Cauza principala a aestui conflict a fost reprezentata de atacul impotriva Israelului efectuate de luptatori ai organizatiei pentru eliberarea palestineni, care isi stabilise baza in sudul Libanului. Aceste atacuti efectuate in 1978 au determinat israelul sa riposteze prin ocuparea unei zone de 6-10 km din sudul Libanului pentru a crea o zona tampon intre baza organizatiei pentru eliberarea pozitiva si frontiera israeiliana. Nici acest lucru nu a stopat atacurile palestiniene si in iunie 1982 Ariel Sharon, ministru al aparari a decis declansarea a unui atac pe scara larga prin intermediul operatiunii numine Pace pt Galilea. Ca si in cazul conflictelor anterioare arabo-israeliene, aviatia israeliana a castigat rapid suprematia aeriana, distrugand fortele aeriene siriene, stat care in acea perioada controla practic Libanul. Israelul era sprijinit in lupta sa impotriva palestinienilor si a sirienilor de militia crestina-libaneza, ai caror luptatori erau cunoscuti sub numele de Falangisti, militie condusa de Bachir Gemayel, care va ajunge in septembrie 1982 presedinte al Libanului, fiind asasinat la scurt timp dupa aceea. Dupa un asediu de 10 saptamani asupra luptatorilor palestiniei din vestul Beirutului, sa incheiat un armistitiu mediat de SUA si ONU, care va permite retragerea celor 14.000 de palestiniei in statele arabe care au acceptat sa ii adaposteasca: Iordania, Siria, Iraq, nordul si sudul Yemenului si Tunisia, unde organizatie pentru eliberarea Palestinei isi va stabili cartierul general. In sudul Libanului vor fi trimise corpuri de mentinere a pacii ale ONU si Israelul se va retrage din zona in 1985, asigurandu-se insa ca teritoriul libanez de la granitele sale vor actiona militiile crestin-libaneze. Daca Israelul a obtinut o victorie clara in plan aerian impotriva Siriei, luptele la sol au fost destul de echilibrate in ce priveste actiunile tancurilor israeliene de origine americana sau de productie proprie si prin datele siriene de productie sovietica.