Sunteți pe pagina 1din 2

Gilgamesh

Legenda puternicului si tiranicului rege al orasului Uruk, Gilgamesh, care a plecat n cautarea nemuririi, este unul
dintre cele mai vechi poeme epice din literatura omenirii. Compusa n jurul anului 2000 .Hr. si scrisa pe 12 tablite de
lut, naratiunea a fost descoperita de abia n sec. XIX, tradusa cu mari dificultati si reasamblata. Probabil de origine
sumeriana, dar absorbit si adaptat de civilizatiile succesive ale Mediteranei orientale, poemul contine multe
elemente mitologice care vor aparea n literaturile si traditiile mitologico-religioase ale civilizatiilor ulterioare,
inclusiv n corpusul vetero-testamentar (Biblia).
Potrivit mitului, la solicitarile cetatenilor oprimati ai Uruk-ului, zeii le-au trimis acestora o creatura uriasa, un
salbatic, pe Enkidu, pentru a-l provoca la lupta corp la corp pe regele Gilgamesh, care i tiraniza si le necinstea
fiicele. Dar confruntarea nu s-a terminat cu o victorie clara de nici o parte, astfel nct Gilgamesh si Enkidu au
devenit prieteni nedespartiti. Cei doi au calatorit, au fost partasi la nenumarate aventuri, si-au dovedit eroismul si
curajul nfruntnd creaturi fantastice periculoase, fapte care le-au dus faima peste mari si tari. Prietenia dintre
Gilgamesh si Enkidu era att de strnsa nct a deranjat inclusiv divinitatile care, asemeni zeitei Ishtar,
protectoarea Uruk-ului, ncearca sa-i desparta, ispitindu-l pe Gilgamesh cu declaratii de iubire. Cnd nsa acesta o
respinge cu agresivitate si trufie, zeita se razbuna ucigndu-i prietenul iubit. Atunci regele cel vestit se confrunta
pentru ntia oara cu pierderea ireversibila a celei mai dragi fiinte de pe pamnt si cu implacabilul destin al
oamenilor, supusi inevitabil mortii. Neconsolat, puternicul Gilgamesh pleaca n cautarea nemuririi, despre care aflase
ca i-a fost acordata de catre zeii eterni n mod exceptional unui singur om, nteleptul Utna-pishtim, supravietuitorul
Marelui Potop, cu care divinitatile pedepsisera umanitatea. Traditia despre Utna-pishtim se va regasi mai trziu n
Biblie n relatarile despre Noe si arca sa cea vestita, care a nfruntat Potopul, salvnd omenirea. Utna-pishtim i
ofera cheia accesului la nemurire o planta aflata pe fundul marii. Dar n final eroul nu o va obtine, el esund la
testul initiatic la care l-au supus zeii si reafirmnd prin aceasta conditia vremelnica, limitata si n ultima instanta
desarta a omului, incapabil a se masura cu patronii sai divini. Gilgamesh se ntoarce n lumea oamenilor, al carui
exponent este, resemnndu-se sa construiasca lucruri la fel de efemere ca si el.
Fat-Frumos
n mitologie nemurirea nsemna perfec?iune ?i invincibilitate, nsu?iri de care oamenii nu aveau parte, ci doar zeii. Cu
toate acestea, omul va aspira mereu spre nemurire, dupa cum se relateaza n multe dintre legendele diferitelor
mitologii.
Basmul "Tinere?e fara batrne?e ?i via?a fara de moarte" apar?ine mitologiei romne?ti, aspira?ia spre nemurire ?i
spre tinere?e ve?nica constituind tema majora a acestei opere literare. Eroul principal al basmului era predestinat
de la nceputul vie?ii sa atinga pragul nemuririi, deoarece motivatia este de ordin cosmic, este onto-axiologica: Fat
Frumos refuza sa se nasca avnd previziunea tragismului vietii omenesti: suferinta, batrnete, moarte. Apare astfel
o idee fundamentala: dreptul la viata nemuritoare pentru orice fiinta, din moment ce ia nastere. Moartea este o
injustitie cosmica fata de dreptul de a exista, idee care va apare si n eminesciana Mortua est. Cand Fat-Frumos ii
cere tatalui sau ceea ce ii promisese si afla ca nu poate sa-si respecte promisiunea, dup ace implineste varsta de 15
ani, Fat-Frumos porne?te ntr-un lung ?i istovitor drum catre nemurire, pe care, n urma depa?irii a numeroase
obstacole, o gase?te pe un tarm fermecat, guvernat de trei zne. Fiind doar un om pamntean, el are
slabiciuni,face gre?eli ?i nu asculta sfatul znelor de a nu pleca n Valea Plngerii. Aceasta fapta conduce la
pierderea nemuririi, dovedindu-se astfel ca omul nu merita aceasta atribu?ie. Este interesant de observat discu?ia
dintre Fat-Frumos ?i Moartea personificata, din finalul basmului. Moartea i spune eroului "Bine ai venit, ca, de mai
ntrziai, ?i eu ma prapadeam!" ceea ce sugereaza ca totul este efemer, nimic nu dureaza ve?nic, ca pna ?i moartea
are un sfr?it. Sunt strecurate, a?adar, n aceasta opera populara ?i cugetari ale poporului romn n legatura cu via?
a ?i moartea.
Asa cum s-a remarcat, Tinerete fara batrnete si viata fara moarte este singurul basm care nu se termina fericit.
n celelalte povestiri, eroii traiesc ani multi si fericiti, si or fi traind si acum daca nu or fi murit demult. Aici
basmul se termina nsa amar pentru ca s-a pus problema revizuirii destinului omului, n sensul excluderii mortii. Or,
geniul poporului, desi descendent al Getilor care se credeau nemuritori, nu a vrut sa se amageasca, considernd ca
este cu totul iluzoriu si, poate, necuviincios fata de natura, sa-i nesocotim legile perene.
Orfeu
Despre Orfeu, legendarul poet pre-homeric, se spune ca ar fi fost fiul Calliopei, muza poeziei, si a regelui trac
Oiagros.A fost initiat de muze in tainele poeziei si protejat de Apollo, care i-a daruit propria lira.. Muzica lui
fermeca orice fiin, chiar i stncile erau clintite din loc de cntul lui. Nu este deci de mirare c Orfeu a fost de
mare ajutor argonauilor, la a cror expediie a participat, domolind marea furtunoas datorit puterii de a stpni
prin arta lui elementele naturii. Conform istoriografului Diodor nu cntul, ci ruga fierbinte a fost cea care-i aduse
izbvirea . n versiunile mai vechi, Orfeu este recrutat de argonaui pentru a acoperi ademenirile sirenelor cu
propriul su cnt. Dup desprirea de ortacii lui Iason cntreul s-a ndrgostit de nimfa Euridice, dar fericirea sa

alturi de aceasta a fost de scurt durat. Exist dou versiuni ale morii nimfei din cauza mucturii unui arpe
veninos. Dup Vergiliu, Euridice era rvnit de Aristaeus, care, urmrind-o o dat, o fcu s calce n goana ei pe un
arpe,iar Ovidiu povestete c nenorocirea ar fi avut loc pe cnd nimfa culegea flori cu suratele ei, naiadele. Orfeu
o plnse ndelung i, nesuportnd pn la urm desprirea, cobor n infern s o caute. El reui, cntnd, s
nmrmureasc ntregul Tartar i s-l nduplece chiar pe zeul Hades s-i dea iubita napoi. Consimmntul de a o
nsoi pe Euridice pe calea spre lumea pmntenilor, alturi de cluzitorul sufletelor, Hermes, i-a fost dat cu
condiia de a nu se uita nicio clip la ea. Orfeu nu reui, frmntat de temeri cum era, s respecte aceast condiie;
cnd mai avea doar un pas de fcut pentru a iei la lumina zilei, el i ntoarse capul i i pierdu astfel iubita pentru
a doua oar. n pofida rugminilor eroului, care a rmas ndelung timp (la Vergiliu apte luni, la Ovidiu apte zile) n
preajma rului Styx, nduiond cu lira lui toate animalele slbatice, Hades nu a mai eliberat-o pe Euridice.
Singur i ndurerat pentru tot restul vieii, Orfeu i-a gsit pn la urm pe meleagurile natale sfritul, fiind
sfiat n buci de menade, preotesele trace ale lui Dionis. Acestea erau mnioase pe el pentru c nu a participat la
cultul lor orgiastic. Dup Ovidiu, capul i lira sa au fost aruncate n rul Hebrus i purtate pe marea Egee pn pe
rmul insulei Lesbos. Acolo, capul fu ct pe ce s fie nghiit de un dragon, mpietrit pn la urm de ctre Apollo.
Deoarece capul nu ncetase s cnte, i se nl acolo un oracol. Insula deveni n acest fel leagnul poeziei lirice. Lira
ns fu ridicat de zeii olimpieni n cer, unde formeaz constelaia cu acelai nume.