Sunteți pe pagina 1din 22

Ingrijiri palliative

AS. PRINC. LIC. TAMAS SIMONA BOGDANA

Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, ingrijirea paliativa reprezinta ingrijirea activa si


totala a pacientilor a caror boala nu mai raspunde la tratament curativ. Controlul durerii si
al altor simptome, problemele psihologice, sociale si spirituale au importanta majora.
Scopul ingrijirii paliative este asigurarea unei cat mai bune calitati a vietii pentru bolnavi si
pentru familiile acestora.
Principiile ingrijirii paliative
OMS a elaborat urmatoarele principii de baza potrivit carora ingrijirea paliativa:

asigura inlaturarea durerii si a altor simptome;


afirma viata si considera moartea pe ca un proces normal;
nu grabeste si nici nu amana moartea;
integreaza aspectele psiho-sociale si spirituale ale ingrijirii pacientului;
ofera un sistem de sprijin pentru a ajuta pacientul sa duca o viata cat mai
apropiata de cea normala pana la moarte;
ofera un sistem de suport pentru a ajuta familia sa faca fata in timpul bolii
pacientului si dupa decesul acestuia;
se bazeaza pe o abordare de echipa pentru a se putea adresa tuturor nevoilor
pacientului si familiei, inclusiv prin servicii de "bereavement" (suport in
perioada de doliu), daca este cazul;
imbunatateste calitatea vietii si poate influenta pozitiv evolutia bolii;
este aplicabila in stadii timpurii ale bolii, in corelatie cu o serie de alte
terapii menite sa prelungeasca viata, cum ar fi chimioterapia, radioterapia, si
include investigatii necesare unei mai bune intelegeri si abordari ale
complicatiilor clinice.

Cine poate beneficia de ingrijiri paliative?


Intr-un document recent elaborat de National Consensus Group, pacientii eligibili pentru ingrijire
paliativa sunt:
copii sau adulti cu boli sau leziuni congenitale care duc la dependenta de tratamente de

sustinere a vietii sau ingrijire de lunga durata pentru realizarea activitatii cotidiene uzuale;
persoane de orice varsta cu boala acuta severa si care ameninta viata (traumatisme severe,

leucemie acuta, accident vascular), unde vindecarea este un scop realist, dar unde boala in sine
sau tratamentele asociate aduc cu sine o suferinta semnificativa;
persoane care traiesc cu boli cronice progresive (boala vasculara periferica, cancer, insuficienta
renala sau hepatica, AVC cu deficit functional sever, boala cardiaca sau pulmonara avansata,
fragilitate data de varsta avansata, dezordini neurodegenerative si dementa);
pacienti cu boala terminala;
persoane care traiesc cu boli cronice si care limiteaza viata, rezultate in urma unor accidente
sau traumatisme severe.
Conceptul de ngrijiri paliative
Domeniul ngrijirilor paliative are doua obiective majore: controlul simptomatologiei si
mentinerea calitatii vietii Pentru realizarea acestora o abordare multidisciplinara este necesara. n
2002, OMS a definit ngrijirile paliative ca fiind o abordare care mbunatateste calitatea
vietii pacientilor care se confrunta cu boli terminale si a familiilor acestora, avand ca scop
prevenirea si reducerea suferintei
ngrijirile paliative nu se adreseaza doar simptomatologiei fizice ci au ca scop si identificarea
precoce, evaluarea si rezolvarea problemelor psihosociale si spirituale. Consecinta acestei

abordari o reprezinta necesitatea acordarii unor servicii interdisciplinare.


Consiliul Europei a recomandat ca statele membre sa adopte politici legislative si alte masuri
necesare pentru a formula un cadru legislativ national coerent si comprehensiv pentru ngrijirile
paliative. Ingrijirile paliative sunt vazute ca un drept al pacientilor si al familiilor acestora iar
politicile de sanatate trebuie sa includa accesul la ngrijiri paliative si implicarea pacientilor n
procesul decizional.
n toate tarile Comunitatii Europene implementarea ngrijirilor paliative si a recomandarilor
Consiliului Europei reprezinta un proces n derulare. De aceea, diferite organizatii Europene au
solicitat sustinere si control
.
Progrese n cadrul ngrijirilor paliative n Romania
Oferirea serviciilor ngrijirilor paliative a crescut n ultima decada n Romania. A nceput cu
fondarea catorva hospices-uri cu zece ani n urma.
n Romania ca n multe alte tari oamenii mor acasa ngrijiti de familiile lor. Membrii familiilor
si pacientii prefera ngrijirile la domiciliu care pot fi oferite de echipe locale existente formate din
medici generalisti, asistenti medicali, asistenti sociali n colaborare cu alti specialisti ca si
consultanti. Necesitatea consultarii altor specialisti n cazurile acute/ complicatiilor este clar
demonstrata de evaluarea sutelor de cazuri de ngrijiri paliative.
ngrijirile paliative la domiciliu pot avea prioritate n fata ngrijirilor paliative din institutii
datorita preferintei pacientilor, legaturilor familiale existente si a raportului cost-beneficiu. Faptul
ca aceaste ngrijiri paliative la domiciliu pot functiona bine si pot oferi servicii de calitate a fost
dovedit n proiectul ngrijiri Paliative n Romania . Situatia din Romania este relativ unica
comparand-o cu tarile vestice ca Statele Unite ale Americii sau Olanda, unde cei mai multi
oameni mor n institutii (spitale, aziluri).
Cand un domeniu nou se dezvolta, cum ar fi cel al ngrijirilor paliative, interesul public este
imens asa cum arata emisiunile televizate, articolele din ziare si numarul persoanelor care au fost
prezente la ntalnirile cu aceasta tema din cadrul proiectului ngrijiri Paliative n Romania. Dar,
n acelasi timp, exista o lipsa de informare privind ceea ce sunt ngrijirile paliative si modalitatea
de organizare a acestora.
n Romania, nevoia de ngrijiri paliative este enorma, asa cum remarca medicii generalisti.
Acesta necesitate la nivel individual este demonstrata de simptomatologia vasta si intensitatea
durerii pacientilor cand acestia apeleaza la sistemul ngrijirilor paliative la domiciliu. Dintre
pacientii care s-au nscris n proiectul ngrijiri Paliative n Romania, 68% raportau 11 simptome
sau chiar mai mult. Acest procent este semnificativ mai crescut decat cifrele din vestul Europei.
Noua din zece pacienti raportau durere si pierderea greutatii. Deshidratarea pielii, greata si
dificultatea de a respira au fost mentionate de aproape 60% dintre pacienti. Intensitatea durerii a
fost rapotata ca fiind foarte crescuta de peste o treime dintre pacienti. Acelasi proiect a demonstrat
ca pacientii si familiile lor sunt interesati si au nevoie de ngrijiri paliative mai ales de cele oferite
la domiciliu. Numarul acestor servicii de ngrijiri paliative, la domiciliu este nca redus.
Construirea unui astfel de sistem este dificila n conditiile n care nu exista un program suport
directionat, cunostintele si izic, psihosocial si spiritual. ngrijirile paliative nu privesc d experienta
echipelor medicale nefiind suficiente.
O alta problema este reprezentata de lipsa informarii asupra posibilitatilor, obiectivelor si
progreselor n ceea ce priveste ngrijirile paliative. Este necesar accesul la informatii recente
asupra progreselor facute n acest domeniu ceea ce este dificil de realizat n Romania. Lipsa
informarii poate afecta calitatea actului medical. Un sistem de acordare a consultatiilor este o
parte a unui sistem responsabil de ngrijiri paliative; asta nseamna ca un numar de specialisti n
diferite domenii trebuie solicitati pentru a acorda sfaturi pe probleme specifice, chiar pe termen
scurt cand acestea sunt necesare. De asemenea, abordarea problemelor specifice ngrijirilor
paliative, cooperarea multidisciplinara si lucrul cu voluntarii reprezinta aspecte care necesita

informare adecvata si consultanta. Aceste informatii variate trebuie administrate de o organizatie,


de exemplu echipa de ngrijiri paliative sau centrul de expertiza, astfel ncat sa fie accesibile si sa
ofere raspunsuri si solutii care raspund necesitatilor practice. Ceea ce lipseste este o coordonare
regionala a acestor informatii cu scopul de a sprijini echipele locale de ngrijiri paliative. Acesta
situatie este comparabila cu cea din Olanda, unde Integral Cancer Centers au construit retele
regionale de ngrijiri paliative la solicitarea Ministerului Sanatatii.
Necesitatea ngrijirilor paliative nu este foarte crescuta n acest moment. Aceasta necesitate va
creste n urmatoarea decada datorita procesului de mbatranire a populatiei si incidentei crescute a
cancerului n Romania. Totusi, cu toate progresele n acest domeniu, o deficienta n oferirea
ngrijirilor paliative exista. Acest lucru este recunoscut de personalul medical si trebuie sa
reprezinte o prioritate pentru oamenii legii.
Consiliul Europei a recomandat implementarea ngrijirilor paliative acolo unde este nevoie.
Aceasta recomandare se bazeaza pe drepturile pacientilor. Pacientii au dreptul de a primi
ngrijirile medicale de care au nevoie, servicii care trebuie sa fie disponibile si accesibile.
Pacientii cu boli terminale au dreptul de a primi ngrijiri medicale de cea mai buna calitate care
asigura un bun management al simptomelor si contribuie la asigurarea calitatii vietii.
Accesibilitatea acestor servicii si calitatea actului medical sunt nca problematice n Romania. O
atentie relativ minora este acordata, n practica, rolului familiei si voluntarilor din sistemul
medical.
Suportul acordat familiilor pacientilor care primesc ngrijiri paliative la domiciliu este nca
un aspect ce trebuie dezvoltat. ngrijirile la domiciliu pentru pacientii grav bolnavi sunt acordate
de membrii familiei n Romania.
Totusi, aceste familii trebuie sustinute prin o mai buna informare si acordarea unui ajutor
aditional din partea voluntarilor. Aceasta este o practica relativ noua si necunoscuta n Romania.
Implicarea voluntarilor n ngrijirile medicale are un statut similar.
Implicarea pacientilor, membrilor familiilor si voluntarilor n serviciile de sanatate contribuie la
luarea deciziilor si sustin drepturile pacientilor. Ultimul aspect a fost legiferat n Legea privind
Drepturile Pacientilor n Romania, dar nu a fost pus n practica nca.
Astfel, drepturile pacientilor exista teoretic dar nu si n practica. Acest fapt reprezinta un
important aspect etic atat pentru politicieni cat si pentru cei din domeniul sanatatii. Ce masuri
sunt luate pentru a conecta teoria cu practica? Sunt medicii pregatiti sa respecte drepturile
pacientilor? Aceste ntrebari aduc n prim plan aspectele etice specifice ngrijirilor paliative.
Decizia de a trai sau a muri apartine pacientului chiar daca medicii au alta parere. Opinia familiei
poate fi luata n considerare dar niciodata nu va avea prioritate n fata opiniei pacientului. Astfel,
autonomia pacientului reprezinta o valoare centrala n cazul ngrijirilor paliative fiind poate
diferita de situatiile cu care ne confruntam n cazul bolilor acute. Prin autonomie se ntelege
dreptul fiecarui individ de a lua decizii privind viata sa.
Respectul pentru persoana este primordial n domeniul ngrijirilor medicale si poate deveni foarte
important cand pacientii devin dependenti sau se afla n faza terminala a unei boli. Respectul
pentru demnitatea persoanei implica ngrijirea pacientilor n concordanta valorile si credintele lor,
indiferent de valorile si credintele personalului medical. Valorile morale diferite pot genera
conflicte intrapersonale care nu trebuie sa afecteze niciodata calitatea ngrijirilor acordate
pacientului.
Informatiile privind diagnosticul si prognosticul reprezinta un subiect delicat n special n
societatile unde discutiile deschise pe aceste teme nu constituie ceva obisnuit. Personalului
medical i s-ar putea cere de catre membrii familiei sa nu comunice diagnosticul exact sau
prognosticul pacientului. Familia deseori argumenteaza o astfel de cerere prin faptul ca pacientul
nu poate suporta adevarul. Poate pacientul, familia si personalul medical trai n minciuna?
Acestea si alte probleme etice trebuie discutate pentru ca drepturile pacientilor sa fie respectate si
n practica.
Alaturi de necesitatea ngrijirilor paliative n Romania, de respectarea drepturilor pacientilor, se

situeaza nevoia de informatie si de resurse necesare ngrijirilor paliative. Ingrijirile paliative


trebuie sa faca parte curricula pentru pregatirea personalului medical deoarece o mare parte din
acesta va fi confruntat cu problemele mentionate anterior. n acelasi timp, cercetarea n acest
domeniu este necesara. Iata cateva exemple de subiecte de cercetare: tratamentul complicatiilor,
luarea deciziilor n ceea ce priveste tratamentul, adresarea necesitatilor psihosociale, cooperarea
interdisciplinara si alcatuirea echipelor, comunicarea ntre pacient familie si personalul medical,
raportul cost-beneficiu n cazul ngrijirilor paliative, rolul consultantei, evaluarea riscului
complicatiilor si a lipsei de control a simptomatologiei.
INGRIJIRILE PALIATIVE SI TERMINALE
Ingrijirile paliative reprezinta ingrijirile necesare in fazele ireversibile in care boala nu mai
raspunde la tratamentul curativ. Ingrijirile paliative urmaresc combaterea simptomelor care
afecteaza starea generala a bolnavului, asa cum ar fi durerea, dispneea, varsaturile, anorexici,
slabirea in greutate, anxietatea, depresia si declinul.
Ingrijirile terminale reprezinta ingrijirile care se acorda bolnavilor in fazele de sfarsit ale bolilor,
dinaintea mortii.
Ingrijirile paliative si terminale sunt importante pentru mf, deoarece majoritatea bolnavilor vor sa
moara acasa. De aceea majoritatea bolnavilor ajunsi in acest stadiu refuza internarea sau daca
sunt internati in spital solicita externarea.
1. Ingrijirile paliative. Ingrijirile paliative pun urmatoarele problema:
A. Stabilirea diagnosticului de faza ireversibila
B. Comunicarea acestui lucru bolnavului si familiei
C. Asigurarea unui sfarsit demn
D. Combaterea simptomelor care afecteaza calitatea vietii
E. Ingrijirea si alimentatia bolnavului
F. Sustinerea psihica a bolnavului si a familiei
G. Respectarea autonomiei bolnavului
H. Respectarea bolilor in vigoare
I.
Colaborarea cu familia
J.
Colaborarea cu ceilalti factori interesati
A. Stabilirea diagnosticului de faza ireversibila, sau de faza incurabila, reprezinta o etapa
foarte importanta in evolutia unei boli cronice, deoarece ea anunta moartea bolnavului. De aceea
diagnosticul de faza incurabila trebuie stabilit cu mare atentie, daca se poate de mai multi medici.
De multe ori acest diagnostic se stabileste de specialistii care au ingrijit bolnavul respectiv.
Uneori diagnosticul trebuie stabilit de mf care este bine sa solicite ajutorul specialistului
respectiv. De multe ori diagnosticul de faza ireversibila este sugerat chiar de bolnav, sau de
apartinatori.
Diagnosticul de faza ireversibila este un diagnostic evolutiv care se stabileste treptat, si se bazeaza
pe lipsa de raspuns a bolnavului si chiar pe agravarea bolii in pofida tratamentului administrat.
Daca la acesta se mai adauga si varsta foarte inaintata a bolnavului, diagnosticul de faza
ireversibila devine si mai plauzibil.
Dupa unii autori, in aparitia metastazelor cerebrale, a ascitei maligne, a pleureziei maligne, sau a
dispneei de repaus care nu cedeaza la tratament, speranta de supravietuire a bolnavului nu
depaseste 6 luni. Iar in cazul meningitei canceroase, a pericarditei maligne sau a metastazelor
hepatice cu icter, speranta de supravietuire a bolnavului nu depaseste 3 luni de zile.
B.
Comunicarea diagnosticului de faza incurabila. Desi si diagnosticul de cancer, sau de
ciroza, au fost niste vesti rele, diagnosticul de faza incurabila este o veste mult mai rea, deoarece
ea presupune decesul intr-o perioada relativ scurta a bolnavului. Cu toate acestea mf trebuie sa
comunice acest lucru bolnavului si familiei. Pentru a comunica diagnosticul de faza incurabila,
mf trebuie sa stabileasca mai intai daca bolnavul ar dori sa stie acest lucru si daca este pregatit sa
il afle, iar in cazul in care bolnavul ar dori sa stie adevarul despre boala sa, mf trebuie sa-i
comunice bolnavului acest lucru cu mult tact:

a.
Sa caute timpul si locul potrivit
b. Sa respecte sensibilitatea bolnavului
c. Sa foloseasca expresii potrivite nevelului de intelegere a bolnavului
d. Sa dea dovada de atasament si de compasiune
e.
Sa raspunda la intrebarile bolnavului
f.
Sa nu excluda orice speranta a bolnavului
g. Sa stabileasca obiective realiste
h. Sa-l asigure pe bolnav ca va face tot ce este posibil
i.
Si ca va tine seama de parerile bolnavului.
C. Asigurarea unui sfarsit demn. Desi boala este incurabila si nu se mai poate face nimic
pentru a opri evolutia bolii, bolnavul are dreptul la un sfarsit demn. Dupa cum se arata in Codul
de deontologie medicala, bolnavul incurabil trebuie tratat cu aceeasi grije si atentie ca si ceilalti
bolnavi. Iar dupa cum se arata in Declaratia privind drepturile pacientului, orice persoana are
dreptul la o ingrijire umana si de a muri in demnitate.
D. Combaterea simptomelor care afecteaza calitatea vietii bolnavului. Deoarece faza
incurabila este de obicei intovarasita de niste simptome care afecteaza grav calitatea vietii
bolnavului, chiar daca evolutia bolii de fond nu mai poate fi influentata, mf trebuie sa faca tot ce
este posibil pentru a combate aceste simptome si a face viata bolnavului cat mai suportabila.
a.
Combaterea durerii. Durerea este prezenta in foarte multe boli ireversibile si aproape la toti
bolnavii cancerosi.
Durerea poate fi de tip visceral sau de tip somatic.
Durerea poate avea intensitati diferite. Intensitatea durerii a fost impartita in 10 grade, de la lipsa
durerii si pana la durerea chinuitoare, insuportabila:
0 Fara durere, relaxare, expresie calma
1-2 Durere minima, usor stresat, expresie tensionata
3-4 Durere usoara, miscari retinute, grimaze
5-6 Durere moderata, gemete, agitatie
7-8 Durere severa, tipete
9-10 Durere chinuitoare, tipete, agitatie
Tratamentul durerii se face in trepte in functie de intensitatea durerii si de raspunsul ei la tratament:
Treapta intaia: Durerea usoara sau moderata care nu a mai fost tratata anterior, se va face cu
paracetamol, cu aspirina, brufen, diclofenac, piraxicam, vioox, etc.
Treapta a doua: Durerea usoara sau moderata, care nu cedeaza la medicamentele anterioare,
va putea fi tratata cu opioide usoare, asa cum ar fi tramadolul sau codeina, sau si ami bine in
asociere cu analgezicele
Treapta a treia: Durerea moderata care nu a cedat la medicamentele anterioara, precum si
durerea severa sau chinuitoare, se poate trata cu opioide puternice, asa cum ar fi neafina,
hidromafenul si pentazocinul.
Pe langa medicamente, in tratamentul durerii se mai poate apela la fizioterapie.
b. Tratamentul dispneei. Dispneea poate fi intalnita la foarte multi bolnavi in faza incurabila.
Dupa cum arata unii autori, in 52% din cazuri, dispneea este produsa de un bronhospasm, in 40%
din cazuri de o hipoxie, iar in 20% din cazuri de o anemie. In tratamentul dispneei se pot folosi
bronhodilatatoare, asa cum ar fi salbutanolul, fenoterolul si miofilinul si corticoizi, asa cum ar fi
beclametazonul si triamcinololul.
In cazul in care dispneea nu cedeaza cu bronhodilatatoare si cu corticoizi, se poate apela la opioide,
in doze mici, asa cum ar fi morfina si hidromafenul.
c. Tratamentul greturilor si varsaturilor, intalnite in 42% din bolnavii cu cancer, se pot
administra antidopaminergice, asa cum ar fi haloperidolul si droperidolul, antihistaminice, asa
cum ar fi promethazina, antiserotoninice, asa cum ar fi dolasterenul, prokinetice, asa cum ar fi
metoclopramidul, sau anticolinergice asa cum ar fi scopolamina.

d.

Tratamentul constipatiei, care poate fi accentuata de imobilizarea la pat si de tratamentul cu


opioide, se poate face cu lactuloza, cu laxativ, serina, psylla, galcorin si triticum, care contin fibre
din tarata de grau.
e.
Tratamentul insomniei
2. Ingrijirile terminale reprezinta ingrijirile din ultima parte a fazei ireversibile, dinaintea decesului.
Intrarea in faza terminala poate fi sugerata de faptul ca bolnavul nu se mai poate alimenta oral, de
tulburarile de respiratie, cu horcaituri, de aparitia unor secretii orofaringiene abundente, de
extremitatile reci, de marmorarea pielii, de oligurie si de starea de confuzie si delir, care anunta
faza agonica a bolii, care poate dura 3-5 zile.
In aceasta faza trebuie asigurata alimentatia si hidratarea bolnavului, pe sonda nazogastrica, sau
prin perfuzii. De asemenea trebuie asigurata respecarea conditiilor de igiena personala a
bolnavului.
2. Sustinerea psihologica a bolnavului si a familiei.
a.
Sustinerea psihologica a bolnavului. Majoritatea bolnavilor din faza ireversibila prezinta o
stare de anxietate si de depresie psihica. De aceea bolnavul aflat in faza ireversibila trebuie
sustinut psihologic de mf. Desi nu ne putem astepta la o imbunatatire a starii de sanatate a
bolnavului, este necesara o psihoterapie de sustinere, pentru combaterea anxietatii si a depresiei,
care agraveaza starea bolnavului.
b. Sustinerea psihologica a familiei. Deoarece imbolnavirea unui membru al familiei reprezinta
un stres foarte important, iar decesul unui membru al familiei reprezinta un stres si mai mare, mf
trebuie sa acorde importanta cuvenita si sustinerii psihologice a familiei. In acest sens, mf trebuie
sa informeze corect familia si sa o pregateasca, sa o invete ce are de facut.
3. Sustinerea spirituala a bolnavului. Desi sustinerea spirituala a bolnavului este necesara in toate
cazurile, dar probabil ca in nici o alta situatie, sustinerea spirituala a bolnavului nu este mai
necesara ca in fazele terminale ale vietii. Pentru ca in nici o alta situatie a vietii bolnavul nu este
mai tentat sa se intrebe asupra semnificatiei vietii si a mortii.
De aceea mf trebuie sa il asculte pe bolnavul care abordeaza aceste probleme. Sa il ajute sa
inteleaga sensurile profunde ale vietii si ale mortii. In acest sens, ar fi bine ca mf sa colaboreze cu
preotul, cu psihiatrul si cu psihologul.
Ingrijirea pacientilor in faza terminala
Moartea este un fenomen implacabil, obligatoriu. Prin prelungirea sperantei de viata, astazi,
moartea este mai putin prezenta in viata cotidiana.
Exista o tendinta nemarturisita, tot mai frecventa, de a indeparta moartea din familie, de a o muta in
institutii medicale. Oricare ar fi situatia, tratamentul muribundului, nu va fi suspendat, pana in
ultimul moment. Medicul si cadrele auxiliare au obligatia morala sa nu-si schimbe conduita in
fata muribundului. Trebuie sa fie asigurate acestuia nevoile fundamentale de confort, igiena,
hrana, respiratie etc., nevoile specifice (de pilda combaterea durerii), dar si nevoile personale
(prezenta umana, comunicarea).
Este bine ca exitusul sa se petreaca in familie, sa se combata tendinta de a scoate moartea din
casa", transferand-o in spital .. Obligatia medicului si a asistentelor este de a sustine psihologic
bolnavul si familia, de a asigura toate ingrijirile necesare (combaterea durerii, hidratarea,
ingrijirea cavitatii bucale, ingrijirile fundamentale - igiena, nevoile sfincteriene, alimentatii si
altele). Nu se vor omite nevoile si preferintele personale, dorintele bolnavului de a-si vedea
rudele, prietenii sau preotul. itotdeauna prezenta umana trebuie sa fie permanenta.
Ingrijirea pacientilor muribunzi poate fi facuta acasa, la spital sau intr-un sanatoriu.

O alta alternativa o constituie ingrijirea in cadrul unui azil, care asigura ingrijiri paliative sau suport
emotional si spiritual pacientilor cu boli in stadiu terminal. Medicul specialist poate continua
ingrijirea pacientilor si orientarea lor catre alte alternative terapeutice. Familia, prietenii si
medicul specialist sunt cei care pot asigura ingrijirile necesare pacientilor muribunzi.
Subiecte de gandire la sfarsitul vietii
In mod ideal ar trebui sa ne gandim la mai multe aspecte legate de sfarsitul vietii, atat timp cat
suntem activi si capabili sa ne comunicam dorintele. Facand aranjamente din timp, se poate folosi
timpul ramas pentru alte chestiuni mai importante ca: petrecerea timpului cu persoanele dragi,
influentarea (orientarea catre) sau dirijarea altor relatii.
Se recomanda luarea in considerare a urmatoarelor:
- -modalitatea de ingrijire si procedurile medicale folosite
- -scrierea unor instructiuni cu anticipatie (in avans) care includ un testament si o imputernicire
legala medicala: un testament este un document legal, care exprima dorintele in ceea ce priveste
modalitatea de ingrijire in cazul in care pacientul nu poate vorbi sau nu poate lua decizii singur; o
imputernicire medicala legala (sau o imputernicire pe termen lung asupra modalitatii de ingrijire)
ii permite pacientului sa numeasca o persoana care sa ia decizii in locul lui asupra tipului de
tratament, nu numai pentru persoanele muribunde, ci si in cazul in care pacientul nu poate vorbi
singur
- -daca se doreste donarea de organe: in acest caz se completeaza un card pentru donare de organe,
un document care atesta dorinta pacientului de a dona anumite organe in momentul decesului;
multe dintre state permit editarea acestor dorinte pe permisul de conducere.
Este foarte importanta comunicarea dorintelor deschis si concis persoanelor dragi si medicului
curant. A face planuri pentru ultima parte a vietii atat timp cat mai esti capabil, poate usura si da
un sens sfarsitului.Va exista un moment cand va trebui sa alegem intre tratamentul paliativ si cel
curativ. In majoritatea cazurilor pacientii primesc un tratament curativ pe masura ce fac si un
tratament paliativ, care ii ajuta sa duca o viata confortabila (amelioreaza simptomele, dar nu
trateaza boala). In unele cazuri pacientul trebuie sa aleaga unul dintre cele doua tipuri de
tratament.
Oprirea tratamentului curativ este o optiune atunci cand pacientul prezinta o boala incurabila (fara
alternative terapeutice). Concentrarea pe diminuarea (ameliorarea) durerii si pe managementul
simptomelor nu inseamna ca pacientul nu mai are acces la medicul curant sau nu beneficiaza de
ingrijire optima. Medicul curant va continua sa trateze boala si nu va abandona pacientul care a
ales sa se concentreze numai pe ameliorarea simptomelor. De asemenea tratamentul curativ sau
tratamentul care prelungeste durata vietii vor ramane optiuni terapeutice. Daca evolutia bolii se
schimba, pacientul se poate reorienta catre un tratament curativ.
Decizii importante
Se recomanda persoanelor aflate la sfarsitul vietii, sa ia multe decizii importante atat timp cat sunt
active si isi pot comunica dorintele despre felul cum vor sa fie ingrijite la sfarsitul vietii. Facanduse planuri din timp se poate petrece timp pretios alaturi de cei dragi.
Ingrijirea sanatatii

Alcatuind din timp niste instructiuni care cuprind preferintele despre ingrijirea sanatatii, o persoana
se poate asigura ca dorintele ii vor fi respectate atunci cand nu le mai poate comunica. Aceste
instructiuni pot fi modificate pe masura ce se schimba scopurile si nevoile personale.
Aceste instructiuni pot include :
- un testament lasat in timpul vietii, care este un document legal, ce exprima dorintele de ingrijire
medicala ale unei persoane, in cazul in care este incapabila sa vorbeasca sau sa ia decizii pentru
ea; acest document ii permite sa pastreze controlul asupra deciziilor asupra tratamentului medical
pe care sa-l urmeze la sfarsitul vietii; trebuie verificate legile despre testamentul facut in timpul
vietii, existente pe teritoriul respectiv;
- o imputernicire medicala (o imputernicire pe termen lung asupra modalitatii de ingrijire la
sfarsitul vietii) este un document care permite numirea legala a unui agent de ingrijire medicala,
pentru a lua el deciziile asupra modalitatii de ingrijire medicala, nu numai la sfarsitul vietii dar si
oricand persoana este incapabila de a lua o decizie; se poate si ar trebui sa se ia decizii ci privire
la tratamentul medical, atat timp cat persoana este capabila sa le comunice. Cu toate acestea, cand
nu este posibil, agentul de ingrijire a sanatatii poate folosi atat informatiile din testament cat si
ceea ce cunoaste despre pacient, pentru a lua personal decizii despre modalitatea de ingrijire.
Donarea de organe
Donarea de organe este o alta decizie importanta care trebuie luata in considerare la sfarsitul vietii.
Multi oameni au nevoie de transplant de organe datorita unor afectiuni ca insuficienta renala,
afectiuni ale corneei sau disfunctii cardiace. Dupa moarte unii oameni pot dona anumite organe in
functie de afectiunile preexistente. Trebuie consultat medicul, care stabileste daca afectiunea
existenta permite sau nu ca organele sa fie donate.
In cazul donarii, organele pot fi distribuite unuia sau multor persoane, in functie de tipul sanguin si
compatibilitatea genica, de gravitatea situatiei primitorului, de timpul de asteptare al primitorului
si de locatia geografica.
O persoana interesata in a dona organe o poate specifica intr-un document, care atesta cu martori
dorinta de a dona organe. Pe acest document se poate stabili care sunt organele care urmeaza a fi
donate sau se poate alege donarea oricarui organ, de care este nevoie la momentul mortii. In
multe tari li se permite oamenilor sa specifice dorintele privind donarea de organe pe permisul de
conducere.
Copiii sub 18 ani trebuie sa aiba consimtamantul parintelui sau tutorelui, pentru a dona
organe.Chiar daca se completeaza un document sau se indica pe permisul de conducere, este
important sa se discute acest lucru cu familia. Dupa moarte, familiei i se poate cere
consimtamantul inaintea donarii organelor. De aceea este importanta implicarea familiei in luarea
deciziilor. Donarea organelor nu va desfigura cadavrul si nici nu va avea influenta asupra
inmormantarii, chiar daca aceasta se desfasoara cu sicriul deschis. Familia decedatului nu va
suporta costurile asociate donarii organului, acestea sunt platite de persoana care primeste
organul.
Gestiunea posesiunilor
Atunci cand se iau decizii pentru sfarsitul vietii, un avocat poate consilia despre modalitatea optima
de organizare a averii, pentru ca familia sa poata prelua afacerile dupa moarte. De asemenea, un
planificator financiar sau un asistent social poate fi disponibil in cadrul comunitatii, prin
intermediul unui spital sau unui ospiciu. Daca finantele sunt limitate, unii avocati si contabili
ofera servicii cu rata redusa sau pe gratis.
Gestiunea posesiunilor poate include:

- -scrierea unui testament: daca exista unul deja, poate fi necesara actualizarea acestuia; daca nu
sunt specificate dorintele intr-un testament, decizia despre ce se intampla cu proprietatile dupa
moarte, poate fi luata de catre stat (In general averea este distribuita sotului, sotiei, copilului sau
altor rude; daca nu exista rude in viata, averea va fi luata de catre stat. Se poate lua in calcul
numirea unei persoane care sa gestioneze averea dupa moartea acesteia: aceasta este numita
executor).
-odata ce testamentul este scris, trebuie pastrat intr-un loc sigur si instiintat executorul si membrii
familiei despre locul unde se afla
- -numirea unei persoane pentru luarea deciziilor financiare, in cazul inabilitatii proprietarului de a
face asta
- -alegerea uneia sau mai multor persoane pentru ingrijirea copiilor minori (tutele); tutela este un
aranjament legal prin care un adult este imputernicit de catre un tribunal sa aiba in grija un copil
sub 18 ani sau un adult handicapat
- -asigurarea ca actele sunt intr-un loc sigur si accesibil; documentele despre asigurarea de viata,
pensie, cont de pensii sau anuitati, ar trebui pastrate intr-un loc sigur, impreuna cu informatiile
despre contul bancar, actele de proprietate imobiliara sau informatii despre investitii; membrii
apropiati ai familiei, executorul proprietatilor imobiliare si avocatul, ar trebui sa stie unde sunt
pastrate aceste informatii.
Alegerea tratamentului dorit
Cand cineva este diagnosticat cu o boala incurabila, este dificil de stiut daca ar trebui sa se
concentreze asupra tratamentului curativ sau incercarii de prelungire a duratei vietii, sau asupra
tratamentului paliativ care urmareste diminuarea durerii sau mentinerea confortului fizic.
Mai multi factori pot avea impact asupra deciziilor despre tipul de ingrijire dorita si anume:
- tipul de boala: in cazul diagnosticarii unei boli severe, exista posibilitatea unui tratament curativ;
anumite boli ca, cancerul de piele, testicular si cervical sunt tratate cu tratament medical potrivit;
alte boli grave ca diabetul sau infectia cu HIV, nu pot fi vindecate, dar pot fi controlate timp de
mai multi ani; din contra, unele boli sunt mai agresive si limiteaza posibilitatile vietii
- optiuni terapeutice: multe optiuni de tratament medical ofera sansa vindecarii bolii cu putin
impact asupra calitatii vietii; totusi alte tratamente pot prelungi viata, dar se asociaza cu efecte
secundare care scad mult calitatea vietii
-varsta si alte afectiuni asociate: spre deosebire de oamenii mai tineri si mai sanatosi, este mai
probabil ca persoanele varstnice, cu multiple probleme de sanatate, sa aleaga o ingrijire care se
concentreaza asupra confortului decat asupra prelungirii duratei de viata.
Comunicarea cu medicul specialist
Atunci cand este pus un diagnostic de boala incurabila, este important sa se comunice medicului
specialist fara echivoc, preferintele si preocuparile pacientului. De asemenea, este de asteptat ca
medicul specialist sa comunice deschis si intr-o maniera sensibila cu pacientul si rudele sale.
Acesta poate oferi informatii, raspunsuri la intrebari si sfaturi. Totusi, deciziile apartin in
intregime persoanei. Se recomanda informarea cat mai detaliata asupra bolii, iar in cazul unor
nelamuriri, trebuie puse toate intrebarile necesare. Poate fi de folos redactarea intrebarilor
importante inaintea intalnirii.
Intrebarile importante care pot fi puse medicului specialist sunt urmatoarele:
- Care este diagnosticul?
- Care sunt optiunile de tratament?

- Care sunt efectele secundare ale tratamentului?


- Ce se poate intampla in cazul in care pacientul refuza tratamentul?
- Cat timp mai are de trait?
- Cat de repede trebuie sa se ia o decizie, asupra tipului de tratament care trebuie sau nu folosit?
- Cum ii va afecta boala pe cei apropiati?
Trebuie explorate toate posibilitatile impreuna cu specialistul si cu rudele. Exista posibilitatea unei
ameliorari fizice si psihice a pacientului comparativ cu alti pacienti.Pot fi momente cand sunt
dificultati in intelegerea medicului specialist. Cateodata este dificil de efectuat o buna
comunicare, mai ales cand este vorba despre chestiuni legate de sfarsitul vietii. Atunci cand
specialistul nu comunica deschis sau evita intrebarile, persoana se poate simti frustrata.
Intelegerea faptului ca aceste probleme apar cateodata, pot diminua frustrarea persoanei si sa
ajute la gasirea unor moduri de imbunatatire a comunicarii.
Comunicarea vestilor proaste unei persoane este totdeauna dificila. Poate ca medicul specialist a
oferit ingrijire indelungata persoanei, poate ca se simte apropiat de aceasta. Trebuie sa ne amintim
ca si acesta este o fiinta umana si desi se doreste cunoasterea a cat mai multe despre boala, nu se
poate prezice cand se va termina viata pacientului. Un studiu recent arata ca, cu cat un medic isi
cunoaste mai bine pacientul, este probabil ca acesta sa supraestimeze speranta de viata a
pacientului si sa intarzie momentul ingrijirii specifice ultimelor clipe de viata. Medicul specialist
poate supraestima timpul de supravietuire, pentru ca nu vrea sa creada ca un pacient care i-a fost
apropiat, nu se simte bine. Poate fi de ajutor consultarea unui alt medic care sa emita si o alta
parere.
Anumitor medici le este foarte dificil sa le vorbeasca pacientilor despre problemele de la sfarsitul
vietii, pentru ca ei vad moartea ca pe o nereusita profesionala. Medicii au fost invatati sa vindece
bolile si sa salveze pacientii, astfel incat ei pot simti ca au esuat in fata pacientilor. In concluzie
trebuie comunicate clar si concis scopurile.
Pana recent scolile medicale nu predau despre ingrijirea pacientilor muribunzi. Prin urmare, multi
medici pot avea dificultati in a comunica cu oamenii despre moarte. Pe masura ce, din ce in ce
mai multe facultati de medicina, cuprind in programa ingrijirea acordata pacientilor la sfarsitul
vietii, medicii vor invata sa comunice cu mai mult tact cu pacientii aflati pe moarte. Cautand
sprijin din exterior, cum ar fi un grup de sprijin pentru pacientii cu boli incurabile, pot ajuta o
persoana sa treaca prin acest moment emotional dificil.
Anumiti medici simt ca ofera cea mai buna ingrijire posibila numai daca ofera cel mai avansat
tratament din punct de vedere tehnologic, ca ventilatia mecanica. Unii medici au temeri ca pot fi
dati in judecata pentru malpraxis daca nu ofera tratamente de inalta tehnologie, chiar si in situatia
in care moartea este sigura. Cea mai buna cale de a evita tratamente medicale nedorite la sfarsitul
vietii, este stabilirea tratamentelor care sunt sau nu dorite de catre pacient, care trebuie sa-si
comunice gandurile in mod clar si direct si sa-si consemneze dorintele in scris print-un document.
Boala poate impiedica o persoana sa vorbeasca deschis cu medicul specialist. De asemenea, acesta
poate explica situatia in termeni care sunt greu de inteles. Este de ajutor cooptarea unui membru
al familiei la intalnirea cu medicul specialist. O alta persoana poate fi de ajutor in intelegerea

alternativelor terapeutice. Nu trebuie ezitat sa se ia notite, daca acest lucru este considerat necesar
sau ca medicul sa fie rugat sa explice mai lent.
Nu trebuie evitata discutarea chestiunilor spirituale cu medicul, mai ales daca persoana are credinte
religioase care afecteaza optiunile de tratament. Desi nu te poti astepta ca medicul sa rezolve
problemele spirituale, discutarea acestora cu el poate face pacientul sa inteleaga mai bine
problemele emotionale. Timpul limitat petrecut cu un medic specialist a fost intotdeauna o
preocupare pentru pacienti, dar si pentru medici. Intalnirile trebuie pregatite prin consemnarea
preocuparilor si intrebarilor intr-un document si prezentarea acestora in cadrul intalnirii. Aceasta
ajuta la amintirea chestiunilor celor mai importante. Daca un membru al familiei sau un prieten
insoteste o persoana la intalnire, trebuie repetat cu aceasta persoana ce parti din discutie trebuie
acoperite in cadrul intalnirii.
Pe masura ce boala avanseaza, persoana se poate afla in incapacitatea de a se deplasa la spital sau
sa-i vorbeasca la telefon. In cazul in care pacientul doreste sa ramana acasa in ultimele clipe, este
bine sa desemneze un singur membru al familiei care sa comunice cu medicul specialist. Alegerea
unei persoane de incredere pentru a transmite mesajele, va fi de ajutor pentru evitarea confuziei
provocata de mai multi oameni care ar incerca sa comunice cu medicul specialist.
Tratamente medicale agresive pentru sustinerea vietii
Trebuie consultati medicul specialist si rudele asupra tratamentului pentru sustinerea vietii.
Resuscitarea cardio-respiratorie
O decizie dificila poate fi aceea de a hotara daca se doreste sau nu, efectuarea resuscitarii cardiorespiratorii (CPR), in cazul in care apare stop cardio-respirator. In cazul in care apare stopul
respirator si este efectuata CPR, un ventilator sau un aparat de respiratie artificiala poate fi folosit
pentru respiratia mecanica. Desi respiratia mecanica poate prelungi viata, ultimele zile din viata
pot fi petrecute intr-o unitate de terapie intensiva a unui spital, conectat la un echipament de
intretinere a vietii. Persoana poate sa nu fie pe deplin constienta si poate fi incapabila sa
vorbeasca.
Trebuie consultat medicul specialist despre boala, optiunile de tratament specifice si sansele de
recuperare. Familia este o parte integranta a acestui proces si trebuie exprimate in mod clar
dorintele fata de restul familiei. Unii pacienti care infrunta moartea, au sentimente precise si
puternice despre CPR si decizia pro sau contra asupra mentinerii vietii cu aparatura artificiala
poate fi usor de luat. In cazul altora, aceasta decizie este foarte dificila.
Alimentatia si hidratarea artificiala
O alta problema importanta a tratamentului este decizia daca se doreste folosirea cateterelor
intravenoase (i.v.) pentru alimentatia parenterala, in cazul in care persoana nu mai este capabila sa
se alimenteze singura. Acest lucru se numeste alimentatie si hidratare artificiala. O sonda de
hranire poate fi ori un tub inserat in stomac pe la nivelul orificiului nazal (sonda nasogastrica) sau
o sonda inserata chirurgical in stomac pe la nivelul abdomenului (gastrostomie sau sonda
perigastrica). Cat despre o linie i.v., suplimentele nutritive lichide, lichide sau medicamente, pot fi
administrate prin intermediul unui cateter. Pacientul trebuie sa discute cu medicul daca este
necesara alimentatia si hidratarea artificiala. Stabilirea unui plan pentru administrarea fluidelor pe
cale i.v. si pe calea sondei naso-gastrice inca de la inceputul bolii, poate fi de folos mai tarziu in

luarea deciziei de a continua sau a abandona aceste tratamente. Nu trebuie uitata comunicarea in
mod clar a dorintelor cu familia si medicul.
Dializa renala
A hotara intreruperea dializei renale, poate fi o decizie dificila pentru pacientii cu insuficienta
renala. Un pacient cu insuficienta renala poate necesita dializa sau un transplant de rinichi pentru
a supravietui. Insuficienta renala apare frecvent dupa 10 sau mai multi ani de la afectarea initiala
renala. Cauza obisnuita a insuficientei renale este o boala cronica ca insuficienta renala cronica
sau diabetul, care afecteaza lent rinichiul si ii reduce din functii de-a lungul timpului. Desi dializa
intretine viata, nu este un tratament curativ pentru insuficienta renala cronica. Multi oameni cu
insuficienta renala traiesc o viata activa in timp ce isi continua in mod regulat dializa. Totusi, altii,
nu se simt la fel de puternici si se confrunta cu complicatiile dializei.
Optiuni de ingrijire
Decizia unde sa se acorde ingrijirile pe masura ce boala progreseaza poate fi dificila, dar un plan
efectuat in prezent pentru ingrijire, iti poate diminua anxietatea mai tarziu. Trebuie discutat cu cei
apropiati despre tipul de ingrijire care va fi acordat la sfarsitul vietii. Trebuie discutate atat
asteptarile cat si dorintele, nevoile, finantele si nevoile familiei. Alegerea se poate schimba pe
masura ce se schimba si boala. Mai multe optiuni de ingrijire sunt disponibile. Acestea includ
ingrijirea in cadrul unui azil, ingrijirea la domiciliu, ingrijirea la domiciliu asistata de sora
medicala sau mentinerea vietii asistata artificial.
Ingrijirea in cadrul unui azil
Pe masura apropierii mortii, pacientul poate alege ingrijirea in cadrul unui azil. Aici se poate pune
accentul pe folosirea terapiilor paliative, cu scopul exclusiv de ameliorare a durerii si a altor
simptome, in cazul in care nu exista tratament curativ, iar sfarsitul se asteapta in urmatoarele 6
luni. Mare parte a acestui tip de ingrijire asigura mentinerea activa si confortabila a pacientului,
intr-un mediu familiar, inconjurat de familie si prieteni. In cazul alegerii azilului ca si modalitate
de ingrijire, pacientul va renunta la tratamentele curative sau la cele care mentin viata in mod
artificial. Cu toate acestea, pacientul isi poate modifica modalitatea de tratament in orice moment.
Ingrijirea in cadrul unui azil, este asigurata de catre o echipa de persoane ce includ asistente,
asistenti sociali, voluntari, consilieri si asistenti medicali personali. Medicul specialist care l-a
ingrijit inainte, poate continua sa ingrijeasca bolnavul si sa colaboreze cu pacientul si echipa de la
nivelul azilului. Ingrijirea de tip azil se desfasoara cel mai frecvent acasa, desi poate fi acordata si
intr-un azil, spital sau ospiciu. In cazul in care se desfasoara acasa, echipa de persoane
specializate, va sprijini familia in acordarea ingrijirii. Iar familia nu consta numai in sotie
(partener) sau rudele de sange. Prietenii de la servici, biserica, comunitate sau vecinii, pot fi
considerati ca facand parte din familie.
Ingrijirea de tip azil cauta sa amelioreze simptomele fizice si sa satisfaca nevoile emotionale,
sociale si spirituale, ca si nevoile persoanelor apropiate. Azilul ofera o sansa de rezolvare a unor
chestiuni dificile dar obisnuite, pe care pacientul si persoanele apropiate le pot avea, in legatura
cu moartea si disparitia unei persoane, ca durerea, chestiuni nerezolvate si nevoi de ingrijire. In
cazul alegerii suportului si sfaturilor oferite in cadrul unui azil, exista posibilitatea de rezolvare a
unor chestiuni spirituale importante si de reparare a unor relatii importante.
Echipa din cadrul azilului se poate ocupa de chestiunile legale si financiare, precum si de editarea
documentelor privind modalitatea de ingrijire. De asemenea, personalul sanitar poate raspunde
intrebarilor privind tratamentul si a ceea ce se intampla in timpul procesului de incetare a
functiilor vitale. Suportul este necesar si in ceea ce priveste nevoile fizice, ca spalarea si controlul

durerii.Serviciile azilului reprezinta un beneficiu al multor polite ale asigurarilor de sanatate


private.
Ingrijirea la domiciliu
Pacientul poate alege sa fie ingrijit acasa, mai ales daca beneficiaza de ajutorul familiei si
prietenilor. Alt factor care poate determina pacientul sa ia aceasta decizie, o reprezinta existenta
resurselor financiare pentru angajarea unor persoane specializate, care vor contribui alaturi de
familie, la oferirea ingrijirii necesare pacientului. In acest caz ingrijirea pacientului acasa,
inconjurat de un mediu familiar, poate fi cea mai buna alegere facuta. Serviciile comunitatii sunt
oferite familiei in vederea ingrijirii pacientului acasa. Se recomanda consultarea medicului curant,
in vederea obtinerii de ajutor din parte unui azil sau a unui sanatoriu. Pacientul poate edita o lista
cu persoanele care pot ajuta familia pentru ingrijirea pacientului, incluzand persoane de la
serviciu, de la biserica sau din cadrul comunitatii. In cadrul comunitatilor numeroase, exista
institutii private de management al serviciilor necesare pentru ingrijirea pacientului acasa.
Ingrijirea in cadrul unui sanatoriu particular
Exista si situatia cand pacientul nu poate fi ingrijit acasa si in acest caz el poate alege sa fie ingrijit
intr-un sanatoriu particular. Un sanatoriu particular poate fi o optiune si in cazul in care se doresc
servicii mai avansate decat cele care exista acasa, sau in cazul in care celalalt membru al familiei
nu poate ingriji pacientul din cauza ca ea sau el, este fie bolnav(a), fie handicapat(a), fie este prea
invarsta.O lista sistematica a sanatoriilor, poate ajuta pacientul sa se decida asupra unuia dintre
acestea, in functie de serviciile oferite.
Ingrijirea in unitati de asistenta sociala
Unitatile de asistenta sociala sunt o alternativa a sanatoriilor particulare, in cazul persoanelor care
se pot ingriji singure. Ele ofera in general camere individuale, cu facilitati minime de bucatarie in
fiecare unitate. Persoanele care locuiesc in ele se intalnesc in sufragerie pentru a servi masa. In
general sunt oferite servicii de gospodarie si de spalatorie, activitati sociale si acces la sistemul
sanitar. Unele unitati de asistenta sociala au legaturi cu un sanatoriu particular; in acest caz un
pacient care nu mai poate avea grija de el, poate fi transferat intr-un sanatoriu unde poate fi
ingrijit adecvat. Se recomanda ca pacientul sa-si exprime clar preferintele de ingrijire, in cazul in
care el nu se mai poate ingriji singur. Majoritatea unitatilor de asistenta sociala recomanda
mutarea pacientului intr-un sanatoriu sau angajarea unei persoane care sa ii ofere ingrijirea
necesara. Regulamentele in cazul serviciilor de asistenta sociala variaza de la stat la stat.
Diagnostic de moarte
In cazul persoanelor muribunde, pot aparea o serie de intrebari si preocupari legate de ceea ce o sa
se intample, din punct de vedere fizic si emotional, la moartea unei persoane. Urmatoarele
informatii pot fi de ajutor pentru clarificarea acestor intrebari.
Semne ale mortii apropiate
Procesul mortii este la fel de instabil (variabil) ca si nasterea. Ora exacta a mortii nu poate fi
precizata ca si mecanismul exact prin care o persoana moare. Cu toate acestea, pacientii aflati in
stadiul terminal al bolii, pot prezenta o serie de simptome similare in ultimele momente ale vietii,
indiferent de tipul de boala.

O serie de modificari fizice si emotionale pot aparea la sfarsitul vietii, ca de exemplu:


- -somnolenta si slabiciune excesiva pe masura ce perioadele de constienta devin tot mai rare si
energia generala scade
- -disfunctii respiratorii: ca perioade de polipnee (respiratie rapida) alternand cu bradipnee
(respiratii rare)
- -halucinatii vizuale si auditive: pacientul vede persoane sau lucruri pe care ceilalti nu le vad
- -inapetenta, cu diminuarea metabolismului si pierderea apetitului
- -disfunctii intestinale si urinare, ca hematurie sau urina neagra si tranzit intestinal diminuat
(constipatie)
- -modificari ale temperaturii corpului, ca stari de hipertermie (febra), alternand cu stari de
hipotermie
- -disfunctii emotionale, ca pierderea interesului pentru lumea din jur si scaderea comunicarii cu
persoanele din jur.
Persoanele muribunde pot prezenta simptome legate de boala specifica. Medicul poate fi intrebat
asupra acestor simptome. In cazul in care pacientul a ales azilul, ca si modalitate de ingrijire,
echipa de specialisti din cadrul acestuia poate oferi raspunsuri la intrebarile legate de procesul
mortii. Informarea asupra acestora va facilita intelegerea a ceea ce urmeaza sa se intample.
Tratamentul durerii
Tratamentul paliativ poate ameliora o serie de simptome legate de boala, ca greata sau dispneea
(respiratia dificila). Durerea si controlul simptomelor este o parte importanta a tratamentului bolii
si a imbunatatirii calitatii vietii. Daca o persoana prezinta dureri in zilele dinaintea mortii, acest
lucru se datoreaza tipului de boala. Unele boli terminale ca si cancerul osos sau pancreatic, sunt
mai frecvent acompaniate de dureri decat alte boli terminale. Durerea si alte simptome pot fi asa
de importante, incat pacientul se poate gandi la eutanasie. Cu toate acestea, durerea asociata
mortii poate fi usor controlata. Orice durere trebuie comunicata medicului. Multe medicamente si
metode alternative (ca masajul) sunt disponibile pentru tratamentul durerii aparuta inainte de
procesul mortii. In cazul in care afectiunea impiedica pacientul sa comunice cu medicul, se
recomanda ca acesta sa comunice cu persoanele apropiate. Exista pacienti care vor sa-si protejeze
familia in legatura cu suferinta lor. Cu toate acestea, este indicat ca acestia sa comunice gradul de
tolerabilitate al durerii, pentru a putea fi informat medicul curant.
Spiritualitatea
Spiritualitatea se refera la sensurile si scopul in viata a unei persoane. Se refera de asemenea la
relatia persoanei fata de o putere superioara sau o energie care da sens vietii. Unii oameni nu se
gandesc frecvent la problemele spirituale. Pentru altii spiritualitatea face parte din viata zilnica.
Catre sfarsitul vietii, oamenii se gandesc din ce in ce mai frecvent la chestiunile spirituale.
Organizatiile religioase ofera confort spiritual multor persoane aflate catre sfarsitul vietii. Altii
pot gasi alinare in explorarea naturii, prin intermediul comunitatii, consolidandu-si relatiile sau
dezvoltandu-si noi relatii. Se recomanda unei persoane aflate in stadiul terminal, sa se gandeasca
la lucrurile care-i ofera confort si suport emotional, la intrebarile si problemele care o framanta si

sa nu ezite sa ceara ajutorul in randul prietenilor, familiei, in cadrul azilului sau consilierilor
spirituali.
Ingrijirea unei persoane dragi
Perioada dinaintea mortii unei persoane, poate fi un timp al maturizarii. El ofera persoanei
muribunde, familiei si prietenilor, posibilitatea consolidarii unor relatii, impartasirii unor amintiri
si acceptarii pierderii persoanei dragi. In cazul persoanelor ce ingrijesc pacienti muribunzi, se
recomanda comunicarea deschisa cu pacientul. De asemenea este benefic cererea ajutorului altora
si ingrijirea proprie, pentru a evita extenuarea fizica si psihica.
Autopsia
O autopsie este o examinare minutioasa a unui cadavru, cu scopul de a stabilii cum si din ce cauza
s-a produs decesul. Autopsiile nu mai sunt efectuate la fel de frecvent precum erau in trecut, mai
ales in cazul in care moartea era iminenta. O autopsie nu este necesara atunci cand o persoana
moare din cauza unei boli sau afectiuni care fusese diagnosticata. In cazul in care diagnosticul si
cauza mortii au fost neclare, unele familii pot cere efectuarea unei autopsii. Aceasta poate furniza
membrilor familiei informatii despre bolile sau afectiunile pe care ei insisi le pot dezvolta pe
viitor. Membrii familiei ar trebui sa se intereseze despre costul unei autopsii, inainte de a cere
efectuarea uneia.
Plangerea unei persoane dragi
Durerea cauzata de moartea unei persoane este o reactie normala si sanatoasa. Este un proces
treptat, care ajuta oamenii sa accepte pierderea suferita si sa se adapteze la o viata fara persoana
draga. De obicei dureaza 2 sau mai multi ani, pentru a trece prin procesul emotional de pierdere a
unei persoane dragi. Desi durerea pierderii scade cu timpul, semnificatia pierderii persoanei dragi
nu dispare niciodata.
Oamenii traiesc durerea fizica si emotionala in moduri diferite. Dupa pierderea cuiva,
supravietuitorii se intreaba daca durerea lor este normala. Socul, negarea, supararea si vinovatia,
sunt toate reactii obisnuite la pierderea unei persoane dragi. De exemplu o persoana poate simti
manie (furie) fata de ceilalti membri ai familiei, fata de o putere suprema sau chiar fata de
persoana care a murit. Sau supravietuitorii se pot simti vinovati, in cazul in care persoana care a
murit a avut o boala de lunga durata si acum ei se simt usurati ca aceasta a scapat de suferinta.
Acestea sunt reactii normale la pierderea unei persoane dragi.Supravietuitorii trebuie sa fie
rabdatori cu ei insisi si ar trebui sa caute ajutor si suport din partea celorlati. Consilierii
specializati pot ajuta unii oameni cu dificultati in depasirea procesului de pierdere a unei
persoane.
Ingrijirea bolnavului muribund
Singura alternativa etic, acceptabila intre incapatanarea terapeutica inutila si eutanasia activa,
insotirea muribunzilor si ingrijirile paleative fac din ce in ce mai mult parte integranta din
practica geriatrica curenta. De fapt, daca un anumit numar de bolnavi in varsta decedeaza brutal,
altii, pe de alta parte, vor muri in mod progresiv si traiesc, inainte de moarte, o perioada de mai
multe zile sau de mai multe saptamani in timpul carora este absolut necesar sa li se procure
ingrijiri adaptate, ca si pastrarea relatiei cu acestia. Oricare ar fi procesul sau procesele patologice
ce sunt la originea situatiei terminale (cancer, polipatologie, insuficienta viscerala sau boala
Alzheimer intr-un stadiu foarte avansat), raman esentiale un anumit numar de obiective.

1.Permiterea, pe cat posibil, bolnavului sa moara intr-un cadru ce-i este propriu, evitand
transferurile in spital sau in alt serviciu, mutarile prin camere sau izolarea intr-un loc special, in
extremis. De fapt, toate aceste demersuri ce priveaza bolnavul de mediul sau material si uman
obisnuit sunt generatoare de teama si de disconfort.
2.Eliminarea durerii fizice, de fiecare data cand exista cunoscand ca:
-aceasta este deseori dificil de evaluat la muribundul varstnic datorita tulburarilor de comunicare
frecvente (aici exista interese de evaluare comportamentala a durerii).
-necesita deci a fi observata (valoarea modificarilor mimicii obisnuite, ale fetei si ale atitudinii
corpului in pat).
-este foarte frecvent subestimata datorita absentei plangerilor si a unei atitudini de prostratie sau
retragere.
-are mai multe sanse de a fi recunoscuta de mai multi observatori iar infirmierele si ingrijitorii au
sanse mai mari de a observa decat medicul.
-este deseori autentificata a posteriori de catre rezultatele pozitive ale unui test terapeutic, care
trebuie realizat intotdeauna, in caz de indoiala.
-daca ea nu este eliminata corect, ceea ce este realizabil la ora actuala in mai mult de 90% din
cazurile de dureri canceroase, mai ales, ea este generatoare de cereri de eutanasie de catre bolnavi
dar mai ales de catre familie si ingrijitori.
Diagnosticul etiologic precis al durerii va orienta utilizarea antalgicelor:
Intensitatea durerii poate justifica recursul la morfina de la debut.
In toate cazurile, medicamentele nu trebuie administrate la cerere, ci, din contra, la fiecare 4 ore,
pentru a preveni reaparitia durerii si chiar de a-I sterge amintirea din mintea bolnavului (daca
bolnavul doarme noaptea fara a fi trezit de catre durere putem suprima priza nocturna. Daca este
trezit de durere trebuie sa-I administram doza nocturna prescrisa).
Nu trebuie sa ezitam sa recurgem la morfina, care este un medicament eficace, si, conform
experientei noastre, nepericulos, si aceasta impotriva tuturor ideilor primite se a acelora a priori
livresti, atunci cand este prescrisa corect.
Dar trebuie sa tinem cont de reducerea functiei renale, ce exista in mod fiziologic la batrani si care
favorizeaza acumularea de morfina si a metabolitilor sai activi. Trebuie deci sa incepem prin
administrarea de doze mici de morfina la batrani, adaptand progresiv doza in functie de
intensitatea durerii si de rezultatul observat dupa fiecare priza.
In toate cazurile tratamentul antalgic morfinic minor sau major justifica o supraveghere a
tranzitului intestinal si prescrierea cvasistematica a laxativelor.
Uneori, la inceputul tratamentului se poate observa somnolenta (somn de recuperare), dar un
tratament bine dozat poate permite eliminarea durerii in mod eficace, fara alterarea vigilentei
pacientului.
Greturile si varsaturile produse de morfina sunt rare in practica geriatrica. Cand apar, trebuie sa
ne faca sa cautam alta cauza si pot fi eliminate in mod eficace prin mici doze de antiemetice sau
de neuroleptice.
3.Asigurarea alimentarii si hidratarii adaptate starii bolnavului
In faza terminala, alimentatia sa fie deseori fractionala, ghidata inainte de toate de gusturile si
placerile bolnavului. Se vor privilegia aporturile putin voluminoase, bogate in calorii si agreabile,
la fel ca si dorintele de bauturi sau de preparate particulare exprimate de catre bolnav.
Apetitul poate fi ameliorat si cu ajutorul alcoolului (vin sau aperitive) sau cu corticoterapie in
doza mica. Colaborarea intregii echipe de ingrijire, a dieteticianului si/sau a familei este aici

primordiala.
Hidratarea poate fi asigurate pe cale orala daca se fractioneaza aportul, alegand lichidele apreciate
de catre bolnav si folosind mijloace precum cescute cu cioc, pipete sau seringi, turnand in santul
gingivolabial. In acest caz scopul nu este asigurarea echilibrului hidroelectrolitic corect, ci de a
impiedica eventuala senzatie de sete, stiind ca oricum batranii prezinta o diminuare fiziologica a
senzatiei de sete.
Alimentarea si hidratarea acestor bolnavi presupun ingrijiri regulate ale gurii. Acestea din urma,
asociate cu pulverizari apoase regulate ale cavitatii bucale inlocuiesc in mod avantajos perfuziile
intravenoase sau subcutanate terminale, conform experientei noastre si a celor cu care am putut
face schimb de informatii
4.Asigurarea confortului:
Controlul durerii, alimentatiei si al hidratarii adaptate nu sunt suficiente. Mai trezuie realizat un
nursing perfect, care in afara de rolul sau in prevenirea escarelor prin masaj si decubitul altern
regulat, favorizeaza anturajul psihoactiv al bolnavului si mentin comunicarea chiar atunci cand
comunicarea verbala devine dificila. Trebuie asigurata o ambianta calma, de siguranta, care are si
ea rolul sau in controlul durerii si in eliminarea anxietatii, pe care o pot resimti anumiti pacienti.
Uneori trebuie controlate si alte simptome decat durerea, mai ales:
-dispneea poate beneficia, dupa etiologie, de oxigenoterapie, corticoterapie sau de administrarea
de opiacee. In special, micile doze de morfina, , pot ameliora confortul respiratoriu al anumitor
pacienti.
-anxietatea, atunci cand rezista la un anturaj relational satisfacator, poate justifica prescrierea de
doze mici de anxiolotice.
-contracturile musculare pot fi ameliorate prin folosirea de miorelaxante de tipul Valiumului.
-ralurile terminale, datorate incarcarii plamanilor si cailor respiratorii superioare cu secretii care nu
mai pot fi drenate , foarte impresionante pentru anturaj, pot beneficia de administrarea de
5.Favorizarea prezentei membrilor familiei si a apropiatilor in jurul muribundului in varsta:
In ciuda mortii din ce in ce mai frecvente in institutii, aceasta este inainte de toate un eveniment
familial si trebuie sa ramana astfel. Aceasta presupune oferirea tuturor informatiilor necesare
familiei, ca si a tuturor posibilitatilor materiale a timpului si a sprijinirilor adaptate pentru ca
familia sa-si poata juca rolul indispensabil in jurul rudei lor di aceasta, la fel de bine la domiciliu
ca si in institutii. Cunoscand faptul ca nivelul ingrijirilor oferite muribundului in timpul perioadei
terminale, sprijinul oferit familiei, posibilitatile pe care le va avea familia in sprijinirea rudei sale
prin prezenta si gesturi vor facilita doliul ulterior.
Acest lucru cu familia face parte integranta din insotirea muribunzilor. Necesita cooperarea si
coordonarea tuturor profesionistilor ce graviteaza in jurul bolnavului si poate continua dupa deces
(prelucrarea urmarilor doliului pentru familiile care o necesita).
6.Mentinerea comunicatiei:
Stiind:
-ca este ceea ce permite ascultarea dorintelor si nevoilor bolnavului.
-ca este mai usor de mentinut comunicare cand se cunoaste deja bine bolnavul.
-faptul ca intelegera reciproca nu se exprima intotdeauna in mod verbal. Multi batrani vorbesc
putin sau deloc dar contactul se poate mentine, mai ales prin intermediul atingerilor.
-ca ea se poate stabili in mod privilegiat cu un anumit ingrijitor.
-ca in ciuda tuturor acestor dificultati, poate imbogati starea psihica a bolnavului dar si a
ingrijitorilor.

7.Satisfacerea nevoilor si cererilor:


Este incercarea de a satisface ultimele dorinte mici sau mari ale unui bolnav fara a incerca sa
facem judecati de valoare, respectand in special dorintele spirituale si religioase pe care le poate
exprima.
CONCLUZII:
Merita a fi subliniate 4 notiuni:
a).Mai mult de un deces din doua se petrece astazi la o persoana in varsta de 75 de ani sau mai
mult.
b).70% din decese si chiar mai mult, in marile aglomerari urbane, nu mai au loc la domiciliu intro ambianta familiala ci la spital sau intr-o institutie sanitara de tip camin de batrani, unde
profesinistii trebuie sa se formeze pentru insotirea muribunzilor.
c).Diversitatea varstelor si a situatiilor patologice conduce din ce in ce mai mult la
individualizarea unor specificitati: ingrijiri paleative cancerologice, ingrijiri paleative pentru
pacientii cu SIDA, ingrijiri paleative in cursul bolilor neurologice cu evolutie fatala. Deci ni se
pare pertinent sa propunem individualizarea, valorizarea si instituirea ingrijirilor paleative
gerontologice.
d).Dar realizarea insotirilor si a ingrijirilor paleative necesita indiscutabil in afara de formare, si
stabiliarea comunicarii, a concertarii si a coordonarii tuturor profesionistilor ce intervin in jurul
pacientului, pe scurt, instaurarea unei cooperari autentice de echipa multidisciplinara.
Ingrijirile paliative versus euthanasia
A sti si a putea ingriji pacientul de la nastere pana la moarte este ambitia din totdeauna a medicini.
A prelungi viata, a intarzia moartea ramane una din marile ei sperante. Speranta imposibila de la
un anumit punct. Intre incercarea disperata de a mentine viata cu orice pret (incrancenarea
terapeutica) si spectrul eutanasiei, in ultimii 20 de ani, in medicina occidentala s-a conturat o
noua disciplina: ingrijirile paliative.
OMS a definit ingrijirile paliative ca ingrijirile active si complete ale pacientilor suferind de
o maladie ce nu mai raspunde la un tratament curativ.
Filozofia ingrijirilor paliative include 5 principii:
- acceptarea ca a muri este un fenomen normal;
- ameliorarea simptomelor, care perturba stadiul terminal, este un scop al tratamentului;
- unitatea de ingrijire paliativa cuprinde pacientul si anturajul sau apropiat;
- este necesar sa se sustina familia in timpul doliului;
- o echipa pluridisciplinara compusa din profesionisti si benevoli, este cea mai apta de a aplica
acest tip de tratament.
Pe de alta parte, pentru sustinatorii ei, eutanasia reprezinta o ultima forma de libertate a celor grav
bolnavi sau a varstnicilor la sfarsitul vietii care pot refuza astfel suferinta, nesansa, pierderea
demnitatii. Eutanasia este in acest caz vazuta ca singurul raspuns posibil la un disperat strigat de
ajutor, o solutie demna, umana si convenabila in lumea noastra moderna.
Din totdeauna a existat un larg curent de opinie impotriva eutanasiei. Au fost dezbateri mai mult
sau mai putin argumentate, pro sau contra intre medici, filozofi, bioeticieni, preoti, etc. Insa,
contraargumentele cele mai clare au venit din cu totul alta directie. Dinspre ingrijirile paliative.
Situatia in care pacientii cer ingrijitorilor sa puna capat vietii si suferintelor este bine cunoscuta

tuturor celor care lucreaza in cadrul ingrijirilor paliative. Ea nu este frecventa si profesionistii din
domeniu afirma ca in mod cert acest tip de cerere este inspirata mai mult de dezbaterile publice
asupra eutanasiei decat de dorinta sincera si sustinuta de a muri a pacientilor. In acelasi timp, se
afirma ca este posibil ca profesionistii din ingrijirile paliative sa fie in mod particular sensibili la
un apel la eutanasie pentru ca acesta reprezinta un esec in controlul simptomelor.
In 1990, la primul congres al Asociatiei Europene de Ingrijiri Paliative, psihiatrul francez E.
Goldenberg a vorbit despre cererea de eutanasie ca despre o ultima cerere disperata de ajutor. Ea
fiind o ultima tentativa de comunicare a unei persoane supusa unei suferinte globale. Eutanasia
acceptata devine in consecinta o tentativa de comunicare ce este pierduta, o cerere de ajutor ce nu
a fost inteleasa.
Cererea de eutanasie este in acest caz, mai putin o problema legata de moarte cat o problema a
pacientului legata de schimbarea identitatii si valorii vieti sale in momentul in care moartea se
apropie. Ea nu survine decat atunci cand angoasa pacientului este foarte crescuta dar, in ciuda
aparentelor ea creste si mai mult cand eutanasia este acceptata, culminand in momentul efectuarii
ei.
In acest context Asociatia Europeana de Ingrijiri Paliative a elaborat un principiu referitor la
refuzul a priori al eutanasiei. Medicul nu trebuie sa intreprinda nimic din cea ce ar putea sa
prelungeasca sau sa agraveze suferinta pacientului sau si trebuie sa faca totul pentru a tamadui
suferinta morala si spirituala.
Probleme de etic, legislaie i standarde de ngrijire
Etic = ethos este considerat tiina comportamentului, moravurilor, studiul teoretic al
principiilor care guverneaz problemele practice.
Asistenta medical pe lng ngrijirile profesioniste oferite mai are un rol deosebit de
important, i anume urmrirea principiilor etice i respectarea standardelor de ngrijire integrate,
ntr-un mod ct se poate de responsabil i riguros. Consumatorul de servicii trebuie s primeasc
o ngrijire foarte sigur i potrivit strii n care se afl.
Principii etice - stabilesc dac aciunile trebuie sau nu trebuie s aib loc i au ca scop
justificarea regulilor de urmat n ngrijirea pacientului. Aceste principii sunt valabile n toate
rile, dar pot fi aplicate diferit, de la ar la ar, n funcie de educaie i model cultural.
Se identific cteva principii i valori etice de care trebuie s in seama asistentul medical:

autonomia
binefacerea (beneficiena)
non-maleficiena
dreptatea
veracitatea
sinceritatea
confidenialitatea

Autonomia conform acestui principiu, individual trebuie s i se dea posibilitatea de a hotr


singur asupra propriilor aciuni
Beneficiena reprezint obligaia de a face bine i de a evita producerea de prejudicii altor
persoane. A aciona conform acestui principiu nseamn a-i ajuta pe pacieni s obin ceea ce le
este benefic i de a reduce riscurile.
Asistentele medicale sunt obligate s promoveze sntatea, s previn mbolnvirile, s redea

sntatea i s aline suferinele (I.C.N., 1973, Codul de Etic)


Aceste linii de conduit profesional se materializeaz n efecte benefice pentru persoana ngrijit
sntoas sau bolnav.
Non-maleficiena - prin tot ceea ce facem nu trebuie s facem ru persoanei ngrijite.
Dreptatea - asistentul medical trebuie s trateze cu aceeai responsabilitate i profesionalism toi
pacienii indiferent de vrst, condiie social, economic, criterii religioase, etnie
Veracitatea - obligaia de a spune adevrul, de a nu mini pacientul. Relaia ntre asistentul
medical i pacient trebuie s se bazeze pe adevr.
Sinceritatea - este considerat o dovad de respect datorat persoanei ngrijite. Asistentele
medicale au obligaia s fie sincere i de bun credin, s spun adevrul despre boal, despre
tratament, fr ns s-i depeasc limitele de competen.
Confidenialitatea - asistenta medical este obligat s pstreze secretul profesional; toate
informaiile cu privire starea pacientului nu vor fi mprtite altei persoane din afara echipei de
ngrijire, dect cu consimmntul pacientului, facnd excepie cazurile prevzute n mod expres
de lege.
Rspundere i responsabilitate n nursing
Aceste dou attribute fr de care asistentul medical nu-i poate desfura activitatea.
Rspunderea profesional concept etic important care are la baz relaia asistent medicalpacient n acordarea ngrijirilor. Asistenta medical are rspundere fa de pacient, profesia sa i
societate, pentru ce a fcut sau nu a fcut n activitatea de ngrijire.
Responsabilitatea profesional - este o autoangajare contient i voit ntr-o aciune. Fiind
contieni de fiecare atitudine i aciune, nelegem s justificm i s lum asupra noastr toate
consecinele. Asistentul medical are responsabiliti individuale, de grup precum i specificului
unde lucreaz. El i desfoar activitatea n cadrul echipei de ngrijire bazndu-se pe relaii de
parteneriat i solidaritate profesional, complementaritate. Activitatea n echip presupune
respectarea autonomiei profesiei ct i buna colaborare pentru realizarea scopului propus ducnd
astfel la satisfacia profesional.
Nursele au responsabilitatea de a propaga drepturile pacientului:
s-i asigure o ngrijire adecvat n orice condiie;
ngrijirea s fie echitabil, uman i fr discriminri privind, rasa, culoarea, naionalitatea,

resursele financiare ori convingeri etice;


s informeze pacientul despre tratament, riscurile aferente, n termeni pe care ei i familia lor s-i

neleag cu uurin, iar ei s-i dea consimmntul dup ce s-au informat i au neles tot;
s-i informeze i s-i fac s participe la toate deciziile legate de sntatea lor;
s li se asigure confidenialitatea n timpul discuiilor, examinrii i tratamentului;
s le respecte decizia privind refuzul tratamentelor, participarea la cercetri sau experimente, fr

s recurg la aciuni primitive mpotriva lor;


pacienii au dreptul s fie educai i informai de ctre personalul care i ngrijete n aa fel nct
s fie capabili s-i asigure un nivel optim de stare de bine i s neleag care le sunt nevoile de
baz.
Legislativ asistenta medical are datoria de a :
promova ce e cel mai bine pentru pacient
se asigura c toate nevoile pacientului au fost rezolvate
proteja drepturile pacientului.
Standarde de ngrijire asistenta medical trebuie s respecte :

standardul de ngrijire profesional: evaluare, diagnostic, identificarea efectelor, rezultatelor,

planning;
standardul de practic profesional: ngrijiri de calitate, educaie, colaborare, etic, utilizarea
resurselor, cercetare, performan, evaluare.
Concluzii:
1. rezult 4 responsabiliti eseniale ale asistentului medical:

promovarea pstrrii sntii;


prevenirea mbolnvirilor;
restaurarea sntii;
inlturarea suferinei.

acestea au o semnificaie de nezdruncinat, pe care se pot structura metode i programe indiferent de


definiii, strategii, opinii, metaliti i care stau la baza standerdelor peentru un comportament
etic.
2. in procesul de ngrijire se impune necondiionat parteneriatul cu pacientul, echipa de ngrijire
( medic, as.med, medic, infirmier, etc)
3. persoanele ngrijite au nevoie de asisteni medicali, iar asistenii medicali au nevoie de
recunoaterea importanei activitii lor de ctre pacieni, medici, ct i de societate.
Dup cum tii sistemul medical este ntr-un process de schimbare structural major. Aceast
schimbare necesit timp i se confrunt cu o rezisten la nou , dei se tie c schimbarea
nseamn progres, chiar dac este nsoit de imprevizibil. Trebuie s militm pentru
transformarea mentalitii individualiste spre munca n echip i n acest context a rolului
tradiional al asistentei medicale de asistare a medicului ntr-o profesionist respectat i
considerat un partener egal n cadrul echipei de ngrijire a sntii, cu sarcini, limite de
autonomie i responsabiliti bine precizate