Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
TITU MAIORESCU - O Cercetare Critica Asup PDF
TITU MAIORESCU - O Cercetare Critica Asup PDF
Subiectul
O cercetare critica asupra poeziei romane de la 1867 este un studiu de analiza asupra literaturii
prin care criticul aduce in prim-plan exemple valoroase. El defineste arta literara ca idee
manifestata informa sensibila si face distinctia intre stiinta (care exprima adevarul) si arta
(chemata sa exprime frumosul).
Maiorescu stabileste doua conditiuni" ale artei: conditiunea ideala, prin care intelege continutul,
si conditiunea materiala, prin care denumeste forma artistica.
Dupa parerea sa, continutul trebuie sa fie dinamic, tensionat si cu deznodamant bine construit, iar
forma operei ar trebui sa se intemeieze pe cuvinte simple, care exprima imagini unanim stiute,
dar si pe un stil elaborat (din care sa nu lipseasca epitetul ornant, metafora, comparatia).
Comentariul
Considerat o scriere de referinta pentru estetica romaneasca, studiul O cercetare critica asupra
poeziei romane de la 1867 are in intentie formarea unui spirit critic intemeiat pe un sistem viabil
de valori. De aceea, investigatia estetica se bazeaza pe exemple extrase din scrieri majore (cum
ar fi cele shakespeariene), dar si din productiile de duzina ale epocii. Maiorescu critica
mediocritatea prin aprecieri si judecati estetice fulgeratoare pentru ca, dupa cum remarca un
exeget al operei sale, are in intentie sa compromita nulitatile literare1, opace la analiza metodica.
Adevarul este ca Maiorescu are inclinatie spre catalogari definitive si structurari clare, ceea ce si
da studiilor sale prestanta dincolo de epoca sa. El impune pentru prima data un sistem de valori,
aducand exemple din productiuni adevarat poetice apartinand unor nume de referinta din
literatura universala (Homer, Horatiu, Shakespeare), dar si unor scriitori romani deveniti modele
pentru scriitorii epocii junimiste: Alecsandri, Bolintineanu, Alexandrescu.
Dar acest studiu poate fi considerat si primul tratat despre poezie din cultura noastra. Maiorescu
expune mai intai deosebirile dintre arta si stiinta, explicand, in mare, ca stiinta se ocupa de
adevar, in timp ce poezia, ca toate artele, este chemata sa exprime frumosul, respectiv prima
informeaza (cuprinde idei), iar cea de-a doua sugereaza (cuprinde idei manifestate in materie
sensibila). Aceasta definitie a artei poetice, formulata hegelian, lamureste esenta artei de a
transmite intr-un mod subtil idei; convertirea lor intr-o materie artistica constituie proba capitala
pe care trebuie s-o treaca un creator.
Si dizertatia asupra materialului brut din care ia nastere poezia este de interes. Trimiterile
eseistice la celelalte arte, ca si simplitatea explicatiei readuc in memoria cititorului studiile
clasice, pe care este intemeiata cultura maioresciana. Dupa ce stabileste ca materialul poeziei
este cuvantul, Maiorescu se opreste asupra celor doua laturi ale creatiei: forma si continutul,
numind forma conditiune materiala, iar continutul - conditiune ideala. Rostul poeziei este de a
destepta prin cuvintele ei imagini sensibile infantazia auditorului. De aceea ideea artistica este in
legatura cu sentimente autentice, caci, spune el, tocmai simtamintele si pasiunile sunt actele de
sine statatoare in viata omeneasca; ele au o nastere si o terminare pronuntata, au inceput simtit si
o catastrofa hotarata si sunt doar obiecte prezentabile sub forma limitata a sensibilitatii. Cu alte
cuvinte, sentimentul insusi se deruleaza pe schema generala a oricarui fenomen de la incipitul
derutant, la apogeul catastrofic si apoi la starea eliberatoare, pe care o aduce orice final. Dar
emotia artistica pe care o traieste fiinta sub imperiul artei isi are originea in forta cuvintelor.
Maiorescu nu se limiteaza insa la afirmatii seducatoare si stabileste reguli concrete. Astfel,
conditiunea materiala se realizeaza prin alegerea cuvintelor capabile sa concretizeze obiectul
artistic. in opinia lui, cuvantul particularizeaza imaginea si o face sa prinda contur in imaginatia
cititorului in masura in care cuvantul este uzual, simplu si perfect adaptat limbii, ceea ce face ca
neologismele sa nu fie preferate ca material al poeziei.
Pe langa aceasta, arta literaturii are nevoie de exprimari figurate, de arhitecturi elaborate retoric.
intre figurile de stil, Maiorescu trece in primul rand epitetul ornant, respectiv capabil sa
incoroneze cuvantul prin sugestii multiple. Epitetul simplu defineste insusirea unui obiect poetic,
pe cata vreme epitetul ornant transfigureaza aceasta insusire, evocand mai multe nuante de sens.
Tot astfel, folosirea metaforei, a personificarii imbogatesc si diversifica fantezia receptorului.
Este interesant rolul pe care Maiorescu il atribuie comparatiei: o comparatie trebuie sa fie noua si
justa. Asadar, o comparatie nu reclama un sistem de referinta pentru a dirija intelegerea, ci
trebuie sa uimeasca si sa ramana totodata credibila.
Prin aceste procedee, poetul trebuie sa creeze imagini plastice, conform principiului horatian {ut
pictura poesis), iar sugestiile create de aceste imagini au rolul de a aduce in mintea cititorului
sentimente si idei, adica un continut.
In ceea ce priveste conditiunea ideala (continutul), esteticianul face precizarea ca ideea poetica
este totdeauna un simtamant sau o pasiune. in viziunea lui exista trei semne caracteristice ale
afectelor, iar acestea sunt totdeodata cele trei calitati ideale ale poeziei. Respectiv, atat in opera
de fictiune, cat si in declansarea si derularea unui sentiment, este nevoie de exagerarea
obiectului, de dinamicitatea ideilor, si de o compozitie tensionata, cu deznodamant bine