p.

217/233
Abstract
Cei mai comuni compusi fenolici in alelopatie sunt derivatii acizilor benzoic si
cinamic, cumarine, tanine si alte complexe polifenolice, si anumite flavonoide. In timp ce
nivelul de productie si eliberare a acestor compusi variaza semnificativ in randul plantelor,
acestea sunt printre cele mai larg raspandite si putin specifice in actiuni ale compusilor
scundari implicate in alelopatie. Diferitii acizi fenolici, cumarine, si tanine par sa aiba
mecanisme de actiune destul de asemanatoare, inhiband cresterea plantelor si bacteriilor prin
multiple efecte fiziologice care si le confera o citotoxicitate comuna. Actiunea lor initiala
este asupra membranelor celulare, asupra careia au loc schimbari nespecifice de
permeabiliate ce altereaza fluxul de ioni si conductivitatea hidraulica a radacinilor.
Perturbarile membrane sunt urmate de o cascada de efecte fiziologice ce include alterari in
echilibrul ionic, relatiile planta-apa, functia stomatelor, si ratele fotosintezei si respiratiei.
Acesti fenoli interactioneaza deasemenea cu cativa fitohormoni si enzime, cauzind devieri de
la modele tipice pentru biosinteza si fluxul carbonului in metaboliti. Mecanismele actiunii
flavonoizilor sunt mai putin intelese decat a cele ale acizilor fenolici. Cativa flavonoizi
alelopatici sunt inhibitori puternici ai metabolismului energetic, blocind functiile
mitocondriilor dar pragul pentru aceste efecte pentru diferiti compusi cuprinde doua grade de
magnitudine. Cateva studii au evaluat alte tinte posibile ale actiunii flavonoizilor. In plus
avind multiple tinte de actiune asupra fiziologiei plantelor, efectivitatea numeroaselor
alelolochimicale fenolice este mediata, in parte, de faptul ca in aproape toate situatiile un
numar mare de diferiti compusi actioneaza in acelasi timp.
Introducere.
Tema centrala a acestui capitol alelochimicalele fenolice- are o conotatie ce este
larg folosita si acceptata in discutiile despre alelopatie. [..] Rice 55 a conceput o schema din 14
categorii de chimice vag definite in clasificarea sa a agentilor alelopatici, si compusilor
fenolici ce se gasesc in cateva din aceste categorii. Specific fenolii activi in alelopatie sunt
cel mai frecvent acceptati drept fiind acidul cinamic, fenolii simpli, acizii benzoici i diverse
derivaii strns legate, cum ar fi acidul clorogenic, un ester al acidului cafeic. Scopul meu
principal va fi cu privire la mecanismele de aciune al acestor compui. Fenolii alelopatici
includ de asemenea cateva cumarine, taninele inalt hidrolizabile polifenolic si extrem de
condensate, falvonoizii, si diverse grupe de structuri strans relationate.(fig 11.1) Dei
flavonoizi constituie un grup foarte mare de substane fenolice, doar un numar relativ mic
dintre ele au fost stabilite drept agenti in fenomenul de alelopatie.
Familiile de compusi ai acizilor cinamic si benzoic au fost legate de alelopatie n toate
comunitile de plante naturale i cmpuri agronomice. Acestea au fost identificate n mod
obinuit in ramasitele de plante prezente in sol. Acesti acizi fenolici si aldehide sunt cele mai
larg raspandite componente ce au fost identificate drept inhibitori ai cresterii microbilor si
plantelor, cu sute de studii ce stabilesc o legatura cu activitatea lor. Dovezile provin din astfel
de diverse situatii de camp ca si rolul aleolopatiei in succesiune ordonata in old fields in
Oklahoma, ca fiind o parte a explicatiei pentru tipajul vegetatiei in desisurile din California,

si mai multe cercetari recente denota implicarea fenolilor humici in esecul regenerarii
naturale a coniferelor in padurile Boreale ale Americii de Nord si partii Nord-Europene. In
sectorul agriculturii, domeniul efectelor alelopatice legate de compusii fenolici este la fel de
larg, variind de la scaderea recoltelor de orez (Oryza Sativa) in Taiwan, pentru a demonstra
ca fenolii sunt o parte a cauzei de alelopatie la Sorg. Cu toate acestea, n multe dintre aceste
situaii, sunt tipuri suplimentare de alelochimicale ce contribuie la complexul de compusi ce
cauzeaza alelopatia.
Biosinteza acizilor cinamici are loc pe cale comuna fenilpropanoida din fenilalanina. Spre
deosebire de muli compui secundari acesti compusi au funcii interne in plante. Variatele
lor esteri si glicozide sunt precursorii complecsilor polimeri ligninici ai peretilor celulari.
Apariia pe scar larg a fenilpropanelor poate fi explicat n parte de rolul lor n lignificare,
totusi proportia relativa a unitatilor fenil propanice in lignina variaza larg la diferite surse de
plante. Nu este surprinzator faptul ca este o diferenta considerabila in sumele si tiprile
acizilor cinamici care sunt eliberati din plante si astfel devin factori in alelopatie.
Recunoaterea faptului c diferenele dramatice apar n concentraii de fenoli n diferite
locaii i puncte n timp ntr-o comunitate de plante este esenial pentru acceptarea
alelochimicalelor fenolice drept contribuitori activi la alelopatie. La fel de important este
intelegerea noastra crescanda ca receptia plantelor difera in toleranta si capacitatea lor de a
detoxifica fenolii si alte alelochimicale. 38,58,59 Anumiti acizi fenolici implicati in
alelopatie au deasemenea importanta functionala pentru fiziologia interna a plantelor. Notabil
dintre acestea este rolul acidului salicilic drept un mediator pentru dezvoltarea sistemic
dobndit (indusa) a rezistenei n aprarea plantei mpotriva bolii. 42,53
Acizii fenolici tipizeaza mai multe lucruri ce caracterizeaz ecologia chimic. Pentru un
singur lucru, gradul lor aciune inhibitorie este dependent de concentraie. La sfarsitul redus
al unui spectru, ele pot provoca chiar rspunsuri stimulatoare n unele bioteste. n al doilea
rnd, aciunea lor nu este de obicei un efect erbicid, i impactul asupra plantei este
interdependent cu alte conditii ce afecteaza cresterea plantelor. Toxicitatea compusilor de
baza, acizilor trans-cinamic si benzoic este mai este mai mare dect toxicitatea diferitor
derivai metoxi i hidroxilai. Comparatiile toxicitatii a diferitor acizi cinamici si benzoici au
aratat o anumita diferenta asupra grupului de compusi. Dar aceste diferente de activitate nu
sunt mari, i modelele clare de structur-activitate nu au fost stabilite. Concentratia unui acid
fenolic necesar pentru a inhiba germinarea semintelor este general mai inalta decat este
pentru a inhiba cresterea in toate plantulele. n cele mai multe bioteste pe rsad pragul de
inhibare pentru acizii cinamic i benzoic este n intervalul de la100 la 1000 M. Aceasta
generalizare nu este valabila pentru toate situatiile , si cresterea catorva specii poate arata o
senzitivitate mai mare precum este aratat de catre pragul de inhibitie acid ferulic de 1.0M la
cianobacteria Oscillatoria perornata. 57 In fine, actiunea alelopatica a acizilor fenolici este
caracterizata de catre prezenta combinata si existent mai multor componenti diferiti.
Perspective
nainte de a porni explorarea efectelor fiziologice ale alelochimicalelor fenolice, ar trebui
puse cateva intrebari teoretice. Merita deasemenea de a reflecta asupra evidentei generale ce

arata ca alelopatia in comunitatile de plante rezulta din combinarea produsilor secundari. Mai
mult, rareori inhibitia alelopatica este un efect erbicid, de cele mai dese ori este interferenta
chimica este un rezultat este un rezultat care reprezint un impact relativ mic asupra creterii
speciilor receptoare. Aceasta nu inseamna ca efectele alelochimice sunt nesemnificative sau
lipsite de consecinte, chiar dimpotriva. Cu toate acestea este valoros de a cunoaste ca
perspectiva actiunii alelochimicalelor este doar unul din stresurile ce influienteaza succesul
plantelor. In acest context nu ar trebui sa fie o surpriza faptul ca s-a dovedit foarte greu de a
separa efectele fiziologice primare asupra plantelor de cele secundare pentru chimicalele
stiute drept cauza a alelopatiei de la planta la planta. Dei a existat un oarecare succes n
acest demers pentru cativa compui de origine microbian, determinarea de un site primare
int a fost mai ales o provocare pentru compuii de produse de plante superioare. Intrebarea
necesita a fi pusa indiferent daca este logic de ca sunt multe situatii unde actiunea asupra
unei tinte moleculare primare este explicatia pentru cum un alelochimical modifica cresterea,
reproducerea, sau supravietuirea plantei receptoare. Cred ca raspunsul este nu, sau minimum
aceste cazuri ar trebui sa fie rare.
Dezbaterile continua asupra conexiunii dintre alelopatie si evolutie, dar sa presupunem ca
punem intrebarea n contextul mecanismului de fore evolutive i avantajul ctigat. Ar fi cel
mai probabil, pentru compuii fitotoxici de a avea o int primar sau obiective multiple ce ar
rezulta intr-o toxicitate generala? Majoritatea erbicidelor sunt raportate de a avea anumite
anumite situatii de actiune, si o recenta clasificare schematica ar fi dupa modul lor de
actiune. Acum aflm c n intr-un secol jumtate de agricultur modern atunci cnd am
folosit erbicide pentru controlul buruienilor, exist o list lung i crescanda de specii de
buruieni rezistente la erbicide. Nu este surprinzator, evidenta rezistentei la erbicide a
buruienilor este mai mare pentru acei compusi care au fost folositi mult timp cu un larg
spectru de utilizare, si o specificacitate puternica pentru un scop de actiune moleculara.
Utilizand scenariul erbicidelor pentru comparatie, abundena relativ i frecvena de apariie
a compuilor alelopatici specifici ar trebui s fac diferena. Cred c este puin probabil ca
presiunile evolutive foarte des vor favoariza alelochemicalele care sunt larg distribuite de a
avea aciunea lor pe o singura tinta moleculara.