Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Metalul galben era un metal al zeilor, care ii dadea putere celui care il detinea. Un tezaur mare conferea putere mare. De la
fabuloasele comori ale lui Mithridate si Decebal, capturate de romani, la pierdutul tezaur al lui Montezuma ori la aurul nibelungilor
scufundat in Rin, puterea unei capetenii si a neamului sau a pierit odata cu tezaurul. Biograful lui Carol cel Mare spunea, chiar, ca
avarii au pierit pentru ca si-au pierdut tezaurul. Gloria si puterea erau garantate de aceste comori de aur care, ingropate la vreme
de restriste, puteau asigura renasterea unei comunitati dupa ce trecea primejdia. Tezaurul era un fel de "banca nationala", un soi
de depozit obligatoriu. Insa istoria are caile ei nestiute si, de multe ori, poate de cele mai multe ori - aceste tezaure au r ama s
ingropate, impreuna cu sperantele celor ce le-au ingropat in p ama nt. Au trecut ani, secole, uneori milenii, iar sapa ori plugul
vreunui taran a ajuns sa dezgroape din uitare cate o comoara. Sperantele ingropate impreuna cu ea, odata iesite la lumina, s-au
transformat adesea in blesteme, iar tezaurele nu si-au gasit linistea decat in vitrinele cate unui muzeu.
In vremea migratiilor, la noi, in Carpati, s-au ascuns multe tezaure, probabil mai multe decat in orice parte a Europei. Insa
comorile printilor barbari sunt mai putin cunoscute decat cele ale egiptenilor sau ale scitilor: ele au r ama s in umbra, la fel ca
epocile din care provin. Tezaurul de la Pietroasa, descoperit in Muntenia si ajuns la Bucuresti, dupa nenumarate peripetii, este cel
mai faimos tezaur ce provine din acele vremuri. Este atribuit vizigotilor din secolul al IV-lea, si nu are egal in Europa. De o
frumusete si un rafinament fara se ama n sunt si tezaurele gepidice, descoperite la noi in tara , mai cunoscut fiind cel de la
Apahida. Cat de barbari erau, de fapt, acesti barbari, capabili sa creeze si sa pretuiasca frumosul la cote din cele mai inalte? Tot
din vremea migratiilor dateaza alte doua tezaure, descoperite in p ama nt romanesc, care au luat calea Vienei.
Tezaurul de la Sannicolau Mare
Sala-tezaur a muzeului din Viena are cam un sfert din marimea salii tezaurului de la Muzeul National de Istorie din Bucuresti.
Aici piesele au atras imediat atentia si au fost confiscate si inventariate de catre magistratul municipal Ioan de Boraros. O alta
varianta spune ca, atunci cand taranul a incercat sa le vanda, proprietarul terenului, un anume Nacu, a aflat si a alertat autoritatile.
Era in interesul lui, caci legea oferea o compensatie atat descoperitorului (daca declara imediat comoara), cat si proprietarului p
ama ntului, iar daca descoperitorul nu declara, dar era denuntat, partea acestuia ii revenea denuntatorului. Deci, Nacu ar fi primit
ambele parti ale rasplatii. Indiferent cum s-a intamplat, cert este ca cea mai mare parte a tezaurului a ajuns intr-un final de la
Pesta la Viena, unde se afla si astazi. Unele dintre piese fusesera deteriorate, li s-au rupt tortile sau unele parti ornamentale. Sotia
lui Nera Vuin a declarat ulterior ca a pastrat si ea cateva piese mici, pe care le-a topit. Despre soarta taranului care a facut
colosala descoperire nu mai stim mare lucru: doar ca nevasta sa a batut de doua ori pe jos drumul pana la Viena, ca sa-i ceara
imparatului partea sa de recompensa. Nu a primit nimic. Locul in care s-a descoperit tezaurul se afla astazi pe strada Comorii.
Descoperirea a avut in epoca un mare rasunet, valoarea sa fiind estimata la trei milioane de florini. Tezaurul de la Sannicolau
Mare a fost expus si la Budapesta, de doua ori, prima data in 1884, apoi in 2002, la aniversarea a doua sute de ani de la fondarea
Muzeului National al Ungariei. In Romania nu a fost expus niciodata. Au existat cereri din partea Muzeului Banatului, pentru
realizarea unor copii, insa muzeul din Viena a refuzat, pe motiv ca se pot deteriora originalele. Au existat doua serii de copii
efectuate prin galvano-plastie, una la Muzeul Banatului si una la Szeged . Cea de la noi a fost rechizitionata de o comisie militara
sarba, in anul 1919, si nu se mai stie nimic de ea. Cea de la Szeged exista si azi. Despre o restituire a tezaurului nici nu poate fi
vorba.
Ce s-o fi intamplat cu perechile lipsa? Foarte probabil, au fost gasite impreuna cu celelalte piese, dar li s-a pierdut urma. Sperand
ca poate, totusi, au fost ingropate undeva aproape de locul descoperirii tezaurului, in 2006, o echipa mixta de arheologi romanomaghiara, condusa de Florin Drasovean, a investigat zona, cu aparatura performanta. Nu s-a gasit nimic. Cautatorii de comori au
rascolit si ei in zadar si continua sa rascoleasca si astazi in preajma locului unde acum 211 ani a iesit la iveala comoara.
Tezaurul este alcatuit din sapte ulcioare, ornamentate cu figuri florale, mitologice si geometrice, sapte vase joase - doua farfurii
mai mari, doua mici, doua patere si un platou oval -, un bol cu o lucratura extrem de sofisticata, trei pocale, dintre care doua cu un
cap de taur rasucit, privind inapoi si sprijinite pe trei picioare, iar un al treilea, in forma de scoica (nautilus), doua potire, doua cani
si un corn in forma de palnie. Majoritatea au inscriptii: in greaca, in limbi locale, dar cu alfabet grecesc, inca nedescifrate
satisfacator, in semne cu aspect de rune, de asemenea nedescifrate satisfacator. In inscriptia de pe vasul nr. 21 apar "jupanii"
(scris zoapan) Boila (Boila sau Buila) si Butaul, considerate de unii cercetatori nume romanesti.
Descoperirea este unica, iar specialistii au reusit sa faca prea putine paralele cu piese gasite in alte parti. Nu s-a ajuns nici astazi
la un acord asupra provenientei tezaurului. Datarea s-a facut intre secolele al VI-lea si al IX-lea dupa Hristos. Bulgarii spun ca a
apartinut unui print bulgar, ungurii ca e hunic, apartinand poate lui Attila, sau chiar timpuriu maghiar, impingand datarea pana in
secolul X, cercetatorii nostri spun ca a fost al ducelui Ahtum, un descendent al voievodului Glad. Unii considera ca piesele au fost
executate de mesteri aurari din Crimea , altii ca au fost lucrate la Bizant, si nu au fost uitati nici pecenegii. Cele mai multe fire trimit
insa spre o origine avara a tezaurului. Desi la prima vedere ansamblul pare unitar, piesele sunt de proveniente diferite si chiar din
epoci diferite. Ele au fost la un moment dat stranse laolalta si ascunse. E posibil sa fi fost vorba de un tribut platit de Bizant
vreunui print barbar de la Dunare, prin care se cumparau linistea si securitatea in zona. Unele vase au inscriptii grecesti cu mesaj
crestin, altele au reprezentari de inspiratie persa-sasanida, altele trimit spre zona central-asiatica, iar altele sunt greco-romane. Un
amestec ametitor, care insa nu stirbeste cu nimic din frumusetea intregului. Ceea ce confera o mare valoare tezaurului este insa
lucratura mesterilor aurari care le-au faurit, o lucratura aproape de perfectiune. Studiile facute de catre cercetatorii austrieci, care
au efectuat o scanare microscopica asupra pieselor, marind detaliile de 4000 de ori, au aratat ca exista ornamente de doar un
milimetru, pentru care s-a lucrat cu trei instrumente diferite.
Cel mai important pandantiv e reprezentat de un barbat intr-o barca, aflat chiar langa margeaua de cristal. Celelalte 50 de
pandantive infatiseaza unelte si arme miniaturale, separate la anumite intervale de frunze de aur. Se crede ca acest minunat lant
petrecut peste corp avea rol de amuleta, protejandu-l pe purtator. In ultima vreme, s-a emis ipoteza ca era purtat de o femeie.
In cel de-al doilea tezaur, aflat acum la Budapesta, se aflau 10 perechi de fibule din aur si pietre semipretioase, trei vase deosebit
de frumoase, incrustate cu pietre scumpe, o fibula din onix si un inel de logodna. Piesele sunt de factura germanica si romana:
cele din primul tezaur - mai mult de inspiratie romana, iar cele dintr-al doilea - mai mult germanice. Fibulele au o lucratura
magnifica, iar brosa cu onix este unicat pentru vremea respectiva. In primul tezaur se gaseste cel mai mare medalion din cate sau pastrat din Antichitate. Lucratura pieselor este de cea mai inalta clasa, iar tezaurul, in intregul lui, reprezinta unul dintre cele
mai valoroase din epoca. Specialistii spun ca piesele din tezaurul de la Simleul Silvaniei trebuie sa fi fost stranse de-a lungul a
150 de ani si ingropate sub amenintarea unei primejdii teribile.
Podoaba
In fata acestui delir al comorilor romanesti, pe care le puteai intalni doar imaginate in basme, din cel mai pur aur, batute cu pietre
scumpe si lucrate cu cea mai mestesugita arta, restul exponatelor palesc. Vitrinele de la Kunsthistorisches Museum care
adapostesc piesele din tezaurul de la Simleu sunt chiar langa cele sub care se afla comoara de la Sannicolau Mare. Pentru
turistul atent, trebuie sa fie izbitor faptul ca cele mai impresionante exponate provin din p ama ntul romanesc. Celelalte sunt din
Ucraina , Serbia , Croatia , Cehia, Slovacia. Singurele piese remarcabile ce provin din Austria sunt cele din tezaurul de la
Untersibenbrunn, dar nici pe departe de valoarea celor descoperite in Romania . Dupa un tur al incaperii, e usor de constatat ca
jumatate din sala tezaurelor din acest muzeu este ocupata de piese de la noi. In vitrinele de langa cele doua mari tezaure se mai
pot vedea superbe fibule digitate din argint aurit, ornamentate cu spirale, descoperite la Seica Mica si in alte locuri neidentificate
din Ardeal, precum si catarame maiestrit lucrate, de aceeasi provenienta, datate in a doua jumatate a secolului al V-lea. Dar
calatoria printre tezaurele romanesti nu e nici pe departe incheiata.
Tezaurul dacic
Coborand si mai mult in timp, ajungem si la epoca dacilor, foarte bogat reprezentata in mica sala a tezaurelor, caci o vitrina lunga,
ce nu poate fi cuprinsa dintr-o singura privire, straluceste de odoare ce au apartinut stramosilor nostri.
Placuta de la Cioara
E asezata chiar la intrarea in incapere si eticheta din capatul ei spune: "Dakischer Silberschmuck". Adica podoabe dacice de
argint (si argint aurit), toate situate intre secolul al II-lea inainte de Hristos si secolul I dupa.
Obiectele insirate de la stan ga la dreapta, numerotate si insotite de explicatii cuminti in germana, par a fi desprinse din inventarul
vreunei familii de neam ales, gata de plecare. Ele provin insa din mai multe localitati: un colan frumos rasucit, de la Moroda
(Arad), alte doua, mai mari, descoperite la Marca (Salaj), un lant din inele duble, cu un pandativ rotund, de care atarna noua piese
ascutite de argint, descoperit la Somesu Cald (Cluj)... In mijlocul vitrinei celei lungi troneaza o bratara dacica din argint aurit, cu
sapte spire, descoperita la Orastie, aidoma celor de aur recuperate recent. Bratara de la Viena poarta patina celor doua milenii
petrecute in p ama nt, luciul sau este inegal, umbrit din loc in loc de pete si zgarieturi.
Cele doua personaje infatisate au fost considerate de unii ca fiind preoti, de altii drept razboinici. Vasile Parvan considera ca
reprezentarea aceasta apartine unui tip strain de cel dacic, in vreme ce arheologii de astazi sustin, din contra, ca este cea mai
tipica manifestare a artei dacice. Personajele nu au caracteristici dacice, fata lor este imberba si ovala, alungita, imbracamintea nu
are mai nimic in comun cu cea a dacilor de pe Columna lui Traian sau Monumentul de la Adamclisi, nici incaltamintea. Cu toate
aceste controverse, placuta de la Cioara, care probabil impodobea o centura de piele, apartine unui tezaur cu siguranta dacic din
secolul I inainte sau dupa Hristos.
Vitrina se opreste brusc in fata usii, curmandu-mi intrebarile: ce printesa daca si-o fi strans laolalta brosele, inelele, bratarile si
colierele, si le-a ascuns la vreme de restriste? Si cine o fi purtat bratara cea de sapte ori rasucita? Unde or fi disparut celelalte
piese din tezaur, mai mult de jumatate?
Basmul de aur
Catar ama
Nici mirosul de frezii, nici valsul de la Rathaus nu ma mai pot seduce dupa ce ies de la muzeu. As vrea sa pot spune ca
experimentul trait in mica sala a tezaurelor a fost unul al rigorii stiintifice, al documentarii severe si minutioase. Nu a fost asa decat
in mica parte. Strania lume a comorilor noastre de acum multe secole imi devenise, in timp ce o priveam, brusc familiara. La un
moment dat, mi-am dat se ama ca tineam inutil in mana carnetelul de notite cu foile albe, iar aparatul de fotografiat imi atarna
neputincios la gat: ma trezisem transportata in afara timpului, in lumea basmelor copilariei.
Coloane dacice
Toate acele tezaure erau aidoma comorilor imparatesti din povesti, stralucitoare si batute cu nestemate, cu atat de mult aur si
atata filigran, cu imparati si printi, cu vrajitoare si jivine fermecate. Din cand in cand, pe langa mine trecea in graba cate o
profesoara cu glas ragusit, explicand elevilor ei in aspra limba germana cate ceva despre tezaurele de acolo. Copiii priveau uimiti
pocalele de aur, apoi dispareau in salile urmatoare. Ori vreun turist japonez se mai apropia de vitrine curios, sa vada la ce ma uit
de minute in sir, cu atata insistenta. Apoi reveneam in basmul meu. La o masa statea Imparatul Verde, band vin din pocale de aur
si mancand bucate alese din farfurii de aur incrustate cu pietre rare. Mongolul nu poate fi decat Spanul cel crud si viclean din
poveste, cu mustata lui rasucita.
Animale nemaivazute populau lumea de basm din acea incapere, iar personajele principale erau negresit de fata: un Fat-Frumos calare pe un cal
inaripat cu cap de om, care cu siguranta vorbea pe limba oamenilor si zbura ca vantul si ca gandul, si o Ileana Cosanzeana purtata in zbor de o
zgripturoaica, ce o aducea de pe Taramul de Dincolo, scapata de zmeu. Undeva, poate pe un ulcior pierdut, cei doi s-au intalnit si au trait
fericiti pana la adanci batraneti.
A doua zi, am revenit la traseul turistului obisnuit, dar am r ama s cu gandul in lumea de poveste de la muzeu. In aeroport, la intoarcere, turistii
au sacose pline de cumparaturi cu pret redus de la Pandorf, ciocolata cu chipul lui Mozart, cani si brelocuri cu imaginea printesei Sissi.
Bagajele mele de la Viena sunt insa pline de amintirile unui basm romanesc de aur, prizonier la Kunsthistoriches Museum .
http://www.formula-as.ro/2010/909/societate-37/comori-romanesti-la-viena-12215