Numerosi

scriitori antici, greci sau

latini,
au
facut
consemnari despre getodaci, dedicandu-le chiar
opere
intregi.
Imprejurarile timpului au
facut
ca
pretioase
marturii scrise despre cea
mai cunoscuta ramura din
marea
familie
traca,
ramura de nord, getodacii, sa nu se pastreze
pana in zilele noastre.
Totusi insemnarile ramase
cuprind un registru variat
referitor
la
viata
materiala, spirituala si de
stat a acestora.
Autorii greci ii
mentionau, de obicei, sub
numele
de
geti
pe
locuitorii din regiunea
Dunarii
Inferioare,
respectiv din Muntenia
,Dobrogea sau Moldova.
In scrierile latine sunt
mentionati cu numele de
daci cei care locuiau in
zona intracarpatica , in
Transilvania si Banat1). Pe
meleagurile noastre au
ajuns mai intai grecii
dinspre sud si sud-est,
care i-au intalnit mai intai
pe geti si in izvoarele
elene acesta e numele
mai des folosit. Romanii
au venit mai tarziu in
contact cu dacii, mai ales
cei
dinspre
apus,
si
scriitorii latini folosesc cu
predilectie
aceasta
denumire.2)
Sub oricare din
aceste denumiri autorii
antici aveau in vedere
aceeasi
comunitate
etnica, intre daci si geti
existand doar o delimitare
geografica. De aceea,
cand
ne
referim
la
locuitorii
spatiului
carpato-danubiano-pontic
in perioda antica ii avem
in vedere pe geti sau daci
ori, in termeni moderni
geto-daci sau daco-geti.
Primele
informatii scrise ne sunt
oferite de un logograf din
Milet, Hecateu.
Ca
geograf si istoric, a scris
printre
alte
lucrari
si Inconjurul
pamantului, din care nu sau
pastrat
decat
fragmente. Intr-unul din
aceste fragmente gasim
consemnate doua triburi,
crobyzii si trizii (sau
tirizii), care locuiau in
sudul
Dobrogei
de
astazi.3) Izvoarele
mai
tarzii pomenesc si ele
aceste triburi ca facand
parte din neamul getilor,
asa incat, prin opera lui

Hecateu, getii isi fac

aparitia in istoria scrisa a
omenirii.4)
Herodot
in Istorii, nazuind sa dea o
veritabila
istorie
universala pentru
vremea lui, inchina si
getilor mai mult decat
cateva
cuvinte.5)
Povestind
campania
regelui Darius din 514
i.e.n. impotriva scitilor de
la nordul Marii Negre,
Herodot
spune
urmatoarele: Inainte dea ajunge la Istru, birui
mai intai pe geti , care se
cred
nemuritori.
Caci
tracii,
locuitorii
din
Salmydessos si cei care
ocupa tinutul asezat mai
sus de orasele Apolonia si
Mesembria pe nume
scirmiazi si nipseeni sau predat lui Darius fara
lupta. Getii, insa, fiindca
s-au purtat nechibzuit, au
fost
indata
inrobiti,
macar ca ei sunt cei mai
viteji si cei mai drepti
dintre traci.6) Herodot
rezolva
astfel
trei
probleme referitoare la
geti:
teritoriul
ocupat
(inainte
de
Dunare),
religia
(
se
cred
nemuritori)
si
apartenenta
etnica
la
neamul
tracilor.
Tot
Herodot ne spune ca
numele
apelor
din
Campia Munteana, ca
Naparis, Argesis, Buzaeus
si Seretus sunt tracice, iar
intre Carpati si Dunare,
nu e loc pentru alti traci
decat pentru geti, care
locuiau pe malul drept
pana la varsarea in mare,
si
care
locuiau
sub
numele
de
carpi
in
Moldova de miazazi.7)
Herodot
este
primul care ne ofera cele
mai complete si ample
informatii despre religia
lor, pastrate pana astazi.
In
cartea a
IV-a
din Istorii reda ceea ce iau povestit grecii de pe
tarmurile Helespontului si
ale
Pontului
Euxin.
Conform
acestora
Zalmoxis
a
fost
un
muritor,
rob
al
lui
Pytagora in Samos. Dupa
ce a fost eliberat, si-a
strans bogatii, s-a intors
in patria sa, unde prin
mijloace inselatoare 8) a
reusit sa insufle noua
credinta
tracilor
nevoiasi si saraci cu
duhul ( IV, 95). El pune
sa i se construiasca o
casa in care ii primea si
ii punea sa benchetuiasca
pe
fruntasii
tarii,
invatandu-i ca nici el, nici

oaspetii sai si nici unul

dintre urmasii acestora
nu vor muri, ei vor merge
intr-un anume loc unde
vor trai pururi si vor avea
parte
de
toate
bunatatile. (IV, 95) 9)
Dupa un timp Zalmoxis a
coborat
in
locuinta
subpamanteana, unde a
stat trei ani, timp in care
getii, crezandu-l mort, lau jelit, iar in al patrulea
an a aparut, demonstrand
ca invatatura sa este
adevarata. Referiri ample
face
Herodot
si
la
practicarea cultului de
catre
getii
care
se
credeau nemuritori : o
data la cinci ani ei trimit
un sol la Zalmoxis pe
care,
dupa
ce
ii
impartasesc nevoile lor,
apucandu-l de maini si de
piciore, il arunca in trei
sulite. Daca solul moare
imediat, inseamna ca zeul
le accepta cererile, in caz
contrar
solul
este
considerat
un
ticalos,
dupa aceea fiind trimis un
alt sol caruia ii dau
insarcinari inca fiind in
viata
(IV,
94).
De
asemenea, este prezentat
si ritualul gonirii tunetelor
si fulgerelor, deoarece ei
cred ca nu exista alt zeu
in afara de al lor. In finalul
relatarii
sale
Herodot
mentioneaza ca ar fi trait
mult inainte de Pytagora,
insa acesta nu e acceptat
de grecii care nu puteau
admite ca o asemenea
invatatura sa apartina
barbarilor. 10)

Haemus, mai ales in

vecinatatea
Pontului
Euxin. Getii si populatiile
din
acest
tinut
se
invecineaza cu scitii, au
aceleasi arme si sunt toti
arcasi calari 14)
Menandru, cel
mai de seama autor de
comedii
de
dupa
Aristofan,
mentioneaza
numele getilor. El acorda
unui
personaj
(sclav)
numele de Daos ( lup in
limba
traco-frigienilor).
15) se pune problema
daca Daos folosit de
Menandru in comediile
sale, preluat apoi sub
forma de Davos sau
Davus in comedia latina,
reprezinta pe daci ori este
vorba despre un alt
trib.16)

Parintele
istoriei nu este insa
primul
autor
care
vorbeste despre getii care
locuiau
intre
Muntii
Balcani, Dunare si Marea
Neagra.11) Dramaturgul
atenian
Sofocle,intr-un
fragment
din
tragedia Triptoleum vorbe
ste despre Charnabon,
care in timpurile de fata
domneste
peste
geti.12) Este
vorba
probabil despre getii care
locuiau in partea de sud a
Dunarii.13)

Strabon
este
cel care a incercat sa dea
raspunsul
la
aceasta
intrebare, care vorbind
despre
geti,
spunea:
socot ca ei se numeau
in vechime davi. De aici si
numele de sclavi, Geta si
Davos, obisnuite la atici.
Aceasta
presupunere
merita mai multa crezare
decat
aceea
potrivit
careia numele ar veni de
la scitii dai - , care
locuiesc prea departe,
langa Hyrcania ; si nu
pare de crezut sa se fi
adus de acolo sclavi in
Attica.
Intr-adevar
atenienii ii numeau pe
sclavii lor dupa numele
neamurilor de unde ii
aduceau.17)
Presupunerea lui Strabon
a fost acceptata in mare
masura,
propunandu-se
ca numele vechi, Daos, se
va transforma in dakos.
Alti
invatati
insa,
bazandu-se ca Tucidide
( II, 96; VII, 27 )
cunoscuse o populatie ce
locuia in Muntii Rhodopi,
de origine tracica ce se
numea dioi, presupun ca
este vorba despre anumiti
sclavi ce proveneau din
aceasta parte a Peninsulei
Balcanice. 18)

Ulterior,
in
remarcabila sa lucrare
stiintifica Istoria
razboiului
peloponesiac, Tucidide,
care se tragea dintr-o
familie
de
traci
incetatenita
la
Atena,
remarcandu-se printre cei
mai
de
seama
reprezentanti
ai
istoriografiei antice, ii
mentioneaza si el pe geti:
getii peste care dai
daca
treci
muntii

Strabon
aminteste
existenta
getilor pe malul nordic al
Dunarii,
stabilind
urmatoarele
deosebiri
intre geti si daci: getii
sunt
aceia
care
se
inclina catre
Pont
si
rasarit; dacii, aceia ce vin
catre
Germania
si
izvoarele Istrului. Partea
superioara a Istrului care
sta catre izvoarele lui,
pana la cataracte, se
numeste Danubiu si trece

mai ales pe langa daci;

partea inferioara pana la
Pont, de care sunt vecini
getii,
se
numeste
Istru.19) Prin urmare,
getii locuiau mai catre
Pont, in Muntenia, poate
si prin Moldova, iar dacii,
mai spre apus, prin Banat
si Transilvania.20)
Strabon ne mai
ofera informatii si cu
privire la limba getodacilor, spunand: dacii
vorbeau aceeasi limba cu
getii.21)
Prima
stire
precisa
referitoare
la
regatul getilor din nordul
Dunarii o avem de la
Ptolemaios,
care
il
intovaraseste
pe
Alexandru in expeditia sa
din 335 impotriva getilor
din Drobogea, si, cu
aceasta ocazie descrie el
insusi
cele
vazute.
Versiunea originala a lui
Ptolemaios e pastrata de
Strabon
si
Arrian.
22) Arrian
spune
urmatoarele : getii
parasira si orasul, care nu
era bine intarit. Isi luara
copiii si femeile pe cai,
cat puteau duce caii. Ei
se retrasesera cat putura
mai departe de fluviu prin
locuri
singuratice.
Alexandru cuceri orasul si
lua toata prada pe care o
lasasera getii.23)
Dio Cassius ii
numeste daci pe cei care
locuiau pe ambele maluri
ale Istrului, specificand
apoi ca s-ar numi daci cei
care locuiesc pe malul
nordic al fluviului fie ca
sa fi fost si acestia geti
sau traci.24) Aici se
intrevede un amestec
intre daci si geti si
ambele poarta denumirile

date si unuia si celuilalt

din ele.25) In alt loc, se
constata
iarasi
o
amestecare a numelor
sub care sunt cunoscute
aceste popoare: Eu ii
numesc daci pe oamenii
pomeniti mai sus, cum isi
spun ei insisi si cum le zic
si romanii, macar ca stiu
prea bine ca unii dintre
greci ii numesc geti, fie
pe drept, fie pe nedrept.
Caci eu imi dau bine
seama ca getii locuiesc
dincolo de Haemus, de-a
lungul Istrului.26) Drept
urmare, Dio Cassius ii
numeste daci pe locuitorii
de pe ambele maluri ale
Istrului, denumirile de
geti si daci fiind pentru el
sinonime.
Dacii
sunt
mentionati pentru prima
data
sub
aceasta
denumire de catre Caesar
in secolul I i.e.n. in opera
sa De
bello
Gallico:
Padurea incepe de la
hotarele
helvetilor,
nemetilor si rauracilor si
se intinde in linie dreapta
paralel cu Dunarea, pana
la hotarul
dacilor
si
anartilor.27)
Intr-o stire mai
veche, din jurul anului
200
i.e.n.,
intr-un
fragment din Istoria lui
Filip a
lui
Trogus
Pompeius se relateaza un
eveniment
din
istoria
dacilor din vremea regelui
Oroles, cand dacii luptara
fara izbanda impotriva
bastarnilor: Si dacii sunt
o mladita a getilor. In
vremea regelui Oroles, se
luptara
fara
succes
impotriva bastarnilor si
de aceea, ca pedeapsa
pentru
slabiciunea
aratata, au fost siliti din
porunca regelui, ca atunci

cand voiau sa doarma sa

puna
capul
in
locul
picioarelor si sa faca
sotiilor lor serviciile pe
care mai inainte acestea
obisnuiau sa le faca
lor28) In
prologul
aceleiasi
carti,
Trogus
Pompeius
mentioneaza despre ori
ginea
panonilor
si
cresterea puterii dacilor
sub
regele
Rubobostes.29)
Numele Dacia a
pare in mod sigur in
secolul I e.n. la Pliniu cel
Batran
in Istoria
naturala 30)Cartea a IVa
cuprinde
asezarea
geografica, neamurile
Daciei, Sarmatiei, Scitiei
a insulelor din Prut31) si
la Tacit in Agricola (41,2).
La
sfarsitul
secolului I i.e.n. Frontinus,
om politic roman descrie
in Stratagemele, diferite
stratageme folosite de
comandantii
militari
romani
in
decursul
istoriei. Pomeneste si de
daci in legatura cu actiuni
ale romanilor la Dunare
de pe la sfarsitul secolului
al II-lea i.e.n..32) Fiind
stramtorat
de
catre
scordisci si daci, care
erau
mai
multi
la
numar 33)
Izvoarele antice
atesta si o stratificare
sociala.
Se
atesta
prezenta nobililor daci
tarabostes

si
a
oamenilor de rand
comati prin scrierile lui
Dio Cassius, Criton si
Iordanes 34) care spune
ca : acei care erau de
neam s-au numit la
inceput tarabostes, apoi
pilleati
dintre
ei
se
alegeau
regii
si

preotii.35) Alaturi de
marea nobilime mai sunt
pomeniti si acei capillati
sau
comati care
reprezentau oamenii de
rand. 36) Cu privire la
regi, Dion Chrysostomos,
prin Iordanes, ne spune
ca acestia erau alesi din
randul
marilor
nobili,
pilleati sau tarabostes. Tot
dintre acestia era ales si
marele preot. 37)
Din insemnarile
lui Herodot cat si ale lui
Ptolemeu, Criton rezulta
ca cea mai importanta
ramura a economiei era
agricultura. Se dezvolta
de
asemenea
si
apicultura si viticultura,
iar din scrierile lui Strabon
si Arrian, preluate din
Ptolemeu,
aflam
de
intinderea
mare
a
semanaturilor de grau.
38)
Pe
parcursul
istoriei aflam din ce in
ce mai
multe
lucruri
despre geto-daci : de la
cele cateva cuvinte ale lui
Herodot, care ii aminteste
printre randuri, pana la
Ptolemaios
care
ii
cunoaste
personal
pe
geto-daci. Din pacate,
scrierile celui din urma nu
s-au
pastrat
,
insa,
Strabon si Arrian au fost
cei care i-au preluat
informatiile.
Marturiile
izvoarelor literare sunt
unanime in a afirma ca
getii si dacii erau acelasi
popor, deosebirile fiind
doar regionale. In mod
limpede, reiese faptul ca
vatra
permanenta
a
acestui neam era spatiul
carpato-danubianopontic.

Xenofon a scris mult i n diverse

genuri. n istoriografie, el i-a
propus sl continue pe Tucidide cu opera
sa Elenicele, care expune
evenimentele dintre anii
411 i 362 (btlia de la
Mantineea). Lucrarea este ns
mult inferioar Rzboiului
peloponeziac. Informaia lui
Xenofon este lacunar, iar
expunerii i lipsete
unitatea.
LUMINISMUL N
ISTORIOGRAFIA ROMN.
COALA ARDELEAN
Samuel Micu este autorul unei
opere istoriografice ample,
compus,
deopotriv, din scrieri n limba
latin, limba oficial a Imperiului
i limba romn.
Primele se adresau mediului cult
al strinilor, celelalte
compatrioilor. Dintre
acestea se impun ntmplrile i
lucrurile i faptele romnilor
rezumate n Scurt
cunotin a istoriei romnilor i
transformat ntr-o lucrare al
crei caracter
didactic este anunat chiar din
titlu Istoria romnilor n ntrebri
i rspunsuri.
Pe lng tezele obinuite ale
umanismului i iluminismului
romnesc latinitate,
unitate i continuitate, atrage
atenia prezentarea situaiei
politice a celor trei ri,
ca i sintetizarea realizrilor
culturale.
Gheorghe incai adunce o not
nou. A fcut n striniate o
munc de
documentare impresionant
concretizat n 30 de volume de
note manuscrise. Pe
baza lor a alctuit o prim sintez
a teoriei romnilor, conceput,
ce-i drept, strict
cronologic, dar realiznd, prin
chiar titlu, o ncadrare n istoria
universal
Hronica romnilor i a mai
multor neamuri nct au fost ale
aa de amestecate cu
romnii, ct faptele unora fr de
ale altora nu se pot povesti pre
neles.
Atitudinea lui ca i raporturile cu
oficialitatea i-au atras ns multe
persecuii.
Lucrarea sa, ca i cele ale lui
Samuel Micu (cu care a colaborat
la o gramatic n
care fceau demonstrai c limba
romn poate fi scris cu litere n
loc de slove)

nu a putut fi publicat dect

fragmentar n Calendarul de la
Buda.
Petru Maior constituie un fel de
ncoronare a triadei. A scris mai
puin
dect predecesorii, dar este
autorul primei lucrri de istorie
romneasc tiprit n
limba romn Istoria pentru
nceputul romnilor n Dachia
(1812). Pe urmele
predecesorilor merge de la Dacia
roman pn la ntemeierea
Principatelor.
Lucrarea are un caracter polemic,
fiind i un rspuns la adresa unor
scriitori strini
ostili, care se sprijineau unii pe
argumentele altora, precum
magariu pre magariu
scarpin. Lucrarea lui Maior
este un rezumat al gndirii
istoriografice a colii
Ardelene i a avut un puternic
impact asupra generaiilor
urmtoare, fiind
republicat de mai multe ori,
ncepnd din 1834. A contribuit
la accentuarea unor
note latiniste, fireti n condiiile
luptelor cultural-politice din
Transilvania, dar
mai ales a reprezentat un moment
de referin n afirmarea ideii
naionale de ctre
istoriografia romneasc.
ISTORIOGRAFIA
PAOPTIST
Nicolae Blcescu (1819-1852) a
avut, la rndul su, o contribuie
esenial
la dezvoltarea istoriografiei
romneti. A pornit de la
studierea instituiilor
militare, considernd c tocmai
ele vor constitui elementul
esenial pentru
renaterea naional. mpreun cu
August Treboiu Laurian a editat,
ncepnd din
1845, Magazin istoric pentru
Dacia. Aici a publicat un Cuvnt
preliminariu
privind izvoarele istoriei
naionale, interesante studii, dup
cum n revist au fost
publicate documente i vechi
letopisee. Participant la
Revoluia de la 1848,
Nicolae Blcescu a analizat-o
apoi din punct de vedere istoric,
gsindu-i rdcinile
ntr-un trecut mai ndeprtat.
Opera de baz a lui Nicolae
Blcescu, chiar dac neterminat,
rmne

monografia Romnii supt Mihai

Voevod Viteazul. Domnitorul
primei Uniri
devenise pentru generaia
paoptist un adevrat simbol
naional. Blcescu nsui
i considera scrierea ca un fel de
act de natere a contiinei
naionale romneti.
n acelai timp, ca i Mihail
Koglniceanu, el considera c
adevratul actor al
istoriei este poporul, ceea ce a
fost subliniat chiar prin titlul
lucrrii, editat din
ndemnul domnitorului Unirii
Al.I.Cuza, de ctre Alexandru
Odobescu.
Istoriografia paoptist este
bogat n realizri de nalt
valoare. n acelai
timp, ea a ntocmit un program
pentru ntreaga istoriografie de
mai trziu.
Izvoare de studiere
Pentru studierea i scrierea
Istoriei Vechi a Romnilor, ca
de altfel i pentru
cunoatereacelorlalte paliere
ale istoriei, se folosesc diferite
surse documentare, care
formeaz categoriade ose bi t
de l ar g a i z voa re l o r
i st or i c e. Ace st ea su nt
pr od us e al e g ndi ri i i
m un ci i
um an e, s u r s e d o c u m e n
tare de diferite cate
g o r i i , Nescrise i scrise
, confecionate din d
i f e r i t e m a te ri al e , ca re
ne of er c el e m ai
di v er se cu no t i n e
de sp re m odul de vi a i
de gn di r e al oam eni l or
de -a l un gul ti m p ul ui , i
ca re au aj un s p n l a
noi , dev eni nd obi e ct ul
de st udi u al diferitelor
discipline speciale ale istoriei.
Pentru o reconstituire ct mai
real i exact a
istorieiv e c h i , i z v o a r e l e
acesteia trebuie stu
diate prin
me to d a cr it ic
(intern i extern),
i a r coroborarea
acestorai a informaiilor
obinute
trebuie s fie un principiu de
baz pentrumunca istoricilor
perioadei.

Izvoarele i istoriografia
Istoriei Vechi a Romnilor
(Generaliti)
Pentru studierea i scrierea
Istoriei Vechi a Romnilor, ca

de altfel i pentru
cunoatereacelorlalte paliere
ale istoriei, se folosesc diferite
surse documentare, care
formeaz categoriad e o se b i t
d e l a rg a i zv o a r e l o r
i s to ri ce . Ac es te a s u n t
p ro du se al e g n d i r i i i
m u nci i
um ane , s u r s e d o c u m e n
tare de diferite cate
gorii,
nescrise
i
scrise
, confecionate din d
i f e r i t e m at er i a l e , c a r e
n e of e r cel e m a i
di ve rs e c un o ti n e
d es pr e m od u l d e vi a i
d e g ndi re al o a m e n i l o r
d e- a l u ng ul t i m p u l u i , i
c ar e a u a ju ns p n l a
n oi , de ve ni n d o b i e c tu l
d e s tu di u al diferitelor
discipline speciale ale istoriei.
Pentru o reconstituire ct mai
real i exact a
istorieiv e c h i , i z v o a r e l e
acesteia trebuie stud
iate prin
m et o d a c ri ti c
(intern i extern),
iar
coroborarea acestora
i a informaiilor obinute
trebuie
s fie un principiu de baz
pentrumunca istoricilor
perioadei.
I. Izvoarele arheologice
P e nt ru c un oa t e r e a i
r ec on st i t ui re a i s to ri e i
s tr v ec hi (p re i s to ri a i
p ro to i s to ri a) d a r i
ai st or i ei ve ch i
a sp a i ul u i c a r p a to d a n ubi ano - po n ti c s e
f ol os es c, cu p r e d i l e c i e ,
izvoarelearheologice
studiate dearheologie
c a ti i n
s pe ci al a i st o ri e i , ca re
t i n de , n ul t i m u l ti m p , s
devin o disciplin tiinific
de sine stttoare. Izvoarele
arheologice cuprind, de
regul,v es ti gi i l e m a t e r i a l e
p s tr at e n u rm a
d esf u r ri i t u t u r o r
a sp ec tel or vi e i i
m a te ri al e , so ci a l economice i, chiar,
spirituale, care au
rezistat trecerii
timpului, i care
sunt aduse
l a su pr af a i l a l u m i n a
zi l ei ,