Era odat o capr care avea trei iezi.

Cel mare i cel mijlociu erau tare

obraznici, dar cel mic era harnic i cuminte.
ntr-o zi, capra spuse iezilor c trebuie s mearg n pdure dup
ceva de mncare, iar ei s stea cumini n cas, s se joace, dar s nu dea
drumul la u nimnui, pn cnd nu vor auzi cntecul ei de ntoarcere.
Lupul a stat ascuns n dosul casei, a auzit tot ce a vorbit capra cu
ieziorii i atepta ca mama lor s plece, dorind s stea de vorb cu cei
mici.
A btut lupul n u, a nceput s cnte cu glasul lui gros, dar nu i-a
dat nimeni drumul pn cnd nu s-a dus la fierar s-i ascut limba i dinii.
S-a ntors aadar la iezi, a cntat din nou, reuind s-i pcleasc pe
cei mai mari dintre ei. Iezii au crezut c se vor juca, aa cum fceau de obicei
cu mama capr. Cum nu se mai jucaser de mult, din pricin c mama era
mereu ocupat cu treburile gospodreti, s-au bucurat i au deschis ua fr
s se gndeasc la vreo primejdie. S-au ascuns totui. De ce? De dragul
jocului sau de team?
S-au ascuns: unul dup u, altul sub covat i cel mic n horn.
Singur, iedul cel mic a scpat de gura flmnd a cumtrului lup, dar numai
el a tiut ct a tremurat
Capra s-a napoiat acas i iedul cel mic i-a povestit cu lacrimi n
ochi ce s-a ntmplat.
Cei doi au hotrt s fac un praznic pentru iezii mncai de lup i
s-l invite i pe lup, ca s-i poat rzbuna.
Dar fiecare i gsete naul! Capra i iedul mic i pregtiser lupului
o capcan: un scaun de cear aezat pe o rogojin sub care aprinseser
focul. Cnd scaunul de cear s-a topit, lupul s-a prbuit n flcri.