teoria atribuirii - teorie care ncearc s dea seama de modul n care omul obinuit i

explic evenimentele al cror actor sau observator este.

actor - cel care se afl n cmpul percepiei observatorului
observator - cel care percepe
inferen - procedeu mental deductiv prin care individul ajunge la concluzia c dintre
mai multe posibile cauze ale unui comportament, una anume este rspunztoare de
producerea acestuia. n urma procedeului inferenial ajungem s dm sens, s atribuim
o cauz comportamentului altei persoane, sau chiar propriului comportament
(heteroatribuire sau autoatribuire);
atribuire intern - cnd observatorul consider c actorul a fost determinat din interior
(de dispoziiile, de trsturile sale] s realizeze un anumit comportament;
atribuire extern - cnd observatorul consider c un comportament al actorului este
determinat din exterior, de ctre situaie.
eroare fundamental de atribuire - tendina de a supraestima factorii interni,
dispoziionali, n explicarea comportamentului unei persoane, n defavoarea celor
externi, situaionali sau tendina de a subestima factorii cauzelor nejustificate, chiar i
cnd ei sunt evideni.