Tratarea diferentiata a elevilor in procesul instructiv educativ

In abordarea acestei teme se va avea in vedere:

- Delimitarea conceptelor asociate expresiei tratare diferentiata;
- Identificarea functiilor si aspectelor ce solicita tratarea diferentiata a elevilor in
procesul instructiv educativ;
- Identificarea modalitatilor si mijloacelor de tratare diferentiata in demersul didactic;
- Stabilirea concordantei teoretizarea conceptului si aplicabilitatea acestuia in conditiile
sistemului de invatamant traditional in Romania.
Gestiunea scolara a impus in ceea ce priveste structura si continutul invatamantului
ideea adaptarii la particularitatile psiho fizice de varsta si individuale. Tendinta are ca scop
dezvoltarea deplina a personalitatii educatului ca premisa indispensabila asigurarii reusitei
fiecarui elev indiferent de particularitatile acestuia.
Flexibilitatea instructiei si educatiei in scopul de a asigura dezvoltarea capacitatilor si
aptitudinilor fiecarui individ in raport cu propriile posibilitati este una din premisele tendintei
de modernizare. Perspectiva tratarii diferentiate nu este noua, ci doar modul de abordare
difera.
La nivel mondial s-au remarcat, in istoria dezvoltarii practicilor educationale, modele
diferite de difereniere a instruirii cum ar fi: sistemul Manheim, Oakland, Planul Jena sau
Planul Trinidad, organizari care angajeaza spiritul comunitar si care se adreseaza copiilor
supusi riscului de insucces scolar, din medii sociale marginalizate sau dezavantajate . Acestea
isi fac simtita prezenta si in sistemul traditional ca urmare a imperativitatii sociale.
In literatura pedagogica se folosesc termenii de diversificare, individualizare,
diferentiere pedagogica, diferentiere in invatare, pedagogia diferentei, pentru a descrie
realitatea complexa a adaptarii contextului si tuturor interventiilor din spatiul educational la
particularitatile si nevoile elevilor, din perspectiva atat a organizarii structurale a sistemului de
invatamant pe grade, tipuri si profiluri, cat si a continutului invatamantului si a metodelor de
predare-invatare-evaluare utilizate.
Adoptare de structuri, continuturi si forme de organizare in scopul facilitarii
dezvoltarii maximale a potentialului fiecarei varste cuprinde si activitatea diferentiata cu
elevii.
Expresia activitate diferentiate presupune o cunoastere si utilizare a particularitatilor
individuale, cu scopul de a-l ajuta pe elev sa se dezvolte la nivelul la care ii permit
posibilitatile sale psiho fizice prin eforturi progresive. Este asadar, o strategie de organizare
a corelatiei profesor elev ( cf. Sorin Cristea, 1998, p. 106).
Principiul individualizarii si diferentierii invatarii exprima necesitatea adaptarii
(potrivirii) dinamice a incarcaturii cognitive si actionale a continuturilor si strategiilor
instructiv educative atat la particularitatile psiho fizice ale fiecarui elev cat si la
particularitatile deferentiate, relativ comune unor grupe de elevi (cf. Ioan Bontas, 1995, p
120).
Se incearca prin instruirea individualizata si diferentiata sa se realizeze o unitate intre
particular si general in educatie. Eterogenitatea crescanda a componentelor implicate in acest
proces provoaca societatea si scoala sa se preteze principiului pluralitatii. Acest principiu

devenind premisa a procesului de tratare diferentiata in educatie avand in vedere si ideea de

identitati multiple ale oamenilor.
Potrivit legislatiei actuale, in Romania se urmareste directionarea sistemului scolar in
favorizarea pluralismului si diferentierii in educatie. Se promoveaza ideea aceasta in
schimburi si interactiuni contextualizate. Fiecare grup fiind in mod natural heterogen si
divers, iar educatia are menirea de a respecta aceste caracteristici favorizand dezvoltarea
personalitatii tuturor elevilor si a fiecaruia in parte.
In masura in care este pusa in paranteza persoana, efectul educativ este diminuat sau
nul afirma Constantin Cucos (200, p. 60). Acesta continua afirmand ca firea omeneasca isi
are un mers firesc care trebuie cunoscut si respectat. Tot ce se da elevilor va fi dimensionat in
raport cu psihicul lor, continuturile ideatice vor fi relativizate la varste si persoane (2000, p
60). Si relatia educator educat este surprinsa ca un imperativ al acestei abordari relatia
dintre profesor si elev va fi reglata permanent in functie de permisivitatea situatiilor
psihologice (idem).
In Dictionar de termeni pedagogici aparut in anul 1998, autorul propune ca in
contextul diferentierii instruirii sa se evidentieze si valorifice particularitatile psihologice,
intelectuale si nonintelectuale ale elevului si particularitatile mediului sociocultural din care
provine elevul ( Sorin Cristea, 1998, p. 107)
In lucrarea Invatamantul diferentiat concepte si strategii, Ion T. Radu mentioneaza
cateva din trasaturile specifice strategiilor promovate de invatamantul diferentiat precum:
- Adaptarea activitatii scolare la interesele si aptitudinile elevilor;
- Oferirea posibilitatii alegerii dintr-un grup larg de discipline pe acelea care determina
un interes real elevului;
- Alternarea activitatii in grup cu munca individuala;
- Variabilitatea gradului de dificultate a sarcinilor de munca individuala;
- Tratarea diferentiata a elevilor in cadrul grupului din perspectiva capacitatilor proprii
de invatare si al rezultatelor.
Asadar, educatia nu are menirea de a uniformiza oamenii. Aceasta trebuie sa
impulsioneze, sa stimuleze dezvoltarea unor capacitati intelectuale prin implicarea in sarcini
cu caracter instructiv educativ ce prezinta anumite dificultati racordate la potentialitatea
educatului, care sa poata fi depasite prin eforturi sustinute, sub indrumarea educatorului.
Ion T. Radu afirma despre tratarea diferentiata in educatie ca se distinge prin cateva
trasaturi generale prin care se exprima de fapt functiile generale ale diferentierii activitatii de
instruire si educare a elevilor (1978, p. 15). In aceeasi perspectiva. Sorin Cristea identifica
relatiile dintre resursele angajate, conostintele si capacitatile solicitate conform programelor si
structura institutiei scolare.
Egalizarea sanselor reprezinta un concept operational ce vizeaza democratizarea
sistemului de imvatamant. Acesta presupune egalizarea sanselor de acces la instruire si
egalizarea sanselor de reusita a elevilor implicati in acte de instruire si educare.Sorin Cristea,
in Dictionar de termeni pedagogici, defineste acest concept citand Dictionaire des sciences
humaines ca fiind posibilitatea de a obtine un destin in functie de talentul si de vocatia
fiecarei personalitati ( 1998, p. 146).
Functiile tratarii diferentiate a elevilor deriva din subordonarea proceselor de instruire
si educare scopului fundamental al scolii.

Abordarea diferentiata are menirea de a asigura obtinerea unor rezultate mai bune in
pregatirea educatilor, in ridicarea nivelului general al performantelor scolare apeland la
metode de lucru adaptate, diferentiate. Se urmareste in acelasi timp identificarea aptitudinilor
si intereselor elevilor si oferirea conditiilor optime de cultivare si potentare a acestora.
Tratarea diferentiata trebuie sa urmareasca in permanenta o legatura nealterata intre
pregatirea stiintifica generala, fundamentala si activitatea de aprofundare a unor domenii in
raport cu interesele si aptitudinile individuale.
O alta functie e reprezentata de realizarea unui echilibru intre activitatile frontale si
cele individuale in contextul unui invatamant preponderent colectiv.
Se impune in acest moment o diferentiere intre capacitatea generala de invatare si cea
speciala manifestata la o anumita disciplina.
Tratarea diferentiata a proceselor de instruire si educare presupune adoptarea unor
modalitati de lucru variate, cu continuturi nuantate, in vederea manifestarii diferentelor
individuale intre indivizii aceluiasi grup, in acest caz elevii aceleiasi clase.
Suportul de curs pentru Instruirea diferentiata a elevilor aparut sub indrumarea
autorilor Diaconu amalia si Aprodu Diana, identifica urmatoarele concepte vehiculate in
contextul abordarii diferentiate in educatie: diferentierea invatarii (Perrenoud, 1977, Caron,
2003) diferentiarea pedagogica (MELS, 2001) diferentierea in pedagogie (Aylwin, 1992)
pedagogia diferentei (Legrand, 1973; CSE, 1993) invatare diferentiata invatare
individualizata (Hunter, 1972, Legendre, 1988) instruire diferentiata (Tomlinson, 1995;
Nordlund, 1995) Individualizare (Leselbaum, 1994) individualizarea invatarii (Bgin,
1980; Legendre, 1988) adaptarea invatarii (St-Laurent, 2005).
Doua dintre tehnicile tot mai des utilizate sunt invatarea individualizata si activitatea
pe grupe.
Aceste doua forme au si trasaturi comune care se refera la faptul ca o clasa este
impartita pe grupe de nivel. Impartire nu este definitiva, iar grupele trebuie sa fie mobile,
flexibile si permeabile. Activitatea pe grupe alterneaza cu activitatea frontala. Aceasta
mobilitatea elevilor de la o grupa la alta este perceputa ca fiind un stimulent in dorinta
continua de a se autodepasi.
Practica frecvent intalnita in scoala este de a considera clasa ca o formatiune omogena
de elevi si de a o trata in consecinta uniform-modelator, luand drept punct de reper asa
numitul elev mediu, acceptiune care, din punct de vedere al particularitatilor psihico-fizice,
al ritmului de dezvoltare al proceselor cognitive, morale, afective, volitionale, trebuie
eliminata. Este astfel omis ca in timpul lectiilor ar trebui sa se desfasoare o activitate intensa
si diferentiata cu elevii pentru a nu incetini ritmul de dezvoltare al celor buni si a permite
celor care vremelnic inregistreaza insuccese sa-si dezvolte in mai bune conditii capacitatile
cerute de programele scolare. In activitatea din clasa elevii obtin un anumit randament, aici se
pot manifesta dificultatile de invatare, ramanerea in urma la invatatura. Asadar acesta este
locul cel mai important pentru individualizarea invatamantului ca premisa a favorizarii
randamentului, succesului scolar ce trebuie obtinut de catre fiecare educat in parte.
Diferentierea instruirii incepe cu programele scolare, sarcini subordonate unui obiectiv
pedagogic care indica precis criteriile de reusita sau nivelul performantelor de atins. Toti
elevii trebuie sa atinga sau sa depaseasca acest standard al performantelor scolare. Astfel,
grupului cu ritmul cel mai lent, trebuie sa-i formulam sarcini de invatare la nivelul
performantelor acceptabile. Celorlalte grupuri li se va cere un nivel crescut de

performanta. Trebuie sa se urmareasca deci gasirea mijloacelor potrivite pentru ca toti elevii
sa-si formeze capacitatile cerute de programele scolare.
Lectia structurata in conceptia individualizarii invatamantului, presupune o profunda si
completa analiza a continutului ei si o clasificare a sarcinilor ce vor fi adresate elevilor.
Pentru elevii cu un ritm mai lent de activitate intelectuala, cu posibilitati limitate, ne
orientam spre sarcini de nivel reproductiv si de recunoastere pentru a-i ajuta sa realizeze
obiectivele programei la nivel de limita. Astfel, gandind sarcinile in raport cu efortul pe care il
solicita, adresand fiecarui elev solicitari pe masura posibilitatilor lui, pentru a-l determina la
un efort sporit, se va reusi sprijinirea tuturor elevilor in a da un randament optim.
In scoala pot fi promovate diferite forme de activitate in grup. Sarcina principala a
educatorului este aceea de a identifica grupurile de elevi de acelasi nivel cu care lucreaza
diferentiat adresandu-le sarcini, teme, solicitari la nivelul posibilitatilor. Se pot realiza si
grupe neomogene, care sa ajute la realizarea unui schimb de idei eficient si benefic pentru toti
membrii grupei si la stabilirea unor relatii sociale pozitive.
Activitati individualizate se pot realiza si in afara procesului de invatamant prin
prescrierea diferentiata a temelor pentru acasa, prin recomandarea unei bibliografii
suplimentare.
Invatarea individualizata presupuna ca educatorul sa iri asume cu responsabilitate rolul
de cunoastere a elevilor clasei. El are la indemana o paleta intreaga de strategii
corespunzatoare stilului de invatare si nevoilor fiecarui copil, spre exemplu:
a) cerinte comune pentru toti elevii
b) cerinte diferentiale: sarcini identice in timp diferit, sarcini diferite si timp diferit,
sarcini diferite dupa posibilitatile copilului, fise identice cu sarcini progresive
c) activitati individuale cu teme diferite
Aceste strategii impun utilizarea unui material didactic variat, ce determina utilizare
tehnicilor de munca independenta, stimuleaza originalitatea si creativitatea elevilor, valorifica
experienta anterioara, sunt adaptate la stilurile proprii de invatare, respecta ritmul individual
al copilului, stimuleaza spiritul de echipa, asigura corelarea intereselor copilului cu
obiectivele curriculare, fiecarui copil i se acorda incredere in fortele proprii, permit copilului
sa participe la evaluarea propriei lor munci, copilul este evaluat si comparat cu el insusi.
Diversificare continutului invatamantului prin disciplinele optionale reprezinta
trecerea de la structura verticala a sistemului la structura orizontala, de la structura traditionala
spre interdisciplinaritate si transdisciplinaritate.
Promovarea si valorizarea acestei tendinte v-a avea efecte benefice asupra atigerii
idealului educatiei. Modul de implementare pare a fi insa usor deficitar ca urmare a
neconcordantei resurselor implicate.
Resursele umane ce in sistemul romanesc sunt bine stabilile din punct de vedere
legislativ, nu sunt proportionate echilibrat in relatia educati educatori pentru a favoriza
implementarea tratarii diferentiate a elevilor ca abordare uzuala.
Resursele temporale par a fi un alt impediment ce determina cadrul didactic de a
recurge la alinierea elevilor. Continuturile impuse de programa determina acordarea unui
timp maximal pentru parcurgerea acestora, timp ce poate acorda, sau nu, ocazii suficiente ca
educatorul sa aibe in vedere particularitatile fiecarui educat in parte, respectarea ritmului
individual al acestuia. Modul de abordare difera de la un educator la altul, iar rezilienta

psihica a acestuia face de cele mai multe ori diferenta in abordarea sau nu a unui stil didactic
ce promoveaza tratarea diferentiata a elevilor.
Reforma actuala a invatamantului romanesc in ceea ce priveste aspectele intelectuale
dar si pe cele nonintelectuale tind spre diversitate si diferentiere in educatie, spre
democratizarea acestui demers. Se observa o dezaglomerare a continuturilor, prezentarea unei
palete de activitati ce contribuie la promovarea invatarii diferentiate in cadrul institutionalizat
romanesc. Maleabilitatea anumitor programe sustin formarea profilului educatorului care
implementeaza realmente un stil didactic bazat pe conceptele pedagogice individualizare,
diferentiere, democratizare.
Tendinta generala de structurare a continuturilor invatamantului promoveaza adaptarea
acestora la particularitatile psiho-fizice de varsta si individuale ale elevilor in vederea
dezvoltarii depline a personalitatii acestora. Modul de implementare al educatorilor, observat
la nivel macrostructural, manifesta interes dar nu este inca pe deplin sustinut.

BIBLIOGRAFIE:
Cristea, Sorin Dictionar de termeni pedagogici, EDP, Bucuresti, 1998
Radu, T. Ion Invatamant diferentiat. Conceptii si strategii, EDP, Bucuresti,
1978
Bontas, Ioan Pedagogie, Editura All, 1995
Cucos, Constantin Pedagogie, Editura Polirom, 2000,