Conceptul de balanta a puterii se utilizeaza n cel putin trei situatii.

n primul rnd, balanta puterii se poate folosi

pentru a descrie orice forma de distribuire a puterii. Astfel, termenul poate desemna status quo-ul de la un
moment dat, adica distributia puterii ntr-un anumit moment al istoriei relatiilor internationale. Orice modificare a
distributiei de putere - spre exemplu, aparitia regimului castrist n Cuba - modifica balanta de putere. Ca sa nu
mai vorbim despre caderea regimurilor comuniste din Europa Centrala si de Est. n special n perioada
Razboiului Rece, balanta puterii era privita ca o stare de echilibru, n care puterea este distribuita n mod egal.
Pornind de aici, unii realisti sustin ca stabilitatea este atinsa atunci cnd exista o balanta egala; altii sustin,
dimpotriva, ca stabilitate avem atunci cnd una dintre parti are superioritatea, astfel nct cealalta parte nu
ndrazneste sa atace. Teoria stabilitatii hegemonice sustine ca puterea ne-balansata, adica hegemonul,
produce pace. Neorealistul Robert Gilpin descrie procesul prin care puterea dominanta se poate eroda,
concomitent cu ridicarea unui competitor, care l-a un moment dat va declansa un asa numit razboi hegemonic,
n urma caruia se va ajunge la o alta stare de stabilitate, cu un nou hegemon
O alta utilizare a conceptului se refera la balanta puterii ca politica de echilibrare. Balanta puterii prezice
sa statele vor actiona astfel nct sa mpiedice un stat sa dezvolte suprematia puterii. O asemenea predictie se
bazeaza n principal pe comportamentul Marii Britanii din secolele al XIX-lea si al XX-lea fata de Franta si apoi
de Germania. Aici actioneaza doua supozitii fundamentale: 1) structura politicii internationale este determinata
de anarhia sistemului international de state si 2) statele tin la independenta lor mai presus de orice. Asadar,
pentru a se proteja de un potential hegemon care le-ar putea ameninta independenta, statele vor ncerca sa
echilibreze, sa contrabalanseze puterea acestuia, fie prin dezvoltarea propriei capacitati militare, fie prin
formarea de aliante cu alte tari, dispuse sa se opuna ascensiunii potentialului hegemon. Politica de echilibrare
a balantei de putere, desi una dintre cele mai elocvente n afacerile internationale, cunoaste nsa si unele
exceptii majore. Astfel, puterile occidentale s-au aliat Statelor Unite dupa al Doilea Razboi Mondial, desi
acestea erau considerabil mai puternice dect Uniunea Sovietica. Explicatia este legata de perceptia
amenintarii, mai precis de proximitatea amenintarii: un vecin este posibil sa fie mai slab la scara globala, dar
amenintator n regiunea sa.
n fine, termenul de balanta a puterii mai este utilizat pentru a descrie cazurile multipolare istorice.
Europa secolului al XIX-lea este considerata un model al sistemului multipolar de balanta clasica a puterii [12].
Aceasta balanta presupune existenta unui numar de state ce accepta aceleasi reguli ale jocului. Este adevarat
ca sistemul multipolar al balantei puterii a produs cea mai ndelungata perioada de pace ntre marile puteri,
ntre 1815 si 1914, dar n cele din urma s-a sfrsit ntr-un sistem bipolar de aliante militare, care a condus
direct la Primul Razboi Mondial. Iar daca mai trziu, n perioada Razboiului Rece, bipolaritatea s-a dovedit
stabila n sensul lipsei razboiului ntre marile puteri ale sistemului, bipolaritatea beligena de dinaintea Primului
Razboi Mondial arata ca sistemul bipolar, n sine, nu este neaparat predestinat pacii.