Sunteți pe pagina 1din 2

Necuvintele

El a ntins spre mine o frunz ca o mn cu degete.


Eu am ntins spre el o mn ca o frunz cu dini.
El a ntins spre mine o ramur ca un bra.
Eu am ntins spre el braul ca o ramur.
El i-a nclinat spre mine trunchiul
ca un mr.
Eu am inclinat spre el umrul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-netete seva lui btnd
ca sngele.
Auzea cum se ncetinete sngele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rmas un pom singur.
El
un om singur.

Epilog la lumea veche


Eram copil i rezemam n priviri
norii de primvar.
Mirosul pmntului ud m nfiora
i-mi tremura de emoie spinarea,
ca i cum ar fi trebuit
s-mi creasc aripi din ea.
Nopile m prbueam n somn
i cnd luna, prelung,
mi rsrea din colul ochiului
haturile negre se prefceau n erpi
i alergau, alergau dup mine,
mucndu-mi cu furie
umbra.
i ea m durea

i muream n vis,
i mi-era mil de lucruri c existau,
i le iubeam, i a fi vrut s le apr
mpotriva propriilor mele priviri,
mpotriva propriului meu auz.

Si-acum, in primavara,
cand norii imi ating privirile,
asemeni unor degete prelungi
lunecand pe corzi nevazute,
pot spune ca e odihnit pamantul
si impacat cu sine insusi
in intregime, pentru prima oara.