Nulitatea actelor de procedura

NCPC genereaza o serie de modificari de reglementare (necesare si reclamate

in repetate randuri in doctrina) in ceea ce priveste sanctiunea nulitatii actelor de
procedura, preluand in parte si vechile reglementari procesuale.
1. Cea mai importanta distinctie fata de orinduirea CPC 1865 o constituie definirea
expresa a institutiei nulitatii, ca fiind sanctiunea care lipseste total sau partial
de efecte actul de procedura efectuat cu nerespectarea cerintelor legale, de fond
sau de forma (art. 174, alin. 1 NCPC).
Se remarca, in noua reglementare, o sinteza a tuturor caracterelor nulitatii,
surprinse in doctrina pe parcursul reglementarii CPC 1865, acestea fiind deopotriva
corecte, surprinzand feluritele ipoteze in care aceasta sanctiune procedurala
propriu-zisa (si, alteori, un simplu efect al invocarii unor exceptii procesuale de alta
natura) regleaza diversele neajunsuri procedurale constatate.
Nulitatea a fost definita ca fiind acea sanctiune care suprima, in masura
stabilita prin hotararea judecatoreasca, efectele actului juridic, potrivnice scopului
urmarit de dispozitiile legale referitoare la conditiile sale de valabilitate.
Intr-o alta viziune, nulitatea reprezinta o sanctiune ce determina ineficienta
actelor de procedura indeplinite fara respectarea regulilor de desfasurare a
procesului civil si care se rasfrange adeseori si asupra actelor ulterioare, ori lipsa
conditiilor sau elementelor necesare pentru existenta si efectele actului.
S-a observat ca nulitatea, ca sanctiune procedurala, intervine in cazul
actului de procedura care nu indeplineste conditiile prevazute de lege pentru
validitatea lui, lipsindu-l in tot sau in parte de efectele firesti.
Referitor la definirea ei ca sanctiune, s-a aratat ca in unele situatii,
nulitatea pe langa caracterul de sanctiune propriu-zisa reprezinta si un efect al
invocarii unor exceptii procesuale de alta natura, cum sunt de pilda: anularea
cererii netimbrate ca efect al ridicarii exceptiei netimbrarii ori anularea actelor
indeplinite de judecatorul necompetent prin efectul admiterii exceptiei de
necompetenta. Fata de aceasta realitate, s-a retinut ca nulitatea procedurala poate
imbraca forma unei institutii independente, avand rol sanctionator, alteori insa
putand reprezenta doar un efect al invocarii altor exceptii procesuale.
Parca intrezarind viitoarea reglementare aplicabila, unii autori au exprimat
opinia potrivit careia a existat o translatie in doctrina civilista, in sensul ca s-a
trecut de la conceptia nulitatii totale si iremediabile (quad nullum est, nullum
producit effectum) la conceptia nulitatii partiale si remediabile.
Regula potrivit careia sanctiunea nulitatii opereaza exclusiv ope judicis, fara a
produce efecte ope legis, are stabilita o exceptie, in reglementarea art. 145, alin. 2

NCPC, respectiv ipoteza in care in cazul in care instanta de la care s-a dispus
stramutarea a procedat intre timp la judecarea procesului, remediul aplicat fiind
acela potrivit caruia hotararea pronuntata este desfiintata de drept, prin efectul
admiterii cererii de stramutare.
2. NCPC consacra reglementarea expresa a clasificarii nulitatilor si
determinarea (definirea) acestor notiuni, particularizate anterior exclusiv in
izvoarele doctrinare:
Art. 174, alin. 2 si 3 NCPC reglementeaza clasificarea in nulitati relative (in
situatia incalcarii unor norme dispozitive) ori absolute (cand atingerea se aduce unei
norme imperative), raportandu-se la caracterul normei incalcate la momentul
intocmirii actului de procedura, respectiv natura interesului ocrotit prin norma
juridica nesocotita (interes public sau privat).
Raportat la cerinta existentei unei vatamari pentru aplicarea sanctiunii, se
retin formele nulitatii neconditionate de existenta unei vatamari sau a celei
conditionate de existenta acesteia (art. 175 si 176 NCPC).
Potrivit art. 175, alin. 1 NCPC, nulitatea conditionata se aplica daca prin
nerespectarea cerintei legale s-a adus partii o vatamare care nu poate fi inlaturata
decat prin desfiintarea acestuia. S-a aratat ca aceasta reglementare descrie
regimul juridic al nulitatii conditionate de existenta unei vatamari () aceasta
reprezentand regula, in timp ce nulitatea neconditionata reprezinta exceptia,
concluzie ce transpare din faptul enumerarii legale a nulitatilor neconditionate.
Cat priveste nulitatea conditionata, art. 177, alin. 1 NCPC instituie obligatie in
sarcina judecatorului, in sensul ca acesta va dispune indreptarea neregularitatilor
actului de procedura () ori de cate ori este posibila inlaturarea vatamarii fara
anularea actului. Se remarca trecerea la o legiferare imperativa, deosebita de
vechea oranduire, a art. 106 alin. 2 CPC 1865, potrivit careia, acoperirea
neajunsurilor procedurale ale actelor de procedura era lasata la aprecierea
judecatorului, avand un caracter supletiv.
S-a opinat ca, in contextul reglementarii NCPC, vatamarea trebuie probata si
in cazul nulitatilor procesuale absolute (exceptandu-le pe cele exprese sau
neconditionate), astfel incat dovedirea vatamarii se impune, pe langa ocrotirea unei
norme de interes public.
Instanta detine atributul aprecierii suverane asupra existentei vatamarii,
aceasta din urma putand fi directa (atunci cand s-a produs un prejudiciu cert partii)
sau indirecta (cand se retine o perturbare a actului de justitie, de natura sa afecteze
implicit drepturile si interesele legitime ale partii).
Raportat la modalitatea in care vatamarea este prezumata de lege si, dupa
caz, prezumtia opereaza in mod absolut sau lipsa producerii vatamarii poate fi

probata de partea interesata, se distinge intre nulitatea expresa (textuala) si

nulitatea virtuala (implicita).
Nulitatile exprese sau textuale sunt acele sanctiuni procedurale expres
prevazute de lege, pe cand cele implicite (virtuale) sunt deduse fie din scopul
urmarit de o dispozitie legala, formularea utilizata de legiuitor ori spiritul legii.
Oranduirea art. 105 alin. 2 CPC 1865, confirmare a deosebirii de regim juridic
dintre nulitatile exprese si cele virtuale este preluata si reiterata in art.175 alin. 2
NCPC, in sensul ca subzista sarcina partii interesate de a face dovada contrara,
pentru a rasturna prezumtia juris tantum de vatamare, instituita in cazul nulitatilor
exprese.
Ca si in reglementarea CPC 1865, s-a retinut ca nulitatile virtuale sunt mult
mai numeroase, pentru ca ele intervin ori de cate ori o anumita norma de procedura
este incalcata, fara ca legea sa precizeze expres ca intervine nulitatea, ceea ce nu
inseamna ca nulitatile virtuale exista doar in domenii mai putin importante ale
dreptului procesual deoarece ele sanctioneaza deopotriva si incalcari ale regulilor
fundamentale ale procesului, unde legiuitorul nu mentioneaza textual sanctiunea
nulitatii[13].
Raportat la intinderea efectelor juridice (severitatea sau efectul distructiv al
sanctiunii procedurale), art.179 alin. 1 NCPC distinge intre nulitatea partiala si cea
totala, dupa cum sanctiunea poarta numai asupra unei parti sau asupra intregului
act procedural.
Din punct de vedere cantitativ, nulitatea poate afecta actul procedural in
intregul sau (lipsindu-l de eficacitate) sau numai eficacitatea unora dintre
elementele acestuia. S-a sustinut ca regula generala in materia nulitatilor este
aceea potrivit careia actul trebuie salvat in masura in care este posibil.
Edificatoare in acest sens este ipoteza in care instanta de judecata investita
cu solutionarea recursului decide mentinerea in parte a hotararii atacate cu recurs,
astfel incat partea mentinuta dobandeste autoritate de lucru judecat, in timp ce
partea din hotarare casata este lovita de nulitate[15].
S-a retinut ca nulitatea este totala in ipoteza existentei unei unitati
indisolubile intre elementele actului, aceasta regula gasindu-si aplicare atat in ce
priveste procedura civila cat si dreptul civil material[16].
Vis-a-vis de intinderea efectelor sanctiunii nulitatii, aceasta poate produce
efecte strict asupra actului de procedura afectat (nulitate proprie) sau isi poate
extinde efectele si asupra altor acte, care nu pot avea o existenta de sine
statatoare (nulitate derivata).
Art. 179 alin. 3 NCPC preia reglementarea art. 106 alin. 1 CPC 1865.

Astfel, si in reglementarea NCPC trebuie urmarita conditia ca actele de

procedura subsecvente (anterioare) sa nu poata avea existenta de sine
statatoare, altminteri nu opereaza transmiterea nulitatii, respectiv desfiintarea
celor dintai.
Exemplu utilizat in doctrina: vicierea procedurii de citare conduce la nulitatea
actelor de procedura ulterioare, in baza considerentului ca acestea au fost intocmite
in lipsa partii, nelegal citate. Spre deosebire, constatarea nulitatii unui raport de
expertiza nu isi extinde efectele asupra unei cercetari locale ulterioare, aceasta
nefiind conditionata de primul.
In mod intemeiat, s-a retinut ca anularea unui act de procedura nu conduce
automat la nulitatea actului precedent si nici a celui ce urmeaza, daca acestea sunt
independente fata de actul nul. De pilda, anularea raportului de expertiza nu
determina si constatarea nulitatii declaratiilor martorilor.
Nulitatea extrinseca si intrinseca. Nulitatile intrinseci presupun localizarea
neregularitatii in chiar cuprinsul actului de procedura (nerespectarea cerintei formei
scrise, lipsa obiectului cererii de chemare in judecata, lipsa semnaturii), pe cand
cele extrinseci presupun cauze exterioare acestuia (cum ar fi necompetenta
judecatorului care intocmeste actul, neplata taxelor de timbru ori depunerea unei
marturii de catre o persoana inrudita cu partile).
3. Art. 176 NCPC enumera in mod limitativ situatiile in care nulitatea
nu este conditionata de existenta vatamarii, prin adaugarea unor ipoteze
noi[19], suplimentare fata de cazul actelor de procedura indeplinite de un
judecator necompetent, asa cum reglementa art. 105 alin. 1 CPC 1865, respectiv:
capacitatea procesuala, reprezentarea procesuala, competenta instantei,
compunerea sau constituirea instantei, publicitatea sedintei de judecata, alte
cerinte legale extrinseci actului de procedura (daca legea nu dispune contrariul).
Pornindu-se de la ultima ipoteza (in baza sintagmelor utilizate de legiuitor), s-a
concluzionat ca nulitatile conditionale sunt ca regula nulitati intrinseci.
4. Indreptarea neregularitatilor actului de procedura. Art. 177 alin. 1
NCPC instituie regula potrivit careia judecatorul are obligatia (reglementare
imperativa) sa dispuna indreptarea neregularitatilor in toate cazurile in care este
posibila inlaturarea vatamarii fara anularea actului.
Legiuitorul a tinut seama de natura juridica a nulitatilor conditionate,
sanctiunea procesuala gasindu-si aplicare numai in extremis, ca ultim remediu
atunci cand numai desfiintarea actului poate repara/remedia vatamarea produsa.
Art. 177 alin. 2 NCPC stabileste ca nulitatea nu poate fi acoperita daca a
intervenit decaderea ori o alta sanctiune procedurala si nici daca aplicarea
sanctiunii nu asigura remedierea vatamarii.

S-a exemplificat, in doctrina, situatia efectuarii actului procedural anulabil

peste termenul de decadere prevazut: in acest caz, sanctiunea decaderii opereaza
cu prioritate, nulitatea neputand fi acoperita (evitata).
S-a retinut ca depasirea termenului pentru intocmirea actului de procedura
echivaleaza cu stingerea dreptului de a mai realiza acel act de procedura, drept
pentru care nici remedierea cauzei de nulitate a actului nu mai poate fi pusa in
discutie, intrucat aceasta nu poate constitui un caz de repunere in termen.
Potrivit art. 177 alin. 3 NCPC actul de procedura nu va fi anulat daca pana la
momentul pronuntarii asupra exceptiei de nulitate a disparut cauza acesteia.
5. Invocarea nulitatii. Deoarece aplicarea nulitatii ca sanctiune poate fi
determinata de o larga sfera de situatii procesuale, s-a retinut ca efectul normal il
reprezinta invocarea atat de exceptii absolute, cat si relative. Aceasta clasificare a
exceptiilor determina si sfera participantilor ce le pot invoca.
Art.178 alin. 1 NCPC prevede ca nulitatea absoluta poate fi reclamata orice
parte din proces, de judecator ori de procuror, in orice stare a judecatii, daca legea
nu prevede altfel. Asadar, nulitatile absolute (de ordine publica) pot fi invocate de
orice participant, indiferent in ce stadiu procesual se gaseste judecarea cauzei
(chiar si in caile de atac).
Sarcina instantei de judecata, de a invoca din oficiu exceptia nulitatii
absolute, izvoraste din atributiile stabilirii adevarului si a respectarii legalitatii. S-a
aratat ca aceasta obligatie este una de diligenta, putand exista situatii in care
instanta omite sa observe un caz de nulitate.
Spre deosebire de nulitatea absoluta, cea relativa (art.178 alin. 2 NCPC)
poate fi invocata numai de partea interesata/cel lezat in drepturile sale si numai in
ipoteza in care iregularitatea nu este cauzata prin fapta proprie (nemo auditur
propriam turpitudem allegans), pentru a se preintampina o eventuala tergiversare a
cursului judecatii.
Partea care invoca nulitatea relativa trebuie sa probeze vatamarea, aceasta
din urma reprezentand un juridic ce poate fi relevat prin orice mijloc de proba.
Cealalta parte, interesata in mentinerea actului, va trebui sa faca dovada
inexistentei vatamarii, ceea ce presupune dezbateri contradictorii ce preced
hotararea judecatoreasca.
S-a pus accent pe necesitatea de a se face distinctia intre notiunea de
vatamare si cea de interes de a invoca si obtine nulitatea, aceasta din urma
reprezentand o conditie generala de exercitiu a a oricarei cereri in justitie. Alaturi
de interes, vatamarea este o cerinta suplimentara, pentru invocarea nulitatii.
Ca regula, nici procurorul si nici instanta de judecata nu pot invoca nulitatea
relativa. Au fost identificate exceptii, bunaoara situatia in care instanta de judecata

amana judecata si dispune refacerea procedurii de citare (in conditiile art. 153 alin.
2 NCPC) sau aceea in care instanta poate invoca (in orice etapa a procesului)
nulitatea relativa, ca sanctiune a actului procedural indeplinit de o persoana lipsita
de capacitate procesuala de exercitiu.
Art. 178 alin. 3 NCPC instituie termenele de decadere pana la implinirea
carora poate fi invocata exceptia nulitatii relative:
a) Pentru neregularitatile savarsite pana la inceperea judecatii, prin intampinare
sau, daca intampinarea nu este obligatorie, la primul termen de judecata;
b) Pentru neregularitatile savarsite in cursul judecatii, la termenul la care s-a
savarsit neregularitatea sau, daca partea nu este prezenta, la termenul de judecata
imediat urmator si inainte de a pune concluzii pe fond.
Nerespectarea
(depasirea)
neregularitatilor.

acestor

termene

echivaleaza

cu

acoperirea

NCPC reglementeaza expres posibilitatea partii de a dispune cu privire la

dreptul de a invoca nulitatea relativa. Potrivit art. 178 alin. 4 NCPC, renuntarea la
acest drept poate fi expresa sau tacita. Neinvocarea acestei nulitati valoreaza
renuntare tacita.
Art. 178 alin. 5 NCPC instituie regula invocarii deodata a tuturor cauzelor de
nulitate a actelor de procedura, sanctionand nerespectarea acesteia prin decaderea
partii din dreptul de a mai invoca respectiva exceptie. Acest text a fost interpretat,
in sensul ca regula isi gaseste aplicare numai in ceea ce priveste nulitatile relative,
intrucat cele absolute pot fi invocate oricand, in acordanta cu dispozitiile art. 178
alin. 1 NCPC.
S-a aratat ca aceasta regula isi gaseste sorgintea in noul cod procesual
francez si constituie o garantie a respectarii principiului celeritatii procesului civil,
intrucat preintampina tergiversarea solutionarii cauzei, prin ridicarea in mod
succesiv a exceptiilor de nulitate cunoscute simultan.
6. Efectele nulitatii (art. 179 NCPC)
Constatarea nulitatii actului de procedura determina efecte directe si indirecte.
Consecintele directe ale nulitatii sunt:
a) Invalidarea actului procedural, respectiv inlaturarea partiala ori chiar totala a
efectelor pe care legea le atribuie acelui act. Actul nu este desfiintat in
materialitatea sa ci numai lipsit de efecte, in functie de felul nulitatii constatate.
Sanctiunea nulitatii afecteaza exclusiv efectele procedurale ale actului, care poate
continua sa produca alte efecte in situatia in care in cuprinsul sau se regasesc

constatari sau declaratii de vointa (de exemplu: ca inceput de dovada scrisa ori
cauza de intrerupere a prescriptiei).
b) Abilitarea instantei de judecata de a reface (in ipoteza nulitatii totale) sau de a
remedia (nulitate relativa) actul procedural viciat.
Consecintele indirecte (secundare) se refera la:
a) efectul extensiv, respectiv posibilitatea unei iradieri a nulitatii proprii actului de
procedura si catre alte acte, aflate intr-o legatura dependenta de cel dintai (ce nu
pot avea o existenta de sine statatoare);
b) afectarea insusi a dreptului subiectiv substantial, punctata ca o exceptie a regulii
potrivit careia nulitatea compromite exclusiv actul procedural iar nu si dreptul
subiectiv. Este acea ipoteza, in care actul procedural nu poate fi refacut, deoarece
legea reglementeaza un termen de decadere in acest sens sau chiar a prohibit
refacerea.
In aceasta ipoteza, ne aflam in fata unei afectari indirecte a dreptului subiectiv. De
pilda, cererea de recurs nemotivata in termen (potrivit disp. coroborate ale art. 487
si 489 NCPC) nu mai poate fi motivata dupa implinirea termenului de forcluziune,
indicat de legiuitor. Desfiintarea actului de procedura isi produce efectele in tot sau
in partede la data indeplinirii lui.