I.

Sisteme Biologice. Definitie. Insusiri

Definitie: Ansambluri naturale formate din elemente diferentiate aflate in

interactiune. Sunt sisteme deschise, realizand schimburi de materie si
energie cu mediul, pe baza proceselor metabolice. Sunt capabile de
dezvoltare, de autoperfectionare continua.
Insusiri:
1. Au caracter istoric, adica insusirile lor structurale si functionale sunt
rezultatul evolutiei lor in timp.
2. Sunt sisteme informationale, capabile sa receptioneze, sa prelucreze si
sa acumuleze informatii primite din mediu si sa transmita informatii catre
alte sisteme.
3. Au caracter integral, nu reprezinta suma insusirii elementelor
componente, intregul sistem prezentand insusiri proprii ce nu se regasesc
la partile sale component.
4. Echilibrul dinamic reprezinta insusirea sistemelor deschise de a
intretine un permanent schimb de substante si energie cu sistemele
inconjuratoare.
5. Sunt sisteme cu program caracteristicele lor morfologice, functionale
si comportamentale

nu sunt rigide, ci se pot schimba intre anumite

limite, permitand sistemului realizarea unor stari diferite. Programele

reprezinta starile posibile pe care sistemul le poate realiza in limitele
permise de organizarea sa.
6. Autoreglarea urmarea unei anumite organizari a sistemelor biologice
care permite receptionarea de informatii din mediu, prelucrarea lor, in
urma careia sistemul raspunde la stimuli pentru a-si asigura
autoconservarea.
7. Heterogenitatea un sistem nu este omogen, ci este alcatuit din
elemente diferite (heterogene).

II.

RELAIILE INTRASPECIFICE (HOMOTIPICE)

Relaiile intraspecifice se stabilesc ntre indivizii aceleiai specii in

actiunile de hranire, reproducere, aparare. Princpiul esential al relatiilor
intraspecifice este asigurarea perpetuarii speciei. Aceste relatii au la baza
modalitatile de comunicare dintre indivizi. Cele mai importante fiind
semnalele acustice, optice si biochimice.
Comunicarea prin semnale acustice se intalneste la diverse specii:
insecte, amfibieni, pasari, mamifere si are diferite semnificatii
informationale: curtare, avertizare, recunoasterea indivizilor, etc.
Comunicarea prin semnale optice prezinta o diversitate de forme
avand un rol informational important, mai ales la speciile coloniale.
Coloritul viu, cu ornamentatia fanerelor la unii masculi, in special in
perioada imperecherii, ce favorizeaza intalnirea cu femela contribuind la
realizarea imperecherii si a reproductiei.
Comunicarea prin semnale biochimice - prin intermediul factorilor
metabolici, ce sunt raspanditi in mediu de plante cat si de animale. Natura
semnalelor biochimice este extrem de variata din punct de vedere chimic:
fungii produc antibiotice, plantele produc

, animalele produc feromoni.

Feromonii sunt grupe de substante secretate de animale, carora le

influenteaza comportamentul.
Relatiile intraspecifice pot fi de intrajutorare (se manifesta prin efectul de
grup, in conditiile unei densitati optime a populatiei si asigura mentinerea
ei in biotopul si conditiile date) sau de concurenta (apar ca urmare a unor
pretentii sau necesitati identice ale indivizilor fata de spatiul vital sau de
sursele de hrana limitate .
III.

Relatii interspecifice (heterotipice)

Se stabilesc intre indiviizii apartinand unor specii diferite, dar

care traiesc in aceeasi biocenoza.

Interdependenta dintre indivizii unor specii diferite are la baza mai

multi factori: nutritia, reproducerea, apararea, raspandirea unor specii.
Exista mai multe criterii de clasificare a relatiilor interspecifice.
Principalul criteriu este cel al efectului direct. Dupa acest criteriu, relatiile
interspecifice pot fi:
Neutralism populatiile nu se afecteaza una pe alta in mod direct.
Ex: populatia veveritelor dintr-o padure este neutra fata de
populatia de coleoptere.
Competitia (concurenta) interactiunea a doua populatii sau
organisme carora le sunt necesare aceeasi hrana, tip de adapost,
biotop.
Mutualism in acest caz ambele populatii sunt afectate pozitiv,
profitand de pe urma convitetuirii si fiind obligatoriu dependente
una de alta. Majoriatea speciilor se afla in relatii de mutualism cu
una sau mai multe specii. Ex: Convietuirea dintre ciuperci si arborii
de padure (micorize) este esentiala pentru dezvoltarea arborilor.
Protocooperare - ambele specii profita de pe urma convietuirii
insa relatia nu este obligatorie pentru niciuna dintre ele. Ex: unii
crabi au fixate pe spatele lor actinii.
Comensalism obligatorie pentru comensal, in timp ce gazda nu
este afectata de aceasta convietuire. Ex: insecte sau viermi prezente
in scoici sau camera branhiala a racilor care profita de adapostul
prin care circula apa cu substante nutritive.
Amensalism relatia nu este obligatorie pentru niciunul din
componenti, dar atunci cand ea se produce, unul dintr componenti
(amensalul) este inhibat in dezvoltare de catre unele produse
eliberate de partener. Ex: antibiotice produse de bacterii sau
ciuperci
Parazitism: relatia este obligatorie si implica un efect pozitiv
pentru parazit si un efect negativ pentru gazda.

 Predatorism - relatia este obligatorie, pozitiva pentru pradator si

negativa pentru prada.

IV.

Populatia

Forma elementara de organizare si existenta a speciei. Este un

sistem biologic supraindividual, alcatuit din totalitatea indivizilor din
aceeasi specie care traiesc si se dezvolta la un moment dat in acelasi
habitat si intre care se stabilesc relatii trofice, de aparare, de
reproducere.
Populatia poate fi definita prin urmatorii parametri structurali:
efectivul (numarul de indivizi, marimea populatie), densitatea populatiei,
structura spatiala, structura pe sexe, structura pe varste.
Efectivul populatiei numarul de indivizi ce alcatuiesc la un moment
dat populatia unei specii dintr-un ecosistem. Acesta este o rezultanta a
raportului intre intrarile si iesirile indivizilor dintr-o populatie (natalitate
si imigratie, respectiv mortalitate si emigratie).

 Densitatea populatiei numarul de indivizi (biomasa populatiei)

raportata la unitatea de suprafata sau volum.
Structura spatiala (dispersia sau repartitia spatiala) repartitia in biotop
a indiviziolor unei populatii naturale poate fi intamplatoare (pozitia in
spatiu a fiecarui individ este independenta de pozitia celorlalti indivizi),
uniforma (atunci cand indivizii sai componenti distribuiti la distante
egale) sau grupata (datorata heterogenitatii mediului).
Structura pe sexe diferentierea pe sexe a indivizilor componenti ai
populatiilor reprezinta una din expresiile polimorfismului genetic ce are
semnificatie in caracterizarea din punct de vedere ecologic si evolutiv a
acestora.
Structura pe varste reprezinta un parametru structural specific fiecarei
populatii si este data de numarul claselor de varsta, amplitudinea acestora
si distributia populatiei pe clase de varsta.

V.

Biocenoza

Conceptul de biocenoza se refera la ansamblul populatiilor

vegetale si animale de macro si microorganisme care traiesc in
interdependenta si conexiune, ocupand un anumit biotop.
Structura trofica a unei biocenoze reprezinta rezultatul relatiilor de
nutritie dintr speciile componente.
Din punct de vedere al modului de hranire, toate speciile
unei biocenoze se impart in trei categorii functionale interdependente.
1. Speciile producatoare de substanta organica (producatorii
primari): organisme autotrofe care pot sintetiza substante
organice (toate plantele verzi).
2. Consumatorii de substanta organica organisme heterotrofe
care transforma substantele organice preluate din mediu sub
forma de hrana in substante proprii. In aceasta grupa sunt
cuprinse toate animalele dintr-o biocenoza. In functie de hrana
pe care o consuma se impart in:
Consumatori primari (de ordinul I) animale fitofage care se
hranesc cu producatorii primari (plante)
Consumatorii secundari (de ordinul II) animale zoofage, se
hranesc cu cele fitofage. Acestia contribuie la cresterea
productivitatii biosferei.
Consumatori tertiari (de ordin III) consumatori de varf,
reprezentati de animale carnivore care nu sunt consumate de nici
un alt animal (ursul, leul, acvila).
3. Saprofagii si descompunatorii: Organismele saprofage sunt
reprezentate in principal de diferitele nevertebrate din sol care

se hranesc cu animale si plante moarte (netransformate in

detritus), fara a le transforma in substante anorganice.
Descompunatorii sunt o categore aparte de consumatori care se
hranesc cu detritus organic (fragmente de material organic
rezultat din fragmentarea partiala a plantelor si animalelor
moarte).

VI.

Ecosistemul. Definite. Clasificarea ecosistemelor.

Reprezinta unitatea organizatorica de baza a ecosferei, reprezentata de

un biotop ocupat de o biocenoza si capabila de realizarea productivitatii
biologice.
Clasificare:

1. In functie de tipul major de biotop: ecosisteme acvatice si terestre.

2. Dupa impactul antropic: naturale, seminaturale si antropizate.
3. Dupa caracteristicile functionale (capacitatea de fixare, stocare si
transfer a energiei, nutrientilor si apei)
4. Dupa caracteristicile structuralte: referitoare la abundenta si distributia
speciilor de forme si dimensiuni diferite, importanta, durata de viata.
5. Dupa tipurile functionale, in raport cu abundenta si distributia
speciilor

cu

caracteristici

functionale

(fixarea

azotului

sau

denitrificarea, descompunearea materiei organice, polenizatori,

pradatori de varf).
6. In functie de natura si importanta bunurilor si serviciilor furnizate
sistemului socio-economic uman
7. Dupa capacitatea de refacere sau rezistenta la modificari (rezilienta
ecosistemelor)
8. Dupa stadiul succesional - in ecosisteme tinere sau mature, sau pentru
cele acvatice in oligotrofe, mezotrofe, cutrofe sau hipertrofe.
In biosfera, ecosistemele se prezinta si sub forma unor grupari mai mari,
numite biomuri. Odum (1993) propune utilizarea urmatoarelor categorii de
ecosisteme:
Ecosisteme marine oceanul deschis, ape litorale, zone cu curenti
verticali, zone abisale cu izoare hidrotermale, zone cu curenti
verticali
Ecosisteme costiere estuare, lagune, mlastini sarate, paduri de
mangrove, recif de corali.
Ecosisteme acvatice continentale: ecosisteme lentice (lacuri si
balti), lotice (fluvii, rauri, parauri), zone umede (delte, zone
inundabile, mlastini)
Ecosisteme si complexe de ecosisteme terestre arctice si alpine
(tundra), paduri de conifere boreale (taiga), paduri de foioase
temperate, pasuni din zona temperata, pasuni tropicale si savane,

zone cu precipitatii de iarna si seceta vara, deserturi, pasuni

tropicale sezoniere, pasuni tropicale umede.
Ecosisteme dominate de specia umana/sistemul socio-economic
uman ecosisteme rurale/zone agroindustriale, agroecosisteme,
ecosisteme urbane industriale.

VII. Biosfera. Ecosfera.

Vernadski (1929 ) defineste biosfera ca reprezintand un tot unitar,
cuprinzand atat elementele vii cat si factorii abiotici (scoarta de dezagregare,
toata hidrosfera si o parte din atmosfera). Desi materia vie este inseparabila
structurala si functional de substratul ei abiotic, din punct de vedere al
ierarhiei nivelurilor de organizare a meteriei vii si in analogie cu ecosistemul
(alcatuit din biotop si biocenoza) se impune separarea sistemelor biologice
de substratul lor abiotic. Astfel, Commoner (1972) foloseste termenul de
ecosfera pentru a defini unitatea dintre biosfera (totalitatea organismelor vii)
si substratul ei abiotic (toposfera).

Ecosfera, categoria integratoare a ierarhiei sistemelor ecologice, este

alcatuita din biosfera (totalitatea organismelor vii) si toposfera (alcatuita
din patura superioara a litosferei, hidrosfera si patura inferioara a
atmosferei). Aceasta este constituita dintr-o mare diversitate de ecosisteme
acvatice si terestre, de la calotele polare la padurile tropicale si de la recifii
de corali la faliile oceanice.
Unitatea functionala elementara, concreta a ecosferei este reprezentata de
ecosistem, la nivelul caruia se desfasoara circuitul materiei, energiei si
informatiei. Aceste circuite se caracterizeaza prin anumite particularitati
determinate de structura si functionalitatea biocenozelor , precum si de natura
biotopurilor. In plus, aceste circuite presupun desfasurarea unor procese in care
are loc nu numai circulatia materiei si curgerea energiei, ci si transformarea,
evolutia substantelor si a formelor de energie. Evolutia formelor de viata este in
stransa legatura cu evolutia circuitului materiei.
Biosfera a aparut ca urmare a evolutiei si a diferentierii materiei organice
din stratul superficial al Pamantului. Prin acest strat, materia vie este legata si
integrata circuitului general al elementelor.