Satelitul artificial

Sateliii artificiali sunt obiecte create de om, care

sunt lansate n spaiu i orbiteaz un corp ceresc. Orbita
lor trebuie s fie relativ stabil pe o perioad mai mare de
timp pentru ca sensul de "satelit" s se pstreze.
n marea lor majoritate, sateliii artificiali sunt
nave robotice folosite pentru comunicaii, supraveghere,
i orbiteaz n jurul Pmntului.
Lansarea satelitilor artificiali ai Pamantului s-a
putut face abia dupa perfectionarea rachetelor cu mai
multe trepte, a caror putere de propulsie trebuia sa
permita atingerea unei viteze de aproape 9,7 km/s,
necesara pentru plasarea unui corp pe o orbita circulara, la o inaltime nu prea mare de suprafata Pamantului.
Primul satelit al Pamantului a fost lansat la 4 octombrie 1957 de pe cosmodromul Baiknour (Asia
Centrala). Este vorba de satelitul sovietic Sputnik-1, care cantarea 83,6 kg si avea diametrul de 58 de cm. El a
efectuat 1410 rotatii in jurul Pamantului timp de 94 de zile, dupa care a intrat in atmosfera terestra si s-a
dezintegrat prin ardere.
Al doilea satelit artificial al pamantului, Sputnik-2, lansat pe acelasi cosmodrom la 3 noiembrie 1957,
cantarea 508,3 kg si avea un pasager: catelusa Laika. Dupa 163 de zile, timp in care satelitul a efectuat 2370 de
rotatii circumterestre, s-a dezintegrat si el in atmosfera terestra.
Au urmat alti sateliti sovietici si, incepand cu luna februarie 1958, si sateliti lansati de S.U.A.
La 2 ianuarie 1959, racheta cosmica Lunik-1 a depasit luna, dupa 34 de ore de zbor, trecand la o distanta
de numai 5-600 km de aceasta. Racheta, in greutate de 1472 kg, a devenit prima planeta artificiala a sistemului
nostru solar.
Primul om lansat in Cosmos, la bordul unui satelit artificial, a fost maiorul sovietic Iuri Alexeevici
Gagarin, la 12 aprilie 1961. Nava cantarea 4725 kg, iar zborul a constatat intr-o singura rotatie in jurul
pamantului, timp de 108 minute, aterizarea avand loc in bune conditii in sudul Uniunii Sovietice.
Producerea de rachete purtatoare de mare putere si lansarea satelitilor artificiali ai Pamantului au deschis calea
cuceririi Lunii de catre om si vizitarea planetelor sistemului solar (deocamdata numai cu aparatul). In acelasi
timp s-au dezvoltat aplicatiile practice ale satelitilor artificiali in telecomunicatii. Sistemul global de televiziune
de astazi se bazeaza pe o retea de telecomunicatii, Telstar, si a fost lansat din S.U.A. in anul 1960.
Astzi cea mai mare construcie aflat n spaiu este Staia Spaial Internaional, care este permanent
locuit de 3 astronaui i orbiteaz Pmntul la o altitudine de circa 350 km.
Alte nave spaiale au devenit satelii artificiali dup ce au ajuns la destinaie (sondele de tipul MRO,
aflate n orbita marian, sonda Cassini (Saturn), Galileo (pn n 2003 a orbitat sistemul jovian) etc.
La momentul actual pe orbita Pmntului sunt plasai 975 de sateliti artificiali funcionali sau
nefuncionali.

Satelitul natural
Un satelit natural (sau lun) este un corp ceresc care se
rotete n jurul unei planete sau n jurul unui obiect ceresc mai
mic. Planeta n jurul cruia se rotete este numit (corp sau)
planeta-mam sau principal.
Clasificarea formal a sateliilor naturali din Sistemul
solar include 173 de satelii care orbiteaz n jurul a ase din
cele opt planete i apte satelii orbiteaz trei din cele
cinci planete pitice cunoscute listate de UAI.
Pn n ianuarie 2012 au fost descoperii peste 200 de satelii ai planetelor minore. Exist 76 de satelii
n centura de asteroizi (5 asteroizi avnd cte doi satelii), 4 troieni jupiterieni, 37 de obiecte din apropierea
Pmntului i 9 care intersecteaz orbita planetei Marte. Exist i 76 de satelii cunoscui ca obiecte
transneptuniene.
Aproximativ nc 150 de corpuri mici au fost observate n inelele lui Saturn, dar ele nu au fost urmrite
timp suficient pentru li se calcula orbitele. Se crede c planetele din jurul altor stele ar avea satelii naturali, dar
nc nu au fost detectate cu tehnologia terestr actual.
Luna, satelitul natural al Terrei, are o orbit situat la o distan medie de 384.400 km de aceasta i un
diametru de 3.476 km. Masa satelitului este de 7,35 1022 kg. Luna constituie al doilea obiect strlucitor de pe
cer, dup Soare. ntruct Luna orbiteaz n jurul Terrei o dat pe lun, unghiul dintre Soare, Lun i Terra se
schimb, acest lucru ducnd la apariia fazelor. Durata dintre dou luni noi este de 29,53 zile, puin diferit de
perioada orbital care este de 27,32 de zile.
Forele gravitaionale ce acioneaz asupra acesteia genereaz anumite efecte interesante, cel mai
cunoscut fiind mareea. Suprafaa terestr i n special oceanele se alungesc pe linia ce leag Terra de Lun,
determinnd astfel ridicarea nivelului apei i a solului (chiar dac omul nu observ, fizic, dect nlarea apelor).
Un alt efect al acestor fore este acela de accelerare a satelitului de pe orbita terestr ntr-o orbit superioar cu
circa 3,8 cm/an. Efectul invers se exercit asupra unor satelii ca Phobos i Triton. Natura asimetric a forelor
gravitaionale se dovedete responsabil de rotirea sincron a satelitului. Prin urmare, acesta afieaz
ntotdeauna aceeai fa spre noi. ntocmai cum micarea Terrei este n prezent ncetinit de Lun, aa i
micarea Lunii a fost ntrziat n trecut de ctre Terra. Atunci cnd rotaia ei a fost n aa fel domolit nct
corespundea perioadei orbitale, s-a ajuns la o situaie stabil. n cele din urm rotaia Terrei va fi ncetinit pn
cnd va corespunde perioadei Lunii, ca n cazul planetei Pluto i al satelitului Charon.