Sunteți pe pagina 1din 3

Subiectul nr.

1
Descriei regimul nchis conform prevederilor art. 36 din Legea 254/2013.

Regimul nchis se aplic iniial persoanelor condamnate la pedeapsa nchisorii mai


mare de 3 ani, dar care nu depete 13 ani.
--------------------------------- 0,30 p
n mod excepional, natura i modul de svrire a infraciunii, persoana
condamnatului, precum i comportarea acesteia pn la stabilirea regimului de
executare pot determina includerea persoanei condamnate n regimul de executare
imediat inferior sau superior ca grad de severitate, n condiiile stabilite prin
regulamentul de aplicare a prezentei legi.
--------------------------------- 0,30 p
Persoanele condamnate care execut pedeapsa n regim nchis sunt cazate, de
regul, n comun, presteaz munc i desfoar activiti educative, culturale,
terapeutice, de consiliere psihologic i asisten social, moral-religioase, instruire
colar i formare profesional, n grupuri, n interiorul penitenciarului, sub paz i
supraveghere, n condiiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
--------------------------------- 0,30 p
Persoanele condamnate care execut pedeapsa n regim nchis pot presta munca
i pot desfura activiti educative i culturale n afara penitenciarului, sub paz i
supraveghere continu, cu aprobarea directorului penitenciarului.--------------- 0,30 p
Msurile de siguran specifice regimului nchis se aplic persoanelor condamnate,
altele dect cele din regimul de maxim siguran, transferate temporar ntr-un alt
penitenciar, pentru prezentarea n faa organelor judiciare. ----------------------- 0,30 p
Msurile de siguran specifice regimului nchis se aplic deinuilor internai n
penitenciare-spital i n infirmeria penitenciarului. --------------------------------- 0,30 p

Total=1.80 p
Subiectul nr. 2
Enumerai 6 obligaii ale persoanelor condamnate conform prevederilor art.
81 din Legea 254/2013.
Persoanele condamnate au urmtoarele obligaii:
s se supun percheziiei cu ocazia primirii n penitenciar, precum i pe parcursul
executrii pedepsei privative de libertate, ori de cte ori este necesar;
s respecte regulile stabilite de administraia penitenciarului pe perioada ct au
permisiune de ieire din penitenciar sau n cazul desfurrii de activiti, fr
supraveghere, n exteriorul penitenciarului;
s se conformeze dispoziiilor date de organele judiciare;
s respecte regulile de igien individual i colectiv n camera de deinere i n alte
spaii comune, precum i indicaiile medicului;
s ntrein n mod corespunztor bunurile ncredinate de administraia penitenciarului
i bunurile din dotarea unitilor unde presteaz munca;
s respecte programul zilnic;
s respecte repartizarea pe camerele de deinere;
s manifeste o atitudine cuviincioas fa de orice persoan cu care intr n contact;
s aib o inut decent, curat i ngrijit;
s ndeplineasc n bune condiii activitile la care particip;
s declare, conform realitii, nivelul de instruire colar sau pregtire profesional;
1

s respecte orice alt obligaie care rezult din prezenta lege, din regulamentul de
aplicare a acesteia, din ordinele i deciziile emise n baza acestora i din regulamentul
de ordine interioar al penitenciarului.

Pentru fiecare situaie redat corect se acord 0, 30 p


Total=1,80 p
Subiectul nr. 3
Descriei apelul deinuilor conform prevederilor art. 42 din HG 157/2016
(Regulamentul de aplicare al Legii 254/2013).

La predarea serviciului de ctre personalul de supraveghere de pe seciile de


deinere se efectueaz apelul deinuilor, activitate care este consemnat n
documentele specifice.
-------------------------------- 0,30 p
Apelul deinuilor se efectueaz i la nceperea i terminarea activitilor
desfurate n afara camerelor de deinere sau ori de cte ori este necesar. - 0,30 p
Anual se organizeaz apelul general, pentru confruntarea documentelor care
privesc situaia individual a deinuilor cu cele declarate de acetia. ----------- 0,30 p

Total= 0,90 p
Subiectul nr. 4
Enumerai 8 obligaii ale funcionarilor publici cu statut special din sistemul
administraiei penitenciarelor conform art. 48 din Legea 293/2004 republicat.

sa cunoasc si sa respecte principiile generale prevzute de Constituie si de


celelalte legi, precum si sa apere valorile democraiei;
sa respecte si sa protejeze viaa, sntatea si demnitatea persoanelor private de
libertate, drepturile si libertile acestora;
sa mpiedice orice aciune care presupune discriminare pe criterii de etnie, rasa,
limba, naionalitate, sex, apartenenta sindicala si religie;
sa execute, cu profesionalism si in termenul stabilit, toate atribuiile de serviciu
stabilite prin fisa postului, precum si dispoziiile date de conductorii ierarhici;
sa fie disciplinat, respectuos si corect fata de efi, colegi sau subalterni si sa
respecte ierarhia conferita de funcia si gradul profesional deinute;
sa informeze conductorii ierarhici si celelalte autoriti abilitate cu privire la
infraciunile de care a luat cunotina in exercitarea atribuiilor de serviciu sau in
legtura cu serviciul, ndeosebi cu privire la faptele de corupie;
sa manifeste preocupare si interes pentru perfecionarea nivelului de instruire
profesionala;
sa pstreze secretul de stat si de serviciu, in condiiile legii, precum si
confidenialitatea informaiilor sau documentelor care au acest caracter, in
condiiile legii;
sa se abin de la exprimarea sau manifestarea convingerilor lui politice in
exercitarea atribuiilor ce ii revin;
sa se conformeze dispoziiilor date de conductorii ierarhici crora le este
subordonat direct, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (3);
sa respecte ntocmai programul de munca;
sa se prezinte la programul de munca stabilit, precum si in afara acestuia, in
situaii temeinic justificate;
sa informeze seful ierarhic despre existenta unui conflict de interese privind
exercitarea atribuiilor de serviciu, in condiiile legii;
in situaii de catastrofe, calamiti, alarmare ca urmare a revoltelor in penitenciar,
evadrilor, prsirii locurilor de deinere sau alte tulburri de amploare ale
2

activitilor in unitile de penitenciare, personalul de penitenciare aflat in


activitate este obligat sa se prezinte, de ndat, la unitatea din care face parte;
la instituirea strii de urgenta sau a strii de asediu ori in caz de mobilizare si
rzboi, personalul va aciona conform legii;
in cazul producerii uneia dintre situaiile prevzute la lit. n) si o), personalul de
penitenciare care se afla intr-o alta localitate se va prezenta la cea mai apropiata
unitate a Administraiei Naionale a Penitenciarelor, informnd superiorii si
despre aceasta;
sa informeze seful ierarhic despre existenta in unitatea in care i desfoar
activitatea a unor persoane private de libertate care au calitatea de so/otie sau
rude pana la gradul II inclusiv cu acesta ori cu soul/soia, in situaia in care iau
cunotina de aceste situaii;
sa aduc la cunotina compartimentului resurse umane modificrile privind
domiciliul, dup caz, reedina, precum si schimbrile intervenite in starea civila
sau date relevante din punct de vedere profesional, in termen de 15 zile de la
producerea acestora.

Pentru fiecare situaie redat corect se acord 0, 30 p


Total=2,40 p
Subiectul nr. 5
Care sunt principiile care guverneaz conduita profesional a funcionarilor
publici cu statut special, aa cum sunt ele prezentate la art. 2 din Codul deontologic
- OMJ 2794/C/2004?

supunerea deplin fa de lege;


--------------------------------- 0,30 p
respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, n condiiile prevzute de
lege;
--------------------------------- 0,30 p
egalitatea anselor;
--------------------------------- 0,30 p
responsabilitate i imparialitate;
--------------------------------- 0,30 p
eficacitate n serviciul intereselor generale ale societii; - ------------------------ 0,30 p
eficien n utilizarea resurselor;
--------------------------------- 0,30 p
ierarhia organizatoric i funcional.
--------------------------------- 0,30 p

Total= 2,10 p

Se acord din oficiu 1 p.

S-ar putea să vă placă și