Nichita Stnescu

Ploaie n luna lui Marte

Ploua infernal,
i noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau n luna lui Marte.
Pereii odaii erau
nelinitii, sub desene n cret.
Sufletele noastre dansau
nevzute-ntr-o lume concret.
O s te plou pe aripi, spuneai,
plou cu globuri pe glob i prin vreme.
Nu-i nimic, i spuneam, Lorelei,
mie-mi plou zborul, cu pene.
i m-nlam. i nu mai stiam unde-mi
lsasem n lume odaia.
Tu m strigai din urm: rspunde-mi, rspunde-mi,
cine-s mai frumoi: oamenii?... ploaia?...
Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasc,
i noi ne iubeam prin mansarde.
N-a mai fi vrut s se sfreasc
niciodat-acea lun-a lui Marte.

Strigarea numelui
de Nichita Stanescu
Eu i-am aratat ei o piatra verde
si am rugat-o sa nu plece.
Eu i-am aratat ei un cal cu sapte sei
si i-am spus: nu pleca!
I-am aratat o para zemoasa si i-am spus:
Mananc-o si nu pleca, nu pleca!
Pe fiul tatalui meu i l-am aratat ei.
I-am spus: uite ce tata frumos am!
Ramai si nu pleca!
I-am aratat un trifoi cu patru capre;

o inima cu doua trupuri;

o pasare care zbura inlauntrul oului
si i-am spus: nu pleca tu de la mine!
Dar ea
a plecat pentru ca incepuse sa plece.
Am strigat dupa ea:
Spune-mi macar cum te cheama, daca pleci,
spune-mi macar cum te cheama!
Ea
si-a intors numai atata chipul
cat sa-i fie profil peste umar,
si-a spus ceva din care am auzit
daca am auzit
mie singuratecului mi s-a parut
ca mi-a zis:
A venit toamana, e timpul ca indragostitii
sa stie numele iubitelor lordupa cum frunzele cand soarele le bate
banuiesc ca au umbra!
Cred ca umbra era cuvantul pe care
l-am deslusit,
inainte de a pleca Umbra.
Iubita mea.
Iubita frunzelor

Despre volum:
ORDINEA CUVINTELOR Antologie de versuri de Nichita Stanescu, aparuta la Editura Cartea
Romaneasca, 1985, in doua volume. Prefata, cronologie si editie ingrijita de Alexandru Condeescu cu
acordul autorului. Aceasta ultima precizare sugereaza cate ceva despre modul necanonic in care
Stnescu concepe relatia autorului cu propria lui creatie. intr-o exprimare metaforica, ce trimite la
vechea idee a poetului inspirat de divinitate, scriitorul nu este decat un accident existential (un nod al
luminii")
prin
care
tranziteaza
operele
impersonale".
In acord cu aceasta strategie de lansare a propriei opere in eternitate, constient pe de alta parte de
pericolele lipsei sale de selectivitate critica (poetul este celebru pentru versurile improvizate" dictate
prietenilor la petreceri, scrise pe fete de masa, pe servetele, pe pereti etc), Stnescu a ales sa
colaboreze cu un tanar critic si discipol. Alexandru Condeescu, pentru a face o revizuire a celor
publicate pe parcursul a peste 25 de ani, lasand numai lucrurile care s-au salvat conjuncturii intime
sau
exterioare".
Aceasta editie, care nu are pretentia de a fi definitiva, ci numai nazuinta", este asadar o antologic de
autor (intr-un inedit proiect simbiotic), in care, in anui ce premerge mortii sale, Stnescu isi
recapituleaza opera antuma in biografia ci interna, ca o ordine a cuvintelor". Este o posibila si, de
altfel, credibila selectie, ce elimina scaderile si nereusitele (e vorba in primul rand de poeziile
ideologice", scrise la comanda sociala, si de cele manieriste", in care poetul se autopastiseaza) din
volumele Sensul iubirii, O viziune a sentimentelor, Dreptul la timp, 11 elegii. Alfa (ciclul Obiecte
cosmice). Oul si sfera. Rosu vertical, Laus Ptolemaei, _ Necuvintele, Un pamant numit Romania, In
dulcele stil clasic, Belgradul in cinci prieteni. Maretia frigului. Epica magna, Operele imperfecte. Noduri
si semne, din periodicele ultimilor ani, intentionate a forma volumul Operele impersonale, precum si
dintre
postume.

Mai mult decat celelalte antologii, Alfa (1967), Poezii (1970), Clar de inima (1972) si Starea poeziei
(1975), Ordinea cuvintelor este un testament poetic, care permite schitarea unei harti de ansamblu a
universului liric stanescian. Dupa Eminescu, Blaga si Barbu, Stnescu este cel de-al patrulea poet
roman care a elaborat o cosmologic poetica in sens tare, cu o structura vizionara ce concureaza, in
registru metaforic, modelele filosofice si stiintifice. Asa cum a facut G. Calinescu pentru opera lui
Eminescu, cosmologia stanesciana poate fi desfasurata de-a lungul unei axe a timpului, ce incepe cu
Increatul, traverseaza doua emisfere ale lumii, cea inteleetiva si cea sensibila, si sfarseste cu moartea
sau transfigurarea in cuvant. Momentul anterior cosmogonici este reprezentat de catre Increat,
imaginat ca un urias ou cosmic in care germineaza toate fiintele ce urmeaza sa se nasca. Increatul
stanescian simbolizeaza rcplierea poetului asupra lui insusi, efortul de concentrare si enstaza prin care
el si-a sublimat sentimentele si fantasmele intr-o viziune poetica cristalina si riguroasa, ce incepe o
data
cu
11
elegii.
In incinta ovulara, poetul traieste o regresic pana la starea de embrion, ce ii va permite sa se nasca din
lumea reala (numita Fizica"), in lumea spiritului (numita Metafizica"). Din punctul de vedere al
genezei imaginilor poetice, Increatul echivaleaza cu Noaptea originara, ce nu poate fi descrisa prin
categorii pozitive, ci doar prin necuvinte ce sugereaza vidul, absenta, informalul: embrionul, tenebrele,
Nimicul,
zcro-ul,
punctul
adi-inensional.
Dar atunci cand gestatia ajunge la termen, cochilia oului cosmic devine un spatiu inchis ce se cere
spart. Hlanul vital al poetului se materializeaza in obiecte fusiforme, precum sageata, obeliscul,
stalactita, strigatul, rosul vertical. Naratorul emerge in universul imaginar, sub semnul unui vector
ascendent,
care
tinteste
catre
cer,
catre
spiritul
divin.
Aceasta face ca, intr-o prima faza, lumea sa i se infatiseze sub un regim intelectiv al imaginarului.
Cosmosul poetic isi dezvaluie o prima emisfera de natura metafizica, in care obiectele par a fi suferit o
decantare spirituala, iar fenomenele au fost reduse la esente. Acest proces de abstragere regrupeaza
patru scheme sau algoritmi imaginari, ce revin-cu insistenta in poemele stanesciene: zborul
(ascensiunea), pelerinajul in Nord (purificarea prin frig), vitrificarca (sau sublimarea trupului in spirit) si
inghitirea (sau inglobarea in Marele Tot). Fiecare din scheme face sa consteleze cate o serie de
simboluri aline. Astfel, zborul este sugerat si indus de aparitii tot mai diafane, ce alcatuiesc o scara a
lui lacob de la pamant la cer: sageata, aripa, pasarea, vulturul, calul inaripat, ingerul. Reprezentand
adesea un alter ego celest al poetului, aceste fapturi ii provoaca o decorporalizare, debarasandu-l de
lestul carnal, facandu-l usor si volatil precum norii sau acrul. O a doua forma de asceza intelectiva este
reprezentata de purificarea prin frig, vazuta ca un pelerinaj in nordul hiperboreic, in tara mai-marilor
mintii". Calatoria initiatica spre gandirea pura presupune inghetul fiintei umane, stingerea caldurii
animale a sentimentelor si instinctelor. Iarna metafizica, cu animalele sale, lupul, vulpea, ursul polar, si
cu accesoriile sale, frigul, zapada, gheata, il transforma pe narator intr-un hiperboreu, un
extraterestru".

O a treia schema purificatoare este vitrificarea, prin ascensiunea sa spirituala poetul devenind tot mai
transparent, asemenea unei perle, sticlei, unei ferestre sau unui ochi. Transparenta sugereaza
disparitia naturii corporale si resorbtia poetului in fiinta divina. Schema care organizeaza geometria
cosmosului stanescian este inglobarea, vazuta ca o inghitire de catre marele zeu. Din perspectiva
metafizica, universul este o suita crescatoare de sfere ce se inglobeaza una pe cealalta, in care
Increatul este un punct adimensional central, care va fi spart de poet intr-un zbor ascendent, pana
cand arc loc identificarea cu bolta cereasca, cu Marele Tot, care la randul lui este un Increat in
interiorul unui alt Mare Tot, si asa la infinit. Asezat in punctul alef, poetul contempla lumea din afara
ei" si are acces la cunoasterea divina a intregului.
Trezia" mistica nu sfarseste insa niciodata la Stnescu intr-o stare de beatitudine, ci atrage aproape
fara gres, in buna traditie modernista a transcendentei vide, un sentiment de angoasa si vertij, ca si
cum Marele Toi ar fi totuna cu neantul. Ceea ce intuieste poetul este ca, din punctul de vedere al
conceptiei metafizice, integrarea in reteaua de energii cosmice implica disparitia sa ca individ, si ca,
din punctul de vedere al fenomenologiei propriei imaginatii, abstractizarea excesiva a viziunii,
reducerea imaginilor la esente duc la o sterilizare a viziunii. Asemeni lui Anteu rupt de pamant,

naratorul simte nevoia unei intoarceri in teluric, a unei rescu fundari in materie. Din acest moment,
aventura poetica urmeaza o traiectorie inversa, descendenta, intr-o miscare de reactie si contrarcactie
pe care critica a numit-o pulsatoric". Metafizicii" i se substituie Antimetafizica", sub semnul careia
se contureaza cea de-a doua emisfera a cosmosului stanescian: universul sensibil. Gandirea
abstractizanta si imaginatia formala, care sunt apanajul treziei" lucide, sunt inlocuite de o gandire
concreta si o imaginatie materiala, adica de somnul" poetului. Cele doua dispozitii creatoare sunt
simbolizate de doua personaje alegorice, Euclid, reprezentand eul intelectiv, si Ptolemcu, eul senzorial.
Universului teocentric si supus geometrici perfecte a sferelor, atribuit conventional primului filosof, ii
este opusa lumea antropocentrica si perfect plata atribuita celui de-al doilea. Cateva scheme
organizeaza si regimul senzorial al imaginilor stanesciene. Invers simetrica fala de ascensiune este
caderea, ce are loc dinspre punctul alei", zenitul divin, catre planeta I", nadirul materiei.
Catabaza poetului coincide cu un dezghet primavaratic, ce face sa infloreasca o bogata flora si fauna
fantasmatica: flori, arbori intorsi
cu capul in jos, flori de cires, frunze de tei, iarba, Ici, tauri, iepuri, viermi.
In general, plantele sunt corelativi ai starilor de vis, de reverie, de uitare de sine, de fulguratie a
amintirilor si melancoliilor, in timp ce animalele simbolizeaza pulsiunile, instinctele, pasiunile violente
ale poetului. Schema care organizeaza viata terestra este cea a animatiei, existenta fiind perceputa de
Stnescu ca o zbatere continua, ca o sfartecare si agonie sangeroasa. Fiinta care prezideaza viziunile
rosii ale focului, opusa ingerului albastru al frigului, este daimonul.
El anunta apocalipsa, ca si cum ambele volete ale universului imaginar stanescian, atat cel metafizic
cat si cel contingent, s-ar deschide, primul catre neantul spiritului impersonal, al doilea catre moartea
fizica. Pe axa inversa a arborelui cosmic, poetul ajunge in lumea minerala a mortilor, topindu-se in lava
trupurilor in putrefactie.
In fata dublei amenintari a disparitiei, el gaseste p singura scapare: transfigurarea in cuvant. in cadrul
ciclului universal al materiei (metamorfozele plantelor si animalelor unele intr-altele sunt cea de-a treia
schema ce caracterizeaza universul sensibil stanescian), poetul descopera substituti corporali ce par a
nu fi afectati de trecerea timpului: oasele, pietrele, piramida.
Dar materialul cel mai rezistent este cuvantul, naratorul invatand ca hemografia", sau scrierea cu tine
insuti, este o forma de sublimare a propriei persoane istorice intr-o opera atemporala. Ontologia
imaginara se incheie astfel cu o poetica ce vizeaza esenta fiintei umane.
Ea motiveaza valoarea aproape mistica pe care Stnescu o atribuie starii poeziei", inteleasa ca
atitudine existentiala, ca o modificare a chimiei interioare a omului de rand pana la transeenderea
conditiei sale.
In cazul particular al autorului Necuvinlelor, vocatia poetica pare sa fi fost o optiune personala,
periculoasa si salvatoare in acelasi limp, prin care omul a evadat in afara contingentelor traumatizante
(copilaria intunecata de al doilea razboi mondial, deceniile terorii staliniste) intr-o lume mai pura,
spirituala, unde poetul este demiurg si transforma creatia intr-un mod de viata. Rezumata in Ordinea
cuvintelor, opera lui Stnescu construieste un univers imaginai" coerent si grandios, care socheaza si
instruieste prin poetica abisala a inspiratiei, prin irizatia hipnotica a imaginilor, prin forta viscerala de
penetratie a viziunilor, prin rigoarea si originalitatea limbii de simboluri, prin puterea alchimica de
modelare exercitata de arta sa.