SISTEMUL IMUNITAR

Sistemul imunitar este mecanismul de aparare al organismului impotriva bolilor si a

infectiilor. In mod natural, o disfunctie a sistemului imunitar se afla la baza unei liste lungi de
afectiuni ale sistemului imun.
Sistemul imunitar este cel mai puternic si mai eficient mecanism de auto-aparare
impotriva unei mari varietati de microorganisme. In momentul in care sistemul imun intalneste
unul se activeaza si il distruge in intregime. Exista o serie de bacterii periculoase, virusuri si
organisme straine care au un potential mare de a declansa infectii letale la om. Sistemul imun
produce anticorpi speciali pentru fiecare dintre aceste microorganisme. Astfel, daca nu ar exista
sistemul imunitar, oamenii ar fi victime sigure ale diverselor infectii. Totusi, o disfunctie a
sistemului imunitar in exces poate duce la aparitia unor afectiuni.
FIZIOLOGIA SISTEMULUI IMUN
Imunitatea Definitii:
D1. Condiie n care organismul, n contact cu un agent patogen (microbian sau de alt
natur) nu contracteaz n mod specific starea patologic (boala) indus de agentul patogen
respectiv;
D2. Totalitatea mecanismelor de aparare impotriva microorganismelor invazive (bacterii,
virusuri,paraziti) si a structurilor non-self.
Imunitatea organismului este un sistem complex si dezvoltat, cu o misiune simpla
aceea de a cauta si de a distruge invadatorii care pun in pericol sanatatea organismului. Atunci
cand o persoana se naste cu un sistem imunitar deficitar, lipsa unor enzime de baza conduce la
acumularea unor deseuri toxice la nivelul celulelor imunitare, iar in final, la moartea acestora.
Procesele si structurile biologice ale sistemului imunitar nu au doar rolul de a detecta
diversii agenti patogeni (de la virusuri, pana la paraziti intestinali), ci si de a-i distinge de
tesuturile sanatoase ale organismului.
Imunitatea innascuta nespecifica: structuri si mecanisme cu rol protector (tegumente,
mucoase, enzime din secretii exocrine lizozimul, bactericidina),pH-ul secretiei gastrice,
temperatura corpului ce ofera conditii precare de dezvoltare unor microorganisme, presiunea

24

mare a O2 in alveolele pulmonare ce inhiba dezvoltarea germenilor anaerobi,nivelul

cortizolemiei ce influenteaza raspunsul inflamator si rezistenta la infectii.
Imunitatea innascuta specifica: rezistenta unui organism fata de anumiti agenti
microbieni care il particularizeaza de alte organisme din aceeasi populatie sau specie, sensibile la
actiunea acelor agenti microbieni.
Atunci cnd rezistena caracterizeaz toi membrii unei specii, aceasta nu este o condiie
de imunitate, ci o lipsa de susceptibilitate a speciei, sau lips de agresivitate a agentului
microbian.
Imunitatea dobandita: condiia organismului care prezint o stare de rezisten specific
fa de un anumit agent patogen microbian. Aceast rezisten se poate instala activ, ca imunitate
naturala, n urma contactului cu diferite microorganisme, sau artificiala, n cazul administrrii de
antigene sub forma vaccinurilor.
Imunitatea naturala dobandita in mod pasiv: este consecutiv pasajului anticorpilor
materni la ft.
Imunitatea dobandita artificial: se poate instala n mod pasiv, n urma administrrii de
seruri imune sau anticorpi preformai.
Antigenul: este orice substan de origine endogen sau exogen capabil s declaneze
un raspuns imun.
Raspunsul imun: implic n mod absolut necesar stimularea i proliferarea limfocitelor
antigen-specifice i sinteza unor molecule de recunoatere a antigenului, reprezentate de
anticorpi i/sau receptori membranari.
O substan este antigenic dac ea declaneaz un rspuns imun i reacioneaz specific
cu anticorpii sau receptorii membranari aprui n timpul rspunsului imun.
Rspunsul imun se deruleaz n trei secvene:
1.Selecia clonal este etapa n care snt selectate de ctre antigen doar acele limfocite
capabile s recunoasca antigenul, denumite limfocite antigen-specifice.

24

O clon limfocitar este o populaie de limfocite capabil s recunoasca un singur tip de

antigen, datorit prezenei pe suprafaa membranei celulare a unui singur tip de receptor pentru
antigen.
2.Activarea clonal: activarea metabolismului intermediar al limfocitelor selectate;
3.Expansiunea clonal: proliferarea celulelor selectate i activate metabolic; consecin:
creterea numrului limfocitelor din clona stimulat de antigen.
Antigenul: caracter imunogen; imunogenitatea este complementar unei alte caliti a
antigenului, specificitatea: capacitatea antigenului de a reaciona specific numai cu receptorii
antigenici solubili (anticorpi) sau membranari, aprui ca urmare a stimulrii antigenice.
Antigenele se mpart n dou categorii: antigenele complete sau imunogenele i
antigenele incomplete sau haptenele.
Imunogenele: antigene caracterizate de imunogenitate i specificitate. Ele snt
timodependente i timoindependente.
Antigenele complete timodependente declaneaz fie rspuns imun de tip celular, fie
rspuns imun de tip umoral; apariia rspunsului imun este condiionat de implicarea lifocitelor
T helper (LTH) ntr-un proces complex de cooperare intercelular. Majoritatea antigenelor
aparin acestei categorii, fiind de natur proteic.
Antigenele complete timoindependente snt capabile s declaneze doar rspuns imun
de tip umoral, ele stimulnd direct limfocitele B, independent de prezena LTH. Ele reprezint o
categorie minoritar de antigene.
Antigenele incomplete (haptenele) snt substane cu greutate molecular mic sau foarte
mic incapabile s declaneze un rspuns imun n lipsa cuplrii cu o macromolecul complex i
intens imunogen, denumit purttor sau carrier. Haptenele au numai specificitate, nu i
imunogenitate. Un antigen complet este alctuit dintr-o component haptenic, responsabil de
specificitatea antigenului, denumit determinant antigenic i de o componenta carrier, ntreg
ansamblul hapten-carrier fiind responsabil de imunogenitatea antigenului.
ORGANIZAREA SISTEMULUI IMUN
Sistemul imun cuprinde dou compartimente:

24

1. Compartimentul central: alctuit din mduva hematogen (unde se produc i

matureaz limfocitele B i se produc limfocitele T) i din timus, sediul maturrii limfocitelor T i
2. Compartimentul periferic: reprezentat de esutul limfoid capsulat i necapsulat.
Splina i ganglionii limfatici alctuiesc esutul limfoid capsulat i reprezint sediul derulrii celei
mai mari pri a rspunsului imun. Ariile timodependente ale organelor limfoide secundare
capsulate, populate de limfocite T, sint: paracortexul ganglionar si stratul limfoid periarteriolar
intern al splinei. Ariile bursodependente, populate de limfocite B, ale acestor structuri sint:
cortexul ganglionar si stratul periarteriolar extern al splinei. Celulele B sint dispuse in aglomerari
denumite foliculi.
esutul limfoid necapsulat este localizat la nivelul epiteliului digestiv, bronic i la nivel
cutanat.
CELULE IMPLICATE IN REALIZAREA RASPUNSULUI IMUN
Celulele din sngele periferic implicate n geneza rspunsului imun se regsesc n
formula leucocitar astfel: neutrofile 62%, eozinofile 2,3%, bazofile 0,4%, monocite 5,3%,
limfocite 30%. Dintre acestea, unele ndeplinesc rol de celule prezentatoare de antigen, i snt
profund implicate n diverse etape ale rspunsului imun, iar altele au rol auxiliar n acest proces,
fiind implicate ns n tipuri particulare de rspuns imun, cum este aprarea antiparazitar n
cazul eozinofilelor sau reaciile de tip alergic n cazul bazofilelor i mastocitelor.
Macrofagele snt celule produse la nivelul mduvei hematogene. Forma circulant a
acestora e reprezentat de monocite, care dup ce tranziteaz pentru numai 12-24 de ore torentul
circulator, ajung n esuturi. Macrofagele se ntlnesc n alveolele pulmonare, splin, ganglionii
limfatici, mduva hematogen, sinusoidele hepatice, cavitatea sinovial, esutul conjunctiv,
rinichi, creier.
Neutrofilele reprezint 95% din granulocitele circulante. Au durat de via scurt (2-3
zile) si conin un ntreg arsenal de proteine stocate n granulaii lizozomale.
Eozinofilele: celule cu slabe performane fagocitare care reprezint 2-5% n formula
leucocitar a sngelui periferic. Ele snt totui capabile de a distruge microorganisme endocitate
i joac un rol important n aprarea antiparazitar.

24

Bazofilele si mastocitele sunt celule implicate n realizarea rspunsului imun, dar nu snt
celule prezentatoare de antigen. Bazofilele snt foarte puin numeroase n sngele periferic, ele
reprezentnd numai 0,2% din leucocitele circulante. Mastocitele sunt celule extrem de
asemntoare bazofilelor din punct de vedere funcional; se gsesc doar la nivelul mucoaselor i
esutului conjunctiv, fiind clasificate din acest motiv n dou categorii: mastocite ale mucoaselor
i mastocite ale esutului conjunctiv. Prima categorie pare T-dependent, n timp ce cea de a doua
categorie de mastocite prolifereaz independent de limfocitele T.
Limfocitele B au capacitatea de a capta antigenele solubile i nu pe cele de tip
corpuscular. Reprezint 15-20% din totalul limfocitelor periferice. Ele snt puin recirculate i au
durat scurt de via.
Limfocitele T reprezint o clas celular foarte heterogen,n cadrul creia se descriu
patru subclase de limfocite T: helper, citotoxice, supresoare i contrasupresoare. Limfocitele T
reprezint 60-80% din totalul limfocitelor periferice i au o durat de via mare (ani, zeci de
ani), ele fiind intens recirculate.
Afectiunile sistemului imunitar pot fi bolile autoimune, bolile inflamatorii si cancerul.
Imunodeficienta se petrece atunci cand sistemul imunitar nu este suficient de activ, instalanduse infectiile recurente care pun viata in pericol. Pe de alta parte, bolile autoimune sunt cauzate de
un sistem imunitar hiperactiv, care isi ataca propriile tesuturi, confundandu-le cu agentii
patogeni. Boli autoimune comune sunt tiroidita Hashimoto, artrita reumatoida, diabetul melitus
de tip 1 sau lupusul eritematos sistemic.
AFECTIUNILE SISTEMULUI IMUNITAR
Afectiunile sistemului imunitar se caracterizeaza in functie de activitatea acestui sistem.
Un sistemul imunitar cu activitate in exces poate avea acelasi potential de a determina diferite
afectiuni ca si un sistem imunitar deficitar. Mai jos este prezentata o lista de afectiuni ale
sistemului imunitar, in functie de activitatea acestuia.
Afectiunile sistemului imunitar:
Sistem imun cu activitate scazuta:
deficientele sistemului imun;
SCID (Sindromul Imunodeficientei Severe Combinate);

24

SIDA (Sindromul Imunodeficientei Umane Dobandite manifestare a infectie cu

HIV).

Sistemul imun cu activitate exagerata:

Alergiile (alimentare, medicamentoase, la intepaturile de insecte, la anumite
substante);
Anafilaxia;
Astmul;

Afectiunile autoimune

Alte afectiuni ale sistemului imunitar:

Sindomul Chediack-Higashi;
Imunodeficienta comuna variabila;
Febra fanului;
Eruptiile cutanate;
Infectia cu HTLV (virusul leucemiei cu celule T a adultului);
Sindromul de hiperglobulinemie IgE;
Sindromul de hiperglobulinemie IgM;
Imunodeficienta primara;
Deficienta selectiva de IgA;
Alergiile cutanate;
Agamaglobulinemia legata de X.
Acesta este cel mai mare grup de afectiuni ale sistemului imunitar si cuprinde o varietate

de boli care suprima activitatea sistemului imun. Deseori, cauza deficientei imune este o
afectiune cronica nedescoperita. Simptomele afectiunilor sistemului imunitar pentru deficienta
imuna sunt aceleasi cu cele ale bolii care le determina.
SCID (Sindromul imunodeficientei severe combinate)
Sindromul imunodeficientei severe combinate este o afectiune imunitara ereditara.
Aceasta boala genetica produce disfunctii grave la nivelul sistemului imunitar, bebelusii
nereusind sa supravietuiasca pana la varsta de 1 an. Transplantul de maduva poate
vindeca anumite forme ale bolii.Cauzele SCID-ului sunt o serie de anomalii genetice,
aflate in mod special pe cromozomul X. Mai multe tipuri de infectii recurente sunt
frecvente

la

pacientii

cu

SCID.

In

plus,

ei

au

predispozitie

pentru meningita, pneumonie, rujeola, varicela, candida orala, afectiuni virale respiratorii,
boli sanguine. Afectiunile sistemului imunitar la copiii cu SCID devin evidente in jurul
varstei de 3 luni.
24

 Virusul imunodeficientei umane HIV si SIDA

Virusul HIV infecteaza si distruge celulele sistemului imunitar care lupta in mod normal
cu infectiile. Pe masura ce numarul anticorpilor scade, vulnerabilitatea in fata infectiilor
creste, pana in punctul in care se poate instala decesul.
SIDA este o deficienta severa a sistemului imunitar si o cauza importanta de deces in
toata lumea. SIDA apare in stadiul tardiv al infectiei cu HIV si determina colapsul
complet al sistemului imunitar. SIDA este considerata o afectiune amenintatoare de viata
cu transmitere sexuala, dar care poate fi trasmisa si pe alte cai de transfer sanguin.
Sansele de supravietuire ale pacientilor cu SIDA sunt neglijabile, daca boala este
diagnosticata intr-un stadiu avansat. Afectiunile simptom ale deficitului imun in cazul
SIDA merg de la raceala comuna pana la afectiuni severe cum sunt pneumonia
si cancerul.
HTLV (virusul leucemiei cu celule T a adultului)
Virusurile limfotrofice umane, HTLV-I si HTLV-II afecteaza serios sistemul imun uman.
Au o incidenta mare la persoanele care folosesc droguri si la cele cu multiplii parteneri
sexuali. Pacientii cu ulcere genitale si istoric de sifilis sunt de asemeni predispusi la
infectia cu HTLV. Modul de transmitere al HTLV este prin contact sexual, transfuzii de
sange si in timpul sarcinii.
Alergiile
Alergiile pot fi definite ca o exagerare a raspunsului imun la o substanta in mod normal
inofensiva. Exista o multitudine de alergii cum sunt cele la polen, spori de
mucegai, latex si anumite alimente ca arahidele sau medicamente cum este penicilina.
Deseori, exista mai mult de un alergen responsabil pentru inducerea reactiilor alergice la
o persoana. Desi simptomele alergiilor sunt in general usoare, interventia medicala este
recomandata pentru descoperirea cauzei ascunse.
Alergiile apar ca efect al reactiei imunitare exagerate in contact cu o substanta straina
organismului, care nu este in sine amenintatoare pentru sanatate. Anumite alimente,
particulele de polen sau acarienii sunt alergenii cei mai comuni. Simptomele alergiilor
sunt dificultatile de respiratie, iritatiile ochilor, eruptiile cutanate, congestia nazala, greata

24

si varsaturile. Evitarea alergenilor este cea mai buna cale de control al manifestarilor
alergiilor
Anafilaxia
Anafilaxia este o forma de alergie extrema. In aceste conditii, alergenul actioneaza ca un
declansator si determina o serie de reactii fizice la pacient. Anafilaxia poate fi o urgenta
medicala, daca nu este diagnosticata si tratata la timp.
Astmul
Astmul este o afectiune in care sistemul imunitar devine hiperactiv la nivelul cailor
respiratorii. Persoanele care sufera de aceasta boala experimenteaza episoade periodice
de constrictie a cailor aeriene (bronhospasm), cand procesul respiratiei este semnificativ
ingreunat. Alergenii, iritantii sau orice stimulanti cum ar fi activitatea fizica pot declansa
inflamatia si induce o serie de simptome severe la pacient. Simptomele astmului
includ wheezing (respiratie suieratoare), tuse, dispnee, constrictie toracica. Majoritatea
pacientilor diagnosticati cu astm prezinta inflamatii recurente in zona cailor respiratorii.
Tratamentul pentru astm include inhalarea zilnica de corticosteroizi, care diminueaza
hiperactivitatea sistemului imunitar si inflamatiile produse de acesta. Astmul
Afectiunile autoimune
Afectiunile autoimune reprezinta un grup de afectiuni ale sistemului imun in care celulele
sistemului imun intepreteaza gresit semnalele si declanseaza un atac asupra propriilor
celule. Afectiunile autoimune pot determina imbolnaviri serioase la pacient. Lista
acestora este foarte lunga. Ca raspuns la un stimul necunoscut, sistemul imunitar poate
incepe sa produca anticorpi care, in loc sa lupte cu infectiile, ataca tesuturile
organismului. Tratamentul bolilor autoimune vizeaza in special reducerea activitatii
sistemului imunitar. Cele mai frecvente dintre acestea sunt:
Diabetul melitus de tip 1
Anticorpii ataca si distrug celulele care produc insulina in pancreas.
Bolile inflamatorii intestinale

24

Sistemul imunitar ataca peretele intestinelor, cauzand episoade de diaree, sangerari

rectale, miscari anormale intestinale, crampe abdominale, febra si scadere in greutate.
Colita ulcerativa si boala Crohn sunt doua forme importante de boli inflamatorii
intestinale.
Artrita reumatoida
Anticorpii produsi de sistemul imunitar ataca tesuturile care acopera incheieturile,
aparand inflamatii, umflaturi si durere. Netratata, artrita reumatoida afecteaza permanent
si iremediabil articulatiile.
Lupusul eritematos sistemic
Persoanele care sufera de lupus produc anticorpi care pot ataca orice tesut al corpului
incheieturile, plamanii, celulele sangvine, nervii sau rinichii sunt afectati de cele mai
multe ori. Tratamentul presupune administrarea unei doze zilnice de prednison, pentru
reducerea activitatii sistemului imunitar.
Scleroza multipla
In acest caz, sistemul imunitar ataca celulele nervoase, cauzand simptome precum dureri
cronice, pierderea vederii, slabiciune corporala, coordonare incetinita a miscarilor sau
spasme musculare, evoluand treptat pana la paralizia completa si moartea prin asfixie.
Sindromul Guillan-Barre
Sistemul imunitar ataca nervii care controleaza musculatura membrelor inferioare, mai
rar a mainilor sau a trunchiului superior. Slabiciunea corporala se instaleaza, de multe ori
la un grad inalt de severitate. Filtrarea sangelui printr-o procedura numita plasmafereza
este tratamentul principal pentru sindromul Guillan-Barre.
Psoriazisul
Celulele hiperactive ale sistemului imunitar numite celulele T se acumuleaza in piele, se
reproduc cu rapiditate si produc plagi scuamoase la nivel cutanat.
Tiroidita Hashimoto

24

Anticorpii ataca glanda tiroida, distrugand gradual celulele care secreta hormonii
tiroidieni.
Sindromul Chediack-Higashi
Acest sindrom este o afectiune rara, cu transmitere autozonal recesiva determinata de o
mutatie a genei LYST. Acest sindrom afecteaza toate organele majore si le altereaza
functionarea. Distruge celulele sistemului imun si il fac ineficient impotriva
microorganismelor si a altor invadatori. Astfel, pacientul sufera de infectii recurente.
Trasplantul de maduva osoasa este cel mai eficient si de succes tratament pentru pacientii
cu sindrom Chediack-Higashi sever. Alternativ, vitaminele pentru intarirea sistemului
imun pot fi luate, pentru cazurile mai putin severe.
Imunodeficienta comuna variabila
Acest sindrom apare datorita unui numar redus de anticorpi in organism. Aceasta
afectiune apare aproape intotdeauna la persoanele adulte. Desi afectiunea poate fi
prezenta de la nastere, simptomele nu apar pana cand persoana nu devine adulta.
Simptomele includ infectii bacteriene ale urechii, sinusurilor, bronhiilor si plamanilor. De
asemeni, deseori pot apare tumefieri dureroase ale articulatiilor, gleznei, cotului si
pumnului. Unii pacienti pot raporta de asemeni, si marirea de volum a nodulilor limfatici
si splinei. Pe fondul unui defect congenital, sistemul imunitar produce prea putini
anticorpi pentru a lupta eficient cu infectiile. Copiii cu acest diagnostic sufera infectii
frecvente ale urechilor, plamanilor, nasului, ochilor etc.
Febra fanului
Febra fanului este similara cu alergiile la substante purtate de aer ca polenul, sporii de
mucegai sau chiar scuamele animalelor. Simptomele includ secretii nazale abundente,
lacrimare oculara, stranut. Febra la fan se mai numeste si rinita alergica si afecteaza un
numar foarte mare de oameni.
Urticaria
Urticaria este raspunsul pielii la un alergen. In acest caz alergenul este reprezentat de
alimente sau unele plante. Eruptia aparuta la suprafata pielii este o reactie la acest

24

alergen. Deseori acestea sunt pruriginoase, de forma rotunda sau aplatizate. In afara de
eruptia cutanata pruriginoasa, alte simptome includ tumefierea buzelor, limbii si fetei.
Sindromul de hiperglobulinemie IgE
Sindomul hiperimunoglobulinemiei IgE este un grup ce cuprinde mai multe afectiuni
imune. Afectiunea se caracterizeaza prin infectii stafilococice recurente si eruptii
cutanate, similare eczemei. Este o afectiune genetica, iar transmiterea poate fi dominanta
sau recesiva. Persoanele cu hiper-IgE dominant nu sunt capabile sa piarda dantura de
lapte si astfel au doua randuri de dinti.
Sindromul hiperglobulinemie IgM
Sindromul acesta este o imunodeficienta rara. In cazul ei, sistemul imunitar esueaza in
producerea a doua tipuri deanticorpi, IgA si IgG. Cauza acestei afectiuni este o gena
deficienta in celulele T. Datorita acestui defect, celulele B nu primesc semnalul de
producere a anticorpilor IgA si IgG si astfel, continua sa produca doar anticorpi IgM.
Imunodeficienta primara
Acestea sunt un grup de afectiuni ale sistemului imunitar datorat unor anomalii genetice;
in aceste cazuri, pacientii se nasc cu un sistem imunitar deficient. Simptomele si efectele
sunt aceleasi ca si in cazul SIDA, dar spre deosebire de SIDA cauza nu este dobandita.
Deficienta selectiva de IgA
Aceasta este un tip special de imunodeficienta in care sistemul imun esueaza sa genereze
anticorpi de tip IgA. Acesti anticorpi protejeaza organismul impotriva infectiilor
membranelor mucoase de la nivelul gurii si din tractul digestiv. Evident, in lipsa lor,
organismul este expus la anumite tipuri de infectii ale mucoaselor.
Alergiile cutanate
Acestea sunt similare cu orice alte alergii, doar ca raspunsul imunologic se exprima prin
piele. Alergiile cutanate sunt un raspuns exagerat al sistemului imunitar la anumite
substante daunatoare. Alergiile cutanate se caracterizeaza prin aparitia unor eruptii rosii si
pruriginoase.
Agamaglobulinemia legata de X
24

Aceasta este o afectiune genetica in care abilitatea organismului de a lupta impotriva

infectiilor este afectata. Sistemul imunitar nu produce suficienti anticorpi pentru a lupta
impotriva infectiilor. Astfel apar o multitudine de infectii.
Afectiunile sistemului imunitar descrise mai sus reprezinta doar cele mai importante
afectiuni. In afara de cele mentionate mai sus, exista mai multe imunodeficiente genetice sau
dobandite

care

afecteaza

milioane

de

oameni

in

toata

lumea.

Intrucat sistemul

imunitar protejeaza organismul uman de diferite infectii si boli, sunt necesare eforturi pentru
intarirea lui.
Sistemul imunitar mai poate fi afectat de anumite medicamente sau boli. Imunodeficienta
este de multe ori prezenta la nastere, din cauza unei afectiuni ereditare. Cateva exemple comune
sunt:
Imunodeficienta indusa de medicamente. Medicamentele care suprima activitatea
sistemului imunitar predispun imbolnavirilor grave cauzate de infectii.
Boala grefa contra gazda. Dupa efectuarea unui transplant de maduva, celulele
sistemului imunitar ale donatorului pot ataca tesuturile persoanei care beneficiaza de
transplant. Prednisonul si alte medicamente imunosupresoare pot ajuta organismul-gazda
sa accepte celulele imunitare ale donatorului.
Diferena dintre imunitate i imunodeficien
Imunitatea reprezint proprietatea organismului de a se apra de diveri agresori externi
(bacterii,
virui, parazii, ciuperci) prin intermediul unor celule i al anticorpilor specifici (produi de alte
celule specializate); se induce, deci o stare de rezisten specific fa de aciunea unui agent
inductor de boal.
Imunodeficiena congenital sau dobndit n cursul vieii reprezint o stare anormal,
patologic, ce se manifest prin disfuncii, reduceri ale capacitii de aprare a organismului.
Imunodeficiena ctigat apare, ins ca urmare a unei cauze externe care acioneaz asupra
sistemului imunitar. Una din cele mai importante cauze ale imunodeficienei ctigate este
infectarea cu virusul HIV. Imunodeficiena se exprim n diverse niveluri de gravitate si poate
ataca diverse componente ale sistemului imunitar.
Sistemul Imunitar
Sistemul imunitar constituie un ntreg complex de aprare a organismului mpotriva
agenilor infecioi, strini de organism; numrul agenilor infecioi cu care s-a confruntat i se
poate confrunta organismul uman este foarte mare. n evoluia speciei umane contactul cu agenii
24

infecioi a constituit i constituie un permanent factor de presiune care a determinat i determin

selectarea rspunsului imunitar convenabil supravieuirii speciei.
Organismul este obligat s fac fa multor agresori:
- microbi (bacterii, virui, parazii, ciuperci)
- celule strine (de exemplu, cele transplantate - grefe)
- celule care prin transformare malign (canceroas) devin "strine" i deci devin inta
aprrii imune.
Sistemul imunitar este capabil s repereze, s recunoasc i s identifice agresorii,
prelundu-i sarcina de a-i distruge sau de a le neutraliza aciunea.

VIRUSUL IMUNODEFICIENEI UMANE DOBNDITE (HIV)

Date generale
Infectia cu Virusul Imunodeficientei Umane (HIV) este o afectiune contagioasa, specific umana,
caracterizata printr- o evolutie stadiala, cu semne initiale de infectie acuta, clinic reversibile,
urmate de o lunga perioada de latenta, cu o stare de sanatate aparenta si cu reexprimare clinica
finala progresiva. HIV este virulul ce produce Sindromul Imunodeficientei Dobandite .
Totusi a fi infectat cu HIV nu inseamna a avea SIDA.
SIDA este ultimul stadiu si cel mai sever stadiu al infectiei cu HIV. Unii oameni traiesc cu
infectia cu virus HIV multi ani, chiar 10 ani pana a avea SIDA. Odata cu patrunderea virusului
HIV in organism, acesta infecteaza un grup de celule numite limfocite CD4+. Aceste celule albe
sanguine reprezinta o parte importanta a sistemului imunitar, care ajuta organismul in lupta cu
infectiile. Prin infectarea si distrugerea limfocitelor CD4+ de catre HIV sistemul imunitar devine
mai putin capabil sa se lupte impotriva infectiilor.
Etiologie
Infecia HIV este determinat de Virusul Imunodeficientei Umane. HIV (HIV - Human
Immunodeficiency Virus), care face parte din familia Retroviridae , genul Lentivirus. Virusul
HIV se subdivizeaz n dou tipuri: HIV-1 i HIV-2 care se deosebesc structural i antigenic.
HIV-1
mai virulent;
responsabil de epidemia globala actuala;
severitatea infectiei variaza de la o persoana la alta;
HIV-2
descoperit initial in vestul Africii;
transmiterea sa nu este atat de usoara ca in cazul HIV-1;
24

 genomul sau este mai inrudit cu genomul SIV decat in cazul HIV-1.
Istoric
Virusul imunodeficienei umane a fost izolat i descoperit n 1983 de Prof. Luc
Montagnier si colaboratorii si din Institutul Pasteur din Franta, de la pacienii cu adenopatii
axilare, inghinale, cervicale, iar n 1984 Prof. Robert Gallo si colaboratorii de la Laboratorul din
Betsheda (SUA) au izolat acelasi virus din limfocitele sngelui periferic de la bolnavii cu SIDA
n stadii diferite ale bolii. Ambele virusuri izolate erau identice i OMS n 1985 a aprobat
denumirea unic de HIV cu subtipurile: HIV-1 cu repartiie mondial i HIV-2 limitat n
Africa de vest.
Viabilitatea virusului HIV:
sensibil n mediul exterior;
se distruge uor la aplicarea dezinfectanilor chimici cunoscui (hipoclorid de
sodiu 0,5%, alcool etilic 70%.);
sensibil la iradierea ultraviolet solar i artificial,
la uscarea plasmei la temperatura 23-27C activitatea viral se menine 7 zile;
la 30C se distruge in 3 zile; la 55C in 5 ore;
n mediul lichid la temperatura camerei activitatea se menine pn la 15 zile;
n plasma i sperm congelat este viabil muli ani;
la 56C se inactiveaz n 30 minute, la 70-80C n 10 minute;
la prelucrarea cu alcool etilic 70% - se inactiveaz ntr-un 1 minut;
Actiunea virusului HIV in organismul uman
Virusul Imunodeficienei Umane atac direct sistemul imunitar, sistemul de aprare al
organismului care de regul nltur, elimin muli ageni infecioi, asigurndu-i protecie, stare
de rezisten de-a lungul vieii. Distrugnd treptat sistemul de aprare, virusul imunodeficienei
umane este cauza principal, dei indirect, a tuturor complicaiilor care apar ulterior. Virusul nu
omoar prin aciune direct, ci prin intermediul unor microorganisme, prezente in mediul
exterior, care gsesc n organismul infectat i lipsit de aprare "o prad uoar".

24

Virusul HIV face parte dintr-o familie special denumit Retroviridae. Ca orice
organism viu, capabil de nmulire, viruii conin un "genom" constituit fie dintr-o
macromolecul de acid dezoxiribonucleic (ADN), fie ribonucleic (ARN), deintor al informaiei
genetice care face ca descendenii s fie asemntori prinilor.
n celulele animale i umane, genomul este constituit numai din ADN, singurul deintor al
informaiei genetice. Acesta are rol de "matrice"; prin intermediul unei enzime transcrie
informaia genetic i produce acizi ribonucleici "mesageri" (ARN), capabili s transmit mai
departe "proiectul" dup care se construiesc in celul proteinele structurale funcionale.
Diferit de celulele cu organizare complex, HIV posed ns un genom care conine numai acid
ribonucleic (ARN). Ca s infecteze o celul uman, al crui genom este reprezentat de ADN, are
nevoie de o enzim (transcriptaz) de transcriere a propriului mesaj genetic care s inverseze
fluxul normal de transcriere a informaiilor genetice; aceast enzim va aciona deci invers dect
enzima existent n celulele umane (ADN > transcripteaz > ARN) fiind denumit
revertranscripteaza (ARN > revertranscriptaza > ADN-copie). Aceasta revertranscriptare
permite ca ADN-ul viral (provirusul) "copiat" dup ARN-ul viral s se integreze n genomul
celulei infectate, unde se poate menine perioade ndelungate, fr a se evidenia (stare latent);
sub aceast form, el este la adpost, ascuns de atacul anticorpilor i al celulelor aprrii imune.
Prezena revertranscriptrii reunete toi viruii n ceea ce s-a denumit familia Retroviridae.
ntr-un organism care nu are HIV i care are sistemul imunitar sntos, celulele albe ale sngelui
i anticorpii atac i distrug organismele strine care intr n corp, n aa fel ocrotind corpul
mpotriva infectrii. Aceast reacie imunitar normal este coordonat de celulele albe ale
sngelui, numite CD4 limfocite. Din pcate, odat ce a intrat n organism, HIV atac aceste
celule. Virusul intr n aceste celule CD4 i le folosete pentru a face copii ale propriului
organism, n esen, transformnd fiecare celul CD4 ntr-o fabric de producere HIV. Cnd
aceste noi copii de HIV sunt produse, ele explodeaz din celula gazd CD4, intr n circuitul
sngelui i caut celule CD4 pentru a le ataca i de a continua procesul. De fiecare dat cnd HIV
este n celula CD4, aceast celul gazd este omort, n aa fel distrugnd sistemul imunitar al
organismului. Pentru a putea lupta cu acest proces, sistemul imunitar produce aproape 2 miliarde
de celule CD4 pe zi, ns, cu toate acestea, pot fi produse zilnic aproximativ 10 miliarde de
particule noi de HIV. Fr tratament, cantitatea viral (cantitatea viruilor n plasma sngelui) va
continua s creasc i numrul de CD4 va scdea considerabil, pn n momentul n care
sistemul imunitar al organismului nu va mai putea lupta cu virusul. ntruct numrul celulelor de
24

CD4 scade n permanen, individul infectat va dezvolta o deficien imunitar aspr, ceea ce
nseamn c organismul lui nu mai poate combate eficient viruii i bacteriile cu care vine n
contact, lsnd corpul vulnerabil la diferite boli i infecii.

Cai de transmitere
HIV se transmite prin:
1. contact sexual,
2.

sange contaminat si derivate de sange (transmitere parenterala),

3.

de la mama infectata la copil, in timpul si dupa nastere (transmitere verticala).

Principalele grupe de risc sunt: homosexualii, hemofilicii si primitorii de sange,

prostituatele, toxicomanii care folosesc droguri injectabile, personalul medico-sanitar pasibil de
expunerea accidentala prin intepare in instrumentar sau ace de la pacienti infectati.
1. Contactul sexual
Prin contact sexual virusul poate intra in organism printro discontinuitate a peretului
vaginului, rectului, uretrei, cavitatii bucale. 75-80% din totalul cazurilor de HIV/SIDA au ca
model de transmitere contactul sexual.
Contact sexual neprotejat cu o persoana infectata sau cu cineva al carui status HIV este
necunoscut, prezenta unei alte boli cu transmitere sexuala ca sifilisul, herpesul genital, infectiile
cu gonoreea tind sa creasca susceptibilitatea de achizitionare a infectiei cu HIV prin contact
sexual cu un partener infectat.
2. Transmiterea pe cale parenterala
Prin acest mod de transmitere sunt afectate in principal trei grupe de risc: consumatorii
de droguri pe cale intravenoasa, hemofilici si primitorii de sange contaminat. La aceste grupe
majore, se adauga grupe secundare de risc cum ar fi personalul medical, din anumite sectoare,
care se pot infecta prin expunerea accidentala (accidentari cu instrumentar sau ace contaminate
cu HIV).
a. transfuzii de snge - HIV poate fi transmis prin snge i produse de snge obinute
prin transfuziile de snge. Introducerea screeningului obligatoriu si a anticorpilor anti- HIV la
donatorii de sange (din 1985 pentru tarile occidentale si in 1990 pentru Romania) a redus
considerabil riscul de infectare prin transfuzii de sange integral.
24

b. folosirea acelorai seringi - Folosirea instrumentelor pentru drogurile intravenoase cu

mai multe persoane l pune pe consumator la un risc nalt, pe lng alte boli infecioase cum ar
fi hepatita. Transmiterea HIV poate fi prin ace i seringi care sunt contaminate cu snge infectat.
La nceputul fiecrei injectri intravenoase, sngele este introdus n ace i seringi. Refolosirea
unui ac sau a unei seringi de ctre un alt consumator de droguri are un risc nalt n transmiterea
HIV, pentru c sngele infectat poate fi injectat direct n circuitul sanguin al unei persoane
neinfectate. Transmiterea poate avea loc prin introducerea n soluia drogului a unor seringi care
conin snge contaminat, prin refolosirea apei, dopurilor, a lingurilor sau a altor vase pentru a
dizolva drogurile n ap i de a nclzi soluiile. De asemenea, virusul se poate transmite i prin
reultilizarea tampoanelor de vat sau filtrelor de igri folosite pentru a filtra particulele care pot
bloca acul.
c. intepari accidentale cu ace- mai puin de 1% din indivizi care capt rni cu acele
contaminate cu HIV devin infectai, insa riscul exista.
d. transplant de organe- Riscul transmiterii prin organe sau a transplantelor de organe
este foarte mic pentru c toate donrile de organe trebuie testate pn a fi transplantate.
e. un echipament dental sau chirurgical nesterilizat- riscul transmiterii printr-un
echipament dental sau chirurgical nesterilizat este foarte mic.
f. srutul ndelungat - srutul este considerat o activitate cu risc foarte mic pentru
transmiterea HIV. Saliva din gur poate s ajute la distrugerea HIV, iar i cantitatea viral
prezent n saliv nu este suficient pentru a cauza transmiterea la un individ care nghite saliva
unei persoane seropozitive. Cu toate acestea, srutrile prelungite au un potenial de a deteriora
gura sau buzele, permind infeciei HIV s treac de la sngele unei persoane infectate la
sngele unei persoane neinfectate. Transmiterea poate fi posibil, n special, pentru persoanele
care au gingii sngernde.

3. Transmiterea verticala de la mama infectata cu HIV la produsul de conceptie este

evaluata la 12-30% dintre mame.
Riscul de transmitere verticala a fost asociat cu:
- Factori materni: nivelul scazut de celule CD4+ si de anticorpi neutralizati, incarcatura
virala plasmatica mare, transfuzii de sange.

24

- Factori perinatali: varsta gestationala, tipul nasterii, travaliul. Femeia infectata poate
transmite virusul la fat in timpul nasterii sau in timpul alaptarii la san.
Exista 3 cai prin care fatul sau copilul poate contacta virusul HIV de la mama:
a. n uter- Infectarea poate aprea cnd ftul dobndete HIV prin lichidul sau sngele
infectat de la mam (inainte de nastere).
b. n timpul naterii- copilul este ntr-un contact direct cu secreiile vaginale sau sngele
infectat n canalul de natere.
c. alptarea- HIV este prezent i n laptele matern al unei mame infectate i poate fi
transmis la copil n timpul alptrii.
In ceea ce priveste infectia neonatala, 40% dintre sugarii nascuti de mame infectate
dobandesc infectia HIV si 30% dintre sugarii infectati sunt pozitivi la nastere (ARN-HIV
prezent), element ce sugereaza infectie in utero, in timp ce 75% sunt HIV-negativi la nastere,
dar pozitivi dupa 7 zile, ceea ce sugereaza infectie intrapartum. >90% dintre sugarii infectati
sunt HIV-pozitivi la 14 zile. Depistarea gravidelor HIV-pozitive este esentiala pentru prevenirea
transmiterii infectiei la fat.
Riscul de infectare in toate cazurile expuse mai sus poate fi apreciat, din considerente
etice medicale, doar prin statistici retroactive sau n baza unor studii de laborator. Se tie c riscul
este direct dependent de urmtorii factori:

concentraia virala din produsul contaminat

contagiozitatea (virulena) virusului

transferul de celule infectate

starea general a sistemului imun a celui expus

Diagnosticul pozitiv
Productia de anticorpi este detectabila dupa 4-12 saptamani uneori chiar 6 luni de la
infectie si dureaza toata viata.
Diagnosticarea infectrii cu virusul HIV se mparte n depistare i confirmare. Scopul
depistrii este descoperirea tuturor persoanelor seropozitive, cu riscul de a depista n aceast
24

prim faz i fali seropozitivi. Din cauza posibiltii unui test fals pozitiv, se recurge la
confirmarea seropozitivitii, testare care se supune unei stricte confidenialiti medicale pentru
protejarea sferei de intimitate a celui posibil seropozitiv. Acest proces de secretizare a identitii
celui testat este reglementat n Romnia prin lege. Confirmarea infectrii cu HIV se face n
laboratoare specializate. Depistarea infeciei cu HIV este posibil n oricare faz de boal.
Includrea infeciei ntr-una din cele patru faze de stare se face n baza rezultatelor de laborator i
a tabloului clinic a celui infectat. Un test HIV pozitiv n primele dou faze demonstreaz
infectarea cu virusul HIV. Abia faza a treia i faza a patra de infectare cu HIV justific folosirea
termenului de boal SIDA.

Evolutia bolii
Evolutia naturala a infectiei cu HIV se desfasoara n mai multe stadii. Fiecare din aceste
stadii este caracterizat de aparitia unor semne si simptome specifice, de numarul acestora, de
evolutia imunitatii si a virusului (ce se stabilesc prin investigatii de laborator).
Astfel, la copii stadiile infectiei sunt:
asimptomatic (N),
cu simptomatologie minora (categoria A),
cu simptomatologie moderata (categoria B) si
boala severa (categoria C).
La adulti infectia cu virusul HIV are urmatoarele stadii:
A (asimptomatica),
B (simptomatica),
C (stadiul SIDA).
Factorii care influenteaza negativ, respectiv grabesc evolutia infectiei HIV spre faza
SIDA sunt:

24

rezistenta individuala scazuta,

aderenta la tratament

nutritia precara a individului,

stresul si stilul de viata.

n absenta unui tratament, evolutia de la infectare pna la aparitia bolii SIDA este n
general ntre 5-10 ani. Durata supravietuirii, dupa instalarea bolii SIDA variaza ntre 9 luni si 2
ani. Aceasta perioada poate fi mult prelungita n conditiile unui tratament adecvat si sustinut cu
medicamente antiretrovirale.
Aparitia manifestarilor de boala anterior mentionate nu arata si viteza evolutiei. Exista
situatii n care, desi exista simptomele anterior amintite, boala are o evolutie lenta si exista
situatii contrare, fara semne, care sunt nsotite nsa de un deficit imunitar sever si evolutii
defavorabile.
O persoana afectata de HIV/SIDA poate avea o viata normala, mai ales daca sistemul sau
imunitar este nca n stare buna. Daca sistemul imunitar cedeaza, apar riscuri legate de evolutia
infectiei.
Progresarea HIV (stadializarea) poate fi mprit n 4 perioade:
1. Seroconversie - Apariia n sngele celui infectat a anticorpilor specifici anti-HIV, ca
urmare a contactului dintre virus i sistemul imunitar. Seroconversia nu se produce imediat,
dup contactul virus - sistem imunitar, necesitnd o perioad de timp, variabil ca durat, de
care organismul are nevoie ca s produc anticorpii specifici. n cazul infeciei cu HIV, apariia
anticorpilor necesit 4-12 sptmni chiar 6 luni din momentul infectrii. Prin seropozitivitate
se nelege prezena n ser a anticorpului sau/i a antigenului. A fi HIV-pozitiv sau seropozitiv
este, deci, sinonim cu prezena anticorpilor specifici n serul persoanei testate, dup cum HIVseronegativ atest absena anticorpilor specifici n serul testat n momentul recoltrii probei de
snge. Perioada de laten dintre momentul contagierii i cel al seroconversiei ne oblig s
inem cont de momentul recoltrii, rezultatele testului referindu-se la prezena sau absena
anticorpilor numai la data recoltrii probei.
2. Perioada asimptomatica - HIV rmne activ n organism, dar simptomele nu sunt
aparente. Aceast perioad poate dura de la cteva luni pn la muli ani.
24

3. Perioada simptomatica, de boala- persoana infectat nu se simte bine i sufer din

cauza infeciilor care nu sunt specifice pentru HIV, dar sunt cauzate de bacterii i virui care
nconjoar zilnic organismul uman. Simptoamele pentru SIDA i pentru HIV sunt cauzate de
condiii speciale, de infecii i tumori, care ns nu sunt cauzate direct de HIV.
SIDA (Sindromul Imunodeficienei Achiziionate)- Un organism sntos are n jur de
800 -1200 de celule CD4 pe mililitru cub n snge. Cu scderea acestei cantiti, individul
devine foarte vulnerabil la viitoare infecii. Cnd cantitatea de CD4 a unui individ seropozitiv
ajunge mai jos de 200 de mililitri cubi n snge, aceast persoan poate fi clasificat ca bolnav
de SIDA. SIDA este o condiie cronic, amenintoare pentru via, care apare ca rezultat al
distrugerii sistemului imunitar, i care nu este o boal specific, dar mai degrab o colecie de
boli care afecteaz organismul i la care nu poate rspunde sistemul imunitar slbit.
Semne si simptome
Dupa infectarea cu HIV exista o reactie individuala fata de acesta. Reactia organismului
difera de la o persoana la alta n functie de cantitatea de virus patrunsa n organism, virulenta
acestuia si rezistenta naturala a persoanei infectate. Initial, semnele infectiei HIV pot lipsi sau
sunt adesea nespecifice.
La aproximativ 1-5 saptamni dupa contactul cu virusul HIV si infectarea organismului,
n 50% din cazuri, apar unele semne de boala, dar acestea sunt nespecifice si se pot confunda
usor cu simptomele unei gripe. Semnele initiale dispar dupa cel mult o luna. Aceasta etapa este
cunoscuta sub numele de "primoinfectie".
Dupa disparitia semnelor primoinfectiei exista o perioada ndelungata de timp n care
infectia este asimptomatica. Aceasta perioada variaza ntre 2 si peste 10 ani. n toata aceasta
perioada persoana arata si se simte foarte bine, dar poate transmite virusul. Pe fondul
multiplicarii virale si a scaderii imunitatii organismului apar apoi semnele si simptomele
specifice. Acestea pot fi:
Adenopatiile nseamna marirea n volum a ganglionilor si persistenta acestei mariri
cteva luni, fara identificarea unor alte cauze. Adenopatiile pot apare n diferite stadii ale
infectiei si pot determina unele complicatii ce necesita tratamente ndelungate sau chiar
interventii chirurgicale. De asemenea, ganglionii pot dispare pur si simplu, iar acest lucru poate
sau nu sa semnifice o ameliorare a bolii.
24

Manifestari respiratorii (tuse seaca, productiva, dispnee) datorate infectiilor cu

diferite bacterii, virusuri sau ciuperci (pmneumonii recurente, TBC, etc.). Acestea sunt printre
cele mai frecvente si grave suferinte ale persoanelor infectate cu HIV.
Manifestari digestive sunt cel mai frecvent traduse prin diaree cronica care duce la
scaderea n greutate pna la situatia extrema de casexie. De cele mai multe ori ea este urmarea
unor parazitoze, a unor infectii virale sau bacteriene de la nivelul tubului digestiv. Cea mai
frecventa afectiune este stomatita micotica (depozite albicioase la nivelul cavitatii bucale si a
stomacului). Alte manifestari pot fi: varsaturile, disfagia, anorexia, durerile abdominale,
scaderea n greutate. De asemenea, pot exista atingeri hepato-biliare, esofagiene si altele.
Manifestarile cutanate sunt foarte variate si pot fi cauzate de infectia cu diferite
virusuri, paraziti sau ciuperci ce dau manifestari diverse cum ar fi: piele uscata, herpes zoster,
diferite eruptii) .
Manifestarile neurologice pot aparea n toate stadiile infectiei cu HIV si sunt destul de
frecvent ntlnite. Afectiunile ce pot aparea la acest nivel sunt: meningite, neuropatii, accidente
vasculare cerebrale, tumori, diferite infectii oportuniste (ex. toxoplasmoza). Acestea au o gama
larga de simptome: dureri de cap, paralizii, tulburari de comportament, tulburari ale functiilor
cognitive, degradari motorii si ale limbajului etc. n fazele avansate ale bolii apare encefalopatia
HIV, care reprezinta complicatia neurologica cea mai de temut n infectia cu HIV. Encefalopatia
apare datorita actiunii directe a virusului asupra sistemului nervos si are o evolutie gradata, dar
progresiva, cu scaderea functiilor motorii, cognitive si comportamentale, pna la deces. De
asemenea, n cursul infectiei cu HIV, apar tulburari psihice care fie se asociaza cu leziunile
cerebrale, fie sunt date de dificultatile de acceptare a bolii sau de adaptare la problemele
implicate de aceasta.
Tumorile pot avea diverse localizari n organism. Unul din cancerele caracteristice n
infectia HIV este sarcomul Kaposi ce se dezvolta la nivelul pielii, dar si n alte zone ale corpului,
n fazele naintate de boala. Mai frecvente sunt, de asemenea, si limfoamele - cancere ale
sistemului limfatic, ce pot avea localizari diverse .
Tulburarile de crestere si dezvoltare apar frecvent la copiii infectati cu HIV. Acestea se
refera, n special, la dezvoltarea staturo-ponderala datorata disfunctiilor endocrine sau evolutiei
infectiei cu HIV.
24

n faza de boala SIDA, organismul este afectat pe mai multe planuri pe fondul ineficientei
sistemului imunitar, simptomatologia fiind complexa si diferita de la un individ la altul.
Infeciile oportuniste
Infeciile oportuniste sunt infeciile care apar atunci cnd sistemul imunitar nu poate
reaciona. Acestea sunt cauzate de ageni patogeni care, de obicei, sunt manevrai de sistemul
imunitar, dar care nu evit ocazia de a cauza o boal dac sistemul imunitar a fost slbit. ntrun organism cu sistemul imunitar sntos, aceste infecii nu ar fi amenintoare pentru via.
ns, ntr-un individ seropozitiv, aceste infecii pot fi fatale, din cauza incapabilitii sistemului
imunitar de a lupta cu infeciile care cauzeaz boala.
Stadiul B cuprinde afeciuni care nu definesc SIDA, care par a fi dependente de un deficit
imun.
o

angiomatoz bacilar

inflamaii de bazin, mai ales anexite repetate

herpes zoster repetate sau larg rspndite

purpur trombocitopenic

temperatur ( hipertermie ) i diaree de lung durat, peste o lun

listerioz

candidoz bucal, cea vaginal cronic sau greu de tratat

displazie de col uterin

carcinoame in situ

neuropatii periferice.

Stadiul C cuprinde acele afeciuni care definesc SIDA. Sunt de regul afeciuni
oportuniste sau maligne care nu apar la organisme cu un sistem imun intact sau nu apar cu o
asemenea prezentare i evoluie.
Infecii micotice
o

candidoze bucale, ale cilor respiratorii i esofag

histoplasmoz cronic

coccidiomicoz extrapulmonar sau diseminat

criptococoz extrapulmonar

pneumonie pneumocistic carinii

Infecii virale
24

infecie cu virusul citomegaliei (cu excepia afectrii ficatului, splinei i

ganglionilor limfatici ) retinit citomegaloviric

o

encefalopatie determinat de HIV.

herpes simplex cu ulceraii cronice depind 1 lun, bronite produse de herpes

simplex

Tratament
Preventie

Pentru seropozitivi este recomandat de a evita contactele sexuale neprotejate atat cu

persoane aparent sanatoase, cat si cu cele infectate HIV sau suferinde de alte boli infecioase.
Cu ct sistemul de aprare va fi mai puin solicitat de ali ageni infecioi, cu att i va pstra o
mai mare disponibilitate de a se apra de HIV. S-a semnalat existena la acelai seropozitiv a
unor tulpini diferite de HIV - mutante, care pot accelera evoluia ctre boala att a infectatului,
ct i a reinfectatului. Mai mult, ca urmare a tratamentului antiviral, pot aprea tulpini-mutante
rezistente la aciunea acestuia; dac un seropozitiv se reinfecteaz cu asemenea tulpini, nu va
putea beneficia de tratamentul chimioterapeutic respectiv, virusul "propriu" fiind deja rezistent
la aciunea respectivului tratament.
Persoanele seropozitive vor fi informate exact, pentru a cunoate riscul inerent
reinfectrii i a le determina s-i schimbe comportamentul, a evita epuizarea sistemului
imunitar propriu prin prevenirea infeciilor de orice gen, a stresului si oboselii; Masuri precum
cele de mai jos se impun pentru ncetinirea evoluiei infeciei ctre boal: sex protejat,
alimentaie sntoas, abandonarea fumatului, evitarea consumului de alcool i a utilizrii
drogurilor.

24