Poeii Cercului sibian au elaborat o poezie intra- si inter-textualizant, o poezie a unui

simulacru metafizic, propriu esteticului, practicat cu un fel de religiozitate. Ei menin

consacrareapoeticului.
De aici, ei au ajuns la epurarea realului tematizat ideologic, ocultat prin mecanisme de
maxim proprietate poetic.
nchisi realitii manipulate, poeii cerchisti sunt cu totul deschisi realitii estetice
peste care se menin pe deplin stpni, n formule de indenegabil autenticitate.
Nichita Stnescu (1933-1983).
Sensul iubirii, 1960, O viziune a sentimentelor, 1964, Dreptul la timp, 1965, 11 Elegii,
1966, Oul si sfera, 1967, Rosu vertical, 1967, Laus Ptolemaei, 1968, Necuvintele, 1969, Un
pmnt numit Romnia, 1969, n dulcele stil clasic, 1970, Mreia frigului, 1972, Epica
Magna, 1978, Operele imperfecte, 1979, Noduri si semne, 1982, Ordinea cuvintelor, I-I,
antologie, 1985, Fiziologia poeziei, antologie, 1992.
Nichita Stnescu (1933-1983) este nu doar creatorul glorios al unei opere poetice, dar
si figura cea mai reprezentativ a unui context literar.
N. Stnescu a publicat si poeme asa-zis patriotice, pe linia conformismului ideologic
stngist totalitar.
A admis s fie subversiv, n mod preponderent prin art, si oportunist, prin biografie.
N-a configurat dintr-o dat o modalitate poetic abstract, intelectualizat,
autoreferenial, exploatnd resursele limbajului.
Poemele sale, vizionare, ermetice, n rspr cu momentul literar dominat de versificri
ale unor teze politice comuniste, au treptele lor de emancipare literar.
Faptul nu s-a ntmplat n dezacord cu dorina mai general de ntoarcere la tradiia
modernismului.
Intr n curentul de refacere a tradiiei poeziei romnesti libere si deprinde
esenializarea, impersonalizarea, atemporalitatea de la Eminescu si Blaga, tehnica unui poeta
faber de la Arghezi, ermetismul de la Barbu ori narativitatea de la Bacovia.
Opera sa poetic si eseistic s-a raportat ntotdeauna mai cu seam la tradiia vie,
major, a poeziei romnesti, de la ntii poei romni, la cei din urm dintre cei semnificativi.
Ideile sale despre poezie reiau modernismul major, de la Mallarm la Valry.
Ca si acesta din urm, mutnd, surprinztor, originea poeziei, din poet n cititor, si el
crede c, ntr-adevr, poetul este doar cel care (inter)mediaz poeticul, configurat doar n
urma lecturii a crei intenie devine esenial.
Textul poetic devine impersonal, dar profund provocator si revelator pentru cititorul
lipsit de capacitatea de a formula poezia care deja l locuieste.
Tot ca P. Valry, are convingerea c ntre poet si cititor diferena ine doar de puterea
de expresie si nu de inteligen.
Cititorul simte, nelege, trieste n acelasi mod "starea poeziei", pus n text doar de
poet.
Poetul se ndeamn apoi, dup ndeprtatul exemplu al lui Mallarm, la a lsa libera
iniiativ cuvintelor si a da un sens profund, superior, "cuvintelor tribului".
n eseuri, N. Stnescu se refer la cunoasterea particular, de tip poetic, neleas ca la
Blaga, drept potenare a misterului: "A cunoaste nu nseamn a elucida". Pentru el, poezia
trebuie s exprime ceva adnc, real, unic. Poezia rmne n primul rnd adevr. Fantezia
trebuie s fie strunit.
Poezia devine pentru N. Stnescu destin existenial.
Primele volume sunt marcate de o viziune calm, biologist si psihologizant,
apropiat de simirile vrstei adolescenei, ipostaziat n rsfrngeri aurorale, ntr-o ordine a
misterului firii umane si naturale.
Tatoneaz un lirism filosofic, ca rsfrngere reversibil n oglind a filosofiei lirice,

dar nu numai, pentru c poetul se las atras si de categorii si concepte ale gndirii.
Limbajul filosofiei marcheaz cu deosebire volumul 11 Elegii, din 1966. Era aici o
regsire a poeziei conceptuale, pe filiera prohibit a filosofiei idealiste.
Poetica lui N. Stnescu si etaleaz, fr complexe, ba chiar cu ingenuitate, rdcinile
venerabile, comune cu o veche "lege" a lui Empedocle. Ea are la baz o fiziologie. Fiziologia
poeziei este si titlul unei antologii postume a autorului. Descartes, Hobbes, Herder, Fechner,
Herbert Spencer au recunoscut relaia fondatoare a fiziologicului si esteticului.
n 11 elegii, a creat un limbaj poetic considerat alternativ si radical pentru c agresa
prejudeci dintre cele mai stimabile.
Antipoezia sa, ca si cea a lui Sorescu, era rezultatul replierii si extensiei poeticului.
De la diciunea filosofic a lirismului, N. Stnescu ajunge la poetica necuvintelor,
fundamentat muzical si simbolic, n Oul si Sfera si Laus Ptolemaei.
"Poetica necunvintelor" devine deplin n volumul intitulat chiar Necunvintele. Aici se
va impune o viziune escatologic asupra limbajului: "Orice cuvnt e un sfrsit,/orice cuvnt
din orice limb este un strigt/de moarte."
Dup modernismul abstract, ermetic, conceptual, caracterizat printr-o estetic si o
poetic mai greu comunicative, N. Stnescu face, ntr-un fel intuitiv, gestul post-modernist al
recuperrii tolerante a tradiiei.
El public, n 1970, volumul n dulcele stil clasic.
Lrgeste sensibilitatea si limitele de modelare a poeziei.
Asa cum M. Sorescu se deconvenionaliza ntr-o nou formul, fr a o face uitat pe
cea dinti.
Ultimul stadiu al creaiei poetice a lui N. Stnescu, parial modificat, parial rezumativ,
se caracterizeaz prin (im)personalizare, (de)materializare, (trans)figurare, ludic, dar si prin
tragism.
Stilul su alterneaz aluzivitatea cu detropologizarea, ntr-o larg deschidere si
precizie expresiv. n definitiv, stilul e cel care i "ilustreaz", n sensul c i lumineaz, opera.
Si nu i-o obnubileaz dect n momentele de orbitoare supraexpunere.
E refcut astfel tradiia poetic, preponderent autohton, la vrf, pe cea mai
semnificativ desfsurare diacronic a sa, din premodernitate si modernitate, nspre
postmodernitate.
! Poezia lui N. Stnescu a devenit un moment de fixare memorabil a omului poetic
integral, senzorial si cugettor, teluric si cosmologic. Acest poet canonic va rmne un
caz
singular de reformalizare a poeticului romnesc.
N. Stnescu a fost o personalitate accentuat si rezistent, de un mare impact critic si
creator, unul dintre modelele cele mai convingtoare ale poeziei.