Sunteți pe pagina 1din 16

Ministerul Educaiei Republica Moldova

Universitatea Tehnic a Moldovei


Facultatea Inginerie i Management n Electronic i Telecomunicaii
Catedra TLC

Lucrare indivuduala
Disciplina: Tehnica Microundelor
Tema: Lucrare individuala

A efectuat
studentul gr.TLC-131

Brinza N.

A verificat
lec. univ.

Marinciuc A.

Chiinu 2014

1. Oscilatii si unde
1.1 Oscilatii
1.2 Definitie
O variatie periodica1 in timp a valorilor unei marimi fizice, de-o parte si de alta a unei
valori fixe, se cheama oscilatie.
Marimea fizica poate fi o coordonata spatiala (in
acest caz este vorba de o miscare oscilatorie in
sens propriu, iar valoarea fixa se mai numeste pozitie
de echilibru), o tensiune electrica, o temperatura sezoniera, iluminarea diurna, un
indicator macroeconomic, un curs de schimb etc.
1.3 Caracterizarea miscarii oscilatorii
armonice
Marimea fizica ce oscileaza isi repeta
valorile dupa perioada temporala T:
x(t) x(t T )
Oscilatii periodice

Variatia in timp (periodica) a poate fi de diverse tipuri. Daca dependenta de timp este
de forma sinusoidala, atunci oscilatia este armonica.
Exemple de oscilatii (marimea oscilatorie este notata x):

Oscilatii armonice

Oscilatii nearmonice

Expresia matematica cea mai simpla a oscilatiei armonice este:


x(t) x0 sint 0 x ,

unde valoarea pozitiva x0

este amplitudinea oscilatiei, (t) t 0 x este faza

oscilatiei, (0) 0 x se numeste faza initiala, iar este pulsatia, sau viteza unghiulara.
Expresiile matematice ale oscilatiilor din fig. sunt:
x(t) x0 sin2ft 0, respective

x(t) x0 sgn sin2ft 0 .

Pulsatia este legata, pana la un factor multiplicativ 2, de frecventa oscilatiei f, adica de


numarul de oscilatii pe secunda:

Notiunea de viteza unghiulara pentru pulsatie isi are


originea in analogia cu miscarea circulara (v. figura
alaturata,

unde

descompusa

o
in

miscare
doua

circulara
miscari

poate

fi

oscilatorii

unidimensionale).
Oscilatiile se pot caracteriza atat in timp, cat si in frecventa.

2. Cauzele oscilatiilor armonice


Se va exemplifica pe cazul miscarii oscilatorii
armonice. In cazul unui mediu elastic, caracterizat
de constanta elastica kel (cazul unui corp de masa
m, atasat unui resort, care se misca orizontal, fara frecare), forta campului elastic
este direct proportionala si orientata in sens invers elongatiei resortului:
Ft kel x(t) .

3. Ghiduri de unda
3.1 Notiuni generale

Pierderile care apar pe linie si prin radiatie la frecvente mari, face ca sa se treaca la
transmisia energiei prin ghiduri de unda metalice ecranate.
Ghidul de unda, in sensul larg al notiunii, reprezinta domenii dielectrice situate de-a
lungul unei axe separate de mediul inconjurator total sau partial prin suprafete
conductoare. Dupa forma sectiunii transversale, ghidurile de unda pot fi:

Utilizarea ghidurilor de unda metalice complet ecranate, cu dielectrici aer se


prefera in instalatiile de putere mare deoarece:
nu au pierderi prin radiatie;
prezinta pierderii mici in metal si in dielectric;
permit transmiterea unor puteri mari
sunt de constructie simpla si robusta.
Ghidurile formate din plane paralele cu dielectric aer, au utilizari speciale in
tehnica antenelor.
Ghidurile plate cu dielectric solid se folosesc in aparatura RF de mica putere,
pentru miniaturizare.

Studiul propagarii undelor electromagnetice in ghiduri de unda vizeaza


urmatoarele probleme:
conditiile de propagare a oscilatiilor de RF in ghidurile uniforme;
distributia campului electromagnetic in ghid;
influenta conductivitatii metalului si dielectricului asupra propagarii;
posibilitatile de excitare a undelor in ghid;
posibilitatile de adaptare a ghidului cu sarcina.
Pentru calculul campului electric si magnetic se pleaca de la ecuatia lui Maxwell,
care se integreaza in anumite conditii initiale date:
rot E=

H
()
t

rot H= E+

E
()
t

. D=( )
. B=0()

Se considera ca:
ghidul metalic, uniform nu are pierderi, deci conductivitatea metalului este
infinita ( C = );
dielectricul ce umple ghidul este mediu omogen, izotrop, fara pierderi si este
caracterizat prin permitivitatea , permeabilitatea si conductivitatea

=0 ;

dielectricul este lipsit de sarcini, deci densitatea volumetrica de sarcina este nula (
=0 );

undele sunt excitate in regim armonic cu pulsatia , deci


vectoriale se pot exprima:
E ( x, y, z, t ) E ( x, y, z )ge jt

H ( x, y , z , t ) H ( x, y , z )ge jt

Daca OZ este axa ghidului si =constanta de propagare , rezulta:


E ( x, y , z , t ) E ( x, y , z )ge z jt

si H ca marimi

H ( x, y , z , t ) H ( x, y , z )ge z jt

In conditiile de mai sus, ecuatiile lui Maxwell devin:


rot E j H
rot H j E
divE 0
divH 0

Ecuatia undelor:
2 E K 2 E 0
2 H K 2 H 0
2
2
unde K = E

In coordonate carteziene, sistemul de ecuatii devine:


E iEx jE y kEz
H iH x jH y kH z

Pentru a gasi solutia sistemului, daca notam

= unda din componentele

campului electric sau magnetic, dupa mai multe transformari rezulta:


F Fd cos(ki x ) cos(k y y )e jt z Fr cos(k x x ) cos(k y y )e jt z

Aceasta solutie reprezinta doua unde ce se propaga in sensuri contrare pe ghid.


Pentru a studia proprietatile ghidului de unda se analizeaza numai una din aceste unde.
Fizic, aceasta corespunde situatiei cand ghidul de unda este infinit de lung sau adaptat
incat sa lipseasca unda reflectata.
F Fd F ( x, y )e jt z

F(x,y) = functia de distributie a campului in planul transversal al ghidului


Pentru determinarea acestor functii, corespunzatoare fiecarei componente de
camp, se pun conditii la limita:
campul electric tangential este nul ( Etg =0 );
campul magnetic normal este nul ( H n=0 );

Avand in vedere periodicitatea campului, conditia la limita se pot indeplini pentru


o multime de moduri de distributie a campului in ghid. Deci, in ghid exista mai multe
moduri de propagare care se clasifica in functie de componentele axiale sau transversale
ale campului electromagnetic.
Modurile transversal electrice, TE, se caracterizeaza prin aceea ca vectorul camp
electric are componente numai in planul transversal, perpendicular pe directia de
propagare, iar componenta axiala este nula ( E z=0 ). Numai campul magnetic are
Hz 0

si din acest motiv aceste moduri de propagare se noteaza cu litera H .

Modurile transversal magnetice, TM sau E, se caracterizeaza prin existenta


campului magnetic numai in planul transversal ( H z =0 ) si a componentei axiale a
campului electric ( E z 0 ).
Modurile transversal electromagnetice, TEM, se caracterizeaza prin existenta
unor componente ale campului numai in planul transversal, componentele axiale fiind
nule ( E z=H z=0 ).
Existenta in ghid a unuia din aceste moduri se asigura practic prin modul de
excitare a ghidului de catre generator. Din punct de vedere matematic, modurile de
propagare corespund unor solutii particulare ale ecuatiilor lui Maxwell, obtinute in urma
inlocuirii in aceste ecuatii a componentelor

E z=0

(pentru modul TE) si

H z =0

(pentru modul TM).

4. Viata si opera lui Michael Faraday


MICHAEL FARADAY
La 22 septembrie 1791,la Newington Butts,lng Londra,familia unui fierar
srac,James Faraday,a sporit cu nc un fiu:Michael . La coal el a nvat doar s scrie,
s citeasc i s socoteasc. Fiind un copil slbu, n-a putut face fa muncilor grele din
fierrie. n 1804,la vrsta de numai 13 ani,a izbutit cu greu s fie angajat ucenic la un
librar,care n acelai timp era i legtor de cri. Un eveniment de seam n viaa lui

Faraday a fost audierea leciilor cunoscutului chimist Davy,pe care Faraday le-a expus
apoi n rezumat n faa prietenilor si.Faraday simea s-i consacre tot timpul
nvturii i tiinei.Nzuia s lucreze la Institutul Regal,a crei activitate tiinific o
conducea Davy,dar nu tia ce s fac pentru a ajunge acolo. La 25 de ani Faraday a
publicat pentru prima oar rezultatele unei lucrri efectuate de el. n 1836 a trebuit s
plece s-i ngrijeasc sntatea n condiiile unui repaus complet n Elveia. Dar i
atunci nu-i putea opri mintea s lucreze.n jurnalul su amintete c tocmai n timp ce
admira peisajul cu gheari i zpezi ce se topeau n zilele de sfrit de iarn petrecute n
Elveia I-a venit ideea explicaiei teoretice a induciei electrice.
La 25 august 1867 a murit acela care,dup caracterizarea dat de F.Engels i pe
deplin confirmat n istorie ,a fost "A fost cel mai mare cercettor n domeniul
electricitii". Dar roadele muncii sale titanice,experimentale i teoretice,triesc astzi
att n nenumratele aplicaii ale electrificrii,care contribuie hotrtor la eliberarea
oamenilor de o mare povar eforturilor fizice ct i n cele mai naintate cercetri
teoretice ale fizicii cmpului,care las s se ntrevad orizonturile unui progres nelimitat
al cunoaterii umane i al tehnicii. Marele fizician englez a fcut mari descoperiri
experimentale, fundamentale n electricitate :

inducia electromagnetic (1831) ;


legile electrolizei (1833) ;
autoinducia (1834) ;
liniile de for electrice si dielectrice(1837-1838);
schimbarea planului de polarizare a luminii sub aciunea uui cmp

magnetic(1845) ;
descoperirea diamagnetismului si paramagnetismului(1846) ;

Inducia, factor

fundamental

n secolul al XX-lea,Faraday exprim n mod clar convingerea c:"orice fenomen


care depinde de puterile materiei anorganice i,poate,chiar de cele mai multe dintre
puterile legate de viaa vegetal i animal este subordonat electricitii". Iar n cadrul
fenomenelor electricitii, arat Faraday,inducia"are cea mai mare influen general
asupra fenomenelor electrice,ea pare s fie legat de fiecare din ele i are n realitate
caracterul unui principiu prim,esenial i fundamental." n urma a numeroase experiene,
Faraday a stabilit c nu se poate electriza un corp cu un fel de electricitate fr ca,prin
inducie,s se produc i cellalt fel de electricitate. Aceasta l-a dus la convingerea c
exist o strns legtur ntre inducie i faptul,constatat experimental i de ali oameni
de tiin,c n fenomenele electrice sunt prezente ntotdeauna dou feluri, dou forme
ale electricitii, opuse i totodat inseparabile. Concepnd fenomenele electrice n mod
dialectic,ca o unitate a contrariilor, Faraday vedea tocmai n inducie acel factor care
asigur unitatea celor dou fore,forme sau sensuri ale electricitii,apariia i existena
lor inseparabil.
Inducia unui cmp magnetic uniform este o mrime fizic vectorial, al crei
modul este egal cu raportul dintre fora cu care acel cmp magnetic acioneaz asupra
unui conductor rectiliniu, perpendicular pe liniile cmpului magnetic, i produsul dintre
intensitatea curentului din conductor i lungimea conductorului, aflat n cmpul
magnetic

Unitatea de msur a induciei magnetice n SI se numete tesla, cu simbolul T:

B SI

F SI
I SI l SI

N
T
Am

Un cmp magnetic uniform are inductia de 1T daca exercit o for de 1N asupra


fiecrui m din lungimea unui conductor, perpendicular pe cmp, parcurs de un curent cu
intensitatea de 1A
Primul dinam-principiul dinamului
Un obiectiv separat al cercetrilor lui Faraday era de a explica fenomenul
magnetismului rotaional descoperit de Arago. n acest scop el a realizat o nou main
electric,folosind magnetul Societii Regale. Un disc de cupru,fixat ntr-un ax de
bronz,montat astfel nct s poat fi rotit n diferite poziii fa de polii magnetului,era
legat la un galvanometru prin doi conductori:unul pleca de la axul discului cellalt de la
un colector care era apsat cu mna pe marginea discului.n clipa cnd discul a fost
rotit,acul galvanometrului a deviat i devierea s-a meninut tot timpul ct a durat
nvrtirea discului,fiind mai mare sau mai mic,dup iueala cu care era rotit discul.
Aceast experien a dovedit pe deplin c micarea mecanic produce cureni
indui.Aparatul-un adevrat transformator al energiei mecanice n energie electric-este
prototipul generatorului de curent continuu(dinamul). La sfritul memoriului din 24
noiembrie 1831 Faraday d i explicaia fenomenului descoperit de Arago:n discul
metalic nvrtit n apropierea acului magnetic sau a unui magnet ce se poate roti n jurul
axului,deci care taie liniile de for magnetice,se produc cureni electrici indui.La
rndul lor, curenii electrici indui n disc i acul sau magnetul alctuiesc un motor
electric:de aceea are loc i ncrtirea acului sau a magnetului. Se poate trage deci
concluzia c pn n 1831 Faraday a fcut descoperiri de importan principal,care n
asamblu alctuiesc cea mai mare parte din bazele electrotehnicii.

Curent alternativ-Alternator
Curentul alternativ isi schimba directia de 50 de ori pe secunda.Unele motoare au un
rotor alimentat cu curent prin un comutator,Insa la majoritatea motoarelor, rotorul nu
este conectat,el functionand pe baza inductiei.Curentul alternativ care circula prin
fluxurile statorului produc un camp magnetic.Acest camp mobil produce un camp in
fluxurile rotorului, magnetizandu-l.Astfel,el se roteste. Rotorul poate fi prelucrat din
bare de cupru sau de aluminiu,conectate la capete la doua inele metalice.
Daca se foloseste un comutator,ca si la un motor cu curent continuu, acesta va
inversa in permanenta conexiunile dintre bobina si perii,fenomen care va contracar
alternatiile tensiunii din bobina,avand ca rezultat generarea de curent continuu in loc de
alternativ. Pentru generarea campului magnetic necesar, majoritatea dinamilor sunt
prevazuti cu un electromagnet;miezul acestuia este slab magnetizat, dar campul produs
este suficient pentru ca motorul sa genereze energie.O parte din curentul generat este
trecut prin spirele electromagnetului,pentru a mari puterea campului electromagnetic si
pentru a creste puterea electrica. Unele tipuri de alternatori, cum este cel de la motorul
autoturismelor genereaza curent continuu deoarece au in componenta lor rectificatori.
La majoritatea tipurilor de alternatori,incepand cu cei din componenta motorului
masinilor,bobinele sunt folosite atat la rotor, cat si la stato,campul magnetic fiind
generat de rotor. Un flux relativ mic de curent este trecut prin campul magnetic,prin
perii si inele la rotor iar restul este absorbit direct din stator.In acest mod se evita
pierderile de curent sau aprinderea unor scantei care s-ar produce daca curentul generat
ar fi preluat din rotor prin perii si inele de cupru.

TRANSFORMATORUL DE RETEA

Transformatoarele de retea sunt necesare pentru obtinerea tensiunilor


alternative care se redreseaza in alimentatoare, sau in aparatele cu tuburi
electronice. Tinand seama si de necesitatea de izolare desavarsita a montajelor de
reteaua de curent alternativ, folosirea transformatoarelor de retea este singura
posibilitate de adoptat pentru evitarea unor accidente prin electrocutare, sau a
deteriorarii altor aparate.
Transformatorul de curent functioneaza ca orice transformator, curentii din
nfasurarile primar si secundar fiind legati de relatia:
i S NS = i P NP (4)
unde

iP = curentul din primar;


iS = curentul din secundar;
NP = numarul de spire din primar;
NS = numarul de spire din secundar (fig. 11B).

Curentul din primar induce n secundar un curent care este transformat de rezistenta
de sarcina RL ntr-o tensiune (fig. 11C). n aplicatiile tipice ale transformatorului de
curent secundarul are mai multe spire decat primarul care de obicei are o singura spira.
Astfel curentul din secundar are valori substantial mai mici si mai usor de masurat decat
cele din primar.
Un transformator de curent ideal nu apare ca o sarcina inductiva, asa cum apare
senzorul de curent cu efect Hall, ci ca un rezistor n serie cu nfasurarea primara.
Valoarea acestui rezistor este data de relatia:
RP = RS (NP / NS)2
Rezistenta parazita produce n circuitul primar o cadere de tensiune la fel ca o
rezistenta reala de aceasi valoare n serie cu primarul.

5. Inventia telegrafului si istoria lui


Telegrafia, se poate spune ca dateaza de la inventarea
telescopului (Galileo Galilei, 1609) cu ajutorul caruia se acoperea

distante

mai mari in transmiterea mesajelor. In anul 1690, Amontons a

construit

un telegraf cu ocheane, dar cel mai raspandit a fost telegraful


francezului Claude Chappe ( 1791). Atunci s-a introdus si
termenelul de telegraf derivat de la grecescul tele-distanta si
graphos-scriere. Telegraful lui Chappe era alcatuit dintr-un sistem de semafoare cu
brate, transmiterea mesajelor fiind facuta dupa un cod cu 172 de semne.
Telegraful folosea un cod alcatuit din linii si puncte, cunoscut sub numele de
alfabetul Morse. Telegraful s-a raspandit foarte repede si o retea de sarme se intindea
in intreaga lume.
Electricitatea a dat posibilitate omului sa faca un salt calitativ in tehnica
mijloacelor de comunicare. Prima incercare de a folosi electricitatea statica in telegrafie
a fost facuta de elvetianul George Lesage in anul 1774. Au urmat apoi Smmering
(1809) cu telegraful electrochimic, Silling (1830) care a construit telegraful
electromagnetic. Cel care a construit un telegraf simplu, usor de manipulat si care s-a
raspandit in intreaga lume, a fost Samuel Brese Morse (1838). Telegraful folosea un cod
alcatuit din linii si puncte, cunoscut sub numele de alfabetul Morse. Telegraful s-a
raspandit foarte repede si o retea de sarme se intindea in intreaga lume.
In anul 1855, un alt american, Hughes, construia teleimprimatorul, principalul
avantaj al acestuia fiind faptul ca mesajele se transmiteau direct prin caractere latine
nemaifiind nevoie de descifrare.

Aceste aparate au fost perfectionate continuu de diferite firme constructoare,


urmarindu-se in special marirea vitezei de transmisie a telegramelor.
Aparutul Morse transmitea circa 25 de cuvinte pe minut, iar telegraful Hughes 36
de cuvinte. In anul 1867, Wheatstone realiza un aparat care transmitea 360 de cuvinte pe
minut. O metoda mult mai practica si mai ieftina a fost transmisia in sistem multiplex
inventanta de inginerul francez Jean Baudot. Aparatul lui continea un distribuitor rotativ
care lega liniile succesiv cu doua, trei sau patru aparate imprimatoare.
In anul 1851, fratii Iacob si John Brett au instalat un cablu telegrafic submarin pe
Canalul Manecii, iar in anul 1858, americanul Cyrus Field face o tentativa nereusita de
a instala un cablu transatlantic. Abia in anul 1866 vaporul Great Estern a asezat cablul
fara nici un incident.
In anul 1915, s-a construit un nou aparat care nu cerea multe reglari si avea viteza
mare de lucru. Teleimprimatorul sau telexul, cum a mai fost denumit, functiona pe
principiul START-STOP. Aparatul porneste si se opreste automat pentru fiecare litera
transmisa, prin aceasta eliminandu-se posibilitatea ca abaterile de viteza sa se insumeze
de la o rotatie la alta, asa cum se intampla in cazul aparatului Hughes. La aceste tipuri
de aparate, imprimarea se face pe banda sau coala de hartie.

In

tara noastra, prima linie sistem Morse a fost construita in anul 1853 pe
traseul Viena Timisoara - Sibiu. In anul 1854, a inceput sa
functioneze legatura telegrafica Bucuresti-Giurgiu-Rusciuc, iar

un

an mai tarziu se construieste linia IasiCernauti. Prin aceasta

linie, Iasul a fost legat de Viena si Paris. Posturile telegrafice s-au instalat de catre
companii austriece care asigurau atat aparatura, cat si specialistii. De la inceput, au fost
infiintate scoli pentru specializarea telegrafistilor romani. Astfel, in anul 1855, s-au
infiintat scoli de telegrafie la Bucuresti si la Iasi, care au pregatit personal roman pentru
deservirea posturilor telegrafice. In anii 1858-1859, liniile telegrafice romane au fost
preluate de la austrieci.

Telegraful transmite mai intai semnale vizuale, apoi semnale electrice. Acesta este
primul mijloc de comunicare la distanta care a permis trimiterea de mesaje relativ
complexe.
Mijloacele de comunicare la distanta exista de multa vreme. In antichitatea greaca
si romana, focurile aprinse in turnuri anuntau inaintarea dusmanului sau o victorie in
lupta.
In secolul al III-lea i.H., farul din Alexandria trimitea mesaje codificate navelor
de pe mare. Indienii din America de Nord comunicau prin semnale de fum, care puteau
fi observate de la mare distanta. Dar informatia transmisa ramanea limitata si nu exista
intotdeauna posibilitatea de a raspunde.

Telegraful lui Chappe


Primul telegraf a fost realizat de francezul Claude Chappe in 1793: telegraful sau
optic transmitea mesaje vizibile de la un releu la altul cu ajutorul unor brate articulate
care reproduceau semnale stabilite dinainte de expeditor si destinatar. Acest sistem avea
si inconveniente: nu se putea comunica noaptea, pe ceata, ploaie, etc. Cu toate acestea,
el a fost folosit in Europa, in special de catre militari, pana la mijlocul secolului al XIXlea. Astazi in marina si pe caile ferate se comunica prin semnalele vizuale ale
semafoarelor.

Telegraful electric
Folosirea electricitatii a imbunatatit considerabil posibilitatile telegrafului.
Electricitatea a permis transmiterea instantanee a informatiei si functionarea sistemului
pe orice vreme, atat ziua, cat si noaptea. Mesajele circula de-a lungul unor fire electrice
instalate pe stalpi.
Primele modele de telegraf electric au fost testate in Germania, in 1833, de catre
Gauss si Weber, in cadrul studiilor privind electromagnetismul. Dar telegraful electric
cunoaste adevaratul sau succes datorita lui Samuel Morse (1791-1872), pictor si fizician
american. El creeaza in 1832 un sistem care pune in legatura doua statii. De la prima,

operatorul trimite impulsuri electrice mai lungi sau mai scurte; ele ajung pana la cea de
a doua statie, unde sunt transcrise de cel care receptioneaza mesajul. Morse elaboreaza
un cod simplu alcatuit din numai doua semne: linia si punctul. Fiecare litera a
alfabetului si fiecare cifra este codificata printr-o combinatie de linii si puncte.
Pentru a transmite un mesaj, telegrafistul manevreaza un mic brat care lasa sa
treaca sau intrerupe curentul electric. Printr-o apasare usoara, lasa curentul sa treaca
pentru scurt timp: acesta este echivalentul unui punct. O apasare mai lunga formeaza
linia. In 1837, englezii Cook si Wheatstone au incercat sa realizeze un sistem
asemanator. Este vorba de telegraful cu cadran. Wheatstone a perfectionat apoi si a
automatizat sistemul lui Morse. Impulsurile electrice transmise prin fire activau la
celalalt capat al liniei un receptor care perfora linii si puncte pe o banda de hartie.
Destinatarul nu mai trebuia decat sa decodifice masajul.

S-ar putea să vă placă și