Sunteți pe pagina 1din 5

Traditia literara latina

Situatia istoriografiei latine referitoare la secolele II-III, perioada in care Dacia


a partinut Imperiului roman, nu este una stralucita
Principalele lucrari scrise la inceputul acestei perioade, sunt cele ale lui
Tacitus si Seutonius ele trateaza insa evenimentele din perioada anterioara
celei in care au fost redactate.
Sursa de prima mana referitoare la razboaiele dacice care au dus la
organizarea teritoriilor nord-dunarene in provincie romana, lucrarea de bello
Dacico al lui Traian, n-am mai ajuns pana la noi, cu exceptia unei singure
propozitii.
Incepand cu Seutoniu, istoriografia latina se indeparteaza tot mai mult de
modelul chronologic, reprezentat de Titus Livius si Tacitus, orientandu-se
catre biografie ca mod de redare a istoriei Aceasta transformare oglindeste
de fapt evolutia statului roman de la Republica la Principat.
Istoria romana este perceputa de acum in principal prin prisma bigrafiilor
imparatilor.
In afara de lucrarile cu caracter biografic, antichitatea tarzie a dat nastere si
unor scrieri istorice cu caracter analistic. Singura lucrare din aceasta
categorie care a ajuns pana la noi este Istoria lui Ammianus Marcellinus. Fiind
dupa cum spuneam, o lucrare organizata cronologic, ea are o valoare mai
mare decat biografiile amintite mai sus. Din pacate, primele carti, care
contineau istoria Imperiului roman in sec II-III, si care trebuie fara indoiala sa
fi cuprins informatii importante cu privire la istoria provinciilor dunarene din
aceasta perioada, sunt iremediabil pierdute.
Un ultim grup de scrieri istorice din antichitatea tarzie care contin informatii
referitor la Dacia sunt cele redactate in sec VI de Iordannes. Dupa cum se
stie, acesta a scris o istorie romana cu caracter analistic, intitulata generic
Romana, care insa, folosind aceeasi sursa principala ca si breviariile din sec
IV, nu aduce nici o informatie noua. In ce priveste cea mai cunoscuta lucrare
a lui Iordannes, Getica, nu este nici ea o scriere de prima mana. In primul
rand, ea preia foarte probabil intr-o forma abreviata o alta Getica scrisa de
ministrul regelui ostrogot Theoderich, Cassiodor. Iordannes insusi spune ca
nu a avut la dispozitie decat 3 zile pentru a consulta aceasta istorie a lui
Cassiodor, ca urmare nu trebuie sa ne asteptam la o redare prea fidela. In
plus, in ce priveste istoria Daciei, getica nu contine decat informatii indirecte:
pe de-oparte stiri despre istoria acestei zone dinainte de cucerirea romana,
stiri pe care le putem cu greu decela din relatarea istoriei gotilor datorita
confuziei care caracterizeaza intreaga lucrare; pe de alta parte avem de-a
face cu informatii, nici ele intodeauna foarte coerente, despre atacurile pe
care gotii le-au intreprins in Imperiu incepand cu secolul III.
Dupa cum se poate observa, peisajul istoriografiei latine cu privire la istoria
secolelor II-III, este unul destul de dezolant. Informatiile pe care le putem

castiga din aceasta traditie literara despre istoria Daciei sunt si ele destul de
putine si uneori greu de analizat.

Traditia literara greaca

Spre deosebire de traditia literara latina, istoriografia greaca din sec II-III, este
reprezentata cu precadere de stilul analistic. In aceasta categorie se
incadreaza si lucrarile care contin informatii cu privire la istoria Daciei,
respectiv istoriile lui Dio Cassius si Herodian.
In ce priveste informatiile privind inceputul provinciei Dacia, situatia este
aproape la fel cu cea constatata in cazul lucrarii de bello Dacico a lui Traian.
Stim ca medicul imparatului, M. Statilius Crito, care l-a insotit in expeditie, a
redactat si el o istorie a razboaielor dacice, intitulata Getica Aceasta
lucrare in limba greaca a avut o soarta cu putin mai buna decat cea a lui
Traian. Ea s-a pierdut, cu exceptia catorva fragmente izolate, pastrate in
literatura bizantina, din care pot fi reconstituite nici macare in liniile generale
ale scrierii originale. Oricum, fragmentele pastrate ofera, tocmai prin faptul
ca provin din relatarea unui contemporan, informatii importante care pot
contribui la refacerea macar in parte a evenimentelor respective.
Sursa de limba greaca cea mai completa de care dispunem pentru istoria
provinciei Dacia este Istoria scrisa de senatorul bithynian Dio Cassius
Cocceianus la sfarsitul sec II, si inceputul sec III si care cuprinde istoria Romei
de la intemeiere pana la domnia lui Severus Alexander. Din pacate pentru
noi, textul original al opereli lui Dio ni s-a pastrat extrem de deteriorat: cartile
36-54, care trateaza perioada 68-10 I.Hr, sunt singurele care s-au pastrat in
intregime; fragmente substantiale ne-au rama si in cartile 55-60, care
trateaza perioada 9 I.Hr 46 d.Hr, in timp ce cartile 79-80 au ajuns pana la
noi doar franturi.
Istoria lui Herodian Intamplarea a facut ca aceasta lucrare: Istoria
imparatilor de dupa Marcus, care cuprinde istoria romana intre anii 180-238
sa ni se pastreze in intregime. Din pacate, ea prezinta 2 dezavantaje: 1. Este
o lucrare alcatuita mai degraba dupa reguulile retoricii, care urmareste mai
mult constructia dramatismului decat redarea fidela a evenimentelor; pe de
alta parte, in aceasta lucrare Dacia nu apare pomenita direct, in primul rand
datorita lipsei de cunostinte geografice a lui herodian, care indica de obicei
destul de vag, localizarea diverselor evenimente.

Situatia provinciei dupa cucerirea romana: traditia literara cu


privire la presupusa exterminare a dacilor
-

I.

Prima informatie pe care o avem in traditia literara cu privire la provincia


Dacia se refera la situatia imediat urmatoare cuceririi romane si priveste
primele masuri luate de autoritatea romana in noua provincie. Pasajul care ne
intereseaza provine din Breviarul lui Eutropius: ...Traianus victa Dacia ex
toto orbe Romano infinitas eo eopias hominum transtulerat ad agros et urbes
colendas. Dacia enim diutorno bello Decibali viris fuerat exhausta
Daca prima parte a acestui pasaj este aproape unanim acceptata ca o
descriere fidela a procesului organizat si masiv de colonizare a recent
cuceritei provincii de la N de Dunare, ultima afirmatie a lui Eutropius a fost
interpretata in mod diferit de cercetarea istorica, opiniile mergand de-obicei
dintr-o extrema intr-alta. In timp ce unii cercetatori o trateaza vag ca pe
relatarea unor pierderi mai mult sau mai putin insemnata in randul barbatilor,
altii considera ca Eutropius si-a modificat sursa si ca in realitate am avea de-a
face cu o exterminare totala a populatiei dacice.
Explicatia pasajului in discutie este destul de simpla. Eutropius relateaza aici
schimbarea de politica efectuata de Hadrian imediat dupa preluarea puterii
care s-a materializat mai intai in abandonarea unora dintre cuceririle
predecesorului sau teritoriile de dincolo de Eufrat. In acest context, el
aminteste despre intentia imparatului de a se retrage si din provincia norddunareana, fiind convins sa abandoneze acest plan de catre consilierii sai,
care i-au atras atentia asupra numarului important de cetateni romani care ar
fi fost lasati de izbeliste.

II.

Eutropius nu este insa singura sursa literara care vorbeste despre o


exterminare a dacilor. O informatie asemanatoare apare si in scrierea
intitulata generic Caesares a imparatului Iulian. Lucrarea este un pamflet,
sau mai degraba o alegorie care, dincolo de elementul satiric, contine o
relatare a istoriei romane din punctul de vedere al unui imparat care, dupa
schimbarile de mentalitate din epoca lui Constantic, incearca reinvierea
vechiului spirit roman.
Caesares descrie un banchet, organizat de Romulus cu ocazia Saturnaliilor,
la care ii invita deopotriva pe zei si pe imparati. Cu acest prilej, se isca o
intrecere intre acestia din urma si Alexandru Macedon, pentru a hotari cine
este mai destoinic. Fiecare concurent isi prezinta faptele de arme. Atunci

cand ii vine randul, Traian afirma: Singur am supus neamurile asezate


dincolo de Istru si am nimicit neamul getilor, care sunt cei mai bun luptatori,
nu numai datorita barbatiei lor fizice, ci si datorita credintei pe care o au de
la Zamolxis, obiectul veneratiei lor. Convinsi ca nu mor, ci doar se muta
altundeva, ei sunt foarte dispusi sa infrunte moartea ca pe o calatorie
oarecare.
Informatia din Eutropius cu privire la pierderi importante in randurile dacilor
confirma si ea faptul ca scrierea lui Iulian si traditia breviariilor latine din
secolul IV au o sursa comuna. Pe de alta parte, devine clar faptul ca afirmatia
cu privire la daci nu este o inventie a vreunuia dintre cei doi autori, ci ea
exista in izvorul lor comun. Avand in vedere caracterul acestei surse istoria
imperiala a lui Enmann nu avem nici un motiv sa ne indoim de veridicitatea
stirii in discutie.

- III.

O ultima sursa care ne da aceeasi informatie, este o scholia la


Icaromenippos a lui Lucian din Samosata unde, venind vorba despre geti, ni
se spune: Getii, un popor barbar si viguros, care ridicandu-se impotriva
romanilor si umilindu-i intr-atat incat sa-i constranga la plata unui tribut, mai
tarziu, in timpul regelui Decebl, au fost distrusi de Traian in asa masura, incat
intreg neamul lor a fost redus la 40 de barbati, precum povesteste Criton in
Getice
Avem in acest caz de-a face cu o informatie preluata din lucrarea pierduta a
lui M.Statilius Crito, medicul care l-a insotit pe Traian in expeditia dacica. I.I.
Russu, care a luat in discutie pasajele pastrate, in diverse fragmente, ale
acestei scrieri, considera afirmatia ca fiind o exagerare menita sa creeze
senzatie, fie o greseala de copist. Nu cifra data este importanta in acest
pasaj; se stie ca datele de acest fel oferite de autorii antici sunt in general
departe de adevar. (Exemplu: pasajul din Ioannes Lydos, in care ni se
povesteste despre cantitatile imense de aur si argint luate de Traian din
Dacia, care sunt in mod cert falsificate).
Un indiciu important cu privire la caracterul acestor pierderi ne-o dau
relatarile lui Eutropius si Crito. Asa cum am vazut, ambele vorbesc de barbati
atunci cand descriu pierderile suferite de daci in razboaiele cu Traian. Acesta
sugereaza ca ambii autori se refera la pierderi umane datorate luptelor, ceea
ce inseamna ca nu avem de-a face cu un proces de exterminare a populatiei.
O alta masura a autoritatii romane care a afectat structura demografica a noii
provincii este recrutarea barbatilor capabili sa poarte arme si deci care
constituie in primul rand un potential pericol in unitati auxiliare, care apoi
sunt transferate cat mai departe de zona de origine. Aceasta este o metoda
obisnuita pentru a indeparta focarele de pericol din anumite zone. In cazul
Daciei trebuie sa avem in vedere si faptul ca aceasta patura razboinica a
suferit cu siguranta cele mai grele pierderi in timpul celor doua etape ale
razboiului de cucerire a Daciei. Recrutarea unui numar de razboinici daci in
armata romana apare pomenita deja in Getica lui Satilius Crito ( ...si barbati

foarte buni luptatori, peste 500.000 cu tot cu arme, i-a adus romanilor, dupa
cum spune Criton, participant la razboi)
In orice caz, recrutarea unor unitati auxiliare dintre dacii supusi a contribuit si
ea la scaderea numarului autohtonilor din noua provincie Dacia. Avem aici o
dovada in plus ca Dacia a suferit intr-adevar pierderi masive de populatie,
atat in urma luptelor, cat si prin deportari , menite sa slabeasca rezistenta
indigenilor.