Legenda lacramioarelor

Eusebiu Camilar
Legenda spune c triau odinioar, n mijlocul unui castel din basme doi copii de rege: un biat i o
fat. La natere, cei doi copii primiser de la Zna cea Bun cele mai minunate daruri: frumuse e,
nelepciune, cuminenie. Cei doi copii crescuser mpreun i i petreceau tot timpul , jucndu-se n
grdinile castelului, grdini pline de flori.
Din pcate, atunci cnd copiii au mplinit 10 ani, o boal nemiloas a cuprins inutul n care locuiau i
ntregul lor regat a fost cuprins de jale. Era o boal ciudat: Oamenii adormeau i nu se mai puteau
trezi.
ntr-o diminea nsi fiica regelui nu s-a mai putut trezi. Atunci fratele ei, sfiat de durere a plecat n
lumea mare ca s gseasc un leac pentru draga lui surioar. A colindat mri i ri, dar n zadar
nimeni nu tia ceva despre leacul acestei boli.
Vznd c nu are cum s-i ajute sora, fiul mpratului ncepu s plng. i plnse zile i nopi ntregi.
Dup un timp n jurul lui au nceput s creasc nite plante pe care nimeni nu le mai vzuse pn
atunci: aveau frunzele destul de late i nite tulpinie delicate, pe care se nirau, ca nite mrgelue
albe, floricele de o deosebit gingie. Dar ce uimea cel mai tare la aceste flori, era mirosul lor
ptrunztor i deosebit de plcut.
Biatul se opri din plns, culese un bucheel cu gnd s-l duc la cptiul surioarei lui, care nu mai
avea mult de trit.
Se apropie de pat, puse bucheelul i privea la chipul frumos al tinerei prinese.
Deodat fata trase aer adnc n piept i deschise ochii, ntrebnd:
De unde vine acest miros dumnezeiesc?
Prinul, fericit i uimit, i ntinse bucheelul de flori i zise:
Acestea sunt lacrimile mele de durere. Zna Bun mi-a ascultat ruga nentrerupt i i-a redat firul
vieii.
De atunci acele flori s-au numit lcrmioare. Oamenii le-au plantat n grdinile lor ca s-i bucure
ochii i sufletul.