Informativ versus formativ

"Cred cu tarie ca revista dvs. ar trebui sa adopte mai hotarat o

orientare formativa"
Stimata d-na Sanziana Pop,
Ma numesc Toma Denis-Radu, am 32 de ani, sunt casatorit, am doi copii si sunt
licentiat al Facultatii de Drept, Universitatea Bucuresti. Va stimez personal si
pretuiesc revista dvs. pe care o citesc de fiecare data.
In ciuda onorabilei prezentari de mai sus, va marturisesc cu strangere de inima
ca de mai multe ori am avut imboldul de a va scrie, dar nu am facut-o. De ce cu
strangere de inima? Pentru ca va scriu cu sentimentul de vinovatie al celui care
nu se simte nici pe departe vrednic sa marturiseasca, si totusi indraznesc,
rugandu-va sa ma luati ca pe cel mai din urma.
Cred ca toti oamenii, fara exceptie, au dorinta, mai mult sau mai putin exprimata,
de a trai intr-o lume (realitate) caracterizata de integritate, de unitate. Din
pacate, mass-media se vrea a fi numai o oglinda a realitatii. Consider insa ca
aceasta inseamna doar a gusta o "realitate" frustranta, fara sens si neformativa,
ceea ce duce la disolutie, depersonalizare si moarte. Mai cu seama viata spiritului
are nevoie de un mod unitar, integru, de a percepe realitatea. (Jung crede ca
problema fundamentala a tuturor bolnavilor lui isi are originea in ambiguitatea
atitudinii lor religioase.)
As vrea sa ma intelegeti bine. Nu vreau sa impart adevarul, sa judec sau sa
exclud pe cineva. Eu am trait drama, poate nu indeajuns asumata, de a ma
declara ateu in adolescenta, de a nu pune piciorul in nici o biserica de la 5 la 22
de ani. La acea varsta, am inceput sa cunosc traditia hindusa, urmand cursuri de
yoga vreme de doi ani, timp in care am cunoscut si spiritualitatea crestina
protestanta, catolica si in cele din urma pe cea ortodoxa, toate cu inima deschisa,
fara prejudecati si cu buna credinta, astfel incat nu am nici un gand de judecata
fata de nimeni. Dar tocmai credinta in Dumnezeu Cel Viu, personal si iubitor ma
invita sa iau seama ca a-L cunoaste pe El (si deci realitatea) inseamna a face
cunostinta cu cineva anume, viu, personal si distinct, deosebit de oricine sau
orice altceva.
Am resimtit personal, ca pe o suferinta insuportabila, amestecurile dintre
credinte, relativizarea lui Dumnezeu prin sincretism. Dumnezeu, si deci viata
noastra, nu poate fi in toate felurile, ci intr-un fel anume, care corespunde
persoanei Sale vii. Asumarea credintei ne invita la a ne lipi, a gusta din ce este
dumnezeiesc, pentru a creste dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.
Aici cred ca dvs. va puteti asuma rolul de a forma, de a discerne, fara a rani.
Credinta Bisericii in Dumnezeul cel personal si iubitor ne da si darul de a nu rani,
de a iubi cu intelegere totala si cu puterea discernamantului in acelasi timp. Nu
ne putem propune sa demonstram credinta, dar ne putem invita si sustine unii pe
altii in a-L cunoaste pe Cel Unul, Iubitor si Viu, care nu exclude pe nimeni. In
acest sens, cred ca demersul dvs. poate fi hotarator.
Cred cu tarie ca o orientare a revistei dvs. spre o atitudine formativa, plina de

discernamant, integra si unitara ar completa cu desavarsire calitatile pentru care

sunteti atat de apreciati, lucru pe care vi-l doresc din tot sufletul.