Sunteți pe pagina 1din 2

Comunicare si bariere in comunicare

Comunicarea este prezenta in viata noastra de zi cu zi, iar acest termen este
legat de existenta noastra ca oameni. Fara comunicare si limbaj noi ca si
fiintecare zilnic interactional prin actul comunicari, existenta noastra pe pamant
ar fi un calvar sau inutila.
Comunicarea este considerata sa fie un ansamblu de actiuni care au in comun
transmiterea de informatii sub forma de mesaje, stiri, semne sau gesturi
simbolice, teste scrise si multe altele intre doua sau mai multe persoanle, numite
interlocutori, sau mai academic zic, emitator si receptor.
Este important sa mentionam ca in comunicare, vorbirea si limba vorbita sunt
elemente primordiale deoarece prin intermediul lor putem transmite mesajul
nostru mai departe, acestra decurgand diferentiat, dupa gradul de cultura al
partenerilor ce iau parte la convorbire.
n timpul vorbirii comunicarea nu se efectueaz numai prin cuvinte, ci i prin
intermediul tonului vocii, al amplitudinii sau localizrii respiraiei, al variaiei
coloritului epidermei (ndeosebi a celei faciale), al atitudinii noastre. De exemplu,
pentru nelegerea unui mesaj, de cele mai multe ori este important i
comportamentul interlocutorilor: pasiv, asertiv, agresiv.
Precum bine se stie, comunicarea are loc in multe medii, precum un mediu
incarcat de cele mai diverse: de la influente naturale la cele sociale si culturale,
de la cele individuale la cele de grup si de masa, de la cele tehnice la
organizatorice la cele logice si lingvistice, de la cele obiective la cele subiective si
multe altele. Pentru orice fiinta umana uneori aceste medii pot fi o mare bariera
datorita contracararea factorilor care genereaza influentarea negativa a
comunicatii dar si capacitatea de a proteja comunicarea de influentele negative.
Am sa iau ca drept exemplu practic lucrarea ABC-ul comunicariimanageriale,
Monica Boicu si Costache Rusu apreciaza ca barierele in procesul de comunicare
reprezinta orice lucru care reduce fidelitatea sau eficienta transferului de mesaj
si prezinta un tabel al barierelor de comunicare. Sunt recunoscute urmatoarele
bariere:
Barierele de limbaj au drept cauze: aceleai cuvinte au sensuri diferite pentru
diferite persoane, cel ce vorbete i cel ce ascult se pot deosebi ca pregtire i
experien, starea emoional a receptorului poate deforma ce el aude, ideile
preconcepute i rutina influeneaz receptivitatea, dificulti de exprimare,
utilizarea unor cuvinte sau expresii confuze.
Barierele de mediu au drept cauze: un climat de munc necorespunztor,
folosirea de supori informaionali necorespunztori, diferenele ntre pregtirea
emitorului i receptorului.
Barierele datorate poziiei emitorului sau receptorului au drept cauze: imaginea
pe care o are emitorul i receptorul despre sine i despre receptor,

caracterizarea diferit a situaiein care are loc comunicarea de ctre emitor i


receptor, sentimentele i inteniile cu careinterlocutorii particip la comunicare.
Barierele de concepie au drept cauze: existena presupunerilor, exprimarea
custngcie a mesajului de ctre emitor, lipsa de atenie n receptarea
mesajului, concluzii grbiteasupra coninutului mesajului, lipsa de interes a
receptorului fa de mesaj, rutina n procesul de comunicare.
O alta categorie de bariere ale sursei sunt cele psihologice care au drept
caracteristici: dificultile de exprimare, emoiile sau personalitatea la Niki
Stanton, incapacitatea de stapnirea emoiilor la Ionel Dumbrav, dificultile
de exprimare, imaginea de sine, sentimentele la Monica Voicu. Caracterul
manipulativ, amorul propriu exagerat, spiritul posesiv, dictatorial sunt aspecte ale
personalitii pomenite deja, care tin de mentalitate. De importanta deosebita,
din perspectiva psihologica, este imaginea de sine.
Se poate spune, n concluzie, ca sursa si receptorul nu sunt nici pe departe
componenteneutre ale procesului de comunicare; oameni fiind, cu o anumita
zestre intelectual, cu interese,stereotipii si prejudeci, cu simpatii si antipatii, ei
influeneaz procesul de comunicare, iar barierele datorate relaiilor dintre ei
sunt semnificative. Calea fundamentala de prevenire inlturare a acestor
bariere este cunoaterea reciproc. Cu ct partenerii de comunicare se
cunoscmai bine, cu att prejudecile se diminueaz, iar capacitatea de a ocoli
sau eluda sensibilitileceluilalt crete.

S-ar putea să vă placă și