ngeri si demoni

Dan Brown

Date
Cea mai importanta institutie de cercetare stiintifica din lume - Conseil Eu
ropen pour la Recherche Nuclaire (CERN), din Elvetia - a reusit recent sa produca
primele particule de antimaterie. Antimateria este identica cu materia obisnuita
, cu exceptia faptului ca este formata din particule a caror sarcina electrica e
ste opusa celei din materia "normala".
Antimateria este cea mai puternica sursa de energie cunoscuta, randamentul s
au de eliberare a energiei fiind de 100% (fisiunea nucleara ofera un randament d
e 1,5%). Nu polueaza, nu emana radiatii, iar un strop poate alimenta cu energie n
tregul oras New York timp de o zi.
Exista totusi un revers.
Antimateria este extrem de instabila: explodeaza la contactul cu absolut ori
ce, chiar si cu aerul. Un singur gram de antimaterie are energia unei bombe nucl
eare de 20 de kilotone - de marimea celei care a distrus orasul Hiroshima.
Pna de curnd au fost obtinute doar cantitati infime din acest tip de substanta
(ctiva atomi o data). Dar CERN a pus la punct recent un nou decelerator de antip
rotoni, un dispozitiv avansat, capabil sa produca antimaterie n cantitati mult ma
i mari.
Se ridica nsa o ntrebare: va reusi aceasta substanta extrem de instabila sa sa
lveze lumea, sau va fi folosita la crearea celei mai distructive arme care a exi
stat vreodata pe Terra?

Nota autorului
Toate operele de arta, tunelurile si obiectivele arhitecturale din Roma, men
tionate n aceasta carte, sunt reale (ca si amplasamentul lor). Toate exista si n m
omentul de fata.
Confreria Illuminati este, de asemenea, reala.

Prolog
Fizicianului Leonardo Vetra i mirosea a carne arsa si stia ca este vorba de p
ropria carne. si ndrepta ochii ngroziti spre silueta ntunecata, aplecata asupra sa:
- Ce vrei?
- La chiave, raspunse vocea ragusita. Parola.
- Dar... eu nu...
Intrusul apasa din nou, nfignd obiectul incandescent mai adnc n pieptul lui Vetr
a. Carnea arsa sfri.
n chinurile agoniei, fizicianul urla:
- Nu exista parola!
Apoi, ncet, simti cum aluneca spre nefiinta.
Chipul de deasupra l tintui cu privirea:
- Ne avevo paura. Mi-era teama de asta.
Vetra se forta sa ramna constient, dar negura l nconjura din toate partile. Sin
gura lui alinare era faptul ca atacatorul nu va reusi niciodata sa obtina ceea c
e voia. O clipa mai trziu nsa, silueta masiva scoase la iveala un pumnal si-l apro

pie de fata lui. Lama nainta. Atent. Cu precizie chirurgicala.

- Pentru numele lui Dumnezeu! urla Vetra.
Dar era prea trziu.

1
Sus, n capatul treptelor marii piramide de la Gizeh, o fata izbucni n rs si-l s
triga:
- Robert, grabeste-te! Stiam eu ca trebuia sa ma fi maritat cu un barbat mai
tnar!
Sursul ei avea ceva magic.
Se straduia sa tina pasul cu ea, dar si simtea picioarele ca de piatra.
- Asteapta-ma, o implora. Te rog...
Urcnd, privirea i se ncetosa. n urechi i rasuna un bubuit. "Trebuie s-o ajung!"
Dar cnd privi din nou n sus, femeia disparuse. n locul ei se afla un batrn cu dintii
putrezi. Omul se holba la el, ntinzndu-si buzele ntr-o strmbatura cum nu-i mai fuse
se dat sa vada. Apoi izbucni un strigat de suferinta, ce strabatu desertul.
Robert Langdon se trezi brusc din cosmarul sau. Telefonul de lnga pat suna. B
uimac, ridica receptorul:
- Alo?
- l caut pe Robert Langdon, rosti o voce de barbat.
Langdon se ridica n capul oaselor si ncerca sa-si limpezeasca mintea:
- Eu sunt... Robert Langdon.
Apoi si miji ochii la cadranul ceasului digital. Era 5.18 dimineata.
- Trebuie sa vorbesc imediat cu dumneavoastra.
- Cine e acolo?
- Numele meu este Maximilian Kohler. Sunt specialist n fizica particulelor di
screte.
- Specialist n... ce? Langdon se chinuia sa se concentreze. Sunteti sigur ca
l-ati nimerit pe acel Langdon care va trebuie?
- Sunteti profesor de iconologie religioasa la Harvard University. Ati scris
trei carti despre simbolistica si...
- Dumneavoastra stiti ct este ceasul?
- Va rog sa ma scuzati. Trebuie sa vedeti nsa ceva si nu putem discuta despre
acest lucru la telefon.
Un oftat, n semn de ntelegere, zbura de pe buzele lui Langdon. Chestia asta i
se mai ntmplase. Cnd scrii carti despre simboluri religioase, trebuie sa te astepti
la telefoane venite de la diversi habotnici care nu vor dect sa le explici ultim
ul semn pe care l-au primit ei de la Dumnezeu. Luna trecuta, o stripteuza din Ok
lahoma i promisese cea mai tare partida de sex din viata lui, cu conditia sa vina
si sa verifice autenticitatea unei cruci care aparuse printr-un miracol pe aste
rnutul de pe patul ei. "Giulgiul de la Tulsa", l numise Langdon. Acum ncerca sa fi
e politicos, n ciuda orei nepotrivite:
- De unde aveti numarul meu de telefon?
- De pe World Wide Web. Site-ul cartii dumneavoastra.
Langdon se ncrunta. Era al naibii de sigur ca pe site-ul acela nu aparea numa
rul lui de telefon de acasa. Evident ca individul mintea.
- Trebuie sa discut cu dumneavoastra, insista omul. Am sa va platesc bine.
Langdon se nfurie:
- mi pare ru, dar eu chiar...
- Daca plecati imediat, puteti fi aici nainte de...
- Nu plec nicaieri! E ora cinci dimineata!
Trnti receptorul si se prabusi la loc n pat. nchise ochii, ncercnd sa adoarma din
nou. Degeaba. Visul i staruia n minte. Fara tragere de inima, si puse halatul si c
obor la parter.
Robert Langdon strabatu n picioarele goale camerele pustii ale casei sale n st

il victorian din Massachusetts si si pregati remediul-ritual mpotriva insomniei: o

cana mare, aburinda, de Quik Nestl. Luna de aprilie si filtra razele prin ferestr
ele largi si dansa pe covorul oriental. Colegii lui glumeau adesea, spunnd ca loc
uinta lui Langdon semana mai degraba cu un muzeu de antropologie dect cu o casa.
Pe rafturi se ngramadeau artefacte religioase din lumea ntreaga - o ekuaba din Gha
na, un crucifix din aur din Spania, un idol cicladic din Marea Egee si chiar un
boccus rar din Borneo, simbolul tineretii vesnice, purtat de razboinicii bastina
si.
Langdon se aseza pe un cufar Maharishi din alama si, delectndu-se cu aroma ci
ocolatei calde, si privi chipul oglindit n fereastra. Imaginea era distorsionata s
i palida... ca o fantoma. "O fantoma mbatrnita", si spuse, amintindu-si cu durere c
a spiritul sau tnar vietuia ntr-o carapace muritoare.
Desi nu era o frumusete n sensul clasic al termenului, la cei patruzeci si ci
nci de ani ai sai Langdon avea ceea ce colegele lui numeau o putere de atractie
"erudita" - tuse argintii n parul castaniu bogat, ochi albastri patrunzatori, o v
oce surprinzator de profunda si zmbetul deschis, nepasator, al unui licean sporti
v. Fiindca facea scufundari nca din scoala, Langdon avea si astazi trupul unui not
ator, un trup musculos, nalt de un metru optzeci, a carui forma avea grija s-o me
ntina zilnic facnd cte cincizeci de ture de bazin n piscina universitatii.
Prietenii l considerasera dintotdeauna un fel de enigma, un om prins la rascr
ucea dintre secole. Uneori putea fi vazut ntins pe iarba, n blugi, discutnd cu stud
entii despre istoria religiei sau despre grafica pe calculator; alteori aparea,
cu sacoul Harris si vesta n culori vii, n paginile revistelor de arta sau la inaug
urarea vreunei expozitii la care fusese invitat sa conferentieze.
Desi un profesor sever, adept al disciplinei stricte, Langdon era primul car
e mbratisase ceea ce el numea "arta pierduta a distractiei adevarate". Pretuia si
exploata timpul liber cu un fanatism molipsitor, cu care si cstigase o primire fr
ateasca n rndul studentilor sai. Porecla sa din campus - "Delfinul" - facea referi
re att la firea-i prietenoasa, ct si la legendara lui abilitate de a se scufunda s
i a depasi astfel ntreaga echipa adversa, ntr-un meci de polo pe apa.
n vreme ce statea cu privirile pierdute n ntunericul de afara, linistea din cas
a fu din nou ntrerupta, de aceasta data, de zbrnitul faxului. Prea obosit pentru a
se mai enerva, Langdon clatina din cap, resemnat. "Oamenii lui Dumnezeu! si spuse
. Sunt peste doua mii de ani de cnd l tot asteapta pe Mesia, si nca sunt al naibii
de insistenti!"
Sfrsit de oboseala, si duse cana goala n bucatarie si se ndrepta cu pasi lenti s
pre biroul lambrisat cu stejar. Faxul primit astepta n tavita lui. Oftnd, ridica hr
tia si o privi.
Instantaneu, l izbi un val de greata.
Imaginea de pe pagina era aceea a unui cadavru uman. Trupul era complet gol,
iar capul i fusese rasucit att de rau, nct fata era acum orientata complet spre spa
te. Pe pieptul victimei se zarea o arsura teribila. Omul fusese nsemnat... nfierat
cu un singur cuvnt. Un cuvnt pe care Langdon l cunostea bine. Foarte bine. Continu
a sa priveasca literele nflorite, nevenindu-i nca sa creada:

- Illuminati, bigui, simtindu-si inima bubuind n piept. Dar nu se poate...

Cu miscari lente, aproape temndu-se de ceea ce avea sa descopere, Langdon rot
i faxul cu o suta optzeci de grade si privi din nou foaia ntoarsa acum cu susul n
jos.
ntr-o fractiune de secunda, simti ca nu mai are aer. Parca l lovise un camion.
Abia crezndu-si ochilor, roti faxul din nou, citind cuvntul normal si apoi iarasi
cu susul n jos:
- Illuminati..., sopti el.
nmarmurit, se prabusi ntr-un fotoliu si ramase o clipa nemiscat, nauc. Dupa un
timp, observa ledul rosu ce clipea pe marginea aparatului. Oricine ar fi fost c
el care trimisese faxul era nca pe fir... asteptnd sa i vorbeasca. Langdon continua
sa priveasca mult timp luminita ce licarea.
Apoi, tremurnd, ridica receptorul.

2
- V-am cstigat acum atentia? ntreba omul, cnd Langdon raspunse ntr-un trziu.
- Da, domnule, al naibii sa fiu daca nu...! Poate vreti sa-mi explicati.
- Am ncercat sa va spun si mai devreme. Vocea era rigida, aproape mecanica: S
unt fizican. Conduc un institut de cercetari. A avut loc o crima. Ati vazut cada
vrul.
- Cum m-ati gasit? ntreba Langdon, abia reusind sa se concentreze. Mintea i fi
erbea de cnd vazuse imaginea aceea.
- V-am spus deja. World Wide Web. Site-ul cartii dumneavoastra, The Art of t
he Illuminati.
Langdon ncerca sa-si adune gndurile. Cartea lui era complet necunoscuta n cercu
rile literare obisnuite, dar on-line strnise ceva vlva. Si totusi, afirmatia indiv
idului nu era adevarata.
- Pagina aceea nu contine informatii de contact, replica el. Sunt sigur de a
sta.
- Oamenii din laboratorul nostru se pricep foarte bine sa extraga informatii
utile de pe Web.
Langdon era sceptic:
- Se pare ca laboratorul dumneavoastra stie cam multe despre Web.
- E si cazul, raspunse celalalt. Doar noi l-am inventat.
Ceva din vocea omului i spunea lui Langdon ca individul nu glumea.
- Trebuie sa va vad, insista acesta. E o problema, nu o putem discuta la tel
efon. Laboratorul meu se afla doar la o ora de zbor de Boston.
n lumina palida a biroului sau, Langdon studie din nou faxul. Imaginea era co
plesitoare, constituind, poate, descoperirea epigrafica a secolului - un unic si
mbol ce i confirma un deceniu de cercetari.
- E urgent, insista vocea de la celalalt capat al firului.
Langdon nu-si putea desprinde privirea de pe nsemn, citindu-l si rascitindu-l
de zeci de ori: Illuminati. Munca lui se bazase dintotdeauna pe echivalentul si
mbolic al fosilelor - vechi documente si nscrisuri istorice - dar imaginea din fa
ta ochilor lui era actuala. Se simtea ca un paleontolog ce se pomeneste fata-n f
ata cu un dinozaur... viu.
- Mi-am luat libertatea de a trimite un avion dupa dumneavoastra, spuse voce
a. Va ajunge la Boston n douazeci de minute.
Langdon si simti gura iasca. "Un zbor de-o ora..."
- Va rog sa-mi iertati ndrazneala... Dar chiar am nevoie de dumneavoastra aic
i.
Privi din nou faxul - un mit stravechi confirmat n alb si negru. Implicatiile
erau cutremuratoare. Privirea i ratacea absenta dincolo de fereastra. Primele ra
ze ale zorilor se strecurau printre mestecenii din curtea lui, dar privelistea p
area n dimineata asta oarecum schimbata. Cuprins de o bizara combinatie de spaima
si entuziasm, Langdon stia ca nu are de ales:
- Ati cstigat, rosti el. Spuneti-mi unde aterizeaza avionul.

3
La mii de kilometri departare, doi oameni se ntlnisera. ncaperea era ntunecata.
Medievala. Din piatra.
- Benvenuto, spuse unul din ei, cel care statea asezat n umbra, ferit de priv
irile celuilalt. Ai reusit?
- Si, raspunse silueta ntunecata. Perfettamente.
Cuvintele rasunasera la fel de dur ca zidurile din piatra.
- Si, fara ndoiala, nu exista nici un dubiu asupra responsabilului?
- Binenteles.

- Superb. Ai adus ce ti-am cerut?

Ochii ucigasului straluceau, negri ca titeiul. Scoase la vedere un dispoziti
v electronic greu si-l aseza pe masa.
Omul din umbra paru multumit:
- Te-ai descurcat bine.
- E o onoare sa servesc confreria, replica ucigasul.
- Etapa a doua va ncepe curnd. Du-te si odihneste-te! n noaptea asta vom schimb
a lumea.

4
Masina lui Robert Langdon tsni din Tunelul Callahan si rula pe latura estica
a portului Boston, spre Aeroportul Logan. Cerceta instructiunile primite si vazu
ca trebuie s-o ia pe Aviation Road si coti la stnga, dincolo de vechea cladire E
astern Airlines. La trei sute de metri mai jos pe drumul de acces, pe fondul ntun
ecat se nalta un hangar. Un "4" urias se zarea pe zidurile lui. Langdon opri n par
care si cobor din masina.
Un individ rotund la fata, ntr-o salopeta albastra de zbor, iesi din spatele
hangarului:
- Robert Langdon? ntreba el.
Vocea i era prietenoasa si avea un accent pe care Langdon nu-l putea localiza
.
- Eu sunt, raspunse, n vreme ce ncuia portiera.
- Perfecta sincronizare! Tocmai am aterizat. Urmati-ma, va rog!
n vreme ce ocoleau cladirea, Langdon si simti trupul tensionat. Nu era obisnui
t sa primeasca apeluri telefonice criptice si nici sa aiba ntlniri secrete cu necu
noscuti. Nestiind la ce sa se astepte, se mbracase ca pentru o ora de curs obisnu
ita: pantaloni din stofa, de culoare kaki, pulover pe gt si un sacou Harris din t
weed. Mergnd, se gndi iarasi la faxul din buzunar, nca neputnd sa creada ca imaginea
era reala.
Pilotul paru ca-si da seama de nelinistea lui:
- Sper ca zborul nu e o problema pentru dumneavoastra, nu-i asa?
- Deloc, replica el.
"Cadavrele care au diverse nsemne sunt, ntr-adevar, o problema pentru mine. Cu
zborul ma mai descurc."
Omul l conduse pna la capatul hangarului, pe care l ocolira intrnd pe pista. Lan
gdon statu locului si se holba la aparatul de zbor.
- O sa zburam cu asta?
Individul rnji:
- Va place?
- Daca-mi place? izbucni Langdon, dupa un lung moment. Ce dracu' mai e si as
ta?
Aeronava era uriasa. Amintea oarecum de navetele spatiale, cu exceptia vrfulu
i, care i fusese retezat, capatul devenind perfect plat. Parcata asa, pe pista, p
area o enorma pana. Initial, Langdon crezu ca viseaza. Vehiculul parea la fel de
apt de zbor ca un camion. Aripile erau, practic, inexistente - doua cioturi mic
ute la capatul fuzelajului. O pereche de eleroane dorsale ieseau n relief la pupa
. Restul avionului era fuselaj - aproape saptezeci de metri de la o extremitate
la cealalta - fara ferestre, fara nimic, doar tabla goala.
- Doua sute cincizeci de mii de kilograme capacitatea rezervorului, exclama
pilotul, ca un tata care se mndreste cu fiul sau nou-nascut. Functioneaza cu hidr
ogen lichid. Fuzelajul are o matrice de titaniu cu fibra de carbura de siliciu.
Are un raport impuls/greutate de 20:1; majoritatea turboreactoarelor ating 7:1.
Probabil ca directorul e ntr-o graba nebuna sa va vada; nu trimite prea des baiet
asul asta mare.
- Chestia asta chiar zboara? ntreba Langdon.

Pilotul zmbi si, conducndu-l spre aparat, raspunse:

- O, da! Arata cam ciudat, stiu, dar mai bine v-ati obisnui cu el. n cinci an
i de-acum ncolo, n-o sa mai vedeti dect copilasi dintr-astia: TCMV - Transportoare
Civile de Mare Viteza. Laboratorul nostru este printre primele care au unul n do
tare.
"Trebuie sa fie un laborator dat naibii", si spuse Langdon.
- Asta e un prototip de Boeing X-33, continua pilotul, dar mai exista zeci d
e alte tipuri: National Aero Space Plane al americanilor, rusii au Scramjet-ul,
britanicii au HOTOL... Viitorul e deja aici, numai ca-i mai trebuie ceva timp pe
ntru a ajunge n sectorul public. Va puteti lua la revedere de la turboreactoarele
obisnuite.
Langdon privi aeronava ngrijorat:
- Cred ca eu as prefera un turboreactor obisnuit.
Pilotul i facu semn spre scara:
- Pe aici, domnule Langdon. Aveti grija unde puneti piciorul!
Cteva minute mai trziu, Langdon statea n cabina goala. Pilotul l instalase pe ba
ncheta din fata, i ncheiase centura de siguranta si disparuse undeva, spre botul a
eronavei.
Cabina semana surprinzator de mult cu aceea a unui avion de linie de mari di
mensiuni; singura exceptie era lipsa ferestrelor, care i dadea lui Langdon o star
e neplacuta. Toata viata suferise de o claustrofobie moderata, urmarea unui inci
dent din copilarie peste care nu trecuse niciodata.
Aversiunea sa pentru spatiile nchise nu constituia ctusi de putin un handicap,
dar era mereu un motiv de frustrare, fiindca se manifesta n moduri insidioase. E
vita sporturile n incinte, precum squash sau racquetball si platise cu larga inim
a bani grei pentru casa lui n stil victorian, spatioasa, cu ncaperi nalte, desi ar
fi putut beneficia de locuintele de serviciu ale universitatii. Adesea si spunea
ca pasiunea lui pentru lumea artei se nascuse n copilarie din dragostea pe care o
resimtea pentru spatiile largi ale salilor de muzeu.
Motoarele ncepura sa huruie undeva sub el, trimitnd vibratii adnci n fuzelaj. La
ngdon si nghiti nodul din gt si astepta. Simtea ca aeronava ncepuse sa ruleze. Deasu
pra sa rasuna n surdina o melodie country. Pe peretele alaturat, un telefon suna
de doua ori. Langdon ridica receptorul:
- Alo?
- Calatoriti confortabil, domnule Langdon?
- Deloc.
- Relaxati-va! Ajungem ntr-o ora.
- Ajungem unde anume? ntreba el, dndu-si seama ca habar n-avea ncotro se ndrepta
u.
- La Geneva. Laboratorul e n Geneva.
- Geneva! repeta Langdon, simtindu-se deja putin mai bine. n statul New York,
spre nord... Am niste rude pe lnga lacul Seneca. Nu stiam ca n Geneva exista vreu
n laborator de fizica.
Pilotul ncepu sa rda:
- Nu Geneva din statul New York, domnule Langdon! Geneva din Elvetia.
Cuvntul patrunse n mintea lui mai greu.
- Elvetia? Langdon simti cum inima i-o ia razna: Parca ati spus ca laborator
ul e la numai o ora distanta!
- Asa si e, domnule Langdon. Avionul asta prinde 15 Mach!

5
Pe o strada aglomerata din Europa, ucigasul se strecura prin multime. Era un
barbat puternic. ntunecat si viguros. Uimitor de agil. Muschii i erau nca ncordati
de emotia ntlnirii.
"A mers bine", si spuse. Desi cel care-l angajase nu-si aratase niciodata fat

a, ucigasul se simtea onorat ca se aflase n prezenta lui. Sa fi trecut ntr-adevar

numai cincisprezece zile de cnd omul l contactase pentru prima data? Ucigasul si am
intea perfect fiecare cuvnt rostit atunci...
- Numele meu este Janus, spusese cel care l sunase. ntr-un fel, suntem nruditi.
Avem acelasi dusman. Am auzit ca talentele dumitale sunt de nchiriat.
- Depinde pe cine reprezinti, replicase el.
Omul i spusese.
- Asta ar trebui sa fie vreo gluma?
- Vad ca ai auzit despre noi, raspunsese celalalt.
- Desigur. Confreria e legendara.
- Si totusi te ndoiesti ca sunt cine spun ca sunt.
- Toata lumea stie ca fratii au disparut.
- Un siretlic iscusit. Cel mai periculos dusman este acela de care nimeni nu
se teme.
Ucigasul era sceptic:
- Confreria mai rezista?
- Mai ascunsa ca niciodata. Radacinile noastre s-au infiltrat pretutindeni..
. chiar si n sacra fortareata a celui mai aprig dusman al tau.
- Imposibil. Ei sunt invulnerabili.
- Radacinile noastre ajung departe.
- Nimeni nu ajunge chiar att de departe.
- n foarte scurt timp, ma vei crede. O demonstratie incontestabila a puterii
confreriei s-a produs deja. Un singur act de tradare, o dovada.
- Ce-ati facut?
Omul i spusese. Ochii ucigasului se cascasera, nevenindu-i sa creada:
- Imposibil!
A doua zi, ziarele din ntreaga lume aveau acelasi titlu. Acum ucigasul credea
.
Dupa cincisprezece zile, credinta sa devenise ferma, fara nici o umbra de ndo
iala. "Confreria exista. n seara asta va iesi din nou la lumina pentru a-si arata
puterea."
Strabatnd strazile, ochii lui negri sclipeau prevestitori. Una dintre cele ma
i secrete si mai temute confrerii care a existat vreodata pe fata Pamntului i soli
citara serviciile. "Au facut o alegere nteleapta", si spuse n sine. Era vestit pent
ru doua lucruri: pentru discretie si, mai cu seama, pentru ct de bine stia sa uci
da.
Pna acum, i servise cu onoare. Savrsise crima ceruta si-i adusese lui Janus obi
ectul solicitat. Acum depindea de Janus sa-si foloseasca puterea pentru a amplas
a obiectul.
Amplasarea... Ucigasul se ntreba cum va reusi Janus sa ndeplineasca o sarcina
att de dificila. Era evident ca omul avea relatiile sale n interior. Puterea confr
eriei parea nemarginita.
"Janus... si zise ucigasul. Un nume de cod, fireste. Sa fie cumva o aluzie la
zeul cu doua fete al romanilor... sau, poate, la satelitul lui Saturn? Nu ca ar
conta... Janus detine o putere extraordinara si mi-a demonstrat-o mai presus de
orice ndoiala."
Mergnd, ucigasul si-i imagina pe stramosii sai zmbindu-i din ceruri. Astazi du
cea batalia lor, l nfrunta pe acelasi dusman cu care ei luptasera secole de-a rndul
, ncepnd cu veacul al unsprezecelea... cnd armatele cruciate ale inamicului i pradas
era pentru prima data tara, i schingiuisera si i omorsera poporul, declarndu-l necur
at, distrugndu-i templele si zeii.
Stramosii sai nchegasera o ostire mica, dar mortala, pentru a se apara. Solda
tii ei devenisera cunoscuti n regiune ca "protectori" - calai iscusiti care cutre
ierau tara, macelarind orice dusman pe care-l ntlneau. Erau renumiti nu doar pentr
u asasinatele lor monstruoase, ci si pentru ca-si sarbatoreau macelurile lasndu-s
e prada unor transe induse de narcotice. Preferatul lor era un drog puternic, ca
ruia i spuneau hasis.
Pe masura ce faima lor se raspndea, lumea ncepuse sa-i cunoasca sub un alt num
e: Hassassin, adica "adeptii hasisului". Treptat, termenul Hassassin devenise un
sinonim al mortii n aproape toate limbile pamntului. Cuvntul este folosit si astaz

i, dar - la fel ca arta omorului - vocabula a evoluat.

Acum se pronunta asasin.

6
Saizeci si patru de minute mai trziu, nencrezator si usor ametit, Robert Langd
on cobor din aeronava pe pista nsorita. Un vnt racoros i misca reverele sacoului de
tweed. Spatiul larg deschis era minunat. Pretutindeni n jur, vaile nverzite erau m
arginite de creste nzapezite.
"Visez, si spuse n sinea lui, si imediat am sa ma trezesc."
- Bine ati venit n Elvetia! i striga pilotul, ncercnd sa acopere huruitul motoar
elor HEDM, ce continuau sa se roteasca n spatele lor.
Langdon si privi ceasul: era 7.07.
- Tocmai am traversat sase fuse orare, adauga pilotul. Aici e putin trecut d
e ora 13.
Langdon si potrivi ceasul.
- Cum va simtiti?
- Ca si cum as fi mncat spuma poliuretanica, raspunse el, frecndu-si stomacul.
Omul ncuviinta:
- Rau de naltime. Am zburat la 2 000 de metri; acolo esti cu treizeci la suta
mai usor dect pe pamnt. Noroc ca am avut un drum scurt. Daca ne-am fi dus la Toky
o, ar fi trebuit sa urcam sus de tot, cu nca 1 500 de metri. Acolo sa vezi cum ti
se ntoarce totul pe dos nauntru!
Langdon nclina din cap si-si spuse ca e norocos. Una peste alta, zborul fuses
e unul ct se poate de obisnuit. Lasnd la o parte acceleratia strivitoare de la dec
olare, cursa fusese banala - mici turbulente ocazionale, cteva modificari de pres
iune la urcare, dar nimic care sa sugereze ca strabatusera spatiul cu uluitoarea
viteza de 18 000 de kilometri pe ora.
Ctiva tehnicieni se apropiara pe pista pentru a lua n primire aeronava. Pilotu
l l nsoti pe Langdon pna la un Peugeot negru aflat n parcarea de lnga turnul de contr
ol. Cteva clipe mai trziu, rulau pe soseaua care serpuia n vale. n departare se zare
a un manunchi de cladiri. Pe lnga masina, cmpia nverzita parea ca alearga nebuneste
.
Langdon privi nevenindu-i sa creada cum pilotul accelera pna la 170 de kilome
tri pe ora. "Ce-o avea tipul asta de se grabeste n asemenea hal?" se ntreba el.
- Cinci kilometri pna la laborator. Ajungem acolo n doua minute.
Langdon cauta n zadar centura de siguranta. "De ce nu n trei, dar sa ajungem t
otusi n viata?"
Masina continua sa goneasca.
- Va place Reba? se interesa pilotul, ndesnd o caseta n casetofonul de bord.
O voce de femeie ncepu sa cnte: "Doar teama de-a ramne singur..."
"Ce teama?" se ntreba Langdon, cu gndurile aiurea. Colegele l tachinau adesea c
a extinsa lui colectie de obiecte de muzeu nu era altceva dect o jalnica ncercare
de a umple o casa goala, o casa care, insistau ele, resimtea din greu lipsa unei
femei. Langdon rdea de fiecare data, reamintindu-le ca n viata lui existau deja t
rei iubiri: simbolistica, polo-ul pe apa si burlacia - ultima oferindu-i liberta
tea de a calatori oriunde n lume, de a se culca orict de trziu dorea si de a se buc
ura de serile linistite acasa, cu un coniac si-o carte buna.
- Suntem ca un mic orasel aici, rasuna vocea pilotului, smulgndu-l din gnduril
e sale. N-avem doar laboratoare, ci si magazine, un spital, ba chiar si un cinem
atograf.
Langdon nclina din cap si privi spre conglomeratul de cladiri ce se nalta n fat
a lor.
- De fapt, adauga pilotul, aici avem cea mai mare masinarie din lume.
- Adevarat? ntreba el, scrutnd mprejurimile.
- N-o s-o vedeti aici, afara, domnule. E ngropata la sase niveluri n subteran.
Langdon nu mai avu timp sa ntrebe altceva. Fara nici un avertisment, pilotul
calca dur frna. Pneurile scrsnira si masina opri brusc n dreptul unei gherete ranfo

rsate. Pe peretele ei scria: "SECURIT. ARRETEZ." Langdon simti cum l copleseste un

val de panica, dndu-si seama unde se afla:
- Dumnezeule! Nu mi-am luat pasaportul!
- Nu e nevoie de nici un pasaport, l asigura pilotul. Avem n sensul asta un ar
anjament cu guvernul elvetian.
Langdon privi uluit cum pilotul i ntinse santinelei o cartela de identitate, p
e care acesta o trecu printr-un dispozitiv electronic de identificare. O luminit
a verde ncepu sa clipeasca.
- Numele pasagerului?
- Robert Langdon.
- Al cui invitat este?
- Al directorului.
Paznicul si arcui sprncenele, se ntoarse si verifica o coala de hrtie, confruntnd
-o cu datele de pe monitorul computerului sau. Apoi se rasuci din nou catre fere
struica:
- Sedere placuta, domnule Langdon!
Masina demara, accelernd pentru nca vreo 200 de metri ntr-un giratoriu ce ducea
spre intrarea principala n cladire. n fata lor se nalta o structura rectangulara,
ultramoderna, din otel si sticla. Langdon admira socantul design transparent al
constructiei; fusese dintotdeauna pasionat de arhitectura.
- Catedrala de Sticla, i explica pilotul.
- O biserica?
- La naiba, nu! Uite ca biserica n-avem! Fizica este religia pe-aici. Ia num
ele Domnului n desert ct vrei, rse el, dar nu defaima vreun quarc sau vreun mezon.
Langdon astepta buimac pna ce pilotul lua o curba si opri masina n fata cladir
ii de sticla. "Quarci si mezoni? Fara control la frontiera? Avioane care zboara
cu Mach 15? Da' cine dracu' sunt tipii astia?" Pe placa de granit de pe fatada c
ladirii se afla raspunsul:
(CERN)
Conseil Europen pour la Recherche Nuclaire.
- "Cercetari Nucleare"? ntreba Langdon, convins ca a tradus corect.
Pilotul nu raspunse. Era aplecat n fata, micsornd volumul casetofonului:
- Aici coborti. Directorul va asteapta la intrare.
Langdon observa un barbat aflat ntr-un scaun cu rotile, care tocmai iesea din
cladire. Parea a avea putin peste saizeci de ani. Uscativ si complet chel, cu m
andibula patrata, bine conturata, purta un halat alb si pantofi speciali n picioa
rele nfipte ferm n suportul scaunului. Chiar de la distanta ochii lui pareau lipsi
ti de viata, ca doua pietre cenusii.
- El este? ntreba Langdon.
Pilotul si ridica privirea:
- Mai, fir-as al naibii! exclama si se ntoarse spre Langdon, cu un surs rece:
Vorbesti de lup...
Nestiind la ce sa se astepte, Langdon cobor din masina.
Barbatul n scaunul cu rotile accelera spre el si i ntinse o mna rece si umeda.
- Domnul Langdon? Am vorbit mai devreme la telefon. Numele meu este Maximili
an Kohler.

7
Lui Maximilian Kohler, directorul general al CERN, i se spunea pe ascuns Knig
- "Regele" - un supranume strnit mai degraba de teama dect din respectul pentru p
ersoana care si conducea supusii de pe tronul sau cu rotile. Desi putini l cunoste
au personal, povestea oribila a modului n care ajunsese infirm devenise deja lege
nda la CERN si erau ctiva cei care l blamau pentru cinismul si asprimea sa... ori
pentru devotamentul ferm pe care l arata stiintei pure.
Langdon se afla n prezenta lui de numai cteva minute, dar simtea deja ca direc

torul era un tip care stia sa pastreze distanta. Acum trebuia, practic, sa alerg
e pentru a tine pasul cu scaunul electric ce rula tacut spre intrarea principala
. Scaunul n sine nu semana cu nimic din ce stia Langdon: era echipat cu un panou n
treg de dispozitive electronice, printre care un telefon cu mai multe linii, un
sistem tip pager, un monitor de computer si chiar o camera video mica si detasab
ila. Centrul de comanda al "Regelui" Kohler...
Langdon l urma printr-o usa mecanica, n spatiosul hol central din CERN.
"Catedrala de Sticla", murmura ca pentru sine, ridicndu-si privirile spre cer
.
Deasupra, acoperisul albastrui de sticla sclipea n soarele amiezii, crend tipa
re geometrice de lumina ce confereau grandoare ncaperii. Dre drepte de umbra se nti
ndeau ca niste vine pe gresia alba a zidurilor si pe podeaua de marmura. Aerul m
irosea a curat, a steril. Un grup de oameni de stiinta trecu rapid pe lnga ei, pa
sii lor rasunnd n imensitatea salii.
- Pe aici, va rog, domnule Langdon.
Vocea lui Kohler parea aproape computerizata, cu un accent rigid si exact, l
a fel ca trasaturile imobile ale chipului sau. Directorul tusi, apoi si sterse bu
zele cu o batista alba, n vreme ce-l fixa pe Langdon cu ochi goi, cenusii.
- Va rog sa va grabiti!
Scaunul sau parea ca zboara pe podea.
Langdon l urma, trecnd pe lnga nenumarate culoare ce porneau din holul principa
l. Fiecare culoar fremata de activitate. Savantii care l zareau pe Kohler se opre
au si priveau surprinsi, fixndu-l pe Langdon de parca s-ar fi ntrebat cine-o fi de
beneficiaza de o astfel de companie.
- mi este jena sa recunosc, ncepu Langdon, ncercnd sa faca putina conversatie, d
ar n-am auzit niciodata de CERN.
- Nu ma surprinde, raspunse directorul scurt, cu un aer competent si rece. M
ajoritatea americanilor nu considera Europa ca fiind liderul mondial n cercetarea
stiintifica; pentru ei, noi suntem doar un pitoresc district comercial - o idee
bizara, daca tinem seama de nationalitatile unor oameni ca Galileo, Einstein sa
u Newton.
Langdon nu stia ce ar trebui sa raspunda, asa ca scoase faxul din buzunar:
- Omul din fotografie... ati putea sa...
Kohler l ntrerupse scurt cu un gest al minii:
- Va rog! Nu aici! Va conduc la el acum. Apoi, ntinznd mna: Poate ar trebui sa
iau eu asta.
Langdon i nmna hrtia si-l urma tacut.
Kohler coti brusc la stnga si intra pe un culoar larg, decorat cu numeroase d
istinctii si diplome. O placa mai mare dect celelalte domina intrarea, iar Langdo
n ncetini pentru a citi literele de bronz:
"Premiul ARS ELECTRONICA
Pentru Inovatie Culturala n Era Digitala
Acordata lui Tim Berners Lee si CERN
pentru crearea WORLD WIDE WEB."
"Mai, sa fiu al naibii! si spuse. Deci, tipul asta nu glumea!" El si nchipuise
dintotdeauna ca Web-ul era o inventie americana. Si totusi, cunostintele lui n do
meniu se limitau la site-ul cartii sale si la ocazionalele vizite on-line n Luvru
sau n El Prado, pe vechiul sau Macintosh.
- Web-ul, spuse Kohler tusind din nou si stergndu-si gura cu batista alba, sa nascut aici ca o retea interna de site-uri, care le-a permis lucratorilor din
diverse departamente sa-si mpartaseasca unii altora realizarile zilnice. Desigur,
lumea ntreaga traieste cu impresia ca Web-ul este o tehnologie americana.
- Si de ce nu clarificati situatia? spuse Langdon, urmndu-l.
Kohler ridica din umeri, aparent dezinteresat de problema:
- O nentelegere minora cu privire la o tehnologie minora. CERN este mult mai
mult dect o retea globala de computere. Oamenii nostri de stiinta realizeaza mira
cole aproape n fiecare zi.
Langdon i arunca o privire ntrebatoare. "Miracole?" Termenul nu facea n mod cer

t parte din vocabularul celor care frecventau departamentul de stiinte de la Har

vard. "Miracolele" erau lasate n seama Facultatii de Teologie.
- Pareti sceptic, interveni Kohler. Credeam ca sunteti specialist n simbolist
ica religioasa. Nu credeti n miracole?
- Nu mi-am format nca o opinie cu privire la miracole.
"Mai ales cu privire la cele care se petrec ntr-un laborator stiintific!"
- Poate ca "miracole" este un cuvnt ales gresit. ncercam doar sa vorbesc pe li
mba dumneavoastra.
- Pe limba mea? ntreba Langdon, simtindu-se dintr-o data foarte prost. N-as v
rea sa va dezamagesc, domnule, dar eu studiez simbolistica religioasa. Sunt univ
ersitar, nu preot.
Kohler ncetini brusc si se ntoarse spre el, cu privirea usor mblnzita:
- Desigur. Ce greseala din partea mea! Omul nu trebuie sa aiba neaparat canc
er pentru a-i studia simptomele.
Langdon nu mai auzise o astfel de remarca.
n vreme ce continuau sa nainteze, Kohler ncuviinta, nclinnd din cap:
- Banuiesc ca noi doi ne vom ntelege perfect, domnule Langdon.
El nsa se ndoia oarecum.

n vreme ce se grabeau, Langdon ncepu sa auda un huruit puternic undeva, n fata.

Cu fiecare pas sunetul era tot mai puternic, reverbernd prin zidurile nconjuratoa
re; parea a veni de la capatul culoarului pe care mergeau.
- Ce este asta? ntreba ntr-un trziu, fiind nevoit sa strige pentru a se face au
zit. Parca se apropiau de un vulcan n eruptie.
- Camera de cadere libera, spuse Kohler, a carui voce cavernoasa se auzea cu
usurinta n vacarm, dar el nu mai oferi alte explicatii.
Langdon nu mai ntreba nimic. Era extenuat, iar Maximilian Kohler nu parea ctus
i de putin interesat n a cstiga vreun premiu pentru ospitalitate. Mai bine sa se gn
deasca la motivul care l adusese aici. Illuminati. Era de presupus ca, undeva, n a
ceasta uriasa institutie, se afla un cadavru... un cadavru nsemnat cu un simbol p
entru care facuse cu avionul 4 500 de kilometri ca sa-l vada.
Apropiindu-se de capatul culoarului, huruitul devenise aproape asurzitor, tr
imitndu-si vibratiile prin talpile lui Langdon. Cotira urmnd culoarul si la dreapt
a aparu o galerie de vizionare. n peretele curbat erau ncastrate patru ferestre de
sticla groasa, asemenea hublourilor unui submarin. Langdon se opri si se apropi
e pentru a privi printr-una dintre ele.
Profesorul Robert Langdon vazuse cteva lucruri ciudate n viata lui, dar asta l
e depasea pe toate. Clipi des, ntrebndu-se daca nu cumva are halucinatii. Dincolo
de hublou se deschidea o enorma ncapere circulara. n interiorul ei, plutind de par
ca ar fi fost complet lipsiti de greutate, se aflau oameni. Trei. Unul i facu sem
n cu mna si executa o tumba n aer.
"Dumnezeule! exclama n sinea lui. Cred ca sunt n tara lui Oz!" Podeaua ncaperii
era formata dintr-o retea strnsa, ca o plasa de srma. Sub ea se zarea silueta tre
murnda a unui urias propulsor metalic.
- Camera de cadere libera, spuse Kohler, oprindu-se pentru a-l astepta. Para
sutism n interior, fara parasuta. Pentru eliberarea stresului. Este un tunel de vn
t vertical.
Langdon continua sa priveasca uluit. Una dintre cele trei persoane, o femeie
obeza, reusi sa se apropie de fereastra. Era purtata de colo-colo de curentii d
e aer, dar i zmbi lui Langdon si-i facu semn ca totul e-n regula, ridicndu-si pumni
i strnsi, cu degetele mari n sus. Surse si el anemic si-i ntoarse gestul, ntrebndu-se
daca femeia stia ca acesta era un simbol falic antic al virilitatii masculine.
Femeia obeza, observa Langdon, era singura dintre cei trei care purta ceva c
e semana cu o parasuta n miniatura. Bucata de tesatura flutura deasupra ei ca o j
ucarie.
- La ce foloseste parasuta aceea mica? ntreba. Abia daca are un metru n diamet
ru.
- Pentru frictiune, raspunse Kohler. i diminueaza viteza de deplasare, astfel
ca propulsorul s-o poata mentine n aer. Apoi, pornind iarasi n lungul coridorului

, adauga: Un metru patrat de sarcina la frnare ncetineste un corp n cadere cu aproa

pe douazeci la suta.
Langdon ncuviinta masinal.
N-avea de unde sa stie c, mai trziu, n acea seara, ntr-o tara aflata la sute de
kilometri departare, aceasta informatie avea sa i salveze viata.

8
Cnd iesira din cladirea principala a CERN n lumina aspra a soarelui elvetian,
Langdon se simti ca ntors brusc acasa. Scena din fata lui parea un campus univers
itar american.
Un dmb nverzit cobora spre o pajiste ntinsa, pe care pilcuri de artari punctau
mici cvartale formate din alei si dormitoare din caramida. Indivizi cu figuri sa
vante, cu teancuri de carti n brate, intrau si ieseau din diversele cladiri. Parc
a pentru a accentua atmosfera studenteasca, doi hipioti cu parul lung aruncau un
disc Frisbee de la unul la altul, pe fondul Simfoniei a patra a lui Mahler ce r
azbatea pe fereastra deschisa a unui dormitor.
- Acestea sunt locuintele de serviciu ale institutului, i explica directorul,
n vreme ce accelera pe o alee dintre cladiri. Avem aici peste trei mii de fizici
eni. La CERN lucreaza mai mult de jumatate din numarul total al specialistilor n
fizica particulei din toata lumea - cele mai stralucite minti de pe Terra - germ
ani, japonezi, italieni, olandezi, tot ce vreti. Fizicienii nostri reprezinta pe
ste cinci sute de universitati si saizeci de nationalitati.
Langdon era coplesit:
- Si cum comunica ntre ei?
- n engleza, fireste. Limba universala a stiintei.
El, unul, auzise ca matematica era limbajul universal al stiintei, dar era p
rea obosit pentru a mai discuta problema, asa ca se multumi sa urmeze constiinci
os scaunul cu rotile.
La jumatatea drumului, un tnar le taie calea, alergnd. Tricoul lui proclama: "
N-ai TGCU, n-ai glorie!"
Langdon privi n urma lui, dezorientat:
- TGCU?
- Teoria Generala a Cmpului Unificat, replica directorul. Teoria a tot ce exi
sta.
- nteleg, spuse Langdon, fara a ntelege nsa ceva.
- Sunteti familiarizat cu fizica particulelor, domnule Langdon?
- Sunt familiarizat cu fizica generala - corpuri n cadere, chestii de genul a
sta.
Anii sai de parasutism i conferisera un profund respect pentru extrema forta
a acceleratiei gravitationale.
- Fizica particulelor studiaza atomii, nu-i asa?
Kohler clatina din cap:
- Atomii sunt ca niste planete n comparatie cu ceea ce analizam noi. Munca no
astra se axeaza pe nucleul atomului - abia a zece mia parte din ntreg. Tusi din n
ou si relua cu un aer bolnav: Cei care lucreaza la CERN ncearca sa gaseasca raspu
nsuri la aceleasi ntrebari pe care omul si le-a pus nca de la nceputul existentei s
ale. De unde venim? Din ce suntem constituiti?
- Si raspunsurile se afla ntr-un laborator de fizica?
- Pareti surprins.
- Sunt. Mie ntrebarile mi par mai degraba spirituale.
- Domnule Langdon, toate ntrebarile au fost initial spirituale. nca de la ncepu
tul lumii, spiritualitatea si religia au fost chemate sa completeze ceea ce stii
nta nu putea ntelege. Rasaritul si apusul Soarelui erau odinioara puse pe seama l
ui Helios si a carului sau nflacarat. Cutremurele si inundatiile erau considerate
furii ale lui Poseidon. Stiinta a dovedit ntre timp ca acei zei erau doar niste
falsi idoli. n curnd va demonstra ca toti zeii sunt niste falsi idoli. Stiinta ofe
ra astazi raspunsuri la aproape toate ntrebarile omului. Au mai ramas doar cteva n

elamurite, si acestea sunt cele de tip ezoteric. De unde venim? Ce cautam aici?
Care este sensul vietii si al universului?
Langdon era nmarmurit:
- La aceste ntrebari ncearca CERN sa raspunda?
- Va corectez. La aceste ntrebari raspunde.
ntre ei se lasa un moment de tacere. n vreme ce-si continuau drumul printre cl
adirile rezidentiale, un disc Frisbee plana pe deasupra si se opri deodata, chia
r n fata lor. Kohler l ignora, fara a se opri.
O voce rasuna peste pajiste:
- S'il vous plat!
Langdon si ntoarse privirea. Un batrnel cu parul alb, ntr-un tricou pe care scri
a: "College Paris", i facu semn cu mna. Langdon ridica discul si i-l arunca omului
. Batrnul l prinse cu un deget si jongla cu el de cteva ori nainte de a-l expedia pe
ste umar, spre partenerul sau.
- Merci! i striga apoi.
- Felicitari! spuse Kohler. Tocmai v-ati jucat cu un laureat al Premiului No
bel, Georges Charpak, inventatorul camerei proportionale multicablu.
Langdon dadu din cap: "Ziua mea norocoasa!"
Dupa nca trei minute, ajunsera n sfrsit la destinatie: o cladire masiva, bine nt
retinuta, nconjurata de un plc de plopi de munte. Comparativ cu celelalte dormitoa
re, aceasta parea mai luxoasa. Pe placuta de piatra de la intrare scria: "Cladir
ea C".
"Imaginativ nume", si spuse Langdon.
n ciuda lipsei de creativitate cu care fusese botezata, Cladirea C avea un st
il arhitectural pe gustul lui Langdon: conservator si solid. Fatada din caramida
rosie era ncadrata de torsade simetrice din piatra si traversata de o balustrada
ornata. Apropiindu-se de intrare, cei doi trecura pe sub un portic format din d
oua coloane de marmura. Cineva lipise pe una din ele un biletel:
"ACEASTA COLOANA ESTE IONICA."
"Graffiti de fizician?" chicoti Langdon n sinea sa.
- Ma simt usurat sa vad ca si cei mai straluciti fizicieni gresesc uneori.
Kohler si ridica ochii spre el:
- Ce vreti sa spuneti?
- Cel care a scris biletelul acela s-a nselat. Coloana aceea nu este ionica.
Toate coloanele ionice au o grosime uniforma. Aceasta este ngustata spre vrf, deci
e dorica - echivalentul ei grecesc. O greseala des ntlnita.
Kohler nu zmbi:
- Autorul a vrut sa faca o gluma, domnule Langdon. Ionic nseamna "ceva care c
ontine ioni" - particule ncarcate electric. Majoritatea obiectelor contin ioni.
Langdon privi din nou coloana si ofta.
***
nca se mai simtea caraghios cnd iesi din ascensor, la ultimul etaj al Cladirii
C, urmndu-l apoi pe Kohler de-a lungul unui coridor bine ntretinut. Decorul era s
urprinzator - stil colonial francez traditional: un divan din lemn de cires, vaz
a de portelan si lemnarie sculptata.
- Ne place ca oamenii nostri de baza sa se simta bine, explica directorul.
- Evident, murmura Langdon pentru sine. Deci, omul din poza venita pe fax lo
cuia aici? Era unul dintre angajatii dumneavoastra de prim rang?
- Exact. A lipsit de la ntrevederea cu mine astazi dimineata si nu a raspuns
la mesajele pe pager. Am venit aici pentru a-l cauta si l-am gasit mort n sufrage
ria lui.
Langdon simti un fior, amintindu-si ca urma sa vada un cadavru. Stomacul lui
nu fusese niciodata prea rezistent - o slabiciune pe care o descoperise student
la Arte fiind, cnd profesorul i informase ca Leonardo da Vinci dobndise o precizie

att de mare n redarea formelor umane gratie cadavrelor exhumate si disecarii musc
ulaturii lor.
Kohler l conduse spre capatul culoarului, unde se zarea o singura usa.
- Sopronul, cum ati spune dumneavoastra n America, spuse Kohler, stergndu-si o
broboana de sudoare de pe frunte.
Pe usa de stejar, placuta anunta: ,,Leonardo Vetra".
- Leonardo Vetra ar fi mplinit cincizeci si opt de ani saptamna viitoare. A fo
st unul dintre cei mai straluciti savanti ai vremurilor noastre. Moartea sa este
o pierdere grea pentru stiinta.
Pentru o clipa, lui Langdon i se paru ca observa o umbra de emotie pe chipul
mpietrit al lui Kohler. Dar la fel de repede pe ct aparuse, aceasta disparu. Dire
ctorul scoase din buzunar un inel cu numeroase chei si ncepu sa caute printre ele
.
Lui Langdon i trecu prin minte un gnd ciudat: cladirea parea pustie.
- Dar unde sunt ceilalti?
Lipsa oricarei activitati nu era deloc un lucru de asteptat, tinnd cont ca ur
mau sa patrunda la locul unei crime.
- Angajatii sunt n laboratoare, spuse Kohler, gasind n sfrsit cheia potrivita.
- Ma refeream la politie. Au plecat deja?
Kohler se opri, cu cheia pe jumatate n broasca:
- Politia?
- Politia, ncuviinta Langdon, privindu-l pe director n ochi. Mi-ati trimis un
fax despre o omucidere. Cu siguranta, ati chemat politia!
- Cu siguranta, nu am chemat-o.
- Poftim?
Privirea directorului se ascuti:
- Situatia este complexa, domnule Langdon.
- Dar... bigui el cu un amestec de teama si nedumerire, cu certitudine mai st
ie si altcineva despre aceasta crima!
- Da. Fiica adoptiva a lui Leonardo. Si ea este fizician aici, la CERN, mpart
ind acelasi laborator cu tatal ei. Sunt colegi. Domnisoara Vetra a fost plecata
saptamna asta, pentru studii pe teren. Am anuntat-o cu privire la decesul tatalui
ei si se ntoarce chiar acum.
- Dar un om a fost asasi...
- Va avea loc si o ancheta oficiala, l ntrerupse Kohler, ferm. n mod cert nsa, a
ceasta va presupune o perchezitie n laboratorul lui Vetra - un spatiu pe care el
si fiica lui l considerau numai al lor. n consecinta, vom astepta pna la sosirea do
mnisoarei Vetra. Cred ca i datorez macar aceasta marunta dovada de discretie.
Kohler rasuci cheia n broasca.
Usa se deschise. Un val de aer nghetat rabufni n hol suiernd, izbindu-l pe Lang
don n fata si silindu-l sa se traga napoi, uluit. Dincolo de prag se afla o lume n
epamnteasca. Apartamentul era parca scufundat ntr-o ceata alba, deasa. Valatucii s
e roteau n jurul mobilierului si nvaluiau ncaperea ntr-o pcla opaca.
- Dar ce...? ngna Langdon.
- Sistemul de racire cu freon, veni raspunsul lui Kohler. Am racit apartamen
tul pentru a conserva cadavrul.
Langdon si ncheie nasturii sacoului. "Ma aflu n tara lui Oz, si spuse. Si mi-am
uitat acasa condurii fermecati."

9
Cadavrul aflat pe podea n fata lui Langdon era de-a dreptul hidos. Leonardo V
etra era ntins pe spate, gol-pusca, iar pielea lui avea o nuanta gri-albastruie.
Oasele gtului i iesisera n afara, n locul unde fusesera rupte, iar capul i era rasuci
t cu 180 de grade. Fata nu i se vedea, fiind lipita de podea. Omul zacea ntr-o ba
ltoaca de urina nghetata, iar parul din jurul organelor genitale era acoperit cu
cristale de gheata.
Simtind ca l cuprinde un val de greata, Langdon si ndrepta privirea spre pieptu

l victimei. Desi se uitase de vreo zece ori pe faxul cu rana perfect simetrica,
arsura era mult mai impresionanta n realitate. Carnea arsa, umflata, era marcata
clar, simbolul detasndu-se fara urma de dubiu.
Oare fiorii ce-i strabateau acum trupul erau cauzati de frigul din ncapere sa
u de semnificatia incredibila a imaginii pe care o avea acum n fata ochilor?

Inima i batea nebuneste n vreme ce nconjura cadavrul, citind cuvntul si de jos n

sus, uluit de simetria perfecta. Acum, ca l avea chiar n fata ochilor, simbolul i
se parea cu att mai greu de conceput.
- Domnule Langdon?
Langdon nu l auzi. Se afla deja ntr-o alta lume... o lume a sa, n care istoria,
mitul si realitatea se mbinau, coplesitoare. n mintea lui, rotitele se nvrteau fren
etic.
- Domnule Langdon! relua Kohler.
Tot nu ridica ochii. Acum era nsa prezent, concentrat la maximum:
- Ct de informat sunteti din acest punct de vedere?
- Stiu numai ce am putut citi pe website-ul dumneavoastra. Termenul Illumina
ti nseamna "cei iluminati"; este numele unei confrerii foarte vechi.
Langdon ncuviinta:
- Ati mai auzit numele si nainte?
- Nu; acum l-am vazut nsemnat pe domnul Vetra.
- Si ati cautat pe Internet ceva despre el.
- Da.
- Fara ndoiala, au aparut sute de referinte.
- Mii, raspunse Kohler. Cele de pe site-ul dumneavoastra contineau referinte
de la Harvard, Oxford, de la o editura prestigioasa si de la o serie de alte pu
blicatii n domeniu. Ca om de stiinta, mi dau seama ca o informatie nu poate fi mai
valoroasa dect sursele din care provine, iar referintele dumneavoastra pareau au
tentice.
Langdon nu-si putea lua nca ochii de la cadavru. Kohler l privea asteptnd proba
bil ca oaspetele sau sa-i ofere ceva lamuriri cu privire la ceea ce aveau n fata.
Acesta privi nsa n jur, n ncaperea nghetata.
- N-am putea discuta n alta parte, ntr-un loc mai cald? ntreba.
- Camera asta e perfecta, replica directorul, uitnd parca de frig. Vom vorbi
aici.
Langdon se ncrunta. Istoria confreriei Illuminati nu era ctusi de putin o ches
tiune simpla. "O sa mor nghetat ncercnd s-o explic." Privi din nou arsura, cuprins
din nou de sfiala si de nencredere.
Desi referirile la simbolul Illuminati erau des ntlnite n simbolistica moderna,
nici un specialist nu-l vazuse n realitate vreodata. Vechile documente l descriau
ca pe o ambigrama - adica un cuvnt ce putea fi citit n ambele sensuri. Si, cu toa
te ca ambigramele erau frecvent ntlnite n simbolistica - svastica, yin-yang, crucea
simpla, steaua iudaica - ideea ca un cuvnt putea fi transpus ntr-o ambigrama pare
a de-a dreptul imposibila. Specialistii n simbolistica moderna ncercasera ani de-a
rndul sa scrie cuvntul Illuminati ntr-o forma perfect simetrica, dar esuasera n mod
lamentabil. De aceea, majoritatea universitarilor considera n prezent ca existen
ta simbolului nu e altceva dect un mit.
- Deci, cine sunt Illuminati? ntreba Kohler.
"Asta este ntrebarea", si spuse Langdon n sinea lui, apoi si ncepu explicatiile c
u voce tare:
- nca de la nceputurile istoriei, ntre stiinta si religie s-a creat o prapastie
adnca. Savanti de renume precum Copernic...
- Au fost ucisi, replica directorul. Asasinati de Biserica fiindca au dezval
uit unele adevaruri stiintifice. Dintotdeauna religia a persecutat stiinta.
- Da, nsa n secolul al XVI-lea, o grupare din Roma a trecut la contraatac. Une
le dintre cele mai luminate minti ale Italiei - fizicieni, matematicieni, astron
omi - au nceput sa se ntlneasca n secret, pentru a-si mpartasi ngrijorarea cu privire
la nvataturile false propovaduite de Biserica. Acesti oameni se temeau ca monopol

ul religiei asupra "adevarului" ameninta cunoasterea stiintifica pretutindeni n l

ume. Ei au fondat prima "banca de creiere" a planetei si s-au autointitulat "cei
iluminati".
- Illuminati.
- Exact. Cele mai luminate minti ale Europei... devotate revelarii adevarulu
i stiintific.
Kohler asculta n tacere.
- Desigur, relua Langdon, Biserica Catolica i vna fara crutare, astfel ca sava
ntii si puteau asigura supravietuirea numai gratie unor rituri ultrasecrete. Vest
ea s-a raspndit n "subteranele" lumii academice, iar treptat confreria a primit n rn
durile sale nvatati din toate tarile Europei. Acestia se ntruneau n mod regulat n Ro
ma, ntr-o ascunzatoare ultrasecreta pe care o numeau "Biserica Iluminarii".
Kohler tusi, schimbndu-si pozitia n scaun.
- Multi dintre Illuminati, continua Langdon, voiau sa combata tirania Biseri
cii prin acte de violenta, dar cel mai respectat reprezentant al lor i-a convins
sa se razgndeasca. El era pacifist si unul dintre cei mai de seama savanti ai tu
turor timpurilor.
Langdon era sigur ca directorul stia despre cine vorbeste; chiar si oamenii
obisnuiti erau familiarizati cu astronomul arestat si aproape executat de Biseri
ca fiindca afirmase ca Soarele, nu Pamntul se afla n centrul sistemului solar. Des
i informatiile aduse n sprijinul ideii sale erau coplesitoare, astronomul a fost
aspru pedepsit deoarece a sustinut ca Dumnezeu plasase omenirea altundeva dect n c
entrul universului creat de El.
- Numele lui era Galileo Galilei, preciza Langdon.
- Galilei?
- Da. Galilei era un Illuminatus. Si, totodata, un catolic fervent. El a ncer
cat sa mblnzeasca pozitia Bisericii fata de stiinta, proclamnd ca aceasta din urma
nu numai ca nu submineaza pozitia lui Dumnezeu, ci o consolideaza. Galilei a scr
is la un moment dat ca, privind prin telescopul sau, a putut auzi glasul lui Dum
nezeu n muzica sferelor. El a sustinut ca religia si stiinta nu sunt inamici, ci,
mai degraba, aliati - doua limbi ce spun aceeasi poveste, a simetriei si a echi
librului... rai si iad, zi si noapte, rece si cald, Dumnezeu si Satan. Att stiint
a ct si religia se regasesc n simetria divina, n continua lupta dintre lumina si ntu
neric.
Langdon facu o pauza, batnd din picioare pentru a se ncalzi. Kohler ramase nem
iscat n scaunul sau.
- Din nefericire, continua profesorul, unificarea dintre stiinta si religie
nu era nici pe departe ceea ce dorea Biserica.
- Binenteles ca nu. O asemenea unificare ar fi redus la zero pretentia Biseri
cii ca ea constituie unica modalitate prin care omul l poate cunoaste pe Dumnezeu
. Astfel, Biserica l-a judecat pe Galilei ca eretic, l-a gasit vinovat si l-a co
ndamnat la arest la domiciliu permanent. Cunosc bine istoria stiintifica, domnul
e Langdon. Dar toate acestea s-au petrecut cu secole n urma. Ce legatura au ele c
u Leonardo Vetra?
"ntrebarea de un milion de dolari". Langdon trecu la miezul problemei:
- Arestarea lui Galilei a declansat revolta n rndul confreriei. Au fost comise
unele greseli, iar Biserica a descoperit identitatea a patru Illuminati, pe car
e i-a prins si i-a interogat. Cei patru nu au dezvaluit nsa nimic... nici chiar s
ub tortura.
- Tortura?
Langdon ncuviinta:
- Au fost nsemnati cu fierul rosu. De vii. Pe piept. Cu simbolul crucii.
Ochii lui Kohler se marira si se ndreptara piezis catre trupul lui Vetra.
- Apoi cei patru savanti au fost ucisi, iar cadavrele lor au fost aruncate p
e strazile Romei, ca un avertisment pentru cei care ar fi dorit sa se alature co
nfreriei. Cu Biserica pe urmele lor, restul membrilor au fugit din Italia.
Langdon facu o pauza pentru a da mai multa greutate spuselor sale si si atint
i privirile n ochii goi ai lui Kohler:
- Illuminati au intrat ntr-o totala ilegalitate si au nceput sa se amestece cu
alte grupari fugare, victime ale epurarilor catolice: mistici, alchimisti, ocul

tisti, musulmani, evrei. Cu timpul, au nceput sa atraga noi membri si astfel a lu

at fiinta o confrerie noua. ntunecata. Profund anticrestina. Forta noilor Illumin
ati a crescut, bazata pe ritualuri misterioase, practicate n cel mai mare secret,
si pe juramntul ca ntr-o zi vor razbi din nou la suprafata si-si vor lua revansa
asupra Bisericii Catolice. Puterea lor a devenit att de mare, nct Biserica i-a cons
iderat la un moment dat cea mai periculoasa grupare anticrestina de pe fata Pamnt
ului; Vaticanul a denuntat confreria ca fiind Shaitan.
- Shaitan?
- Un termen islamic. nseamna "dusman"... dusmanul lui Dumnezeu. Biserica a al
es un nume islamic fiindca limba musulmanilor era considerata necurata.
Langdon ezita o clipa, apoi relua:
- Shaitan se afla la originea unui cuvnt prezent n multe limbi care se vorbesc
azi pe Terra: Satan.
O grimasa strabatu chipul directorului.
Vocea lui Langdon rasuna aspru:
- Domnule Kohler, nu stiu cum a aparut semnul acesta pe pieptul angajatului
dumneavoastra... si nici de ce... dar avem n fata simbolul de mult pierdut al cel
ui mai vechi si mai puternic cult satanic din lume.

10
Aleea era ngusta si pustie. Hassassin-ul mergea repede acum, ochii sai negri
sclipind la gndul celor ce vor urma. Apropiindu-se de destinatie, ultimele cuvint
e ale lui Janus i staruiau nca n minte: "Faza a doua ncepe curnd. Odihneste-te!"
Hassassin-ul zmbi multumit. Nu dormise deloc toata noaptea, dar somnul era ul
timul lucru la care se gndea acum; somnul era pentru cei slabi. El era un luptato
r, la fel ca naintasii lui, iar poporul din care facea parte nu dormea niciodata,
daca batalia ncepuse. Aceasta batalie ncepuse n mod cert, iar el avusese onoarea d
e a varsa primii stropi de snge, nsa acum, nainte de a trece din nou la treaba, ave
a la dispozitie doua ore pentru a-si sarbatori victoria recenta.
"Somnul...? Dar exista metode mult mai bune de relaxare..."
Apetitul pentru placerile hedoniste i fusese transmis de aceiasi naintasi. Str
amosii lui se delectau cu hasis, dar el prefera un alt tip de rasplata. Se mndrea
cu trupul sau - o masinarie perfect reglata, letala, pe care, n ciuda trecutului
, refuza s-o polueze cu narcotice. El si dezvoltase o dependenta mai ademenitoare
... o recompensa mult mai sanatoasa si mai satisfacatoare dect drogurile.
Simtind crescnd n el senzatia de familiara anticipatie, Hassassin-ul grabi pas
ii pe alee. Ajunse la o usa si suna. O fanta se deschise si doi ochi caprui l stu
diara cu atentie. Apoi usa se deschise.
- Bine ai venit! i ura femeia bine mbracata si l pofti ntr-o ncapere cu mobilier
impecabil, slab iluminata.
n aer plutea un parfum scump, combinat cu o aroma de mosc.
- Oricnd esti gata, adauga ea si i ntinse un album cu fotografii. Suna-ma cnd te
-ai hotart.
Apoi disparu.
Hassassin-ul zmbi. Asezndu-se pe divanul elegant, cu albumul n poala, simti cre
scnd n el o foame carnala. Desi poporul lui nu sarbatorea Craciunul, asa si nchipuia
el ca trebuie sa se simta copiii crestini n fata cadourilor de sub brad, pregati
ndu-se sa descopere minunile ascunse n pachete. Deschise albumul si studie fotogr
afiile. Toate fanteziile sexuale din viata lui l priveau din paginile acelea:
"Marisa: o zeita italiana. Apriga. O tnara Sophia Loren.
Sachiko: o gheisa nipona. Mladioasa. Fara ndoiala, talentata.
Kanara: o splendoare neagra. Atletica. Exotica."
Examina de doua ori ntregul album si se hotar. Apasa butonul de pe masa alatur
ata. Un minut mai trziu, femeia care l ntmpinase reveni. El i arata ce a ales.
- Urmeaza-ma, spuse ea, surznd.

Dupa ncheierea aranjamentelor financiare, femeia dadu un telefon. Dupa alte ct

eva minute, l conduse pe o scara din marmura ce se deschidea ntr-un coridor luxos.
- Usa aurie din capat, i indica ea. Ai gusturi costisitoare.
"Ar fi si cazul, si spuse el. Sunt un cunoscator."
Hassassin-ul strabatu coridorul ca o pantera care anticipeaza un dejun copio
s, ndelung asteptat. Cnd ajunse n fata usii, zmbi n sinea lui: era ntredeschisa, adem
nitoare. mpinse usor si usa se dadu de perete fara zgomot.
Vazndu-si alegerea, si dadu seama ca nu gresise deloc. Era exact asa cum cerus
e el: goala, ntinsa pe spate, iar bratele i erau legate de capatul patului cu snur
uri groase de catifea.
Traversa ncaperea si si trecu degetul ntunecat peste abdomenul de un alb mat. "
Seara trecuta am ucis, si sopti siesi. Iar tu esti recompensa mea."

11
- Satanic? Kohler si sterse gura si se rasuci n scaunul sau: Acesta este simbo
lul unui cult satanic?
Langdon se plimba prin camera cu pasi rapizi, pentru a se ncalzi:
- Illuminati erau satanici, dar nu n sensul modern al termenului.
Apoi i explica pe scurt ca, pentru majoritatea oamenilor, cultele satanice su
nt niste grupari ce-l venereaza pe diavol; totusi, n trecut, satanistii erau oame
ni educati, care se afirmau ca adversari ai Bisericii. Shaitan. Zvonurile despre
sacrificii de animale, magie neagra si ritualuri de adorare a pentagramei nu er
au altceva dect minciuni raspndite de Biserica pentru a-si sustine atacurile mpotri
va acestor adversari. Cu timpul nsa, dorind sa-i depaseasca pe Illuminati, alti a
dversari ai Bisericii au nceput sa creada aceste minciuni si sa le puna n practica
. Astfel s-a nascut satanismul modern.
Kohler l ntrerupse brusc:
- Toate astea sunt povesti vechi. Eu vreau sa stiu cum a ajuns simbolul asta
aici.
Langdon trase adnc aer n piept:
- Simbolul n sine a fost creat de un artist Illuminati anonim din secolul al
XVI-lea, ca un tribut adus pasiunii pentru simetrie a lui Galilei - un fel de em
blema sacra a confreriei. Membrii acesteia au pastrat simbolul secret, planuind
sa-l dezvaluie numai atunci cnd vor fi acumulat suficienta putere pentru a iesi d
in nou la suprafata si a-si duce la ndeplinire obiectivul fundamental.
- Asadar, simbolul acesta nseamna ca Illuminati au iesit din nou la lumina? nt
reba Kohler, care parea nelinistit.
Langdon se ncrunta:
- Ar fi imposibil, spuse el. Exista un capitol al istoriei Illuminati despre
care nu v-am vorbit nca.
Vocea lui Kohler deveni mai nerabdatoare:
- Iluminati-ma!
Langdon si freca palmele una de alta, frunzarind mintal sutele de documente p
e care le citise sau pe care le scrisese el nsusi despre confrerie:
- Illuminati erau, n esenta, niste supravietuitori. Cnd au fugit din Roma, au
strabatut Europa n cautarea unui loc sigur, n care sa se poata regrupa. Treptat, a
u fost integrati ntr-o alta organizatie secreta... o confrerie a unor maestrii ci
oplitori din Bavaria: francmasonii.
- Masonii? se mira Kohler.
Langdon ncuviinta, ctusi de putin surprins de faptul ca directorul auzise de a
cest nume:
- Confreria masonilor are n prezent peste cinci milioane de membri n lumea ntre
aga, jumatate dintre acestia locuind n Statele Unite ale Americii, iar mai mult d
e un milion n Europa.
- n mod cert masonii nu sunt satanisti! relua Kohler, afisnd dintr-o data un a
er sceptic.
- Sigur ca nu! Masonii au cazut n plasa propriei bunavointe. Dupa ce i-au ada

postit pe savantii fugari n secolul al XVII-lea, aproape fara stirea lor au deven
it un front de lupta al confreriei Illuminati. Membrii acesteia au crescut ca nu
mar, ocupnd treptat pozitii tot mai nalte n ierarhia lojilor. Pe ascuns, si-au refa
cut confreria stiintifica n centrul organizatiei masonice - un fel de societate s
ecreta ntr-o alta societate secreta. Apoi Illuminati s-au folosit de sistemul mon
dial de interconexiuni al lojilor masonice pentru a-si extinde influenta.
Langdon si umplu plamnii cu o gura buna de aer nghetat, nainte de a continua n gr
aba:
- Extirparea catolicismului era scopul principal al confreriei Illuminati. M
embrii ei considerau ca dogmele superstitioase propovaduite de Biserica reprezin
ta cel mai mare pericol pentru omenire. Ei se temeau ca, daca religia continua s
a promoveze un mit pios ca fiind realitatea si adevarul absolut, progresul stiin
tific ar fi ncetat si omenirea ar fi fost condamnata la un viitor de nentrerupte s
i absurde razboaie religioase.
- Pai cam asa ceva se ntmpla azi n lume!
Langdon se ncrunta, preocupat. Kohler avea dreptate. Razboaiele religioase er
au nca la ordinea zilei. "Dumnezeul meu este mai bun dect Dumnezeul tau." Se pare
ca existase ntotdeauna o strnsa corelatie ntre credinciosii fanatici si numarul rid
icat de cadavre.
- Continuati!
- Illuminati au devenit tot mai puternici n Europa, relua Langdon dupa ce-si
aduna gndurile, si au nceput sa se orienteze spre America, unde multi dintre cei a
flati n posturi guvernamentale nalte erau masoni - George Washington, Benjamin Fra
nklin - oameni cinstiti, cu frica lui Dumnezeu, care nu aveau habar despre puter
ea detinuta de Illuminati n cadrul masoneriei. Membrii confreriei au contribuit l
a fondarea unor banci, uzine si universitati, pentru a-si finanta planul: creare
a unui unic stat global, un fel de Noua Ordine Mondiala laica.
Kohler nu schita nici un gest.
- O Noua Ordine Mondiala, repeta Langdon, bazata pe iluminismul stiintific.
Ei au numit-o Doctrina Luciferica. Biserica a pretins ca Lucifer este o referire
la diavol, dar confreria a insistat ca termenul era folosit n sensul sau literal
din limba latina, acela de "aducator de lumina" sau Illuminator.
Kohler ofta, iar vocea lui rasuna dintr-o data solemn:
- Domnule Langdon, va rog sa stati jos!
Profesorul se aseza pe coltul unui fotoliu acoperit de un strat de gheata, i
ar Kohler si apropie scaunul de el.
- Nu sunt sigur ca am nteles tot ce mi-ati explicat, dar un lucru l-am pricep
ut n mod cert. Leonardo Vetra era unul dintre cei mai buni profesionisti ai CERN.
Totodata, mi era prieten. Vreau sa ma ajutati sa-i localizez pe acesti Illuminat
i.
Langdon nu stia cum ar trebui sa-i raspunda:
- Sa-i localizati pe Illuminati?
"Sper ca glumeste!"
- Mi-e teama, domnule, ca acest lucru va fi, practic, imposibil.
- Ce vreti sa spuneti? ntreba directorul, sumbru. Doar nu...
- Domnule Kohler... Langdon se apleca spre el, nestiind cum sa-l faca sa ntel
eaga ceea ce avea de gnd sa-i spuna: nca n-am ncheiat relatarea despre confrerie. n
ciuda aparentelor, este foarte greu de crezut ca simbolul acesta a fost aplicat
aici de Illuminati. De peste o jumatate de secol nu a mai fost nregistrata nici o
dovada a existentei lor si majoritatea specialistilor considera ca Illuminati a
u disparut de multi ani.
Brusc se asternu tacerea. Kohler privea prin ceata alburie cu un amestec de
stupefactie si furie:
- Cum naiba mi puteti spune ca gruparea aceasta a disparut, cnd numele sau est
e nsemnat pe pieptul omului astuia?!
Langdon si pusese si el aceeasi ntrebare toata dimineata. Aparitia ambigramei
era ceva incredibil; toti specialistii n simbolistica vor fi uluiti. Si totusi, p
rofesionistul din Langdon si dadea seama ca reaparitia simbolului nu dovedea abso
lut nimic referitor la Illuminati.
- Simbolurile, explica el, nu confirma n nici un caz prezenta celor care le-a

u creat initial.
- Ce ar trebui sa nteleg eu din chestia asta?
- Ca atunci cnd organizatii ca Illuminati sucomba, simbolurile lor ramn... si
pot fi preluate de alte grupuri. Procesul se numeste transfer si este frecvent n
simbolistica. Nazistii au preluat svastica de la hindusi, crestinii au adoptat f
orma de cruce de la egipteni, iar...
- n aceasta dimineata, l ntrerupse Kohler, cnd am tastat "Illuminati" pe Interne
t, au aparut mii de referinte actuale. Se pare ca multi oameni cred ca grupul es
te nca activ.
- Tipi care cred n teoria conspiratiei! replica Langdon.
Totdeauna se simtise agasat de noianul de teorii despre conspiratii care cir
culau n cultura moderna de masa. Presa se dadea n vnt dupa titluri apocaliptice, ia
r autoproclamatii "specialisti n culte" nca mai agitau gogorita milenarista, inven
tnd povesti conform carora Illuminati erau bine mersi, organizndu-si Noua Ordine M
ondiala. Recent, prestigiosul New York Times dezvaluise apartenenta masonica a n
umeroase personalitati ale lumii - Sir Arthur Conan Doyle, ducele de Kent, Peter
Sellers, Irving Berlin, Printul Philip, Louis Armstrong, plus o pleiada de magn
ati actuali ai finantelor si industriei.
Kohler arata furios spre trupul lui Vetra:
- Tinnd seama de aceasta dovada, poate ca fanii conspiratiilor au dreptate.
- mi dau seama cum par lucrurile, raspunse Langdon pe un ton ct mai diplomatic
. Si totusi, o explicatie mult mai plauzibila ar fi aceea ca o alta organizatie
a preluat simbolul Illuminati si l foloseste n propriile scopuri.
- Ce scopuri? Ce dovedeste aceasta crima?
"Buna ntrebare!" si spuse Langdon. El, unul, nu-si putea da seama de unde reap
aruse simbolul acum, dupa patru sute de ani.
- Tot ceea ce va pot spune este ca, daca Illuminati ar fi nca activi - lucru
de care ma ndoiesc profund - n nici un caz nu ar fi implicati n moartea lui Leonard
o Vetra.
- Nu?
- Nu. Chiar daca militau pentru abolirea crestinismului, Illuminati si manife
stau puterea prin mijloace financiare si politice, nicidecum prin acte teroriste
. n plus, confreria avea un cod moral strict cu privire la cei pe care-i consider
a dusmani. Membrii ei i apreciau pe oamenii de stiinta n cel mai nalt grad. n nici u
n caz nu ar fi ucis un savant ca Leonardo Vetra.
Ochii lui Kohler i aruncara o privire nghetata:
- Poate am omis sa mentionez ca Vetra nu era ctusi de putin un savant obisnui
t.
Langdon suspina rabdator:
- Domnule Kohler, sunt sigur ca Leonardo Vetra era un om stralucit din multe
puncte de vedere, dar realitatea este ca...
Fara nici un avertisment, Kohler si roti scaunul si tsni afara din ncapere, lasn
d n urma, pe culoar, o dra de ceata alburie.
"Pentru numele lui Dumnezeu!" bombani Langdon si se lua dupa el.
Kohler l astepta ntr-un alcov, la capatul culoarului:
- Acesta este biroul lui Leonardo, spuse el, aratnd spre o usa glisanta. Poat
e cnd l veti vedea, va veti schimba parerea.
Si, cu un oftat greu, deschise usa.
Langdon arunca o privire nauntru si instantaneu simti cum i se face parul mac
iuca. "Sfnta Maica a lui Iisus!" murmura ca pentru sine.

12
ntr-o alta tara, un tnar paznic astepta rabdator n fata unui set scump de monit
oare video, privind crmpeiele ce i se derulau n fata ochilor - imagini n direct pre
luate de sute de camere video fara fir, care supravegheau uriasul complex. Imagi
nile se succedau ntr-o procesiune nentrerupta.
Un culoar cu decoratiuni scumpe.

Un birou personal.
O bucatarie de dimensiuni industriale.
Pe fondul imaginilor, paznicul se stradui sa-si adune gndurile. Se apropia de
sfrsitul turei si totusi era nca vigilent. Serviciul era o onoare pentru el. Iar n
tr-o zi, si va primi rasplata finala.
n vreme ce visa cu ochii deschisi, una dintre imagini deveni de-a dreptul ala
rmanta. Deodata, cu un reflex ce-l surprinse chiar si pe el, mna i se ntinse si ap
asa scurt un buton de pe panoul de control. Imaginea ngheta.
Cu nervii ntinsi la maximum, se apleca spre monitor pentru a privi mai ndeapro
ape. Cifra de pe ecran arata ca imaginea era transmisa de camera video cu numaru
l 86 - o camera care ar fi trebuit sa supravegheze un coridor.
Dar ceea ce se vedea pe monitor nu era, n mod cert, un coridor.

13
Langdon privea incredul ncaperea din fata lui:
- Dar ce este aici?
n ciuda valului placut de aer cald care l ntmpina, pasi cu emotie peste prag. Fa
ra a-i raspunde, Kohler l urma n birou. Langdon cerceta ncaperea, nestiind ce sa cr
eada: n interiorul ei se afla cel mai bizar amestec de artefacte pe care l vazuse
vreodata. Pe peretele ndepartat, dominnd ntregul spatiu, trona un imens crucifix di
n lemn, a carui origine profesorul o situa aproximativ n Spania secolului al XIVlea. Deasupra acestuia, suspendat de tavan, se afla un minimodel metalic al sist
emului solar. La stnga lui se zarea un tablou n ulei reprezentnd-o pe Fecioara Mari
a, iar alaturi se ntindea un tabel periodic al elementelor chimice. Pe peretele l
ateral, alte doua crucifixuri din alama flancau un portret al lui Albert Einstei
n, pe care se putea citi celebrul sau citat: "Dumnezeu nu joaca zaruri cu univer
sul".
Langdon facu nca un pas, privind n jur cu uluire. O Biblie legata n piele era a
sezata pe biroul lui Vetra, lnga un model din plastic al atomului si o replica n m
iniatura a celebrului Moise al lui Michelangelo.
"Asta da eclectism!" si spuse el. Aerul cald era placut, dar aspectul ncaperii
i dadu din nou fiori pe sira spinarii. Avea impresia ca e martorul ciocnirii din
tre doi titani ai filozofiei... o nclestare nedecisa a doua forte contrare. Citi n
graba titlurile cartilor de pe un raft: Particula Dumnezeu, Tao n fizica, Dumnez
eu: dovada.
La unul din capetele raftului se afla nscris un citat:
"ADEVARATA STIINTA L DESCOPERA PE DUMNEZEU ASTEPTND N SPATELE FIECAREI USI - PA
PA PIUS AL XXII-LEA."
- Leonardo era preot catolic, spuse Kohler.
- Preot?! Parca ati spus ca era fizician!
- Era si una, si alta. Au existat n decursul istoriei oameni de stiinta relig
iosi; Leonardo a fost unul dintre ei. Pentru el, fizica era "legea naturala a lu
i Dumnezeu"; sustinea ca mna Domnului este vizibila n ntreaga ordine fireasca a lum
ii si spera ca, prin stiinta, sa poata demonstra existenta lui Dumnezeu. El nsusi
se considera un teo-fizician.
"Teo-fizician?" Pentru Langdon acesta era un oximoron de-a dreptul imposibil
.
- Fizica particulelor, relua Kohler, a nregistrat n ultima vreme cteva descoper
iri zguduitoare, ale caror implicatii sunt de ordin spiritual. Leonardo a fost a
utorul multora dintre ele.
Langdon l cerceta tacut pe directorul CERN, nca straduindu-se sa nteleaga ceva
din cele ce-l nconjurau:
- Spiritualitate si fizica?!
De-a lungul carierei sale studiase istoria religiei si, daca n acest domeniu
exista o tema recurenta, nu putea fi alta dect faptul ca, nca din prima zi, stiint

a si religia erau aidoma apei si uleiului... imiscibile... inamici declarati.

- Vetra se afla n linia nti a cercetarilor legate de fizica particulelor, conti
nua Kohler. ncepuse sa mbine stiinta si religia, demonstrnd ca se completeaza una p
e cealalta n moduri nca nebanuite. El a numit acest domeniu nou-nascut "Noua Fizic
a".
Directorul lua un volum de pe raft si i-l ntinse lui Langdon, care citi pe co
perta: Dumnezeu, Miracolele si Noua Fizica de Leonardo Vetra.
- Domeniul este restrns, continua Kohler, dar ofera raspunsuri noi la ntrebari
vechi - ntrebari despre originea universului si despre fortele care interconecte
aza totul. Leonardo credea ca toate cercetarile lui au capacitatea de a converti
milioane de oameni la un mod de viata spiritual. Anul trecut a dovedit fara urm
a de ndoiala existenta unei forte energetice care ne uneste pe toti. De fapt, a d
emonstrat ca suntem cu totii legati n mod fizic unii de altii... ca moleculele di
n trupul dumneavoastra se mbina cu cele din corpul meu... ca pe toti ne anima una
si aceeasi forta universala.
Langdon era descumpanit. "Si puterea lui Dumnezeu ne va uni pe toti!"
- Asadar, domnul Vetra a descoperit o modalitate de a demonstra ca toate par
ticulele sunt interconectate?
- A demonstrat-o n mod clar. Un articol recent din revista Scientific America
n a afirmat ca "Noua Fizica" este o cale spre Dumnezeu mai directa dect religia.
Acum era limpede; gndurile lui Langdon zburara la crezul antireligios al conf
reriei Illuminati si, fara tragere de inima, sonda pentru cteva momente imposibil
ul. Daca organizatia era nca activa, l-ar fi ucis oare membrii ei pe Vetra pentru
a-l mpiedica sa-si comunice maselor mesajul religios? Dar alunga repede acest gnd
. "Absurd! Confreria e deja istorie, e demult apusa. Orice specialist stie asta!
!"
- Vetra avea numerosi dusmani n lume stiintifica, relua Kohler. Multi puritan
i ai stiintei l dispretuiau - chiar si aici, la CERN. Ei considerau ca utilizarea
fizicii analitice pentru sustinerea principiilor religioase constituia o tradar
e de la principiile stiintei.
- Dar savantii de astazi nu sunt ceva mai putin defensivi cu privire la Bise
rica?
Kohler pufni dezgustat:
- De ce-am fi? Poate ca azi nvatatii nu mai sunt arsi pe rug, dar daca socoti
ti ca Biserica si-a schimbat pozitia cu privire la stiinta, ntrebati-va de ce jum
atate din scolile din tara dumneavoastra nu predau teoria evolutionista. ntrebati
-va de ce Coalitia Crestina din SUA ntretine cel mai puternic lobby mpotriva progr
esului stiintific n lume. Batalia dintre religie si stiinta este crncena nca, domnu
le Langdon. S-o fi mutat ea de pe cmpul de lupta n consiliile de administratie, da
r a ramas la fel de apriga.
Kohler avea dreptate. Chiar saptamna trecuta, membri ai Facultatii de Teologi
e de la Harvard patrunsesera n cladirea Facultatii de Biologie, protestnd mpotriva
faptului ca n programa universitara fusese introdusa ingineria genetica. Presedin
tele Departamentului de Biologie, reputatul ornitolog Richard Aaronian, si aparas
e programa atrnnd la fereastra biroului sau un afis urias. Pe acesta era reprezent
at "pestele" crestin modificat, cu patru picioare subtirele - un tribut, sustinu
se Aaronian, adus primelor vietuitoare acvatice care evoluasera pe uscat. Sub de
senul pestelui, n locul numelui Iisus era scris: "DARWIN".
Un piuit ascutit despica aerul si Langdon privi n jur. Kohler ncepu sa butonez
e dispozitivele electronice ale scaunului sau, scoase un pager din suport si cit
i mesajul:
- Bun! Este fiica lui Leonardo. Domnisoara Vetra soseste chiar acum la elipo
rt. O vom ntmpina acolo. Cred ca ar fi mai bine ca ea sa nu urce aici si sa-si vad
a tatal n acest fel.
Langdon ncuviinta. Ar fi fost un soc prin care nici un copil n-ar trebui sa t
reaca.
- O voi ruga pe domnisoara Vetra sa ne explice la ce proiect lucra mpreuna cu
tatal ei... Poate ca asa vom ntelege de ce a fost ucis.
- Credeti ca a fost asasinat din cauza activitatii sale?
- Posibil. Leonardo mi-a spus ca lucra la ceva extraordinar. Numai att mi-a d

ezvaluit. Devenise foarte secretos cu privire la proiectul sau. Avea un laborato

r personal si pretindea izolare totala, iar eu i-am acordat-o bucuros, cunoscndui capacitatile. n ultimul timp activitatea sa consuma cantitati uriase de electri
citate, dar m-am abtinut sa-i pun vreo ntrebare.
Kohler si ntoarse scaunul catre usa, apoi adauga:
- Trebuie sa mai stiti nca un lucru nainte de a parasi acest apartament.
Langdon nu era sigur ca vrea sa-l mai auda.
- Asasinul a furat ceva de la Vetra.
- Ceva?
- Urmati-ma!
Directorul intra din nou n ncaperea cufundata n ceata alba. Langdon l urma, nest
iind la ce sa se astepte. Oprindu-se la ctiva centimetri de cadavru, Kohler i facu
semn sa se apropie.
Profesorul se executa, simtind cum stomacul i urca n gt la mirosul urinei ngheta
te.
- Priviti-i fata!
"Sa-i privesc fata? Parca ziceai ca a fost furat ceva!"
Ezitnd, Langdon ngenunche. ncerca sa priveasca fata cadavrului, dar capul fuses
e rasucit cu 180 de grade, astfel ca fata era orientata spre covor.
Luptndu-se cu handicapul sau, Kohler se apleca si ntoarse cu grija teasta nghet
ata a victimei. Cu un prit puternic, chipul mortului deveni ncet vizibil, schimonos
it n chinurile agoniei. Kohler l mentinu astfel cteva clipe.
- Sfinte Iisuse! exclama Langdon, tragndu-se napoi ngrozit. Fata lui Vetra era
complet acoperita de snge. Un singur ochi de culoarea alunelor l privea fara viata
. Cealalta orbita era sfsiata si goala.
- I-au furat ochiul?!

14
Langdon iesi din Cladirea C, multumit ca se afla din nou n aer liber, departe
de apartamentul lui Vetra. Lumina soarelui atenua imaginea orbitei goale, care
i se nfipsese n minte.
- Pe aici, va rog, l ndemna Kohler, pornind pe o alee n panta. Scaunul electric
parea sa accelereze fara efort. Domnisoara Vetra va sosi dintr-un moment n altul
.
Profesorul grabi pasul.
- Asadar... relua Kohler. nca va mai ndoiti de implicarea confreriei Illuminat
i?
Langdon nu mai stia ce sa creada. Afilierea religioasa a victimei era deconc
ertanta si totusi el nu putea renunta la multitudinea de dovezi si marturii isto
rice pe care le studiase. Si apoi... mai era si ochiul acela lipsa...
- nca mi pastrez parerea, spuse el cu mai multa tarie n glas dect intentionase,
ca Illuminati nu sunt responsabili pentru aceasta crima. Lipsa ochiului este dov
ada.
- Cum?
- Mutilarea la ntmplare este foarte... ne-Illuminati. Specialistii n problema c
ultelor se confrunta cu desfigurari nesistematice n cazul sectelor marginale, lip
site de experienta - fanatici care comit acte de terorism aleatorii - dar Illumi
nati au avut dintotdeauna un comportament deliberat.
- Deliberat? Extirparea cu precizie chirurgicala a unui glob ocular nu este
un act deliberat?
- Nu transmite nici un mesaj clar. Nu serveste unui scop nalt.
Scaunul lui Kohler se opri brusc n vrful colinei si savantul se ntoarse:
- Domnule Langdon, credeti-ma, ochiul acela lipsa serveste ntr-adevar unui sc
op nalt... foarte nalt.
n vreme ce traversau delusorul nverzit, zumzaitul unei elice de elicopter ncepu

sa se faca auzit dinspre vest. Imediat aparu si aeronava, strabatnd n zbor valea
ce se deschidea n fata lor. ncetinind brusc, se pozitiona deasupra unui eliport ma
rcat pe iarba.
Langdon l privi detasat, mintea lui rotindu-se la fel de rapid ca palele elic
ei, ntrebndu-se daca o noapte buna de somn i va limpezi gndurile. Se cam ndoia nsa.
Elicopterul ateriza, iar pilotul sari si ncepu sa descarce bagajele. Multe: s
aci de pnza, sacose de vinil, butelii de oxigen si lazi cu ceva ce semana a echip
ament sofisticat de scafandru. Langdon era nedumerit:
- Acesta este bagajul domnisoarei Vetra? striga el, ncercnd sa se faca auzit p
este huruitul elicei.
Kohler ncuviinta din cap si raspunse pe acelasi ton:
- Se afla n apele Insulelor Baleare, pentru cercetari biologice.
- Parca spuneati ca este fizician!
- Este. Bio-fizician. Studiaza modul n care sunt interconectate sistemele vii
. Activitatea ei este n strnsa legatura cu aceea pe care tatal ei o desfasura n do
meniul fizicii particulelor. Recent domnisoara Vetra a infirmat una dintre teori
ile fundamentale emise de Einstein, utiliznd camere video sincronizate la nivel a
tomic pentru a studia un banc de ton.
Langdon l privi atent pe Kohler, ncercnd sa sesizeze nuanta ironica. "Einstein
si pestii?" ncepuse deja sa se ntrebe daca nu cumva pilotul prototipului X-33 l las
ase din greseala pe o alta planeta.
O clipa mai trziu, Vittoria Vetra cobor din elicopter si Robert Langdon si dadu
seama ca surprizele zilei nu luasera sfrsit. mbracata ntr-un sort kaki si o bluza
alba fara mneci, Victoria Vetra nu avea deloc aerul unui fizician studios, cum si
imaginase el. Zvelta si gratioasa, era nalta, cu pielea maslinie si parul lung, n
egru, zburlit de rotorul elicopterului. Chipul ei si arata fara retinere originea
italiana; fara a fi o frumusete iesita din comun, avea trasaturi pline, ferme,
care chiar si de la douazeci de metri distanta emanau o senzualitate cruda. n cur
entul de aer strnit de elicopter, hainele i se lipeau de trup, accentundu-i bustul
suplu si snii mici.
- Domnisoara Vetra este o femeie cu o forta personala de exceptie, spuse Koh
ler, simtind probabil fascinatia cu care o privea Langdon. Petrece luni ntregi lu
crnd n sisteme ecologice periculoase. Este vegetariana convinsa si un veritabil gu
ru n Hatha yoga pentru cei de la CERN.
"Hatha yoga?" Vechea arta budista a gimnasticii meditative parea o bizara sp
ecialitate pentru fiica fiziciana a unui preot catolic.
Langdon o privi cum se apropie. Era evident ca plnsese, iar n ochii ei nisipii
, profunzi, se citeau emotii pe care el nu le putea identifica. Totusi, se aprop
ie de ei cu miscari hotarte. Avea picioare puternice, atletice, care parca emanau
sanatoasa luminiscenta a trupului mediteranean, scaldat din belsug n soare.
- Vittoria, ncepu Kohler. Sincerele mele condoleante! Este o pierdere teribil
a pentru stiinta... pentru noi toti cei de aici, de la CERN.
Tnara si nclina fruntea. Cnd vorbi, vocea ei era catifelata, rostind cuvintele nt
r-o engleza usor guturala, cu accent:
- Ati aflat cine este autorul?
- nca ne straduim sa aflam.
Vittoria se ntoarse spre Langdon, cu mna ntinsa:
- Numele meu este Vittoria Vetra. Sunteti de la Interpol, banuiesc.
Profesorul i strnse mna, vrajit de profunzimea privirilor ei umede:
- Robert Langdon, se recomanda, nestiind ce altceva sa mai spuna.
- Domnul Langdon nu reprezinta autoritatile, interveni Kohler. Este un speci
alist din SUA si a venit pentru a ne ajuta sa aflam cine se face vinovat de toat
e aceste lucruri.
Vittoria parea nesigura:
- Si politia?
Kohler icni, fara a raspunde.
- Unde este trupul sau? ntreba tnara.
- Avem grija de el.
Minciuna sfruntata l lua pe Langdon prin surprindere.
- Vreau sa-l vad.

- Vittoria, o ntrerupse directorul, tatal tau a fost asasinat n mod brutal. Ma

i bine sa ti-l amintesti asa cum era n viata.
Tnara dadu sa spuna ceva, dar cteva voci ce rasunara din departare o ntrerupser
a:
- Hei, Vittoria! Bine ai revenit acasa!
Ctiva angajati ce treceau prin apropiere i faceau semne bucuroase.
- Ai mai infirmat vreo teorie a lui Einstein? ntreba unul dintre ei.
- Tatal tau trebuie sa fie mndru, adauga un altul.
Vittoria le raspunse stnjenita la salut si apoi se rasuci spre Kohler. Pe chi
pul ei se oglindea nedumerirea:
- Adica nimeni nu stie nca?
- Am considerat ca discretia se impune.
- Nu le-ai spus oamenilor ca tata a fost asasinat?
Glasul ei nencrezator devenea acum furios.
Vocea lui Kohler deveni la rndul ei dura:
- Poate ai uitat, domnisoara Vetra, ca imediat ce as fi anuntat vestea ucide
rii tatalui dumitale, ar fi nceput o ancheta aici, la CERN. Inclusiv o examinare
amanuntita a laboratorului sau. M-am straduit totdeauna sa respect intimitatea t
atalui dumitale. Leonardo mi-a dezvaluit numai doua lucruri cu privire la proiec
tul vostru actual. Unu: ca are capacitatea de a atrage pentru CERN contracte de
concesionare n valoare de milioane de euro n urmatorii zece ani. Doi, ca nu este g
ata nca pentru a fi prezentat publicului, fiindca tehnologia comporta anumite ris
curi. Tinnd seama de aceste doua aspecte, nu doresc ca niste straini sa se vnture
prin laboratorul lui si sa-i fure munca sau sa-si riste viata acolo, nvinovatind
apoi CERN. Am fost suficient de explicit?
Victoria l privi n ochi, fara a raspunde. Langdon sesiza nsa respectul ei retin
ut si faptul ca aproba logica lui Kohler.
- nainte de a le raporta ceva autoritatilor, continua directorul, trebuie sa
stiu la ce lucrati mpreuna. Vreau sa ne conduci n laborator.
- Laboratorul nu este relevant, replica Vittoria. Nimeni nu stia cu ce ne oc
upam. Experimentul nu poate avea nici o legatura cu uciderea tatalui meu.
Kohler ofta adnc:
- Dovezile sugereaza altceva.
- Dovezile? Ce dovezi?
Directorul si duse iarasi batista la gura:
- Va trebui sa ai ncredere n mine.
Dar din privirea arzatoare a Victoriei se vedea clar ca nu are.

15
Langdon mergea tacut n urma Vittoriei si a lui Kohler, napoi n cladirea princip
ala, unde ncepuse strania sa vizita la CERN. Picioarele Vittoriei aveau o miscare
fluida - ca a unui notator olimpic - o forta nascuta fara ndoiala din flexibilita
tea si controlul oferite de yoga. O auzea respirnd lent, ritmat, de parca ncerca nt
r-un fel sa-si filtreze durerea.
Ar fi vrut sa-i spuna ceva, sa o asigure de simpatia lui; si el simtise golu
l adnc lasat de moartea neasteptata a unui parinte. si amintea mai cu seama nmormnta
rea, cenusie si ploioasa. La doua zile dupa ce mplinise doisprezece ani. Casa era
plina de barbati de la birou, n costume ntunecate, barbati care i strngeau mna prea
tare cnd l salutau. Toata lumea murmura cuvinte ca "stres" si "cardiac". Mama lui
glumea, printre lacrimi, spunnd ca reusise totdeauna sa urmareasca mersul actiuni
lor la Bursa dupa pulsul sotului ei.
Odata, cnd tatal lui traia nca, Langdon si auzise mama implorndu-l sa "se mai op
reasca si sa miroasa trandafirii". n acel an, de Craciun, i cumparase tatalui sau
un trandafir micut din sticla. Era cel mai delicat si cel mai frumos lucru pe ca
re l vazuse el vreodata... razele soarelui se oglindeau n sticla si desenau pe per
ete un curcubeu n mii de culori. "E minunat", spusese tatal lui deschiznd cadoul,
si-l sarutase pe Langdon pe frunte. Apoi asezase trandafirul cu grija pe un raft

nalt, prafuit, n cel mai ntunecat colt al sufrageriei. Cteva zile mai trziu, Langdon
se urcase pe un taburet, luase trandafirul si-l napoiase magazinului. Tatal lui
nu observase niciodata lipsa micului bibelou.
Zgomotul unui ascensor l readuse n prezent. Vittoria si Kohler se aflau n fata
lui, n pragul liftului. El ezita o clipa n fata usilor deschise.
- S-a ntmplat ceva? ntreba Kohler, mai degraba nerabdator dect ngrijorat.
- Absolut nimic, raspunse Langdon, apropiindu-se lent de cutia nghesuita.
Folosea lifturile numai cnd era absoluta nevoie; prefera spatiile larg-deschi
se ale scarilor.
- Laboratorul doctorului Vetra se afla n subteran, explica directorul.
"Minunat!" si spuse pasind n ascensor si simtind un val de aer nghetat venind d
in putul masinariei. Usile se nchisera si liftul ncepu sa coboare.
- Sase etaje, adauga Kohler cu o voce goala, ca un dispozitiv mecanic.
Langdon si imagina ntunecimea putului gol de sub ei si se stradui sa alunge im
aginea, studiind cifrele luminate ce indicau etajele parcurse; n mod ciudat nsa, n
u erau dect doua afisaje: PARTER si LHC.
- Ce nseamna LHC? ntreba, ncercnd sa nu para agitat.
- Large Hadron Collider. Un accelerator de particule.
"Accelerator de particule?" Langdon auzise vag despre un asemenea dispozitiv
- prima data la un dineu cu ctiva colegi la Dunster House, n Cambridge. Un priete
n de-al lor, un fizician pe nume Bob Brownell, sosise la ntrevedere n culmea furie
i:
- Ticalosii l-au anulat! strigase el.
- Ce au anulat? ntrebasera toti ceilalti.
- SASC-ul!
- Ce anume?
- Superacceleratorul de Superconductie!
Cineva ridicase din umeri:
- Nu stiam ca tipii de la Harvard construiesc unul.
- Nu cei de la Harvard! Statele Unite! Urma sa fie cel mai puternic accelera
tor de particule din ntreaga lume! Unul dintre cele mai importante proiecte stiin
tifice ale secolului! Doua miliarde de dolari s-au bagat n el si Senatul anuleaza
proiectul! Idioti cu Biblia-n mna!
Cnd reusise sa se calmeze, Brownell le explicase ca un accelerator de particu
le era un tub larg, circular, n interiorul caruia erau accelerate particule subat
omice. Magnetii amplasati n tub se activau si se dezactivau ntr-o succesiune rapid
a, pentru a mpinge particulele de colo-colo, pna ce atingeau viteze uluitoare. Ace
ste particule extrem de rapide circulau n tub cu viteze de peste 290 000 de kilom
etri pe secunda!
- Dar asta nseamna aproape la fel de repede ca viteza luminii! exclamase unul
dintre profesori.
- Exact!
Si Brownell continuase, explicndu-le ca, accelernd doua particule n directii op
use n interiorul tubului, oamenii de stiinta le puteau descompune n partile lor co
mponente, studiind astfel, la nivel elementar, particulele fundamentale ale mate
riei.
- Acceleratoarele de particule, adaugase Brownell, sunt esentiale pentru vii
torul stiintei. Ciocnirile din interiorul lor ne ajuta sa ntelgem componentele fu
ndamentale ale universului.
"Poetul Casei", un tip tacut pe nume Charles Pratt, nu paruse deloc impresio
nat.
- Mie mi pare, spusese el, o abordare neanderthaliana a stiintei. .. ca si cu
m ai zdrobi doua ceasuri unul de altul pentru a afla cum functioneaza.
Brownell azvrlise furculita din mna si iesise valvrtej din ncapere.
"Asadar CERN are un accelerator de particule? se ntreba Langdon. Un tub circu
lar n care se busesc particule. Oare de ce-l ngropasera sub pamnt?"
Cnd ascensorul se opri, Langdon astepta cu nerabdare sa simta pamntul solid su
b picioare, dar cnd usile se deschisera, bucuria i disparu brusc. n fata lui se des
fasura o alta lume, stranie si necunoscuta.
Culoarul se ntindea parca la infinit n ambele directii, la stnga si la dreapta.

Era un tunel de ciment cu pereti netezi, suficient de larg pentru a lasa sa tre
aca un camion de mare tonaj. Desi bine iluminat n dreptul lor, culoarul se cufund
a ntr-o bezna adnca n departare. Un curent de aer umed sufla din ntunecimea acestuia
, parca pentru a nu te lasa sa uiti ca te afli n maruntaiele Pamntului. Langdon ap
roape ca putea simti greutatea solului si a rocilor ngramadite deasupra capului s
au. Pentru o clipa, avea din nou noua ani... iar bezna l mpingea napoi... napoi spre
cele cinci ore de ntuneric total, zdrobitor, care nca l mai bntuiau. Strngnd din pum
i, se chinui sa revina n prezent.
Tacuta, Vittoria cobor din lift si porni fara ezitare pe culoarul ntunecat, mu
lt naintea lor. Deasupra, becurile fluorescente prindeau viata pentru a-i lumina
pasii. "Efectul e nelinistitor, si spuse Langdon, ca si cum tunelul ar fi viu...
si-i anticipeaza fiecare miscare." Porni dupa ea mpreuna cu Kohler, fara a o ajun
ge din urma. n spatele lor, luminile se stingeau automat.
- Acceleratorul de particule, ntreba el, este pe undeva n acest tunel?
- Acolo e, raspunse Kohler cu un gest neglijent spre stnga, unde de-a lungul
peretelui se zarea un tub cromat, lucios.
Langdon privi tubul, derutat:
- Asta e acceleratorul?
Dispozitivul nu semana deloc cu ce-si imaginase el. Era perfect drept, cam d
e un metru n diametru, si se ntindea n plan orizontal pe ntreaga lungime vizibila a
tunelului, pierzndu-se apoi n ntuneric. "Seamana mai degraba cu o instalatie sanita
ra sofisticata", si spuse n sinea lui si adauga cu voce tare:
- Credeam ca acceleratoarele de particule sunt circulare.
- Si acceleratorul acesta este circular, preciza Kohler. Pare drept, dar nui dect o iluzie optica. Circumferinta tunelului este att de mare, nct curbura e impe
rceptibila, ca si aceea a Pamntului.
Langdon era naucit. "Chestia asta e un cerc?"
- Dar... probabil ca trebuie sa fie imens!
- LHC este cel mai mare dispozitiv din lume.
Acum si amintea cnd pilotul i spusese ceva despre o masinarie uriasa ngropata su
b pamnt. "Dar..."
- Are peste opt kilometri n diametru... si e lung de douazeci si sapte.
Langdon simti ca ameteste. "Douazeci si sapte de kilometri?" Se holba nencrez
ator la director si apoi privi culoarul ntunecat din fata lui:
- Tunelul acesta are douazeci si sapte de kilometri lungime?
Kohler nclina din cap:
- Are o forma perfect circulara. Se extinde pe sub Franta si apoi revine aic
i, n acest loc. Particulele accelerate nconjoara tubul de peste zece mii de ori ntr
-o secunda, nainte de a se ciocni.
Profesorul simti cum i se nmoaie genunchii:
- Vreti sa spuneti ca, de fapt, CERN a excavat milioane de tone de pamnt doar
pentru a ciocni niste particule ngrozitor de mici?
- Uneori, pentru a descoperi adevarul, e nevoie sa mutam muntii din loc.

16
La sute de kilometri distanta de CERN, o voce rasuna ntr-un radioemitator:
- Gata, am ajuns pe coridor.
Tehnicianul care supraveghea monitoarele video apasa un buton al transmitato
rului sau.
- Trebuie sa cauti camera video 86. Locul ei este n capatul celalalt al corid
orului.
Urma o liniste ndelunga si tehnicianul si tampona sudoarea de pe frunte. ntr-un
trziu, radioemitatorul sau clipi.
- Camera nu se afla aici, rosti vocea. Vad unde a fost fixata, dar probabil
ca a luat-o cineva.
Tehnicianul ofta din greu:
- Multumesc. Asteapta o clipa, te rog!

Cu acelasi oftat, privi bancul de monitoare video din fata lui. Zone extinse
ale complexului erau deschise publicului si se mai ntmplase si alta data sa lipse
asca vreo camera video, de obicei furata de amatorii de suveniruri originale. Da
r imediat ce era scoasa din incinta, semnalul se pierdea, iar monitorul corespun
zator se stingea. Perplex, tehnicianul si atinti privirea spre monitorul aferent:
camera numarul 86 transmitea nsa o imagine foarte clara.
"Daca a fost furata, se ntreba el, cum de mai primim semnal?"
Stia nsa ca explicatia nu putea fi dect una singura: camera se afla nca n interi
orul complexului; cineva pur si simplu o mutase.
"Dar cine? Si de ce?"
Dupa ce studie ndelung monitorul, ridica radioemitatorul:
- Exista ceva dulapuri pe scara aceea? Vreun cabinet sau vreo nisa ntunecata?
- Nu. De ce? rasuna vocea de la celalalt capat, nedumerita.
Tehnicianul se ncrunta:
- N-are importanta. Multumesc pentru ajutor.
Apoi nchise emitatorul si si musca buzele, gnditor. Tinnd seama de dimensiunile
reduse ale camerei si de faptul ca era fara fir, omul si dadea seama ca ea putea
transmite din absolut orice loc din interiorul complexului - o serie de treizeci
si doua de cladiri lipite unele de altele, ntinse pe o raza de aproape un kilome
tru. Singurul indiciu era acela ca, probabil, camera fusese amplasata ntr-un loc n
tunecat. Desigur, asta nu i ajuta prea mult. n complex se aflau nenumarate locuri n
tunecoase - dulapuri administrative, conducte de ncalzire, soproane pentru unelte
de gradinarit, sifoniere si chiar un labirint de tuneluri subterane. Ar fi fost
nevoie de saptamni ntregi pentru a localiza videocamera 86.
"Dar asta este cea mai marunta dintre problemele mele", si spuse tehnicianul.
Lasnd la o parte enigma privind amplasarea camerei video, aparuse o alta ches
tiune, mult mai ngrijoratoare. Tehnicianul privi imaginea transmisa de camera pie
rduta. Era un obiect stationar. Un dispozitiv care parea modern, ceva ce el nu m
ai vazuse niciodata pna acum, iar la baza lui clipea un echipament electronic.
Desi tehnicianul trecuse prin antrenamente riguroase care-l pregatisera pent
ru situatii tensionate, acum simti cum pulsul i se accelereaza. si spuse nsa ca nu
are rost sa intre n panica; trebuia sa existe o explicatie. Obiectul parea prea
mic pentru a reprezenta un pericol major. Si totusi, prezenta lui n cadrul comple
xului era ngrijoratoare. Chiar foarte ngrijoratoare.
"Si tocmai azi!" bombani el.
Securitatea fusese totdeauna o problema de prim rang pentru patronul sau, da
r astazi, mai mult dect n oricare alta zi n ultimii doisprezece ani, constituia o c
hestiune de importanta extrema.
Tehnicianul privi mult timp obiectul necunoscut si simti parca norii negri c
are anuntau furtuna adunndu-se.
Apoi, simtind broboane de transpiratie rece, i telefona superiorului sau.

17
Nu multi copii pot spune ca si amintesc ziua n care si-au cunoscut tatal, dar
Vittoria era unul dintre acestia. Avea opt ani si traia acolo unde locuia de cnd
se stia, la Orfanatrofio di Siena, un orfelinat catolic de lnga Florenta, abandon
ata de parintii pe care nu-i cunoscuse niciodata. Ploua n ziua aceea. Calugaritel
e o chemasera de doua ori la masa, dar, ca ntotdeauna, se prefacea ca nu auzise.
Statea n curte, privind picaturile de ploaie... simtindu-le cum i cad pe trup... nc
ercnd sa ghiceasca unde va ateriza urmatoarea. Calugaritele o chemasera din nou,
spunndu-i ca o pneumonie putea taia din radacina curiozitatea pentru natura a unu
i copil mult prea ncapatnat.
"Nu va aud", spuse ea.
Era uda pna la piele cnd preotul cel tnar se apropiase de ea. Nu-l cunostea. Pr
obabil ca era nou acolo. Vittoria se astepta s-o nhate si s-o trasca nauntru. Dar n
u. Spre marea ei mirare, se aseza si el lnga ea, cu sutana ajungndu-i ntr-o baltoac
a.

- Aud ca pui o multime de ntrebari, ncepuse tnarul preot.

Vittoria si arcuise sprncenele:
- E rau sa pui ntrebari?
- Pai, cred ca nu, rse el.
- Ce faci aici, afara?
- Ce faci si tu... ma ntreb de ce cad picaturile de ploaie.
- Eu nu ma ntreb de ce cad! Eu stiu deja!
Preotul o privise, uimit:
- Chiar stii?
- Sora Francisca spune ca picaturile de ploaie sunt lacrimile ngerilor care c
ad pentru a ne spala de pacate.
- Oh! exclamase el cu un aer surprins. Deci, asa se explica!
- Ba nu! Picaturile de ploaie cad fiindca totul cade. Totul cade, nu numai p
loaia!
Preotul se scarpinase n cap, cu o figura perplexa:
- Stii, tnara domnisoara, ai dreptate! Totul cade. Probabil ca gravitatia e d
e vina.
- Ce?
- Adica nu ai auzit nca despre gravitatie?
- Nu.
Preotul clatinase din cap cu tristete:
- Pacat! Gravitatia ne raspunde la o sumedenie de ntrebari.
- Ce e gravitatia? ntrebase Vittoria cu un viu interes. Spune-mi!
Dar preotul clipise strengareste:
- Ce-ar fi daca ti-as spune la cina?
Tnarul cleric era Leonardo Vetra. Desi urmase cu brio cursurile universitare
de fizica, simtise o alta chemare si intrase apoi la seminar. Leonardo si Vittor
ia devenisera cu timpul cei mai buni prieteni n lumea solitara a calugaritelor si
a regulamentelor stricte. Fetita l facea sa rda, iar el o luase sub aripa lui, nva
tnd-o ca lucrurile frumoase, precum curcubeul si rurile, pot avea mai multe explic
atii. i povestea despre planete, despre stele si lumina, despre natura ntreaga vaz
uta att prin ochii lui Dumnezeu, ct si prin cei ai stiintei. Inteligenta si curioz
itatea nnascute ale Vittoriei o transformasera ntr-o eleva stralucita, iar Leonard
o o trata ca pe o fiica.
Si fetita era fericita; niciodata nu cunoscuse bucuria de a fi avut un tata.
n vreme ce toti ceilalti adulti i raspundeau la ntrebari cu o palma peste mna, Leon
ardo petrecea ore ntregi cu ea, aratndu-i cartile lui. Chiar o ntreba ce crede ea,
ce idei are, iar Vittoria se ruga ca tnarul preot sa nu mai plece niciodata. ntr-o
zi nsa, cel mai rau cosmar al ei devenise realitate. Parintele Leonardo i spusese
ca trebuie sa paraseasca orfelinatul.
- Ma mut n Elvetia. Am obtinut o bursa pentru a studia fizica la Universitate
a din Geneva.
- Fizica? strigase Vittoria. Eu credeam ca l iubesti pe Dumnezeu!
- l iubesc, si nca mult de tot. De aceea vreau sa studiez caile Sale divine. L
egile fizicii sunt pnza pe care Domnul a ntins-o pentru a-Si crea capodopera.
Fetita era distrusa. Dar parintele Leonardo mai avea o veste: vorbise cu sup
eriorii lui si acestia i spusesera ca nu au nimic mpotriva s-o adopte.
- Ai vrea sa te adopt? o ntrebase el.
- Ce nseamna sa ma adopti?
Leonardo i explicase. Vittoria i sarise n brate si ramasese agatata de el cinci
minute, plngnd cu lacrimi de bucurie:
- Oh, da! Da! Da!
Apoi tnarul preot i spusese ca trebuie sa plece singur pentru o vreme si sa ar
anjeze noua casa din Elvetia, dar promisese ca peste sase luni va trimite pe cin
eva s-o ia. Fusese cea mai lunga asteptare din viata Vittoriei, dar Leonardo si t
inuse promisiunea. Cu cinci zile nainte de a noua ei aniversare, fetita se mutase
la Geneva. Acolo mergea ziua la Scoala Internationala, iar seara nvata cu tatal
ei.
Trei ani mai trziu, Vetra fusese angajat la CERN. Vittoria si Leonardo se mut
asera ntr-o veritabila tara a minunilor, asa cum nici nu visase ea vreodata.

Vittoria Vetra si simtea trupul amortit n vreme ce strabatea tunelul LHC, zari
ndu-si imaginea oglindita n tubul cromat. Absenta tatalui devenise aproape palpab
ila. n mod obisnuit, traia ntr-o stare de calm profund, n armonie cu lumea din jur.
Acum nsa, dintr-o data, nimic nu mai avea sens. Ultimele trei ore fusesera ca un
vrtej.
Era ora 10 dimineata n Insulele Baleare, cnd telefonase Kohler: "Tatal tau a f
ost asasinat. Vino acasa imediat." n ciuda caldurii intense a soarelui, trupul i ng
hetase pna la oase, tonul plat, lipsit de orice emotie a lui Kohler fiind la fel
de dureros ca vestea nsasi.
Acum revenise acasa. "Acasa la cine?" Unica lume pe care o cunostea de la vrs
ta de doisprezece ani, CERN, i parea deodata straina. Tatal ei, omul care i schimb
ase viata, nu mai exista.
"Respira adnc", si spuse, nsa nu reusea sa-si linisteasca gndurile. ntrebarile se
succedau mai repede, tot mai repede. "Cine l ucisese pe tatal ei? De ce? Cine er
a "specialistul" acesta american? De ce insista Kohler sa vada laboratorul?"
Directorul spusese ca existau dovezi ce sugerau ca asasinarea tatalui ei ave
a legatura cu proiectul lor actual. "Ce dovezi? Nimeni nu stia la ce lucram! Si
chiar daca ar fi aflat cineva, pentru ce sa-l ucida?"
Apropiindu-se de laborator, si dadu brusc seama ca avea sa dezvaluie cea mai
mare reusita a tatalui ei, n lipsa lui. si imaginase acest moment cu totul altfel.
si nchipuise cum Leonardo avea sa-i cheme pe cei mai de seama oameni de stiinta n
laborator, cum avea sa le arate descoperirea sa, privindu-le uimirea ntiparita pe
fete. Apoi avea sa radieze de mndrie parinteasca, explicndu-le ca proiectul se ba
zase pe o idee a Vittoriei... ca fiica sa avusese un rol esential n aceasta reali
zare. "Trebuia sa mpartasim acest moment mpreuna!" Dar iat-o acum aici, singura. F
ara colegi. Fara chipuri fericite. Doar un american necunoscut si Maximilian Koh
ler.
"Maximilian Kohler. Der Knig."
Nici n copilarie omul nu-i placuse. Desi n cele din urma ajunsese sa-i respect
e inteligenta ascutita, comportamentul lui rece i se paruse dintotdeauna inuman
- total opus tatalui sau. Kohler iubea stiinta pentru logica ei imaculata; Leona
rdo - pentru miracolul ei spiritual. Si totusi, n mod straniu, totdeauna paruse c
a exista ntre cei doi barbati un respect reciproc, de la sine-nteles. "Geniile, i e
xplicase cineva odata, accepta geniul neconditionat."
"Geniu, si spuse. Tatal meu... Tata. Mort."
Drumul spre laboratorul lui Leonardo Vetra era un culoar lung, steril, pavat
n ntregime cu faianta alba. Lui Langdon i se parea ca patrunde ntr-un soi de spita
l de nebuni subteran. Pe peretii coridorului se aflau zeci de imagini n alb si ne
gru, nramate. Desi ntreaga lui cariera fusese dedicata studierii imaginilor, cele
de aici i erau absolut necunoscute. Pareau niste negative haotice, pline de dungi
si spirale. "Arta moderna? se ntreba. Viziunea lui Jackson Pollok despre amfetam
ine?"
- Modele de dispersie, spuse Vitoria, care observase nedumerirea lui. Reprez
entari computerizate ale ciocnirilor dintre particule. Aceea este particula Z, a
dauga ea, aratnd spre o urma slaba, aproape invizibila n haosul din desen. Tata a
descoperit-o cu cinci ani n urma. Energie pura, masa zero. Este, poate, cea mai m
ica particula din natura. Materia nu e altceva dect energie conservata.
"Materia este energie?" Langdon clatina sceptic din cap. "Suna a filozofie Z
en!" Privi dra subtire din fotografie si se ntreba ce-ar zice colegii lui de la Ha
rvard, de la departamentul de fizica, daca le-ar povesti ca si-a petrecut sfrsitu
l de saptamna haladuind prin cel mai mare accelerator de particule, admirnd partic
ula Z.
- Vittoria, spuse Kohler n vreme ce se apropiau de impozanta usa de otel a la
boratorului. Ar trebui sa stii ca am venit aici n aceasta dimineata, cautndu-l pe
tatal tau.
- Serios? replica ea, cu fata usor mbujorata.
- Da. Si imagineaza-ti uimirea mea cnd am constatat ca ati nlocuit sistemul st
andard de securitate CERN cu altceva.
Kohler arata spre complexul dispozitiv electronic montat lnga usa.
- mi cer scuze. Stii ct tinea tata la intimitate. Voia ca nimeni n afara noastr

a sa nu aiba acces n laborator.

- Bine. Deschide usa.
Vittoria ramase un moment nemiscata. Apoi, tragnd adnc aer n piept, se apropie
de mecanismul de pe perete.
Langdon nu era deloc pregatit pentru cele ce urmara.
Vittoria veni lnga dispozitiv si si alinie cu grija ochiul drept n fata unei le
ntile asemanatoare cu un telescop. Apoi apasa un buton. n interiorul dispozitivul
ui se auzi un clic. Un fascicul ngust de lumina oscila nainte si napoi, scanndu-i gl
obul ocular ca o masina de copiat.
- Este un scaner de retina, explica ea. Securitate infailibila. Autorizat pe
ntru numai doua retine: a mea si a tatalui meu.
Robert Langdon ntelese n sfrsit, oripilat. Chipul lui Leonardo Vetra i reveni n m
inte n cele mai mici si mai teribile detalii: fata nsngerata, unicul ochi de culoar
ea alunei si orbita goala. ncerca sa nege adevarul evident, dar apoi l vazu... Ded
esubtul scanerului, pe placile albe de faianta... ctiva stropi mici de un rosu in
tens. Snge uscat.
Vittoria, slava Domnului, nu-l observa.
Usa de otel se deschise si intrara. Kohler l fixa pe Langdon cu o privire dur
a ca piatra. Mesajul era clar: "Asa cum ti-am spus... ochiul lipsa serveste un s
cop nalt."

18

Minile femeii erau legate, cu ncheieturile vinetii si umflate din cauza strnsor
ii. Hassassin-ul cu pielea maslinie sedea ntins lnga ea, istovit, admirndu-si premi
ul nud. Se ntreba daca nu cumva somnul ei era doar un truc, o ncercare jalnica de
a evita sa-l mai serveasca.
Dar nu-i pasa. Fusese rasplatit ndeajuns. Satul, se ridica n capul oaselor.
n tara lui, femeile erau obiecte. Slabe. Instrumente ale placerii. Marfuri de
comercializat, ca si vitele. Si stiau care le este locul. Dar aici, n Europa, fe
meile afisau o forta si o independenta care l amuzau si-l excitau totodata. A le
sili sa i se supuna era totdeauna o bucurie pentru el.
Acum, n ciuda satisfactiei pe care o simtea n vintre, simtea cum n el creste o
alta pofta. Ucisese noaptea trecuta, ucisese si mutilase, iar pentru el moartea
era ca heroina... fiecare doza i ostoia apetitul doar temporar, facndu-l sa jindui
asca apoi la mai mult. Entuziasmul se topise. Pofta revenise.
Hassassin-ul o studie pe femeia de lnga el. Trecndu-si palma peste gtlejul ei,
se simti iarasi excitat, stiind ca i poate lua viata ntr-o clipita. Si ce-ar fi co
ntat? Era o fiinta subumana, o unealta a placerii si a servirii. Degetele lui pu
ternice i nconjurara gtul, savurnd pulsul fragil al sngelui n vine. Apoi, rezistnd d
ntei, si trase bratul napoi. Avea altele de facut. Trebuia sa serveasca o cauza mu
lt mai nalta dect propria dorinta.
Ridicndu-se din pat, savura onoarea ndatoririi ce-i revenea. nca nu-si putea im
agina puterea influentei omului numit Janus si a confreriei pe care acesta o con
ducea. Si, n mod minunat, confreria l alesese pe el. ntr-un fel oarecare, aflasera
despre ura lui... si despre talentele sale. Cum... n-avea sa afle niciodata. "Ra
dacinile lor ajung departe."
Si acum i acordasera lui onoarea suprema. El avea sa fie vocea si bratul lor.
Asasinul si mesagerul lor. Cel pe care poporul lui l numea Malak al-haq - "ngerul
Adevarului".

19
Laboratorul lui Vetra avea un aer extrem de futurist.
De un alb imaculat, plin de computere si echipamente electronice specializat
e, parea un fel de sala de operatii. Langdon se ntreba ce secrete ar putea ascund

e aceasta ncapere, pentru a justifica mutilarea unui om.

Kohler parea nelinistit, ochii sai cautnd pretutindeni semne ale unei patrund
eri fortate. Dar laboratorul era pustiu. Vittoria se misca ncet... ca si cum labo
ratorul i se parea strain acum, n lipsa tatalui ei.
Privirea lui Langdon poposi imediat n centrul ncaperii, unde o serie de mici p
iloni se naltau din podea. Ca un Stonehenge n miniatura, vreo zece coloane din ote
l polizat formau un cerc n mijlocul laboratorului; fiecare era nalt de aproximativ
un metru, amintind de suporturile pe care muzeele etalau pietrele pretioase. Mi
cii piloni aveau nsa n mod cert o cu totul alta destinatie. Fiecare sustinea un fe
l de conteiner gros, transparent, cam de marimea unui tub de mingi de tenis. Toa
te conteinerele pareau goale.
Kohler le privi, parnd nedumerit, si decise sa le ignore deocamdata.
- A fost furat ceva? o ntreba pe Vittoria.
- Furat? Cum? Scanerul de retina nu permite dect accesul nostru.
- Uita-te n jur!
Vittoria ofta si privi ncaperea timp de cteva momente, apoi ridica din umeri:
- Totul este exact asa cum lasa tata ntotdeauna. Un haos ordonat.
Kohler analiza situatia, ca si cum s-ar fi ntrebat ct de tare o poate forta pe
Vittoria... ct de mult i poate spune. n aparenta, hotar sa renunte pentru moment. M
utndu-si scaunul spre centrul ncaperii, studie ciudata ngramadire de conteinere.
- Secretele, spuse n cele din urma, constituie un lux pe care nu ni-l mai put
em permite.
Vittoria ncuviinta, parnd dintr-o data coplesita de emotii, de parca ar fi nap
adit-o un val de amintiri.
"Mai las-o un minut!" l ndemna Langdon n sinea lui.
Ca si cum s-ar fi pregatit pentru ceea ce urma sa le dezvaluie, Vittoria nchi
se ochii si inspira adnc. nca o data. Si iar. Si iar...
Langdon o privi, dintr-o data ngrijorat. "Oare se simte bine?" Privi spre Koh
ler: directorul parea linistit, de parca acest ritual i era cunoscut. Dupa zece s
ecunde, Vittoria deschise, n sfrsit, ochii.
Metamorfoza era incredibila. Vittoria Vetra se transformase complet. Buzele
ei pline erau relaxate, umerii coborti, iar ochii aveau o privire limpede si ferm
a. Parca si-ar fi realiniat fiecare muschi din trup, pentru a accepta noua situa
tie. Mnia si frustrarea fusesera ascunse oarecum sub un calm profund.
- Cu ce sa ncep...? rosti ea.
- Cu nceputul. Spune-ne despre experimentul la care lucra tatal tau.
- Armonizarea stiintei cu religia a fost visul de o viata al tatalui meu. Sp
era sa poata demonstra ca stiinta si religia sunt doua domenii perfect compatibi
le - doua abordari diferite, menite sa identifice acelasi adevar. Vittoria facu
o pauza, de parca nici ei nu-i venea sa creada ce avea sa spuna, apoi relua: Si
recent... a conceput o modalitate de a face acest lucru.
Kohler ramase tacut, iar ea continua:
- A imaginat un experiment care, spera el, ar fi solutionat unul dintre cele
mai grave conflicte din istoria stiintei si a religiei.
Langdon se ntreba la ce conflict s-o fi referind; doar erau att de multe!
- Creationismul, declara Vittoria. Disputa referitoare la modul n care a apar
ut universul.
"Oh, exclama Langdon n sinea lui. ACEA disputa!"
- Biblia, desigur, afirma ca Dumnezeu a creat universul, si continua tnara exp
licatiile. Dumnezeu a spus: "Sa fie lumina!" si tot ceea ce se vede a aparut din
neant. Din nefericire, una dintre legile fundamentale ale fizicii sustine ca di
n nimic nu poate fi creata materie.
Langdon citise despre acest antagonism. Ideea ca Dumnezeu crease "ceva din n
imic" contravenea total legilor fizicii moderne si, prin urmare, sustineau oamen
ii de stiinta, Geneza era absurda din punct de vedere stiintific.
- Domnule Langdon, spuse Vittoria ntorcndu-se spre el, banuiesc ca sunteti fam
iliarizat cu teoria Big Bangului.
- Mai mult sau mai putin.
Din cte stia el, Big Bangul era singurul model acceptat de lumea stiintifica
pentru crearea universului. Desi n-o ntelegea prea bine, stia ca, n conformitate c

u aceasta teorie, un unic punct de energie intens focalizata a erupt ntr-o exploz
ie cataclismica si, prin expansiunea sa, a format universul. Sau cam asa ceva. V
ittoria relua:
- Cnd Biserica Catolica a propus teoria Big Bangului, n 1927...
- Poftim? o ntrerupse Langdon, neputndu-se stapni. Vrei sa spui ca Big Bangul a
fost o idee catolica?
Vittoria paru surprinsa de ntrebarea lui:
- Desigur. A fost propusa de un calugar catolic, pe nume Georges Lematre, n 19
27.
- Dar eu stiam... bigui el. Oare nu astronomul american Edwin Hubble a propus
teoria Big Bangului?
Kohler si arcui sprncenele:
- Iarasi acea aroganta a americanilor! Hubble si-a publicat ideile n 1929, la
doi ani dupa Lematre.
Langdon se ncrunta la rndul lui. "Telescopul se numeste Hubble, domnule! N-am
auzit niciodata de vreun telescop Lematre!"
- Domnul Kohler are dreptate, relua Vittoria. Ideea i-a apartinut domnului L
ematre. Hubble doar a confirmat-o, strngnd dovezile concrete care demonstrau ca Big
Bangul era plauzibil din punct de vedere stiintific.
- Oh! exclama Langdon, ntrebndu-se daca "adoratorii" lui Hubble de la Departam
entul de Astronomie al Universitatii Harvard mentionau vreodata numele lui Lematr
e n lucrarile lor.
- Asadar, atunci cnd Lematre a propus teoria Big Bangului, oamenii de stiinta
au pretins ca ideea era din cale-afara de ridicola. Materia, sustinea fizica, nu
poate fi creata din nimic. Astfel ca, atunci cnd Hubble a socat lumea demonstrnd n
mod stiintific ca teoria era corecta, Biserica a triumfat, sustinnd ca acest fap
t constituie o dovada ca Biblia este corecta din punct de vedere stiintific. Ade
varul divin.
Langdon ncuviinta tacut, nclinnd din cap, si deveni mai atent.
- Desigur, savantilor nu le-a placut faptul ca Biserica se folosea de descop
eririle lor pentru a promova religia, asa ca au matematizat imediat teoria, au e
liminat orice nuanta religioasa si si-au nsusit-o. Din pacate pentru stiinta, ecu
atiile sale au chiar si astazi o grava deficienta, pe care Biserica o arata ades
ea cu degetul.
- Singularitatea! mormai Kohler, rostind cuvntul ca si cum acesta ar fi fost
chinul vietii lui.
- Da, singularitatea. Momentul exact al creatiei. Secunda zero. Se uita la L
angdon: Nici chiar astazi stiinta nu poate ntelege clipa initiala a creatiei. Ecu
atiile noastre explica n mod eficient "copilaria" universului, dar, cu ct avansam
mai departe n timp, apropiindu-ne de momentul zero, matematica nu mai face fata s
i totul devine lipsit de nteles.
- Corect, declara Kohler cu o voce taioasa, iar Biserica sustine ca aceasta
deficienta nu-i altceva dect o dovada a implicarii miraculoase a lui Dumnezeu. Te
rog sa revii la esenta, Vittoria!
Expresia de pe chipul ei deveni, brusc, rece:
- Esenta este ca tatal meu a crezut dintotdeauna n implicarea lui Dumnezeu n B
ig Bang. Cu toate ca stiinta era incapabila sa nteleaga momentul divin al creatie
i, tata spera ca ntr-o zi va reusi acest lucru. Ori de cte ori aveam ndoieli, obisn
uia sa-mi fluture chestia asta n fata ochilor, adauga ea, aratnd un memento prins
pe perete n fata biroului lui Vetra.
Langdon citi:
"STIINTA SI RELIGIA NU SUNT INAMICI, DOAR CA STIINTA ESTE PREA TNARA PENTRU A
NTELEGE."
- Tata voia sa aduca stiinta la un nivel mai nalt, astfel nct sa poata sustine
ideea de Dumnezeu.
si trecu o mna prin par, cu un aer melancolic, si relua:
- Si-a propus sa realizeze ceea ce nici unui om de stiinta nu i-a trecut nic
i macar prin minte pna acum. Ceva pentru care nimeni nu avea tehnologia necesara.

Se ntrerupse, parca nestiind cum sa rosteasca urmatoarele cuvinte: A conceput un

experiment menit sa demonstreze ca Geneza a fost posibila.
"A demonstrat Geneza? se ntreba Langdon. Fiat lux? Materie din nimic?"
Privirea lui Kohler era sfredelitoare:
- Poftim?
- Tata a creat un univers... din nimic.
Capul directorului zvcni:
- Ce?!
- Mai mult dect att, a recreat Big Bangul.
Kohler parea gata sa sara din scaunul sau, iar Langdon nu mai stia ce sa cre
ada. "A creat un univers? A refacut Big Bangul?"
- La o scara mult mai mica, fireste, continua Vittoria, vorbind ceva mai rep
ede acum. Procesul a fost neasteptat de simplu. A accelerat doua fascicule ultra
fine de particule n directii opuse n cadrul acceleratorului. Cele doua fascicule s
-au ciocnit frontal la viteze enorme, comprimndu-si ntreaga energie ntr-un si
ngur punct minuscul. A obtinut astfel o densitate energetica extrema.
Si tnara ncepu sa nsire o serie de unitati de masura, iar ochii directorului de
veneau din ce n ce mai mari.
Langdon se straduia sa priceapa ceva. "Asadar, Leonardo Vetra a simulat punc
tul unic de energie comprimata din care se pare ca a explodat universul."
- Rezultatul, explica Vittoria mai departe, a fost de-a dreptul magnific. Cnd
va fi publicat, va zdruncina fizica moderna din temelii. Acum rostea cuvintele
mai rar, de parca ar fi savurat impactul urias al descoperirii: Pe neasteptate, n
interiorul acceleratorului, n acest punct de energie intens focalizata, de nicai
eri si din nimic au nceput sa apara particule de materie.
Kohler nu schita nici o miscare, privea doar ncremenit.
- Materie, repeta Vittoria. Ivindu-se de nicaieri. Un incredibil spectacol d
e artificii subatomice. A creat un univers la scara foarte mica. Tata a demonstr
at astfel nu numai ca materia poate fi creata din nimic, ci si ca Big Bangul si
Geneza pot fi explicate acceptnd prezenta unei enorme surse de energie.
- Adica Dumnezeu? ntreba Kohler.
- Dumnezeu, Buddha, Forta, Iehova, singularitatea, punctul unic - cum vrei s
a-i spui, rezultatul e acelasi. Stiinta si religia sustin acelasi adevar: energi
a pura este "parintele" creatiei.
Cnd vorbi, n sfrsit, vocea directorului suna sumbru:
- Vittoria, ajuta-ma sa nteleg bine. Spui ca tatal tau a creat materie... din
nimic?
- Da! declara ea si arata spre conteinere. Iata dovada. n aceste recipiente s
e afla probele de materie creata.
Kohler tusi din nou si se apropie de recipiente ca un animal precaut, care nc
onjoara cu pasi tematori ceva ce simte ca poate fi periculos.
- Cu certitudine mi scapa ceva, rosti el. Cum ti nchipui tu ca va crede cineva
ca n aceste recipiente se afla materia pe care a creat-o tatal tau? Pot fi aici p
articule de oriunde altundeva.
- De fapt, raspunse Vittoria cu siguranta n glas, nu pot fi de oriunde altund
eva. Particulele astea sunt unice. Sunt un tip de materie care nu exista nicaier
i altundeva pe Pamnt. Prin urmare, au fost create!
Trasaturile directorului se ntunecara:
- Ce vrei sa spui prin "tip" de materie? Exista doar un singur tip de materi
e si...
Kohler si nghiti restul cuvintelor. Vittoria l privea triumfatoare:
- Ati sustinut chiar dumneavoastra seminarii despre ea! n univers exista doua
tipuri de materie. Un fapt dovedit stiintific. Apoi, ntorcndu-se spre Langdon, ad
auga: Domnule profesor, ce spune Biblia despre Creatie? Ce a creat Dumnezeu?
Langdon se simtea ciudat, nentelegnd ce legatura avea ntrebarea ei cu fizica:
- Pai, Dumnezeu a creat... lumina si ntunericul, raiul si iadul...
- Exact! A creat totul n perechi opuse. Echilibru perfect. Apoi, rasucindu-se
din nou spre Kohler: Domnule director, stiinta sustine acelasi lucru ca si reli
gia, ca Big Bangul a creat totul n univers n perechi opuse.
- Inclusiv materia nsasi, sopti Kohler ca pentru sine.

- Si cnd tatal meu a realizat experimentul, s-au format doua tipuri de materi
e.
Langdon se ntreba ce-o fi nsemnnd asta. "Leonardo Vetra a creat opusul materiei
?"
Kohler parea furios acum:
- Substanta la care te referi exista numai n alte parti ale universului. n mod
cert, nu pe Pamnt. Si nici macar n galaxia noastra!
- Exact! Iar aceasta este o dovada ca particulele din recipientele noastre a
u fost create.
- Vittoria, replica directorul, doar nu vrei sa spui ca n recipientele de aic
i se gasesc mostre reale!
- Ba da. Si, privind mndra spre conteinere, declara: Domnule director, aveti n
fata dumneavoastra primele esantioane de antimaterie din lume!

20
"Faza a doua", si spuse Hassassin-ul, strecurndu-se prin tunelul ntunecat.
Torta din mna sa era n plus, inutila, iar el stia acest lucru. Dar era necesar
a pentru efect. Efectul era totul. Frica, nvatase el, era un aliat pretios. "Fric
a te slabeste mai repede dect razboiul nsusi."
Nu exista nici o oglinda n tunel, n care sa-si poata admira deghizarea, dar di
n umbra aruncata pe zid de roba sa fluturnda si putea da seama ca e perfecta. Sa nc
erce sa se topeasca n peisaj facea parte din plan... din perversitatea planului.
Nici n cele mai frumoase visuri ale lui nu-si imaginase ca va juca un asemenea ro
l.
Cu doua saptamni n urma ar fi spus ca sarcina care-l astepta la capatul tunelu
lui e imposibila; o misiune sinucigasa: sa intri cu minile goale n cusca leului. D
ar Janus schimbase definitia imposibilului.
i mpartasise numeroase secrete Hassassin-ului n ultimele doua saptamni... printr
e care si existenta acestui tunel. Foarte vechi, dar nca practicabil.
n vreme ce se apropia de inamic, se ntreba daca ntr-adevar ceea ce-l astepta nau
ntru avea sa fie asa de usor cum i promisese Janus care l asigurase ca din interio
r cineva se va ocupa de toate aranjamentele necesare. "Cineva din interior! Incr
edibil!" Cu ct se gndea mai mult, cu att si dadea seama ca nu-i dect o joaca de copii
.
- Wahad... tintain... thalatha... arbaa, murmura n araba apropiindu-se de cap
atul tunelului. Unu... doi... trei... patru...

21
- Cred ca ati auzit despre antimaterie, nu-i asa, domnule Langdon?
Vittoria l studia atenta, pielea ei maslinie contrastnd puternic pe fundalul a
lb al laboratorului. El ridica ochii si dintr-o data se simti aiurea:
- Mda. Adica... oarecum.
Un zmbet firav flutura pe buzele ei:
- Va uitati la Star Trek!
- Pai, rosi el, studentilor mei le place... Apoi, ncruntndu-se: Cu antimaterie
, parca, este alimentata USS Enterprise.
- Toate romanele si filmele stiintifico-fantastice de buna calitate si au rad
acinile n stiinta adevarata.
- Asadar, antimateria este reala?!
- Absolut. n natura totul are opusul sau. Protonii au ca opus electronii, qua
rcii superiori au quarcii inferiori. Exista o simetrie cosmica la nivel subatomi
c. Antimateria este yin, materia e yang. Ecuatiile fizicii sunt astfel echilibra
te.
Langdon si aminti despre credinta lui Galilei n dualitate.

- Oamenii de stiinta stiau nca din 1918, relua Vittoria, ca la Big Bang au fo
st create doua tipuri de materie. Unul este cel pe care-l vedem aici, pe Pamnt, n
roci, copaci, oameni etc. Celalalt este opusul sau - la fel cu materia obisnuita
, dar cu sarcinile particulelor inversate.
Kohler interveni, iesind parca dintr-o negura deasa. Vocea lui avea dintr-o
data o nuanta nesigura:
- Dar exista bariere tehnologice uriase, care nu permit stocarea antimaterie
i. Cum ramne cu neutralizarea?
- Tata a pus la punct un sistem vacuum cu polaritate inversata pentru a extr
age pozitronii de antimaterie din accelerator nainte de ca acestia sa se descompu
na.
- Dar vidul ar extrage si materia. Nu exista nici o modalitate de a separa c
ele doua tipuri de particule.
- Exista: tata a aplicat un cmp magnetic. Materia a migrat spre dreapta, iar
antimateria spre stinga, fiindca au polaritate opusa.
Pentru un moment, zidul de ndoiala al lui Kohler paru ca sta sa se naruiasca.
Privi uluit spre Vittoria si, dintr-o data, cazu prada unui acces de tuse.
- Incredi... bil, sopti el stergndu-si gura, si totusi... Chiar daca vacuum-u
l ar functiona, conteinerele astea sunt constituite din materie. Antimateria nu
poate fi stocata n recipiente confectionate din materie! Cele doua ar reactiona i
nstantaneu, cu...
- Esantionul nu atinge conteinerul, l ntrerupse Vittoria, parca asteptndu-se la
aceasta remarca. Antimateria este "suspendata". Recipientele se numesc "capcane
de antimaterie" fiindca "prind" efectiv particulele n centrul lor, suspendndu-le
la o distanta sigura de peretii laterali si de fund.
- Suspendata? Dar... cum?
- ntre doua cmpuri magnetice intersectate. Iata, priveste!
Vittoria strabatu ncaperea si lua n brate un dispozitiv electronic masiv, care
i amintea lui Langdon de un soi de arma laser din desenele animate: o teava groa
sa ca de tun, cu un vizor n partea de sus si niste chestii electronice dedesubt.
Vittoria l alinie n planul unuia dintre recipiente, privi prin vizor si calibra ni
ste rotite, apoi se trase ntr-o parte, invitndu-l pe Kohler sa se uite.
Acesta o privi siderat:
- Ati colectat cantitati vizibile?
- Cinci mii de nanograme. O plasma lichida ce contine milioane de pozitroni.
- Milioane? Dar nicaieri nu au fost detectate mai mult de cteva particule!
- Xenon, explica Vittoria. Tata a accelerat fasciculul printr-un jet de xeno
n, extragnd electronii. A insistat sa mentinem strict secreta procedura exacta, d
ar va pot spune ca implica injectarea simultana de electroni n accelerator.
Langdon se simtea pierdut, ntrebndu-se daca nu cumva cei doi vorbeau n vreo lim
ba straina.
Cutele de pe fruntea lui Kohler se adncira. Brusc, icni, de parca fusese izbi
t de un glont:
- Tehnic vorbind, asta ar nsemna...
- Da. O cantitate destul de mare, ncuviinta Vittoria.
Directorul si ntoarse din nou privirile spre recipient. Parnd nesigur si nencrez
ator, se apleca n scaun si si lipi ochiul de vizor. Privi ceva timp fara sa spuna
nimic. Cnd, n cele din urma, se desprinse de aparat, fruntea i era acoperita cu bro
boane de sudoare si cutele i disparusera:
- Dumnezeule... ai reusit! sopti.
- Tata a reusit!
- Eu... eu nu stiu ce sa spun.
Vittoria se ntoarse spre Langdon:
- Vreti sa va uitati si dumneavoastra?
Nestiind la ce sa se astepte, Langdon se apropie. De la jumatate de metru di
stanta, conteinerul parea gol. Chestia dinauntru, ce-o fi fost ea, era infinitez
imala. si lipi ochiul de vizor si, dupa un moment de ajustare, imaginea deveni cl
ara.
Si atunci vazu.

Obiectul nu statea pe fundul recipientului, asa cum se asteptase el, ci plut

ea n mijlocul lui, suspendat - o globula tremuratoare de lichid asemanator mercur
ului. Plutind ca printr-o minune, lichidul se rasucea n gol, valurele metalice tu
lburndu-i suprafata. Fluidul i amintea de un filmulet pe care-l vazuse demult, n ca
re o picatura de apa plutea la acceleratie gravitationala zero. Desi stia ca glo
bula aceea era microscopica, i putea zari fiece unduire, n vreme ce mingiuta de pl
asma se rotea lent, n suspensie.
- Pluteste, sopti el.
- Asa sa faca! izbucni Vittoria. Antimateria este extrem de instabila. Din p
unct de vedere energetic, este imaginea n oglinda a materiei, asa nct, daca vin n co
ntact, cele doua se anihileaza reciproc instantaneu. Izolarea antimateriei de ma
terie constituie o provocare dificila, desigur, fiindca pe Pamnt totul e constitu
it din materie. Esantioanele trebuie stocate fara a atinge absolut nimic... nici
macar aerul.
Langdon era uluit. "Ce nseamna sa lucrezi n vid!"
- Capcanele acestea de antimaterie, i ntrerupse Kohler uimit, trecndu-si un deg
et alburiu peste marginea unuia din recipiente... Au fost concepute de tatal tau
?
- De fapt, au fost concepute de mine, spuse Vittoria cu modestie.
Kohler si ridica ochii spre ea.
- Tata a produs primele particule de antimaterie, dar nu-si dadea seama cum
le poate stoca. Eu i-am sugerat aceste conteinere: nvelis ermetic nanocompozit, c
u electromagneti opusi la capete.
- Se pare ca geniul tatalui tau a fost molipsitor.
- Nu chiar. Am preluat ideea din natura. Sepia cuirasat si imobilizeaza prada
ntre tentacule folosind descarcari nematocistice. Am utilizat si eu acelasi prin
cipiu. Fiecare conteiner are doi electromagneti, cte unul la fiecare capat; cmpuri
le magnetice create, de sens opus, se ntlnesc n centrul recipientului si mentin ant
imateria acolo, suspendata n vid.
Langdon privi din nou conteinerele. Antimaterie plutind n vacuum, fara a atin
ge nimic. Kohler avea dreptate: era genial.
- Unde este sursa de alimentare a electromagnetilor? ntreba directorul.
- n pilonul de sub conteiner. Recipientele sunt nsurubate ntr-un suport care le
ncarca n mod continuu, astfel nct electromagnetii sunt activi tot timpul.
- Si daca nu mai sunt activi?
- Evident, antimateria nu mai sta suspendata, atinge fundul recipientului si
asistam la o anihilare.
Langdon ciuli urechile:
- Anihilare?
Cuvntul nu-i placea ctusi de putin. Vittoria parea nsa netulburata:
- Da. Daca antimateria intra n contact cu materia, ambele sunt distruse insta
ntaneu. Fizicienii numesc acest proces "anihilare".
- Oh! facu Langdon.
- E cea mai simpla reactie din natura. O particula de materie si una de anti
materie se combina si formeaza doua particule noi, numite fotoni. Un foton este
o mica izbucnire de lumina.
Profesorul auzise despre fotoni; stia ca sunt particule de lumina - cea mai
pura forma de energie. Se abtinu sa ntrebe despre modul n care capitanul Kirk folo
sea torpilele fotonice mpotriva klingonienilor, nsa si exprima o alta nedumerire:
- Asadar, daca antimateria cade, vedem o mica izbucnire de lumina?
Vittoria ridica din umeri:
- Depinde ce ntelegem prin "mica". Iata, dati-mi voie sa va arat!
ntinse mna dupa un recipient si ncepu sa-l desurubeze din suportul lui.
Pe neasteptate, Kohler scoase un strigat de spaima si se repezi n fata, lovin
d-o peste mna:
- Vittoria! Ai nnebunit?!

22

n mod greu de crezut, Kohler se ridicase, clatinndu-se pentru cteva momente pe

picioarele lui subtiratece. Fata i era alba ca varul:
- Vittoria! Doar nu vrei sa scoti conteinerul acela!
Langdon i privea tacut, surprins de panica neasteptata a directorului.
- Cinci sute de nanograme! exclama Kohler. Daca ntrerupi cmpul magnetic...
- Domnule director, nu este absolut nici un pericol, l asigura Vittoria. Fiec
are conteiner are o baterie de siguranta, pentru situatiile n care este desprins
de sursa de alimentare. Esantionul ramne suspendat, chiar daca iau recipientul de
pe suport.
Kohler o privi nesigur. Apoi, ezitnd nca, reveni n scaunul sau.
- Bateriile se activeaza n mod automat, continua Vittoria, cnd recipientul est
e desprins din alimentator si functioneaza timp de douazeci si patru de ore. Sun
t ca un rezervor suplimentar de benzina.
Apoi se ntoarse spre Langdon, sesiznd nedumerirea acestuia:
- Antimateria are cteva caracteristici neobisnuite, care i confera un grad nalt
de periculozitate. Se considera ca o mostra de zece miligrame - ct volumul unui
fir de nisip - contine tot atta energie ct doua sute de tone metrice de combustibi
l conventional.
Langdon simti iar ca ameteste.
- Aceasta este sursa energetica a viitorului, continua Vittoria, de o mie de
ori mai puternica dect energia nucleara. Randament total, suta la suta. Fara rez
iduuri. Fara iradiere. Fara poluare. Cteva grame pot alimenta un oras mare timp d
e o saptamna.
"Cteva grame?" Langdon se trase ncet mai departe de pilonii cu recipiente.
- Nu va ngrijorati! Aceste esantioane sunt doar fractiuni de gram - milionimi
. Relativ inofensive.
ntinse din nou mna dupa un recipient si-l desuruba din locasul lui. Kohler tre
sari, dar nu spuse nimic. Cnd conteinerul se desprinse de pilon, se auzi un bip s
curt si la baza recipientului se aprinse un afisaj electronic. Cifrele rosii cli
peau, pornind numaratoarea inversa de la douazeci si patru de ore:
24.00.00...
23.59.59...
23.59.58...
Langdon studie cronometrul si decise ca semana ngrijorator de mult cu ceasul
unei bombe.
- Bateria, explica Vittoria n continuare, functioneaza douazeci si patru de o
re ncheiate nainte de a se descarca. Poate fi rencarcata Prin amplasarea conteineru
lui napoi pe pilon. A fost conceputa ca o masura de siguranta, dar este utila si n
cazul unui transport.
- Pentru transport? spuse Kohler, nauc. Adica scoti chestiile astea din labo
rator?
- Sigur ca nu! Dar mobilitatea ne permite sa le studiem. Vittoria i conduse pn
a n capatul laboratorului, unde trase o cortina, lasnd sa se vada o fereastra; din
colo de ea se ntindea o alta ncapere. Peretii, podeaua si plafonul acesteia erau p
lacate n ntregime cu otel. Camera i amintea lui Langdon de rezervorul unui petrolie
r cu care calatorise odata n Papua -Noua Guinee pentru a studia tatuajele populat
iei Hanta.
- Acesta este un bazin de anihilare, declara Vittoria.
- Voi chiar studiati anihilarile? ntreba Kohler.
- Tata era fascinat de fizica Big Bangului - cantitati uriase de energie din
fragmente minuscule de materie.
Tnara deschise un sertar de otel de sub fereastra, puse nauntru conteinerul cu
antimaterie si apoi nchise sertarul la loc, apasnd dupa aceea o maneta aflata ala
turi. Dupa o clipa, conteinerul aparu de cealalta parte a ferestrei, alunecnd lin
pe podeaua metalica, pna ce se opri n mijlocul ncaperii.
- Veti vedea acum, le spuse ea cu un zmbet rigid, prima dumneavoastra anihila
re materie-antimaterie. Cteva milionimi de gram, un esantion foarte mic.
Langdon privi recipientul de pe podeaua uriasului bazin de anihilare. Kohler
se ntoarse si el spre fereastra, parnd destul de nencrezator.

- Fireste, continua Vittoria, ar trebui sa asteptam douazeci si patru de ore

pna ce bateria s-ar descarca, dar sub podeaua acestei ncaperi se afla magneti al
caror cmp patrunde prin conteiner si deplaseaza antimateria din centrul acestuia.
Iar cnd materia si antimateria se ating...
- Anihilare, sopti Kohler.
- Si nca un lucru! Antimateria elibereaza energie pura: o conversie de suta l
a suta a masei n fotoni. Asa ca va rog sa nu priviti esantionul n mod direct. Acop
eriti-va ochii!
Langdon era precaut de felul lui, dar acum i se parea ca Vittoria exagereaza
. "Sa nu privesc direct la conteiner?" Obiectul acela se afla la peste treizeci
de metri distanta, n dosul unul perete extrem de gros de plexiglas armat. n plus,
mostra din recipient era invizibila, microscopica. "Sa-mi acopar ochii? Dar cta e
nergie poate produce frntura aceea...?"
Vittoria apasa pe buton.
n clipa aceea, Langdon simti ca a orbit brusc. Un punct de lumina intensa izb
ucni n conteiner si apoi exploda cu o unda de soc ce radie n toate directiile, orb
itoare, izbindu-se de fereastra cu o forta ca de tunet. Lumina straluci pentru u
n moment, arzndu-i ochii si apoi se retrase, absorbita parca n sine, prabusindu-se
ntr-o scnteiere ce se topi ntr-o clipa n neant. Langdon se dadu napoi, mpleticindu-s
si clipi des, ncercnd sa-si recapete vederea. Cnd reusi, privi printre pleoapele s
trnse n camera de anihilare. Conteinerul de pe podea disparuse. Vaporizat! Nu mai
era nici urma de el.
- D... Doamne! blbi el.
Vittoria clatina din cap cu un aer trist:
- Exact asta a spus si tata.

23
Kohler privea fix n camera de anihilare, cu o expresie de stupoare totala. Al
aturi de el, Langdon arata de-a dreptul nmarmurit.
- Vreau sa-mi vad tatal! ceru Vittoria. Eu v-am aratat laboratorul. Acum vre
au sa-l vad pe tata.
Kohler se ntoarse spre ea, lent, de parca n-ar fi auzit-o:
- De ce ati asteptat att de mult? Trebuia sa-mi fi spus imediat despre aceast
a descoperire.
Tnara l privi fix. "Cte motive o mai fi vrnd?"
- Domnule director, putem vorbi despre asta mai trziu. Acum vreau sa-mi vad t
atal.
- Stii ce implica aceasta tehnologie?
- Sigur ca stiu! Venituri pentru CERN. Mari. Dar acum vreau sa...
- De aceea ati pastrat secretul? o ntreba Kohler, n mod clar pentru a-i distra
ge atentia. Va era teama ca eu si consiliul vom vota pentru brevetarea lui?
- Ar trebui brevetat, replica Vittoria, simtindu-se atrasa n discutie. Antima
teria constituie o tehnologie importanta. Dar e si periculoasa. Eu si tata mai a
veam nevoie de timp pentru a mbunatati procedurile de lucru si pentru a le confer
i mai multa siguranta.
- Cu alte cuvinte, nu aveati ncredere ca eu si consiliul vom pune prudenta st
iintifica naintea lacomiei financiare.
Vittoria era surprinsa de indiferenta din tonul directorului:
- Au fost si alte probleme, raspunse ea. Tata avea nevoie de timp pentru a p
rezenta antimateria ntr-o lumina potrivita.
- Ce vrei sa spui?
"Tu cam ce crezi ca vreau sa spun?"
- Materie creata din energie... Ceva creat din nimic... Practic, am dovedit
ca Geneza a fost posibila din punct de vedere stiintific.
- Asadar, nu voia ca implicatiile religioase ale descoperirii sale sa se pia
rda ntr-un val de pragmatism?
- Este un fel de a spune.

- Dar tu?
Preocuparile Vittoriei vizau o cu totul alta directie. Orientarea comerciala
era critica pentru succesul pe piata al oricarei noi surse energetice. Desi ave
a un potential urias, conferit de randamentul sau ridicat si de lipsa de poluare
, tehnologia bazata pe antimaterie risca - daca ar fi fost dezvaluita prematur sa fie denigrata de mediile politice care atacasera anterior energia nucleara s
i pe cea solara. Energia nucleara fusese utilizata nainte de a se fi luat toate m
asurile necesare de siguranta si, drept urmare, se nregistrasera accidente. Energ
ia solara fusese pusa n aplicare nainte de a fi destul de eficienta si multi oamen
i si pierdusera banii. Ambele tehnologii aveau acum o reputatie proasta si abia d
aca mai supravietuiau.
- Interesele mele, explica Vittoria, nu sunt tot att de nalte ca armonizarea s
tiintei cu religia.
- Protejarea mediului, sugera Kohler.
- O sursa nelimitata de energie. Fara a secatui solul. Fara poluare. Fara ra
diatii. Tehnologia bazata pe folosirea antimateriei ar putea salva planeta.
- Sau ar putea-o distruge, ricana directorul. Depinde de cine si pentru ce o
foloseste.
Vittoria simti un frison cnd trupul infirm al lui Kohler tremura scurt, apoi
acesta, dupa o scurta pauza, ntreba:
- Cine mai stia despre antimaterie?
- Nimeni. Ti-am mai spus asta.
- Atunci, de ce crezi ca a fost ucis tatal tau?
Vittoria se crispa la auzul acestei ntrebari:
- N-am idee. Avea dusmani aici, la CERN, stii asta, dar asasinarea lui n-a a
vut nimic de-a face cu antimateria. Ne-am jurat unul altuia sa mai pastram secre
tul pentru cteva luni, pna ce aveam sa fim gata.
- Si esti sigura ca tatal tau si-a respectat promisiunea?
Vittoria se nfuriase:
- Tata a respectat juraminte si promisiuni mult mai grele dect asta!
- Iar tu n-ai spus nimanui?
- Binenteles ca nu!
Kohler rasufla greu, apoi vorbi rar, ca si cum si-ar fi ales cuvintele cu gr
ija:
- Sa presupunem totusi ca cineva a aflat. Si sa mai presupunem ca a reusit c
ineva sa intre aici, n laborator. Ce crezi ca ar fi putut cauta? Avea tatal tau n
otite aici? Vreo documentatie cu privire la procesul tehnologic?
- Domnule director, am avut suficienta rabdare. Acum vreau si eu niste raspu
nsuri. Tot mi vorbesti despre o intrare prin efractie, dar ai vazut scanerul de r
etina. Tatal meu a fost foarte atent cu privire la pastrarea secretului si a sig
urantei n laborator.
- Fa-mi pe plac! izbucni Kohler, lund-o prin surprindere. Ce ar putea lipsi d
e aici?
- N-am idee!
Vittoria cerceta ncaperea cu priviri furioase. Toate esantioanele de antimate
rie se aflau la locul lor. Biroul tatalui ei era n perfecta ordine.
- N-a intrat nimeni aici, declara ea n cele din urma. Totul e n regula aici, s
us.
Kohler o privi surprins:
- Aici, sus?
Vittoria rostise cuvntul fara a-si da seama, instinctiv.
- Da, aici, n laboratorul de sus.
- Vrei sa spui ca ati folosit si laboratorul de jos?
- Pentru depozitare.
Kohler se ntoarse spre ea, tusind din nou:
- Ati folosit camera Haz-Mat pentru depozitare? Depozitarea a ce?
"Materiale periculoase, ce altceva?!"
Vittoria si pierduse rabdarea:
- A antimateriei!
Kohler se ridica, sprijinindu-se de bratele scaunului.

- Mai exista si alte esantioane? De ce mama dracului nu mi-ai spus?

- Tocmai am facut-o! Si abia daca mi-ai dat ocazia sa vorbesc!
- Trebuie sa verificam si esantioanele acelea. Acum!
- Esantionul, l corecta Vittoria. E unul singur. Si e bine. Nimeni n-ar fi pu
tut...
- Numai unul? ezita Kohler. Si de ce nu-i aici, sus?
- Tata voia sa-l pastreze jos, mai adnc n subteran, ca o masura de precautie;
este mai mare dect celelalte.
Schimbul de priviri alarmate dintre director si Langdon nu-i scapa fiziciene
i.
- Ati creat un esantion mai mare de cinci sute de nanograme?
- A fost necesar, spuse Vittoria pe un ton defensiv. Trebuia sa demonstram c
a pragul investitii/randament putea fi trecut n siguranta.
Principala problema n cazul noilor surse energetice era de fiecare data una d
e tip investitii raportate la randament: ce suma trebuia cheltuita pentru obtine
rea combustibilului. Construirea unei sonde pentru extragerea unui singur baril
de titei nu ar fi fost o afacere buna. Daca aceeasi sonda, cu un minimum de chel
tuieli, putea extrage milioane de barili de petrol, atunci era cu totul altceva.
Aceeasi era situatia si n cazul antimateriei. Activarea a douazeci si cinci de k
ilometri de electromagneti pentru obtinerea unei cantitati infime de antimaterie
consuma mai multa energie dect furniza antimateria respectiva. Pentru a demonstr
a ca noua tehnologie era viabila si eficienta, trebuia sa se creeze esantioane m
ai mari.
Desi Leonardo Vetra ezitase, Vittoria l ndemnase si insistase pentru a obtine
o mostra substantiala. i argumentase ca, daca vor ca antimateria sa fie luata n se
rios, era nevoie sa dovedeasca doua lucruri. n primul rnd, ca puteau fi produse ca
ntitati eficiente din punct de vedere al costurilor. n al doilea rnd, ca exista po
sibilitatea stocarii n deplina siguranta a esantioanelor. Avusese cstig de cauza n
cele din urma si tatal ei acceptase, desi cu inima strnsa. Insistase nsa asupra ne
cesitatii de a pastra secretul si deplina siguranta a mostrelor. Antimateria - i
nsistase Vetra - trebuie depozitata n Haz-Mat, o nisa sapata n granit, cu douazeci
si cinci de metri mai n adnc dect laboratorul principal. Esantionul urma sa fie se
cretul lor si numai ei doi aveau acces la el.
- Vittoria! insista Kohler, cu vocea ncordata. Ct de mare este esantionul pe c
are l-ati creat?
Fiziciana simti o placere rautacioasa; stia ca raspunsul ei l va ului chiar s
i pe marele Maximilian Kohler. Vazu n fata ochilor antimateria de dedesubt - o pr
iveliste incredibila. Suspendata n interiorul conteinerului, perfect vizibila cu
ochiul liber. Aceasta nu mai era o frntura microscopica, ci o picatura dolofana.
Trase adnc aer n piept si raspunse:
- Un sfert de gram.
Fata lui Kohler deveni alba ca varul:
- Poftim? Un sfert de gram? spuse el, prada unui nou acces de tuse. Asta nsea
mna... aproape cinci kilotone!
Kilotone! Vittoria ura acest cuvnt; ea si tatal ei nu-l foloseau niciodata. O
kilotona era egala cu 1 000 de tone metrice de TNT.
Kilotona era o masura pentru armament. ncarcatura. Forta distructiva. Ea si t
atal ei vorbeau n termeni de electron-volti si juli - energie constructiva.
- Atta antimaterie ar putea distruge absolut totul pe o raza de un kilometru!
exclama Kohler.
- Da, daca ar fi anihilata toata odata - ceea ce n-ar face nimeni!
- Cu exceptia cuiva care nu stie. Sau daca sursa de putere ar ceda.
Directorul se ndrepta deja spre ascensor.
- Tocmai de aceea tata a amplasat esantionul n Haz-Mat, cu o sursa de putere
sigura si un sistem de securitate dublu.
Kohler se ntoarse spre ea, cu speranta n priviri:
- Aveti un sistem de siguranta suplimentar la Haz-Mat?
- Da. Un al doilea scanner de retina.
Kohler rosti numai doua cuvinte:
- Jos! Acum!

Ascensorul de marfa cobora n viteza, ca o piatra.

nca douazeci si cinci de metri n adncul pamntului.
Vittoria simtea acut spaima celor doi barbati de lnga ea. Fata, de obicei lip
sita de emotii a lui Kohler era acum ncordata. "Stiu, spuse n sinea ei, ca esantio
nul este urias, dar precautiile pe care le-am luat sunt..."
Liftul se opri.
Usile se deschisera si Vittoria o lua nainte, pe culoarul slab luminat. n fata
, la capatul acestuia, se zarea o usa uriasa de otel. HAZ-MAT. Scanerul de retin
a de lnga usa era la fel cu cel de sus. Vittoria se apropie. Atenta, si alinie och
iul n dreptul lentilei.
Se trase napoi. "Ceva nu era n regula. Lentila de obicei imaculata era patata,
mnjita cu ceva ce semana a... snge?" Nedumerita, se ntoarse spre cei doi barbati,
dar privirea ei se lovi de doua chipuri de ceara. Langdon si Kohler erau albi la
fata si priveau fix un punct aflat la picioarele ei.
Vittoria le urma privirea... n jos.
- Nu! striga profesorul, repezindu-se la ea.
Dar era prea trziu.
Vittoria zari obiectul de pe podea. Era ceva deopotriva bizar si totusi foar
te cunoscut, familiar.
Totul dura doar o clipa.
Apoi, cu o oroare imensa, si dadu seama. Holbndu-se la ea de pe podea, aruncat
ca un gunoi, era un ochi de om. Vittoria ar fi recunoscut culoarea aceea ca de
aluna oriunde.

24
Tehnicianul nsarcinat cu securitatea si tinu respiratia, n vreme ce superiorul
sau i se apleca peste umar, studiind sirul de monitoare. Un minut se scurse.
"Tacerea comandantului era ceva de asteptat", si spuse tehnicianul. Superioru
l lui era un om care respecta protocolul n mod ferm si rigid. La urma urmei, nu a
junsese la comanda uneia dintre cele mai de seama forte de securitate din lume,
vorbind mai nti si apoi gndind.
"Dar oare la ce se gndeste?"
Obiectul pe care-l vedeau pe ecranul monitorului era un fel de conteiner - u
n recipient cu pereti transparenti. Restul era mai dificil de identificat.
n interiorul conteinerului, ca prin cine stie ce efect special, un strop de l
ichid cu aspect metalic parea sa pluteasca suspendat n aer. Picatura aparea si di
sparea n luminita rosie, care clipocea a unui afisaj digital n continua scadere, c
are facea ca tehnicianului sa i se faca pielea de gaina.
- Poti sa micsorezi contrastul? ntreba comandantul, lundu-l pe tehnician prin
surprindere.
Acesta se conforma si imaginea paru sa se lumineze putin. Comandantul se apl
eca pentru a privi mai ndeaproape ceva ce devenise vizibil la baza conteinerului.
Tehnicianul studie si el noua aparitie. Lnga afisajul electronic, abia zarind
u-se, se afla un acronim. Patru litere de tipar ce luceau n izbucnirile intermite
nte de lumina.
- Rami aici, zise comandantul. Nu spune nimanui nimic. Ma ocup eu de asta.

25
Haz-Mat. Cincizeci de metri n subteran.
Vittoria Vetra se mpletici, aproape caznd peste scanerul de retina. Simti cum
americanul se repede pentru a o prinde. Pe podea, la picioare, ochiul tatalui ei
o privea. Simti ca i se taie respiratia. "I-au scos ochiul!" Totul n jur ncepu sa

se nvrta o data cu ea. Kohler era n spatele ei, aproape, si vorbea. Langdon o ajut
a sa se apropie de usa. Ca ntr-un vis, se pomeni privind n scaner. Mecanismul piui
.
Usa se deschise.
Pe fondul terorii strnite de ochiul tatalui ei, Vittoria simti prima lovitura
a ororii ce-o astepta nauntru. Cnd si plimba privirile ncetosate prin ncapere, si da
u seama ca se dezlantuie cosmarul. n fata ei, unicul podium de rencarcare era gol.
Conteinerul disparuse! i scosesera ochiul tatalui ei pentru a-l fura. Implica
tiile erau prea ample pentru a-si da acum seama. Totul se ntorsese mpotriva lor. E
santionul care urma sa demonstreze ca antimateria constituia o sursa de energie
sigura si viabila fusese furat. "Dar nimeni nu stia despre existenta lui!" Si to
tusi, adevarul nu putea fi negat. Cineva aflase, iar Vittoria nu-si putea imagin
a cine. Nici chiar Kohler, despre care se spunea ca stie tot ce misca la CERN, h
abar n-avusese de proiect, acest lucru era limpede.
Tatal ei era mort. Asasinat pentru geniul lui.
Pe lnga durerea care-i nclestase inima, o noua emotie ncepu sa iasa la suprafat
a. Chiar mai rea. Covrsitoare. Vinovatia. O vinovatie incontrolabila, coplesitoar
e. Ea fusese cea care-l convinsese pe Leonardo Vetra sa creeze esantionul... des
i el nu voise initial. Si acum fusese ucis din aceasta cauza.
"Un sfert de gram..."
La fel ca orice tehnologie - focul, praful de pusca, motorul cu combustie in
terna - daca ajungea pe mini gresite, antimateria putea fi letala. Extrem! Antima
teria era o arma mortala. Puternica si de neoprit. Odata desprins din locasul lu
i de alimentare de la CERN, conteinerul se apropia de un sfrsit inexorabil. Angre
najul se pusese n miscare.
Iar cnd timpul va expira...
O lumina orbitoare. Un bubuit asurzitor. Incinerare instantanee. Doar exploz
ia... si un crater gol ramas n urma. Un crater urias.
Ideea ca geniul pasnic al tatalui ei avea sa fie utilizat ca arma de distrug
ere i otravea sngele. Antimateria era arma ideala a teroristilor. Nu avea componen
te metalice si deci putea fi trecuta fara probleme prin detectoarele de metale,
nu avea compusi chimici si deci cinii nu i puteau da de urma, nu putea fi dezactiv
ata chiar daca autoritatile ar fi reusit sa localizeze conteinerul. Numaratoarea
inversa ncepuse...
***
Langdon nu stia ce altceva sa faca. si scoase batista si o ntinse pe podea, pe
ste ochiul lui Leonardo Vetra. Vittoria sedea n pragul laboratorului, cu chipul d
escompus de panica si durere. ncerca sa se apropie din nou de ea, dar Kohler inte
rveni:
- Domnule Langdon...
Cu figura lipsita de orice expresie, directorul i facu semn sa vina mai aproa
pe, astfel nct ea sa nu-i poata auzi. Fara tragere de inima, Langdon se supuse.
- Dumneavoastra sunteti specialistul, ncepu Kohler n soapta. Vreau sa stiu ce
intentioneaza ticalosii astia de Illuminati sa faca, o data ce au luat antimater
ia.
Profesorul ncerca sa se concentreze. n ciuda haosului creat de aceasta situati
e, prima sa reactie era una logica: respingere. Kohler nu facea dect supozitii. S
upozitii absurde.
- Illuminati au disparut, domnule director. Sunt sigur de acest lucru. Crima
asta poate nsemna orice - poate chiar ca un alt angajat al CERN care a aflat des
pre descoperirea domnului Vetra a considerat proiectul prea periculos pentru a f
i continuat.
Kohler l privi buimac:
- Credeti ca asta e o crima de constiinta, domnule Langdon?! Absurd! Cel car
e l-a ucis pe Leonardo nu a vrut dect un singur lucru: esantionul de antimaterie.
Si sunt convins ca au planuri mari cu el.
- Va referiti la terorism.
- Exact.

- Dar Illuminati nu erau teroristi.

- Spuneti-i asta lui Leonardo Vetra.
Langdon resimti dureros adevarul ultimei afirmatii. Fizicianul fusese nsemnat
cu simbolul confreriei Illuminati. "Dar de unde aparuse?" Simbolul sacru parea
prea dificil de reprodus pentru ca cineva sa-l foloseasca doar cu scopul de a-si
ascunde urmele si a ndrepta banuielile n alta parte. Trebuia sa existe o alta exp
licatie.
Din nou, Langdon ncerca sa ia n calcul imposibilul."Daca Illuminati erau nca ac
tivi si daca ei furasera antimateria, ce intentioneaza? Catre ce tinta s-ar ndrep
ta?" Mintea i oferi instantaneu raspunsul, dar partea aceea rationala din el l alu
nga pe loc. ntr-adevar, confreria avea un inamic declarat, evident, dar un atac t
erorist pe scara larga mpotriva acestui inamic era de neconceput. Da, Illuminati
ucideau oameni, dar indivizi aparte, tinte atent selectate; distrugerea n masa er
a cu totul altceva. Si totusi... un astfel de plan ar avea o semnificatie mai de
graba mareata: antimateria, cea mai de seama realizare stiintifica, folosita pen
tru a distruge...
Langdon refuza sa accepte o asemenea idee absurda.
- Exista, spuse el pe neasteptate, o alta explicatie logica, pe lnga cea a te
rorismului.
Kohler l privi tacut, n mod evident curios, si profesorul ncerca sa-si puna ord
ine n gnduri. Illuminati detinusera totdeauna o putere uriasa gratie mijloacelor f
inanciare. Controlasera banci. Avusesera n proprietate lingouri de aur. Se spuses
e chiar ca detinusera cea mai valoroasa piatra pretioasa din lume, diamantul Ill
uminati - o nestemata perfecta, de dimensiuni uriase.
- Banii, rosti el ferm. Antimateria ar fi putut fi furata pentru a fi comerc
ializata.
Kohler l privi, incredul:
- Scopuri financiare? Si unde, ma rog, ar putea ei sa vnda un strop de antima
terie?
- Nu ma refer la esantion, ci la tehnologie, care valoreaza probabil o avere
. Poate ca cineva a furat esantionul pentru a-l studia si a ncerca sa-i identific
e tehnologia de obtinere.
- Spionaj industrial? Dar bateria se descarca n douazeci si patru de ore! Cer
cetatorii aceia ar fi facuti praf nainte de a apuca sa studieze ceva.
- Poate ca o rencarca nainte de a exploda. Poate ca vor construi un podium de
alimentare ca acestea de aici, de la CERN.
- n douazeci si patru de ore? Chiar daca ar fi furat planurile, construirea u
nui rencarcator ar dura luni de zile, nu ore!
- Are dreptate, interveni Vittoria cu voce scazuta.
Ambii barbati se ntoarsera spre ea. Fiziciana se apropie de ei, cu mersul la
fel de tremurat ca si glasul:
- Are dreptate. Nimeni nu ar putea construi un alimentator n timp util; numai
interfata ia cteva saptamni. Filtrele de flux, servobobinele, aliajele de forta toate calibrate la gradientul energetic specific amplasamentului.
Langdon se ncrunta. Era clar: un recipient pentru antimaterie nu era ceva pe
care sa-l bagi pur si simplu n priza si gata. Odata scos din CERN, conteinerul po
rnise pe un drum de douazeci si patru de ore, cu sens unic, spre distrugere.
Astfel ca nu mai ramnea dect o singura, tulburatoare, concluzie.
- Trebuie sa chemam Interpolul, spuse Vittoria cu o voce pe care ea nsasi abi
a si-o recunoscu. Trebuie sa anuntam autoritatile. Imediat.
- n nici un caz, replica directorul.
Cuvintele lui o nghetara:
- Nu? Ce vrei sa spui cu asta?
- Tu si tatal tau m-ati pus ntr-o situatie extrem de dificila.
- Domnule director, avem nevoie de ajutor. Trebuie sa gasim conteinerul si s
a-l aducem napoi nainte de a se ntmpla ceva. Avem o responsabilitate!
- Avem responsabilitatea de a gndi! o ntrerupse Kohler cu duritate n glas. Situ
atia asta ar putea avea repercusiuni foarte, foarte grave pentru CERN.
- Te ngrijoreaza reputatia institutiei?! Stii ce ar putea face conteinerul ac
ela dintr-un oras? Are o raza de actiune de un kilometru! Cartiere ntregi!

- Poate ca tu si tatal tau ar fi trebuit sa va gnditi la asta nainte de a crea

esantionul.
Vittoria simti ca ramne fara aer:
- Dar... dar... ne-am luat toate precautiile necesare!
- Dupa cum se vede, nu!
- Dar nimeni nu stia despre antimaterie!
Tnara si dadu seama de absurditatea argumentului sau; desigur ca stia cineva.
Cineva aflase.
Ea nsa nu spusese nimanui, ceea ce nsemna ca existau numai doua explicatii pos
ibile. Fie ca tatal sau se destainuise cuiva fara a-i spune ei - ceea ce nu avea
nici un sens, fiindca Leonardo era cel care insistase ca amndoi sa jure ca vor p
astra secretul - fie ca i urmarise cineva. "Telefonul mobil, poate? Vorbisera de
cteva ori n timpul calatoriilor ei. Spusesera oare vreodata prea multe? Posibil. A
poi, mai era si posta electronica. Dar fusesera amndoi discreti, nu-i asa? Sistem
ul de securitate al CERN? Cineva i monitorizase fara stirea lor?" Vittoria si dade
a seama nsa ca nimic din toate astea nu mai conta acum. Faptul era consumat. "Tat
a e mort."
Gndul i dadu un val de energie. si scoase telefonul mobil din buzunarul pantalo
nilor scurti.
Kohler se repezi la ea tusind violent, cu fulgere de mnie n ochi:
- Pe cine... vrei sa suni?
- Centrala telefonica a CERN. Sa ne faca legatura cu Interpolul.
- Gndeste-te! striga Kohler cu vocea sugrumata. Esti chiar att de naiva? Conte
inerul poate fi acum oriunde n lume! Nici o institutie nu se poate mobiliza sufic
ient de repede pentru a-l gasi la timp.
- Si atunci stam cu minile n sn?
Vittoria nu se simtea bine scind un om cu sanatatea att de subreda, nsa director
ul avea un comportament asa de bizar, nct aproape ca nici nu-l mai recunostea.
- Ba da, dar facem lucruri inteligente, replica el. Nu punem n pericol reputa
tia CERN implicnd niste autoritati care oricum nu ne pot fi de nici un ajutor. nca
nu. Deocamdata, trebuie sa ne gndim bine.
Vittoria stia ca exista o logica n spusele directorului, dar mai stia si ca l
ogica, prin definitie, era o scuza pentru lipsa de responsabilitate morala. Tata
l ei si dedicase viata respectarii moralei - stiinta pasnica, etica, ncredere n fap
tul ca omul este n esenta bun... Si ea credea n aceste lucruri, dar le percepea n t
ermeni de karma. ntorcndu-se cu spatele spre Kohler, si deschise mobilul.
- Nu poti face una ca asta! replica el.
- ncearca sa ma opresti!
Kohler nu schita nici un gest.
Dupa o clipa, Vittoria si dadu seama de ce: aici, n subteran, telefonul nu ave
a semnal. Furioasa la culme, porni spre ascensor.

26
Hassassin-ul ajunse la capatul tunelului de piatra. Torta nca mai ardea puter
nic, fumul ei amestecndu-se cu mirosul muschiului de pe ziduri si cu aerul statut
. n jur domnea tacerea. Usa de fier care i bloca drumul parea tot att de veche ca s
i tunelul, ruginita, dar nca solida. Astepta n ntuneric, ncrezator.
Era aproape timpul.
Janus i promisese ca din interior cineva i va deschide usa. Hassassin-ul se mi
nuna de iscusinta tradarii. Ar fi asteptat si toata noaptea la aceasta usa pentr
u a-si duce sarcina la bun sfrsit, dar stia ca nu va fi nevoie; doar lucra pentru
niste oameni hotarti.
Cteva minute mai trziu, exact la ora stabilita, se auzi zornaitul unor chei gr
ele de cealalta parte a usii: scrsnetul metalului pe metal, n vreme ce ncuietorile
multiple erau descuiate. Una cte una, broastele masive se deschisera, scrtind de pa
rca nu mai fusesera unse de secole. n sfrsit, toate cele trei ncuietori cedara.
Apoi, liniste.

Hassassin-ul astepta rabdator cinci minute, exact asa cum i se spusese. Apoi
, cu sngele pulsndu-i nebuneste, mpinse. Usa de metal se deschise.

27
- Vittoria, n-am sa-ti permit!
Vocea lui Kohler hria si suiera din ce n ce mai rau, pe masura ce ascensorul ur
ca.
Tnara se feri de el. Voia putina izolare, voia ceva familiar n locul asta care
, dintr-o data, nu mai parea familiar. Dar stia ca nu va avea parte de ele. Deoc
amdata, trebuia sa-si ascunda durerea si sa actioneze. "Sa ajung la un telefon."
Robert Langdon statea alaturi de ea, tacut ca de obicei. Vittoria renuntase
sa se mai ntrebe cine o fi omul. "Un specialist?!" Kohler n-ar fi putut fi mai va
g dect att. "Domnul Langdon ne poate ajuta sa-l gasim pe ucigasul tatalui tau." Pna
acum nu i fusese de nici un ajutor. Compasiunea si amabilitatea sa pareau reale,
nsa individul ascundea n mod clar ceva. De fapt, amndoi ascundeau, nu numai el.
Kohler i vorbea iarasi:
- Ca director al CERN, sunt raspunzator pentru viitorul stiintei. Daca trans
formi aceasta situatie ntr-un incident international si CERN are de suferit...
- Viitorul stiintei? izbucni Vittoria. Chiar crezi ca ai sa scapi de respons
abilitate negnd ca antimateria provine de la CERN? Chiar ai de gnd sa ignori vieti
le pe care le punem n pericol?
- Nu noi le punem n pericol, o corecta Kohler. Tu le-ai pus. Tu si tatal tau.
Tnara si ntoarse privirile.
- Ct despre periclitarea vietilor, relua directorul, exact despre asta este v
orba, despre viata. Stii ca tehnologia de obtinere a antimateriei are implicatii
enorme pentru viata pe Pamnt. Daca CERN va fi distrus de scandalul iscat, toata
lumea va avea de pierdut. Viitorul omenirii este hotart n locuri precum CERN, de s
avanti ca tine si ca tatal tau, care lucreaza pentru a solutiona problemele viit
orului.
Vittoria mai auzise tirada despre "stiinta ca Dumnezeu" a lui Kohler si nici
odata nu se lasase impresionata. Stiinta nsasi cauzase jumatate din problemele pe
care acum ncerca sa le rezolve. "Progresul" era cea mai rea boala a Mamei Terra.
- Dezvoltarea stiintifica implica riscuri, perora Kohler n continuare, si ntot
deauna a fost asa. Programele spatiale, cercetarile genetice, medicina - greseli
se fac n toate domeniile. Stiinta trebuie sa supravietuiasca propriilor erori, c
u orice pret. Pentru binele tuturor.
Vittoria era uimita de abilitatea directorului de a cntari argumentele morale
cu o pura detasare stiintifica. Intelectul sau parea a nu avea absolut nimic n c
omun cu spiritul, cu eul sau.
- Crezi cumva ca institutul pe care l conduci este att de necesar pentru viito
rul planetei, nct ar trebui sa renuntam la orice responsabilitate morala?
- Nu vorbi despre morala cu mine! Ati depasit o limita atunci cnd ati creat a
cel esantion si ati pus n pericol ntreaga institutie. Eu ncerc sa protejez nu numai
locurile de munca ale celor trei mii de angajati ai nostri, ci sa apar si reput
atia tatalui tau. Gndeste-te la el. Un om ca Leonardo Vetra nu merita sa ramna n co
nstiinta oamenilor ca inventatorul unei arme de distrugere n masa.
Vittoria simti ca sagetile directorului si-au atins tinta. "Eu sunt cea care
l-a convins pe tata sa creeze esantionul. Vina este a mea!"
Cnd usa se deschise, Kohler nca mai vorbea. Vittoria iesi din lift, si scoase t
elefonul si ncerca din nou. Tot n-avea semnal. "La naiba!" Se ndrepta spre usa.
- Vittoria, opreste-te! striga directorul cu un suier astmatic si se grabi s
-o urmeze. Ia-o mai ncet! Trebuie sa discutam.
- Basta di parlare!1
- Gndeste-te la tatal tau! Ce ar face el?

Tnara nu se opri.
- Vittoria, n-am fost ntrutotul sincer cu tine.
Parca fara voia ei, pasii i se rarira.
- Nu stiu ce-a fost n mintea mea, continua directorul. ncercam doar sa te prot
ejez. Spune-mi ce vrei. Trebuie sa colaboram.
Vittoria se opri, dar nu ntoarse capul:
- Vreau sa gasim antimateria. Si vreau sa aflu cine mi-a ucis tatal.
Kohler ofta:
- Vittoria, stim deja cine l-a ucis pe tatal tau. mi pare rau.
Acum, tnara se ntoarse:
- Poftim?
- Nu stiam cum sa-ti spun. Este greu sa...
- Stii cine l-a ucis pe tatal meu?
- Avem o idee bine fondata, da. Ucigasul a lasat n urma un fel de carte de vi
zita. Din acest motiv l-am chemat pe domnul Langdon. Grupul care a revendicat as
asinatul este specialitatea domniei sale.
- Grupul? Un grup terorist?
- Vittoria, au furat un sfert de gram de antimaterie!
Tnara si ntoarse privirile spre profesorul care astepta n celalalt capat al ncape
rii. Totul parea sa capete sens acum. "Asta explica n parte secretomania lor." Er
a uimita ca nu-si daduse seama mai devreme. La urma urmei, Kohler chemase autori
tatile. Pe cele potrivite. Acum parea clar. Robert Langdon era american, un tip
conservator, dintr-o bucata si, n mod evident, inteligent. "Ce altceva ar fi putu
t fi?" Dintr-o data, simti un val de speranta si se ntoarse spre el:
- Domnule Langdon, vreau sa stiu cine l-a ucis pe tatal meu. Si mai vreau sa
stiu daca agentia dumneavoastra poate gasi antimateria.
- Agentia mea? bigui profesorul.
- Esti de la CIA, presupun.
Kohler interveni:
- Domnul Langdon este profesor de istoria artei la Universitatea Harvard.
Vittoria simti cum un val de gheata o cuprinde.
- Profesor de... arta?
- Este specialist n simbolistica diverselor culte. Vittoria, credem ca tatal
tau a fost ucis de un cult satanic.
Fiziciana auzi cuvintele, nsa sensul lor parea sa nu-i patrunda n minte. "Un c
ult satanic!"
- Grupul care revendica responsabilitatea se autointituleaza Illuminati.
Vittoria se uita cnd la unul, cnd la altul, ntrebndu-se daca totul nu era cumva
doar un soi de gluma perversa:
- Illuminati? Acei Illuminati din Bavaria?
Kohler o privi ncremenit:
- Adica ai auzit despre ei?
Tnara simti cum lacrimi de frustrare i mpnzesc ochii:
- Illuminati din Bavaria: Noua Ordine Mondiala. Jocurile pe computer ale lui
Steve Jackson. Jumatate dintre baietii de aici le joaca pe Internet. Dintr-o da
ta vocea i se frnse: Dar nu nteleg...
Kohler i arunca lui Langdon o privire nedumerita, iar acesta ncuviinta:
- Un joc popular. O veche confrerie care pune stapnire pe planeta. Semiistori
c. Nu stiam ca a ajuns si n Europa.
- Ce tot vorbiti acolo? izbucni ea. Illuminati? E doar un joc pe computer!
- Vittoria, interveni Kohler, Illuminati este grupul care a revendicat ucide
rea tatalui tau.
ncercnd din toate puterile sa-si retina lacrimile, tnara se stradui sa se contr
oleze si sa evalueze situatia n mod logic. Dar cu ct se concentra mai tare, cu att n
telegea mai putin. Tatal ei fusese asasinat. La CERN se nregistrase o grava ncalca
re a securitatii. Undeva n lume se afla o bomba cu ceas, iar ea era responsabila
pentru acest lucru. Si, n plus, directorul apelase la un profesor de arta pentru
a-i ajuta sa localizeze o confrerie legendara a satanistilor.
Dintr-o data, se simti singura. Dadu sa plece, dar Kohler i taie calea si dus
e o mna la buzunar. Scotnd o coala de hrtie mototolita, i-o ntinse.

Vittoria se trase napoi ngrozita, la vederea faxului.

- L-au marcat, sopti directorul. I-au nfierat pieptul.

28
Secretara Sylvie Baudeloque era deja ngrozita. Se foia fara astmpar n fata biro
ului gol al lui Kohler. "Pe unde naiba umbla omul asta? Si ce sa fac eu?"
Ziua fusese una foarte bizara. Desigur, orice zi de lucru pentru Maximilian
Kohler putea deveni stranie, dar directorul fusese azi ntr-o forma de zile mari.
- Gaseste-mi-l pe Leonardo Vetra! i ceruse de dimineata, cnd venise la birou.
Constiincioasa, Sylvie i trimisese apeluri pe pager, i telefonase si i expedias
e cteva e-mail-uri. Nimic.
Asa ca directorul pornise n tromba, probabil pentru a-l gasi el nsusi pe Vetra
. Cnd revenise, dupa cteva ore, Kohler nu arata deloc bine - nu ca ar fi aratat vr
eodata cu adevarat bine, dar acum parea mai rau dect de obicei. Se ncuiase n biroul
sau si secretara l auzea prin usa folosind modemul, faxul, telefonul. Apoi pleca
se din nou n aceeasi viteza si de atunci nu se mai ntorsese.
Sylvie se hotarse sa ignore aceste toane, considerndu-le doar un alt episod di
n melodrama kohleriana, dar ncepu sa se ngrijoreze cnd directorul nu revenise pentr
u injectiile zilnice; starea sanatatii sale impunea administrarea unui tratament
regulat si ori de cte ori directorul se abatea de la el, rezultatele erau dintre
cele mai neplacute: soc respirator, accese de tuse si o alergatura nebuna a per
sonalului sanitar. Uneori Sylvie si spunea ca Maximilian Kohler dorea sa se omoar
e.
Se gndi sa-l cheme pe pager, dar stia ca orgoliul lui nu accepta dadaceala. S
aptamna trecuta se nfuriase att de rau cnd un colaborator i aratase putina compasiune
, nct se ridicase pe picioarele-i tremurnde si aruncase cu o mapa n capul omului. "R
egele" Kohler putea fi surprinzator de agil cnd era piss2.
n momentul de fata nsa, grija pentru sanatatea lui Kohler trecuse pe planul al
doilea, fiind nlocuita de o problema mult mai presanta. Cu cinci minute n urma o
sunase o centralista agitata, care i spusese ca are un apel urgent pentru directo
r.
- Nu este disponibil, replicase Sylvie.
Apoi centralista CERN i spusese de la cine era apelul, iar secretara rsese cu
jumatate de gura:
- Si identitatea apelantului poate fi confirmata...? nteleg. Bine. mi poti spu
ne despre ce este...?
Auzind raspunsul, Sylvie ofta:
- Nu. n regula. Spune-i sa astepte. l voi gasi imediat pe domnul director. Da,
nteleg. Ma voi grabi.
Dar nu reusise sa-l gaseasca. Sunase de trei ori pe telefonul lui mobil si d
e fiecare data primise acelasi mesaj: "Abonatul contactat nu este n zona de acope
rire".
"n afara zonei? Dar ct de departe putuse sa plece?" Asa ca Sylvie l apelase pri
n pager. De doua ori. Fara raspuns. Asa ceva nu-i statea n fire directorului. i tr
imisese apoi un e-mail pe laptop. Nimic! De parca omul disparuse de pe fata pamnt
ului.
Furios, iritat, n franceza n original.
"Si eu ce fac acum?" se ntreba secretara.
n afara de a pleca ea nsasi sa-l caute prin tot complexul, Sylvie stia ca nu m
ai exista dect o singura modalitate de a-l contacta. Nu va fi deloc multumit, nsa
tipul de la telefon nu era unul pe care sa-l lasi sa astepte. Si, dupa cum se pa
rea, nici nu ar fi acceptat sa i se spuna ca directorul nu putea fi gasit.
Surprinsa de ndrazneala ei, Sylvie se hotar. Intra n biroul lui Kohler si se ap
ropie de o cutie de metal fixata pe zidul din spatele mesei de lucru. O deschise
, studie o clipa butoanele si l gasi repede pe cel bun.
Apoi trase adnc aer n piept si lua microfonul.

29
Vittoria nu-si amintea cum ajunsesera n liftul principal, dar acolo erau. Urc
au. Kohler se afla n spatele ei, respirnd din ce n ce mai greu. Privirea ngrijorata
a lui Langdon trecea parca prin ea fara a o vedea. i luase faxul din mna si-l puse
se n buzunarul hainei, departe de ochii ei, dar imaginea i ramasese nca vie n memori
e.
Lumea Vittoriei parea sa se piarda undeva n neguri. "Papa!" Mintea i zbura la
el; pentru o clipa, n oaza linistita a amintirilor, Vittoria era din nou mpreuna c
u tatal ei. Avea noua ani si se rostogolea la vale pe o coasta de deal, printre
flori de colt, cerul elvetian boltindu-se deasupra ei:
- Papa! Papa!
Leonardo Vetra rdea alaturi de ea:
- Ce este, ngeras?
- Papa! chicotise ea, cuibarindu-se lnga el. ntreaba-ma ce materie am!
- Dar ne distram att de bine, draguta mea! De ce sa-ti amintesc acum de scoal
a?
- Tu ntreaba-ma!
- Bine! Ce materie ai?
Vittoria ncepuse imediat sa rda:
- Ce materie? Toate materiile! Totul e materie! Pietrele! Copacii! Atomii! C
hiar si bursucii! Totul e materie!
El ncepuse sa rda:
- Tu ti-ai dat seama de asta?
- Sunt desteapta, nu?
- Mica mea Einstein!
Vittoria nsa se ncruntase:
- Avea un par caraghios! I-am vazut fotografia.
- Da, dar mintea i era ascutita. Ti-am povestit ce a demonstrat el, nu-i asa?
- Tata! exclamase ea, cu ochii mariti de teama. Nu! Ai promis!
- E = mc2! o gdilase el, jucaus. E = mc2.
- Nu vreau matematica! Ti-am spus, doar! Urasc matematica!
- Ma bucur c-o urasti. Fiindca fetele nu au voie sa nvete matematica.
Vittoria ncremenise:
- N-au voie?
- Desigur ca nu. Toata lumea stie asta. Fetele se joaca cu papusi. Baietii nv
ata matematica. Fetitele nu au nici o treaba cu matematica. Nici macar nu-mi est
e permis sa stau de vorba cu ele despre matematica.
- Ce?! Dar asta nu-i drept!
- Regulile sunt reguli. Nici un pic de matematica pentru fetite.
Vittoria i aruncase o privire teribila:
- Dar papusile sunt plicticoase!
- mi pare rau. Ti-as putea povesti despre matematica, dar, daca as fi prins..
.
Si Leonardo Vetra aruncase priviri tematoare n jur, spre dealurile pustii. Vi
ttoria se uitase si ea atenta n laturi si apoi soptise:
- Bine, povesteste-mi ncet.
Hurducaitul liftului o trezi din reverie. Vittoria deschise ochii. Tatal ei
disparuse.
Realitatea navali din nou n constiinta ei, ca o gheara de gheata. Ridica ochi
i spre Langdon. Compasiunea din privirile lui semana cu atingerea calda a unui ng
er pazitor, mai cu seama pe fondul imaginii reci a lui Kohler.
Un unic gnd ncepu sa-i sfredeleasca mintea, neobosit:
"Unde este antimateria?"
Cumplitul raspuns se afla la numai cteva clipe distanta.

30

"Maximilian Kohler este rugat sa sune imediat la biroul sau."

Lumina orbitoare a soarelui i izbi ochii atunci cnd usile liftului se deschise
ra si Langdon pasi n holul principal. nainte ca ecoul cuvintelor rostite la megafo
n sa se stinga, toate dispozitivele electronice de pe scaunul lui Kohler ncepura
sa piuie, sa tiuie si sa bipaie simultan. Pagerul. Telefonul. Laptopul. Director
ul privi cu aparenta surprindere luminitele intermitente. Ajunsese din nou n zona
de semnal.
- Domnul director Kohler este rugat sa sune la biroul sau!
Auzul numelui sau la statia de amplificare paru sa-l ia prin surprindere.
nalta ochii, cu un aer mnios, ce se transforma aproape imediat n ngrijorare. Pri
virile i se ncrucisara cu ale lui Langdon si ale Vittoriei. Cei trei ramasera o c
lipa nemiscati, de parca tensiunile dintre ei se dizolvasera, nlocuite de o unica
presimtire.
Kohler si desprinse telefonul mobil de pe bratul scaunului. Forma un numar de
interior si si nabusi un alt acces de tuse. Vittoria si Langdon asteptau.
- Eu sunt... Kohler, spuse directorul, cu o voce astmatica. Da? Am fost n sub
teran si n-am avut semnal.
Apoi asculta cteva clipe, ochii cenusii marindu-i-se treptat:
- Cine? Da, fa-mi legatura! Si dupa o pauza, relua: Alo? Sunt Maximilian Koh
ler. Director al CERN. Cu cine vorbesc?
Vittoria si Langdon priveau n tacere, n timp ce Kohler asculta.
- Ar fi preferabil, spuse directorul n cele din urma, sa nu vorbim despre ace
asta problema prin telefon. Vin acolo imediat. Dupa un nou acces de tuse, contin
ua: Ne ntlnim... la... Aeroportul Leonardo da Vinci. n patruzeci de minute.
Directorul parea ca nu-si mai poate controla respiratia. necndu-se, tusind, ab
ia reusi sa mai rosteasca:
- Localizati imediat conteinerul... Vin acum.
Apoi si nchise telefonul. Vittoria se apropie de el, dar Kohler nu mai putea v
orbi. Langdon privi cum tnara deschide din nou celularul si formeaza numarul infi
rmeriei. El nsusi se simtea ca o corabie la marginea unei furtuni: zgltit, dar deta
sat.
"Ne ntlnim la Aeroportul Leonardo da Vinci"! Cuvintele lui Kohler i rasunau nca n
minte.
Umbrele incerte care-i nnegurasera gndurile ntreaga dimineata se concretizara i
nstantaneu ntr-o imagine clara. nca prada unei vagi nedumeriri, simti cum o usa se
deschide undeva n interiorul lui... ca si cum un prag mistic ar fi fost depasit.
"Ambigrama. Preotul-om de stiinta ucis. Antimateria. Si acum... tinta." Aeropor
tul Leonardo da Vinci nu putea nsemna dect un singur lucru. ntr-o frntura de secunda
, Langdon si dadu seama ca tocmai trecuse de cealalta parte a barierei. Acum cred
ea.
"Cinci kilotone. Sa fie lumina!"
Doi infirmieri si facura aparitia, alergnd din celalalt capat al bolului, n uni
forme albe. ngenuncheara lnga Kohler si-i pusera pe fata o masca de oxigen, n timp
ce lucratorii aflati n trecere se oprisera si priveau.
Directorul inspira adnc de doua ori, si smulse masca si, nca gfind n cautarea aer
lui, privi spre Langdon si Vittoria:
- Roma.
- Roma? ntreba ea. Antimateria se afla n Roma? Cine a telefonat?
Figura lui Kohler era schimonosita, iar ochii i luceau, aposi:
- Elvetienii...
Dar se sufoca si infirmierii i pusera din nou masca. n vreme ce se pregateau s
a-l duca spre infirmerie, Kohler apuca bratul lui Langdon.
Profesorul ncuviinta cu o miscare a capului. Stia.
- Duceti-va... suiera directorul pe sub masca. Duceti-va... si sunati-ma...
Infirmierii i mpingeau deja scaunul.
Vittoria ramasese ncremenita, privindu-l cum se ndeparteaza. Apoi se rasuci sp
re Langdon:
- Roma? Dar... ce era cu elvetienii?

Langdon si puse o mna pe umarul ei, soptind abia auzit:

- Garda Elvetiana. Santinelele Cetatii Vaticanului.

31
Avionul X-33 se nalta si porni spre sud, spre Roma. La bord, Langdon sedea ta
cut. Ultimele cincisprezece minute se scursesera nvaluite parca ntr-o ceata deasa.
Acum, ca-i relatase Vittoriei totul despre Illuminati si despre ura acestora mpo
triva Vaticanului, amploarea situatiei ncepuse sa devina mai clara chiar si pentr
u el nsusi.
"Ce naiba fac eu aici? se ntreba. Ar fi trebuit sa ma ntorc acasa atunci cnd am
avut ocazia!" Undeva, n adncul sau, stia nsa ca aceasta ocazie nu va mai exista.
Logica l ndemnase frenetic sa plece napoi, la Boston. Si totusi, interesul prof
esional i nabusise ntr-un fel instinctul prudentei. Tot ce stiuse si crezuse despre
disparitia confreriei se dovedea acum o stralucita nselatorie, si o parte din fi
inta sa voia dovezi. De asemenea, mai era si acea problema de constiinta. Kohler
fiind bolnav, Vittoria ramasese singura, iar el si dadea seama ca, daca informat
iile pe care le detinea despre Illuminati i puteau fi de vreun folos, avea obliga
tia morala sa nu se dea la o parte.
Si totusi, mai era si altceva. Desi-i era rusine sa recunoasca, vestea privi
nd amplasarea antimateriei i strnise oroare nu numai prin prisma vietilor omenesti
periclitate, ci si din alt punct de vedere.
Arta.
Cea mai ampla colectie de arta a lumii statea acum pe o bomba cu ceas. Muzeu
l Vatican adapostea, n 1 407 sali, peste 60 000 de exponate nepretuite: Michelang
elo, da Vinci, Bernini, Botticelli. "Oare, la nevoie, ar fi fost posibila evacua
rea tuturor acestor opere de arta? Aproape sigur ca nu." Multe exponate erau scu
lpturi, extrem de grele si de voluminoase. Fara a mai tine seama ca unele dintre
cele mai de seama comori ale Vaticanului erau arhitecturale: Capela Sixtina, Ba
zilica San Pietro, celebra scara n spirala a lui Michelangelo, ce ducea spre Muso
Vaticano - nepretuite marturii ale geniului creator uman. "Oare ct timp a mai ram
as din cele douazeci si patru de ore ale conteinerului?"
- ti multumesc fiindca ai venit cu mine, i spuse Vittoria cu o voce moale.
Langdon se trezi din visare si ridica ochii. Tnara sedea n celalalt bord. Chia
r si n lumina fluorescenta att de "dura" din cabina, trupul ei iradia pace si stapn
ire de sine, ca o aura magnetica. Rasuflarea ei parea mai profunda acum, de parc
a n ea se aprinsese o scnteie, un instinct de autoconservare, o nevoie de dreptate
si de razbunare, alimentata de dragostea filiala.
Nu avusese timp sa-si schimbe pantalonii scurti si bluza fara mneci cu care s
e ntorsese din Baleare, iar acum pielea ei bronzata i se facuse ca de gaina n aeru
l rece al avionului. Instinctiv, Langdon si scoase haina si i-o ntinse.
- Cavalerism american? ntreba ea, dar accepta sacoul si-i multumi tacut.
Avionul strabatu o zona cu turbulente si Langdon simti un fior de spaima. Ca
bina lipsita de ferestre parea iarasi mica, nghesuita, si profesorul ncerca sa-si
imagineze ca se afla undeva, pe cmp, ntr-un spatiu deschis. ncercarea era ntr-un fel
ironica, stia acest lucru; la urma urmei, pe cmp, ntr-un spatiu deschis, se aflas
e atunci cnd se ntmplase. "Bezna care te zdrobeste..." si alunga amintirea din minte
. "Nu-i dect poveste veche!"
Vittoria l privea:
- Crezi n Dumnezeu, domnule Langdon?
Cuvintele ei l luara prin surprindere, iar tonul curios din vocea tinerei era
chiar mai descumpanitor dect ntrebarea n sine. "Ce vrea sa spuna? Auzi: daca cred n
Dumnezeu?" Sperase la un subiect de conversatie mai usor, asa, pentru trecerea
timpului n avion.
"O adevarata enigma spirituala, si spuse, asa ma considera prietenii." Desi s
tudiase ani de zile religia, Langdon nu era un tip religios. Respecta puterea cr
edintei, atitudinea binevoitoare a Bisericii, forta pe care religia o conferea a
numitor oameni... dar suprimarea intelectuala a nencrederii, imperativa pentru a

putea "crede" cu adevarat, fusese totdeauna un obstacol de netrecut pentru minte

a lui analitica.
- Vreau sa cred, se surprinse raspunznd.
Replica Vittoriei nu avea nici o nuanta critica sau de provocare:
- Si atunci, de ce n-o faci?
- Pai, nu-i chiar att de usor, surise el. Credinta impune veritabile salturi n
gol ale convingerilor - acceptarea mintala a miracolelor, a Imaculatei Concepti
i, interventiile divine... Si apoi, mai sunt si codurile de conduita. Biblia, Co
ranul, scrierile budiste... toate implica cerinte similare - si pedepse identice
. Toate sustin ca, daca nu traiesti conform unui cod anume de comportament, te p
aste iadul. Eu nu-mi pot imagina un Dumnezeu care sa actioneze astfel.
- Sper ca nu le permiti si studentilor sa ocoleasca ntrebarile asa cum ai fac
ut-o dumneata acum.
Replica ei l luase pe neasteptate:
- Poftim?
- Domnule Langdon, eu nu te-am ntrebat daca crezi n ceea ce spun oamenii despr
e Dumnezeu. Te-am ntrebat daca dumneata crezi n Dumnezeu. E o diferenta ntre cele d
oua. Scripturile nu-s altceva dect povesti... legende si relatari ale ncercarilor
omului de a-si satisface nevoia de a ntelege sensul lumii si al existentei. Nu ti
-am cerut sa faci o analiza a literaturii religioase. Voiam doar sa stiu daca tu
crezi n Dumnezeu. Cnd te uiti la cerul plin de stele, simti rasuflarea divina? Es
ti constient, n interiorul fiintei tale, ca privesti lucrarea lui Dumnezeu?
Langdon cugeta cteva clipe, tacut.
- Sunt prea indiscreta, se scuza Vittoria.
- Nu, doar ca...
- Sunt sigura ca n clasa dezbati mpreuna cu studentii probleme de credinta.
- Nenumarate.
- Si mi imaginez ca ti asumi de fiecare data rolul avocatului diavolului, pent
ru a incita opiniile pro si contra.
- Probabil ca experienta didactica nu ti-e straina, zmbi Langdon.
- Ba da, nsa am nvatat de la un adevarat maestru. Tata putea argumenta cu acee
asi usurinta pe ambele fete ale unei benzi Mobius.
Langdon rse, amintindu-si de ingenioasa alcatuire a benzii Mobius - un inel r
asucit de hrtie care, din punct de vedere tehnic, are o singura fata; el o vazuse
pentru prima data n lucrarile lui M. C. Escher.
- Pot sa-ti spun o ntrebare, doamna Vetra?
- Spune-mi Vittoria. "Doamna Vetra" parca ma mbatrneste.
Langdon suspina neauzit, deodata constient de propria vrsta.
- Vittoria, sunt Robert.
- Spuneai ceva despre o ntrebare.
- Da. Ca om de stiinta si fiica a unui preot catolic, ce crezi tu despre rel
igie?
Vittoria si dadu la o parte o suvita de par de pe frunte:
- Religia este ca limbajul sau vestimentatia. Acceptam doar variatii usoare
de la practicile cu care am fost nvatati. n esenta nsa, toti pretindem acelasi lucr
u. Ca viata are sens. Si ca i suntem recunoscatori Fortei care ne-a creat.
Langdon era intrigat:
- Sustii deci ca religia adoptata - crestina sau musulmana, de pilda - nu de
pinde dect de locul n care te-ai nascut?
- Mi se pare evident. Uita-te la distributia marilor religii pe glob.
- Asadar, credinta este ntmplatoare?
- Deloc. Credinta este universala. Modalitatile noastre specifice de a o ntel
ege si transpune sunt aleatorii. Unii dintre noi se roaga lui Iisus, altii se ndr
eapta spre Mecca, o a treia categorie studiaza particulele subatomice... n final n
sa, cu totii cautam Adevarul, acel adevar care este deasupra noastra si dincolo
de noi.
Langdon si-ar fi dorit ca si studentii lui sa se exprime la fel de clar. La
naiba, si-ar fi dorit ca el nsusi sa se exprime cu aceeasi claritate!
- Dar Dumnezeu? Crezi n Dumnezeu?
Dupa un moment lung de tacere, Vittoria raspunse:

- Stiinta mi spune ca Dumnezeu trebuie sa existe. Mintea mi spune ca niciodata

n-am sa-L pot ntelege. Iar inima mi spune ca nici nu trebuie s-o fac.
"Mai concis de-att nici nu se poate!"
- Asadar, crezi ca Dumnezeu este real, dar ca nu-L vom putea ntelege niciodat
a.
- O! N-o vom putea ntelege, replica ea, surznd. Indienii vostri din America au
dreptate.
- Mama Terra...
- Geea. Planeta e un organism viu, iar noi toti suntem celule, fiecare cu ro
lul sau specific. Interconectate. Sustinndu-se una pe cealalta. Si sustinnd ntregul
.
Privind-o Langdon simtea plpind n el ceva ce nu mai simtise de multa vreme. Och
ii ei aveau o limpezime ademenitoare... la fel ca puritatea ce-i razbatea din vo
ce.
- Domnule Langdon, as vrea sa-ti pun o alta ntrebare.
- Robert, o corecta el.
""Domnule Langdon" parca ma mbatrneste. Dar de fapt, chiar sunt batrn!"
- Daca ntrebarea mea nu te supara, Robert, cum de te-ai implicat n problema co
nfreriei Illuminati?
- Pai, banii au fost la mijloc.
Pe chipul Vittoriei se citi dezamagirea:
- Banii? Consultanta, vrei sa spui?
Langdon rse, dndu-si seama de confuzie:
- Nu! M-am referit la bani ca moneda.
Duse mna la buzunar, scoase un teanc de bancnote si extrase din el una de un
dolar.
- Am devenit fascinat de acest cult atunci cnd am aflat ca moneda americana e
ste plina de simboluri Illuminati.
Ochii Vittoriei se ngustara, parca nestiind daca sa-l ia n serios sau nu. Lang
don i ntinse bancnota:
- Uita-te pe spatele ei. Vezi Marea Pecete din stnga?
- Te referi la piramida?
- Exact. Stii ce legatura au piramidele cu istoria Statelor Unite?
Vittoria ridica din umeri.
- Exact! Absolut nici una.
- Si atunci, de ce este simbolul central al Marii Peceti a SUA?
- Asta e o poveste mai ciudata. Piramida este un simbol ocult ce reprezinta
o convergenta spre nalt, spre sursa suprema a iluminarii. Vezi ce se afla deasupr
a ei?
Vittoria studie bancnota:
- Un ochi ntr-un triunghi.
- Simbolul acesta se numeste trinacria. Ai mai vazut altundeva ochiul n triun
ghi?
- Pai, da, spuse ea dupa un moment de gndire. L-am mai vazut, dar nu stiu sig
ur...
- Este inscriptionat pe lojele masonice din lumea ntreaga.
- Simbolul acesta este masonic?
- Nu. Este Illuminati. Ei l numesc "delta stralucitoare" si l considera un ape
l la o schimbare luminata. Ochiul semnifica abilitatea confreriei de a se infilt
ra pretutindeni si de a supraveghea totul. Triunghiul stralucitor reprezinta ilu
minarea; totodata, asa se scrie litera greceasca delta, care este simbolul matem
atic pentru...
- Schimbare. Tranzitie.
Langdon surise:
- Uitasem ca discut cu un om de stiinta.
- Vrei sa spui deci ca Marea Pecete a SUA este un apel la o transformare lum
inata, atotvazatoare?
- Unii ar numi-o Noua Ordine Mondiala.
Vittoria l privi uimita, apoi ochii i se ndreptara din nou spre bancnota:
- Sub piramida scrie Novus... Ordo...

- Novus Ordo Seculorum. nseamna "Noua Ordine Laica".

- Laica, adica nereligioasa?
- Nereligioasa, exact. Expresia arata clar obiectivul Illuminati, dar contra
zice totodata textul nscris alaturi: In God we trust - "n Dumnezeu ne ncredem."
Tnara parea derutata:
- Dar cum au ajuns simbolurile astea pe cea mai puternica moneda a lumii?
- Majoritatea specialistilor cred ca a fost "opera" vicepresedintelui Henry
Wallace - un mason de rang nalt, care, n mod cert, avea relatii strnse cu Illuminat
i. Daca era un membru al confreriei sau era doar influentat de ea, nimeni nu sti
e. Dar Wallace a fost cel care i-a sugerat presedintelui alcatuirea Marii Peceti
.
- Cum? Si de ce ar fi acceptat presedintele sa...
- Presedintele n cauza era Franklin D. Roosevelt. Wallace i-a spus doar ca No
vum Ordum Seculorum se traduce prin New Deal3.
Vittoria parea sceptica:
- Si Roosevelt n-a mai aratat simbolul nimanui nainte de a cere Trezoreriei s
a-i imprime pe bancnote?
- N-a fost nevoie. El si Wallace se aveau ca fratii.
- Ca fratii?
- Uita-te ntr-o carte de istorie, zmbi Langdon. Franklin D. Roosevelt era un b
ine cunoscut mason.

32
Langdon si tinu rasuflarea n vreme ce avionul X-33 cobor n spirala deasupra Aero
portului international "Leonardo da Vinci". Vittoria sedea n fata lui, cu ochii nc
hisi, ca si cum s-ar fi straduit sa tina situatia sub control. Aeronava ateriza
si se ndrepta spre un hangar particular.
- mi pare rau pentru viteza redusa, se scuza pilotul. A trebuit sa frnez; exis
ta reglementari privind zgomotul n zonele populate.
Langdon si privi ceasul. Zburasera timp de treizeci si sapte de minute.
Pilotul deschise usa:
- mi spune si mie cineva ce s-a ntmplat?
Nici Vittoria si nici Langdon nu-i raspunsera.
- Bine, replica el, ntinzndu-se alene. mi pun muzica, dau drumul la aer conditi
onat si astept aici.
Soarele de dupa-amiaza trzie stralucea. Langdon si arunca peste umar sacoul de
tweed. Vittoria si ridica fata spre cer si trase adnc aer n piept, ca si cum razel
e soarelui i-ar fi putut transmite un fel de energie supranaturala.
"Ce ti-e si cu mediteranienii astia!" si spuse Langdon neauzit, deja asudat.
- mi pari cam marisor pentru desene animate! rosti Vittoria, fara a deschide
ochii.
- Poftim?
- Ceasul de la ncheietura. L-am remarcat cnd eram n avion.
Langdon rosi usor. Era obisnuit cu remarcele caustice la adresa ceasului sau
de mna. Exemplarul de colectie cu Mickey Mouse pe cadran era un cadou primit n co
pilarie de la parinti. n ciuda aspectului caraghios al soricelului ce indica ora
cu bratele ntinse n laturi, acesta era singurul ceas pe care-l purtase vreodata. R
ezistent la apa si fluorescent pe ntuneric, era perfect pentru turele de bazin not
sau pentru plimbarile pe aleile ntunecoase ale campusului, seara. Cnd studentii i
chestionau gusturile, le raspundea ca purta acel ceas pentru a-si aminti sa-si p
astreze mereu inima tnara.
- E ora sase.
Vittoria ncuviinta n tacere, tot cu ochii nchisi:
- Cred ca vine legatura noastra.
Langdon auzi huruitul ndepartat al unui motor, privi spre sursa sunetului si

simti un gol n stomac. Dinspre nord, traversnd pe deasupra pistei, se apropia un e

licopter. Mai calatorise odata cu elicopterul, n Valea Palpa din Anzi, pe cnd stud
ia liniile de la Nazca, si nu-i placuse deloc. "O cutie de pantofi zburatoare!"
Dupa o dimineata de drumuri cu avionul ultrarapid, sperase ca Vaticanul va trimi
te dupa ei o masina.
"Ei bine, se pare ca nu."
Elicopterul ncetini deasupra lor, pluti la punct fix pentru cteva secunde si a
poi cobor spre pista din fata. Era alb si avea imprimat pe lateral un blazon - do
ua chei ncrucisate deasupra unui scut si a coroanei papale. Langdon cunostea bine
simbolul: era sigiliul traditional al Vaticanului, simbolul sacru al Sfntului Sc
aun - de fapt, vechiul tron al Sfntului Petru.
"Elicopterul sfnt", mormai el, privind aterizarea aeronavei. Uitase ca Vatica
nul dispunea de o chestie ca asta, pentru a-l transporta pe papa la aeroport, la
diverse ntruniri sau la palatul sau de vara de la Gandolfo. El, unul, ar fi pref
erat, cu siguranta, o masina.
Pilotul sari din cockpit si se apropie de ei. Acum Vittoria parea alarmata:
- Asta e pilotul nostru?
Langdon i ntelegea ngrijorarea:
- A zbura sau a nu zbura. Aceasta-i ntrebarea.
Pilotul parea desprins dintr-un vodevil. Tunica sa bufanta era dungata n auri
u si albastru stralucitor; pantalonii pna la genunchi si jambierele se ncadrau n ac
elasi tipar. n picioare avea ncaltari late, ca niste papuci, iar pe cap purta o be
reta neagra.
- Uniforma traditionala a Garzii Elvetiene, i explica Langdon. Conceputa de M
ichelangelo nsusi.
Cnd omul se apropie, profesorul adauga:
- Trebuie sa recunosc ca nu e una dintre cele mai grozave creatii ale maestr
ului!
n ciuda aspectului sau burlesc, Langdon nu se ndoia de profesionalismul pilotu
lui, care se apropie de ei cu aceeasi rigiditate si demnitate ca orice capitan a
l celor mai de seama forte aeriene din lume. Profesorul citise de multe ori desp
re severele cerinte pe care trebuia sa le ndeplineasca o persoana pentru a deveni
membru al reputatei Garzi Elvetiene. Recrutati din cele patru cantoane catolice
ale Elvetiei, candidatii erau n mod obligatoriu cetateni elvetieni cu vrsta cupri
nsa ntre nouasprezece si treizeci de ani, nalti de cel putin 1,70 m, pregatiti de
Armata Elvetiana si, obligatoriu, necasatoriti. Acest corp militar era invidiat
de toate guvernele lumii si constituia cea mai devotata si mai bine pregatita fo
rta de securitate din lumea ntreaga.
- Sunteti de la CERN? ntreba pilotul cnd ajunse n fata lor. Vocea lui avea infl
exiuni de otel.
- Da, domnule.
- Ati sosit foarte repede, replica elvetianul, privind cu interes aeronava X
-33. Apoi se ntoarse spre Vittoria: Doamna, aveti cumva si alte haine?
- Poftim?
Omul facu semn spre picioarele ei:
- Nu este permis accesul cu pantaloni scurti n Cetatea Vaticanului.
Langdon urma privirea pilotului si se ncrunta. Uitase. Vaticanul nu accepta p
icioarele goale deasupra genunchiului - att la barbati, ct si la femei. Aceasta re
gula constituia o cerinta a respectului datorat al orasului sfnt.
- Asta-i tot ce am, raspunse Vittoria. Am venit pe fuga.
Pilotul clatina din cap, vadit nemultumit, apoi se rasuci spre Langdon:
- Aveti la dumneavoastra vreo arma?
"Vreo arma?" exclama el n sinea sa. N-am nici macar lenjerie de schimb! Si cl
atina din cap.
Omul se apleca si ncepu sa-i pipaie picioarele, de la pantofi n sus. "Toma nec
redinciosul!" Minile urcau, ajungnd prea aproape de zona inghinala; n cele din urma
, trecura la piept si la umeri. n mod aparent multumit, elvetianul se ntoarse spre
Vittoria si o masura din ochi. Tnara se ncrunta:
- Nici sa nu te gndesti!
Pilotul o fixa cu o privire n mod clar menita s-o intimideze. Ea nsa nu clipi.

- Ce este asta? ntreba el, aratnd cu mna o umflatura n buzunarul pantalonilor ei

scurti.
Vittoria scoase telefonul mobil extraplat. Elvetianul l lua, l butona si, sati
sfacut ca era doar un simplu telefon, i-l napoie:
- Va rog sa va ntoarceti, i ceru.
Vittoria se supuse, ntinse bratele n lateral si se roti cu 360 de grade.
Pilotul o studie cu atentie. Pentru Langdon era deja clar ca sortul si bluza
strnse pe trup ale Vittoriei nu erau umflate dect acolo unde trebuia. Se parea ca
si elvetianul ajunsese la aceeasi concluzie:
- Multumesc. Pe aici, va rog!
Elicopterul Garzii Elvetiene astepta. Vittoria urca prima, cu aerul cel mai
firesc, abia oprindu-se pentru o fractiune de secunda cnd trecu pe sub rotorul n m
iscare. Langdon ramase putin n urma.
- N-avem sanse sa vina o masina?! striga el pe jumatate n gluma catre elvetia
nul care se asezase la comenzi.
Omul nu raspunse. Langdon stia totusi ca, tinnd seama de stilul de sofat puti
n nebunesc al romanilor, zborul cu elicopterul era mai sigur. Asa ca trase adnc a
er n piept si urca, ferindu-se cnd trecu pe sub elice. n vreme ce pilotul ncalzea mo
toarele, Vittoria i striga:
- Ati localizat conteinerul?
Elvetianul privi peste umar, cu o expresie nedumerita:
- Ce sa localizam?
- Conteinerul. Ati telefonat la CERN referitor la conteiner!
Omul ridica din umeri:
- N-am idee despre ce vorbiti. Azi am fost foarte ocupati. Mie comandantul m
i-a spus sa vin sa va iau. Asta-i tot ce stiu.
Vittoria i arunca lui Langdon o privire preocupata:
- Fixati-va centurile, va rog, le ceru pilotul.
Profesorul si ncheie centura. Micul fuzelaj parea sa se strnga si mai mult n jur
ul lui. Apoi, cu un huruit parca si mai puternic, elicopterul se ridica si coti
brusc spre nord, spre Roma.
"Roma... caput mundi", locul n care a domnit odinioara Cezar, unde a fost cru
cificat Sfntul Petru. Leaganul civilizatiei moderne. Si n inima ei... o bomba cu c
eas.

33
Vazuta din avion, Roma e un labirint - un labirint indescifrabil de drumuri
vechi, serpuind printre cladiri, fntni si ruine.
Elicopterul Vaticanului pastra o altitudine scazuta n timp ce traversa spre n
ord-vest, prin stratul de smog aruncat de traficul constant. Langdon privi n jos,
spre furnicarul de motorete, autocare si automobile Fiat misunnd n toate directii
le. "Koyaanisqatsi", si spuse, amintindu-si termenul prin care indienii Hopi defi
neau "viata neechilibrata".
Vittoria statea tacuta alaturi de el.
Elicopterul vira, nclinndu-se.
Simtind cum stomacul i ajunge n gt, Langdon continua sa priveasca n jos. Undeva,
n zare, se zareau ruinele Colosseumului. Acest amfiteatru, crezuse el dintotdeau
na, era una dintre marile ironii ale istoriei. Devenita n prezent un demn simbol
al culturii si civilizatiei umane, arena fusese construita pentru a gazdui timp
de secole o serie de ceremonii barbare - prizonieri sfsiati de lei nfometati, arma
te de sclavi luptndu-se pna la moarte, violuri n grup ale prizonierelor capturate d
e pe tarmuri ndepartate, decapitari si castrari publice. "Era un fel de ironie a s
ortii - sau, poate, dimpotriva - faptul ca arena Colosseumului servise ca model
pentru stadionul de fotbal al Universitatii Harvard, unde n fiecare toamna erau r
enviate vechile traditii salbatice... cohorte de suporteri pasionati, cernd zdrobi
rea echipei rivale, Yale."

n vreme ce elicopterul nainta spre nord, Langdon zari Forumul Roman - inima Ro
mei precrestine. Coloanele golase pareau niste pietre funerare stinghere ntr-un c
imitir pe care metropola din jur reusise, nu se stie cum, sa nu-l nghita.
Spre vest, valea larga a Tibrului schita meandre uriase traversnd orasul. Chi
ar de sus se vedea ca apa e adnca. Vrtejurile create din loc n loc erau maronii, pl
ine de aluviuni aduse de ploile abundente.
- Drept n fata, spuse pilotul, urcnd ceva mai sus.
Vittoria si Langdon se aplecara n scaune si o vazura imediat. Ca un munte rid
icndu-se dintre ceturile diminetii, o cupola uriasa se nalta deasupra stratului de
smog alburiu: Bazilica San Pietro.
- Ei, pe asta Michelangelo chiar a reusit-o! i spuse Langdon Vittoriei.
Pna acum nu mai vazuse bazilica din avion. Fatada de marmura stralucea intens
n soarele dupa-amiezei. Decorat cu 140 de statui reprezentnd sfinti, martiri si ng
eri, uriasul edificiu era larg ct doua terenuri de fotbal puse cap la cap si lung
ct sase. Interiorul sau putea adaposti 60 000 de oameni... de peste o suta de or
i mai multi dect ntreaga populatie a Vaticanului, cea mai mica tara din lume.
Incredibil totusi, nici chiar o constructie att de impresionanta nu lasa n umb
ra piata care o nconjura. O vasta ntindere de granit, Piazza San Pietro constituia
o uimitoare oaza larga n mijlocul aglomeratiei din Roma. n fata bazilicii, margin
ind piata elipsoidala, 284 de coloane formau patru arce concentrice, aparent sca
znd treptat n naltime - un artificiu arhitectural menit sa amplifice grandoarea pie
tei.
Privind magnificul ansamblu din fata lui, Langdon se ntreba ce-ar spune Sfntul
Petru daca ar mai fi astazi aici. Sfntul murise n chinuri cumplite, crucificat cu
capul n jos, chiar n acest loc. Acum odihnea n cel mai sacru mormnt, adnc n maruntai
le pamntului, exact sub cupola centrala a bisericii.
- Cetatea Vaticanului, rosti pilotul pe un ton care nu parea nicidecum ospit
alier.
Langdon privi spre bastionul de piatra ce se ivise n fata lor - fortificatii
impenetrabile n jurul complexului de cladiri... bizare metereze pamntesti de apara
re a unei lumi spirituale a secretelor, puterii si misterului.
- Uite!
Vittoria l prinse pe Langdon de brat, aratndu-i cu gesturi repezi ceva n Piazza
San Pietro, aflata chiar sub ei. Profesorul si lipi obrazul de fereastra si priv
i n jos.
- Acolo, insista ea, cu degetul ntins.
Zona din spate a pietei parea un fel de parcare n care se nghesuiau vreo zece
camioane si tiruri. Pe acoperisul fiecaruia se naltau farfurii uriase ale antenel
or de satelit. Toate erau inscriptionate cu nume familiare: Televisor Europea, V
ideo Italia, BBC, United Press International.
Langdon privea derutat, ntrebndu-se daca nu cumva stirea despre antimaterie de
venise deja publica. Vittoria parea brusc ncordata.
- De ce e atta presa aici? ntreba ea. Ce s-a ntmplat?
Pilotul se ntoarse si arunca o privire mirata peste umar:
- Ce s-a ntmplat? Dar nu stiti?
- Nu! replica ea cu duritate n glas.
- Il Conclavo! ncepe n aproximativ o ora. Lumea ntreaga e cu ochii pe noi.
Il Conclavo!
Cuvntul i rasuna ndelung n urechi, nainte de a-l izbi ca un buldozer n piept. "Il
Conclavo. Conclavul de la Vatican." Cum de uitase? Era doar cea mai importanta s
tire a zilei!
Cu cincisprezece zile n urma, dupa un mandat de doisprezece ani, extrem de po
pular n lumea ntreaga, papa se stinsese din viata. Toate ziarele din lume publicas
era articole despre infarctul fatal al suveranului pontif survenit n somn - un de
ces neasteptat, despre care se soptea ca ar fi fost cam suspect. Acum nsa, confor
m traditiei, la cincisprezece zile dupa trecerea papei la cele vesnice, la Vatic
an urma sa aiba loc Il Conclavo - ceremonia sacra n cursul careia 165 de cardinal
i din lumea ntreaga - cei mai puternici oameni ai crestinatatii - se reuneau n Cet
atea Vaticanului pentru a alege un nou suveran pontif.
"Toti cardinalii din lume se afla aici, astazi", si spuse Langdon, n vreme ce

elicopterul zbura pe deasupra bazilicii. Sub el, cetatea papala se ntindea ntre zi
durile ei fortificate. "ntreaga structura de putere a Bisericii Catolice sta pe o
bomba cu ceas."

34
Cardinalul Mortati si lasa privirile sa lunece pe bolta decorata a Capelei Si
xtine, ncercnd sa gaseasca un moment de tacuta meditatie. n jur se auzea murmurul c
ardinalilor din lumea ntreaga. Prelatii sporovaiau la lumina sfesnicelor, soptind
entuziasmati si consultndu-se unii cu altii n cele mai diverse limbi ale planetei
, predominante fiind engleza, italiana si spaniola.
Lumina n interiorul capelei era de obicei delicata - razele piezise ale soare
lui patrunznd n interior asemenea unor irizari venite din paradis - dar nu si asta
zi. Asa cum cerea traditia, toate ferestrele capelei fusesera acoperite cu drape
rii de catifea neagra. Astfel, nimeni din interior nu putea trimite semnale sau
comunica n vreun fel cu exteriorul. n consecinta, capela era nvaluita ntr-un ntuneric
ntrerupt doar de licarul luminarilor... o lumina tremuratoare ce parea sa-i puri
fice pe toti cei pe care-i atingea, conferindu-le o aura fantomatica... aidoma s
fintilor.
"Ce privilegiat sunt, si spuse Mortati, fiindca voi conduce acest Sfnt Conclav
." Cardinalii care aveau peste optzeci de ani nu mai erau eligibili pentru scaun
ul pontifical si nu participau la conclav; la cei saptezeci si noua de ani ai sa
i, Mortati era cel mai vrstnic dintre prelatii prezenti la Vatican si de aceea fu
sese desemnat sa conduca lucrarile.
Respectnd traditia, cardinalii se reunisera cu doua ore nainte de conclav pent
ru a sporovai unii cu ceilalti si a schimba impresii de ultim moment. La ora 19
urma sa soseasca si sambelanul defunctului papa, care avea sa rosteasca rugaciun
ea de deschidere, parasind apoi capela. Garda Elvetiana va ncuia dupa aceea usile
, nchizndu-i pe cardinali nauntru si sigilnd astfel conclavul. Astfel va ncepe cel ma
i vechi si cel mai secret ritual politic din lumea ntreaga. Usile Capelei Sixtine
nu se vor mai deschide dect atunci cnd cardinalii vor fi decis care dintre ei va
fi urmatorul papa.
Conclavul! Chiar si numele avea un nteles tainic. Con clave nseamna literal "nc
uiat cu cheia". Cardinaliilor nu le era permis nici cel mai vag contact cu lumea
de afara: nici un telefon, nici un mesaj, nici o soapta prin usile nchise, nici
o influenta din exterior. Astfel era asigurat faptul ca naltii prelati vor avea S
olum Deum prae oculis... "numai pe Dumnezeu n fata ochilor".
n afara capelei, fireste, presa astepta, facnd supozitii si speculatii cu priv
ire la identitatea celui care va deveni pastorul miliardului de crestini catolic
i din lumea ntreaga. Conclavurile erau adesea nvaluite ntr-o atmosfera tensionata,
de tratative politice si nu o data n decursul secolelor se ntmplase ca n dosul sfint
elor usi nchise sa aiba loc batai, otraviri si chiar asasinate. "Istorii vechi, si
spuse Mortati. n aceasta seara, conclavul va fi pasnic, senin, armonios si, mai
presus de toate, scurt."
Sau, cel putin, asa se spunea.
Totusi, ntre timp aparuse ceva neasteptat. n mod ciudat, patru cardinali lipse
au din capela. Mortati stia ca toate iesirile din Cetatea Vaticanului erau pazit
e si cei patru nu puteau fi prea departe; cu toate acestea, acum, cnd abia daca m
ai era o ora pna la rugaciunea inaugurala, lipsa lor era deconcertanta. La urma u
rmei, absentii nu erau niste cardinali oarecare: erau cei patru.
Cei patru alesi.
n calitatea sa de conducator al lucrarilor, Mortati trimisese deja vorba Garz
ii Elvetiene cu privire la absenta cardinalilor, dar nca nu primise nici un raspu
ns. Ceilalti prelati observasera deja lipsa acestora si acum schim-bau ntre ei so
apte ngrijorate. Dintre toti cardinalii, acestia patru ar fi trebuit sa fie punct
uali! Mortati ncepu sa se teama ca totusi seara aceasta avea sa fie una lunga. Ni
ci n-avea idee ct de lunga.

35
Din motive de securitate si de protectie fonica, eliportul Vaticanului este
amplasat n nord-vestul cetatii, ct mai departe posibil de San Pietro.
- Terra firma, anunta pilotul cnd aterizara, apoi cobor si deschise portiera g
lisanta.
Langdon cobor primul si ntinse mna pentru a o ajuta pe Vittoria, dar ea sarise
deja pe pista. Fiecare muschi din trupul ei parea pregatit pentru un unic obiect
iv: gasirea antimateriei nainte de a fi prea trziu.
Dupa ce ntinse un parasolar pe parbrizul elicopterului, pilotul le facu semn
sa se ndrepte spre o masinuta electrica de golf supradimensionata, care astepta n
apropiere. Vehiculul porni silentios, paralel cu frontiera vestica a Vaticanului
- un bastion nalt de peste cincisprezece metri, suficient de gros pentru a stavi
li chiar si un atac cu tancuri. De-a lungul zidului, postati la intervale de cin
cizeci de metri, membri ai Garzii Elvetiene supravegheau interiorul complexului.
Masinuta vira abrupt la dreapta, pe Via della Osservatorio. Pe indicatoare, Lan
gdon citi: Palazzo Governatorato, Collegio Ethiopiana, Basilica San Pietro, Cape
lla Sistina.
Drumul mergea paralel cu o cladire scunda, pe care scria: Radio Vaticana.
"Acesta era deci locul din care, si spuse Langdon, transmitea cel mai asculta
t post de radio al lumii, mpartasind cuvntul Domnului milioanelor de ascultatori d
e pe ntregul mapamond."
- Attenzione! spuse pilotul, ntrnd brusc ntr-un giratoriu.
Profesorului abia i venea sa-si creada ochilor vaznd privelistea ce i se desch
ise n fata. "Giardini Vaticani." Inima cetatii. Drept nainte se zarea partea din s
pate impunatoare a bisericii San Pietro - o imagine pe care, si dadu el seama, fo
arte putini oameni o puteau vedea. Spre dreapta se ntindea Palatul Tribunalului,
luxoasa resedinta papala ale carei decoratiuni baroce puteau rivaliza numai cu c
ele de la Versailles. Fatada severa a palatului Governatorato, centrul administr
ativ al Vaticanului, ramasese n spatele lor. Iar n fata, spre stnga, se ridica masi
vul ansamblu rectangular al Musei Vaticani. Langdon stia nsa ca de aceasta data n
u va avea timp pentru a-l vizita.
- De ce nu e nimeni pe aici? ntreba Vittoria, vaznd aleile pustii.
Elvetianul si privi ceasul negru, militaresc - un bizar anacronism sub mneca b
ufanta a uniformei sale pitoresti.
- Cardinalii se afla n Capela Sixtina, unde conclavul va ncepe n mai putin de o
ora.
Langdon ncuviinta tacut, amintindu-si vag ca naltii prelati obisnuiau sa petre
aca doua ore n capela, pentru a medita si a schimba cteva cuvinte. Ragazul era men
it ca rennoade vechile prietenii si sa detensioneze viitoarele alegeri.
- Dar restul localnicilor si personalul?
- Accesul lor n cetate este interzis pna cnd se vor ncheia lucrarile conclavului
, din motive de securitate si discretie.
- Si cnd se ncheie conclavul?
- Numai Dumnezeu stie, replica elvetianul.
Cuvintele lui reflectau o realitate cruda.
Dupa ce opri masinuta pe pajistea din spatele bisericii San Pietro, elvetian
ul i conduse spre o piateta placata cu marmura. Traversnd-o, se apropiara de zidul
posterior al bazilicii si patrunsera ntr-o curticica triunghiulara, dincolo de V
ia Belvedere, printr-o serie de cladiri nghesuite unele n altele. Studiind istoria
artei, Langdon retinuse suficiente notiuni de italiana pentru a ntelege indicato
arele spre Tipografia Vaticanului, Laboratorul de Restaurare a Tapiseriilor, Ofi
ciul Postal si Biserica Santa Ana. Strabatnd o alta piateta, ajunsera n sfrsit la d
estinatie.
Biroul Garzii Elvetiene se afla chiar alaturi de Il Corpo di Vigilanza, spre
nord-est de bazilica, ntr-o cladire joasa din piatra. Pe ambele laturi ale intra

rii, ca doua statui, stateau de paza doi membri ai Garzii Elvetiene.

"La urma urmei, soldatii astia nu arata chiar att de ilar", si spuse Langdon.
Desi nvesmntati n uniforma albastru-aurie, fiecare purta traditionala "lance a Vati
canului" - un fel de sulita de doi metri cu vrful ascutit ca o lama - despre care
se spunea ca decapitase mii de mulsulmani n timpul cruciadelor din secolul al XV
-lea.
La apropierea celor doi necunoscuti, paznicii naintara cu un pas si si ncrucisa
ra lanciile, blocnd astfel intrarea. Unul din ei si ndrepta nedumerit ochii spre pi
lot:
- I pantaloni, spuse el, aratnd spre sortul Vittoriei.
Pilotul le facu semn sa se retraga:
- Il comandante vuole vederli subito4.
Paznicii se ncruntara, dar facura un pas n spate.
nauntru era racoare. Birourile administrative nu semanau deloc cu ce si-ar fi
imaginat Langdon. n ncaperile decorate si impecabil mobilate se aflau picturi pe
care orice muzeu din lume le-ar fi expus cu draga inima n galeria principala.
Pilotul le indica o scara abrupta:
- Jos, va rog!
Langdon si Vittoria coborra treptele albe de marmura, printre doua siruri de
sculpturi reprezentnd nuduri masculine. Fiecare statuie "purta" o frunza de smoch
in de o nuanta usor mai deschisa dect restul corpului.
"Marea castrare", suspina Langdon n sinea lui.
Fusese una dintre cele mai oribile tragedii ale artei renascentiste. n 1857,
Papa Pius al IX-lea a decis ca reprezentarea fidela a formelor masculine risca s
a corupa bunele moravuri n interiorul Vaticanului. n consecinta, a luat o dalta si
un ciocan si a distrus organele genitale ale tuturor nudurilor masculine din Va
tican, mutilnd astfel opere de Michelangelo, Bramante si Bernini. Pentru a acoper
i "cicatricele", a folosit frunze de smochin din ipsos. Sute de sculpturi au fos
t astfel castrate; uneori Langdon se ntreba daca nu cumva exista pe undeva o gram
ada uriasa de penisuri din marmura.
- Pe aici, i ndemna elvetianul.
Ajunsesera la capatul scarilor, n fata unei usi masive din otel. Pilotul tast
a un cod si usa se deschise. Langdon si Vittoria intrara.
Dincolo de prag se afla un haos organizat.

36
Biroul Garzii Elvetiene.
Langdon ramase o clipa n prag, uimit de disonanta secolelor din fata sa. ncape
rea era o biblioteca renascentista bogat decorata, cu rafturi ncrustate, carpete
orientale, tapiserii delicate... pe fondul carora se detasa un valmasag de apara
te electronice de ultima ora - siruri de computere, faxuri, harti electronice al
e Vaticanului si televizoare ce transmiteau programul CNN. Barbati n uniforme col
orate scriau cu frenezie la computere si ascultau atenti n castile lor futuriste.
- Asteptati aici, le spuse pilotul.
Apoi se ndrepta spre celalalt capat al camerei, unde un barbat foarte nalt si
vnjos, ntr-o uniforma militara albastru-nchis vorbea la un telefon mobil, stnd att de
drept, nct parea aplecat pe spate. Pilotul i spuse ceva, iar omul arunca o privire
spre Langdon si Vittoria, apoi nclina din cap, se ntoarse cu spatele si si continu
a convorbirea telefonica.
Pilotul reveni la ei:
- Comandantul Olivetti va discuta cu dumneavoastra imediat.
- Multumim.
Apoi pilotul iesi din ncapere si urca scarile de marmura.
Langdon l studie pe comandantul Olivetti, dndu-si seama ca acesta detinea, de
fapt, comanda fortelor armate ale Vaticanului. Asteptnd alaturi de Vittoria, prof

esorul urmarea agitatia din ncapere: ofiterii pitoresc mbracati alergau de colo-co
lo, strignd ordine n italiana.
- Continua cercando! se rastea unul ntr-un telefon.
- Probasti il museo? ntreba altul.
Langdon nu avea nevoie de cunostinte vaste de limba italiana pentru a ntelege
ca fortele de securitate din fata sa se aflau n mijlocul unei intense actiuni de
cautare. Vestea rea era ca, n mod evident, nu gasisera nca antimateria.
- Te simti bine? o ntreba pe Vittoria.
Fiziciana ridica din umeri, oferindu-i un surs obosit.
Cnd si termina, n sfrsit, convorbirea si se apropie de ei, comandantul parea ca
devine tot mai masiv si mai nalt cu fiecare pas pe care-l facea spre ei. Langdon
era si el un tip nalt, deloc obisnuit sa-si priveasca interlocutorii de jos n sus,
dar cu Olivetti situatia se schimba. Se vedea clar ca peste comandant trecusera
furtuni care l calisera si-l otelisera. Parul sau negru era tuns scurt, conform
regulamentului militar, iar n ochi i ardea acea fermitate dura pe care o ofera doa
r anii ndelungi de pregatire intensa. Miscarile i erau scurte, precise si rigide,
iar casca minuscula fixata discret n spatele urechii i dadea mai degraba aerul unu
i agent al Serviciilor Secrete americane.
Comandantul li se adresa ntr-o engleza cu accent. Vocea lui era uimitor de jo
asa pentru un om att de masiv - ceva mai mult de o soapta, nsa n ea rasuna aspra ef
icienta a militarului.
- Buna ziua, li se adresa el. Sunt comandantul Olivetti - Comandante Princip
ale al Garzii Elvetiene. Eu i-am telefonat directorului dumneavoastra.
- Multumim pentru ca ne-ati primit, raspunse Vittoria, privind n sus spre el.
Comandantul nu i raspunse. Le facu semn sa-l urmeze si-i conduse printre apar
atele electronice spre o usa laterala:
- Intrati! le spuse, deschizndu-le usa.
Langdon si Vittoria se pomenira ntr-o camera de control ntunecata, n care un pe
rete ntreg de monitoare video oferea imagini n alb-negru ale diverselor locatii di
n complex. Un tnar statea pe scaun si urmarea imaginile atent.
- Fuori! i se adresa Olivetti.
Tnarul se ridica si iesi.
Comandantul se apropie de unul dintre monitoare si arata spre el, apoi se nto
arse spre oaspetii sai:
- Aceasta imagine provine de la o camera video ascunsa undeva n Cetatea Vatic
anului. As vrea o explicatie.
Langdon si Vittoria privira monitorul, tresarind. Imaginea era clara. Fara u
mbra de ndoiala. Era conteinerul cu antimaterie al CERN. n interiorul lui, o picat
ura licaritoare de lichid metalizat plutea amenintatoare, iluminata de clipitul
ritmic al ceasului digital. n mod straniu, zona din jurul conteinerului parea cuf
undata ntr-o bezna totala, ca si cum antimateria s-ar fi aflat ntr-un dulap sau ntr
-o camera obscura. n partea de sus a monitorului licarea un text suprapus: "Tansm
isie directa - Camera numarul 86".
Vittoria privi ceasul digital al conteinerului pentru a vedea ct timp a mai r
amas.
- Mai putin de sase ore, murmura ea privindu-l pe Langdon.
Profesorul si verifica ceasul de la mna:
- Asadar, avem timp pna la...
Dar se opri, nghitindu-si cu greu nodul din gt.
- Miezul noptii, sfrsi Vittoria fraza n locul lui.
Miezul noptii! Asadar omul nostru are ceva fler dramatic.
Cel care furase conteinerul calculase totul cu precizie. O presimtire sumbra
l cuprinse pe Langdon, dndu-si seama ca se afla chiar n "punctul fierbinte".
Soapta lui Olivetti parea acum mai degraba un suierat:
- Acest obiect apartine institutiei dumneavoastra?
- Da, domnule, ncuviinta Vittoria. A fost furat de la noi. Contine o substant
a extrem de combustibila, numita antimaterie.
Olivetti parea neafectat:
- Cunosc bine substantele pirotehnice, doamna Vetra, dar n-am auzit pna acum
de antimaterie.

- Este o tehnologie noua. Trebuie s-o localizam imediat sau sa evacuam Vatic
anul.
Comandantul nchise ochii si apoi i redeschise cu miscari lente, deliberate, de
parca astfel ar fi putut schimba cele rostite de Vittoria.
- Sa evacuam? Stiti ce eveniment urmeaza sa aiba loc aici, n aceasta seara?
- Da. Iar vietile cardinalilor dumneavoastra sunt n pericol. Avem la dispozit
ie aproximativ sase ore. Ati nregistrat ceva progrese n privinta localizarii conte
inerului?
- nca n-am nceput sa cautam.
Vittoria simti ca se sufoca:
- Poftim? Dar i-am auzit clar pe oamenii dumneavoastra vorbind despre cautar
ea...
- Cautam ceva, da, dar nu conteinerul dumneavoastra. Ce cauta oamenii mei nu
va priveste pe dumneavoastra.
- Asadar, nici macar n-ati nceput sa cautati conteinerul?
Ochii pareau sa i se afunde lui Olivetti n orbite; omul avea o privire la fel
de animata ca aceea a unei insecte.
- Doamna Vetra, da? Permiteti-mi sa va explic ceva. Directorul institutiei d
umneavoastra a refuzat sa-mi ofere telefonic orice detalii cu privire la acest
obiect, exceptnd faptul ca trebuie sa-l gasesc imediat. Suntem nsa extrem de ocupa
ti si nu-mi pot oferi luxul de a dedica un dispozitiv de forte unei situatii, nai
nte de a avea informatii concrete despre ea.
- n acest moment exista o singura informatie relevanta, domnule, replica Vitt
oria - si anume ca peste sase ore, acest conteiner va sterge Vaticanul de pe fat
a pamntului.
Olivetti nu se clinti. Cnd vorbi, tonul sau avea un aer usor dojenitor:
- Doamna Vetra, trebuie sa mai stiti ceva. n ciuda aparentelor arhaice ale Va
ticanului, toate intrarile, publice si private, sunt echipate cu cele mai sofist
icate echipamente de supraveghere existente la ora aceasta n lume. Daca cineva ar
fi ncercat sa intre cu vreun dispozitiv exploziv, ar fi fost imediat detectat. A
vem scanere de izotopi radioactivi si filtre olfactive concepute de specialistii
americani pentru detectarea celor mai slabe urme de substante combustibile si t
oxice. Avem de asemenea cele mai avansate detectoare de metale si scanere cu raz
e X.
- Impresionant, replica Vittoria, cu aceeasi raceala n glas ca a lui Olivetti
. Din pacate, antimateria nu este radioactiva, are semnalul chimic al hidrogenul
ui pur, iar conteinerul este din plastic. Nici unul dintre dispozitivele dumneav
oastra nu l-ar fi putut detecta.
- Dar obiectul dumneavoastra are o sursa de energie, spuse comandantul, aratn
d spre afisajul electronic de la baza conteinerului. Chiar si cea mai slaba urma
de nichel-cadmiu ar fi nregistrata ca...
- Si bateriile sunt tot din plastic.
Evident ca rabdarea lui Olivetti era pe sfrsite:
- Baterii din plastic??!
- Gel polimeric electrolitic cu teflon.
Comandantul se apleca spre ea, pentru a-si accentua parca avantajul pe care
i-l oferea naltimea:
- Signorina, Vaticanul primeste zeci de amenintari cu bomba n fiecare luna. E
u, personal, i-am instruit pe absolut totii membrii Garzii Evetiene n privinta ex
plozibililor moderni. Sunt perfect constient ca nu exista n lume nici o substanta
capabila sa produca distrugerile despre care mi-ati vorbit, cu exceptia focoase
lor nucleare cu miezul combustibil ct o minge de baseball.
Vittoria l tintui cu o privire intensa:
- Natura are nca multe mistere nedezvaluite.
- Va pot ntreba cine sunteti dumneavoastra mai exact? se interesa Olivetti, a
plecndu-se mai mult spre ea. Care este functia dumneavoastra la CERN?
- Fac parte din personalul superior de cercetare si sunt reprezentantul CERN
la Vatican n cazul acestei crize.
- Scuzati-mi lipsa de politete, dar daca avem de-a face ntr-adevar cu o criza

, de ce stau eu de vorba cu dumneavoastra, si nu cu directorul institutiei? Si c

um va permiteti sa intrati n Cetatea Vaticanului n pantaloni scurti?
Langdon ofta adnc. Abia daca-i venea sa creada ca, n aceste circumstante, omul
ui i mai ardea de respectarea codului vestimentar. Dar apoi si spuse ca, daca nist
e penisuri de piatra puteau corupe bunele moravuri ale rezidentilor Vaticanului,
picioarele n pantaloni scurti ale Vittoriei Vetra reprezentau cu certitudine o a
menintare la adresa securitatii nationale!
- Domnule comandant, interveni el, ncercnd sa dezamorseze ceea ce parea a fi o
a doua bomba gata sa explodeze. Numele meu este Robert Langdon. Sunt profesor d
e simbolistica n SUA si nu am nici o legatura cu CERN. Am vazut nsa o demonstratie
a puterii distructive a antimateriei si sustin afirmatia doamnei Vetra cu privi
re la primejdia extrema. Avem motive sa credem ca acel conteiner a fost amplasat
n interiorul complexului de un cult antireligios, cu intentia de a zadarnici con
clavul.
Olivetti se ntoarse, privind n jos spre Langdon:
- Vasazica, am n fata mea o femeie n pantaloni scurti care-mi spune ca un stro
p de lichid o s-arunce Vaticanul n aer si un profesor american care pretinde ca s
untem amenintati de un cult antireligios. Si ce anume va asteptati sa fac eu acu
m?
- Sa gasiti conteinerul, replica Vittoria. Imediat.
- Imposibil. Dispozitivul acela ar putea fi oriunde. Cetatea Vaticanului est
e imensa.
- Camerele video nu sunt echipate cu senzori GPS?
- De obicei nu sunt furate. Ne-ar trebui zile ntregi pentru a localiza camera
disparuta.
- N-avem la dispozitie zile ntregi! Avem numai sase ore!
- Sase ore pna cnd se va ntmpla ce, doamna Vetra? o interoga Olivetti, dintr-o d
ata cu un alt ton, apoi arata cu degetul spre imaginea de pe ecran. Pna cnd cifrel
e acelea ajung la zero? Pna cnd Vaticanul va disparea? Credeti-ma, nu sunt blnd cu
cei care se interfereaza n sistemul meu de securitate. Si nici nu-mi plac masinar
iile care apar n mod misterios n interiorul complexului. Sunt preocupat. Este dato
ria mea sa fiu preocupat. Dar ce mi-ati spus dumneavoastra aici mi se pare inacc
eptabil.
Langdon interveni brusc, aproape pe negndite:
- Ati auzit de Illuminati!
Masca de obicei dura a comandantului ncepu sa cedeze. Ochii lui si schimbara c
uloarea parca, asemenea unui rechin gata de atac.
- Va previn: n-am timp pentru asemenea chestii!
- Asadar, ati auzit despre Illuminati.
Ochii lui Olivetti erau taiosi ca niste pumnale:
- Sunt un aparator devotat al Bisericii Catolice. Desigur ca am auzit despre
Illuminati. Au disparut de decenii bune.
Langdon si baga mna n buzunar si scoase faxul cu imaginea trupului nfierat al lu
i Leonardo Vetra, pe care i-l ntinse comandantului.
- Am studiat Confreria Illuminati, spuse n timp ce Olivetti privea faxul. mi e
ste greu sa accept faptul ca aceasta grupare este nca activa, si totusi aparitia
simbolului combinata cu bine cunoscutul legamnt al confreriei mpotriva Cetatii Vat
icanului m-a determinat sa-mi schimb convingerile.
- O farsa realizata pe computer, replica Olivetti si-i ntinse faxul napoi.
Langdon l privi, uluit:
- O farsa?! Priviti simetria! Dintre toti oamenii, dumneavoastra n primul rnd
ar trebui sa va dati seama ca autenticitatea acestui...
- Exact autenticitatea lipseste aici. Poate ca doamna Vetra nu v-a informat,
dar oamenii de stiinta de la CERN critica de zeci de ani politica Vaticanului. n
mod regulat ne cer sa retractam teoria creationista, sa prezentam scuze oficial
e pentru Galilei si Copernic si sa renuntam la critica mpotriva cercetarilor pe c
are le consideram imorale sau periculoase. Care din urmatoarele scenarii vi se p
are mai plauzibil - acela care sustine ca un cult satanic vechi de patru sute de
ani a renascut, beneficiind de o arma avansata de distrugere n masa ori cel care
afirma ca vreun farsor de la CERN ncearca sa ntrerupa, cu o nselatorie bine execut

ata, un important eveniment al Vaticanului?

- Trupul din fotografia aceea, interveni Vittoria cu o voce arzatoare, este
al tatalui meu. Asasinat. Credeti ca eu as numi asta o gluma?
- Nu stiu, doamna Vetra. Dar stiu ca, pna cnd nu voi primi niste raspunsuri lo
gice, rationale, n nici un caz nu voi da alarma. Vigilenta si discretia sunt ndato
ririle mele... astfel nct activitatile spirituale sa se poata desfasura aici n cele
mai bune conditii. Mai cu seama astazi.
- Cel putin, amnati conclavul, sugera Langdon.
- Sa-l amn? izbucni Olivetti, cu ochii iesindu-i aproape din orbite. Cta aroga
nta din partea dumneavoastra! Un conclav nu-i un meci din liga americana de base
-ball care sa poata fi amnat din cauza ploii! Este un eveniment sacru, cu un ritu
al si o procedura stricte. Las la o parte faptul ca un miliard de catolici din l
umea ntreaga si asteapta suveranul. l las la o parte si pe acela ca presa din sute
de tari asteapta afara. Protocoalele pentru alegerea unui nou suveran pontif sun
t sfinte - nu pot fi modificate! Din 1179, con-clavurile au rezistat cutremurelo
r de pamnt, foametei si chiar ciumei. Credeti-ma, nici acesta de astazi nu va fi
anulat din cauza unui om de stiinta asasinat si a unei picaturi de Dumnezeu stie
ce!
- Duceti-ma la persoana responsabila pentru acest eveniment, i ceru Vittoria.
- Eu sunt aceea.
- Nu. Cineva din rndurile clerului, insista ea.
Pe fruntea lui Olivetti, vinele ncepura sa se umfle.
- Clerul nu mai este aici. Cu exceptia Garzii Elvetiene, la ora aceasta, n Ce
tatea Vaticanului, nu mai este prezent dect Colegiul Cardinalilor. Iar acesta se
afla n Capela Sixtina.
- Dar sambelanul? ntreba Langdon brusc.
- Cine?
- Sambelanul defunctului papa, repeta Langdon cu siguranta n glas, rugndu-se n
sinea sa ca memoria sa nu-i joace vreo festa.
si amintea ca citise la un moment dat despre ciudatul transfer de autoritate n
cadrul Vaticanului, o data cu decesul unui papa. Daca memoria nu-l nsela, n timpu
l interimatului, puterea deplina i revenea asistentului personal al ultimului pap
a - sambelanul sau - care supraveghea lucrarile conclavului pna la alegerea unui
nou suveran pontif.
- Cred ca sambelanul este persoana responsabila n momentul de fata, adauga La
ngdon.
- Il camerlengo? se rasti Olivetti. Sambelanul este doar un preot. Nici maca
r n-a fost canonizat nca! Este doar camerierul defunctului papa!
- Dar se afla aici. Iar dumneavoastra sunteti n subordinea lui. Olivetti si ncr
ucisa bratele:
- Domnule Langdon, ntr-adevar, regulamentul prevede ca sambelanul detine auto
ritatea executiva pe durata conclavului, dar numai pe motivul ca, nefiind eligib
il pentru scaunul pontifical, poate asigura corectitudinea alegerilor. Este ca a
tunci cnd presedintele dumneavoastra moare, iar unul dintre ajutoarele sale i ia l
ocul temporar n Biroul Oval. Il camerlengo este tnar, iar cunostintele sale n ceea
ce priveste problemele de securitate - si nu numai - sunt extrem de limitate. As
a ca, din toate punctele de vedere, eu sunt seful aici.
- Duceti-ne la el, i ceru Vittoria din nou.
- Imposibil. Conclavul ncepe n patruzeci de minute. Il camerlengo se afla n bir
oul papei, se pregateste. Nu intentionez n nici un caz sa-l deranjez pentru o pro
blema de securitate.
Vittoria dadu sa-i raspunda, dar se opri cnd auzi o bataie n usa. Olivetti se
duse sa deschida.
Un paznic n uniforma de gala sedea n prag, aratnd spre ceasul de la mna:
- l'ora, comandante.
Olivetti si verifica si el ceasul, apoi nclina din cap si se ntoarse spre Langd
on si Vittoria, ca un judecator care se ntreaba ce verdict sa dea.
- Urmati-ma!
Traversnd centrul de comanda, i conduse ntr-o camaruta cu pereti de sticla, lip

ita de zidul din spate:

- Biroul meu.
ncaperea nu avea nimic special - un birou plin de acte, dulapuri, scaune, un
racitor de apa.
- Ma ntorc n zece minute, le spuse. Va sugerez sa folositi acest timp pentru a
hotar cum anume veti proceda mai departe.
Vittoria se repezi la el:
- Dar nu puteti pleca pur si simplu! Conteinerul este...
- N-am timp pentru asa ceva! Poate ca ar trebui sa va retin pna la terminarea
lucrarilor conclavului, cnd voi avea ntr-adevar timp.
- Signore! insista paznicul, aratnd din nou cu degetul spre ceas. Spazzare di
capella.
Olivetti ncuviinta si dadu sa plece.
- Spazzare di capella? ntreba Vittoria. Va duceti sa maturati capela?
Comandantul se ntoarse, sfredelind-o cu privirea.
- Cautam microfoane, doamna Vetra - o problema de discretie. Oricum, nu-i ce
va pe ntelesul dumneavoastra, adauga el, facnd un semn spre picioarele ei n pantalo
ni scurti.
Cu aceasta, trnti usa n urma lui, zanganind peretii de sticla ai camarutei, sc
oase o cheie din buzunar si ncuie usa dintr-o miscare.
- Idiota! striga Vittoria. Nu ne poti lasa aici!
Afara, Olivetti i spuse ceva paznicului, iar acesta dadu din cap n semn ca a nt
eles. Cnd comandantul parasi centrul de comanda, paznicul se rasuci spre ei cu br
atele ncrucisate la piept; la sold i se vedea un revolver masiv.
"Perfect, mormai Langdon. Al naibii de perfect!"

37
Vittoria se ncrunta la gardianul aflat dincolo de usa ncuiata a biroului lui O
livetti. Acesta se ncrunta si el la ea, uniforma lui colorata nepotrivindu-se ctus
i de putin cu aerul amenintator din privirile sale.
"Che fiasco! si spuse ea. Sa fim tinuti prizonieri de un tip narmat, n pijama!"
Langdon era tacut, iar Vittoria spera ca-si storcea creierul sau de Harvard
pentru a gasi o modalitate de a-i scoate din impas. Din privirea lui nsa si putea
da seama ca era mai degraba socat dect gnditor; i parea rau ca-l implicase att de mu
lt n aceasta problema.
Primul ei instinct fusese acela de a-si scoate telefonul mobil si a-l suna p
e Kohler, dar stia ca ar fi fost o prostie. n primul rnd, paznicul ar intra probab
il si i-ar lua telefonul. n al doilea rnd, daca astmul lui Kohler si urma cursul ob
isnuit, n mod cert directorul nu ar fi n stare sa ia nici o masura. Nu ca ar fi aj
utat la ceva, de altfel! Olivetti nu parea dispus sa creada pe nimeni pe cuvnt la
ora actuala.
"Aminteste-ti! se ndemna n sinea ei. Aminteste-ti solutia pentru aceasta ncerca
re!"
"Sa-ti amintesti" - asta era unul din "trucurile" budistilor. n loc sa se str
aduiasca sa caute solutia unei probleme practic imposibile, Vittoria i cerea prop
riei minti sa-si "aminteasca" acea solutie. Ideea ca odata stiuse raspunsul resp
ectiv i inducea n subconstient gndul ca acesta exista deja... eliminnd astfel sentim
entul de neajutorare. Tnara utilizase frecvent acest proces pentru a rezolva dive
rse probleme stiintifice pe care ceilalti savanti le credeau imposibil de rezolv
at.
n momentul de fata nsa, trucul nu parea sa functioneze, asa ca Vittoria ncepu s
a-si evalueze optiunile... si necesitatile. Trebuia sa avertizeze pe cineva. Cin
eva n complexul acesta al Vaticanului trebuia s-o ia n serios. Dar cine? Camerleng
o? Cum? Era nchisa n cutia asta de sticla cu o singura iesire!
"Mijloace, si spuse. ntotdeauna exista mijloace. Mai cerceteaza o data mprejuri
mile."
Instinctiv, si cobor umerii, si relaxa privirea si inspira de trei ori, profund

. Simti cum bataile inimii i se potolesc, iar muschii i se destind. "Bun, lasa-t
i mintea libera... Care sunt aspectele pozitive ale situatiei de fata? Care sunt
atuurile mele?"
Odata relaxata, mintea analitica a Vittoriei Vetra devenea o forta redutabil
a. n numai cteva secunde, si dadu seama ca prizonieratul constituia tocmai calea lo
r de scapare.
- Eu dau un telefon, rosti brusc cu voce tare.
- Voiam si eu sa-ti sugerez sa-l suni pe Kohler, dar...
- Nu pe Kohler. Pe altcineva.
- Pe cine?
- Il camerlengo.
Langdon o privi nedumerit:
- i telefonezi sambelanului? Cum?
- Olivetti a spus ca il camerlengo se afla n biroul papei.
- Si stii numarul de telefon personal al papei?
- Nu, dar nu voi suna de pe telefonul meu.
Si facu semn spre un aparat telefonic complicat de pe biroul comandantului,
ticsit de butoane pentru numere de urgenta, apoi adauga:
- Seful securitatii trebuie sa aiba o linie telefonica directa cu biroul pap
al.
- Da, dar mai are si un culturist narmat, postat la nici doi metri distanta.
- Noi suntem nsa ncuiati aici.
- Asta am observat-o si eu!
- Voiam sa spun ca paznicul este ncuiat afara. Ne aflam n biroul personal al l
ui Olivetti. Crezi ca mai are si altcineva o cheie?
Langdon privi soldatul narmat:
- Sticla asta mi se pare cam subtire, iar pistolul lui e cam prea mare!
- Si ce-o sa faca, o sa ma-mpuste fiindca dau un telefon?
- Naiba stie! Locul asta e ciudat si dupa cum au decurs lucrurile pna acum...
- Ori ncerc, l ntrerupse Vittoria, ori ne vom petrece urmatoarele cinci ore s
i patruzeci si opt de minute ntr-o nchisoare a Vaticanului. Cel putin asa vom avea
un loc cu vizibilitate buna cnd antimateria va exploda!
Langdon pali:
- Dar paznicul l va anunta pe Olivetti n clipa n care vei pune mna pe telefon. n
plus, aparatul asta are vreo douazeci de butoane si nu vad sa scrie undeva cui c
orespunde fiecare. O sa le ncerci pe toate n speranta ca-l vei nimeri repede pe ce
l bun?
- Nu! replica ea, ndreptndu-se deja spre telefon. Doar pe unul singur.
Vittoria ridica receptorul si apasa primul buton de sus.
- Numarul unu. Fac pariu pe unul din dolarii aceia ai tai cu simboluri Illum
inati ca butonul asta face legatura cu biroul papei. Ce altceva ar putea fi mai
important pentru comandantul Garzii Elvetiene?
Langdon nu mai avu timp sa-i raspunda. Paznicul de la usa ncepu sa bata n geam
cu patul armei, facndu-i semne sa lase telefonul. Vittoria i facu cu ochiul stren
gareste. Soldatul parea gata sa explodeze de furie. Langdon se departa de usa, nt
orcndu-se spre Vittoria:
- Sper din tot sufletul sa ai dreptate, fiindca tipul asta nu pare deloc ves
el!
- La naiba! exclama Vittoria. Mi-a raspuns robotul!
- Robotul?! Papa are un robot telefonic?
- Nu era biroul papei, raspunse ea si nchise. Era meniul saptamnal pentru sefu
l bucatariei.
Langdon i surse paznicului de afara, care atintea spre ei o privire sumbra, n t
imp ce-l apela pe Olivetti de pe telefonul sau mobil.

38

Centrala telefonica a Vaticanului este amplasata n Ufficio di Comun-icazione,

n spatele Oficiului Postal - o camaruta n care se afla o centrala Corelco 141 cu
opt linii. Aici sunt preluate peste doua mii de apeluri telefonice zilnic, major
itatea acestora fiind trecute n mod automat prin sistemul de nregistrare a informa
tiilor.
n aceasta seara, unicul operator se delecta cu o ceasca de ceai tare. Se simt
ea mndru stiind ca era unul dintre foarte putinii angajati prezenti acum n Cetatea
Vaticanului. Desigur ca aceasta cinste era oarecum diminu-ata de prezenta Garzi
i Elvetiene la usa centralei. "Ma escorteaza pna si la baie, si spuse operatorul.
Ah, ce neplaceri trebuie sa nduram n numele Sfntului Conclav!"
"Din fericire, n seara aceasta avea de prelucrat putine apeluri. Sau poate di
n nefericire", cugeta el. n ultimul timp, lumea parea din ce n ce mai putin intere
sata de activitatea Vaticanului. Numarul telefoanelor primite de la diversele mi
jloace de informare n masa scazuse simtitor si chiar fanaticii sunau mai rar. Bir
oul de presa sperase ca evenimentul din aceasta seara sa schimbe oarecum situati
a. Din pacate nsa, cu toate ca Piazza San Pietro era plina de masini ale presei,
majoritatea pareau a apartine mass-media italiene si europene. Erau prezente doa
r cteva retele de radio si televiziune internationale, care si trimisesera, fara nd
oiala, i giornalisti secundari5.
Operatorul sorbi din ceasca sa, ntrebndu-se ct de mult avea sa dureze conclavul
de data aceasta. "Pna pe la miezul noptii", presupuse el. n ultima vreme, aproape
toti cei din interiorul Vaticanului stiau cine este favoritul pentru scaunul pa
pal, cu mult nainte de nceperea conclavului, asa nct procesul devenise mai degraba u
n fel de ritual de trei-patru ore dect niste alegeri propriu-zise. Desigur, n rndul
cardinalilor puteau aparea disensiuni de ultima ora, care riscau sa prelungeasc
a ceremonia pna n zori... sau chiar mai mult. Conclavul din 1831 durase cincizeci
si patru de zile. "Seara asta va fi altfel", si spuse operatorul; zvonurile spune
au ca acest conclav avea sa fie aproape o formalitate.
Zbrnitul unei linii interioare de pe panoul centralei telefonice l smulse din v
isare. Omul privi luminita rosie si se scarpina nedumerit n crestet. "Ciudat, exc
lama ca pentru sine. Linia zero. Cine sa sune astazi, din interior, la biroul de
informatii? Si cine sa fie acolo, acum?"
- Citt del Vaticano, prego? rosti cu voce tare, ridicnd receptorul.
Vocea de la celalalt capat vorbea precipitat n italiana. Operatorul recunoscu
vag accentul obisnuit al Garzii Elvetiene - o italiana fluenta cu inflexiuni fr
anco-elvetiene. Apelantul nu facea nsa n nici un caz parte din Garda Elvetiana.
La auzul vocii de femeie, operatorul se ridica brusc n picioare, aproape rast
urnndu-si ceasca de ceai. Privi din nou linia telefonica: nu gresise. O derivatie
. Apelul venea din interior. "O femeie n Cetatea Vaticanului? n seara asta?"
Femeia vorbea repede si era furioasa. Operatorul petrecuse ani ndelungi la te
lefon si stia cnd avea de-a face cu un pazzo6.
Individa asta nu parea deloc trasnita. Avea un ton precipitat, dar rational.
Calm si eficient. Omul i asculta cererea uluit.
- Il camerlengo? ntreba el, ncercnd sa-si dea seama de unde provenea apelul. Da
r nu va pot face legatura... da, stiu ca se afla n biroul papei, dar... Cine spun
eati ca sunteti dumneavoastra...? Si vreti sa-l avertizati cu privire la...
Operatorul asculta din ce n ce mai alarmat:
- Toata lumea este n pericol? Cum asta? Si de unde sunati? Poate ca ar trebui
sa va fac legatura cu Garda...
Omul si ntrerupse brusc fraza, apoi relua:
- Unde spuneti ca va aflati? Unde?
Asculta raspunsul nmarmurit, apoi lua o hotarre:
- Ramneti pe fir, va rog!
Lasnd linia n asteptare nainte ca femeia sa poata replica, apela biroul comanda
ntului Olivetti pe linia directa.
"n nici un caz femeia aceea nu se poate afla n..."
La celalalt capat al firului cineva raspunse imediat:
- Per l'amore di Dio! rasuna vocea feminina, deja familiara. Fa-mi odata leg
atura aceea!

Usa centrului de comanda al Garzii Elvetiene se deschise si oamenii se trase

ra rapid n laturi, facndu-i loc comandantului Olivetti, care navali ca o racheta.
Mergnd catre biroul sau, comandantul si dadu seama ca paznicul nu-l mintise: Vitto
ria Vetra vorbea la telefonul sau personal.
"Che coglioni che ha questa! njura n sinea lui. La dracu' cu toate astea!"
Livid, se repezi la usa si nfipse cheia n broasca si dadu usa de perete:
- Ce faci acolo? zbiera.
Vittoria l ignora. "Da, spunea ea n receptor. Si trebuie sa atentionez..."
Olivetti i smulse telefonul din mna si-l duse la ureche:
- Cine dracului e-acolo?
Pentru o frntura de secunda, umerii comandantului cazura.
- Da, camerlengo, spuse apoi n receptor. Corect, signore... dar problemele de
securitate impun... desigur ca nu... Am retinut-o aici pentru... Cu certitudine
, nsa... Da, domnule, replica el dupa o ndelungata tacere. i aduc imediat.

39
Palatul Apostolic este un conglomerat de cladiri n apropiere de Capela Sixtin
a, n coltul de nord-est al Cetatii Vaticanului. Oferind o priveliste larga asupra
celebrei Piazza San Pietro, palatul gazduieste apartamentele pontificale si bir
oul papei.
Vittoria si Langdon strabatura un lung coridor rococo, urmndu-l pe comandantu
l Olivetti, a carui ceafa pulsa ritmic de furie. Dupa ce urcara trei siruri de t
repte, intrara pe un culoar slab luminat.
Lucrarile de arta expuse pe pereti erau coplesitoare - busturi delicate, tap
iserii, frize - opere valornd sute de mii de dolari. Condusi de Olivetti, ocolira
o fntna arteziana de alabastru, patrunsera ntr-un alcov si se apropiara de una din
cele mai mari usi pe care le vazuse Langdon n viata lui.
- Ufficio di Papa, declara el, aruncndu-i Vittoriei o privire acida. Fara a c
lipi, ea ntinse mna pe lnga comandant si ciocani cu putere n usa.
"Biroul papei", si spuse Langdon, aproape fara a-i veni sa creada ca se afla n
fata uneia din cele mai sacre ncaperi din lume.
- Avanti! striga cineva dinauntru.
Cnd usa se deschise, Langdon si puse mna streasina la ochi: lumina soarelui era
orbitoare. ncet, reusi sa-si focalizeze privirea.
Biroul papei semana mai degraba cu o sala luxoasa de bal. Podeaua uriasa de
marmura rosie era ncadrata de ziduri decorate cu fresce pitoresti. Un candelabru
enorm domina ncaperea, iar sirul de ferestre boltite oferea o panorama extraordin
ara asupra pietei scaldate n soare.
"Dumnezeule, murmura Langdon, asta zic si eu camera cu priveliste!"
n cealalta parte a ncaperii, un barbat statea la un birou sculptat si scria d
e zor.
- Avanti, striga el din nou, lasnd stiloul jos si facndu-le semn sa nainteze.
Olivetti se apropie cu mersul lui militaresc.
- Signore, spuse pe un ton de scuza, no ho potuto...7
Barbatul i facu semn sa taca, se ridica si si studie vizitatorii. Il camerleng
o nu semana deloc cu imaginea clericilor fragili, vrstnici si senini pe care Lang
don si-i imagina batnd culoarele Vaticanului. Nu avea n mna vreun sirag de matanii
sau un crucifix. Nu purta o roba ornata, ci doar o sutana simpla, neagra, care i
scotea n evidenta silueta solida. Parea a avea spre patruzeci de ani - abia un co
pil dupa standardele Vaticanului. Chipul lui radia o frumusete surprinzatoare, c
u un smoc des de par castaniu si ochi verzi ce straluceau att de viu, nct pareau a
fi iluminati de nsasi energia universului. Cnd sambelanul se apropie, Langdon obse
rva nsa n privirea lui o oboseala extrema - ca a unui suflet ce trecuse prin cele
mai grele cincisprezece zile ale vietii sale.
- Sunt Carlo Ventresca, spuse omul ntr-o engleza perfecta, sambelanul fostulu
i papa.

Vocea i era amabila si modesta, cu o vaga tonalitate italiana.

- Vittoria Vetra, se prezenta fiziciana, facnd un pas nainte si ntinzndu-i mna. V
a multumesc ca ne-ati primit.
Olivetti tresari dur cnd sambelanul strnse mna femeii.
- Dumnealui este Robert Langdon, continua Vittoria, istoric al religiilor de
la Universitatea Harvard.
- Padre, sopti acesta, cu cel mai bun accent italian, aplecndu-si fruntea.
- Nu, nu, insista camerlengo, ridicndu-l de umeri. Biroul Sfintiei Sale nu-mi
confera si mie sfintenie. Eu sunt doar un preot, un sambelan care-si face dator
ia la vreme de nevoie.
Langdon si ndrepta spatele.
- Va rog sa luati loc, i ndemna omul Bisericii, tragnd cteva scaune n jurul birou
lui.
Vittoria si Langdon se asezara, Olivetti prefera sa ramna n picioare. Camedeng
o se aseza n spatele biroului, si ncrucisa minile, ofta si astepta, cu ochii atintit
i la vizitatorii sai.
- Signore, spuse comandantul, tinuta femeii este vina mea. Eu...
- Nu tinuta dumneaei ma intereseaza acum, interveni sambelanul, cu oboseala n
glas. Cnd nsa operatorul Vaticanului mi telefoneaza cu o jumatate de ora nainte de n
ceperea conclavului pentru a-mi spune ca o femeie suna din biroul dumneavoastra
pentru a ma atentiona cu privire la o amenintare grava despre care nu am fost in
format - ei, asta chiar ma intereseaza!
Olivetti ncremenise, cu pieptul arcuit, ca un soldat la inspectie.
Langdon se simtea hipnotizat de prezenta sambelanului. Desi tnar si foarte ob
osit, preotul avea aerul unui erou mitic, radiind carisma si autoritate.
- Signore, interveni comandantul, tot cu un ton de scuza n glas, dar la fel d
e ferm, nu trebuie sa va ngrijorati dumneavoastra pentru problemele de securitate
. Aveti alte responsabilitati.
- Sunt perfect constient de responsabilitatile mele. Stiu, de asemenea, ca, n
calitate de direttore intermediario, mi revine si responsabilitatea pentru binel
e si siguranta tuturor participantilor la acest conclav. Spuneti-mi ce se ntmpla!
- Situatia este sub control.
- Aparent, nu.
- Parinte, interveni Langdon ntinzndu-i faxul mototolit, priviti!
Comandantul Olivetti facu un pas nainte, ncercnd sa ia el hrtia:
- Parinte, va rog sa nu va tulburati...
Sambelanul lua faxul, ignorndu-l pe Olivetti pentru o vreme. Privi imaginea c
adavrului lui Leonardo Vetra si respiratia i se accelera:
- Ce este aceasta?
- Acela este tatal meu, spuse Vittoria cu o voce tremurnda. A fost preot si t
otodata om de stiinta. A fost asasinat noaptea trecuta.
Expresia sambelanului se ndulci pe loc:
- Copilul meu drag, exclama el privind-o. mi pare att de rau! Apoi se nchina si
studie din nou faxul, cu ochii plini de groaza:
- Dar cine ar fi...? Si aceasta arsura de pe...
Sambelanul si ntrerupse fraza si apropie hrtia de ochi, pentru a vedea mai bine
.
- Scrie Illuminati, explica Langdon. Nu ma ndoiesc ca sunteti familiar-izat c
u acest nume.
O expresie stranie se asternu pe figura preotului:
- Am auzit numele, ntr-adevar, nsa...
- Illuminati l-au ucis pe Leonardo Vetra pentru a fura o noua inventie pe ca
re el...
- Signore, obiecta Olivetti, e absurd! Illuminati? evident ca totul este doa
r o farsa bine pusa la punct!
Camerlengo cntari pentru o clipa cuvintele comandantului, apoi se ntoarse si-l
atinti pe Langdon cu o privire att de grea, nct profesorul simti ca nu mai are aer
:
- Domnule Langdon, mi-am petrecut ntreaga viata n snul Bisericii Catolice. Cuno
sc bine datele despre Illuminati... si legenda simbolurilor nfierate. Totusi, tre

buie sa va previn ca sunt un om al prezentului. Crestinatatea are destui dusmani

reali, fara a mai fi nevoie sa renvie fantomele trecutului.
- Simbolul este autentic, replica Langdon, poate pe un ton putin prea defens
iv, si roti faxul n fata sambelanului.
Vaznd simetria perfecta, acesta ramase tacut.
- Nici chiar computerele moderne, adauga profesorul, nu au reusit sa creeze
o ambigrama simetrica a acestui cuvnt.
Camerlengo si ncrucisa minile si pastra din nou tacerea o vreme:
- Illuminati au disparut, spuse n cele din urma. Acum mult timp. Aceasta este
realitatea istorica.
Langdon ncuviinta:
- Ieri as fi fost de acord cu dumneavoastra.
- Ieri?
- nainte de evenimentele petrecute azi. Cred ca Illuminati au iesit la supraf
ata pentru a-si duce la ndeplinire un vechi legamnt.
- Iertati-ma, va rog. Cunostintele mele despre istorie scrtie putin. Despre ce
legamnt vorbiti?
Langdon trase adnc aer n piept:
- Distrugerea Cetatii Vaticanului.
- Distrugerea Vaticanului? repeta sambelanul, parnd mai degraba nedumerit dect
nspaimntat. Dar asa ceva ar fi imposibil!
Vittoria clatina din cap:
- Mi-e teama ca mai avem si alte vesti rele.

40
- Este adevarat? ntreba sambelanul, privind uimit cnd la Vittoria, cnd la Olive
tti.
- Signore, interveni acesta, recunosc ca exista aici un fel de dispozitiv. E
ste vizibil pe unul dintre monitoarele noastre, dar n ceea ce priveste afirmatiil
e doamnei Vetra despre forta distructiva a acelei substante, pur si simplu nu po
t...
- Asteapta o clipa, l ntrerupse preotul. Adica puteti vedea lucrul acela?
- Da, signore. Prin camera mobila numarul 86.
- Si atunci, de ce nu l-ati recuperat?
- Ar fi foarte dificil, signore.
Olivetti si mentinu postura rigida n vreme ce-i explica sambelanului situatia.
Camerlengo asculta n tacere, iar Vittoria aproape ca-i simtea cum creste ngrij
orarea.
- Sunteti sigur ca obiectul se afla n interiorul Vaticanului? Poate ca cineva
a scos-o din complex si transmite din alta parte.
- Imposibil, raspunse Olivetti. Zidurile exterioare sunt ecranate electronic
pentru protejarea comunicarilor din interior. Semnalul nu poate proveni dect din
interior; altfel nu l-am receptiona.
- Si, presupun, interveni camerlengo, ca acum cautati aceasta camera disparu
ta cu toate fortele de care dispuneti.
Comandantul clatina din cap:
- Nu, signore. Localizarea camerei ar putea dura sute de ore de munca. n prez
ent avem alte probleme de securitate si, cu tot respectul pe care i-l datorez do
amnei Vetra, picatura de lichid despre care vorbeste este foarte mica. Nu poate
avea forta exploziva pe care o pretinde dumneaei.
Rabdarea Vittoriei ajunsese la limita:
- Picatura aceea este suficienta pentru a nimici ntreaga Cetate a Vaticanului
! N-ati ascultat nici un cuvnt din ce v-am spus?
- Doamna, replica Olivetti cu o raceala de otel n glas, am o bogata experient
a n domeniul explozibililor.
- Experienta dumneavoastra este ramasa n urma! n ciuda aspectului meu exterior
, care vad ca va deranjeaza, lucrez ca fizician principal la cea mai de seama in

stitutie de cercetari sub-atomice a lumii. Eu nsami am conceput conteinerul care m

piedica Esantionul de antimaterie sa explodeze chiar n acest moment. Si va previn
ca, daca nu gasiti acel recipient n urmatoarele sase ore, paznicii dumneavoastra
nu vor mai avea ce pazi aici, dect o gaura mare n pamnt!
Olivetti se rasuci spre camerlengo, cu ochii scnteind de furie:
- Signore, constiinta nu-mi permite sa mai accept asa ceva. Timpul dumneavoa
stra este irosit de niste farsori. Illuminati?! O picatura ce ne va distruge pe
toti?!
- Basta!
Sambelanul rostise cuvntul cu voce joasa, si totusi acesta parea sa mai zabov
easca nca n camera. Dupa un moment de tacere, preotul continua:
- Periculos sau nu, Illuminati sau nu, lucrul acela, indiferent ce-o fi el,
n-ar trebui sa se afle n interiorul Vaticanului... cu att mai mult n preajma concla
vului. Vreau sa-l gasiti si sa-l ndepartati! Organizati imediat cautarile!
Comandantul nsa insista:
- Signore, chiar daca as folosi toti oamenii de care dispun, ar putea dura z
ile ntregi pentru a gasi camera lipsa. De asemenea, dupa ce am vorbit initial cu
doamna Vetra, mi-am trimis unul dintre subordonati sa consulte cel mai avansat g
hid de balistica pe care l avem, pentru a vedea ce spune acesta despre o substant
a numita antimaterie. Nu a gasit nsa nici o mentiune. Nici una.
"Prostanac ncrezut! si zise Victoria. Un ghid de balistica? ntr-o enciclopedie
ai ncercat? La litera A!" Olivetti nca mai vorbea:
- Signore, daca sugerati o cercetare amanuntita a ntregului complex al Vatica
nului, trebuie sa obiectez.
- Comandante, replica sambelanul cu mnie n glas. ti amintesc ca atunci cnd mi te
adresezi mie, te adresezi, de fapt, functiei pe care o reprezint. mi dau seama c
a nu-mi iei pozitia n serios, si totusi, conform legii, eu conduc aici. Iar daca
nu gresesc, cardinalii se afla n siguranta n Capela Sixtina, astfel nct problemele d
e securitate vor fi minime pna la nceperea conclavului. Nu nteleg totusi de ce ezit
ati sa cautati acel dispozitiv. Daca nu v-as cunoaste, as putea crede ca puneti
conclavul n pericol n mod intentionat.
Olivetti l privi furibund:
- Cum ndrazniti!? L-am servit pe papa timp de doisprezece ani! Si pe papa din
aintea lui alti paisprezece! Din 1483 Garda Elvetiana a...
Statia de emisie-receptie pe care o avea la centura ncepu sa hrie sonor, ntrerupn
du-l:
- Comandante?
Olivetti apasa scurt o tasta:
- Sono occupato! Cosa vuoi?!8
- Scusi, continua vocea. Va sun din biroul de comunicatii. Am considerat ca
trebuie sa va informez: am primit o amenintare cu bomba.
Olivetti nu parea ctusi de putin ngrijorat.
- Pai, ocupati-va! Urmati procedura obisnuita.
- Asa am facut, domnule, dar apelantul... Nu v-as fi deranjat, domnule coman
dant, dar cel care ne-a sunat a mentionat substanta pe care mi-ati spus s-o caut
n ghid. Antimateria.
Cei din ncapere schimbara priviri nmarmurite.
- A mentionat... ce? blbi Olivetti.
- Antimateria, domnule. n timp ce ncercam sa identificam locul apelului, am ma
i facut cteva cercetari. Informatiile despre antimaterie sunt... hm, sincer, sunt
ngrijoratoare.
- Parca spuneai ca ghidul de balistica nu mentioneaza acea substanta.
- Am gasit ceva pe Internet. "Aleluia!" si zise Vittoria.
- Substanta pare a fi foarte exploziva, continua subordonatul lui Olivetti.
Este greu de crezut ca aceasta informatie este corecta, nsa se spune aici ca, la
cantitati egale, antimateria are o ncarcatura exploziva de aproximativ o suta de
ori mai mare dect cea a unui focos nuclear.
Comandantul se ncovoie; parca vedeai un munte prabusindu-se. Sentimentul de t
riumf al Victoriei disparu instantaneu sub privirea ngrozita a sambelanului.
- Ati localizat apelul? se blbi Olivetti.

- N-am reusit. E un celular puternic ncriptat. Liniile SAT sunt interschimbat

e, astfel ca triangulatia a fost eliminata. Semnaturile IF sugereaza ca apelantu
l se afla undeva, n Roma, dar nu avem cum sa aflam mai multe.
- A facut vreo cerere? ntreba comandantul, cu voce moale.
- Nu, domnule. Doar ne-a avertizat ca n interiorul complexului se afla ascuns
a acea antimaterie. Parea surprins ca nu stiam nca. M-a ntrebat daca am vazut-o de
ja. Dumneavoastra mi-ati spus despre antimaterie, asa ca am decis sa va anunt.
- Ai procedat corect. Cobor ntr-un minut. Anunta-ma imediat daca suna din nou
.
Urma un scurt moment de pauza, apoi soldatul relua n aparat:
- Apelantul e nca pe fir, domnule.
Olivetti arata de parca tocmai ar fi fost electrocutat.
- Adica linia e nca deschisa?
- Da, domnule. ncercam de zece minute sa localizam apelul, dar nu obtinem dect
indicii vagi. Probabil stie ca nu-l putem identifica, fiindca refuza sa nchida na
inte de a vorbi cu il camerlengo.
- Fa-mi legatura, interveni sambelanul. Acum!
Olivetti se ntoarse spre el:
- Parinte, nu! Un negociator specializat al Garzii Elvetiene este mult mai i
ndicat pentru aceasta sarcina.
- Acum!
Comandantul dadu ordinele necesare.
Dupa o clipa, telefonul de pe biroul sambelanului Ventresca ncepu sa sune. Pr
eotul apasa rapid tasta pentru teleconferinte:
- Pentru numele lui Dumnezeu, cine te crezi?

41
Vocea care rasuna din difuzorul telefonului era rece, metalica, debordnd de a
roganta. Toti cei din ncapere ascultau atenti. Langdon ncerca sa-i identifice acce
ntul. "Din Orientul Mijlociu, poate?"
- Sunt mesagerul unei vechi confrerii, anunta vocea, ntr-o cadenta stranie. O
confrerie pe care ati nedreptatit-o vreme de secole. Sunt mesagerul Fratiei Ill
uminati.
Langdon simti cum muschii i se contracta, n vreme ce ultimele dubii i se spul
berau. Pentru o frntura de secunda puse stapnire pe el aceeasi combinatie de emoti
e, incitare si spaima bruta care l coplesise dimineata, cnd vazuse pentru prima da
ta ambigrama.
- Ce vrei? ntreba camerlengo.
- Sunt reprezentantul oamenilor de stiinta. Oameni care, ca si voi, cauta ra
spunsuri. Raspunsuri referitoare la destinul omului, la rolul si la creatorul lu
i.
- Oricine ai fi, l ntrerupse sambelanul, eu...
- Silenzio! Ai face mai bine sa asculti. De doua mii de ani Biserica voastra
a dominat aceasta cautare a adevarului. V-ati strivit opozitia sub minciuni si
profetii ntunecate. Ati manipulat adevarul pentru a servi scopurilor voastre, i-a
ti asasinat pe cei ale caror descoperiri va contraziceau planurile. Sunteti surp
rinsi cumva ca ati devenit acum tinta oamenilor ilumi-nati din ntreaga lume?
- Oamenii iluminati nu recurg la santaj pentru a-si sustine cauza.
- Santaj?! Cel de la telefon izbucni n rs. Asta nu e santaj! Nimicirea Vatican
ului nu este negociabila. Am asteptat patru sute de ani ziua asta. La miezul nop
tii, cetatea voastra va fi distrusa. Nu puteti face nimic pentru a mpiedica acest
lucru.
Olivetti se repezi la microfonul telefonului:
- Accesul n oras e imposibil! N-aveati cum sa fi amplasat explozibil aici!
- Vorbele tale sunt pline de credinta ignoranta a unui membru al Garzii Elve
tiene. Esti, poate, vreunul dintre ofiteri? Cu certitudine trebuie sa stii ca n d
ecursul secolelor Illuminati s-au infiltrat n cele mai elitiste organizatii de pe

glob! Chiar crezi ca Vaticanul este imun?

"Iisuse, si spuse Langdon, au un om nauntru!" Nu mai era ctusi de putin un secr
et ca infiltrarea constituia principala arma si specialitate a confreriei; Illum
inati patrunsesera n rndurile masonilor, n interiorul marilor retele bancare, n orga
nismele guvernamentale. Churchill nsusi declarase odata n fata reporterilor ca, da
ca spionii englezi ar fi reusit sa se infiltreze n armata nazista n masura n care o
facusera Illuminati n Parlamentul Britanic, razboiul s-ar fi ncheiat n mai putin d
e-o luna.
- Asta nu-i dect o cacealma nu prea reusita! izbucni Olivetti. Este imposibil
ca influenta voastra sa fie att de puternica.
- De ce? Fiindca Garda Elvetiana vegheaza? Fiindca pazeste toate coltisoarel
e lumii voastre nchise? Dar ce-aveti de zis despre cei din Garda Elvetiana? Nu su
nt si ei oameni? Chiar credeti ca sunt gata sa-si dea viata pentru povestea cu t
ipul care mergea pe apa? Cum altfel credeti ca a ajuns conteinerul acela n cetate
a voastra? Si cum v-au disparut n dupa-amiaza asta patru dintre cele mai pretioas
e bunuri pe care le aveti?
- Patru bunuri? latra Olivetti. Ce vrei sa spui?
- Unu, doi, trei, patru. nca nu le-ati simtit lipsa?
- Ce naiba tot vorbesti acolo...?
Dar Olivetti si nghiti brusc restul cuvintelor si casca ochii mari, de parca a
r fi primit un pumn n plex.
- Ti-a cazut fisa! replica apelantul. Sa-ti citesc numele lor?
- Ce se ntmpla aici? ntreba camerlengo, privind nedumerit n jur.
Insul de la telefon rse:
- Ofiterul nu te-a informat nca? Ce pacatos! Dar nu ma surprinde. Cu atta orgo
liu pe capul lui! mi nchipui ce rusine-i e sa-ti spuna adevarul... ca patru dintre
cardinalii pe care a jurat sa-i apere au disparut...
- De unde ai aceasta informatie? izbucni Olivetti.
- Camerlengo, rnji apelantul, ntreaba-ti comandantul daca toti cardinalii sunt
prezenti n Capela Sixtina.
Sambelanul se ntoarse spre Olivetti, ochii sai verzi cernd o explicatie:
- Signore, sopti acesta la urechea preotului, este adevarat ca patru dintre
cardinali nu au ajuns nca n Capela Sixtina, dar nu trebuie sa va alarmati. Toti au
fost prezenti de dimineata n sala de receptie si deci stim ca se afla n siguranta
, n Cetatea Vaticanului. Chiar dumneavoastra ati luat ceaiul cu ei, cu numai cteva
ore n urma. Pur si simplu au ntrziat la reuniunea dinaintea conclavului. i cautam,
dar sunt sigur ca au pierdut notiunea timpului si sunt pe undeva, admirnd operele
de arta.
- Admirnd operele de arta? Orice urma de calm pierise din glasul sambelanului
: Locul lor era n capela nca de acum mai bine de o ora!
Langdon i arunca Vittoriei o privire uimita. "Cardinali lipsa? Deci, pe acest
ia i cautau ei acolo, jos?!"
- Poate ca inventarul nostru va va convinge, relua individul de la telefon.
Avem asa: cardinalul Lamass din Paris, cardinalul Guidera de la Barcelona, cardin
alul Ebner din Frankfurt...
Olivetti parea ca se face tot mai mic, cu fiecare nume rostit. Apelantul fac
u o pauza, ca si cnd s-ar fi delectat cu savoarea ultimului nume.
- Iar din Italia... cardinalul Baggia.
Sambelanul se nmuie ca pnzele unei corabii pe o mare fara vnt. Clatinndu-se, se
lasa n scaunul din spatele biroului.
- I preferiti, sopti stins. Cei patru favoriti... inclusiv Baggia... cel mai
probabil succesor al suveranului pontif... Cum e posibil?
Langdon citise destul despre alegerile papale moderne pentru a ntelege disper
area din ochii sambelanului. Desi n mod teoretic oricare dintre cardinalii cu vrst
a sub optzeci de ani ar putea deveni papa, doar ctiva dintre acestia aveau presta
nta necesara pentru a obtine majoritatea de doua treimi n lupta feroce a voturilo
r. Acestia erau numiti i preferiti. Iar acum disparusera cu totii!
Fruntea sambelanului lucea de sudoare:
- Ce intentii ai cu acesti oameni?
- Ce intentii crezi ca am? Doar sunt un descendent al Hassassin-ului.

Langdon simti un fior; cunostea bine acest nume. n cursul anilor Biserica si f
acuse ctiva dusmani de moarte, iar printre acestia se afla Hassassin, Cavalerii T
emplieri care fusesera ori vnati, ori tradati de Vatican.
- Elibereaza-i pe cardinali, spuse camerlengo. Nu ti-e suficienta amenintare
a de a distruge Cetatea lui Dumnezeu?
- Uita-i pe cardinali. Ei sunt deja pierduti. Fii sigur nsa ca moartea lor va
ramne n amintire... n amintirea a milioane de oameni. Visul fiecarui martir! O sa
fac din ei niste stele ale presei. Unul cte unul. Ce rost are sa schimbi lumea, d
aca lumea nu se uita? Uciderile publice au ceva senzational n ele, nu-i asa? Voi
ati demonstrat asta cu mult timp n urma... Inchizitia, torturarea Cavalerilor Tem
plieri, cruciadele... Si, desigur, la purga. Il camerlengo amutise.
- Nu-ti amintesti de la purga? Binenteles ca nu, tu esti doar un copil! Preot
ii nu sunt istorici priceputi, oricum. Nu cumva fiindca istoria i face sa se rusi
neze?
- La purga, se pomeni Langdon rostind cu voce tare. O mie sase sute saizeci
si opt. Biserica a nfierat patru savanti Illuminati cu simbolul crucii. Pentru ai curata de pacate.
- Cine a vorbit? ntreba vocea de la telefon, parnd mai mult intrigata dect ngrij
orata. Cine se mai afla acolo?
- Numele meu nu este important, spuse Langdon, ncercnd sa-si alunge tremurai d
in voce.
Se simtea nedumerit si derutat vorbind cu un Illuminati n viata... de parca a
r fi discutat pe viu cu George Washington.
- Sunt un om de stiinta care a studiat istoria confreriei din care faci part
e, adauga el.
- Superb! raspunse celalalt. Sunt fericit ca mai exista oameni n viata care si
amintesc despre crimele comise mpotriva noastra.
- Cei mai multi dintre noi va considerau disparuti.
- O eroare pe care fratia a promovat-o cu sustinute eforturi. Ce altceva mai
stii despre la purga?
Langdon ezita. "Ce altceva mai stiu? Ca toata situatia de acum e o nebunie,
asta stiu!"
- Dupa ce au fost nfierati, cei patru savanti au fost ucisi, iar trupurile lo
r au fost lasate sa putrezeasca n locuri publice din Roma, ca un avertisment pent
ru cei care-ar mai fi dorit sa se alature confreriei.
- Exact. Iar noi vom face la fel. Qui pro quo. Considerati-o o razbunare sim
bolica pentru asasinarea fratilor nostri. Cei patru cardinali ai vostri vor muri
, cte unul n fiecare ora, ncepnd cu ora opt. Pna la miezul noptii, lumea ntreaga se v
fi cutremurat.
Langdon se apropie de telefon:
- Chiar intentionati sa-i nfierati si sa-i ucideti pe cei patru?
- Istoria se repeta, nu-i asa? Desigur, noi vom da dovada de ceva mai multa
eleganta si ndrazneala dect Biserica. Voi obisnuiati sa ucideti pe ascuns, aruncnd
cadavrele cnd nu se uita nimeni. Atta lasitate!
- Ce vrei sa spui? ntreba Langdon. Ca i veti nfiera si ucide n public?
- Exact! Numai ca... depinde ce ntelegi prin "public". Vad ca azi putini oame
ni mai vin la biserica.
Langdon ntelese:
- i veti ucide n biserici?
- Ca un gest de amabilitate. Asa Dumnezeu le va putea trimite sufletele n rai
mai repede. Mi se pare just. Fireste, presa se va bucura si ea de spectacol, mi n
chipui.
- E o cacealma! interveni Olivetti, cu vocea din nou calma. Nu poti ucide un
om n biserica, asteptndu-te sa scapi cu fata curata pe urma.
- Cacealma? Ne miscam printre garzile voastre elvetiene aidoma unor fantome,
rapim patru cardinali din cetatea voastra att de bine pazita, amplasam un dispoz
itiv letal n inima celui mai sfnt dintre templele voastre si voi credeti ca asta e
o cacealma?! Cnd vom ncepe sa ucidem si victimele vor fi gasite, presa va da nava
la. Pna la miezul noptii toata lumea va afla despre cauza Illuminati.
- Si daca amplasam forte de ordine n toate bisericile? replica Olivetti.

Individul rse:
- Mi-e teama ca natura prolifica a religiei voastre va face imposibila o ast
fel de misiune. Ai mai tinut socoteala n ultima vreme? Sunt peste patru sute de b
iserici catolice n Roma. Catedrale, biserici, tabernacole, abatii, mnastiri, schit
uri, scoli parohiale...
Duritatea de pe chipul lui Olivetti persista.
- Peste nouazeci de minute ncepe, relua omul cu un ton de finalitate n glas. U
nul la fiecare ora. O progresie matematica a mortii. Acum trebuie sa plec.
- Asteapta! ceru Langdon. Spune-mi despre simbolurile cu care intentionati s
a-i nfierati pe cei patru.
Ucigasul parea amuzat:
- Presupun ca stii deja care vor fi aceste simboluri. Sau esti cumva vreun s
ceptic? Dar le vei vedea curnd - ca o dovada ca vechile legende sunt adevarate.
Langdon si simtea capul nvrtindu-se; stia exact ce voia sa spuna individul. si a
minti de arsura de pe pieptul lui Leonardo Vetra. Traditia Illuminati mentiona c
inci simboluri. "Au mai ramas patru simboluri si avem patru cardinali lipsa."
- Am jurat, interveni sambelanul, sa aduc un nou papa n seara asta. Am jurat n
fata lui Dumnezeu.
- Camerlengo, se auzi vocea apelantului, lumea nu are nevoie de un nou papa.
Dupa miezul noptii, acesta nu va mai avea ce sa pastoreasca, dect un morman de r
uine. Biserica Catolica e terminata. Dominatia voastra asupra lumii a luat sfrsit
.
n ncapere domni tacerea pentru cteva clipe. Sambelanul parea cuprins de o trist
ete sincera:
- Te nseli. Biserica nseamna mai mult dect piatra si mortar. Nu poti sterge pur
si simplu doua mii de ani de credinta... indiferent despre ce credinta este vor
ba. Nu poti zdrobi credinta, distrugnd doar manifestarile ei pamntesti. Biserica C
atolica va supravietui cu sau fara cetatea Vaticanului.
- O minciuna nobila. Dar nu e dect o minciuna. Amndoi stim adevarul. Ia spunemi, de ce este Vaticanul o fortareata?
- Oamenii Domnului traiesc ntr-o lume periculoasa.
- Dar ct de tnar esti? Vaticanul e o cetate fortificata, fiindca jumatate din
averea Bisericii Catolice este adapostita ntre zidurile sale - picturi rare, scul
pturi, giuvaeruri nepretuite, carti de valoare... Apoi mai sunt lingourile de au
r si documentele imobiliare din seifurile Bancii Vaticanului... Estimari din int
erior cifreaza valoarea activelor voastre la 48,5 miliarde de dolari. Ce mai cui
b pe care stati! Mine totul va fi cenusa. Active lichidate. Veti fi faliti! Nici
macar oamenii n sutana nu pot accepta sa munceasca pe gratis.
Veridicitatea acestor afirmatii parea sa se oglindeasca n privirile socate al
e comandantului si ale sambelanului. Langdon nu stia ce anume e mai uluitor - ca
Biserica Catolica avea attia bani sau ca Illuminati aflasera despre ei.
Il camerlengo suspina adnc:
- Credinta, nu banii constituie coloana vertebrala a acestei biserici.
- Alte minciuni! Anul trecut ati cheltuit 183 de milioane de dolari n ncercare
a de a va sustine diocezele din lumea ntreaga. Participarea la slujbele religioas
e a nregistrat un minimum absolut, scaznd cu patruzeci si sase de procente n ultimu
l deceniu. Donatiile sunt pe jumatate din ct erau cu numai sapte ani n urma. Tot m
ai putini baieti vin sa urmeze cursurile seminariilor. Desi nu vreti sa recunoas
teti, Biserica voastra moare. Considerati asta o sansa de a se stinge cu un bum!
Olivetti facu un pas nainte. Avea acum un aer mai putin combativ, de parca ar
fi realizat, n sfrsit, realitatea cu care se confrunta. Parea un om care cauta cu
disperare o iesire. Orice iesire:
- Si daca o parte din lingourile acelea ar veni sa finanteze cauza voas-tra?
- Nu ne insulta pe amndoi!
- Avem bani.
- Si noi. Mai multi dect ti poti nchipui.
Langdon si aminti despre presupusele comori ale confreriei - vechile averi al
e masonilor bavarezi, ale clanurilor Rothschild, Bilderberger, legendarul diaman
t Illuminati...

- I preferiti, interveni sambelanul rugator, schimbnd subiectul. Cruta-i. Sun

t batrni. Sunt...
- Sunt fecioarele sacrificate! rse necunoscutul. Spune-mi chiar crezi ca sunt
virgini? Vor chelalai mieluseii cnd vor fi ucisi? Sacrifici vergini nell' altare
di scienza.
Sambelanul ramase tacut multa vreme:
- Sunt oameni credinciosi, raspunse el, n cele din urma. Nu se tem de moarte.
Individul rnji:
- Si Leonardo Vetra era un om credincios si totusi am vazut frica n ochii lui
, noaptea trecuta. O frica pe care am exterminat-o.
Vittoria, care tacuse pna n acel moment, tsni deodata n picioare, cu trupul ncord
at de ura:
- A sino! Era tatal meu!
Un chicot razbatu din telefon:
- Tatal tau? Dar ce-i asta? Vetra avea o fiica? Ar trebui sa stii ca taticut
ul tau a scncit la sfrsit ca un tnc. Jalnic! Un individ patetic!
Vittoria se trase napoi, ca izbita de cuvintele asasinului. Langdon se ndrepta
spre ea, dar tnara si regasi echilibrul si si atinti ochii ntunecati asupra telefon
ului:
- Jur pe viata mea ca, nainte de ivirea zorilor, te voi gasi. Vocea i se ascu
ti, ca o raza laser: Iar cnd te voi gasi...
Hassassin-ul izbucni ntr-un rs grosolan:
- O femeie de spirit! Sunt excitat. Poate ca, nainte de finele acestei nopti,
te voi gasi eu. Iar cnd te voi gasi...
Cuvintele strapunsesera aerul ca o lama. Apoi legatura se ntrerupse.

42
Cardinalul Mortati era lac de sudoare n roba sa neagra. Nu numai ca n Capela S
ixtina era deja cald ca ntr-o sauna, dar mai ramasesera doar douazeci de minute pn
a la deschiderea conclavului si nca nu avea nici o veste despre cei patru cardina
li care lipseau. n absenta lor, soaptele de nedumerire schimbate de ceilalti prel
ati ntre ei se transformasera n ngrijorare vadita.
Mortati nu-si putea imagina unde ar putea fi chiulangiii. "Cu il camerlengo,
poate?" Stia ca sambelanul se ntretinuse cu cei patru la un ceai intim n cursul d
upa-amiezei, dar asta fusese cu cteva ore n urma. "Sa fie oare bolnavi? Au mncat ce
va ce nu le-a priit?" Mortati se cam ndoia. Chiar aflati pe patul de moarte, i pr
eferizi ar fi facut tot posibilul pentru a fi aici. Sansa de a fi ales pontif su
prem i se oferea unui cardinal doar o data n viata - iar n cele mai multe cazuri n
iciodata - iar legile Vaticanului spuneau ca, pentru a fi eligibil, un cardinal
trebuia neaparat sa se afle n interiorul Capelei Sixtine n momentul votului.
Desi acestia erau cei patru preferiti, putini cardinali mai aveau dubii n pri
vinta celui ce avea sa devina urmatorul papa. n ultimele cincisprezece zile se nre
gistrase o veritabila avalansa de faxuri si telefoane n care se discuta problema
potentialilor candidati. Asa cum era obiceiul, fusesera alesi patru prelati pref
erati, fiecare dintre acestia ndeplinind cerintele traditionale de eligibilitate:
sa fie vorbitor de italiana, spaniola si engleza. Sa nu aiba secrete ci un trec
ut fara pata. Sa aiba o vrsta cuprinsa ntre saizeci si cinci si optzeci de ani.
Ca de obicei, unul dintre preferiti se detasase de ceilalti trei n opiniile c
olegiului elector. Acesta era cardinalul Aldo Baggia, din Milano. Trecutul sau p
ersonal si religios nepatat, combinat cu excelenta stapnire a limbilor straine si
cu abilitatea de a transmite mesajul spiritual i conferise calitatea de favorit.
"Dar unde naiba este acum?" se ntreba Mortati.
Venerabilul prelat era iritat de absenta celor patru n primul rnd fiindca lui i
revenise sarcina de a conduce lucrarile conclavului. Cu o saptamna n urma, Colegi
ul Cardinalilor l alesese n unanimitate pentru functia de Mare Elector - maestrul
de ceremonii al conclavului. Desi sambelanul ocupa n acest moment cea mai nalta tr
eapta n cadrul Bisericii, acesta era doar un preot si nu cunostea bine complexita

tea procesului electiv, astfel ca se impusese alegerea unui cardinal care sa con
duca ceremonia din interiorul Capelei Sixtine.
Cardinalii glumeau adesea spunnd ca a fi ales Mare Elector era cea mai cruda
onoare a crestinatatii. Cel care primea aceasta responsabilitate pierdea dreptul
de a mai candida la alegerile respective si, totodata, era obligat sa petreaca
mult timp n zilele dinaintea conclavului, studiind Universi Dominici Gregis pentr
u a se familiariza cu subtilitatile ritualurilor secrete ale conclavului si a as
igura astfel buna desfasurare a procesului electiv.
Totusi, Mortati nu avea resentimente; stia ca alegerea sa fusese una logica.
Pe lnga faptul ca era cel mai vrstnic cardinal, fusese totodata un apropiat al de
functului papa, ceea ce-l ridicase n ochii celorlalti. Cu toate ca se ncadra nca n l
imitele de vrsta, era prea "copt" pentru a fi un candidat serios. La saptezeci si
noua de ani, trecuse deja pragul tacit dincolo de care colegiul mai putea avea n
credere ca starea lui de sanatate ar fi facut fata programului de lucru riguros
pe care l presupunea pontificatul. n mod obisnuit, papa lucra paisprezece ore pe z
i, sapte zile pe saptamna, si se stingea extenuat, n medie, dupa 6,3 ani de servic
iu. O gluma care circula n rndul cardinalilor spunea ca papalitatea era "cea mai r
apida cale spre rai" pentru un cardinal.
Multi credeau ca Mortati ar fi putut deveni papa cu ctiva ani n urma, daca ar
fi fost mai putin deschis la minte. Cnd era vorba despre candidatura la scaunul p
ontifical, de baza era o sfnta treime: conservatorism, conservatorism, conservato
rism.
Lui Mortati i se paruse ntotdeauna o ironie amuzanta faptul ca ultimul papa,
Domnul sa-l odihneasca! se dovedise surprinzator de liberal, o data ce preluase
functia suprema. Sesiznd poate ca lumea moderna se ndeparteaza de Biserica, pontif
ul operase numeroase deschideri, relaxnd pozitia Bisericii fata de stiinta si chi
ar donnd bani pentru anumite cauze stiintifice. Din fericire, aceasta a constitui
t pentru el o sinucidere politica. Catolicii conservatori l-au declarat "senil",
n vreme ce puritanii stiintei l-au acuzat ca ncearca sa extinda influenta Biseric
ii si acolo unde nu-i era locul.
- Asadar, unde sunt cei patru?
Mortati se ntoarse. Unul dintre cardinali l batea pe umar:
- Domnia ta stii unde sunt, nu-i asa?
Mortati ncerca sa nu se arate prea ngrijorat:
- Poate ca se afla nca la sambelan.
- La ora aceasta? Ar fi complet neobisnuit, replica omul nencrezator. Sa fi p
ierdut il camerlengo notiunea timpului?
Mortati se ndoia cu siguranta, dar nu spuse nimic. Era constient ca majoritat
ea cardinalilor nu-i acorda sambelanului o importanta prea mare, considerndu-l pr
ea tnar pentru a-l sluji pe papa att de ndeaproape. Lui i se parea ca multi erau, d
e fapt, invidiosi, dar el l admira pe tnarul preot, aprobndu-l tacit pe ultimul pap
a fiindca i acordase functia de camerlengo. Cind privea n ochii sambelanului, Mort
ati nu vedea dect convingere si stia ca, spre deosebire de majoritatea cardinalil
or, el punea credinta si Biserica pe primul plan, naintea politicilor meschine. I
l camerlengo era cu adevarat un om al lui Dumnezeu.
Pe parcursul mandatului sau, devotamentul ferm si neclintit de care daduse d
ovada tnarul prelat devenise legendar; multi i-l atribuiau ntmplarii miraculoase di
n copilaria lui... o ntmplare care ar fi lasat urme adnci n inima oricarui om. "Mira
colul si minunea lui", gndea Mortati, dorindu-si adesea ca si n copilaria lui sa s
e fi petrecut o ntmplare din care se putea naste o credinta att de ferma.
Din nefericire pentru Biserica, Mortati stia ca il camerlengo nu va deveni p
apa niciodata. Accederea la scaunul pontifical implica un anumit nivel de ambiti
e politica - un lucru care-i lipsea tnarului sambelan; de multe ori refuzase prop
unerile papei de a-i oferi functii clericale mai nalte, spunnd ca prefera sa sluje
asca Biserica si credinta ca un om simplu.
- Si acum ce facem? ntreba cardinalul, batndu-l din nou pe umar.
- Poftim?
- Au ntrziat! Noi ce facem acum?
- Ce putem noi sa facem? replica batrnul. Sa asteptam. Si sa avem credinta.
Parnd profund nemultumit de raspunsul primit, cardinalul se retrase din nou n n

tunericul capelei.
Mortati ramase locului o clipa, stergndu-si fruntea de sudoare si ncercnd sa-si
limpezeasca gndurile. "ntr-adevar, ce vom face?" si ndrepta privirile dincolo de al
tar, spre celebra fresca a lui Michelangelo, Judecata de Apoi. Lucrarea nu-i ofe
ri nsa nici un raspuns. Era o ilustrare cutremuratoare, nalta de un metru si jumat
ate, a lui Iisus Hristos mpartind omenirea n drepti si pacatosi si azvrlindu-i pe u
ltimii n iad: carnuri sfrtecate, trupuri arznd si chiar unul dintre rivalii artistu
lui, reprezentat cu urechi de magar. Guy de Maupassant scrisese odata ca fresca
semana cu un desen de blci realizat de un carbunar ignorant. Iar cardinalul Morta
ti mpartasea opinia scriitorului.

43
Langdon statea nemiscat n fata unei ferestre blindate si privea aglomerarea d
e furgonete si trailere ale presei din Piazza San Pietro. Incredibila convorbire
telefonica l lasase nauc... oarecum aerian; parca nu mai era el nsusi.
Aidoma unui sarpe din tenebrele uitate ale istoriei, Illuminati revenisera l
a viata si se ncolacisera n jurul unui vechi dusman. Fara revendicari. Fara negoci
eri. Doar razbunare. Diavolesc de simplu. Sufocant. O razbunare pregatita timp d
e 400 de ani. Ca si cum, dupa secole de persecutie, stiinta contraataca.
Asezat la biroul sau, il camerlengo privea fix telefonul. Olivetti rupse pri
mul tacerea.
- Carlo, i se adresa el pe numele de botez, mai degraba ca un prieten ngrijor
at dect ca un ofiter la datorie. De douazeci si sase de ani mi-am dedicat viata a
pararii acestui locas. Se pare ca astazi m-am dezonorat.
Sambelanul clatina din cap:
- Noi doi l servim pe Dumnezeu n moduri diferite, dar slujirea Lui aduce totde
auna onoare.
- Evenimentele astea... nu-mi pot imagina cum... o asemenea situatie...
Olivetti parea coplesit:
- ti dai seama ca nu avem dect o singura posibilitate de actiune. Eu sunt resp
onsabil pentru securitatea Colegiului Cardinalilor.
- Ma tem ca responsabilitatea aceasta mi apartine mie, signore!
- Atunci oamenii tai vor asigura imediat evacuarea.
- Signore?
- Celelalte optiuni pot fi aplicate mai trziu - cautarea acestui dispozitiv,
a cardinalilor lipsa si a rapitorilor. Acum nsa, ceilalti cardinali trebuie pusi
la adapost. Caracterul sacru al vietilor omenesti este mai presus de orice. Oame
nii aceia constituie nsasi fundatia Bisericii noastre.
- Sugerati sa anulam chiar acum conclavul?
- Avem de ales?
- Dar cum ramne cu datoria dumneavoastra de a oferi lumii un nou papa?
Tnarul sambelan suspina si se ntoarse spre fereastra, privind orasul ce se ntin
dea n zare:
- Sfintia Sa mi-a spus odata ca papa este un om prins ntre doua lumi... lumea
reala si cea divina. Si m-a avertizat ca, daca o ignora pe cea reala, nici o Bi
serica nu poate supravietui pentru a se bucura de lumea divina.
Dintr-o data, vocea lui parea a transmite o ntelepciune prea profunda pentru
anii sambelanului:
- Lumea reala se bazeaza pe noi n seara aceasta. Am face o mare greseala daca
am ignora-o. Orgoliul si traditiile nu ne pot umbri ratiunea.
Olivetti ncuviinta, impresionat:
- V-am subestimat, signore.
Sambelanul parea ca nu-l auzise, privirile sale continund sa rataceasca pe fe
reastra.
- Voi vorbi deschis, signore. Lumea reala este lumea mea. Eu am de-a face zi
de zi cu hidosenia ei, astfel nct ceilalti sa-si poata urma aspiratiile pure. Per
miteti-mi sa va ofer sfaturile mele n situatia actuala. Pentru asta am fost prega

tit. Desi valoroase, instinctele dumneavoastra... s-ar putea dovedi dezastruoase

.
Preotul se ntoarse. Olivetti inspira adnc si continua:
- Evacuarea Colegiului Cardinalilor din Capela Sixtina ar fi cea mai proasta
decizie pe care am putea-o adopta acum.
Il camerlengo nu parea indignat, ci doar confuz:
- Si ce sugerezi?
- Sa nu le spunem nimic cardinalilor. Sa sigilam conclavul. Astfel vom avea
timp pentru a ncerca si alte optiuni.
Sambelanul l privi cu un aer tulbure:
- Adica sa ncui ntregul Colegiu al Cardinalilor deasupra unei bombe cu ceas?
- Da, signore. Deocamdata. Mai trziu, daca va fi nevoie, ne vom ocupa de evac
uare.
- Amnarea ceremoniei chiar nainte de a ncepe ar strni numeroase ntrebari, nsa dup
ce usile se vor nchide, nimeni nu va mai putea interveni. Procedurile obisnuite
obliga...
- Lumea reala, signore! n aceasta seara ne aflam n lumea reala! Ascultati-ma b
ine, i ceru Olivetti, vorbind de aceasta data cu tonul autoritar al militarului.
Ar fi o nesabuinta sa deplasam prin Roma o suta saizeci si cinci de cardinali ne
pregatiti si neprotejati. Am risca sa provocam temeri si chiar panica n rndul unor
oameni foarte batrni si, sincer sa fiu, un infarct fatal n aceasta luna a fost su
ficient.
"Un infarct fatal"! Cuvintele comandantului i reamintira lui Langdon de titlu
rile pe care le citise n ziare mpreuna cu un grup de studenti: "Papa a suferit un
infarct si a decedat n somn".
- n plus, continua Olivetti, Capela Sixtina este o fortareata. Desi nu ne lau
dam cu acest lucru, structura este puternic armata si poate rezista la orice ata
c, cu exceptia celui cu rachete. n aceasta dupa-amiaza am cercetat fiece coltisor
al capelei, n cautarea microfoanelor si a altor dispozitive de ascultare. Capela
este curata, sigura si sunt convins ca antimateria nu se afla nauntru. Pe moment
, nu exista loc mai sigur pentru Colegiul Cardinalilor. Daca se va ajunge la asa
ceva, vom putea discuta mai trziu despre evacuarea de urgenta.
Langdon era impresionat. Logica rece si inteligenta a lui Olivetti i amintea
de Kohler.
- Domnule comandant, interveni Vittoria, cu vocea ncordata, mai exista si alt
e probleme. Nimeni n-a mai creat pna acum o cantitate att de mare de antimaterie.
Nu pot dect sa estimez raza ei de actiune. Zona adiacenta a Romei poate fi si ea n
pericol. Daca recipientul se afla n subteran sau ntr-una dintre cladirile central
e, efectul n afara acestor ziduri ar putea fi minim, nsa daca a fost amplasat n apr
opiere... n aceasta cladire, de exemplu...
Si Vittoria nu-si mai sfrsi ideea, multumindu-se sa-si ndrepte privirile ngrijo
rate spre multimea adunata n Piazza San Pietro.
- Sunt perfect constient de responsabilitatile mele fata de lumea de afara,
replica Olivetti. Protectia acestui sanctuar a fost datoria mea timp de peste do
ua decenii. Nu am nici cea mai vaga intentie de a permite detonarea antimateriei
.
Sambelanul ridica ochii spre el:
- Crezi ca o poti gasi?
- Dati-mi voie sa discut posibilitatile de actiune cu ctiva dintre specialist
ii mei. Daca ntrerupem alimentarea electrica n ntregul Vatican, vom putea elimina z
gomotul de fundal, obtinnd un mediu de lucru suficient de clar pentru a recepta c
eva din cmpul magnetic al conteinerului.
Vittoria l privi mai nti surprinsa, apoi chiar impresionata:
- Vreti sa stingeti lumina n toata cetatea Vaticanului?
- Poate. Nu stiu nca daca este posibil, dar as vrea sa cercetez aceasta optiu
ne.
- Cardinalii s-ar ntreba, fireste, ce anume s-a ntmplat.
Olivetti clatina din cap:
- Conclavul se desfasoara la lumina luminarilor; cardinalii nici nu si-ar da
seama. Dupa ncuierea usilor, vom putea ntrerupe energia electrica n ntregul perimet

ru, cu cteva mici exceptii, si vom ncepe cautarea. O suta de oameni pot acoperi o
arie mare n cinci ore.
- Patru ore! l corecta Vittoria. Trebuie sa duc conteinerul napoi la CERN. Det
onarea nu poate fi evitata daca nu rencarc bateriile.
- Nu le puteti rencarc a aici?
- Interfata e prea complexa. Daca as fi putut, as fi adus-o cu mine.
- Atunci, patru ore, spuse Olivetti ncruntat. Suficient timp. Panica nu ajuta
la nimic. Signore, aveti la dispozitie zece minute. Duceti-va n capela si sigila
ti conclavul. Lasati-le oamenilor mei timpul necesar pentru a-si face treaba. Cnd
ne vom apropia de ora critica, vom lua si deciziile care se cuvin.
Langdon se ntreba ct de aproape de "ora critica" intentiona comandantul sa aju
nga.
Sambelanul nu parea convins:
- Dar colegiul va ntreba despre i preferiti... mai cu seama despre Baggia...
va vrea sa stie unde sunt.
- Va trebui sa nascociti ceva, signore. Spuneti-le ca le-ati oferit celor pa
tru un ceai care nu le-a priit.
Preotul l privi, oripilat:
- Sa stau la altarul Capelei Sixtine si sa mint n fata Colegiului Cardinalilo
r?!!
- Pentru siguranta lor. Una bugia veniale. O minciuna nevinovata. Datoria du
mneavoastra este aceea de a mentine calmul. Iar acum va rog sa ma scuzati, fiind
ca trebuie sa ncepem.
Olivetti pornise deja spre usa, dar il camerlengo interveni:
- Comandante, nu putem pur si simplu sa le ntoarcem spatele celor patru cardi
nali disparuti.
Ofiterul se opri n pragul usii.
- Baggia si ceilalti trei se afla n prezent n afara sferei noastre de influent
a. Trebuie sa renuntam la ei... pentru binele general. Militarii numesc acest lu
cru triere.
- Vrei sa spui abandonare!
Vocea lui Olivetti deveni din nou ca de otel:
- Daca ar exista vreo posibilitate, signore, una ct de mica, pentru a-i gasi
pe cei patru cardinali, mi-as da viata n acest scop. Totusi... continua el aratnd
cu mna spre fereastra prin care ultimele raze ale soarelui aureau marea de acoper
isuri a Romei, cautarea a patru oameni ntr-un oras cu cinci milioane de locuitori
este peste puterile mele. Nu voi irosi un timp pretios pentru a-mi linisti cons
tiinta cu o actiune inutila.mi pare rau.
Vittoria interveni, pe neasteptate:
- Dar daca l-am prinde pe asasin, nu l-ati putea determina sa vorbeasca?
Olivetti o privi ncruntat:
- Soldatii nu-si pot permite sa fie sfinti, doamna Vetra. Credeti-ma, nteleg
foarte bine dorinta dumneavoastra de a-l prinde pe acest individ.
- Nu este doar o dorinta personala. Ucigasul stie unde se afla anti-materia.
.. si cei patru cardinali. Daca l-am putea gasi ntr-un fel...
- Sa cadem de buna voie n plasa lui? Credeti-ma, daca as lasa Vaticanul nepro
tejat pentru a supraveghea sutele de biserici din Roma as proceda exact asa cum
spera Illuminati ca voi face... irosind timp si forte pretioase sau, mai rau, la
snd Banca Vaticanului complet neaparata. Fara a-i mai mentiona pe ceilalti cardin
ali.
Omul avea dreptate.
- Dar politia din Roma? ntreba sambelanul. Am putea alerta fortele civile. Sa
apelam la ajutorul lor pentru a-l gasi pe rapitor.
- O alta greseala, riposta Olivetti. Stiti ce parere au despre noi carabinie
rii romani. N-am obtine dect ajutorul sovaitor al ctorva Oameni, care ar "vinde" i
mediat stirea presei internationale. Exact ceea ce vor dusmanii nostri. Oricum,
vom fi nevoiti n curnd sa tratam cu mass-media.
"Voi face din cardinalii vostri stele ale presei, si aminti Langdon cuvintele
asasinului. Trupul primului cardinal va aparea la ora opt. Apoi, cte unul n fieca
re ora. Presa se va delecta."

Il camerlengo vorbea din nou, cu o usoara iritare n voce:

- Comandante, nu putem accepta cu constiinta curata sa nu facem nimic pentru
cardinalii disparuti!
Olivetti i ntoarse o privire nghetata:
- Rugaciunea Sfntului Francisc, signore... V-o amintiti?
Tnarul preot rosti scurta rugaciune, cu durere n glas:
- Dumnezeule, da-mi puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba
!
- Credeti-ma: acesta este unul dintre lucrurile acelea.
Si, n clipa urmatoare, iesi din ncapere.

44
Birourile centrale ale British Broadcast Corporation (BBC) se afla n Londra,
putin la vest de Piccadily Circus. Centrala telefonica ncepu sa sune si o tnara as
piranta la functia de redactor ridica receptorul.
- BBC, spuse ea, strivindu-si chistocul de Dunhill.
Vocea de la aparat era aspra, cu un accent care amintea de Orientul Mijlociu
:
- Am o poveste de care postul voastru ar putea fi interesat. Tnara lua un pix
si o coala de hrtie:
- Privitor la...?
- Alegerile papale.
Fata se ncrunta ngrijorata. BBC difuzase cu o zi n urma un scurt reportaj preli
minar, iar audienta fusese medie. Publicul nu prea mai era interesat de Vatican.

- Care-i ideea?
- Aveti n Roma un reporter care se ocupa de alegeri?
- Cred ca da.
- Trebuie sa vorbesc direct cu el.
- mi pare rau, dar nu va pot da numarul fara a sti ct de ct...
- Asupra conclavului planeaza o amenintare. Asta-i tot ce va pot spune.
Tnara continua sa ia notite, apoi ntreba:
- Numele dumneavoastra?
- Numele meu nu are nici o relevanta.
Ziarista nu era deloc surprinsa:
- Si aveti dovezi n sprijinul acestei afirmatii?
- Am.
- As fi bucuroasa sa le aud, nsa politica postului nostru nu ne permite sa co
municam numerele de telefon ale reporterilor nostri dect daca...
- nteleg. Voi suna la un alt post de televiziune. Va multumesc pentru timpul
dumneavoastra. La rev...
- Asteptati un moment! Puteti ramne pe fir?
Tnara l lasa n asteptare si si ntinse gtul, gnditoare. Arta identificarii potent
ilor farsori nu era ctusi de putin o stiinta perfecta, dar individul de la telefo
n tocmai trecuse cele doua teste tacite ale BBC referitoare la autenticitatea un
ei surse telefonice: refuzase sa-si spuna numele si era nerabdator sa ncheie conv
orbirea. Ticnitii si cei avizi de glorie de obicei insistau si se vaicareau.
Din fericire pentru ea, reporterii traiau cu eterna spaima a ratarii unei st
iri de senzatie, asa ca rareori se suparau fiindca le facea legatura cu vreun me
galoman. Irosirea a cinci minute din timpul unui reporter era ceva scuzabil; rat
area unui titlu-bomba, nu.
Cascnd alene, deschise computerul si tasta "Vatican" ntr-un motor de cautare.
Cnd vazu numele reporterului care se ocupa de alegerile papale, chicoti n sinea ei
. Era un tip nou, venit de curnd de la o fituica murdara din Londra si care urma
sa se ocupe de unele dintre subiectele mondene ale BBC.
Acum era, probabil, plictisit de moarte, asteptnd o noapte ntreaga pentru a nre
gistra spotul vietii lui, zece secunde n direct. n mod cert avea sa-i fie recunosc

ator fiindca-i ntrerupea monotonia asteptarii.

Tnara copie numarul de telefon al reporterului de la Vatican si apoi, aprinznd
u-si o alta tigara, i-l comunica anonimului de la celalalt capat al firului.

45
- Nu va reusi, spuse Vittoria, plimbndu-se de colo-colo prin biroul papei. Ch
iar daca o echipa a Garzii Elvetiene va reusi sa filtreze interferentele, va tre
bui sa se afle practic deasupra conteinerului pentru a reusi sa detecteze vreun
semnal de la acesta. Si asta numai daca recipientul este accesibil - neizolat de
alte bariere. Daca e nchis n vreo cutie metalica, undeva, ntr-una dintre cladirile
astea? Sau daca e ascuns ntr-o conducta metalica de aerisire? Detectarea lui ar
fi imposibila. Si daca n Garda Elvetiana s-a infiltrat ntr-adevar cineva din afara
? Cine ne poate asigura de corectitudinea cautarilor?
Sambelanul parea vlaguit:
- Si ce propuneti, doamna Vetra?
"Dar nu e evident?" i veni ei sa strige, nfuriata. Dar se multumi sa explice:
- Propun, domnule, sa luati imediat si alte masuri de precautie. Putem spera
, prin absurd, ca rezultatele cautarilor vor fi pozitive. Totusi, priviti pe fer
eastra. i vedeti pe toti acei oameni? Si cladirile acelea de dincolo de piata? Ma
sinile presei? Turistii? Probabil ca se afla cu totii n raza de actiune a explozi
ei. Trebuie sa faceti ceva acum!
Il camerlengo nclina usor din cap.
Vittoria se simtea frustrata. Olivetti i convinsese pe toti ca timpul era suf
icient, dar ea stia ca, daca vestea despre situatia Vaticanului se raspndea, n num
ai cteva minute ntreaga zona avea sa devina un furnicar de oameni. Mai vazuse o as
emenea situatie o data, n fata Parlamentului Elvetian. n timpul unei amenintari cu
bomba, complicata cu o luare de ostateci, multimea se adunase n jurul cladirii,
pentru a vedea ce se mai ntmpla. n ciuda avertismentelor politiei cu privire la per
icolul la care se expun, oamenii veneau n numar tot mai mare. Nimic nu atrage int
eresul multimilor mai mult dect tragedia umana.
- Signore, insista Vittoria, omul care mi-a ucis tatal se afla pe aici, pe u
ndeva. Fiecare celula din trupul meu ar vrea sa porneasca imediat n urmarirea lui
. Si totusi, eu stau n acest birou... fiindca am o responsabilitate fata de dumne
avoastra. Si fata de ceilalti. Sunt vieti omenesti n pericol, signore. Ma auziti?
Sambelanul nu-i raspunse.
Vittoria si auzea inima bubuindu-i n piept. "De ce nu poate Garda Elvetiana sa
-l localizeze pe blestematul acela care a sunat? Asasinul este cheia! El stie un
de se afla antimateria... el stie unde sunt cardinalii! Prinde ucigasul si totul
e rezolvat!"
Tnara si dadu seama ca risca s-o ia razna - o situatie stranie, pe care si-o a
mintea vag din copilarie, din anii de orfelinat: o frustrare pentru abordarea ca
reia nu avea instrumentele necesare. "Ai instrumente, si spuse, ntotdeauna ai inst
rumentele necesare." Fara rost, nsa. Gndurile i se nvalmaseau n minte, sugrumnd-o. Ea
era un cercetator, un om care solutiona cele mai diverse probleme. Aceasta era n
sa o problema fara solutie. "Ce date ti trebuie? Ce vrei?" Se ndemna sa inspire adn
c, dar pentru prima data n viata ei, nu reusi. Se sufoca.
Langdon simtea ca-i vuieste capul si ca se afla undeva, la limita dintre rat
ional si irational. Privi spre Vittoria si spre camerlengo, dar peste chipurile
lor se suprapuneau imagini terifiante: explozii, mbulzeala presei, camere de film
at, patru trupuri umane nfierate.
Satan... Lucifer... Aducatorul de lumina... Satan...
si scutura capul pentru a scapa de imaginile de cosmar. "Terorism bine calcul
at", si aminti el, ncercnd sa se agate de elementele rationale. "Haos planificat!"
Mintea i zbura la un seminar pe care l audiase cndva la Radcliffe, pe cnd studia sim
bolismul pretorian; de atunci perceptia despre terorism i se schimbase n mod radi
cal.
- Terorismul, afirmase profesorul, are un unic scop. Care este acesta?

- Uciderea oamenilor nevinovati? sugera un student.

- Incorect. Moartea este doar un produs secundar al terorismului.
- O etalare a fortei?
- Nu. Convingerile slabe nu exista.
- Provocarea terorii?
- Exact. Simplu spus, obiectivul terorismului este acela de a crea teroare,
frica. Teama submineaza ncrederea n autoritati. Slabeste dusmanul din interior...
cauznd miscari de masa. Terorismul nu este o expresie a furiei, ci o arma politic
a. Elimina fatada de infailibilitate a unui guvern si ai distrus ncrederea poporu
lui.
"Pierderea ncrederii... a credintei..."
Asta sa fie totul? Langdon se ntreba cum va reactiona lumea crestina la veder
ea cardinalilor mutilati aidoma unor cini. Daca puterea credintei nu-l putea apar
a pe un slujitor al Domnului de uneltele Satanei, ce sperante mai puteau avea re
stul oamenilor? Capul profesorului se nvrtea mai rau acum... voci slabe se razboia
u n mintea lui: "Credinta nu te apara. Medicamentele si airbag-urile... astea sun
t lucrurile care te apara. Dumnezeu nu te apara. Inteligenta, da. Iluminarea. ncr
ede-te n ceva care da rezultate palpabile. Ct de mult a trecut de cnd n-a mai mers
nimeni pe apa? Miracolele moderne apartin stiintei... computere, vaccinuri, stat
ii spatiale... chiar si miracolul divin al creatiei. Materie din nimic... ntr-un
laborator. Cine mai are nevoie de Dumnezeu? Nu! Stiinta e noul dumnezeu!"
Vocea ucigasului i rasuna n minte: "La miezul noptii... o progresie matematica
a mortii... sacrifici vergini nell' altare di scienza."
Apoi brusc, ca o multime mprastiata de bubuitul unei arme, vocile se stinsera
. Robert Langdon sari n picioare. Scaunul n care statuse se rasturna cu zgomot pe
podeaua din marmura.
Vittoria si sambelanul se repezira spre el:
- Mi-a scapat, sopti Langdon uluit. Era chiar n fata ochilor mei...
- Ce ti-a scapat? ntreba Vittoria. Langdon se ntoarse spre tnarul preot:
- Parinte, de trei ani naintez petitii acestui birou, solicitnd sa mi se acord
e acces la Arhivele Vaticanului. Am fost refuzat de sapte ori.
- Domnule Langdon, mi pare rau, dar nu mi se pare un moment potrivit pentru o
asemenea solicitare.
- Am nevoie de acces imediat. Cei patru cardinali disparuti. Cred ca-mi voi
putea da seama unde anume vor fi ucisi.
Vittoria se holba la el, sigura ca nu ntelesese bine. Sambelanul avea o privi
re tulbure, ca si cum fusese tinta unei glume crude:
- Va asteptati cumva sa cred ca aceasta informatie se afla undeva, n arhivele
noastre?
- Nu pot promite ca o voi identifica n timp util, dar daca-mi veti permite sa
intru...
- Domnule Langdon, eu trebuie sa ajung n Capela Sixtina n patru minute. Arhive
le se afla de cealalta parte a Cetatii Vaticanului.
- Vorbesti serios, nu-i asa? interveni Vittoria, privindu-l pe Langdon adnc n
ochi si resimtindu-i parca entuziasmul.
- Nu prea e momentul pentru glume! replica el. Tnara se ntoarse spre sambelan:
- Parinte, daca exista o sansa... o sansa ct de mica pentru a afla unde anume
se vor petrece acele asasinate, vom putea ncercui zonele si...
- Dar arhivele? insista preotul. Cum ar putea contine ele vreun indiciu?
- Ar dura prea mult sa va explic. Dar daca am dreptate, am putea folosi aces
te informatii pentru a-l prinde pe Hassassin.
Il camerlengo l privi de parca voia sa-l creada, dar nu putea.
- Cele mai sacre codice ale crestinismului se afla n arhivele acelea. Comori
pe care eu nsumi nu sunt demn sa le admir.
- Sunt constient de acest lucru.
- Accesul este permis numai prin decret scris al curatorului si al Consiliul
ui Bibliotecarilor din Vatican.
- Sau, insista Langdon, prin mandat papal. Asa scria n fiecare raspuns negati
v pe care curatorul mi l-a trimis.

Sambelanul ncuviinta tacut:

- Nu vreau sa fiu nepoliticos, dar, daca nu ma nsel, mandatul papal este elib
erat n acest birou. Din cte stiu eu, n aceasta seara dumneavoastra sunteti responsa
bil aici. Si tinnd seama de circumstante...
Preotul scoase un ceas din buzunarul sutanei si l privi. Cnd i vorbi, Langdon n
u sesiza n ochii lui dect profundul adevar:
- Domnule profesor, sunt gata sa-mi dau viata n aceasta zi pentru salvarea Bi
sericii. Credeti cu adevarat ca acel document se afla aici? Si ca ne poate ajuta
sa identificam cele patru biserici?
- N-as fi solicitat accesul n mod repetat, daca n-si fi fost convins. Italia
este destul de departe de Statele Unite pentru a calatori aici asa, de-un moft,
pe un salariu de profesor. Documentul la care ma refer este un vechi...
- Va rog, l ntrerupse sambelanul. Iertati-ma! n acest moment mintea mea nu mai
poate procesa alte detalii. Stiti unde sunt amplasate arhivele?
Langdon simti un val de emotie:
- n spatele Portii Santa Ana.
- Impresionant! Majoritatea specialistilor sunt convinsi ca se afla dincolo
de usa secreta de dupa Tronul Sfntului Petru.
- Nu. Acolo este Archivio della Reverenda di Fabbrica di San Pietro. O eroar
e frecventa.
- Un bibliotecar docent i nsoteste totdeauna pe cei care intra, fara exceptie.
n aceasta seara nu se mai afla aici nici un docent. Dumneavoastra mi cereti, de f
apt, acces liber. Nici cardinalii nostri nu intra singuri acolo.
- Voi da dovada de cel mai nalt respect si de grija atenta fata de documentel
e dumneavoastra. Bibliotecarii nu vor vedea nici o urma a trecerii mele prin arh
ive.
Undeva deasupra lor, clopotele Bazilicii San Pietro ncepura sa sune. Sambelan
ul si verifica din nou ceasul:
- Trebuie sa plec. Dupa un moment de tacere, l masura din ochi pe Langdon si
adauga: Voi trimite un membru al Garzii Elvetiene sa va astepte la arhive. Va ac
ord ncrederea mea totala, domnule Langdon. Duceti-va!
Profesorul ramasese fara glas.
Tnarul preot parea sa iradieze acum o stranie siguranta de sine. ntinse mna sii strnse umarul lui Langdon cu o forta surprinzatoare:
- Vreau sa gasiti ceea ce cautati. Repede!

46
Arhivele Secrete ale Vaticanului sunt situate la capatul ndepartat al Curtii
Borgia, pe culmea unei coline ce urca de la Poarta Santa Ana. Ele adapostesc pes
te douazeci de mii de volume si se spune ca aici se afla adevarate comori, precu
m jurnalele lipsa ale lui Leonardo da Vinci si chiar cartile nepublicate vreodat
a ale Bibliei.
Langdon strabatu n viteza Via della Fondamenta spre arhive, nca nevenindu-i sa
creada ca va fi primit nauntru. Vittoria mergea alaturi de el, tinnd pasul cu usu
rinta. Parul ei cu miros de migdale flutura lin n vnt, iar Langdon i inspira parfum
ul. Gndurile ncepura sa i-o ia razna si se stradui sa le aduca pe fagasul normal:
- mi spui si mie ce cautam? ntreba ea.
- O carticica scrisa de un tip pe nume Galilei.
- Dar stiu ca nu te ncurci! Ce-i n ea?
- Se presupune ca n cuprinsul ei se afla ceva numit il segno.
- "Semnul?"
- Semnul, indiciul, semnalul... depinde cum traduci.
- Semnul pentru ce?
- Pentru o locatie secreta. Confreria Illuminati fondata de Galilei trebuia
sa se apere de Vatican si de aceea au stabilit aici, n Roma, un loc secret de ntru
nire, pe care l-au numit Biserica Iluminarii.
- Cam obraznic sa numesti "biserica" un brlog satanist! Langdon clatina din c

ap:
- Grupul nfiintat de Galileo nu era ctusi de putin satanist. Din el faceau par
te savanti care visau la iluminarea stiintifica. Locul de ntrunire era doar unul n
care sa se poata reuni n siguranta pentru a discuta despre subiectele interzise
de Vatican. Desi se stie ca acest brlog secret a existat, nimeni n-a aflat, nici
pna n ziua de azi, unde anume era el situat.
- Se pare ca Illuminati stiau sa pastreze un secret!
- Cu certitudine! De fapt, niciodata n-au dezvaluit cuiva din afara confreri
ei unde anume se reuneau. Aceasta precautie le asigura protectia, dar totodata r
idica o dificultate cnd se punea problema recrutarii de noi membri.
- Nu se puteau dezvolta daca nu-si faceau publicitate, conchise Vittoria, mi
ntea si pasii ei pastrnd ritmul perfect.
- Exact. Vestea despre confreria lui Galilei a nceput sa se raspndeasca pe la
1630, iar numerosi savanti din lumea ntreaga porneau n veritabile pelerinaje secre
te spre Roma, spernd sa devina membri Illuminati... dornici sa poata privi prin t
elescopul lui Galilei si sa ia cunostinta de ideile maestrului. Din pacate nsa, c
a urmare a acelei discretii extreme, cnd ajungeau n Roma, oamenii de stiinta nu st
iau ncotro sa se ndrepte sau cu cine sa vorbeasca fara a se trada. Illuminati voia
u noi membri, dar nu-si puteau permite sa riste facndu-si cunoscut locul de ntruni
re.
- Pare a fi o situazione senza soluzione.
- Exact! O fundatura.
- Si atunci, ce-au facut?
- Erau oameni de stiinta: au studiat problema si au gasit solutia. Una cu ad
evarat stralucita. Illuminati au creat un fel de harta ingenioasa, care i ndruma p
e savanti spre sanctuarul lor.
Dintr-o data pe chipul Vittoriei se asternu o expresie sceptica:
- Sageti desenate pe zidurile caselor? ntreba ea, ncetinin-du-si pasii.
- Oarecum, nsa mult mai subtil. Harta consta ntr-o serie de indicii disimulate
, amplasate n diverse locuri publice din oras. Un indiciu te ndruma spre urmatorul
... si apoi spre celalalt... si asa mai departe, iar n final ajungeai la sanctuar
ul Illuminati.
Vittoria l privi incredula:
- Parca ar fi o cautare a comorilor. Langdon rse usor:
- ntr-un fel, da, este. Illuminati numeau acest sir de indicii "Calea Ilumina
rii" si toti cei care doreau sa se alature confreriei erau nevoiti s-o urmeze pna
la capat. Ca un fel de test.
- Dar daca Vaticanul ar fi vrut sa-i gaseasca, n-ar fi fost suficient sa urm
eze pur si simplu seria de indicii?
- Nu. Calea era ascunsa. Ca un joc de puzzle construit n asa fel nct doar anumi
ti oameni sa poata identifica indiciile, aflnd astfel unde anume era ascunsa Bise
rica Iluminarii. Confreria a dorit ca acest test sa constituie, oarecum, o initi
ere, functionnd nu doar ca o masura de siguranta, ci si ca un element de triere,
prin care doar cei mai iscusiti savanti sa ajunga la sanctuar.
- Nu-mi vine sa cred! n secolul al XVII-lea, clericii erau printre cei mai ed
ucati si cei mai cultivati oameni din lume. Daca aceste indicii erau amplasate n
locuri publice, cu certitudine la Vatican existau persoane capabile sa le identi
fice.
- Sigur, replica Langdon, daca ei ar fi stiut despre acele indicii. Dar nu s
tiau. Si nu le-au remarcat niciodata, fiindca Illuminati le-au conceput n asa fel
nct clericii sa nu-si poata da seama ce sunt. Au folosit o metoda numita n simboli
stica "disimulare".
- Camuflaj!
Langdon era impresionat:
- Cunosti termenul!
- Dissimulazione. Cea mai buna metoda de aparare a naturii. ncearca sa remarc
i un peste-trompeta care noata n sus notnd vertical printre alge!
- Bun! relua profesorul. Illuminati au utilizat acelasi concept: au creat in
dicii care se pierdeau pe fundalul vechii Rome. Nu puteau folosi ambigrame sau s
imboluri stiintifice, fiindca ar fi fost evidente si de aceea au apelat la un ar

tist membru al confreriei - acelasi maestru anonim care concepuse ambigrama-simb

ol "Illuminati" - si i-au cerut sa realizeze patru sculpturi.
- Patru sculpturi Illuminati?
- Da, lucrari care sa respecte doua principii directoare. n primul rnd, statui
le urmau sa arate la fel ca restul operelor de arta din Roma... astfel nct Vatican
ul sa nu banuiasca niciodata ca ar apartine confreriei.
- Asadar, arta cu specific religios.
Langdon ncuviinta, din ce n ce mai incitat, si continua ntr-un ritm accelerat:
- Cel de-al doilea principiu impunea ca sculpturile sa respecte patru teme s
pecifice. Fiecare trebuia sa fie un tribut adus unuia dintre cele patru elemente
ale stiintei.
- Patru elemente? Dar sunt peste o suta!
- n secolul al XVII-lea nu erau attea, i reaminti profesorul. Primii alchimisti
credeau ca ntregul univers este format din numai patru elemente: Pamntul, Aerul,
Focul si Apa.
Crucea precrestina, stia Langdon, era cea mai frecventa reprezentare a acest
or patru elemente: patru brate corespunzatoare aerului, focului, apei si pamntulu
i. Dincolo de asta, de-a lungul istoriei existasera efectiv zeci de reprezentari
simbolice ale celor patru elemente - ciclurile vietii pitagoreice, Hong-Fan-ul
chinezesc, rudimentele masculin si feminin din filozofia jungiana, cvadrantele z
odiacului... Chiar si musulmanii venerau cele patru elemente, desi n Islam ele su
nt numite "patrate, nori, fulgere si valuri". Lui Langdon nsa i strnise fiori totde
auna modul modern de aplicare a elementelor primordiale - cele patru grade misti
ce de initiere absoluta ale masonilor: Pamntul, Aerul, Focul si Apa.
Vittoria parea uluita:
- Asadar, acest artist Illuminati a realizat patru opere de arta cu aspect r
eligios, dar care erau, de fapt, un tribut adus Pamntului, Aerului, Focului si Ap
ei?
- Exact, raspunse Langdon, cotind pe Via Sentinel spre arhive. Lucrarile se
pierdeau n marea de opere de arta religioasa din Roma. Donndu-le anonim anumitor b
iserici si apoi uznd de influenta lor politica, membrii confreriei au facilitat a
mplasarea sculpturilor n patru biserici atent alese de ei. Fiecare statuie consti
tuia un indiciu... sugernd subtil directia catre urmatoarea biserica... unde aste
pta un alt indiciu. Totul functiona ca o cale ascunsa, disimulata sub forma arte
i religioase. Daca un candidat Illuminati putea gasi prima biserica si indiciul
pentru elementul Pamnt, l putea urma pna la Aer, de acolo la Foc, apoi la Apa si, n
cele din urma, la Biserica Iluminarii.
Vittoria parea din ce n ce mai derutata:
- Si toate astea au ceva de-a face cu prinderea asasinului Illuminati?
Langdon surise, scotndu-si asul din mneca:
- Oh, da! Illuminati numeau aceste patru biserici cu un termen special: Alta
rele Stiintei.
- mi pare rau, dar asta nu-mi spune nim...
Vittoria se ntrerupse brusc si, dupa o clipa, exclama:
- L' altare di scienza? Asasinul Illuminati ne-a avertizat ca-i va sacrifica
pe cei patru cardinali pe altarele stiintei!
- Patru cardinali. Patru biserici. Patru altare ale stiintei.
Tnara l privi mpietrita:
- Vrei sa spui ca acele patru biserici n care vor fi sacrificati cardinalii s
unt aceleasi patru care marcheaza vechea Cale a Iluminarii?
- Asa cred.
- Dar de ce sa ne fi oferit ucigasul acest indiciu?
- De ce nu? i replica Langdon. Foarte putini istorici stiu ceva despre cele p
atru sculpturi. Chiar si mai putini sunt de parere ca ele exista cu adevarat. Ia
r amplasarea lor a ramas secreta timp de patru sute de ani! Nu ma ndoiesc ca actu
alii Illuminati au considerat ca pot pastra secretul nca cinci ore. n plus, ei nu
mai au nevoie acum de acea cale! Ascunzatoarea secreta a disparut, probabil, de
mult. Astazi traiesc si ei n lumea moderna. Se ntrunesc n consiliile de administrat
ie ale bancilor, cineaza la cluburi selecte, se relaxeaza pe terenuri de golf pr
ivate... n seara asta, vor sa-si faca public secretul. Acesta este momentul lor.

Marea dezvaluire.
Langdon se temea nsa ca aceasta dezvaluire va avea o simetrie aparte, despre
care nca nu pomenise nimic. "Cele patru simboluri." Asasinul jurase ca fiecare ca
rdinal va fi nfierat cu un simbol diferit. "Ca dovada ca vechile legende sunt ade
varate", spusese el. Legenda celor patru ambigrame era la fel de veche ca si con
freria nsasi: pamntul, aerul, focul, apa - patru cuvinte desenate perfect simetric
. Exact ca si termenul Illuminati. Fiecare cardinal urma sa fie nfierat cu unul d
in anticele elemente ale stiintei. Zvonul ca aceste patru simboluri nu erau n ita
liana, ci n engleza constituia nca un punct de controversa n rndul istoricilor. Engl
eza parea o deviere aleatorie de la limba lor materna... iar Illuminati nu facea
u nimic la ntmplare.
Langdon coti pe aleea ce ducea spre cladirea arhivelor. Imagini fantomatice
i se perindau prin minte. Urzeala Illuminati ncepea sa-si dezvaluie grandoarea. C
onfreria jurase sa ramna n subteran ct timp va fi nevoie, acumulnd suficienta putere
si forta de influenta pentru a putea reiesi la suprafata fara teama si a-si duc
e cauza la ndeplinire n vazul ntregii lumi. Deja Illuminati nu se mai ascundeau. Er
au gata sa-si arate puterea, confirmnd faptul ca mitul devenise realitate. Iar n a
ceasta seara avea loc marea inaugurare.
- Iata si escorta noastra, spuse Vittoria, aratnd spre un soldat al Garzii El
vetiene care alerga de-a latul unei peluze, spre usa cladirii.
Cnd i vazu, soldatul se opri brusc si se holba la ei, ntrebndu-se parca daca nu
cumva are halucinatii. Fara un cuvnt, se rasuci cu spatele la ei si si scoase stat
ia de emisie-receptie. Aparent nevenindu-i sa creada, ntreba ceva prin intermediu
l aparatului. Latratul furios care se auzea din statie era indescifrabil pentru
Langdon, dar mesajul era clar. Soldatul ridica din umeri, nchise statia si se ntoa
rse spre ei, cu o expresie nemultumita.
Nimeni nu rosti o vorba cnd ei intrara n cladire. Trecnd prin patru usi de otel
si alte doua parolate, coborra o scara lunga si ajunsera ntr-un hol cu doua ncuiet
ori cu cifru. Dincolo de o alta serie de porti electronice i astepta un culoar lu
ng, la capatul caruia se aflau doua usi masive de stejar, duble. Soldatul se opr
i, i privi din nou si, bombanind abia auzit, se apropie de o cutie metalica fixat
a n zid. O descuie, o deschise si tasta un cod. Usile ncepura sa bzie si ncuietoarea
ceda.
Elvetianul se ntoarse spre ei si le adresa primele cuvinte:
- Arhivele se afla dincolo de aceasta usa. Mi s-a ordonat sa va escortez pna
aici si sa ma ntorc pentru o alta misiune.
- Plecati? ntreba Vittoria.
- Garda Elvetiana nu are acces la Arhivele Secrete. Dumneavoastra va aflati
aici numai deoarece comandantul meu a primit un ordin direct n acest sens de la c
amerlengo.
- Dar noi cum vom mai iesi?
- Securitate monodirectionala. Nu veti avea nici o problema.
Aceasta fiind toata conversatia, soldatul se rasuci pe calcie si porni napoi p
e culoar.
Vittoria mai comenta ceva, dar Langdon n-o auzi. Nu mai vedea dect usile dubl
e din fata lui, ntrebndu-se ce secrete si ce mistere se aflau dincolo de ele.

47
Desi stia ca nu are mult timp la dispozitie, sambelanul Carlo Ventresca merg
ea cu pasi rari. Avea nevoie sa ramna putin singur pentru a-si aduna gndurile naint
ea rugaciunii de deschidere. Se ntmplasera att de multe! Traversnd singur coridoarel
e ce duceau spre aripa de nord, ncercarile ultimelor cincisprezece zile apasau nca
greu asupra umerilor sai.
si urmase ndatoririle sfinte pna la ultima litera.
Conform legilor Vaticanului, dupa moartea papei, sambelanul trebuia sa confi
rme personal decesul, plasndu-si degetele pe carotida pontifului, ascultndu-i rasu
flarea si apoi strigndu-l pe nume de trei ori. Legea nu permitea o autopsie. Apoi

sigilase dormitorul papal, distrusese inelul pontifical n forma de peste, mprasti

ase cerneala folosita la sigiliile papale si organizase ceremonia funerara. Odat
a rezolvate aceste lucruri, ncepuse pregatirile pentru conclav.
"Conclavul, si spuse. Ultimul obstacol!" Una dintre cele mai vechi traditii a
le crestinatatii. n prezent, fiindca rezultatul ajunsese sa fie cunoscut de obice
i chiar dinainte de nceperea conclavului, ntregul proces era criticat ca fiind dem
odat - mai degraba o comedie burlesca dect o alegere propriu-zisa. Totusi, sambel
anul stia ca aceasta era doar o nentelegere. Conclavul nu se rezuma doar la o ale
gere, ci era un transfer antic, mistic, de putere. Traditia era atemporala... di
scretia extrema, bucatelele de hrtie mpaturite, arderea voturilor, amestecul unor
vechi substante, semnalele de fum...
Strabatnd Logiile Papei Grigore al XIII-lea, sambelanul se ntreba daca Mortati
intrase deja n panica. Remarcase, fara ndoiala, absenta celor patru preferiti. n l
ipsa lor, votarea putea dura toata noaptea. Numirea lui Mortati ca Mare Elector
fusese o alegere buna; cardinalul era deschis la minte si nu se sfia sa-si spuna
raspicat parerea. n seara aceasta, conclavul va avea nevoie mai mult ca oricnd de
un lider.
Cnd ajunse n capatul Scarii Regale, il camerlengo se opri o clipa cu senzatia
ca se afla n fata provocarii vietii lui. Putea auzi chiar si de aici forfota din
Capela Sixtina - conversatiile tensionate dintre cei o suta saizeci si cinci de
cardinali.
"O suta saizeci si unu de cardinali!", se corecta el.
Pentru o clipa, simti cum se prabuseste spre iad, printre oameni urlnd, nghiti
t de flacari, pe sub pietrele si sngele care curgeau din cer.
Apoi, tacere.
Cnd copilul si reveni, se afla n Rai. Totul n jurul lui era alb. Lumina era pura
si orbitoare. Desi unii ar fi putut spune ca un copil de zece ani nu are cum sa
nteleaga ce e raiul, micul Carlo Ventresca ntelegea foarte bine. Iar acum era n Ra
i. "Unde altundeva ar fi putut fi?" n unicul deceniu petrecut de el pe Pamnt, copi
lul simtise deja maretia lui Dumnezeu - sunetul tunator al orgii, cupolele avntat
e spre cer, glasurile unite n cntec, vitraliile stralucind n auriu. Mama lui Carlo,
Maria, l ducea la slujba n fiecare zi. Biserica era casa lui.
- De ce venim noi la slujba chiar n fiecare zi? ntrebase Carlo odata, desi fre
cventa nu-l deranja ctusi de putin.
- Fiindca asa I-am promis lui Dumnezeu, i raspunsese mama lui. Si o promisiun
e facuta lui Dumnezeu este cea mai importanta dintre toate promisiunile. Nicioda
ta sa nu-ti ncalci cuvntul dat Domnului.
Carlo i promisese ca n-o va face niciodata. O iubea pe mama lui mai mult dect
pe oricine pe lume. Ea era ngerul lui sfnt. Uneori i spunea Maria benedetta - "Mari
a cea binecuvntata" - desi ei nu-i placea deloc. ngenunchea si el alaturi cnd ea se
ruga, simtindu-i parfumul dulce al trupului si ascultndu-i murmurul vocii, n timp
ce-si rotea rozariul: "Sfnta Marie, Maica lui Dumnezeu, roaga-te lui Hristos pen
tru noi, pacatosii. Acum si-n ceasul mortii noastre. Amin!"
- Unde este tatal meu? o ntreba Carlo cteodata, desi stia ca tatal lui murise n
ainte ca el sa se nasca.
- Dumnezeu este tatal tau acum, i raspundea ea de fiecare data. Esti un copil
al Bisericii.
Lui Carlo i placea asta.
- Ori de cte ori ti-e teama, spunea ea, aminteste-ti ca acum Dumnezeu este Ta
tal tau. El te va apara si va veghea asupra ta totdeauna. Domnul are planuri mar
i cu tine, Carlo.
Baietelul stia ca mama lui are dreptate; deja l putea simti pe Dumnezeu n sngel
e lui.
"Snge...
Snge curgnd din cer!"
Liniste. Si apoi, Raiul.
Acest Rai - si daduse Carlo seama cnd luminile orbitoare se stinsesera - era,
de fapt, sectia de terapie intensiva a Spitalului Santa Clara, de lnga Palermo. C
arlo fusese unicul supravietuitor al unui atac terorist cu bomba, ce distrusese
capela n care el si mama lui participau la slujba n timpul vacantei. Treizeci si s

apte de oameni murisera, inclusiv mama lui. Ziarele numisera supravietuirea lui
"Miracolul Sfntului Francisc". Pentru un motiv necunoscut, cu doar cteva clipe nain
tea exploziei, Carlo plecase de lnga mama lui si intrase ntr-un alcov mai ferit, p
entru a privi o tapiserie care-l nfatisa pe Sfntul Francisc.
"Dumnezeu m-a chemat acolo, si spusese el n cele din urma. El a vrut sa ma sal
veze."
Durerea era chinuitoare. nca o mai vedea pe mama lui ngenuncheata, trimitndu-i
un sarut din vrful degetelor. Apoi, cu un zgomot asurzitor, trupul ei placut miro
sitor fusese sfrtecat. nca mai simtea gustul raului uman. Sngele curgea din cer. Sng
ele mamei lui! Binecuvntata Maria!
"Dumnezeu te va apara si va veghea asupra ta totdeauna", i spusese ea.
"Dar unde e Dumnezeu acum?!"
Apoi, ca o ntruchipare lumeasca a adevarului rostit de mama lui, un preot ven
ise la spital. Nu era un preot oarecare. Un episcop! Si se rugase pentru Carlo.
Miracolul Sfntului Francisc! Cnd copilul si revenise, preotul aranjase ca el sa loc
uiasca ntr-o mica mnastire de pe lnga catedrala n care predica episcopul. Astfel, Ca
rlo traise si nvatase mpreuna cu calugarii, ba chiar devenise baiatul de altar al
protectorului sau. Episcopul i sugerase sa urmeze scoala publica, dar copilul ref
uzase. Nicaieri nu ar fi putut fi mai fericit dect n noua lui casa. Acum stia cu a
devarat ca traieste n casa Domnului.
n fiecare seara, Carlo se ruga pentru mama lui.
"Dumnezeu m-a salvat pentru un motiv. Care este acel motiv?" se ntreba el.
Cnd mplinise saisprezece ani, conform legii italiene trebuia sa faca doi ani d
e armata. Episcopul i explicase ca, daca ar intra la seminar, ar fi scutit de ace
asta ndatorire. Dar Carlo i raspunsese ca, desi avea de gnd sa urmeze seminarul, vo
ia sa nteleaga mai nti ce e raul.
Episcopul nu ntelesese.
Daca avea sa-si petreaca viata n snul Bisericii, luptnd mpotriva raului, ncercase
baiatul sa-i explice, trebuia mai nti sa-l nteleaga. Si ce loc ar fi fost mai potr
ivit pentru a ntelege raul, dect armata? Armata folosea arme si bombe. Si o bomba
o ucisese pe binecuvntata lui mama!
Episcopul ncercase sa-l convinga sa se razgndeasca, dar Carlo era hotart.
- Ai grija, fiul meu, i spusese preotul. Si aminteste-ti ca Biserica te astea
pta la ntoarcere.
Cei doi ani de armata fusesera cumpliti. Baiatul si petrecuse copilaria n lini
ste si n reculegere. n armata nsa, nu exista liniste. Zgomot continuu. Masinarii ur
iase pretutindeni. Nici o clipa de pace sufleteasca. Desi soldatii participau la
slujba religioasa o data pe saptamna, Carlo nu simtea prezenta lui Dumnezeu n nic
i unul dintre colegii sai; mintile lor erau prea pline de haos pentru a-L zari p
e Domnul.
Baiatul ura aceasta noua viata a sa si voia sa plece acasa. Dar era hotart sa
reziste n continuare. Trebuia sa nteleaga raul. Refuzase sa traga cu arma, asa ca
militarii l nvatasera sa piloteze un elicopter sanitar. Carlo ura zgomotul si mir
osurile, dar cel putin asa se ridica n vazduh si putea fi mai aproape de mama lui
din ceruri. Cnd i se spusese ca antrenamentul de pilot includea si salturi cu pa
rasuta, simtise ca-l cuprinde groaza. Si totusi, nu avusese de ales.
"Dumnezeu ma va apara", se ncurajase el.
Prima lui saritura cu parasuta fusese cea mai incitanta si mai plina de entu
ziasm experienta pe care o traise n viata lui. Parca zbura mpreuna cu Dumnezeu. Ca
rlo nu se mai satura acum... linistea... plutirea... chipul mamei sale ntrezarit n
norii alburii... "Dumnezeu are planuri mari pentru tine, Carlo!" Cnd revenise di
n armata, intrase imediat la seminar.
Asta se ntmplase cu douazeci si trei de ani n urma.
Astazi, n vreme ce cobora Scara Regala, sambelanul Carlo Ventresca se stradui
a sa nteleaga sirul de evenimente care l adusese la aceasta raspntie teribila.
"Lasa la o parte orice temeri, se ndemna singur, si ncredinteaza aceasta noapt
e n minile lui Dumnezeu."
Vedea deja masiva usa de bronz a Capelei Sixtine, vegheata de patru membri a
i Garzii Elvetiene. Soldatii descuiara usa si o deschisera. nauntru, toate capete
le se ntoarsera spre el. Il camerlengo privi marea de sutane negre si robe rosii

din fata lui. De-abia acum ntelegea care era planul lui Dumnezeu. Soarta Biserici
i era n minile sale.
Sambelanul si facu semnul crucii si pasi peste prag.

48
Reporterul BBC Gunther Glick statea asudnd n furgoneta parcata pe latura estic
a a pietii San Pietro si-l njura pe redactorul sau. Desi prima sa evaluare lunara
fusese nsotita de superlative - muncitor, inteligent, eficient - iata-l acum, la
Vatican, la "pnda-papii". Stia bine ca munca pentru BBC i conferea mult mai multa
credibilitate dect lucrul pentru o fituica precum British Tattler, totusi nu asa
ntelegea el munca de reporter.
Datoria lui era una simpla, jignitor de simpla, trebuia sa stea aici, asteptn
d ca o gramada de bosorogi sa-l aleaga pe urmatorul bosorog-sef, dupa care sa ia
sa din furgoneta asta si sa nregistreze un spot "n direct" de cincisprezece secund
e, avnd Vaticanul pe fundal.
"Grozav!"
Lui Glick nca nu-i venea sa creada ca BBC-ul nca mai trimitea reporteri n teren
pentru o asemenea bufonerie. "Vezi cumva si vreuna dintre marile retele de tele
viziune americane aici n seara asta? La naiba, nu!" Fiindca baietii cei mari stia
u sa-si faca treaba. Ei se uitau la CNN, faceau un scurt rezumat si apoi si filma
u reportajul "n direct" n fata unui ecran gol, peste care suprapuneau apoi niste i
magini mai vechi, pentru a-i da o tusa realista. MSNBC folosea chiar vnt si ploai
e artificiala n studio, conferind reportajelor acea autenticitate de la fata locu
lui. Telespectatorii nu mai vor adevar; tot ce doresc e ct mai multa distractie.
Glick privi prin parbriz, simtindu-se cu fiecare minut ce trecea tot mai dep
rimat. Fortareata imperiala a Vaticanului se nalta n fata lui, parca pentru a-i ar
ata ce puteau realiza oamenii cnd si puneau ceva n minte cu adevarat.
- Eu ce-am realizat n viata mea? se ntreba el cu glas tare. Nimic!
- n cazul asta, renunta! rasuna o voce de femeie n spatele lui.
Glick tresari. Uitase ca nu e singur, se rasuci spre bancheta din spate, und
e cameramanul sau, Chinita Macri, sedea tacuta, stergndu-si ochelarii. Totdeauna s
i stergea ochelarii. Chinita era negresa - desi prefera sa i se spuna afro-ameri
cana - putintel cam grasuta si inteligenta foc. Si avea grija sa nu te lase sa u
iti lucrul asta. Era o pipita ciudata, dar Glick o placea. Iar acum chiar ca sim
tea nevoia sa schimbe o vorba cu cineva.
- Care-i problema, Gunth? ntreba ea.
- Ce facem noi aici?
Chinita continua sa-si lustruiasca ochelarii:
- Asistam la un eveniment interesant.
- Un grup de batrnei ncuiati n ntuneric este interesant pentru tine?
- Stii ca te paste iadul, nu-i asa?
- Sunt deja acolo!
- Ia spune-mi! l ndemna Chinita, exact asa cum facea mama lui.
- Vreau si eu sa las ceva n urma, sa ma fac cunoscut.
- Ai scris pentru The British Tattler.
- Da, dar nimic rasunator.
- Ei, haide, am auzit eu ca ai scris un articol exploziv despre viata sexual
a secreta a reginei cu extraterestrii.
- Multumesc!
- Ei, roata se ntoarce! n seara asta ai sa nregistrezi primele tale cincispreze
ce secunde de istorie.
Glick mri. Deja putea auzi vocea crainicei de la stiri: "Multumesc Gunther, ex
celent reportaj". Apoi crainica avea sa treaca repede la buletinul meteo.
- Trebuia sa fi ncercat si eu pentru postul de crainic.
Macri izbucni n rs:
- Fara nici un pic de experienta? Si cu barba asta? Las-o balta!
Glick si trecu mna prin smocul de par roscat din barbie:

- Mi se pare ca-mi da un aer mai inteligent.

Telefonul furgonetei ncepu sa sune, ndepartndu-l de la gndurile lui negre.
- Poate e de la redactie, spuse, dintr-o data plin de speranta. Poate ca vor
un spot n direct!
- Despre povestea asta? Visezi, baiete!
Glick raspunse la telefon cu cea mai buna voce de crainic pe care o reusi:
- Gunther Glick, BBC, n direct de la Vatican.
Individul de la celalalt capat al firului avea un puternic accent arab.
- Asculta-ma cu atentie, spuse acesta. Sunt pe punctul de a-ti schimba viata
.

49
Langdon si Vittoria erau singuri lnga usile duble ce duceau spre sala interio
ara a Arhivelor Secrete. Decoratiunile erau un amestec bizar de covoare ce acope
reau complet podeaua de marmura si camere video ce pndeau de lnga heruvimii sculpt
ati pe plafon. "Renastere Sterila", numi Langdon acest stil n sinea sa. Dincolo d
e colonada de la intrare se vedea o placa mica de bronz:
"ARCHIVIO VATICANO Curatore, Padre Jaqui Tomaso."
"Parintele Jaqui Tomaso!" Langdon recunoscu numele curatorului din scrisoril
e de refuz pe care le primise: "Stimate domnule Langdon, Cu regret va scriu pent
ru a respinge..."
Cu regret...
"Aiurea!" De cnd preluase Jaqui Tomaso functia de curator, Langdon nu ntlnise n
ici un american noncatolic caruia sa i se acorde acces la Arhivele Secrete ale V
aticanului. Il guardino, l numeau istoricii. Jaqui Tomaso era cel mai dur bibliote
car din lume.
Pasind pragul salii interioare, Langdon se astepta aproape sa-l vada pe pari
ntele Jaqui n uniforma militara, cu casca pe cap, stnd de paza cu mitraliera. Sala
era nsa pustie.
Liniste. Lumina difuza.
Archivio Vaticano! Unul dintre visurile vietii sale.
nca din primul moment, se simti stnjenit, dndu-si seama ce romantic incurabil e
ra. Imaginea pe care si-o faurise despre aceasta sala n attia ani de asteptare era
total gresita. si imaginase rafturi prafuite, pline pna n tavan cu volume ferfenit
ite, preoti catalogn-du-le la lumina sfesnicelor si a ferestrelor cu vitralii, ca
lugari studiind vechi pergamente...
Nici pe departe!
La prima vedere, ncaperea parea a fi un hangar imens cu luminile stinse, n car
e cineva construise vreo zece terenuri de racquet-ball. Desigur, Langdon stia ce
anume erau cubiculele acelea de sticla. Nu era deloc surprins sa le vada; umidi
tatea si caldura riscau sa distruga vechile pergamente, astfel ca procesul de co
nservare impunea incinte ca acestea - galerii etanse ce fereau cartile de umidit
atea si acizii prezenti n mod natural n aer. Langdon se mai aflase de multe ori n s
ali ermetic nchise si niciodata nu se simtise n largul lui... nu-i placea ideea de
a intra ntr-un conteiner etans, n care nivelul oxigenului era reglat de un biblio
tecar.
Galeriile erau ntunecate, fantomatice chiar, prost luminate de becuri slabe a
sezate la capatul fiecarui sir de rafturi. n bezna fiecarui cubicul, Langdon simt
ea parca stafiile uriase - sir dupa sir de rafturi ncarcate de istorie. Era o col
ectie data naibii!
Vittoria parea si ea naucita. Lnga el, privea n tacere uriasele cuburi de stic
la.
Timpul era nsa scurt si ncepu sa caute cu privirea un catalog - un catastif ma
siv n care sa fie nscrise toate volumele din arhiva. Nu vazu nsa nimic altceva dect
licarirea palida a ctorva monitoare de computer.
- Se pare ca au un Biblion. Indexul este computerizat.
- Asta ar grabi mult cautarile, raspunse Vittoria cu speranta n glas.

Langdon ar fi vrut sa-i mpartaseasca entuziasmul, dar nu reusea. Se apropie d

e un monitor si ncepu sa tasteze cteva cuvinte. Imediat si vazu temerile confirmate
:
- Vechea metoda ar fi fost mai buna, spuse cu voce tare.
- De ce?
- Deoarece cartile nu au parole de protectie. mi nchipui ca o fiziciana ca tin
e nu se pricepe sa sparga coduri si parole.
Vittoria clatina din cap:
- Ma pricep la spart pahare, atta tot.
Langdon trase adnc aer n piept si se ntoarse spre straniul sir de galerii trans
parente. Se apropie de prima si si lipi fruntea de sticla. n interiorul slab lumin
at se zareau cteva siluete amorfe, pe care le recunoscu drept rafturi obisnuite,
suluri de pergament si mese de studiu. si ridica apoi ochii spre tablitele de ide
ntificare de la capatul fiecarui sir. La fel ca n orice biblioteca, acestea indic
au continutul respectivului sir. Langdon le trecu rapid n revista, dn-du-le ocol p
e dinafara sticlei protectoare: "PIETRO IL ERMITO... LE CROCIATE... URBANO II...
LEVANT..."
- Sunt etichetate, spuse el, dar nu n ordinea alfabetica a autorilor. Nu era
deloc surprins. Vechile arhive nu erau aproape niciodata aranjate alfabetic, deo
arece multi dintre autori erau necunoscuti. Nici titlurile nu puteau fi luate ca
referinta, fiindca numeroase documente istorice erau doar fragmente de papirus
sau epistole fara titlu. Catalogarea se facea de cele mai multe ori cronologic. n
mod bizar nsa, aici lucrarile nu pareau a fi aranjate n ordine cronologica. Langd
on simtea cum un timp pretios se scurge n zadar:
- Se pare ca Vaticanul are propriul sistem.
- Ce surpriza!
Profesorul studie din nou etichetele. Documentele acopereau perioade de seco
le, dar toate cuvintele-cheie, si dadu el seama, erau interconectate.
- Cred ca avem de-a face cu o clasificare tematica.
- Tematica? repeta Vittoria cu tonul incredul al omului de stiinta. mi pare i
neficienta.
"De fapt, si spuse Langdon gnditor, s-ar putea sa fie cea mai iscusita clasifi
care pe care am vazut-o vreodata." Totdeauna si ndemnase studentii sa disceama ton
urile si aspectele generale ale unei perioade artistice, n loc sa se piarda n elem
ente de detaliu si date precise. Arhivele Vaticanului erau catalogate, aparent,
conform aceluiasi principiu. "Tuse largi..."
- Totul n aceasta galerie, spuse el ceva mai ncrezator, secole ntregi de lucrar
i se refera la cruciade. Aceasta-i tema galeriei de aici.
Da, totul despre cruciade se afla acolo. "Relatari istorice, epistole, lucra
ri de arta, informatii socio-politice, analize moderne. Totul la un loc... facil
itnd o mai profunda ntelegere a subiectului. Stralucit!"
Vittoria se ncrunta:
- Dar o anumita informatie poate face referire la mai multe teme simultan!
- De aceea au referinte ncrucisate.
Si Langdon i arata o serie de tablite colorate, amplasate printre lucrarile d
e pe rafturi.
- Aceste semne indica documente secundare, asezate pe alt raft dect cel cores
punzator temei principale.
- Perfect! exclama ea, parnd gata sa renunte.
Apoi si puse minile n sold si privi n jurul ei. Dupa o clipa, privi spre Langdon
:
- Asadar, domnule profesor, cum se cheama chestia aceea a lui Galilei pe car
e o cautam noi?
Langdon nu-si putu opri un zmbet. Aproape ca nca nu-i venea sa creada ca se af
la n aceasta ncapere. "Este aici, si spuse. Undeva n ntuneric, ma asteapta."
- Vino dupa mine!
Si porni cu pasi repezi de-a lungul primei galerii, examinnd tablitele indica
toare ale tuturor rafturilor.
- ti amintesti cnd ti-am povestit despre Calea Iluminarii? Cum si recrutau Illu
minati noii membri prin intermediul unui test complex?

- Vnatoarea comorilor, da.

- Problema cu care s-a confruntat confreria dupa amplasarea indiciilor era a
ceea ca trebuia sa spuna ntr-un fel comunitatii stiintifice ca aceasta cale exist
a.
- Logic! Altfel, nimeni n-ar fi stiut ca trebuie s-o caute.
- ntr-adevar, si chiar daca ar fi stiut ca exista, savantii nu ar fi avut hab
ar de unde sa nceapa. Roma e uriasa.
- Ai dreptate.
Langdon trecu la cealalta galerie, citind tablitele, n vreme ce vorbea.
- Cu aproximativ cincisprezece ani n urma, mpreuna cu ctiva istorici de la Sorb
ona am descoperit o serie de scrisori Illuminati n care existau numeroase referir
i la il segno.
- La semn. Adica anuntul despre Calea Iluminarii si despre locul n care aceas
ta ncepea.
- Da. Si de atunci, numerosi profesionisti, printre care si eu, au gasit alt
e referinte la il segno. Astazi este aproape unanim acceptata teoria conform car
eia indiciile exista si ca Galilei le-a comunicat comunitatii stiintifice din vr
emea lui, fara ca Vaticanul sa aiba habar.
- Cum?
- Nu suntem siguri, dar cel mai probabil prin intermediul publicatiilor tipa
rite. De-a lungul anilor, Galilei a publicat numeroase carti si brosuri.
- Pe care Vaticanul, n mod cert, le-a vazut. Pare cam riscant.
- ntr-adevar. Si totusi, il segno a fost distribuit.
- Si nimeni nu l-a identificat?
- Nu. Orict de ciudat ar parea, peste tot acolo unde apar aluzii la il segno
- jurnale masonice, vechi periodice stiintifice, epistole Illuminati - acestea i
au de cele mai multe ori forma unui numar.
- 666?
Langdon zmbi:
- De fapt, 503.
- Adica?
- N-am reusit sa ne dam nca seama ce nseamna. Eu, unul, am devenit fascinat de
numarul 503, ncercnd orice pentru a-i deslusi semnificatia - numerologie, referin
te cartografice, latitudini.
ntre timp, Langdon ajunsese la capatul galeriei, o ocoli si se grabi sa citea
sca urmatorul sir de tablite, continundu-si explicatiile:
- Timp de multi ani, singurul indiciu parea sa fie faptul ca 503 ncepe cu cif
ra 5... una dintre cifrele sacre ale confreriei. Se opri.
- Ceva mi spune ca recent ti-ai dat nsa seama de semnificatie si ca de aceea n
e aflam acum aici.
- Corect, replica profesorul, mndrindu-se un moment de munca sa. Ai auzit des
pre o carte a lui Galilei numita Dialogo?
- Desigur. Este celebra printre savanti ca fiind cea mai tare n domeniul stii
ntei.
"Cea mai tare" nu era chiar expresia pe care ar fi folosit-o Langdon, nsa el
stia ce voia Vittoria sa spuna. ntre 1630 si 1635, Galiei intentiona sa publice o
carte n care sa sustina modelul heliocentric al sistemului solar, propus de Cope
rnic, dar Vaticanul nu a permis aparitia cartii dect cu conditia ca savantul sa i
ncluda, la fel de bine fundamentat, si modelul geocentric a-great de Biserica un model despre care Galilei stia ca este complet gresit. nsa nu a avut de ales s
i a fost nevoit sa publice cartea oferind spatiu egal ambelor modele.
- Dupa cum probabil stii, relua Langdon, n ciuda acestui compromis, Dialogo a
fost considerata eretica si Vaticanul l-a condamnat pe Galilei la arest la domi
ciliu.
- Nici o fapta buna nu ramne nepedepsita!
- Asa e, surise profesorul. Totusi, Galilei era un om tenace. n timpul acelui
arest la domiciliu, a scris n taina o lucrare mai putin cunoscuta, pe care istor
icii o confunda uneori cu Dialogo. Aceasta din urma se numeste Discorsi.
- Am auzit de ea. Discurs asupra mareelor.
Langdon se opri pentru o clipa, uimit ca stia despre o publicatie obscura ca

re trata miscarea planetelor si efectul ei asupra mareelor.

- Ei, exclama Vittoria, ai uitat ca vorbesti cu un fizician italian al carui
tata l venera pe Galilei?
Profesorul rse. Oricum, Discorsi nu era cartea pe care o cautau ei; concomite
nt cu aceasta, istoricii erau de parere ca Galilei mai scrisese o alta brosura f
oarte putin cunoscuta, intitulata Diagramma. - Diagramma della Verit, spuse el. "
Diagrama Adevarului".
- De asta n-am auzit.
- Nu ma surprinde. Diagramma a fost cea mai secreta lucrare a Savantului - u
n fel de tratat asupra unor date stiintifice pe care le considera reale, dar nu
avea voie sa le dea publicitatii. La fel ca unele dintre manuscrisele sale anter
ioare, Diagramma a fost scoasa clandestin din Roma de un prieten si publicata n t
aina, n Olanda. Brosura a devenit n scurt timp populara n cercurile lumii para-stii
ntifice ale vremii. Apoi Vaticanul a prins de veste si a nceput o campanie de ard
ere a cartilor.
Vittoria l privea intrigata:
- Si crezi ca Diagramma continea acele indicii? Il segno? Informatiile despr
e Calea Iluminarii?
- Prin Diagramma au fost ele comunicate celorlalti savanti. Sunt sigur de as
ta.
Langdon ajunse la a treia galerie si ncepu sa citeasca si aici tablitele indi
catoare:
- Arhivistii cauta de ani buni un exemplar din aceasta lucrare. Dar pe fondu
l arderilor ordonate de Vatican si al rezistentei ei scazute, brosura a disparut
de pe fata pamntului.
- "Rezistenta scazuta"?
- Arhivistii clasifica documentele pe o scara de la unu la zece n functie de
integritatea lor structurala. Diagramma a fost tiparita pe hrtie de rogoz - subti
re ca foita de tigara. Nu rezista mai mult de un secol.
- De ce n-au tiparit-o pe ceva mai rezistent?
- Asa a vrut Galilei. Pentru a-i proteja pe discipolii sai. n acest fel, sava
ntii prinsi cu brosura o puteau arunca pur si simplu n apa si cartea se dezintegr
a. Era o gaselnita grozava pentru distrugerea probelor incriminatorii, nsa un cos
mar pentru arhivisti. Se crede ca un singur exemplar din Diagramma a supravietui
t dincolo de secolul al XVIII-lea.
- Numai unul? bigui Vittoria, privind nmarmurita n jurul ei. Si exemplarul acel
a se afla aici?
- Confiscat de Vatican din Olanda la scurt timp dupa moartea lui Galilei. De
ani de zile solicit acces aici pentru a-l vedea - de cnd mi-am dat seama ce cont
ine.
De parca i-ar fi citit gndurile, Vittoria patrunse ntre celelalte galerii, cit
ind restul de tablite indicatoare.
- Multumesc, spuse el. Cauta acele tablite care au ceva de-a face cu Galilei
, stiinta, savanti... Vei ntelege cnd vei vedea.
- Bine, dar nca nu mi-ai spus cum ti-ai dat seama ca n Diagramma se ascundea a
cea informatie. E ceva n legatura cu numarul pe care-l tot vedeai n epistolele Ill
uminati, 503?
- Da. Mi-a luat ceva vreme, dar ntr-un trziu am realizat ca 503 e doar un cod.
Care se refera la Diagramma.
Pentru o clipa, Langdon retrai acel moment de neasteptata revelatie: 16 augu
st, cu doi ani n urma. Statea pe malul lacului, la nunta fiului unui coleg. n sune
t de cimpoi, nuntasii si facusera aparitia traversnd lacul pe o barja. Vasul era d
ecorat cu flori si ghirlande, iar la prova se vedea desenat cu vopsea un numar s
cris cu cifre romane: DCII.
Nedumerit, Langdon l ntrebase pe tatal miresei:
- Ce nseamna acel 602?
- 602?!
- DCII este numeralul roman 602, spusese el, aratnd barja.
Omul izbucnise n rs:
- Nu e un numeral roman! E numele barjei!

- DCII?
- Dick si Connie II.
Langdon simtise cum i se nrosesc urechile; Dick si Connie erau mirii. Barja f
usese, n mod evident, botezata n cinstea fericitului cuplu.
- Dar ce s-a ntmplat cu DCI? ntrebase el.
- S-a scufundat ieri n timpul repetitiei generale.
Fusese rndul lui Langdon sa rda:
- mi pare rau sa aud asta.
Apoi cazuse pe gnduri, cu ochii la barja. "DCII, si spusese el, ca un QEII n mi
niatura." n clipa urmatoare si daduse seama. Acum se rasuci spre Vittoria:
- Asa cum am mentionat, 503 e un cod - un truc prin care IUuminati voiau sa
ascunda ceea ce, initial, trebuia sa fie un numeral roman. Scris cu cifre romane
, 503 este...
- DIII.
- Esti rapida! Te rog sa-mi spui ca nu faci si tu parte dintre Illuminati!
Ea rse:
- Folosesc cifrele romane pentru a codifica straturile pelagice.
"Desigur, mormai Langdon neauzit, era la mintea cocosului!"
- Si ce nseamna DIII?
- DI, DII si DIII sunt abrevieri foarte vechi. Erau folosite de savantii de
odinioara pentru a face deosebirea ntre documentele lui Galilei, pentru ca se fac
eau confuzii frecvente.
Vittoria trase aer n piept:
- Dilogo... Discorsi... Diagramma.
- D-l, D-2 si D-3. Toate stiintifice. Toate controversate. 503 este DIII. Di
agramma. Cea de-a treia carte a sa.
- Dar un lucru tot nu se potriveste. Daca acest segno, acest indiciu, aceast
a informare despre Calea Iluminarii se afla cu adevarat n Diagramma lui Galilei,
cum de n-a vazut-o si Vaticanul cnd a confiscat toate exemplarele?
- Poate ca a vazut-o, dar nu si-a dat seama. ti amintesti de indiciile Illumi
nati? Obiecte ascunse la vedere...? Disimulare...? Se pare ca il segno era ncifra
t n mod similar - foarte vizibil. Invizibil nsa pentru cei care nu-l cautau si tot
invizibil pentru cei care nu-l ntelegeau.
- Adica?
- Adica Galilei l-a ascuns bine. n conformitate cu datele istorice, il segno
era reprezentat n ceea ce Illuminati numeau lingua pura.
- Limba pura?
- Da.
- Cu alte cuvinte, matematica.
- Asa cred si eu. Pare, totusi, evident. La urma urmei, Galilei era om de st
iinta si scria pentru oamenii de stiinta. Matematica ar fi fost "limbajul" logic
pe care l-ar fi folosit pentru a-si codifica semnul. Brosura este intitulata Di
agramma, deci diagramele matematice pot face si ele parte din acest cod.
n vocea Vittoriei se ntrezarea speranta:
- Banuiesc ca Galilei a creat un soi de cod matematic pe care clerul nu l-a
remarcat.
- Nu pari prea convinsa.
- Nu sunt fiindca nici tu nu esti. Daca ai fost att de sigur cu privire la DI
II, de ce n-ai publicat nimic referitor la acest lucru? Daca ai fi facut-o, cine
va care ar fi avut acces la Arhivele Vaticanului, ar fi venit aici si ar fi veri
ficat deja Diagramma.
- N-am vrut sa public nimic. Am lucrat din greu pentru a descoperi acea info
rmatie si...
Se ntrerupse, stnjenit.
- Voiai gloria!
- Dintr-un punct de vedere, da, spuse el, rosind usor. Numai ca...
- Nu trebuie sa te jenezi! Doar vorbesti cu un om de stiinta! Publicam sau p
ierim! Noi la CERN spunem: "Demonstram sau ne sufocam".
- Nu voiam doar ntietatea. Ma ngrijora faptul ca, ajunse n niste mini nepotrivite
, informatiile despre Diagramma ar fi riscat sa dispara.

- Minile nepotrivite fiind cele ale Vaticanului?

- Nu sustin ca sunt nepotrivite n sine, dar Biserica a luat totdeauna n derdere
amenintarile Illuminati. La nceputul secolului XX, Vaticanul a mers pna ntr-acolo,
nct a declarat ca Illuminati nu este dect produsul unei imaginatii prea bogate. Cl
erul era de parere - si, poate, pe buna dreptate - ca ultimul lucru de care avea
u nevoie crestinii era sa afle ca exista o miscare anticrestina extrem de putern
ica, infiltrata n finante, politica si nvatamnt.
"Foloseste timpul prezent, Robert, si aminti el singur. EXISTA o forta anticr
estina foarte puternica, infiltrata n finante, politica si nvatamnt."
- Deci, crezi ca Vaticanul ar fi ascuns toate dovezile referitoare la amenin
tarea Illuminati?
- Posibil. Orice amenintare, reala sau imaginara, submineaza ncrederea n forta
Bisericii.
- nca o ntrebare. Vittoria se ntoarse spre el si l privi lung, de parca ar fi fo
st cine stie ce aratare: Vorbesti serios?
- Cum adica?
- Adica, asta este planul tau de salvare n situatia de fata?
Langdon nu-si dadea seama daca n ochii ei se oglindeste doar un sentiment de
mila amestecata cu amuzament sau teroare pura.
- Te referi la gasirea Diagrammei? ntreba el, confuz.
- Ma refer la gasirea Diagrammei, la identificarea unui semn vechi de patru
sute de ani, la descifrarea unui cod matematic si la parcurgerea unui drum marca
t de un sir de vechi opere de arta pe care numai cele mai stralucite minti ale i
storiei au reusit sa le recunoasca... si toate astea n urmatoarele patru ore!
Langdon ridica din umeri:
- Sunt gata sa accept si alte sugestii.

50
Robert Langdon se afla n dreptul galeriei cu numarul 9 si citea etichetele de
pe rafturi: "BRAHE... CLAVIUS... COPERNIC... KEPLER... NEWTON..."
Parcurgnd numele nca o data, brusc se simti alarmat. "Acestia sunt oamenii de
stiinta... dar unde e Galilei?"
Se ntoarse spre Vittoria, care verifica galeria alaturata.
- Am gasit tema, dar nu si pe Galilei.
- Nu, nici eu, raspunse ea n timp ce trecea la galeria urmatoare. Aici e! Dar
sper ca ti-ai adus ochelarii, fiindca lui i este dedicata toata galeria asta.
Profesorul se apropie n fuga, Vittoria avea dreptate. Toate tablitele indicat
oare din galeria 10 purtau acelasi nume: "IL PROCESSO GALILEANO".
Langdon fluiera uimit, dndu-si seama de ce savantului i fusese dedicata o gale
rie ntreaga.
- Procesul lui Galilei! sopti el privind prin sticla protectoare rndurile de
manuscrise. Cea mai scumpa si cea mai ndelungata actiune judiciara din istoria Va
ticanului. Paisprezece ani si sase sute de milioane de lire cheltuite! Si totul
se afla aici.
- "Cteva" documente juridice!
- Cred ca avocatii nu s-au schimbat prea mult de-a lungul secolelor.
- Nici rechinii n-au facut-o!
Langdon se apropie de un buton galben amplasat pe partea laterala a galeriei
. l apasa si n interior se aprinsera un sir de becuri. Lumina era de un rosu ntunec
at si transforma cubul de sticla ntr-o caseta purpurie... un labirint de rafturi n
alte pna sub plafon.
- Dumnezeule! exclama Vittoria. Ne bronzam sau lucram?
- Pergamentul se decoloreaza si de aceea iluminarea n galerii se face totdeau
na cu lumina ntunecata.
- Poti s-o iei razna acolo, nauntru!
"Sau mai rau", si spuse profesorul, ndreptndu-se spre unica intrare a galeriei.

- Un mic avertisment: oxigenul este un oxidant puternic; prin urmare, n galer

ii nivelul sau e foarte scazut. n interior este un vid partial. Respiratia ne va
fi ngreunata.
- Ei, daca niste cardinali batrni supravietuiesc, vom izbuti si noi!
"Da, sa speram ca vom fi att de norocosi!"
Intrarea n galerie se facea printr-o usa electronica turnanta. Langdon remarc
a dispunerea obisnuita a celor patru butoane de acces pe tocul interior al usii,
cte unul pentru fiecare compartiment. Cnd se apasa pe buton, usa era actionata si
schita o jumatate de rotatie, apoi se oprea scurt - o procedura standard, menit
a sa mentina atmosfera din interior.
- Dupa ce intru eu, i explica Langdon, apasa butonul si vino dupa mine. nauntr
u umiditatea este de numai opt procente, asa ca obisnuieste-te sa respiri cu gur
a uscata.
Acestea fiind zise, pasi n compartimentul rotativ si apasa pe buton. Usa bzi so
nor si ncepu sa se roteasca. Urmnd-o, Langdon si pregati corpul pentru socul fizic
pe care l suferea ntotdeauna n primele secunde petrecute ntr-un spatiu nchis ermetic.
Intrarea ntr-o galerie etansa semana cu trecerea brusca de la altitudine zero la
sase sute de metri adncime. Greata si ametelile erau obisnuite n aceste circumsta
nte. "Vezi dublu si pici jos", si aminti el refrenul arhivistilor. Simti cum i poc
nesc urechile. Cu un suierat, usa se mai roti o data si ncremeni.
Era nauntru.
nca din primul moment si dadu seama ca aerul era mai rarefiat dect se asteptase
. Vaticanul si lua deci arhivele mai n serios dect altii. Langdon ncerca sa-si contr
oleze senzatia de sufocare si si relaxa cutia toracica, astfel ca plamnii sa i se
dilate. Senzatia de apasare trecu repede. Iata ca turele lui zilnice de bazin to
t i foloseau la ceva. Respirnd mai normal acum, privi n jurul sau. n ciuda peretilor
transparenti, el resimtea anxietatea cunoscuta. "Sunt nchis ntr-o cutie, si spuse.
ntr-o cutie rosie ca sngele."
Usa bzi n spatele lui si Vittoria intra. n clipa n care pasi n galerie, ochii nc
ra sa-i lacrimeze, iar respiratia i se accelera.
- Ai putina rabdare, i spuse Langdon. Daca ametesti, apleaca-te!
- Ma... simt... sopti ea, de parca... as face scufundari... cu o proportie g
resita... de oxigen.
Profesorul astepta ca ea sa se obisnuiasca, fara sa se ndoiasca de acest lucr
u. Vittoria Vetra era ntr-o forma fizica exceptionala - spre deosebire de o fosta
absolventa de la Radcliffe pe care o nsotise el odata n arhivele ermetice ale Bib
liotecii Widener. La sfrsit, fusese nevoit sa-i faca respiratie gura la gura biet
ei femei, care aproape ca-si nghitise proteza dentara.
- Te simti mai bine?
Vittoria nclina din cap, n semn ca da.
- Eu am zburat cu blestematul vostru de avion spatial, asa ca acum ma razbun
, glumi el.
Ea surse:
- Touch!
Langdon cauta n cutia de lnga usa si scoase cteva manusi albe de bumbac.
- Tinuta oficiala? ntreba Vittoria.
- Pentru aciditatea pielii. Nu putem atinge vechile documente fara manusi. I
a-ti o pereche!
- Ct timp mai avem? ntreba ea, n vreme ce-si punea manusile. Langdon ti verifica
ceasul cu Mickey Mouse:
- A trecut de ora sapte.
- Trebuie sa gasim chestia aceea n mai putin de o ora.
- De fapt, nu avem chiar att de mult timp, raspunse el, aratndu-i un filtru de
aerisire de deasupra capului. n mod normal, cnd cineva se afla nauntru, curatorul
pune n functiune sistemul de reoxigenare. Astazi nsa, nu. Dupa douazeci de minute,
amndoi vom ramne fara aer.
Cu toata lumina rosie din ncapere, paloarea brusca a Vittoriei era vizibila.
Profesorul zmbi si si netezi manusile:
- Demonstram sau murim, doamna Vetra. Mickey ticaie de zor!

51
Gunther Glick, reporterul BBC, se holba timp de zece secunde la telefonul di
n mna sa nainte de a-l nchide. Chinita Macri l privea lung de pe bancheta din spate
a furgonetei:
- Ce s-a ntmplat? Cine era?
Glick se ntoarse spre ea, ca un copil care tocmai a primit din greseala o juc
arie si se teme ca i-o va lua altul:
- Am primit un pont, suse el. Ceva se petrece la Vatican.
- Se numeste "conclav", ricana Chinita. Ce mai pont!
- Nu, altceva. Ceva tare!
"Oare informatia primita era chiar adevarata?" Glick simti un val de rusine
cnd si dadu seama ct de mult se ruga sa fie adevarata.
- Ce-ai zice daca ti-as spune ca patru cardinali au fost rapiti si urmeaza s
a fie ucisi n patru biserici diferite n seara asta?
- As zice ca ai fost luat n balon de vreun amic de la birou cu un simt al umo
rului cam bizar.
- Si daca as mai adauga ca ni se va comunica locul exact al primei executii?
- As vrea sa stiu cu cine ai vorbit.
- Nu mi-a spus.
- Si daca doar mnca rahat?
Cinismul Chinitei era ceva de asteptat, dar ea uita ca ticnitii si mincinosi
i fusesera specialitatea lui la British Tattler, vreme de un deceniu. Or tipul c
are l sunase nu era nici ticnit, nici mincinos. Cuvintele lui erau teribil de rea
le. Logice: "Am sa te sun din nou chiar nainte de ora opt, ca sa-ti spun unde va
avea loc primul omor. Imaginile pe care le vei filma te vor face celebru." Cnd Gl
ick l ntrebase de ce-i ofera lui asemenea informatii, raspunsul primit fusese la f
el de rece ca si accentul arab al individului: "Presa este bratul drept al anarh
iei".
- Mi-a mai spus ceva, adauga reporterul pe un ton mai ridicat.
- Ce? Ca Elvis Presley tocmai a fost ales papa?
- Intra, te rog, n baza de date a BBC-ului. Vreau sa vad ce s-a mai scris des
pre tipii astia.
- Ce tipi?
- Fa-mi pe plac!
Macri ofta si facu ntocmai:
- O sa ne ia un minut.
Mintea lui Glick o lua la galop:
- Individul a vrut neaparat sa stie daca am cu mine si un cameraman.
- Videograf!
- Si daca putem transmite n direct.
- Unu virgula cinci trei sapte megaherzi. Despre ce-i vorba?
Se auzi piuitul bazei de date.
- Bun, am intrat. Ce anume cautam?
Glick i spuse termenul.
Macri ridica ochii spre el si l privi mirata:
- Sper din tot sufletul ca glumesti!

52
Organizarea interna a galeriei 10 nu era att de logica pe ct sperase Langdon,
iar manuscrisul Diagrammei nu parea a fi asezat alaturi de celelalte publicatii
similare ale lui Galilei. Fara acces la clasificarea computerizata si fara un re
per de referinta, nu puteau face prea multe.
- Esti sigur ca Diagramma se afla aici? ntreba Vittoria.
- Da. Apare att n Uficcio della Propaganda delle Fede...

- Bine. Daca esti sigur...

Ea se ndrepta spre stnga, iar el la dreapta.
Langdon ncepu sa caute. Avea nevoie de toata vointa sa pentru a nu se opri si
a citi fiecare manuscris pe lnga care trecea. Colectia era impresionanta: Probat
orul... Mesagerul nstelat... Observatii Asupra petelor solare... Scrisoare catre
Marea Ducesa Christina... Apologia pro Galileo... Si asa mai departe.
Ajunsa la capatul galeriei, Vittoria gasi ceva. Cu vocea sugrumata, striga:
- Diagramma della Verita!
Langdon se repezi prin labirintul rosiatic spre ea:
- Unde?
Ea i arata si profesorul si dadu imediat seama de ce nu gasise nimic mai devre
me. Manuscrisul nu se afla pe vreun raft, ci ntr-o caseta cu volume in-folio. De
obicei asa se pastrau paginile nelegate. Eticheta de pe caseta nu lasa loc de du
bii cu privire la continut:
"DIAGRAMMA DELLA VERITA Galileo Galilei, 1639."
Langdon cazu n genunchi, n vreme ce inima i batea frenetic:
- Diagramma... Bravo! Ajuta-ma sa scot caseta asta.
Vittoria ngenunche lnga el si mpinsera amndoi. Suportul de metal pe care era ase
zata caseta aluneca spre ei, scotnd la iveala partea de sus a continutului.
- Nu e ncuiata? se mira tnara la vederea ivarului simplu.
- Niciodata. Uneori documentele trebuie evacuate n mare viteza. n caz de inund
atie sau de incendiu.
- Atunci, deschide-o!
Langdon nu mai avea nevoie de alte ndemnuri. Visul sau de o viata se afla chi
ar n fata lui, aerul se rarefia cu fiecare clipa, asa ca nu era vreme de zabovit.
Trase ivarul si dadu capacul la o parte. nauntru, pe fundul casetei, se afla un
fel de buzunar din pnza groasa, neagra. Permeabilitatea la aer a pnzei era vitala
pentru conservarea continutului. Apucnd buzunarelul cu ambele mini si tinndu-l oriz
ontal, Langdon l scoase din caseta.
- Ma asteptam la un cufar cu comori, spuse Vittoria, dar seamana mai degraba
cu o fata de perna.
- Vino dupa mine.
Tinnd saculetul n fata lui, ca pe o ofranda de pret, profesorul se apropie de
masa de studiu aflata n mijlocul galeriei. Desi aceasta amplasare centrala era me
nita sa reduca efortul de deplasare a documentelor, cercetatorii apreciau intimi
tatea pe care le-o ofereau sirurile de rafturi din jur. n marile arhive ale lumii
aveau loc marile descoperiri si nici unui savant nu-i placeau privirile curioas
e, peste umarul sau ale rivalilor.
Langdon aseza saculetul pe masa si i desfacu snurul. Cautnd n cutia cu instrume
nte a arhivistilor, gasi penseta dublata cu fetru, poreclita "chimval de deget"
- o penseta mare, prevazuta la capete cu niste discuri. Prada unui entuziasm ce
crestea de la o secunda la alta, Langdon ncerca pentru o clipa teama ca se va tre
zi dintr-un moment n altul n biroul sau de la Harvard, cu un teanc de lucrari de c
orectat. Inspirnd adnc, deschise buzunarelul si, cu degetele tremurndu-i n manusile
de bumbac, introduse penseta.
- Linisteste-te, sopti Vittoria. E hrtie, nu plutoniu!
Langdon glisa penseta de-a lungul filelor din interior, avnd grija sa aplice
o presiune egala. Apoi, n loc sa traga documentele afara, le tinu n loc cu penseta
si ndeparta saculetul - procedura standard pentru a evita pe ct posibil vatamarea
filelor. Abia dupa ce elibera complet documentele si aprinse sursa de lumina ntu
necata de dedesubt putu sa respire din nou.
Vittoria arata ca o fantoma, nvaluita n lumina stranie care venea de sub masa
de sticla.
- File micute, sopti ea impresionata.
Profesorul ncuviinta tacut. Teancul de file semana cu niste foi desprinse din
tr-un roman de dimensiuni foarte reduse. Cea de deasupra era o coperta ornamenta
ta cu cerneala, pe care se zareau titlul, data si numele lui Galilei, scris chia
r de mna savantului.
ntr-o frntura de secunda, Langdon uita de spatiul nchis, de oboseala si de even
imentele cumplite care l adusesera pna aici. Nu mai putea dect sa priveasca, fascin

at. ntlnirile de gradul trei cu istoria l aduceau totdeauna ntr-o stare de tulburare
reverentioasa... de parca l-ar fi vazut pe da Vinci trasnd ultimele tuse ale Gio
condei.
Papirusul ngalbenit nu lasa loc de ndoiala n privinta vechimii si a autenticita
tii sale, dar daca lasai la o parte inevitabila decolorare, documentul era ntr-o
stare extraordinara. "O usoara albire a pigmentului. O rarire nesemnificativa a
pergamentului. Dar n rest... perfect conservat." Langdon studie scrisul ornat de
pe coperta, ochii i lacrimau din cauza lipsei de umiditate. Vittoria nu scotea o
vorba.
- Da-mi o spatula, te rog, i ceru el, aratndu-i o tavita cu instrumente de luc
ru din inox.
Cnd i-o ntinse, profesorul si trecu degetele peste ea pentru a ndeparta electric
itatea statica si, foarte atent, o introduse sub coperta. Apoi, ridicnd usor spat
ula, deschise volumul.
Prima pagina era scrisa de mna - o caligrafie minuscula, stilizata, aproape i
lizibila. Langdon si dadu imediat seama ca pe pagina respectiva nu erau nici diag
rame, nici numere; era un eseu.
- Heliocentricitatea, spuse Vittoria, traducnd titlul primului in-folio, apoi
parcurse repede textul. Se pare ca Galilei a renuntat definitiv la modelul geoc
entric. Era n italiana veche totusi, asa ca nu se astepta la o traducere prea bun
a.
- Las-o balta! Noi cautam ceva din domeniul matematicii. Limbaj pur.
Folosind spatula, trecu la pagina urmatoare. Nici formule matematice, nici d
iagrame; simti cum minile ncep sa-i transpire n manusi.
- "Miscarea planetelor", traduse Vittoria titlul.
Langdon se ncrunta. n oricare alta zi, ar fi fost de-a dreptul ncntat sa poata c
iti totul; n mod incredibil, modelul actual al NASA privind orbitele planetare er
a aproape la fel cu ideile originale ale lui Galilei.
- Nu e matematica, declara Vittoria. Vorbeste aici despre miscarile retrogra
de si orbitele eliptice sau ceva de genul asta.
"Orbite eliptice!" Profesorul si aminti ca problemele juridice serioase ale l
ui Galilei ncepusera atunci cnd descrisese miscarile planetelor ca fiind eliptice.
Vaticanul preamarea perfectiunea cercului si de aceea insistase ca miscarile ce
resti nu puteau fi dect circulare. Confreria lui Galilei nsa considera ca si n elip
sa exista aceeasi perfectiune, apreciind dualitatea matematica a celor doua punc
te focale. Elipsa Illuminati este si astazi frecvent ntlnita n decoratiunile masoni
ce.
- Urmatoarea, ceru Vittoria.
Langdon ntoarse pagina.
- Fazele Lunii si mareele", spuse ea.
Fara numere, fara diagrame. O alta pagina. Nimic. Parcursera astfel vreo zec
e pagini. Nimic! Nimic! Nimic!
- Credeam ca tipul asta a fost matematician! Aici e numai text!
Profesorul simti ca nu mai poate respira; sperantele ncepusera si ele sa disp
ara. n teancul de file mai ramasesera doar cteva.
- Nu-i nimic aici, conchise Vittoria. Matematica, deloc. Cteva date, cteva cif
re banale, dar nimic care sa semene a indicatie.
Langdon rasfoi si ultimul in-folio si suspina. Si acesta era tot un eseu.
- Scurta carte! exclama fiziciana. El ncuviinta tacut.
- Merda, cum spunem noi n Roma.
"Rahat", traduse Langdon ca pentru sine. Chipul lui oglindit n sticla mesei p
area ca-si bate joc de el, ca si imaginea reflectata dimineata, n fereastra casei
sale. "O fantoma mbatrnita!"
- Dar trebuie sa fie ceva! exclama el si disperarea ragusita din propria voc
e l surprinse. Il segno este aici, undeva! Stiu sigur!
- Poate ca ai gresit n privinta DIII...
Langdon se ntoarse si o fixa cu privirea.
- Bine, ceda ea, chestia cu DIII este perfect logica. Dar poate ca semnul ac
ela nu este matematic.
- Lingua pura. Ce altceva ar putea fi?

- Arta?
- Dar nu exista nici diagrame, nici imagini n carte!
- Tot ce stiu este ca lingua pura se refera la altceva dect la limba italiana
. Matematica mi se parea o alegere logica.
- Sunt de acord cu tine.
Langdon refuza sa se recunoasca nvins att de repede:
- Numerele sunt scrise, probabil, n cuvinte. Matematica trebuie sa fie nu sub
forma de ecuatii, ci de text.
- Ne va lua ceva timp sa citim toate paginile acelea.
- Tocmai timpul ne lipseste. Va trebui sa ne mpartim munca, conchise el, refa
cnd teancul initial de file. Eu stiu suficienta italiana pentru a identifica nume
rele.
Folosind spatula, taie teancul ca pe un pachet de carti si mpinse primele sas
e pagini n fata Vittoriei:
- Trebuie sa fie pe aici, pe undeva. Sunt sigur.
Vittoria se apleca si ntoarse prima fila cu mna.
- Spatula! striga Langdon, lund un alt instrument din tavita si ntinzndu-i-l. F
oloseste spatula!
- Dar port manusi! bombani ea. Ce rau le pot face?
- Folseste spatula! Vittoria se supuse.
- Te simti si tu cum ma simt eu?
- ncordat?
- Nu. Fara aer.
Da, si el respira din ce n ce mai greu. Aerul se rarefia mai rapid dect si nchip
uise. Trebuiau sa se grabeasca mai tare. Enigmele arhivistice nu constituiau o n
outate pentru el, dar de obicei avea la dispozitie mai mult de cteva minute pentr
u a le rezolva. Fara a mai rosti vreun cuvnt, se apleca si ncepu sa citeasca prima
pagina din jumatatea sa de teanc.
"Arata-te, pentru numele lui Dumnezeu! Arata-te!"

53

Undeva n adncurile Romei, umbra cobor o rampa de piatra si intra ntr-un tunel su
bteran. Vechiul pasaj era luminat numai de torte, aerul era greu si nfierbntat. Un
deva sus, vocile nspaimntate ale unor batrnei strigau n van, doar ecoul le raspundea
.
Cnd coti pe culoar, i vazu: exact la fel cum i lasase: patru batrni ngroziti, nch
si n dosul unor bare de fier ruginit, ntr-o nisa de piatra.
- Qui tes-vous? Cine esti? ntreba unul dintre ei n franceza. Ce vrei sa faci cu
noi?
- Hilfe! Ajutor! striga altul n germana. Da-ne drumul de aici!
- Stii cine suntem? ntreba altul ntr-o engleza cu accent spaniol.
- Liniste! ordona vocea aspra.
Cel de-al patrulea prizonier, un italian tacut si gnditor, si atinti privirile
n ochii ntunecati si goi ai rapitorului, putnd sa jure ca tot ce vedea acolo era c
hiar iadul. "Dumnezeu sa ne ajute", murmura ca pentru sine.
Ucigasul se uita la ceas si apoi si ntoarse privirea spre prizonieri.
- Si acum, spuse el, cine va fi primul?

54
n Galeria 10 a Arhivelor Vaticanului, Robert Langdon recita numere n italiana,
n vreme ce parcurgea n viteza manuscrisele: "Mille... centi... uno, due, tre... c
inquanta. Am nevoie de o referinta numerica, ceva, la naiba!"
Cnd ajunse la finele volumului, ridica spatula pentru a ntoarce pagina. ncercnd
sa alinieze lama acesteia pe fila urmatoare, mna ncepu sa-i tremure. Cteva minute m

ai trziu, si dadu seama ca a renuntat la instrument, ntorcnd paginile cu mna. "Ah", e

xclama n sinea lui, simtindu-se vinovat. Lipsa de oxigen i afecta puterea de conce
ntrare. "Se pare ca ma paste iadul arhivistilor!"
- Era si timpul! exclama Vittoria cnd l vazu ca ntoarce paginile cu mna, apoi o
arunca pe a ei si-i urma exemplul.
- Ai gasit ceva?
Vittoria nega, clatinnd din cap:
- Nimic care sa para matematica pura. Citesc n viteza... dar nimic de aici nu
pare a fi vreun semn sau indiciu.
Langdon continua sa traduca din ce n ce mai greu paginile manuscrisului. Cun
ostintele lui de italiana erau sumare, iar scrisul foarte mic si limba veche ngre
unau si mai mult lucrurile. Vittoria ajunse la capatul teancului naintea lui si l
privi descurajata, apoi ntoarse filele si o lua iar de la capat, inspectndu-le nca
o data cu mai multa atentie.
Cnd sfrsi de citit ultima pagina, Langdon njura n soapta si privi spre fiziciana
care se aplecase si studia ndeaproape unul dintre volumele ei.
- Ce s-a ntmplat? o ntreba.
- Pe paginile tale sunt note de subsol? se interesa ea, fara a-i raspunde.
- N-am observat vreuna. De ce?
- Pe cea de aici este una. Ascunsa ntr-o ndoitura a hrtiei.
Langdon se apropie sa vada, dar nu reusi sa distinga dect numarul paginii scr
is n coltul din dreapta sus: "Folio 5". Realiza coincidenta abia dupa cteva secund
e si chiar si atunci legatura parea prea vaga. "Folio cinci. Cinci, Pitagora, pe
ntagrame, Illuminati. Oare confreria ar fi ales pagina cinci pentru a-si ascunde
indiciul?" Prin lumina cetoasa si rosie care-i nconjura, profesorul sesiza o fir
ava raza de speranta.
- Nota aceea de subsol are ceva matematic n ea?
Vittoria clatina din cap:
- E numai text Un singur rnd. Litere foarte mici. Aproape ilizibile.
Speranta i se narui.
- Dar trebuie sa fie matematica! Lingua pura!
- Da, stiu... Totusi, poate ar fi bine sa auzi asta.
n vocea ei rasunase de data aceasta un dram de entuziasm.
- Citeste!
- "Calea de lumina-i asternuta, testul sfnt."
Fraza nu semana ctusi de putin cu ce s-ar fi asteptat el:
- Poftim?!
- "Calea de lumina-i asternuta, testul sfnt."
- "Calea de lumina"?
- Asta spune! "Calea de lumina".
n vreme ce sensul cuvintelor i patrundea n minte, avu un brusc moment de revela
tie. "Calea de lumina-i asternuta, testul sfnt." N-avea idee cum i putea ajuta ast
a, dar fraza constituia o referire ct se poate de directa la Calea Iluminarii. "C
alea de lumina. Testul sfnt." Creierul lui parea ca da rateuri, aidoma unui motor
alimentat cu combustibil prost.
- Esti sigura ca ai tradus corect?
- Pai... ezita ea, aruncndu-i o privire ciudata. Nu a fost nevoie sa traduc.
Fraza e scrisa n engleza.
Pentru un moment, Langdon avu impresia ca acustica galeriei i-a afectat auzu
l:
- n engleza?!!
Vittoria i mpinse documentul n fata si profesorul citi literele minuscule din p
artea de jos a paginii. "The path of light is laid, the sacred test." "Calea de
lumina-i asternuta, testul sfnt."
- Engleza??! Ce cauta engleza ntr-o carte scrisa n limba italiana?
Vittoria ridica din umeri, privindu-l la fel de nedumerita:
- Poate engleza reprezenta pentru ei lingua pura... Astazi este considerata
limba internationala a stiintei. Noi la CERN vorbim cu totii n engleza.
- Dar cartea asta a fost scrisa n secolul al XVII-lea! argumenta Langdon. Nim
eni nu vorbea engleza n Italia, nici macar... nici macar clerul!

Abia acum realiza ceea ce spunea. Mintea lui ncepu sa goneasca:

- n secolul al XVII-lea, relua el vorbind tot mai repede, engleza nu facea pa
rte dintre limbile acceptate de Vatican. Clerul folosea italiana, latina, german
a, ba chiar spaniola si franceza, dar engleza le era complet straina. Oamenii Bi
sericii o considerau o limba murdara, limba liber-cugetatorilor, precum Chaucer
si Shakespeare.
Gndul i zbura imediat la simbolurile Illuminati pentru Pamnt, Aer, Foc si Apa.
Legendele care sustineau ca acestea erau scrise n engleza capatau acum o noua sem
nificatie.
- Vrei sa spui ca Galilei considera engleza lingua pura fiindca era una dint
re limbile pe care Vaticanul nu le stapnea?
- Da. Sau poate ca, scriind indiciul n engleza, maestrul se asigura ca Vatica
nul nu-l va pricepe.
- Dar nici macar nu e un indiciu! "Calea de lumina-i asternuta, testul sfnt."
Ce naiba vrea sa nsemne asta?
"Are dreptate", si spuse profesorul. Fraza nu-i ajuta n nici un fel. Dar, rost
ind-o iar si iar n gnd, i veni brusc o idee. "Ei, asta ar fi de-a dreptul ciudat! si
spuse. Sa fie, oare, posibil?"
- Trebuie sa iesim de aici! exclama Vittoria cu voce sugrumata.
El nsa n-o auzi. "Calea de lumina-i asternuta, testul sfnt". "The path of ligh
t is laid, the sacred test."
- E un vers n pentametru iambic! striga el deodata, numarnd din nou silabele.
Cinci perechi de silabe, cele accentuate alternnd cu cele neaccentuate.
Vittoria l privi, buimaca:
- Un vers n ce?
Pentru o frntura de secunda, Langdon se revazu din nou pe bancile universitat
ii, la cursul de engleza. "Iadul pe pamnt!" Vedeta echipei de base-ball a scolii,
Peter Greer, nu putea tine minte numarul de perechi de silabe dintr-un pentamet
ru iambic shakespearean. Profesorul, un ins agitat pe nume Bissell, se repezise
la tabla si urlase: "Penta-metru, Greer! Gndeste-te la placuta de serviciu de pe
stadion! Un penta-gon! Cinci laturi! Penta! Penta! Penta! Dumnezeule!"
"Cinci perechi." Fiecare pereche avnd, prin definitie, doua silabe. Nici nu-i
venea ca creada ca, n ntreaga lui cariera, nu sesizase legatura. Pentametrul iamb
ic era un metru simetric, bazat pe cifrele sacre ale Illuminati: 5 si 2!
"E prea mult! si spuse el, ncercnd sa-si alunge ideea din minte. E o coincident
a fara nici o semnificatie!" Dar gndul nu voia sa plece. "Cinci... pentru Pitagor
a si pentagrama. Doi... pentru dualitatea tuturor lucrurilor."
Dupa o clipa, o alta revelatie facu sa i se nmoaie picioarele. Datorita simpl
itatii sale, pentametrul iambic era adesea numit "metru pur" sau "vers pur". La
lingua pura? Acesta sa fie limbajul pur la care se refereau Illuminatil "The pat
h of light is laid, the sacred test..."
- Ho-paa! exclama Vittoria.
Langdon se ntoarse spre ea si o vazu rotind pagina cu susul n jos. "O, nu din
nou!"
- Fraza asta nu are cum sa fie o ambigrama!
- Nu, nu e o ambigrama... dar este...
Fara sa-si continue ideea, Vittoria se multumea sa roteasca mereu pagina cu
cte nouazeci de grade.
- Este ce?
- Nu e singura fraza.
- Mai e una?
- Pe fiecare margine a paginii e scrisa cte o fraza. Sus, jos, la dreapta si
la stnga. Cred ca e o poezie.
- Patru versuri? Galileo era poet? Da-mi sa vad!
Vittoria l ignora, continund sa rasuceasca pagina:
- N-am vazut versurile pna acum, fiindca sunt scrise chiar pe margini. Apoi, s
i lasa capul pe umar pentru a citi ultimul rnd, exclama: Ha! Stii ce? Nici macar
nu le-a scris Galilei!
- Poftim?!
- Poemul este semnat John Milton.

- John Milton?
Contemporan cu Galilei, autorul Paradisului pierdut fusese un poet si un sav
ant pe care maniacii consipratiilor l plasasera dintotdeauna n fruntea listei cu s
uspecti Illuminati, Afilierea sa la confreria lui Galilei era un zvon pe care La
ngdon l considerase dintotdeauna adevarat. Pe lnga faptul ca ntreprinsese n 1638 un
pelerinaj la Roma pentru a se "ntretine cu barbati iluminati", poetul se ntlnise cu
Galilei n vremea cnd acesta era arestat la domiciliu, ntruniri ilustrate n numeroas
e tablouri renascentiste, printre care si celebrul Galilei si Milton, expus chia
r si astazi n Museo della Signoria, n Florenta.
- Milton l cunostea pe Galilei, nu-i asa? ntreba Vittoria, ntinzndu-i n sfrsit pa
ina lui Langdon. Poate ca a scris poemul pentru el.
Profesorul si nclesta dintii si, aseznd fila fragila pe masa, citi versul din p
artea de sus. Apoi roti pagina cu nouazeci de grade si trecu la rndul scris pe ma
rginea din dreapta. O alta rotatie si-l citi pe cel de jos. nca o data, marginea
din stnga. Cu o ultima rasucire, pagina reveni n pozitia initiala. n total, patru v
ersuri. Primul pe care l descoperise Vittoria era, de fapt, cel de-al treilea al
poemului. Tulburat la culme, Langdon citi din nou cele patru rnduri, n sensul roti
rii acelor de ceas: sus, dreapta, jos, stnga. Cnd ispravi, rasufla adnc, de aceasta
data fara urma de ndoiala:
- Ai reusit, doamna Vetra!
Ea i surise usor:
- Bun, acum putem iesi naibii de aici?
- Trebuie sa copiez versurile astea. Am nevoie de hrtie si de un creion.
Vittoria clatina energic din cap:
- Las-o balta, profesore! N-avem timp sa ne jucam de-a scribul. Mickey ticai
e.
Si smulgndu-i pagina din mna, porni spre usa. Langdon sari n picioare:
- Nu poti sa scoti fila de aici! Este o...
Dar Vittoria era deja afara.

55
Cei doi navalira n curticica aflata lnga Arhivele Secrete. Aerul curat parea c
a un drog n plamnii lui Langdon. Petele rosietice care-i jucau n fata ochilor se st
insera n scurt timp - spre deosebire de sentimentul de vinovatie. Tocmai fusese c
omplice la furtul unei relicve nepretuite din cea mai bine pazita arhiva a lumii
. Il camerlengo i acordase ncrederea lui deplina.
- Repede, striga Vittoria, tinnd nca fila n mna si alergnd pe Via Borgia, spre bi
roul lui Olivetti.
- Daca vreo picatura de apa ajunge pe pergamentul acela...
- Calmeaza-te! Cnd vom descifra ghicitoarea asta, le vom putea napoia pretiosu
l lor Folio 5!
Langdon se grabi pentru a tine pasul cu ea. Pe lnga faptul ca se simtea ca un
infractor, era nca naucit de implicatiile incredibile ale documentului. "John Mi
lton era un Illuminatus. A compus un poem pe care Galilei l-a publicat n al sau F
olio 5... departe de ochii Vaticanului."
Iesind din curte, Vittoria i ntinse pagina:
- Crezi ca poti sa descifrezi chestia asta? Sau ne-am stors creierii pna acum
degeaba?
Profesorul lua cu grija documentul si, fara cea mai mica ezitare, l puse n buz
unarul de la piept al sacoului sau, la adapost de lumina zilei si de umezeala.
- Am descifrat-o deja.
Vittoria se opri brusc:
- Ce-ai facut?
Langdon si continua mersul alert, iar tnara se repezi dupa el:
- Ai citit-o doar o data! Credeam ca trebuie sa fie ceva greu de descifrat!
Profesorul stia ca ea are dreptate si totusi deslusise il segno dupa o singu
ra lectura a poemului. O strofa perfecta n pentametru iambic si primul altar al s

tiintei i se dezvaluise fara umbra de ndoiala. ntr-adevar nsa, usurinta cu care izb
utise l nelinistea. La urma urmelor, era adeptul vechii etici puritane; aproape c
a auzea si acum vocea tatalui sau repetnd vechiul si cunoscutul aforism: "Daca na fost foarte dificil, nseamna ca ai gresit". Acum nsa, Langdon spera ca zicala er
a falsa.
- Stiu unde se va petrece primul asasinat. Trebuie sa-l anuntam pe Olivetti.
- Dar cum poti sa stii att de repede? Da-mi sa mai vad si eu poemul o data!
Si, cu miscarea agila a unui boxer, si strecura mna n buzunarul de la pieptul l
ui si scoase pergamentul.
- Ai grija! striga el. Nu poti sa...
Dar Vittoria l ignora. Tinnd documentul n mna si nclinndu-l pentru a prinde mai b
ne razele apusului, i studie marginile fara a se opri din mers. Langdon se ntinse
pentru a reintra n posesia paginii, dar renunta rapid, ncntat de engleza cu accent
mediteranean a Vittoriei, care rostea silabele n cadenta perfecta cu pasii lor gr
abiti.
Pentru o clipa, auzind versurile, se simti de parca ar fi facut un salt napoi
n timp... ca si cnd ar fi fost contemporan cu Galilei si ar fi ascultat poemul pe
ntru prima data... stiind ca era, de fapt, un test, o harta, o aluzie la cele pa
tru altare ale stiintei... la cele patru indicii care marcau o cale secreta prin
Roma. Poemul curgea de pe buzele Vittoriei, aidoma unei melodii:
"De la al lui Sanzio pamntesc cavou c-o gaura de drac,
Misticele elemente-ncrucis n Roma se desfac.
Calea de lumina-i asternuta, testul sfnt,
Si ngerii te-ndrume n cautarea ce ti-ai pus n gnd."
Vittoria citi strofa de doua ori si ramase apoi tacuta, de parca astepta ca
ecoul lor sa se stinga de la sine.
"De la al lui Sanzio pamntesc cavou", repeta Langdon n gnd. Aici, poemul era ct
se poate de limpede: Calea Iluminarii ncepea de la mormntul lui Sanzio. De acolo,
de-a latul Romei, indiciile sugerau calea:
"De la al lui Sanzio pamntesc cavou c-o gaura de drac,
Misticele elemente-ncrucis n Roma se desfac."
"Misticele elemente..." La fel de clar: Pamntul, Aerul, Focul, Apa. Elementel
e stiintei, cele patru indicii Illuminati, disimulate sub forma unor sculpturi r
eligioase.
- Primul indiciu, spuse Vittoria, pare a fi mormntul lui Sanzio.
- Ti-am zis eu ca nu e chiar att de greu!
- Dar cine-i Sanzio? Si unde e mormntul lui?
Langdon surise, ncntat de entuziasmul din vocea ei si amuzat de ntrebare. Era u
imit ct de putini oameni auzisera de Sanzio, numele de familie al unuia dintre ce
i mai celebri artisti ai Renasterii. Prenumele lui era cunoscut n toata lumea...
copilul-minune care la vrsta de douazeci si cinci de ani lucra deja pentru papa I
uliu al II-lea, iar cnd se stinsese, la numai treizeci si opt de ani, lasase n urm
a cea mai impresionanta serie de fresce din ntreaga lume. Sanzio fusese un monstr
u sacru al artei, iar faptul ca era cunoscut doar dupa prenume constituia o dova
da a faimei sale, egalata doar de o elita restrnsa - oameni ca Napoleon, Michelan
gelo sau Iisus... si, desigur, idoli actuali ale caror voci rasunau n caminele st
udentesti: Sting, Madonna, Jewel si artistul cunoscut nainte sub numele Prince, c
are folosea acum simbolul pentru a-si scrie numele, fapt care l determinase pe La
ngdon sa-l porecleasca "Litera Tau Intersectata de Bastonul Hermafroditic".
- Sanzio, spuse el cu voce tare, este numele de familie al pictorului renasc
entist Rafael.
Vittoria l privi surprinsa:
- Rafael? Celebrul Rafael?
- El nsusi.
- Asadar, calea ncepe la mormntul lui Rafael?
- De fapt, e perfect logic, i explica Langdon, n vreme ce se ndreptau n graba sp
re birourile Garzii Elvetiene. Illuminati i-au considerat adesea pe pictorii si
pe sculptorii de exceptie membri onorifici ai confreriei lor si probabil ca au a

les mormntul lui Rafael ca un tribut adus talentului sau.

Profesorul mai stia si ca, la fel ca multi alti reprezentanti ai artei relig
ioase, Rafael fusese banuit de un ateism ascuns.
Vittoria i puse pergamentul napoi n buzunarul sacoului:
- Si unde se afla mormntul lui?
- Ma crezi sau nu, raspunse el tragnd adnc aer n piept, se afla n Panteon.
Tnara i arunca o privire sceptica:
- n celebrul Panteon?
- Celebrul Rafael, n celebrul Panteon.
Langdon se vazu nevoit sa recunoasca: nici el nu s-ar fi asteptat ca primul
indiciu sa fie plasat tocmai n Panteon. I s-ar fi parut mai firesc ca primul alta
r al stiintei sa fie o biserica linistita, mai izolata - ceva mai subtil. Chiar
si n secolul al XVII-lea, Panteonul, cu a lui cupola lui uriasa, cu domul deschis
, era unul dintre cele mai cunoscute locuri din Roma.
- Dar este Panteonul cu adevarat o biserica?
- E cea mai veche biserica catolica din Roma.
- Si chiar crezi ca primul cardinal va fi ucis acolo? Panteonul este, probab
il, una dintre cele mai aglomerate atractii turistice ale capitalei.
Langdon ridica din umeri:
- Illuminati au spus ca vor ca toata lumea sa priveasca "spectacolul". Asasi
narea unui cardinal n Panteon va atrage, cu certitudine, o sumedenie de spectator
i.
- Dar cum si nchipuie individul asta ca va ucide un om acolo si va scapa neobs
ervat? Ar fi imposibil!
- La fel de imposibil ca rapirea a patru cardinali din Cetatea Vaticanului?
Poemul este foarte explicit.
- Si esti sigur ca Rafael este nmormntat n Panteon?
- I-am vazut mormntul de multe ori.
Vittoria nclina din cap, parnd nca neconvinsa:
- Ct e ceasul?
- Sapte si jumatate.
- Panteonul e departe?
- Vreun kilometru si jumatate. Avem timp.
- n poem se spune "cavoul pamntesc" al lui Sanzio. Chestia asta ti sugereaza ce
va?
- Pamntesc? Nu cred ca exista vreun loc mai "pamntesc" n Roma dect Panteonul. Nu
mele sau provine de la religia practicata initial aici - panteismul - venerarea
tuturor zeilor, ndeosebi a zeilor pagni ai Mamei-Terra.
Pe cnd era student la Arhitectura, Langdon aflase cu uimire ca dimensiunile s
alii principale a Panteonului constituiau un tribut adus zeitei Geea, Mama-Terra
. Proportiile sale erau att de exacte, nct n interiorul sau putea fi introdusa o sfe
ra uriasa, care ar fi umplut tot spatiul disponibil, cu precizie milimetrica.
- Bine, spuse Vittoria, ceva mai convinsa. Si, "gaura de drac"? "De la al lu
i Sanzio pamntesc cavou c-o gaura de drac..."
Langdon nu mai era att de sigur n aceasta privinta:
- "Gaura de drac" trebuie sa se refere la oculus - celebra deschidere circul
ara din cupola Panteonului.
- Dar e o biserica! De ce i-ar spune deschiderii aceleia "gaura de drac"?
Profesorul se ntreba si el acelasi lucru. Nu mai auzise niciodata expresia "g
aura de drac", dar si amintea cteva cuvinte din secolul al VI-lea, care acum parea
u, n mod ciudat, potrivite. Venerabilul Bede scrisese la un moment dat ca deschid
erea din acoperisul Panteonului fusese facuta de dracii care ncercasera sa scape
din cladire la sfintirea acesteia, n timpul papei Bonifaciu al IV-lea.
- Si de ce, adauga Vittoria, n vreme ce intrau ntr-o alta curte, de ce ar fi f
olosit Illuminati numele Sanzio, daca pictorului i se spunea mai cu seama Rafael
?
- Pui cam multe ntrebari.
- Si tata obisnuia sa-mi spuna asta.
- Sunt doua motive posibile. Unu, numele Rafael are prea multe silabe si nu
s-ar fi ncadrat n pentametrul iambic al poemului.

- Pare cam exagerat.

- Ai dreptate. Atunci, poate ca au folosit numele Sanzio pentru a face indic
iul mai greu de deslusit, asa nct numai cei cu adevarat iluminati sa-si dea seama
ca se refera la Rafael.
Vittoria parea ca are si de aceasta data ceva de obiectat:
- Sunt sigura ca, n timpul vietii lui Rafael, numele sau de familie era bine
cunoscut.
- n mod surprinzator, nu! Folosirea exclusiva a prenumelui constituia un indi
ciu al statutului social. Pictorul si evita numele de familie, exact asa cum fac
vedetele pop n ziua de azi. Madonna, de exemplu, nu-si foloseste niciodata numele
de familie, Ciccone.
Tnara l privi amuzata:
- Stii care e numele de familie al Madonnei?
Langdon regreta deja ca a ales acest exemplu; era uimitor cte nimicuri se adu
nau n mintea unui om ce traia zi de zi printre zece mii de adolescenti!
Trecusera de ultima poarta ce ducea spre biroul Garzii Elvetiene, cnd n spatel
e lor tuna o voce:
- Para!
Rasucindu-se pe loc, Langdon si Vittoria se pomenira privind n teava rece a u
nei carabine:
- Attento! exclama Vittoria, tragndu-se napoi. Ai grija cu...
- Non sportarti!
- Soldato!
Vocea rasunase din celalalt capat al curtii, unde Olivetti tocmai iesea din
cladire:
- Lasa-i n pace!
Soldatul l privi nevenindu-i sa creada:
- Ma, signore, una donna...
- Treci nauntru! i striga Olivetti soldatului.
- Signore, non posso...
- Acum! Aveti noi ordine. Capitanul Rocher va informa trupele n doua minute.
Vom organiza o cautare.
Uluit, soldatul se grabi sa intre. Olivetti se apropie de Langdon, rigid si
furibund:
- Arhivele noastre secrete? Vreau o explicatie!
- Avem vesti bune, replica profesorul.
Ochii comandantului se ngustara:
- Sper sa fie al naibii de bune!

56
Cele patru Alfa Romeo 155 T-Sparks fara numere de nmatriculare tsnira pe Via d
ei Coronari aidoma unor avioane de atac de pe pista de decolare. n masini se afla
u doisprezece membri ai Garzii Elvetiene n civil, narmati cu arme semiautomate Che
rchi-Pardini, flacoane cu gaze paralizante si dispozitive cu electrosocuri cu ra
za lunga de actiune. Cei trei tragatori de elita aveau carabine cu cautare laser
.
Asezat pe bancheta din fata a primului automobil, lnga sofer, Olivetti se ntoa
rse spre Langdon si Vittoria. n ochii lui se citea aceeasi furie acerba:
- M-ati asigurat ca-mi veti da o explicatie rationala si acum primesc asta?!
Profesorul simtea ca nu are loc n masina mica si nghesuita.
- Va nteleg...
- Nu, nu ntelegi nimic! Olivetti nu ridicase vocea, dar tonul lui era mult ma
i intens: Tocmai am scos din Vatican doisprezece dintre cei mai buni oameni ai m
ei, chiar nainte de nceperea activitatii conclavului. Am facut asta pentru a pazi
Panteonul, pe baza marturiei unui american de care n-am auzit n viata mea si care
tocmai a interpretat o poezie veche de patru sute de ani. Totodata, am lasat ca
utarea antimateriei pe minile unor ofiteri de rang inferor.

Pe Langdon l ardeau minile sa scoata pergamentul din buzunar si sa-l fluture n

fata comandantului, dar se abtinu si replica:
- Tot ce stiu este ca informatia pe care am gasit-o se refera la mormntul lui
Rafael, iar acest mormnt se afla n Panteon.
Soldatul aflat la volan nclina din cap:
- Are dreptate, domnule comandant. Eu si sotia mea...
- Taci si vezi-ti de drum! latra Olivetti. Apoi se ntoarse din nou spre Langd
on: Cum ar putea asasinul sa-si ucida victima ntr-un loc att de aglomerat si sa sc
ape nevazut?
- Nu stiu, dar este evident ca Illuminati au resurse nebanuite. Au reusit sa
patrunda si n CERN, si n Vatican. E un noroc ca ne-am dat seama unde va avea loc
prima crima. Panteonul e unica dumneavoastra sansa de a-l prinde pe individ.
- Te contrazici! Unica sansa? Parca spuneai ca e un fel de cale, o serie de
indicii. Daca n-ai gresit cu Panteonul, nseamna ca putem urma calea aceea spre ce
lelalte indicii! Vom avea deci patru sanse de a-l prinde pe individ.
- Asa speram si eu, raspunse Langdon. Si am fi avut patru sanse... cu un sec
ol n urma.
Momentul n care si daduse seama ca Panteonul era primul altar al stiintei fuse
se unul dulce-amarui pentru profesor. Istoriei i placea uneori sa joace renghiuri
crude celor care o studiau. Ar fi fost greu de crezut ca, dupa attia ani, Calea
Iluminarii mai exista nca intacta, cu toate statuile la locul lor; totusi, lui La
ngdon i-ar fi placut s-o poata urma pna la capat si sa descopere ascunzatoarea co
nfreriei. Din pacate, acesta era doar un vis irealizabil.
- La sfrsitul secolului al XlX-lea, Vaticanul a ordonat ndepartarea si distrug
erea tuturor statuilor din Panteon.
Vittoria l privi socata:
- De ce?
- Statuile erau reprezentari ale zeilor olimpieni, pagni. Din nefericire, ast
a nseamna ca primul nostru indiciu a disparut... si o data cu el...
- Orice speranta de a mai gasi Calea Iluminarii si celelalte indicii, spuse
Vittoria n locul lui.
Langdon nclina din cap:
- Avem o singura sansa. Panteonul. Dupa asta, calea dispare.
Olivetti se holba la ei pret de cteva secunde, apoi se ntoarse cu fata spre pa
rbriz:
- Trage pe dreapta! i ceru el soferului.
Acesta vira scurt si apasa pe frna. Celelalte masini din spate oprira brusc n
urma lor, cu un scrtit puternic de pneuri.
- Dar ce faci? ntreba Vittoria.
- mi fac meseria, replica Olivetti, ntorcndu-se din nou spre ei; vocea lui era
ca de gheata. Domnule Langdon, cnd mi-ai spus ca-mi vei explica situatia pe drum,
am presupus ca ne vom apropia de Panteon stiind bine ce cauta oamenii mei acolo
. M-am nselat. Fiindca, daca vin aici mi neglijez alte ndatoriri esentiale si fiind
ca teoria asta a dumitale despre sacrificii ale fecioarelor si poezii vechi mi s
e pare o aiureala, constiinta nu-mi permite sa continui. Anulez imediat aceasta
misiune.
Apoi scoase din buzunar statia de emisie-receptie si o deschise. Vittoria se
ntinse peste spatarul banchetei si-l prinse de brat:
- Nu poti face una ca asta!
Olivetti trnti statia pe bordul masinii si o strafulgera cu priviri furibunde
:
- Ati fost vreodata la Panteon, doamna Vetra?
- Nu, nsa...
- Dati-mi voie sa va spun ceva despre el. Panteonul este o ncapere unica. O s
ala circulara, construita din piatra si ciment. Are o singura intrare. Fara fere
stre. O singura intrare ngusta. Flancata permanent de nu mai putin de patru polit
isti narmati, al caror rol este sa protejeze acest obiectiv de vandali, de terori
stii anticrestini si de gunoaiele amestecate printre turisti.
- Ce vreti sa spuneti cu asta? i spuse ea cu raceala.
- Ce vreau sa spun? Vreau sa spun ca tot ce mi-ati povestit dumneavoastra nu

are cum sa aiba loc! mi puteti oferi un singur scenariu plauzibil despre modul n
care cineva ar putea ucide un cardinal n interiorul Panteonului? Sau cum ar putea
aduce macar un ostatic nauntru, trecnd pe lnga paznicii narmati? Nu mai vorbesc de
uciderea lui si de fuga de la locul crimei! Si asta fara sa fie observat!
Olivetti se apleca peste spatarul banchetei, izul de cafea din rasuflarea lu
i izbindu-l pe Langdon n fata:
- Cum, domnule Langdon? Oferiti-mi un singur scenariu plauzibil!
Profesorul avea senzatia ca masina nencapatoare se strnge si mai mult n jurul l
ui. "Habar n-am! Nu eu sunt asasinul! Nu stiu cum o va face! Nu stiu dect ca..."
- Un scenariu? contraataca Vittoria. Ce parere aveti despre asta? Asasinul v
ine cu un elicopter si i da drumul prin deschiderea din cupola cardinalului nfiera
t si urlnd de spaima. Cardinalul se izbeste de podeaua din marmura si moare pe lo
c.
Toti cei din masina se ntoarsera spre ea. Langdon nu stia ce sa mai creada. "
Ai o imaginatie bolnava, cucoana, dar stiu ca esti rapida!" Olivetti se ncrunta:
- E posibil, recunosc, dar dificil sa...
- Sau ucigasul l drogheaza pe cardinal, continua Vittoria, l aduce la Panteon n
tr-un scaun cu rotile, ca pe un turist batrn si infirm, intra, i taie gtul fara a f
ace vreun zgomot si apoi pleaca linistit.
Olivetti parea acum usor descumpanit.
"Nu-i rau!" si zise Langdon n sinea lui.
- Sau, relua ea, ucigasul ar putea...
- Suficient, replica Olivetti. V-am auzit!
Comandantul trase adnc aer n plamni, pe gnduri. Cineva batu energic n geamul port
ierei si toata lumea din masina tresari. Era un soldat din masinile din spate. O
livetti cobor geamul.
- E totul n regula, domnule comandant? Si ridicndu-si mneca pentru a-i arata ce
asul militar, adauga: E sapte patruzeci. Avem nevoie de timp pentru a ne ocupa p
ozitiile.
Olivetti dadu usor din cap, dar nu raspunse, multumindu-se sa-si plimbe dege
tul pe bordul masinii, lasnd urme n praful depus. Tacut, l studie pe Langdon n oglin
da retrovizoare. ntr-un trziu, se ntoarse spre soldatul de-afara. n tonul sau nu se
simtea o convingere ferma:
- Vreau sa-l ncercuiti. Masini n Piazza della Rotunda, Via degli Orfani, Piazz
a Sant' Ignacio si Sant' Eustachio. Nu mai aproape de doua cvartale. Parcati, pr
egatiti-va si asteptati ordinele mele! Trei minute!
- Foarte bine, domnule!
Soldatul se ntoarse la masina lui. Langdon i arunca Vittoriei o privire de apr
eciere. Ea i zmbi si, pentru o clipa, profesorul simti o neasteptata caldura, o ur
ma de magnetism ntre ei.
Comandantul se ntoarse spre ei si-l tinti pe Langdon cu privirea:
- Domnule Langdon, ar fi bine ca toata chestia asta sa nu ne explodeze n fata
.
Profesorul surse chinuit. "Cum ar putea exploda?"

57
Directorul CERN, Maximilian Kohler, deschise ochii animat de valul de cromol
ina si leucotriena din sngele sau, care-i dilata bronhiile si capilarele pulmonar
e. Respira din nou normal. Se afla ntr-o rezerva a infirmeriei CERN, iar scaunul
sau cu rotile l astepta lnga pat.
Privi n jur, studiind halatul n care l mbracasera. Hainele lui erau mpaturite, pe
un scaun alaturat. Afara se auzeau pasii unei asistente si directorul astepta u
n lung moment, ascultnd atent. Apoi, fara a face nici cel mai mic zgomot, se ridi
ca pe marginea patului, si lua hainele si, chinuindu-se sa-si miste picioarele pa
ralizate, se mbraca si se tr n scaunul sau.
nabusindu-si tusea, se apropie de usa, actionnd scaunul manual, cu grija sa nu
porneasca motorul. Cnd ajunse n prag, ntredeschise usa si arunca o privire rapida.

Holul era gol. n liniste deplina, Maximilian Kohler se furisa afara din infirmer
ie.

58
- Sapte patruzeci si sase de minute si treizeci de secunde... fix. Nici atun
ci cnd vorbea n statia de emisie-receptie, vocea lui Olivetti nu parea sa rasune m
ai tare dect o soapta.
Langdon ncepuse deja sa transpire pe bancheta din spate a masinii parcate n Pi
azza de la Concorde, la trei cvartale distanta de Panteon. Vittoria sedea lnga el
, parnd fascinata de Olivetti, care le transmitea oamenilor sai ultimele ordine.
- Veti intra n dispozitiv la opt punct. ntregul perimetru, lasnd libera intrare
a. Este posibil ca tinta sa va cunoasca, deci veti fi pas visible. Fara pierderi
de vieti omenesti. Cineva trebuie sa asigure acoperisul. Tinta e obiectivul pri
ncipal. Victima e secundara.
"Iisuse! exclama Langdon neauzit, nmarmurit de nepasarea rece cu care Olivett
i le comunicase oamenilor sai ca batrnul cardinal era lipsit de importanta. Victi
ma e secundara."
- Repet. Actiune fara pierderi de vieti omenesti. Avem nevoie de tinta vie.
Dati-i drumul!
Olivetti si nchise statia. Vittoria l privi uluita, aproape furioasa:
- Domnule comandant, nauntru nu se duce nimeni?
- nauntru?
- n Panteon! Unde se presupune ca va avea loc crima!
- Attento! Daca trupele mele au fost infiltrate, este posibil ca asasinul sa
-mi cunoasca oamenii. Colegul dumneavoastra tocmai m-a avertizat ca aceasta va f
i unica noastra sansa de a captura tinta. N-am de gnd sa sperii pe cineva punndu-m
i oamenii sa marsaluiasca n interior!
- Dar daca ucigasul este deja nauntru?
Olivetti se uita la ceas:
- Tinta a fost foarte precisa: opt fix. Mai avem cincisprezece minute.
- A spus ca-l va ucide pe cardinal la ora opt fix, dar se poate sa-l fi adus
deja nauntru, ntr-un fel sau altul. Daca oamenii dumneavoastra vad tinta iesind,
dar nu-si dau seama ca e ea? Cineva trebuie sa se asigure ca interiorul este cur
at.
- Prea riscant!
- Nu si daca persoana care intra nu poate fi recunoscuta.
- Deghizarea oamenilor mei cere timp si...
- Ma refeream la mine! replica Vittoria.
Langdon se ntoarse si se holba la ea. Olivetti clatina din cap:
- n nici un caz!
- Mi-a ucis tatal!
- Exact, deci va poate recunoaste.
- L-ati auzit la telefon! Nici nu-i trecuse prin minte ca Leonardo Vetra ave
a o fiica! Asa ca, n mod cert, nu stie cum arat. As putea intra ca un turist obis
nuit. Daca vad ceva suspect, ies si le transmit oamenilor dumneavoastra sa intre
.
- Regret, nu pot permite asa ceva.
- Comandante? rasuna o voce n statia lui Olivetti. Avem o problema la pozitia
din nord. Fntna ne blocheaza cmpul vizual. Nu putem vedea intrarea dect daca ne dep
lasam n mijlocul pietei. Ce alegeti? Ne vreti "orbi" sau vulnerabili?
Vittoria decise ca a asteptat destul:
- Asta e! Ma duc!
Deschise portiera si cobor. Olivetti si trnti statia, sari din masina si se rep
ezi spre ea. Langdon l urma imediat. "Ce dracu' face femeia asta?!"
Comandantul se posta n fata Vittoriei:
- Doamna Vetra, intuitia dumneavoastra a fost corecta, dar nu pot permite un
ui civil sa se amestece.

- Sa se amestece? Nu vedeti ca si dumneavoastra actionati pe bjbite? Lasati-ma

sa va ajut!
- As vrea sa pot avea un ochi n interior, dar...
- Dar ce? Dar sunt femeie, asta e?
Olivetti nu raspunse.
- Sper ca nu asta aveati de gnd sa spuneti, domnule comandant, fiindca stiti
foarte bine ca ideea mea este una a naibii de buna si, daca tineti cumva la vech
ea poveste cu rahatul macho care...
- Lasati-ne sa ne facem meseria!
- Lasati-ma sa va ajut!
- E prea periculos. N-am avea cum sa comun icam cu dumneavoastra. Daca v-as m
prumuta o statie de emisie-receptie, imediat v-ati da de gol.
Vittoria duse mna la buzunarul bluzei si scoase telefonul mobil.
- O sumedenie de turisti au telefoane!
Comandantul si ncreti fruntea, nehotart. Vittoria deschise telefonul, prefacnduse ca formeaza un numar:
- Buna, draga, uite, sunt n Panteon. Ar trebui sa vezi si tu minunatia asta!
Apoi nchise aparatul si se repezi din nou la Olivetti:
- Cine o sa-si dea seama? Nu implica nici un risc! Lasati-ma sa fiu omul vos
tru din interior! Apoi, aratnd telefonul mobil prins de Cureaua lui, ntreba: Care
e numarul dumneavoastra?
Olivetti nu i raspunse. Soferul ascultase ntreaga discutie si parea sa aiba o
idee. Iesi din masina si-l trase pe comandant de-o parte. Dupa zece secunde de c
onversatie n soapta, Olivetti dadu din cap si se ntoarse:
- Introduceti n memoria telefonului dumneavoastra numarul asta. Si ncepu sa-i
dicteze cifrele. Dupa ce Vittoria programa numarul, i ceru:
- Acum, apelati-ma!
Tnara facu ntocmai si aparatul de la brul comandantului ncepu sa sune. Olivetti
raspunse si sopti n receptor:
- Intra n cladire, doamna Vetra, priveste n jur, iesi si apoi suna-ma pentru a
-mi spune ce-ai vazut.
Vittoria nchise telefonul:
- Multumesc, domnule.
Langdon simti un impuls brusc si neasteptat de instinct protector.
- Stati putin, spuse el adresndu-i-se lui Olivetti. O trimiteti acolo de una
singura?
Vittoria se ncrunta spre el:
- O sa ma descurc, Robert!
Soferul Garzii Elvetiene ncepu sa vorbeasca din nou cu seful sau.
- E periculos! o avertiza Langdon.
- Are dreptate, interveni Olivetti. Nici chiar cei mai buni oameni ai mei nu
lucreaza singuri. Iar locotenentul tocmai mi-a sugerat ca toata mascarada asta
ar fi mai convingatoare daca ati intra amndoi.
"Amndoi? ezita Langdon. Eu, de fapt, voiam..."
- Daca veti intra mpreuna, veti parea un cuplu n vacanta. Va veti putea chiar
ajuta unul pe celalalt; prefer modalitatea asta.
Vittoria ridica din umeri:
- Bine, dar trebuie sa ne miscam repede.
"Grozava mutare, baiete!" mormai Langdon ca pentru sine.
Olivetti ncepu sa le dea indicatii:
- Prima strada pe care veti ajunge este Via degli Orfani. Luati-o la stnga! D
uce direct la Panteon. Va plimbati pe acolo doua minute, cel mult. Eu ramn aici, m
i pozitionez oamenii si astept telefonul vostru. Nu vreau sa va las complet lips
iti de aparare. Stie vreunul din voi sa traga?
Si scoase din buzunar un revolver. Lui Langdon i sari inima din piept. "Dar n
-avem nevoie de pistol!" Vittoria ntinse mna dupa arma:
- Pot sa tranchilizez o testoasa de la patruzeci de metri, de pe o barca n ta
ngaj.
- Bun! Olivetti i ntinse revolverul si adauga: Va trebui sa-l ascunzi.
Tnara si privi dezarmata sortul, apoi arunca o privire spre Langdon.

"Oh, nu, sa nici nu te gndesti!" Dar Vittoria se misca prea repede pentru a m
ai apuca el sa i spuna ceva. Cu un singur gest, i deschise sacoul si dadu drumul a
rmei ntr-unui dintre buzunarele de la piept. Pistolul atrna ca un pietroi, dar mac
ar avea consolarea ca Diagramma se afla n celalalt buzunar.
- Avem un aer inofensiv, decise Vittoria. Sa mergem! Si, lund bratul profesor
ului, pomi n josul strazii.
- Brat la brat e bine! striga soferul n urma lor. Nu uitati, sunteti turisti!
Poate chiar proaspat casatoriti. Ce-ar fi sa va tineti de mna?
n vreme ce coteau rapid, Langdon ar fi putut sa jure ca zareste urma unui zmbe
t pe chipul Vittoriei.

59
Sala de "consiliu" a Garzii Elvetiene este situata lnga Corpo di Vigilanza si
este folosita ndeosebi pentru planificarea masurilor de securitate n cazul divers
elor evenimente publice de la Vatican si aparitiilor papei n Piazza San Pietro. n
aceasta zi nsa, destinatia ei era cu totul alta.
Cel care se adresa trupelor reunite era comandantul adjunct al Garzii Elveti
ene, capitanul Elias Rocher - un tip vnjos, cu trasaturi moi, ca de lut. Era mbrac
at n traditionala uniforma albastra a ofiterilor, la care adaugase un accent pers
onal, o bereta rosie lasata pe o parte. Avea o voce surprinzator de cristalina p
entru un barbat att de solid, iar cnd vorbea, glasul lui rasuna cu limpezimea unui
instrument bine acordat. n ciuda privirilor directe, ochii i parea usor ncetosati,
ca aceia ai unor mamifere nocturne. Subalternii l poreclisera orso - ursul - si
uneori glumeau spunnd ca este "ursul care merge n umbra viperei". Desigur, comanda
ntul Olivetti era vipera. Rocher era la fel de periculos ca si vipera, dar macar
l puteai vedea apropiindu-se.
Oamenii l ascultau acum n pozitie de drepti, fara a li se clinti vreun muschi,
desi informatiile care tocmai le fusesera comunicate erau de natura sa le ridic
e tensiunea arteriala cu cteva linii, cel putin.
Tnarul locotenent Chartrand statea undeva mai n spate, dorindu-si sa se fi afl
at printre cei 99 la suta dintre candidatii care nu fusesera admisi n aceasta uni
tate. Avea douazeci de ani si era cel mai tnar dintre oamenii de aici; se afla la
Vatican abia de trei luni. La fel ca toti ceilalti din ncapere, fusese antrenat n
cadrul Armatei Elvetiene si trecuse printr-un program suplimentar de Ausbildung
cu durata de doi ani, n Berna, nainte de a fi admis la extrem de dura prova pentr
u Vatican, care se desfasurase ntr-o locatie secreta, n afara Romei. Totusi, nimic
din toate aceste antrenamente nu-l pregatise pentru o asemenea criza.
Initial, Chartrand crezuse ca informarea era doar un soi bizar de exercitiu.
"Arme futuriste? Culte de mult disparute? Cardinali rapiti?" Apoi Rocher le ara
tase imaginile video cu respectiva arma. Prin urmare, nu era deloc un exercitiu!
- Vom ntrerupe alimentarea cu energie electrica n anumite zone, spunea Rocher,
pentru a elimina interferentele de cmp magnetic. Ne vom deplasa n echipe de cte pa
tru. Vom purta ochelari cu raze infrarosii. Recunoasterea va fi facuta cu obisnu
itele detectoare, recalibrate pentru fluxuri de sub trei ohmi. Aveti ntrebari?
Nici una.
Mintea lui Chartrand abia daca mai tinea pasul:
- Si daca nu gasim arma n timp util? ntreba, aproape instantaneu dorindu-si sa
n-o fi facut.
"Ursul" i arunca o privire nghetata pe sub bereta sa rosie. Apoi si expedie oam
enii cu un salut sumbru:
- Viteza-nti, baieti!

60
La doua strazi de Panteon, Langdon si Vittoria treceau pe lnga un sir de taxi

uri parcate, ai caror soferi motaiau la volan. Motaiala era traditionala n Cetate
a Eterna - atipeala oriunde n public fiind o prelungire fireasca a siestei caract
eristice mediteranienilor.
Langdon se straduia sa-si pastreze mintea limpede, nsa ntreaga situatie era pr
ea bizara pentru logica sa. Cu sase ore n urma, dormea dus n campusul de la Harvar
d. Acum se afla n Europa, prins n batalia suprarealista a unor vechi titani, cu o
arma semiautomata n sacou si tinnd de mna o femeie pe care de-abia o cunoscuse.
si ndrepta ochii spre Vittoria. Ea privea drept nainte, iar mna ei l tinea strns,
cu forta tipica unei femei independente si hotarte. Degetele i le nvaluisera pe al
e lui cu fermitatea sigurantei de sine nnascute. Fara ezitare. Se simtea din ce n
ce mai atras de ea. "Revino-ti!" se mustra singur.
Vittoria parea sa-i fi sesizat tulburarea:
- Relaxeaza-te, i spuse fara a-si ntoarce fata spre el. Ar trebui sa avem aeru
l unor proaspat casatoriti.
- Sunt relaxat.
- mi strivesti degetele!
Rosind usor, si mai slabi strnsoarea.
- Respira prin ochi, l ndemna ea.
- Poftim?
- Este relaxant pentru musculatura. Se numeste pranayama.
- Piranha?
- Lasa pestii! Pranayama. Da-o-ncolo! renunta ea.
Cnd intrara n Piazza della Rotunda, n fata lor aparu imediat cladirea Panteonul
ui. Ca de fiecare data, Langdon o privi cu o respectuoasa admiratie. "Panteonul.
Templul tuturor zeilor. Zei pagni. Ai naturii si ai Pamntului." Constructia parea
mai robusta dect si-o amintea el. Coloanele verticale si frontonul triunghiular
aproape ca ascundeau cupola circulara. Totusi, inscriptia orgolioasa de deasupra
intrarii nu confirma faptul ca se aflau acolo unde trebuie. Langdon o traduse,
ca de fiecare data, amuzat: "Marcus Agrippa, consul pentru a treia oara, a const
ruit acest templu."
"Sa nu mai amintim de modestie", si spuse el, privind mprejurimile. Zona era nt
esata de turisti cu camere video. Ctiva savurau cea mai buna cafea cu gheata din
Roma, asezati la mesele n aer liber ale cafenelei La Tazza di Oro. Lnga intrarea n
Panteon, patru politisti narmati vegheau, exact asa cum spusese Olivetti.
- Totul pare linistit, constata Vittoria.
Langdon ncuviinta, nsa nu prea convins. Acum, ca se afla aici, ntregul scenariu
i parea de domeniul suprarealismului. n ciuda ncrederii pe care o aratase Vittoria
n rationamentul lui, si dadu seama, tensionat, ca datorita lui toate fortele fuse
sera masate aici. Poemul Illuminati i reveni n minte: "De la al lui Sanzio pamntesc
cavou c-o gaura de drac..." "DA, si spuse. Asta e locul. Mormaitul lui Sanzio!"
Mai fusese aici de multe ori nainte si, de sub oculus, admirase locul de veci al
celebrului Rafael.
- Ct e ceasul? ntreba Vittoria.
- Sapte cincizeci. Zece minute pna la primul gong!
- Sper ca soldatii aceia sa-si stie meseria, spuse ea, privindu-i pe turisti
i care intrau si ieseau din Panteon. Daca se ntmpla ceva nauntru, vom fi cu totii n
bataia focului.
Langdon ofta adnc. Simtea revolverul atrnndu-i greu n buzunar. "Oare ce s-ar ntmp
a daca politistii de la intrare l-ar perchezitiona si ar gasi arma?" Dar nimeni
nu-i dadu nici o atentie; deghizarea lor era convingatoare, pesemne.
- Ai mai tras vreodata si cu altceva n afara de tranchilizante? o ntreba n soap
ta.
- N-ai ncredere n mine?
- Sa am ncredere? Abia daca te cunosc!
Vittoria se ncrunta:
- Si eu care credeam ca suntem proaspat casatoriti!

61

n Panteon, aerul era rece si umed, mustind de istorie. Bolta semisferica se a

rcuia deasupra, parca lipsita de orice greutate, deschiderea ei fiind chiar mai
mare dect cea a cupolei de la San Pietro. Ca de fiecare data, Langdon se nfiora cnd
patrunse n unica sala circulara, o remarcabila mbinare a artei cu ingeniozitatea
tehnica. Deasupra lor, prin celebra deschidere rotunda din cupola intrau razele
palide ale asfintitului. Oculus! "Gaura de drac".
Se aflau chiar sub ea.
Privirile profesorului mngiara plafonul boltit, zidurile marcate de coloane si
podeaua de marmura lustruita. Ecoul slab al pasilor si vocile murmurate ale tur
istilor creau un fond sonor delicat. Langdon i studie pe cei zece-cincisprezece t
uristi ce se foiau de colo-colo n penumbra. "Esti printre ei?" ntreba el neauzit.
- Totul pare n regula, spuse Vittoria, tinndu-l nca de mna.
Profesorul nclina din cap, afirmativ.
- Unde e mormntul lui Rafael?
Langdon ncerca sa se concentreze si privi n jur. Morminte. Altare. Pilastri. N
ise. Facu semn spre o capela cu decoratiuni deosebite, aflata la stnga lor, de ce
alalta parte a salii:
- Cred ca acolo e.
Vittoria trecu n revista ntreaga ncapere:
- Nu vad pe nimeni care sa semene cu un asasin pe punctul de a ucide un card
inal. Ne uitam putin jur?
- Nu-i dect un singur loc aici n care s-ar putea ascunde un criminal. Hai sa v
erificam le rientranze.
- Firidele?
- Da. Nisele din zid.
De jur mprejurul incintei, alternnd cu altarele si monumentele funerare, se af
lau o serie de nise semicirculare. Desi nu foarte vaste, acestea erau suficient
de ncapatoare pentru a permite cuiva sa se ascunda n ele. Odinioara ele adapostise
ra statuile zeilor olimpieni, dar, cnd Vaticanul transformase Panteonul n biserica
crestina, toate aceste sculpturi pagne fusesera distruse. Pentru Langdon era ter
ibil de frustrant sa-si dea seama ca se afla n fata primului altar al stiintei si
ca indiciul plasat initial aici disparuse. I-ar fi placut sa stie care dintre s
tatui fusese indiciul si ncotro arata ea. Ce ar fi putut fi mai incitant dect sa g
aseasca un indiciu Illuminati - o statuie care sa-i arate ncotro se ndrepta Calea
Iluminarii? Si cine sa fi fost sculptorul anonim care o realizase?
- Eu ma duc n partea din stnga, spuse Vittoria. Tu ia-o la dreapta si ne ntlnim
dupa o suta optzeci de grade.
Langdon surse strmb. Dupa ce se desparti de ea, oroarea ntregii situatii i reven
i n minte. n vreme ce se ndrepta spre jumatatea dreapta a circumferintei, vocea asa
sinului parea sa sopteasca undeva, n apropierea lui: "La ora opt. Sacrificii pe a
ltarele stiintei. O progresie matematica a mortii. Opt, noua, zece, unsprezece s
i apoi... miezul noptii". Langdon se uita din nou la ceas: 7.52. Opt minute.
Cnd se apropie de prima firida, trecu pe lnga mormntul unuia dintre regii catol
ici ai Italiei. La fel ca multe altele n Roma, sarcofagul era pozitionat putin pi
ezis fata de zid. Un grup de vizitatori parea nedumerit de acest fapt, dar profe
sorul nu se opri sa le explice. Mormintele crestine se ncadrau rareori n aliniamen
tul arhitectural, fiind dispuse astfel nct sa priveasca totdeauna spre est. Era o
veche superstitie, pe care o discutase chiar luna trecuta la cursul de simbolist
ica.
- E absolut neverosimil! izbucnise o studenta din primul rnd cnd Langdon le de
zvaluise motivul orientarii spre rasarit a mormintelor. De ce sa prefere crestin
ii ca mortii lor sa stea cu fata spre soare-rasare? Doar vorbim aici despre cres
tinism, nu despre venerarea Zeului-Soare!
Langdon zmbise, n timp ce se plimba prin spatele catedrei, muscnd dintr-un mar.
- Domnule Hitzrot! strigase apoi.
Un tnar ce motaia undeva, n spatele salii, sarise n picioare:
- Ce? Eu?
- Cine-i barbatul ngenuncheat n fata lui Dumnezeu? l ntrebase profesorul, indicnd

o reproducere a unei picturi renascentiste de pe un perete.

- Pai... un sfnt.
- Excelent! Si de unde stii ca e un sfnt?
- Fiindca are o aureola n jurul capului.
- Bun! Iar aceasta aureola ti spune ceva?
Hitzrot zmbise larg:
- Da! mi amintesti de chestiile acelea egiptene despre care am nvatat semestru
l trecut. Acele... discuri solare!
- Multumesc, Hitzrot. Culca-te la loc! Apoi, ntorcndu-se cu fata spre ceilalti
studenti, Langdon continuase: La fel ca majoritatea simbolurilor crestine, aure
olele au fost mprumutate de la antica religie egipteana, care venera Soarele. Cre
stinismul este plin de exemple ale adorarii Soarelui.
- Ce? exclamase tnara din primul rnd. Ma duc n fiecare zi la biserica, dar nu v
ad pe nimeni venernd Soarele!
- Asa sa fie? Dar pe douazeci si cinci decembrie ce sarbatoriti dumneavoastr
a?
- Craciunul. Nasterea lui Iisus Hristos.
- Si totusi, conform Bibliei, Iisus s-a nascut n martie. Atunci, oare ce sarb
atorim de fapt la sfrsitul anului?
Tacere.
- Pe douazeci si cinci decembrie, prieteni, reluase Langdon, l celebrau antic
ii pe Sol Invictus - "Soarele Nenvins" - zi care coincidea cu solstitiul de iarna
: acea perioada minunata a anului n care soarele revine mai mult pe bolta, iar zi
lele ncep sa se mareasca.
Muscnd nca o data din marul sau, profesorul continuase:
- Religiile cuceritoare adopta frecvent sarbatorile poporului cucerit, pentr
u a facilita convertirea acestuia. Procesul se numeste "transmutare" si e menit
sa-i ajute pe nvinsi sa se familiarizeze cu noua credinta. Credinciosii pastreaza
aceleasi date ale sarbatorilor, se roaga n aceleasi locuri sfinte, folosesc simb
oluri similare... nlocuind pur si simplu doar zeul pe care-l venereaza.
Acum fata din primul rnd parea de-a dreptul furioasa:
- Cu alte cuvinte, afirmati ca religia crestina nu e altceva dect o adorare a
Soarelui ntr-un alt ambalaj!
- Ba deloc! Crestinismul nu s-a inspirat doar din venerarea ZeuluiSoare. Ritualul canonizarii este preluat din anticul rit al zeificarii al lui Eu
hemerus. Practica de a mnca din "carnea zeului" - Sfnta mpartasanie - a fost mprumut
ata de la azteci. Chiar si conceptul mortii lui Iisus pentru pacatele noastre nu
este pe deplin crestin: sacrificiul de sine al unui tnar pentru a-i absolvi de p
acate pe semenii sai apare n cele mai vechi traditii legate de Quetzalcoatl.
- Si atunci, exista macar un singur lucru original n crestinism? mrise fata.
- Foarte putine lucruri, n orice religie, sunt cu adevarat originale. Credint
ele nu se nasc din nimic, ci deriva unele din altele. Religia moderna este un co
laj... o marturie istorica a dorintei omului de a ntelege divinul.
- Pai... stati putin, intervenise Hitzrot, dnd semne ca se trezise din nou. S
tiu eu ceva original n crestinism. Ce ziceti de imaginea noastra despre Dumnezeu?
Arta crestina nu L-a reprezentat niciodata pe Dumnezeu sub forma vreunui vultur
, a unui erou aztec sau a altei chestii la fel de ciudate. Totdeauna L-a portret
izat cu chipul unui batrn cu barba alba. Asa ca, macar imaginea noastra despre Du
mnezeu este una originala, sper!
Langdon sursese:
- Cnd primii oameni convertiti la crestinism au renuntat la fostii lor zei zei pagni, romani, greci, egipteni, de care vreti - i-au ntrebat pe reprezentantii
Bisericii cum arata noul zeu pe care urmau sa-l venereze. ntelepti, preotii au a
les cel mai temut, mai puternic si mai... familiar chip din ntreaga istorie.
Hitzrot l privise sceptic:
- Un batrn cu barba alba, lunga?
Langdon indicase o serie de reprezentari ale zeitatilor antice expuse de-a l
ungul peretelui. n fruntea lor se afla un batrn cu o barba alba, fluturnda:
- Figura lui Zeus ti se pare cumva familiara?
n clipa aceea, cursul luase sfrsit.

- Buna seara, i se adresa un barbat.

Langdon tresari, amintindu-si ca se afla n Panteon. Se ntoarse si dadu cu ochi
i de un ins batrior, cu o capa albastra si o cruce rosie pe piept. Omul i oferi un
zmbet cenusiu si-l ntreba ntr-o engleza cu un puternic accent toscan:
- Sunteti britanic, nu-i asa?
Langdon se holba la el, nedumerit:
- Nu. Sunt american.
- Oh, Doamne, va rog sa ma iertati! Sunteti att de frumos mbracat, ca mi-am nch
ipuit... Scuzele mele!
- Va pot ajuta cu ceva? ntreba Langdon, simtindu-si inima n gt.
- Pai, m-am gndit ca eu v-as putea ajuta pe dumneavoastra. Sunt ciceronele ac
estui locas, explica omul, aratndu-si cu mndrie ecusonul emis de municipalitate. E
ste de datoria mea sa va fac mai interesanta vizita n Roma.
"Mai interesanta?" Pentru Langdon era, oricum, suficient de interesanta.
- Pareti un om distins, continua ghidul, fara ndoiala mai interesat de cultur
a dect majoritatea celor de aici. V-as putea oferi cteva informatii istorice despr
e aceasta constructie fascinanta.
Langdon surise politicos:
- Amabil din partea dumneavoastra, dar eu sunt nsumi istoric de arta si...
- Superb! Ochii batrnelului se luminara, de parca ar fi dat peste cufarul cu
comori: Atunci, nu ma ndoiesc ca ideea mea vi se pare excelenta.
- Cred ca as prefera sa...
- Panteonul, ncepu omul sa peroreze, a fost construit de Marcus Agrippa n anul
27 .Hr.
- Da, l ntrerupse Langdon, si a fost reconstruit de Adrian n 119 d.Hr.
- A fost cea mai mare arena de sine-statatoare, pna n 1960, cnd a fost construi
t stadionul Superdome din New Orleans!
Langdon suspina; individul era de neoprit.
- Iar un teolog din secolul al cincilea a numit Panteonul "Casa Diavolului",
avertiznd ca deschiderea din cupola constituia locul de intrare al demonilor.
Profesorul nu-l mai asculta. Ridica ochii spre oculus si si aminti scenariul
imaginat de Vittoria... un cardinal nfierat care se prabusea prin deschidere si l
ovindu-se de podeaua de marmura, mort. "Ei, asta da eveniment mediatic!" Instant
aneu, ncepu sa se uite n jur dupa reporteri. Nu se vedea nici unul. Trase adnc aer n
piept si si spuse ca scenariul era unul absurd. Logistica necesara unei asemenea
cascadorii era inimaginabila.
Porni mai departe pentru a continua inspectarea firidelor, dar ghidul se tin
ea dupa el, ca un catelus lihnit. "Sa nu uit vreodata, si spuse Langdon, ca nimic
nu poate fi mai rau dect un mpatimit istoric al artei."
n cealalta parte a incintei, Vittoria si conducea propriile investigatii. Ramnnd
singura pentru prima data de cnd aflase ca tatal ei fusese ucis, ncepu sa simta c
runta realitate a ultimelor opt ore cum se strnge sufocant n jurul ei. Leonardo Ve
tra fusese ucis cu cruzime, pe neasteptate. Aproape la fel de dureros era gndul c
a realizarea tatalui ei fusese pngarita, transformata n arma a teroristilor. O cop
lesea sentimentul de vinovatie, fiindca ea era cea care concepuse sistemul de tr
ansport al antimateriei... conteinerul aflat acum undeva, n Cetatea Vaticanului. n
ncercarea de a-si ajuta tatal, devenise complicea celor care declansasera acest
haos.
n mod straniu, singurul lucru care parea normal acum n viata ei era prezenta a
celui individ complet necunoscut: Robert Langdon. n ochii lui si gasea un inexplic
abil refugiu... ca n armonia oceanului pe care-l lasase n urma dimineata. Era bucu
roasa ca el se afla aici. Pe lnga faptul ca reprezenta pentru ea o sursa de spera
nta si de ncredere, Langdon folosise mintea aceea ascutita a lui pentru a le ofer
i o sansa, unica, de a-l prinde pe asasinul tatalui ei.
Vittoria se straduia sa respire adnc, n vreme ce inspecta nisele; se simtea co
plesita de gndurile de razbunare care o bntuisera pe ntreaga durata a zilei. Ea, o
sustinatoare ferventa a dreptului la viata al tuturor fapturilor, voia moartea u
cigasului. Orict de rea i-ar fi devenit astfel karma, tot nu ar fi fost n stare sa

ntoarca resemnata si celalalt obraz. Alarmata si tensionata, simtea cum ceva neo
bisnuit i fierbe n sngele ei italian... soaptele stramosilor sicilieni care-si apar
au onoarea familiei cu orice pret. "Vendetta", si aminti ea, ntelegnd pentru prima
data spiritul naintasilor ei.
Gndul razbunarii i dadu noi aripi. Se apropia, n sfrsit, de mormntul lui Rafael.
Chiar de la distanta se vedea ca monumentul era cu totul si cu totul special. Sp
re deosebire de celelalte, sicriul era protejat de o aparatoare din plexiglas. P
rin acest ecran transparent, se vedea partea din fata a sarcofagului:
"RAFFAELLO SANZIO, 1483 - 1520."
Vittoria privi cu atentie mormntul si dupa aceea citi placuta informativa ase
zata alaturi.
Apoi o mai citi o data.
Si nca o data.
O clipa mai trziu, o lua la fuga strignd n gura mare:
- Robert! Robert!

62

Langdon si continua cu greu cercetarile n jumatatea sa de Panteon, urmat ndeapr

oape de neobositul ghid si de explicatiile nentrerupte ale acestuia:
- mi dau seama ca sunteti cu adevarat pasionat de aceste firide! exclama el l
a un moment dat, parnd ncntat. Va dati seama ca grosimea inegala a zidurilor, mai m
ica n partea de sus, face bolta sa para lipsita de greutate?
Langdon dadu masinal din cap, pregatindu-se sa controleze o alta nisa. Brusc
, cineva l nhata de umar. Era Vittoria. Gfia si l tragea de brat. Dupa teroarea ntipa
ita pe chipul ei, lui Langdon nu i veni n minte dect un singur lucru: gasise un cad
avru.
- Ah, sotia dumneavoastra! exclama ghidul, evident bucuros sa aiba un nou cl
ient. Apoi, aratnd spre pantalonii ei scurti si spre ghetele cu care era ncaltata:
Ei, la dumneavoastra se vede ca sunteti din America!
- Sunt italianca!
Zmbetul ghidului se stinse:
- Oh, Doamne!
- Robert, sopti Vittoria, tragndu-l de-o parte, astfel nct sa nu-i auda ghidul.
Da-mi Diagramma lui Galilei. Trebuie s-o vad!
- Diagramma? Batrnelul se repezi din nou ntre ei: Dar stiu ca va pricepeti la
istorie! Din pacate, acel document nu este disponibil, fiind pastrat n arhivele s
ecrete ale Va...
- Ne puteti scuza un moment? l ruga Langdon, nedumerit de panica din glasul V
ittoriei.
Apoi o mpinse ntr-o margine a salii si scoase fila din buzunar.
- Ce s-a ntmplat?
- Ce data poarta chestia asta? ntreba ea, studiind pergamentul.
Ghidul se apropiase iar de ei, cu ochii lipiti de document si cu gura cascat
a de uimire:
- Dar asta nu e... chiar...
- E o reproducere pentru turisti, minti Langdon. Va multumim pentru ajutor.
Va rog, eu si sotia mea vrem sa vorbim o clipa ntre patru ochi.
Ghidul se retrase doi pasi, fara a-si lua privirea de la pergament.
- Data, insista Vittoria. Cnd a publicat Galilei...?
Profesorul i arata cifrele romane de pe marginea inferioara a filei:
- Asta-i data publicarii. Ce s-a ntmplat?
- 1639?
- Da. Ce nu e n regula?
Chipul Vittoriei se ntuneca:
- Avem probleme, Robert. Probleme mari. Datele nu se potrivesc.

- Ce date nu se potrivesc?
- De pe mormntul lui Rafael. Pictorul a fost ngropat aici abia n 1759. La un se
col dupa ce Diagramma a fost publicata.
Langdon ramase cu ochii atintiti la ea, ncercnd sa patrunda sensul cuvintelor
rostite.
- Ba nu, spuse el. Rafael a murit n 1520, cu mult nainte de publicarea Diagram
mei.
- Da, dar a fost ngropat aici mult mai trziu!
- Nu nteleg ce vrei sa spui.
- Tocmai am citit. Trupul lui Rafael a fost adus n Panteon n 1758 - un tribut
istoric adus oamenilor de seama ai Italiei.
Cnd si dadu seama de sensul cuvintelor ei, Langdon simti cum i fuge pamntul de s
ub picioare.
- Cnd a fost scris poemul acela, continua Vittoria, mormntul lui Rafael se afl
a n alta parte. Pe atunci, Panteonul nu avea nimic de-a face cu Rafael Sanzio!
- Dar... asta nseamna... se blbi profesorul.
- Da, nseamna ca am venit unde nu trebuie!
Langdon simti ca ameteste. "Imposibil! Eram sigur ca..."
Vittoria tsni de lnga el si se repezi la ghid, tragndu-l de brat:
- Signore, scuzati-ne! Unde era trupul lui Rafael n secolul al XVII-lea?
- La Ur... Urbino, bigui omul, naucit. Acolo unde s-a nascut!
- Imposibil! Altarele Illuminati ale stiintei se aflau toate n Roma! exclama
Langdon. Sunt sigur de asta!
- Illuminati? balmaji ghidul, holbndu-se din nou la pergamentul din mna profes
orului. Dar cine sunteti voi, oameni buni?
Vittoria prelua initiativa:
- Cautam ceva ce se numeste cavoul pamntesc al lui Sanzio. Aici, n Roma. Ne pu
teti spune unde ar fi?
Ghidul o privi, confuz:
- Acesta este singurul mormnt din Roma al lui Rafael.
Langdon ncerca sa gndeasca, dar mintea refuza sa-l mai ajute. Daca mormntul pic
torului nu se afla n 1655 n Roma, atunci la ce se referea poemul? "Al lui Sanzio p
amntesc cavou c-o gaura de drac." "Ce naiba poate fi asta? Gndeste!"
- A mai existat un artist pe nume Sanzio? ntreba Vittoria.
- Eu nu mai stiu altul, raspunse ghidul.
- Dar o alta personalitate, din orice alt domeniu? Un om de stiinta, un poet
sau un astronom pe care sa-l fi chemat Sanzio?
Batrnelul arata de parca ar fi vrut s-o rupa la fuga de-acolo:
- Nu, doamna. Singurul Sanzio de care am auzit a fost Rafael, arhitectul.
- Arhitect? Dar credeam ca a fost pictor!
- A fost si una, si alta, desigur. La fel ca Michelangelo, ca da Vinci...
Langdon nu stia daca spusele ghidului sau mormintele bogat decorate din jur l
ajutasera sa-si dea seama, dar oricum, nu asta conta. Important era ca ideea i v
enise. "Sanzio fusese arhitect!" De aici, gndurile ncepura sa i se nsiruie n mod log
ic. n Renastere, arhitectii aveau doua scopuri n viata: preamarirea lui Dumnezeu p
rin intermediul bisericilor construite si glorificarea mai-marilor zilei prin mo
rmintele impresionante pe care le concepeau.
"Cavoul lui Sanzio. Asa sa fie, oare?" Imaginile se succedau mai repede acum
n mintea lui.
Mona Lisa lui da Vinci.
Nuferii lui Monet.
David al lui Michelangelo.
Cavoul pamntesc al lui Sanzio...
- Sanzio a proiectat cavoul! spuse Langdon cu voce tare.
- Poftim?
- Poemul nu se refera la locul n care a fost nmormntat Rafael, ci la un mormnt c
onceput de el.
- Despre ce vorbesti acolo?
- Am interpretat indiciul n mod gresit. Nu locul de ngropaciune al artistului
trebuie sa-l cautam, ci un mormnt pe care el l-a proiectat pentru altcineva. Nu p

ot sa cred ca m-am nselat att de rau! Jumatate din sculpturile realizate n Roma n ep
ocile renascentista si baroca erau destinate monumentelor funerare. Rafael a pro
iectat probabil sute de cavouri! adauga el, fara a-si putea stapni un zmbet.
Vittoria nu parea deloc vesela:
- Sute?
- Oh! facu Langdon, revenit cu picioarele pe pamnt.
- Si e vreunul dintre ele "pamntesc", profesore?
Dintr-o data, ncepu sa se simta stingherit; stia jenant de putine lucruri des
pre opera lui Rafael. Cu Michelangelo era altceva, dar operele lui Rafael nu-l p
asionasera deloc. Abia daca stia vreo doua dintre cele mai celebre monumente fun
erare ale sale, nsa nici despre acestea nu era foarte sigur cum arata.
Parca sesiznd complexele lui Langdon, Vittoria se ntoarse spre ghid, care ncepu
se deja sa se departeze cu pasi mici, l prinse de brat si-l trase napoi:
- Am nevoie de un mormnt, i spuse. Proiectat de Rafael. Un mormnt care sa poata
fi considerat "pamntesc".
Batrnelul parea acum de-a dreptul nefericit:
- Un mormnt conceput de Rafael? Nu stiu... A proiectat att de multe... Si prob
abil ca va referiti la o capela realizata de el, nu la un mormnt. Arhitectii proi
ectau totdeauna capelele mpreuna cu mormintele.
Langdon si dadu seama ca omul avea dreptate:
- Exista capele sau monumente funerare concepute de Rafael care sa poata fi
considerate "pamntesti"?
Ghidul ridica din umeri:
- mi pare rau. Nu stiu la ce va referiti. Termenul "pamntesc" nu descrie nimic
din ceea ce stiu eu. Iar acum, ar trebui sa plec.
Vittoria l nhata din nou de brat si citi primul vers al poemului de pe pergame
nt:
- "De la al lui Sanzio pamntesc cavou c-o gaura de drac." Cuvintele astea va
spun ceva?
- Absolut nimic.
Barbia lui Langdon zvcni n sus; pe moment, uitase partea a doua a versului. "G
aura de drac?!"
- Da! se repezi el la ghid. Asta e! Exista vreo capela proiectata de Rafael
care sa aiba o deschidere n plafon, un oculus?
- Din cte stiu eu, Panteonul este unic din acest punct de vedere. Dar...
- Dar ce? exclamara Vittoria si Langdon la unison.
Batrnelul nclina capul si facu un pas spre ei:
- O "gaura de drac"? murmura ca pentru sine, gnditor. "Gaura de drac"... Asta
nseamna cumva... buco divolo!
- Exact, ncuviinta Vittoria.
- Pai, este o expresie pe care n-am mai auzit-o cam de mult. Daca nu ma nsel,
buco divolo se refera la ceva subteran, la...
- La o cripta, adica? sari Langdon.
- Da, dar la un tip anumit de cripta. Cred ca "gaura de drac" este un termen
vechi care desemna o vasta incinta funerara amplasata ntr-o capela... sub un alt
mormnt.
- Ca un osuar? ntreba profesorul recunoscnd imediat constructia la care se ref
erea ghidul.
- Exact! Acesta e cuvntul pe care l cautam!
Langdon ramase o clipa pe gnduri. Osuarele constituisera o ieftina solutionar
e ecleziastica a unei dileme neplacute. Atunci cnd o biserica i cinstea pe cei mai
de seama enoriasi ai ei, oferindu-le morminte impresionante n interiorul sfntului
locas, adesea ceilalti membri ai familiei solicitau, la rndul lor, sa fie nmormnta
ti alaturi de cei dragi, asigurndu-si astfel un loc de veci rvnit de multi altii.
Daca nsa biserica nu avea spatiu sau fonduri suficiente pentru a construi mormint
e luxoase pentru ntreaga familie, apela adesea la saparea unui osuar - o nisa n po
dea, lnga mormntul principal, unde erau ngropati membrii mai putin merituosi ai res
pectivei familii. Osuarul era apoi acoperit cu echivalentul renascentist al unui
chepeng. Desi convenabile, osuarele au iesit rapid din uz din cauza duhorii car
e patrundea uneori n catedrala. "Gaura de drac...", si spuse Langdon din nou. El,

unul, nu auzise termenul niciodata; acum nsa, parea sa se potriveasca de minune.

Inima continua sa-i bata cu putere. "De la al lui Sanzio pamntesc cavou c-o g
aura de drac." O singura ntrebare mai ramasese nelamurita:
- Rafael a proiectat vreun mormnt care sa aiba o astfel de gaura de drac?
Ghidul se scarpina n cap:
- Pai... mi pare rau, dar... nu-mi vine n minte dect unul singur.
"Numai unul?" Profesorul nici nu si-ar fi putut dori un raspuns mai bun.
- Unde? striga Vittoria.
Omul le arunca o privire ciudata:
- Se numeste Capela Chigi. Este mormntul lui Agostino Chigi si al fratelui sa
u, ambii bogati patroni ai artelor si ai stiintei.
- Ai stiintei?! exclama Langdon.
- Unde?
Dar ghidul ignora ntrebarea Vittoriei, din nou bucuros sa fie de ajutor:
- Ct despre faptul ca mormntul acesta este sau nu "pamntesc"... nu stiu. Cu cer
titudine nsa, este... cum sa spun eu... differnte.
- Diferit? repeta Langdon. Cum anume?
- Nu se ncadreaza n peisaj. Rafael a fost doar arhitectul monumentului. Decora
tiunile interioare au fost realizate de un alt sculptor. Nu-mi pot aminti numele
lui.
Langdon era numai urechi. "Un maestru Illuminati anonim, poate?"
- n orice caz, cel care a realizat interiorul a dat dovada de o crasa lipsa d
e gust, continua ghidul. Dio mio! Atrocit! Cine ar vrea sa fie ngropat sub pyramid
es?
- Piramide? ntreba Langdon, creznd ca nu a auzit bine. n capela sunt piramide?
- Da, stiu, oribil, nu-i asa?
Vittoria l nsfaca din nou de brat:
- Signore, unde se afla aceasta Capela Chigi?
- Cam la doi kilometri nord de aici, n Biserica Santa Maria del Popolo.
- Multumim, rasufla Vittoria, usurata. Hai sa...
- Hei, o ntrerupse ghidul. Tocmai mi-am amintit ceva. Ce prost sunt!
- Va rog, nu ne spuneti ca v-ati nselat!
- Nu, dar trebuia sa-mi fi dat seama mai devreme. Capela Chigi nu s-a numit
totdeauna asa. Initial, era cunoscuta sub numele Capella della Terra.
- "Capela Terrei"? ntreba Langdon.
- Sau, spuse Vittoria pornind deja spre usa, Capela Pamntului!
Iesind n fuga n Piazza della Rotunda, Vittoria Vetra scoase telefonul din buzu
nar:
-

Domnule comandant Olivetti! Am gresit locul!

Ati gresit? bigui militarul. Cum adica?
Primul altar al stiintei este la Capela Chigi!
Unde? Vocea lui Olivetti era furioasa acum. Dar domnul Langdon a spus...
La Santa Maria del Popolo. Doi kilometri spre nord. Trimiteti-va oamenii a
colo imediat! Avem patru minute!
- Dar oamenii mei sunt pe pozitii aici! N-am cum sa...
- Miscati-va!
Si nchise telefonul. n urma ei, Langdon iesi din Panteon, nauc. Vittoria l prin
se de mna si-l trase spre sirul de taxiuri aparent lipsite de soferi, care astept
au lnga bordura. Ajunsera la ele, batu cu pumnul n capota primului si soferul sari
n sus, desteptat brusc din motaiala. Tnara deschise portiera din spate si-l mpinse
pe Langdon nauntru, aruncndu-se si ea apoi pe bancheta:
- Santa Maria del Popolo! anunta ea. Presto!
Buimac si pe jumatate speriat, soferul calca pe pedala de acceleratie.

63

Gunther Glick preluase controlul computerului de la Chinita Macri, care sede

a acum ghemuita pe bancheta din spate a furgonetei BBC, privind derutata peste u
marul colegului ei.
- Ti-am spus eu! exclama Glick, apasnd cteva taste. British Tattler nu e singu
rul ziar care publica articole despre indivizii astia!
Macri se apleca, sa vada mai bine. Glick avea dreptate. Baza de date a BBC a
rata ca, n ultimii zece ani, reteaua difuzase sase reportaje despre Confreria Ill
uminati. "Mai sa fie!" exclama ea pentru sine.
- Si cine sunt cei care au facut reportajele astea? Niste coate-goale?
- BBC nu angajeaza coate-goale.
- Ba te-a angajat pe tine!
- Nu pricep de ce esti att de sceptica. Exista numeroase documente istorice d
espre Illuminati.
- Ca si despre vrajitoare, OZN-uri si monstrul din Loch Ness!
Glick citi lista de articole si de reportaje.
- Ai auzit cumva de un tip pe nume Winston Churchill?
- Parca! ricana Chinita Macri.
- BBC a realizat cu ceva timp n urma un documentar istoric despre viata lui C
hurchill. Apropo, omul era un catolic convins. Stiai ca n 1920 a dat publicitatii
o declaratie prin care condamna Confreria Illuminati si-i avertiza pe britanici
cu privire la o conspiratie mondiala mporiva moralitatii?
Macri l privi nencrezatoare:
- Unde a publicat-o? n British Tattler?
- n London Herald, zmbi Glick. Pe 8 februarie 1920.
- Nu cred!
- Delecteaza-ti ochii!
Macri se apropie pentru a privi mai bine. "London Herald, 8 februarie 1920.
N-as fi zis!"
- Ei, Churchill era paranoic!
- Poate, dar nu era singurul, raspunse Glick, citind mai departe. Se pare ca
presedintele SUA, Woodrow Wilson, a vorbit de trei ori la radio n 1921 si acuza
controlul crescnd al Illuminati asupra sistemului bancar american. Vrei un citat
din transcrierea emisiunii radiofonice?
- Nu tin neaparat.
Dar Glick i-l oferi, oricum:
- Uite ce spunea: "Este o forta att de bine organizata, att de subtila si de r
aspndita, nct nimeni nu ndrazneste s-o critice pe fata".
- N-am auzit niciodata de asa ceva.
- Poate fiindca n 1921 erai doar o pustoaica.
- Merci de compliment!
Macri primise lovitura din plin. Stia ca ncepea sa-si arate vrsta. La patruzec
i si trei de ani, crliontii ei negri si desi aveau multe fire carunte, iar ea era
prea orgolioasa pentru a le vopsi. De la mama ei, o femeie de credinta baptista
, nvatase respectul si multumirea de sine. "Cnd esti o femeie de culoare, obisnuia
mama ei sa spuna, nu trebuie sa te ascunzi. ncearca si n ziua aia ai murit. Tine
capul sus, zmbeste larg si lasa-i pe toti sa se ntrebe ce secret stii de esti vese
la mereu."
- Dar de Cecil Rhodes ai auzit? o ntreba Glick.
- Bancherul britanic?
- Da, cel care a fondat bursele Rhodes.
- Sa nu-mi spui ca si el...
- Illuminati.
- Aiurea!
- Ba BBC! 16 noiembrie 1984.
- BBC a scris ca, de fapt, Cecil Rhodes era membru al Confreriei Illuminati?
- Exact. Si n conformitate cu reteaua noastra, Bursele Rhodes sunt, de fapt,
niste fonduri nfiintate cu secole n urma, pentru a recruta cele mai luminate minti
ale lumii.
- E ridicol! Unchiul meu a fost bursier Rhodes!
- Ca si Bill Clinton! i facu Glick cu ochiul.

Macri ncepea sa se nfurie. Niciodata nu-i placusera articolele alarmiste, n goa

na dupa senzational. Totusi, stia destule despre BBC pentru a-si da seama ca fie
care reportaj difuzat era nainte atent documentat si verificat.
- Uite ceva ce n-o sa uiti usor: BBC, 5 martie 1998. Chris Mullin, membru al
unui comitet parlamentar, le-a cerut tuturor parlamentarilor masoni sa-si decla
re aceasta afiliere.
Da, Chinita Macri si amintea. n cele din urma, solicitarea i-a inclus, pe lnga
parlamentari, pe politisti si pe judecatori.
- Care a fost motivul? ntreba ea.
Glick citi:
- "... ngrijorarea ca factiuni secrete ale masoneriei exercita un control sub
stantial asupra organismelor politice si financiare."
- Asa e.
- A strnit ceva zarva. Masonii din Parlament s-au nfuriat. Aveau si de ce! Cei
mai multi s-au dovedit oameni de buna-credinta, care s-au alaturat masonilor di
n dorinta de a ncheia niste relatii si n scopuri caritabile, fara a avea vreo idee
cu privire la afilierile trecute ale organizatiei.
- Presupusele afilieri.
- Cum o fi! Uita-te la chestia asta! o ndemna Glick. Unele relatari stabilesc
o legatura ntre Illuminati si Galileo Galilei, Guerenet-ii din Franta si Alumbra
dos din Spania. Ba chiar cu Karl Marx si Revolutia Rusa!
- Istoriei i place sa se rescrie, uneori.
- Bun, vrei ceva de actualitate? Priveste aici! O referire la Illuminati ntrun numar recent al Wall Street Journal.
- Chiar asa?
- Ia ghiceste care este, n prezent, cel mai popular joc pe computer n America?
- Ia-te dupa Pamela Anderson!
- Nu, dar esti pe-aproape. Jocul se numeste Illuminati: Noua Ordine Mondiala
.
Macii citi peste umarul lui Glick:
"Firma Steve Jackson Games a dat o noua lovitura... o aventura cvasiistorica
n care o antica fratie satanista din Bavaria ncearca sa puna stapnire pe lumea ntre
aga. Puteti gasi jocul on-line la..."
Dintr-o data, simti ca i se face rau:
- Si ce au tipii astia, Illuminati, mpotriva crestinismului?
- Nu numai mpotriva crestinismului, o corecta Glick, ci mpotriva religiei n gen
eral. Desi de la individul care tocmai mi-a telefonat am nteles ca tipii chiar au
o fixatie cu Vaticanul.
- Ei, haide, ce naiba! Doar nu crezi cu adevarat ca insul chiar e cine ti-a
spus ca e!
- Un mesager al Confreriei Illuminati? Gata sa ucida patru cardinali? Nu cre
d, ci sper din tot sufletul!

64
Taxiul strabatu cei doi kilometri pe Via della Scrofa n nici doua minute si o
pri pe latura sudica a Pietei del Popolo cu putin nainte de ora opt. Langdon i dad
u soferului mai multi dolari dect facea drumul, fara a mai astepta restul, si cob
or nsotit de Vittoria.
Piata era pustie; doar o mna de localnici se veseleau la o masa a Cafenelei R
osati - un loc frecventat de literatii italieni. O pala de vnt aduse aroma pastel
or si a cafelei espresso.
Langdon nca nu-si revenise dupa greseala pe care o facuse la Panteon. O singu
ra privire n jur i strni nsa acum cel de-al saselea simt. Piata parea a iradia un su
btil aer Illuminati. Pe lnga faptul ca avea o forma perfect eliptica, n centrul ei
se nalta un obelisc egiptean - o coloana rectangulara de piatra cu vrful piramida
l. Amintire a jafurilor din vremea Romei imperiale, obeliscurile puteau fi zarit
e n numeroase locuri din Roma si erau numite de simbolisti "Piramide naltate" - ex

tensii spre cer ale sacrei conformatii piramidale.

n vreme ce studia monolitul, Langdon si simti privirile atrase de altceva din
fundal. Ceva mult mai interesant:
- De data asta, chiar am nimerit locul, i spuse el Vittoriei. Uita-te acolo!
Si-i arata impunatoarea Porta del Popolo, un arc de piatra ce strajuia piata
de secole. Chiar n centru, n partea cea mai nalta a portii, se vedea o inscriptie:
- Ti se pare familiara?
Vittoria privi simbolul gravat:
- O stea stralucind deasupra unei gramezi triunghiulare de pietre?
- O sursa de lumina deasupra unei piramide.
Ea se ntoarse spre el, cu ochii mariti de uimire:
- La fel ca... Marele Sigiliu al Statelor Unite?
- Exact! Simbolul masonic de pe bancnota de un dolar.
Vittoria trase adnc aer n piept, cercetnd piata din priviri:
- Si unde-i biserica aceea?
Biserica Santa Maria del Popolo parea o nava de razboi aterizata din greseal
a acolo, asezata piezis la baza unei coline, n coltul sud-estic al pietei. Constr
uita n secolul al Xl-lea, aspectul ei era urtit si de schelaria ridicata pe fatada
.
Langdon ncerca sa-si puna ordine n gnduri, n vreme ce alergau spre intrare. Chia
r era posibil ca n biserica sa aiba loc o crima? Ar fi vrut ca Olivetti sa-si adu
ca mai repede oamenii; n buzunar, revolverul i atrna mai greu si parca nelalocul lu
i.
Scarile de la intrare erau n ventaglio - ca un evantai ospitalier - o ironie
a sortii n acest caz, fiindca erau blocate de schele, materiale de constructie si
un panou pe care scria: "Construzione. Non entrare."
Langdon si dadu seama ca, nchisa pentru renovare, biserica era locul perfect p
entru ucigas - spre deosebire de Panteon. Aici nu avea nevoie de nici un truc, n
ici de o strategie ingenioasa; doar de a gasi o cale de acces.
Vittoria se strecura fara sa ezite printre schele si urca treptele.
- Vittoria! o striga el. Daca individul e nca nauntru...
Dar ea parea sa nu-l fi auzit, apropiindu-se de usa nchisa a locasului. Langd
on se grabi pe urmele ei. nainte de a apuca sa-i mai spuna ceva, ea puse mna pe mne
r si mpinse. Usa nu se clinti.
- Trebuie sa mai fie o intrare!
- Probabil, spuse Langdon, dar Olivetti va ajunge si el ntr-un minut. E prea
periculos sa intram singuri. Ar trebui sa supraveghem biserica de aici pna cnd...
Vittoria se ntoarse spre el, fulgerndu-l cu privirea:
- Daca mai exista o intrare, nseamna ca mai exista si o iesire! Iar daca tipu
l asta dispare, suntem fungito!
Profesorul stia suficienta italiana pentru a ntelege ca avea dreptate.
Aleea din dreapta bisericii era ngusta si ntunecata, marginita de ziduri nalte
de o parte si de alta. Duhnea a urina - o miasma obisnuita ntr-un oras n care baru
rile erau de douazeci de ori mai numeroase dect toaletele publice.
Amndoi o luara la fuga pe aleea fetida. Dupa vreo cincisprezece metri, Vittor
ia l prinse de brat si-i facu semn. Langdon vazuse si el. Drept n fata se zarea o
usa de lemn, cu balamale mari - obisnuita porta sacra, intrarea destinata doar c
lericilor. Multe dintre aceste intrari auxiliare iesisera din uz cu ani buni n ur
ma, pe masura ce noi cladiri fusesera construite n apropiere.
Vittoria se repezi la usa, dar se opri brusc cu ochii fixati pe clanta si cu
o expresie perplexa pe figura. Langdon ajunse si el si vazu mnerul inelar ciudat
, n locul unde, n mod normal, ar fi trebuit sa fie clanta.
- Un annulus, sopti el.
Apoi ntinse mna, prinse inelul metalic si, fara sa faca zgomot, l trase spre el
. Se auzi un clic si att. Vittoria tresari. La fel de tacut, Langdon roti inelul n
sensul acelor de ceasornic. Degeaba. ncruntndu-se, ncerca si n sens invers, tot far
a nici un rezultat.
Vittoria privi n fata lor, pe alee:

- Crezi ca mai exista vreo intrare?

Nu credea. Majoritatea catedralelor renascentiste erau construite pentru a s
ervi la nevoie drept fortarete n cazul unui atac, asa nct erau prevazute cu ct mai p
utine cai de acces.
- Daca mai exista o intrare, spuse el, probabil ca e ascunsa undeva, n partea
din spate - mai degraba o portita de scapare dect o intrare propriu-zisa.
Vittoria pornise deja.
Langdon o urma n timp ce naintau n semiobscuritatea aleii. Zidurile se naltau ve
rtical pe lnga ei. Undeva, un clopot ncepu sa bata. Ora opt...
Robert Langdon nu auzi atunci cnd Vittoria l striga. Se oprise n dreptul unui v
itraliu acoperit cu zabrele si ncerca sa priveasca nauntru:
- Robert!
De aceasta data, soapta ei sonora i ajunse la urechi. Ridica ochii si o vazu
la capatul aleii. Arata cu o mna spre partea din spate a bisericii si cu cealalta
i facea semn sa se apropie. Fara tragere de inima, se conforma. La baza zidului
din spate, un parapet din piatra ascundea o nisa ngusta - un fel de tunel ce patr
undea direct n fundatia bisericii.
- O intrare? ntreba ea.
Langdon ncuviinta. "O iesire, de fapt, dar sa nu ne pierdem n amanunte!"
Vittoria ngenunche si privi nauntru:
- Hai sa ncercam usa: Sa vedem daca e descuiata.
Langdon dadu sa obiecteze, dar ea l prinse de mna si-l trase dupa ea n deschiza
tura.
- Asteapta!
Se opri si se ntoarse spre el, nerabdatoare. Profesorul ofta:
- Intru eu primul!
- O alta dovada de cavalerism? ntreba ea.
- Vrsta naintea frumusetii.
- Asta a fost un compliment?
Langdon i surse si, trecnd pe lnga Vittoria, intra n tunel.
- Ai grija la trepte, i spuse.
Patrunse precaut n ntuneric, sprijinindu-se cu o mna de zid. Piatra era aspra l
a pipait. Pentru o clipa, si reaminti stravechiul mit al lui Dedal si modul n care
baiatul se deplasa prin labirint, fara a-si lua mna de pe zid, convins ca va aju
nge la capatul acestuia daca nu va ntrerupe nici o clipa contactul cu peretele. L
angdon nainta ncet, nu foarte sigur ca voia sa ajunga la capat.
Tunelul se ngusta usor si profesorul si rari pasii. Vittoria era aproape, n spa
tele lui. La un moment dat, zidul coti spre stnga si n fata lor aparu un alcov sem
icircular. n mod straniu, acolo se zarea o lumina slaba. n licarirea ei, Langdon d
istinse conturul unei usi masive de lemn.
- Oh! exclama el.
- E ncuiata?
- A fost.
- A fost?!
Vittoria se apropie si Langdon i arata cu mna. nvaluita ntr-o raza de lumina car
e provenea dinauntru, usa era ntredeschisa... atrnnd ntr-o balama rupta de o dalta c
e se vedea nca nfipta n lemn.
Urma o clipa de tacere. Apoi, n ntuneric, Langdon simti mna Vittoriei urcnd pe p
ieptul lui, usor, strecurndu-se pe sub sacou.
- Linisteste-te, profesore! Vreau doar sa pun mna pe arma!
n acea clipa, n interiorul Muzeului Vaticanului, o echipa a Garzii Elvetiene s
e mprastie n toate directiile. Muzeul era cufundat n ntuneric si militarii purtau oc
helari cu infrarosii la fel ca puscasii marini americani. Prin ei, totul se vede
a ntr-o fantomatica nuanta de verde. Fiecare om purta casti conectate la un detec
tor cu care si verifica drumul - acelasi dispozitiv pe care-l foloseau de doua or
i pe saptamna pentru a cauta microfoane n complexul Vaticanului. Soldatii se depla

sau metodic, cautnd n spatele statuilor, n nise si n firide, n dulapuri, pe sub mobil
ier. Detectorul ncepea sa tiuie ndata ce sesiza cel mai slab cmp magnetic. n aceasta
seara nsa, nu primeau nici un semnal.

65
Interiorul Bisericii Santa Maria del Popolo era un fel de grota scaldata ntro lumina palida. Parea, mai degraba, o statie de metrou neterminata, dect o cated
rala. Spatiul central era ticsit de caramizi, dale de piatra, gramezi de moloz,
roabe si chiar un baros ruginit. Coloane gigantice se naltau din podea, sustinnd c
upola. n lumina slaba a vitraliilor, praful dansa lenes, iar sub o fresca de Pint
uricchio, Langdon si Vittoria studiau interiorul cavernos.
Nimic nu se misca. Tacere de mormnt.
Fiziciana tinea pistolul ndreptat n fata, cu ambele mini. Langdon si verifica ce
asul: 20.04. "Suntem amndoi nebuni! si spuse. E mult prea periculos." Si totusi, s
tia ca, daca mai era n biserica, asasinul putea iesi oricnd, pe oricare dintre usi
, fara sa-l poata opri cineva. Singura solutie era sa-l prinda nauntru. Asta... d
aca mai era acolo. Greseala lui de la Panteon avea sa-i coste scump pe toti si L
angdon se simtea coplesit de vinovatie. Nu mai avea rost sa insiste acum asupra
precautiilor; el era cel care i adusese n aceasta fundatura.
Vittoria avea un aer salbatic n vreme ce parcurgea cu privirea spatiul gol al
bisericii.
- Asadar, sopti ea, unde e Capela Chigi?
Langdon si miji ochii, studiind zidurile exterioare. Spre deosebire de concep
tiile ncetatenite, bisericile renascentiste aveau fiecare mai multe capele, cated
ralele cu adevarat mari, ca Notre Dame din Paris, avnd mai mult de zece. Aceste c
apele nu erau propriu-zis ncaperi separate, ci niste intrnduri - nise semicircular
e practicate n zidurile laterale ale locasului.
"Vesti proaste", si spuse Langdon zarind cele patru firide din fiecare perete
. Opt capele n total. Desi opt nu era un numar foarte mare, mai rau era faptul ca
n fata fiecarui intrnd atrna cte o folie uriasa de poliuretan translucid, probabil
pentru a mpiedica sa patrunda n interior praful strnit de lucrarile de renovare.
- Poate fi oricare dintre nisele acelea acoperite, i raspunse el. N-avem de u
nde sti care anume este Capela Chigi, dect daca ne uitam nauntru. De aceea, poate
ar fi bine sa-l asteptam pe Oli...
- Care este absida secundara stnga?
Langdon se ntoarse spre ea, uimit de terminologia arhitecturala pe care parea
ca o stapneste:
- Absida secundara stnga?
Vittoria facu semn spre zidul din spate. Pe o placuta decorativa ncastrata n p
iatra era gravat acelasi simbol pe care-l vazusera afara: o piramida sub o stea
stralucitoare. Sub ea era scris:
"BLAZONUL LUI ALESSANDRO CHIGI, AL CARUI MORMNT ESTE AMPLASAT N ABSIDA SECUNDA
RA STNGA A ACESTEI CATEDRALE."
"Blazonul lui Chigi era o piramida sub o stea? Oare bogatul patron al artelo
r si al stiintei fusese si el un Illuminati?" Dadu usor din cap spre Vittoria:
- Buna treaba, Nancy Drew!
- Poftim?
- N-are-a face. Eu...
Zgomotul unui metal care se trnteste de podea rasuna la doar ctiva metri dista
nta. Clinchetul rasuna n ntreaga biserica. Langdon o trase pe Vittoria dupa o colo
ana, iar ea atinti pistolul spre sursa sunetului si ncremeni asa. Tacere. Astepta
ra cteva momente. Zgomotul se auzi iar, de aceasta data mai degraba semana cu un
scrtit metalic. Langdon si tinu rasuflarea. "Nu trebuia sa accept sa intram aici!"
Sunetul se apropia, un fel de fojgait ritmic, precum mersul unui om schiop. Brus
c, la baza coloanei, aparu ceva.

- Figlio di puttana! l njura Vittoria n soapta, sarind napoi. Langdon tsni si el

spate.
De dupa coloana, tragnd dupa el un sandvis pe jumatate mncat, se ivise un sobo
lan enorm. Animalul ncremeni cnd i vazu si se holba un moment interminabil la teava
revolverului, pentru ca apoi, nesinchisindu-se deloc, sa-si continue drumul spr
e cine stie ce cotlon al bisericii.
- Mama doctorului... icni Langdon, nghitindu-si cuvntul la jumatate.
Vittoria lasa arma si-si veni rapid n fire. Privind pe dupa coloana, profesor
ul vazu geanta unui muncitor ntinsa pe podea, probabil trasa de pe masa de lucru
de sobolanul flamnd. Apoi cerceta ntreaga incinta, cautnd o urma de miscare, si-i s
puse Vittoriei:
- Daca tipul e aici, mai mult ca sigur ca a auzit zgomotul ala. Esti sigura
ca nu vrei sa-l asteptam pe Olivetti?
- Absida secundara stnga. Unde e?
Cu inima ndoita, se ntoarse si ncerca sa se orienteze. Terminologia folosita pe
ntru descrierea arhitecturii unei catedrale semana putin cu indicatiile de scena
din dramaturgie: n totala contradictie cu intuitia. Se aseza cu fata spre altaru
l principal. Centrul scenei. Apoi arata cu degetul mare peste umar, n spate.
Amndoi se rasucira pentru a privi.
Aparent, Capela Chigi era situata n a treia sau a patra firida din dreapta lo
r. Din fericire, Langdon si Vittoria se aflau pe latura cea buna a bisericii. Di
n nefericire nsa, erau n capatul gresit. Vor trebui sa strabata ntreaga lungime a c
atedralei, trecnd prin fata altor trei capele, fiecare dintre acestea acoperita c
u o folie de plastic translucid.
- Asteapta, spuse profesorul. Ma duc eu primul.
- Las-o balta!
- Eu sunt cel care a dat-o n bara la Panteon!
- Da, dar eu sunt cea care are arma!
n ochii ei, Langdon citi ceea ce de fapt credea ea: "Eu sunt cea care si-a pi
erdut tatal. Eu sunt cea care a contribuit la crearea unei arme de distrugere n m
asa. Scalpul ticalosului e al meu..."
Dndu-si seama ca nu are rost sa insiste, se resemna si o urma pasind cu grija
, fara sa faca zgomot, de-a lungul laturii estice a bisericii. Trecnd prin dreptu
l primei capele acoperite, simti tensiunea momentului, de parca ar fi participat
la cine stie ce joc suprarealist. "Aleg cortina numarul trei", si spuse.
Locasul era tacut, zidurile groase din piatra mpiedicnd patrunderea oricaror s
unete din afara. n vreme ce treceau prin fata capelelor, palide forme umanoide pa
reau ca-i privesc de dincolo de plastic. "Sunt doar sculpturi din marmura!", se
linisti Langdon singur, spernd ca nu se nsala. Era 20.06. Fusese, oare, asasinul p
unctual si fugise din biserica nainte de sosirea lor? Sau se mai afla nca aici? La
ngdon nu stia care din cele doua scenarii i-ar fi convenit mai mult.
Ajunsera n absida secundara, impunatoare n ntunericul ce ncepea sa cuprinda cate
drala. nserarea parea sa se lase repede, accentuata de culorile mate ale vitralii
lor. La un moment dat, o cortina de plastic din spatele lor tremura usor, parca m
pinsa de un curent de aer si Langdon se ntreba daca nu cumva cineva, undeva, desc
hisese o usa.
Vittoria ncetini pasii n apropierea celei de-a treia firide. Tinnd arma ntinsa, i
facu semn cu capul spre stela alaturata. Pe blocul de granit erau gravate doua
cuvinte:
"CAPELLA CHIGI."
Langdon ncuviinta si, fara un sunet, se apropiara de coltul deschiderii. Vitt
oria apropie arma de marginea foliei de plastic si-l ndemna din priviri pe Langdo
n sa traga cortina.
"Acum ar cam trebui sa-ncep sa ma rog", si spuse el. Ezitnd, ntinse mna peste um
arul ei. Cu grija, ncepu sa traga perdeaua la o parte. Plasticul se deplasa doi c
entimetri si se opri brusc, cu un pacanit sonor. Amndoi nghetara. Tacere. Dupa o c
lipa, parnd ca se misca cu ncetin-itorul, Vittoria se apleca si si lipi un ochi de
deschizatura ngusta. Langdon ncerca si el sa priveasca peste umarul ei.

Pentru cteva secunde, nici unul nu ndrazni sa rasufle.

- Nu e nimeni aici, spuse Vittoria n cele din urma, lasnd revolverul jos. Am a
juns prea trziu!
Profesorul nsa n-o auzi; pret de o clipa, se simti transportat ntr-o alta lume
. Niciodata n viata lui nu-si imaginase ca o capela ar putea arata asa. Decorata n
ntregime cu marmura castanie, Capela Chigi era extraordinara si ochii lui Langdo
n nu stiau ce sa priveasca mai nti. Era greu de imaginat ca ar putea exista o cape
la mai pamnteasca dect aceasta - de parca Galilei si Illuminati o concepusera ei ns
isi.
Deasupra lor, pe cupola, straluceau cele sapte planete si o puzderie de stel
e. Sub ele se nsiruiau cele douasprezece semne ale zodiacului - simboluri pamntest
i, pagne, mprumutate din astronomie. Zodiacul amintea si el n mod direct de Pamnt, A
er, Foc si Apa, cvadrantele reprezentnd forta, intelectul, pasiunea si sentimentu
l. "Pamntul corespunde fortei", si aminti Langdon.
Mai jos, pe perete, se zareau picturi nchinate celor patru anotimpuri - prima
vera, estate, autunno, invrno. Dar mai incredibile erau cele doua structuri care
dominau capela. Coplesit si ntr-o tacuta admiratie, profesorul nu-si mai putea lu
a ochii de la ele. "Nu se poate! Pur si simplu nu se poate!" Si totusi, se putea
. De-o parte si de alta a capelei, ntr-o simetrie perfecta, se aflau doua piramid
e din marmura, nalte de trei metri.
- Nu vad nici un cardinal, sopti Vittoria, sau vreun asasin.
Asa ca trase plasticul la o parte si intra.
Privirea lui Langdon ramasese fixata pe piramide. "Ce cauta piramidele n inte
riorul unei capele crestine?" Si, de necrezut, asta nu era totul. Chiar n centrul
fiecarei piramide, ncastrat n marmura, se afla cte un medalion de aur... asa cum n
u mai vazuse el vreodata... o elipsa perfecta. Discurile sclipeau n ultiminele ra
ze ale nserarii, filtrate prin cupola. "Elipsele lui Galilei?
Piramide? O cupola nstelata?" Capela era mai ncarcata de semnificatii Illumina
ti dect orice alta ncapere din cte vazuse el vreodata.
- Robert! izbucni vocea Vittoriei. Uite!
Revenit brusc la realitate, privi ncotro i arata ea.
- Ce mama dracului! striga si facu repede un pas n spate.
Pe podea se afla un schelet uman care rnjea la el - un mozaic de marmura deta
liat, ilustrnd "moartea n zbor". Scheletul avea n mna o tablita pe care se zareau pi
ramida si stelele de deasupra. Dar nu imaginea n sine i nghetase lui sngele n vine, c
i faptul ca mozaicul era amplasat pe o piatra circulara - cupermento - care fuse
se ridicata ca o trapa si acum sedea nclinata ntr-o parte, alaturi de o deschidere
ntunecata n podea.
- Gaura de drac, murmura el.
Fusese att de absorbit de bolta, nct nu observase si podeaua. Se apropie cu pas
i marunti, precauti. Din deschidere se ridica o duhoare cumplita. Vittoria si dus
e mna la nas:
- Che puzza!
- Emanatii, explica Langdon. Vapori emanati de oasele care putrezesc.
Respirnd prin mneca hainei, se apleca si privi nauntru. Bezna.
- Nu vad nimic.
- Crezi ca e cineva acolo jos?
- N-am cum sa stiu.
Vittoria i facu semn spre celalalt capat al deschiderii, unde o scara de lemn
putreda cobora n adnc. El clatina nsa din cap: "Nici sa nu te gndesti!"
- Poate e vreo lanterna printre uneltele acelea, spuse ea, parnd bucuroasa ca
a gasit o scuza sa se departeze putin. Ma duc sa ma uit.
- Fii atenta! Nu stim sigur ca ucigasul...
Dar Vittoria plecase deja.
"O femeie care stie ce vrea", comenta el, neauzit.
Se ntoarse spre trapa, simtindu-se deja ametit de miasmele din interior. Tinnd
u-si rasuflarea, si cobor capul sub buza deschiderii, ncercnd sa razbata cu priviril
e n ntuneric. Treptat, pe masura ce ochii i se adaptau, ncepu sa zareasca umbre vag
i. Putul parea ca se continua cu o ncapere de mici dimensiuni. "Gaura de drac!" O
are cte generatii ale familiei Chigi zaceau acolo, una peste alta?

nchise ochii si astepta ca pupilele sa i se dilate si sa poata vedea mai bine

. Cnd i deschise din nou, i se paru ca o silueta vaga plutea undeva, dedesubt. ncep
u sa tremure, dar se stapni sa n-o ia la fuga. "Oare am vedenii? Chiar e un corp
uman aici?" Silueta paru ca se opreste. Langdon nchise ochii din nou si astepta d
e aceasta data mai mult, asa nct pupilele lui sa poata prinde apoi chiar si cea ma
i slaba raza de lumina.
ncepuse sa ameteasca si gndurile i-o luau razna. "nca doua-trei secunde." Nu st
ia daca din cauza miasmelor sau a faptului ca statea cu capul puternic nclinat, d
ar n mod cert nu se simtea bine. Cnd n sfrsit deschise ochii, imaginea pe care o zar
i i se paru absolut inexplicabila.
Cripta era nvaluita ntr-o stranie lumina albastruie. Un suier slab i ajunse la
urechi. Pe peretii verticali ai putului jucau raze de lumina. Dintr-o data, deas
upra lui aparu o umbra lunga. Speriat, se ridica dintr-un salt.
- Ai grija! striga cineva n spatele lui.
nainte de a apuca sa se ntoarca, simti o durere ascutita n ceafa. Se roti n loc
si o vazu pe Vittoria cu o lampa de sudura n mna. Flacara suieratoare arunca licar
iri albastrui pe zidurile capelei.
- Ce naiba faci?! izbucni el, ducndu-si mna la ceafa.
- Voiam sa-ti ofer putina lumina, dar ai dat exact peste mine.
Profesorul se ncrunta ntrebator spre dispozitivul din mna ei.
- Asta-i tot ce am gasit, raspunse ea. N-am vazut nici o lanterna.
Langdon ncepu sa-si frictioneze ceafa:
- Nu te-am auzit cnd veneai.
Vittoria i ntinse lampa, strmbndu-se din cauza duhorii.
- Crezi ca vaporii aceia sunt inflamabili?
- Sa speram ca nu.
Lua lampa si se apropie ncet de deschizatura. Cu miscari lente introduse flac
ara n put, luminnd zidul lateral. Apoi o cobor mai mult. Cripta era circulara, si a
vea aproximativ sase metri n diametru. Podeaua se afla undeva, la vreo noua metri
, ntunecata. de pamnt. n clipa aceea, zari trupul.
Instinctiv, se trase napoi.
- E aici! striga, fortndu-se sa nu se ridice.
Contururile siluetei se detasau pe fondul pamntiu.
- Cred ca a fost dezbracat la piele, adauga, amintindu-si ntr-o fractiune de
secunda de trupul gol al lui Leonardo Vetra.
- Este unul dintre cardinali?
Profesorul nu stia, dar nici nu-si imagina cine altcineva ar fi putut fi. Co
ntinua sa priveasca trupul palid. Neclintit. Lipsit de viata. Si totusi... Era c
eva foarte ciudat n pozitia siluetei. De parca ar fi fost...
- Hei! striga Langdon cu voce tare.
- Crezi ca e viu?
Din cripta nu veni nici un raspuns.
- Nu se misca, spuse Langdon, dar pare... Nu, imposibil!
- Pare cum?
Vittoria privea si ea peste marginea deschiderii.
- Parca ar sta n picioare.
Tinndu-si respiratia, Vittoria se apleca peste marginea putului, ncercnd sa vad
a mai bine. Dupa o clipa, se ridica:
- Ai dreptate. Sta n picioare. Poate ca e viu si are nevoie de ajutor!
Apoi striga n deschidere:
- Hei! Mi pu sentire?
Nu veni nici un raspuns din cripta ntunecata. Doar liniste.
Vittoria prinse marginea scarii de lemn:
- Cobor!
Langdon o prinse de brat:
- Nu! E prea periculos! Ma duc eu.
De aceasta data, femeia nu protesta.

66
Chinita Macri era furioasa. Statea pe bancheta de lnga sofer, n vreme de furgo
neta BBC-ului astepta lnga un colt, pe Via Tomacelli. Gunther Glick studia harta
Romei, fara sa-si da seama unde se afla. Asa cum se temuse ea, misteriosul apela
nt telefonase din nou, de data aceasta avnd informatii.
- Piazza del Popolo, insista Glick. Pe-asta o cautam. Acolo-i o biserica. Si
nauntru, dovada!
- Dovada! Chinita renunta sa-si mai stearga ochelarii si se ntoarse spre el:
Dovada ca un cardinal a fost ucis!?
- Asa mi-a spus.
- Si tu crezi tot ce-auzi?
Chinita Macri si dorea acum, ca de attea alte ori, ca ea sa fie la conducerea
echipei. Dar cameramanii se aflau la mna ticnitilor de reporteri pentru care film
au. Daca Gunther Glick voia sa urmeze indicatiile unui telefon anonim, ea era ne
voita sa-l urmeze, ca un catelus n lesa.
l privea cum statea la volan, cu o expresie ncapatnata. "Parintii individului, s
i spuse ea, trebuie sa fi fost niste comedianti frustrati, de-i dadusera un asem
enea nume: Gunther Glick." Nu-i de mirare ca tipul avea impresia ca trebuie sa d
emonstreze mereu ceva. Si totusi, n ciuda numelui prost ales si a dorintei lui pl
ictisitoare de a face un reportaj rasunator, Glick era de treaba... placut ntr-un
sens relaxat, mamos. Ca Hugh Grant pe ecran.
- N-ar trebui sa ne ntoarcem n Piazza San Pietro? ntreba ea, ct putu de calm. Vo
m putea verifica mai trziu biserica asta misterioasa. Conclavul a nceput acum o or
a. Daca sutele acelea de cardinali iau o decizie si noi nu suntem acolo?
Glick parea sa n-o fi auzit.
- Cred ca trebuie s-o luam la dreapta aici, spuse el, nclinnd harta si studiin
d-o mai bine.
- Da, daca fac la dreapta... si pe urma imediat la stnga...
Masina porni pe straduta ngusta din fata.
- Fereste! urla Macri.
Femeia era cameraman, avea ochi buni si, din fericire, Glick avea reflexe bu
ne. Apasa frna si se opri chiar nainte de intersectie, exact n clipa n care un sir d
e Alfa Romeo se ivi parca din neant si trecu prin fata lor. Ceva mai departe, ma
sinile frnara, ncetinira si o facura brusc la stnga, pe acelasi drum pe care voia s
i el s-o apuce.
- Maniaci! striga Macri.
Glick parea zdruncinat de-a binelea:
- Ai vazut?
- Da, am vazut! Ct pe ce sa ne omoare!
- Nu, ma refeream la masini. Toate erau la fel! replica el, entuziasmat deod
ata.
- Da, erau niste maniaci lipsiti de imaginatie!
- Si erau pline.
- Si ce-i cu asta?
- Patru masini identice, fiecare cu cte patru pasageri?!
- Poate-au facut autostopul!
- n Italia? Astia n-au auzit nici macar de benzina fara plumb!
Apasa pe accelerator si tsni pe urmele celor patru masini.
- Ce mama dracului faci? njura Macri.
Glick strabatu straduta n viteza si vira la stnga, dupa sirul de Alfa Romeo.
- Ceva mi spune mie ca noi doi nu suntem singurii care mergem la biserica acu
m.

67
Cobora ncet.
Treapta cu treapta pe scara putreda... tot mai adnc sub podeaua Capelei Chigi

. n "Gaura de Drac". Cu fata spre zidul putului si cu spatele spre cripta, se ntre
ba cte spatii nchise, nguste si ntunecate l mai asteptau n ziua aceea. Scara scrtia
iecare pas, iar mirosul de carne putrezita si umezeala statuta aproape l sufoca.
Langdon nu putea sa nu se ntrebe unde naiba era Olivetti.
Silueta Vittoriei era nca vizibila sus, tinnd lampa de sudura n interiorul putu
lui, pentru a-i lumina lui calea. Pe masura ce cobora tot mai n adnc, licarirea al
bastruie scadea n intensitate. Singurul lucru care devenea mai puternic era duhoa
rea.
Dupa nca douasprezece trepte, se ntmpla. Piciorul i atinse o portiune alunecoasa
, acoperita, probabil, cu mucegai, si aluneca. Repezindu-se nainte, se prinse cu
minile de scara si reusi sa nu cada. njura vnataile capatate pe brate, pipai scara
cu piciorul si ncepu din nou sa coboare.
Trei trepte mai jos, aluneca din nou, dar de aceasta data nu din cauza scari
i, ci a fricii. n coborre, trecuse prin dreptul unei nise sapate n zidul putului si
se pomenise fata-n fata cu o gramada de cranii. Revenindu-si din sperietura si
privind n jur, si dadu seama ca, la acest nivel, peretele era aidoma unui fagure,
cu o serie de polite sapate n piatra - nise funerare - toate pline cu schelete. n
lumina fosforescenta, gavanele goale ale ochilor si oasele nalbite pareau sa dans
eze n jurul lui.
"Schelete la lumina focului", comenta ca pentru sine, cnd realiza ca trecuse
printr-o experienta similara cu doar o luna n urma. "O seara cu oase si flacari".
Fusese dineul de binefacere organizat la lumina lumnarilor de Muzeul de Arheolog
ie din New York - somon flamb la umbra unui schelet de brontozaur. Langdon partic
ipase la invitatia lui Rebecca Strauss, fost model, actualmente critic de arta a
l ziarului Times: un vrtej de catifea neagra, tigari si sni nu prea subtil silicon
izati. De atunci, l mai sunase de doua ori; el - niciodata. "Absolut necavaleresc
", recunoscu el, ntrebndu-se ct ar fi rezistat Rebecca Strauss n miasmele pestilenti
ale de aici.
n sfrsit, cobor si ultima treapta si puse piciorul pe solul buretos al criptei.
Prin pantofi, pamntul parea umed. Repetndu-si ca zidurile nu se vor nchide n jurul
lui, se ntoarse cu fata spre cripta. Era circulara, de vreo sase metri n diametru.
Respirnd cu mna dusa la gura, si ndrepta privirea spre corpul zarit de sus. n ntuner
c, imaginea era cetoasa. O silueta alba, carnoasa. Cu spatele spre el. Nemiscata
. Tacuta.
Cnd se apropia, Langdon ncerca sa nteleaga la ce se uita, de fapt. Omul era ntor
s n cealalta parte, asa ca nu-i putea vedea fata, dar, ntr-adevar, parea ca sta n p
icioare.
- Hei! striga el nabusit, prin mneca.
Nimic. Mai facu doi pasi si deodata si dadu seama ca omul era foarte scund. P
rea scund...
- Ce-i acolo? ntreba Vittoria de sus, schimbnd directia luminii.
Profesorul nu-i raspunse. Ajunsese suficient de aproape pentru a vedea bine
si, cu un fior de repulsie, ntelese. Cripta parea ca se strnge n jurul lui.
Iesind asemenea unui demon din tarna, n fata sa statea un batrn... sau cel puti
n jumatate din el. Omul fusese ngropat n pamnt pna la mijloc. Cu torsul, gtul si capu
l drepte, deasupra solului, cu minile legate la spate cu cordonul rosu de cardina
l. Trupul avea o stranie pozitie verticala, teapana, cu pieptul nainte. Capul omu
lui era nclinat pe spate, ochii lui goi privind n sus, de parca l-ar fi cerut ndura
re lui Dumnezeu nsusi.
- E mort? se auzi iarasi glasul Vittoriei.
Langdon se apropie mai mult de trup. "Sper, de dragul lui."
Ajuns la nici un metru, privi ochii ridicati spre cer. Erau iesiti n afara, a
lbastri si injectati. Langdon se apleca ncercnd sa vada daca omul mai rasufla, dar
se trase imediat napoi:
- Pentru numele lui Dumnezeu!
- Ce e?
Aproape necndu-se, reusi sa articuleze:
- E mort, cu siguranta. Tocmai am vazut de ce.
Imaginea era cutremuratoare. Gura omului fusese cascata si umpluta pna la ref
uz cu tarna.

- Cineva i-a ndesat pe gt un pumn de tarna. S-a sufocat.

- Tarna? Adica... pamnt?
Langdon nregistra socul. Pamnt. Aproape ca uitase. Simbolurile. Pamnt, Aer, Foc
, Apa. Ucigasul amenintase sa-si nfiereze fiecare victima cu unul dintre vechile
elemente ale stiintei. Primul era Pamntul. "De la al lui Sanzio pamntesc cavou". A
metit de duhoare, se roti n jurul cadavrului, pentru a-l vedea din fata. Simbolis
tul din el chestiona nca posibilitatea crearii miticei ambigrame. "Pamnt? Dar cum?
" Si o clipa mai trziu, o vazu. Secole de legende Illuminati i revenira n minte. Se
mnul de pe pieptul cardinalului era umflat, mustind. Carnea era carbonizata. La
lingua pura...
Langdon privea simbolul nfierat, n vreme ce cripta ncepu sa se roteasca n jurul
lui:

- Earth, "Pamnt", sopti el, nclinnd capul pentru a citi simbolul si invers. Pamn
t.
Apoi, dintr-o data si aduse aminte. "Au mai ramas nca trei."

68
n ciuda luminii blnde a sfesnicelor din Capela Sixtina, cardinalul Mortati nu
se simtea deloc n largul lui. Conclavul ncepuse n mod oficial si fusese deschis sub
cele mai rele auspicii.
Cu o jumatate de ora n urma, la ora stabilita, camerlengo Carlo Ventresca int
rase n capela, se apropiase de altarul principal si rostise rugaciunea de deschid
ere. Apoi le vorbise pe un ton att de direct si de patrunzator, cum nu i mai fuses
e dat s-auda lui Mortati vreodata, de la altarul Capelei Sixtine:
- Sunteti constienti, le spusese sambelanul, ca n acest moment cei patru pref
eriti nu sunt prezenti aici. Va cer, n numele Sfintiei Sale, defunctul papa, sa p
rocedati conform protocolului... cu credinta si cu hotarre. Fie ca n fata ochilor
vostri sa se afle numai Domnul!
Si apoi coborse de la altar, pregatindu-se sa plece.
- Dar, izbucni unul dintre cardinali, unde sunt cei patru?
Sambelanul se opri:
- Nu va pot raspunde la aceasta ntrebare.
- Cnd vor veni?
- Nu va pot raspunde la aceasta ntrebare.
- Sunt bine, sanatosi?
- Nu va pot raspunde la aceasta ntrebare.
Urmase o lunga pauza, la capatul careia il camerlengo adaugase:
- Aveti credinta!
Apoi parasise capela.
Usile Capelei Sixtine fusesera ncuiate, cu doua lanturi groase pe dinafara, a
sa cum cerea traditia. Patru membri ai Garzii Elvetiene stateau de paza n holul a
laturat. Mortati stia ca, de acum si pna dupa alegerea unui nou papa, usile nu av
eau sa se mai deschida dect daca cineva dinauntru se mbolnavea de moarte sau daca
ar fi sosit cei patru preferiti. Batrnul cardinal se ruga sa se petreaca acest di
n urma lucru, desi din nodul pe care l simtea n stomac si dadea seama ca sansele su
nt mici.
"Sa pocedam conform protocolului", decisese Mortati n cele din urma, ntarit de
hotarrea ce rasunase n vocea sambelanului, si ceruse sa se treaca la vot. Ce altc
eva ar fi putut sa faca?
Ritualurile pregatitoare pentru acest prim tur durasera treizeci de minute.
Mortati asteptase rabdator la altarul principal, n vreme ce fiecare cardinal, n or
dinea vrstei, se apropiase si urmase procedura tipica de votare.
Acum, n sfrsit, ultimul cardinal ajunsese n fata altarului si ngenunchease:
- l chem ca martor, spuse acesta la fel ca toti predecesorii sai, pe Domnul n

ostru Iisus Hristos, sa-mi fie judecator pentru votul pe care l dau celui care, n
fata lui Dumnezeu, cred ca trebuie sa fie ales.
Cardinalul se ridica, tinndu-si votul deasupra capului, pentru ca toata lumea
sa-l poata vedea. Apoi cobor hrtiuta spre altar, unde, deasupra unei cupe largi,
fusese asezat un platou. Cardinalul depuse votul sau pe platou. Apoi ridica plat
oul si, nclinndu-l, lasa votul sa cada n cupa. Aceasta procedura era necesara pentr
u ca nimeni sa nu poata depune, n secret, doua sau mai multe voturi.
n continuare, cardinalul aseza platoul la loc pe cupa, se pleca n fata crucii
si se ntoarse n scaunul sau.
Ultimul vot fusese depus.
Acum era vremea ca Mortati sa treaca la treaba.
Lund n mini cupa nca acoperita, o agita pentru a amesteca voturile. Apoi ndeparta
platoul si extrase un vot la ntmplare.
l desfacu. Hrtia era lata de exact cinci centimetri. Mortati rosti cuvintele c
u glas tare, pentru ca toti cardinalii sa le poata auzi.
- Eligo in summum pontificem... declara el, citind textul tiparit la partea
de sus a fiecarui buletin de vot. l aleg ca suprem pontif.
Si citi numele nscris pe buletin. Apoi ridica un ac cu ata si ntepa buletinul n
dreptul cuvntului Eligo, dupa care trase cu grija hrtia pe ata. n final, nota nume
le ntr-un carnet.
n continuare, repeta aceeasi procedura. Extrase un buletin din cupa, l citi cu
voce tare, l nsira pe ata si nota numele n carnet. Aproape imediat, Mortati si dadu
seama ca primul tur esuase. Lipsa de consens. Dupa numai sapte buletine, avea d
eja sapte nume diferite. Ca de obicei, scrisul fiecaruia era modificat, pentru a
nu fi recunoscut. n acest caz nsa, disimularea era ironica si inutila, fiindca, n
mod evident, fiecare cardinal votase pentru el nsusi. Aparenta autoimpunere nu av
ea nimic de-a face cu ambitiile personale, iar Mortati stia acest lucru. Era doa
r o strategie comuna. O manevra defensiva. O tactica de temporizare, menita sa a
sigure faptul ca nici un candidat nu obtinea suficiente voturi pentru a cstiga, i
mpunnd astfel un nou tur de scrutin.
Cardinalii i asteptau pe cei patru preferiti...
Dupa ce nota n carnet si ultimul buletin, Mortati declara votul "esuat". Lua
firul de ata cu toate buletinele nsirate si lega cele doua capete formnd un inel.
Aseza apoi inelul pe o tava de argint, adauga substantele chimice necesare si se
apropie cu tava de un mic semineu care era alaturi. Acolo, dadu foc buletinelor
de vot. n timpul arderii, substantele adaugate emanau un fum negru. Captat de un
burlan, fumul urca pna la o gaura din acoperis si de acolo se ridica spre cer, p
entru ca toti cei interesati sa-l poata vedea. Astfel, cardinalul Mortati trimis
ese prima sa comunicare pentru lumea din afara.
Un tur de scrutin. nca n-avem papa.

69

Aproape asfixiat, Langdon se straduia sa urce scara spre raza de lumina de l

a capatul putului. Auzea voci deasupra, nu putea sa le nteleaga. Capul i se nvrtea,
coplesit de imaginea cardinalului nfierat.
Pamnt... Pamnt...
Miscndu-se cu greu, ncepu sa vada negru n fata ochilor si o clipa se temu sa-si
va pierde cunostinta. Mai avea doua trepte, cnd se dezechilibra. Se arunca nainte
, ncercnd sa prinda marginile putului cu mna, dar nu reusi. Cealalta palma i aluneca
pe scara si aproape ca se prabusi napoi, n ntuneric. O durere ascutita l mpunse n co
ste si deodata simti ca pluteste n aer, cu picioarele atrnndu-i libere deasupra hau
lui.
Doi soldati al Garzii Elvetiene l prinsesera zdravan de sub brate si l trageau
afara. Dupa o clipa, ajunse cu capul deasupra "gurii de drac", sufocndu-se si ca
utnd disperat aerul. Militarii l scoasera complet din put si-l asezara pe jos, ntin

s, cu spatele lipit de marmura rece a podelei.

Pentru un moment, Langdon se ntreba unde se afla. Deasupra capului vedea stel
e... planete... Cteva siluete ncetosate trecura pe lnga el. Niste oameni strigau. nc
erca sa se ridice n capul oaselor. Lnga el se nalta o piramida de piatra. Latratura
furioasa a unei voci familiare rasuna ntre zidurile capelei si n clipa aceea memo
ria i reveni.
Olivetti urla la Vittoria:
- De ce dracului nu v-ati dat seama de la nceput?
Ea ncerca sa-i explice situatia, dar comandantul o ntrerupse n mijlocul frazei
si se ntoarse pentru a mai latra cteva ordine la oamenii sai:
- Scoateti cadavrul acela de acolo! Perchezitionati restul cladirii!
Langdon se ridica pe jumatate. Capela Chigi era ntesata de soldati. Folia de
plastic de la intrare fusese rupta si aruncata ntr-o parte, lasnd aerul curat sa-i
patrunda n plamni. Revenindu-si treptat, o vazu pe Vittoria apropiindu-se. Tnara ng
enunche lnga el, privindu-l ca un nger:
- Te simti bine acum?
i prinse ncheietura, ncercnd sa-i simta pulsul. Mna ei era moale si catifelata pe
pielea lui.
- Multumesc, rosti, ridicndu-se de-a binelea. Olivetti e furios.
- Are tot dreptul sa fie. Am dat-o-n bara.
- Adica eu am dat-o-n bara.
- Atunci, rascumpara-ti greseala. Sa-l prindem data viitoare!
"Data viitoare?" Cuvintele ei erau crude. "Nu mai e nici o data viitoare! Ne
-am ratat unica sansa!"
Vittoria se uita la ceasul lui:
- Mickey zice ca mai avem patruzeci de minute. Aduna-te si ajuta-ma sa gases
c urmatorul indiciu.
- Ti-am spus, Vittoria, sculpturile au fost distruse. Calea Iluminarii este.
..
Dar se opri brusc. Ea surse usor.
Brusc, Langdon sari n picioare, dar se mpletici. Rasucindu-se n loc, ncepu sa st
udieze cu ochi mari lucrarile de arta din jurul lui. Piramide, stele, planete, e
lipse. Dintr-o data, totul i reveni n minte. "Acesta este primul altar al stiintei
! Nu Panteonul!" Acum si dadea seama de perfectiunea capelei - mult mai subtila s
i mai selectiva dect celebrul Panteon. Capela Chigi era o nisa retrasa, o gaura-n
perete n adevaratul sens al cuvntului, un omagiu nchinat unui mare ocrotitor al st
iintelor, decorat cu simboluri pamntesti. "Perfect!"
Sprijinindu-se de zid, Langdon privi piramidele uriase. Vittoria avea drepta
te. Daca aceasta capela era primul altar al stiintei, probabil ca nca mai exista
aici sculptura Illuminati care constituia primul indiciu. Cu noi sperante, si dad
u seama ca nu era totul pierdut. Daca indiciul se afla cu adevarat aici si daca l
puteau urma pna la urmatorul altar al stiintei, poate ca mai aveau o sansa de al prinde pe ucigas.
Vittoria se apropie mai mult de el:
- Am aflat cine era necunoscutul sculptor Illuminati.
Langdon tresari brusc:
- Ce-ai facut?!
- Acum nu mai trebuie dect sa ne dam seama care dintre sculpturile de aici es
te...
- Stai putin! Spui ca stii cine era sculptorul Illuminati?
El petrecuse ani ntregi ncercnd sa afle acest lucru. Vittoria zmbi:
- Era Bernini. Marele Bernini.
Langdon si dadu seama imediat ca Vittoria se nsela. Imposibil! Gianlorenzo Ber
nini era unul dintre cei mai cunoscuti sculptori din toate timpurile, doar Miche
langelo l ntrecea. El realizase, n secolul al XVII-lea, mai multe opere dect oricare
alt artist. Din pacate, omul pe care l cautau ei trebuia sa fi fost un nimeni, u
n necunoscut.
Vittoria se ncrunta:
- Nu pari prea entuziasmat.
- Imposibil sa fie Bernini.

- De ce? A fost contemporan cu Galilei! De asemenea, a fost un sculptor de e

xceptie.
- Si totodata un om celebru, un catolic.
- Da, replica Vittoria. La fel ca si Galilei.
- Ba nu! Ctusi de putin ca Galilei. Savantul era un spin n coasta Vaticanului.
Bernini era copilul-minune al Bisericii: clerul l adora, de-a dreptul. l consider
a cea mai de seama autoritate n domeniul artistic. Bernini si-a petrecut ntreaga v
iata la Vatican!
- O acoperire perfecta. Infiltrare Illuminati.
Langdon se nfierbntase:
- Vittoria, membrii confreriei l numeau pe artistul lor secret il Bmaestro ig
noto - "maestrul necunoscut".
- Da, necunoscut pentru ei. Gndeste-te la secretomania masonilor; numai membr
ii de cel mai nalt rang cunosc ntregul adevar. Probabil ca Galilei a pastrat secre
tul privind identitatea artistului si l-a dezvaluit doar unui numar restrns de ap
ropiati... pentru siguranta lui Bernini nsusi. Astfel, Vaticanul n-ar fi putut af
la adevarul niciodata.
Desi nu era convins, profesorul trebuia sa admita ca spusele Vittoriei aveau
o oarecare logica. Illuminati erau recunoscuti pentru pastrarea fragmentata a i
nformatiilor secrete, ntregul adevar fiindu-le cunoscut doar ctorva dintre cei mai
nalti membri ai confreriei. Aceasta era si explicatia capacitatii lor de a se re
zista si a se dezvolta.
- De altfel, apartenenta lui Bernini la confrerie, continua Vittoria, arata
si de ce a conceput aceste doua piramide.
Langdon se ntoarse pentru a privi cele doua piramide din capela si clatina sc
eptic din cap.
- Bernini era un sculptor religios. n nici un caz n-ar fi lucrat el piramidel
e!
- Spune-i asta placutei din spatele tau!
Profesorul se ntoarse si citi:
"ARTA CAPELEI CHIGI
Arhitectura i apartine lui Rafael, dar toate decoratiunile interioare au fost
realizate de Gianlorenzo Bernini."
Apoi mai citi nca o data, fiindca i era greu sa creada. Gianlorenzo Bernini er
a renumit pentru sculpturile sale elaborate, n care o reprezenta pe Fecioara Mari
a si diversi ngeri, papi si profeti. Asa ca de ce ar fi sculptat piramide?
Langdon privi iarasi impunatoarele monumente, simtindu-se total dezorientat.
Doua piramide, fiecare cu cte un medalion eliptic stralucitor. Ct se poate de nec
restine. Piramidele, stelele de pe cupola, semnele zodiacului... "Toate decorati
unile interioare au fost realizate de Gianlorenzo Bernini." Daca asa stateau luc
rurile, atunci Vittoria avea dreptate. nsemna ca Bernini era necunoscutul maestru
Illuminati; nimeni altcineva nu mai lucrase la decorarea capelei. Implicatiile
acestui fapt se succedau n mintea lui prea repede pentru a le mai putea procesa.
Bernini era un Illuminatus.
Bernini concepuse ambigramele Illuminati.
Bernini realizase Calea Iluminarii.
De-abia mai putea vorbi. Sa fie, oare, adevarat ca aici, n aceasta micuta Cap
ela Chigi, renumitul Bernini amplasase o sculptura care trasa prin toata Roma ca
lea catre urmatorul altar al stiintei?
- Bernini! exclama el. Nu mi-as fi nchipuit!
- Cine altul dect un celebru artist agreat de Vatican ar fi avut curajul sa-s
i plaseze operele de arta n anumite biserici catolice din Roma si sa creeze astfe
l Calea Iluminarii? n mod cert, nu un necunoscut.
Langdon se gndi cteva clipe. Privi iarasi piramidele, ntrebndu-se daca nu cumva
una din ele era indiciul cautat. "Sau poate amndoua?"
- Piramidele sunt orientate n directii opuse, spuse el, nestiind cum sa inter
preteze acest lucru. De asemenea, sunt identice si deci nu-mi pot da seama care
din ele...

- Nu cred ca asupra piramidelor trebuie sa ne concentram.

- Dar sunt singurele sculpturi de aici!
Vittoria i facu un semn spre Olivetti care, mpreuna cu un grup de soldati, se
afla nca lnga "gaura de drac".
Langdon urma directia gestului ei, spre peretele opus. Initial, nu vazu nimi
c. Apoi cineva se misca si zari. Marmura alba. Un brat. Un tors uman. Si un chip
sculptat. Partial ascuns ntr-o nisa. Doua siluete umane n marime naturala, nlantui
te. Pulsul i-o lua razna. Fusese att de absorbit de piramide si de cripta subtera
na, ca nici nu observase sculptura. Porni spre ea, trecnd prin grupul de soldati.
Cnd se apropie de aceasta, si dadu seama ca lucrarea nu-i putea apartine dect lui
Bernini - profunzimea compozitiei artistice, detaliile chipurilor si ale vesmint
elor cizelate n cea mai pura marmura alba, totul amintea de Bernini. nsa abia cnd a
junse n fata ei o recunoscu. Cu ochii pironiti asupra chipurilor, sughita surprin
s.
- Cine sunt cei doi? ntreba Vittoria, ajunsa n spatele lui.
Langdon nmarmurit nu-si putea dezlipi nsa ochii de la statuie.
- Avacum si ngerul, sopti el abia auzit.
Sculptura lui Bernini era o opera bine cunoscuta, inclusa n numeroase lucrari
de istorie a artei. Profesorul uitase nsa ca se afla aici.
- Avacum?
- Da. Profetul care a prezis distrugerea Pamntului.
- Si crezi ca acesta este indiciul? ntreba ea, sceptica.
Langdon facu semn din cap ca da. Niciodata n viata lui nu fusese mai sigur de
ceva. Acesta era primul indiciu Illuminati, fara urma de ndoiala. Desi se astept
ase ca sculptura sa indice ntr-un fel calea spre urmatorul altar al stiintei, nu
sperase ca "indicatia" sa fie chiar att de explicita. Att ngerul ct si Avacum aveau
bratele ntinse si ndreptate spre un loc de departe.
Brusc, Langdon surse:
- Deloc subtil, nu-i asa?
Vittoria avea un aer entuziasmat, nsa usor derutat:
- Vad ca arata ceva, dar par a se contrazice unul pe celalalt. ngerul indica n
tr-o parte, iar profetul n alta.
Profesorul rse usor. Avea dreptate: ambele personaje aratau ceva n departare,
dar n directii total opuse. El nsa rezolvase aceasta problema. Foarte entuziasmat,
porni spre usa.
- Unde te duci?
- Afara! Trebuie sa vad ncotro arata sculptura!
- Stai! De unde stii ce directie sa urmezi?
- Poemul! striga el peste umar. Ultimul vers!
- "Si ngerii te-ndrume n cautarea ce ti-ai pus n gnd"?
Vittoria si ridica privirea spre degetul ntins al ngerului si ochii i lucira, um
ezi:
- Mai, sa fiu a naibii!

70
Gunther Glick si Chinita Macri erau n furgoneta BBC-ului parcata n Piazza del
Popolo, ntr-un colt ndepartat. Ajunsesera imediat dupa cele patru Alfa Romeo, chia
r la timp pentru a fi martorii unui incredibil lant de evenimente. Chinita habar
n-avea ce puteau sa nsemne toate astea, dar camera ei nregistra, oricum.
Imediat ce sosira n piata, cei doi ziaristi vazusera o veritabila armata de t
ineri sarind din automobile si ncercuind biserica. Unii aveau armele la vedere. U
nul dintre ei, un tip mai n vrsta si mai teapan, se repezise pe treptele bisericii
, urmat de ctiva baieti care trasesera n lacatele usii, pentru a le distruge. Nu s
e auzise nimic si Macri si nchipuise ca armele aveau amortizoare. Apoi indivizii i
ntrasera n biserica.
Chinita sugerase ca ei doi sa ramna pe loc si sa filmeze totul din umbra. La
urma urmei, armele erau arme, iar din furgoneta vizibilitatea era perfecta. Glic

k nu o contrazise. Acum, de cealalta parte a pietei, oamenii aceia ba intrau, ba

ieseau din biserica, n timp ce strigau unii la altii. Chinita si regla camera pen
tru a urmari ndeaproape echipa care cerceta zona. Desi n civil, toti se miscau cu
o precizie militareasc.
- Cine crezi ca-s astia? ntreba ea.
- Naiba sa ma ia daca stiu! Filmezi totul?
- Fiecare cadru.
- Si tot mai crezi ca ar trebui sa ne ntoarcem la "pnda-papii"? o ntreba el, ir
onic.
Chinita nu stiu ce sa-i raspunda. Era evident ca aici se petrecea ceva, dar
avea destula experienta jurnalistica pentru a sti ca evenimentele interesante av
eau adesea o explicatie ct se poate de banala.
- Ar putea fi o nimica toata, spuse ea. Poate ca indivizii au primit acelasi
pont ca si tine si acum l verifica. Poate fi doar o alarma falsa.
Glick o prinse de brat:
- Uite-acolo! Focalizeaza!
Si-i arata ceva n spatele bisericii.
Macri si ndrepta camera spre trepte.
- Buna, dragutule! exclama ea, fixnd obiectivul pe barbatul care tocmai iesea
din biserica.
- Cine-i spilcuitul?
Chinita lua un prim-plan:
- Nu l-am mai vazut pna acum. Apoi focaliza pe figura individului si zmbi: Dar
nu m-as supara sa-l mai vad o data!
Robert Langdon cobor n fuga scarile si se repezi n mijlocul pietei. ncepuse sa s
e ntunece, soarele coborse deja dincolo de cladirile din preajma si umbre lungi du
ngau piata.
- Bine Bernini, spuse ca pentru sine, ncotro arata ngerul tau?
Se ntoarse si analiza orientarea bisericii. si imagina unde se afla Capela Chi
gi n interior si cum era pozitionata statuia ngerului. Fara sa ezite, se rasuci ap
oi spre vest, cu fata spre lumina vie a apusului. Timpul curgea repede.
- Sud-vest, spuse el, ncruntndu-se spre cladirile care-i blocau vederea. Urmat
orul indiciu e undeva, acolo.
Storcndu-si creierii, trecu n revista zeci de pagini de istorie a artei italie
ne. Desi era un bun cunoscator al operei lui Bernini, stia ca sculptorul fusese
att de prolific, nct nici un nespecialist nu putea cunoaste absolut totul despre el
. Si totusi, tinnd seama de celebritatea primului indiciu - Avacum si ngerul - pro
fesorul spera ca si cel de-al doilea sa fie o lucrare pe care o stia.
Pamnt, Aer, Foc si Apa. Gasisera Pamntul n Capela Chigi: Avacum, profetul care
proorocise distrugerea planetei.
Urmeaza Aerul. Trebuie sa-si aminteasca! "O sculptura a lui Bernini care sa
aiba ceva de-a face cu Aerul." Dar nu-i venea nimic n minte. Totusi, se simtea en
tuziast, plin de energie. "Ma aflu pe Calea Iluminarii! Este nca intacta!"
Privind spre sud-vest, se stradui sa zareasca peste celelalte acoperisuri tu
rla sau cupola unei catedrale. Dar nu vazu nimic. Avea nevoie de o harta. Daca a
r sti ce biserici se aflau la sud-vest de acest loc, poate ca una din ele i-ar s
pune ceva. "Aer, si repeta n gnd. Aer. Bernini. Sculptura. Aer. Gndeste!"
Langdon se ntoarse si urca din nou treptele. Sub schela, i iesira n cale Vittor
ia si Olivetti.
- Spre sud-vest, spuse el gfind. Urmatoarea biserica e undeva spre sud-vest!
Soapta lui Olivetti era nghetata:
- De data asta esti sigur?
- Ne trebuie o harta, una pe care sa se afle toate bisericile din Roma.
Comandantul l studie cteva clipe, cu aceeasi expresie de nepatruns pe chip. La
ngdon se uita la ceas:
- Nu mai avem dect o jumatate de ora.
Olivetti cobor treptele si se apropie de masina sa, parcata chiar n fata bise
ricii. Langdon spera ca s-a dus sa caute o harta.

Vittoria era entuziasmata:

- Asadar, ngerul arata spre sud-vest? Si n-ai idee ce biserici se afla ntr-ac
olo?
- Nu pot sa vad din cauza blestematelor astora de cladiri! exclama el, rasu
cindu-se pentru a privi din nou n piata: Si nu cunosc suficient de bine bisericil
e din Ro...
Dar se opri brusc. Vittoria facu ochii mari:
- Ce-i?
Langdon studie piata nca o data. Fiindca urcase treptele, se afla acum putin
mai sus si avea o perspectiva ceva mai buna. Tot nu vedea nimic, dar avea certi
tudinea ca urma directia cea buna. Privi n sus, la schelaria montata pe zid. Se r
idica pna aproape de rozeta de pe fatada, la o naltime mult mai mare dect cea a cla
dirilor din jur. ntr-o fractiune de secunda, si dadu seama ce trebuie sa faca.
De cealalta parte a pietii, Chinita Macri si Gunther Glick sedeau lipiti de
parbrizul furgonetei.
- Ai filmat asta?
Macri focaliza pe tipul care se catara pe schele.
- Daca tii neaparat sa afli parerea mea, e putintel cam prea bine mbracat pen
tru a se juca de-a Omul Paianjen.
- Si cine-o fi duduia lui?
Chinita arunca o privire spre tnara atragatoare din josul schelei:
- Sunt sigura ca ai vrea s-o cunosti!
- Ce zici, n-ar trebui sa sunam la redactie?
- nca nu. Sa mai asteptam. Mai bine sa avem ceva sigur pe teava nainte de a le
spune ca am renuntat la conclav.
- Chiar crezi ca i-a facut cineva de petrecanie unuia dintre bosorogii de ac
olo?
Chinita izbucni n rs:
- Fii atent, ca sigur o s-ajungi n iad!
- Da, dar am sa iau un Pulitzer cu mine!

71
Pe masura ce urca, scara parea tot mai putin stabila. Perspectiva asupra Rom
ei nsa se largea cu fiecare pas facut.
Cnd ajunse la ultimul palier, rasufla mai greu dect ar fi crezut. Se chinui sa
urce pe platforma de sus, si scutura ipsosul de pe haine si se ridica n picioare.
naltimea la care se afla nu-l deranja deloc. Ba chiar era placuta, l mai nviora pu
tin.
Privelistea i se parea coplesitoare. Ca un ocean de foc, acoperisurile de ti
gla rosie ale Romei se ntindeau n fata lui, stralucind n ultimele raze ale soarelui
. De acolo, de sus, pentru prima data n viata, privirile sale patrunsera dincolo
de poluarea si traficul modern, pna la radacinile vechii Rome - Citt di Dio, "Ceta
tea Domnului".
Mijindu-si ochii n lumina asfintitului, cerceta marea de acoperisuri, n cautar
ea unei cupole sau a unei clopotnite. Dar, orict de departe ar fi privit, nu zare
a nimic. "Sunt sute de biserici n Roma, si spuse. Trebuie sa fie una si n partea as
ta de sud-vest! Daca o pot vedea de aici, si reaminti el. La naiba, daca a mai re
zistat nca n picioare!"
Straduindu-se sa strabata din nou linia orizontului, ncet, cu rabdare, relua
cautarea. Stia, desigur, ca nu toate bisericile au cupole vizibile, mai cu seama
cele mici si retrase. Si nu trebuia sa uite ca Roma se schimbase dramatic din s
ecolul al XVII-lea, cnd bisericile erau, prin lege, cele mai nalte constructii din
oras. Acum nsa nu se vedeau dect blocuri de locuinte, cladiri de birouri si turnu
ri de televiziune.
Pentru a doua oara, privirile sale scrutara ntreaga linie a orizontului fara

sa zareasca nimic. Nici o turla. La distanta, chiar la marginea Romei, cupola ma

siva a lui Michelangelo pata usor lumina apusului. San Pietro. Vaticanul. Dintro data, se pomeni ntrebndu-se ce-or face cardinalii si daca Garda Elvetiana reusis
e sa gaseasca antimateria. Ceva nsa i spunea ca nu... si ca nici nu vor reusi.
Poemul i veni din nou n minte si l analiza iarasi atent, vers cu vers. "De la a
l lui Sanzio pamntesc cavou c-o gaura de drac." Mormntul lui Sanzio l gasisera. "Mi
sticele elemente-n crucis n Roma se desfac." Elementele mistice erau Pamntul, Aeru
l, Focul si Apa. "Calea de lumina-i asternuta, testul sfnt." Calea Iluminarii era
trasata de sculpturile lui Bernini. "Si ngerii te-ndrume n cautarea ce ti-ai pus n
gnd."
ngerul arata spre sud-vest...
- Treptele din fata! exclama Glick, facnd semne agitate prin parbrizul furgon
etei BBC-ului. Se ntmpla ceva acolo!
Macri si ntoarse camera spre intrarea principala a bisericii. ntr-adevar, acolo
se petrecea ceva. Jos, unul dintre indivizii cu alura de militar parcase un Alf
a Romeo lnga trepte si deschisese portbagajul. Acum, studia piata de parca ar fi
vrut sa se asigure ca nu are spectatori. Pentru o clipa, Macri se temu ca i-a ob
servat, dar privirile lui trecura mai departe. Aparent multumit, scoase o statie
de emisie-receptie si ncepu sa vorbeasca.
Instantaneu, o veritabila armata iesi din biserica. Aidoma unei echipe de fo
tbal american spargnd gramada, soldatii formara o linie dreapta n partea de sus a
scarii. Apoi, miscndu-se ca un zid uman, ncepura sa coboare. n spatele lor, aproape
complet ascunsi vederii, alti patru soldati pareau ca transporta ceva. Ceva gre
u. Dificil de dus.
Glick se apleca n fata:
- Crezi ca fura ceva din biserica?
Macri focaliza camera mai mult, folosind functia telefoto pentru a strapunge
zidul viu, cautnd o mica bresa pe undeva. "O frntura de secunda, se ruga ea. Un s
ingur cadru. Atta vreau." Dar soldatii se miscau ca unul. "Hai odata!" Chinita me
ntinu camera asupra lor, rabdatoare, si si primi rasplata din plin. Ca o ironie,
individul mai vrstnic se mpiedica. Doar pentru o clipa, nsa era suficient. Macri si
avea cadrul dorit. De fapt, vreo zece cadre.
- Suna la redactie, i ceru lui Glick. Avem un cadavru.
Mult mai departe, la CERN, Maximilian Kohler si dirija scaunul spre biroul lu
i Leonardo Vetra. Cu o meticulozitate mecanica, ncepu sa scotoceasca prin dosarel
e acestuia. Negasind ce dorea, se muta n dormitor. Sertarul de sus al noptierei e
ra ncuiat. Kohler l deschise cu un cutit luat din bucatarie.
nauntru gasi exact ceea ce cauta.

72
Langdon sari de pe primul palier al schelei si si scutura praful de pe haine.
Vittoria era alaturi.
- N-ai avut noroc?
Clatina din cap:
- Au pus cadavrul n portbagaj.
Langdon ridica privirea spre masina pe a carei capota Olivetti si un grup de
soldati ntinsesera o harta:
- Cauta spre sud-vest?
Vittoria ncuviinta:
- Nu-i nici o biserica. De aici, prima peste care dai este San Pietro.
Profesorul njura. Cel putin, ajunsesera amndoi la aceeasi concluzie. Se apropi
e de Olivetti, iar soldatii se trasera n lateral, facndu-i loc.
- Nimic, spuse comandantul. Dar harta asta nu mentioneaza toate bisericile,

ci doar pe cele mari. Cam cincizeci.

- Noi unde suntem acum?
Olivetti i indica pe harta Piazza del Popolo si trasa o linie dreapta exact s
pre sud-vest. Linia nu atingea, nici pe departe, vreunul din sumedenia de patrat
ele albe care indicau principalele biserici din Roma. Din pacate, principalele e
rau si cele mai vechi... cele care existau si n secolul al XVII-lea.
- Trebuie sa iau niste decizii, spuse Olivetti. Sunteti sigur n ceea ce prive
ste directia?
Langdon si aminti de degetul ntins al ngerului, adrenalina pompndu-i iarasi inte
ns n vine.
- Da, domnule, foarte sigur!
Comandantul ridica din umeri si trasa din nou linia dreapta. Aceasta trecea
pe Podul Margherita, pe Via Cola di Rienzo, prin Piazza del Risorgimento, fara a
atinge vreo biserica, pna cnd se ncheia brusc n mijlocul lui Piazza San Pietro.
- Dar San Pietro ce are? ntreba unul dintre soldati, cu o cicatrice urta sub u
n ochi. Doar e o biserica!
- Trebuie sa fie un loc public, replica Langdon. Bazilica nu-i ctusi de putin
un loc public astazi.
- Dar linia trece prin Piazza San Pietro, obiecta Vittoria. Piata e un loc p
ublic.
- Da, dar acolo nu-s statui.
- Dar nu cumva e un obelisc n mijloc?
Vittoria avea dreptate. n centrul Piazza San Pietro se afla un obelisc egipte
an. Langdon l privi pe cel alaturi de care parcasera ei. Piramida naltata. "O coin
cidenta ciudata", si spuse si alunga gndul.
- Obeliscul de la Vatican n-a fost sculptat de Bernini, ci a fost adus n Roma
de Caligula. Si n-are nimic de-a face cu Aerul. n plus, poemul spune ca elemente
le sunt raspndite prin Roma. Piazza San Pietro se afla n Cetatea Vaticanului, nu n
Roma.
- Depinde pe cine ntrebi, interveni unul dintre soldati.
Langdon ridica ochii spre el:
- Poftim?
- Totdeauna a fost o chestiune controversata. Pe majoritatea hartilor, Piazz
a San Pietro figureaza n interiorul Vaticanului, dar fiindca se afla n afara zidur
ilor cetatii, autoritatile romane o considera de secole ca facnd parte din Roma.
Profesorul nu mai auzise asa ceva.
- Glumesti! spuse el.
- Am mentionat acest lucru, relua soldatul, numai fiindca doamna Vetra si co
mandantul nostru spuneau ceva despre o sculptura legata de aer.
- Si stii dumneata ca exista o astfel de sculptura n Piazza San Pietro?
- Nu chiar. Nu e tocmai o sculptura. Poate ca nici nu e relevanta.
- Spune totusi, l presa Olivetti.
- Stiu despre asta numai fiindca de obicei sunt de garda n piata, si-i cunosc
fiecare coltisor.
- Sculptura, l ndemna Langdon. Cum arata?
"Oare sa fi ndraznit Illuminati att de mult, nct sa-si amplaseze cel de-al doile
a indiciu chiar lnga cea mai importanta biserica nchinata Sfntului Petru?
- Pai, trec pe lnga ea n fiecare zi. E n centru, chiar acolo unde arata linia d
e pe harta. De asta m-am si gndit la ea. Si, cum spuneam, nu e tocmai o sculptura
. E mai degraba un... bloc.
Olivetti ncepuse sa nfurie:
- Un bloc?!
- Da, domnule. Un bloc de marmura ncastrat n pardoseala pietii. La baza obelis
cului. Dar nu e dreptunghiular. E eliptic. Iar pe bloc e gravata imaginea unei p
ale de vnt. Soldatul tacu pentru o clipa, apoi adauga: Aer, cred, daca e sa folos
im termeni tehnici.
Langdon rmase cu ochii atintiti la tnarul soldat.
- Un basorelief! exclama brusc.
Toate privirile se ntoarsera spre el.
- Basorelieful, explica profesorul, este cealalta jumatate a sculpturii!

"Sculptura este arta desprinderii formelor din material complet sau numai pe
jumatate, n relief." El nsusi scrisese aceasta definitie pe tabla ani de-a rndul.
Basorelieful era, n esenta, o sculptura bidimensionala, precum stema de pe o mone
da. Medalioanele lui Bernini din Capela Chigi erau un alt exemplu ilustrativ.
- Bassorelievo? ntreba soldatul, folosind termenul italian.
- Da, exact! Nu ma gndisem la asta! Blocul despre care vorbesti dumneata este
numit Vento Ponente, Vntul de Vest. Unii i spun si Respiro di Dio.
- "Rasuflarea lui Dumnezeu"?
- Da. Aer! A fost sculptat si amplasat aici de arhitectul initial!
Vittoria l privi derutata:
- Dar credeam ca Michelangelo a fost arhitectul!
- Michelangelo a proiectat bazilica. Dar Piazza San Pietro a fost conceputa
de Bernini!
Cnd caravana celor patru Alfa Romeo tsni din Piazza del Popolo, nimeni nu rema
rca si furgoneta BBC care se furisa n spatele ei.

73
Gunther Glick calcase pedala de acceleratie pna la podea si se Strecura abil
prin trafic n urma celor patru masini, traversnd Tibrul pe Ponte Margherita. n mod
normal, s-ar fi straduit sa pastreze o distanta apreciabila, pentru a nu fi obse
rvat, dar acum abia reusea sa se tina dupa ei. Tipii astia zburau!
Macri statea pe bancheta din spate, ncheind o convorbire telefonica. Evident,
cu Londra. nchise si-i striga lui Glick, pentru a acoperi huruitul traficului:
- Vrei nti vestile bune sau pe cele rele?
Gunther Glick si ncreti o sprnceanaa. Nimic nu era simplu cnd aveai de-a face cu
redactia:
- Pe cele rele.
- Sefi-s catraniti fiindca ne-am abandonat postul.
- Ia te uita ce surpriza!
- Si cred ca pontul nostru e o aiureala.
- Evident!
- Seful m-a avertizat ca te afli la doi pasi de un sut undeva.
- Grozav! mri Glick. Si vestile bune?
- Au acceptat sa vada bucata noastra de pelicula.
Mritul lui Glick se transforma ntr-o chicoteala. "Ei, o sa vedem noi cine e la
doi pasi de ce!"
- Pai, da-i drumul! i spuse el Chinitei.
- N-am cum sa transmit ceva pna cnd nu ne oprim ca sa am o pozitie fixa.
- Nu pot opri acum, spuse el, n vreme ce gonea pe Via Cola di Rienzo, virnd br
usc prin Piazza del Risorgimento.
Macri si prinse laptopul la timp, caci ncepuse sa alunece ntr-o parte.
- Vezi sa nu-mi spargi transmitatorul, ca altfel va trebui sa ducem personal
materialul la Londra!
- Tine-te bine, draguta! Ceva mi spune mie ca aproape am ajuns.
- Unde?
Glick se holba la cupola familiara ce aparuse drept n fata:
- Exact acolo de unde am plecat! raspunse el, zmbind.
Cele patru automobile se strecurau abil n traficul din jurul celebrei Piazza
San Pietro. La un moment dat, se despartira nconjurnd zona si debarcnd repede solda
tii n punctele stabilite. Acestia se raspndira n multimea de turisti si reporteri,
facndu-se imediat nevazuti. Unii patrunsera n padurea de coloane ce margineau piat
a, evaporndu-se instantaneu. Privind prin parbriz, Langdon avea impresia ca o pla
sa uriasa se strnge n jurul zonei.
Pe drum, Olivetti i sunase pe oamenii sai de la Vattican, si acum ctiva membri
sub acoperire ai Garzii Elvetiene patrulau neobservati n centrul pietei, aproape

de Vento Ponente. n vreme ce trecea n revista spatiul larg-deschis al pietei, n mi

ntea lui Langdon prinse forma o ntrebare deja familiara: "Cum va proceda asasinul
Illuminati ca sa scape nevazut dintr-un asemenea loc? Cum o sa aduca un cardina
l printre attia oameni si o sa-l ucida n vazul tuturor?" Se uita din nou la ceas.
Era 20.54. nca sase minute.
Pe bancheta din fata, Olivetti se ntoarse spre Langdon si Vittoria:
- Va duceti mpreuna chiar pe locul placii sau al blocului astuia al lui Berni
ni, ori ce-o mai fi el. Acelasi truc. Va dati drept turisti. Ma sunati daca vede
ti ceva suspect.
nainte ca Langdon sa poata raspunde, Vittoria l prinse de mna si-l trase afara
din masina.
Soarele primaverii apusese deja dincolo de cupola bazilicii si umbra masiva
a acesteia acoperea jumatate din piata. Profesorul simti un fior de gheata cnd, mp
reuna cu Vittoria, patrunse n zona ntunecata si racoroasa. n timp ce se strecura pr
in multime, cerceta atent fiecare chip, ntrebndu-se daca vreunul dintre ele nu era
cumva al ucigasului. Simtea mna calda a Vittoriei.
n vreme ce traversau uriasul spatiul deschis, deveni constient de efectul pe
care Bernini intentionase sa-l redea - acela de a-i "coplesi pe toti cei care in
trau n piata". El, unul, era, cu siguranta, coplesit. "Coplesit si flamnd", si dadu
el seama, surprins ca, ntr-un asemenea moment, trupul sau mai putea ncerca nca sen
zatii att de banale.
- Spre obelisc? ntreba Vittoria mergnd repede, dar fara a atrage atentia.
ncuviinta, cotind spre stnga:
- Cum stam cu timpul?
- Cinci minute.
Ea nu mai spuse nimic, dar Langdon simti cum l strnge mai tare de mna. Arma era
la locul ei, n buzunarul sacoului sau si spera ca Vittoria n-are de gnd s-o folos
easca. Nu si-o putea imagina tragnd cu pistolul n mijlocul pietei si mprstiindu-i cr
eierii unui criminal sub ochii presei din ntreaga lume. Pe de alta parte nsa, un a
semenea incident palea n comparatie cu nfierarea si asasinarea unui cardinal n cent
rul aceleiasi Piazza San Pietro.
"Aerul, si spuse n sinea sa. Cel de-al doilea element al stiintei." ncerca sa-s
i imagineze cum ar putea arata ambigrama, ce metoda va folosi ucigasul. Din nou,
trecu repede n revista ntinderea de granit din fata lui - un desert nconjurat de g
arzile elvetiene. Daca Hassassin-ul chiar avea de gnd sa actioneze aici si acum,
el, unul, nu-si putea nchipui cum ar putea scapa neprins.
n mijlocul pietei trona obeliscul de 350 de tone pe care l-aadus Caligula din
Egipt. nalt de douazeci si patru de metri, avea obisnuitul vrf piramidal, pe care
fusese fixata o cruce din fier. Era suficient de nalt pentru a prinde ultimele r
eflexe ale apusului, metalul scnteia si atragea atentia lumii asupra fragmentului
din crucea Mntuitorului, nchis n interiorul sau.
Doua fntni arteziene flancau obeliscul, ntr-o simetrie perfecta. Orice istoric
al artei stia ca fntnile marcau punctele focale ale pietei eliptice, dar aceasta e
ra o ciudatenie arhitecturala la care el nu se gndise niciodata pna acum. Dintr-o
data, ntreaga Roma parea sa fie plina de elipse, piramide si alte forme geometric
e uimitoare.
Se apropiasera de obelisc si Vittoria si ncetini pasii. Expira profund, de par
ca l-ar fi ndemnat pe Langdon sa se relaxeze o data cu ea. Profesorul ncerca sa se
calmeze, relaxndu-si umerii si desclestndu-si maxilarele.
Undeva, n jurul acestui obelisc ndraznet amplasat n apropierea celei mai mari b
iserici a crestinatatii, se afla cel de-al doilea altar al stiintei: Vento Ponen
te, un bloc de marmura cu suprafata eliptica, sculptat de Bernini.
Gunther Glick pndea din umbra colonadei. n oricare alta zi, barbatul cu sacou
de tweed si femeia cu pantaloni scurti kaki nu i-ar fi atras deloc atentia. Pare
au niste turisti obisnuiti, care admirau privelistea, dar astazi nsa nu era o zi
ca oricare alta. Azi era o zi a ponturilor telefonice, a cadavrelor, a masinilor
fara numere de nmatriculare ce goneau salbatic prin Roma si a barbatilor elegant
i ce se catarau pe schele n cautarea a Dumnezeu stie ce. Asa ca Glick nu-si lua o

chii de la ei.
Privi n cealalta parte a pietii si o zari pe Macri. Statea exact unde-i spuse
se el, dincolo de cei doi, urmarindu-i ndeaproape. n mna ei camera video parea un a
ccesoriu banal, dar cu toate ca avea aerul unui reporter plictisit si blazat, ie
sea n evidenta mai mult dect si-ar fi dorit el. Era singurul reprezentant al prese
i n coltul acela de piata, si initialele BBC-ului imprimate pe camera atrasesera
deja cteva priviri curioase.
Banda pe care o trasese mai devreme, cu cadavrul gol aruncat n portbagajul ma
sinii, rula acum la transmitatorul video din furgoneta; Glick stia ca imaginile
zburau chiar n aceste momente pe deasupra lor, n drum spre Londra. Oare ce vor spu
ne cei din redactie?
Si-ar fi dorit ca el si Macri sa fi ajuns la fata locului mai devreme, nainte
ca armata de baieti n civil sa fi intervenit. Aceeasi armata se infiltrase acum
printre turisti si supraveghea piata. n mod cert, ceva iesit din comun avea sa se
ntmple.
"Presa este mna dreapta a anarhiei", afirmase ucigasul. Glick nu putea sa nu
se ntrebe daca tocmai si ratase marea sansa. Privi toate masinile presei din piata
si o vazu pe Macri urmarind cuplul misterios. Ceva i spunea nsa ca sansele lui nu
se sfrsisera...

74
Langdon vazu ceea ce cautau pe cnd erau cu zece metri buni n urma. Printre tur
istii razletiti, elipsa din marmura alba a lui Bernini se detasa pe fondul cenus
iu al cuburilor de granit care formau pardoseala pietii. Parea ca si Vittoria o
zarise, fiindca palma i se nclesta pe degetele lui.
- Relaxeaza-te! sopti Langdon. Fa chestia aia a ta cu piranha.
Mna ei mai slabi din strnsoare.
n vreme ce se apropiau, totul parea ct se poate de firesc n jurul lor. Turistii
rataceau de colo-colo, grupuri de calugarite mergeau agale, o fetita hranea por
umbeii la baza obeliscului.
Langdon se abtinu sa nu se uite din nou la ceas. Stia ca era aproape noua fi
x.
Ajunsera chiar deasupra placii eliptice si se oprira, asa ca din ntmplare - do
i turisti care admira constiinciosi un obiectiv de nsemnatate medie.
- Vento Ponente, citi Vittoria inscriptia de pe piatra.
Langdon privi basorelieful si l ncerca brusc o senzatie de jena. Nici atunci cn
d l vazuse n cartile de arta, nici n numeroasele sale calatorii la Roma, niciodata
semnificatia placii sculptate nu i se paruse att de evidenta ca n acest moment.
Basorelieful avea o forma eliptica, aproape un metru lungime si reprezenta o
figura rudimentar schitata - o ilustrare a Vntului de Miazanoapte n chip de nger.
Pornind de la gura ngerului, Bernini trasase o pala de vnt ce sufla dinspre Vatica
n... "Rasuflarea lui Dumnezeu". Acesta era tributul adus de Bernini celui de-al
doilea element... Aerul... un zefir delicat zburnd de pe buzele ngerului. Privindo nmarmurit, Langdon si dadu seama ca lucrarea avea o semnificatie chiar mai profu
nda. Pala de aer era formata din cinci jeturi distincte... Cinci! Mai mult dect a
tt, medalionul era flancat de doua stele stralucitoare. Gndul profesorului zbura l
a Galilei. "Doua stele, cinci jeturi, elipse, simetrie..." Se simtea gol pe dina
untru. Capul i vjia.
Aproape imediat, Vittoria se puse n miscare, tragndu-i departe de basorelief.
- Cred ca ne urmareste cineva, spuse ea.
- Unde?
Abia dupa ce parcursera cam treizeci de metri i raspunse, facnd un semn spre V
atican, de parca i-ar fi aratat un element al cupolei.
- Aceeasi persoana s-a tinut dupa noi prin toata piata.
Cu un aer firesc, arunca o privire peste umar si adauga:
- Este nca n spate. Nu te opri!
- Crezi ca-i Hassassin-ul?

- Poate doar daca Illuminati angajeaza femei cu camere video BBC!

Clopotele bazilicii si ncepura dangatul lor asurzitor, lundu-i aproape prin sur
prindere. Sosise timpul. Se departasera binisor de Vento Ponente, n ncercarea de a
scapa de reportera, dar acum erau nevoiti sa revina lnga basorelief.
Pe fondul clopotelor care sunau, ntreaga zona parea ntruchiparea linistii. Tur
istii se plimbau agale. Un cersetor beat motaia la picioarele obeliscului. Fetit
a nca mai hranea porumbeii. Langdon se ntreba daca nu cumva prezenta reporterei l s
periase pe criminal. "Greu de crezut", si raspunse singur dupa ce si aminti fagadu
iala acestuia: "Voi face din cardinalii vostri stele ale presei".
Cnd ecoul celei de-a noua lovituri se stinse, o liniste placuta nvalui piata.
Apoi... fetita ncepu sa tipe.

75

Langdon fu primul care ajunse lnga ea. ngrozita, fetita ncremenise aratnd cu deg
etul la baza obeoliscului, unde un betiv batrn si zdrentaros cazuse pe trepte. Ar
ata mizerabil... fiind probabil unul dintre oamenii strazii din Roma. Parul caru
nt i atrna n suvite slinoase peste fata, iar trupul i era nfasurat ntr-un fel de pnz
urdara. Fetita o lua la fuga prin multime, tipnd n continuare.
Repezindu-se spre vagabond, Langdon simti cum l prinde un val de spaima. Pe z
drentele omului se zarea o pata mare, ntunecata, care continua sa se extinda. Snge
. Snge proaspat.
Apoi, totul paru ca se ntmpla n aceeasi frntura de secunda.
Batrnul se ndoi de la mijloc si se apleca n fata. Langdon sari sa-l sprijine, d
ar ajunse prea trziu. Trupul cazu, se rostogoli pe trepte si ateriza pe pavajul d
e granit, cu fata n jos.
Nemiscat.
Profesorul cazu n genunchi. Vittoria era lnga el. Multimea ncepuse sa se apropi
e.
ntinznd bratul, Vittoria puse doua degete pe gtul batrnului.
- Are puls! spuse ea. ntoarce-l cu fata n sus.
Langdon l prinse de umeri si l ntoarse. n miscare, zdrentele alunecara. Omul caz
u teapan pe spate. Chiar n mijlocul pieptului sau gol se vedea o portiune ntinsa d
e carne arsa.
Vittoria icni si se trase napoi.
Profesorul ncremeni, prins undeva ntre groaza si greata. Simbolul era de o ter
ifianta simplitate.

- Air, "Aer" bigui Vittoria. El e!

Garzile elvetiene se ivira parca de nicaieri, n timp ce strigau ordine si ale
rgau dupa un asasin nevazut.
n apropiere, un turist povestea cum, cu numai cteva minute n urma, un individ c
u tenul masliniu fusese att de amabil si-l ajutase pe bietul batrn, care abia se tr
a, sa traverseze piata... si chiar se asezase pentru o clipa alaturi de el pe tr
epte, nainte de a se pierde n multime.
Vittoria smulse zdrentele de pe abdomenul omului si vazu doua rani adnci de o
parte si de alta a simbolului ars, chiar sub cutia toracica. i dadu capul pe spa
te si ncepu sa-i faca respiratie gura la gura. Profesorul nu era ctusi de putin pr
egatit pentru cele ce au urmat. Cnd Vittoria sufla aer n pieptul omului, din cele
doua rani se auzi un suierat si sngele tsni n stropi fini, ca un jet pe care-l arun
ca balenele. Lichidul sarat l izbi pe Langdon drept n fata.
Vittoria se opri socata:
- Plamnii... i sunt... perforati!
Langdon si sterse sngele de pe fata si privi cele doua rani. Perforatiile glgiau
. Plamnii cardinalului erau distrusi. Omul murise.
Vittoria acoperi cadavrul.

Profesorul ramase locului, privind dezorientat n jur. n clipa aceea, o vazu. F

emeia care i urmarise ceva mai devreme, sedea ghemuita, nu departe. Pe umarul ei,
camera video era n functiune. i surprinse privirile. Langdon si dadu seama ca film
ase tot. O fractiune de secunda mai trziu, ca o pisica, femeia disparu.

76
Chinita Macri o luase la picior. Tocmai filmase reportajul vietii ei.
Camera video atrna greu, mpiedicnd-o n fuga ei disperata de-a latul imensei Piaz
za San Pietro prin multimea de gura-casca. Toata lumea parea ca merge n directia
opusa ei... spre locul cu pricina. Macri ncerca sa ajunga ct de departe putea. Bar
batul cu sacou de tweed o vazuse si acum si dadea seama ca si altii o urmareau oameni pe care nu-i vedea, dar care se apropiau de ea, prinznd-o ca ntr-o plasa.
nca nu-si revenise dupa imaginile pe care tocmai le nregistrase. Oare mortul c
hiar era cine credea ea ca e? Deodata, pontul primit de Glick nu mai parea doar
o aiureala.
n vreme ce alerga spre furgoneta BBC-ului, un tnar cu alura de militar aparu b
rusc n fata ei. Ochii li se ntlnira si amndoi ramasera pentru o clipa nemiscati. Apo
i tnarul duse fulgerator la gura un aparat, vorbi n el si apoi facu un pas spre ea
. Macri se roti n loc si tsni napoi n multime, cu inima btndu-i sa-i sparga pieptul.
n timp ce se strecura prin gramada de trupuri umane, scoase caseta nregistrata
din aparat. "Celuloid de aur", si spuse, ascunznd-o la spate, sub cureaua pantalo
nilor, si lasndu-si poalele bluzei pe deasupra. Pentru prima data n viata, i parea
bine ca avea cteva kilograme n plus. "Glick, unde mama dracului esti?!"
Alt soldat aparu n stnga ei. Stiu ca nu mai are mult timp si se pierdu din nou
n multime. Scoase o caseta noua din geanta, o introduse n camera. Apoi ncepu sa se
roage.
Mai avea vreo treizeci de metri pna la furgoneta, cnd doi indivizi se nfiintara
n fata ei, cu bratele ncrucisate pe piept. Nu mai avea unde sa fuga.
- Filmul, i ceru unul. Acum!
Macri se trase napoi si si apara camera cu bratele.
- Nici gnd!
Unul din indivizi si trase haina ntr-o parte si i arata un revolver.
- Bine, mpusca-ma! replica Chinita, uimita si ea de ndrazneala pe care o avea n
glas.
- Filmul! repeta celalalt.
"Unde mama dracului e Glick?!" Macri batu din picior si striga ct o tinea gur
a:
- Sunt cameraman profesionist si lucrez pentru BBC! Conform Articolului 12 a
l Legii Presei Libere, acest film este proprietatea BBC!
Dar indivizii nu se clintira. Cel cu arma se apropie de ea:
- Iar eu sunt locotenent al Garzii Elvetiene si, conform Sfintei Doctrine a
teritoriului pe care te afli acum, am drept de perchezitie si de confiscare.
Trecatorii ncepusera sa se mbulzeasca n jurul lor. Macri continua sa strige ct o
tinea gura:
- N-am sa-ti dau caseta din acest aparat cu nici un chip, fara sa vorbesc ma
i nti cu redactia mea din Londra! Asa ca ti sugerez...
Soldatii se saturasera. Unul i smulse camera din mna. Celalalt o apuca de brat
si o rasuci cu fata spre Vatican.
- Grazie, spuse el, mpingnd-o printre spectatorii de ocazie.
Femeii nu-i mai ramasese dect sa se roage sa n-o perchezitioneze si sa gaseas
ca prima caseta. Daca ar fi reusit sa ascunda filmul suficient de mult timp pent
ru a...
Deodata, incredibilul se petrecu. Cineva din multime o pipaia pe sub bluza s
i Macri simti cum caseta de la bru dispare. Se rasuci
n loc, dar si nghiti strigatul. n spatele ei, un Gunther Glick cu rasuflarea tai
ata i facu strengareste cu ochiul si se facu nevazut printre turisti.

77
Robert Langdon se mpletici n baia situata lnga biroul papei si-si sterse sngele
de pe fata si buze. Nu era sngele lui, ci al cardinalului Lamass, care tocmai muri
se n mijlocul Piazza San Pietro. "Sacrificii ale fecioarelor pe altarele stiintei
." Pna acum, Hassassin-ul si puse n practica amenintarea punct cu punct.
Langdon se simtea stors de puteri; avea ochii ncercanati si barba ncepuse sa-i
ntunece obrazul. Baia era luxoasa si imaculata: marmura neagra si robinete de au
r, prosoape de bumbac si sapunuri parfumate.
Profesorul ncerca sa-si alunge din minte simbolul nfierat pe trupul cardinalul
ui. Aer! imaginea nu voia sa dispara. Vazuse aceste ambigrame nca de cnd se trezis
e, dimineata... si stia ca mai urmau nca doua.
Afara se auzeau voci: Olivetti, sambelanul si capitanul Rocher discutau desp
re ce era de facut n continuare. Cautarea antimateriei nu daduse deocamdata nici
un rezultat. Existau doua posibilitati: ori soldatii nu observasera conteinerul,
ori intrusul patrunsese n Vatican mult mai adnc dect putea sa-si imagineze comanda
ntul.
Langdon se sterse pe mini si pe fata, apoi se ntoarse si cauta un pisoar. Nu e
ra nici unul. Doar un vas de WC obisnuit, al carui capac l ridica.
n vreme ce-si elibera trupul de o tensiune n plus, un val de sfrseala i nmuie pic
ioarele. Emotiile ce i se nvalmaseau n piept erau att de multe, de diferite! Era ob
osit, nemncat si nedormit, bjbind pe Calea Iluminarii, traumatizat de doua crime or
ibile. Iar posibilul epilog al acestei drame l ngrozea din ce n ce mai mult.
"Gndeste-te!" si spuse. Dar mintea-i era goala.
Cnd trase apa, si dadu brusc seama de un lucru: "Asta-i WC-ul papei! M-am usur
at n WC-ul papei!" Nu reusi sa-si opreasca un chicot. "Tronul sfnt!"

78
n Londra, un tehnician al BBC-ului scoase o caseta video din receptorul conec
tat la antena satelit si o lua la fuga. Dadu buzna n biroul redactorului-sef, pus
e caseta n aparatul video si apasa butonul de pornire.
n vreme ce banda se derula, tehnicianul i povesti sefului despre discutia pe c
are tocmai o avusese cu Gunther Glick, care l sunase din Vatican. n plus, cautase n
arhiva foto a BBC si aflase identitatea victimei din Piazza San Pietro.
Cnd redactorul-sef iesi din biroul sau, n redactie nceta brusc orice activitate
.
- n cinci minute intram n direct! striga el. Pregatiti transmisia! Coordonator
i media, puneti minile pe telefoane! Avem o stire si o vindem! Si avem si imagini
!
Coordonatorii si nhatara agendele telefonice:
- Durata filmului? ntreba unul.
- Treizeci de secunde, raspunse seful.
- Continutul?
- Omucidere n direct.
Coordonatorii pareau deja mai entuziasmati.
- Mod de difuzare si pret de licentiere?
- Un milion de dolari SUA licenta.
Capetele tresarira:
- Ce?!
- M-ati auzit! Vreau numai vrfurile: CNN, MSNBC si cei trei mari! Oferiti un
forspan. Cu cinci minute nainte ca BBC sa-si nceapa difuzarea.
- Da' ce dracu' s-a ntmplat? ntreba cineva. L-au jupuit de viu pe premier?
Redactorul-sef clatina din cap:
- Ceva chiar mai bun!

Exact n acea clipa, undeva n Roma, Hassassin-ul se bucura de un scurt moment d

e odihna ntr-un fotoliu confortabil. Privi cu admiratie ncaperea legendara n care a
junsese. "Ma aflu n Biserica Iluminarii, si spuse, brlogul Illuminati". i venea greu
sa creada ca, dupa attea secole, acesta nca mai exista.
Constiincios, i telefona apoi reporterului BBC cu care vorbise si mai devreme
. Era timpul. Lumea nca nu aflase cea mai cutremuratoare dintre vesti.

79
Vittoria Vetra sorbea dintr-un pahar cu apa si rontaia absenta cteva briose o
ferite de unul dintre membrii Garzii Elvetiene. Stia ca trebuie sa mannce, dar nu
avea pofta. Biroul papei era un furnicar n care se ncrucisau frnturi de conversati
i tensionate. Capitanul Rocher, comandantul Olivetti si alti sase soldati evalua
u pagubele si pregateau strategia pentru urmatoarea miscare.
Robert Langdon statea alaturi si privea pe fereastra, spre Piazza San Pietro
. Parea frnt. Vittoria se apropie de el:
- Ai vreo idee?
El clatina din cap:
- O briosa?
Chipul lui paru sa se lumineze la vederea mncarii:
- La naiba, da! Multumesc.
Le devora ntr-o secunda. Discutiile din spatele lor ncetara brusc atunci cnd n nc
apere intra camerlengo Ventresca, nsotit de doua garzi. "Daca sambelanul arata st
ors de puteri nainte, si spuse Vittoria, acum pare gol de-a binelea."
- Ce s-a ntmplat? l ntreba acesta pe Olivetti.
Din expresia lui, se vedea clar ca stia deja ce s-a ntmplat.
Comandantul l informa sec, cu precizia si raceala militarului care prezinta s
ituatia pierderilor:
- Cardinalul Ebner a fost gasit mort n Biserica Santa Maria del Popolo, imedi
at dupa ora opt. A fost sufocat si nfierat cu ambigrama "Pamnt". Cardinalul Lamass
a fost ucis n Piazza San Pietro, cu zece minute n urma. A murit n urma unor perfora
tii ale toracelui. A fost nfierat cu ambigrama "Aer". Ucigasul a scapat de fiecar
e data.
Sambelanul traversa ncaperea si se aseza greoi la biroul papei, cu fruntea pl
ecata.
- Dar cardinalii Guidera si Baggia mai sunt nca n viata.
Capul sambelanului zvcni n sus; privirea i era ndurerata.
- Aceasta este singura noastra consolare? Doi cardinali au fost asasinati, c
omandante! Iar ceilalti doi nu vor mai avea mult de trait, daca nu-i gasiti.
- i vom gasi! Am sperante.
- Sperante? Dar pna acum ati dat gres!
- Gresit! Am pierdut doua batalii, signore, dar vom cstiga razboiul. Illumina
ti aveau de gnd sa transforme aceasta noapte ntr-un circ mediatic. Pna acum, le-am
dejucat planurile. Trupurile ambilor cardinali au fost recuperate fara nici un f
el de incidente. n plus, capitanul Rocher m-a informat ca s-au nregistrat progrese
excelente n localizarea antimateriei.
Capitanul Rocher facu un pas nainte. Vittoria si spuse ca are o nfatisare mai u
mana dect colegii sai - riguros, dar nu chiar att de rigid. Vocea lui era sentimen
tala si cristalina, ca sunetul unei viori.
- Sper ca vom localiza conteinerul n decurs de o ora, signore!
- Capitane, replica sambelanul, iarta-ma daca par pesimist, nsa am impresia c
a de fapt cautarea n Vatican ar dura mult mai mult timp dect avem la dispozitie.
- O perchezitie completa, da. nsa dupa evaluarea situatiei, sunt ndreptatit sa
cred ca recipientul cu antimaterie este amplasat ntr-una dintre zonele albe - ac
ele sectoare ale Vaticanului care sunt accesibile publicului larg: muzeele si ba
zilica San Pietro, de exemplu. Am ntrerupt deja alimentarea electrica n aceste zon
e si n prezent efectuam cercetarea.

- Intentionati sa verificati doar un mic procent din suprafata Vaticanului?

- Da, signore. Este foarte putin probabil ca un intrus sa fi avut acces n zon
ele interioare ale cetatii. Faptul ca acea camera video a fost furata dintr-o zo
na publica - o scara ntr-unui din muzee - sugereaza ca intrusul a avut acces limi
tat. Prin urmare, nu a putut dect sa reamplaseze camera si antimateria ntr-o alta
zona publica. Exact asupra acestor zone ne concentram si noi cautarile.
- Dar intrusul a rapit patru cardinali! Acest lucru indica, n mod cert, o inf
iltrare mult mai profunda dect am fi crezut.
- Nu neaparat. Sa nu uitam ca Sfintiile Lor si-au petrecut astazi o mare par
te a timpului n muzee si n San Pietro, admirndu-le pe ndelete n lipsa aglomeratiei ob
isnuite. Probabil ca au fost rapiti dintr-una dintre aceste zone.
- Si cum au fost scosi n afara zidurilor cetatii?
- nca nu ne-am dat seama.
- nteleg. Il Camerlengo rasufla adnc, se ridica si se apropie de Olivetti: Com
andante, as vrea sa-mi prezentati planul de rezerva pentru evacuare.
- nca mai lucram la el, signore! ntre timp, am ncredere n capitanul Rocher ca va
localiza conteinerul.
Rocher si lovi calciele militareste, ncntat de votul de ncredere acordat:
- Oamenii mei au cercetat deja doua treimi din suprafata zonelor albe. Sunte
m convinsi ca vom reusi.
Sambelanul nu parea sa mpartaseasca aceeasi ncredere.
n acel moment, n birou intra soldatul cu cicatricea urta sub ochi, tinnd n mna o
apa de lucru si o harta. Se apropie de Langdon:
- Domnule Langdon, am informatia pe care ati solicitat-o despre Vento Ponent
e.
- Bun, replica el, nghitind o bucata de briosa. Hai sa ne uitam!
Ceilalti si continuara discutia, profesorul si soldatul ntinsera harta pe biro
ul papei, iar Vittoria li se alatura.
- Aici suntem noi, spuse soldatul n timp ce arata Piazza San Pietro. Linia ce
ntrala a jetului de aer de pe Vento Ponente se ndreapta spre est, n directia opusa
Vaticanului.
Si tnarul trasa o linie cu degetul din piata, peste Tibru, pna n inima Romei st
ravechi.
- Dupa cum vedeti, adauga el, linia strabate aproape ntreaga suprafata a oras
ului. n apropierea ei se afla aproximativ douazeci de biserici catolice.
- Douazeci?!
- Poate chiar mai multe.
- Si este vreuna dintre ele exact pe linie?
- Unele par mai aproape de ea dect altele, dar translatarea cu precizie pe ha
rta a directiei sugerate de Vento Ponente nu este sigura.
Langdon privi pentru o clipa Piazza San Pietro, apoi se ncrunta, frecndu-si ba
rbia.
- Dar ce-i cu focul? Exista n vreuna dintre biserici o sculptura a lui Bernin
i care sa aiba ceva de-a face cu focul?
Tacere.
- Dar obeliscuri? Exista vreo biserica situata lnga un obelisc?
Soldatul privi din nou harta.
Vittoria zari o raza de speranta n ochii profesorului si si dadu seama la ce s
e gndeste. "Are dreptate!" Primele doua indicii fusesera amplasate n sau n apropier
ea unei piete n care se gasea un obelisc. Poate ca obeliscurile erau un fel de te
ma recurenta. Piramide naltate ce trasau Calea Iluminarii... Cu ct se gndea mai mul
t, cu att i se parea mai logic... patru jaloane ce se ridicau deasupra Romei pent
ru a marca altarele stiintei.
- Poate exagerez, spuse Langdon, dar stiu ca multe dintre obeliscurile din R
oma au fost ridicate sau mutate n vremea lui Bernini. N-am nici o ndoiala ca el a
avut un rol n amplasarea lor.
- Sau, interveni Vittoria, poate ca a asezat indiciile lnga obeliscurile deja
existente.
- Poate.
- Vesti proaste! anunta soldatul. Nu e nici un obelisc pe aceasta linie. Nic

i macar undeva prin apropiere. Nimic.

Langdon ofta.
Vittoria si pleca fruntea. Crezuse ca e o idee buna. Se parea nsa ca nu va fi
chiar att de usor pe ct sperasera. ncerca totusi sa nu-si piarda speranta.
- Robert, gndeste-te! Trebuie sa stii o statuie a lui Bernini care sa aiba vr
eo legatura cu focul! Orice!
- Crede-ma, m-am gndit. Bemini a fost nsa extrem de prolific... Sute de lucrar
i... Speram ca Vento Ponente sa indice o singura biserica si astfel sa-mi cada f
isa.
- Fuoco, insista Vittoria. Foc. Nu-ti spune nimic?
Profesorul ridica din umeri, neputincios:
- Doar celebrele lui schite pentru Artificii, dar astea nu tin de sculptura
si se afla n Leipzig, n Germania!
- Si esti sigur ca rasuflarea indica directia?
- Ai vazut si tu basorelieful, Vittoria! Reprezentarea era perfect simetrica
. Unica indicatie care arata directia este rasuflarea.
Vittoria stia ca avea dreptate.
Ca sa nu mai mentionez, adauga el, ca rasuflarea pare alegerea corecta si d
aca tinem seama ca Vento Ponente simbolizeaza Aerul.
Ea ncuviinta. "Deci, urmam rasuflarea. Dar unde?"
Olivetti se apropie de ei:
- V-ati dat seama?
- Sunt prea multe biserici, raspunse soldatul. Peste douazeci. Presupun ca a
m putea amplasa cte patru oameni la fiecare...
- Lasa-o balta! l ntrerupse comandantul. L-am ratat pe individ de doua ori atu
nci cnd stiam foarte bine unde sa-l gasim. O desfasurare masiva de forte ar nsemna
sa lasam Vaticanul neprotejat si sa renuntam la cautarea antimateriei.
- Avem nevoie de o carte de referinte, spuse Vittoria. Un index al lucrarilo
r lui Bernini. Daca o sa citim titlurile, poate ne dam seama.
- Nu stiu, replica Langdon. Daca este o lucrare pe care Bernini a realizat-o
special penru Illuminati, poate fi foarte putin cunoscuta. E posibil nici sa nu
apara n carte.
Vittoria nu voia sa creada asa ceva:
- Celelalte doua sculpturi sunt renumite. Ai auzit si de una, si de cealalta
.
- Mda.
- Daca ne uitam n indexul de lucrari dupa cuvntul "foc", poate vom gasi o stat
uie amplasata n directia cea buna.
Profesorul parea convins acum ca ideea ei merita pusa n practica si se ntoarse
spre Olivetti:
- Am nevoie de o lista cu toate lucrarile lui Bernini. Banuiesc ca n-aveti p
e aici vreun album Bernini, nu-i asa?
- Un album?
- Ma rog, orice lista. Dar n Musei Vaticani? Acolo trebuie sa fie referinte d
espre Bernini!
Soldatul cu cicatricea se ncrunta:
- Energia electrica n muzeu a fost oprita si sala documentelor este uriasa. F
ara angajatii de acolo care sa va ndrume...
- Lucrarea asta a lui Bernini, interveni Olivetti, sa fi fost realizata pe cn
d sculptorul lucra aici, la Vatican?
- Cu certitudine, da. Bernini a creat aici aproape toate operele lui - si ma
i mult ca sigur n perioada conflictului dintre Biserica si Galilei se afla n acest
loc.
- Atunci exista si alte referinte.
Vittoria simti o unda de optimism:
- Unde?
Comandantul nsa nu i raspunse. si trase subalternul ntr-o parte si-i vorbi n soap
ta. Desi nu parea foarte convins, acesta nclina capul, supus. Cnd scurta discutie
lua sfrsit, soldatul se ntoarse spre Langdon:
- Pe aici, va rog, domnule Langdon! Este noua si cincisprezece minute. Va tr

ebui sa ne grabim.
Si se ndreptara spre usa.
Vittoria se lua dupa ei:
- Vin si eu.
Olivetti o prinse nsa de brat:
- Nu, doamna Vetra. Trebuie sa vorbesc cu dumneavoastra.
Tonul lui nu lasa loc de refuz. Profesorul iesise deja din ncapere. Cnd o lua
de-o parte, chipul comandantului parea mpietrit. nsa nu mai apuca sa-i spuna despr
e ce era vorba; statia de emisie-receptie de la brul lui ncepu sa prie sonor:
- Comandante?
Toate capetele se ntoarsera spre ei.
Vocea de la aparat era nghetata:
- V-as sugera sa dati drumul la televizor.

80
Cnd parasise Arhivele Secrete, cu numai doua ore n urma, Langdon nu-si imagina
se ca le va mai revedea. Acum, gfind dupa ce alergase tot drumul mpreuna cu escorta
sa din Garzile Elvetiene, intra din nou n cladire.
Soldatul cu cicatricea urta l conduse printre sirurile de galerii transparente
. Linistea de aici parea acum mai amenintatoare dect prima data si profesorul ras
ufla oarecum usurat cnd tnarul i vorbi.
- Pe aici, cred, spuse el si l conduse spre capatul salii, unde un sir de vit
rine mici margineau peretele. Soldatul citi titlurile nscrise si arata spre unul
dintre ele:
- Da, aici este. Chiar acolo unde mi-a spus comandantul.
Langdon citi: ATTIVI VATICANI. "Activele Vaticanului?" Parcurse rapid lista
continutului. Proprietati imobiliare... valori mobiliare, Banca Vaticanului... a
ntichitati... si continua.
- Documentatie despre toate activele Vaticanului, explica soldatul.
Langdon privi rafturile vitrinei. "Iisuse!" Chiar si pe ntuneric se vedea ca
erau ticsite.
- Comandantul a spus ca toate lucrarile realizate de Bernini sub patronajul
Vaticanului sunt trecute aici, ca active.
Profesorul ncuviinta si si dadu seama ca Olivetti avusese probabil dreptate. P
e vremea lui Bernini, ntreaga creatie realizata de un artist sub patronajul papei
devenea, prin lege, proprietate a Vaticanului. Era mai degraba feudalism dect pa
tronaj real, dar artistii de frunte o duceau bine si rareori se plngeau de acest
lucru.
- Inclusiv lucrarile amplasate n biserici aflate n afara Vaticanului?
Soldatul i arunca o privire ciudata:
- Desigur! Toate bisericile catolice din Roma sunt proprietatea Vaticanului.
Langdon privi lista din mna sa, pe care erau nscrise numele celor aproximativ
douazeci de biserici situate pe linia ce pornea de la Vento Ponente. Al treilea
altar al stiintei se afla ntr-una dintre ele si Langdon spera ca-si va da seama l
a timp n care anume. n alte circumstante, i-ar fi placut sa cerceteze pe ndelete fi
ecare biserica n parte. Din pacate nsa, avea la dispozitie doar douazeci de minute
pentru a afla ce dorea - biserica n care se afla un opera nchinata focului.
Porni spre usa electronica rotativa a galeriei. Soldatul nu-l urma si Langdo
n sesiza o usoara ezitare.
- Aerul este acceptabil, spuse zmbind. Rarefiat, dar respirabil.
- Mi s-a ordonat sa va conduc pna aici si apoi sa ma ntorc imediat la centru.
- Pleci?!
- Da. Membrii Garzii Elvetiene nu au voie n interiorul arhivelor, dar deja am
ncalcat protocolul nsotindu-v pna aici. Comandantul mi-a atras atentia asupra acest
ui lucru.
- Ai ncalcat protocolul?!
"La naiba, omul asta are idee ce se petrece azi aici?!"

- Dar de partea cui este afurisitul dumitale de comandant? izbucni el.

Orice expresie amicala disparu de pe figura soldatului. Cicatricea de sub oc
hi ncepu sa i se zbata. Omul se multumi sa-l priveasca tacut si dintr-o data pare
a sa arate la fel ca Olivetti.
- mi cer scuze, spuse Langdon, regretnd comentariul. Doar ca... mi-ar prinde b
ine o mna de ajutor.
Militarul nu clipi:
- Am fost antrenat sa-mi urmez ordinele. Nu sa le discut. Dupa ce veti gasi
ceea ce cautati, luati imediat legatura cu comandantul.
- Dar unde-i voi gasi? bigui profesorul, siderat.
Soldatul si scoase de la bru statia de emisie-receptie si o depuse pe masuta d
in apropiere.
- Canalul unu.
Si disparu n ntuneric.

81
Televizorul din biroul papei era un Hitachi cu ecran de mari dimensiuni, nch
is ntr-un dulap ncastrat n perete care avea usile deschise acum. Toti cei din ncaper
e se strnsera n jur. Vittoria veni mai aproape. Pe ecran aparu o tnara reportera, c
u par negru si ochi Catifelati, ca de caprioara.
- Pentru stirile MSNBC, Kelly Horan-Jones transmite n direct din Cetatea Vati
canului.
n fundal se zarea San Pietro; bazilica era filmata pe timpul noptii, cu toate
luminile aprinse.
- Ba nu sunteti deloc n direct! izbucni Rocher. Astea-s imagini vechi! n bazil
ica luminile sunt stinse.
Olivetti suiera la el sa taca.
Reportera continua, cu o voce care parea ncordata:
- Evenimente tulburatoare n cadrul alegerilor pentru un nou papa. Detinem inf
ormatii conform carora doi membri ai Colegiului Cardinalilor au fost asasinati n
Roma.
Olivetti njura printre dinti.
La usa si facu aparitia un soldat care gfia:
- Comandante, centrala telefonica este asaltata de apeluri. Ni se cere o poz
itie oficiala privind...
- Deconecteaza-i, replica Olivetti, fara a-si lua ochii de la ecran.
- Dar, comandante...
- Du-te!
Soldatul pleca.
Vittoriei i se paru ca sambelanul ar fi vrut sa spuna ceva, dar se abtinuse
si se multumi sa-i arunce comandantului o privire lunga si grea, nainte de a se nt
oarce spre televizor.
MSNBC difuza acum imagini filmate: membri ai Garzii Elvetiene transportau ca
davrul cardinalului Ebner pe scarile de la Santa Maria del Popolo si apoi l urcau
ntr-un automobil Alfa Romeo. Imaginile nghetara si obiectivul focaliza pe trupul
gol al cardinalului, vizibil pentru o secunda nainte de a fi urcat n portbagajul m
asinii.
- Cine dracu' a filmat asta? ntreba Olivetti.
Reportera MSNBC si continua relatarea:
- Se crede ca acesta este trupul cardinalului Ebner din Frankfurt, Germania.
Iar cei care scot cadavrul din biserica sunt, se pare, membri ai Garzii Elvetie
ne.
Reportera parea ca face eforturi serioase pentru a se arata impresionata. n v
reme ce si continua relatarea, obiectivul focaliza pe figura ei, care deveni si m
ai sumbra.
- MSNBC ar dori sa-si avertizeze telespectatorii ca imaginile care urmeaza s
unt extrem de sugestive si nu sunt recomandate tuturor categoriilor de public.

Vittoria pufni iritata de asa-zisa ngrijorare a postului pentru sensibilitate

a telespectatorilor, nelasndu-se nselata de acest avertisment care nu era altceva
dect o incitare vadita; dupa o astfel de promisiune, nimeni nu mai schimba postul
.
- Repet, aceste imagini pot fi socante pentru anumiti telespectatori.
- Ce imagini? ntreba Olivetti. Tocmai ce au aratat...
Pe ecran aparu un cuplu ce se deplasa prin multimea din Piazza San Pietro. V
ittoria recunoscu imediat cuplul: ea si Robert. n coltul ecranului, peste imagine
era suprapus un scurt text: "Prin amabilitatea BBC". Un clopotel ncepu sa sune n
mintea ei.
- Oh, nu! exclama ea cu glas tare. Oh... nu!
Sambelanul privi n jur, confuz, si se ntoarse spre Olivetti:
- Parca spuneai ca ai confiscat banda!
Brusc, la televizor se auzi tipatul unui copil; o fetita arata cu degetul sp
re ceea ce parea a fi un cersetor nsngerat. Robert Langdon intra brusc n cadru, n ti
mp ce se apropia de fetita.
n biroul papei, nimeni nu mai scotea un cuvnt, toata lumea privea ngrozita dram
a ce li se desfasura n fata ochilor. Trupul cardinalului cazu pe pavaj, cu fata n
jos. Aparu si Vittoria care striga ceva. Era snge peste tot. O arsura urta. O sini
stra si ratata ncercare de a administra victimei primul ajutor.
- Aceasta uluitoare filmare, spunea reportera, a fost realizata cu numai ctev
a minute n urma n Piazza San Pietro din Roma. Sursele noastre sustin ca acesta est
e trupul cardinalului Lamass, din Franta. De ce era cardinalul astfel mbracat si d
e ce nu se afla n snul conclavului ramne nca un mister. Pna n acest moment, Vaticanul
a refuzat orice comentarii.
Si imaginile ncepura sa se deruleze din nou.
- Am refuzat sa comentam? mri Rocher. Asteptati numai un minut!
Reportera continua sa vorbeasca:
- Desi MSNBC nu a confirmat nca motivul atacului, sursele noastre sustin ca
responsabilitatea pentru aceste asasinate a fost revendicata de un grup autointi
tulat Illuminati.
- Ce?! exploda Olivetti.
- ... Puteti afla mai multe despre Illuminati daca vizitati site-ul nostru..
.
- Non posibile! declara comandantul si schimba canalul.
Aici, crainicul de limba spaniola comenta:
- Un cult satanic numit Illuminati, despre care unii istorici credeau...
Olivetti ncepu sa apese la ntmplare butoanele telecomenzii. Toate posturile tra
nsmiteau n direct. Majoritatea, n limba engleza.
- ... Garda Elvetiana scotnd un cadavru dintr-o biserica, putin mai devreme n
aceasta seara. Se crede ca trupul este cel al cardinalului...
- ... Luminile n bazilica si n muzeu sunt stinse, ceea ce lasa loc unor specul
atii privind...
- ... Vom discuta cu specialistul n teoria conspiratiilor Tyler Tingley despr
e aceasta socanta reaparitie a...
- ... Zvonuri privind nca doua noi asasinate planuite pentru aceasta seara...
- ... Care se ntreaba daca nu cumva candidatul cu cele mai mari sanse la scau
nul pontifical, cardinalul Baggia, se afla printre cei care lipsesc...
Vittoria se ntoarse cu spatele la televizor. Totul se ntmpla att de repede! Afar
a, n amurgul nserarii, magnetismul tragediei umane parea sa-i atraga pe oameni spr
e Vatican. Multimea se ngrosase aproape instantaneu. Rnduri de trecatori intrau n p
iata, n vreme ce carele de reportaj se nghesuiau sa prinda un loc.
Olivetti puse telecomanda pe birou si ntoarse spre sambelan:
- Signore, nu pot sa-mi dau seama cum s-a ntmplat. Am confiscat banda care se
afla n camera!
Il camerlengo era nca prea socat pentru a-i mai putea raspunde. Nimeni nu ros
ti vreun cuvnt. Militarii stateau ncremeniti n pozitia de drepti.
- Se pare, spuse sambelanul n cele din urma, care parea prea tulburat pentru
a mai fi si furios, ca nu controlam aceasta criza att de bine pe ct am fost lasat
sa cred. Trebuie sa ma adresez oamenilor, adauga privind multimea din piata.

Comandantul clatina nsa din cap.

- Nu, signore. Exact asta asteapta Illuminati de la dumneavoastra -o confirm
are, o ntarire a pozitiei lor. Trebuie sa pastram tacerea.
- Si toti oamenii acestia? n scurt timp se vor aduna aici zeci de mii de sufl
ete. Apoi sute de mii. Daca o sa continuam aceasta sarada, nu facem dect sa le pu
nem viata n pericol. Trebuie sa-i previn. Si apoi va trebui sa evacuam Colegiul C
ardinalilor.
- Mai avem ceva timp. Permiteti-i capitanului Rocher sa gaseasca antimateria
.
Sambelanul se ntoarse:
- Mi se pare cumva ca-mi dai un ordin?
- Nu, va dau doar un sfat. Daca va preocupa oamenii de afara, putem anunta o
scurgere de gaze si evacuam zona, dar e periculos sa recunoastem ca au luat ost
atici.
- Comandante, nu am sa-ti spun acest lucru dect o singura data. Nu ma voi fol
osi de acest birou ca de o tribuna de la care sa mint lumea ntreaga. Daca voi anu
nta ceva, acest lucru nu va fi dect adevarul.
- Adevarul? Ca Vaticanul este amenintat cu distrugerea de niste teroristi sa
tanisti? N-am face dect sa ne subminam pozitia.
Preotul i arunca o privire furibunda:
- Pozitia noastra ar putea slabi mai mult dect este n momentul de fata?
Pe neasteptate, Rocher tipa, lua telecomanda si dadu sonorul la maximum. Toa
te capetele se ntoarsera spre televizor.
Crainica de la MSNBC parea acum de-a dreptul descumpanita. Suprapusa peste i
maginea ei era o fotografie a fostului papa.
- ... Noi informatii, primite n acest moment de la BBC.
Crainica privi rapid n studio, asteptnd parca o confirmare ca anuntul pe care
avea sa-l faca era autentic si ca trebuia sa-l citeasca. Primind probabil confir
marea dorita, se ntoarse si privi sumbru drept n obiectiv.
- Acum doar cteva clipe, Confreria Illuminati a revendicat... a revendicat re
sponsabilitatea pentru decesul papei, care a avut loc cu cincisprezece zile n urm
a.
Sambelanul se prabusi n scaun.
Rocher scapa telecomanda din mna.
Vittoria abia daca reusea sa nteleaga informatia primita.
- n conformitate cu legile Vaticanului, continua crainica, trupul papei nu po
ate fi supus unei autopsii si, prin urmare, afirmatia confreriei nu poate fi con
firmata. Cu toate acestea, Illuminati sustin ca adevarata cauza a decesului pape
i nu a fost un infarct, asa cum a declarat Vaticanul, ci otravirea.
Nimeni dintre cei prezenti nu scoase vreun sunet. n cele din urma, Olivetti i
zbucni:
- O porcarie! O minciuna ct roata carului!
Rocher ncepu sa schimbe din nou canalele. Stirea parea sa se raspndeasca aseme
nea unei molime, de la un post la altul. Toate aratau aceleasi imagini, toate av
eau aceleasi comentarii. Titlurile erau care de care mai senzationale:
"CRIMA LA VATICAN!"
"PAPA OTRAVIT!"
"SATANA ATINGE CASA DOMNULUI!"
Sambelanul si pleca privirile:
- Dumnezeu sa ne ajute!
ntre timp, Rocher ajunsese la un post BBC:
- ... M-a informat despre crima de la Santa Maria del Popolo...
- Stai! striga preotul. Da napoi!
Rocher schimba din nou canalul. Pe ecran, un crainic aratos sedea n studioul
de stiri al BBC. Deasupra umarului sau stng se vedea fotografia unui ins ciudat,
cu o barba roscata. Dedesubt scria: "Gunther Glick - n direct de la Vatican". Rep
orterul transmitea probabil telefonic, fiindca vocea i se auzea destul de greu p
rintre zgomotele de fundal:

- ... Cameramanul meu a filmat momentul n care trupul cardinalului era scos d
in Capela Chigi.
- Dati-mi voie sa repet, pentru ascultatorii nostri, interveni crainicul. Re
porterul BBC Gunther Glick este cel care ne-a adus primul aceasta stire. El a fo
st contactat telefonic de doua ori de catre presupusul asasin Illuminati. Gunthe
r, spuneai ca ucigasul ti-a telefonat din nou cu doar cteva momente n urma pentru
a transmite un mesaj din partea Confreriei Illuminati?
- ntr-adevar.
- Si n mesaj se spunea ca gruparea Illuminati este responsabila de moartea pa
pei?
Vocea crainicului trada nencrederea acestuia. Reporterul raspunse:
- Exact. Individul mi-a spus ca papa nu a murit n urma unui infarct, asa cum
au crezut cei de la Vatican, ci ca a fost otravit de Illuminati.
n biroul papal, toata lumea ncremeni.
- Otravit? ntreba crainicul. Dar... dar cum?
- Nu mi s-au oferit amanunte. Mi s-a spus doar ca pontiful a fost ucis cu o
substanta numita... Glick se ntrerupse pentru o clipa si n microfon se auzi fosnet
ul unor hrtii... numita Heparina.
Sambelanul, Olivetti si Rocher schimbara priviri nedumerite:
- Heparina? bigui Rocher. Dar asta nu-i...?
Preotul se albi la fata:
- Medicamentul pe care-l lua papa.
Vittoriei nu-i venea sa creada:
- Papei i era administrata Heparina?
- Avea tromboflebita. I se facea cte o injectie zilnic.
Rocher replica siderat:
- Dar Heparina nu-i o otrava! De ce ar pretinde Illuminati ...
- n doze mari, substanta este letala, interveni Vittoria. E un anticoagulant
puternic. O supradoza risca sa provoace masive hemoragii interne si cerebrale.
- De unde stii asta? o ntreba Olivetti, suspicios.
- Specialistii n biologie marina o administreaza mamiferelor aflate n captivit
ate pentru a prentmpina fonnarea cheagurilor de snge din cauza lipsei de activitate
. Au fost cazuri de animale moarte ca urmare a proastei administrari a medicamen
tului. O supradoza de Heparin administrata unui om ar determina simptome care ar
putea fi usor confundate cu un infarct... mai cu seama n absenta unei autopsii.
Sambelanul parea profund tulburat.
- Signore, i se adresa Olivetti, aceasta afirmatie este, evident, doar o min
ciuna menita sa atraga publicitate. Ar fi imposibil sa-i fi administrat cineva p
apei o supradoza. Nimeni nu avea acces. Si chiar daca am musca momeala si am ncer
ca sa infirmam revendicarea Illuminati, cum am putea-o face? Lagea papala interz
ice autopsia. Si chiar cu o autopsie, nu am afla nimic. Am gasi n organismul sau
urme de Heparina de la injectiile zilnice.
- Adevarat, spuse sambelanul. Si totusi, altceva ma nedumereste. Nimeni din
afara nu stia ca Sfintia Sa lua acest medicament.
Urma o tacere de mormnt, pe care o ntrerupse, ntr-un trziu, Vittoria:
- Daca i s-a administrat ntr-adevar o supradoza de Heparina, cadavrul ar prez
enta anumite semne.
Olivetti se ntoarse spre ea:
- Doamna Vetra, n caz ca nu m-ai auzit, autopsia unui papa este interzisa de
legea Vaticanului. Nu vom accepta sub nici o forma sa pngarim trupul Sfintiei Sal
e taindu-l, numai fiindca un dusman face o afirmatie obraznica!
Vittoria si pleca ochii, cuprinsa de rusine:
- Dar nu voiam sa spun... n nici un caz nu vreau sa sugerez exhumarea papei..
.
Nu intentionase sa fie lipsita de respect, iar acum ezita, n timp ce-si amint
ea n treacat ceva ce-i spusese Langdon pe cnd se aflau n Capela Chigi. Profesorul m
entionase ca sarcofagele papale erau asezate deasupra solului si capacul nu era
niciodata cimentat - o reminiscenta din vremea faraonilor, cnd se credea ca, prin
sigilarea si ngroparea sicriului, sufletul mortului ramne prizonier nauntru. Gravi
tatia devenise un nlocuitor al mortarului, capacele sarcofagelor cntarind adesea s

ute de kilograme. "Prin urmare, din punct de vedere tehnic, ar fi fost deci posi
bil sa..."
- Ce fel de semne? ntreba sambelanul dintr-o data.
Vittoria si simti inima tremurnd de teama:
- Supradozele provoaca sngerri ale mucoaselor orale.
- Ale cui?
- Gingiile victimei sngereaza. Dupa moarte, sngele se coaguleaza si interiorul
gurii se nnegreste.
Vittoria vazuse odata o fotografie facuta ntr-un acvariu londonez, unde doua
balene ucigase primisera din greseala cte o supradoza de Heparin. Balenele pluteau
lipsite de viata, cu gurile cascate si limbile negre ca smoala.
Sambelanul nu i raspunse, multumindu-se sa se ntoarca si sa priveasca pe ferea
stra.
Din vocea lui Rocher pierise optimismul:
- Signore, daca aceasta afirmatie privind otravirea este adevarata...
- Nu este adevarata, replica Olivetti. Nimeni din afara nu ar fi putut sa ai
ba acces la papa.
- Daca aceasta afirmatie este adevarata, repeta Rocher, si daca Sfntul Parint
e a fost ntr-adevar otravit, acest lucru are profunde implicatii asupra cautarilo
r noastre. Presupusa asasinare ar indica o infiltrare mult mai profunda dect ne-a
m imaginat pna acum. Verificarea exclusiva a zonelor albe ar deveni inadecvata. D
aca suntem att de compromisi, este posibil sa nu gasim conteinerul n timp util.
Olivetti i arunca subalternului sau o privire de gheata:
- Capitane, ti voi spune eu ce anume se va ntmpla...
- Nu, interveni sambelanul ntorcndu-se si privindu-l fix pe Olivetti. Eu ti voi
spune dumitale ce anume se va ntmpla. Lucrurile au mers prea departe. n douazeci d
e minute voi hotar daca trebuie sa anulez conclavul si sa evacuez Cetatea Vatican
ului. Decizia mea va fi una definitiva. E clar?
Comandantul nici nu clipi. Si nici nu raspunse.
Preotul ncepu sa vorbeasca din ce n ce mai hotart, nsufletit de o noua forta int
erioara:
- Capitane Rocher, vei ncheia verificarea zonelor albe si mi vei raporta direc
t atunci cnd vei termina.
Rocher ncuviinta, n timp ce i arunca lui Olivetti o privire nesigura.
Sambelanul sa ntoarse spre doi dintre soldati:
- l vreau pe reporterul acela BBC, domnul Glick, n biroul acesta imediat. Daca
Illuminati au luat legatura cu el, poate ca ne va fi de ajutor. Duceti-va!
Militarii iesira.
Il camerlengo li se adresa apoi celorlalti soldati care asteptau:
- Domnilor, nu voi permite alte pierderi de vieti omenesti. Pna la ora zece, i
veti localiza pe ceilalti doi cardinali disparuti si l veti captura pe monstrul
care se face vinovat de aceste crime. Am fost suficient de explicit?
- Dar, signore, interveni Olivetti, nu avem idee unde...
- Domnul Langdon tocmai se ocupa de acest lucru. Pare un om capabil. Am ncred
ere n el.
Si cu aceste cuvinte, sambelanul se ndrepta spre usa cu pasi hotarti. n drum, f
acu semn spre alti trei soldati:
- Voi trei veniti cu mine. Acum!
Militarii l urmara.
n prag, preotul se opri si se ntoarse spre Vittoria:
- Doamna Vetra, si dumneavoastra. Va rog sa veniti cu mine!
Ea ezita o clipa:
- Unde mergem?
- Sa vedem un vechi prieten.

82
La CERN, secretarei Sylvie Baudeloque i era foame si ar fi vrut sa poata plec

a acasa. Spre consternarea ei, Kohler supravietuise drumului pna la infirmerie; i

telefonase si-i ceruse - n-o rugase, i ceruse - sa ramna n continuare la birou n sea
ra aceea. Fara alte explicatii.
De-a lungul anilor, Sylvie se obisnuise sa ignore ciudatele schimbari de dis
pozitie si excentricitatile sefului ei - tacerile si enervanta lui tendinta de a
filma n secret sedintele, cu aparatul video ncastrat n scaunul cu rotile. De fapt,
sperase n taina ca ntr-o zi Kohler sa se mpuste n cursul vreuneia dintre vizitele s
ale saptamnale la poligonul de trageri, dar se parea ca directorul era un bun tin
tas.
Acum, stnd singura la birou, secretara si auzi stomacul protestnd. Kohler nu se
ntorsese si nu-i daduse nimic de facut pentru seara. "De ce naiba sa stau aici,
lihnita de foame si sa ma plictisesc?!" Asa ca i lasase lui Kohler un biletel si
plecase spre bufetul institutiei, sa mbuce ceva la repezeala.
Dar nu reusi.
Pe cnd trecea pe lnga departamentul recreational al CERN - un hol lung, margin
it de mici salonase cu televizoare - observa ca toate ncaperile erau pline de ang
ajati care, aparent, renuntasera la cina pentru a urmari stirile. Probabil ca se
ntmpla ceva interesant si Sylvie intra si ea n primul salonas, ticsit de "bitomani
" - tineri programatori de computer. Cnd vazu stirile prezentate, i se taie rasuf
larea:
"TEROARE LA VATICAN"
Asculta reportajul si nu-i venea sa-si creada urechilor. O veche confrerie c
are ucidea cardinali? Si ce demonstra asta? Ura respectivilor? Suprematia lor? I
gnoranta?
Totusi, n mod incredibil, atmosfera din salon nu parea ctusi de putin sumbra.
Doi tineri tehnicieni trecura n fuga, fluturnd tricouri pe care fusese imprima
ta fotografia lui Bill Gates mpreuna cu mesajul: "Si cei saraci cu capul vor most
eni pamntul!"
- Illuminati! striga unul. V-am zis eu ca tipii astia chiar exista!
- Incredibil! Credeam ca nu-i dect un joc!
- L-au omort pe papa, mai, baieti! Pe papa!
- Ce chestie! Ma ntreb cte puncte primesti pentru asta?
Si cei doi o luara din nou la fuga, rznd.
Sylvie ramase o clipa mpietrita de uimire. Ca o catolica lucrnd printre oameni
de stiinta, fusese uneori nevoita sa asculte remarce antireligioase, dar distra
ctia baietilor astora avea o veritabila tenta euforica, strnita de pierderea sufe
rita de Biserica. De ce o urau att de mult? Cum puteau fi asa de grosolani?
Pentru Sylvie, Biserica fusese totdeauna o entitate inofensiva... un loc de
reuniune si de introspectie... uneori doar un prilej de a cnta n gura mare, fara c
a altii sa se holbeze la ea. n biserici si petrecuse cele mai importante momente a
le vietii ei: nuntile, botezurile, nmormntarile, sarbatorile - si ele nu-i ceruser
a nimic n schimb. Chiar si contributiile financiare erau voluntare. Copiii ei ven
eau n fiecare saptamna de la scoala de duminica entuziasmati, doritori sa-i ajute
pe ceilalti si sa fie mai buni. Ce putea fi rau n asta?
Niciodata nu pricepuse de ce attea "minti luminate" de la CERN nu reuseau sa n
teleaga importanta Bisericii. Chiar credeau oare ca omul obisnuit se simtea insp
irat de mezonii si cuarcii lor? Sau ca ecuatiile ar putea nlocui nevoia de a cred
e ntr-o divinitate?
Uluita, Sylvie porni pe culoar, prin fata celorlalte salonase. Toate erau ti
csite. Oare ce fusese cu telefonul primit mai devreme de Kohler de la Vatican? O
coincidenta? Poate. Era un lucru obisnuit ca Vaticanul sa sune din cnd n cnd la CE
RN, n semn de respect si bunavointa, nainte de a emite declaratii arzatoare de con
damnare a cercetarilor efectuate n institutie; cele mai recente vizasera realizar
ile CERN n domeniul nanotehnologiei, un domeniu pe care Biserica l denuntase ca ur
mare a implicatiilor lui n ingineria genetica. Celor de la CERN nu le pasase nsa n
iciodata. Invariabil, n numai cteva minute de la perdaful Vaticanului, telefonul l
ui Kohler se nfierbnta de apelurile primite de la zeci de firme ce doreau sa cumpe
re noua tehnologie. "NU exista publicitate negativa", obisnuia directorul sa spu

na.
Sylvie se ntreba daca ar fi cazul sa-i trimita lui Kohler un mesaj pe pager,
acolo pe unde o fi bananaind el, si sa-i spuna sa deschida televizorul. Oare lui
i pasa? O fi auzit deja? Desigur ca auzise. Probabil ca acum nregistra ntregul rep
ortaj cu camera aceea micuta de pe scaun, zmbind pentru prima data ntr-un an ntreg.
Sylvie ajunse n cele din urma n dreptul unui salon n care atmosfera era linisti
ta... aproape melancolica. Cei care urmareau stirile aici erau unii dintre cei m
ai vechi si mai respectati specialisti de la CERN. Nici unul nu ridica ochii cnd
Sylvie intra si se aseza tacuta pe un scaun.
n celalalt capat al complexului CERN, n apartamentul nghetat al lui Leonardo Ve
tra, Maximilian Kohler sfrsise de citit jurnalul legat n piele pe care l luase din
noptiera. Acum urmarea stirile la televizor. Dupa cteva minute, puse jurnalul la
loc, nchise televizorul si iesi din apartament.
Undeva, mult mai departe, la Vatican, cardinalul Mortati se apropie de semin
eul din Capela Sixtina cu o alta serie de voturi. Le dadu foc si fumul degajat s
e ridica negru si de aceasta data.
Doua tururi de scrutin. Si nici un papa nca!

83
Lumina lanternelor nu facea fata ntunecimii din San Pietro. Haul de deasupra
capului apasa aidoma cerului plin de nori dintr-o noapte fara stele si pentru Vi
ttoria tenebrele ce se ntindeau n jur erau asemenea unui ocean pustiu. Mergea repe
de, pentru a tine pasul cu sambelanul si cu garzile elvetiene. Undeva sus, un po
rumbel ugui si flutura din aripi.
De parca i-ar fi simtit nelinistea, preotul rmase putin n urma si i puse o mna c
alda pe umar. O forta sesizabila se scurse din bratul lui, ca si cum, prin cine
stie ce magie, i-ar fi transferat calmul de care avea nevoie pentru ceea ce urma
u sa faca.
"Dar ce urmeaza sa facem? se ntreba ea. Totul e o nebunie!"
Si totusi, si dadea seama ca, n ciuda impietatii si a ororii ine-rente, aceast
a datorie devenise inevitabila. Deciziile grave pe care trebuia sa le adopte sam
belanul necesitau informatii... informatii ngropate ntr-un sarcofag din Grotele Va
ticanului. Oare ce vor gasi? "L-au ucis ntr-adevar Illuminati pe papa? Influenta
si puterea fior a ajuns chiar att de departe? Sunt eu pe punctul de a face prima
autopsie, unui papa?"
Vittoriei i se parea ironic faptul ca, n aceasta biserica ntunecata, era mai s
periata ca atunci cnd nota noaptea printre baracude.
si gasea refugiul n natura, natura o ntelegea. Problemele sufletului si ale spi
ritului uman le deslusea nsa mult mai greu. Bancurile de pesti de prada care se a
dunau n ntuneric i aminteau de presa de-afara. Imaginile televizate ale cadavrelor n
fierate i readuceau n minte trupul tatalui ei... si rsul nghetat al asasinului. Ucig
asul era pe aici, pe undeva. n clipa aceea, Vittoria simti cum furia ia locul fri
cii.
Cnd trecura pe lnga o coloana - mai groasa dect orice trunchi de sequoia pe car
e-l vazuse ea - zari o licarire galbuie drept n fata. Lumina parea sa iradieze de
sub podea, n mijlocul bazilicii. Cnd se apropie, si dadu seama ce este: celebrul s
anctuar ngropat din spatele altarului principal - ncaperea subterana somptuoasa n c
are erau pastrate cele mai pretioase relicve ale Vaticanului. Cnd ajunsera n drept
ul garduletului ce mprejmuia nisa, Vittoria privi n jos, la caseta aurie nconjurata
de nenumarate lampi cu ulei.
- Osemintele Sfntului Petru? ntreba ea, stiind nsa bine ce erau.
Toti cei care vizitau bazilica stiau ce se afla n caseta aurie.
- De fapt, nu, raspunse sambelanul. O eroare frecvent ntlnita. Acesta nu este

un relicvar. n caseta se afla pallium-uri - esarfele pe care papa le nmneaza cardin

alilor nou-alesi.
- Dar credeam...
- Asa crede toata lumea. n ghidurile turistice aceasta nisa subterana este pr
ezentata ca adapostind osemintele Sfntului Petru, dar adevaratul mormnt se afla cu
doua etaje mai jos, ngropat n pamnt. A fost excavat n anii patruzeci. Nimanui nu-i
este permis sa coboare acolo.
Vittoria era socata. n vreme ce se departau de nisa luminata, napoi n ntuneric,
se gndi la relatarile numerosilor pelerini, care calatoreau mii de kilometri pent
ru a vedea caseta aurie, creznd ca se afla n prezenta Sfntului Petru.
- N-ar trebui oare ca Vaticanul sa spuna lumii adevarul?
- Tuturor ne face bine contactul cu divinitatea... chiar daca nu este dect un
ul nchipuit.
Ca om de stiinta, Vittoria nu-l putea contrazice. Citise nenumarate studii d
espre efectul placebo - vindecarea cancerului cu cteva aspirine la oameni care cr
edeau ca li se administreaza un medicament miraculos. Ce altceva era credinta, l
a urma urmei?
- Noi aici, la Vatican, acceptam mai greu schimbarea, spuse sambelanul. Recu
noasterea propriilor greseli din trecut si modernizarea au fost ntotdeauna difici
le. Sfintia Sa a ncercat sa corecteze aceasta stare de fapt... Sa ne deschida spr
e lumea moderna. Sa cautam noi cai catre Dumnezeu.
- Precum stiinta?
- Sincer sa fiu, stiinta mi se pare irelevanta.
- Irelevanta?
Vittoria se putea gndi la multe cuvinte prin care sa descrie stiinta, dar n lu
mea moderna, termenul "irelevant" nu era unul dintre acestea.
- Stiinta poate vindeca sau poate ucide. Totul depinde de sufletul celui car
e o aplica. Sufletul este cel care ma intereseaza pe mine.
- Cnd ati simtit chemarea pentru preotie?
- Chiar nainte de a ma naste.
Vittoria l privi nedumerita.
- mi pare rau, aceasta ntrebare mi se pare totdeauna ciudata. Vreau sa spun ca
am stiut dintotdeauna ca-L voi sluji pe Dumnezeu. Din prima clipa n care am putu
t gndi. Totusi, abia n armata mi-am nteles cu adevarat telul.
- Ati facut armata? ntreba ea surprinsa.
- Doi ani. Am refuzat sa trag cu arma, asa ca m-au nvatat sa pilotez. Elicopt
ere sanitare. nca mai zbor, din cnd n cnd.
Vittoria ncerca sa si-l imagineze pe tnarul preot la mansa unui elicopter. n mo
d straniu, parea ca locul i se potriveste perfect. Il camerlengo Ventresca avea
o tarie de caracter care parea sa-i ntareasca si mai mult convingerile.
- Ati zburat vreodata mpreuna cu papa?
- Cerule, nu! Acest pasager pretios este lasat totdeauna pe mna profesionisti
lor. Sfintia Sa ma lasa sa zbor uneori cu elicopterul pna la resedinta noastra de
la Gandolfo. Sambelanul facu o pauza si o privi: Doamna Vetra, va multumesc pen
tru ajutorul pe care ni-l oferiti astazi. mi pare rau pentru tatal dumneavoastra.
Sincer!
- Multumesc.
- Eu nu mi-am cunoscut tatal. A murit nainte de a ma naste. Iar mama mi-am pi
erdut-o pe cnd aveam zece ani.
- Ati fost orfan?
Dintr-o data se simti mai apropiata de omul care-i era alaturi.
- Am supravietuit unui accident. Un accident care a rapus-o pe mama.
- Si cine a avut grija de dumneavoastra?
- Dumnezeu. Efectiv, mi-a trimis un alt tata. Un episcop din Palermo a venit
la mine la spital si m-a luat sub ocrotirea sa. Pe atunci nu am fost deloc surp
rins. Am simtit nca din copilarie mna Domnului asupra mea. Sosirea episcopului n-a
facut dect sa-mi confirme ceea ce banuiam deja, ca Dumnezeu m-a ales pentru a-L
sluji.
- Credeati ca Dumnezeu v-a ales?
- Credeam. Si nca mai cred, replica sambelanul fara urma de ngmfare sau automul

tumire n glas. Am lucrat multi ani sub tutela episcopului. n cele din urma, el a d
evenit cardinal. Totusi, nu m-a uitat. El este singurul tata pe care mi-l aminte
sc.
O raza de lumina nvalui pentru o clipa fata preotului si Vittoria zari n ochii
lui o imensa singuratate.
Grupul ajunsese ntre timp n dreptul unei coloane masive si fasciculele lantern
elor se axara asupra unei deschideri n pardoseala. Privind scara ce cobora n straf
undul cladirii, Vittoria resimti o brusca nevoie de a fugi de acolo. Soldatii l a
jutau deja pe sambelan sa coboare. Ea urma la rnd.
- Ce s-a mai ntmplat cu el? ntreba, ncercnd sa-si opreasca tremurul din voce. Cu
cardinalul care v-a luat sub ocrotirea sa?
- A parasit Colegiul Cardinalilor pentru o alta pozitie.
Vittoria l privi cu surprindere.
- Si apoi, regret s-o spun, s-a stins din viata, urma preotul.
- Le mie condoglianze. Recent?
Il camerlengo se ntoarse spre ea, umbrele i accentuau durerea ntiparita pe fata
:
- Cu exact cincisprezece zile n urma. Iar acum l vom revedea.

84
Luminile ntunecate straluceau fierbinti printre rafturi. Galeria aceasta era
mult mai mica dect cea n care fusese Langdon nainte. "Mai putin aer, mai putin timp
." Ar fi trebuit sa-i ceara lui Olivetti sa porneasca ventilatia.
Gasi repede sectorul n care se aflau registrele de Belle Arti; nici n-avea cu
m sa nu-l vada, fiindca ocupa aproape opt rafturi pline. Biserica Catolica detin
ea milioane de lucrari n lumea ntreaga.
Parcurse dintr-o privire rafturile, n cautarea lui Gianlorenzo Bernini. ncepu
de la mijloc n jos, pe primul raft, cam de acolo unde si nchipuia el ca s-ar afla l
itera B. Dupa un moment de panica, declansata de gndul ca registrul respectiv ar
putea lipsi, si dadu seama, spre marea lui dezamagire, ca nu erau asezate n ordine
alfabetica. "De ce nu ma surprinde chestia asta?!"
Abia cnd reveni la nceputul colectiei si se urca pe scara mobila pna la raftul
de sus ntelese cum era structurata aceasta galerie. Aplecat, ntr-un echilibru prec
ar, gasi cele mai groase registre, apartinnd maestrilor Renasterii - Michelangelo
, Rafael, da Vinci, Boticelli. Acum realiza ca registrele erau aranjate n ordinea
valorii monetare totale a colectiei fiecarui artist. nghesuit ntre Rafael si Mich
elangelo se afla si registrul cu numele lui Bernini; era mai gros de doisprezece
centimetri.
Deja respirnd greu si luptndu-se cu volumul masiv, cobor scara. Apoi, ca un bai
etel cu o revista de benzi desenate, se ntinse pe podea si deschise coperta.
Registrul era legat n piele, foarte solid, iar scrisul era de mna. Pe fiecare
pagina era catalogata o singura lucrare, incluznd o descriere scurta, data, ampla
sarea, costul materialelor si uneori o schita a piesei respective. Profesorul ra
sfoi paginile... peste opt sute n total. Bernini fusese un tip destul de ocupat.
n studentie, Langdon se ntrebase adesea cum reuseau artistii din vechime sa re
alizeze att de multe opere de arta n decursul unei singure vieti. Mai trziu aflase,
cu dezamagire, ca maestrii celebri erau autorii unei parti foarte mici din prop
riile lucrari. Ei conduceau ateliere n care pregateau tinerii artisti pentru a le
pune proiectele n aplicare. Sculptori precum Bernini creau miniaturi din lut si i
angajau pe altii sa le realizeze apoi din marmura. Langdon stia ca, daca Bernin
i ar fi trebuit sa se ocupe singur de toate comenzile primite, ar mai lucra nca s
i astazi.
- Indexul, spuse cu glas tare, ncercnd sa alunge negura care tindea sa-i nvalui
e mintea.
Deschise volumul la sfrsit, pentru a cauta n index, la litera F, titlurile ce
contineau cuvntul fuoco - foc - dar termenii ce ncepeau cu F nu erau toti la un lo
c. Profesorul njura. "Ce dracu' au oamenii astia mpotriva alfabetizarii?"

Articolele erau, n mod aparent, aranjate cronologic, unul cte unul, pe masura
ce Bernini finalizase cte o lucrare. Totul fusese trecut n functie de data. Ceea c
e nu-i era de nici un ajutor.
n vreme ce privea lista deconcertat, un alt gnd chinuitor i trecu prin minte. E
ra posibil ca titlul sculpturii pe care o cauta sa nici nu contina cuvntul "foc".
Cele doua lucrari anterioare -Avacum si ngerul si Vento Ponente - nu contineau r
eferiri specifice la "pamnt" sau la "aer".
Pierdu un minut sau doua rasfoind volumul la ntmplare, n speranta ca o ilustrat
ie i va atrage atentia. Nimic nsa. Vazu zeci de lucrari obscure, despre care nu au
zise niciodata, si multe altele pe care le recunostea... Daniel si leul, Apollo
si Daphne, plus vreo sase fntni.
Cnd le zari pe acestea din urma, gndul i sari brusc ceva mai nainte. Apa. Ar put
ea fi, cumva, cel de-al patrulea altar al stiintei o
fntna? Ar fi fost un perfect tribut adus Apei. Langdon spera sa-l poata prinde
pe asasin nainte de a ajunge la Apa, fiindca Bernini sculptase zeci de fntni n Roma
, cele mai multe amplasate n fata cte unei catedrale.
Deocamdata nsa, reveni la problema actuala. Focul. Rasfoind registrul, cuvint
ele Vittoriei i rasunara n minte: "Primele doua sculpturi ti erau cunoscute... prob
abil ca o stii si pe cea de-a treia".
Revenind la Index, l parcurse n viteza, cautnd titlurile unor opere pe care le
stia. Unele i erau familiare, dar nici una nu-i atrase atentia. Dndu-si seama ca n
u va reusi sa termine nainte de a lesina sufocat, decise cu strngere de inima ca v
a trebui sa scoata volumul din galerie. "E doar un registru, si spuse. Nu e ca si
cum as scoate de aici nca un folio original al lui Galilei". si aminti de pergame
ntul din buzunar si si spuse sa nu uite sa-l puna la loc nainte de a pleca.
Grabit, dadu sa nchida registrul, dar n clipa aceea zari ceva ce-l facu sa se
opreasca. Desi indexul era plin de numeroase notite, una dintre ele parea mai ci
udata.
Notita mentiona ca celebra sculptura a lui Bernini, Extazul Sfintei Tereza,
fusese mutata, la scurt timp dupa inaugurare, din locul n care fusese amplasata i
nitial, n Cetatea Vaticanului. nsa nu acest lucru i se paruse lui straniu; cunoste
a trecutul zbuciumat al lucrarii. Desi unii o considerau o capodopera, papa Urba
n al VlII-lea o respinsese ca avnd un aer prea explicit sexual pentru Vatican si
o alungase ntr-o capela oarecare din cealalta parte a orasului. Ceea ce i atrasese
atentia era faptul ca sculptura fusese amplasata ntr-una dintre cele cinci biser
ici de pe lista lui. Mai mult nca, notita mentiona ca lucrarea fusese mutata acol
o per suggerimento del artista.
"La sugestia artistului?" Langdon nu mai pricepea nimic. Nu avea nici un sen
s ca Bernini nsusi sa ceara mutarea capodoperei sale ntr-un loc dosnic. Toti artis
tii doreau ca lucrarile lor sa fie expuse la loc de cinste, nu n cine stie ce...
Doar daca...
Profesorul ezita cteva clipe. i era teama chiar sa se si gn-deasca. Sa fie oare
posibil? Sa fi creat Bernini intentionat o sculptura att de explicita, nct Vatican
ul sa fie nevoit s-o ascunda ntr-un loc att de ndepartat? Pe care chiar artistul nsu
si s-o fi ales? Poate ntr-o biserica oarecare, aflata pe linia ce continua direct
rasuflarea de la Vento Ponente?
Pe masura ce entuziasmul i sporea, mintea lui Langdon revedea statuia, insistn
d asupra faptului ca nu avea absolut nimic de-a face cu focul. Oricine a vazut-o
putea marturisi ca sculptura nu era ctusi de putin stiintifica - pornografica po
ate, dar n nici un caz stiintifica. Un critic englez condamnase odata Extazul Sfi
ntei Tereza ca fiind "cel mai nepotrivit ornament asezat vreodata ntr-o biserica
crestina". Profesorul ntelegea cu usurinta controversa. Desi stralucit realizata,
statuia o nfatisa pe Sfnta Tereza ntinsa pe spate, n spasmele unui orgasm covrsitor.
Total nepotrivit pentru Vatican.
Langdon rasfoi n graba volumul, n cautarea paginii respective. Cnd vazu schita
lucrarii, simti o neasteptata raza de speranta. ntr-adevar, sfnta parea n extaz, da
r alaturi de ea se mai afla un personaj de care profesorul uitase.
Un nger!
Legenda sordida i reveni brusc n minte...
Sfnta Tereza era o calugarita sanctificata dupa ce pretinsese ca un nger i se

arata n somn. Scrijelit la partea de jos a paginii, Langdon vazu un fragment fami
liar. Cuvintele Sfintei Tereza erau suficient de sugestive:

"... Lancea lui mareata de aur... plina de foc... a patruns n mine de mai mul
te ori... penetrndu-ma pna n vintre... o dulceata att de mare, nct nu-ti mai puteai d
ri sa se opreasca."
Langdon surse. "Daca asta nu e o metafora pentru o partida serioasa de sex, a
tunci eu nu stiu ce-o mai fi!" Dar zmbetul i fusese cauzat si de descrierea pe car
e autorii registrului o facusera sculpturii. Desi paragraful respectiv era scris
n italiana, cuvntul fuoco aparea de sase ori: "lancea ngerului, cu vrf de foc"; "cr
estetul ngerului emannd raze de foc"; "femeia cuprinsa de focul pasiunii..."
De-abia cnd mai arunca o privire spre schita se convinsese. Lancea ngerului er
a ridicata ca un semnal luminos, indicnd calea.
"Si ngerii te-ndrume n cautarea ce ti-ai pus n gnd." Chiar si tipul de nger ales
de Bernini era semnificativ. Este un serafim. Literal, serafim nseamna "cel plin
de foc".
Robert Langdon nu era omul care sa fi asteptat vreodata o confirmare venita
de sus, dar cnd citi numele bisericii n care se afla sculptura, decise ca era mome
ntul sa devina credincios: Santa Mana della Vittoria!
"Vittoria, si spuse, rznd. Perfect!"
Ridicndu-se n picioare, se clatina din cauza ametelii. Privi n sus spre scara, n
trebndu-se daca e cazul sa puna volumul la loc. "La naiba! Sa-l puna parintele Ja
qui!" nchise registrul si-l aseza jos, lnga raft.
Se mpletici spre butonul ce licarea lnga usa electronica a galeriei. Respira g
reu, repede si scurt, dar se simtea nviorat de norocul pe care-l avusese.
Din pacate nsa, norocul nu-l mai ajuta sa iasa.
Pe neasteptate, n galerie se auzi un pufait vag, asemanator unui oftat ndurera
t. Luminile licarira, butonul de la iesire se stinse. Apoi, ca o uriasa creatura
pe patul de moarte, ntregul complex al arhivelor se cufunda n bezna. Cineva ntreru
psese alimentarea electrica.

85
Sfintele Grote ale Vaticanului sunt situate sub pardoseala maretei bazilici
San Pietro. n ele odihnesc ramasitele pamntesti ale papilor.
Vittoria ajunse la capatul scarii n spirala si intra n grota. Tunelul ntunecat i
amintea de acceleratorul de particule de la CERN - negru si rece. Iluminat acum
doar de lanternele soldatilor, tunelul avea ceva nefiresc. Pe ambele parti late
rale, nise firide nguste margineau peretele. n interiorul acestor firide se zareau
umbrele masive ale sarcofagelor.
Un suflu de gheata i mngie pielea. "E frigul", si spuse, stiind ca era doar pe j
umatate adevarat. Avea impresia ca i priveste cineva, nu o fiinta n carne si oase,
ci un spectru care parca i pndea din ntuneric. Deasupra fiecarui mormnt se afla o s
tatuie n marime naturala a respectivului papa, n pozitie orizontala, cu palmele ncr
ucisate pe piept. Trupurile pareau ca ies din sarcofage, mpingnd capacul de parca
ar fi ncercat sa scape din nchisoarea lor funebra. Procesiunea de lanterne si conti
nua drumul si, n lumina ei, siluetele papilor se ridicau si coborau la loc, alung
indu-se si disparnd ntr-un dans macabru al umbrelor.
Nimeni nu mai vorbea si Vitttoria nu stia daca motivul era respectul pentru
cei morti sau tensiunea resimtita. Ea le simtea pe amndoua. Sambelanul nainta cu o
chii nchisi, de parca ar fi stiut fiecare pas pe dinafara. Probabil ca, de cnd se
stinsese papa, bietul om facuse de multe ori acest drum fantomatic... poate pent
ru a se ruga la mormntul lui, cerndu-i sa-l ndrume.
"Am lucrat sub tutela cardinalului multi ani, spusese sambelanul. Mi-a fost
ca un tata." Vittoria si-l amintea rostind aceste cuvinte despre cardinalul care
l "salvase" din armata. Acum ntelegea si restul povestii: ca acelasi cardinal car
e l luase sub aripa sa ocupase mai trziu scaunul pontifical si si adusese cu el pro

tejatul, numindu-l sambelan.

"Asta explica multe", si spuse ea. ntotdeauna simtise ntr-un mod deosebit emoti
ile si sentimentele celorlalti si ceva o scise toata ziua cu privire la persoana s
ambelanului. Chiar de cnd l ntlnise pentru prima data i se paruse ca omul este macin
at de o durere mai profunda si mai personala dect criza prin care treceau cu toti
i acum. n spatele calmului afisat, l simtise torturat de demonii sai interiori. Ac
um stia ca instinctele ei nu dadusera gres. Pe lnga faptul ca se confrunta cu cea
mai grava amenintare din istoria Vaticanului, era nevoit sa faca fata acestei s
ituatii cumplite fara mentorul si prietenul sau aproape... zburnd de unul singur.
Soldatii si ncetinira pasii, de parca pe ntuneric n-ar fi stiut unde anume era n
gropat ultimul papa. Sambelanul si continua nsa drumul cu mers sigur si se opri n f
ata unui mormnt din marmura ce parea ca luceste mai puternic dect toate celelalte.
Deasupra, se afla silueta sculptata a defunctului. Cnd i recunoscu figura de la t
elevizor, Vittoria simti nclestarea unui fior de spaima. "Ce suntem pe cale sa fa
cem?!"
- mi dau seama ca nu avem mult timp la dispozitie, spuse preotul. Totusi, va
cer un scurt moment sa ne rugam.
Soldatii si plecara capetele. Vittoria le urma exemplul, cu inima batnd sa-i s
parga pieptul, dar neauzita. Il camerlengo ngenunche lnga mormnt si ncepu sa se roag
e n italiana. Cnd Vittoria i asculta cuvintele, ochii i se umplura de lacrimi... la
crimi pentru mentorul ei... pentru cel pe care-l numise tata. Rugaciunea parea l
a fel de potrivita pentru tatal ei, ca si pentru papa.
- Parinte suprem, sfatuitor si prieten. Mi-ai spus, cnd eram tnar, ca vocea di
n inima mea era vocea lui Dumnezeu. Mi-ai spus ca trebuie s-o urmez, orict de dur
eroase ar fi caile pe care ma va conduce. Aud aceasta voce acum din nou, cerndu-m
i lucruri imposibile. Da-mi putere! Doamne, iarta-mi slabiciunea! Ceea ce fac...
fac n numele credintei Tale. Amin.
- Amin, soptira soldatii.
"Amin. Tata!" Vittoria si sterse ochii.
Sambelanul se ridica ncet si se departa de mormnt:
- Trageti capacul la o parte.
Militarii ezitara.
- Signore, interveni unul dintre ei, prin lege ne supunem dumneavoastra. Vom
face tot ce ne cereti...
Preotul parea ca citeste gndurile tnarului.
- ntr-o zi ti voi cere iertare pentru ca te-am pus ntr-o astfel de situatie, da
r astazi ti cer sa mi te supui. Legile Vaticanului au menirea sa apere Biserica.
Din acest motiv ti ordon eu acum sa le ncalci.
Dupa un moment de tacere, cel mai nalt n grad dadu ordinul. Ceilalti trei si as
ezara lanternele pe pardoseala si umbrele lor se proiectara pe zid. Luminati acu
m de jos, se apropiasera de mormnt si, proptindu-si minile pe capac, aproape de ca
pul mormntului, se pregatira sa mpinga. La un semnal, toti trei se opintira, mpingnd
din toate puterile lespedea enorma. Cnd aceasta nu se clinti, Vittoria se pomeni
dorindu-si nici sa n-o faca. Dintr-o data, i era teama de ceea ce vor descoperi.
Soldatii mpinsera mai tare, tot fara nici un rezultat.
- Ancora, i ndemna sambelanul, suflecndu-si mnecile robei si fiind gata sa-i aju
te. Ora!
Vittoria era gata sa li se alature, dar n aceeasi clipa capacul ncepu sa se ur
neasca. O noua opintire si, cu scrsnet gutural de piatra lovind piatra, lespedea
se roti pna ce atinse o pozitie oblica pe sarcofag - capul statuii ajungnd acum n f
undul nisei, iar picioarele fiind ndreptate spre afara.
Cu totii facura un pas napoi.
Cu miscari sfioase, unul dintre soldati se apleca, si lua lanterna si o ndrept
a spre mormnt. Fasciculul tremura o clipa, dar apoi deveni fix. Ceilalti soldati
se apropiara unul cte unul. Chiar si n ntunecimea aceea, Vittoria le simtea reticen
ta. Fiecare si facu semnul crucii.
Sambelanul tresari nfiorat cnd privi nauntrul sarcofagului, umerii lasndu-i-se c
a apasati de niste greutati uriase. Ramase astfel multa vreme, nainte de a da ndar
at.
Vittoria se temuse ca gura cadavrului va fi nclestata, ca urmare a rigor mort

is, si ca va fi nevoita sa propuna fracturarea mandibulei pentru a-i putea vedea

limba. Acum si dadu seama ca acest lucru nu va fi necesar. Pometii se lasasera,
iar gura cadavrului era larg-deschis.
Limba fostului papa era neagra ca moartea.

86

Nici o lumina. Nici un sunet.

Arhivele Secrete erau cufundate n bezna.
Frica, si dadu seama Langdon, e un imbold puternic. Cu rasuflarea taiata, bjbi
pe lnga usa rotativa, ncercnd sa aprinda lumina. Gasi butonul pe perete si l lovi cu
podul palmei. Nimic. ncerca nca o data. Usa era neclintita.
Rotindu-se pe loc, ncerca sa strige, dar glasul i era sugrumat. Oroarea situat
iei n care se afla ncepu sa se nchida parca n jurul lui. Plamnii i cereau oxigen, iar
adrenalina i dublase deja ritmul cardiac. Se simtea de parca tocmai ar fi primit
un baros n stomac.
Cnd se izbi cu toata greutatea trupului n usa de sticla, pentru o frntura de se
cunda i se paru ca aceasta ncepe sa se roteasca. Se izbi nca o data, pna ce vazu st
ele verzi. Dupa aceea si dadu seama ca ntreaga ncapere se nvrtea, nu doar usa. mpleti
indu-se, dadu peste picioarele unei scari mobile si cazu lovindu-se cu genunchiu
l de marginea unui raft. njura, se ridica si pipai dupa scara.
O gasi. Sperase ca este din lemn masiv sau din fier, dar era din aluminiu. O
nsfaca, tinnd-o ca pe un berbece de asalt si o lua la fuga spre peretele de sticl
a. Era mai aproape dect ar fi crezut. Scara lovi frontal si ricosa. Dupa sunetul
slab al izbiturii, Langdon ntelese ca avea nevoie de ceva mult mai dur si mai gre
u dect o scara de aluminiu pentru a reusi sa sparga sticla aceea.
Cnd si aminti de revolverul semiautomat, sperantele l nsufletira, pentru a pieri
apoi din nou. Nu-l mai avea; Olivetti i-l luase n biroul papei, spunndu-i ca nu v
rea arme ncarcate n prezenta sambelanului. Atunci i se paruse un lucru firesc.
Striga din nou, dar vocea i era si mai slaba acum.
Apoi si aduse aminte de statia de emisie-receptie pe care soldatul i-o lasase
pe masa, n afara galeriei. "De ce naibii n-am luat-o cu mine, nauntru?!" n fata oc
hilor ncepura sa-i joace stele purpurii si Langdon se forta sa gndeasca. "Ai mai f
ost blocat si nainte, si spuse. Ai supravietuit unei situatii chiar mai rele. Erai
doar un copil si totusi ai gasit calea de scapare." Bezna parea ca-l nghite cu f
iecare clipa. "Gndeste!"
Se aseza pe podea. Se ntinse pe spate, cu minile pe lnga corp. n primul rnd, treb
uia sa-si recapete controlul.
"Relaxeaza-te! Pastreaza-ti fortele!"
Fara a mai fi nevoita sa nfrng forta gravitatiei, inima lui si mai ncetini ritmul
. Era un truc pe care-l foloseau notatorii pentru a-si reoxigena sngele ntre doua c
urse succesive.
"E suficient aer aici, si spuse. Mult. Acum, gndeste!" Statea acolo, asteptnd nt
r-o oarecare masura ca luminile sa se aprinda dintr-o clipa n alta. Dar nu. Asa c
um statea acolo, respirnd ceva mai bine, o stranie resemnare puse stapnire pe el.
Se simtea bine, linistit... Se stradui sa alunge senzatia.
"Ai sa te misti, la naiba! Dar unde..."
La ncheietura lui, Mickey licarea voios, bucurndu-se de ntuneric: 21.33. O juma
tate de ora pna la Foc. Lui nsa i se parea ca este mult mai trziu. n loc sa-si alcat
uiasca un plan de evadare, mintea lui ncepu brusc sa caute o explicatie. "Cine a
stins lumina? Oare Rocher si extindea cau-tarile? Dar Olivetti nu l-a atentionat
ca eu sunt aici?" Stia nsa ca, n acest moment, raspunsurile oricum nu mai contau.
Deschiznd gura larg si dndu-si capul pe spate, trase adnc aer n piept, iar si ia
r. Fiecare respiratie l ardea pe gt ceva mai putin dect cea de dinainte. Ceata din
creier i disparu. Se stradui sa-si adune gndurile si puterile.
"Pereti de sticla, si spuse. Dar o sticla a naibii de groasa!"
Oare existau n jur dulapuri grele de otel, ignifuge? Vazuse unele n alte arhiv
e, dar aici nu zarise nici unul. Si pe urma, cautarea unuia pe ntuneric ar fi nsem

nat pierdere de timp. Plus ca probabil n-ar fi reusit sa-l ridice de la podea, m
ai cu seama n starea n care se afla acum.
"Dar masa de studiu?" Stia ca n aceasta galerie, la fel ca n toate celelalte,
exista o masa n mijlocul rafturilor. Si ce daca? Oricum, n-ar fi putut s-o ridice
. Fara a mai pune la socoteala ca, daca ar fi izbutit totusi, n-ar fi reusit s-o
duca prea departe. Rafturile erau foarte apropiate, spatiile dintre ele fiind m
ult prea nguste.
Spatiile dintre rafturi sunt prea nguste...
Dintr-o data, si dadu seama.
Cu o izbucnire de ncredere, sari n picioare brusc. Prea brusc. Cuprins de amet
eala, bjbi n ntuneric pentru a se prinde de ceva.
Mna lui dadu de un raft. Astepta o clipa sa-si revina si sa-si adune puterile
. Va avea nevoie de toata forta pentru a reusi.
Proptindu-si umarul n marginea raftului, ca un jucator de rugby la gramada, si
nfipse bine picioarele n podea si mpinse. "Daca as putea nclina raftul!" Degeaba nsa
. si relua pozitia si mpinse din nou. Picioarele i alunecara pe podea. Raftul scrti,
dar nu se misca.
Avea nevoie de o prghie.
Gasind din nou peretele de sticla, puse o mna pe el pentru a nu-si pierde dir
ectia si o lua la fuga spre capatul galeriei. Brusc, ajunse la peretele din spat
e si se ciocni puternic de el, zdrelindu-si umarul. njura, ocoli ultimul raft si
se agata cu palmele de el, la nivelul ochilor. Apoi, proptindu-si un picior pe p
eretele de sticla si celalalt pe polita de jos a raftului, ncepu sa se catere. Ca
rtile de pe polite cazura, fluturndu-si paginile n jurul lui. Nu-i mai pasa. Insti
nctul de supravietuire i anihilase orice reticente arhivistice. Echilibrul i era a
fectat de bezna nconjuratoare si nchise ochii, determinndu-si creierul sa ignore li
psa stimulilor vizuali. Se misca mai repede acum. Aerul parea mai rarefiat cu ct
urca. Ajunsese pe politele de sus, calcnd pe carti si fortndu-se sa nainteze. Apoi,
ca un alpinist cucerind un vrf de stnca, apuca n mini ultima polita. Cu picioarele n
tinse, pasi vertical pe suprafata peretelui, pna ce trupul sau ajunse paralel cu
podeaua.
"Acum sau niciodata, Robert! Exact ca la aparatele din sala de gimnastica de
la Harvard."
Aproape sfrsit, si nfipse bine talpile n peretele de sticla din spate, si lipi br
atele si pieptul de raft si mpinse din toate puterile. Nici un rezultat.
Gfind din cauza lipsei de aer, si relua pozitia si mai ncerca o data. Abia simti
t, raftul se misca. mpinse din nou si raftul se nclina nainte, poate cu doi centime
tri, revenind la loc imediat. Fara a pierde avantajul inertiei, trase n piept o g
ura de aer si se opinti iar. Raftul se clatina mai mult.
"Ca un leagan, si spuse. Pastreaza ritmul. nca putin!"
Continua ca clatine raftul, de fiecare data ntinzndu-si picioarele mai mult. B
icepsii i ardeau, dar nu lua n seama durerea. Pendulul era n miscare. "nca de trei o
ri", se ndemna singur.
Dar doua se dovedira suficiente.
O clipa de echilibru aparent, incert. Apoi, cu un tunet al cartilor care cad
eau de pe polite, raftul, mpreuna cu Langdon se pravali nainte. n cadere, metalul a
tinse raftul din fata, care l mpinse la rndul lui pe celalalt. O noua clipa de echi
libru incert si cel de-al doilea raft ncepu sa se ncline. Langdon mai cazu putin.
Ca un enorm domino, rafturile ncepura sa cada, unul dupa altul. Metal peste m
etal, cartile zburau n toate partile. Langdon se prinse bine atunci cnd raftul pe
care se afla se prabusi. Oare cte rafturi erau n total? Ct cntareau? Sticla peretelu
i din fata era groasa...
Raftul lui ajunsese aproape la orizontala, cnd auzi ceea ce sperase. Un alt t
ip de coliziune. Departe, la celalalt capat al galeriei. Sunetul ascutit al meta
lului pe sticla. Galeria se zgudui din temelii si profesorul si dadu seama ca ult
imul raft, antrenat de toate celelalte, lovise peretele de sticla. Sunetul care
urma era cel mai neplacut pe care-l auzise Langdon vreodata.
Liniste.
Nici un sunet de sticla sparta, numai ecoul bubuiturii cu care peretele prim
ise sirul de rafturi. Profesorul ncremeni cu ochii larg deschisi, n vrful mormanulu

i de carti. Undeva, la distanta, se auzi un prit. Si-ar fi tinut rasuflarea pentru

a asculta atent, dar nu mai avea ce sa-si mai tina.
O secunda. Doua...
Apoi, clatinndu-se mai, mai sa lesine, auzi un trosnet ndepartat... un pocnet
reverberat prin toti peretii galeriei. Deodata, ca un tunet, sticla exploda. Gra
mada de sub Langdon se prabusi la pamnt.
Ca o ploaie ndelung asteptata n desert, sunetul cioburilor umplu ntunericul. Cu
un suier sonor, aerul patrunse n galerie.
Treizeci de secunde mai trziu, n Grotele Vaticanului, Vittoria privea cadavrul
, cnd pritul electronic al unei statii de emisie-receptie rupse tacerea. Vocea care
se auzi parea a unui om care se sufoca.
- Sunt Robert Langdon! Ma aude cineva?
Vittoria si ridica fruntea. Robert! Abia acum si dadea seama, aproape nevenind
u-i sa creada, ct de mult si dorea sa fie si el acolo, lnga ea.
Soldatii schimbara priviri nedumerite. Unul si scoase statia prinsa la bru:
- Domnule Langdon? Sunteti pe canalul trei. Comandantul asteapta vesti de la
dumneavoastra pe canalul unu.
- La naiba, stiu ca-i pe canalul unu! Nu vreau sa vorbesc cu el. Vreau cu Il
camerlengo. Acum! Sa mi-l gaseasca cineva!
n ntunericul Arhivelor Secrete, Langdon ncerca sa-si recapete suflul printre ci
oburile de sticla. Simti un lichid caldut scurgndu-i-se pe mna stnga si ntelese ca e
ra snge. Vocea sambelanului rasuna imediat n statie, lundu-l prin surprindere:
- Sunt camerlengo Ventresca. Spuneti-mi ce se ntmpla.
Langdon apasa butonul, nsa minile i tremurau:
- Cred ca a ncercat cineva sa ma ucida.
Urma o scurta tacere. Profesorul se chinuia sa se calmeze:
- Si stiu unde va avea loc urmatoarea crima.
Vocea care i raspunse nu era cea a sambelanului, ci a comandantului Olivetti:
- Domnule Langdon, nici un cuvnt n plus!

87

Ceasul lui Langdon, mnjit de snge, arata 21.41. Profesorul strabatu n fuga Curt
ea Belvedere si se apropie de fntna aflata lnga centrul de securitate al Garzii Elv
etiene. Mna nu-i mai sngera si stana, desi nu arata foarte ru, l durea. Cnd intra n b
rou, toata lumea se ntoarse spre el deodata: Olivetti, Rocher, sambelanul, Vittor
ia si ctiva soldati.
Vittoria se repezi spre el:
- Robert, esti ranit!
nainte ca el sa i poata raspunde, Olivetti se apropie dintr-un pas:
- Domnule Langdon, ma bucur ca sunteti bine. mi pare rau pentru semnalele ncru
cisate din arhive.
- Semnale ncrucisate?! Dar stiai al dracului de bine...
- A fost vina mea, interveni Rocher pe un ton spasit, facnd un pas nainte. Nu
stiam ca sunteti n arhiva. Anumite sectoare ale zonelor albe mpart aceleasi circui
te electrice cu cladirea arhivelor. Ne-am extins cautarile. Eu sunt cel care a nt
rerupt alimentarea electrica. Daca as fi stiut...
Vittoria i prinse mna ranita ntre palmele ei:
- Robert, Papa a fost otravit. Illuminati l-au ucis.
Langdon auzi cuvintele, dar mintea lui nu le mai putea patrunde sensul. Era
deja satul. Nu mai simtea dect caldura minilor Vittoriei.
Sambelanul scoase din buzunarul robei sale o batista de matase si i-o ntinse
sa-si curete rana. Nu rosti nici un cuvnt, dar ochii lui verzi pareau nsufletiti d
in nou.

- Robert, l presa Vittoria, ai spus ca ai aflat unde va fi ucis urmatorul car

dinal?
- Da, si va fi la...
- Nu! l ntrerupse Olivetti. Domnule Langdon, cnd v-am rugat sa nu mai rostiti n
ici un cuvnt prin statie, am avut un motiv. Apoi se ntoarse spre grupul de membri
ai Garzii Elvetiene: Scuzati-ne, domnilor!
Soldatii parasisera imediat ncaperea. Fara proteste. ndeplineau un ordin.
Olivetti se rasuci din nou spre cei ramasi n birou:
- Orict de dureros este ceea ce va voi spune acum, asasinarea Papei a fost un
act care a putut fi dus la ndeplinire numai cu ajutor de aici, din interiorul ac
estor ziduri. Pentru binele tuturor, nu mai putem avea ncredere n nimeni. Nici n pr
opriii soldati.
Aceste afirmatii pareau sa-i provoace comandantului suferinta.
Rocher interveni, cu o privire ngrijorata:
- Infiltrarea implica...
- Da, relua Olivetti. Integritatea perchezitiilor noastre a fost compromis. S
i totusi, este un risc pe care trebuie sa ni-l asumam. Continuati cautarea!
Rocher paru ca vrea sa mai spuna ceva, dar renunta si iesi.
Sambelanul trase adnc aer n piept. nca nu scosese o vorba si Langdon observa ho
tarrea din ochii lui, de parca ajunsese la un pragg-limit.
- Comandante! Voi ntrerupe conclavul.
Olivetti si strnse buzele, cu un aer nenduplecat.
- Parerea mea este sa n-o faceti. Mai avem nca doua ore si douazeci de minute
.
- O nimica toata.
Tonul comandantului suna provocator:
- Si ce intentionati sa faceti? Sa evacuati cardinalii de unul singur?
- Vreau sa salvez aceasta biserica folosindu-mi puterea pe care mi-a dat-o D
umnezeu. Cum anume voi proceda nu mai este problema dumneavoastra.
- Ceea ce vreti sa faceti... Olivetti facu o pauza, apoi relua, hotart: Eu n
u am autoritatea sa va mpiedic. Mai ales daca tinem seama de aparentul meu esec c
a sef al securitatii. Va cer doar sa mai asteptati. nca douazeci de minute... pna
dupa ora zece. Daca informatia domnului Langdon este corecta, poate ca mai am o
sansa sa-l prind pe asasin. Mai putem pastra nca protocolul si aparentele.
- Aparentele! exclama sambelanul cu un hohot sugrumat. Convenientele au fost
depasite de mult, domnule comandant! n caz ca ai observat, suntem n plin razboi a
cum.
Un soldat aparu din centrul de securitate si i se adresa sambeului:
- Signore, tocmai am fost informat ca a fost retinut reporterul BBC, domnul
Glick.
Preotul ncuviinta:
- Trimiteti-i pe el si pe cameramanul lui sa ma astepte la intrarea n Capela
Sixtina.
Olivetti facu ochii mari:
- Dar ce vreti sa faceti?
- Douazeci de minute, comandante. Asta e tot ce va mai acord.
Si disparu.
Cnd masina lui Olivetti iesi pe poarta Vaticanului, n urma ei nu mai venea sir
ul de Alfa Romeo fara numere de nmatriculare. Pe bancheta din spate, Vittoria ban
daja mna profesorului cu ce gasise n trusa de prim-ajutor.
Olivetti privea drept n fata:
- Bun, domnule Langdon. Unde mergem?

88
Chiar daca sirena licarea si urla, masina lui Olivetti parea ca trece neobse

rvata, n timp ce traversa podul n viteza si se ndrepta spre inima vechii Rome. ntreg
ul trafic parea ca urmeaza o directie unica, spre Vatican, de parca Sfntul Scaun
devenise dintr-o data locul de divertisment al romanilor.
Langdon statea pe bancheta din spate, framntat de numeroase ntrebari. Se gndea
la ucigas: daca l vor prinde de aceasta data, daca le va spune ceea ce doreau sa
afle, daca nu cumva era deja prea trziu. Ct va mai trece pna ce sambelanul va spune
multimii adunate n Piazza San Pietro ca era n pericol de moarte? Iar incidentul d
in arhiva nca nu-i dadea pace. O greseala.
Olivetti nu puse deloc piciorul pe frne, iar masina zbura spre Biserica Santa
Maria della Vittoria. Langdon stia ca, n orice alta zi, ar fi stat cu sufletul l
a gura; acum nsa, se simtea amortit. Numai durerea ce-i pulsa n mna l trezea la real
itate.
Deasupra, sirena se tnguia. "Ca si cum l-am anunta de departe ca venim", come
nta profesorul n sinea sa. Dar astfel prinsesera o viteza uluitoare; probabil ca
Olivetti va opri sirena atunci cnd se vor apropia. Acum, ca avea un scurt ragaz p
entru a reflecta, vestea asasinarii papei ncepu sa-si faca loc n mintea sa. Gndul e
ra de neconceput si totusi, ntr-un fel, parea ct se poate de logic. Infiltrarea fu
sese dintotdeauna punctul forte al confreriei - restructurarea puterii din inter
ior. Si la urma urmei, mai fusesera asasinati papi. Zvonurile despre tradari cir
culau cu miile, desi nimic nu fusese dovedit, pentru ca autopsiile nu erau permi
se. Pna de curnd. Nu cu mult timp urma, specialistii primisera permisiunea de a ex
amina cu raze X mormntul papei Celestin al V-lea, care se presupunea ca murise de
mna succesorului sau nerabdator, Bonifaciu al VlII-lea. Cercetatorii sperasera c
a analiza va scoate la iveala vreun indiciu minor -un os frnt, poate. Incredibil n
sa, examinarea revelase un cui de douazeci de centimetri nfipt n teasta pontifului
.
Langdon si aminti de o serie de articole din presa pe care ctiva colegi "prins
i" de fenomenul Illuminati i le trimisesera cu ani n urma. Initial, crezuse ca to
tul nu-i dect o farsa, asa ca se dusese sa consulte colectia de microfise de la H
arvard pentru a verifica autenticitatea articolelor. Orict de incredibil ar fi fo
st, ele erau autentice. Acum le pastra ca o dovada a modului n care chiar si cele
mai respectabile organizatii media puteau cadea prada acceselor de paranoia n pr
ivinta Confreriei Illuminati. Brusc nsa, afirmatiile presei nu mai pareau chiar a
tt de paranoice. Langdon si amintea articolele respective n detaliu:
BBC (14 iunie 1998): "Papa Ioan Paul I, care a decedat n anul 1978, a fost vi
ctima unui complot pus la cale de Loja Masonica P2... Societatea secreta cu aces
t nume a hotart asasinarea lui Ioan Paul I cnd si-a dat seama ca acesta era decis
sa-l demita pe arhiepiscopul american Paul Marcinkus din functia de presedinte a
l Bancii Vaticanului. Banca a fost implicata n tranzactii financiare subterane cu
Loja Masonica..."
The New York Times (24 august 1998): "De ce raposatul papa Ioan Paul I era mb
racat cu o camasa de zi, desi era n pat? De ce aceasta era rupta? ntrebarile nu se
opresc aici. Nici o investigatie medicala nu a fost efectuata. Cardinalul Villo
t a interzis autopsierea cadavrului pe motivul ca nici un papa nu fost autopsiat
vreodata. Iar medicamentele lui Ioan Paul I au disparut n mod misterios din dorm
itorul sau, la fel ca si ochelarii, papucii si testamentul sau."
London Daily Mail (27 august 1998): "... Un complot n care este implicata o l
oja masonica ilegala, puternica si cruda, ale carei tentacule se ntind pna la Vati
can."
Telefonul mobil din buzunarul Vittoriei ncepu sa sune, alungnd din mintea lui
Langdon amintirile sumbre. Nedumerita, tnara raspunse. Chiar de la distanta, prof
esorul recunoscu vocea metalica si rece:
- Vittoria? Sunt Maximilian Kohler. Ati gasit antimateria?
- Max? Esti bine?
- Am vazut stirile. Nimeni nu a mentionat nimic despre CERN sau despre antim
aterie. E un lucru bun. Ce se ntmpla acolo?

- nca n-am localizat conteinerul. Situatia este complexa. Robert Langdon ne-a
ajutat mult. Avem o pista care ar putea duce la prinderea celui care ucide card
inali. Chiar acum ne ndreptam...
- Doamna Vetra, o ntrerupse Olivetti, ati spus deja destul!
Vittoria acoperi receptorul cu mna, n mod vizibil iritata:
- Domnule comandant, vorbesc cu presedintele CERN. n mod cert el are dreptul
sa...
- Are dreptul sa fie aici si sa se ocupe de aceasta situatie. Vorbiti pe o l
inie telefonica deschisa. Ati spus deja destule.
Vittoria inspira adnc:
- Max?
- S-ar putea sa am niste informatii pentru tine, spuse Kohler. Despre tatal
tau... Cred ca stiu cui a spus despre antimaterie.
Chipul fizicienei se ntuneca:
- Max, tata mi-a declarat ca n-a spus nimanui.
- Mi-e teama, Vittoria, ca totusi a spus cuiva. Trebuie sa mai verific niste
nregistrari de siguranta. Te sun din nou n curnd.
Si linia cazu.
Vittoria era galbena ca si ceara atunci cnd si puse telefonul n buzunar.
- Esti bine? o ntreba Langdon.
Ea nclina din cap afirmativ, dar din tremurul degetelor se vedea ca minte.

- Biserica se afla n Piata Barberini, spuse Olivetti oprind sirena si uitndu-s

e la ceas. Avem noua minute.
Cnd Langdon si dadu seama unde se afla cel de-al treilea altar al stiintei, am
plasarea bisericii strni o vaga amintire n mintea lui. Piazza Barberini! Era ceva
familiar n acest nume... dar nu stia ce. Acum si dadu seama. Piata era locul unei
controversate statii de metrou. Cu douazeci de ani n urma, constructia statiei str
nise proteste din partea istoricilor de arta, care se temusera ca excavatiile ar
putea antrena prabusirea imensului obelisc, amplasat n centrul pietei. Arhitecti
i municipali mutasera obeliscul, aseznd n locul lui o mica fntna ornamentala numita
Tritonul.
"Pe vremea lui Bernini, n Piazza Barberini se gasea un obelisc!" Cu aceasta d
escoperire, toate dubiile pe care le-ar mai fi putut avea privind localizarea ce
lui de-al treilea indiciu se evaporara.
La o strada distanta de piata, Olivetti coti pe o alee si, la jumatatea aces
teia, frn brusc. si scoase haina, si sufleca mnecile de la camasa si si ncarca arma.
- Nu putem risca sa fiti recunoscuti, le spuse. Ati aparut amndoi la televizo
r. Vreau sa mergeti de cealalta parte a pietei, la adapost, si sa supravegheati
intrarea. Eu ma duc prin spate.
Apoi scoase revolverul si i-l ntinse lui Langdon:
- Pentru orice eventualitate.
Profesorul se ncrunta. Pentru a doua oara n ziua aceea, i se dadea un pistol.
Ascunzndu-l n buzunarul interior al sacoului, si dadu seama ca nca mai avea la el pe
rgamentul manuscrisului din Diagramma. Nu putea crede ca uitase sa-l lase n arhiv
a; si-l nchipui pe curatorul Vaticanului prabusindu-se n spasme de furie la gndul c
a un asemenea manuscris pretios era purtat prin Roma ca o banala harta turistica
. Apoi si aminti de gramada de cioburi si de volume ravasite pe care le lasase n u
rma. Curatorul va avea alte probleme cu care sa-si bata capul. "Daca arhivele su
pravietuiesc noptii asteia."
Olivetti cobor din masina si le facu semn spre capatul aleii:
- Pe aici ajungeti n piata. Fiti cu ochii n patru si nu va lasati vazuti! Doam
na Vetra, haideti sa probam din nou telefoanele!
Vittoria si scoase mobilul din buzunar si apela pe automat numarul comandantu
lui, pe care-l introdusese n memorie la Panteon. Aparatul de la centura lui Olive
tti ncepu sa vibreze, fara sa scoata nici un sunet.
- Bun! Daca vedeti ceva, mi comunicati imediat. Apoi, ridicnd piedica armei sa
le, adauga: Voi fi nauntru, asteptndu-va. Pagnul acela e al meu!

n acelasi moment, undeva foarte aproape, un alt telefon celular ncepu sa sune.
Hassassin-ul raspunse:
- Vorbeste!
- Eu sunt. Janus.
- Salut, stapne, zmbi ucigasul.
- Pozitia ta este, probabil, cunoscuta. Cineva va veni sa te opreasca.
- Au ntrziat. Deja mi-am facut aranjamentele aici.
- Bine. Ai grija sa scapi cu viata. Misiunea ta nu s-a sfrsit nca.
- Cei care-mi vor sta n cale vor muri.
- Cei care-ti vor sta n cale sunt oameni priceputi.
- Vorbesti despre savantul american?
- Stii ceva despre el?
Hassassin-ul rnji:
- Fire calma, dar naiva. Am vorbit cu el la telefon mai devreme. E cu o feme
ie care pare opusul lui.
Un val de excitare l cuprinse amintindu-si de temperamentul fierbinte al fiic
ei lui Leonardo Vetra.
La celalalt capat al liniei urma un scurt moment de tacere - prima ezitare p
e care o remarcase Hassassin-ul din partea stapnului sau Illuminati. ntr-un trziu,
Janus relua:
- Elimina-i daca e nevoie!
Ucigasul rnji:
- E ca si facut!
Gndindu-se la acest lucru, un placut fior i strabatu corpul. "Desi femeia s-ar
putea s-o pastrez drept trofeu."

89
n Piazza San Pietro izbucnise un veritabil razboi. Lumea adunata acolo era cu
prinsa de o agresivitate frenetica. Masinile presei navaleau ca niste vehicule d
e razboi, revendicnd o bucata de teritoriu. Reporterii si nsirau dispozitivele elec
tronice aidoma soldatilor care se narmeaza pentru lupta. n ntregul perimetru al pie
tei, diversele posturi de radio si televiziune se luptau pentru o pozitie mai bu
na, grabindu-se sa-si ridice cele mai avansate arme n razboiul mediatic: monitoar
ele cu ecran ultraplat.
Acestea erau enorme ecrane video care puteau fi montate pe acoperisul carelo
r de reportaj sau pe o schelarie mobila. Ecranele erau un fel de panouri publici
tare ale retelelor, pe care acestea si difuzau sigla si emisiunile ca la un cinem
atograf n aer liber. Daca un monitor era bine pozitionat - chiar pe "frontul" act
iunii, de pilda - o retea concurenta nu-si putea filma propriul reportaj fara ca
n imagine sa apara si "reclama" celeilalte retele.
Piata se transforma rapid nu doar ntr-o arena multimedia, ci si ntr-o tinta a
curiozitatii populatiei. Spectatorii veneau cu miile. Locurile n piata devenisera
n scurt timp o marfa de mare pret. Oamenii se nghesuiau n jurul monitoarelor, urma
rind reportajele n direct cu un entuziasm frenetic.
La cteva sute de metri distanta, dincolo de zidurile groase ale Bazilicii San
Pietro, atmosfera era senina. Locotenentul Chartrand mpreuna cu alti trei soldat
i se deplasau prin ntuneric. Purtnd ochelari cu infrarosii, patrulau de-a lungul n
avei principale, cu detectoarele ntinse nainte. Verificarea zonelor de acces ale p
ublicului din Vatican nu se soldase cu nici un rezultat.
- Mai bine va scoateti ochelarii acum, le spuse cel mai nalt n grad.
Chartrand i si scosese deja. Se apropiau de Nisa Pallium-urilor - partea subt
erana aflata n centrul bazilicii. Era luminata de nouazeci si noua de candele si
razele infrarosii amplificate de aceasta lumina le-ar fi vatamat ochii.
Chartrand se bucura ca a scapat de ochelarii grei si se ntinse si mai mult cnd
cobor n nisa pentru a cerceta si acest sector. ncaperea era splendida... aurie si
stralucitoare. Nu mai fusese niciodata aici.

n fiecare zi de cnd se afla n acest post, Chartrand mai descoperea cte unul din
misterele Vaticanului. Aceste candele erau unul dintre ele. Nouazeci si noua de
candele ardeau tot timpul; asa cerea traditia. Preotii aveau grija sa umple la t
imp candelele cu uleiuri sfinte, astfel nct nici una sa nu se stinga vreodata. Se
spunea ca aveau sa arda pna la sfrsitul lumii.
"Sau cel putin pna diseara la miezul noptii", si spuse Chartrand, simtind cum
i se usuca din nou gura.
Locotenentul si trecu detectorul pe deasupra candelelor. Nu era nimic nici ai
ci. De altfel, nu era surprins; dupa cum arata imaginea video, conteinerul se af
la ntr-o zona ntunecata.
Cnd se deplasa spre celalalt capat al nisei, dadu peste un gratar ridicat, ca
re acoperea o deschidere n podea. Prin deschidere cobora o scara ngusta si abrupta
. Locotenentul auzise diverse istorisiri despre ceea ce se afla acolo, jos. Din
fericire, nu vor trebui sa coboare. Ordinele lui Rocher fusesera foarte clare. "
Verificati numai zonele de acces public; ignorati-le pe celelalte."
- Ce miroase asa? ntreba el, atunci cnd se departa de gratar.
n nisa persista o mireasma extrem de dulce.
- Fumul de la candele, i explica un alt soldat.
Chartrand era surprins:
- Miroase mai degraba a parfum dect a kerosen.
- Dar nu e kerosen! Lampile se afla aproape de altarul papal, asa ca se folo
seste un amestec special, ambiental - etanol, zahar, butan si parfum.
- Butan?
Locotenentul arunca spre lampi o privire confuza. Militarul clatina din cap:
- Ai grija sa nu versi vreo picatura. Miroase paradiziac, dar arde ca dracu'
.
Militarii sfrsisera de verificat Nisa Pallium-urilor si urcasera din nou n baz
ilica, cnd statiile ncepura sa tiuie.
Soseau informatii noi si toti soldatii ascultara uluiti.
Se parea ca avusesera loc noi evenimente grave, despre care nu puteau primi
detalii la aparat, dar sambelanul hotarse sa ncalce traditia si sa ntrerupa conclav
ul pentru a li se adresa cardinalilor. Niciodata n decursul istoriei nu se mai ntmp
lase asa ceva. "Dar, si spuse Chartrand, niciodata n decursul istoriei nu mai stat
use Vaticanul pe ceea ce parea a fi un futurist focos nuclear."
Locotenentul se simtea ceva mai linistit, stiind ca sambelanul avea situatia
sub control. La Vatican, Il camerlengo era persoana pentru care Chartrand nutre
a cel mai profund respect. Unii dintre soldati l considerau un beato - un habotni
c a carui iubire pentru Dumnezeu friza obsesia - dar chiar si ei recunosteau ca,
n lupta mpotriva inamicilor Domnului, sambelanul era cel care niciodata nu dadea n
apoi si pornea la contraatac cu toate fortele.
Militarii avusesera mult de-a face saptamna aceasta cu sambelanul, n timp ce p
regateau conclavul, si toata lumea era de acord ca omul parea putin cam rigid, i
ar ochii lui verzi aveau o privire mai intensa dect de obicei. Deloc surprinzator
, comentasera ei: pe lnga faptul ca raspundea pentru organizarea conclavului, tre
buia sa se achite de aceasta sarcina imediat dupa pierderea mentorului sau, Papa
.
Chartrand venise la Vatican doar de cteva luni atunci cnd auzise de bomba care
o ucisese pe mama sambelanului, care era pe atunci copil, chiar n fata ochilor l
ui. "O bomba ntr-o biserica... si acum istoria se repeta." Din nefericire, autori
tatile nu-i prinsesera pe ticalosii care amplasasera explozibilul... probabil vr
eo grupare anticrestina, declarasera autoritatile si clasasera cazul. Nu era de
mirare ca il camerlengo nu suferea apatia.
Cu vreo doua luni n urma, ntr-o dupa-amiaza linistita, Chartrand se ntlnise pe n
easteptate cu sambelanul pe aleile Vaticanului. Preotul si daduse seama probabil
ca era nou si-l invitase sa-l nsoteasca la o plimbare. Nu vorbisera despre ceva a
nume, dar imediat locotenentul se simtise n largul lui.
- Parinte, i se adresase el, pot sa va pun o ntrebare mai ciudata?
Sambelanul i surse:

- Numai daca-ti pot oferi si eu un raspuns ciudat.

- I-am ntrebat pe toti preotii pe care i cunosc si tot nu reusesc sa nteleg.
- Ce anume te tulbura?
Preotul mergea cu pasi mici, repezi, poalele sutanei flfindu-i la fiecare pas.
Pantofii sai cu talpi negre de crep pareau sa i se potriveasca, reflectndu-i par
ca nsasi fiinta interioara: moderna, dar modesta, si aratndu-si cu prisosinta vrsta
.
Chartrand trasese adnc aer n piept:
- Nu nteleg chestia aceea cu "atotputernic si milostiv".
- Ai citit Biblia! exclamase sambelanul, surzndu-i.
- ncerc si eu.
- Si esti nedumerit, fiindca Scriptura l prezinta pe Dumnezeu ca fiind o divi
nitate atotputernica si milostiva.
- Exact.
- Atotputernic si milostiv nseamna ca lui Dumnezeu totul i e cu putinta si tot
odata e marinimos.
- nteleg conceptul. Doar ca... undeva pare a fi o contradictie.
- Da. Contradictia este durerea, suferinta. Foametea, razboiul, bolile...
- Exact! exclamase Chartrand, care fusese sigur ca sambelanul l va ntelege. n l
ume se ntmpla lucruri teribile. Toate aceste tragedii par sa sugereze ca Dumnezeu
nu poate fi deopotriva atotputernic si marinimos. Daca ne-ar iubi si ar avea put
erea de a schimba orice situatie, nu ne-ar lasa sa suferim, nu-i asa?
Il camerlengo cazuse un moment pe gnduri:
- Asa sa fie?
Chartrand se simtea stnjenit. Oare depasise anumite limite? Sa fi fost aceast
a una dintre ntrebarile acelea religioase care pur si simplu nu trebuie puse?
- Pai, reluase el ezitnd, daca Dumnezeu ne iubeste si ne poate pazi, ar trebu
i s-o faca. Aparent nsa, ori este atotputernic si nepasator, ori e milostiv si in
capabil sa ne ajute.
- Dumneata ai copii, locotenente?
- Nu, signore.
- Ei, nchipuie-ti ca ai avea un baietel de opt ani... L-ai iubi?
- Sigur ca da!
- I-ai da voie sa se joace cu un skateboard?
Chartrand ntelesese unde batea. Sambelanul paruse totdeauna surprinzator de m
odern si deschis pentru un preot.
- Da, cred ca da. Fireste ca i-as da voie, dar i-as spune sa fie atent.
- Asadar, ca tata al acestui copil, i-ai oferi cteva sfaturi si ndrumari de ba
za si apoi l-ai lasa liber, sa nvete din propriile greseli.
- N-as sta tot timpul dupa el sa-l dadacesc, daca la asta va referiti.
- Dar daca ar cadea si si-ar juli un genunchi?
- Ar nvata sa fie mai atent.
Sambelanul i sursese iarasi:
- Prin urmare, cu toate ca ai avea puterea de a interveni si a-ti feri copil
ul de o durere, ai prefera sa-ti demonstrezi dragostea pentru el lasndu-i sa nvete
singur din propriile lectii?
- Desigur. Durerea este inerenta cresterii si maturizarii. Doar asa nvatam.
Preotul ncuviintase:
- Exact.

90
Langdon si Vittoria studiau Piazza Barberini din umbra unei alei nguste, ascu
nse, n coltul vestic. Biserica se afla chiar n fata lor, cupola ei se nalta printre
manunchiul de cladiri ce o nconjurau. nserarea adusese cu ea o bine venita racoar
e n aer si, spre surprinderea profesorului, descoperi ca piata era aproape pustie
. Deasupra lor, prin ferestrele deschise, sonorul televizoarelor i amintea unde d
isparuse toata lumea.

- ... nca nu avem nici un comentariu din partea Vaticanului... Illuminati au

asasinat doi cardinali... prezenta satanista n Roma... speculatii despre o si mai
puternica infiltrare...
Vestile se raspndisera precum focul lui Nero. Roma era n asteptare, la fel ca
si restul omenirii. Langdon se ntreba daca vor reusi sa opreasca naintarea oarba a
evenimentelor. n vreme ce observa biserica, si dadu seama ca, n ciuda constructiil
or moderne care o sufocau, forma eliptica a pietei era nca evidenta. Undeva, la na
ltime, aidoma unui altar modern al unui erou de mult apus, o firma uriasa de neo
n clipea pe acoperisul unui hotel luxos. Vittoria i-o aratase deja. Numele parea
ciudat de potrivit: "Hotel Bernini".
- Cinci din zece, spuse ea, fara a-si lua ochii de la piata.
Dar abia sfrsise de rostit cuvintele, ca l si prinse pe Langdon de brat si-l t
rase napoi, n umbra, facndu-i semn spre mijlocul pietei.
Profesorul i urmari directia minii si, cnd vazu, ncremeni.
Strabatnd piata din fata lor, sub stlpul unui felinar, doua siluete ntunecate si
facur aparitia. Amndoua erau nfofolite, cu capetele acoperite de valuri negre - po
rtul traditional al vaduvelor catolice. Pareau amndoua femei, dar, n lumina slaba
a nserarii, Langdon nu putea fi sigur. Una din ele prea mai batrna si mergea mai gr
eu, aplecata de spate, poate din cauza durerilor. Cealalta, mai nalta si mai pute
rnica, o ajuta sa mearga.
- Da-mi arma, i ceru Vittoria.
- Dar nu poti sa...
Cu o agilitate ca de felina, si duse imediat mna la buzunarul sacoului lui. Ar
ma luci n ntuneric. Apoi, fara vreun zgomot, de parca nici nu ar fi atins caldarmul
, tsni spre stnga, nconjurnd piata pentru a ajunge n spatele celor doua siluete. Lang
don ncremeni cnd o vazu. O clipa mai trziu, njurnd, fugi dupa ea.
Cuplul mergea ncet si, n nici jumatate de minut, ei ar fi ajuns n spatele lor.
Vittoria ascunsese arma sub bratele ncrucisate usor la piept; arma era invizibila
, dar accesibila ntr-o frntura de secunda. Tnara parea sa pluteasca din ce n ce mai
repede, iar Langdon se straduia sa nu ramna n urma. Cnd pantoful sau lovi o piatra
si o azvrli la un metru n fata, Vittoria l strafulgera cu privirea. Dar cele doua s
iluete pareau ca n-au auzit nimic. Vorbeau.
La zece metri n spatele lor, profesorul le putea auzi. Nu le distingea cuvint
ele, ci doar un murmur slab. Lnga el, Vittoria iutea fiecare pas. Bratele ncepura
sa i se desfaca pe piept. Sase metri. Vocile erau deja mai clare, una mult mai s
onora dect cealalta. Furioasa. Lui Langdon i se parea a fi vocea unei batrne. Moro
canoase. Greu de precizat daca erau barbati sau femei. Se stradui sa auda ce spu
ne, dar un alt glas rasuna n ntuneric:
- Mi scusi!
Vocea prietenoasa a Vittoriei strafulgera piata ca o torta.
Langdon nmarmuri cnd cele doua siluete se oprira si dadura sa se ntoarca. Vitto
ria continua sa se apropie de ele, fara a ncetini pasii. Probabil ca nu vor avea
timp sa reactioneze. Profesorul si dadu seama ca picioarele sale nu se mai miscau
. Din spate, vazu minile Vittoriei departndu-se, cea dreapta eliberndu-se, arma tsni
nd nainte. Apoi, peste umar, zari o figura n lumina becului stradal. Panica l mpinse
nainte:
- Vittoria, nu!
Ea nsa parea ca apartine unui alt timp, cu o fractiune de secunda naintea lui.
Cu o miscare la fel de rapida, pe ct de banala, ca o femeie care se zgribuleste n
racoarea nserarii, ncrucisa iarasi bratele la piept si arma disparu. Langdon se mp
letici pna la ea, aproape ciocnindu-se de cele doua siluete.
- Buona sera, blbi Vittoria.
Profesorul rasufla usurat. n fata lor se aflau doua femei n vrsta, privindu-i c
urioase pe sub valurile negre. Una din ele era att de batrna, nct abia mai mergea; c
ealalta o sprijinea. Ambele aveau n mini siraguri de matanii si pareau nedumerite
de interventia lor.
Vittoria surse tremurat:
- Dov'e la chiesa Santa Maria della Vittoria? Unde este biserica...
Femeile i aratara o cladire masiva, situata pe o straduta n panta:
- E l.

- Grazie, spuse Langdon, lund-o pe Vittoria pe dupa umeri si tragnd-o usor napo
i.
Aproape ca nu-i venea sa creada ca fusese ct pe ce sa atace doua batrne.
- Non si pu entrare, i atentiona cea mai tnara. E chiusa temprano.
- A nchis mai devreme? ntreba Vittoria suprinsa. Perch?
Ambele femei ncepura sa explice n acelasi timp, cu un suvoi de vorbe.
Langdon ntelegea destul de putin din italiana lor. Se parea ca femeile fusese
ra n biserica sa se roage pentru Vatican n aceste momente tulburi, cnd, cu cincispr
ezece minute n urma, un barbat intrase si le spusese ca biserica se nchide mai dev
reme.
- Hanno conosciuto l'uomo? ntreba Vittoria, dintr-o data foarte ncordata. l cun
osteati pe acel barbat?
Femeile clatinara din cap. Era un straniero crudo, i explicara ele, care obli
gase pe toata lumea sa plece, chiar si pe ngrijitor si pe tnarul preot, care l amen
intase ca va chema politia. Dar insul se multumise sa rda, spunndu-le ca politia a
r face bine sa aduca si camere de filmat.
- Camere? se mira Langdon.
Femeile croncanira mai departe furioase, spunnd ca omul era un barrabo. Apoi,
tot bombanind, si continuara drumul.
- Bar-rabo? o ntreba el pe Vittoria. Adica un barbar?
- Nu tocmai. Bar-rabo e un joc de cuvinte deloc magulitor. nseamna arabo... ar
ab.
Langdon simti un fior rece pe sira spinarii si se ntoarse spre biserica. n cli
pa aceea, ceva licari n ferestrele cu vitralii. Imaginea i ngheta sngele n vine.
Fara sa-l observe, Vittoria si scoase telefonul din buzunar si apasa o tasta:
- l anunt pe Olivetti.
Tacut, profesorul o prinse usor de brat. Cu o mna care-i tremura, arata spre
biserica. Vittoria aproape ca sughita de surprindere.
nauntrul bisericii, lucind ca niste ochi de diavol prin sticlele colorate ale
ferestrelor... se naltau limbi rosietice de foc.

91

Langdon si Vittoria alergara la intrarea principala a Bisericii Santa Maria

della Vittoria. Usa de lemn era ncuiata. Vittoria trase trei focuri n broasca vech
e si ncuietoarea ceda. Biserica nu avea un antreu, ntreaga incinta ntinzndu-se n fata
lor de cum pasira nauntru. Scena care i astepta era att de neasteptata, de bizara,
nct profesorul nchise ochii pentru o clipa si apoi i redeschise pentru a se conving
e ca ceea ce vedea era adevarat.
Interiorul era o excesiva ilustrare a barocului, cu pereti si altare poleite
. Drept n mijlocul bisericii, chiar sub cupola principala, se naltase o gramada de
banci si strane din lemn, care ardea ca un rug. Un foc de tabara ale carui flac
ari se ridicau spre bolta. Cnd si ridica ochii ntr-acolo, toata grozavia scenei se
napusti asupra lui ca o uriasa pasare de prada.
Mult deasupra capului, din dreapta si din stnga plafonului, atrnau doua cablur
i - folosite pentru a sustine vasele cu tamie. Acestea doua nu sustineau nsa nici
un vas. Li se daduse o cu totul alta utilizare...
De cele doua cabluri, atrna un om. Un barbat dezbracat. ncheieturile minilor i f
usesera prinse fiecare de cte un cablu si trase n laturi pna la refuz. Bratele omul
ui erau ntinse n lateral, de parca cineva l rastignise pe o cruce invizibila, atrnnd
biserica.
Pe moment, Langdon se simti ca paralizat. O clipa mai trziu, si dadu seama de n
treaga oroare a situatiei. Batrnul era nca n viata si ridica putin capul. Doi ochi n
groziti privira n jos, ntr-un strigat mut. Pe pieptul lui se zarea nfierata o emble
ma. Desi n-o vedea foarte bine, Langdon stia bine ce era scris. Treptat, flacari
le se ridicau spre picioarele batrnului si bietul om scoase un strigat de durere,
iar trupul i se ncorda.
nsufletit de o forta nevazuta, Langdon si simti trupul miscndu-se, repezindu-se

de-a lungul navei principale, spre rug. Imediat, plamnii i se umplura de fum. La
zece metri de infern, n plina viteza, se izbi de un zid de caldura. Pielea de pe
fata l ustura si se mpletici napoi, ducndu-si mna streasina la ochi, si se prabusi p
e pardoseala de marmura. Se ridica si se repezi nainte, cu palmele ridicate n drep
tul fetei.
Dar imediat si dadu seama. Focul era prea puternic.
Se trase iarasi napoi si cerceta zidurile bisericii. "O tapiserie grea", si sp
use. "Daca as putea potoli..." Dar stia ca nu avea sa gaseasca nici o tapiserie.
"E o biserica baroca, Robert, nu un castel german! Gndeste-te!" Se forta sa-si nd
repte din nou privirea spre trupul atrnat.
Fumul si flacarile se zvrcoleau sub cupola. Cablurile atrnau din plafon, unde
fusesera trecute peste cte o roata de scripete, coborte apoi pna la niste tacheti d
e metal, de o parte si de cealalta a bisericii. Langdon privi unul dintre tachet
i. Era foarte sus pe perete, dar stia ca, daca ar ajunge la el si ar slabi legat
ura, cablul s-ar detensiona si omul ar fi proiectat dincolo de rug.
O limba de foc se nalta mai sus dect celelalte si se auzi un urlet de durere.
Pielea de pe picioarele batrnului ncepea sa se basice. Cardinalul era ars de viu.
Langdon fixa tachetul din ochi si se repezi spre el.

n spatele bisericii, Vittoria se agata de spatarul unei strane, ncercnd sa-si p

astreze controlul. Imaginea de sub cupola era oribila si se sili sa se uite n alt
a parte. "Fa ceva! Oare unde naiba era Olivetti? l vazuse deja pe Hassassin? l pri
nsese? Unde erau acum?" Vittoria facu un pas n fata ca sa-l ajute pe Langdon, dar
un zgomot o ncremeni locului.
Trosnetul flacarilor se ntetea cu fiecare clipa, dar pe fondul lui se mai auz
i un sunet. O vibratie metalica. n apropiere. Parea sa vina de la capatul stranel
or din stnga. Era un fel de zornait sec, ca soneria unui telefon, dar nfundat si a
spru. Zgomotul se auzea mai bine. Se opri si ncepu iar. O vibratie ce se relua.
Apropiindu-se de capatul navei, si dadu seama ca sunetul vine din podea, cumv
a chiar din locul unde se terminau stranele. n vreme ce nainta atenta, tinnd arma n
mna dreapta, realiza ca si n stnga avea ceva: telefonul mobil. Din cauza panicii ui
tase ca, afara, formase numarul lui Olivetti. Acum si aminti si si duse telefonul
la ureche. nca mai suna. Comandantul nu raspunse. Brusc, cu o spaima care crestea
mereu, Vittoria ntelese ce anume scotea sunetul acela nfundat. Mai facu un pas nai
nte, tremurnd.
Toata biserica paru sa i se cufunda sub picioare, cnd zari trupul lipsit de v
iata cazut pe podea. Nici un frisor de snge nu se scurgea din cadavrul acela. Nici
un semn de violenta nu se vedea pe el. Doar capul comandantului avea o pozitie
stranie...ntors la spate, rasucit cu 180 de grade. Vittoria si alunga din minte im
aginea trupului schingiuit al tatalui ei.
Telefonul prins la centura lui Olivetti era lipit de pardoseala, vibrnd iar s
i iar pe marmura rece. Vittoria si nchise propriul telefon si zbrnitul nceta. n linis
ea astfel creata, auzi nsa un alt sunet. O rasuflare undeva, n ntuneric, chiar n spa
tele ei.
Dadu sa se ntoarca, tinnd arma n mna, dar simti ca e deja prea trziu. O lama de f
oc i despica trupul, din teasta pna n talpi, cnd cotul asasinului o izbi n ceafa.
- Acum a mea esti, se auzi o voce.
Si se facu bezna n jurul ei.
***
De cealalta parte a bisericii, n stnga, Langdon se catara pe spatarul unei str
ane si se ntinse pe zid, ncercnd sa ajunga la tachet. Acesti tacheti erau frecvent n
tlniti n biserici, fiind plasati la naltimi mari. Langdon stia ca preotii foloseau
scari din lemn numite piuli pentru a ajunge la ele. Ucigasul folosise si el una p
entru a-si atrna victima. "Si atunci unde mama dracului e scara acum?!" Privi n jo
s, spre podea. Parca si amintea ca zarise o scara pe undeva. Dar unde? Dupa o cli
pa, inima i sari din piept. si adusese aminte. Se ntoarse spre foc. Scara era n vrful
gramezii de lemne, nghitita de flacari.

Cuprins de disperare, cerceta ntreaga biserica de acolo, de sus, cautnd ceva c

are sa-l ajute sa ajunga la tachet. n vreme ce privirile i alergau de colo-colo, a
vu o brusca revelatie.
"Unde naiba e Vittoria?" Disparuse. "S-o fi dus dupa ajutor?" O striga, dar
nu primi nici un raspuns. Si pe unde umbla Olivetti?
De sus izbucni un alt urlet de durere si profesorul ntelese ca era prea trziu.
si ridica ochii si, vaznd cum batrnul se chinuia deasupra flacarilor, n mintea lui
nu mai rmase dect un singur gnd. "Apa. Multa. Sa sting focul. Cel putin sa micsorez
flacarile."
- Am nevoie de apa, la naiba! striga n gura mare.
- Apa urmeaza, rasuna o voce din spatele bisericii.
Langdon se ntoarse, ct pe ce sa cada de pe strana.
Pe culoarul lateral, ndreptndu-se spre el, se apropia un fel de monstru ntuneca
t. Chiar si n lumina flacarilor, ochii lui sclipeau negri si arzatori. Langdon re
cunoscu arma din mna individului: era cea care statuse pna acum cteva minute n buzun
arul sacoului sau... cea pe care o luase Vittoria atunci cnd intrasera n biserica.
Valul de panica precipitata care l cuprinse era un amestec de spaime de mai m
ulte feluri. Primul sau gnd se ndrepta spre Vittoria. Ce-i facuse animalul asta? E
ste ranita? Sau mai rau? n aceeasi clipa, si dadu seama ca batrnul urla si mai tare
acum. Cardinalul era pe moarte. Nu mai putea sa-l ajute. Apoi, cnd Hassassin-ul
ridica arma spre pieptul lui, panica pe care o resimtea se ntoarse spre sine, iar
simturile i se ascutira. Reactiona instinctiv atunci cnd glontul porni. Sari atu
nci de pe strana si ateriza cu bratele ntinse spre marea de banci de dedesubt.
Cnd izbi lemnul, se lovi mai tare dect si nchipuise, rostogolindu-se imediat pe
podea. Marmura i amortiza caderea cu moliciunea otelului. Sunetul unor pasi se ap
ropie din dreapta. Langdon se ntoarse cu fata spre intrarea n biserica si ncepu sa
se trasca pe sub strane.
Sus, sub cupola, cardinalul Guidera ndura, constient, ultimele momente. Privi
nd n jos, spre trupul sau gol, si vazu pielea de pe picioare basicata. "Sunt n iad,
si spuse. Dumnezeule, de ce m-ai parasit?" Stia ca trebuie sa fie n iad fiindca s
e uita de sus n jos la
semnul nfierat pe pieptul lui, si totusi... ca printr-o vraja draceasca, aces
t cuvnt avea sens: Fire. "Foc"...

92
"Trei tururi de scrutin. Si nca n-avem papa."
n Capela Sixtina, cardinalul Mortati ncepu sa se roage ca Dumnezeu sa nfaptuias
ca o minune. "Trimite-ni-i pe cei patru!" Se ntrziase deja prea mult. Un singur ca
rdinal absent era ceva ce Mortati ar fi putut ntelege. Dar toti patru? Nu mai ave
au de ales. n aceste conditii, atingerea majoritatii de doua treimi ar fi fost po
sibila doar printr-o interventie divina.
Cnd ivarele usii exterioare ncepura sa scrtie, ntregul Colegiu al Cardinalilor se
rasuci de parca ar fi fost o singura fiinta. Mortati stia ca asta nu putea nsemn
a dect un singur lucru. Prin lege, usile capelei nu se deschideau dect din doua mo
tive: pentru a-i scoate pe cei foarte bolnavi sau pentru a permite intrarea card
inalilor ntrziati.
"I preferiti au sosit!"
Mortati si simti inima tresarind. Conclavul era salvat.
Dar cnd usa se deschise, suspinul general ce rasuna n toata capela nu era unul
de bucurie. Mortati ramase cu ochii atintiti, socat, vaznd persoana care intrase
. Pentru prima data n istorie, un camerlengo tocmai trecuse pragul sacru al concl
avului, dupa sigilarea usilor.

"Dar ce-o fi n mintea lui?!"

Sambelanul se apropie de altar si se ntoarse pentru a se adresa cardinalilor
uluiti.
- Signori, am asteptat ct de mult am putut. S-au petrecut nsa lucruri pe care
aveti dreptul sa le cunoasteti.

93

Langdon habar n-avea ncotro se ndrepta. Instinctul si reflexele erau singurele

care l ndrumau, ndepartndu-l de pericol. Coatele si genunchii i amortisera deja, tr
-se pe sub strane. Dar nu se oprea. De undeva, o voce i spuse s-o ia spre stnga. "
Daca ajungi n nava principala, o poti lua la fuga spre iesire." Stia nsa ca este i
mposibil. Un zid de flacari bloca nava principala! n vreme ce mintea lui nnebunita
cauta alte solutii, corpul sau continua sa se trasca orbeste. Zgomotul de pasi v
enea acum din dreapta.
Ceea ce se ntmpla l lua complet pe nepregatite. si nchipuise ca mai sunt nca vreo
trei metri de strane pna ce ajungea n fata bisericii, dar se nselase. Pe neasteptat
e, se pomeni fara "acoperisul" care-l protejase. Pentru o fractiune de secunda nc
remeni, pe jumatate expus n partea din fata a bisericii. n absida din stnga sa, ce
parea imensa din locul de unde o privea el, se nalta acea scuiptura pentru care v
enise, de fapt, aici. Uitase complet de ea. Extazul Sfintei Tereza parea un fel
de natura moarta pornografica... sfnta ntinsa pe spate, cu trupul ncordat de placer
e, cu gura deschisa ntr-un geamat surd, iar deasupra ei, ngerul cu lancea sa de fo
c.
Un glont exploda n strana de deasupra capului sau. si simti trupul ridicndu-se
si tsnind precum cel al unui atlet pe pista. mpins numai de adrenalina si aproape
inconstient de propriile actiuni, se pomeni fugind cocosat, cu capul ntre umeri,
spre dreapta. Gloantele rpaira n spatele lui si, nnebunit, se trnti pe pardoseala de
marmura, ncepnd iar sa se trasca incontrolabil, n viteza, pna cnd se izbi puternic d
bordura unei nise de pe zidul din dreapta.
Atunci o vazu. O gramajoara pe podea, n partea din spate a bisericii. Vittori
a! Picioarele goale i erau rasucite sub ea, dar lui i se paru ca nca respira. Nu m
ai avea vreme s-o ajute.
Aproape n aceeasi clipa, asasinul ocoli stranele din stnga si se napusti asupr
a lui. Langdon ntelese ca, probabil, acesta i e sfrsitul. Ucigasul ridica revolveru
l si profesorul facu unicul lucru care-i mai sta n puteri: se rostogoli peste bor
dura, n nisa. n aceeasi fractiune de secunda, coloanele din marmura ale balustrade
i explodasera ntr-o ploaie de gloante.
Ca un animal ncoltit, se tr ct mai departe, n nisa semicirculara. Deasupra sa, cu
lmea ironiei, se nalta un sarcofag. "Al meu, probabil." Chiar si dimensiunea pare
a potrivita. Era o scatola - o caseta de marmura mica si simpla, fara decoratiun
i si ornamente. Un mormnt ieftin. Sicriul era ridicat de pe podea si sprijinit pe
doua blocuri de marmura. Langdon privi spatiul ngust de dedesubt, ntrebndu-se daca
ar ncapea n el.
Pasii asasinului se apropiau. Neavnd alta solutie, Langdon si mpinse trupul pe
pardoseala, spre sarcofag. Prinznd cu forta suporturile de marmura, se facu una c
u podeaua si, tragnd din toate puterile, si ndesa jumatatea de sus a corpului sub s
arcofag. Arma bubui.
n acelasi moment, Langdon simti ceea ce nu mai simtise niciodata n viata lui..
. un glont care-i trecea pe lnga corp. Un suierat scurt, precum pocnetul unui bic
i, si glontul l rata cu un milimetru, nfigndu-se n marmura si strnind un nor de praf.
Cu sngele pulsndu-i salbatic n vine, si trase si restul corpului sub sarcofag, apoi
, miscndu-se pe pardoseala asemenea unui sarpe, ncerca sa iasa de cealalta parte a
sicriului. Drum nchis nsa.
Sedea acum fata-n fata cu peretele din spate al nisei. Nu mai avea nici o ndo
iala ca spatiul acesta ngust dintre sarcofag si zid urma sa fie mormntul sau. "Foa
rte curnd", si dadu el seama, zarind teava revolverului n deschiderea de sub sarcof
ag.

Hassassin-ul tinea arma paralel cu podeaua, ndreptata direct spre abdomenul l

ui.
Imposibil sa rateze.
O ultima zvcnire a instinctului sau de conservare l nsufleti. si rasuci corpul pn
a ce ajunse cu fata n jos, paralel cu sarcofagul, si presa ambele mini pe pardoseal
a si un ciob ramas n pielea lui din arhiva i se nfipse n palma. Ignornd durerea, apa
sa din toate puterile. Ca ntr-o flotare nereusita, si arcui spatele lipindu-l de s
icriu si si ridica abdomenul de la podea, exact n clipa n care arma se declansa. Si
mti valul de gloante trecnd pe sub el si pulveriznd travertinul poros de dincolo. n
chise ochii, se forta sa mentina aceeasi pozitie si se ruga ca suvoiul sa nceteze
.
Si nceta.
n locul rapaitului asurzitor se auzi sunetul rece si sec al ncarcatorului gol.
Langdon si deschise ochii ncet si se temu ca pleoapele sale vor face prea mult
zgomot. nabusindu-si durerea din oase si din muschi, ramase n aceeasi pozitie, ar
cuit ca o pisica. Aproape ca nu ndraznea sa respire. Asurzit de bubuitul armei, si
ciuli urechile si ncerca sa auda pasii asasinului ndepartndu-se. Liniste. si aminti
de Vittoria si si dori s-o poata ajuta.
Sunetul care urma i izbi timpanul ca un baros. Inuman. Un racnet gutural de s
fortare supraomeneasca.
Sarcofagul de deasupra lui ncepu brusc sa se ridice dintr-o parte. Langdon si
trnti din nou trupul pe podea, sutele de kilograme de marmura ndreptndu-se spre el.
Gravitatia se dovedi mai puternica dect frecarea si capacul sarcofagului aluneca
, lent, prabusindu-se n cele din urma pe pardoseala. Imediat o urma si sicriul, nc
epnd sa se desprinda de pe suporti si amenintnd sa se pravaleasca peste el, cu sus
ul n jos.
Langdon ntelese instantaneu ca ori va fi ngropat n spatiul ramas dedesubt, ori
va fi strivit de marginea sarcofagului. Instinctiv, si trase capul ntre umeri, si s
trnse picioarele ct mai mult sub el si si lipi bratele de trup. Apoi nchise ochii si
astepta inevitabila prabusire.
Zguduitura zglti pardoseala din temelii. Una din marginile sarcofagului cazu l
a doar ctiva milimetri de capul lui, cu un trosnet care facu sa-i clantane dintii
. Bratul lui drept parea nca intact, desi Langdon fusese sigur ca va fi strivit n
cadere. Deschise ochii si zari o raza de lumina. Marginea dreapta a sicriului nu
atinsese podeaua, fiind nca partial sprijinita pe suporturile de marmura. Chiar
deasupra capului sau nsa, parea sa se afle nsasi fata neagra a mortii.
Cadavrul din mormnt atrna privind drept spre el, trupul descompus ramnnd lipit d
e fundul mormntului, asa cum se ntmpla adesea cu cadavrele. Lesul pluti o clipa dea
supra lui, ca un ndragostit care ezita, si apoi, cu un prit gretos, se desprinse de
sicriu. Trupul cazu peste el ca ntr-o mbratisare finala si o ploaie de oase si de
praf putred i patrunse n gura, n nas si n ochi.
nainte de a putea schita el vreun gest, un brat patrunse prin deschiderea ram
asa sub sarcofag, bjbind printre oseminte ca un piton flamnd. Serpuind si pipaind,
dadu peste gtul lui Langdon. Degetele se nclestara. Langdon se zbatu sa scape din
clestele ce-i strivea laringele, dar mneca dreapta a sacoului i era prinsa sub mar
ginea sicriului. Avea un singur brat liber si, pentru el, batalia era deja pierd
uta.
si ndoi picioarele n putinul spatiu ramas liber, talpile lui cautnd baza sarcofa
gului. O gasira. Arcuindu-se, si lipi talpile de ea. Apoi, n vreme ce mna nclestata
pe gtul lui strngea din ce n ce mai tare, nchise ochii si-si ntinse picioarele printr
-o miscare brusca. Sarcofagul nclinat ncepu sa alunece, ncet, dar sigur.
Cu un scrsnet, masa de marmura cazu complet de pe suporturi si ateriza pe pod
ea. Marginea sicriului se prabusi peste bratul asasinului si atunci se auzi un u
rlet nabusit de durere. Degetele si slabira strnsoarea, zvcnind si contorsionndu-se.
Cnd ucigasul reusi sa-si elibereze bratul, sarcofagul cazu drept pe pardoseala, c
u o bufnitura rasunatoare.
ntuneric bezna. Din nou!
Si liniste.
Nu se mai auzea nimic de dincolo de sicriul rasturnat. Nu mai simtea nici o n
cercare de a patrunde pna la el. Nimic. Zacnd astfel n mijlocul mormanului de oase

sfarmate, Langdon ncerca sa alunge bezna ce-l nvaluia, gndindu-se la ea.

"Vittoria. Mai traiesti, oare?"
Daca ar fi stiut adevarul - oroarea care o astepta - si-ar fi dorit, de drag
ul ei, sa fie deja moarta.

94
n Capela Sixtina, alaturi de colegii sai nmarmuriti, cardinalul Mortati ncerca
sa nteleaga sensul cuvintelor pe care le auzea. n fata lor, luminat doar de flacar
ile sfesnicelor, sambelanul le dezvaluise o istorie despre ura si tradare care l
e nghetase sngele n vine. Le vorbise despre cardinali rapiti, despre cardinali nfier
ati si despre cardinali ucisi! Le povestise despre vechea Confrerie Illuminati un nume ce strnea spaime de mult uitate - despre renasterea ei si despre juramntu
l de razbunare pe care aceasta l facuse.
Cu durere n glas, sambelanul le spusese si despre otravirea fostului papa...
victima a acelorasi Illuminati. Iar n final, cu glas aproape soptit, le vorbise d
espre o noua arma letala, antimateria, care n mai putin de doua ore ameninta sa d
istruga ntreaga Cetate a Vaticanului.
Cnd sfrsi, Mortati avea impresia ca diavolul nsusi sorbise tot aerul din ncapere
. Nimeni nu se misca. Vorbele sambelanului pluteau nca n semiobscuritatea capelei.
Unicul sunet pe care batrnul cardinal l mai auzea acum era straniul zumzet al
unei camere de filmat, undeva n spate - o prezenta electronica pe care nici un co
nclav din istorie n-o mai suportase, dar pe care o solicitase il camerlengo. Spr
e profunda uluire a tuturor cardinalilor, sambelanul intrase n capela nsotit de do
i reporteri BBC - un barbat si o femeie - si anuntase ca acestia vor transmite d
eclaratia sa, n direct, ntregii lumi.
Acum, vorbind spre camera, il camerlengo facu un pas nainte. Vocea i era adnca,
rasunatoare.
- Confreriei Illuminati si lumii stiintifice vreau sa le spun un singur lucr
u: ati cstigat acest razboi.
O tacere deplina cuprinse ntreaga capela, chiar si n cele mai ndepartate coltur
i. Mortati putea auzi clar bubuitul disperat al propriei inimi.
- Roata s-a pus n miscare cu mult timp n urma, continua sambelanul. Victoria v
oastra era inevitabila. Niciodata ca pna acum acest lucru nu a fost att de vadit.
Stiinta este noul Dumnezeu.
"Ce tot spune el acolo?! se mira Mortati. Oare a nnebunit? Lumea ntreaga l ascu
lta!"
- Medicina, comunicatiile, electronica, astronautica, manipularile genetice.
.. acestea sunt miracolele despre care le povestim astazi copiilor nostri. Acest
ea sunt miracolele pe care le aducem ca o dovada ca stiinta ne da raspuns la ori
ce. Vechile istorisiri despre Imaculata Conceptiune, despre tufisuri n flacari si
mari care se despica nu mai sunt relevante. Dumnezeu e unul nvechit. Stiinta a cs
tigat batalia. Ne predam!
Un murmur de uimire si de deruta strabatu ntreaga capela.
- Dar victoria stiintei, adauga sambelanul cu o voce ca un tunet, ne costa p
e toti. Si ne costa scump. Tacere: Stiinta a usurat, ntr-adevar, suferintele cauz
ate de boli si de mizerie si ne-a oferit o sumedenie de masinarii pentru distrac
tia si confortul nostru, dar ne-a lasat o lume lipsita de minunea frumusetii. Ap
usurile de soare au fost reduse la frecvente si lungimi de unda. Complexitatea u
niversului a fost transpusa n ecuatii matematice. Ne-a fost distrus chiar si resp
ectul nostru de sine, ca fiinte umane. Stiinta afirma ca Pamntul si locuitorii sa
i nu sunt altceva dect un strop nesemnificativ n marele proiect universal. Un acci
dent cosmic. nsasi tehnologia care promite sa ne uneasca, tocmai ea ne desparte.
Fiecare individ se afla acum ntr-o interconexiune electronica cu ntregul glob si t
otusi ne simtim mai singuri ca niciodata. De pretutindeni ne asalteaza violenta,
agresivitatea, dezbinarea si tradarea. Scepticismul a devenit o virtute. Cinism
ul si nevoia de dovezi si certitudine nseamna azi gndire avansata. E de mirare dec
i ca oamenii se simt acum mai deprimati dect n orice alt moment al istoriei noastr

e? Mai are stiinta ceva sacru? Ea cauta raspunsuri disecnd pruncii nca nenscuti! Ba
chiar viseaza sa ne restruc-tureze pna si ADN-ul! Stiinta sfarma lumea lui Dumnez
eu n fragmente din ce n ce mai mici, din dorinta de a-i patrunde ntelesul... si tot
ce gaseste nu sunt dect alte ntrebari.
Mortati era impresionat. Il camerlengo avea acum un aer aproape hipnotic. Ge
sturile si vocea lui emanau o forta pe care batrnul cardinal n-o ntlnise niciodata
la altarul Capelei Sixtine:
- Stravechiul conflict dintre religie si stiinta a luat sfrsit. Ati cstigat. D
ar n-ati jucat cinstit. N-ati oferit raspunsurile dorite. Ati cstigat reorientnd s
ocietatea umana att de dramatic, nct adevaruri considerate altadata imuabile par as
tazi inaplicabile. Religia nu mai poate tine pasul cu voi. Dezvoltarea stiintifi
ca este exponentiala. Se hraneste din propria substanta, precum un virus. Fiecar
e descoperire deschide calea spre alte descoperiri. Omenirii i-au trebuit mii de
ani pentru a progresa de la roata la automobil, dar numai cteva decenii pentru a
trece de la aceasta la zborul spatial. Azi, progresul stiintific se masoara n sa
ptamni. Avanseaza orbeste, fara a putea fi controlat. Prapastia dintre noi se adnc
este tot mai mult si, cu ct religia ramne mai n urma, cu att oamenii se simt mai goi
, mai pustiiti din punct de vedere spiritual. Plngem si strigam n goana noastra de
a deslusi ntelesuri. Si, credeti-ma, strigam din toate puterile. Vedem OZN-uri,
comunicam cu mortii, vorbim cu spiritele, traim experiente de iesire din corp...
toate aceste excentricitati par stiintifice, dar sunt rusinos de irationale. El
e nu sunt dect strigatul disperat al sufletului nostru singur si chinuit, mutilat
de propria iluminare si de incapacitatea lui de a vedea un sens n orice altceva
dect n tehnologie.
Mortati se apleca n scaun, pentru a auzi mai bine. La fel ca el, ceilalti car
dinali si oamenii din lumea ntreaga sorbeau fiecare cuvnt de pe buzele acestui tnar
preot. n vocea sambelanului nu era nici urma de emfaza sau de sarcasm. Nu aminti
se niciodata de Biblie sau de Iisus. Folosea un limbaj modem, simplu si curat, c
a si cum vorbele ar fi curs chiar din gura Domnului, vorbea n termeni moderni...
pentru a transmite un mesaj vechi de cnd lumea. n acel moment, Mortati ntelese n par
te de ce fostul papa tinuse att de mult la acest tnar. ntr-o lume a apatiei, a cini
smului si a divinizarii tehnologiei, oamenii precum il camerlengo, realisti, sin
ceri si devotati, erau unica salvare a Bisericii.
Tonul sambelanului era mai ferm acum:
- Stiinta, spuneti voi, ne va salva. Stiinta, spun eu, ne-a distrus deja. nca
de pe vremea lui Galilei, Biserica a ncercat sa ncetineasca marsul triumfal al st
iintei, uneori cu mijloace gresite, dar ntotdeauna cu cele mai bune intentii. Chi
ar si asa, tentatia este prea mare pentru ca omul sa-i poata rezista. Priviti n j
urul vostru! Stiinta nu si-a respectat promisiunile. Fagaduielile de eficientiza
re si simplificare a vietii nu au adus dect haos si poluare. Am devenit o specie
dezbinata si violenta... care nainteaza rapid pe calea distrugerii.
Sambelanul facu o scurta pauza, apoi si atinti privirea intensa n camera:
- Cine este acest dumnezeu al stiintei? Cine este dumnezeul care le ofera co
piilor sai putere, dar nu si un cadru moral care sa-i nvete cum sa-si foloseasca
acea putere? Ce fel de dumnezeu da copilului sau focul, dar nu-l nvata care sunt
pericolele ce-l pndesc? Stiinta nu spune nimic despre ce-i bine si ce-i rau. Manu
alele de stiinta ne nvata cum sa producem o reactie nucleara, dar nu contin nici
un capitol n care sa se ntrebe daca aceasta e buna sau e rea. Stiintei deci i spun
acest lucru: Biserica a obosit. Am obosit ncercnd sa fim jalonul vostru. Ne-au sec
at resursele tot zbatndu-ne sa fim o voce a echilibrului n nesfrsita voastra cautar
e pentru a descoperi particule tot mai mici si profituri tot mai mari. Nu va ntre
bam acum de ce nu va controlati, ci cum ati putea-o face. Lumea voastra se misca
att de repede, nct daca va opriti chiar si pentru o secunda sa va gnditi la implica
tiile actiunilor voastre, un altul, mai eficient, va va depasi pe negndite. Asa c
a naintati mereu. Voi nmultiti armele de distrugere n masa, dar papa este cel care
strabate globul, implorndu-i pe liderii din lumea ntreaga sa le reduca. Voi clonat
i fiinte vii, dar Biserica este cea care va reaminteste sa tineti seama de impli
catiile morale ale actiunilor voastre. Voi i ncurajati pe oameni sa comunice prin
telefoane, monitoare si computere, dar Biserica este cea care si deschide portile
si ne aminteste sa ne apropiem unii de altii, asa cum ne-a fost dat. Ati ajuns

chiar sa ucideti prunci nca nenascuti, n numele cercetarilor menite sa salveze alt
e vieti. Si iarasi, Biserica este cea care va atrage atentia asupra nebuniei ace
stui rationament. Si n tot acest timp, voi declarati ca Biserica e ignoranta. Dar
cine e, de fapt, ignorantul? Cel care nu poate defini fulgerul ori cel care nui respecta forta cutremuratoare? Biserica si deschide bratele catre voi. Catre fi
ecare om n parte. Si totusi, cu ct noi ne apropiem mai mult, cu att ne respingeti m
ai tare. "Aratati-ne o dovada ca Dumnezeu exista" ne cereti voi. Priviti spre ce
ruri cu telescoapele voastre, va zic eu, si spuneti-mi cum ar fi posibil sa nu e
xiste un Dumnezeu!
n ochii sambelanului aparusera acum lacrimi:
- Ne ntrebati cum arata Dumnezeu. Eu va ntreb: de unde a aparut aceasta curioz
itate? Raspunsul este acelasi la ambele ntrebari: nu-L vedeti pe Dumnezeu n stiint
a voastra? Cum de nu-L vedeti?! Sustineti ca o variatie infima a fortei gravitat
ionale sau a greutatii unui atom ar fi fost suficienta pentru a transforma Unive
rsul nostru magnific ntr-un haos lipsit de viata, si totusi nu Vedeti mna Domnului
n asta? Este, ntr-adevar, mai usor de crezut ca am tras singura carte norocoasa d
intr-un pachet de miliarde posibile? Am devenit att de morti spiritual, nct suntem
dispusi mai degraba sa credem ntr-o utopie matematica, dect
ntr-o putere mai presus de noi? Indiferent daca voi credeti sau nu n Dumnezeu,
continua il camerlengo, un lucru trebuie sa-l stiti: cnd noi, ca specie, vom ren
unta sa mai credem ntr-o putere mai mare dect cea a noastra, vom renunta si la sim
tul responsabilitatii. Credinta... orice credinta... ne aminteste mereu ca mai e
ceva ce nu ntelegem, ceva fata de care suntem raspunzatori... Avnd credinta, deve
nim responsabili fata de ceilalti, fata de noi nsine si fata de un adevar mai nalt
dect noi. Religia are metehnele ei, dar numai fiindca si omul le are pe ale sale
. Daca si restul omenirii ar vedea Biserica asa cum o vad eu... privind dincolo
de ziduri si de ritualuri... ar vedea un miracol modern... o fraternitate a unor
suflete simple si imperfecte, care nu vor sa fie dect o voce a compasiunii ntr-o
lume ce si-a pierdut controlul.
Il camerlengo arata spre Colegiul Cardinalilor si, instinctiv, femeia de la
BBC i urma directia minii cu camera.
- Suntem noi nvechiti? ntreba sambelanul. Sunt oamenii acestia niste dinozauri
? Sau eu? Mai are lumea cu adevarat nevoie de un glas care sa ia partea celor sa
raci, slabi si oprimati, ori a copiilor nca nenascuti? Avem ntr-adevar nevoie de s
uflete ca acestea care, desi imperfecte, si petrec ntreaga viata implorndu-ne pe fi
ecare dintre noi sa nu ne pierdem jaloanele de moralitate si sa nu ne ratacim?
Mortati si dadu seama ca sambelanul - involuntar sau nu - facuse o miscare st
ralucita. Aratnd spre cardinali, personifica Biserica. Vaticanul nu era doar o si
mpla cladire, ci nsemna oameni - oameni ca acest tnar preot, care si traiau ntreaga
viata n slujba binelui.
- n seara aceasta, am ajuns pe marginea abisului, continua el. Nimeni nu-si m
ai poate permite sa fie nepasator. Indiferent ca numiti acest rau - Satan, corup
tie sau imoralitate... forta sa ntunecata e vie si creste cu fiecare zi. N-o igno
rati!
Vocea sambelanului se transforma ntr-o soapta si camera focaliza pe chipul lu
i:
- Desi puternica, aceasta forta nu e invincibila. Binele poate nvinge. Ascult
ati-va inima! Ascultati-L pe Dumnezeu! mpreuna ne putem ndeparta de abis.
Mortati ntelegea acum. Motivul i devenise clar: conclavul fusese ntrerupt, dar
asta era singura cale. Un strigat de ajutor, dramatic si disperat. Sambelanul se
adresa att prietenilor ct si dusmanilor, ndemnndu-i pe toti sa vada lumina si sa op
reasca aceasta nebunie. n mod sigur, cineva dintre cei care-l ascultau avea sa nte
leaga irationalitatea acestui complot si avea sa ia pozitie.
Il camerlengo ngenunche n fata altarului:
- Sa ne rugam mpreuna!
Cardinalii cazusera cu totii n genunchi, pentru a rosti rugaciunea. Afara, n P
iazza San Pietro si pretutindeni n lume, omenirea ntreaga ngenunche o data cu ei.

95
Hassassin-ul si puse trofeul inconstient n partea din spate a camionetei si za
bovi o clipa admirnd trupul nemiscat. Femeia nu era asa de frumoasa ca acelea pe
care le cumpara el, dar avea o forta animalica, vie, care-l excita. Usor asudat,
corpul ei iradia luminozitate si mirosea a mosc.
n vreme ce-si savura premiul, nu lua n seama pulsatia neobisnuita din brat. Ra
na provocata de caderea sarcofagului, desi dureroasa, era nesemnificativa... mer
ita pe deplin compensatia pe care o avea acum n fata ochilor. Oricum, era consola
t stiind ca americanul care i provocase aceasta rana era mort deja, probabil.
Privindu-si prizioniera lesinata, Hassassin-ul si imagina ce avea sa-i aduca
viitorul apropiat. si strecura o palma pe sub bluza ei. Snii aveau o forma perfect
a sub sutien. "Da, surse el. Meriti atta efort." nfrnndu-si pofta de a se napusti asu
pra ei acolo, pe loc, nchise portiera si demara n noapte.
Nu avea motive sa anunte presa despre aceasta crima... flacarile o vor face n
locul lui.
***
La CERN, Sylvie ascultase mpietrita discursul sambelanului. Niciodata n viata
nu se simtise att de mndra de a fi catolica si att de rusinata fiindca lucra pentru
CERN. Parasind aripa recreationala, observa ca n fiecare salon domnea o atmosfer
a de sumbra nedumerire. Cnd ajunse n biroul lui Kohler, toate cele sapte linii tel
efonice sunau. Solicitarile din partea presei nu erau niciodata directionate spr
e biroul directorului, asa ca toate aceste apeluri nu puteau nsemna dect un singur
lucru.
Geld. Bani.
Noua tehnologie de creare a antimateriei strnise deja interesul.
n interiorul Vaticanului, Gunther Glick zburda pe urmele sambelanului, care p
arasise Capela Sixtina. mpreuna cu Macri, tocmai ncheiase transmisiunea vietii lui
. Si ce mai transmisiune! Il camerlengo fusese extraordinar.
Pe culoar, preotul se ntoarse spre Glick si Macri:
- Am cerut Garzii Elvetiene sa va ofere cteva fotografii - ale cardinalilor nf
ierati si ale Sfintiei Sale. Trebuie sa va previn ca imaginile nu sunt deloc pla
cute. Arsuri nfioratoare. Limba nnegrita. Dar as vrea sa le difuzati ca sa le poat
a vedea lumea ntreaga.
Glick si spuse ca la Vatican Craciunul venise mai devreme si cu daruri incred
ibile! "Chiar vrea ca eu sa difuzez pe post, n exclusivitate, o fotografie a fost
ului papa?"
- Sunteti sigur? ntreba, ncercnd pe ct posibil sa-si ascunda entuziasmul.
Sambelanul ncuviinta:
- Garda Elvetiana va va oferi, de asemenea, imagini video n direct ale contei
nerului cu antimaterie.
Glick se holba, nevenindu-i sa creada: "Craciunul! Craciunul!"
- Illuminati vor afla curnd, declara preotul, ca au supralicitat din cale-afa
ra.

96
Ca o tema recurenta a unei simfonii diabolice, bezna sufocanta revenise.
"Fara lumina. Fara aer. Fara iesire."
Blocat sub sarcofagul rasturnat, Langdon si simti mintea ratacind periculos p
e marginea abisului. ncercnd sa-si ndrepte gndurile spre orice altceva dect spre spat
iul nchis care-l strngea ca ntr-o menghina, se stradui sa se concentreze asupra unu
i proces logic... matematica, muzica, orice. Dar nici un gnd linistitor nu parea
a avea loc n mintea sa. "Nu ma pot misca! N-am aer!"

Reusise sa-si elibereze mneca sacoului n momentul cnd cazuse sicriul, asa ca ac
um avea bratele libere. Chiar si asa nsa, desi mpingea ct putea de tare n "plafonul"
carcerii sale, nu se clintea deloc. Chiar daca era bizar, si dorea ca mneca sa-i
fie nca prinsa dedesubt. "Macar ar fi ramas putin loc prin care sa patrunda aer!"
n ncercarea zadarnica de a mpinge capacul sarcofagului de deasupra, mneca stnga
i se ridica, scotnd la iveala licarirea slaba a unui vechi prieten. Mickey. Figur
a verzuie a soricelului parea ca rde de el.
Privi n toate partile, n cautarea unei raze de lumina ct de slabe, dar marginea
sarcofagului se asezase perfect pe podea. "Ai naibii perfectionisti italieni!",
blestema, ncarcerat acum de aceeasi maiestrie artistica pe care totdeauna o vene
rase... muchii impecabile, paralele perfecte si, desigur, cea mai solida si mai
rezistenta marmura de Carrara.
Precizia poate fi sufocanta uneori.
- Dar ridica-te odata! striga cu glas tare, mpingnd si mai tare prin gramada d
e oase frnte.
Sicriul paru ca se misca usor. si nclesta dintii si mpinse din nou. Simtea sarc
ofagul greu ca un bolovan urias, dar de aceasta data chiar se ridica vreo jumata
te de centimetru. O palida licarire de lumina se zari afara, apoi marmura cazu na
poi. Langdon zacu gfind cteva clipe n ntuneric. ncerca sa-si foloseasca picioarele pe
tru a ridica sarcofagul, asa cum facuse cnd l atacase asasinul, dar acum, ca blocu
l de marmura se asezase drept pe pardoseala, nu avea loc nici macar sa-si ntinda
genunchii. Spaima cauzata de claustrofobie ncepu sa puna stapnire pe el; i se pare
a ca sicriul se strnge n jurul lui cu fiecare clipa. Amenintat de delir, ncerca sa
alunge gndurile si impresiile cutremuratoare, pentru a-si pastra o urma de ratiun
e.
- Sarcofag, spuse el cu voce tare, pe un ton ct mai profesoral. Dar chiar si
eruditia parea sa-i fie mpotriva astazi. "Cuvntul sarcofag deriva din termenii ele
ni sarx, care nseamna "carne", si "phagein", "a mnca". Sunt captiv ntr-o cutie meni
ta, literal, sa "mannce carne"."
Imaginea carnii desprinse de pe oase nu facea dect sa-i aminteasca faptul ca
zacea printre ramasitele unui trup omenesc. Brusc i se facu greata. Dar i veni si
o idee.
Orbecaind n jur, gasi o bucata mai mare de os. O coasta, poate. Dar ce import
anta mai avea?! Tot ce voia era o mica pana, un ic. Daca ar mai fi putut ridica
o data sicriul ct de putin, mpingnd repede bucata de os dedesubt, poate ca ar avea
suficient aer...
Fixnd capatul strivit al osului n locul dintre sarcofag si podea, ncerca sa mpin
ga cu mna cealalta. Nici o miscare. Nici macar usoara. nca o data. Pentru o clipa,
sicriul paru ca tremura usor, dar att.
Duhoarea fetida si lipsa oxigenului l secatuiau rapid de puteri si si dadu sea
ma ca nu mai avea forta dect pentru o singura ncercare. n plus, stia ca i vor trebui
ambele mini libere.
Aseza din nou capatul osului perpendicular pe muchia sarcofagului si, ntorcndu
-se putin, l fixa n loc cu umarul. Atent sa nu-l miste, si puse palmele pe fundul s
icriului. Senzatia pe care i-o dadea blocul de marmura lipit aproape de trupul l
ui l nnebuni din nou. Pentru a doua oara ntr-o singura zi, era blocat fara aer. Icn
ind cu putere, mpinse cu toata forta n sus, cu o miscare exploziva. Sarcofagul se
ridica de la podea pentru o frntura de secunda. Suficient nsa. mpins de umarul sau,
fragmentul de os patrunse n minusculul spatiu liber astfel creat. Cnd masa de mar
mura cazu la loc, osul se frnse. Totusi, de aceasta data, ntre sicriu si pardoseal
a ramasese putin loc. O raza slaba de lumina patrundea pe sub marginea lui.
Vlaguit, Langdon si lasa bratele n jos. Spera ca gheara care-i strngea gtul sa d
ispara si astepta, dar parea ca l strnge din ce n ce mai tare. Aerul ce venea de af
ara era insesizabil. Sa fie oare suficient pentru a-l tine n viata? Pentru ct timp
? Daca si-ar pierde cunostinta, cine si va da seama ca el se afla acolo, dedesubt
?
Facu un efort sa-si ridice din nou bratul si sa vada ct e ceasul: 22.12. Cu d
egete tremurnd, bjbi n jurul cadranului, ntr-o ultima si disperata ncercare. Rasuci u
ax si apasa un butonas.
Apoi, n timp ce zacea stors de puteri si simtea cum zidurile de marmura se st

rng n jurul lui, de neoprit, vechile spaime l coplesira. ncerca sa-si imagineze, ca
de attea ori nainte, ca se afla pe un cmp ntins, n aer liber. nchipuirea nu-i era ns
e nici un ajutor. Cosmarul care-l bntuia nca din copilarie puse din nou stapnire pe
el...
"Florile de aici sunt ca niste picturi!" si spuse copilul, alergnd pe pajistea
nverzita. Ce bine ar fi fost daca ar fi venit si patrintii lui! Dar ei erau ocup
ati sa ridice cortul.
- Sa nu te duci prea departe! i strigase mama.
El se prefacuse nsa ca n-a auzit-o si o luase la fuga prin padurice.
Acum, pe aceasta pajiste minunata, ajunse n dreptul unei gramezi de pietre. "
Probabil ca era fundatia vreunei cabane stravechi", si spuse el. Oricum, nu avea
de gnd sa se apropie. Stia ca nu are voie. n plus, privirea i fusese atrasa de altc
eva: un fir delicat de papucul-doamnei - cea mai frumoasa si cea mai rara floare
din New Hampshire. Pna acum nu mai vazuse asa ceva dect n carti.
Curios, se apropie si se aseza n genunchi lnga floare. Sub el, pamntul parea um
ed si moale. Planta gasise deci un loc foarte fertil; crestea dintr-o bucata de
lemn putred.
Entuziasmat de gndul ca-si va putea lua nou-gasita comoara acasa, copilul se
apleca, ntinznd mna spre tulpina firava.
Dar nu mai reusi s-o apuce.
Cu un trosnet sec, solul ceda.
n cele trei secunde terifiante de cadere, copilul ntelese ca avea sa moara. Pr
abusindu-se ca un bolovan, si pregati trupul pentru impactul nimicitor. Dar cnd ac
esta se produse, nu simti nici o durere. Doar moliciune.
Si ceva rece.
Atinse oglinda adnca a apei la nceput cu capul si apoi se cufunda ntr-un ntuneri
c de smoala, ngust. Zbatndu-se si dnd din mini nebuneste, pipai peretii verticali ce
se nchideau n jurul lui. Cumva, probabil din instinct, se rasuci mproscnd si scuipnd
, si ajunse la suprafata.
Lumina.
Foarte slaba. Deasupra. La kilometri departare, asa parea.
Bratele lui se agitau prin apa si bjbiau pe zidul ce-l nconjura, cautnd ceva de
care sa se prinda. Numai piatra neteda. Cazuse ntr-un put abandonat. Striga dupa
ajutor, dar nu-i raspunse dect ecoul. Apoi strigase, iar si iar. Deasupra lui, pu
nctul de lumina palea ncet.
Se nsera.
Timpul parea ca nu mai curge firesc n ntuneric. Trupul ncepu sa-i amorteasca, d
ar continua sa loveasca apa cu bratele, sa strige si sa plnga. l chinuia spaima ca
peretii de piatra ai putului se strng jurul lui, ngropndu-l de viu. Muschii i ardea
u, extenuati. De cteva ori avu impresia ca aude voci. Striga iar, dar glasul i era
slab acum... aproape neauzit... ca ntr-un vis.
O data cu lasarea noptii, putul parea sa se adnceasca. Peretii se apropiau to
t mai mult de capul lui. ngrozit, copilul i mpinse cu bratele. Fiindca era istovit,
ar fi vrut sa renunte. nsa apa l tinea la suprafata, alinndu-i spaima arzatoare si
amortindu-i simturile.
Cnd sosi echipa de salvare, l gasi aproape inconstient. Statuse n apa vreme de
cinci ore. Doua zile mai trziu, ziarul Boston Globe publicase pe prima pagina un
articol cu titlul "Micul notator a rezistat".

97
Hassassin-ul zmbi cnd camioneta sa trecu dincolo de poarta masivei cladiri de
piatra ce strajuia malul Tibrului. Opri, cobor, si lua premiul n brate si se repezi
prin tunel, multumit ca povara lui era zvelta si usoara.
Ajunse la usa.
"Biserica Iluminarii. Vechea sala de reuniuni a Conferiei Illuminati. Cine s

i-ar fi nchipuit ca aici se afla?!"

Intra si o aseza pe un divan. i ntoarse minile la spate si-i lega picioarele. S
tia ca trebuie sa mai astepte pna ce se va putea bucura de prada sa; mai avea de n
deplinit o ultima misiune. Apa.
Si totusi, si putea permite o clipa de placere. ngenunche alaturi de ea si-i mn
gie coapsa. Pielea i era neteda si calda. Mai sus. Degetele lui brune patrunsera p
e sub marginea sortului. Mai sus.
Se opri. "Rabdare, si spuse excitat. Mai ai nca de lucru."
Iesi pentru cteva momente pe balconul de piatra. Adierea noptii l racori si-i
potoli ardoarea. Jos, n departare, apele Tibrului curgeau nvolburate. si ndrepta och
ii spre cupola ce se nalta n Piazza San Pietro, la un kilometru departare, nvaluita
n lumina zecilor de reflectoare ale presei.
- Ultimele tale clipe, spuse cu voce tare, amintindu-si miile de musulmani m
acelariti n vremea cruciadelor. La miezul noptii ai sa-ti ntlnesti creatorul!
n spatele lui, pe divan, femeia se misca. Hassassin-ul se ntoarse. Poate ca ar
trebui s-o lase sa-si revina. Teroarea ntiparita n ochii femeilor era pentru el s
upremul afrodiziac.
Era mai bine sa fie prudent. Era preferabil ca ea sa ramna inconstienta ct tim
p lipsea el. Desi era legata si n-avea cum sa scape, Hassassin-ul nu voia ca, la
ntoarcere, sa-si gaseasca prada extenuata, dupa ncercari zadarnice de a evada. "V
reau sa-ti pastrezi fortele... pentru mine."
i ridica usor capul si pipai n mica adncitura de la ceafa. Era acolo, pe meridi
anul energetic, un punct pe care-l folosise de nenumarate ori. l gasi si, cu o fo
rta strivitoare, si mpinse degetul n cartilaj, pna ce-l simti cednd usor. Trupul feme
ii se destinse instantaneu. "Douazeci de minute", si spuse. Sublima ncununare a un
ei zile perfecte. Dupa ce-l va fi slujit ndeajuns si va fi murit facnd-o, el va ie
si pe balcon si va admira focurile de artificii ale Vaticanului, n noapte.
Lasndu-si prada inconstienta pe divan, cobor scarile si patrunse ntr-o temnita
luminata de cteva torte. Ultima misiune. Se apropie de masa si se pleca n fata sac
relor forme din metal lasate acolo pentru el.
Apa. Ultima.
Desprinse o faclie de pe perete, asa cum mai facuse de trei ori nainte, si nci
nse metalul. Cnd forma ajunse la incandescenta, o prinse de mner si porni spre ult
ima celula.
nauntru, un barbat astepta n tacere. Singur si batrn.
- Cardinale Baggia, suiera Hassassin-ul. Ti-ai spus ultima rugaciune?
Ochii italianului l privira neclintiti, fara teama:
- M-am rugat doar pentru sufletul tau.

98
Cei sase pompieri chemati pentru incendiul din Biserica Santa Maria della Vi
ttoria stinsesera focul cu jeturi de gaz Halon. Apa era mai ieftina, dar ar fi d
istrus frescele si Vaticanul le platea pompierilor romani o suma considerabila p
entru a asigura un serviciu rapid si de calitate, n toate cladirile aflate sub pa
tronajul sau.
Prin nsasi natura muncii lor, pompierii se confruntau aproape zilnic cu trage
dia, dar executia din aceasta biserica avea sa le ramna mult timp ntiparita n memor
ie. Un amestec de crucificare, spnzurare si ardere pe rug, scena parea desprinsa
dintr-un monstruos cosmar gotic.
Din nefericire, ca de fiecare data, presa ajunsese la fata locului naintea lo
r si luase o sumedenie de imagini, nainte de a fi ndepartata. Cnd pompierii izbutir
a sa coboare victima si s-o aseze pe podea, nimeni nu mai avu nici o ndoiala cu p
rivire la identitatea ei.
- Cardinale Guidera, sopti cineva. Di Barcelona.
Batrnul era gol. Partea inferioara a corpului avea o culoare neagra-purpurie,
iar din pielea crapata a coapselor sale se scurgeau firisoare de snge. La glezne
se vedeau oasele iesite n afara. Un pompier vomita. Altul iesi n fuga din biseric

a pentru a respira aer proaspat.

Culmea ororii era nsa simbolul nfierat pe pieptul cardinalului. Seful de echip
a se roti n jurul cadavrului, nmarmurit. "Lavoro del diavolo, si spuse. "Opera diav
olului." Si omul se nchina pentru prima data din copilarie.
- Un' altro corpo! striga cineva.
Unul dintre pompieri gasise nca un cadavru.
Seful de echipa l recunoscu imediat. Austerul comandant al Garzii Elvetiene f
usese un om prea putin agreat de reprezentantii oficialitatilor.
Seful ncerca sa sune la Vatican, dar acolo toate liniile erau ocupate. Oricum
, nu mai conta. Garda Elvetiana avea sa afle vestea de la televizor, n numai cteva
minute.
n vreme ce analizau locul, evalund pagubele si ncercnd sa-si dea seama ce se pet
recuse, seful de echipa vazu ca una dintre nisele laterale era ciuruita de gloan
te. Un sicriu se rstur-nase de pe suportul lui si cazuse cu susul n jos, probabil n
urma unei lupte. O gramada de stricaciuni. "Oricum, e treaba politiei si a Sfntu
lui Scaun", si spuse, ntorcndu-se pentru a iesi din nisa.
n aceeasi clipa nsa, se opri. De sub sarcofag se auzea ceva. Un sunet pe care
nici un pompier nu-si doreste sa-l auda vreodata.
- Bomba! striga n gura mare. Tutti fuori!
Cnd echipa de genisti ridica sarcofagul, sursa piuitului electronic deveni cl
ara pentru toata lumea. Oamenii ramasera cu ochii pironiti la ea, nevenindu-le s
a creada.
- Medico! urla unul dintre ei n cele din urma. Medico!

99
- Vreun semn de la Olivetti? ntreba sambelanul, n timp ce se ntorcea, escortat
de Rocher, de la Capela Sixtina.
- Nu, signore. Mi-e teama ca s-a ntmplat ceva grav.
Cnd ajunsera napoi n biroul papei, preotul i spuse pe un ton grav:
- Capitane, eu nu mai pot face nimic aici, n seara aceasta. Mi-e teama ca dej
a am facut prea multe. Ma duc sa ma rog. As vrea sa nu fiu deranjat. De-acum tot
ul se afla n minile Domnului.
- Da, signore.
- Ora e naintata, capitane. Gasiti conteinerul acela!
- Cautarile noastre continua. Arma se dovedeste nsa a fi bine ascunsa.
Sambelanul facu un gest cu mna, ca si cum nu voia sau nu putea sa se gndeasca
la acest lucru.
- Da. Fix la ora 23.15, daca biserica va mai fi nca n pericol, vreau sa-i evac
uati pe cardinali. Soarta lor se afla n minile dumitale. Un singur lucru ti cer. La
sa-i sa paraseasca acest loc cu demnitate. Lasa-i sa iasa n Piazza San Pietro si
sa se alature oamenilor de acolo. Nu vreau ca ultima imagine a acestei Biserici
sa fie cea a unui sir de batrnei speriati, furisndu-se pe usa din dos.
- Foarte bine, signore. Dar dumneavoastra? Sa vin sa va iau tot la 23.15?
- Nu va fi nevoie.
- Signore?
- Voi pleca atunci cnd mi va spune Domnul.
Rocher se ntreba daca nu cumva il camerlengo intentiona sa se scufunde o data
cu vasul sau.
Sambelanul deschise usa si intra n biroul papal:
- De fapt, spuse el ntorcndu-se spre capitan, ar mai fi nca ceva.
- Signore?
- Pare a fi cam rece aici, n birou. M-a luat frigul.
- ncalzirea electrica nu mai functioneaza. Permiteti-mi sa aprind focul n semi
neu.
Preotul i surse, obosit:
- ti multumesc. ti multumesc foarte mult.

***
Rocher iesi, lasndu-i pe sambelanul care se ruga la lumina focului din semine
u, n fata unei statui micute a Sfintei Fecioare. Era o priveliste stranie. O umbr
a ntunecata, ngenuncheata pe fondul licaririlor rosietice.
n vreme ce strabatea culoarul, vazu un soldat care se apropia n fuga. Chiar n l
umina palida a sfesnicelor, l recunoscu. Locotenentul Chartrand. Tnar, energic si
plin de zel.
- Domnule capitan, striga el, agitnd n mna un telefon celular. Cred ca discursu
l sambelanului a dat roade. A sunat cineva care spune ca detine informatii utile
pentru noi. A telefonat pe una dintre liniile private ale Vaticanului. N-am ide
e de unde a facut rost de numar.
Rocher se opri:
- Poftim?
- Nu vorbeste dect cu ofiterul cel mai nalt n grad.
- Vreo veste de la Olivetti?
- Nu, domnule.
Capitanul lua telefonul:
- Sunt capitanul Rocher. Eu sunt ofiterul superior aici.
- Rocher, rosti vocea de la celalalt capat. ti voi explica cine sunt. Apoi ti
voi spune ce ai de facut mai departe.
Cnd celalalt ispravi de vorbit si nchise, Rocher ramase o clipa mpietrit. Acum
stia de la cine primeste ordine.
La CERN, Sylvie Baudeloque, secretara lui Maximilian Kohler se straduia sa f
aca fata avalansei de cereri care soseau nencetat la biroul directorului.
Cnd telefonul personal al sefului ei ncepu sa sune, secretara tresari. Nimeni
nu avea acel numar.
- Da, spuse ea ridicnd receptorul.
- Doamna Baudeloque? Sunt Kohler. Ia legatura cu pilotul meu! Avionul sa fie
pregatit n cinci minute.

100
Robert Langdon nu avea idee unde se afla si ct timp zacuse inconstient atunci
cnd deschise ochii si vazu cupola cu fresce baroce de deasupra lui. Sub ea se nvrt
eau valatuci de fum. Ceva i acoperea gura. O masca de oxigen. Si-o smulse de pe f
ata. n aer plutea un miros groaznic, ca de carne arsa.
Capul i vuia si Langdon se crispa de durere. ncerca sa se ridice. Un barbat mbr
acat n alb era ngenuncheat lnga el.
- Riposati! i spuse acesta si-i apasa usor umerii pentru a-l culca la loc. So
no il paramdico.
Se conforma, simtind cum capul i se nvrte aidoma valatucilor de fum. "Ce naiba
se ntmplase?" Fiori vagi de panica i reveneau lent n minte.
- Srcio salvatore, adauga medicul. Soarecele... salvator.
Tot nu pricepea nimic. "Ce soarece salvator?"
Omul arata spre ceasul cu Mickey Mouse de la ncheietura lui. Brusc, ncepu sa s
e lumineze. si aminti ca-l pusese sa sune. Privind absent cadranul ceasului, Lang
don observa si ora: 22.28.
Sari n capul oaselor.
Dintr-o data, si amintise totul.
Langdon sedea lnga altarul principal, alaturi de ctiva pompieri. Oamenii l bomb
ardau cu ntrebari, dar el abia i asculta. Avea propriile ntrebari. Simtea dureri n t
ot trupul, dar stia ca trebuie sa actioneze imediat.
Un pompier se apropie, venind din celalalt capat al bisericii:

- Am verificat nca o data, domnule. Nu am gasit dect doua cadavre: cardinalul

Guidera si comandantul Garzii Elvetiene. Nu e nici o femeie aici.
- Grazie, raspunse Langdon, nestiind daca ar trebui sa se simta usurat sau ng
rozit.
si amintea ca o vazuse pe Vittoria zacnd inconstienta pe podea. Si disparuse.
Singura explicatie posibila nu era ctusi de putin linistitoare. Ucigasul nu-si as
cunsese intentiile cnd vorbisera la telefon. "O femeie de spirit. Sunt excitat. P
oate ca, nainte de finele acestei nopti, te voi gasi eu. Iar cnd te voi gasi..."
Profesorul privi n preajma:
- Unde sunt cei din Garda Elvetiana?
- N-am reusit nca sa luam legatura cu ei. Telefoanele de la Vatican nu functi
oneaza.
Se simtea singur si coplesit. Olivetti era mort. Cardinalul pierise si el. V
ittoria disparuse. O jumatate de ora din viata lui era pierduta n neant.
Afara se auzea zumzetul presei. Probabil ca imaginile cu moartea cumplita a
celui de-al treilea cardinal aveau sa fie difuzate foarte curnd, daca nu cumva fu
sesera deja. Profesorul nu putea dect sa spere ca sambelanul trecuse la actiune.
"Evacueaza naibii Vaticanul! Destul cu joaca! Am pierdut lupta!"
Brusc, si dadu seama ca toate lucrurile care-l nsufletisera pna acum - salvarea
Vaticanului, eliberarea celor patru cardinali, confruntarea cu confreria pe car
e o studiase attia ani - toate aceste lucruri i se stersesera din minte. Lupta er
a pierduta. Un nou impuls se nascuse acum n el. Simplu. Limpede. Instinctiv.
Gaseste-o pe Vittoria!
n suflet simtea un gol neasteptat. Auzise adesea ca situatiile-limita, de via
ta si de moarte, puteau uni doi oameni mai puternic dect ar fi facut-o decenii ntr
egi de convietuire. Acum era convins de acest lucru. Absenta Vittoriei i strnise u
n sentiment pe care nu-l mai ncercase de multi ani. Singuratate. Durerea din sufl
et l facea mai puternic.
si alunga din minte orice alt gnd si ncerca sa se concentreze. Se ruga ca Hassa
ssin-ul sa puna datoria naintea placerii; altfel, stia ca ar fi fost prea trziu. "
Ba nu, si spuse, ai suficient timp." Rapitorul Vittoriei mai avea nca de lucru. Tr
ebuia sa mai iasa o data la suprafata nainte de a disparea pentru totdeauna.
"Ultimul altar al stiintei." Ucigasul mai avea o ultima misiune de ndeplinit.
"Pamnt. Aer. Foc. Apa."
Se uita din nou la ceas. Treizeci de minute. Se ridica si se apropie de Exta
zul Sfintei Tereza. De data aceasta, privind sculptura lui Bernini, stia exact c
e anume cauta.
"Si ngerii te-ndrume n cautarea ce ti-ai pus n gnd..."
Deasupra sfintei, pe fundalul unor flacari aurite, se nalta un nger, cu lancea
sa de foc. Langdon urmari cu privirea directia acesteia, spre partea din dreapt
a a bisericii, pna la zid. Cerceta locul, dar nu se afla nimic acolo. Fireste, tr
ebuia sa caute ceva aflat departe, dincolo de ziduri, undeva, n Roma. Se ntoarse s
i i se adresa sefului pompierilor, cu o hotarre noua n glas:
- Ce directie este aceasta?
- Ce directie? replica omul, nedumerit. Nu stiu... vest, probabil.
- Si ce biserici se afla ntr-acolo?
Deruta pompierului parea sa se fi adncit:
- Sunt zeci de biserici. De ce?
Langdon se ncrunta. Fireste ca erau zeci:
- Am nevoie de o harta a orasului. Imediat.
Seful trimise pe cineva sa caute una, iar profesorul si ndrepta din nou ochii
spre statuie. "Pamnt... Aer... Foc... VITTORIA. Indiciul final este Apa, si spuse.
Apa lui Bernini."
Trebuia sa caute o biserica undeva spre vest. Un ac n carul cu fn. Trecu n revi
sta toate lucrarile lui Bernini pe care si le amintea.
Am nevoie de o ofranda adusa Apei!"
Gndul i zbura la statuia Tritonului - zeul grec al marii. Apoi si dadu seama ca
Tritonul se afla la numai ctiva pasi, n piateta de afara si nu era amplasat n dire
ctia potrivita. "Oare ce anume ar fi sculptat Bernini pentru a celebra apa? Nept
un si Apollo?" Din pacate, aceasta statuie era la Londra, n Muzeul Victoria & Alb

ert.
- Signore!
Sosise pompierul cu harta.
Langdon i multumi si o ntinse pe masa altarului. Imediat si dadu seama ca avuse
se noroc: harta Departamentului Pompierilor era una dintre cele mai detaliate pe
care le vazuse el vreodata.
- Unde ne aflam acum?
- Alaturi de Piazza Barberini, i arata tnarul.
Profesorul privi din nou spre lancea ngerului, pentru a se orienta. Seful de
echipa avusese dreptate, lancea arata spre vest. Langdon trase o linie pe harta,
de la locul n care se aflau spre vest. Imediat, sperantele i palira. Cu fiecare c
entimetru, degetul lui mai trecea pe lnga un punctulet marcat cu o cruce neagra.
Biserici! Orasul era mpnzit de ele. n cele din urma, linia imaginara ajunse n suburb
ii. La naiba!
Privind ansamblul orasului, cauta cele trei biserici n care fusesera ucisi pr
imii cardinali. "Capela Chigi... San Pietro... aici..."
Deodata, un amanunt ciudat i atrase atentia... ceva n amplasarea lor. Pna acum
nu se gndise la un tipar anume n pozitia lor relativa unele fata de celelalte. Dar
, n mod cert, un tipar exista. Orict ar fi parut de improbabil, cele trei biserici
pareau a fi dispuse ntr-un triunghi urias. Mai verifica o data. Nu, nu era doar n
chipuirea lui.
- Penna, ceru brusc, fara a-si ridica ochii de pe harta.
Cineva i ntinse un pix.
ncercui cele trei punctulete negre. Inima i batea deja mai repede. Iarasi veri
fica amplasarea relativa. "Un triunghi simetric!"
Gndul i zbura imediat la Marea Pecete de pe bancnota de un dolar - triunghiul
cu ochiul atoatevazator. Dar nu avea nici un sens! nsemnase doar trei biserici, o
r n total trebuiau sa fie patru.
"Asadar, unde mama naibii este Apa?" Oriunde ar fi plasat al patrulea punct,
triunghiul ar fi fost distrus. Pentru ca simetria sa se pastreze, ultima biseri
ca nu s-ar fi putut afla dect n interiorul triunghiului, n centru. Privi punctul re
spectiv pe harta. Nimic. Si nici ideea nu i se parea tocmai corecta. Cele patru
elemente ale stiintei
erau considerate egale. Apa nu avea nimic special, nu exista nici un motiv p
entru a fi plasata n centrul celorlalte trei.
Si totusi, instinctul i spunea ca aceasta dispunere simetrica nu putea fi, pu
r si simplu, accidentala. "nseamna ca nu percep ntreaga imagine!" O singura posibi
litate mai exista. Patru puncte nu formeaza un triunghi, ci o cu totul alta form
a.
Profesorul studie din nou harta. "Un patrat, poate?" Desi nu avea nici o sem
nificatie din punct de vedere simbolic, patratul era, cel putin, simetric. Puse
degetul pe unul dintre punctele care ar fi transformat triunghiul n patrat. Imedi
at observa ca nu-l putea obtine. Laturile triunghiului erau foarte nclinate si du
ceau la formarea unui dreptunghi putin distorsionat, nicidecum a unui patrat.
n vreme ce studia celelalte puncte posibile din jurul triunghiului, se ntmpla c
eva neasteptat. Linia pe care o trasase mai devreme, urmnd directia indicata de l
ance, trecea chiar printr-unul dintre punctele posibile. Stupefiat, ncercui punct
ul respectiv. Acum pe harta se aflau patru buline, dispuse ntr-un romb, un fel de
diamant stilizat.
Se ncrunta. Nici rombul nu era un simbol Illuminati. O clipa, ramase pe gnduri
. "Si totusi..."
Pentru o clipa gndul i zbura la celebrul diamant Illuminati. Ideea era, desigu
r, ridicola, si o alunga din minte. n plus, rombul era alungit, ca un fel de zmeu
de hrtie, neavnd ctusi de putin simetria perfecta pentru care era renumit diamantu
l Illuminati.
Cnd se apleca pentru a vedea mai bine unde era amplasat cel de-al patrulea pu
nct al rombului, avu surpriza sa-si dea seama ca acesta se situa chiar n centrul
celebrei Piazza Navona. Stia ca n acea piata se gasea o biserica importanta si se
gndise la ea cnd trasase linia initiala; din cte si amintea el, nu se afla aici nic
i o sculptura de-a lui Bernini. Biserica se numea Sfnta Agnes n Agonie, n amintirea

Sfintei Agnes, o ncntatoare fecioara adolescenta, condamnata la o viata de sclavi

e sexuala, fiindca refuzase sa-si renege credinta.
"Trebuie sa fie ceva n biserica aceea!" exclama Langdon tacut, storcndu-si cre
ierii pentru a-si aminti. Dar nu-si amintea nici o lucrare de-a lui Bernini afla
ta n interior - cu att mai putin ceva care sa aiba legatura cu apa. n plus, si disp
unerea bisericilor pe harta l scia. Un romb! Forma era prea clara si prea bine defi
nita pentru a fi o simpla coincidenta, nsa oricum nu avea sens. "Un zmeu?!" Poate
ca nu alesese corect cel de-al patrulea punct. "Ce naiba mi scapa?!"
Raspunsul i veni n minte abia dupa treizeci de secunde, dar cnd veni, l izbi cu
un val de entuziasm, asa cum nu simtise niciodata n cursul carierei lui universit
are.
Geniul Illuminati nu se dezmintise nici de data aceasta.
Dispunerea pe care o privea nu avea nimic de-a face cu rombul; cele patru pu
ncte formau un romb, numai fiindca el unise punctele alaturate. Illuminati crede
au nsa n contrarii, n opozitii! n vreme ce unea punctele opuse, doua cte doua, degete
le i tremurau. n fata ochilor lui, pe harta, prinsese contur o cruce uriasa. O cru
ce! Cele patru elemente ale stiintei se desfasurau limpede... raspndite n Roma n fo
rma unei cruci enorme.
n vreme ce privea harta coplesit, n minte-i rasuna un vers... ca un vechi prie
ten cu un chip nou: "Misticele elemente-n crucis n Roma se desfac..."
"n crucis..."
Ceata ncepea sa se risipeasca. Raspunsul se aflase chiar n fata lui, tot timpu
l. Poemul Illuminati spunea clar cum erau dispuse altarele! n cruce!
"Misticele elemente-n crucis n Roma se desfac."
Initial, Langdon se gndise ca poetul Illuminati alesese aceasta exprimare pen
tru a pastra metrica, nsa acum si dadea seama ca n realitate era mult mai complex.
Un alt indiciu ascuns.
Crucea vizibila pe harta reprezenta suprema dualitate Illuminati: un simbol
religios format din elementele stiintei. Calea Iluminarii conceputa de Galilei e
ra un tribut adus deopotriva stiintei si lui Dumnezeu!
Restul devenea clar imediat.
Piazza Navona.
Chiar n centrul pietei, lnga Biserica Sfnta Agnes n Agonie, Bernini si amplasase
una dintre cele mai cunoscute opere. Nimeni nu viziteaza Roma fara a trece prin
Piazza Navona pentru a o admira.
Fntna celor patru fluvii!
Un tribut perfect adus apei, sculptura celebra cele patru mari fluvii ale Lu
mii Vechi: Nilul, Gangele, Dunarea si Rio de la Plata.
"Apa, si spuse Langdon. Ultimul indiciu". Era perfect.
Si tot perfect - ca bomboana de pe tort - era faptul ca, deasupra fntnii lui B
ernini, se nalta un obelisc egiptean.

Fara a le mai da alte explicatii pompierilor nedumeriti, Langdon o lua la fu

ga prin biserica, spre locul n care zacea cadavrul lui Olivetti.
"22.31... Timp suficient!" Era pentru prima data n ziua aceea cnd se simtea cu
un pas naintea asasinului.
ngenunche lnga trupul comandantului, ferit de privirile celorlalti, n dosul unu
i rnd de strane, si scoase din buzunarul acestuia revolverul semiautomat si stati
a de emisie-receptie. Avea sa cheme ntariri, dar nu acum. Ultimul altar al stiint
ei trebuia sa mai ramna pentru o vreme secret, iar sirenele pompierilor si masini
le presei alergnd n tromba la fata locului nu i-ar fi fost de nici un ajutor; dimp
otriva.
Fara un cuvnt, iesi pe usa bisericii ferindu-se de ziaristii care navaleau de
ja nauntru. Traversa Piazza Barberini si, la adapostul ntunericului, deschise stat
ia ncercnd sa-i contacteze pe cei de la Vatican. Nu se auzea nsa dect un prit. Ori er
n afara razei de acoperire, ori avea nevoie de vreun cod de identificare. Rasuci
la ntmplare butoanele si rotitele statiei, dar degeaba. Brusc, si dadu seama ca pl
anul sau de a chema ajutoare nu va functiona. Se rasuci n loc, cautnd cu privirea
un telefon public. Nu se zarea nici unul. Si, oricum, circuitele de la Vatican n

u functionau.
Era singur.
Valul initial de ncredere ncepu sa se retraga si profesorul se opri un moment
pentru a-si evalua situatia: mnjit cu praf de oase, lovit, frnt de oboseala si fla
mnd.
Privi napoi, spre biserica. Fumul se ridica din cupola, luminat de reflectoar
ele presei si de sirenele masinilor de pompieri. O clipa l batu gndul sa se ntoarca
si sa ceara ajutor. Instinctul i spunea nsa ca prezenta altor persoane, mai cu se
ama a unora nepregatite, ar fi fost mai degraba un impediment dect un ajutor. "Da
ca Hassassin-ul ne vede venind..." Mintea i zbura la Vittoria; aceasta avea sa fi
e ultima lui sansa de a-l prinde pe cel care o rapise.
Piazza Navona... Putea ajunge acolo la timp pentru a supraveghea mprejurimile
. Privi n jur dupa un taxi, dar strazile erau aproape pustii. Chiar si soferii la
sasera totul balta pentru a privi evenimentele la televizor. Piazza Navona se af
la la nici doi kilometri departare, dar el nu avea de gnd sa-si iroseasca fortele
mergnd pe jos. Arunca o privire spre biserica; poate reusea sa mprumute o masina
de la cineva.
"Una de pompieri? Sau vreo furgoneta a presei? Fii serios!"
Timpul trecea, asa ca trebuia sa hotarasca mai repede. Scoase arma din buzun
ar. Ceea ce-si pusese n minte era un lucru att de absurd si de neobisnuit pentru f
irea lui, nct si spuse ca, probabil, diavolul pusese deja stapnire pe sufletul lui.
Lund-o la fuga spre un Citroen ce astepta la semafor, ntinse pistolul si, prin fer
eastra deschisa a portierei, l propti n tmpla soferului:
- Fuori!
Omul cobor, mpleticindu-se, afara din masina.
Langdon sari la volan si calca zdravan pe acceleratie.

101
Gunther Glick statea pe o banca ntr-o celula de detentie din biroul central a
l Garzii Elvetiene si se ruga la toti zeii si sfintii Pe care-i stia. "Te rog, f
a sa NU fie doar un vis!" Era lovitura vietii sale. Lovitura vietii oricui! Toti
reporterii din lume ar fi dat orice sa
se afle acum n locul lui Glick. "Esti treaz, nu visezi, si spuse. Si esti o ve
deta. Marile celebritati si plng n pumni de ciuda."
Macri era lnga el si parea putin dusa pe alta lume. Glick o ntelegea. Pe lnga f
aptul ca difuzase n exclusivitate discursul sambelanului, oferise lumii ntregi - mp
reuna cu el - fotografii cutremuratoare ale cardinalilor nfierati si ale papei oh, limba aceea! - plus imagini n direct ale conteinerului cu antimaterie. "Incre
dibil!"
Desigur, facusera toate acestea la cererea sambelanului, deci nu pentru asta
se aflau acum nchisi n celula. Garda Elvetiana nu apreciase nsa deloc ceea ce spus
ese el la finele reportajului. Glick stia bine ca discutia la care se referise n
u fusese destinata urechilor lui, dar nu se sinchisise. n definitiv, asta era mom
entul lui de glorie. "O alta lovitura a lui Glick!"
- Bunul Samaritean din ceasul al unsprezecelea?! bombani Macri, n mod evident
neimpresionat.
Glick zmbi:
- Stralucit, nu-i asa?
- Stralucit de tmpit!
"Ha, e doar invidioasa", si spuse reporterul. Imediat dupa discursul sambelan
ului, Glick avusese din nou norocul sa se afle, din ntmplare, la locul potrivit si
n momentul potrivit: l auzise pe Rocher dndu-le noi ordine oamenilor sai. Se parea
ca primise un apel telefonic de la un ins misterios, despre care capitanul sust
inea ca detine informatii privind criza de la Vatican. Rocher lasa sa se nteleaga
ca omul i putea ajuta si le ceruse subordonatilor sai sa se pregateasca pentru s
osirea lui.
Desi informatia avea n mod clar un caracter privat, Glick procedase asa cum a

r fi facut orice reporter constiincios: lasnd onoarea la o parte, se retrasese ntr

-un loc ferit, i ceruse lui Macri sa-si puna camera n functiune si transmisese sti
rea.
- Noi evenimente socante n Cetatea Domnului, anuntase el, mijindu-si ochii pe
ntru a conferi cuvintelor sale mai multa intensitate.
Apoi continuase spunnd ca un oaspete misterios era asteptat la Vatican, pentr
u a salva situatia. "Bunul Samaritean din ceasul al unsprezecelea", asa l numise
el - un apelativ perfect pentru un individ necunoscut care urma sa apara n ultimu
l moment pentru a face o fapta buna. Celelalte posturi preluasera imediat expres
ia si Glick se vazuse din nou n centrul atentiei.
"Sunt genial, si spuse n sinea sa. Peter Jennings poate sa stea n cap de ciuda.
"
Fireste, Glick nu se oprise aici. Daca tot se bucura de atentia lumii ntregi,
nu putea sa nu pomeneasca putin si despre teoria conspiratiei, draga lui, asa,
pentru a adauga sare si piper.
"Genial. De-a dreptul genial!"
- Ai stricat totul! spuse Macri. Ai dat-o-n bara de-a binelea!
- Ce vrei sa spui? Am fost grozav!
Chinita se holba la el, nevenindu-i sa creada:
- Fostul presedinte George Bush, un Illuminatus?!!
Glick zmbi. Dar nu era mai mult dect evident? George Bush era un mason care av
ea gradul 33, bine informat, si fusese seful CIA pe vremea cnd agentia si ncetase i
nvestigatiile asupra Confreriei Illuminati, din lipsa de probe. Si toata vorbari
a aceea despre "o mie de puncte de lumina" si "o Noua Ordine Mondiala"... Da, Bu
sh era, n mod cert, un Illuminatus.
- Si chestia aia cu CERN! continua Macri. Mine la usa ta o sa stea la coada o
multime de avocati.
- CERN? Haida-de! E ct de poate de clar! Gndeste-te putin! Illuminati a dispar
ut de pe fata pamntului n anii '50, cam n aceeasi perioada n care a fost nfiintat CER
N - un paradis al celor mai luminate minti din lume. La CERN ploua cu fonduri pr
ivate. Tipii de acolo pun la punct o arma capabila sa distruga Biserica si, dint
r-o data, o pierd!!
- Asa ca tu iesi la rampa si spui lumii ntregi ca la CERN se afla azi cartier
ul general al gruparii Illuminati!
- Evident! Fratiile nu dispar asa, peste noapte. Confreria asta a trebuit sa
se ascunda si ea undeva. Iar CERN pare locul perfect. Nu spun ca toata lumea de
acolo e Illuminati. Mai degraba, e ca un fel de uriasa loja masonica, n care maj
oritatea membrilor sunt oameni neimplicati, dar esaloanele superioare...
- Ai auzit vreodata de calomnie, Glick? De raspundere?
- Dar tu ai auzit de jurnalism adevarat?
- Jurnalism?! Ai facut un rahat mare dintr-un nimic! Trebuia sa fi nchis eu c
amera! Si prostia aia cu sigla CERN ce-a mai fost? Simbol satanist!? Ti-ai pierd
ut mintile?
Glick zmbi din nou. Macri era, evident, geloasa. Sigla CERN fusese cea mai ta
re lovitura dintre toate. De la discursul sambelanului, toate posturile discutau
despre CERN si despre antimaterie. Unele posturi afisau n fundal sigla CERN, car
e nu parea a avea nimic iesit din comun: doua cercuri intersectate, reprezentnd d
oua acceleratoare de particule, si cinci linii tangentiale ce simbolizau tuburil
e de injectie ale particulelor. Lumea ntreaga privise sigla, dar numai el, Glick,
simbolist amator, si daduse seama de elementele Illuminati ascunse n ea.
- Nu esti specialist n simbolistica, replica Macri, esti doar un reporter pli
n de noroc. Ar fi trebuit sa lasi simbolurile n seama tipului de la Harvard.
- Tipul ala nu si-a dat seama.
"Semnificatia Illuminati a siglei este ct se poate de evidenta!"
Glick radia de mndrie. Desi CERN avea numeroase acceleratoare, pe sigla apare
au numai doua: "Doi este numarul dualitatii pentru Illuminati". n plus, desi majo
ritatea acceleratoarelor aveau un singur tub de injectie, pe sigla erau reprezen
tate cinci. "Cinci este numarul pentagramei Illuminati." Si acum venea lovitura
de gratie, cea mai stralucita deductie. Glick sublinie ca sigla continea cifra s
ase - clar formata de cercuri cu una dintre linii; iar cnd sigla era rotita, nca u

n sase devenea vizibil... si apoi nca unul. n total, de trei ori cifra sase. Numar
ul Satanei! Semnul fiarei!
Glick era un geniu.
Macri parea gata sa-l plesneasca.
"O sa-i treaca ei gelozia", si spuse reporterul si mintea i zbura la un alt am
anunt. Daca la CERN se afla cartierul general al Illuminati, oare tot acolo se g
asea si celebrul diamant al conferiei? Glick citise despre el pe Internet - "un
diamant desavrsit, nascut din anticele elemente cu o asemenea perfectiune, nct toti
cei care i vad sunt coplesiti".
Oare nu cumva locatia secreta a diamantului Illuminati era un alt mister pe
care el, Glick, avea sa-l dezlege n aceasta noapte?

102
Piazza Navona. Fntna celor patru fluvii!
Noptile n Roma, la fel ca si n desert, pot fi surprinzator de reci, chiar si d
upa o zi fierbinte. Langdon se zgribulea acum cnd intra n piata, strngndu-si haina n
jurul trupului. Pe fundalul zgomotului ndepartat al traficului modern, o veritabi
la cacofonie de stiri rasuna deasupra orasului. Langdon se mai uita o data la ce
as. nca cincisprezece minute. Era recunoscator pentru cele cteva clipe de relaxare
.
Piateta era pustie. Fntna lui Bernini parea ca-l ademeneste cu vraja ei sfieln
ica. Bazinul nspumat arunca n aer o ceata diafana, iluminata de reflectoarele suba
cvatice. Langdon simtea parca n aer un fior electric.
Cea mai impresionanta trasatura a fntnii era naltimea ei. Partea centrala avea
peste sase metri - un munte de marmura fragmentat de grote si caverne prin care
apa clocotea zgomotos, nconjurat de statui pagne. Deasupra ansamblului era plasat
un obelisc, la rndul lui nalt de doisprezece metri. Langdon privi n sus. n vrful obel
iscului, o umbra se contura pe fondul ntunecat al cerului, gazduind un porumbel s
olitar.
"O cruce", si spuse Langdon, nca uimit de dispunerea indiciilor n Roma. Fntna cel
or patru fluvii era ultimul altar al stiintei. Cu numai cteva ore n urma se afla n
Panteon, convins ca stravechea Cale a Iluminarii nu mai exista; o greseala prost
easca. Pna la urma, se dovedise ca ntreaga cale era intacta. Pamnt, Aer, Foc, Apa.
Iar el izbutise s-o urmeze... de la nceput pna la sfrsit.
"Nu chiar pna la sfrsit", si reaminti. Calea avea cinci jaloane, nu patru. Aces
t al patrulea indiciu sugera, desigur, directia spre destinatia finala - locul s
ecret de ntlnire al confreriei, Biserica Iluminarii. Langdon se ntreba daca aceasta
ascunzatoare mai exista nca si daca acolo o dusese Hassassin-ul pe Vittoria.
Aproape fara a-si da seama, ncepu sa studieze statuile care decorau fntna, cautn
d un semn care sa indice directia ascunzatorii Illuminati. "Si ngerii te-ndrume n
cautarea ce ti-ai pus n gnd." Aproape n aceeasi clipa nsa, remarca un amanunt tulbur
ator: sculptura nu avea nici un nger. Sau, cel putin, nici unul vizibil din locul
n care statea el... sau de care sa-si aminteasca. Fntna celor patru fluvii era o l
ucrare nereligioasa. Toate decoratiunile erau profane: oameni, animale si chiar
un ciudat tatu. n tot acest ansamblu, un nger ar fi iesit clar n evidenta.
"Sa fi gresit, oare, locul?" Se gndi iarasi la dispunerea n forma de cruce al
celor patru obeliscuri si-si nclesta pumnii cu hotarre. "Fntna e perfecta!"
Era doar 22.46, cnd o camioneta neagra aparu pe o alee, n celalalt capat al pi
etei. Profesorul nu i-ar fi acordat nici o atentie, daca nu s-ar fi apropiat cu
farurile stinse. Aidoma unui rechin ce vneaza tacut la lumina lunii, camioneta fa
cu nconjurul pietei.
Langdon se ghemui n umbra, n spatele scarii monumentale ce ducea la Biserica S
fnta Agnes n Agonie. n vreme ce-l supraveghea pe nou-venit, simtea cum pulsul i se
accelereaza.
Dupa ce nconjura piata de doua ori, camioneta se apropie de fntna lui Bernini.

Trase lnga bazin, naintnd usor de-a lungul acestuia, pna ce opri, cu usa laterala la
doar ctiva centimetri de marginea apei.
Deasupra, stropii fini nvaluiau sculptura.
Pe Langdon l cuprinse o senzatie ciudata. Sosise oare Hassassin-ul? Venise cu
aceasta camioneta? El, unul, si-l imaginase aducndu-si victima n piata pe picioar
e, asa cum facuse la San Pietro, oferindu-i lui spatiu de manevra. Dar daca veni
se cu camioneta, atunci situatia se schimba.
Brusc, usa laterala, glisanta, se deschise. Pe podeaua camionetei, ntr-o pozi
tie contorsionata, zacea un barbat gol, nfasurat n metri ntregi de lanturi metalice
. Omul se zbatea, dar verigile erau prea grele. Una dintre ele i strapunsese gura
ca o zabala a unui cal, nabusindu-i astfel strigatele de ajutor. Abia atunci zar
i Langdon cea de-a doua silueta, n spatele prizonierului, miscndu-se n ntuneric de p
arca ar fi facut ultimele preparative.
Stia ca nu are la dispoziitie dect cteva secunde pentru a actiona.
Scoase arma din buzunar, si scoase sacoul si-l arunca pe jos. Haina i-ar fi s
tnjenit miscarile si, pe urma, n-avea de gnd sa se apropie de apa purtnd Diagramma
lui Galilei n buzunar; documentul avea sa ramna la adapost.
Se furisa ncet spre dreapta, pe marginea pietei, si se opri exact de cealalta
parte a camionetei. Masa de marmura a fntnii i bloca vederea. Se ridica si o lua l
a fuga drept spre bazin, spernd ca zgomotul apei sa-l acopere pe cel al pasilor s
ai. Cnd ajunse la fntna, sari peste margine si pasi nauntru.
Apa i ajungea pna la bru si era rece ca gheata. Cu dintii clantanindu-i, facu d
oi pasi. Fundul bazinului era alunecos, la mzga obisnuita adugndu-se un strat de mo
nede aruncate de turisti pentru a avea noroc. El, unul, avea nevoie de foarte mu
lt noroc. nvaluit n stropii fini ca o ceata, se ntreba daca frigul sau teama era ce
a care i facea mna sa tremure att de tare pe arma.
Ajunse la masa de marmura si facu la stnga, atent sa nu fie vazut. Se ascunse
n spatele unui cal urias si privi spre camioneta. Se afla la nici cinci metri di
stanta. nauntru, Hassassin-ul era ghemuit pe podea, cu minile pe trupul nlantuit al
cardinalului, pregatindu-se sa-l rostogoleasca n fntna.
Stnd n apa pna la mijloc, Langdon ridica revolverul si facu un pas n lateral, ie
sind din ceata umeda; se simtea ca un soi de cowboy acvatic gata de actiune:
- Nu misca!
Vocea fusese mai ferma dect mna, care i tremura.
Hassassin-ul ridica privirea. Pentru o clipa, se holba derutat, de parca ar
fi vazut o stafie. Apoi buzele i se ntinsera ntr-un zmbet crud. Ridica bratele n aer
, supus:
- Asa deci!
- Coboara din camioneta!
- Pari cam ud.
- Ai venit cam devreme.
- Sunt nerabdator sa ma ntorc la premiul meu.
Langdon strnse mai bine pistolul n mna:
- Nu voi ezita sa trag.
- Ai ezitat deja!
Profesorul si simti degetul ncordndu-se pe tragaci. Cardinalul zacea nemiscat.
Parea terminat, muribund.
- Dezleaga-l!
- Lasa-i pe el! De fapt, ai venit pentru femeie. De ce pretinzi altceva?
si stapni cu greu impulsul de a sfrsi totul acolo, pe loc:
- Unde-ai dus-o?
- Undeva, n siguranta. Ma asteapta sa ma-ntorc.
"E n viata, deci!" Langdon simti o raza de speranta:
- La Biserica Iluminarii?
Ucigasul rnji:
- N-ai s-o gasesti niciodata.
"Ascunzatoarea nca exista!"
- Unde?
- Locul a ramas secret vreme de secole. Chiar si mie mi-a fost dezvaluit abi
a de curnd. Mai degraba mor dect sa tradez ncrederea ce mi-a fost acordata.

- Pot sa-l gasesc si singur.

- Cta aroganta!
Langdon schita un gest spre fntna:
- Pna aici am reusit!
- Ca multi altii naintea ta. Ultimul pas este nsa cel mai greu.
Profesorul se mai apropie putin, n timp ce-si simtea picioarele nesigure pe f
undul bazinului. Hassassin-ul parea extrem de calm, ghemuit n spatele camionetei,
cu minile ridicate deasupra capului. Langdon tinti n mijlocul pieptului, ntrebndu-s
e daca n-ar trebui sa traga si sa sfrseasca odata pentru totdeauna. "Nu. Stie und
e e Vittoria. Stie unde e antimateria. Am nevoie de informatiile astea!"
Din penumbra camionetei sale, Hassassin-ul si tintuia agresorul cu privirea s
i nu se putea abtine sa nu simta pentru el o mila usor amuzata. Americanul era c
urajos - asta o demonstrase deja. Dar era si nepregatit. Si pe asta o demonstras
e. Valoarea fara experienta nseamna sinucidere curata. Exista anumite reguli ale
supravietuirii. Reguli vechi. Iar americanul le ncalca pe toate, pe rnd.
"Ai avut un mare avantaj - elementul surpriza. Dar l-ai irosit."
Americanul era nehotart... probabil spera sa-i vina ajutoare... sau poate ast
epta o scapare din partea lui, o informatie esentiala.
"Niciodata nu pune ntrebari nainte de a-ti fi imobilizat prada. Un dusman ncolt
it este un dusman periculos."
Americanul vorbea iarasi. ncerca. Tragea de timp.
Ucigasul aproape ca izbucni n rs.
"Nu suntem ntr-unui din filmele voastre de la Hollywood... nu stam sa facem c
onversatie la gura pistolului nainte de glontul final. Asta e sfrsitul. Acum."
Fara a-si lua ochii de la el, asasinul si misca aproape imperceptibil minile p
e plafonul camionetei, pna ce gasi ceea ce cauta. Privind drept nainte, nsfaca obie
ctul.
Apoi si juca asul.

Miscarea l lua complet pe nepregatite. Pentru o clipa, Langdon crezu ca legil

e fizicii nu mai functioneaza. Ucigasul paru sa pluteasca n aer, n vreme ce picioa
rele i tsnira n fata, izbira trupul nlantuit al cardinalului si-l azvrlira pe usa cam
ionetei. Omul se rostogoli n apa, strnind un val de stropi.
Apa i veni brusc n fata si Langdon si dadu seama o clipa prea trziu ce se ntmplas
. Ucigasul se apucase cu minile de una dintre barele fixate n plafonul camionetei
si o folosise pentru a-si face vnt n afara. Iar acum venea drept spre el, cu picio
arele nainte.
Apasa pe tragaci si amortizorul pufni. Glontul exploda n vrful bocancului stng
al Hassassin-ului. n aceeasi clipa, talpile acestuia i se proptira n piept ca un t
anc, azvrlindu-l napoi.
Amndoi se prabusira ntr-un nor de snge si stropi.
Cnd apa rece i nghiti trupul, Langdon simti la nceput numai durerea. Apoi urma i
nstinctul de supravietuire. si dadu seama ca nu mai tine n mna pistolul; probabil c
a-i scapase din cauza socului provocat de lovitura. Se cufunda si ncepu sa pipaie
fundul alunecos al bazinului. Degetele i nsfacara ceva metalic. Un pumn de monede
. Le arunca. Cu ochii deschisi, continua sa caute. Apa fremata n jurul lui ca un
jacuzzi nghetat.
n ciuda instinctului de a iesi imediat la suprafata ca sa poata respira, rmase
pe fundul bazinului, miscndu-se tot timpul; nu stia de unde avea sa vina lovitur
a urmatoare. Trebuia sa gaseasca arma! Degetele i bjbiau disperate pe marmura.
"Ai un avantaj, si spuse. Esti n elementul tau!" Chiar cu un pulover siroind d
e apa, Langdon era un notator agil. "Apa este elementul tau!"
Mna atinse din nou ceva metalic. De data aceasta, i se schimbase norocul: nu
mai daduse peste un morman de monede. Prinse obiectul si ncerca sa-l traga spre e
l, dar se pomeni alunecnd prin apa; obiectul era imobil.
Chiar nainte de a se lovi de trupul cardinalului, si dadu seama ca prinsese o
bucata din lantul care-l tragea pe batrn la fund. Pentru clipa ncremeni locului, s

ocat la vederea chipului ngrozit care-l privea de pe fundul bazinului.

Impulsionat de semnele de viata din ochii acestuia, prinse lantul cu ambele
mini si ncerca sa-l ridice la suprafata. Trupul se misca foarte greu, ca o ancora.
Trase nca o data si mai tare. Cnd capul i ajunse la suprafata, cardinalul trase n p
iept cteva guri de aer sugrumate, necate. Apoi, brusc, trupul i se rostogoli, iar
Langdon se dezechilibra. Ca o piatra, Baggia se duse din nou fund.
Langdon se cufunda si el, cu ochii deschisi n apa tulbure. l gasi repede de ac
easta data. Cnd l prinse, lanturile se miscara pe corpul cardinalului... dezvaluin
d o noua imagine socanta... un cuvnt nfierat n carnea vie:

Water! "Apa"!
O clipa mai trziu, doi bocanci l izbira n fata. Dintr-unul curgea snge.

103

Ca jucator de polo pe apa, Robert Langdon luase parte si rezistase la multe

"batalii" subacvatice. Salbaticia ce se dezlantuia adesea sub oglinda apei n bazi
nele de polo, departe de ochii arbitrilor, putea rivaliza cu cele mai urte meciur
i de total kombat. Langdon fusese lovit, zgriat, imobilizat si chiar muscat o dat
a de un aparator enervat de eschivele lui.
Acum nsa, n timp ce se zbatea n apa nghetata a fntnii lui Bernini, stia ca se afl
undeva, foarte departe de piscina de la Harvard. Aici se lupta nu pentru cstigar
ea vreunei partide, ci pentru propria viata. Era a doua oara ca se confrunta cu
acelasi adversar. Fara arbitri. Fara retur. Bratele care-i mpingeau capul la fund
erau animate de o forta ce nu lasa loc de ndoiala asupra intentiei de a ucide.
Instinctiv, se roti n apa ca o torpila. "Scapa din strnsoarea lui!" Dar bratel
e l tintuita locului, atacatorul sau avnd un avantaj de care nici un jucator de po
lo nu se putea bucura: doua picioare bine nfipte n sol. Langdon se ndoi, ncercnd sa-s
i aduca talpile sub trup. Hassassin-ul parea ca apasa ceva mai slab cu un brat..
. si totusi, nclestarea era teribila.
Atunci si dadu el seama ca nu-i va rezista si facu unicul lucru la care se ma
i putea gndi. Renunta sa se mai mpotriveasca. "Daca nu te poti duce spre nord, iao spre est!" Adunndu-si ultimele forte, zvcni din picioare si-si trase bratele sub
el, ca ntr-un bizar stil fluture. Trupul i tsni nainte.
Brusca schimbare de directie l lua pe Hassassin prin surprindere. Miscarea la
terala a adversarului sau l antrena si pe el ntr-o parte, dezechilibrndu-l. nclestar
ea bratelor slabi si Langdon mai zvcni o data. Parca o coarda elastica cedase. Er
a liber. Scuipa aerul statut din plamni si se ridica la suprafata. O singura data
apuca sa traga aer n piept. Hassassin-ul se arunca din nou asupra lui, tintuindu
-i umerii cu palmele si mpingndu-l la fund Cu toata puterea. Langdon bjbi, ncercnd sa
si nfiga bine picioarele n fundul bazinului, dar talpa ucigasului l izbi dintr-o ar
te, doborndu-l.
Iarasi era sub apa.
Muschii i ardeau de durere pe cnd se zbatea si se rasucea. Dar toate manevrele
sale erau n zadar de aceasta data. Prin apa ce bolborosea, cu ochii deschisi, ca
uta arma. Dar totul era tulbure n jur. Bulele de aer erau mai dese aici. O lumina
orbitoare i lovi ochii, Atunci cnd Hassassin-ul l mpinse spre unul dintre reflectoa
rele prinse pe fundul fntnii. ntinse mna, apucnd globul metalic. Era fierbinte. ncerc
sa se elibereze din strnsoare tinndu-se de reflector, dar acesta era montat pe un
fel de balamale si se roti n mna lui. Langdon se dezechilibra iar.
Hassassin-ul l mpinse si mai puternic, mai jos.
Atunci l zari. Iesind din stratul de monede, chiar n fata sa. Un cilindru negr
u, ngust. "Amortizorul armei lui Olivetti!" ntinse mna, dar, cnd degetele i se nfasur
ara pe cilindru, nu simti metalul asteptat, ci doar plastic. Trase si furtunul f
lexibil de cauciuc se ondula spre el ca un sarpe subtire. Era lung cam de jumata
te de metru si de la capatul lui iesea un jet de bule de aer. Nu gasise arma, ci

doar unul dintre dispozitivele spumanti ale fntnii, care aerau apa.
La nici doi metri distanta, cardinalul Baggia si simtea sufletul gata sa-l pa
raseasca. Desi toata viata se pregatise pentru acest moment, niciodata nu si-l i
maginase astfel. Trupul i suferea cumplit... ars, lovit si cufundat sub apa de o
greutate uriasa. si aminti nsa ca suferinta lui nu era nimic n comparatie cu cea pe
care o ndurase Mntuitorul.
"El a murit pentru pacatele mele..."
Undeva n apropiere auzea bufniturile si plescaiturile unei lupte. Gndul i era i
nsuportabil. Cel care-l rapise avea sa mai curme o alta viata... tnarul acela cu
ochi blnzi, care ncercase sa-l ajute.
Frnt de durere, Baggia zacea cu fata n sus, privind prin pnza apei spre cerul nt
unecat de deasupra. Pentru o clipa, avu impresia ca zareste stelele.
Sosise ceasul.
Se elibera de teama si de ndoieli, si deschise gura larg si rasufla adnc - ult
ima sa suflare. Privi cum sufletul i se nalta spre ceruri ntr-un val de bule trans
parente. Apoi, instinctiv, inspira. Apa i patrunse n corp, ntepndu-l ca niste pumnal
e nghetate. Durerea dura doar cteva secunde.
Apoi... liniste si pace.

Hassassin-ul ignora durerea ce-l ardea n picior si se concentra asupra americ

anului, pe care l tintuise sub el, sub apa. "Termina-l de-a binelea!" De aceasta
data, Robert Langdon nu va mai supravietui. Exact asa cum si nchipuise, victima sa
ncepuse sa se zbata tot mai slab.
Brusc, trupul lui deveni rigid si ncepu sa se zgltie violent.
"Da, si spuse Hassassin-ul. Rigor mortis." Cnd apa i ajunge n plamni. Stia ca ace
ste spasme aveau sa dureze cam cinci secunde.
Durara sase.
Apoi exact asa cum se asteptase el, trupul celuilalt se relaxa dintr-o data.
Flasc. Ca un balon dezumflat, Robert Langdon deveni moale sub minile sale. Era t
erminat. l mai tinu la fund nca treizeci de secunde, pentru ca apa sa-i umple toat
e tesuturile pulmonare. Treptat, trupul victimei sale ncepu sa se scufunde singur
. ntr-un trziu, Hassassin-ul i dadu drumul. Presa va avea o dubla surpriza n Fntna ce
or patru fluvii.
- Tabban! njura cu glas tare, iesind din bazin si privindu-si talpa ranita.
Vrful bocancului zburase si vrful degetului mare nu mai exista. Furios pe neat
entia lui, si smulse partea de jos a pantalonului si o ndesa la vrful bocancului. D
urerea i sageta prin tot piciorul. Ibn al-kalb! si nclesta pumnii si ndesa ghemotoc
ul de pnza si mai mult. Sngerarea ncepu sa se potoleasca.
ndreptndu-si gndurile catre placerea care-l astepta, urca n camioneta. Treburile
lui n Roma se ncheiasera. Acum stia exact ce anume avea sa-i potoleasca durerea.
Vittoria Vetra era imobilizata si-l astepta. Desi ud si nghetat, Hassassin-ul sim
ti cum se excita.
"Mi-am cstigat rasplata."
n cealalta parte a orasului, Vittoria Vetra se trezi n dureri. Era ntinsa pe sp
ate. Toti muschii i erau tari ca piatra. ntepeniti. Bratele o ntepau. Cnd ncerca sa s
e miste, simti o serie de spasme n umeri. Abia dupa o clipa ntelese ca minile i erau
legate la spate. La nceput, nu-si dadu seama ce se ntmpla. "Visez, oare?" Dar cnd nc
erca sa-si ridice capul, durerea care o sageta la baza capului nu-i mai lasa loc
de dubii.
Treptat, confuzia initiala ncepu sa se transforme n teama. Privi n jurul ei. Se
afla ntr-o ncapere de piatra, mare si mobilata, luminata de torte. Un fel de sala
de ntruniri de pe vremuri. Alaturi, niste banci demodate erau dispuse n cerc.
Vittoria simti un curent de aer rece pe piele. n apropiere, doua usi duble er
au deschise, dnd spre un balcon. Prin deschiderile din balustrada, ar fi putut sa
jure ca se zarea Vaticanul.

104
Robert Langdon zacea pe un pat de monede, pe fundul Fntnii celor patru fluvii.
n gura tinea nca furtunul de cauciuc. Aerul ce venea prin tubul instalatiei de sp
umare era coclit, poluat din cauza pompei si gtul l ustura. Totusi, nu se plngea de
loc. Cel putin, ramasese n viata.
Nu era sigur ct de corect imitase necul, dar cum aproape ntreaga sa viata se af
lase n preajma apei, auzise o sumedenie de relatari. Si si daduse toata silinta. S
pre sfrsit, expirase tot aerul din plamni si si tinuse rasuflarea, pentru ca masa m
usculara sa-i ridice trupul la suprafata.
Slava Domnului, Hassassin-ul fusese pacalit si-i daduse drumul! ntins pe fund
ul bazinului, Langdon se chinui sa ramna astfel ct mai mult. Aproape ca ncepuse sa
se sufoce. Oare ucigasul mai era primprejur?
Tragnd nca o gura de aer coclit prin tub, i dadu apoi drumul si, pe sub apa, se
deplasa pna ce ajunse la masa de marmura din centru. Fara a face vreun zgomot, s
e ridica si iesi la suprafata n umbra sculpturilor.
Camioneta disparuse.
Asta era tot ce voia sa vada. Inspira adnc aerul curat si apoi se cufunda din
nou, cautndu-l pe cardinal. n mod cert, batrnul si pierduse ntre timp cunostinta si
sansele de a-l readuce n simtiri erau foarte mici, dar trebuia sa ncerce. Gasi tru
pul, si nfipse bine picioarele pe fundul bazinului si prinse lanturile. Apoi trase
. Cnd cardinalul ajunse la suprafata, Langdon vazu ca ochii lui erau deja dati pe
ste cap si bulbucati. Nu era un semn bun. Nu avea puls si nu respira.
Stiind ca nu va reusi sa-l salte peste marginea bazinului, l trase prin apa pn
a la masa centrala de marmura. Acolo se afla un fel de bordura nclinata si apa er
a mai putin adnca. mpinse trupul gol al cardinalului pe acea bordura, ct de sus reu
si. Nu prea sus nsa.
Apoi trecu la treaba. Apasa de cteva ori pieptul nfasurat n lanturi, pentru a-i
scoate apa din plamni, si ncepu dupa aceea respiratia artificiala. Ritmic. Atent.
Rezistnd instinctului de a sufla prea puternic si prea repede. Timp de trei minu
te. Patru. Cinci. Apoi ntelese ca nu mai are nici un rost sa continue.
Il preferito. Omul care urma sa fie papa. Mort acum, chiar n fata lui.
ntr-un fel, chiar si asa, ntins pe bordura aceea n mijlocul fntnii, cardinalul Ba
ggia afisa nca un aer calm si plin de demnitate. Apa i clipocea lent pe piept, cup
rinsa parca de remuscari... ca si cnd i-ar fi cerut iertare fiindca-i ucisese...
de parca ar fi ncercat sa spele rana arsa ce-i purta numele.
Cu o miscare nceata, Langdon si trecu palma peste fata batrnului si-i nchise och
ii sticlosi. n clipa aceea, un val istovitor de lacrimi l podidi, lundu-l prin surp
rindere. Si, pentru prima data dupa multi ani, Langdon plnse.

105

Tremurul de emotie i slabi, n vreme ce se ndeparta de cadavrul cardinalului, trnd

u-si cu greu picioarele. Secatuit si singur, avea impresia ca se va prabusi la u
rmatorul pas. Si totusi, un nou impuls crestea n el. Energic. De nestapnit. Muschi
i i se ncordara cu o forta neasteptata. Ignornd durerea din inima, creierul lui az
vrli trecutul la o parte si se concentra asupra unicei si disperatei misiuni care
-l mai astepta.
"Gaseste brlogul Illuminati. Ajut-o pe Vittoria."
ntorcndu-se spre masa de marmura sculptata din mijlocul fntnii, ncepu sa caute ul
timul indiciu Illuminati. Undeva, n acest manunchi de statui, era un semn, ceva c
are sugera calea catre brlog. Speranta i pieri nsa repede, pe masura ce studia scul
ptura. Versul poemului parea sa rasune batjocoritor n jurul lui: "Si ngerii te-ndr
ume n cautarea ce ti-ai pus n gnd." Se ncrunta spre formele sculptate. "Fntna asta es
e laica! Nu are nici un nger, pe nicaieri!"

Dezamagit, si ridica instinctiv ochii spre obeliscul de piatra. "Patru indici

i, si spuse n gnd, dispuse n Roma n forma unei uriase cruci."
Privi hieroglifele gravate si se ntreba daca nu cumva anticele simboluri egip
tene ascundeau vreun indiciu. Alunga imediat aceasta idee. Hieroglifele erau mul
t mai vechi dect opera lui Bernini si, n plus, fusesera descifrate abia dupa desco
perirea stelei de la Rosetta. Totusi, poate ca Bernini sculptase printre ele un
simbol propriu... unul care sa treaca neobservat.
Cu o noua raza de speranta n suflet, nconjura nca o data fntna, cercetnd toate ce
e patru fete ale obeliscului. n doua minute sfrsi, fara nici un rezultat. Nu parea
sa fie adaugat nimic printre hieroglife; si n mod cert, nu era nici un nger.
si privi ceasul. Era unsprezece fix, dar nu-si dadea seama daca timpul zboara
sau abia se scurge. Imagini ale Vittoriei si ale Hassassin-ului i staruiau ameti
toare n minte, n timp ce continua sa se nvrta n jurul fntnii, din ce n ce mai dezna
it. Frnt, coplesit, simtea ca e gata sa se prabuseasca. Prada frustrarii, si lasa
capul pe spate pentru a-si striga furia n noapte.
Dar strigatul i ncremeni n gt.
Privirea i cazu pe vrful obeliscului. Acolo, sus, se afla aceeasi vietate pe c
are o vazuse mai devreme. Acum nsa, i atrase brusc atentia. Nu era un nger. Ctusi de
putin. De fapt, nici nu i se paruse ca face parte din fntna lui Bernini. Crezuse
ca era o fiinta vie, o pasare cocotata la naltime.
Un porumbel.
si miji ochii pentru a vedea mai bine prin ceata si stropii de apa. Era un po
rumbel, nu-i asa? Capul si ciocul i se conturau clar pe fondul cerului nstelat. S
i totusi, pasarea nu se miscase din loc de cnd sosise el n piata, cu toata lupta c
are se dusese jos. Era exact n aceeasi pozitie n care o vazuse prima data: statea n
vrful obeliscului, privind linistita catre vest.
Dupa o clipa de nedumerire, Langdon se apleca si culese un pumn de monede di
n fntna, pe care le arunca n sus. Banutii zanganira pe granitul obeliscului. Pasare
a nu se clinti. ncerca nca o data. De data aceasta, una dintre monede atinse porum
belul. Un sunet usor de metal lovit de alt metal rasuna n piata.
Afurisita de pasare era din bronz.
"Dar trebuie sa cauti un nger, nu un porumbel!" i sopti o voce n minte. Dar era
prea trziu; facuse deja conexiunea. Pasarea nu era nicidecum un porumbel.
Era o turturea!
Abia dndu-si seama ce face, sari n fntna, se repezi spre centrul bazinului si nce
pu sa urce pe masa de marmura, catarndu-se pe brate si pe capete sculptate. Pe la
jumatatea urcusului, dincolo de valul de ceata si stropi, se opri o clipa. Capu
l pasarii se vedea mai clar acum.
Nici urma de ndoiala. Era o turturea, culoarea initiala a bronzului te nsela,
fiindca era nnegrita de poluarea din aer. Si, brusc, semnificatia ei l izbi n moale
le capului. Mai vazuse azi doua turturele, la Panteon. O pereche de turturele nu
avea nici o semnificatie simbolica. Pasarea de aici era, nsa, singura.
"Turtureaua este simbolul laic al ngerului Pacii."
Aceasta descoperire aproape ca l mpinse de la sine pna la baza obeliscului. Ber
nini alesese simbolul nereligios al unui nger pentru a-l putea ascunde n cadrul fntn
ii laice. "Si ngerii te-ndrume n cautarea ce ti-ai pus n gnd. Turtureaua e un nger!"
Ce loc putea fi mai potrivit pentru ultimul indiciu Illuminati dect vrful acestui
obelisc?!
Pasarea privea spre vest. Langdon ncerca sa-i urmareasca directia, dar cladir
ile din jur l mpiedicau. Urca mai sus. Un citat din opera Sfntului Grigorie de Nyss
a i veni pe neasteptate n minte: "Cnd ajunge la iluminare... sufletul ia forma deli
cata a unei turturele".
Langdon si continua ascensiunea. Spre turturea. Aproape ca zbura acum. Ajunse
la platforma obeliscului, de unde nu putea urca mai departe. Si, privind n jur, n
telese ca nici n-avea nevoie. ntreaga Roma se ntindea n fata lui; privelistea era u
luitoare.
Spre stnga, luminile haotice ale reflectoarelor n Piazza San Pietro. Spre drea
pta, cupola Bisericii Santa Maria della Vittoria care fumega. n fata lui, la depa
rtare, Piazza del Popolo. Iar sub el, al patrulea si ultimul indiciu. O cruce ur
iasa formata din obeliscuri.

Tremurnd, privi n sus, spre turturea. Apoi se ntoarse cu fata n directia pe care
ea o indica.
n aceeasi clipa l zari.
Clar. Evident. nselator de simplu.
Cu ochii atintiti asupra lui, aproape nu-i venea sa creada ca brlogul Illumin
ati ramasese secret attia ani. ntregul oras parea sa paleasca n jurul monstruoasei
structuri de piatra aflate dincolo de albia fluviului. Una dintre cele mai cunos
cute din Roma, constructia se ridica pe malul Tibrului, fata n fata cu Vaticanul.
Geometria sa era simpla: un castel circular, ncadrat de o fortareata patrata car
e, la rndul ei, dincolo de ziduri, era nconjurata de un parc n forma unui pentagon.
Vechile metereze de piatra erau luminate de reflectoare. Deasupra castelului
se nalta un urias nger din bronz. Sabia sa era ndreptata n jos, parnd ca strapunge c
u vrful exact centrul castelului. Si, de parca nu ar fi fost de-ajuns, n fata intr
arii principale n castel se ntindea, maiestuos, celebrul Ponte Sant'Angelo - "Podu
l ngerilor"... un arc de piatra decorat cu doisprezece ngeri sculptati de nimeni a
ltul dect... Bernini.
ntr-o ultima revelatie tulburatoare, Langdon si dadu seama ca imensa cruce for
mata de obeliscuri n Roma ncadra fortareata n cel mai pur stil Illuminati: bratul l
ung al crucii trecea exact prin centrul podului, mpartindu-l n doua jumatati egale
.
Cobor si si lua sacoul de pe jos, tinndu-l departe de hainele lui ude. Apoi sar
i n masina furata si-si nfunda pantoful mustind de apa n pedala de acceleratie.

106
Era 23.07. Citroenul alerga ca o naluca n noaptea romana. Cobornd pe Lungoteve
re Tor Di Nona, paralel cu fluviul, Langdon vedea deja castelul ridicndu-se aseme
nea unui munte spre dreapta.
Castel Sant'Angelo, "Castelul ngerului".
n fata lui aparu brusc intrarea pe podul cu acelasi nume. Calca puternic frna
si pneurile scrtira. Cotise la vreme, dar podul era blocat si, nainte de a se putea
opri, izbi un sir de piloni scunzi ce margineau drumul. Cu o zguduitura puterni
ca, masina ncremeni, iar Langdon aproape ca se lovi de parbriz. Uitase ca, pentru
a fi mai bine pastrat, "Podul ngerilor" era acum arie pietonala.
Tremurnd, cobor si-si dori sa fi ales un alt drum spre castel. l cuprinsese fri
gul n hainele ude si si trase sacoul pe deasupra lor, recunoscator fabricantului c
a pusese o captuseala dubla; Diagramma nu avea sa se ude. n fata lui, dincolo de
pod, fortareata de piatra se ridica impunatoare. Vlaguit si sagetat de dureri n t
ot corpul, o lua la fuga spre ea.
n stnga si n dreapta lui, aidoma unui regiment de escorta, ngerii lui Bernini pa
reau ca alearga o data cu el, conducndu-l spre destinatia finala. "Si ngerii te-nd
rume n cautarea ce ti-ai pus n gnd." Castelul parea ca se nalta tot mai mult cu ct se
apropia de el, un munte inaccesibil, mai semet parca dect Bazilica San Pietro. P
icioarele l duceau mecanic spre bastion, n vreme ce privirile i mbratisau creneluril
e ncununate de ngerul gigantic.
Castelul parea pustiu.
n decursul secolelor, Vaticanul l folosise pe rnd ca monument funerar, fortarea
ta, ascunzatoare a papilor, temnita pentru dusmanii Bisericii si muzeu. Acum se
parea nsa ca Sant'Angelo oferise adapost si Confreriei Illuminati. ntr-un fel, tot
ul avea sens. Desi proprietate a Vaticanului, castelul era locuit doar sporadic,
iar Bernini l renovase de multe ori n cursul anilor. Se zvonea ca uriasa cladire
era plina de intrari ascunse, pasaje secrete si ncaperi tainice. Langdon nu avea
nici o ndoiala ca ngerul din vrf si parcul pentagonal erau tot opera lui Bernini.
n sfrsit, ajunse la portile monumentale ale castelului. mpinse tare. Deloc surp
rinzator, nici una nu se clinti. Doua ciocanele de fier erau prinse la nivelul o
chilor. N-avea rost sa bata. Facu doi pasi napoi, privind zidul exterior. Meterez
ele sale oprisera avansarea armatelor de berberi, mauri si alti invadatori; nici
sansele sale nu pareau mai mari.

"Vittoria, striga n sinea sa. Esti acolo, nauntru?"

O lua la fuga de-a lungul zidului. "Trebuie sa mai existe o intrare!"
Cotind spre latura vestica, ajunse ntr-o mica parcare, lnga Lungotere Angelo.
Aici se afla o a doua intrare - o poarta cu pod mobil care acum era ridicat si b
locat. Privi din nou n sus.
Singurele lumini erau cele ale reflectoarelor din exterior. Toate ferestruic
ile pareau ntunecate. Mai sus, chiar n capatul turnului central, la treizeci de me
tri naltime, chiar sub sabia ngerului, se zarea un singur balcon. Parapetul de mar
mura parea sa licare usor, ca si cum n camera din spate ar fi fost luminata de to
rte. Langdon ncremeni, cuprins brusc de un tremur. O umbra? Astepta, ncordat. Apoi
o vazu din nou. Simti cum i se face parul maciuca. "E cineva acolo!"
- Vittoria! striga el, neputndu-se stapni, nsa vuietul apelor umflate ale Tibru
lui i acoperi glasul.
Continua sa alerge n jurul zidurilor, n timp ce se ntreba unde naiba erau garzi
le elvetiene. i primisera, oare, mesajul?
n celalalt capat al parcarii se afla un car al unei retele de televiziune si
Langdon o lua la fuga spre el. La pupitru, un individ burtos cu casti la urechi
apasa niste butoane. Batu cu palma n tabla masinii si omul sari drept n sus, smulgn
du-si casca de pe cap la vederea hainelor lui mustind de apa.
- Care-i treaba, amice? ntreba cu un puternic accent australian.
- Am nevoie de telefonul dumitale.
Omul ridica din umeri:
- Nu am ton. Toata seara am ncercat. Circuitele sunt suprancarcate.
Langdon njura n gura mare:
- Ai vazut pe cineva intrnd pe acolo? ntreba, aratnd spre podul mobil.
- Pai, da. O camioneta neagra a tot intrat si iesit de cteva ori.
Profesorul simti ca o caramida tocmai l lovise n stomac.
- Al naibii norocos! exclama australianul privind spre turn si amintindu-si
ca el nu avea vizibilitate buna spre Vatican: Pariez ca de acolo, de sus, se ved
e perfect. N-am putut sa razbat prin trafic spre San Pietro, asa ca transmit de
aici.
Langdon nsa nu-l mai asculta pentru ca se gndea la posibilitatile lui de actiu
ne.
- Ei, ce parere ai? continua omul. Chestia asta cu Samariteanul din al unspr
ezecelea ceas e reala?
- Ce chestie?
- N-ai auzit? Capitanul Garzii Elvetiene a primit un telefon de la cineva ca
re pretinde ca are informatii fierbinti. Tipul zboara-ncoace chiar acum. Tot ce
stiu eu e ca, daca omul asta o scoate la capat, uite-asa se duc audientele noast
re!
Langdon l privi confuz. Un Bun Samaritean care vine sa dea o mna de ajutor? Pe
rsoana asta stie cumva unde e ascuns conteinerul cu antimaterie? Si de ce nu-i s
pune, pur si simplu, Garzii Elvetiene? De ce trebuie sa vina el personal? Ceva e
ra ciudat aici, dar el, unul, nu avea timp de ntrebari.
- Hei, izbucni australianul, privindu-l mai atent. Nu cumva esti tipul pe ca
re l-am vazut la televizor? Cel care ncerca sa-l salveze pe cardinalul din Piazza
San Pietro?
Nu-i raspunse. Brusc, zarise un dispozitiv fixat pe capota carului - o anten
a-satelit montata pe un suport telescopic. Meterezele zidului exterior masurau v
reo cincisprezece metri. Fortareata interioara era mai nalta - extrem de bine apa
rata. Vrful parea imposibil de atins, dar daca ar fi reusit sa se catere macar pe
primul zid...
Se ntoarse repede spre australian si-i facu semn spre antena:
- Ct de sus ajunge chestia aceea?
Omul l privi nedumerit:
- Pna pe la cincisprezece metri. De ce?
- Muta masina! Trage chiar lnga zid! Am nevoie de ajutor.
- Despre ce e vorba?
Langdon i explica. Australianul se holba la el:
- Esti nebun? Asta-i o antena telescopica de doua sute de mii de dolari, nu

o amarta de scara!
- Vrei audienta? Am o informatie care te va face om! exclama el n disperare d
e cauza.
- O informatie care valoreaza doua sute de mii de batrne?
Langdon i spuse ce anume-i va dezvalui n schimbul ajutorului.
Dupa nouazeci de secunde, Robert Langdon ajunsese n vrful antenei, clatinndu-se
n bataia vntului, la cincisprezece metri deasupra solului. Se apleca, se agata cu
minile de marginea crenelata, ncaleca zidul si cobor pe partea cealalta.
- Acum respecta-ti partea ta de trg! i striga australianul de jos. Unde e?
Profesorul se simtea vinovat fiindca-i dezvaluie o asemenea informatie, dar n
telegerea era ntelegere. Si, pe urma, Hassassin-ul avea sa anunte oricum presa.
- Piazza Navona, i striga. E n fntna.
Australianul si cobor antena la loc si demara n tromba dupa stirea carierei lui
.
ntr-o ncapere din piatra aflata la naltime, Hassassin-ul si scoase bocancii uzi
si si bandaja piciorul ranit. l durea, dar nu chiar att de tare ca sa nu se poata b
ucura de ceea ce-l astepta.
Se ntoarse, privindu-si premiul.
Era ntinsa pe un divan stravechi n coltul ncaperii, cu minile legate la spate si
cu un calus n gura. Se apropie de ea. Se trezise deja. Asta era un lucru bun. Su
rprinzator nsa, n ochii ei lucea nu frica, ci furia.
"Frica are sa vina si ea, imediat."

107
Langdon se furisa de-a lungul meterezelor, recunoscator pentru lumina reflec
toarelor. Curtea care se vedea jos parea un fel de muzeu al armelor de razboi di
n Antichitate - catapulte, gramezi de ghiulele si un veritabil arsenal de masina
rii nspaimntatoare. Unele zone ale castelului erau deschise publicului n timpul zil
ei, curtii fiindu-i redat n parte aspectul ei de odinioara.
Profesorul privi partea centrala a fortaretei. Citadela circulara era nalta d
e peste treizeci de metri, fara a pune la socoteala si ngerul de bronz de deasupr
a ei. n balconul singuratic nca se mai zarea o raza de lumina. Ar fi vrut sa strig
e, dar se abtinu. Trebuia sa gaseasca o modalitate de a intra.
Se uita la ceas: 23.12.
Cobornd rampa de piatra ce marginea zidul exterior, ajunse n curte si, aflat d
in nou pe pamnt, ncepu sa alerge n umbra meterezelor, n jurul fortului. Trecu de tre
i porticuri, toate trei blocate. ,,Pe unde a intrat Hassassin-ul?" Porni mai dep
arte, pe lnga doua intrari cu aspect modern, ambele ncuiate pe dinafara. "Nu pe ai
ci!"
nconjurase aproape ntreaga cladire, cnd remarca o alee cu pietris ce strabatea
curtea, trecnd prin fata lui. La un capat, n zidul exterior al castelului, vazu ce
alalta parte a podului mobil pe care-l observase de afara. La celalalt capat, al
eea disparea undeva n interiorul fortaretei, intrnd parca ntr-un fel de tunel - o d
eschidere neagra, cascata n corpul central al cladirii. Il traforo! Citise undeva
despre acest traforo, o uriasa rampa spiralata care patrundea circular n fort pna
n vrful lui, folosita de soldatii calare pentru a ajunge jos n cel mai scurt timp.
"Hassassin-ul a urcat pe aici cu camioneta!" Poarta care bloca tunelul era ridi
cata, invitndu-l parca sa intre. Un val de exuberanta puse stapnire pe el cnd se ap
ropie de tunel, dar cnd ajunse la deschidere, entuziasmul i pieri brusc.
Tunelul cobora.
Nu era bine. Aceasta parte din traforo ducea, probabil, spre temnitele subte
rane, nu sus, n fort.
ncremenit la gura ntunecata a putului ce parea sa coboare la nesfrsit n maruntai
ele pamntului, Langdon ezita, privind din nou balconul. Ar fi putut sa jure ca za
rise o miscare acolo. "Hotaraste-te!" Fara o alta alternativa, o lua la fuga pri

n tunel, n jos.
Undeva, deasupra, Hassassin-ul se apleca asupra prazii sale. si trecu palma p
este bratul ei. Avea pielea catifelata, ca matasea. Gndul la apropiata explorare
a comorilor ei trupesti l ametea. n cte feluri ar putea-o viola?
Stia sigur ca o merita pe aceasta femeie. l slujise pe Janus cum se cuvine. E
a era o prada de razboi si, cnd va termina cu ea, o va azvrli de pe divan si o va
sili sa ngenuncheze. Si l va servi iar. "Suprema umilinta!" Apoi, n chiar momentul
orgasmului, i va reteza gtul.
Ghayat assa'adah. "Suprema placere!"
Iar dupa aceea, mbatat de propria glorie, va iesi pe balcon si va savura triu
mful Illuminati... o razbunare visata de att de multi, de atta vreme.
Cu fiecare pas, tunelul se ntuneca tot mai mult. Coborrea continua.
Dupa un tur complet n subteran, orice raza de lumina disparuse. Tunelul parea
sa nainteze orizontal acum si Langdon ncetini, sesiznd dupa ecoul pasilor ca ajuns
ese ntr-o ncapere mai larga. n fata, n bezna, se zarea parca o slaba licarire. Porni
mai departe, cu bratele ntinse. La un moment dat atinse ceva neted. Sticla si cr
om. O masina. Pipai orbeste pe caroserie, gasi o usa si trase de ea.
Lampa din plafon se aprinse. ntr-o frntura de secunda recunoscu camioneta neag
ra si se trase napoi. Cuprins de ura si dezgust, se holba la ea o clipa, apoi sar
i nauntru si ncepu sa scormoneasca n cautarea unei arme care s-o nlocuiasca pe cea p
ierduta n fntna. Nu gasi nimic. Doar telefonul celular al Vittoriei. Strivit si inu
til. Vederea lui i strni fiori de groaza. Se ruga n gnd sa nu fi ajuns prea trziu.
ntinse mna si aprinse farurile camionetei. ncaperea deveni imediat vizibila - u
mbre ntunecate ntr-o camera goala. Probabil ca fusese ultilizata odinioara pentru
cai si munitie. n plus, se nfunda. Fara iesire. "Am gresit drumul!"
Dezamagit, cobor din camioneta si studie zidurile nconjuratoare. Nici o usa. N
ici o poarta. Se gndi la ngerul aflat dea-supra intrarii n tunel si se ntreba daca e
ra doar o coincidenta. Nu! si aminti cuvintele ucigasului n Piazza Navona, la fntna
. "E n Biserica Iluminarii... ma asteapta sa ma ntorc." Nu se poate, ajunsese prea
departe pentru a da gres acum. Inima i batea frenetic n piept. Frustrarea si ura n
cepeau sa-i ntunece ratiunea.
Cnd zari petele de snge de pe podea, primul lui gnd zbura la Vittoria. Dar urmnd
dra cu ochii, si dadu seama ca erau urme de pasi nsngerati. La distanta unele de al
tele. Sngele cursese numai din piciorul stng. Hassassin-ul.
Langdon se lua dupa sirul de urme, spre unul din colturile ncaperii, unde lum
ina palea. La fiecare pas, uimirea si nedumerea lui cresteau. Pasii nsngerati pare
au ca nainteaza pna n colt, pentru a disparea apoi n zid.
Cnd ajunse n colt si privi peretele, abia i veni sa-si creada ochilor. Acolo, u
nul dintre blocurile de granit ale pardoselii nu era patrat, la fel ca toate cel
elalte. Se afla, probabil, n fata unui nou indiciu. Blocul avea forma unui pentag
on perfect, cu vrful orientat exact spre colt. Ingenios ascunsa la mbinarea pereti
lor, o despicatura ngusta n zid servea drept iesire. Langdon pasi nauntru. Era un c
uloar. Putin mai n fata se vedeau resturile unei bariere de lemn care blocase oda
ta tunelul.
Dincolo de ele licarea o lumina.
O lua din nou la fuga, sarind peste frnturile de lemn. Culoarul dadea ntr-o al
ta ncapere, mai larga. Pe unul dintre peretii acesteia, o torta aprinsa arunca um
bre palide. Era ntr-o zona neelectrificat a castelului... una la care nici un turi
st nu a avusese vreodata acces. ncaperea avea, probabil, un aspect nfricosator ziu
a, dar la lumina tremurnda a tortei era de-a dreptul sinistra.
Il prigione.
Se aflau acolo vreo zece-douasprezece celule, majoritatea cu gratii ruginite
de vreme. Una dintre cele mai mari era nsa intacta si pe podeaua ei Langdon zari
ceva ce-i opri inima n piept: sutane negre si esarfe rosii. "Aici i-a nchis pe ca
rdinali!"
n apropierea celulei se vedea o usa de fier ncastrata n perete, ntredeschisa. Di

ncolo de ea se ntindea un fel de pasaj. Se repezi ntr-acolo, dar se opri brusc. Ur

mele nsngerate nu treceau de usa. Iar cnd vazu cuvintele sapate n piatra zidului, de
asupra intrarii, si dadu seama de ce.
Il Passetto.
Era nmarmurit. Auzise de multe ori despre acest tunel, dar nu avusese habar p
e unde anume se patrundea n el. Il Passetto - "Micul Pasaj" - era un tunel ngust,
de aproximativ un kilometru lungime, construit ntre Castelul Sant'Angelo si Vatic
an. n decursul anilor, numerosi papi l folosisera pentru a fugi n timpul asediilor,
pentru a-si vizita amantele secrete sau pentru a asista la torturarea diversilo
r inamici personali ori ai Bisericii. n prezent, se stia ca ambele extremitati al
e tunelului sunt blocate de ncuietori impenetrabile, ale caror chei se afla la ad
apost undeva, n vreun seif al Vaticanului. Langdon ntelegea acum n ce fel izbutiser
a Illuminati sa intre si sa iasa din Vatican nestingheriti de nimeni. "Oare cine
era tradatorul infiltrat care le daduse cheile? Olivetti? Unul dintre ceilalti
membri ai Garzii Elvetiene? Oricum, nu mai conta."
Urmele de snge de pe pardoseala se ndreptau spre celalalt capat al temnitei. A
colo, o poarta ruginita era prinsa n lanturi. Lacatul disparuse si poarta era put
in deschisa. Dincolo de ea se vedea un sir de trepte care urcau n spirala. Si aic
i, pe podea, se afla un bloc de granit pentagonal. Langdon l privi o clipa nfiorat
, ntrebndu-se daca Bernini nsusi mnuise dalta care l cizelase. Deasupra, arcada de la
intrare era decorata cu un mic heruvim sculptat. Aici era!
Pasii nsngerati urcasera treptele.
nainte de a porni pe urma lor, trebuia sa faca rost de o arma - orice fel de
arma. Lnga una din celule gasi o bara de fier ceva mai lunga de un metru. La unul
din capete metalul fusese rupt, iar marginea ramasa era zimtata, ascutita. Desi
foarte grea, nu avea altceva la ndemna si Langdon spera ca elementul surpriza plu
s rana de piciorul Hassassin-ului sa ncline balanta n favoarea lui. Mai presus de
toate nsa, spera din tot sufletul sa nu ajunga prea trziu.
Treptele n spirala erau tocite si abrupte. Langdon pasi usor, ncercnd sa prinda
un eventual zgomot. Nimic. Pe masura ce urca, lumina care razbatea din temnita
palea. La un moment dat rmase n bezna si si continua drumul pipaind peretele cu pal
ma. Mai sus. Simtea parca n ntuneric spiritul lui Galilei urcnd aceleasi scari, ner
abdator sa-si mpartaseasca ideile semenilor sai care aveau ace-asi convingeri.
nca nu-si revenise din socul cauzat de descoperirea brlogului Illuminati - ntro cladire ce apartinea Vaticanului! Pe cnd trimisii papei perchezitionau beciuril
e si locuintele unor savanti renumiti, membrii confreriei se ntruneau chiar aici,
sub nasul Bisericii. Era perfect, extraordinar! n calitatea sa de arhitect-sef a
l lucrarilor de renovare, Bernini avusese acces nelimitat n ntreaga fortareata...
restructurnd-o dupa propriile planuri, fara sa dea socoteala nimanui. Cte intrari
secrete construise el oare? Cte decoratiuni subtile, ce indicau drumul spre brlog?
Biserica Iluminarii. Langdon stia ca nu poate fi departe.
Treptele se ngustara putin si avea impresia ca zidurile tunelului se strng n ju
rul lui. Umbrele trecutului forfoteau n ntuneric, dar nu se opri din drum. Cnd zari
fasciculul orizontal de lumina din fata, si dadu seama ca se afla la ctiva pasi d
e o platforma. Dincolo de aceasta, pe sub o usa, razbateau licaririle slabe ale
unei torte aprinse. Se apropie n liniste.
Habar nu avea n ce punct al castelului se afla, dar stia ca urcase suficient
pentru a fi ajuns aproape de vrf. Se gndi ca, probabil, uriasul nger din bronz era
exact deasupra capului sau.
"Ajuta-ma, ngere!" se ruga tacut, nclestndu-si degetele pe bara de fier. Apoi,
fara un zgomot, ntinse mna spre usa.
Pe divan, Vittoria si simtea bratele ntepenite, sagetate de durere. Cnd si reven
ise si si daduse seama ca are mnile legate la spate, crezuse ca, daca se va relaxa
, si va putea elibera ncheieturile. Dar nu mai avusese timp. Bestia se ntorsese. Ac
um era aplecat deasupra ei, cu pieptul lui lat si gol, brazdat de nenumarate cic
atrice. Ochii i pareau doua fante negre ce ardeau, atintite asupra ei. Vittoria b
anuia ca fiara se delecta imaginndu-si ce-o astepta. ncet, ca pentru a o nnebuni, H
assassin-ul si desfacu centura uda, o scoase si o azvrli pe podea.

Oroarea si ura o sugrumau. nchise ochii pentru o clipa. Cnd i redeschise, n mna u
cigasului aparuse un pumnal cu lama retractabila. Lama zvcni chiar sub ochii ei.
Vittoria si zari chipul ngrozit, reflectat n oglinda otelului.
Hassassin-ul rasuci pumnalul si lipi dosul lamei de abdomenul ei. Metalul re
ce o nfiora. Cu o lucire insolenta n ochi, trase lama n jos, pe pielea ei, pna la co
rdonul sortului. Vittoria icni. Lent, amenintator, bestia continua sa plimbe vrfu
l pumnalului n sus si-n jos... mai jos. Apoi se apleca si, cu rasuflarea lui fier
binte, i susoti n ureche:
- Cu cutitul asta i-am scos ochiul tatalui tau.
n acea clipa Vittoria ntelese ca era n stare sa ucida.
Hassassin-ul rasuci din nou pumnalul si taisul patrunse prin materialul sort
ului, despicndu-l. Brusc, se opri si ntoarse capul. Cineva intrase.
- Pleaca de lnga ea! rasuna din prag o voce profunda.
Vittoria nu vedea cine vorbise, dar recunoscu imediat vocea. "Robert! Traies
te!"
Hassasin-ul se holba de parca ar fi vazut o stafie:
- Domnule Langdon, probabil ca ai un nger pazitor!

108

n fractiunea de secunda ct privi n jur, Langdon si dadu seama ca se afla ntr-un l

oc sacru. Desi vechi si decolorate, deco-ratiunile din ncaperea ovala erau pline
de simboluri familiare. Placi de faianta pentagonale. Fresce reprezentnd planete.
Turturele. Piramide.
Biserica Iluminarii! Simpla si pura. n sfrsit, o gasise.
Chiar n fata lui, ncadrat de deschiderea balconului, se afla Hassassin-ul. Cu
pieptul gol, statea lnga Vittoria, care zacea legata pe un divan, dar ct se poate
de vie. Vaznd-o, Langdon simti o imensa usurare. Pentru o clipa ochii li se ntlnira
si un val de emotii se revarsa ntre ei - recunostinta, disperare, regret.
- Asa, deci ne ntlnim din nou, spuse Hassassin-ul, apoi vazu bara de fier din
mna lui si izbucni n rs. Si acum ai venit dupa mine... cu asta?!
- Dezleag-o!
Ucigasul si repezi cutitul la gtul Vittoriei:
- O omor.
Langdon nu se ndoia ca era capabil s-o faca. Se stradui sa raspunda calm, far
a ca vocea sa-i tremure:
- Cred ca ar fi bucuroasa... tinnd cont de alternativa.
Hassassin-ul zmbi auzind insulta:
- Ai dreptate. Femeia are multe de oferit. Ar fi o pierdere inutila.
Profesorul facu un pas nainte, strngnd n mna bara ruginita si ndreptndu-i capatu
upt direct spre celalalt. Taietura din palma l ustura.
- Da-i drumul!
Pentru un moment, Hassassin-ul paru sa stea n cumpana. Rasuflnd adnc, si relaxa
umerii ntr-un gest clar de resemnare. n aceeasi clipa nsa, bratul i zvcni. Langdon nu
zari dect o masa neagra de muschi si lama care despica aerul venind drept spre p
ieptul lui.
Din instinct sau poate din cauza oboselii, genunchii i se ndoira brusc si pum
nalul zbura pe lnga urechea lui stnga, ateriznd cu zgomot pe pardoseala, undeva, n s
pate. Ucigasul parea netulburat. Rnji, se departa de Vittoria si, ca un animal la
pnda, cu pasi usori, se apropie.
Langdon se ridica din nou, cu bara de fier n mna. Dintr-o data, puloverul si p
antalonii uzi ncepura sa-i stnjeneasca miscarile. Hassassin-ul, doar pe jumatate mb
racat, se misca mult mai usor si mai repede, aparent neafectat de rana de la pic
ior. "Se vede ca e obisnuit cu durerea", si spuse profesorul. Pentru prima data n
viata lui, si dorea sa aiba n mna o arma de mare calibru.
Hassassin-ul continua sa-l nconjoare ncet, rabdator, de parca s-ar fi distrat,
cu fiecare pas apropiindu-se de cutitul cazut pe podea. Langdon i taie calea. Uc
igasul dadu sa se apropie iar de Vittoria, dar el i se aseza din nou n fata.

- Mai este nca timp, i arunca n treacat. Spune-mi unde e conteinerul. Vaticanul
ti va plati mai mult dect Illuminati.
- Esti naiv!
Lovi cu bara de fier. Hassassin-ul se feri. Langdon ocoli o banca de lemn, t
innd fierul n fata sa si ncercnd sa-l ncolteasca n ncaperea ovala. "A naibii camera,
are colturi!" n mod ciudat nsa, celalalt nu parea dornic nici sa atace, nici sa f
uga. Pur si simplu, i facea jocul adversarului. Asteptnd rabdator.
"Asteptnd ce?" Ucigasul continua sa se miste n cerc, fara a se expune nici o c
lipa. Ca un nesfrsit joc de sah. Bara de fier ncepea sa atrne din ce n ce mai greu n
mna lui si, brusc, Langdon si dadu seama ce asteapta adversarul sau. "Ma oboseste.
" Strategia lui functiona. Slabiciunea punea stapnire pe el, adrenalina nemaifiin
d suficienta pentru a-l tine n forma. Stia ca trebuie sa faca ceva.
Hassassin-ul parea ca-i citeste gndurile si schimba iarasi directia, ca pentr
u a-l atrage spre masa din centrul ncaperii. n mod cert, se afla ceva acolo, ceva
care lucea n lumina tortei. "O arma?" Fara a-si lua ochii de la dusman, Langdon s
e apropie de masa. Ucigasul arunca o privire lunga, evident, spre obiect si el a
vu nevoie de toata stapnirea sa de sine pentru a nu-i cadea n cursa. n cele din urm
a, nu mai rezista. O ocheada scurta. Dar raul se produsese deja.
Nu era o arma. Imaginea l tintui locului pentru o clipa.
Pe masa se afla o caseta obisnuita din arama, acoperita de patina vremii. Fo
rma acesteia era pentagonala. Capacul fusese dat la o parte. nauntru, n cinci comp
artimente vatuite, se vedeau cinci matrite. Din fier, cu mnere scurte din lemn. N
u trebuia sa priveasca atent pentru a sti ce scria pe fiecare.
ILLUMINATI, PAMNT, AER, FOC, APA.
Langdon se trase napoi, de teama ca Hassassin-ul l va lovi. Dar se nselase. Uci
gasul astepta, de parca jocul l-ar fi nviorat.
Profesorul facea eforturi sa se concentreze din nou asupra luptei, privindusi adversarul si agitnd bara ruginita. Dar imaginea casetei i staruia n minte. Desi
matritele n sine erau fascinante -artefacte Illuminati n a caror existenta putini
specialisti credeau -si dadu seama ca altceva, un alt detaliu al casetei i trezis
e suspiciuni ntunecate. Profita de o miscare a Hassassin-ului pentru a mai arunca
o privire spre masa.
"Dumnezeule!"
n caseta, cele cinci matrite erau asezate n cinci compartimente separate. n cen
tru nsa, se mai afla un compartiment. Acesta era acum gol, dar n mod evident era d
estinat sa adaposteasca o alta matrita... mult mai mare dect celelalte... de form
a patrata.
Atacul veni pe neasteptate.
Hassassin-ul se repezi ca o pasare de prada. Langdon ncerca sa se adune si sa
contracareze lovitura, dar bara de fier atrna ca un bolovan n mna lui. Izbi mult p
rea trziu. Hassassin-ul se ghemui. n clipa urmatoare tsni si minile sale nsfacara bar
a. Forta lui era teribila, aparent neafectata de rana de la brat. Urma o scurta
lupta. Violenta. Langdon simti cum fierul i este smuls din mna si o durere sfsietoa
re i strapunse palma. Dupa o clipa, privea drept n capatul zimtat al barei. Vnatoru
l devenise vnat.
Parca l izbise un ciocan. Hassassin-ul se rotea iarasi n jurul lui, zmbind din
nou, mpingndu-l spre perete:
- Cum e proverbul acela al vostru? Despre pisica moarta de prea multa curioz
itate...
Langdon abia mai reusea sa se concentreze, blestemndu-si neglijenta. Nimic pa
rca nu mai avea sens. "Un al saselea simbol Illuminatil" Prada frustrarii, izbuc
ni:
- N-am citit nicaieri nimic despre o a sasea matrita Illuminati!
- Ba cred ca da! chicoti ucigasul, continund sa nainteze spre el.
Nu mai ntelegea nimic. Sigur nu citise asa ceva! Erau cinci simboluri Illumin
ati. Se trase napoi, cu spatele, cercetnd cu privirea camera n cautarea unei alte a
rme.
- O mbinare perfecta a elementelor antice, spuse Hassassin-ul. Matrita finala
este cea mai stralucita dintre toate. Mi-e teama totusi ca tu n-o vei vedea.
Lui Langdon i era teama ca nu va mai apuca sa vada mai nimic, n curnd. Continua

sa se retraga, cautnd o cale de scapare.

- Si ai vazut matrita asta finala? l ntreba, ncercnd sa mai traga de timp.
- Poate ca ntr-o zi mi vor face aceasta onoare. Daca ma voi dovedi vrednic.
Facu o miscare brusca spre el, ca si cnd s-ar fi jucat.
Langdon sari napoi. Avea impresia ca ucigasul l mpingea de-a lungul zidului, sp
re o destinatie nevazuta. "Unde?" nsa nu-si putea permite sa se ntoarca si sa priv
easca n spate.
- Matrita, continua el. Unde este?
- Nu-i aici. Se pare ca Janus este cel care o pastreaza.
- Janus?
Profesorul nu mai auzise acest nume.
- Liderul Illuminati. Vine aici n cteva clipe.
- Liderul Illuminati vine aici?
- Pentru a realiza ultima nfierare.
Langdon arunca o privire ngrozita spre Vittoria. Tnara parea ciudat de calma,
cu ochii nchisi, retrasa parca ntr-o lume a ei, respirnd lent... adnc. Ea era, oare,
ultima victima? Sau el?
- Cta aroganta! rnji Hassassin-ul, vazndu-i privirea. Voi doi sunteti niste nim
icuri. Veti muri, fireste, nu-ncape ndoiala. Dar ultima victima despre care vorbe
sc eu este un inamic cu adevarat periculos.
"Un inamic periculos?" Principalii cardinali murisera deja. Papa era si el m
ort. Illuminati avusesera grija de asta. Raspunsul era nsa n ochii goi ai Hassassi
n-ului.
Il camerlengo.
Sambelanul Ventresca fusese unica raza de speranta n tot acest calvar. El izb
utise n aceasta seara sa-i acuze pe Illuminati mai mult dect o facusera decenii ntr
egi de teorii ale conspiratiei. Iar acum, avea sa plateasca pretul pentru reusit
a lui. El era tinta finala a confreriei.
- Nu veti ajunge la el! l provoca Langdon.
- Eu, nu, replica ucigasul, fortndu-l sa se retraga si mai mult. Aceasta onoa
re i revine lui Janus nsusi.
- Liderul Illuminati are de gnd sa-l nfiereze cu mna lui pe il camerlengo?
- Puterea are privilegiile ei.
- Dar nimeni nu poate patrunde n Vatican n seara asta!
Hassassin-ul avea un aer plin de el:
- Daca are fixata o ntrevedere, poate!
Profesorul nu mai stia ce sa creada. Singura persoana asteptata la Vatican n
acest moment era cea pe care presa o numea "Samariteanul din ceasul al unsprezec
elea", cea despre care Rocher spusese ca detine informatii care ar putea salva..
. Langdon ncremeni. "Dumnezeule!"
Hassassin-ul rnji iar, savurnd efectele pe care aceasta ntelegere le avea asupr
a adversarului sau:
- Si eu ma ntrebam cum va reusi Janus sa intre n Vatican. Dar am auzit la radi
oul din masina - ceva cu un Samaritean din ceasul al unsprezecelea. Vaticanul l v
a primi pe Janus cu bratele deschise!
Langdon aproape ca se mpiedica. "Janus e samariteanul!" O viclenie incredibil
a! Liderul Illuminati va fi condus ca un rege pna n apartamentele sambelanului. "D
ar cum l-a fraierit Janus pe Rocher? Sau e si el implicat?" De cnd aproape ca se
sufocase n interiorul Arhivelor Secrete, Langdon nu mai avusese ncredere deplina n
capitan.
Hassassin-ul fanda brusc, mpungndu-l n coaste.
Profesorul facu o saritura napoi, cuprins de furie:
- Janus nu va reusi sa scape cu viata!
- Sunt unele cauze pentru care chiar merita sa mori.
Profesorul nu se ndoia ca ucigasul vorbise serios. Janus venea la Vatican ntro misiune sinucigasa? Era o problema de onoare? Pentru o fractiune de secunda, m
intea lui cuprinse totul. Complotul Illuminati se ncheia perfect. Preotul pe care
ei nsisi l adusesera n prim-plan, prin asasinarea papei, se dovedise un adversar d
e temut. Iar ntr-un ultim act de sfidare, liderul confreriei l va distruge.
Brusc, Langdon simti ca peretele din spatele lui dispare. Un val de aer rece

l izbi si, nedumerit, se mpletici n noapte. Balconul! Acum si dadea seama ce urmare
a Hassassin-ul.
Haul din spatele lui era aproape palpabil - o cadere de treizeci de metri pna
n curtea de dedesubt; o vazuse cnd venise. Si ucigasul nu pierdea deloc timpul. C
u o forta violenta, tsni spre el. Bara de fier i zvcni n dreptul abdomenului. Reusi
sa sara un pas n spate si capatul taios i mpunse doar hainele. O noua lovitura. nca
un salt napoi. Aproape ca se lipi cu spinarea de balustrada. Sigur ca urmatoarea
lovitura l va izbi n plin, Langdon ncerca marea cu degetul. Rasucindu-se ntr-o parte
, ntinse minile si apuca bara. Durerea i sageta palma ranita, dar nu-si slabi strnso
area.
Hassassin-ul paru depasit de aceasta miscare. Se luptara un moment corp la c
orp, fata-n fata, rasuflarea fetida a celuilalt pufaindu-i n nari. Bara ncepu sa-i
alunece din mini; adversarul era prea puternic. ntr-un ultim gest disperat, riscnd
sa-si piarda si bruma de echilibru, Langdon ridica un picior si ncerca sa loveas
ca degetul ranit al celuilalt cu toata puterea. Dar omul era un profesionist si
stia sa-si apere punctele slabe.
Profesorul tocmai si jucase ultima carte si stia ca a pierdut.
Bratele Hassassin-ului explodara n sus, trntindu-l n balustrada. n spate nu mai
simtea nimic, dect haul de dedesubt. Tinnd bara cu ambele mini, orizontal, ucigasul
se repezi spre pieptul lui. Langdon si arcui spinarea deasupra haului.
- Ma'assalamah! urla fiara. La revedere!
Si, cu o privire furibunda, si lansa ultima lovitura. Centrul de greutate al
profesorului pendula si picioarele i zburara pe pardoseala. Cu o infima speranta
de supravietuire, izbuti sa se prinda de balustrada n clipa n care trupul lui face
a saltul n gol. Mna stnga i aluneca, dar dreapta rezista. Atrna cu capul n jos, agata
cu picioarele si cu o mna... fara a-si da drumul.
Aplecat peste el, Hassassin-ul ridica bara deasupra capului. Fierul ncepu sa
coboare si, n acea fractiune de secunda, Langdon avu o viziune. Poate era iminent
a mortii sau pur si simplu frica instinctiva, dar n acea clipa zari capul ucigasu
lui nvaluit ntr-o aura ivita de nicaieri. O vlvataie se nalta n spatele lui... ca o b
izara minge de foc. La jumatatea loviturii, Hassassin-ul scapa bara din mna si sc
oase un urlet animalic.
Fierul cazu pe lnga capul lui Langdon si disparu n noapte. Ucigasul se ntoarse;
spatele lui era un foc mocnit. De dincolo de balustrada, profesorul o vazu pe V
ittoria n fata Hassassin-ului. Cu un licar salbatic de razbunare n ochi, clatina t
orta n fata ei, pentru a-l tine la distanta. Cum se dezlegase, Langdon nu stia si
nici nu-i mai pasa. Prinzndu-se cu picioarele, ncaleca balustrada si se rostogoli
napoi, n balcon.
Lupta avea sa fie foarte scurta. Hassassin-ul era un adversar cu adevarat...
mortal. Urlnd cu turbare, se azvrli asupra ei. Vittoria ncerca sa sara ntr-o parte,
dar bruta nhata torta, gata sa i-o smulga din mna. Profesorul nu mai astepta. Lund
u-si avnt, se repezi cu pumnii n carnea arsa de pe spatele lui.
Racnetul se auzi probabil pna la Vatican.
Ucigasul ncremeni pentru o clipa, cu spinarea arcuita. Dadu drumul tortei si
Vittoria l izbi cu ea n fata. Carnea sfri si ochiul stng i plesni. Urla din nou, duc
-si palmele la frunte.
- Ochi pentru ochi! suiera Vittoria.
De aceasta data mnui torta ca pe o bta si, cnd lovi, Hassassin-ul se mpletici pe
spate, proptindu-se n balustrada. Langdon si Vittoria se repezira n aceeasi clipa
, nfigndu-si minile n el si mpingndu-l amndoi n acelasi timp. Trupul ucigasului se
li n gol, n ntuneric. Nu se auzi nici un strigat. Doar trosnetul spinarii lui, frnte
cnd se izbi de un morman de ghiulele, dedesubt.
Langdon se ntoarse si o privi tacut, uluit. Pe umeri si la talie i atrnau frnghi
i rasucite. Ochii i ardeau ca focurile iadului:
- Houdini stia yoga.

109

ntre timp, n Piazza San Pietro, Garda Elvetiana formase un zid viu si ncerca sa
tina multimile la distanta. Fara succes, nsa. Oamenii erau prea multi si pareau
mult mai interesati de pericolul care ameninta Vaticanul dect de propria sigurant
a. Ecranele video din piata transmiteau imagini ale conteinerului cu antimaterie
si ale ceasului acestuia - imagini preluate de la monitorul Garzii Elvetiene, p
rin amabilitatea sambelanului. Din pacate nsa, nici acestea si nici minutele care
se scurgeau amenintator pe ceasul conteinerului nu reuseau sa alunge multimea d
in piata. Oamenii priveau picatura minuscula de lichid si si spuneau, probabil, c
a nu are cum sa fie att de periculoasa pe ct se credea. n plus, ceasul conteinerulu
i arata ca mai sunt nca aproape patruzeci si cinci de minute pna la detonare -o gr
amada de timp pentru a sta si a privi n jur.
Totusi, toti membrii Garzii Elvetiene erau de acord ca decizia ndrazneata a s
ambelanului de a spune lumii adevarul si de a oferi presei imagini n direct ale i
nfamiei Illuminati fusese o miscare inteligenta. Confreria se asteptase, n mod ce
rt, ca Vaticanul sa afiseze reticenta sa obisnuita n fata adversitatilor. De acea
sta data nsa, nu. Il camerlengo Ventresca se dovedise un inamic redutabil.
n interiorul Capelei Sixtine, cardinalul Mortati nu mai avea stare. Trecuse d
eja de ora 23.15. Multi cardinali continuau sa se roage, dar altii se adunasera n
apropierea usii, n mod evident ngrijorati de ora trzie. Unii ncepura sa bata cu pum
nii n usa.
Afara, locotenentul Chartrand auzea loviturile, dar nu stia ce ar trebui sa
faca. Se uita la ceas. Era vremea! Capitanul Rocher daduse nsa ordine stricte: ca
rdinalii nu vor fi lasati sa iasa pna ce nu le va da el permisiunea. Bataile n usa
devenira mai intense si stnjeneala locotenentului crescu. Poate ca Rocher pur si
simplu uitase; de la apelul acela telefonic misterios, capitanul se comportase n
tr-un mod foarte ciudat.
Chartrand deschise statia de emisie-receptie.
- Domnule capitan, sunt Chartrand. A trecut ora stabilita. Nu ar trebui sa d
eschid usile Capelei Sixtine?
- Usa ramne ncuiata. Credeam ca ti-am dat deja acest ordin.
- Da, domnule, nsa...
- Oaspetele nostru va sosi dintr-un moment n altul. Ia ctiva oameni sus si pos
tati-va n fata biroului papei. Sambelanul nu trebuie sa plece nicaieri.
- Ma scuzati, domnule?
- Ce nu pricepi, locotenent?
- Nimic, domnule. Am plecat.
Sus, n biroul papei, sambelanul medita n tacere n fata focului. "Da-mi putere,
Dumnezeule! Fa o minune!" nteti flacarile din semineu, ntrebndu-se daca va supravie
tui acestei nopti.

110
Unsprezece si douazeci si trei de minute.
Vittoria sedea tremurnd pe balconul Castelului Sant'Angelo, cu ochii pierduti
n departare, nlacrimati. Ar fi vrut att de mult sa-l ia n brate pe Robert Langdon,
dar nu putea. Trupul i era parca amortit. ncerca sa-si revina, evalund situatia act
uala. Omul care i ucisese tatal zacea undeva jos, mort, iar ea abia scapase cu vi
ata.
Cnd mna lui Langdon i atinse umarul, infuzia de caldura si tandrete ncepu ca pri
n farmec sa-i topeasca gheata din suflet. Trupul i revenea la viata. Negura se ri
sipi. Robert arata ca naiba, ud si sleit de puteri - probabil ca trecuse printrun adevarat iad pentru a o salva.
- ti multumesc..., i sopti.
El i surse, obosit, si-i aminti ca ea merita toate multumirile; abilitatea ei
de a-si contorsiona trupul i salvase pe amndoi. Vittoria si sterse ochii. Ar fi put
ut ramne acolo, alaturi de el, pentru totdeauna, dar timpul nu mai astepta.

- Trebuie sa iesim de aici, i spuse profesorul.

Mintea ei zbura n alta parte, privind spre Vatican. Cel mai mic stat al lumii
parea tulburator de aproape, stralucitor n lumina zecilor de reflectoare ale pre
sei. Spre marea ei uimire, Piazza San Pietro era nca ticsita de oameni. Garda Elv
etiana reusise sa elibereze doar o zona de nici cincizeci de metri, chiar n fata
bazilicii - mai putin de o treime din ntinderea pietei. Multimea era compacta, sp
ectatorii de pe margini mpingndu-se pentru a vedea si ei ceva mai bine si prinzndui pe ceilalti ca ntr-o capcana. "Sunt prea aproape! i venea sa strige. Mult prea a
proape!"
- Eu ma ntorc, spuse Langdon complet lipsit de expresie.
Vittoria se rasuci spre el, incredula:
- napoi la Vatican?
Profesorul i povesti despre Samaritean si despre complotul pe care acesta l pu
nea la cale. Liderul Illuminati, un om pe nume Janus, venea, de fapt, pentru a-l
nfiera pe sambelan. Un ultim act de suprematie din partea confreriei.
- Nimeni nu stie despre acest lucru la Vatican, continua el. Nu am cum sa ia
u legatura cu ei si individul poate sa soseasca dintr-o clipa n alta. Trebuie sa
avertizez Garda Elvetiana nainte de venirea lui.
- Dar n-ai sa poti trece de multimea aceea!
- Ba voi trece, replica el cu siguranta n glas. Ai ncredere n mine!
Vittoria si dadu seama ca, din nou, istoricul stia ceva ce ei i scapa:
- Vin si eu.
- Nu. De ce sa riscam amndoi...
- Trebuie sa gasesc o modalitate de a-i ndeparta pe oamenii aceia de acolo! R
iscurile sunt uri...
Chiar n clipa aceea, balconul ncepu sa vibreze. Un huruit asurzitor parea ca z
druncina ntregul castel. Apoi, dinspre San Pietro se vazu o lumina alba, orbitoar
e. "Oh, Doamne! exclama Vittoria n sinea ei. A explodat antimateria!"
Dar, n locul bubuiturii, din multime se ridica un val de urale. Vittoria si du
se mna streasina la ochi. Din piata se nalta un rnd de lumini orbitoare, ndreptate,
parca, asupra lor! Toti oamenii ntorceau capetele, strignd si aratnd cu minile n sus.
Huruitul se intensifica. n piata, atmosfera se nseninase, devenind aproape vesela
.
Langdon privi nauc ntr-acolo:
- Ce mama dracului...?
Deasupra lor, cerul nsusi vuia.
De dupa turnul castelului, pe neasteptate, se ivi elicopterul papei. Huruind
la doar cincisprezece metri deasupra lor, se ndrepta direct spre Vatican. Sub un
da de soc, castelul vibra din toate ncheieturile. Fasciculele reflectoarelor urma
u elicopterul n zbor si curnd balconul fu cuprins din nou de ntuneric.
Cnd vazu ca uriasa masinarie ncetineste si ca zaboveste un moment n aer deasupr
a pietei, Vittoria se simti cuprinsa de ndoieli; era deja prea trziu. Strnind un no
r de praf, elicopterul ateriza n micul spatiu liber dintre multime si bazilica, o
prindu-se aproape de treptele de la intrare.
- Ia te uita ce intrare-si face! sopti Vittoria.
Pe fondul alb al treptelor de marmura, zari o silueta ntunecata iesind din ba
zilica si apropiindu-se de elicopter. N-ar fi putut recunoaste persoana, daca nar fi vazut bereta stacojie de pe capul acesteia.
- Asa, ntindeti covorul rosu! Asta-i Rocher.
Langdon izbi cu pumnul n balustrada:
- Cineva trebuie sa-i previna!
Si dadu sa plece.
Vittoria l prinse de brat:
- Asteapta!
Tocmai observase nca un amanunt, unul pe care mintea ei refuza sa-l creada. D
esi degetele i tremurau, arata spre elicopter. Chiar si de la o asemenea distanta
, stia ca nu putea sa se nsele. Din aeronava cobora o alta silueta... o silueta c
are se misca ntr-un mod att de special, nct nu putea fi dect a unui singur om. Desi n
pozitie seznd, nou-venitul strabatu spatiul gol al pietei cu o viteza uimitoare s
i o precizie maxima.

Un rege pe un tron electric.

Era Maximilian Kohler.

111
Lui Kohler opulenta Salii Belvedere i facea greata. Numai cu aurul ce poleia
decoratiunile plafonului s-ar fi putut finanta un an ntreg de cercetari asupra ca
ncerului. Rocher l conduse pe o rampa nclinata, n Palatul Apostolic.
- N-aveti lift? ntreba Kohler.
- N-avem curent electric, raspunse Rocher, aratnd sfesnicele care ardeau n jur
, mprastiind ntunericul. Strategia noastra de cautare si de verificare.
- Strategie care, fara ndoiala, nu a dat rezultate.
Capitanul ncuviinta.
Kohler izbucni ntr-un acces de tuse, stiind probabil ca s-ar putea sa fie ult
imul - un gnd nu tocmai linistitor.
Cnd ajunsera la etajul superior si pornira pe culoarul ce ducea spre biroul p
apal, patru soldati ai Garzii Elvetiene le iesira n ntmpinare, cu figuri speriate.
- Capitane, ce faceti aici? Credeam ca acest om detine informatii care...
- Nu vorbeste dect cu il camerlengo.
Soldatii se trasera napoi, cu priviri suspicioase.
- Spuneti-i sambelanului, adauga Rocher pe un ton ferm, ca directorul CERN,
Maximilian Kohler, este aici si doreste sa-l vada. Imediat!
- Da, domnule!
Unul dintre soldati o lua la fuga spre birou. Ceilalti ramasera pe loc, priv
indu-l cu atentie pe Rocher, parnd destul de stnjeniti.
- Numai o clipa, capitane. Vom anunta sosirea oaspetelui dumitale.
Kohler nsa nu se opri. Rotindu-si scaunul, ocoli grupul de santinele. Soldati
i tsnira, aliniindu-se n jurul lui:
- Fermati! Domnule! Opriti-va!
Elvetianului i era sila de ei. Nici cea mai prestigioasa forta de securitate
a lumii nu era imuna la mila pe care toti o resimteau fata de handicapati. Daca
ar fi fost sanatos, soldatii l-ar fi abordat fizic. "Infirmii sunt neputinciosi.
Sau asa cred ceilalti."
Kohler stia ca dispune de foarte putin timp pentru a face ceea ce-si pusese n
gnd. De asemenea, stia ca ar putea muri n aceasta noapte. Era totusi surprinzator
ct de putin i pasa de asta. ndurase prea multe n timpul vietii pentru ca ntreaga lui
munca sa fie distrusa de unul precum il camerlengo Ventresca.
- Signore! strigara iar soldatii, alergnd si formnd un baraj viu n calea lui. T
rebuie sa va opriti!
Unul scoase un revolver si-l ndrepta spre director.
Kohler se opri.
Rocher interveni, cu un aer jenat:
- Domnule Kohler, va rog! Nu dureaza dect un moment. Nimeni nu poate intra ne
anuntat n biroul papei.
Din privirea capitanului, elvetianul ntelese ca nu are alta solutie dect sa as
tepte. "Bine, si spuse. Astept."
Din cruzime parca, soldatii l oprisera n dreptul unei oglinzi ce acoperea un nt
reg perete. Imaginea propriului trup schimonosit l ngretosa. Vechea furie iesi din
nou la suprafata. Si-i dadu puteri noi. Acum se afla printre dusmani. Astia era
u oamenii care i furasera demnitatea. Astia erau. Din cauza lor nu simtise niciod
ata atingerea vreunei femei... si nu se ridicase niciodata n picioare pentru a pr
imi o distinctie. "Ce adevar au oamenii acestia? La naiba, ce dovada? O carte cu
nascociri din vechime? Fagaduinta unor miracole viitoare? Stiinta naste minuni n
fiecare zi!"
Kohler se privi pentru o clipa n ochi. "n seara asta am sa mor poate de mna rel
igiei, si spuse. Dar n-ar fi pentru prima data."
Pentru o clipa, avu iar unsprezece ani. Zacea n patul sau din casa parinteasc
a, n Frankfurt. Asternuturile de sub el erau croite din cea mai fina pnza existent

a n Europa, dar musteau de sudoare. Micul Max avea impresia ca arde pe dinauntru,
durerea sfsiindu-i trupul n chinuri groaznice. ngenuncheati lnga patul sau, la fel
ca n ultimele doua zile, se aflau mama si tatal lui.
n umbra, doar la ctiva pasi, stateau trei dintre cei mai buni medici din oras.
- Va rog nca o data sa va rzgnditi, spuse unul dintre ei. Uitati-va la bietul c
opil! Febra i creste! Are dureri cumplite! Si e n pericol de moarte!
Dar Max stia deja raspunsul mamei, nainte ca ea sa-l rosteasca:
- Gott wird ihn beschuetzen.
"Da, si spuse micul Max. Dumnezeu ma va apara." Convingerea din glasul mamei i
sporea puterile. "Dumnezeu ma va apara."
O ora mai trziu, Max avea impresia ca tot trupul lui era zdrobit de o greutat
e uriasa. Nici macar nu mai respira ndeajuns ca sa poata plnge.
- Fiul dumneavoastra sufera ngrozitor, interveni un alt medic. Dati-mi voie c
el putin sa-i usurez durerile! i pot face imediat o simpla injectie cu...
- Ruhe, bitte! l ntrerupse tatal, fara a deschide ochii, rugndu-se netulburat n
continuare.
- Tata, te rog! ncerca Max sa strige. Lasa-i sa-mi opreasca durerea!
Dar strigatul i se pierdu ntr-un acces de tuse.
O ora mai trziu, suferea chiar mai rau.
- Fiul dumneavoastra ar putea paraliza! i avertiza un doctor. Sau risca sa mo
ara chiar! Avem medicamente care-l pot ajuta!
Dar Frau si Herr Kohler n-ar fi acceptat asa ceva. Nu credeau n medicamente.
Cine erau ei pentru a se amesteca n planurile lui Dumnezeu? Asa ca se rugara si m
ai fierbinte. La urma urmei, Domnul i binecuvntase cu acest copil; pentru ce le-ar
lua El darul napoi acum? Mama i sopti micului Max sa fie puternic. i spuse ca Dumn
ezeu l punea la ncercare... ca n povestea biblica a lui Avraam... un test al credin
tei.
Max ncerca sa aiba credinta, dar durerea era nfioratoare.
- Eu nu mai pot sa vad asa ceva! exclama la un moment dat un medic si iesi n
fuga din camera.
n zori, Max abia daca mai era constient. Fiecare muschi din trupul lui era pr
ins n spasme cumplite. "Unde e Iisus? se ntreba. Oare pe mine nu ma iubeste?" Simt
ea cum viata i se scurge din corp.
Mama lui adormise lnga el, iar bratele ei i cuprindeau trupul chinuit. Tatal s
tatea n cealalta parte a ncaperii, la fereastra, privind ivirea zorilor. Era ca ntr
-o transa. Max auzea murmurul nencetat al rugaciunilor lui.
Atunci zari copilul silueta aplecata deasupra lui. Un nger? Abia daca-i putea
vedea prin pleoapele umflate, aproape nchise. Chipul i sopti ceva la ureche, dar
nu era vocea unui nger. Max l recunoscu pe unul dintre doctori... cel care statuse
n coltul camerei timp de doua zile, fara a iesi nici o clipa, implorndu-i pe pari
ntii lui sa-l lase sa-i administreze un medicament nou, venit din Anglia.
- Nu mi-as ierta-o niciodata, sopti medicul, daca n-as face acest lucru.
Apoi i lua usor bratul slabut n mna lui:
- As fi vrut doar sa o fi facut mai de mult.
Max simti o usoara ntepatura n brat - abia sesizata pe fondul durerii generale
.
Apoi doctorul si strnse n liniste lucrurile. nainte de a pleca, si puse palma pe
fruntea copilului:
- Doctoria aceasta ti va salva viata. Eu am mare ncredere n puterea medicamente
lor.
n numai cteva minute, Max simti cum un spirit fermecat parca i alerga prin vine
. O caldura placuta se raspndi n trupul lui, amortindu-i durerea. n sfrsit, pentru p
rima data dupa multe zile, reusi sa adoarma.
Cnd febra ceda, mama si tatal lui laudara miracolul nfaptuit de Dumnezeu. Dar
cnd deveni evident ca fiul lor ramasese olog, descurajarea i cuprinse din nou. si d
usera copilul la biserica, implornd sfatul preotului.
- Numai mila Domnului i-a salvat viata, i informa acesta.
Max asculta, fara a spune nimic. Frau Kohier plngea:
- Dar fiul nostru nu poate sa mearga!
Preotul clatina din cap, cu tristete:

- Da, se pare ca Dumnezeu l-a pedepsit fiindca n-a avut suficienta credinta.
- Domnule Kohier?
Era soldatul care plecase n fuga:
- Il camerlengo este de acord sa va primeasca n audienta.
Directorul mormai, accelernd n lungul coridorului.
- Vizita dumneavoastra l surprinde, continua tnarul.
- Nu ma ndoiesc. As vrea sa-i vorbesc ntre patru ochi.
- Imposibil. Nimeni...
- Locotenent! latra Rocher. ntrevederea va decurge asa cum doreste domnul Koh
ier.
Soldatul se holba la el tacut, nevenindu-i sa creada.
n fata usii de la biroul papei, Rocher le ngadui oamenilor sai obisnuitele mas
uri de precautie nainte de a permite intrarea directorului. Detectorul lor de met
ale nu era nsa de nici un folos n fata sumedeniei de dispozitive electronice cu ca
re era echipat scaunul lui Kohler. Soldatii l perchezitionara sumar, dar erau pre
a stnjeniti de infirmitatea lui pentru a-si face datoria asa cum trebuie. Asa ca
nu gasira revolverul fixat sub scaun. Si nici celalalt obiect... cel despre care
Kohler stia ca avea sa determine un deznodamnt de neuitat al evenimentelor acest
ei seri.
Cnd directorul intra n biroul papei, il camerlengo Ventresca era singur, n genu
nchi, rugndu-se n fata focului care dadea sa se stinga. Nici macar nu deschise och
ii:
- Domnule Kohler, rosti el, ai venit pentru a face din mine un martir?

112
ntre timp, Langdon si Vittoria strabateau n fuga, spre Vatican, ngustul tunel n
umit Il Passetto. Faclia din mna profesorului arunca doar atta lumina ct sa se poat
a vedea la trei metri n fata. Zidurile erau apropiate, iar plafonul, jos. Aerul m
irosea a umed. Langdon alerga din toate puterile, Vittoria urmndu-l la scurta dis
tanta.
La un moment dat, tunelul se nclina abrupt, ca si cum ar fi iesit din castel,
urcnd de-a lungul unui bastion de piatra ce semana cu un apeduct antic. Apoi pan
ta se reduse si tunelul redeveni orizontal.
n mintea profesorului imaginile se amestecau ca ntr-un caleidoscop nelamurit Kohler, Janus, Hassassin-ul, Rocher... si o a sasea matrita. "Sunt sigur ca ai
auzit despre cel de-al saselea simbol, spusese ucigasul. Cel mai stralucit dintr
e toate." Langdon era nsa sigur ca nu auzise. Nici chiar teoria conspiratiei nu p
omenise vreodata despre o a sasea matrita... reala sau imaginara. Umblau zvonuri
despre lingouri de aur si despre un desavrsit diamant Illuminati, dar nimeni nu
facuse vreo referire la un al saselea simbol.
- Kohler nu poate fi Janus! declara Vittoria fara sa se opreasca din fuga. E
imposibil!
"Imposibil" era un cuvnt pe care Langdon nvatase sa nu-l mai foloseasca.
- Nu stiu, i striga el peste umar. Kohler are un dinte mpotriva Bisericii si, n
plus, o influenta substantiala.
- Criza asta a pus CERN ntr-o lumina monstruoasa! Max n-ar face niciodata cev
a care sa afecteze reputatia CERN.
Pe de o parte, Langdon stia ca institutia se aflase n lumina reflectoarelor n
aceasta seara, fiindca Illuminati insistase sa transforme toata aceasta criza ntr
-un spectacol public. Totusi, nu putea sa nu se ntrebe ct de sifonata iesise cu ad
evarat reputatia CERN. Criticile din partea Bisericii nu erau ceva nou pentru ce
ntrul elvetian. De fapt, cu ct se gndea mai mult, cu att era mai convins ca situati
a de fata era benefica pentru institutia condusa de Kohler. Daca miza era public

itatea, atunci antimateria reprezenta asul cstigator n seara asta. Toata planeta n
umai despre ea vorbea.
- Stii ce spunea P.T. Barnum, i striga Langdon din fuga: "Nu-mi pasa ce spui
despre mine, cu conditia sa-mi scrii numele corect!" Pariez ca lumea se nghesuie
deja sa cumpere noua tehnologie. Iar dupa ce i vor vedea adevarata putere la miez
ul noptii...
- Ilogic! replica Vittoria. Comunicarea noilor descoperiri stiintifice nu ar
e nimic de-a face cu etalarea fortei distructive! Chestia asta e teribila pentru
antimaterie, crede-ma!
- Atunci poate ca totul e mult mai simplu. Kohler s-a gndit ca, probabil, Vat
icanul va pastra secretul asupra antimateriei, refuznd sa confirme existenta noii
arme si sa dea astfel credibilitate confreriei. Directorul se astepta, probabil
, ca Vaticanul sa fie la fel de tacut ca de obicei, dar il camerlengo a schimbat
regulile jocului.
Vittoria nu raspunse.
Deodata, scenariul i se parea profesorului ct se poate de plauzibil:
- Da! Kohler nu a luat n calcul reactia sambelanului. Acesta a ncalcat nsa trad
itia Vaticanului si a dat totul publicitatii. Cu o sinceritate dezarmanta. Pentr
u numele lui Dumnezeu, conteinerul cu antimaterie a aparut la televizor din ordi
nul lui! A fost o replica stralucita, la care Kohler nu s-a asteptat. Si culmea
ironiei e ca atacul Illuminati s-a ntors mpotriva lor: n mod neasteptat, a scos la
iveala un nou lider al Bisericii, n persoana sambelanului. Iar acum Kohler vi
ne pentru a-l ucide!
- Max e un ticalos, spuse Vittoria, dar nu e un asasin. Si n nici un caz n-ar
putea fi implicat n uciderea tatalui meu.
Langdon si aminti nsa cuvintele directorului: "La CERN, multi l considerau peri
culos pe Leonardo Vetra. Comuniunea dintre stiinta si Dumnezeu este suprema blas
femie stiintifica."
- Poate ca directorul a aflat despre proiectul vostru cu saptamni n urma si nu
i-au placut implicatiile lui religioase.
- Asa ca l-a ucis pe tata din motivul asta? Ridicol! n plus, Max Kohler nu av
ea cum sa stie despre proiect.
- Ct timp ai fost tu plecata, poate ca tatal tau n-a mai rezistat si s-a cons
ultat cu Kohler. Chiar tu ai spus ca era ngrijorat de implicatiile morale ale cre
arii unei substante att de periculoase.
- Sa-i ceara sfaturi de ordin moral lui Maximilian Kohler?! riposta Vittoria
. Nu cred!
Tunelul cotea usor spre vest. Cu ct alergau mai repede, cu att torta ardea mai
slab si Langdon ncepu sa se teama ca se va stinge si-i va lasa n ntuneric. Negru c
a smoala.
- Si n plus, continua Vittoria, de ce s-ar mai fi obosit Kohler sa te cheme n
dimineata asta si sa-ti ceara ajutorul, daca el ar fi pus totul la cale?
Langdon se gndise si la acest lucru:
- Cnd m-a chemat pe mine, s-a pus la adapost; s-a asigurat astfel ca nimeni n
u-l va acuza ca a stat cu minile n sn ntr-o asemenea criza. Probabil ca nu s-a astep
tat ca noi sa ajungem att de departe.
Gndul ca directorul se folosise de el l zgndarea; prin implicarea lui, Illumina
ti cstigasera un anumit nivel de credibilitate. Lucrarile sale fusesera citate n s
eara aceasta de presa de pretutindeni si, orict de ridicol ar fi parut, prezenta
unui profesor de la Harvard n Cetatea Vaticanului ridicase stacheta ntregii situat
ii dincolo de limita aiurelilor paranoice si i convinsese chiar si pe scepticii d
in ntreaga lume ca Illuminati nu era doar un personaj istoric, ci si o forta de c
are trebuia sa se tina seama.
- Reporterul acela de la BBC crede ca la CERN se afla noul cartier general a
l confreriei.
- Poftim?! izbucni Vittoria n spatele lui, mpiedicndu-se de surprindere. A spus
el una ca asta?
- n direct. A facut o paralela ntre CERN si lojile masonice - o organizatie in
ocenta, care gazduieste nestiutoare, n snul ei, Confreria Illuminati.
- Dumnezeule, chestia asta o sa distruga CERN!

Langdon nu era chiar att de sigur. Oricum, teoria parea, dintr-o data, cam tr
asa de par. CERN era un veritabil rai al stiintei, n care traiau si lucrau savant
i din peste douasprezece tari. Finantarile private de care dispunea pareau a fi
nelimitate. Iar Maximilian Kohler era seful acestui paradis.
"Kohler este Janus."
- Daca directorul nu este implicat, relua el cu glas tare, atunci ce cauta a
ici?
- Probabil ca ncearca sa opreasca toata aceasta nebunie. Sa-si arate sustiner
ea. Poate chiar actioneaza ca un bun samaritean! Poate ca a aflat cine mai stia
despre proiectul antimateriei si a venit pentru a dezvalui aceasta informatie.
- Asasinul spunea ca vine pentru a-l nfiera pe sambelan.
- Si tu crezi asa ceva? Ar fi sinucidere curata. Max n-ar izbuti sa scape cu
viata din chestia asta.
Langdon se gndi un moment: "Poate ca nici nu intentioneaza."
Conturul unei porti metalice se ivi n fata lor, blocndu-le naintarea prin tunel
. Langdon aproape ca-si simti inima oprindu-i-se n piept. Cnd ajunsera n dreptul ei
, vazura nsa ca lacatul vechi era nencuiat; poarta se deschise imediat.
Rasuflnd usurat, profesorul si dadu seama ca exact asa cum si nchipuise, tunelul
mai fusese folosit. Ultima data, de curnd. Chiar azi. Nu se mai ndoia ca pe aici
fusesera adusi, mai devreme, cei patru cardinali.
Din stnga, prin zidul tunelului razbateau zgomote tumultuoase. Era multimea d
in Piazza San Pietro; nseamna ca se apropiau.
Ajunsera la o alta poarta, mai grea de data aceasta, dar tot descuiata. Harm
alaia din piata ramasese undeva n spate si Langdon si nchipui ca trecusera deja de
zidurile exterioare ale Vaticanului. "Oare unde se deschidea tunelul? n gradini? n
bazilica? n interiorul resedintei papale?"
Brusc, ajunsera la capat.
Usa masiva din fata lor era o pavaza groasa din fier nituit. Chiar n ultimele
licariri ale tortei sale, Langdon vazu ca metalul este perfect neted - fara mner
e, fara balamale, fara broasca sau clanta. De netrecut.
Un val de panica l cuprinse. n limbajul arhitectilor, acest tip rar ntlnit de us
a se numea senza chiave - o trecere cu sens unic, pentru cazuri de urgenta, mane
vrabila doar dintr-o parte; de data asta... din partea cealalta. Sperantele i se
stinsera, o data cu torta din mna lui.
Privi ceasul. Mickey licarea n ntuneric.
23.29.
Cu un geamat de frustrare, Langdon arunca torta stinsa si ncepu sa bata cu pu
mnii n usa.

113
Ceva nu era bine.
Locotenentul Chartrand astepta lnga usa biroului papei si, din privirile neli
nistite ale soldatului care statea lnga el, si dadea seama ca acesta i mpartaseste ng
rijorarea. ntrevederea particulara ce se desfasura nauntru, le spusese Rocher, put
ea salva Vaticanul de la distrugere. Si atunci, de ce instinctul sau i sugera alt
ceva? Si de ce se purta Rocher att de bizar?
n mod cert, ceva nu era n regula.
Capitanul statea n dreapta lui, cu ochii atintiti drept nainte si privirea neo
bisnuit de goala. Chartrand abia daca-i mai recunostea. n ultima ora, Rocher parc
a nu mai fusese el nsusi; hotarrile pe care le lua erau lipsite de sens.
"Cineva trebuia sa asiste la ntrevedere!" si spuse Chartrand. l auzise pe Maxim
ilian Kohler ncuind usa pe dinauntru dupa ce intrase. "Cum de permisese Rocher as
a ceva?!"
Dar mai erau si alte lucruri care l nedumereau. Cardinalii! nca mai erau ncuia
ti n Capela Sixtina. Asta era o adevarata nebunie! Il camerlengo ceruse evacuarea

lor nca de acum cincisprezece minute! Rocher nsa i nesocotise dispozitia si nici m
acar nu-l informase acest lucru. Iar cnd el, Chartrand, si exprimase ngrijorarea, a
proape ca-l facuse una cu pamntul. Ordinele date de superiorii ierarhici nu se di
scutau n cadrul Garzii Elvetiene, iar Rocher era acum seful cel mare.
"Jumatate de ora, si spuse privindu-si discret ceasul elvetian n lumina slaba
a candelabrului. Va rog, grabiti-va!"
Locotenentul si-ar fi dorit sa poata auzi ce se ntmpla dincolo de usile masive
ale biroului. Totusi, stia ca nimeni n-ar putea controla aceasta criza mai bine
dect il camerlengo. Omul fusese supus unor ncercari extreme si nici macar nu clip
ise. Abordase problemele frontal... cu onestitate si candoare... un exemplu pent
ru ei toti. n aceste momente, Chartrand se simtea mndru ca este catolic. Illuminat
i facusera o greseala atunci cnd l provocasera pe il camerlengo Ventresca.
n acea clipa nsa, un zgomot neasteptat i tulbura brusc gndurile. Un bubuit. De u
ndeva, din capatul culoarului. Bataile erau ndepartate si nabusite, dar continue.
Rocher ridica privirea, apoi se ntoarse spre Chartrand si-i facu un semn. Chartra
nd ntelese, si aprinse lanterna si pleca n fuga sa cerceteze.
Bubuiturile erau mai disperate acum. Locotenentul parcurse vreo treizeci de
metri, pna la o intersectie. Zgomotul parea sa vina de dupa colt, de dincolo de S
ala Clementina. Chartrand ramase o clipa perplex. O singura ncapere se mai afla n
directia aceea - biblioteca particulara a papei care, de la decesul Sfintiei Sal
e, ramasese ncuiata. Era imposibil sa se afle cineva nauntru!
Chartrand strabatu celalalt coridor, coti si alerga spre usa bibliotecii. Ar
cada de lemn era micuta, dar sedea n ntuneric aidoma unei santinele. Bubuitul vene
a de undeva dinauntru. Locotenentul ezita; nu mai intrase niciodata n acea ncapere
. De fapt, putini intrasera. Nimeni nu avea acces nauntru dect cu o escorta din pa
rtea papei.
Timid, Chartrand ntinse mna si apasa pe clanta. Asa cum si nchipuise, usa era ncu
iata. si lipi urechea de tablie. Bubuitul se auzea mai tare. Pe lnga el, se mai au
zea nsa si altceva. Voci! Cineva striga!
Nu ntelegea nici un cuvnt, dar panica din voci era evidenta. Ramasese oare cin
eva nchis n biblioteca? Evacuarea nu se facuse constiincios? Chartrand ezita un mo
ment, ntrebndu-se daca nu cumva trebuia sa se ntoarca si sa-l informeze pe Rocher.
La naiba cu asta! El, unul, fusese pregatit pentru a lua decizii si avea sa ia u
na chiar acum. si scoase arma de la sold si trase un singur foc n ncuietoare. Lemnu
l sari tandari si usa se deschise.
Dincolo de ea nu se zarea nimic, dect ntuneric. ntinse lanterna n fata. ncaperea
era dreptunghiulara, cu covoare orientale, rafturi nalte din stejar, pline cu car
ti, o canapea din piele si un semineu din marmura. Chartrand auzise multe lucrur
i despre aceasta ncapere - trei mii de volume vechi, alaturi de sute de ziare si
reviste actuale, tot ceea ce solicita Sfintia Sa. Masuta pentru cafea era acoper
ita cu publicatii de stiinta si politice.
Bubuitul se auzea mai clar acum si Chartrand si ndrepta lanterna spre locul di
n care venea. Pe zidul opus usii, dincolo de canapea, se afla o usa uriasa din f
ier. Parea la fel de impenetrabila ca un seif, cu cele patru ncuietori masive ale
sale. Literele minuscule gravate chiar n centrul tabliei i taiara locotenentului
respiratia: "IL PASSETTO"!
Chartrand rmase cteva clipe cu ochii atintiti la usa. "Tunelul secret de fuga
al papei!" Auzise si el de II Passetto si, la un moment dat, chiar se spusese ca
tunelul avea o intrare aici, n biblioteca, dar nimeni nu-l mai folosise de secol
e! "Cine ar putea sa bata de cealalta parte a usii?"
Locotenentul ciocani si el n tablia metalica. De dincolo se auzi o izbucnire
de entuziasm. Bubuitul nceta, vocile rasunnd mai tare. Prin grosimea usii, Chartra
nd abia daca distingea cteva cuvinte:
- Kohler... minciuni... camerlengo...
- Cine e acolo? striga locotenentul.
- ... ert Langdon... Vittoria Ve...
Chartrand ntelese destul pentru a fi si mai nedumerit. "Credeam ca au murit!"
- ... usa, strigau vocile. Deschideti!
Privind bariera de fier, locotenentul si dadu seama ca ar avea nevoie de dina
mita pentru a o disloca.

- Imposibil! striga. E prea groasa!

- ... ntrevederea... opriti... erlengo... n pericol...
n ciuda pregatirii lui pentru a face fata situatiilor neprevazute si acceselo
r de panica, ultimele cuvinte i strnir militarului o teama neasteptata. ntelesese, o
are, bine? Cu inima batndu-i sa-i sparga pieptul, se ntoarse, gata sa plece. Dar n
clipa aceea ncremeni, pe jumatate rasucit. n graba miscarii, observase ceva la usa
... ceva mai socant chiar dect mesajul auzit de dincolo. Din cele patru broaste m
asive se vedeau iesind patru... chei. Chartrand se holba, nevenindu-i sa creada:
"Cheile sunt aici?" nchise ochii si-i redeschise repede pentru a se convinge ca
nu avea halucinatii. Cheile de la aceasta usa ar fi trebuit sa fie nchise ntr-un s
eif, undeva! Tunelul asta nu mai fusese folosit... de secole bune!
Scapa lanterna din mna. Apuca prima cheie si o rasuci. Mecanismul era vechi s
i ruginit, dar functiona. Cineva descuiase broasca recent. Trecu la cea de-a dou
a. Apoi la urmatoarea. Cnd si ultima broasca ceda, Chartrand trase de usa. Fierul
scrti si usa se deschise. Chartrand si ridica lanterna si flutura fasciculul lumin
os n tunel.
Robert Langdon si Vittoria Vetra pareau niste fantome care se mpleticeau n bib
lioteca. Amndoi erau murdari, zdrentarosi si obositi, dar traiau.
- Ce-i asta? ntreba Chartrand. Ce se ntmpla? De unde ati venit?
- Unde e Max Kohler? replica Langdon.
- ntr-o ntrevedere particulara cu il camer...
Cei doi trecura pe lnga el si o luara la goana pe culoarul ntunecat. Instincti
v, locotenentul si scoase arma si o atinti n urma lor. Dupa o clipa nsa o cobor si p
orni n viteza dupa ei. Rocher i auzise probabil venind, fiindca i ntmpina postat n mi
locul culoarului, cu picioarele departate, si revolverul ndreptat spre ei.
- Halt!
- Sambelanul este n pericol! striga Langdon, oprindu-se brusc si ridicndu-si b
ratele deasupra capului. Deschideti usa! Max Kohler l va ucide!
Rocher era furios la culme.
- Deschide usa! spuse si Vittoria. Repede!
Dar era deja prea trziu.
Din biroul papei se auzi un urlet sinistru. Era il camerlengo.

114

Confruntarea dura numai cteva secunde.

II camerlengo Ventresca nca mai tipa cnd Chartrand tsni pe lnga Rocher si izbi u
sa de perete. Soldatii navalira nauntru. Langdon si Vittoria i urmara ndeaproape.
Scena din fata lor era cutremuratoare.
ncaperea era iluminata doar de cteva sfesnice si de focul slab din semineu. Al
aturi, Kohler cu greu se tinea n picioare, n fata scaunului sau. n mna avea un pisto
l ndreptat spre sambelanul care, cazut la picioarele lui, se zvrcolea n chinuri gro
aznice. Sutana i era sfsiata, iar sub ea pieptul gol al preotului fumega, negru ca
taciunele. Langdon nu putea vedea simbolul, dar o matrita mare, patrata, se afl
a pe podea, aproape de Kohler. Metalul nca mai lucea, rosiatic.
Doi dintre soldatii Garzii Elvetiene actionara fara ezitare si deschisera fo
cul. Gloantele patrunsera n pieptul lui Kohler. Directorul se clatina, se mpletici
si cazu pe spate n scaunul sau, cu sngele glgindu-i din rani. Arma i cazu din mna si
zangani pe pardoseala.
Langdon ramasese n prag, ncremenit. Vittoria parea si ea paralizata:
- Max... sopti uluita.
Chircit pe podea, il camerlengo se rostogoli spre Rocher si, privindu-l cu t
eroarea nebuna a primelor vnatori de vrajitoare, ntinse un deget spre el si striga
un singur cuvnt:
- ILLUMINATUS!
- Blestematule! urla Rocher, napustindu-se la el. Ticalos bleste...
De data aceasta Chartrand fu cel care actiona din instinct, descarcnd trei gl
oante n spinarea capitanului. Rocher se prabusi cu fata n jos si rmase nemiscat, ntr

-o balta de snge. Locotenentul si ceilalti soldati se repezira la sambelan. Cu br

atele nclestate n jurul pieptului, preotul se zvrcolea n spasme de durere.
Militarii tipasera ngroziti, vaznd simbolul nfierat n carnea omului; unul care p
rivea arsura din sens invers, se trase napoi, ngrozit. La fel de coplesit de imagi
ne, Chartrand ngenunche si ridica marginile rupte ale sutanei peste rana, ascunznd
-o vederii.
Langdon se apropie, ca n transa. Dincolo de violenta si de nebunie, ncerca sa n
teleaga ceea ce vedea. ntr-un ultim act de dominatie simbolica, un om de stiinta
infirm zburase la Vatican si-l nfierase pe cel mai nalt reprezentant al Bisericii.
"Pentru unele lucruri merita sa mori", spusese Hassassin-ul. El nsa nu putea sa
nu se ntrebe cum de reusise un om handicapat sa-l doboare pe sambelan. Totusi, Ko
hler avusese o arma. "N-are importanta cum a facut-o! Fapt e ca si-a ndeplinit mi
siunea!"
Il camerlengo primea acum ngrijirile necesare. Langdon facu vreo ctiva pasi, a
tras de matrita fumegnd aflata pe podea, lnga scaunul directorului. "Al saselea sim
bol?" Cu ct se apropia, cu att se simtea mai confuz. Matrita parea a fi un patrat
perfect, destul de mare si, n mod evident, fusese scoasa din compartimentul centr
al al casetei pe care o vazuse n brlogul Illuminati. "Al saselea si ultimul simbol
, spusese Hassassin-ul. Cel mai stralucit dintre toate."
Langdon ngenunche alaturi de Kohler si ntinse mna dupa matrita. Metalul era ncin
s nca. Apucnd mnerul de lemn, profesorul ridica obiectul de pe podea. Nu prea stia
la ce sa se astepte, dar n mod cert nu-si imagina-se nicicnd asa ceva:

Un lung moment, l privi buimac. Nimic nu mai avea sens. De ce icnisera soldat
ii ngroziti cnd vazusera arsura? Era un patrat cu niste mzgalituri aiurite. "Cel ma
i stralucit dintre toate?" Da, era simetric, se vedea clar daca rotea matrita, d
ar scalmbaielile nu aveau nici un nteles.
Cnd simti o mna pe umarul lui, Langdon ridica privirea, creznd ca e Vittoria. D
e pe mna nsa picura snge. Era a lui Maximilian Kohler.
Profesorul scapa matrita pe jos si se ridica n picioare. "Kohler traieste nca!
"
Chircit n scaunul sau cu rotile, directorul abia daca mai respira, horcaind g
reu. n ochii lui Langdon vazu aceeasi privire de gheata cu care-l ntmpinase de dimi
neata, la CERN. Ochii lui pareau chiar mai duri acum, n apropierea mortii, dispre
tul si ura razbatnd nestingherite la suprafata.
Trupul ncovrigat zvcni usor, dndu-i de nteles ca ncearca sa se miste. Toti ceilal
ti din ncapere se aflau n jurul sambelanului si Langdon ar fi vrut sa-i strige, da
r nu se putea clinti, hipnotizat parca de intensitarea privirilor lui Kohler n ul
timele secunde ale vietii lui. Cu un efort aparent supraomenesc, directorul ridi
ca o mna si scoase un mic dispozitiv fixat n bratul scaunului. Era cam ct o cutie d
e chibrituri si i-l ntinse tremurator. n primul moment, Langdon se temu ca e o arm
a. Dar era altceva.
- D-da... Ultimele cuvinte ale lui Kohler erau o soapta hrita, care se auzea c
u greu: D-da asta... presei.
Sfrsit, directorul se stinse si dispozitivul i cazu pe genunchi.
Socat, Langdon ramase cu ochii atintiti la obiectul acela. Era electronic. n
partea din fata se vedeau scrise cuvintele "SONY RUVI". Profesorul si dadu seama
ca era unul dintre acele videorecordere miniaturale de ultima ora. "Tipul asta e
teribil!" exclama n sinea lui. Kohler nregistrase probabil un fel de mesaj de adi
o, pe care voia ca presa sa-l dea publicitatii... fara ndoiala o predica despre i
mportanta stiintei si caracterul malefic al religiei. Langdon decise ca a facut
deja destule pentru cauza directorului n seara asta si, nainte ca Chartrand sa-l p
oata vedea, puse video-recorder-ul ntr-un buzunar ascuns al sacoului. "Ultimul me
saj al lui Kohler n-are dect sa putrezeasca n iad!"
n acel moment, vocea sambelanului rupse tacerea din birou. Preotul ncerca sa s
e ridice.
- Cardinalii, sopti catre Chartrand.
- Sunt nca n Capela Sixtina! exclama locotenentul. Capitanul Rocher a ordonat

sa...
- Evacuati-i... acum. Pe toti.
Chartrand rosti doua cuvinte si un soldat pleca n fuga.
Schimonosit de durere, sambelanul bigui:
- Elicopterul... n fata... duceti-ma la spital.

115
n Piazza San Pietro, pilotul Garzii Elvetiene astepta n carlinga, frictionndu-s
i tmplele. Harmalaia din jurul lui era att de mare, nct aproape ca acoperea huruitul
rotorului nca n functiune. Asta nu mai era o priveghere pioasa la lumina luminari
lor; lucrurile ncepeau sa ia o ntorsatura violenta.
Pna la miezul noptii nu mai erau nici douazeci si cinci de minute, iar oameni
i continuau sa se nghesuie, unii rugndu-se, altii varsnd lacrimi pentru Biserica, o
parte urlau si aruncau obscenitati, strignd ca asta merita Biserica, iar altii i
ntonau versete din Apocalipsa.
Pilotul simtea ca-i plesneste capul. n lumina zecilor de reflectoare, privi m
ultimea din jurul lui. Pe deasupra capetelor fluturau pancarte.
"ANTIMATERIA E ANTIHRISTUL!"
"OM DE STIINTA = OM AL LUI SATANA"
"UNDE E DUMNEZEUL VOSTRU ACUM?"
Pilotul mormai, prinzndu-si capul n mini. Se gndi sa scoata parasolarul de vinil
in si sa acopere parbrizul, ca sa nu mai vada hoarda din jurul lui, dar se razgnd
i; stia ca n cteva minute urma sa decoleze. Locotenentul Chartrand i comunicase ter
ibilele vesti. Sambelanul fusese atacat si ranit grav de Maximilian Kohler. Acum
, locotenentul, americanul acela si femeia l aduceau pe il camerlengo pentru a fi
transportat la spital.
Pilotul se simtea personal raspunzator pentru atac si se acuza fiindca nu-si
urmase instinctul. Mai devreme, atunci cnd l luase pe Kohler de la aeroport, sesi
zase ceva n ochii lui nghetati. Nu-si daduse seama ce, dar nu-i placuse deloc. Ori
cum, nu avusese nici o importanta. Rocher fusese maestrul de ceremonii; el insis
tase ca asta era tipul pe care l asteptau cu totii. "Ei bine, se parea ca Rocher
se nselase."
Un nou val de strigate se ridica din multime si pilotul zari un sir de cardi
nali iesind solemn din cladirea Vaticanului, n piata. Preotii rasuflau fara ndoial
a usurati, dar imediat pe chipurile lor aparu uimirea la vederea spectacolului c
are se desfasura n fata bazilicii.
Mugetul multimii se intensifica iarasi. Durerea de cap nu-l slabea deloc si
pilotul si spuse ca ar avea nevoie de o aspirina. Poate chiar de trei. Nu-i place
a sa zboare dupa ce lua medicamente, dar cteva tablete i-ar strica n mod cert mai
putin dect menghina asta care-i strngea tmplele. ntinse mna dupa trusa de prim-ajutor
, aflata alaturi de o serie de harti si manuale ntr-un compartiment dintre cele d
oua scaune din fata. ncerca sa deschida cutia, dar era ncuiata. Cauta cheia pe bor
d, dar n cele din urma se lasa pagubas. n seara asta, clar, nu avea noroc, asa ca
rencepu sa-si maseze tmplele.
n bazilica, pe ntuneric, Langdon, Vittoria si doi soldati se ndreptau cu pasi l
enti spre iesire. Negasind ceva mai potrivit, l duceau pe sambelan ntins pe o masa
, transportnd trupul aproape inert ca pe un fel de targa. Afara se auzeau deja gl
asurile multimii. Il camerlengo se zbatea nainte de a-si pierde cunostinta.
Timpul era pe sfrsite.

116
Era 23.39 cnd micul grup iesi din Bazilica San Pietro. Afara, lumina era orbi

toare; luminile ecranelor si ale reflectoarelor se rasfrngeau n marmura alba precu

m razele soarelui pe ntinderea de zapada polara. Langdon si miji ochii, ncercnd sa r
amna n umbra uriaselor coloane, dar lumina venea din toate partile. n fata, un sir
de monitoare uriase se ridica deasupra multimii.
Zabovind pentru o clipa n capatul treptelor magnifice care duceau spre piata,
Langdon se simtea aidoma unui actor adus fara voia lui pe cea mai mare scena a
lumii. Undeva, dincolo de luminile orbitoare, se auzea huruitul unui elicopter s
i larma miilor de voci umane. n stnga, o procesiune de cardinali iesea de la Vatic
an; batrnii se oprira pentru o clipa, privind cu amaraciune scena care se desfasu
ra pe treptele bazilicii.
- Atentie acum, spuse Chartrand n momentul cnd ncepura sa coboare scara spre el
icopter.
Langdon avea impresia ca merge pe sub apa. Bratele l dureau de la greutatea m
esei si a sambelanului. Oare ce anume s-ar mai putea ntmpla pentru ca momentele ac
estea sa devina mai jalnice dect erau? Imediat nsa si dadu seama de raspuns. Cei do
i reporteri BBC plecasera probabil spre celalalt capat al pietei, n zona presei,
dar acum, atentionati de zgomotul multimii, se ntorceau. Glick si Macri alergau s
pre ei cu toata viteza, iar camera functiona. "Uite si sacalii!" si spuse Langdon
.
- Halt! striga Chartrand. napoi!
Dar cei doi nu avea de gnd sa se opreasca. "Celelalte retele de televiziune v
or avea nevoie probabil de numai sase secunde pentru a prelua transmisia BBC-ulu
i", si zise profesorul. Dar se nselase; doua le fusesera de-ajuns. Ca si cum ar fi
fost interconectate prin niste fire nevazute, toate ecranele din piata renuntar
a la imaginea conteinerului cu antimaterie si ncepura sa difuzeze aceeasi imagine
- un mic grup de oameni care coborau treptele Bazilicii San Pietro. Oriunde se
uita, Langdon vedea trupul imobil al sambelanului n prim-plan. Tehnicolor.
"Nu e bine!" exclama n sinea lui. Voia s-o ia la fuga pe scari si sa intervin
a, dar nu putea. Si, oricum, n-ar fi avut nici un rost. Daca de vina fusese vuie
tul multimii sau aerul rece de afara, Langdon n-avea sa stie niciodata, dar n cli
pa aceea neverosimilul se ntmpla chiar sub ochii lui.
Asemenea unui om care s-a trezit brusc dintr-un cosmar, sambelanul deschise
ochii larg si se ridica n capul oaselor. Luati prin surprindere, profesorul si so
ldatii se dezechilibrara. Masa se nclina si ranitul ncepu sa alunece. Buimaci, si a
sezara ncarcatura pe trepte, dar era prea trziu. Sambelanul aluneca dincolo de tab
lia nclinata. Incredibil nsa, nu cazu. Talpile lui atinsera pavajul de marmura si
trupul i zvcni n pozitie verticala. O clipa se clatina usor, dezorientat parca, apo
i, nainte sa-l poata opri cineva, se repezi nainte pe scari, spre Macri.
- Nu! urla Langdon.
Chartrand tsni, ncercnd sa-l opreasca, dar sambelanul se rasuci spre el cu ochi
salbatici, nnebuniti:
- Lasa-ma!
Locotenentul facu un salt napoi.
Scena deveni una de cosmar. Sutana rupta, ale carei capete i fusesera asezate
pe piept fara a fi prinse cu nimic, ncepu sa-i alunece. Pentru un moment, Langdo
n crezu ca pnza va rezista, dar momentul acela trecu rapid. Sutana i cazu de pe um
eri, ramnnd agatata n jurul taliei.
Vaietul care se ridica din multime paru ca nconjoara tot globul ntr-o fractiun
e de secunda. Camerele rulau frenetic, iar piata exploda n flash-urile aparatelor
de fotografiat. Pe toate monitoarele video era proiectata imaginea pieptului nfi
erat al sambelanului, uriasa, nfatisata n cele mai mici si mai cutremuratoare deta
lii. Pe unele ecrane obiectivul focalizase pe simbolul ars, rotindu-l cu 180 de
grade: Suprema victorie Illuminati.
Langdon ramase holbndu-se la unul dintre monitoare. Desi simbolul era acelasi
de pe matrita pe care o tinuse n mna cu numai cteva minute mai devreme, acum avea
sens. Un sens perfect. Forta lui uluitoare l izbi ca un tren n plina viteza.
Orientarea. Langdon uitase prima regula a simbolisticii. "Cnd un patrat nu ma
i este un patrat?" De asemenea, uitase ca matritele, aidoma stampilelor de cauci
uc, nu aratau niciodata la fel cu amprenta lor. Fiindca erau lucrate invers, n og
linda. El, unul, vazuse negativul simbolului!

Pe masura ce vuietul multimii crestea, un vechi citat Illuminati i rasuna n mi

nte cu un nou nteles: "Un diamant desavrsit, nascut din anticele elemente cu o ase
menea perfectiune, nct toti cei care-l vad nu pot dect sa se minuneze".
Iar acum Langdon stia ca mitul era realitate.
Pamnt, Aer, Foc, Apa.
Diamantul Illuminati.

117
Robert Langdon nu se ndoia ca isteria si haosul care cuprin-sesera n aceste mo
mente Piazza San Pietro depaseau n intensitate tot ceea ce vazuse vreodata Colina
Vaticanului. Nici o batalie, nici o crucificare, nici un pelerinaj, nici o vizi
une mistica... nimic din istoria de 2 000 de ani a Cetatii nu putea egala amploa
rea emotiilor dezlantuite n aceasta seara.
Pe fundalul tragediei prezente, Langdon simtea o stranie detasare, de parca
ar fi plutit alaturi de Vittoria undeva deasupra, n capatul scarilor. Realitatea
parea sa se deformeze, sa se dilate, ca ntr-un cosmar, toata nebunia din jur se d
esfasura cu ncetinitorul, abia trndu-se...
"Sambelanul nfierat... dorind ca lumea ntreaga sa vada..."
"Diamantul Illuminati... dezvaluit n splendoarea sa diabolica..."
"Ceasul conteinerului masurnd ultimele douazeci de minute ale Vaticanului..."
Dar de-abia acum ncepea adevarata tragedie.
Ca ntr-un fel de transa post-traumatica, sambelanul parea deodata nsufletit de
o noua forta, posedat de demoni. ncepu sa bolboroseasca, adresndu-se unor spirite
nevazute, privind catre cer si ridicndu-si bratele spre Dumnezeu:
- Vorbeste! striga nltndu-si ochii spre ceruri. Da, te aud!
n acea clipa, Langdon ntelese si inima i mpietri.
Vittoria probabil si daduse si ea seama, caci se facu alba ca varul.
- E n stare de soc, sopti ea. Are halucinatii. Crede ca vorbeste cu Dumnezeu!
"Cineva trebuie sa puna capat situatiei asteia! si spuse Langdon. Era un sfrsi
t prea urt si prea dezonorant. Duceti-l odata la spital!"
n fata lor, pe scari, Chinita Macii si gasise o pozitie ideala si filma de zor
. Imaginile preluate apareau instantaneu pe toate monitoarele din piata... ca un
sir nesfrsit de cinematografe n aer liber difuzau toate aceeasi cutremuratoare tr
agedie.
ntreaga scena parea ireala. Cu sutana sfsiata si pieptul ars, il camerlengo pa
rea un luptator frnt, care trecuse prin focurile iadului pentru acest unic moment
de revelatie. Cu fata ridicata spre cer, continua sa strige:
- Ti sento, Dio! Te aud, Dumnezeule!
Chartrand se trase napoi, cu o expresie nelamurita, de teama si de veneratie
totodata.
Instantaneu, multimea din piata amuti. Parca ntreaga planeta era nvaluita ntr-o
tacere absoluta... fiecare n fata televizorului sau, tinndu-si respiratia.
Pe trepte, n fata lumii ntregi, sambelanul si deschise bratele. Era aidoma Hris
tului rastignit, gol si cu o rana deschisa pe piept. Ridicndu-si minile catre cer
si privind n sus, exclama:
- Grazie, grazie, Dio!
Nici o soapta nu se auzi din multime:
- Grazie, Dio! striga preotul iarasi.
Aidoma razelor de soare ce strapung cerul plin de nori, o expresie de bucuri
e i se ntipari pe fata:
- Grazie, Dio!
"Multumesc, Doamne?" se ntreba Langdon.
Sambelanul radia acum, complet transfigurat. Continua sa priveasca spre cer,
dnd din cap frenetic, ncuviintnd. Apoi i striga iarasi Cerului:

- "Pe aceasta piatra cladi-voi Biserica Mea!"

Profesorul stia cuvintele, dar nu pricepea de ce le striga il camerlengo.
Preotul se ntoarse spre multime si urla din nou n noapte:
- Pe aceasta piatra cladi-voi Biserica Mea!
Apoi si ridica iar bratele spre cer si ncepu sa rda zgomotos:
- Grazie, Dio! Grazie!
Evident, omul nnebunise.
Lumea privea, vrajita.
Sfrsitul avea sa fie nsa unul la care nimeni nu se astepta. Cu un ultim hohot
de bucurie, sambelanul se ntoarse si o lua la goana napoi, n bazilica.

118
Unsprezece si patruzeci si doua de minute.
Procesiunea care navali n bazilica pe urmele sambelanului nu era una din care
Langdon sa-si fi imaginat vreodata ca va face parte - cu att mai putin sa se afl
e n fruntea ei. Dar el fusese cel mai aproape de usa si actionase din instinct.
"O sa moara acolo, nauntru!" si spuse, napustindu-se n nesfrsitul ntuneric al loc
asului.
- Camerlengo! Stai!
n interior era un ntuneric de mormnt; pupilele lui erau contractate, de la lumi
nile orbitoare de afara si acum nu vedea nici la doi metri n fata, asa ca se opri
. Undeva, n fata, auzea fosnetul slab al sutanei.
Vittoria si soldatii ajunsera lnga el, cu lanterne, dar fasciculele slabisera
n intensitate si nu faceau fata abisului ntunecat. Miscndu-se frenetic, razele de
lumina dezvaluiau doar coloane masive si pardoseala de marmura. Nici urma de sam
belan.
- Camerlengo! striga Chartrand, nspaimntat. Asteptati! Signore!
Un zgomot rasuna la usa din spatele lor si toate capetele se ntoarsera. Silue
ta masiva a Chinitei Macii se profila n cadrul de la intrare. Camera fixata pe um
ar si ledul rosu licarind aratau ca transmisia TV era n toi. Glick venea fuga n sp
atele ei, cu microfonul n mna, zbiernd la ea sa-l astepte.
Langdon nu-si putea crede ochilor: "Nu e vremea pentru asa ceva!"
- Afara! urla Chartrand. N-aveti voie sa vedeti asa ceva!
Dar Macri si Glick nu se oprira.
- Chinita, se auzi vocea speriata a reporterului. Asta-i sinucidere! Eu nu v
in!
Macri nu-i dadu atentie. Apasa un comutator al camerei si dintr-o data micul
proiector atasat se aprinse, orbindu-i pe toti.
Langdon si umbri ochii si se ntoarse cu spatele, sagetat de durere. "La naiba!
" Cnd si reveni si privi n jur, vazu ca bazilica era iluminata pe o distanta de vre
o treizeci de metri.
n acea clipa, vocea sambelanului rasuna undeva, n departare:
- "Pe aceasta piatra cladi-voi Biserica Mea!"
Macri si ndrepta camera ntr-acolo. La distanta, aproape la marginea razei de lu
mina, se zarea o forma cenusie, o sliueta familiara care alerga spre altarul pri
ncipal.
Urma un moment de ezitare generala, fiecare ncerca sa nteleaga ce se petrece.
Apoi zagazurile se rupsera. Chartrand tsni pe lnga Langdon, repezindu-se pe urmele
sambelanului. Profesorul se lua dupa el. Apoi soldatii si Vittoria. Macri ncheia
sirul, luminndu-le tuturor calea si transmitnd lumii ntregi aceasta goana sinistra
. Glick njura cu o voce groasa si ncepu sa alerge si el, fara a-si ntrerupe comenta
riul sacadat, gfit si blbit.
Cnd o vazuse pentru prima data, locotenentul Chartrand si spusese ca nava prin
cipala a Bazilicii San Pietro este ceva mai lunga dect un stadion olimpic de fotb
al. n seara aceasta nsa, i se parea de doua ori mai mare. n timp ce alerga pe urmel

e sambelanului, se ntreba ncotro se ndreapta. Omul era n stare de soc, evident, deli
rnd n urma traumei fizice si a masacrului din biroul papei.
Undeva, n fata, dincolo de raza de actiune a proiectorului BBC, glasul sambel
anului rasuna voios:
- "Pe aceasta piatra cladi-voi Biserica Mea!"
Chartrand stia ca e un verset din Scriptura - Matei XVI, 18, daca-si amintea
el bine. "Pe aceasta piatra cladi-voi Biserica Mea!" Un verset ct se poate de ne
potrivit, aproape crud n inadecvarea sa... Biserica fiind pe punctul de a fi dist
rusa din temelii. Fara ndoiala, il camerlengo nnebunise!
Sau poate ca nu...?
Pentru o fractiune de secunda, inima i tremura. Mesajele divine si viziunile
mistice i se parusera totdeauna doar niste simple iluzii, un fel de betii cu apa
rece, produsul unor minti care auzeau exact ceea ce voiau sa auda; Dumnezeu nu
comunica direct!
O clipa mai trziu nsa, ca si cum nsusi Sfntul Duh coborse pentru a-l convinge de
puterea sa, Chartrand avu o viziune.
La cincizeci de metri n fata lui, chiar n mijlocul bisericii, aparu un spectru
... o silueta diafana, cu un halou luminos. Fantoma palida semana cu trupul pe j
umatate gol al sambelanului si parea transparenta, luminoasa. Chartrand ncremeni
locului, simtind un nod n gt. Il camerlengo straluceste! Trupul parea a radia tot
mai intens. Apoi ncepu se se scufunde... adnc, tot mai adnc... pna ce disparu ca pri
n farmec n pardoseala.
Langdon vazu si el fantoma. Pentru un moment, crezu ca a avut si el o viziun
e. Dar trecnd de Chartrand si alergnd spre locul n care disparuse sambelanul, si dad
u seama ce se ntmplase. Preotul ajunsese la Nisa Pallium-urilor - ncaperea subteran
a, luminata de nouazeci si noua de candele. Lumina ce razbatea de dedesubt l nvalu
ise ntr-un fel de halou fantomatic; apoi, cnd coborse treptele, daduse impresia ca
dispare n podea.
Langdon ajunse cu rasuflarea taiata la deschizatura n pardoseala si privi n jo
s. La capatul treptelor, n lumina aurie a lampilor, sambelanul alerga spre usile
de sticla care dadeau spre sala n care se afla celebra caseta aurie.
"Dar ce face acolo? se minuna Langdon. Doar nu crede ca n caseta aceea..."
Il camerlengo deschise usile dintr-o singura miscare si tsni nauntru. Ciudat ns
a, trecu pe lnga ea parca fara s-o vada. Doi metri mai departe, se prabusi n genun
chi si ncepu sa traga de un grilaj de fier ncastrat n podea.
Cuprins de oroare, profesorul ntelese ncotro se ndrepta preotul. "Dumnezeule ma
re, nu!" Si se repezi pe scari dupa el:
- Parinte! Nu!
Cnd deschise usile de sticla, l vazu opintindu-se deasupra grilajului. Balamau
a metalica trosni asurzitor si fierul se ridica, scotnd la iveala un put adnc si o
scara abrupta ce parea sa coboare spre nicaieri. Sambelanul se apleca spre desc
hidere, dar Langdon l prinse de umerii goi si-l trase napoi. Pielea omului era lun
ecoasa, asudata, nsa profesorul si nclesta bine degetele.
II camerlengo se rasuci, evident surprins:
- Ce faci aici?
Privirile li se ntlnira si Langdon avu aproape un soc. Preotul nu mai avea pri
virea sticloasa si vaga a unuia cazut n transa; n ea stralucea limpede o fermitate
lucida. Arsura de pe piept parea nfioratoare.
- Parinte, spuse Langdon ct de calm putu, nu puteti cobor acolo. Trebuie sa ev
acuam cladirea.
Vocea sambelanului rasuna la fel de senina:
- Fiule, am primit un mesaj. Stiu...
- Camerlengo!
Urmat de ceilalti, Chartrand navali si el pe trepte, n ncaperea subterana.
Cnd vazu grilajul deschis din podea, pe chipul locotenentului se asternu o ex
presie ngrozita. si facu semnul crucii si-i arunca profesorului o privire recunosc
atoare, fiindca l mpiedicase pe preot sa coboare. Langdon ntelese; citise destule d
espre arhitectura Vaticanului pentru a sti ce se afla dincolo de grilaj. Acesta

era cel mai sacru loc al crestinatatii: Terra Santa.

Pamnt Sfnt. Unii i spunea Necropola; altii, Catacombele. Conform celor relatate
de putinii clerici care coborsera aici n decursul anilor, Necropola era un labiri
nt ntunecat de cripte subterane n care un vizitator ratacit si putea gasi cu usurin
ta sfrsitul. Nu era ctusi de putin un loc n care si-ar fi dorit sa alerge dupa samb
elan.
- Signore, l ruga locotenentul. Sunteti n stare de soc. Trebuie sa plecam de a
ici. Nu puteti cobor acolo! Ar fi sinucidere curata.
Cu un stoicism neasteptat, n tacere, preotul si puse o mna pe umarul lui:
- ti multumesc pentru grija si ajutorul dumitale. Nu-ti pot explica... Nu pot
spune ca nteleg... Dar am avut o revelatie. Stiu unde este antimateria.
Nimeni nu rosti nici un cuvnt. Sambelanul se ntoarse spre ceilalti:
- "Pe aceasta piatra cladi-voi Biserica Mea." Acesta a fost mesajul. Sensul
lui e clar.
Langdon nu reusea sa nteleaga nici macar cum de era omul att de convins ca i vo
rbise Dumnezeu, dar sa mai si priceapa sensul mesajului!
"Pe aceasta piatra cladi-voi Biserica mea?"
Iisus rostise aceste cuvinte atunci cnd l alesese pe Petru pentru a-l fi ntiul A
postol. Ce aveau ele a face cu situatia de acum?
Macri se apropie pentru un prim-plan. Glick amutise.
II camerlengo vorbea repede acum:
- Illuminati si-au amplasat arma lor de distrugere n nsasi inima acestei biser
ici. La fundatie. Chiar pe piatra ei de temelie. Iar eu stiu unde e aceasta piat
ra.
Langdon era sigur ca venise vremea ca sambelanul sa fie scos cu forta afara.
Orict de lucid parea, cuvintele lui nu erau dect niste simple aiureli. "O piatra?
Piatra de temelie a bisericii?" Dar treptele astea nu duceau spre fundatie, ci n
necropola!
- Versetul e o metafora, parinte! Nu exista o piatra reala!
Sambelanul l privi cu o tristete ciudata:
- Exista o piatra, fiule, spuse el si arata n put. Pietro e la pietra.
Langdon ngheta. ntr-o fractiue de secunda, ntelese.
Austera simplitate a logicii i dadu fiori. Privind alaturi de ceilalti scara
abrupta, si dadu seama ca era, ntr-adevar, o piatra ngropata la temelia bisericii.
Pietro e la pietra. "Petru este piatra."
Credinta lui Petru n Dumnezeu era att de puternica si de neclintita, nct Iisus l
numise "piatra" - ucenicul nesovaitor, pe umerii caruia Hristos avea sa-si clade
asca Biserica. Exact n acest loc, pe colina Vaticanului, fusese Petru crucificat
si ngropat. Primii crestini au construit un mic altar deasupra mormntului sau. Pe
masura ce noua religie s-a raspndit, altarul a devenit tot mai mare si mai impuna
tor, culminnd cu bazilica de azi. ntreaga credinta catolica a fost cladita, n cel m
ai adevarat nteles al cuvntului, pe Sfntul Petru. Piatra.
- Antimateria e asezata pe mormntul Sfntului Petru, spuse sambelanul, cu o cla
ritate perfecta n voce.
n ciuda provenientei aparent supranaturale a informatiei, Langdon sesiza o lo
gica rece n ea. Amplasarea conteinerului pe mormntul Sfntului Petru parea acum un f
apt dureros de evident. ntr-un act de simbolica sfidare, Illuminati asezasera ant
imateria n chiar inima crestinatatii - att n sensul literal ct si figurativ al cuvntu
lui. Extrema infiltrare.
- Iar daca aveti nevoie de o confirmare lumeasca, adauga sambelanul nerabdat
or, tocmai am gasit grilajul nencuiat. Niciodata nu e lasat descuiat. Cineva a fo
st deci acolo jos... de curnd.
Toata lumea privi n put.
O clipa mai trziu, cu o agilitate neasteptata vrstei lui, il camerlengo se ras
uci, nhata o candela si se repezi spre deschiderea din podea.

119

Treptele de piatra coborau adnc n pamnt.

"O sa mor acolo jos", si spuse Vittoria nclestndu-si degetele pe balustrada de
frnghie paralela cu scara. Desi Langdon ncercase sa-l opreasca pe sambelan sa intr
e n put, Chartrand intervenise, apucndu-l de brat. Tnarul locotenent era convins pr
obabil ca il camerlengo avea dreptate.
Dupa o scurta ciondaneala, profesorul si eliberase bratul si pornise dupa sam
belan, urmat ndeaproape de Chartrand. Mnata de instinct, Vittoria coborse n urma lor
.
Acum alerga pe treptele abrupte, constienta ca un pas gresit putea nsemna moa
rtea. Departe n fata ei se zarea stralucirea aurie a lampii sambelanului; si n spa
te i auzea pe cei doi reporteri ncercnd sa tina pasul. Proiectorul camerei arunca u
mbre care tremurau n put, luminndu-le pasii. Vittoriei nu-i venea sa creada ca lum
ea ntreaga era martora la aceasta nebunie. "nchide naibii camera aia blestemata!"
Stia nsa ca lumina astfel oferita era unicul ajutor ca ei sa-si poata continua dr
umul.
Pe ntregul parcurs al bizarei curse de urmarire, gndurile i se nvrteau ametitor n
minte. Ce-ar putea face il camerlengo acolo jos? Chiar daca ar gasi antimateria
? Oricum, nu mai era timp!
Spre surprinderea ei nsa, intuitia i spunea ca sambelanul avea dreptate. Ampla
sarea conteinerului la zeci de metri sub pamnt parea o alegere aproape nobila si
binevoitoare. La mare adncime n subteran - ca n laboratorul de la CERN -anihilarea
antimateriei ar avea rezultate mai putin dezastruoase - fara declansare de caldu
ra, fara srapnele... doar o biblica despicare a pamntului si o prabusire n interio
r a uriasei bazilici.
Sa fi fost acesta un act de bunavointa din partea lui Kohler? Menit sa crute
vieti? Vittoria i putea ntelege si accepta ura fata de religie... dar aceasta ulu
itoare conspiratie parea ceva mai presus de Kohler. Sa fi fost ura si dispretul
lui att de profunde? Pentru a distruge Vaticanul? Sa angajeze un asasin? Sa-i asa
sineze pe tatal ei, pe papa, pe cei patru cardinali? Parea ceva greu de imaginat
. Si cum izbutise Kohler sa patrunda astfel n Cetatea Vaticanului? "Rocher fusese
omul lui din interior, si spuse Vittoria. Rocher era un Illuminatus." Fara ndoial
a, capitanul avea chei de pretutindeni - de la apartamentele papei, de la Il Pas
setto, Necropola, mormntul Sfntului Petru... de peste tot. El ar fi putut plasa an
timateria pe mormntul Sfntului Petru - un loc n care foarte putini aveau acces - si
apoi sa le ordone subalternilor sa nu piarda timpul cercetnd zonele cu restricti
e ale Vaticanului. Rocher stiuse ca nimeni nu avea sa gaseasca antimateria.
"Dar nu luase n calcul mesajul divin primit de sambelan."
Mesajul! Pentru a ntelege asta avea nevoie de credinta oarba pe care se strad
uia acum s-o trezeasca n sufletul ei. Chiar comunicase oare Dumnezeu cu il camerl
engo? Instinctul ei spunea ca nu, si totusi studiile ei, ntreaga fizica a interco
nectivitatii spuneau altceva.
Aproape n fiecare zi era martora unor comunicari miraculoase - oua gemene ale
testoaselor de mare despartite si incubate n laboratoare la mii de kilometri dep
artare unele de altele ecloznd n acelasi moment... milioane de meduze notnd n acelasi
ritm, ca dirijate de o minte unica... "Pretutindeni se ntind linii invizibile de
comunicare", si spuse.
Dar... ntre om si Dumnezeu?
Ar fi vrut ca tatal ei sa fie acolo, pentru a-i insufla credinta lui.
i explicase odata, n termeni stiintifici, ce nsemna comunicarea divina si atunc
i o facuse sa creada n ea. Chiar si acum si amintea ziua n care l vazuse cum se ruga
si-l ntrebase:
- Tata, de ce pierzi vremea rugndu-te? Dumnezeu nu-ti poate raspunde.
Leonardo Vetra o privise cu un surs parintesc:
- Fetita mea cea sceptica! Prin urmare, nu crezi ca Dumnezeu i vorbeste omulu
i? Lasa-ma sa-ti explic pe ntelesul tau!
Luase apoi de pe un raft un model al creierului uman si i-l aratase.
- Dupa cum probabil stii, oamenii si folosesc n mod obisnuit doar o mica parte
a potentialului lor cerebral. Daca nsa i plasezi n situatii tensionate din punct d
e vedere emotional - cum ar fi traume fizice puternice, o stare de extrema frica
sau bucurie, ori o profunda meditatie - brusc neuronii lor ncep sa intre n miliar

de si miliarde de conexiuni, conferindu-le o claritate mintala extraordinara.

- Si ce-i cu asta? ntrebase Vittoria. Daca gndesti clar nu nseamna ca vorbesti
cu Dumnezeu!
- Aha! exclamase Vetra. Si totusi, solutiile remarcabile ale unor probleme a
parent imposibil de rezolvat apar exact n aceste momente de claritate mintala. E
ceea ce misticii numesc "stari de constiinta alterate". Psihologii le-au botezat
"hiperconstienta". Iar crestinii le spun "rugaciuni mplinite".
Vetra i surse larg si apoi adaugase:
- Uneori, revelatia divina nu nseamna altceva dect ajustarea propriilor capaci
tati mintale pentru a auzi ceea ce sufletul stie dintotdeauna.
Acum, n vreme ce cobora n viteza treptele spre maruntaiele pamntului, Vittoria s
i spuse ca tatal ei avusese, probabil, dreptate. Era oare chiar att de greu de cr
ezut ca trauma fizica suferita i transpusese sambelanului mintea ntr-o stare n care
pur si simplu "stiuse" unde este amplasata antimateria?
"Fiecare individ e un Dumnezeu, declarase Buddha. Fiecare individ stie absol
ut totul. Avem nevoie doar de o minte deschisa pentru a ne constientiza propria n
telepciune."
n acel moment de claritate, cobornd treptele spre necropola, Vittoria simti cu
m mintea i se deschide si propria ntelepciune razbate la suprafata. Acum stia far
a umbra de ndoiala care erau intentiile sambelanului. Iar aceasta ntelegere i aduse
o data cu ea o teama cum nu mai cunoscuse vreodata.
- Camerlengo, nu! Dumneavoastra nu ntelegeti, striga ea deodata, amintindu-si
de multimea adunata n piata. Daca duceti antimateria sus... vor muri cu totii!
Langdon sarea cte trei trepte deodata. Tunelul era ngust si nghesuit, dar nu si
mtea nici o tensiune claustrofobica. Vechile lui spaime erau coplesite acum de o
frica mult mai profunda:
- Camerlengo! striga apropiindu-se n viteza. Trebuie sa lasati antimateria ac
olo unde se afla! Nu exista alta cale!
Nici macar n clipa n care le rostea, profesorul nu putea crede ceea ce spunea.
Pe lnga faptul ca acceptase revelatia divina a sambelanului, acum sustinea distr
ugerea Bazilicii San Pietro - una dintre cele mai stralucite realizari arhitectu
rale ale lumii... la fel ca toate operele de arta din interiorul ei.
"Dar toata lumea de afara... Nu exista alta cale!"
Era o cruda ironie faptul ca singura modalitate de salvare a oamenilor era d
istrugerea bisericii. Probabil ca Illuminati se amuzau grozav la ideea acestui s
imbolism.
Aerul care urca din put era umed si rece. Undeva, acolo jos, se afla necropo
la sacra... mormntul Sfntului Petru si al altor nenumarati crestini. Profesorul tr
emura strabatut de un fior si spera ca nu va fi o misiune sinucigasa ceea ce fac
ea acum.
Brusc, lampa sambelanului ncremeni pe loc. Langdon l ajunse imediat din urma.
Capatul scarii se zarea abrupt la picioarele lor. n fata ei se nalta o poarta
de fier pe care erau gravate trei cranii. Sambelanul o mpinse. Profesorul sari dr
ept n fata lui, blocndu-i naintarea. Ceilalti se napustira pe trepte, fantomatici n
lumina proiectorului... mai cu seama Glick, care parea mai alb cu fiecare pas.
Chartrand l apuca pe Langdon de brat:
- Lasa-i sa treaca!
- Nu! striga Vittoria din urma, cu rasuflarea taiata. Trebuie sa iesim acum!
Nu puteti scoate antimateria de aici! Daca o aduceti sus, toti oamenii aceia de
afara vor muri!
Vocea preotului rasuna surprinzator de calma:
- Voi toti... trebuie sa aveti ncredere. Timpul care a mai ramas e scurt.
- Dar nu ntelegi! exclama Vittoria. O explozie la nivelul solului ar fi mult
mai devastatoare dect aici!
Il camerlengo o privi, fara cea mai mica urma de nebunie n ochii sai verzi:
- A spus cineva ceva despre o explozie la nivelul solului?
Vittoria se holba la el:
- Adica o lasati aici, jos?

Siguranta din glasul preotului era aproape hipnotica:

- Nimeni nu va mai muri n seara aceasta.
- Parinte, dar...
- Te rog... ai macar putina credinta!
Apoi vocea i scazu pna la nivelul unei soapte ferme:
- Nu cer nimanui sa vina cu mine. Sunteti liberi sa plecati cu totii. Tot ce
va rog este sa nu va amestecati n voia Lui. Lasati-ma sa fac ceea ce am fost che
mat sa fac. Eu trebuie sa salvez aceasta biserica. Si pot s-o salvez. Jur pe pro
pria viata.
Linistea care urma semana mai degraba cu bubuitul asurzitor al unui tunet.

120
Unsprezece si cincizeci si unu de minute.
Necropola nseamna, literal, "Orasul Mortilor".
Nimic din ceea ce citise despre ea nu-l pregatise pe Langdon
pentru ce avea sa vada acum. Uriasele caverne erau presarate cu mii de cavou
ri n ruina, ca niste mici casute n interiorul unei pesteri. Aerul mirosea a mort.
O retea de alei serpuite se ntindea ntre mormintele putrede, majoritatea ridicate
din caramida acoperita cu marmura. Ca niste coloane de praf, sute de stlpi de pamn
t se naltau ntre ele, sustinnd o bolta mizera ce atrna la mica naltime deasupra locur
ilor de veci.
"Orasul Mortilor", repeta Langdon n sinea lui, simtindu-se prins undeva, ntre
interesul stiintific si frica bruta, primitiva. Alerga alaturi de ceilalti pe al
eile serpuite. "Oare am facut o alegere gresita?"
Chartrand fusese primul care cazuse sub vraja sambelanului, i deschise poarta
de fier si astfel si arata ncrederea n preot. La su-gestia acestuia din urma, Glic
k si Macri acceptasera n mod nobil sa ofere mai departe lumina necesara cautarii,
desi, tinnd seama de premiul care-i astepta n caz ca scapau cu viata, motivatia l
or reala putea fi considerata cel putin suspecta. Vittoria fusese cea mai retinu
ta dintre toti, Langdon zarind n ochii ei o prudenta care parea, tulburator, mai
degraba un fel de intuitie feminina.
"Acum e prea trziu, si spuse, alergnd alaturi de ea pe urmele celorlalti. Ne-am
pecetluit soarta."
Vittoria tacea, dar profesorul stia ca amndoi se gndesc la acelasi lucru: "Nou
a minute nu sunt suficiente pentru a iesi din Vatican, n caz ca sambelanul se nsal
a".
n timp ce fugea cu greu printre morminte, Langdon simti la un moment dat ca na
inteaza mai greu si si dadu seama, cu surprindere, ca ncepusera sa urce. Cnd ntelese
care era explicatia, l trecura fiorii. Topografia locului era aceeasi de pe vrem
ea lui Iisus. Alergau pe vechea colina a Vaticanului! Profesorul i auzise pe unii
savanti afirmnd ca mormntul Sfntului Petru ar fi situat aproape de culmea colinei
si se ntrebase cum de stiau acest lucru. Acum pricepuse: "A naibii colina este nca
aici!"
Langdon avea impresia ca rasfoia rapid pagini vechi de istorie. Undeva n fata
lui se afla mormntul Sfntului Petru - cea mai sfnta relicva a crestinatatii. Acum
era greu de crezut ca pe acest loc se aflase initial doar un modest altar. Pe ma
sura ce renumele Sfntului se raspndea, noi altare si temple fusesera naltate unul d
easupra celuilalt, pna la cupola de 130 de metri a lui Michelangelo, al carei ape
x era pozitionat direct deasupra anticului mormnt, cu precizie de o fractiune de
centimetru.
Continuau sa urce prin tunelul sinuos. Langdon si privi ceasul. Opt minute. nc
epuse sa se ntrebe daca nu cumva si el, si Vittoria aveau sa se alature pentru ve
cie cadavrelor care-si dormeau aici somnul de veci.
- Atentie! striga Glick din spatele lor. Gauri de sarpe!
Profesorul le observa la timp - o serie de orificii sapate n pamntul aleii. Sa
ri si le ocoli.
Sari si Vittoria, abia evitnd sa calce n ele. Nedumerita, privi spre Langdon:

- Gauri de sarpe?
- De fapt, gauri de lapte, o corecta el. Crede-ma, n-ai vrea sa afli amanunt
e!
Orificiile acelea, si daduse el seama, erau "canale de libatie". Primii crest
ini credeau n renvierea trupului si foloseau aceste gauri pentru a "hrani mortii",
turnnd prin ele lapte si miere n criptele de dedesubt.
Il camerlengo se simtea istovit.
Dar mergea nainte, trupul sau gasind forta n datoria pe care o avea fata de Du
mnezeu si fata de semenii sai. "Aproape am ajuns." Durerea era incredibila. "Min
tea poate provoca dureri mult mai cumplite dect corpul." Totusi, se simtea obosit
. Stia nsa ca mai are la dispozitie foarte putin timp.
- Voi salva Biserica Ta, Doamne. Jur!
n ciuda proiectorului BBC din spate, pentru care le era recunoscator celor do
i reporteri, sambelanul nu renuntase la candela. "Sunt un far calauzitor n ntuneri
c. Sunt lumina lor." Lampa se clatina n fuga si pentru o clipa se temu ca uleiul
inflamabil se va varsa si-l va arde; avusese parte de suficienta carne arsa pent
ru o seara!
Cnd se apropie de culme, abia mai putea rasufla, scaldat n sudoare. Dar, cnd aj
unse n vrf, parca se nascuse din nou. Se mpletici pe bucata de pamnt plat pe care ma
i statuse de attea ori nainte. Aici drumul se ncheia, n dreptul unui perete de pamnt.
Pe o mica inscriptie se putea citi: Mausoleum S. La tomba di San Pietro.
n fata lui, la nivelul taliei, se vedea o deschidere n perete. Aici nu mai era
nici o placuta inscriptionata. Nici un ornament. Doar o simpla gaura n zid, dinc
olo de care se deschidea o grota mica si un sarcofag saracacios. Il camerlengo p
rivi n deschidere si surse obosit. n spatele lui i putea auzi pe ceilalti cum se apr
opiau. Puse candela jos, pe pamnt, si cazu n genunchi pentru a se ruga:
"ti multumesc, Doamne. E aproape gata."
Afara, n piata, nconjurat de cardinalii muti de uimire, Mortati privea ecranel
e video, urmrind drama care se desfasura jos, n cripta. Nu mai stia ce sa creada.
Oare lumea ntreaga fusese martora la ceea ce vazuse el? Oare Dumnezeu chiar i vorb
ise sambelanului? Antimateria chiar se afla pe mormntul...?
- Priviti! izbucni un strigat din multime.
Toata lumea arata cu degetul spre ecranul BBC:
- Acolo! E un miracol!
Mortati privi si el. Unghiul de filmare tremura, dar imaginea era suficient
de clara. Si de neuitat.
Filmat din spate, il camerlengo ngenunchease pe podeaua de pamnt, n rugaciune. n
fata lui se deschidea un fel de gaura n perete. n interior, printre resturi vechi
de piatra, se zarea un sicriu de lut ars. Mortati l vazuse o singura data, dar s
tia ce contine.
Sfntul Petru!
Batrnul cardinal nu era chiar att de naiv nct sa creada ca exclamatiile de uimir
e si bucurie care se ridicau din multime erau provocate de imaginea uneia dintre
cele mai sacre relicve ale crestinatatii. Nu la vederea mormntului n care-si dorm
ea Sfntul Petru somnul de veci cadeau oamenii n genunchi, plini de recunostinta si
pietate... ci n fata obiectului asezat deasupra lui.
Conteinerul cu antimaterie. Se afla acolo... unde se aflase toata ziua... as
cuns n bezna necropolei. Ironic. De neoprit. Mortal. Revelatia sambelanului se do
vedise corecta.
Mortati privea cilindrul transparent ca hipnotizat. Globula de lichid mai pl
utea nca n mijlocul lui. n jur, grota avea licariri rosietice, la fel ca ledul care
numara ultimele cinci minute de existenta ale conteinerului.
Tot pe mormnt, la ctiva centimetri distanta de cilindru, se afla camera video
a Garzii Elvetiene.
Mortati se nchina, ncredintat ca aceasta era cea mai nspaimntatoare imagine pe c
are o vazuse vreodata. Dupa o clipa nsa, si dadu seama ca ceea ce era mai rau de-a

bia acum ncepea.

Il camedengo se ridica brusc n picioare, nhata conteinerul cu antimaterie si s
e ntoarse spre ceilalti. Pe chipul lui se citea o concentrare desavrsita. Trecu pe
lnga grupul care-l nsotise si o lua napoi pe drumul pe care venise.
n obiectiv aparu figura ngrozita a Vittoriei Vetra:
- Camerlengo! Unde va duceti? Parca spuneati ca...
- Ai credinta! o ntrerupse el fara a se opri din fuga.
Vittoria se rasuci spre Langdon:
- Ce facem acum?
Profesorul ncerca sa-l opreasca, dar Chartrand se posta ntre ei, convins proba
bil ca sambelanul stia ce face.
Imaginile transmise de camera BBC pareau luate dintr-un montagnes russes - t
remurate, zgltite, chipuri confuze si ngrozite care fugeau spre intrarea n necropola
.
n Piazza San Pietro, cardinalul Mortati blbi cu nencredere:
- Chiar aduce lucrul acela aici, sus?
Pe ecranele televizoarelor din lumea ntreaga se vedea cum il camedengo alerga
prin necropola, spre iesire, cu antimateria n fata lui.
- Nimeni nu va mai muri n seara aceasta!
Dar se nsela.

121
Sambelanul se napusti pe usile Bazilicii San Pietro la exact 23.56. Se mpleti
ci orbit de lumina zecilor de reflectoare, ducnd antimateria n palme, ca pe o orfr
anda pretioasa. Propria silueta, pe jumatate goala si sfrtecata, l nconjura, uriasa
, pe toate ecranele din piata. Vuietul care se ridica din multime nu semana cu n
imic din ce auzise el vreodata - strigate, vaiete, incantatii, rugaciuni... un a
mestec de veneratie si de teroare.
"Fereste-ne pe noi de cel rau", sopti, neauzit.
Cursa prin necropola l extenuase. Fusese la un pas de dezastru. Robert Langdo
n si Vittoria Vetra ncercasera sa-l opreasca, sa arunce conteinerul napoi n ascunza
toarea sa subterana, sa fuga afara, la adapost. "Orbi si prosti!"
Cu o claritate nfricosatoare, sambelanul si dadu seama ca, n orice alta noapte
cu exceptia acesteia, n-ar fi reusit sa cstige o asemenea cursa. n seara asta nsa,
Dumnezeu i fusese din nou alaturi. Pe punctul de a-l intercepta, Robert Langdon f
usese oprit de locotenentul Chartrand, la fel de ncrezator si ascultator ca ntotde
auna. Reporterii, desigur, erau nauciti si pareau ngreunati de echipamentele lor
pentru a se mai amesteca.
"Necunoscute sunt caile Domnului."
Acum i auzea pe ceilalti venind n urma lui... i vedea pe ecran cum se apropiau.
Adunndu-si ultimele forte, ridica antimateria deasupra capului. Apoi, tragndu-si
umerii goi spre spate, ntr-un act de sfidare fata de simbolul Illuminati nfierat p
e pieptul lui, se napusti n jos, pe trepte.
ncepe actul final.
"Drum bun, si spuse. Drum bun."
"Patru minute..."
Langdon nu vazu nimic n clipa cnd iesi din bazilica si marea de lumini din pia
ta i lovi iarasi retina. Tot ce reusi sa distinga era silueta sambelanului cobornd
n graba scarile. Pentru o frntura de secunda, nconjurat de aura reflectoarelor, il
camerlengo straluci cu o aura ngereasca, aidoma unei zeitati. Sutana i atrna n juru
l soldurilor, ca un lintoliu. Trupul i fusese ranit si schilodit de minile dusmani
lor si totusi omul rezista. Cu fruntea ridicata, strignd lumii ntregi sa aiba cred
inta, alerga spre multime ducnd n mini o arma de distrugere n masa.
Langdon cobor scarile n viteza, dupa el: "Ce are de gnd sa faca? O sa-i omoare
pe toti!"
- Lucrul Satanei, striga preotul, locul lui nu este n Casa Domnului!
- Parinte! racni Langdon din spatele lui. Nu ai unde sa te duci!

- Priveste spre ceruri! Uitam adesea sa privim spre ceruri!

n acea clipa Langdon si dadu seama ncotro se ndreapta si, ca o revelatie, adevar
ul l coplesi. Chiar daca n-o putea vedea din cauza luminilor, stia ca salvarea lo
r era acolo, sus.
Centrul Romei, plin de stele. Calea de scapare.
Elicopterul cerut pentru a-l duce pe sambelan la spital era chiar n fata lor,
cu pilotul n carlinga si rotorul deja pornit. Pe cnd preotul facea ultimii pasi s
pre el, Langdon se simti cuprins de un entuziasm debordant.
Gndurile care i se nvrteau n minte erau aidoma unui torent...
Mai nti, vazu n fata ochilor ntinderea nemarginita a Marii Mediterane. Ct de depa
rte se afla oare? Opt kilometri? Cincisprezece? Stia ca plaja de la Fiumicino er
a la doar sapte minute cu trenul. Dar cu elicopterul, la 300 de kilometri pe ora
, fara opriri... Daca ar putea ajunge suficient de departe, n larg, si ar azvrli c
onteinerul n mare... Mai erau, desigur, si alte optiuni - si dadu el seama n vreme
ce alerga. La Cava Romana! Carierele de marmura din nordul orasului erau la nici
cinci kilometri distanta. Oare ct de mari sa fie? Sase kilometri patrati? n mod c
ert, la ora asta erau pustii! Daca ar arunca recipientul acolo...
- Toata lumea, napoi! racni il camerlengo. Plecati de aici! Acum!
Soldatii nsirati n jurul elicopterului l priveau mpietriti.
- Plecati! striga preotul iarasi.
Militarii se trasera napoi.
Sub ochii ntregii lumi, sambelanul se repezi la usa din dreptul pilotului si
o deschise.
- Iesi, fiule! Acum!
Omul sari afara.
Preotul privi scaunul din carlinga si si dadu seama ca va avea nevoie sa se p
ropteasca n ambele brate pentru a urca. Se ntoarse spre pilotul care statea alatur
i, tremurnd, si-i ntinse conteinerul.
- Tine-l! Mi-l dai napoi dupa ce ma urc.
n momentul acela l auzea n spate pe Robert Langdon cum se apropia si i striga ag
itat: "Acum ntelegi si tu, si spuse. Acum crezi!"
Se aseza n scaun, trase cteva mnere familiare si se ntoarse spre fereastra, pent
ru a lua conteinerul.
Dar pilotul ncremenise lnga elicopter, cu minile goale.
- El l-a luat, i striga, dezmeticindu-se.
Sambelanul simti ca i se opreste inima n piept:
- Cine?
- El! facu pilotul, aratnd cu degetul.
Robert Langdon era surprins de greutatea conteinerului. Alerga la cealalta u
sa a elicopterului si sari n compartimentul din spate, n care statuse alaturi de V
ittoria cu numai cteva ore n urma. Lasnd usa deschisa, si prinse centura de sigurant
a si striga catre preotul asezat pe scaunul din fata:
- Da-i drumul, parinte!
II camerlengo se ntoarse spre el. Fata i era alba ca varul, schimonosita de gr
oaza:
- Ce faci acolo?
- Dumneata pilotezi! Eu arunc! N-avem timp! Porneste elicopterul!
Sambelanul ramase o clipa ca paralizat, luminile reflectoarelor cazndu-i pe f
ata si adncindu-i cutele sapate de vreme.
- Pot s-o fac singur, sopti. Trebuie s-o fac singur.
Dar Langdon nu-l asculta. "Da-i drumul! aproape ca se auzi urlnd. Acum! Sunt
aici ca sa te ajut!" Privi cadranul ceasului si simti cum i se taie respiratia.
- Trei minute, parinte! Trei!
Cifra paru sa-l readuca pe preot n simtiri. Fara sa mai ezite, se ntoarse spre
panoul de comanda. Cu un huruit asurzitor, elicopterul se ridica n aer.
Prin vrtejul de praf iscat, Langdon o zari pe Vittoria alergnd spre elicopter.

Privirile li se ntlnira pentru o clipa, apoi ea ramase departe.

122
n elicopter, vuietul motorului si curentul de aer ce vjia prin usa deschisa i as
urzeau. Langdon se prinse bine de scaun, simtind cum atractia gravitationala l tr
agea n jos, pe masura ce aeronava urca n viteza. Stralucirea orbitoare din Piazza
San Pietro se micsora sub ei pna ce ramase doar o elipsa licaritoare n marea de lu
mini a orasului.
Conteinerul cu antimaterie parea o piatra de moara n minile lui. l tinea strns, n
palmele lipicioase, de snge si de sudoare. nauntru, picatura de antimaterie plute
a linistita, n aura rosiatica a ceasului.
- Doua minute! striga Langdon, ntrebndu-se unde avea preotul de gnd sa arunce r
ecipientul.
Dedesubt, luminile Romei pareau ca se ntind la nesfrsit, n toate directiile. Un
deva, departe, spre vest, se zarea conturul tarmului mediteranean - o nsiruire se
rpuita de lumini, dincolo de care se casca un abis negru, fara margini.
Marea parea mai departe dect si nchipuise el. n plus, concentrarea de lumini de
pe tarm i amintea ca, fie si departe, n larg, o explozie ar putea avea efecte deva
statoare; nu tinuse seama pna acum de eventualitatea unui val urias iscat de unda
de soc, care ar fi putut lovi coasta cu forta unei bombe nucleare.
Cnd ntoarse capul si privi drept nainte, prin parbriz, sperantele i revenira. Ch
iar n fata se distingeau umbrele zonei colinare din jurul Romei, care se unduiau
parca. Dealurile erau presarate cu lumini - vilele celor bogati - dar la nici do
i kilometri spre nord domnea ntunericul. Nici o lumina nu se vedea acolo - doar u
n petic urias, negru ca smoala. Nimic.
"Cariera! si spuse. La Cava Romana!"
Cercetnd intens bucata de pamnt pustiu, Langdon si spuse ca pare suficient de nt
insa. Si de aproape. Mult mai aproape dect marea. Da, n mod evident, aici intentio
na sambelanul sa arunce antimateria! Exact n directia aceea naintau. Cariera! Stra
niu nsa, desi motorul huruia tot mai puternic si deplasarea elicopterului era ses
izabila, cariera nu parea sa se apropie ctusi de putin. Buimac, Langdon arunca o
privire prin usa deschisa, pentru a se orienta. Ceea ce vazu i transforma instant
aneu entuziasmul n panica. Dedesubt, la mii de metri chiar sub ei, licareau lumin
ile din Piazza San Pietro.
"Suntem tot deasupra Vaticanului!"
- Camerlengo! Mergi nainte! Suntem suficient de sus! Acum trebuie sa mergem na
inte! Nu putem arunca recipientul peste Vatican!
Sambelanul nu-i raspunse. Parea complet absorbit de pilotaj.
- Mai avem sub doua minute! striga Langdon, ridicnd conteinerul pentru a i-l
arata. Se vede deja! La Cava Romana! La trei kilometri spre nord! Nu mai avem...
- Nu, replica sambelanul. E mult prea periculos. mi pare rau.
n vreme ce elicopterul continua sa se ridice, il camerlengo se ntoarse si-i of
eri un zmbet melancolic:
- As fi vrut sa nu fi venit cu mine, fiule! Ai facut, n acest fel, sacrificiu
l suprem.
Langdon privi n ochii obositi ai preotului si, dintr-o data, ntelese. Sngele i ng
heta n vine.
- Dar... trebuie sa putem merge undeva!
- Sus! replica sambelanul cu un aer resemnat. E singura posibilitate.
Profesorul nici nu mai putea gndi; interpretase cu totul gresit intentiile pr
eotului. "Priveste spre ceruri!"
Exact spre ceruri, si dadu el seama, se ndreptau amndoi acum. Il camerlengo nu
avusese de gnd nici un moment sa arunce antimateria. Pur si simplu voia sa se ndep
arteze de Vatican ct mai mult posibil.
Era o cale fara ntoarcere.

123

n Piazza San Pietro, Vittoria Vetra ramasese cu ochii atintiti spre cer. Elic
opterul era doar un punct infim acum, dincolo de raza de actiune a reflectoarelo
r. Chiar si huruitul elicei abia se mai auzea, ca un zumzet slab. Parea ca, simu
ltan, lumea ntreaga privea n sus, tacuta - o mare de gturi rasucite spre cer... oam
eni de toate conditiile si de toate credintele... cu inimile batnd ca una singura
.
Vittoria era framntata de o teribila furtuna emotionala, agonizanta. Cnd elico
pterul devenise aproape nevazut, si amintise chipul lui Robert privind spre ea. "
Ce o fi fost n mintea lui? Oare nu ntelesese?"
n perimetrul pietei, camerele de televiziune erau n asteptare. Mii de chipuri
priveau cerul, prinse ntr-o tacuta numaratoare inversa. Pe toate ecranele presei
se derula aceeasi scena linistita... cerul roman punctat de stele stralucitoare.
Vittoria simti cum ochii i se umplu de lacrimi.
n spatele ei, pe pavajul din marmura, 161 de cardinali priveau bolta cereasca
, amutiti. Unii si ncrucisasera palmele, n rugaciune. Ceilalti stateau neclintiti,
ca n transa. Unii plngeau. Secundele se scurgeau n graba.
n case, n baruri, n magazine, n aeroporturi si n spitale, o lume ntreaga era n a
ptare. Oamenii si dadura minile. Altii si strnsera copiii n brate. Timpul parea ncrem
nit deasupra unui abis si tinea prizoniere sufletele muritorilor.
Apoi, cutremurator, clopotele de la San Pietro ncepura sa bata.
Vittoria nu-si mai opri lacrimile.
Si... sub ochii lumii ntregi... timpul ajunse la capat.
Cel mai cumplit lucru era linistea absoluta, nghetata.
Sus, deasupra Vaticanului, o scnteiere de lumina licari pe cer. Pentru o frac
tiune de secunda, parea ca un nou corp ceresc se nascuse... un punct de lumina a
lba si pura, cum nimeni nu mai vazuse vreodata.
Si apoi se ntmpla.
Un fulger. Licarul se umfla, crescnd parca din propria substanta, si cuprinse
toata bolta ntr-o explozie de un alb orbitor. Se raspndi n toate directiile, accel
ernd cu o viteza incredibila, nghitind ntunericul. Crescnd, sfera de lumina deveni m
ai intensa, ca un vrcolac gata sa devoreze ntregul vazduh. Apoi vrcolacul porni spr
e ei, n jos, cu o viteza ametitoare.
Orbita, marea de oameni hohoti ntr-un glas, ferindu-si ochii, tipnd cu groaza.
n vreme ce lumina reverbera n toate directiile, ceva inimaginabil se produse.
Ca frnata de nsasi vointa lui Dumnezeu, sfera de foc paru ca se loveste de un zid
- de parca explozia fusese nchisa deodata ntr-o uriasa sfera de sticla. Lumina se
retrase n sine, ascutindu-se, vibrnd intens. Parea ca valul atinsese un diametru p
restabilit si se oprise acolo, nehotart. Pentru un moment, o sfera de lumina perf
ecta, fara glas, pluti deasupra Romei. Noaptea devenise zi.
Si apoi exploda.
O unda de soc strivitoare porni n jos, cobornd spre pamnt vijelioasa ca furiile
iadului, zguduind fundatiile de granit ale cetatii, sugrumndu-i pe unii, doborndu
-i pe altii. Reverberatia se propaga printre oameni, urmata de un torent brusc d
e aer cald. Vntul matura piata cu un geamat sinistru, suiernd printre coloane si i
zbindu-se de ziduri. Vrtejuri de praf se ridicara n aer, deasupra oamenilor care s
e agatau unii de altii... martori ai Apocalipsei.
Si apoi, la fel de repede cum aparuse, sfera se retrase n sine nsasi, ntr-o imp
lozie ce lasa n urma doar firavul punct de lumina de la care pornise.

124
Niciodata nu mai fusesera adunati n acelasi loc attia oameni att de tacuti.
Unul cte unul, oamenii din Piazza San Pietro si ntoarsera fetele de la cerul ntu

necat spre pamntul de sub picioarele lor, fiecare n clipa sa de tacuta meditatie.
Reflectoarele urmara aceeasi traiectorie, fasciculele plecndu-se spre sol, ca ntro muta veneratie a ntunericului ce cuprinsese iarasi piata. Pentru o clipa, lumea
ntreaga ncremeni n reculegere.
Mortati se aseza n genunchi ca sa se roage, iar ceilalti cardinali i urmara ex
emplul. Soldatii Garzii Elvetiene si plecara lancile, stupefiati. Nimeni nu scote
a un cuvnt. Nimeni nu misca. Toate inimile vibrau coplesite de aceleasi emotii: d
urere, frica, uluire, credinta. Si un extraordinar si totodata nfricosat respect
fata de noua si cutremuratoarea forta ai carei martori fusesera cu numai cteva se
cunde n urma.
Vittoria Vetra statea pe treptele bazilicii, tremurnd. nchise ochii. Prin tumu
ltul de emotii care o copleseau, un singur cuvnt rasuna ca un dangat ndepartat. So
nor. Crud. Se stradui sa-l alunge. Dar ecoul lui nu se sfrsea. Se scutura, ncercnd
iarasi sa scape de el. Durerea era prea mare. Se stradui sa se piarda n emotiile
care-i framntau pe ceilalti... forta de neimaginat a antimateriei... salvarea Vat
icanului... sambelanul... acte de suprem curaj... miracole... altruism. Si totus
i, cuvntul rasuna fara ncetare, strapungnd haosul din jur cu o sfsietoare singuratat
e.
Robert.
Venise dupa ea, la castelul Snt' Angelo.
O salvase.
Iar acum pierise, ucis chiar de creatia ei.
n timp ce se ruga, Mortati se ntreba daca si el avea sa auda vocea lui Dumneze
u, la fel ca il camerlengo. "Oare trebuie sa crezi n miracole pentru a le trai?"
Cardinalul era un om modern, cu o credinta veche; miracolele nu facusera nicioda
ta parte dintre convingerile sale. Desigur, religia n care credea amintea despre
minuni... rani sngernde n palme, nvieri din morti, amprente ciudate pe un giulgiu...
si totusi, mintea lui rationala le considerase totdeauna ca fiind doar un mit.
Pentru el, toate acestea nu erau altceva dect rezultatul celei mai mari slabiciun
i a omului - nevoia lui de dovezi. Miracolele sunt doar niste povesti de care ne
agatam cu disperare, fiindca ne dorim sa fie adevarate.
Si totusi...
"Sunt eu, oare, att de modern, nct nu pot accepta ceea ce ochii mei au vazut?"
A fost un miracol, nu-i asa? Da! Cu numai cteva cuvinte soptite n urechea sambelan
ului, Dumnezeu intervenise si salvase Biserica. De ce era oare chiar att de greu
de crezut? Ce s-ar mai fi putut spune despre Dumnezeu, daca El nu ar fi facut ni
mic? Ca nu-i pasa? Ca nu avea puterea de a opri aceasta distrugere? Un miracol iata unicul raspuns posibil!
ngenuncheat, batrnul cardinal se ruga pentru sufletul sambelanului si-i multum
i, fiindca, la anii sai tineri, i deschisese lui, un om batrn, ochii n fata miracol
elor pe care le poate savrsi credinta adevarata.
Incredibil totusi, Mortati nu banuia ct de mult avea sa-i fie pusa credinta l
a ncercare mai departe...
Tacerea ce coborse peste Piazza San Pietro fu ntrerupta la nceput de o usoara v
ibratie. Vibratia deveni murmur. Apoi, brusc, se transforma n vuiet. Pe neastepta
te, multimea izbucni n strigate:
- Priviti! Priviti!
Mortati si deschise ochii. Toata lumea arata ceva n spatele lui, spre fatada b
azilicii. Chipurile oamenilor erau albe ca varul. Unii cazura n genunchi. Altii i
zbucnira n hohote incontrolabile de plns:
- Priviti! Priviti!
Uimit, cardinalul se ntoarse, privind ncotro aratau minile lor ridicate - undev
a, n partea de sus a bazilicii, pe terasa de pe acoperis, unde imensele statui re
prezentndu-i pe Iisus si pe Apostoli vegheau asupra Romei.
Acolo, la dreapta lui Iisus, cu bratele deschise spre lume... statea il came
rlengo Carlo Ventresca.

125
Robert Langdon nu mai cadea.
Se sfrsise cu teroarea. Cu durerea. Cu suierul nnebunitor al vntului. Nu mai ra
masese dect clipocitul usor al apei, de parca ar fi adormit pe plaja.
ntr-un puseu paradoxal de constiinta, si dadu seama ca asta trebuie sa fie moa
rtea. Era bine venita. Se lasa prada definitiv toropelii care-l cuprindea cu ncet
ul; n-avea dect sa-l duca ncotro voia. Durerea si frica i mai slabisera si cu nici
un chip n-ar fi vrut ca ele sa revina. Ultimele sale amintiri nu puteau proveni
dect din iad...
"Ia-ma! Te rog..."
Dar clipocitul linistitor si ademenitor l tragea napoi. ncerca sa-l trezeasca d
in vis. "Nu! Lasa-ma n pace!" Nu voia sa se ntoarca. Cete de demoni se adunau la g
ranitele constiintei lui, amenintnd sa-i distruga starea de bine. Imagini ncetosat
e se amestecau. Niste voci urlau. Vntul vjia. "Nu, te rog!" Cu ct se opunea mai mult
, cu att furiile navaleau spre el.
Apoi, brutal, si aminti totul...
Elicopterul continua sa urce vertical. El era prins nauntru. Dincolo de usa d
eschisa, luminile Romei se ndepartau cu fiecare secunda. Instinctul de supravietu
ire i striga sa arunce conteinerul chiar acum. Stia ca antimateria ar fi parcurs
un kilometru n mai putin de douazeci de secunde. Dar ar fi cazut asupra unui oras
plin de lume.
Mai sus! Mai sus!
Oare la ce altitudine ajunsesera? Din cte stia el, avioanele mici zburau la na
ltimi de aproximativ sase mii de metri. Elicopterul asta trebuie sa fi ajuns si
el destul de sus deja. "Trei mii de metri? Patru?" nca nu era totul pierdut. Daca
l aruncau exact n momentul potrivit, conteinerul nu ar fi apucat sa se prabuseasc
a pna jos, explodnd la o distanta sigura de sol si suficient de departe de elicopt
er. Langdon porivi din nou orasul ce se ntindea dedesubt.
- Si daca ai calculat gresit? ntreba sambelanul.
Profesorul se ntoarse spre el, uimit. Preotul nici macar nu-l privea, parnd ca
i citise gndurile din imaginea lui reflectata n parbriz. n mod ciudat nsa, il camerl
engo nu mai era absorbit de indicatoarele de la bord; nici macar nu mai tinea min
ile pe mansa. Elicopterul fusese trecut probabil pe un fel de pilot automat, con
tinund sa urce vertical. Sambelanul bjbi undeva, deasupra capului, pe plafon, n spat
ele unui rulou de cabluri, de unde scoase o cheie invizibila pna atunci.
Langdon privi nauc cum preotul descuie n graba cutia metalica de unelte fixat
a ntre cele doua scaune si extrage dinauntru un fel de pachet mare, negru, de nai
lon, pe care-l aseza alaturi. n mintea profesorului gndurile se nvrteau frenetic. Mi
scarile sambelanului pareau calme, eficiente, de parca omul gasise deja o soluti
e si acum o punea n practica.
- Da-mi conteinerul, i ceru el, cu acelasi calm n voce.
Langdon nu stia ce sa creada si-i ntinse recipientul:
- Nouazeci de secunde!
Urmatoarea miscare a sambelanului l lua total prin surprindere. Tinnd cu grija
conteinerul n mini, l aseza usor, atent, n cutia de unelte. Apoi nchise capacul si-l
ncuie cu cheia.
- Dar ce faci acolo?! ntreba Langdon.
- Ne feresc de ispita, raspunse preotul si arunca cheia pe fereastra.
Cheia se rostogoli n noapte, lund cu ea si sufletul profesorului.
Il camerlengo puse mna pe pachetul de nailon, si trecu bratele prin curelele s
ale, nchise o catarama n dreptul taliei si l fixa n spate, ca pe un rucsac. Apoi se n
toarse spre Langdon, care se holba la el, ncremenit.
- mi pare rau, i spuse. Nu asa trebuia sa se ntmple.
Cu aceste cuvinte deschise usa si se arunca n gol.

Imaginea ardea nca n subconstientul lui, aducnd dupa ea durerea. Reala. Fizica.
Strivitoare. ntepatoare. Implora sa fie luat, sa se sfrseasca totul, dar apa i cli
pocea mai tare n urechi, atragnd alte imagini. Infernul abia ncepuse. Amintirile se
nchegau din nou n mintea lui, bucata cu bucata. Instantanee izolate de panica abj
ecta. Prins astfel ntre moarte si cosmar, implora sfrsitul, dar imaginile continua
u sa-l bombardeze, mai clare, mai vii.
Conteinerul cu antimaterie era ncuiat, imposibil de atins acum. Ceasul lui ti
caia impasibil, pe masura ce elicopterul urca. Cincizeci de secunde. Mai sus. To
t mai sus. Langdon se agita nnebunit n cabina, ncercnd sa priceapa, sa nteleaga cele
vazute. Patruzeci si cinci de secunde. Pipai sub scaun, n cautarea unei a doua pa
rasute. Patruzeci de secunde. Nu mai era nici una! Dar trebuia sa mai existe o o
ptiune... o cale de scapare! Treizeci si cinci de secunde. Se repezi la usa desc
hisa si, cu vntul izbindu-l frenetic n fata, privi luminile Romei, sub el. Treizec
i si doua de secunde.
Si apoi se hotar. Unica optiune, de neimaginat...
Fara parasuta, Robert Langdon sari n noapte. ntunericul i nghiti trupul, pe cnd e
licopterul continua sa urce ametitor, huruitul elicei pierind n vuietul asurzitor
al propriei caderi prin aer.
n timp ce se prabusea spre pamnt, avu o senzatie pe care nu o mai resimtise di
n anii n care facea sarituri de la trambulina - inexorabila atractie gravitationa
la n cursul unei caderi libere. Cu ct se pravalea mai repede, cu att solul parea ca
-l trage mai puternic n jos. De data aceasta nsa, nu se mai aruncase de la cincisp
rezece metri ntr-un bazin cu apa, ci de la mii de metri, spre strazile unui oras
- o ntindere nesfrsita de beton si ciment.
De undeva, din torentul de curent si de disperare, vocea lui Kohler rasuna d
e dincolo de mormnt... aceleasi cuvinte pe care i le spusese de dimineata, n fata
laboratorului de cadere libera de la CERN. "Un metru patrat de sarcina la frnare n
cetineste un corp n cadere cu aproape douazeci la suta". Douazeci la suta, si dadu
el seama, nu era nici pe departe suficient pentru a supravietui unei asemenea p
rabusiri. Si totusi, ndemnat mai mult de spaima dect de speranta, strnse n mini unicu
l lucru pe care-l nhatase din elicopter n clipa n care se prabusise. O amintire vag
a, nsa pentru o frntura de secunda i dadu noi sperante.
Aparatoarea de parbriz zacea aruncata n compartimentul din spate ale elicopte
rului. Era un dreptunghi putin concav - cam de patru metri pe doi - dintr-un fel
de prelata... cea mai bizara parasuta imaginabila. Nu avea hamuri, ci doar nist
e bride mici la capete, pentru a o fixa pe curbura parbrizului. Langdon o nsfacas
e, si trecuse palmele prin bride, le apucase zdravan si se aruncase n gol.
Ultimul sau act maret de bravura adolescentina.
Fara a-si face vreo iluzie ca va scapa.
Iar acum cadea ca o piatra. Cu picioarele nainte. Cu bratele ntinse. Cu minile n
clestate pe bride. Prelata se uflase ca o ciuperca deasupra lui. Vntul l lovea cu
violenta.
n vreme ce "plutea", undeva, deasupra lui, se auzi o explozie. Parea mai depa
rte dect se asteptase el. Aproape instantaneu nsa, unda de soc l izbi. Simti cum pl
amnii i sunt striviti, lasndu-i fara suflu. Aerul din jur se ncinse brusc. Degetele
i se nclestara mai tare pe bride. Un val fierbinte parea ca navaleste din cer. Pa
rtea de sus a prelatei ncepu sa fumege... dar rezista.
Langdon plutea mpins parca de explozia de lumina, ca un surfer care ncearca sa
nu se lase dobort de un val urias. Apoi, brusc, valul de caldura se subtie.
Aerul rece si ntunecat l nghiti din nou.
Pentru o clipa, speranta i renascu. Un moment mai trziu nsa, disparu la fel de
rapid ca si aerul cald. n ciuda durerii din brate, care l lasa sa creada ca prelat
a i ncetinea caderea, vntul continua sa suiere pe lnga el cu o viteza strivitoare; e
ra sigur ca se prabusea prea repede pentru a izbuti sa supravietuiasca.
Cifre ncepura sa-i alerge prin minte, dar era prea nnebunit pentru a le da ate
ntie... Un metru patrat de sarcina la frnare... reduce viteza cu douazeci la suta
. El nu vedea dect ca prelata de deasupra lui era suficient de mare pentru a-l nce
tini cu mai mult de douazeci de procente. Din nefericire, din vjitul aerului pe lng
a trupul sau, si dadea seama ca nu ncetineste deloc. Cadea nca mult prea repede...
nu avea cum sa scape viu n urma impactului cu marea de asfalt de jos.

Sub el, luminile Romei se ntindeau n toate directiile. Orasul parea un enorm c
er nstelat, de care se apropia cu o viteza uluitoare. Bolta stralucitoare era str
abatuta de o banda ntunecata care mpartea orasul n doua - o panglica cenusie ce ser
puia printre lumini aidoma unui sarpe urias.
Dintr-o data, precum creasta nspumata a unui val neasteptat, un val de speran
ta i puse sngele n miscare.
Cu o forta supraomeneasca, trase n jos bratul drept, ct putu de tare. Prelata
flfi sonor, tremura si vira brusc spre dreapta, cautnd calea de minima rezistenta a
aerului. Langdon se simti ca luneca ntr-o parte. Trase din nou, mai tare, ignornd
durerea din palma. Prelata flutura iarasi si din nou zvcni n laturi. Nu mult. Dar
era ceva! Privi din nou n jos, spre sarpele negru. Se ntindea prea la dreapta, si
el se afla nca la o naltime mare. Asteptase oare prea mult? Trase din nou, cu toa
ta forta si se resemna la gndul ca se afla n minile lui Dumnezeu. Se concentra asup
ra celei mai largi parti a sarpelui si... pentru prima data n viata lui, se ruga
pentru un miracol.
Restul nu mai era sigur.
Bezna de dedesubt... instinctele de scufundator care preia controlul... rigi
dizarea reflexa a coloanei si ntinderea degetelor... dilatarea plamnilor pentru pr
otectia celorlalte organe vitale...ndoirea picioarelor... si, n sfrsit... recunosti
nta pentru apele umflate ale Tibrului... aerate si nspumate... de trei ori mai pu
tin dure dect oglinda unei ape statatoare.
Apoi urma impactul... si ntunericul.
Zgomotul tunator al prelatei fluturate de vnt atrase atentia grupului de oame
ni care priveau mingea de lumina ce strabatea bolta. Cerul de deasupra Romei fus
ese agitat n seara asta... un elicopter care urcase vertical, o explozie fantasti
ca, iar acum acest obiect straniu care cazuse n apele nvolburate ale Tibrului, lnga
tarmul insulitei Tiberina.
nca de pe vremea n care fusese folosita pentru a-i izola pe bolnavii de ciuma,
n 1656, insula era considerata a detine mistice proprietati terapeutice. Din ace
st motiv, aici se construise Spitalul Tiberina.
Trupul arata jalnic atunci cnd l adusera la tarm. Omul avea un puls slab - luc
ru considerat uimitor de cei care-l scosesera din apa; poate ca virtutile vindec
atoare ale insulei i mentinusera totusi inima n functiune. Cteva minute mai trziu, cn
d omul ncepu sa tuseasca si si recapata cunostinta, grupul decise n unanimitate ca
insula era cu adevarat magica.

126
Cardinalul Mortati stia ca nu exista cuvinte suficiente n nici o limba de pe
Pamnt, pentru a descrie misterul acestui moment. Tacerea ce nsotea aparitia care p
lutea deasupra pietei era mai sonora dect orice cor de ngeri.
n timp ce l privea pe camerlengo Ventresca, Mortati se simtea sfsiat ntre ratiun
e si credinta. Imaginea parea reala, palpabila. Si totusi... cum era posibil? To
ata lumea din piata l vazuse pe sambelan cnd se urca n elicopter. Toata lumea vazus
e mingea de foc din cer. Iar acum, acelasi sambelan statea acolo, sus, pe terasa
de pe acoperis. Dus pe aripi de nger? Rentrupat de mna lui Dumnezeu?
"E imposibil..."
Inima cardinalului nu voia dect sa poata crede, dar mintea lui implora o expl
icatie rationala. Alaturi, ceilalti cardinali ramasesera cu privirile atintite n
sus, martori la aceeasi imagine, paralizati de uluire.
Era sambelanul. Fara ndoiala. Dar arata oarecum altfel. Divin. De parca ar fi
fost purificat. Un spirit? Un om? Pielea lui alba parea diafana n lumina reflect
oarelor.
Oamenii din piata plngeau, strigau, aplaudau. Cteva calugarite cazura n genunch
i si ncepura sa murmure o rugaciune. Un vuiet prinse contur n multime. Brusc, piat
a ntreaga scanda numele sambelanului. Cu lacrimile siroindu-le pe obraji, cardina

lii i se alaturara. Mortati privi n jur, ncercnd sa nteleaga. "Toate acestea se ntmpl
u cu adevarat?"
Il camerlengo Carlo Ventresca statea pe acoperisul Bazilicii San Pietro si p
rivea multimile ce se holbau la el. Era treaz sau visa? Se simtea transformat, c
a apartinnd unei alte lumi. Oare trupul sau spiritul sau fusese cel care planase
din vazduh spre ntinderea ntunecata a gradinilor Vaticanului... ateriznd ca un nger
tacut pe pajistea pustie, parasuta sa neagra fiind ascunsa vederii de umbra alun
gita a bazilicii. Oare trupul sau spiritul sau i conferise forta de a urca batrna
Scara a Medalioanelor pna la terasa pe care se afla acum?
Se simtea usor si imaterial, ca o fantoma.
Chiar daca oamenii i scandau numele, stia ca nu pe el l aclamau. Strigau dintr
-un sentiment impulsiv de bucurie - aceeasi bucurie pe care o resimtea el n fieca
re zi, n vreme ce medita la Cel Atotputernic. Acum traiau ceea ce-si dorisera din
totdeauna... certitudinea dincolo de orice ndoiala... ncrederea n puterea nemargini
ta a Creatorului.
Il camerlengo Ventresca se rugase toata viata lui pentru acest moment, si to
tusi nici chiar el nu putea crede ca Dumnezeu gasise o cale de a-l nfaptui. Ar fi
vrut sa strige n gura mare: "Dumnezeul vostru este un Dumnezeu viu! Priviti mira
colele ce va nconjoara la tot pasul!"
Ramase o vreme pe terasa, amortit si totusi mai viu si mai plin de simtire d
ect oricnd. Iar cnd duhul l ndemna, n sfrsit, pleca fruntea si se departa de margine
Singur, ngenunche si se ruga.

127

Imaginile din jur erau ncetosate, ntr-un du-te vino ametitor. ncet, reusi sa-si
focalizeze privirea. Picioarele l dureau cumplit, iar tot trupul parca-i fusese
strivit de un camion. Zacea ntins pe o parte, pe pamnt. n gura avea ceva amar, ca f
ierea, nca mai auzea clipocitul nencetat al apei; acum nu mai parea deloc linistit
or. Dar mai erau si alte sunete - voci care vorbeau n preajma lui. n jur zarea for
me albe, neclare. Erau oameni mbracati n alb, toti? nseamna ca nu putea sa se afle
dect ntr-un spital sau n rai. Dar arsura pe care o simtea n gt i spunea ca nu era nic
decum n Rai.
- Nu mai vomita, spuse o voce n italiana. Sa-l ntoarcem!
Cuvintele fusesera rostite pe un ton ferm, profesional.
Langdon simti cum niste mini l ntorc usor pe spate. ncerca sa se ridice, dar mini
le l apasar blnd la loc. Se supuse. Cineva i scormoni prin buzunare.
Apoi si pierdu din nou cunostinta.
Doctorul Jacobus nu era un om religios; medicina l ndepartase de mult de credi
nta. Si totusi, evenimentele care avusesera loc n seara asta la Vatican pareau ca
depasesc limitele logicii sale stiintifice. "Corpuri care cad din cer?"
Medicul lua pulsul omului pescuit din Tibru si decise ca Dumnezeu nsusi trebu
ie sa fi avut grija de el. Socul suferit la contactul cu apa l adusese n stare de
inconstienta si, daca el si echipa lui de medici si de asistente nu s-ar fi afla
t pe mal, privind "spectacolul" din cer, omul s-ar fi necat n mod cert.
- E americano, spuse o infirmiera care-i cerceta continutul buzunarelor.
"American?" Italienii glumeau adesea spunnd ca erau att de multi americani n Ro
ma, nct hamburgerii riscau sa devina o veritabila mncare nationala, dar un american
care cade din cer? Doctorul Jacobus aprinse o lanterna micuta si cerceta ochii
omului, pentru a-i aprecia dilatarea pupilelor.
- Domnule! Ma auzi? Stii unde te afli?
Dar americanul lesinase iar - lucru deloc surprinzator; dupa ce-i acordasera
primul ajutor, vomitase o cantitate impresionanta de apa.
- Si chiama Robert Langdon, spuse infirmiera, citind numele de pe permisul l
ui de conducere.
Oamenii n halate albe se ntoarsera ca unul singur.

- Impossibile! exclama Jacobus.

Robert Langdon era barbatul pe care-l vazusera la televizor - profesorul ame
rican care-i ajuta pe cei de la Vatican. Medicul l vazuse cu ochii lui, cu numai
cteva minute nainte, cnd se urcase ntr-un elicopter din Piazza San Pietro si decolas
e. Doctorul Jacobus si colegii lui fugisera cu totii afara, pe mal, pentru a urm
ari explozia antimateriei - o sfera inimaginabila de lumina, cum nu mai vazusera
niciodata n viata lor. "Cum ar putea fi acelasi om?"
- El este! sustinu infirmiera, n momentul n care i dadu la o parte parul de pe
frunte. i recunosc pna si sacoul de tweed!
Cineva ncepu sa strige din usa principala a spitalului. Era una dintre pacien
te. Femeia tipa ca nnebunita, agitndu-si radioul portabil, n vreme ce arata spre ce
r si l lauda pe Dumnezeu. Din ce spunea ea se ntelegea ca sambelanul Ventresca apa
ruse n mod miraculos pe terasa de la Vatican.
Cnd tura lui se ncheie, la ora opt dimineata, doctorul Jacobus si jura ca primu
l drum pe care l va face va fi la biserica.
Luminile de deasupra lui erau stralucitoare si albe. Era ntins pe un fel de m
asa de consultatie. n aer plutea un miros astrin-gent, ciudat, de chimicale. Cine
va i facuse o injectie si i scosese hainele.
"Nu-s tigani, si spuse, pe jumatate constient. Extraterestri, poate?" Da, auz
ise el despre asemenea rapiri. Din fericire, astia de aici nu-i faceau nici un r
au. Tot ce voiau de la el parea a fi...
- Nici sa nu te gndesti! zvcni el n capul oaselor.
- Attento! striga una dintre creaturi, tinndu-l sa nu cada.
Pe ecusonul prins n pieptul acesteia scria "Doctor Jacobus". Avea un aer de-a
dreptul omenesc.
- Am... am crezut... se blbi el.
- ncetisor, domnule Langdon. Te afli ntr-un spital.
Ceata din creierul lui ncepea sa se ridice si un val de usurare i lua locul. N
u-i placeau deloc spitalele, dar tot era mai bine dect sa se stie pe mna unor extr
aterestri atrasi de testiculele lui.
- Eu sunt doctorul Jacobus, spuse omul, explicndu-i apoi ce se ntmplase. Ai mar
e noroc ca mai esti n viata.
Langdon nu se simtea nsa norocos. Abia daca-si mai aducea aminte ce-i cu el..
. elicopterul... sambelanul... l durea tot corpul. O asistenta i dadu putina apa p
entru a-si clati gura si-i pansa palma.
- Unde-mi sunt hainele? ntreba el, vaznd ca era mbracat cu un halat alb.
O infirmiera i arata gramada uda de alaturi:
- Erau pline de apa. A trebuit sa le taiem pentru a vi le scoate.
Langdon si privi sacoul de tweed sfsiat si clatina din cap.
- Aveati niste servetele de hrtie n buzunar, adauga infirmiera.
Atunci vazu si el resturile de pergament care atrnau dintr-un buzunar al saco
ului. Fila din Diagramma lui Galilei! Ultimul exemplar de pe Pamnt tocmai fusese
distrus. Profesorul era prea nauc pentru a mai reactiona n vreun fel.
- V-am recuperat obiectele personale, spuse femeia, aratndu-i un cos de plast
ic. Portmoneu, camera video si pix. Am uscat camera video ct de bine am putut.
- Eu nu am camera video.
Infirmiera se ncrunta si-i dadu cosul. Alaturi de pixul si de portmoneul lui
se afla o camera video miniaturala Sony RUVI. Acum si amintea. Kohler i-o daduse
si l rugase s-o nmneze presei.
- Am gasit-o n buzunarul dumneavoastra. Cred totusi ca va trebui sa va cumpar
ati una noua. Ecranul e spart, spuse ea, dar se lumina imediat la fata: sunetul
functioneaza nca! Slab, dar audibil.
Femeia duse camera la ureche:
- Se tot aude mereu acelasi lucru. Asculta un moment, apoi ridica din umeri
si-i dadu camera lui Langdon: Parca se cearta doi tipi.
Nedumerit, profesorul si apropie camera de ureche. Vocile erau ascutite, meta
lice, dar inteligibile. Una foarte aproape. Cealalta mai departe. Le recunoscu p
e amndoua.

Stnd pe masa de consultatie, n halatul de spital, Langdon asculta ntreaga conve

rsatie. Desi nu putea vedea ce se ntmpla, cnd auzi finalul incredibil, multumi Ceru
lui ca nu avea si imagine.
-Dumnezeule!
Cnd discutia se relua, de la capat, profesorul puse camera alaturi si ramase
o clipa mut, ncremenit. Antimateria... elicopterul... Totul ncepea sa se lege.
"Dar asta nseamna ca..."
Din nou i veni sa vomite. Dezorientat, coplesit de furie si de frustrare, sar
i de pe masa. Picioarele i tremurau.
- Domnule Langdon! ncerca medicul sa-l opreasca.
- mi trebuie niste haine.
- Dar ai nevoie de repaus!
- Ma externez. Acum. Vreau niste haine.
- Dar, domnule...
- Acum!
Medicii schimbara priviri nedumerite.
- Nu avem haine aici, spuse Jacobus. Poate ca mine un prieten v va aduce tot c
e va trebuie.
Langdon trase adnc aer n piept, calm, si-l privi pe medic n ochi:
- Doctore, am sa ies chiar acum pe aceasta usa. Am nevoie de haine. Ma duc l
a Vatican. Nu pot intra acolo n fundul gol. Am fost suficient de clar?
Medicul si nghiti nodul din gt:
- Dati-i omului astuia ceva de mbracat!
Cnd iesi pe poarta Spitalului Tiberina, Langdon se simtea ca un cercetas puti
n cam marisor. Purta o salopeta albastra de paramedic, cu fermoar n fata si emble
me cusute, care-i indicau numeroasele calificari medicale.
Femeia care-l nsotea era voinica si mbracata la fel. Medicul l asigurase ca ea l
va duce la Vatican n cel mai scurt timp posibil.
- Molto trafico, spuse profesorul, amintindu-i ca zona din jurul pietei era
ticsita de oameni si de masini.
Femeia nu parea deloc ngrijorata si-i arata mndra una dintre emblemele de pe u
niforma:
- Sono conducente di ambulanza.
- Ambulanza?
Acum ntelegea; la urma urmei, i prindea bine un drum cu ambulanta.
Asistenta l conduse prin spatele cladirii spitalului, unde o limba de ciment
patrundea n albia Tibrului. Cnd vazu vehiculul ce-i astepta acolo, profesorul se o
pri locului, nemiscat. Era un vechi elicopter sanitar. Pe burta lui scria "AeroAmbulanza".
si pleca fruntea, resemnat.
Femeia surse:
- Zburam la Vatican. Foarte repede.

128
n Colegiul Cardinalilor domnea o atmosfera efervescenta, electrizanta, n vreme
ce prelatii se ntorceau n Capela Sixtina. Mortati nsa era prada unor sentimente att
de contradictorii, nct se simtea sfsiat. Credea n vechile minuni mentionate n Script
ura, si totusi ceea ce vazuse el nsusi, cu propriii ochi, depasea puterea sa de nt
elegere. Dupa o viata ntreaga de credinta, de saptezeci si noua de ani, Mortati s
tia ca aceste evenimente ar fi trebuit sa aprinda n el o pioasa exuberanta... o c
redinta mai vie si mai ferventa dect oricnd. Si totusi, nu simtea crescnd n sufletul
sau dect o stnjeneal si o neliniste spectrala. Ceva nu era n regula.
- Signore Mortati! striga un reprezentant al Garzii Elvetiene care se apropi
a n fuga. Am urcat pe acoperis, asa cum ne-ati cerut. Il camerlengo este... n carn
e si oase. E un om real! Nu un spirit! Este exact asa cum l stiam!

- A vorbit cu dumneata?
- Era ngenuncheat si se ruga n tacere. Ne-a fost teama sa-l atingem!
Mortati ramase o clipa fara replica:
- Spune-i ca... l asteapta cardinalii.
- Signore, fiindca e om n carne si oase..., ncepu soldatul, dar se opri, stnjen
it.
- Ce este?
- Pieptul sau... e ars. N-ar trebui oare sa-i ngrijim mai nti rana? Probabil ca
l doare groaznic.
Cardinalul se gndi. Nimic n toata viata sa n slujba Bisericii nu-l pregatise pe
ntru asa ceva:
- E om, deci tratati-l ca atare. Duceti-l sa se spele! ngrijiti-i ranile! mbra
cati-l ntr-o sutana noua! Noi vom astepta sosirea sa n Capela Sixtina.
Soldatul pleca n fuga.
Ceilalti cardinali erau deja n capela. Mergnd spre ei, o zari pe Vittoria Vetr
a prabusita pe o banca, la picioarele Scarii Regale. i simtea durerea si singurat
atea si ar fi vrut sa se apropie de ea, s-o aline, dar stia ca mngierile vor trebu
i sa mai astepte. Acum avea alte treburi... desi nu stia n ruptul capului care ar
fi acestea.
Mortati intra n Capela Sixtina, ntmpinat de un val de exclamatii entuziaste. nch
ise usa. "Doamne, ajuta-ma!"
"Aero-Ambulanza" Spitalului Tiberina se apropia de Vatican si Langdon strnse
din dinti, jurndu-si ca acesta avea sa fie ultimul zbor cu elicopterul din viata
sa.
Dupa ce-l convinse pe pilot ca reglementarile privind spatiul aerian erau un
a dintre ultimele preocupari ale autoritatilor n momentul de fata, l ndruma sa trea
ca, nevazut, peste zidul cetatii si sa aterizeze pe una dintre platformele inter
ioare ale Vaticanului.
- Grazie, spuse, cobornd cu greu din elicopter.
Femeia n uniforma albastra i arunca o bezea, decola rapid si se pierdu imediat
n noapte.
Langdon inspira adnc si ncerca sa-si puna ordine n gnduri, ca sa poata hotar ce a
vea de facut mai departe. Tinnd n mna camera video miniaturala, urca n masinuta de g
olf pe care o mai folosise o data, dupa-amiaza. Acumulatorul nu-i fusese ncarcat
si indicatorul avea o pozitie aproape de zero. Profesorul porni cu farurile stin
se pentru a economisi energia.
n plus, prefera sa nu fie vazut venind.
n marginea Capelei Sixtine, cardinalul Mortati ramase o clipa nemiscat, privi
nd agitatia din jur.
- A fost un miracol! striga unul dintre cardinali. Lucrarea Domnului!
- Da! exclamara altii. Domnul Si-a aratat voia!
- Il camerlengo va fi urmatorul nostru Papa! declara un altul. Chiar daca nu
e cardinal, Dumnezeu ne-a trimis un semn!
- Asa e! Legile conclavului sunt facute de oameni. Vointa Domnului e mai pre
sus de noi! Propun sa votam imediat!
- Sa votam? ntreba Mortati, apropiindu-se. Cred ca aceasta este datoria mea.
Toata lumea se ntoarse.
Batrnul prelat simtea cum toti ceilalti l masoara din priviri. Pareau distanti
, derutati, jigniti de retinerea lui. Mortati ar fi vrut sa-si simta si el sufle
tul coplesit de exaltarea miraculoasa ce se citea pe fetele lor. Dar nu reusea. n
inima sa nu-si gasea loc dect o durere inexplicabila... o tristete chinuitoare,
pe care n-o putea ntelege. Jurase sa conduca alegerile cu sufletul curat si nu-si
putea ignora acum sentimentele si ezitarea.
- Prieteni, rosti cu glas tare, dupa ce se urca altar; parea ca propria voce
nu-i mai apartine. Cred ca ma voi chinui tot restul zilelor mele sa nteleg ceea
ce am vazut n seara aceasta. Si totusi, ceea ce propuneti Sfintiile Voastre cu pr

ivire la il camerlengo... nu poate sa fie voia Domnului.

n capela se asternu tacerea.
- Cum... cum poti spune una ca asta? izbucni ntr-un trziu un cardinal. Il came
rlengo a salvat Biserica. Dumnezeu i-a vorbit direct! Omul a supravietuit chiar
mortii nsesi! De ce alt semn mai avem nevoie?
- Sambelanul trebuie sa vina aici dintr-un moment n altul, replica Mortati. H
aideti sa asteptam! Sa auzim ce ne va spune, nainte sa votam. Poate ca exista o e
xplicatie.
- O explicatie?!
- n calitatea mea de Mare Elector, am jurat sa respect legile acestui conclav
. Sunteti, desigur, constienti de faptul ca, n virtutea Legii Sfinte, il camerlen
go nu este eligibil pentru a ocupa scaunul pontifical. Este doar un preot... un
sambelan. Si apoi, mai e si problema vrstei sale, adauga Mortati, simtind ostilit
atea cardinalilor. Daca as accepta sa votam, ar fi ca si cum v-as cere sa sustin
eti un om pe care Legea Vaticanului l considera ineligibil; ca si cum v-as impune
sa ncalcati un legamnt sacru.
- Dar ceea ce s-a ntmplat aici, n seara aceasta, bigui un cardinal, transcende,
cu certitudine, legile noastre pamntene!
- Oare? bubui Mortati, fara a sti de unde i vin cuvintele. Este oare voia Dom
nului ca noi sa ncalcam regulile Bisericii? Este oare voia Domnului ca noi sa ren
untam la ratiune n fata emotiilor?
- Dar Sfintia Ta n-a vazut ce am vazut noi? se rasti un altul. Cum ndraznesti
sa contesti o asemenea putere?!
Vocea lui Mortati rasuna cu o profunzime pe care nu stia ca o poseda:
- Nu pun la ndoiala puterea lui Dumnezeu! Domnul este Cel care ne-a nzestrat c
u ratiune si circumspectie! Pe Dumnezeu l slujim aratndu-ne prudenti!

129
Pe coridorul de lnga Capela Sixtina, Vittoria Vetra sedea amortita pe o banca
, lnga Scara Regala. Cnd zari silueta care se apropie de ea, si spuse ca vede iaras
i un duh. Era bandajat, schiopata si purta un fel de uniforma medicala.
Se ridica n picioare, incapabila sa-si creada ochilor:
- Ro... bert?
El nu-i raspunse. Veni direct la ea si o cuprinse n brate. si lipi buzele de a
le ei, ntr-un sarut impulsiv, plin de pasiune si de recunostinta.
Vittoria simti ca-i dau lacrimile:
- Oh, Doamne... oh, multumesc, Doamne!
O saruta din nou, mai fierbinte si ea se lipi de el, pierduta n mbratisarea lu
i. Trupurile lor se mpletira, de parca se cunosteau de-o viata. Uita de frica, de
temeri si de durere. nchise ochii, simtind ca pluteste.
- Este voia Domnului! striga o voce al carei ecou rasuna ntre zidurile Capele
i Sixtine. Cine altul, dect cel ales, ar fi supravietuit acelei explozii dracesti
?
- Eu! rasuna un glas din celalalt capat al salii.
Cardinalii se rasucira, privind uluiti silueta care nainta pe culoarul princi
pal.
- Domnule... Langdon?
Fara un cuvnt, profesorul se apropie fara graba de altar. Vittoria Vetra intr
a n urma lui, urmata de doi soldati care mpingeau o masa rulanta cu un televizor d
easupra.
Langdon astepta pna ce-l conectara la priza, cu ecranul spre cardinali, apoi
le facu semn soldatilor sa plece.
n capela se aflau acum doar el, Vittoria si cardinalii. Profesorul conecta ca
mera Sony RUVI la televizor si apasa clapeta de redare.
Ecranul prinse viata.

n fata cardinalilor aparu biroul papei. Filmarea fusese realizata dintr-o poz
itie ciudata, de parca ar fi fost folosita o camera ascunsa. ntr-un colt al ecran
ului, sambelanul statea n fata focului aprins n semineu. Desi parea ca vorbeste pr
ivind drept n obiectiv, rapid deveni evident faptul ca discuta cu cineva - cu cel
care facuse nregistrarea. Langdon le spuse ca filmarea fusese realizata de Maxim
ilian Kohler, directorul CERN. Cu numai o ora n urma, Kohler i ncredintase lui, n se
cret, caseta filmata cu ajutorul unei minicamere disimulate n bratul scaunului sa
u mobil.
Mortati si ceilalti cardinali priveau muti. Desi discutia ncepuse deja, profe
sorul nu mai pierdu vreme sa deruleze caseta; ceea ce dorea el ca toti ceilalti
sa vada avea sa apara, probabil, mai trziu...
- Leonardo Vetra tinea un jurnal? ntreba sambelanul. Cred ca pentru CERN asta
este o veste buna. Daca a mentionat acolo si tehnologia utilizata la crearea an
timateriei...
- N-a mentionat-o, raspunse Kohler. Probabil te vei bucura sa auzi ca ea a f
ost ngropata o data cu Leonardo. Jurnalul lui pomeneste nsa despre altceva. Despre
dumneata.
Il camerlengo l privi nedumerit:
- Nu nteleg.
- Este descrisa acolo o ntrevedere pe care Leonardo a avut-o luna trecuta. Cu
dumneata.
Sambelanul ezita o clipa, apoi privi spre usa:
- Rocher nu trebuia sa-ti fi dat voie n biroul acesta fara sa ma consulte mai
nti pe mine. Cum ai intrat aici?
- Rocher stie adevarul. I-am telefonat mai devreme si i-am spus ce-ai facut.
- Ce am facut eu? Indiferent de povestea pe care i-ai debitat-o, Rocher este
un membru al Garzii Elvetiene si un catolic prea devotat pentru a crede spusele
unui om de stiinta nacrit, n detrimentul sambelanului sau.
- De fapt, e prea devotat pentru a nu crede. Este att de devotat, nct, n ciuda d
ovezilor ca unul dintre subalternii sai loiali a tradat Biserica, a refuzat sa c
reada acest lucru. Toata ziua a cautat o alta explicatie.
- Asa ca i-ai oferit tu una.
- Adevarul. Socant, asa cum este el.
- Daca Rocher te-ar fi crezut, m-ar fi arestat.
- Nu. Nu i-as fi permis eu. I-am oferit tacerea mea n schimbul acestei ntreved
eri.
Sambelanul izbuci ntr-un rs ciudat:
- Ai de gnd sa santajezi Biserica folosind o poveste pe care nimeni n-o va cr
ede?
- Nu trebuie sa santajez pe nimeni. Vreau doar sa aud adevarul din gura ta.
Leonardo Vetra mi-a fost prieten.
Sambelanul nu spuse nimic, privindu-l pe Kohler n tacere.
- Ce zici de asta? izbucni directorul. Cu aproape o luna n urma, Leonardo Vet
ra te-a rugat sa-i programezi de urgenta o audienta la papa - rugaminte pe care
i-ai satisfacut-o, fiindca papa era ncntat de munca lui Leonardo si fiindca el tia spus ca e o problema urgenta.
II camerlengo se ntoarse spre focul din semineu, tot fara sa spuna nimic.
- Leonardo a venit la Vatican n cel mai mare secret. Sosind aici, trada ncrede
rea fiicei sale - lucru care-l ntrista profund, dar simtea ca asa trebuie sa proc
edeze. Cercetarile pe care le efectua i strnisera un profund conflict interior si
avea nevoie de ndrumarea spirituala a Bisericii. n cadrul unei ntrevederi secrete,
v-a spus - dumitale si papei - ca era autorul unei descoperiri stiintifice cu gr
ave implicatii religioase. Demonstrase ca Geneza biblica fusese posibila din pun
ct de vedere fizic si ca o intensa sursa de energie - pe care Vetra o numea Dumn
ezeu - putea explica momentul Creatiei.
Tacere.
- Papa a ramas nmarmurit, continua Kohler, si i-a cerut lui Leonardo sa-si pu
blice cercetarile. Sfintia Sa era de parere ca descoperirea lui micsora prapasti

a existenta ntre stiinta si religie - unul dintre visurile de-o viata ale Supremu
lui Pontif. Leonardo v-a explicat apoi si reversul medaliei - motivul pentru car
e avea nevoie de ndrumarea Bisericii. n mod aparent, experimentul sau creationist,
exact asa cum sustine Biblia, a produs totul n dublu exemplar. Contrarii. Lumina
si ntuneric. Cnd a creat materie, Vetra a dat nastere, involuntar, si antimaterie
i. Sa continuu?
II camerlengo ramase la fel de tacut. Se apleca si scormoni carbunii aprinsi
.
- Dupa venirea lui Vetra aici, te-ai dus dumneata la CERN, pentru a-i ntelege
mai bine cercetarile. Scrie n jurnalul lui Leonardo ca i-ai vizitat laboratorul.
Sambelanul ridica ochii.
Kohler continua:
- Papa nu putea calatori fara sa atraga atentia presei, asa ca te-a trimis p
e dumneata. Leonardo ti-a prezentat laboratorul n deplin secret. Ti-a aratat o an
ihilare a antimateriei - Big Bang-ul - forta Creatiei. Ti-a aratat si esantionul
cel mare, pe care l pastra ncuiat, ca dovada ca noua sa tehnologie putea produce
antimaterie pe scara larga. Ai fost coplesit. Ai revenit la Vatican si i-ai rela
tat papei ce vazusesi.
II camerlengo ofta:
- Si asta te tulbura? Ca am respectat confidentialitatea marturisirii lui Le
onardo pretinznd n seara aceasta, n fata lumii, ca nu stiam nimic despre antimateri
e?
- Nu! Ma tulbura faptul ca Leonardo Vetra a demonstrat, practic, existenta D
umnezeului tau, iar pentru asta ai pus sa fie ucis!
Sambelanul se ntoarse spre el; chipul i era lipsit de orice expresie. Singurul
sunet care se auzea era sfritul focului.
Brusc, camera tremura si n obiectiv aparu bratul lui Kohler. Directorul se ap
leca n fata, straduindu-se parca sa desprinda ceva fixat sub scaunul sau. Cnd se nd
repta, n mna i aparuse un pistol. Unghiul de filmare era glacial... privind din spa
te... de-a lungul tevii revolverului... atintit drept spre sambelan.
- Marturiseste-ti pacatele, parinte! Acum!
Il camerlengo l privi, uimit:
- N-ai sa iesi viu de aici.
- Moartea va fi o binecuvntata usurare dupa chinurile la care m-a supus credi
nta ta nca din copilarie.
Kohler tinea arma cu ambele mini:
- ti dau posibilitatea de a alege, continua el. Marturiseste-ti pacatele... s
au mori n clipa asta.
Preotul arunca o privire spre usa.
- Rocher e afara, adauga directorul. Si el e gata sa te ucida.
- Rocher a jurat sa apere...
- Rocher este cel care mi-a dat drumul aici. narmat. S-a saturat de minciunil
e tale. Nu mai ai dect o singura optiune. Marturiseste! Vreau sa aud adevarul din
gura ta.
Sambelanul ezita.
Kohler strnse mai tare revolverul n mini:
- Chiar te ndoiesti ca sunt gata sa te ucid?
- Indiferent de ceea ce ti-as spune, un om ca tine n-ar putea sa nteleaga.
- Pune-m la ncercare!
Il camerlengo ramase nemiscat pentru o clipa - o silueta dominanta pe fondul
licaririlor palide ale focului. Cnd ncepu sa vorbeasca, n vocea sa rasuna o demnit
ate potrivita mai degraba relatarii unor fapte de deosebit altruism, dect unei ma
rturisiri a pacatelor:
- nca de la nceputul timpului, Biserica acesta a luptat mpotriva dusmanilor lui
Dumnezeu. Uneori cu cuvntul. Alteori cu sabia. Si a supravietuit de fiecare data
. Dar demonii trecutului erau demoni terifianti, abominabili... erau inamici cu
care puteam lupta... care inspirau frica. Dar Satana e viclean. O data cu trecer
ea timpului, si-a ascuns intentiile diabolice sub o noua fata... sub chipul rati
unii pure. Transparenta si insidioasa, dar la fel de lipsita de suflet.
Vocea sambelanului, pna atunci ferma si sigura de sine, deveni dintr-o data mn

ioasa, scuipnd parca furie:

- Spune-mi, domnule Kohler! Cum poate Bisetrica sa condamne ceea ce, pentru
mintea noastra, are sens?! Cum putem blama nsasi baza societatii actuale?! De fie
care data cnd Biserica si nalta glasul pentru a avertiza, voi strigati mai tare, nu
mindu-ne ignoranti! Paranoici! Dominatori! Si raul vostru creste. nvaluit
ntr-o perdea de intelectualism plin de sine! Se ntinde ca un cancer. Sanctific
at de miracolele propriei tehnologii. Adulndu-se pe sine nsusi. Zeificndu-se! Pna cnd
nimeni nu mai poate crede dect ca sunteti o veritabila ntruchipare a binelui! Iat
a, stiinta a venit sa ne mntuiasca de boli, de foamete si de dureri! Priviti stii
nta - noul dumnezeu al nesfrsitelor miracole, omnipotent si binevoitor! Ignorati
armele si haosul. Uitati izolarea si riscurile infinite. Stiinta e aici!
Sambelanul facu un pas spre arma si continua:
- Dar eu am vazut fata Satanei pndind... Eu am vazut pericolul...
- Ce tot vorbesti acolo?! Stiinta lui Vetra a demonstrat practic existenta D
umnezeului vostru! El era aliatul tau!
- Aliat?! Stiinta si religia nu pot sta laolalta. Noi nu cautam acelasi Dumn
ezeu - tu si cu mine! Cine e dumnezeul tau? Un dumnezeu al protonilor, al maselo
r si al sarcinilor electrice?! Cum te inspira dumnezeul tau? Cum patrunde dumnez
eul tau n inima oamenilor, ca sa le aduca aminte ca au de dat socoteala n fata une
i puteri mai mari dect ei? Si n fata propriilor semeni? Vetra o luase pe o cale gr
esita. Munca lui nu era religioasa, era un sacrilegiu! Omul nu poate pune creati
a dumnezeiasca ntr-o eprubeta, ca s-o fluture apoi si s-o arate lumii ntregi! Asa
ceva nu-L glorifica pe Dumnezeu, ci l njoseste!
Sambelanul si framnta minile frenetic, cu priviri smintite:
- Asa ca ai pus la cale uciderea lui Leonardo Vetra!
- Pentru Biserica! Pentru ntreaga omenire! Orict de nebunesc ar parea! Omul nu
e gata sa tina n mnile sale forta divina. Sa-L pui pe Dumnezeu n eprubeta?! Un str
op de lichid care poate distruge un oras ntreg?! Cineva trebuia sa-l opreasca!
Preotul tacu brusc, ntorcndu-si ochii spre foc. Parea ca-si cntareste optiunile
.
Kohler atinti pistolul spre pieptul lui:
- Ai marturisit. Nu mai ai scapare.
Sambelanul rse, trist:
- Nu pricepi! Marturisirea pacatelor nseamna scapare. Cnd Dumnezeu este de par
tea ta, ai optiuni pe care un om ca tine nu le-ar putea ntelege niciodata.
Fara a lasa ca ecoul cuvintelor lui sa se stinga, il camerlengo si apuca suta
na cu minile n dreptul pieptului si trase de ea violent, sfsiind-o.
Kohler tresari, evident uimit:
- De ce faci asta?
Sambelanul nu raspunse. Facu un pas spre foc si scoase un obiect dintre carb
unii ncinsi.
- Stai! striga Kohler, cu arma ntinsa n fata. Ce faci acolo?
Cnd preotul se ntoarse, vazu ca tine n mna un patrat rosu incandescent. Diamantu
l Illuminati! Brusc, ochii sambelanului capatara luciri salbatice.
- Aveam de gnd sa fac asta de unul singur, suiera cu o intensitate iesita din
comun. Dar acum... vaad ca Dumnezeu te-a adus aici. Tu esti salvarea mea.
nainte ca directorul sa poata reactiona, preotul nchise ochii, si arcui spatele
si-si nfipse fierul nrosit drept n mijlocul pieptului. Carnea fripta sfri.
- Sfnta Fecioara! Maica binecuvntat... Iata-ti fiul! urla el, n chinuri.
Kohler aparu n obiectiv zvcnind... clatinndu-se greoi pe picioare, fluturnd arma
aiurea n fata lui.
Sambelanul urla n chinuri groaznice, mpleticindu-se de durere. Apoi arunca mat
rita la picioarele directorului si se prabusi pe podea.
Ceea ce se ntmplase n continuare nu era tocmai clar. Camera ncepu sa tremure fre
netic atunci cnd soldatii dadura buzna n birou. Sonorul rapai de gloante. Kohler si
duse minile la piept si cazu pe spate, sngernd, n scaunul sau.
- Nu! racni Rocher, ncercnd sa-si opreasca subalternii sa-l mpuste pe elvetian.
nca zvrcolindu-se pe podea, sambelanul se rostogoli si arata cu degetul spre R
ocher:
- Illuminatus!

- Blestematule! urla Rocher, repezindu-se la el. Ticalos bleste...

Chartrand l dobor cu trei gloante si capitanul cazu mort pe pardoseala.
Apoi soldatii dadura fuga la preotul ranit, strngndu-se n jurul lui. Concomiten
t, n cadru aparu figura uluita a lui Robert Langdon, care ngenunche lnga scaunul mo
bil, privind matrita. Apoi imaginea ncepu sa tremure salbatic. Kohler si recapatas
e cunostinta si desprindea camera miniaturala din locasul ei de sub bratul scaun
ului. Apoi ncerca sa i-o nmneze lui Langdon:
- D-da, sopti el sugrumat. D-da asta... presei.
Apoi imaginea disparu.

130

Il camerlengo simtea cum adrenalina si senzatia miraculosului ncep sa se dest

rame. n vreme ce se ndrepta, ajutat de un soldat, spre Capela Sixtina, auzea cntece
le si incantatiile din Piazza San Pietro, ntelegnd ca reusise sa mute muntii din l
oc.
Grazie Dio!
Se rugase sa aiba putere si Domnul i-o daruise. n clipele n care se ndoise, Dum
nezeu i vorbise. "Tie ti revine o misiune sfnta, i spusese Domnul. ti voi da puterea
necesara." Chiar si cu acest dar divin, tot mai simtise frica si se ntrebase daca
drumul ales era cel drept.
"Daca nu tu, i spuse Dumnezeu, atunci CINE?
Daca nu acum, atunci CND?
Daca nu astfel, atunci CUM?"
Iisus, i reamintise Domnul, i mntuise pe toti... salvndu-i de propria apatie. Cu
numai doua fapte, Iisus le deschisese ochii. Oroare si speranta. Rastignire si n
viere. Asa izbutise El sa schimbe lumea.
Dar asta fusese cu doua mii de ani n urma. Timpul erodase miracolele de atunc
i; omenirea le uitase. Acum si ntorsesera ochii spre idoli falsi - spre tehno-zeit
ati si spre miracolele mintii umane. "Unde sunt nsa miracolele sufletului?!"
Sambelanul se rugase adesea ca Dumnezeu sa-i arate cum sa renvie credinta oam
enilor. Dar Domnul nu-i raspunsese. Abia n cel mai crunt si mai ntunecat moment al
existentei sale se facuse Domnul auzit. "Oh, oroarea acelei nopti!"
si amintea si azi cum zacea ntins pe podea, n pijamaua sfsiata, nfigndu-si unghii
e n carne, ncercnd sa-si smulga din suflet durerea pe care i-o adusese crudul adeva
r aflat. "Nu se poate!" uriase de unul singur. Si totusi, a fost posibil. Cumpli
ta dezamagire l ardea precum focurile iadului. Episcopul care l luase sub aripa lu
i, omul care-i fusese ca un tata, preotul care se ridicase, alaturi de el, pna n s
caunul pontifical... era un escroc. Un pacatos ordinar. Care mintise o lume ntrea
ga cu privire la o fapta att de murdara, nct sambelanul se ndoia ca Dumnezeu o va pu
tea ierta vreodata. "Legamntul! uriase el la Sfntul Parinte. Ti-ai ncalcat legamntul
facut n fata Domnului! Tu, dintre toti oamenii!"
Papa ncercase sa-i explice, dar il camerlengo nu mai putea sa-l asculte. Fugi
se, mpleticindu-se orbeste pe coridoare, vomitnd si sfsiindu-si carnea, nnebunit, pna
cnd se pomenise singur, sngernd, ntins pe pamntul gol din fata mormntului Sfntului
ru. "Preasfnta Nascatoare de Dumnezeu, ce sa fac?" n acele clipe de grea suferinta
si de tradare, n vreme ce zacea deznadajduit n necropola si se ruga sa fie izbavi
t de aceasta viata, n acele clipe i vorbise Dumnezeu.
Vocea i rasunase n minte aidoma tunetului:
- Ai jurat sa-L slujesti pe Dumnezeul tau?
- Da! urlase el.
- Esti gata sa mori pentru Dumnezeul tau?
- Da! Ia-ma acum!
- Esti gata sa mori pentru Biserica ta?
- Da! Te rog, izbaveste-m!
- Dar... esti gata sa mori pentru omenire?
n tacerea care urmase, il camerlengo simtise cum se prabuseste n abis. Rostogo
lindu-se mai repede, tot mai repede, fara control. Si totusi, stia care era rasp

unsul. Totdeauna stiuse.

- Da! racnise. Sunt gata sa mor pentru oameni! La fel ca Fiul Tau, as muri p
entru ei!
Trecusera cteva ore si el nca mai zacea pe pamnt, tremurnd. n fata ochilor i apar
chipul mamei sale. "Dumnezeu are planuri mari pentru tine", obisnuia ea sa-i sp
una. Haul nebuniei era adnc si el continua sa cada. Atunci, Domnul i vorbise din n
ou. De aceasta data, n tacere. Dar el ntelesese. "Renvie-le credinta!"
"Daca nu eu... atunci cine?
Daca nu acum... atunci cnd?"
Soldatii descuiar usile Capelei Sixtine. II camerlengo Ventresca simtea energ
ia circulndu-i n trup... exact ca n copilarie. Dumnezeu l alesese. Cu mult timp n urm
a.
"Faca-se voia Lui!"
Sambelanul simtea ca renaste. Garda Elvetiana i bandajase pieptul, l mbaiase si
-l mbracase cu o sutana noua, alba. i facusera si o injectie cu morfina, contra du
rerilor. Totusi, el ar fi vrut sa nu-i fi dat nici un analgezic. Iisus ndurase si
suferise trei zile nainte de a Se nalta! Simtea deja cum drogul i amorteste trupul
si i ncetoseaza spiritul.
Intra n capela, deloc surprins sa vada cum cardinalii l privesc, minunndu-se. "
Se minuneaza n fata lui Dumnezeu, si aminti el. Nu ma venereaza pe mine, ci modul n
care Domnul lucreaza PRIN mine." naintnd printre sirurile de banci, vazu uluirea
din ochii fiecaruia. Si totusi, cu fiecare chip pe lnga care trecea, simtea si al
tceva n privirile lor. Ce anume? ncercase mai nainte sa-si
nchipuie cum avea sa fie primit. Cu bucurie? Cu veneratie? i privi adnc n ochi,
dar nu zari nici una dintre aceste emotii. Abia atunci si ridica ochii spre altar
si l vazu pe Robert Langdon.

131
Il camerlengo Carlo Ventresca statea n mijlocul Capelei Sixtine. Cardinalii e
rau adunati n partea din fata a salii, cu chipurile ntoarse spre el, privindu-l fi
x. Robert Langdon statea lnga altar, alaturi de un televizor care mergea, pe al c
arui ecran se derula o scena pe care sambelanul o recunostea, dar nu putea price
pe cum de ajunsese acolo. Vittoria Vetra sedea lnga el, cu fata trasa si ntunecata
.
Sambelanul nchise ochii, spernd ca morfina i dadea halucinatii si ca, atunci cnd
i va redeschide, scena va fi alta. Dar spera n van. Aflasera totul!
Straniu, dar nu simtea nici o spaima. "Arata-mi calea, Tata! Da-mi cuvintele
prin care sa-i fac sa nteleaga voia Ta."
Dar Domnul nu-i raspunse.
"Tata ceresc, am ajuns prea departe pentru a da gres acum!"
Tacere.
"Ei nu nteleg ce am facut noi doi."
Il camerlengo nu stia cui apartine vocea care-i rasuna n cap, dar mesajul era
clar:
- Si adevarul te va face liber...
Asa ca sambelanul nainta spre altarul Capelei Sixtine cu fruntea sus. n vreme
ce se apropia de cardinali, nici macar lumina difuza a sfesnicelor nu le nmuia ta
isul din priviri. "Explica-ti faptele! cereau chipurile lor. Ajuta-ne sa ntelegem
aceasta nebunie. Spune-ne ca temerile noastre sunt gresite!"
"Adevarul, si repeta preotul. Numai adevarul. Prea multe secrete fusesera nchi
se ntre aceste ziduri... unul dintre ele att de ntunecat, nct aproape ca-l smintise.
Dar din sminteala i venise apoi lumina."
- Daca v-ati putea vinde sufletul pentru a salva milioane de alte suflete, nc

epu el cu glas tare, ati face-o?

Toti cei din capela se multumeau sa se holbeze la el. Nimeni nu se misca si
nimeni nu vorbi. De afara, din piata, se auzeau frnturi de cntece pline de bucurie
.
Il camerlengo mai facu un pas spre ei.
- Care este cel mai mare pacat? Sa-ti ucizi dusmanul? Sau sa stai degeaba, v
aznd cum dragostea inimii tale este sfsiata?
"Oamenii cnta n Piazza San Pietro!" Se opri pentru o clipa si privi plafonul c
apelei. Dumnezeul lui Michelangelo privea n jos de pe bolta ntunecata... si parea
multumit.
- Eu n-am mai putut sta cu minile n sn.
Si totusi, pe masura ce se apropia de cardinali, nu vedea nici o licarire de
ntelegere n ochii lor. Oare nu-si dadeau seama de glorioasa simplitate a faptelor
sale? Nu-i ntelegeau necesitatea?
Totul fusese att de pur!
Illuminati. Stiinta si Satana la un loc.
Oroarea si speranta. Ajuta-i sa creada din nou.
n seara asta, forta Illuminati se dezlantuise iarasi... cu consecinte straluc
ite. Apatia disparuse. Frica strabatuse lumea ntreaga aidoma unui fulger din naltu
ri si unise toate sufletele. Si-atunci, gloria lui Dumnezeu nvinsese ntunericul.
"Eu n-am mai putut sta cu minile n sn!"
De la Dumnezeu i venise inspiratia... ca un far calauzitor n noaptea cosmarulu
i sau. "Oh, lumea aceasta fara credinta! Cineva trebuie s-o izbaveasca. Tu. Daca
nu tu, atunci cine? Ai fost salvat pentru un motiv anume. Arata-le vechii demon
i! Aminteste-le de frica! Apatia nseamna moarte. Fara ntuneric, nu exista lumina.
Fara rau, binele nu exista. Pune-i sa aleaga. Lumina sau ntuneric?
Unde le e vechea spaima? Unde le sunt eroii? Daca nu acum, atunci cnd?"
II camerlengo nainta direct spre grupul de cardinali. Se simtea aidoma lui Mo
ise cnd marea de robe purpurii se desparti n fata lui, lasndu-i sa treaca. La altar
. Robert Langdon nchise televizorul, lua mna Vittoriei ntr-a sa si cobor n sala. Fapt
ul ca americanul supravietuise - preotul stia acest lucru - fusese numai voia Do
mnului. Dumnezeu l salvase pe Robert Langdon. Oare de ce?
Vocea care rupse tacerea apartinea singurei femei din Capela Sixtina:
- Tu l-ai ucis pe tatal meu? ntreba ea, facnd un pas nainte.
Sambelanul se ntoarse spre ea; pe chipul ei vazu o privire pe care n-o putea
deslusi - durere, da, era firesc, dar... mnie? Cu certitudine, ea l ntelegea. Geniu
l tatalui ei fusese otravitor, letal; trebuia sa fie oprit. Pentru binele Omenir
ii.
- Tata lucra spre slava lui Dumnezeu! adauga ea.
- Dumnezeu nu poate fi slavit ntr-un laborator. n inima, acolo trebuie simtit.
- Inima tatalui meu era pura! Si cercetarile lui au dovedit...
- Cercetarile lui au dovedit nca o data ca mintea omului progreseaza mai repe
de dect o face sufletul lui!
Vocea i rasunase mai taioasa dect ar fi vrut. Continua, pe un ton mai potolit:
- Daca un om att de avansat spiritual precum tatal tau a putut crea o arma pr
ecum aceea pe care am vazut-o n seara aceasta, imaginati-va ce ar putea face un o
m de rnd cu o asemenea tehnologie.
- Un om ca dumneata?!
Il camerlengo trase adnc aer n piept. Oare femeia asta chiar nu pricepea? Simt
ul moral al omului avansa ntr-un ritm mai lent dect stiinta; omenirea nu era sufic
ient de naltata spiritual pentru puterea pe care o detinea. "Niciodata nu am crea
t o arma pe care sa n-o folosim!" Si totusi, preotul stia ca antimateria nu nsemn
a mai nimic - era doar o alta arma dintr-un arsenal si asa extrem de dezvoltat a
l omului. Fiinta umana avea deja capacitatea de distrugere; nvatase sa ucida cu m
ult timp nainte. "Sngele mamei lui curgea din cer, ca o ploaie." Geniul lui Leonar
do Vetra fusese periculos dintr-un alt motiv.
- De secole, spuse sambelanul, Biserica a stat deoparte, n vreme ce stiinta a
taca religia, distrugnd-o putin cte putin. Minimaliznd miracolele. Pregatind mintea
sa preia controlul asupra sufletului. Condamnnd religia si declarnd-o un drog al
maselor. Stiinta l numeste pe Dumnezeu halucinatie - o crja iluzorie pentru cei ca

re sunt prea slabi pentru a accepta faptul ca viata e lipsita de sens. Eu n-am p
utut sa stau deoparte, n vreme ce stiinta afirma ca a mblnzit nsasi puterea lui Dumn
ezeu! O dovada, spuneti voi? Da, dovada a ignorantei crase a stiintei! Ce e rau n
a recunoaste ca exista ceva care scapa ntelegerii noastre? Ziua n care stiinta l e
xplica pe Dumnezeu ntr-un laborator e ziua n care omul nu mai are nevoie de credin
ta!
- Ziua n care omul nu mai are nevoie de Biserica, vrei mai degraba sa spui, r
eplica Vittoria, apropiindu-se de el. ndoiala e ultima voastra posibilitate de co
ntrol. ndoiala este cea care aduce sufletele la voi. Nevoia noastra de a sti ca v
iata are sens. Insecuritatea si nevoia omului ca un suflet iluminat sa-l asigure
ca totul face parte dintr-un plan maret. Dar Biserica nu este unicul suflet ilu
minat de pe planeta! Fiecare l cauta pe Dumnzeu n felul sau. De ce va e teama? Ca
Dumnezeu se va arata cumva n alta parte dect ntre zidurile astea? Ca oamenii l vor g
asi n propria existenta si vor renunta la voi si la ritualurile voastre nvechite?
Religiile evolueaza! Mintea afla raspunsuri, inima nvata noi adevaruri. Tata era
de partea voastra. Urma o cale paralela cu voi! N-ai putut sa ntelegi asta? Dumne
zeu nu e o fiinta autoritara si omnipotenta care ne priveste de sus, amenintnd sa
ne azvrle n caldarea cu smoala daca nu i ne supunem! Dumnezeu e energia care curg
e prin sinapsele sistemului nostru nervos si prin camarutele inimii noastre! Dum
nezeu este n toate!
- Mai putin n stiinta, o ntrerupse sambelanul, cu o mila nesfrsita n ochi. Prin
definitie, stiinta e lipsita de suflet. Rupta de inima. Miracolele intelectuale,
precum antimateria, vin pe lume fara instructiuni etice de folosire. Lucrul ace
sta e periculos n sine! Dar ca stiinta sa-si fluture telurile lipsite de Dumnezeu
ca pe o cale a iluminarii... fagaduind sa ofere raspuns la ntrebari a caror frum
usete consta tocmai n faptul ca n-au raspuns... Nu!
n sala se asternu o clipa de tacere. Sambelanul se simtea dintr-o data obosit
, ncercnd sa sustina privirea ferma a Vittoriei. Nu asa trebuia sa decurga lucruri
le. Oare aceasta sa fie ncercarea suprema la care-l supune Dumnezeu?
Mortati vorbi primul.
- I preferiti, sopti el cutremurat, Baggia si ceilalti. Spune-mi, te rog, ca
nu tu...
Il camerlengo se rasuci spre el, surprins de durerea pe care o avea n voce. N
u era posibil ca Mortati sa nu nteleaga! Presa urla n fiecare zi despre miracolele
stiintei. Ct timp suportase religia? Secole de-a rndul? Biserica avea nevoie de u
n miracol! Ceva care sa trezeasca aceasta lume adormita. S-o aduca napoi pe calea
cea dreapta. Sa renvie credinta. I preferiti nu erau niste lideri, oricum; erau
niste transformatori - liberali gata sa mbratiseze lumea cea noua si sa renunte l
a vechile traditii. Aceasta fusese unica modalitate. Un nou lider. Tnar. Puternic
. Vibrant. Miraculos. I preferiti slujisera Biserica mult mai eficient prin moar
tea lor, dect ar fi putut-o face vreodata, ramnnd n viata. Oroare si speranta. "Sacr
ifica patru suflete pentru a salva milioane." Lumea si-i va aminti pentru totdea
una ca pe niste martiri. Biserica le va glorifica numele. "Cte mii au murit pentr
u slava lui Dumnezeu? Ei au fost doar patru."
- I preferiti, repeta Mortati.
- Le-am mpartasit durerea, se apara il camerlengo, aratnd spre pieptul lui ban
dajat. Si as fi gata sa mor si eu pentru Domnul, dar munca mea abia a nceput. Oam
enii cnta n Piazza San Pietro!
Sambelanul vazu oroarea de pe chipul lui Mortati si iarasi se simti nedumeri
t. Morfina era de vina? Cardinalul l privea ca si cum el nsusi, cu minile lui, i-ar
fi ucis pe cei patru. "As face chiar si asta pentru slava lui Dumnezeu", si spus
e, dar nu fusese nevoit s-o faca el. Faptele fusesera duse la ndeplinire de Hassa
ssin - un suflet pagn, ademenit sa creada ca lucra pentru Illuminati. "Eu sunt Ja
nus, i spusese il camerlengo. ti voi dovedi puterea mea." Si i-o dovedise. Ura l tr
ansformase pe Hassassin ntr-un pion al lui Dumnezeu.
- Ascultati cntecele! le spuse sambelanul zmbind, cu bucurie n suflet. Nimic nu
uneste mai puternic inimile dect prezenta raului. Da foc unei biserici si ntreaga
comunitate se ridica, prinzndu-se de mini si intonnd imnuri cutezatoare, n vreme ce
o reconstruieste. Uitati-va cum s-au adunat n seara aceasta! Frica i-a readus ac
asa. Omului modern trebuie sa-i fauresti demoni moderni. Apatia nu mai exista. A

rat-le fata raului - satanistii ce pndesc printre noi, n guverne, banci si scoli, a
menintnd sa distruga nsasi Casa Domnului cu stiinta lor eronata. Depravarea are ra
dacini profunde. Omul trebuie sa fie vigilent. Sa caute binele si bunatatea. Sa
devina el nsusi bun!
n tacere, sambelanul spera ca acum, n sfrsit, au nteles. Illuminati nu reaparuse
ra; Illuminati se stinsesera de mult. Doar mitul lor mai traia. El i readusese n p
rim-plan ca pe un memento. Cei care le stiau trecutul le-au retrait ntunecimea. C
ei care nu, au aflat-o acum si si-au dat seama ct de orbi fusesera. Vechii demoni
reiesisera la suprafata, dar se trezisera ntr-o lume indiferenta.
- Dar...nfierarile?
Vocea lui Mortati tremura de indignare.
Sambelanul nu-i raspunse. Mortati nu avea de unde sa stie, dar matritele fus
esera confiscate de Vatican cu peste un secol n urma, fiind ncuiate, uitate si aco
perite de praf n relicvariul particular al papei, undeva, n apartamentele Borgia;
aici erau depozitate acele obiecte pe care Biserica le considera prea periculoas
e pentru a fi vazute de alti ochi dect cei ai Suveranului Pontif.
"De ce au ascuns niste lucruri care inspira teama? Frica i aduce pe oameni ca
tre Dumnezeu!"
Cheia relicvariului trecuse de la un papa la altul; il camerlengo Ventresca
facuse rost de ea si se strecurase nauntru. Legendele despre ceea ce se afla acol
o erau ademenitoare - manuscrisele originale ale celor paisprezece carti nepubli
cate ale Bibliei, numite Apocrife, cea de-a treia profetie de la Fatima, primele
doua adeverindu-se deja, iar ultima fiind att de nfricosatoare, nct Biserica aleses
e sa n-o dezvaluie niciodata. Pe lnga acestea, sambelanul mai gasise Colectia Ill
uminati - toate secretele pe care Vaticanul le descoperise dupa alungarea confre
riei din Roma... Calea Iluminarii... inimaginabila duplicitate a principalului s
culptor si arhitect al Vaticanului, Bernini... capetele luminate ale Europei btndu
-si joc de religie n adunarile lor secrete din Castelul Sant'Angelo, chiar sub na
sul Bisericii. Colectia includea si o cutie pentagonala cu matrite metalice, una
dintre ele fiind legendarul Diamant Illuminati. Aceasta era o parte a istoriei
Vaticanului pe care cei dinaintea lui crezusera de cuviinta s-o dea uitarii. II
camerlengo nu fusese nsa de acord cu ei.
- Dar antimateria?... ntreba Vittoria. Ai riscat sa distrugi Vaticanul!
- Nu exista riscuri cnd Dumnezeu este de partea ta. Aceasta era cauza Lui.
- Esti nesanatos! suiera ea.
- Milioane de suflete au fost salvate.
- Au murit oameni!
- Dar s-au mntuit suflete.
- Spune-i asta tatalui meu si lui Max Kohler!
- Aroganta CERN trebuia data la iveala. Un strop de lichid care poate nimici
totul pe o raza de un kilometru?! Si tu ma crezi pe mine nesanatos?!
Sambelanul simtea furia urcnd n el. Oare credeau ca fusese o sarcina usoara pe
ntru el?
- Cei credinciosi sunt supusi unor ncercari grele pentru a-L sluji pe Dumneze
u! Domnul i-a cerut lui Avraam sa-si sacrifice propriul copil! Domnul I-a cerut
lui Iisus sa ndure Rastignirea! Iar noi ne atrnam n fata ochilor simbolul rastignir
ii - sngeros, agonizant - pentru a nu uita forta pe care o are raul! Cicatricele
de pe trupul lui Iisus sunt un memento viu al fortelor ntunericului! Ranile mele
sunt un memento viu! Rul traieste, dar puterea Domnului l va nabusi!
Ecoul strigatelor sale rasuna pentru cteva clipe n capela, dupa care se lasa o
tacere de mormnt. Timpul nsusi parea ca se oprise. Judecata de Apoi a lui Michela
ngelo se nalta amenintatoare deasupra lui... demonii iadului nghitindu-i pe pacato
si. Mortati simti cum i se umezesc ochii. Strnse pleoapele si o lacrima i se scur
se pe obraz.
- Carlo, ce-ai facut? sopti gtuit. Chiar Sfintia Sa?!
Un suspin colectiv se ridica n capela, de parca pna n acel moment toti uitasera
. Papa. Otravit.
- Un ticalos mincinos, replica sambelanul.
Mortati l privi, cutremurat:
- Ce vrei sa spui? A fost un om cinstit! Si... te-a iubit.

- L-am iubit si eu pe el.

"Oh, Doamne, cum I-am iubit! Dar nselaciunea! Legamintele catre Dumnezeu ncalc
ate!"
Il camerlengo stia ca acum ei nu ntelegeau, dar aveau sa nteleaga. Atunci cnd l
e va spune, vor pricepe. Sfintia Sa fusese cel mai mrsav impostor pe care-l vazus
e Biserica vreodata. si amintea si acum de noaptea aceea ngrozitoare. Tocmai se nto
rsese de la CERN cu vesti despre "Geneza" lui Leonardo Vetra si despre cutremura
toare forta a antimateriei. Sambelanul fusese sigur ca papa va ntelege amenintare
a, dar Sfntul Parinte vedea cu ochi foarte buni descoperirea lui Vetra. Ba sugera
se chiar ca Vaticanul sa-i finanteze cercetarile, ca un gest de bunavointa fata
de activitatea lui stiintifica ale carei baze erau profund spirituale.
"Nebunie! Biserica sa investeasca n niste cercetari care ameninta sa azvrle re
ligia n desuetudine?! ntr-o activitate ce creeaza arme de distrugere n masa. Bomba
aceea care i ucisese mama..."
- Dar... nu poti face una ca asta! exclamase atunci il camerlengo.
- Am o datorie fata de stiinta, replicase papa. E ceva ce am tinut ascuns ntr
eaga mea viata. Stiinta mi-a dat n tinerete un dar nepretuit. Un dar pe care nu I
-am uitat niciodata.
- Nu nteleg. Ce-i poate oferi stiinta unui om al lui Dumnezeu?
- E complicat... As avea nevoie de timp pentru a-ti explica, astfel nct sa ma n
telegi. Dar, n primul rnd, trebuie sa stii despre mine un lucru simplu. Pe care lam tinut secret toti acesti ani. Cred nsa ca a venit vremea sa ti-l dezvalui.
Si papa i povestise uluitorul adevar.

132

II camerlengo zacea ncovrigat pe pamntul rece, lnga mormntul Sfntului Petru. n ne

ropola era frig, dar aerul rece i nchegase sngele pe ranile deschise pe care si le
facuse cu unghiile n carne. Sfintia Sa n-avea sa-l gaseasca aici. Nimeni n-avea s
a-l gaseasca aici...
- E complicat, rasuna vocea papei n mintea lui. Voi avea nevoie de timp pentr
u a-ti explica astfel nct sa ntelegi...
Dar sambelanul stia ca nici o vesnicie nu l-ar putea ajuta sa nteleaga.
"Mincinosule! Am crezut n tine! DUMNEZEU a crezut n tine!"
Cu o singura fraza, papa naruise lumea ntreaga din jurul lui. Tot ceea ce cre
zuse si stiuse vreodata despre mentorul lui fusese distrus acum, n fata propriilo
r ochi. Adevarul i sfredelea inima cu atta forta, nct se mpleticise afara din biroul
papei, cu spatele, si vomitase pe coridor.
- Asteapta! strigase Sfntul Parinte, alergnd dupa el. Te rog, lasa-ma sa-ti ex
plic!
Dar il camerlengo fugise. Cum se putea astepta papa ca el sa mai suporte? Oh
, ticaloasa depravare! Daca mai afla cineva? Ce mnjire a Bisericii! Legamintele S
finte chiar nu nsemnau nimic pentru papa?
Dementa se instalase rapid, urlndu-i n urechi, pna ce se trezise lnga mormntul Sf
tului Petru. Atunci i vorbise Dumnezeu cu o vehementa arzatoare.
DUMNEZEUL TAU E UN DUMNEZEU RAZBUNATOR!
Si mpreuna ticluiser planul. mpreuna aveau sa redea credinta lumii acesteia pac
atoase. Raul era pretutindeni. Dar lumea devenise imuna la el! mpreuna aveau sa d
emaste ntunericul, pentru ca toti sa vada... si Dumnezeu va nvinge! Oroare si sper
anta. Dupa aceea, lumea va crede din nou!
Prima ncercare la care l supusese Domnul fusese mai putin oribila dect si imagin
ase el. Se furisase n apartamentele pontificale, n dormitor... umpluse seringa...
si-i astupase infamului gura cu mna, n vreme ce se zbatea n spasmele agoniei si ale
mortii. n lumina lunii, sambelanul vazuse n ochii salbatici ai papei ceva... voia
sa-i mai spuna ceva.
Dar era prea trziu.
Spusese deja destule.

133

- Papa a avut un copil.

La altarul Capelei Sixtine, il camerlengo statea drept, cu fruntea sus, atun
ci cnd le vorbi. Cinci cuvinte de cumplita demistificare. n fata lui, toti cardina
lii icnira la unison. Privirile lor acuzatoare se evaporara, lasnd n loc priviri nm
armurite, de parca fiecare suflet din sala se ruga ca sambelanul sa fi gresit.
"Papa a avut un copil."
Langdon simti cum unda de soc l loveste. Mna Vittoriei, strnsa ntr-a lui, zvcni,
vreme ce mintea profesorului, deja amortita de avalansa de ntrebari fara raspuns
, se zvrcolea cautndu-si echilibrul.
Cuvintele sambelanului pareau ca vor pluti n aer la infinit. n ochii salbatici
ai preotului, Langdon nu zarea dect convingere deplina. Poate ca totusi era prin
s ntr-un cosmar grotesc, din care se va trezi imediat, ntr-o lume normala.
- Asta trebuie sa fie o minciuna! striga un cardinal.
- Nu cred asa ceva! protesta altul. Sfintia Sa a fost cel mai cucernic om di
n cti au existat!
Vocea lui Mortati rasuna ntre ei, abia soptita, plina de durere:
- Prieteni, spusele sambelanului sunt adevarate.
Toti prelatii din sala sarira, de parca batrnul cardinal spusese cine stie ce
obscenitate.
- Papa a avut ntr-adevar un copil, adauga Mortati.
Cardinalii se albira, amutiti.
Il camerlengo l privi, uluit:
- Tu stiai?! Dar... cum e posibil sa fi stiut?
Mortati ofta adnc:
- Cnd Sfintia Sa a fost ales... eu am fost Avocatul diavolului.
Un suier de uimire strabatu adunarea.
Langdon ntelese. Asta nsemna ca informatia era, probabil, adevarata. Infamul "
Avocat al diavolului" era suprema autoritate n privinta informatiilor scandaloase
din interiorul Vaticanului. Secretele ntunecate din trecutul papei erau un lucru
periculos si, nainte de alegeri, unul dintre cardinali era desemnat sa faca inve
stigatii tainice, el actiona ca un veritabil avocat al diavolului si scotea la l
umina eventualele motive pentru care diversii cardinali eligibili nu puteau ajun
ge totusi pe scaunul pontifical. Avocatul diavolului era numit din timp, de Suve
ranul Pontif anterior, si niciodata, sub nici un motiv, nu avea voie sa-si dezva
luie identitatea. Niciodata.
- Eu am fost Avocatul diavolului, repeta Mortati. Asa am aflat.
Priviri nmarmurite. Seara asta, se parea, era seara n care toate regulamentele
zburau pe fereastra.
***
Il camerlengo simtea ca furia l sufoca:
- Si... n-ai spus nimanui?
- Am vorbit cu Sfintia Sa. Si mi s-a spovedit. Mi-a explicat totul si mi-a c
erut doar sa-mi las inima sa decida - daca sa-i dezvalui sau nu secretul.
- Si inima ti-a spus sa ascunzi o asemenea informatie?!
- Era principalul favorit pentru scaunul papal. Lumea l iubea. Scandalul isca
t ar fi zduncinat Biserica.
- Dar a avut un copil! Si-a ncalcat legamntul sacru de celibat!
Il camerlengo urla acum. n urechi auzea vocea mamei lui. "O promisiune catre
Dumnezeu este cea mai de pret dintre toate promisiunile. Niciodata sa nu-ti nclci
cuvntul dat Domnului."
- Papa si-a ncalcat legamntul!
Mortati parea frnt de durere si de frustrare:
- Carlo, dragostea lui... a fost casta. Nu a ncalcat nici un legamnt. Nu ti-a
explicat?

- Ce sa-mi explice?
si amintea cum fugise din birou, n vreme ce papa l striga si-l implora: "Lasa-m
a sa-ti explic!"
ncet, cu tristete, Mortati ncepu sa le povesteasca. Cu mult timp n urma, pe cnd
era preot, n anii tineretii, papa se ndragostise de o calugarita. Amndoi depusesera
nsa juramntul de celibat si nici nu le trecea prin gnd sa ncalce fagaduiala facuta
Domnului. Dar tot mai ndragostiti, fara a ceda ispitelor carnii, se simteau macin
ati de un dor neasteptat - sa traiasca supremul miracol al creatiei divine: un c
opil. Copilul lor. Dorul, mai cu seama n inima ei, devenise coplesitor. Dumnezeu n
sa era pe primul plan. Un an mai trziu, cnd frustrarea atinsese cote aproape insup
ortabile, tnara calugarita venise la el foarte entuziasta. Tocmai citise un artic
ol despre o noua minune a stiintei - un proces prin care doi oameni, fara a ntret
ine vreodata relatii sexuale, puteau avea mpreuna un copil. I se parea ca era un
semn trimis de Dumnezeu. Preotul vazuse fericirea din ochii ei si acceptase. Cnd
se mplinise un an, calugarita devenise mama prin miracolul inseminarii artificial
e...
- Asta... nu poate fi adevarat, bigui sambelanul cuprins de panica, spernd ca
morfina era de vina; cu certitudine, avea halucinatii.
Ochii lui Mortati erau iarasi nlacrimati:
- Carlo, acesta e motivul pentru care Sfintia Sa a ndragit ntotdeauna stiinta.
Simtea ca are o datorie fata de ea. Stiinta i-a permis sa ncerce bucuria paterni
tatii fara a-si ncalca legamintele sfinte. Sfntul Parinte mi-a spus ca nu are nici
un regret, cu o singura exceptie - si anume, ca pozitia sa nalta n snul Bisericii
nu i-a permis sa stea alaturi de femeia iubita si sa-si creasca fiul mpreuna.
Il camerlengo Ventresca simtea iarasi suflul nebuniei. Unghiile voiau sa-i s
fsie din nou carnea. "Cum as fi putut sa stiu?!"
- Papa n-a pacatuit, Carlo. A ramas pur.
- Dar... blbi sambelanul, cautnd n mintea sa chinuita o frntura de ratiune. Gndes
e-te la riscul... faptelor sale. Daca trfa aceea a lui ar fi iesit la iveala. Or,
fereasca cerul, copilul lui? Imaginati-va ce rusine ar fi avut de ndurat Biseric
a!
Vocea lui Mortati tremura:
- Copilul a iesit deja la iveala.
Toti ncremenira.
- Carlo... Glasul lui Mortati se stinse: Copilul Sfintiei Sale... esti tu!
n acea clipa, sambelanul simti cum focul credintei din sufletul lui ngheata. R
amase ntepenit lnga altar, ncadrat de Judecata de Apoi a lui Michelangelo. Stia ca n
trevazuse deja focurile iadului. Deschise gura pentru a spune ceva, dar buzele i
se miscara fara glas.
- Nu ntelegi? De aceea a venit Sfintia Sa la tine, n spitalul din Palermo. De
aceea te-a luat aici si te-a crescut aproape de el. Calugarita pe care a iubit-o
a fost Maria... mama ta. Ea a parasit mnastirea pentru a te creste pe tine, dar
niciodata nu a renuntat la credinta ei fierbinte. Cnd papa a auzit ca a fost ucis
a n explozia aceea si ca tu, fiul lui, ai supravietuit ca printr-o minune... i-a
jurat lui Dumnezeu ca nu te va mai parasi niciodata. Carlo, parintii tai au fost
amndoi virgini. Si-au respectat Legamintele Sfinte. Si totusi au gasit o modalit
ate de a te aduce pe lume. Tu ai fost copilul lor miraculos.
II camerlengo si acoperi ochii, ncercnd sa opreasca suvoiul de cuvinte. Ramase
paralizat, n fata altarului. Apoi, cu lumea ntreaga prbusindu-i-se sub picioare, ca
zu ca un bolovan n genunchi si izbucni ntr-un vaiet deznadajduit.
Secunde. Minute. Ore.
Timpul parea ca si-a pierdut semnificatia ntre zidurile Capelei Sixtine. Vitt
oria se dezmorti treptat din ncremenirea care-i cuprinsese pe toti. Dadu drumul mi
nii lui Langdon si porni prin multimea de cardinali. Usa capelei parea la kilome
tri distanta si parca se misca pe sub apa... cu ncetinitorul.
Trecerea ei i smulse si pe ceilalti din transa. Unii ncepura sa se roage. Alti
i plngeau. Ctiva se rasucira privind-o, chipurile lor mpietrite cuprinse brusc de u
n nor rau-prevestitor. Aproape ca ajunsese la usa, cnd o mna o prinse de brat. Ati

ngerea era moale, dar ferma. Se ntoarse. n fata ei se afla un cardinal batrn, cu o
figura nteleapta. n ochi i plutea spaima.
- Nu, sopti el. Nu se poate.
Vittoria se holba la el, nevenindu-i sa creada.
Un alt cardinal se apropie:
- Trebuie sa ne gndim bine nainte de a actiona.
Vittoria era deja ncercuita. i privi pe toti, nmarmurita:
- Dar tot ce s-a ntmplat aici, n seara asta... desigur ca lumea trebuie sa stie
adevarul.
- Inima mea spune acelasi lucru, o ntrerupse cardinalul cu figura nteleapta, f
ara a-i da drumul bratului. Si totusi aceasta este o cale din care nu mai exista
ntoarcere. Trebuie sa tinem seama de sperantele spulberate. De cinismul situatie
i. Cum ar mai putea lumea crede vreodata?
Dintr-o data, tot mai multi cardinali i blocau drumul. n fata i se ridica un z
id de sutane negre.
- Asculta oamenii din piata, spuse unul. Le vom distruge inimile. Trebuie sa
dam dovada de prudenta.
- Avem nevoie de timp pentru a ne gndi si a ne ruga, insista altul. Trebuie s
a fim prevazatori. Repercusiunile acestei...
- Mi-a ucis tatal! exclama Vittoria. Si-a ucis propriul tata!
- Sunt sigur ca va plati pentru pacatele sale, replica trist cel care o tine
a de brat.
Si Vittoria era sigura si avea de gnd sa se asigure ca asa se va ntmpla. ncerca
din nou sa se apropie de usa, dar cardinalii se strnsera mai aproape n jurul ei, c
u chipurile nspaimntate.
- Ce-o sa faceti? ntreba ea. O sa ma ucideti?
Batrnii se albira la fata si Vittoria si regreta imediat cuvintele, si dadea se
ama ca oamenii acestia erau buni la suflet si ca le ajunsese cta violenta vazuser
a n noaptea asta. Nu avusesera de gnd s-o ameninte. Erau doar prinsi ntr-o cursa di
n care nu stiau cum sa scape. Speriati. ncercnd sa nteleaga.
- Eu vreau... spuse cardinalul cu chip ntelept, sa facem ceea ce e drept.
- Atunci o veti lasa sa iasa, rasuna o voce profunda n spatele ei.
Cuvintele fusesera rostite pe un ton calm, dar hotart. Robert Langdon se apro
pie de ea si-i lua mna ntr-a lui:
- Eu si doamna Vetra vom iesi de aici. Acum.
Ezitnd, tremurnd, cardinalii schitara cte un pas n lateral.
- Asteptati!
Rugamintea i apartinea lui Mortati. Cardinalul se apropie pe culoarul din mij
loc al capelei, lasndu-i pe il camerlengo singur, distrus, lnga altar. Mortati par
ea dintr-o data mult mai batrn, istovit si tras la fata. Umerii i erau plecati, fi
indca era coplesit de rusine. Ajunse lnga ei si si puse cte o mna pe umarul Vittorie
i si pe cel al lui Langdon. n ochi i luceau iarasi lacrimi.
- Desigur ca sunteti liberi sa plecati, spuse el. Va rog doar...
Durerea din glasul lui era aproape palpabila. Se opri un moment, privind n jo
s, apoi si ridica din nou ochii spre ei si adauga:
- Lasati-ma pe mine s-o fac. Am sa ies chiar acum n piata si am sa gasesc o c
ale. Am sa le spun. Nu stiu cum... dar am sa gasesc o cale. Marturisirea Biseric
ii trebuie sa vina din interiorul ei. Noi nsine avem datoria de a ne dezvalui pac
atele.
Mortati si ntoarse privirea trista spre altar:
- Carlo, tu ai adus Biserica la aceasta raspntie dezastruoasa...
Se opri brusc si privi dezorientat n jur. Lnga altar nu mai era nimeni.
Undeva, n marginea salii, se auzi un fosnet usor si apoi zgomotul sec al usii
nchise.
II camerlengo disparuse.

134

Roba alba a sambelanului Ventresca flutura pe coridor, departndu-se rapid de

Capela Sixtina. Soldatii Garzii Elvetiene l privira perplecsi vaznd ca iese nensoti
t, spunndu-le ca are nevoie de o clipa de singuratate. Dar se supusera si-l lasar
a sa treaca.
Curnd iesi din raza lor vizuala. Se simtea prada unui torent emotional cum nu
crezuse posibil sa existe. l otravise pe cel pe care-l numise "Sfnt Parinte", pe
cel care-i spunea mereu "fiul meu". El crezuse ntotdeauna ca aceste cuvinte, "par
inte" si "fiu" erau doar expresia traditiei religioase; acum aflase nsa diabolicu
l adevar - sensul lor fusese tot timpul literal.
La fel ca n noaptea aceea blestemata de acum doua saptamni, ratacea si acum pr
in ntuneric, cu gndurile aiurea.
Ploua n dimineata n care ctiva membri ai personalului batusera la usa lui, trez
indu-l dintr-un somn agitat. Papa, spusesera ei, nu raspundea nici la usa, nici
la telefon. Preotii erau speriati. II camerlengo era singurul care putea intra n
apartamentele papei neanuntat.
Sambelanul intra singur si-l gasi pe suveran exact asa cum l lasase cu o noap
te n urma, chircit si mort n patul sau. Fata Sfintiei Sale semana cu cea a Satanei
. Limba i atrna din gura, neagra ca moartea. Diavolul nsusi dormise n patul papei.
Il camerlengo nu avea remuscari. Dumnezeu si aratase voia.
Si nimeni n-avea sa-si dea seama de complot... nca. Recunoasterea urma sa vin
a mai trziu.
Anuntase apoi teribila veste - ca Sfintia Sa murise n urma unui atac cardiac.
Si dupa aceea ncepuse pregatirea conclavului.
Vocea maicii Maria i soptea n ureche: "Niciodata sa nu-ti nclci cuvntul dat lui D
umnezeu".
- Te aud, Maica! raspunse. Lumea asta nu mai are credinta. Oamenii trebuie a
dusi napoi, pe calea cea dreapta. Oroare si speranta. E singura modalitate.
- Da, spuse ea. Daca nu tu... atunci cine? Cine va conduce Biserica de la ntu
neric spre lumina?
n mod cert, nu unul dintre i preferiti. Ei sunt batrni... aproape de moarte...
liberali gata sa-l urmeze pe papa, renuntnd la vechile traditii. Batrni patetici
uitati de timp, care se pretind moderni. Nu puteau reusi, fireste! Forta Biseric
ii statea n traditie, nu n efemer. Lumea ntreaga era efemera. Biserica nu mai avea
nevoie de schimbari; trebuia doar sa le reaminteasca tuturor ce conteaza cu adev
arat. Vieti pacatoase! Dumnezeu va nvinge!
Biserica avea nevoie de un lider. Batrnii nu pot nsufleti masele! Iisus le-a ns
ufletit! Tnar, vibrant, puternic... MIRACULOS.
- Savurati-v ceaiul n liniste, le spusese il camerlengo celor patru preferiti n
ziua conclavului si apoi plecase, lasndu-i singuri n biblioteca particulara a pap
ei. Ghidul dumneavoastra va veni imediat.
Cardinalii i multumisera, entuziasmati de prilejul oferit de a vizita celebru
l Passetto. Ct de neobisnuit! nainte de a pleca, sambelanul descuiase usa care dad
ea spre Passetto si, exact la ora convenita, un preot cu aspect destul de ciudat
care purta n mna o torta i poftise n pasajul secret.
Nu mai iesisera niciodata de acolo. Ei vor fi oroarea. Eu voi fi speranta.
"Nu... eu sunt oroarea."
II camerlengo se mpletici prin bezna din Bazilica San Pietro. Cumva, dincolo
de sminteala si de vinovatie, printre imaginile tatalui sau, prin valul durerii
si al revelatiilor, chiar prin ceata morfinei... o limpezime de cristal se aster
nuse asupra lui. Un simt implacabil al destinului. "mi cunosc rostul", si spuse, s
urprins de luciditatea brusc dobndita.
De la nceput, nimic n seara asta nu mersese exact asa cum planuise. Obstacole
neprevazute i se ridicasera n cale, dar el se adaptase, aducnd planului ajustari nd
raznete. Totusi, nici macar o clipa nu si nchipuise ca se va sfrsi asa; acum nsa ved
ea toata maretia situatiei.
Nici nu s-ar fi putut ncheia altfel.

Oh, ce groaza l cuprinsese n Capela Sixtina, ntrebndu-se daca Dumnezeu l parasise

! "Oh, ce lucruri pusese El la cale!" Cazuse n genunchi, macinat de ndoieli, strad
uindu-se sa auda vocea Domnului, dar n jur nu era dect tacere. Implorase un semn.
O ndrumare. Care era voia lui Dumnezeu? Biserica distrusa de un scandal abominabi
l? Nu! Dumnezeu fusese cel care i ceruse sa actioneze! Nu-i asa?
Si apoi l vazuse. Pe altar. Semnul. Asa comunica Dumnezeu - ceva obisnuit, va
zut ntr-o lumina extraordinara. Crucifixul. Simplu, din lemn. Iisus pe cruce. n ac
ea clipa, totul i devenise clar... Nu era singur. Niciodata nu avea sa fie singur
.
Aceasta era voia Domnului... menirea lui.
Domnul ceruse totdeauna sacrificii marete din partea celor pe care-i iubea m
ai mult. De ce ntelesese el att de greu? i fusese prea frica? Fusese prea umil? Ori
cum, acum nu mai conta. Pricepea chiar si de ce fusese Robert Langdon salvat. Pe
ntru a scoate adevarul la iveala. Pentru a provoca acest sfrsit.
Iata singura cale de salvare a Bisericii!
Il camerlengo avea senzatia ca pluteste, n vreme ce cobora spre Nisa Palliumurilor. Ceata cauzata de morfina parea ca s-a ngrosat, dar stia ca Dumnezeu l ndrum
a.
Departe, se auzea murmurul confuz al cardinalilor care ieseau din capela, dnd
u-le ordine celor din Garda Elvetiana.
Dar nu-l vor putea gasi. Nu la timp.
Se simtea atras n jos... mai repede, si mai repede... cobora scarile spre str
alucirea vie a celor nouazeci si noua de candele. Dumnezeu i cerea sa se ntoarca n
acest pamnt sacru. Se apropie de grilajul ce bloca drumul spre necropola. Acolo, n
necropola, avea sa se ncheie noaptea asta. n sfnta ntunecime de dedesubt. Lua o can
dela, gata sa coboare.
Dar n drum se opri. Ceva nu parea n regula. Cum i folosea asta lui Dumnezeu? Un
sfrsit tacut, n singuratate? Iisus suferise n fata ntregii lumi. Nu, nu era posibil
ca asta sa fie vointa Domnului! II camerlengo asculta si spera sa-l auda vocea,
dar n urechi i rasuna doar zvcnetul difuz al medicamentului.
- Carlo!
Era vocea mamei lui:
- Dumnezeu are planuri mari pentru tine.
Nauc, sambelanul continua sa mearga.
Apoi, pe neasteptate, Dumnezeu veni.
Preotul ncremeni, cu ochii mariti de uimire. Lumina celor nouazeci si noua de
candele i proiecta umbra pe zidul de marmura. Uriasa, amenintatoare. O forma nec
lara, nconjurata de o lumina aurie. Pe fondul flacarilor care licareau n jurul lui
, sambelanul era parca un nger care se nalta la ceruri. ncremeni pentru un moment,
cu bratele ridicate si privindu-si imaginea. Apoi se ntoarse, privind napoi, spre
scari.
Voia Domnului era clara.
Trei minute se scursesera haotice pe culoarul din afara Capelei Sixtine si nc
a nimeni nu stia unde se afla il camerlengo; parca fusese nghitit de noapte. Mort
ati se pregatea sa ceara Garzii Elvetiene o desfasurare de forte pe ntregul perim
etru al Vaticanului pentru a-l gasi, cnd de afara, din Piazza San Pietro, se auzi
o izbucnire de bucurie. Exclamatiile multimii erau tumultuoase. Cardinalii schi
mbara ntre ei priviri nedumerite.
Mortati nchise ochii:
- Dumnezeu sa ne ajute!
Pentru a doua oara n acea seara, Colegiul Cardinalilor iesi n piata. Langdon s
i Vittoria se lasara purtati de valul de sutane, n aerul rece al noptii. Camerele
si reflectoarele presei erau atintite toate asupra bazilicii. Acolo, n sacrul ba
lcon al papei, situat chiar n mijlocul fatadei, cu bratele ridicate spre cer, sta
tea il camerlengo Carlo Ventresca. Chiar de departe, parea puritatea ntruchipata.
O silueta. nvaluita n alb. Inundata de lumina.
Energia multimii din piata crescu aidoma unui val de furtuna si, dintr-o dat
a, barierele Garzii Elvetiene cedara. Masele se napustira spre bazilica - un tor

ent de oameni cuprinsi de euforie. Oamenii plngeau, strigau, cntau, bliturile lica
reau. Iadul. Oamenii se repezeau spre bazilica din toate partile si haosul deven
i din ce n ce mai coplesitor, parnd ca nimic nu-l mai poate opri.
Dar ceva l opri.
Sus, il camerlengo schita un gest marunt. si ncrucisa minile la piept. Si si ple
ca fruntea, ntr-o rugaciune muta. Unul cte unul, apoi cu zecile si sutele, oamenii
din piata si plecara ochii n pamnt, o data cu el.
Nici un sunet nu se auzea n piata... de parca o vraja i cuprinsese pe toti.
Rotindu-se undeva, departe, n strafundurile mintii lui, rugaciunile sambelanu
lui erau o vijelie de sperante si regrete: "... Iarta-ma, Parinte... Maica... pl
ina de daruri... tu esti Biserica... fie sa ntelegi sacrificiul unicului tu fiu.
Oh, Iisuse al meu... apar-ne de focurile iadului... du-ne sufletele n rai, mai
ales pe ale celor ce au mai multa nevoie de ndurarea Ta..."
Il camerlengo nu-si deschise ochii ca sa vada iuresul de jos, camerele de te
leviziune, lumea ntreaga care l privea. O simtea ns n sufletul sau. Cu toata durerea
care-l sfsia, comuniunea inimilor era mbatatoare - de parca o legatura se ntinsese
si cuprinsese ntreaga planeta. n fata televizoarelor, n casele lor, n masini, locuit
orii Pamntului se rugau ca un singur suflet. Aidoma unor uriase sinapse care func
tionau la unison, oamenii si ndreptau inimile catre Dumnezeu, n sute de limbi, n sut
e de tari. Cuvintele pe care le sopteau erau noi, si totusi cunoscute... stravec
hi adevaruri... impregnate n nsasi substanta sufletului.
Armonia parea eterna.
Curnd, linistea se transforma din nou n murmure si rugaciuni de bucurie si mul
tumire.
Stia ca venise clipa.
"Prea Sfnta Treime, Tie ti nchin cel mai de pret Snge. Trup si Suflet... pentru
iertarea sacrilegiilor, a nelegiuirilor si a indiferentei..."
Simtea deja cum durerea fizica l cuprinde. I se raspndea n trup ca o molima, fa
cndu-l sa-si sfsie carnea cu unghiile, asa cum facuse cu doua saptamni n urma, cnd Do
mnul i vorbise pentru prima data: "Nu uita suferintele ndurate de Iisus". Deja sim
tea n gt gustul suferintei. Nici macar morfina nu o mai putea domoli.
"Misiunea mea pe pamnt s-a sfrsit."
Oroarea i apartinea lui. Speranta era a lor.
n Nisa Pallium-urilor, sambelanul urmase voia lui Dumnezeu si si unsese trupul
. Parul. Fata. Roba de in. Pielea. Era mbibat acum n uleiul sfnt al celor nouazeci
si noua de candele. Miroseau dulce, la fel ca si mama lui, dar i ardeau pielea. na
ltarea lui avea sa fie una bine venita si ngaduitoare. Miraculoasa si rapida. Far
a sa lase n urma dihonie... ci o noua forta, o noua putere a minunii.
si duse mna la buzunarul robei si pipai bricheta micuta, aurie, pe care o luas
e cu el de la incendiario, din Nisa Pallium-urilor.
Sopti un verset din Judecatori: "Si cnd focul se nalta spre cer, ngerul Domnulu
i urca o data cu el".
Puse degetul pe piatra brichetei.
Oamenii cntau n Piazza San Pietro...
Imaginea pe care o vazu lumea ntreaga n-avea sa fie uitata de nimeni niciodat
a.
Sus, pe balon, ca un suflet care se elibera din temnita lui trupeasca, o fla
cara intensa izbucni parca din pieptul sambelanului. Focul se nalta spre cer si i
cuprinse ntr-o fractiune de secunda tot trupul. Nu se auzi nici un tipat, nici un
strigat. II camerlengo si ridica bratele deasupra capului si privi spre ceruri.
Limbile de foc dansau n jurul lui, transformndu-l ntr-o coloana de lumina. Flacaril
e se zbatura parca o eternitate, sub ochii multimii. Lumina stralucea tot mai or
bitoare. Apoi, treptat, intensitatea scazu. Il camerlengo nu mai exista. Daca se
prabusise peste balustrada sau se evaporase pur si simplu, nu se putea sti. n ur
ma lui nu rmase dect un nor de fum care se rotea, naltndu-se deasupra Vaticanului.

135
Zorii coborra asupra Romei.
O furtuna vijelioasa alungase multimile din Piazza San Pietro. Presa ramases
e, adapostindu-se sub umbrele si n masini si comenta evenimentele noptii. Pretuti
ndeni n lume, bisericile se umplura de oameni. Era o vreme a rugaciunii, a comuni
unii... indiferent de religie. ntrebarile se adunau din ce n ce mai multe, iar ras
punsurile pareau sa aduca doar alte nedumeriri. Deocamdata, Vaticanul nu rupsese
tacerea si evita sa dea vreo declaratie.
Dedesubt, n Grotele Vaticanului, cardinalul Mortati cazu n genunchi n fata unui
sarcofag deschis. ntinse mna si nchise gura nnegrita a cadavrului. Sfintia Sa parea
mpacat si se odihnea n pace, pentru vesnicie.
La picioarele batrnului cardinal se afla o urna aurie, plina cu cenusa. Morta
ti o adunase el nsusi si o adusese aici.
- Un prilej de iertare, i spuse fostului papa si aseza urna n sacrofag, alatur
i de trupul mort. Nu exista dragoste mai mare dect aceea a unui parinte pentru fi
ul sau.
Ascunse urna bine, sub faldurile robei; stia ca aceasta grota era rezervata
exclusiv relicvelor pontificale, dar ntr-un fel simtea ca asa trebuie sa procedez
e.
- Signore! se auzi un glas si cineva intra n grota.
Era locotenentul Chartrand, nsotit de trei soldati:
- Conclavul va asteapta.
Mortati ncuviinta:
- Imediat.
Arunca o ultima privire n sarcofag si apoi se ridica:
- E timpul ca Sfintia Sa sa se bucure de pacea pe care o merita.
Soldatii facura un pas nainte si, opintindu-se, asezara capacul de marmura nap
oi peste mormnt. Piatra se nchise pe piatra cu un ultim bubuit.
Mortati strabatu de unul singur Curtea Borgia, spre Capela Sixtina. O briza
umeda i flutura sutana. Din Palatul Apostolic iesi un alt cardinal, care i se ala
tura:
- Pot avea onoarea de a va nsoti spre conclav, signore?
- Onoarea mi apartine.
- Signore, ncepu omul, cu un aer tulburat. Colegiul va datoreaza scuze pentru
noaptea trecuta. Am fost orbiti de...
- Te rog! l ntrerupse batrnul. Uneori mintea noastra vede ceea ce inima si-ar d
ori sa fie adevarat.
Dupa o lunga tacere, cardinalul relua:
- Ati aflat? Nu mai sunteti Mare Elector.
Mortati surse:
- Da. i multumesc lui Dumnezeu pentru micile Sale binecuvntari.
- Colegiul a insistat sa fiti declarat eligibil.
- Se pare ca iubirea si ndurarea nu au murit n snul Bisericii.
- Sunteti un om ntelept. Ne veti conduce pe o cale buna.
- Sunt un om batrn. Va voi conduce pentru scurt timp.
Rsera amndoi.
Cnd ajunsera la capatul Curtii Borgia, cardinalul ezita. Se ntoarse spre Morta
ti si-l fixa cu o nedumerire usor stnjenita, de parca temerile din noaptea trecut
a revenisera n inima lui.
- Stiti, sopti preotul, ca nu am gasit nici o ramasita pe balcon?
Mortati zmbi usor:
- Poate ca le-a spalat ploaia.
Omul si ridica privirile spre cerul nnorat:
- Da, poate...

136
Norii erau nca grei cnd hornul Capelei Sixtine arunca n aer primele valuri de f
um albicios. Fuioarele sidefii se ridicara n aer si se destramar rapid.
Jos, n Piazza San Pietro, Gunther Glick le privea tacut. Ultimul capitol...
Chinita Macri se apropie si si puse camera pe umar:
- E vremea, l nstiinta.
Glick dadu din cap, cu tristete. Se ntoarse spre ea, si netezi parul si trase
adnc aer n piept. "Ultima mea transmisie", si spuse. Un mic grup se adunase n jurul
lor, pentru a-i privi.
- n direct, n saizeci de secunde, anunta Macri.
Glick privi peste umar, spre acoperisul Capelei Sixtine:
- Poti sa prinzi fumul?
Chinita ncuviinta, rabdatoare:
- Stiu sa iau niste imagini, Gunther!
Ce prostanac era! Sigur ca stia. Reusita ei din noaptea trecuta avea sa-i ad
uca, probabil, un Premiu Pulitzer. Performantele lui, pe de alta parte... mai bi
ne sa nu se mai gndeasca. Era sigur ca va fi concediat de la BBC; fara ndoiala, vo
r trebui sa faca fata acuzatiilor de calomnie din partea unor organisme si perso
ane foarte puternice... printre ei CERN si George Bush.
- Arati bine, i spuse Chinita, n timp ce-l privea din spatele camerei, cu un a
er usor preocupat. Ma ntreb daca nu ti-as putea oferi...
Ezita un moment, apoi renunta sa mai continue:
- Un sfat?
Macri ofta:
- Voiam sa spun doar ca nu e nevoie sa ncheiem cu ceva bombastic.
- Stiu, replica el. Vrei o stire concisa.
- Cea mai concisa din istorie. Am ncredere n tine.
Glick zmbi. "O stire concisa?! Probabil ca a luat-o razna de tot!" O poveste
precum cea din n noaptea trecuta merita mult mai mult. O nfloritura. O bomba de fi
nal. O imprevizibila dezvaluire a unui adevar socant.
Din fericire, Glick avea asul n mneca...
- Intri n... cinci... patru... trei...
Prin obiectivul camerei, Chinita zari o lucire ciudata n ochii lui Glick. "Am
fost smintita ca l-am lasat sa faca asta, si spuse. Ce-o fi fost n mintea mea?"
- n direct din Cetatea Vaticanului, anunta el n microfon, transmite Gunther Gl
ick.
Privi solemn drept n camera, pe fundalul fumului alb ce se ridica deasupra Ca
pelei Sixtine.
- Doamnelor si domnilor, stirea este de acum oficiala. Cardinalul Saverio Mo
rtati, un avangardist de saptezeci si noua de ani, a devenit noul papa. Desi un
outsider, Mortati a fost ales de Colegiul Cardinalilor n unanimitate - un fapt fa
ra precedent n istoria Vaticanului.
Chinita Macri ncepu sa rasufle mai usurata; Glick parea surprinzator de profe
sionist azi. Pentru prima data n viata lui, tipul arata si vorbea exact ca un rep
orter adevarat.
- Si, asa cum v-am anuntat mai devreme, adauga el pe un ton perfect, Vatican
ul nu a oferit nca nici o declaratie cu privire la miraculoasele evenimente din n
oaptea trecuta.
"Bun!" Nervozitatea Chinitei se evapora treptat. "Pna acum e cum nu se poate
mai bine."
Figura lui Glick deveni trista:
- Si, cu toate ca s-au petrecut aici niste ntmplari cu adevarat miraculoase, n
oaptea trecuta poate fi considerata o noapte a tragediilor. Patru cardinali si-a
u pierdut viata n conflictul de ieri, plus comandantul Olivetti si capitanul Roch
er, din cadrul Garzii Elvetiene - amndoi cazuti la datorie. Printre celelalte vic
time se numara Leonardo Vetra, renumit fizician de la CERN si pionier al crearii
antimateriei, si Maximilian Kohler, directorul CERN, care a venit la Vatican, s

e pare, n ncercarea de a ajuta la rezolvarea situatiei, dar s-a stins din viata ntr
e timp. Nu au fost date nca publicitatii amanunte privind decesul domnului Kohler
, dar informatiile noastre sustin ca moartea lui a fost cauzata de complicatiile
survenite pe fondul unei boli vechi.
Macii nclina din cap. Reportajul decurgea excelent. Exact asa cum convenisera
nainte.
- Si n urma exploziei de pe cerul Vaticanului, de noaptea trecuta, tehnologia
antimateriei dezvoltata la CERN a devenit punctul central de interes al oamenil
or de stiinta, iscnd controverse si entuziasm deopotriva. ntr-o declaratie difuzat
a n aceasta dimineata, doamna Sylvie Baudeloque, secretara domnului Kohler, a afi
rmat ca, desi entuziasmat de potentialul energetic al antimateriei, consiliul di
rector al CERN suspenda deocamdata cercetarile si procedurile de brevetare, pna cn
d vor putea fi studiate n detaliu problemele de siguranta implicate de noua tehno
logie.
"Excelent, si spuse Macii. Drept la tinta."
- O absenta notabila de pe micile ecrane n aceasta zi este figura lui Robert
Langdon, profesorul de la Harvard care a venit ieri la Vatican pentru a contribu
i la solutionarea crizei Illuminati. Desi initial s-a crezut ca a murit n explozi
a antimateriei, unele surse sustin ca profesorul a fost vazut n Piazza San Pietro
dupa explozie. Cum a ajuns acolo, nu se stie nca, desi purtatorul de cuvnt al Spi
talului Tiberina sustine ca domnul Langdon a cazut literalmente din cer n apele T
ibrului, la scurt timp dupa miezul noptii. La spital i-a fost acordat primul aju
tor si apoi a fost externat.
Glick si arcui sugestiv sprncenele, n fata camerei:
- Iar daca acest lucru este adevarat... atunci a fost, ntr-adevar, o noapte a
miracolelor.
"Perfecta ncheiere! Chinita Macri i zmbi larg n spatele obiectivului. Excelent!
Acum ia-ti la revedere!"
Dar Glick nu terminase. Facu o scurta pauza si apoi se apropie de camera cu
un pas. Pe chip i aparu un surs misterios:
- Dar nainte de a ncheia...
"Nu!"
- ... as vrea sa invit la microfon un oaspete.
Minile Chinitei nghetara pe camera. "Un oaspete? Ce mama dracului face acolo?!
Ce oaspete?! ncheie odata!" Dar stia ca e deja prea trziu. Glick o facuse iarasi!
- Cel pe care vi-i voi prezenta, spuse Glick, este un american... un special
ist renumit.
Chinita ezita. si tinu rasuflarea cnd Glick se ntoarse catre mica multime aduna
ta n jurul lor si-i facu semn oaspetelui sau sa se apropie. Macri se ruga n gnd: "T
e rog, spune-mi ca l-ai gasit pe Robert Langdon... nu pe vreun ticnit, adept al
conspiratiilor Illuminati!"
Dar cnd omul aparu n cadru, simti ca i se nmoaie picioarele. Nu era Robert Lang
don! Era un tip chel, n blugi si camasa de flanel. Tinea n mna un baston si purta o
chelari cu lentile groase. Macri era de-a dreptul ngrozita: "Un ticnit!"
- Permiteti-mi sa vi-i prezint, anunta Glick, pe celebrul specialist n proble
mele Vaticanului, doctorul Joseph Vanek, de la Universitatea De Paul, din Chicag
o.
Macri ezita iarasi; asta nu era un fan al conspiratiilor - chiar auzise desp
re el!
- Domnule Vanek, i se adresa Glick, am nteles ca ne veti mpartasi o informatie
extraordinara cu privire la conclavul de noaptea trecuta.
- ntr-adevar. Dupa evenimentele surprinzatoare la care am fost martori cu tot
ii, este greu de crezut ca ar mai putea exista vreo surpriza. Si totusi...
Omul se ntrerupse si, cu un zmbet, Glick prelua firul:
- Si totusi, lucrurile au luat o ntorsatura bizara.
Vanek ncuviinta:
- Da. Orict de incredibil ar parea, cred ca n aceasta noapte, fara a-si da sea
ma, Colegiul Cardinalilor a ales doi papi.
Macri aproape ca scapa camera din mna.
Glick rnji, viclean:

- Doi papi, spuneti dumneavoastra?

- Exact. n primul rnd, ar trebui sa stiti ca mi-am nchinat ntreaga cariera studi
erii legilor referitoare la alegerile papale. Sistemul legislativ al conclavului
este extrem de complex, multe din prevederile sale fiind astazi iesite din uz s
au uitate. Nici chiar Marele Elector nu are cunostinta, probabil, de ceea ce va
voi spune acum. Si anume ca, n conformitate cu vechile si de mult uitatele preved
eri mentionate n Romano Pontifici Eligendo, Numero 63... votul nu este unica moda
litate prin care poate fi ales un papa. Mai exista una, cu un caracter, daca vre
ti, divin. Se numeste "Alegere prin Adulare". Si acest lucru s-a petrecut aici n
oaptea trecuta.
Glick nu-si dezlipi privirea de la buzele omului:
- Va rog, continuati.
- Asa cum poate va amintiti, continua specialistul, cnd il camerlengo Carlo V
entresca statea pe acoperisul bazilicii, toti cardinalii aflati n piata au nceput
sa-i scandeze numele, la unison.
- Da, mi amintesc.
- Pastrnd n minte aceasta imagine, dati-mi voie sa citez din vechile prevederi
electorale.
Americanul scoase niste hrtii din buzunar, si drese vocea si ncepu sa citeasca:
- "Alegerea prin Adulare are loc atunci cnd... toti cardinalii, ca inspirati
de Sfntul Duh, liber si n mod spontan, unanim si cu glas tare, rostesc numele unei
persoane".
Glick zmbi:
- Asadar, dumneavoastra sustineti ca noaptea trecuta, cnd cardinalii au scand
at mpreuna numele lui Carlo Ventresca, l-au ales, de fapt, papa?
- Exact! Mai mult dect att, legea spune ca Alegerea prin Adulare este mai pres
us de cerintele de eligibilitate si permite ca orice cleric - preot hirotonisit,
episcop sau cardinal - sa fie ales. Deci, dupa cum vedeti, il camerlengo a putu
t fi ales papa prin aceasta procedura.
Doctorul Vanek privi drept n obiectiv si continua:
- Acestea sunt faptele... Carlo Ventresca a fost ales papa noaptea trecuta s
i a pastrat aceasta functie timp de aproape saptesprezece minute. Iar daca nu sar fi naltat miraculos la cer ntr-o coloana de foc, acum ar fi fost ngropat n Grotel
e Vaticanului, alaturi de toti ceilalti papi.
- Va multumesc, domnule doctor.
Glick se ntoarse spre Macii si-i arunca un zmbet afurisit:
- Ne-am iluminat...

137
Sus de tot, pe treptele Colosseumului, Vittoria izbucni n rs si-l striga:
- Robert, grbeste-te! Stiam eu ca trebuia sa ma fi maritat cu un barbat mai tn
ar!

Sursul ei te vrajea de-a dreptul.

Se straduia sa tina pasul cu ea, dar picioarele parca i erau de piatra:
- Asteapt-m, o implora. Te rog...
n cap i rasuna un bubuit.
Robert Langdon se trezi brusc.
ntuneric.
Ramase mult timp n moliciunea nefamiliar a asternutului, incapabil sa-si dea s
eama unde se afla. Pernele erau perfect netede, mari si minunate. n aer plutea un
parfum proaspat. n celalalt capat la camerei, doua usi de sticla erau deschise s
i dadeau spre un balcon elegant, unde o briza usoara flutura perdelele n lumina p
alida a lunii. ncerca sa-si aduca aminte cum ajunsese aici... si unde se afla.
Frnturi si imagini de necrezut i revenira treptat n minte:
"Un rug de flacari mistice... un nger materializat din multime... mna ei moale
lund-o pe a lui si ducndu-l n noapte... ndrumndu-i trupul extenuat pe stradute... pn
aici... n acest apartament... sustinndu-l pe jumatate adormit sub dusul fierbinte

... conducndu-l pna la acest pat... si veghindu-l pna ce cazuse ntr-un somn vecin cu
moartea."
n lumina slaba a lunii, Langdon zari n ncapere un al doilea pat. Asternutul era
mototolit, dar patul era gol. Dintr-o camera alaturata se auzea susurul slab, d
ar continuu, al unui dus.
Privind spre patul Vittoriei, zari doua cuvinte brodate pe fata de perna: "H
otel Bernini". Nu se putu abtine sa nu zmbeasca; Vittoria alesese perfect. Luxul
Lumii Vechi, n fata Tritonului lui Bernini... nici ca se putea o alegere mai buna
n toata Roma.
ntins n pat, auzi brusc un bubuit si si dadu seama ce anume l trezise. Cineva ba
tea n usa. Mai tare.
Derutat, se ridica. "Nimeni nu stie unde suntem", si spuse, usor ngrijorat. Tr
ase pe el un halat elegant, cu aceeasi emblema brodata si se duse n holul de intr
are al micului apartament. Ramase o clipa nemiscat n fata usii grele de stejar si
apoi o deschise.
Un barbat solid, mbracat ntr-o uniforma galben cu purpuriu, statea n prag.
- Sunt locotenentul Chartrand, spuse el. Din Garda Elvetiana a Vaticanului.
Langdon stia prea bine cine e:
- Dar cum... cum ne-ati gasit?
- V-am vazut cnd ati parasit piata, azi-noapte. V-am urmarit. mi pare bine ca
mai sunteti nca aici.
Profesorul simti un fior brusc de neliniste, ntrebndu-se daca nu cumva cardina
lii l trimisesera pe Chartrand sa-i aduca - pe el si pe Vittoria - napoi la Vatica
n. La urma urmei, ei doi erau singurii oameni, n afara Colegiului Cardinalilor, c
are stiau adevarul. Si constituiau, asadar, un risc.
- Sfintia Sa mi-a cerut sa va nmnez acest mesaj, spuse locotenentul si-i ntinse
un plic sigilat, cu pecetea Vaticanului.
Langdon l deschise si citi biletul scris de mna:
"Domnule Langdon, Doamna Vetra,
Desi dorinta mea profunda ar fi aceea de a va solicita discretie totala n pri
vinta evenimentelor petrecute n ultimele 24 de ore, nu-mi pot permite nicidecum s
a va cer mai mult dect ati oferit deja. De aceea, ma retrag umil si sper doar ca
va veti lasa inimile sa decida n aceasta problema. Lumea pare a fi astazi un loc
ceva mai bun... Poate ca ntrebarile detin o forta mai mare dect raspunsurile.
Usa mea va va f mereu deschisa.
Sfintia Sa, Saverio Mortati."
Langdon citi biletul de doua ori. Colegiul Cardinalilor alesese deci pe scau
nul pontifical un suflet nobil si generos.
nainte ca el sa poata spune ceva, Chartrand scoase din buzunar un pachetel:
- O dovada a gratitudinii Sfintiei Sale.
Langdon lua pachetul. Era greu, nvelit ntr-o hrtie maronie.
- Prin decret semnat de Sfintia Sa, adauga locotenentul, vi se ofera cu titl
u de mprumut pe termen nedefinit acest artefact din Tezaurul Papal. Sfintia Sa ar
e nsa rugamintea ca, prin testamentul dumneavoastra, sa procedati astfel nct acest
obiect sa revina acasa.
Profesorul desfacu pachetul si ramase o clipa fara grai. Era matrita. Diaman
tul Illuminati.
Chartrand surse:
- Fie ca pacea sa coboare asupra dumneavoastra.
Si se ntoarse pentru a pleca.
- Va... va multumesc, bigui Langdon, tinnd cu mini care-i tremurau pretiosul ob
iect.
Locotenentul ezita o clipa n hol:
- Domnule Langdon, pot sa va rog ceva?
- Desigur!
- Eu si colegii mei suntem curiosi. n acele ultime minute... ce s-a ntmplat aco
lo sus, n elicopter?
Profesorul si simti inima strnsa. Stiuse ca acest moment avea sa vina, momentu

l adevarului. Discutase despre asta cu Vittoria noaptea trecuta, pe cnd se furisa

sera din Piazza San Pietro. Si se hotarsera, chiar nainte de a primi biletul papei
.
Tatal Vittoriei sperase ca descoperirea sa avea sa determine o renastere spi
rituala. Evenimentele petrecute cu o noapte nainte nu fusesera nici pe departe ce
ea ce si-ar fi dorit el, dar adevarul nu putea fi ocolit: n acest moment, pretuti
ndeni n lume, oamenii si naltau gndurile spre Dumnezeu asa cum n-o mai facusera nici
odata nainte. Ct timp avea sa dureze aceasta vraja, nici el si nici Vittoria nu st
iau, dar amndoi erau siguri ca n nici un caz n-ar putea distruge acest sentiment u
niversal de ncredere n miracole, provocnd un scandal si semannd ndoiala n inimile oam
nilor. "Necunoscute sunt caile Domnului", si spuse n sinea sa, gndindu-se ca poate.
.. cine stie... poate ca n cele petrecute ieri fusese, totusi, voia lui Dumnezeu.
- Domnule Langdon, insista Chartrand. Va ntrebam despre elicopter.
Profesorul afisa un surs trist:
- Da, stiu... raspunse, simtind cum cuvintele i izvorasc nu de pe buze, ci di
rect din inima. Poate ca de vina e socul prabusirii... dar memoria mea... pare c
a... totul e n ceata...
Chartrand l privi cu o uriasa dezamagire:
- Si nu va amintiti nimic?
Langdon ofta:
- Mi-e teama ca acest lucru va ramne pentru totdeauna un mister.
Cnd se ntoarse n dormitor, ceea ce-l astepta l ncremeni locului pentru o clipa: V
ittoria statea pe balcon, cu spatele lipit de balustrada si ochii atintiti spre
el. Parea o aparitie cereasca... o silueta luminoasa, pe fondul lunii palide. Se
mana cu o zeita romana, nvaluita n halatul alb si pufos, cu cordonul strns, care i a
ccentua formele suple. n spatele ei, o pcla diafana plutea aidoma unui halou deasu
pra Tritonului lui Bernini.
Langdon se simtea irezistibil atras de ea... ca de nici o alta femeie. Cu mi
scari usoare, aseza Diamantul Illuminati si scrisoarea papei pe noptiera. Va fi
timp de explicatii mai trziu. Se apropie de ea, pe balcon.
Vittoria parea fericita sa-l vada alaturi:
- Te-ai trezit, i sopti moale. n sfrsit!
Langdon surse:
- A fost o zi lunga.
Ea si trecu o mna prin parul vaporos si gulerul halatului se ntredeschise usor.
- Iar acum... banuiesc ca ti astepti rasplata.
Cuvintele l luara prin surprindere:
- Poftim?
- Suntem oameni mari, Robert. Poti s-o recunosti linistit. Ai o dorinta arza
toare. Ti se vede n ochi. O foame profunda, carnala, adauga surzndu-i la rndul ei. S
i eu simt acelasi lucru. Iar pofta aceasta va fi satisfacuta imediat.
- Va fi?
ncurajat, facu un pas spre ea.
- Pe deplin, replica Vittoria, scotnd la iveala meniul pentru roomservice. Am comandat tot ce au n meniu.
Seara fusese desavrsita. Cinasera mpreuna la lumina lunii... seznd pe balcon...
savurnd frise, trufe si risotto, sorbind vin Dolcetto si vorbind pna trziu n noapte.
Nu avea nevoie de experienta sa n simbolistica pentru a descifra semnalele pe
care i le trimitea Vittoria. n timpul desertului - crema de mure cu savoiardi si
Romcaff aburinda - si lipise piciorul gol de al lui, pe sub masa, fixndu-l cu priv
iri aprige. Parea hotarta sa-l determine sa-si azvrle furculita si s-o ia pe ea n b
rate.
Dar Langdon nu se miscase de la locul lui. Ca un gentleman perfect. "La jocu
l asta e loc pentru doi", si spuse, nabusindu-si un zmbet de pungas.
Cnd nu mai ramasese nimic de mncat, se retrase pe marginea patului sau, rasuci
nd n mini Diamantul Illuminati, la nesfrsit, meditnd iar si iar asupra simetriei sal
e perfecte. Vittoria l privea fix, initial, derutata, iar apoi cu o frustrare car
e-i tot crestea:

- Gasesti ambigrama aceea teribil de interesanta, nu-i asa? ntreba ea.

Langdon ncuviinta:
- Teribil.
- Ai zice ca e cel mai interesant obiect din camera asta?
Profesorul se scarpina n cap si afisa un aer profund preocupat:
- Pai, ar fi un lucru care m-ar interesa mai mult.
Ea surse si facu un pas spre el:
- Si anume?
- Cum ai infirmat teoria aceea a lui Einstein cu ajutorul bancurilor de ton?
Vittoria si ridica bratele n aer ntr-un gest disperat:
- Dio mio! Destul cu pestele! Te previn: sa nu cumva sa ncerci sa te joci cu
mine!
Langdon zmbi:
- La urmatorul tau experiment ai putea folosi platica pentru a dovedi ca Pamn
tul este plat!
Vittoria fumega deja, dar pentru prima data pe buze i aparu umbra unui surs ex
asperat:
- Pentru stiinta ta, domnule profesor, sa stii ca urmatorul meu experiment v
a face istorie n lumea stiintei. Am de gnd sa demonstrez ca neutrinii au masa.
- Neutrinii au masa?! facu Langdon si i arunca o privire siderata. Nici nu st
iam ca le e foame!
Dintr-o singura miscare, se repezi asupra lui, blocndu-l sub ea:
- Sper sa crezi n viata dupa moarte, Robert Langdon! izbucni ea n rs, tintuindu
-l cu palmele n timp ce ochii i aruncau sageti nfierbntate.
- De fapt, bigui el printre hohote, niciodata n-am reusit sa-mi imaginez ce e
dincolo de lumea asta.
- Serios? Asadar, n-ai avut niciodata o experienta religioasa? O clipa subli
ma de extaz glorios?
Langdon clatina din cap:
- Nu si, serios, ma ndoiesc ca sunt genul de om care ar putea avea vreodata o
experienta religioasa!
Vittoria si arunca halatul de pe ea:
- Dar n-ai fost niciodata n pat cu un maestru yoga, nu-i asa?
- -------------------------------MULTUMIRI
mi exprim recunostinta fata de Emily Bestler, Jason Kaufman, Ben Kaplan si fa
ta de ntregul personal al editurii Pocket Books, pentru ncrederea pe care au acord
at-o acestui proiect.
i multumesc prietenului si impresarului meu Jake Elwell, pentru entuziasmul s
i eforturile lui neabatute.
Legendarului George Wieser pentru ca m-a convins sa scriu romane.
Bunului meu prieten Irv Sittler, pentru ca mi-a nlesnit audienta la papa, mia permis sa vizitez zone ale Vaticanului la care putini oameni au acces si pentr
u ca, datorita lui, nu voi uita niciodata sejurul petrecut la Roma.
Unuia dintre cei mai ingeniosi si mai talentati artisti ai prezentului, John
Langdon, care s-a ridicat n mod stralucit la naltimea cerintelor mele si a realiz
at ambigramele pentru acest roman.
Lui Stan Planton, bibliotecar-sef la Ohio University Chillicothe, pentru ca
a fost principala mea sursa de informatii pe cele mai diverse teme.
Sylviei Cavazzini, pentru interesantul tur prin tainicul II Passetto.
Si celor mai buni parinti pe care si-i poate dori un copil, Dick si Connie B
rown... pentru tot.
Multumesc, de asemenea, personalului de la CERN, lui Henry Beckett, Brett Tr
otter, Academiei Pontificale de Stiinte, Institutului Brookhaven, Bibliotecii Fe
rmiLab, Olgai Wieser, lui Don Ulsch de
la Institutul National pentru Securitate, Carolinei H. Thompson de la Univer
sitatea Wales, lui Kathryn Gerhard si Omar Al Kindi, lui John Pike si Federatiei

Oamenilor de Stiinta Americani, lui Heim-lich Viserholder, Corinna si Davis Ham

mond, Aizaz Aii, tuturor celor care lucreaza n cadrul Proiectului Galileo de la U
niversitatea Rice, lui Julie Lynn si lui Charlie Ryan de la Mockingbird Pictures
, lui Gary Goldstein, Dave (Vilas) Arnold si Andrei Crawford, tuturor celor de l
a Global Fraternal Network, Bibliotecii Academiei Phillips Exeter, lui Jim Barri
ngton, John Maier, Margie Watchel, celor care se ocupa de site-ul alt.masonic.me
mbers, lui Alan Woo-ley, Expozitiei Codicelor Vaticanului de la Biblioteca Congr
esului, Lisei Callamaro si Callamaro Agency, lui Jon A. Stowel, tuturor celor de
la Musei Vaticani, lui Aldo Baggia, Noah Alireza, Harriet Walker, Charles Terry
. Multumirile mele si celor de la Micron Electronics, lui Mindy Rensealer, Nancy
si Dick Curtin, lui Tho-mas D. Nadeau, celor de la NuvoMedia si Rocket E-books,
lui Frank si Sylvia Kennedy, Ministerului Turismului din Roma, lui Maestro Greg
ory Brown, lui Val Brown, lui Werner Brandes, Paul Krupin de la Direct Contact,
lui Paul Stark, lui Tom King de la Computalk Network, lui Sandy si Jerry Noian,
web-specialistei Linda George, Academiei Nationale de Arta din Roma, fizicianulu
i si colegului meu Steve Howe, lui Robert Weston, Librariei Water Street din Exe
ter, New Hampshire si Observatorului de la Vatican.
1 "Ajunge cu vorba!" - n italiana n original (n.tr.).
2 Furios, iritat, n franceza n original.
3 Politica economico-sociala sustinuta de administratia Roosevelt n anii 1933-l94
5 (n. tr.).
4 Comandantul doreste sa-i vada imediat. - n italiana n original (n.tr.).
5 Reporterii secundari, n italiana n original (n.tr.).
6 Nebun, n italiana n original (n.tr.).
7 "Domnule, nu am putut..." n italiana n original (n.tr.).
8 "Sunt ocupat! Ce doresti?!", n italiana n original (n.tr.).
??
??
??
??
1