Dupa 1989, marturisirile lui au fost inepuizabile n a explica viata celor plecati

n munti, Gavril Vatamaniuc fiind un consultant important pentru multe dintre luc
rarile care acopereau fenomenul rezistentei anticomuniste. Un bucovinean cu un t
alent imens n a povesti, amintind deseori de Ion Creanga, a acordat oricte intervi
uri i s-au cerut si a vorbit, cum numai el stia s-o faca, la oricte conferinte a
fost invitat. Dar mai ales, a aratat tuturor celor care au vrut sa-l cunoasca o
personalitate care apartine unei lumi pe care astazi n-o mai regasim, dupa atta c
omunism care ne-a modificat prea mult principiile de viata. Oamenii extraordinar
i nu sunt diferiti de noi, cei obisnuiti. Si ei au ndoielile, temerile si spaimel
e lor identice cu ale noastre. Dar ei iau decizia justa, cu demnitate, atunci cnd
sunt pusi n fata unei situatii limita sau a unui compromis. Si chiar daca decizi
a aceasta i costa foarte mult, cum ar fi libertatea, data urmatoare, ntr-un mod ex
traordinar, aleg la fel, pe cnd oamenii obisnuiti n-o fac. De aceea Gavril Vatama
niuc a fost un om extraordinar: pentru ca, asa cum obisnuia sa spuna, a scris o b
ucatica de istorie . A disparut dintre noi asa cum e mai frumos pentru un erou, di
scret, n prima zi de primavara a anului 2012, dupa o viata pe care n-a contenit s
-o povesteasca oricui ar fi vrut s-o asculte.
Semnele
O povestire de Paste (din volumul Muntele Marturisitor Constantin Hrehor n dialog
cu Gavril Vatamaniuc) Constantin Hrehor: Precum Biblia este plina de semne si m
inuni, ntocmai si viata. Stiu ca aveti pe receptie o avalansa de fapte Gavril Vatam
aniuc: Exact. Nu stiu cu ce sa ncep, ca sa nu sar prea departe de la un eveniment
la altul. Oricum, mpreuna fiind cu fratii Gheorghe si Ion Chiras, ntr-o zi ne-am
decis sa raspndim niste manifeste pe care le-am pregatit din timp, toata vara. Gh
eorghe fiind mecanic si mester priceput la multe lucruri, foarte ndemnatic, a conf
ectionat un aparat de tiparit. L-a facut din lemn literele imprimate erau mari,
cum sunt titlurile gazetelor, ca sa poata fi citite si de batrni. Eu am adus hrtia
si tusul. Am emis doua feluri de manifeste: unele aveau inscriptionat apelul Fra
ti romni! , iar altele Frati crestini! . Am tiparit greu, trebuia asezata litera dupa
litera Trebuia sa facem acest lucru, nu era destul numai sa vorbim cu oamenii. Am
tiparit peste trei sute de manifeste prin care i ndemnam pe oameni sa respecte Bi
serica, sa nu se lase n voia ratacitorilor care voiesc sa-i duca la pierzanie. Sa
nu se nscrie la colectiv si n partid, sa nu se supuna fiarei rosii a comunismului
[ ]. Era anul 1953, spre ziua manastirii Sucevita, nspre 6 august, de hram, la Sch
imbarea la Fata. Pentru bucovineni era o zi importanta, luminata ca ziua Pastilo
r. Din toata Bucovina si din Moldova veneau credinciosi, nca mai nainte cu o zi, l
a slujba bisericii. Oamenii, pelerini evlaviosi, erau pretutindeni, pe gangurile
zidurilor, pe sub ziduri, n incinta, pe la gospodarii din sat. Mi-am facut din s
coarta de copac un potcap calugaresc, pe care l-am nvelit cu pnza neagra. Aveam ba
rba si plete si o pelerina ntunecata. Am aparut ca un calugar adevarat n multime, n
noaptea dinspre 6 august. Cei doi frati Chiras au ramas n coltul livezii, pe dre
apta si pe stnga, pentru siguranta. Luati, fratilor, luati pentru credinta! , ziceam
n timp ce distribuiam tipariturile, doua cte doua. Am mpartit mai mult de o suta d
e manifeste; am ajuns n sosea si am dat cteva exemplare unor tineri si tinere care
erau n plimbare. Atunci se faceau focuri pe marginea apei din apropiere
la munte
, n august, e deja frig. n acest timp, cineva venea dinspre lunca: Unde-i calugarul
care mparte manifeste pentru credinta? , ntreba n gura mare. Se vede ca erau infiltr
ati n multime agenti ai Securitatii si poate ca unul o fi luat un manifest de la
mine ori de la altcineva si l-a descifrat curios la lumina focurilor de lnga apa.
Eu am auzit, mi-am dat seama ca nu a dat peste un manifest pentru credinta , ci pe
ste unul care ndemna la nesupunere naintea Antihristului comunist. Am parasit imed
iat multimea si am ajuns la ai mei. Cnd am sarit gardul, ei mi-au zis: Hai, ca te
-au descoperit! Mie nu-mi era frica ntruct, chiar daca ma prindeau si ma duceau la
postul de militie, n vale, cei doi care ma supravegheau din marginea livezii ar
fi intervenit si, probabil, incidentul ar fi avut, cu tot neprevazutul, o parte
care m-ar fi avantajat. Dar isprava aceasta nu-i povestita complet. Am mers prin

livada manastirii si am lansat manifeste si

n incinta. Le-am rulat si le-am legat cu pietricele ca sa le putem arunca peste z
id. Multi din cei care dormeau pe iarba, dincolo, au primit astfel mesajele noas
tre. Am plecat apoi ntr-un plc de salcmi, n zona scolii satului, si am facut tustrei
un scurt sfat: mai aveam cteva zeci de manifeste si trebuia sa le risipim. Am ie
sit la drumul mare, la cte o caruta care venea cu gospodari spre manastire si am
dat manifestele ici si colo. Pe cele care ne-au ramas le-am pus pe gramezile de
piatra de pe marginea drumului, la vedere, sa ademeneasca trecatorii, mi amintesc
de un grup de femei care venea, cred, dinspre Horodnic, n caruta unui gospodar v
oinic, cu manta neagra, cu gluga pe cap. S-a speriat grozav cnd mi-a vazut automa
tul pe umar si pe cei doi prieteni pe marginea soselei. Caii au fost opriti si e
u am zis: Fratilor, luati pentru credinta! , linistindu-i. Ne-a multumit si a spus:
Dumnezeu sa va calauzeasca pe drumul vietii! . Unde mergem? ne-am ntrebat.
La gazde
le noastre, ne-am raspuns. Am hotart sa ne revedem dupa trei zile, La capatul gard
ului , ntr-un loc dosnic, unde cndva a fost un gard care delimita padurea Marginei d
e Sucevita. Dupa trei zile, respectnd consemnul, ne-am ntlnit si, sub povara proviz
iilor, am ajuns toti trei la coliba unde am avut prima noastra ntlnire, la Chinul
Mare. De acest adapost ne-am folosit vreo doi-trei ani pna cnd, ntr-o zi, un cioban
as de vreo 17-18 ani, fiind n preajma cu turma si cinii, ne-a descoperit. L-am ame
nintat cu pedepse grele daca ne va deconspira securistilor, dar el, speriat, bie
tul, zicea doar: Nu, nu. Dumnezeu sa va ajute. Era un fecioras din Cajvana. Dar no
i nu am avut ncredere si, din ziua aceea, am parasit adapostul si ne-am urzit alt
ul, spre Pietrele cu sfredel , n asa-numitul Sleagul lui Tcaciuc , ntr-un desis extraord
inar, patruns doar de mistreti. Se intra greu n bordei, prin lastarisul des care
ne plesnea peste ochi. Am stat acolo o vara, dupa care ne-am mutat n Dragusinul;
toamna neam facut bordei nou sub Poiana Micului, la Fundul Dragusinului, am scos
stnci mari si le-am pus aparare nspre deal. Mult am muncit acolo, dar ne-am facut
o adevarata fortareata. Acel adapost e nca n picioare si acum, l-am vazut dupa ce
am iesit din nchisoare; e o adevarata cazemata care numai cu dinamita poate fi d
istrusa. Cnd am sapat, la adncimea de doi metri am gasit un sarpe, n septembrie. Zi
ua ntreaga bateam la trnacop, iar noaptea mergeam dupa alimente si, pentru ca vila n
u era gata, adaposteam alimentele sub copaci, n praie, n locuri reci. Trebuia sa fa
cem aceasta pentru ca, zapada odata sosita, nu ne mai permitea sa iesim n lume. N
umai cnd se ndura soarele sa topeasca pe fruntea dealurilor omatul, ieseam n sat, e
xtrem de atenti ca sa nu lasam nici o urma C.H.: Ce s-a ntmplat, totusi, dupa ce ma
nifestele aduceau demonstratia ca n afara sunt insi revoltati, pusi pe fapte mari
?