Cuprins

Cuprins ............................................................................................................... 1
Introducere ......................................................................................................... 2
I.Istoric ............................................................................................................... 3
II.Definitie si generalitati................................................................................... 4
III.Formularea colirelor .................................................................................... 7
III.1.Sterilitate ................................................................................................. 7
III.2.Izotonie ................................................................................................. 10
III.3.Izohidrie ................................................................................................ 11
III.4.Stabilitate .............................................................................................. 13
III.5.Toleranta, lipsa de toxicitate ................................................................. 14
III.6.Depozitare ............................................................................................. 16
IV.Administrarea colirelor ............................................................................. 17
IV.1.Modul de administrare ........................................................................ 17
IV.2.Calea de administrare .......................................................................... 18
V.Exemple de forme farmaceutice oftalmologice ......................................... 19
Concluzii ........................................................................................................... 29
Bibliografie ....................................................................................................... 31

Introducere
Bolile ochiului afecteaza, deseori, activitatea zilnica a pacientului. Pentru a
mentine sanatatea ochilor, uneori este nevoie doar de un efort foarte mic. Desi
nu toate afectiunile oftalmologice pot fi prevenite, exista nenumarate masuri
care ajuta la stoparea evolutiei afectiunii. In primul rand, trebuie subliniata
importanta unei alimentatii sanatoase, urmand: protectia ochilor impotriva
razelor soarelui, controlul medical periodic, purtarea ochelarilor de protectie
daca lucrati foarte mult la calculator.
Exista mai multe tipuri de probleme oculare si tulburari de vedere, printre
care se regasesc: vedere incetosata, halouri, pete oarbe, flocoane etc. Vederea
incetosata consta in pierderea claritatii acesteia si incapacitatea de a observa
micile detalii. Petele oarbe sau scotoamele sunt ,,gauri negre in campul vizual,
care conduc la limitarea partiala a campului vizual, perceputa sau nu de catre
pacient.
Persoanele care prezinta tulburari de vederea (devine neclara, apar petele
oarbe, halourile sau vederea intunecata), intotdeauna, trebuie sa solicite un
consult de specialitate. Aceste simptome pot fi specifice unei boli de ochi,
imbatranirii, unor leziuni oculare sau consecintele unor afectiuni cum ar fi
diabetul zaharat, care afecteaza mai multe organe din corp.
Oricare ar fi cauza, tulburarile de vedere nu trebuie ignorate, deoarece se
agraveaza si pot avea un impact negativ asupra calitatii vietii.
Controlul oftalmologic regulat este foarte important. Acesta ar trebui
realizat o data pe an daca persoana a trecut de varsta de 65 de ani. Medicul va
recomanda investigatii specifice daca pacientul sufera si de diabet zaharat sau
daca apar deja primele simptome ale afectiunilor oftalmologice.
Tensiunea arteriala oculara va fi evaluata pentru a fi eliminata suspiciunea
de glaucom. Periodic, se vor introduce in ochi substante care vor dilata retina
pentru depistarea bolilor oculare specifice varstei inaintate, hipertensiunii
arteriale, diabetului, etc.
O dieta zilnica saraca in grasimi saturate dar bogata in omega 3 poate
preveni aparitia oricarui tip de afectiune oftalmologica. Mineralele si nutrientii
sunt esentiali in neutralizarea efectelor nocive ale radicalilor liberi, reducand
astfel riscul tulburarilor de vedere, legate de varsta.
Exista o relatie stransa intre obezitate si vederea slaba; din aceasta cauza
este esentiala scaderea in greutate. Obezitatea nu creste doar riscul aparitiei
diabetului ci este considerata si un factor cu risc pentru cataracta, glaucom si
degenerescenta maculara.
2

I.

Istoric

Medicamentele pentru ochi sunt folosite din timpuri stravechi. Se cunosc

formule de colire din antichitate, in papirusul lui EBERS si mai apoi din
lucrarile lui HIPOCRATE si GALENUS.
La romani, cele mai frecvente colire erau sub forma unor turte mici, formate
din fainuri, care se aplicau calde, pe globul ocular. Altele se prezentau sub forma
unor solutii: macerate, ceaiuri, decocturi si infuzii din plante (petale de trandafir,
radacina de revent, coaja de stejar) sau ca unguente pe baza de grasimi animale.
La prepararea medicamentelor oftalmice, inca din vechime se pastra o
deosebita grija, in ceea ce priveste acuratetea cu care se lucra.
Ca forma farmaceutica distincta, Collyria apare prima data in Farmacopea
Romana, editia a III- a (1892), dar in partea a treia, la Farmacia veterinara, care
inscrie trei exemple de colire: cu atropina, nitrat de argint si opiaceu.
Medicamentele oculare locale au fost administrate numai sub doua forme
galenice: solutii si unguente, ambele multidoze, pana in anul 1950, cand apar
colirele prezentate sub forma liofilizata.
Colirele in doza unitara au fost dezvoltate abia in 1976, sub numele de
oftadoze, prezentate in recipiente de plastomeri (polietilena).

II.

Definitie si generalitati

Medicamentele oftalmice sunt forme farmaceutice sterile folosite in

tratamentul si pentru diagnosticarea ochiului bolnav sau lezat.
Farmacopea Romana X prevede ca monografii de generalitati:
-Oculoguttae (picaturi pentru ochi, colire): preparate farmaceutice sterile,
sub forma de solutii sau suspensii folosite in tratamentul sau diagnosticarea
bolilor de ochi. Se pot prezenta si sub forma de pulberi sterile care se dizolva
sau se suspenda inainte de folosire intr-un vehicul steril. Aceasta monografie
include si baile oftalmice: conditii asemanatoare de preparare, conservare si
control, se aplica si pentru baile oculare, care se prescriu in cantitati de cel putin
50 de grame;
-Unguenta ophtalmica (unguente oftalmice, oculente): preparate
farmaceutice semisolide, care se aplica pe mucoasa conjunctivala.
Denumirea de preparate oftalmice, provine de la cuvantul grecesc
ophaltomos = ochi sau medicamente oculare (lat. oculus, i = ochi), de
asemenea, mult folosita este si vechea denumire de colir.
Preparatele oftalmice se utilizeaza, in general, pentru actiune locala si se
aplica pe mucoasa conjunctivala oculara, cornee sau pleoape, gene dar si sub
forma de injectii oculare locale, cat si pentru actiune generala.
Din definitie reiese o diferentiere a formelor oftalmice in doua mari grupe:
1. Preparate oftalmice destinate tratamentului afectiunilor oculare, din care
cea mai mare categorie o constituie formele lichide, numite si colire;
2. Preparate pentru oftalmodiagnostic (gr. ohtalmos=ochi+dia+gr.
gnosis=cunoastere); diagnostic bazat pe reactia oculara produsa prin instilarea in
ochi a unei solutii cu substante specifice; ele sunt utilizate numai de personal
specializat, pentru a facilita un examen medical. De ex.: maresc sau micsoreaza
pupila, sensibilizeaza ochiul la atingere etc.;
La acestea se mai adauga o a treia categorie solutiile care permit aplicarea,
intretinerea, umectarea sau lubrifierea lentilelor de contact.
Medicamentele oftalmologice ofera urmatoarele avantaje:

Permit sa localizeze efectele substantelor medicamentoase in ochi,

evitandu-se astfel efectele sistemice nedorite. Tratamentul se adreseaza in
special aparatului lacrimal, conjunctival si tunicii externe a globului
ocular, care pot fi sediul unor infectii sau pot suferi lezari, in care
aplicarea locala a diferitelor substante active este obligatorie.
Terapia locala a zonei oculare are avantajul unei actiuni rapide si directe,
cu concentratii mici de medicamente.
4

Marele avantaj al caii de administrare locala, oculara, in comparatie cu

administrarea sistemica, consta in realizarea unor concentratii terapeutice mult
mai ridicate in tesuturile respective, mai ales in umoarea apoasa. Prin sange
(administrarea pe cale generala) acestea nu sunt posibile datorita existentei
generala hemato-oculare, care se opune in mare masura absorbtiei
medicamentului, ceea ce justifica preferenta medicilor pentru tratamentul local
in oftalmologie. Terapia locala este favorizata de sistemul larg de spatii
limfatice, care comunica intre ele si permit o absorbtie rapida a substantelor
medicamentoase.
Calea oftalmica permite o aplicare usoara, rapida, nedureroasa
netraumatizanta, cu ajutorul picatorului, direct sacul conjunctival, in locul
inflamat, traumatizat sau infectat. Prin miscarile pleoapelor, medicamentul lichid
se raspandeste pe toata suprafata ochiului. Aceasta administrare garanteaza
consintamantul pacientului, in particular, in timpul tratamentului cronic.
Desi picaturile pentru ochi sunt destul de usor de administrat, pacientii tind
inca sa le evite. Ca urmare, cercetarile actuale studiaza dezvoltarea unui sistem
de eliberare medicamentoasa indelungata prin utilizarea de diferite procedee
care sa creasca permeabilitatea oculara si sa prelungeasca durata de actiune.
De asemenea, prin aplicarea de bai oculare, care se practica usor, se
realizeaza rapid efecte antiinflamatoare, astringente, antiseptice, calmante.
Un colir actioneaza, in general, asupra corneei, conjunctivei si in
profunzime in tesutul ocular, dar poate avea si un efect sistemic.
Dintre dezavantaje enumeram:
1. Specificul strict local al leziunilor oculare, sensibilitatea deosebita a
mucoasei oculare, care se accentueaza in perioada de tratament (cand
aceasta este inflamata), cat si importanta organului vazului impun o serie
de exigente specifice, privind prepararea, conditionarea cat si
administrarea colirelor, ca si pentru medicamentele injectabile.
2. Administrarea la nivelul zonei oculare a unor medicamente care au
actiune generala nu da rezultate, deoarece corneea este putin
vascularizata si majoritatea substantelor medicamentoase folosite in
terapia oftalmica nu actioneaza decat daca sunt absorbite la nivelul
camerei anterioare a ochiului.
3. Solutiile oftalmice, in special, sunt medii prielnice pentru dezvoltarea
microorganismelor si pot produce suprainfectii.
4. Administrarea unei solutii oftalmice cauzeaza uneori microtraumatisme
si declanseaza mecanismul de aparare a ochiului. Datorita bogatei
inervatii a corneei, apar reflexul de lacrimare, senzatia de durere si
fotofobie, iritatie locala, uneori hiperemie, edem al conjunctivitei si
hipersecretie lacrimala. O data cu lacrimile, se elimina si solutia
oftalmica, deci substanta activa se pierde si respectiv efectul terapeutic
este diminuat.
5

5. Durata stationarii solutiilor oftalmice in ochi este scurta: de 4-5 minute

(dupa alti autori 5-6 minute).
6. Un alt dezavantaj este determinat de intoleranta locala a unor colire care
produc iritatii; aceasta are ca urmare eliminarea mai rapida a colirului,
deci si a substantei active de catre lichidul lacrimal, prin septul nazale.

III.

Formularea colirelor

Cele mai multe preparate oftalmice sunt formulate sub forma de solutii
sterile, izotonice si tamponate, deoarece majoritatea substantelor active sunt
solubile in apa. Forma farmaceutica de solutie este preferata, deoarece se
administreaza mai usor, sub forma de picaturi. Cu toate acestea, in situatiile in
care exista o solubilitate limitata sau cand este necesara o prelungire a actiunii
terapeutice, sunt indicate sistemele disperse ca suspensii, geluri, unguente,
inserte, sisteme terapeutice.
Colirele, ca forme farmaceutice sterile trebuie sa raspunda la aceleasi
conditii cerute pentru solutiile injectabile. La aplicarea unui colir in ochi, acesta
se comporta ca un corp strain, putand declansa, dupa caz: inchiderea pleoapelor,
lacrimare, o reactie dureroasa, o inrosire a conjunctivei. De aceea, pentru ca
aceste reactii sa fie minime sau sa nu aiba loc, cat si pentru a se opune tendintei
de eliminare a colirului din ochi, in formularea preparatelor oftalmice se va tine
seama de urmatorii factori: sterilitate, izotonie, izohidrie, stabilitate, toleranta,
lipsa particulelor insolubile (pentru solutii), toxicitate, timpul de contact cu
mucoasa oculara si penetratie.
Aceste conditii specifice implica alegerea substantei medicamentoase,
selectarea de solventi, vehicule, excipienti si adjuvanti, stabilirea metodei de
preparare, alegerea recipientelor de conditionare primara si ambalajul, cat si a
conditiilor optime de depozitare. De asemenea, in alegerea formei farmaceutice,
se va avea in vedere locul de actiune a colirului, daca se urmareste o terapie
locala sau sistemica, in fiecare caz intervin o serie de factori, ce influenteaza
efectul terapeutic.
III.1. Sterilitate
Prin definitie, colirele sunt forme sterile, pe toata durata de valabilitate si
administrare. Ochiul sanatos prezinta o mare capacitate de aparare fata de
actiunea microorganismelor, epiteliul cornean constituind o bariera fata de
infectii. Cand corneea este lezata, ea este mai sensibila decat alte tesuturi la
infectii, datorita absentei vascularizatiei. In cazul distrugerii corneei, bacteriile
pot patrunde pana in stroma si, prin dezvoltarea lor, provoaca ulceratii grave
putand duce la pirderea ochiului.
Germenul cel mai periculos, la acest nivel, este Pseudomonas aeruginosa,
care secreta o enzima ce lezeaza colagenul si deci fibrele tesutului cornean. O
rana superficiala (care nu totdeauna este usor vizibila, nici dureroasa), poate fi
periculoasa pentru penetratia bacteriana, pe care o permite. O usoara eroziune
poate aparea accidental din cauza unei utilizari necorespunzatoare a lentilelor de
7

contact. Daca epiteliul cornean este intact, riscurile sunt mai mici, deoarece
eventualele bacterii prezente sunt rapid antrenate si eliminate prin lichidul
lacrimal, care de altfel contine lizozim, enzima cu actiune antibacteriana. Alti
contaminanti ai solutiilor oftalmice sunt: Ps. fluorescens, Ps. pyoceanea,
Staphilococcus aureus Escherichia coli, Proteus vugaris, Bacillus subtilis.
Sterilitatea colirelor este asigurata prin urmatoarele procedee:
-

sterilizare;
preparare pe cale aseptica;
filtrare sterilizanta;
adaugare de substante conservante antimicrobiene;
combinarea procedeelor mentionate, tinandu-se seama de proprietatile
fizico-chimice ale substantelor medicamentoase.

Pentru majoritatea solutiilor oftalmice se prevad procedeele de sterilizare in

recipientul de conditionare definitiva:
- autoclavarea (cu vapori sub presiune, la autoclav) la 121 grade C, timp de
15-20 minute sau la 115 grade C, timp de 25-30minute (in industria de
medicamente);
- sterilizarea la 98-100 grade C, timp de 30 minute (in farmacie).
Sterilizarea prin vapori sub presiune in autoclav se aplica la solutiile sau
suspensiile apoase de medicamente termostabile. Ustensilele si recipientele din
sticla si portelan se sterilizeaza prin incalzire cu aer cald, in etuve la 180 grade
C, 60 minute, iar vehiculele uleioase la 140 grade C, 3 ore sau la 160 grade C, 2
ore.
In industrie, pentru recipiente, dopuri, picatoare din polietilena sau din alte
materiale plastice se recomanda sterilizarea cu oxid de etilen.
Operatia de sterilizare este obligatorie pentru colirele unidoze care sunt
destinate ochiului traumatizat sau folosirii in urma unei interventii chirurgicale;
la aceste colire adaugarea de conservanti nu este permisa, preparatele putand
devenii iritante.
Sterilizarea solutiei oftalmice se realizeaza dupa divizarea in recipiente
sterile, respectand conditiile de prelucrare aseptica. Procesul de baza pentru
realizarea de medicamente oftalmice sterile il prezinta prepararea pe cale
aseptica.
Filtrarea sterilizanta se aplica solutiilor oftalmice cu substante termolabile;
se utilizeaza filtre speciale, bacteriologice, din materiale poroase sau membrane
filtrante care retin microorganismele si sporii, toate operatiile efectuandu-se pe
cale aseptica, cu ustensile, recipiente si vehicule sterilizate in prealabil.
In farmacie, pentru cantitati mici de solutie, se utilizeaza filtre care se pot
adapta la o seringa hipodermica. Cele mai moderne sunt filtrele Millipore,
Sartorius, membrane filtrante, constituite din esteri de celuloza, cu dimensiuni si
porozitate variabile, fixate pe un suport poros, rigid, care se adapteaza la seringa.
8

Filtrele sunt spalate, sterilizate si pastrate in conditii aseptice. Este de preferat ca

aceste filtre (conditionate in ambalaj steril) sa se utilizeze o singura data.
Eficacitatea filtrului depinde si de alti factori ca: pH-ul solutiei, absorbtia de
substanta medicamentoasa pe filtru, sarcinile electrice ale filtrului si bacteriilor,
de tipul de filtrare, presiunea folosita (pozitiva sau negativa-vid). Spalarea si
sterilizarea filtrelor sunt dificile; exista riscul de a se dezvolta bacterii in
interiorul filtrului; de asemenea, unele substante retinute pe filtru pot impurifica
solutia care se va filtra ulterior prin acesta.
Adaugarea de agenti antimicrobieni este indicata pentru solutiile apoase
oftalmice multidoze. In formularea colirelor se vor evita eventualele interactiuni
intre substanta medicamentoasa si conservant si se va realiza totodata o corelatie
cu pH-ul optim de activitate a conservantilor.
O problema particulara a colirelor este aceea a mentinerii sterilitatii in
cursul utilizarii lor. Pentru colirele administrate in picaturi, in cursul fiecarei
prelevari preparatul poate fi contaminat, cu consecinte posibile ca: dezvoltarea
de culturi microbiene, modificarea pH-lui, degradarea substantelor active si
infectia ulterioara a ochiului.
Posibilitatea de a evita aceasta contaminare o constituie adaugarea de
conservanti antimicrobieni, dar si realizarea de recipiente de conditionare
adecvate. Conservantii utilizati trebuie sa fie bacteriologic activi in concentratii
compatibile, cu o buna toleranta locala. Ei vor fi selectionati tinand seama de
compatibilitatea cu componentele asociate in formula de colir. In unele cazuri,
insasi substanta activa este antiseptica.
Asigurarea sterilitatii, factor obligatoriu pentru preparatele oftalmice, in
cazul colirelor multidoze, se realizeaza prin adaugarea de borat fenilmercuric,
clorura de benzalconiu, diacetat de clorhexidina (F.R. X), in concentratia care sa
confere autosterilitatea produsului incepand din prima ora dupa preparare.
Utilizarea conservantilor este interzisa pentru un grup de produse oftalmice
cum sunt: mioticele, solutiile irigatoare din chirurgia oculara si produsele
enzimatice care se folosesc intraocular, in timpul opertiilor pe ochi. In acest caz,
exista un risc de toxicitate cand colirele contin conservanti. Aceste produse vor
fi conditionate in recipiente uni-doza, sterile.
La colirele fabricate industrial, sterilizarea solutiei se poate realiza fie
inainte de divizarea ei in recipiente sterile in conditii aseptice, fie in final, dupa
conditionarea primara.
In nici un caz, un colir nu se va utiliza mult timp dupa prima deschidere a
recipientului (maximum 15 zile). Pentru studiile de sterilitate sunt precizate
conditiile de prelevare a solutiilor oftalmice, in F.R.

III.2. Izotonie
Lacrimile lubrifiaza continuu suprafata ochiului, datorita miscarii ploapelor.
Ele sunt izotonice si mentinute la un pH vecin cu 7,4. In mod ideal solutiile
oftalmice trebuie sa fie izotone cu lichidul lacrimal, dar tonicitatea solutiilor are
importanta numai in momentul administrarii. Dupa instilare in ochi colirele sunt
imediat diluate in filmul lacrimal care impregneaza suprafata corneei si este de
dorit ca, in masura posibilitatilor sa nu se modifice acest echilibru.
Presiunea osmotica nu influenteaza pasajul medicamentelor, decat in masura
in care hipotonicitatea sau hipertonicitatea altereaza sau deterioreaza stratul
epitelial provocand iritatii. Distinctia intre izotonicitate si izoosmoza nu are insa
o valoare practica semnificativa la solutiile oftalmice.
Daca se administreaza cantitati mici de lichid (1-2 picaturi), instilarea nu are
nici o influenta. Din punct de vedere osmotic, solutiile a caror concentratie
corespund la o solutie 0,6-2% clorura de sodiu nu par a provoca intoleranta. Din
contra in cazul aplicarii de volume mari (bai oftalmice), izotonia trebuie sa fie
riguroasa.
Un colir hipertonic provoaca imediat o secretie de lacrimi, care dilueaza
lichidul instilat. Aceasta se explica prin faptul ca de ambele parti ale epiteliului
corneean se exercita o presiune osmotica. Daca picatura oftalmica are o presiune
osmotica diferita de cea a lichidului lacrimal, se produce transportul prin
membrana catre concentratia mai mare. La variatii mai mari de concentratii pot
apare dureri si iritatie. De aceea este necesar ca solutiile oftalmice sa prezinte o
presiune osmotica in limitele fiziologice. In mod ideal, ele trebuie sa aiba
aceeasi presiune osmotica cu lichidul lacrimal, care este aceeasi cu a sangelui.
In mod corect nu este vorba de izotonia solutiilor oftalmice ci de izoosmoza,
deoarece lichidul transportor nu este intravazal. In domeniul clinic, s-a obisnuit
sa se foloseasca termenul de izotonie desi nu este sinonim. Domeniul de
tonicitate, care nu da dureri, se incadreaza intre slab hipotonic si puternic
hipertonic, corespunzator unei concetratii de clorura de sodiu cuprinsa intre 0,71,4%.
Tonicitatea picaturilor pentru ochi este cuprinsa intre 250-300 mosmoli/kg1. Solutiile hipertonice sunt mai bine tolerate decat cele hipotonice; aceasta are o
mare importanta, deoarece concentratiile eficiente ale unor substante
(sulfamidele), conduc la solutii hipertonice.
Solutiile hipotonice pot cauza temporar edem al corneei, care are ca rezultat
o micsorare a vederii, iar solutiile hipertonice pot produce un disconfort, datorita
inabilitatii rapide a lacrimilor de a dilua solutia. De aici apare necesitatea de a
ajusta tonicitatea colirelor hipotone cu clorura de sodiu.
In caz de deficienta a filmului lacrimal, pacientul nu tolereza solutii
neizotonice; astfel, lacrimile artificiale care se utilizeaza trebuie sa fie izotonice.
10

Izoosmoza colirelor este necesara atunci cand ele se aplica pe ochiul operat, in
cazul bailor oftalmice cat si in cazul colirelor indicate pentru tratamente de
lunga durata.
F.R. X prevede ca solutiile hipotonice sa se izotonizeze; cand masa
substantei active este sub 1 % (m./m.), calculul se va efectua conform formulei
de la Injetabilia.
Solutiile oftalmice coloidale nu se izotonizeaza. Datorita naturii complexe a
preparatelor oftalmice, este mult mai usor sa se prepare la inceput colire fara
agenti de ajustare a osmolaritatii, dupa care se creste osmolaritatea pana la
valoarea izoosmotica, prin adaugarea unor cantitati necesare de agenti
izotonizanti. Cateodata, colirele pot fi hipertonice, chiar fara a adauga nici un
agent de ajustare a osmolaritatii, fapt datorat concentratiei mari de substanta
activa, din ratiuni terapeutice. In acest caz, pentru a micsora posibilitatea
aparitiei de iritatii oculare si disconfort, se utilizeaza cantitati minime din alte
componente, asociate in formula.
Ca solutii izotonice se utilizeaza: clorura de sodiu 0,9 %; azotat de sodiu
(potasiu) 1,45% (concentratia izotonica 1,62%) pentru saruri de argint si solutia
de acid boric 1,8% pentru saruri de alcaloizi (concentratia izotonica 1,9 %).
Pentru calculul izotoniei se pot utiliza, de asemenea, tabele cu scaderea
punctelor de congelare, cu echivalenti in clorura in clorura de sodiu sau diferite
monograme.
III.3. Izohidrie
Un rol important in asigurarea stabilitatii fizico-chimice a substantelor
medicamentoase, a tolerantei, penetratiei prin cornee, deci a eficacitatii
terapeutice, il are realizarea unui pH adecvat. Capacitatea tampon a lichidului
lacrimal este mai slaba decat cea a sistemului hemoglobina/peroxihemoglobina
din sange. PH-ul lichidului lacrimal este de 7,4 (7,35-7,95), deci usor alcalin
prin pierderea dioxidului de carbon, valori la care multe substante utilizate in
colire sunt instabile, deci realizarea unui pH apropiat de cel fiziologic, izohidria,
nu este intotdeauna posibila.
S-a determinat experimental ca valorile pH-ului tolerate de ochi variaza
intre 7,5-9,5; solutiile usor alcaline fiind mai bine tolerate de ochi decat cele
acide. De aceea se cauta un pH optim, ca rezultat al unui compromis, tinand
seama in primul rand de stabilitatea chimica, solubilitate, de permeabilitatea
celulara a medicamentului (cazul alcaloizilor, in general mai difuzibili in starea
de baza neionizata) cat si de toleranta oftalmica.
Valoarea de pH la care stabilitatea substantei este optima este denumita
valoarea euhidrica a pH-lui. Alegerea valorii pH-lui colirului este in functie de
asigurarea stabilitatii substantei si in al doilea rand de asigurarea tolerantei la
nivelul zonei oculare. Farmacistul trebuie sa realizeze colire cu un pH cat mai
apropiat de cel fiziologic, numai daca substantele medicamentoase sunt stabile
11

la acest pH, deci se acorda prioritate pH-ului de stabilitate fizicochimica a

substantelor active = pH euhidric. La valori mici de pH (exemplu: picaturile
pentru ochi cu sulfat de atropina pH = 4-5,5, tetracaina pH = 4-6), sensibilitatea
ochiului este considerabila. Un domeniu de pH cuprins intre 7-9 nu este dureros;
valori de pH sub 3,5 si peste 10,5 dau durere dupa aplicarea unui colir. Problema
solubilitatii se pune pentru sulfamide, mai usor solubile in mediu alcalin, cat si
pentru alcaloizi, mai solubili in mediu usor acid.
Permeabilitatea celulara are de asemenea importanta. Se stie ca membrana
celulara este in general mai permeabila pentru o molecula neionizata, bariera
lipofila celulara fiind mai accesibila pentru acestea. Acest concept este aplicabil
si in cazul epiteliului corneean, la nivelul caruia resorbtia are loc printr-un
mecanism de difuziune pasiva. Astfel, o solutie de pilocarpina, va fi mai putin
rapid activa la pH 4 decat la pH 7. Aceeasi remarca se impune pentru un
anestezic local: cocaina.
Experimentarea clinica arata, cateodata, ca exista in unele cazuri un pH
optimal pentru buna toleranta oftalmica. Astfel, un colir pe baza de bromhidrat
de scopolamina este bine tolerat la pH 6,5 dar devine dureros la pH 7,5. Un colir
cu cocaina va fi bine acceptat la pH = 6,1, dar devine dureros la pH = 6,8.
Studiile de toleranta pot fi utilizate pentru a aprecia pH-ul optimal al unui
colir. Ele trebuie sa tina seama de reactiile subiective: lacrimare, fotofobie,
senzatie dureroasa dar, si de date obiective, ca hipertermia conjunctivei. In
studiul unei noi formulari de colir, este util sa testam solutiile la pH-uri diferite,
pentru a gasi zona de pH optimala.
Lichidul lacrimal are o anumita capacitate tampon asupra colirului; imediat
dupa aplicare are loc o intensificare a secretiei lacrimale si prin tamponare se
inlatura declansarea durerii, datorita apropierii de pH-ul fiziologic. Datorita
administrarii sub forma de picaturi a solutiilor oftalmice, lichidul lacrimal prin
sistemele tampon (hidrogenocarbonat de sodiu, proteine) are capacitatea de
tamponare a colirelor cu pH diferite de al lichidului lacrimal, prin intensificarea
secretiei de lacrimi. Solutia izotonica de acid boric (1,9%) cu pH = 4,5-5 nu
produce senzatii de durere la administrare.
Valoarea de pH convenabila difera de la o substanta la alta. In general, se
vor utiliza, pentru tamponare, solutii cu capacitate tampon slaba.
Se indica o tamponare a colirelor numai pentru abateri mari de pH, deoarece
in celelalte cazuri intervine capacitatea de tamponare a lichidului lacrimal
(exemplu: tartratul de adrenalina, colhidratul de pilocarpina), dar pentru baile
oculare izohidria este obligatorie. In acest caz, capacitatea de tamponare a
lacrimilor nu poate avea efect, deoarece volumul solutiei cu care ochiul vine in
contact este mare; de aceea baile oculare trebuie sa fie izotone si euhidrice.
Pentru ajustarea pH-ului se utilizeaza acidul boric sau bicarbonatul de sodiu.
Se mai pot utiliza solutii tampon diferite ca:
- tampon borat (acid boric/borax) cu pH = 6,8-9,1;
12

- tampon fosfat (fosfat monosodic/fosfat disodic) cu pH = 4,5-8,5;

- tampon citrat (acid citric/citrat de sodiu) cu pH = 2,5-6,5.
Componentele sistemelor tampon trebuie sa fie stabile la autoclavare,
netoxice pentru ochi in concentratiile utilizate. Solutiile tampon borat si fosfat
sunt incompatibile cu unele saruri de alcaloizi si compusi anorganici, incluzand
sarurile de zinc. Tamponul borat formeaza chelati cu poliolii (glicerol), alcool
polivinilic. Tamponul borat are o buna toleranta dar si o usoara putere
bacteriostatica, asigurand o mai buna protectie ca tamponul fosfat, la o
contaminare microbiologica.
Sistemul tampon selectat va trebui sa aiba capacitatea de a mentine pH-ul
colirului, fara a specifica limitele din timpul pastrarii, dar trebuie sa permita
lichidului lacrimal sa ajusteze pH-ul preparatului la valoarea psihologica, dupa
instilarea in ochi.
In general, valoarea concentratiilor sistemelor tampon este cuprinsa intre
500-200 milimoli, dar cel mai frecvent sub 100 milimoli. In cazul substantelor
slab acide sau slab bazice, capacitatea intrinseca a tamponului este adecvata,
fara adaugarea de alte sisteme tampon.
III.4. Stabilitate
In general, stabilitatea unui medicament oftalmic difera de la o forma
farmaceutica la alta. Cele mai putin stabile sunt formele lichide solutiile
apoase, care sunt expuse alterarilor.
Factorii care influenteaza reactiile de degradare sunt grupati in:

factori externi: aerul lumina, temperatura; ei pot fi mai usor controlati

printr-o conditionare si o depozitare adecvata ale colirelor. Stabilitatea
substantelor medicamentoase din solutiile oftalmice este asigurata prin
utilizarea de apa fiarta, pentru dezaerare, inainte de preparare sau prin
inlocuirea aerului din flacon cu un gaz inert, azot in cazul fabricarii in
industrie. De asemenea, se indica repartizarea in recipiente de
conditionare primara, de culoare bruna (pentru foto-protectie) si
depozitarea colirelor la loc racoros, ferit de lumina.
factori interni: natura substantelor active si auxiliare (solventi, adjuvanti),
pH-ul solutiei. Multe substante utilizate in colire sunt oxidate la aer si-si
scad activitatea. Apa, solventul larg folosit la prepararea colirelor,
favorizeaza cele mai multe reactii de descompunere, din care, degradarea
hidrolitica este cea mai frecventa.

Mai pot avea loc reactii de oxidare, reducere, decarboxilare, aparitia de

precipitate sau colorarea solutiei. Pentru a evita alterarile, se adauga adjuvanti
ca: antioxidanti, chelatanti si fotoprotectori. Inlocuirea apei cu un solvent
anhidru, hidromiscibil, de tipul propilenglicolului sau polietilenglicolilor lichizi
13

nu este posibila deoarece acesti solventi sunt iritanti pentru ochi. In locul apei se
poate folosi uleiul de floarea soarelui neutralizat si sterilizat. Daca nu se poate
realiza stabilitatea substantelor in solutie apoasa, atunci se prepara solutii cu
agenti viscozifianti, care incetinesc viteza de hidroliza, sau se recurge la forma
de suspensie. O alta posibilitate consta in liofilizarea substantelor si
dizolvarea ,,ex tempore in solventul adecvat, pentru a obtine un colir lichid.
Unele substante auxiliare, ca polisorbatul 80, clorura de benzalconiu si
altele, pot favoriza reactii de oxido-reducere, grabind colorarea solutiei
oftalmice in timp (colirele cu cloramfenicol, sulfacetamida).
PH-ul este factorul principal care asigura stabilitatea substantelor in solutie;
acest pH este dat de solvent (apa distilata), de substantele care se dizolva in apa,
cat si de recipientul de conditionare primara sticla, care poate ceda din
alcalinitatea solutiei oftalmice, cu care vine direct in contact.
Cea mai mare parte a alcaloizilor si anestezicelor locale utilizate in terapia
oftalmica sunt esteri si saruri care hidrolizeaza in solutie apoasa si la care viteza
de hidroliza este dependenta de pH. Pe baza studiilor de stabilitate in timp, la
diferite valori de pH, s-a stabilit cinetica de hidroliza pentru fiecare substanta in
parte. De aceste studii se tine seama in formularea unui colir industrial. S-a
constatat ca solutiile oftalmice care prezinta un pH ce asigura o stabilitate
indelungata nu sunt bine tolerate. Astfel, la formularea colirului este necesar sa
se faca, dupa cum s-a prezentat, un compromis intre valoarea de pH, toleranta si
efectul terapeutic, dar in primul rand se tine seama de asigurarea stabilitatii
substantei si in al doilea rand de toleranta.
Medicamentele oftalmice preparate in farmacie se pastreaza timp scurt,
maximum 2 luni (daca contin conservant) si 15 zile dupa deschiderea flaconului,
pentru utilizare. Formele industriale au un termen de valabilitate intre 1-5 ani.
La aceste preparate, concentratia in substanta nu trebuie sa scada sub 90% ca de
altfel la toate specialitatile farmaceutice, pentru timpul prevazut pe recipient si
ambalaj.
III.5. Toleranta, lipsa de toxicitate
O importanta deosebita o are modul de formulare a preparatelor oftalmice in
vederea realizarii de medicamente bine tolerate la nivelul zonei oculare.
Tolerabilitatea este strans legata de eficienta terapeutica, asigurand o
biodisponibilitatea optima.
Prin structura anatomo-fiziologica ochiul este putin vascularizat, dar foarte
sensibil (sclerotica si corneea fiind zone cu terminati nervoase), reactionand la
iritatiile chimice si fizice prin declansarea lacrimilor.
Astfel, prima reactie care apare la aplicarea unui colir este senzatia de
durere, ca urmare a excitarii nervilor oculari, urmata de declansarea lacrimilor;
fenomenele sunt de lunga durata, dar ele influenteaza efectul terapeutic.
14

Toleranta colirelor depinde de natura substantei active, de concentratie, de

izotonomie, de vehicul, izohidre, adjuvanti (sistem tompon, agenti de stabilizare
conservanti etc.). Pentru a traversa corneea si a produce un efect terapeutic
optic, substantele medicamentoase trebuie sa prezinte proprietati amfifile (sa fie
solubile atat in lichidele apoase cat si in lipide). Aceasta caracteristica este
impusa de structura corneei, care la suprafata este formata din celulele epiteliale
bogate in substante lipoide, fiind un obstacol pentru trecerea electrolitilor,
comportandu-se ca o membrana semipermeabila (permite doar trecerea apei).
Straturile imediat urmatoare, sunt permeabile pentru substantele hidrofile
(substantele lipofile nu penetreaza). Astfel se explica penetratia prin cornee a
alcaloizilor si anestezicelor de baza; pe de alta parte, substantele ionizabile pot
traversa corneea pe calea lichidului extracelular, in cantitati direct proportionale
cu marimea moleculelor si respectiv a ionilor.
Datorita proprietatilor fizico-chimice unele substante medicamentoase sunt
iritante si produc durere la administrare: anestezicele locale sub forma de
clorhidrati, ionii metalelor grele (zincul), produsi cuaternari de amoniu in
concentratii mari; mai bine tolerate sunt nitratul de pilocarpina decat
clorhidratul, sulfatul de zinc decat clorura, clorhidratul de epinefrina decat
tartratul etc. Aceste substante, care in solutie disociaza in ioni, se absorb pe
membrana corneei, creand concentratii mari in anumite puncte, provocand
leziuni dureroase la interfata tesut-lichid in mod asemanator solutiilor
hipertonice.
Potentialul de iritare oculara este dependent de natura si pH-ul substantei,
tipul (slab sau tare) si concentratia sistemului tampon ales, de vehicule si
adjuvanti care pot cauza reactii de sensibilizare. Reactii alergizante pot fi date
mai ales de: anestezice locale, sulfamide, antibiotice, corticosteroizi, ionii
metalelor grele (zincul), compusii de amoniu cuaternar in concentratii mari.
Solventii anhidri (propilenglicolul, polietilenglicolul 400) nu sunt indicati
pentru prepararea colirelor, datorita senzatiei de arsura si higroscopicitatii mari.
Substantele tensioactive pot prelungi durerea, prin intarzierea eliminarii
substantei medicamentoase absorbite de catre lacrimi, iar in concentratii mari,
pot provoca leziuni superficiale, datorita denaturarii proteinelor corneei.
Solutiile oftalmice uleioase nu au actiune iritanta, ele sunt emoliente si mai
bine tolerate si au totodata un efect prelungit.
Toleranta se realizeaza printr-o tonicitate corespunzatoare, o valoare
adecvata de pH si prin prevenirea impurificarii microbiologice.
Stabilitatea, eficacitatea si toleranta care asigura o biodisponibilitate optima
medicamentelor oftalmice depind de o serie de factori (interni natura si
concentratia substantelor medicamentoase, natura solventului, natura
substantelor auxiliare folosite, izotonie, pH si externi lumina, temperatura, aer)
care concura la realizarea de preparate neiritante si sterile pe toata durata de
administrare. Producerea unei iritatii (care este de obicei cumulativa) creste
15

brusc secretia lacrimala si ca urmare are loc diluarea principiului activ si

antrenarea sa in fosa nazala, cu piederea eficacitatii terapeutice.
Efectul terapeutic al unui colir depinde in mare parte de timpul de contact al
substantei active cu mucoasa oculara, cat si de stabilitatea substantei
medicamentoase care poate suferi reactii de hidroliza, oxido-reducere,
racemizare etc., ce impun studii aprofundate in vederea realizarii unor formulari
optime ale medicamentelor oftalmice.
Aprecierea potentialului iritativ al colirelor este un parametru important in
cercetarea unei noi formule. Cercetarile se indreapta si spre alte preparate
chimice, cosmetice, recipiente oftalmice si alte materiale care in mod accidental
sau intentionat pot veni in contact cu ochiul, in timpul utilizarii lor.
Cercetarile recente asupra evaluarii tonicitatii preparatelor oftalmice
utilizeaza o singura aplicare sau aplicatii multiple de colir. Aplicatiile multiple
pot fi extinse pana la 21 zile si implica atat studii asupra fenomenului de iritare
cat si studii asupra gradului de toxicitate sistemica. Se efectueaza examene
oculare si biomicroscopice, care sunt insotite de observatii asupra congestiei
conjunctivei, inflamarii acesteia, maririi cantitatii de apa, complicatii ale irisului,
opacifierea sau incetosarea corneei. Aceste studii au dus la descoperirea a
numeroase metode in vitro si in vivo.
O atentie deosebita a fost acordata evaluarii efectelor conservantilor asupra
penetratiei corneene, studiilor de citotoxicitate si efectelor in ceea ce priveste
vindecarea ranilor oculare.
III.6. Depozitare
Colirele se pastreaza la loc uscat, ferit de lumina, la temperatura camerei.
Termenul de valabilitate a colirelor este diferit si depinde de stabilitatea fizicochimica a substantelor active, de prezenta sau absenta conservantului.
F.R. X nu mentioneaza un termen de valabilitate anumit pentru colire, dar
recomanda sa fie preparate la nevoie si sa se specifice pe eticheta termenul de
valabilitate.
Colirele preparate in farmacie se pastreaza timp scurt, maximum 2 luni cand
contin conservant, si se utilizeaza in termen de 15 zile de la deschiderea
flaconului.
Colirele preparate de industrie trebuie sa aiba in general un termen de
valabilitate de aproximativ 1-5 ani.
Colirele multidoze (sterilizate prin adaos de conservanti) nu se vor folosi
mai mult de 15 zile de la deschiderea flaconului, daca este asigurata stabilitatea
substantei medicamentoase.
Colirele unidoze se utilizeaza o singura data. Pentru baile oculare se
recomanda folosirea timp de 24 ore de la deschiderea flaconului.

16

IV. Administrarea colirelor

IV.1.Modul de administrare
1. Colire care se administreaza local, fara suport intermediar
Colire multidoze: solutii sau suspensii (administrate in picaturi) al caror
volum unitar a fost de 15 ml. pana in 1950 si a scazut pana la 5 ml., ca o
consecinta a regulii de utilizare a unui colir in termen de 15 zile dupa ce s-a
deschis flaconul (Directiva M.S. , Franta , 1975).
In prezent 60% din colirele industriale sunt conditionate in recipiente din
plastomeri si 40% in recipiente de sticla (mai ales sub forma de pulbere
liofilizata).
Colirele unitare (colir unidoza), numite si oftadoze contin formule clasice,
simple, de colire, conditionate in recipiente din polietilena, ambalate in cutii a
50 sau 100 unitati de 0,4 ml., pe pachete de 10 unitati. Se utilizeaza o singura
data. Ele ofera in primul rand avantaje de ordin bacteriologic: bolnavul primeste,
la fiecare instilatie, o solutie necontaminata; posibilitatea de trasmitere a unor
germeni microbieni la bolnav, in mediul spitalicesc, este teoretic nula. Se fabrica
numai industrial.
Preparate pentru spalarea externa a ochiului: bai oculare multidoze, livrate
impreuna cu un pahar ocular, pentru o aplicare; contin mai ales extracte de
plante si ape de flori.
Solutii chirurgicale apoase, unitare, sterile :
- pe baza de formule simple: lacrimi artificiale, injectii oculare (volum de 5
pana la 15 ml.), ele sunt rezervate irigatiei sau injectiilor intraoculare, in cursul
interventiilor chirurgicale, de tipul solutiilor de clorura de sodiu 0,9 % sau al
solutiilor saline echilibrate;
- fie pe baza de macromolecule (metilceluloza, gelatina, acidul hialuronic)
utilizate pentru a facilita aplicarea implantelor oculare, sau mai general, a
facilita chirurgia in umoarea vitroasa. Aceasta grupa este in plina dezvoltare si la
ea se adauga solutiile destinate conservarii grefoanelor corneene (Banca de
ochi).
Injectii locale de tip subconjunctival de 1 sau 2 ml., care permit o
concentratie superioara a substantei active, fata de cea obtinuta prin instilare,
mai ales cand substanta traverseaza greu corneea, cum este cazul multor
antibiotice.
2. Colire care se administreaza local, utilizand un suport intermediar
Hartiile pentru diagnostic, utilizat zilnic in salile de examen oftalmologic.
Se prezinta ca fasii de 5,5 cm. lungime, fie neimpregnate si gradate simplu, fie
impregnate cu fluoresceina, pentru depistarea leziunilor corneene; Forme
farmaceutice care opun rezistenta la drenajul lacrimal:
17

- inserte extraoculare insolubile, de tip OCCUSERT, aparute in 1973 in

S.U.A., de forma unui rezervor, care elimina, lent, in cateva zile substanta
activa, la nivelul fundului de sac conjunctival. Dupa epuizare, insertul este scos
si eventual inlocuit (utilizat in glaucompilocarpina), cu actiune retard;
- inserte extraoculare solubile; acestea sunt preparate sterile, solide, care se
introduc in sacul conjunctival, in vederea unei actiuni locale sau generale; ele
elibereaza substanta, in timpul unei perioade determinate, dintr-un suport
polimeric biodegradabil. Ele sunt conditionate individual, in recipiente sterile;
un insert cantareste 5 mg. si dureaza 24 ore, el se dizolva in lichidul lacrimal.
IV.2.Calea de administrare
Forma farmaceutica de colir este indicata a fi aplicata local, pe mucoasa
conjunctivala oculara, cornee, pleoape, gene, fiind esential destinata a realiza o
concentratie tisulara crescuta. Efectul terapeutic urmarit este in general localizat
la teritoriul mucoasei oftalmice, dar se poate vorbi si de o actiune sistemica.
Daca aceste preparate sunt considerate ca destinate uzului extern, ele pot da
local o absorbtie suficienta, pentru a produce uneori si o actiune generala. Pe de
alta parte este important de cunoscut ca eventualele leziuni locale, starile
inflamatorii permit o absorbtie generala, rapida.
Intensitatea si durata actiunii unui medicament aplicat la nivelul zonei
oculare depinde, pe langa alti factori, de exigentele cai oftalmice: caracteristicile
organului vazului.

18

V.

Exemple de forme farmaceutice oftalmologice

1.Azopt

Compozitie
Azopt este o suspensie de picaturi oftalmice de culoare alba. Contine substanta
activa brinzolamida (10 mg./ml.).
Actiune terapeutica
Azopt se utilizeaza pentru scaderea presiunii intraoculare (presiunea din
interiorul ochiului) la pacientii cu hipertensiune oculara (la care presiunea
intraoculara depaseste pragul normal) sau la pacientii cu glaucom cu unghi
deschis (o boala care se manifesta prin cresterea presiunii intraoculare datorata
imposibilitatii drenarii lichidului din ochi). Medicamentul este utilizat fie ca
adjuvant al tratamentului cu betablocanti sau analogi de prostaglandine (alte
medicamente utilizate pentru aceste afectiuni), fie ca monoterapie la pacientii la
care betablocantii nu se pot administra sau care nu raspund la acestia.
Medicamentul se poate obtine numai pe baza de reteta.
Indicatii
Cresterea presiunii intraoculare provoaca leziuni la nivelul retinei (suprafata
sensibila la lumina situata la polul posterior al ochiului) si la nivelul nervului
optic care transmite semnale de la ochi catre creier. Acest fenomen poate avea
drept rezultat pierderea grava a capacitatii vizuale si chiar orbirea. Prin
reducerea presiunii, Azopt reduce riscul aparitiei leziunilor. Substanta activa din
Azopt, brinzolamida, este un inhibitor al anhidrazei carbonice. Actioneaza prin
blocarea unei enzime numite anhidraza carbonica care este raspunzatoare de
19

producerea ionilor de bicarbonat din organism. Bicarbonatul este necesar pentru

producerea umorii apoase (substanta apoasa din interiorul ochiului). Prin
blocarea producerii de bicarbonat din interiorul ochiului, Azopt scade
producerea umorii apoase, reducand presiunea intraoculara.
Doze si mod de administrare
Doza de Azopt este de o picatura in ochiul (ochii) afectat (afectati) de doua ori
pe zi. Unii pacientii raspund mai bine la tratament in cazul administrarii unei
picaturi de trei ori pe zi. Inainte de utilizare, suspensia trebuie agitata.
Contraindicatii
Nu se recomanda utilizarea Azopt la pacientii cu afectiuni hepatice, deoarece nu
exista informatii referitoare la siguranta si eficacitatea medicamentului la acest
grup. Azopt nu trebuie folosit la pacientii cu afectare renala severa. Exista
informatii limitate cu privire la utilizarea medicamentului Azopt la copii. Azopt
nu trebuie utilizat la pacientii care pot fi hipersensibili (alergici) la brinzolamida
sau la oricare alt ingredient al acestui medicament, sau la sulfonamide (de
exemplu unele antibiotice). De asemenea, nu trebuie utilizat la pacientii cu
afectare renala severa sau cu acidoza hipercloremica (exces de acid in organism
datorat excesului de clorura). Azopt contine clorura de benzalconiu, care este
utilizata pentru decolorarea lentilelor de contact moi. Prin urmare, persoanele
care poarta lentile de contact moi trebuie sa acorde o atentie sporita in acest
sens.
Reactii adverse
Cele mai frecvente efecte secundare asociate cu Azopt (intalnite de la 1 pana la
10 pacienti din 100) sunt disgeuzie (gust amar sau neobisnuit in gura), dureri de
cap, blefarita (inflamatia pleoapelor), vedere incetosata, iritatii oculare, durere
oculara, ochi uscat, secretie oculara, prurit ocular (mancarime), senzatie de corp
strain in ochi, hiperemie oculara (ochi rosu) si gura uscata.
2.Tobradex
Compozitie
Tobradex (tobramicina si dexametazona) este o combinatie steroidica
antiinfectioasa multi-doza, preparata sub forma de suspensie oftalmica sterila si
unguent oftalmic steril, pentru aplicatii locale. Fiecare ml de suspensie oftalmica
Tobradex contine: substante active: tobramicina 0,3% (3 mg) si dexametazona
0,1% (1 mg.); conservant: clorura de benzalkoniu 0,01%; excipienti inactivi:
tyloxapol, edetat disodic, clorura de sodiu, hidroxietilceluloza, sulfat de sodiu,
acid sulfuric si/sau hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului) si apa purificata.
Fiecare gram de unguent oftalmic Tobradex contine: substante active:
20

tobramicina 0,3% (3 mg.) si dexametazona 0,1% (1 mg.); conservant:

clorobutanol 0,5%; excipienti inactivi: ulei mineral si petrolat alb.
Actiune terapeutica
Corticoizii suprima raspunsul inflamator la o varietate de agenti si, probabil,
intarzie sau incetinesc vindecarea. Intrucat corticoizii pot inhiba mecanismul de
aparare a organismului impotriva infectiei, un agent antimicrobian poate fi
folosit concomitent, in acele cazuri in care inhibarea mecanismelor de aparare
este considerata a fi clinic semnificativa. Dexametazona este un corticoid
puternic. Componenta antiinfectioasa din combinatie (tobramicina) este inclusa
pentru a actiona specific asupra microorganismelor sensibile. Studiile in vitro au
demonstrat ca tobramicina este activa impotriva speciilor sensibile ale
urmatoarelor microorganisme: stafilococi, incluzand S. aureus si S. epidermidis
(coagulazo-pozitiv si coagulazo-negativ), incluzand speciile penicilinorezistente. Streptococi, incluzand cateva din speciile grupului betahemolitic A,
cateva specii non-hemolitice si cateva specii de streptococcus pneumoniae:
pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter
aerogenes, Proteus mirabilis, Morganella morganii, majoritatea tulpinilor de
Proteus vulgaris, Haemophilus influenzae si H. aegyptius, Moraxella lacunata,
Acinetobacter calcoaceticus (Herellea vaginacola) si cateva specii de Neisseria.
Studiile asupra sensibilitatii bacteriene demonstreaza ca, in unele cazuri,
microorganismele rezistente la gentamicina isi pastreaza sensibilitatea la
tobramicina. Nu a aparut inca o populatie bacteriana semnificativa, rezistenta la
tobramicina. Cu toate acestea, rezistenta bacteriana se poate dezvolta dupa
intrebuintare prelungita. Nu exista date referitoare la absorbtia sistemica a
suspensiei oftalmice sau unguentului oftalmic Tobradex; totusi, este cunoscut
faptul ca dupa administrarea oculara a unor medicamente, acestea se pot absorbi
sistemic. Daca doza maxima de Tobradex suspensie oftalmica ar fi administrata
in primele 48 de ore (doua picaturi in fiecare ochi la interval de 2 ore) si ar fi
complet absorbita sistemic, ceea ce este putin probabil, doza zilnica de
dexametazona ar fi 2,4 mg. Doza fiziologica de inlocuire este de 0,75 mg. zilnic.
Daca Tobradex suspensie oftalmica se administreaza dupa primele 48 de ore de
tratament in doze de doua picaturi in fiecare ochi la interval de 4 ore, doza
zilnica de dexametazona administrata ar fi de 1,2 mg. Daca Tobradex unguent
oftalmic este administrat in ambii ochi de patru ori pe zi, doza zilnica de
dexametazona ar fi de 0,4 mg.
Indicatii
Tobradex suspensie oftalmica sterila si unguent oftalmic steril sunt indicate in
inflamatiile oculare care raspund la tratamentul cu corticosteroizi, asociate cu
infectiile oculare bacteriene superficiale, precum si atunci cand exista riscul
aparitiei infectiilor oculare bacteriene. Administrarea oculara a corticosteroizilor
este recomandata in inflamatiile conjunctivei palpebrale si ale conjunctivei
21

bulbare, ale corneei si ale segmentului anterior al globului ocular, in cazul in

care riscul utilizarii steroizilor in anumite conjunctivite infectioase se justifica
prin diminuarea edemului si inflamatiei. Corticosteroizii sunt de asemenea
indicati in uveitele cronice anterioare si in leziunile corneei datorate produsilor
chimici, radiatiilor, arsurilor termice sau corpilor straini. Utilizarea combinatiei
de corticosteroid cu un agent antimicrobian este indicata in acele cazuri in care
exista un risc crescut de aparitie a infectiilor oculare superficiale sau cand se
presupune prezenta la nivel ocular a unor bacterii potential daunatoare.
Componenta antiinfectioasa din combinatie actioneaza specific impotriva
urmatoarelor bacterii patogene: stafilococi, incluzand S. aureus si S. epidermidis
(coagulazo-pozitiv si coagulazo-negativ), incluzand speciile penicilinorezistente. Streptococi, incluzand cateva din speciile grupului beta-hemolitic A,
cateva specii non-hemolitice si cateva tulpini de streptococcus pneumoniae:
pseudomonas aeruginosa, Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Enterobacter
aerogenes, Proteus mirabilis, Morganella morganii, majoritatea tulpinilor de
Proteus vulgaris, Haemophilus influenzae si H. aegyptius, Moraxella lacunata si
Acinetobacter calcoaceticus (Herellea vaginacola), precum si cateva specii de
Neisseria.
Doze si mod de administrare
Suspensie: se instileaza 1 sau 2 picaturi in sacul conjunctival, la fiecare 4-6 ore.
Pe parcursul primelor 24-48 ore de tratament, doza va creste la 1-2 picaturi la
fiecare 2 ore. Frecventa administrarii va scadea treptat, odata cu imbunatatirea
semnelor clinice, iar tratamentul nu va fi intrerupt prematur. Unguent: se aplica
o cantitate mica de unguent in sacul conjunctival de 3-4 ori pe zi. Tobradex
unguent oftalmic se poate utiliza in asociere cu Tobradex suspensie oftalmica
(seara se administreaza unguentul, iar in timpul zilei se utilizeaza suspensia).
Prescriptia initiala sau reinnoirea prescriptiei pentru doze peste 20 ml. sau 8 g.,
trebuie facuta de catre medic numai dupa examinarea pacientului conform
Precautiilor mai sus mentionate.
Contraindicatii
Keratita epiteliala produsa de Herpes simplex (keratita dendritica), vaccina,
varicela si multe alte afectiuni ale corneei si conjunctivei. Infectiile
microbacteriene ale ochiului. Afectiuni fungice ale structurilor oculare.
Hipersensibilitate fata de oricare component al acestui preparat. Folosirea
acestei combinatii este intotdeauna contraindicata dupa inlaturarea fara
complicatii a unui corp strain cornean. Atentie! A nu se injecta in ochi. La unii
pacienti poate aparea sensibilitate la aplicarea locala a aminoglicozidelor. In
cazul in care apare reactia de sensibilizare, se va intrerupe administrarea.
Utilizarea prelungita a steroizilor poate produce glaucom, cu afectarea nervului
optic, defecte ale acuitatii vizuale si campului vizual si formarea unei cataracte
posterioare subcapsulare. Se impune monitorizarea de rutina a presiunii
22

intraoculare, chiar daca acest lucru este mai dificil in cazul copiilor si pacientilor
necooperanti. Utilizarea de lunga durata poate deprima raspunsul imun al
gazdei, crescand astfel riscul infectiilor oculare secundare. In acele afectiuni
care produc subtierea corneei si a sclerei, pot aparea perforatii dupa folosirea
topica a steroizilor. In afectiunile acute purulente ale ochiului, steroizii pot
masca infectia sau o pot exacerba.
Masuri de precautie
Generale: dupa administrarea indelungata a steroizilor exista posibilitatea
aparitiei unor infectii fungice persistente ale corneei. La fel ca in cazul altor
preparate antibiotice, intrebuintarea prelungita poate duce la proliferarea
organismelor non-sensibile, inclusiv fungi. Daca se produce suprainfectarea,
trebuie initiata o terapie adecvata. Reinnoirea repetata a prescriptiei trebuie
facuta de catre medic numai dupa examinarea pacientului cu biomicroscopul,
sau - atunci cand este cazul - prin colorare cu fluoresceina. Carcinogeneza,
mutageneza. Afectarea fertilitatii. Nu au fost realizate studii pentru evaluarea
potentialului carcinogen sau mutagen. Studiile efectuate pe sobolani carora li s-a
administrat subcutanat tobramicina in doze de 50 si respectiv 100 mg./kg.
corp/zi au dus la concluzia ca fertilitatea nu a fost afectata. Sarcina si alaptare: in
studiile efectuate pe animale, corticosteroizii s-au dovedit a fi teratogeni.
Administrarea oculara de dexametazona 0,1% la doua grupuri de iepuri gestanti,
a dus la o incidenta a anomaliilor fetale de 15,6% si respectiv 32,3%. Intarzierea
dezvoltarii fatului si o rata crescuta a mortalitatii au fost observate la sobolani
carora li s-a administrat dexametazona in tratament cronic. Studiile asupra
reproducerii efectuate la sobolani si la iepuri, prin administrarea parenterala a
tobramicinei in doze de pana la 100 mg./kg. corp/zi, nu au dus la concluzia ca
tobramicina ar afecta fertilitatea sau ar fi daunatoare fatului. Nu exista studii
adecvate si bine controlate efectuate pe femei gravide. Tobradex suspensie
oftalmica si unguent oftalmic se vor utiliza in timpul sarcinii numai daca
beneficiul potential justifica riscul potential de actiune asupra fatului.
Intrebuintarea in perioada de alaptare. Nu se cunoaste daca medicamentul se
excreta in lapte. Deoarece multe medicamente se excreta in laptele uman, se va
intrerupe temporar alaptatul pe durata tratamentului cu Tobradex suspensie
oftalmica si unguent oftalmic. Tratamentul pediatric: nu au fost stabilite
siguranta si eficacitatea administrarii medicamentului la copii.
Reactii adverse
Reactiile adverse care apar secundar administrarii combinatiei steroid-agent
antiinfectios, pot fi atribuite componentei steroidice, componentei
antiinfectioase sau combinatiei acestora. Nu pot fi stabilite cifrele exacte ale
incidentei reactiilor adverse. Cele mai frecvente reactii adverse secundare
administrarii oculare de tobramicina (Tobrex) sunt toxicitatea oculara localizata
si hipersensibilitatea, incluzand pruritul si edemul palpebral, precum si eritemul
23

conjunctival. Aceste reactii apar la mai putin de 3% dintre pacientii tratati cu

tobramicina. Reactii similare pot aparea si secundar utilizarii topice a altor
antibiotice aminoglicozidice. Nu au fost raportate alte reactii adverse; totusi, in
cazul in care se administreaza ocular tobramicina concomitent cu antibiotice
aminoglicozidice pe cale sistemica, concentratia serica totala va fi monitorizata.
Reactiile adverse datorate componentei steroidice sunt: cresterea presiunii
intraoculare cu posibila dezvoltare a unui glaucom si, uneori, afectarea nervului
optic; formarea unei cataracte posterioare subcapsulare; intarzierea vindecarii
leziunilor. Dupa folosirea combinatiilor de steroizi cu agenti antimicrobieni, s-a
semnalat dezvoltarea unor infectii secundare. Infectiile fungice ale corneei sunt,
in mod special, susceptibile de a se dezvolta concomitent cu aplicarea pe termen
lung a steroizilor. Posibilitatea invaziei fungice trebuie luata in considerare in
cazul oricarei ulceratii corneene persistente, pentru care a fost utilizat tratament
steroidic. Pot aparea infectii bacteriene oculare secundare, ca urmare a
deprimarii raspunsului imun al gazdei.
3.Rubjovit

Compozitie
Principii active: Iodura de rubidiu: 0,800 g.; Iodura de sodiu: 1,200 g.; Formiat
de calciu: 0,500 g.; Ascorbat de sodiu: 0,225 g. echivalent cu acid ascorbic:
0,200 g.; Hidroclorura de tiamina: 0,250 g. Excipienti: Borax: 0,108 g.; Acid
boric: 0,570 g.; Tiouree: 0,010 g.; Fenol: 0,071 g.; Lactoza: 0,490 g.; apa
distilata pana la: 100,000 ml.
Actiune terapeutica
Este bine cunoscut faptul ca solutiile oftalmice iodate au o remarcabila
capacitate de a neutraliza radicalii liberi, incetinind procesul de opacifiere al
cristalinului; de asemenea ele pot fi administrate cu rezultate bune si in alte
afectiuni oculare de natura reumatica, cum ar fi: irite, episclerite, coroidite,
sclerite, miopii forte etc. S-au obtinut rezultate bune asociindu-se iodurile
alcaline (iodura de rubidiu si iodura de sodiu sau de potasiu) cu clorurile de
sodiu sau de calciu; s-a observat ca acesti ioni favorizeaza resorbtia opacitatilor
din mediile transparente ale globului ocular. De asemenea s-a demonstrat ca
metabolismul cristalinului precum si mentinerea transparentei sale depind de
activitatea unor vitamine - dintre care cea mai importanta este tiamina (vitamina
24

B1) - a caror concentratie este sensibil scazuta in cazul cataractei. Pe baza

acestor observatii s-au facut numeroase incercari de a trata cataracta incipienta;
s-au obtinut rezultate bune si cu acid ascorbic (vitamina C). De aceea Sifi a
asociat cele doua vitamine mai sus-mentionate (B1 si C) cu iodurile, rezultand
un preparat utilizabil in tratamentul cataractei incipiente. Acest produs este util
si in tratamentul afectiunilor cronice ale coroido - retinei si ale corpului vitros.
Studiile clinice au confirmat faptul ca Rubjovit este unul dintre cele mai
eficiente medicamente pentru tratamentul acestor afectiuni.
Indicatii
Cataracta incipienta; miodesopsii; irite; episclerite; coroidite; miopii cu
modificari corio-retiniene.
Doze si mod de administrare
Se instileaza 1-2 picaturi, dupa sfatul medicului.
Contraindicatii
Produsul este contraindicat la pacientii cunoscuti cu hipersensibilitate in
antecedente la oricare dintre componentele sale. De asemenea este contraindicat
la pacientii care prezinta hipertiroidism, tireotoxicoza, tuberculoza. Se
recomanda ca produsul sa nu fie utilizat in timpul tratamentelor topice sau
sistemice cu medicamente ce contin mercur.
Masuri de precautie
Daca solutia este ingerata accidental sau este folosita in doze mari un timp
indelungat pot aparea fenomene toxice. A nu se administra la copii sub varsta de
3 ani. A se utiliza in maximum 15 zile de la prima deschidere a flaconului. A se
pastra la intuneric si la adapost de caldura.
Reactii adverse
Iodurile pot produce hipersialoree, lacrimare, coriza si eruptii cutanate, efecte
care dispar daca se intrerupe tratamentul.
4.Xalatan
Compozitie
Fiecare mililitru (1 ml.) contine: Ingredient activ: latanoprost 50 micrograme;
Alte ingrediente: clorura de benzalconiu, clorura de sodiu, fosfat dihidrogen de
sodiu monohidrat, fosfat disodic anhidru si apa pentru injectie.
Fiecare flacon de Xalatan contine 2,5 ml. solutie ce corespunde la aproximativ
80 picaturi.
Actiune terapeutica
25

Ingredientul activ al Xalatan este latanoprost, care apartine unui grup de

medicamente cunoscute sub denumirea de prostaglandine. Xalatan scade
presiunea oculara, crescand eliminarea lichidului din interiorul ochiului.
Indicatii
Xalatan se foloseste in tratamentul glaucomului si al hipertensiunii intraoculare,
stari in care presiunea intraoculara este crescuta.
Doze si mod de administrare
Pentru adulti: se administreaza o picatura de Xalatan in ochiul afectat o data pe
zi, de preferat seara. Daca trebuie sa folositi si alte picaturi pentru ochi, trebuie
sa asteptati cel putin 5 minute inainte de folosirea acestora. Daca purtati lentile
de contact, scoateti lentila (lentilele), picurati 1 picatura in ochiul dvs. si
asteptati 15 min. inainte de a va pune lentilele la loc. Daca uitati sa folositi
picaturile pentru ochi la timpul potrivit, asteptati pana vine timpul pentru
urmatoarea doza. Nu administrati o picatura in plus pentru a o compensa pe cea
uitata.
Xalatanul nu se recomanda copiilor.
Respectand punctele de mai jos va veti asigura ca Xalatanul este folosit corect:
1. Rasuciti pana la desfacere invelisul protector extern al flaconului.
2. Scoateti dopul intern al flaconului.
3. Trageti usor in jos pleoapa inferioara a ochiului afectat.
4. Aduceti flaconul aproape de ochi si apasati usor, astfel incat o picatura sa cada
in interiorul ochiului.
5. Puneti dopul inapoi.
Masuri de precautie
Inaintea folosirii Xalatanului trebuie sa informati medicul dvs. daca: sunteti
alergic la vreunul din ingredientii Xalatanului, sunteti insarcinata, doriti sa
ramaneti insarcinata sau alaptati copilul. Nu lasati medicamentul la indemana
copiilor.
Reactii adverse
Xalatan este de obicei bine tolerat, dar poate aparea o roseata usoara a ochiului.
Puteti avea senzatie de corp strain in ochiul dvs. Daca portiunea colorata a
ochiului dvs. (iris) este un amestec de culori ex. albastru-maroniu, verdemaroniu, gri-maroniu sau galben-maroniu, veti putea observa o modificare
foarte lenta a culorii ochiului intr-o anumita perioada de timp. Irisul poate
deveni mai maroniu si apare mai inchis la culoare. Diferenta de culoare a
ochiului poate fi mai evidenta daca se trateaza numai un ochi. Modificarile
vizibile ale culorii ochiului sunt foarte rare la pacientii cu culoare ,,pura a
ochilor ex. albastri, gri, verzi sau caprui. Xalatanul poate determina inchiderea
culorii, ingrosarea si cresterea genelor dvs. Rareori s-a observat o reducere a
vederii datorata unei umflaturi ce apare in retina, in principal la pacientii la care
26

cristalinul a fost scos sau inlocuit cu unul artificial. Daca acest fapt se intampla,
contactati medicul imediat. Inflamatia irisului a aparut foarte rar. Ca si in cazul
altor picaturi, daca vederea se tulbura cand puneti picaturile prima data, asteptati
pana senzatia dispare inainte de a conduce masina sau a opera alte utilaje. Putini
pacienti care folosesc Xalatan au prezentat roseata pielii. Spuneti medicului dvs.
daca observati orice reactie secundara nedorita.
5.Livostin

Indicatii
Simptomele conjunctivitei alergice (atat conjunctivita clasica cat si cea
sezoniera).
Contraindicatii
Hipersensibilitate la unul din componenti.
Precautii
La fel ca la toate preparatele oftalmice care contin clorura de benzalconiu, este
indicat ca pacientii sa nu poarte lentile de contact moi (hidrofile) in timpul
tratamentului cu Livostin picaturi oftalmice.
Sarcina si alaptare
La soareci, sobolani si iepuri, nu s-au observat efecte embriotoxice sau
teratogenice la administrarea unor doze sistemice de pina la 8.300 de ori mai
mari decit doza clinica locala recomandata. La rozatoare, la doze mai mari de
16.500 ori decat doza recomandata, au fost observate efecte teratogenice si/sau
resorbtie embrionala crescuta. Nu exista date suficiente asupra folosirii
picaturilor oftalmice Livostin la femeile insarcinate; de aceea, Livostin picaturi
oftalmice nu trebuie administrat in timpul sarcinii, cu exceptia cazului in care
beneficiile justifica riscul potential asupra fatului. Pe baza determinarii
concentratiei de levocabastina in saliva si laptele matern la femeile care
alapteaza, s-a calculat ca doza zilnica de levocabastina la sugar nu ar depasi 0,5
mg. dupa administrarea oftalmica de levocabastina la mama. Ca urmare,

27

Livostin picaturi oftalmice poate fi administrat in siguranta mamelor care

alapteaza.
Efecte asupra capacitatii de a conduce sau de a lucra cu masini
Livostin picaturi oftalmice nu produce sedare si nu diminueaza performantele
psiho-motorii; de aceea, pot fi administrate pacientilor care conduc autovehicule
sau opereaza cu masini.
Reactii adverse
Au fost raportate, ocazional, cazuri de iritatie locala slaba si tranzitorie, imediat
dupa instilarea picaturilor oftalmice Livostin. In larga experienta clinica, rareori
au fost raportate reactii alergice.
Mod de administrare
Deoarece Livostin picaturi oftalmice se prezinta sub forma de microsuspensie,
flaconul trebuie agitat inaintea fiecarei aplicari.
Adulti si copii: Doza uzuala este de 1 picatura Livostin in fiecare ochi, de 2
ori/zi. Doza poate fi marita la 1 picatura de 3-4 ori/zi. Tratamentul trebuie
continuat cat timp este necesar pentru disparitia simptomelor. Livostin picaturi
oftalmice trebuie utilizat in decurs de 1 luna, de la deschiderea flaconului.
Pacientii trebuie informati despre masurile necesare pentru evitarea unei
eventuale contaminari a flaconului.

28

Concluzii
Bolile de ochi ii au cauza principala in disfunciile renale i hepatice. Cand
rinichii nu funcioneaza corespunzator (nu filtreaza corespunzator sangele de
reziduri), terenul (structura psihico-fizica) este slabit, sangele se intoxica, ceea
ce permite agenilor iritani (fizici, chimici, microbieni) sa atace partea cea mai
delicata a corpului ochiul. Anumite boli pot cauza probleme oculare i pot
provoca deteriorarea delicatului aparat ocular. Iata cateva din cele mai intalnite:
avitaminozele (A, C), diabetul, insulinemia, hipertensiunea arteriala,
ateroscleroza cerebrala, afeciuni tiroidiene, hipertiroidia, hipoparatiroidismul,
nefrita, galactozemia, sindroamele Down, Lowe i Werner, dermatita atipica,
sifilisul etc.
Bolile i starile degenerative asociate imbatranirii i atribuite radicalilor liberi
includ arterioscleroza, hipertensiunea arteriala, artritele, cancerul, bolile de
inima, glaucomul, cataracta, boala Alzheimer, pierderea memoriei i apoplexia.
Imbatranirea este, prin urmare, nu un proces cronologic cauzat de trecerea
timpului, ci mai curand un proces biologic determinat de viteza cu care radicalii
liberi distrug celulele, ataca esuturile i afecteaza funciile vitale.
Oamenii care mananca mai puin de trei porii i jumatate de fructe i legume
pe zi sunt de patru ori mai dispui la cataracta, pe masura ce inainteaza in varsta.
In special, carotenoizii, vitamina C i acidul folic din fructe i legume combat
deteriorarea produsa de radicalii liberi, care duce la opacizarea cristalinului,
boala cunoscuta sub numele de cataracta.
Grasimile animale, zaharul, sarea, bauturile cofeinizate (cafea, coca-cola,
etc.), alcoolul, tutunul sunt articole care dauneaza aparatului ocular.
Un nivel ridicat de grasimi in sange (mai ales fosfolipide) este asociat cu un
risc ridicat de formare a cataractei i a altor boli oculare. Grasimile sunt
substanele care oxideaza cel mai uor i pot antrena degenerari serioase prin
aciunea radicalilor liberi. Este important a se folosi ca surse de grasime in
alimentaie semine, migdale, nuci, avocado, ulei de masline i ulei de semine
de in i evitai margarina, grasimile saturate, dar i uleiurile polinesaturate
(porumb, soia, floarea-soarelui etc.) in cantitai mari.
Galactoza i lactoza ce provine din zaharul din lapte pot conduce la niveluri
ridicate de insulina, lucru ce poate determina apariia cataractei cat i a altor boli
oculare. Pe deasupra, laptele este i o sursa primara de alergeni, fapt ce poate
genera afeciuni oculare.
Nivelurile ridicate de glucoza din sange produc cataracta.
29

Taurina este aminoacidul cel mai concentrat din ochi; o deficiena in taurina
altereaza structura i funcia retinei. Taurina are o influena benefica asupra
evoluiei cataractei. Este, de asemenea, o substana trofica utila in regenerarea
nervului optic. Taurina contribuie la regenerarea nervilor. Surse bune de taurina
sunt mazarea, nautul, lintea, migdalele, nucile, alunele, semine de susan i
floarea-soarelui, pulbere de rocove, drojdia de bere.
Foarte multe medicamente pot produce afeciuni oculare sau complicaii ale
acestor boli: barbituricele, medicamentele antihipertensive, medicamente
antidiabetice orale, inhibitorii monoamino-oxidaza, antidepresivii triciclici,
fenotiazinele, corticosteroizii, alopurinolul, tetraciclina i alte antibiotice
atingand un spectru foarte larg, sulfonamidele, antihistaminele, pilocarpinul,
agenii anticolinesterazei, myleranul i alte medicamente radiomimetice,
anticoncepionale orale, pontocaina, ergotul, grupul morfinelor, streptozotocina,
i multe alte medicamente.
Anumite substane chimice sunt extrem de daunatoare ochiului. Iata doar
cateva: paradiclorobenzolul (folosit in deodorani, substane care indeparteaza
moliile i insecticidele), naftalina (pentru molii), fumul de igara (poate produce
cataracta sau degenerescena maculara), vopselele de par (modificari ale
cristalinului), gazele toxice etc.
Diferite surse de radiaii cum ar fi razele X, microundele, razele infraro ii,
radiaii ultraviolete puternice de la soare (evitai sa privii direct soarele). Surse
puternice de caldura pot provoca diverse boli ale ochiului. Este indicat a se purta
ochelari de soare pentru a reduce riscul de cataracta aparuta in urma leziunilor
cumulative provocate de razele ultraviolete.
Intre starea psihica i aspectul ochilor este o puternica legatura. Pupilele se
contracta la tensionarea sistemului nervos parasimpatic i se dilata la tensionarea
sistemului nervos simpatic. Stresul provenit din emoiile negative i oboseala
excesiva poate determina imbolnavirea ochiului. Spre exemplu, anorexia
nervoasa a fost asociata cu formarea cataractei. Stresul poate determina creterea
tensiunii intraoculare, antrenand tulburari ale vaselor capilare ce iriga retina,
ducand la alterari ale acesteia i, totodata, la scaderea vederii. Se crede ca
afeciuni precum glaucomul, miopia, cataracta, degenerescena maculara i alte
afeciuni oculare pot avea printre cauze i stresul.
Consumul suficient de apa este deosebit de important, pentru ca ochiul are
nevoie de o hidratare corespunzatoare pentru buna funcionare. Fara apa nu am
putea nici macar sa clipim i chiar am orbi.

30

Bibliografie
1. Baloescu C., Curea E., Controlul medicamentului, Editura Didactica si
Pedagogica, Bucuresti, 1983;
2. Leucuta S., Tehnologia formelor farmaceutice, Editura Dacia, ClujNapoca, 1995;
3. Stanescu V., Tehnica farmaceutica, Editura Medicala, Bucuresti, 1995;
4. Chiselita D., Ghid de lucrari practice in oftalmologie, Editura CERMI,
Iasi, 2001;
5. Stroescu V., Bazele farmacologice ale practicii medicale, Editia a VII-a,
Editura Medicala, Bucuresti, 2001;
6. Marcean C., V. Manta Mihailescu, Ghid de farmacologie pentru asistenti
medicali si asistenti de farmacie, Editura ALL, Bucuresti, 2013;
7. Moldovan M.,Moldovan A.,Oftalmologie. Notiuni de curs pentru asistenti
medicali, Editura All, Bucuresti, 2013;
8. www.sfatulmedicului.ro.

31