EPISTOLAR

= Termenul provine din fr. pistolaire si desemneaza ceea ce are legatura cu

scrisoarea, cu epistola (v.), cu corespondenta prin scrisori sau cu operele compuse
n forma de scrisori, n proza sau n versuri. Genul E., nglobndu-le pe toate
acestea, se raporteaza totusi, n primul rnd, la corespondenta literara, la scrisoarea
cultivata ca specie (v.) literara, mai ales n Franta secolelor XVII si XVIII. Opere
ca Provincialele lui Pascal, Scrisorile persane ale lui Montesquieu, Noua Heloi
23123e416x za de J.J. Rousseau, Clarissa Harlowe de Richardson
apartin eseului (v.) sau romanului (v.), asa cum Scrisorile n versuri (ex. Scrisorile
lui Eminescu) apartin genului liric (v.), iar Scrisorile lui Ion Ghica
- memorialisticii (v.), aici fiind vorba doar de o simpla conventie literara. nsa
corespondenta ntretinuta de marile personalitati prezinta o deosebita valoare documentara, istorica, psihologica, morala si estetica. Epoci ntregi din istoria
umanitatii, biografii de personalitati ilustre, de scriitori si artisti, ne sunt mai
complet cunoscute din scrisori. Prin faptul de a nu fi destinata publicitatii, n
majoritatea cazurilor, scrisoarea apare ca un document psihologic mai autentic,
punndu-ne n legatura nemijlocita cu autorul. Varietatea aspectelor pe care le
poate aborda scrisoarea este nelimitata, ea fiind, cum observa G. Calinescu, un fel
defoileton (v.) n care intra tot soiul de procedee literare, de la descriptie
si portret (v.) pna lapamflet (v.), aforism (v.) si metafora (v.). Antichitatea greaca
si latina cunoaste scrisorile lui Dionis din Halicarnas, cu vizibile implicatii de
critica literara ale lui Seneca, reprezentnd materia unui tratat filozofic, si cele,
ramase celebre, ale lui Cicero, prin valoarea lor istorica si literara constituind
adevarate modele de naturalete, vioiciune si elocinta. n Evul Mediu, arta de a
compune scrisori oficiale (ars dictandi, ars dictaminis) devine obiect de studiu
obligatoriu, cu metoda si regulile precise ale unei discipline, ceea ce duce la o
conventionalizare a scrisorii. Epistolierii Evului Mediu si ai Renasterii (Cola di
Rienzo, Petrarca, Erasmus, Nicolaus Olahus, Jean de Montreuil) vor spori interesul
corespondentei lor n masura n care se sustrag tratatelor de retorica si se abat de la
regulile dogmatice ale dictamenului. n epoca moderna, modelul genului E. l da
Italia secolului XV, unde nfloreste o societate stralucitoare, care cultiva
conversatia galanta. Spiritul acesta trece n secolele urmatoare (XVII, XVIII) n
Franta, adevarata patrie a genului E., care-1 duce la desavrsire. Stilul oral intra
acum pentru prima data n literatura. Scrisoarea devine forma literara la moda,
ncorpornd un spirit cum nu se mai ntlnise n istoria literaturii. Foarte sugestiva
e caracterizarea data epocii de G. Lanson: "Daca literatura pierde uneori din
caracterul ei serios si din profunzime, ea cstiga n schimb anumite virtuti care
maresc forta de raspndire si de atractie a ideilor, dar cstiga mai cu seama
incomparabila bogatie si stralucirea neasemuita a corespondentei. Pretiosi,
jansenisti, castelani, burghezi din Paris, prelati, filozofi, diplomati, capitani, regi
chiar, femei mai ales, toata lumea, n aceste doua veacuri, la curte, n provincie,
pna n fundul Germaniei si al Rusiei, nu cunoaste, n afara placerii de a discuta, o
alta mai mare dect aceea de a scrie". Maestrii genului sunt M-me de Svign si

Voltaire, a carui corespondenta nsumeaza aproape 18 000 de scrisori. Secolul

XIX, fara sa mai considere scrisoarea ca gen, este si el foarte bogat n
corespondente literare, deosebit de interesante ca document psihologic si estetic
fiind acelea apartinnd lui Stendhal, John Keats, Prosper Mrime, George Sand,
Flaubert, Dostoievski, Cehov. La fel de revelatoare se dovedeste n secolul XX
corespondenta lui Marcel Proust. La noi, neexistnd un secol al scriitorilor pretiosi,
corespondenta apare din alte impulsuri, mai nti sociale si patriotice, legate de
epoca revolutiei din 1848 si a Unirii, si apoi ca necesitate de a conversa a unor
oameni de lume. Ea este mai onfesiva, mai spontana, mai putin lustruita, ntr-un
fel, mai autentica. Marii epistolieri romni (M. Kogalniceanu, V. Alecsandri, I.
Heliade Radulescu) contribuie la nflorirea tinerei noastre literaturi moderne si prin
corespondenta lor, ce revela uneori virtuti literare notabile. Semnificative pentru
ideile estetice ale autorilor sunt scrisorile lui Titu Maiorescu, I. L. Caragiale si mai
cu seama cele ale lui Duiliu Zamfirescu, acestea din urma constituind cel mai
interesant jurnal de creatie epistolar de la noi.
http://www.scritub.com/literatura-romana/EPISTOLAR131234164.php