil. lei in al doilea an. Proiectul B se intinde pe 10 ani si
produce fluxuri de numerar de 100 mil.lei in primul an si cate 50 mil. lei din anul al
doilea in anul al zecelea. Care proiect ar trebuie ales?
100

50
proiect A
:

an

an 2
100
100

50

50

proiect B:
an 1

an 2

an 10

100
Asa dupa cum se poate observa, ambele proiecte duc la recuperarea sumei investite
intr-un singur an, deci teoretic il putem alege pe oricare, insa un manager pragmatic va
alege proiectul B pentru ca genereaza fluxuri de numerar pe o perioada mult mai
indelungata decat proiectul A.
b. Metoda valorii nete prezente se bazeaza pe tehnica actualizarii fluxurilor de
numerar, astfel incat sa tina cont de valoarea in timp a banilor, conform principiului ca
un leu obtinut astazi este preferabil unuia primit la o data viitoare
Exemplu: un manager trebuie sa decida daca accepta sau respinge un proiect a carui
investitie se ridica la suma de 1.500 mil. lei si are o durata de cinci ani pe parcursul
carora genereaza urmatoarele fluxuri de numerar:
Anul
I
II

Fluxul de
numerar (mil.lei)
150
300

III
IV
V

450
600
1.875

Rata castigului fara risc este de 10%. Ar trebui acceptat sau respins proiectul?
Pentru a da un raspuns la aceasta intrebare metoda valorii nete prezente recomanda
calcularea valorii prezente a fluxurilor de numerar si compararea acesteia cu investitia
necesara. Daca valoarea astfel obtinuta este pozitiva proiectul va fi acceptat, iar in caz
contrar respins.
Anul
0
I
II
III
IV
V

Fluxul de
numerar
1
150
300
450
600
1.875

Factorul de
actualizare
2
0,909
0,826
0,751
0,683
0,621
Total

Valoarea
prezenta
3(=12)
136,35
247,80
337,95
409,80
1.164,38
2.296,28

Factorul de actualizare a fost calculat conform formulei prezentate anterior drept:

FA = 1/(1+r) n, unde n= numarul de ani (de la 1 la 5), iar r=10%
Atunci valoarea neta prezenta a proiectului va fi: VNP = 2.296,28 1.500 = 796,28
Deoarece aceasta valoare este pozitiva, proiectul este fezabil din punct de vedere
financiar si se poate lua decizia acceptarii sale.
Rezumand, aceasta metoda a valorii nete prezente se bazeza pe urmatoarea formula
de calcul:

(4.4.2.)

Daca exista mai multe proiecte cu VNP pozitiva, atunci evident se va alege pe cel cu
VNP cea mai mare
c.
Metoda ratei interne de rentabilitate presupune cunoscuta suma investitiei
initiale, ca si fluxurile de numerar ce vor fi generate, nu insa si rata rentabilitatii
proiectului. Relatia pe care se bazeaza aceasta metoda este analoga cu cea a valorii
nete prezente, in care insa se presupune ca VNP este nula si se cauta acea rata de
rentabilitate care satisface relatia de mai jos:

(4.4.3.)
Intre proiecte diferite vom accepta pe acela cu RIR mai mare decat rata
rentabilitatii.Modul de calcul al RIR este cel al incercarilor succesive, dandu-se acesteia
valori pana cad se gaseste acea valoare care satisface ecuatia (4.4.3.).
Intrebarea care se pune firesc este: care dintre metodele prezentate este cea mai
buna? Prima metoda, asa cum am aratat este una simplista, ramanand de ales intre
metoda VNP si metoda RIR. Deoarece din calcule se poate ca metoda RIR sa ofere mai
mult decat o solutie, cei mai multi teoreticieni recomanda metoda VNP, deoarece ea
ofera solutia cea mai robusta si, in plus, este singura care face legatura cu valoarea
firmei.