Sunteți pe pagina 1din 4

GEORGE BACOVIA- PLUMB

Estetica simbolista, prezenta in literatura romana prin operele lui Alexandru


Macedonski, Stefan Petica, Dimitrie Anghel sau Ion Minulescu, dar mai ales prin poezia lui
George Bacovia, afirma o viziune novatoare asupra intelegerii formelor de manifestare
artistica. Aceasta viziune este evidentiata in utilizarea unor tehnici poetice noi, bazate pe
sugestie, realizata prin recurgerea la simboluri, considerate singurele capabile sa obtina
surprinderea abstractului prin sau dincolo de concret, a inefabilului si a muzicalului unui
univers plin de mister.
Poezia Plumb, poezia care deschide volumul cu acelasi nume din 1916, este un
poem in care se regasesc coordonatele esentiale ale liricii bacoviene, de la tema si pana la
motive sau mijloace artistice, prin intermediul carora se reconstituie un univers liric definit
printr-o originalitate evidenta.
Viziunea autorului este cea simbolista, elementele acestei estetici fiind prezente, in
majoritatea lor, si in poemul Plumb: utilizarea simbolurilor in realizarea corespondentelor
intre planul exterior si cel interior, intre materie si spirit, tehnica repetitiilor, muzicalitatea
interioara sau cromatismul obsedant, starile interioare dramatice.
Tema textului o constituie conditia poetului, definita aici de raportul eu-lume, dar si de
raportul eu- sine, tema transfigurata prin mijloace artistice specifice lui George Bacovia si
curentului simbolist. Chiar titlul, Plumb, alcatuit dintr-un nominal din aria semantica a
elementelor chimice, reluat obsedant pe parcursul textului, devine cheia pentru descifrarea
sensurilor poetice, a temei. Toxicitatea metalului, cromatica sau greutatea sa se asociaza in
conturarea unui univers existential inchis, din care evadarea nu este posibila, un univers asezat
sub semnul angoasei, al sufocarii existentiale. Specific poeziei moderniste, poemul devine o
confesiune ce depaseste limitele simplei afirmari a unei estetici sau a conditiei poetului intr-o
societate ale carei valori si conventii le refuza pentru a deveni o meditatie pe teme ontologice
fundamentale.
Structural, discursul liric este organizat in doua catrene, corespunzand celor doua
secvente poetice, al caror nucleu il constituie metafora-simbol plumb si in care cele doua
Bacovia- Plumb | 1

planuri ale realitatii, cel exterior si cel interior, sunt reconstruite prin elemente ce
transfigureaza viziunea individuala a autorului.
Specific viziunii simboliste, gama sentimentelor transmise ramane obsedant uniforma:
solitudinea, nelinistea metafizica, tristetea, angoasa izolarii sau asteptarea mortii.
Secventa intai, corespunzand primei strofe, construieste imaginea unui univers
exterior, obiectiv, conturata prin cateva simboluri majore, toate asociate funebrului: cimitirul,
cavoul, sicriele, coroanele mortuare. Un decor schematizat, redus la cateva elemente, asociate
si acestea plumbului, proiectie a unui univers existential ca spatiu inchis, claustral, a carui
topografie monotona accentueaza sentimentul solitudinii, al izolarii definitive de ceilalti, si nu
numai. Sicriul sau cavoul, simboluri ale inchiderii, accentueaza si ele imaginea unei
existente-mormant, din care evadarea nu este posibila decat prin moarte, imaginea unui spatiu
care ingradeste nu doar libertatea exterioara.
Repetitia metaforei-simbol plumb, element de simetrie, transfigureaza nu doar
imaginea unui cosmos inchistat in propria materialitate, prabusit in imobilitate, ci si mecanica
absurda, repetitiva a unei fiintari reduse la gesturile vietuirii, fara posibilitatea inaltarii
spirituale. Singura certitudine pare sa fie cea a mortii, ale carei semne invadeaza realul:
vegetalul se mineralizeaza, accentuand ideea de static, absenta vitalitatii (flori de plumb),
orizontul existential se reduce la limitele contingentului. Singurul element care ar putea
sugera dinamica este vantul, asociat insa unei miscari dezintegratoare si care, la nivel auditiv,
potenteaza disconfortul trairilor printr-o acustica iritanta, dureroasa, aproape funebra (si
era vant/ Si scartaiau coroanele de plumb).
Asezat in pozitie cheie, in rima sau la cezura, laitmotivul plumbului reda obsesia
materialitatii, a teluricului, a existentei dominate de apasare, dar si un ritm vital sacadat, a
carei ritmicitate este caracterizata de sincope, idee poetica accentuata prin efectul de
incoerenta imprimata discursului liric.
Strofa a doua, constituind cea de-a doua secventa lirica, prin simetrie, corespunde
universului interior, subiectiv, simbolizat prin sentimentul de iubire si in care repetitia
metaforei-simbol plumb, alaturi de elemente din aria abstractului prefigureaza ideea poetica
prin sugerarea impresiei profunde de impietrire sufleteasca, de desert interior.
Ca si secventa intai, si aceasta debuteaza cu motivul somnului, dar aici somnul nu mai
este al materiei, ci este un somn-cosmar al fiintei spirituale, autorul conturand astfel ideea
poetica fundamentala, moartea afectivitatii: Dormea intors amorul meu de plumb. La
Bacovia, somnul se asociaza ideii de moarte, caci este somn intors, cosmar adanc din care

Bacovia- Plumb | 2

fiinta nu se mai poate salva, vis funebru in care se revela derizoriul unei existente reduse la
propria mecanica lipsita de sens, la gesturi absurde ,accentuand doar golul interior.
Eul, receptor pasiv, devine spectator la agonia iubirii, caci moartea este singura
certitudine intr-un univers al asteptarilor neincetate, al visurilor fara speranta, al imposibilei
evadari: Dormea intors amorul meu de plumb. Metafora amorul meu de plumb reda, prin
asocierea substantivului amor, accentuand degradarea sentimentului, derizoriul acestuia,
tranformarea lui din experienta ontologica fundamentala in aventura trecatoare, si a epitetului
metaforic de plumb neputinta afectiva, ariditatea interioara.
Disperarea nascuta din singuratate impinge insa eul la gesturi absurde:am inceput sa-l
strig, evidentiind astfel nu doar nevoia dureroasa de iubire, cat mai ales tragicul rupturii eului
de sine, sentimentul solitudinii absolute nascut din aceasta schizoidie interioara. Salvarea este
si ea iluzorie, caci aripile de plumb atarna grele, impiedicand zborul spre inalt, inaltarea.
Motivul zborului frant transpune deci intreaga viziune a autorului, nu doar asupra conditiei
poetului, condamnat la a ramane neinteles de semeni, ci chiar asupra conditiei umane, vazuta
ca prabusire in sine ca intr-un abis, condamnare definitiva la autoizolare si solitudine
anxioasa: Stam singur langa mort. , eterna si dureroasa asteptare a mortii. Este priveghiul
prelungit al propriei finitudini, singura optiune a unei fiinte care nu mai regaseste nici
legaturile cu lumea, nici pe cele cu sine.
Lirismul subiectiv, evidentiat de utilizarea unor marci specifice ( adjectivul
pronominal posesiv de persoana intai singular: meu si formele verbale de persoana intai
singular;stam, am inceput, sa-l strig) accentueaza, mai ales in alternanta cu cel obiectiv,
aproape descriptiv (Dormeau adanc sicriele de plumb, si era vant), ce creeaza senzatia
unei inregistrari lipsite de sensibilitate, intensitatea dureroasa a trairilor, sfasierea interioara
intre stari contradictorii, stari-limita.
Semnificatiile conturate la nivel figurativ sunt accentuate prin elemente identificabile
la toate celelalte niveluri poetice. Astfel, utilizarea metaforei si a simbolurilor, recurent fiind
plumb este completata de o selectie a termenilor din campul lexical al mortii si repetitia
unora dintre acestia: sicriu, cavou, mort, coroane recreand imaginea unui univers
existential pe cale de extinctie.
La nivel morfologic, imperfectul unor verbe aparent descriptive : Dormeau adanc,
Dormea intors este completat de utilizarea sa cu un verb de stare stam, asociat cu
sentimentul acut al imobilitatii interioare, are rolul de a accentua disperarea provocata de o
eternitate hidoasa, de o prelungire insuportabila a asteptarii mortii, permanenta sentimentului
de angoasa.
Bacovia- Plumb | 3

La nivel sintactic, aceleasi idei poetice sunt sustinute prin recurgerea la verbe de stare
pentru predicatie sau la predicatii nominale, element prin care se accentueaza lipsa de
dinamism, absenta vitalitatii. De asemenea, coordonarea prin si imprima cititorului
sentimentul de sufocare dat de juxtapunerea dureroasa, insuportabila, iar utilizarea
coordonarii enunturilor independente accentueaza fragmentarismul fluxului trairilor,
incoerenta interioara, neputinta exprimarii de sine.
Aceasta incapacitate de a se exprima, redand incapacitatatea de a se regasi pe sine, este
transfigurata si de prezenta liniei de pauza sau a punctelor de suspensie plasate pentru a face
mai vizibile limitele dintre planul exterior si cel interior, pauzele marcate astfel exprimand
tocmai rupturile, sfasierile, abisurile interioare ale fiintei: Si flori de plumb si funerar
vestmant-/ Stam singur in cavou si era vant/Si scartaiau[].
Nivelul fonetic, prin prezenta a numeroase consoane cu tonalitate grea: p. b, m, n
sau a consoanelor dure:s, s, t sau t. accentuand sentimentul de apasare, in asociere cu vocalele,
ce creeaza senzatia de gol, de vid launtric completeaza nivelul figurativ prin redarea unei
muzicalitati monotone si lugubre.
In opinia mea, tema poemului Plumb, transfigurata prin mijloace expresive
specifice: folosirea sugestiei, a simbolului si a corespondentelor, utilizarea repetitiei sau a
paralelismului, precum si prezenta sentimentelor de angoasa si spleen provocate de solitudine,
autoizolare sau sentimentul mortii, sunt tot atatea argumente care fac posibila incadrarea
operei bacoviene in estetica simbolista.

Bacovia- Plumb | 4