Sunteți pe pagina 1din 11

Logic i argumentare

I. ntroducere n logic i argumentare


1.Logic i argumentare definire. Structura argumentrii
1.1. Logica definire. Importana logicii.
1.2. Argumentarea i structura argumentrii.
1 3. Principiile logicii tradiionale
1.1. Logica definire. Importana logicii.
A. Definirea logicii. Etimologia termenului de logic:- gr.
Logos nseamn discurs, raiune
Logica este tiina demonstraiei, care studiaz formele i legile generale ale raionrii corecte,
adic a legilor formale ale gndirii care ne conduc de la propoziii adevrate numai la propoziii (probabil)
adevrate
.B. Importana logicii.
Logica este implicat n toate domeniile cunoaterii, cum ar fi: psihologie, retorica
iargumentarea, domeniul juridic, teologia, medicina i informatica, filosofia.Studiul logicii este util deoarece:asigur nsuirea procesualitii argumentrii corecte (deci evitarea erorilor de logic)- favorizeaz evitarea
manipulrii i persuasiunii (prin nsuirea modului corespunztor decontraargumentare )
1.2. Argumentarea i structura argumentrii.
Raionamentul este operaia logic prin care din propoziii date numite premise deriv o alt propoziie
numit concluzie.
Argumentul este o mulime de propoziii unele numite temeiuri (premise) care justific o alt propoziie
numit tez (concluzie).
Argumentarea poate include unul sau mai multe raionamente (argumentare simpl sa ampl) i
implic o relaie ntre locator (persoana care argumenteaz ) i interlocutor (persoana pentru care se
argumenteaz)
Teoria argumentrii este format din:
-teoria demonstraiei aplicat ndeosebi n domeniul cunoaterii tiinifice;
-teoria argumentrii ca art a convingerii, persuasiunii aplicat mai ales n context cotidian);
Structura argumentrii:
I.Teza (concluzia)
II.Temeiurile (probele, argumentele, premisele)Identificarea tezei i a temeiurilor se realizeaz prin indicatorii
argumentrii care pot fi:
- De premis (pentru c, deoarece, presupunnd, datorit)
- de concluzie (prin urmare, n consecin, deci, rezult)
Demersul argumentrii implic cu necesitate:
1.Coninutul argumentrii: teza, temeiurile
2.Tehnicile de argumentare:modul de organizare a propoziiilor n cadrul raionamentelor
3.Finalitatea argumentrii:
c o n v i n g e r e a i n t e r l o c u t o r u l u i a s u p r a falsitii/veridicitii unei teze

Termenii

Definiie: un termen este forma logica redat printr- un cuvnt sau un ansamblu de cuvinte, caruia ii
corespunde in plan mental un sens sau nteles i care se refer la unul sau mai multe obiecte, reale sau
ideale.
Termenul are 3 componente logico-semantice:
-

cuvntul sau componenta lingvistic;

noiunea sau componenta cognitiv;

obiectul sau componenta ontologic (obiectul nu trebuie neles ca fiind ntotdeauna un lucru real
i concret cci el poate fi un numr, o clas, o proprietate, adic obiecte abstracte sau ideale).

Intensiunea unui termen este format din ansamblul de proprieti care alctuiesc noiunea,
reprezentnd nelesul acelui termen, adic noiunea ca atare.
Extensiunea unui termen reprezint mulimea obiectelor la care termenul se poate aplica cu sens, adic
referina termenului.
Obiectele care alctuiesc extensiunea unui termen sunt desemnate sau denotate de termenul
respectiv.
Proprietile care alctuiesc intensiunea sunt conotate de acel termen.
Exist mai multe denumiri pentru intensiune/extensiune.
Denumiri lingvistice diferite pentru:

Intensiune

Extensiune

conotaie

denotaie

coninut

sfer

sens
referin
Prin cuvnt ca i component a termenilor se neleg nu numai cuvinte singulare ci i combinaii de
astfel de cuvinte, adic expresii lingvistice sau chiar propoziii ntregi care exprim un anumit termen.
Exemple: profesorul de logic, cel mai lung fluviu din lume, Albert Einstein, etc
ntre intensiune si extensiune actioneaza un anumit raport, el este reprezentat de legea variaiei inverse a
extensiunii n relaie cu intensiunea: mrimea extensiunii variaz invers cu mrimea intensiunii. Dac
mrim extensiunea unui termen, intensiunea acestuia va scdea i invers.
Ex:
- daca termenului elev i adaugam proprietatea de liceu, intensiunea creste, extensiunea scade

-daca termenului inginer romn i elimin proprietatea romn, intensiunea scade, extensiunea creste
Clasificarea termenilor
Din punct intensional termenii pot fi clasificai n:
1. Termenii absolui sunt cei care exprim proprieti ale unor obiecte, putnd fi nelese n
mod independent de ali termeni;
2. Termenii relativi exprim o relaie ce se stabilete ntre anumii termeni, acetia pierznd
independena caracteristic termenilor absolui;
3. Termen abstract desemneaza o insusire general,independenta de un obiect sau clasa de
obiecte
4. Termen concret desemneaza un obiect sau o insusire dependenta de un obiect sau clasa de
obiecte
5. Termenii pozitivi indic obiecte sau prezena unei proprieti;
6. Termenii negativi indic absena unei proprieti;
7. Termenii simpli (notini primare) funcioneaz, din punct de vedere logic, singuri;
8. Termenii compui (notiuni derivate)sunt termenii construii cu ajutorul altora, n cadrul unui
sistem.
b. Din punct de vedere extensional:
1. Termenii vizi sunt aceia ai cror extensiune, clas de obiecte denotate, nu cuprinde nici un
element;
2. Termenii nevizi ai cror extensiune cuprinde cel puin un element;
3. Termenii singulari care desemneaz obiecte individuale, extensiunea lor avnd un singur
element
4. Termenii generali ai cror extensiune cuprinde cel puin 2 elemente;
5. Termenii colectivi sunt aceia care denot mulimi de obiecte a cror proprietate nu se
conserv prin trecerea de la ntreg la parte;
6. Termenii distributivi apar n cazul n care o proprietate ce se enun despre un obiect, se
enun i despre fiecare component a acestuia;
7. Termenii vagi se stabilesc n funcie de faptul c se poate spune sau nu, n mod univoc, c un
obiect aparine extensiunii termenului respectiv;
8. Termenii precii sunt cei n cazul crora putem s ne pronunm n mod clar i univoc dac
un obiect aparine extensiunii unui astfel de termen.
Exemple de termeni (din punct de vedere intensional):

Absolui: animal, carte numr, scriitor, minge

Relativi: printe-copil, so-soie, bun-ru, genspecie


Concret:frumos,modest,vinovat
Negativi: incoerent, neprietenos, imoral
Compui: punct de vedere, plan de lucru..

Abstract:frumusete, modestie,vinovtie
Pozitivi: coerent, prietenos, moral
Simpli: punct, dreapt, plan

Exemple de termeni (din punct de vedere extensional):


Vizi: cel mai mare numr natural, Zeus,
cvadratura cercului
Singulari: Titu Maiorescu, Polul Nord, Africa
Colectivi: pdure, armat, clas, echip
Vagi: nelept, adolescent, credincios
Raporturi ntre termeni

Nevizi: soare, copac, cerc


Generali: ocean, mamifer, moned, cal
Distributivi: mamifer, elev, carte, pom
Precii: triunghi, anorganic

Doi termeni X i Y (se au n vedere mulimile de obiecte pe care acetia le denot, adic extensiunile
lor). Sub aspect extensional, adic din punctul de vedere al sferelor lor, putem avea dou tipuri de raporturi
ntre termeni: de concordan i de opoziie.
A. Raportul de concordan presupune c mulimile de obiecte denotate de cei doi termeni trebuie s
aib n comun cel puin un element:X Y

A.1. Identitate
Exemple: nea, omt i zpad; numr impar i numr nedivizibil cu 2

A.2. Incluziune sau ordonare


Exemple: triunghi i poligon, poet i scriitor, pisic i felin, albin i insect

A.3. Intersectare sau incrucisare

Exemple: animal patruped i mamifer, minge i rosu, elev si sportiv


1. Raportul de identitate se stabilete ntre doi termeni atunci cnd extensiunile acestora coincid, cnd
cei doi termeni se aplic acelorai obiecte
2. Raportul de incluziune apare atunci cnd extensiunea unui termen este inclus strict n estensiunea
altui termen. Incluziunea st la baza relaiei ntre gen i specie, ntruct extensiunea speciei va fi
ntotdeauna curpins n extensiunea genului. Sub raport intensional lucrurile se inverseaz astfel c
intensiunea genului va fi cuprins n intensiunea speciei. Spunem c specia este subordonat genului,
iar genul este supraordonat speciei.
3. Raportul de intersectare apare cnd estensiunile termenilor au elemente comune, fr ca vreo
extensiune s fie cuprins strict n cealalt
B. Raportul de opoziie desemneaz situaia n care ntre mulimile denotate de termenul respectiv
nu exist nici un element comun:X Y =
1. Raportul de contradicie. Doi termeni se afl n raport de contradicie cnd orice obiect am alege
din universul de discurs acesta se gsete numai n extensiunea unuia dintre termenii n cauz;

2. Raportul de contrarietate. Spunem c doi termeni se afl n raport de contrarietate cnd alegnd un
obiect dintr-un anumit univers de discurs, acesta nu aparine simultan extensiunilor celor doi
termeni, dar exist posibilitatea s nu fac parte din nici una dintre extensiunile celor doi termeni.
Reuniunea extensiunilor celor doi termeni nu epuizeaz universul de discurs.

B.2. Contrarietate
Rolul pe care-l au termenii n argumentare este foarte important. Ceea ce se are n vedere n cazul unei
argumentri este convingerea auditoriului. Folosirea, alegerea anumitor cuvinte cu impact afectiv, joac rol n
persuadarea (influenarea) auditoriului. Putem folosi termeni cu aceeai extensiune dar care difer sub raport
intensional, adic acelai lucru poate fi spus n mai multe feluri. ntr-o atitudine favorabil, n argumentare

folosim spre exemplu expresia conducere unic i centralizat. Dac atitudinea este defavorabil, pentru
aceeai situaie folosim cuvntul dictatur.
Definiia
Atunci cnd ne ntrebm ce nseamn ceva sau ce este ceva, ce reprezint, ne folosim n general de o
definiie. Ea este o structur tripartit cu urmtoarele elemente:
-

definitul, adic ceea ce urmrim s definim (A);

definitorul, adic definiia ca atare (B);

relaia de definire (=df).

Formula simbolic a unei definiii este: A =df B.


Se citete A este prin definiie B, ori A nseamn prin definiie B, etc.
Numim definiie operaia logic de determinare a nsuirilor unui obiect, prin care ntre doi
termeni, respectiv dou expresii se introduce un raport de identitate.
Definitorul nu reprezint, el nsui, nelesul definitului, ci doar exprim acelai neles ca acesta. n fond
el nu reprezint dect o form mai concis din punct de vedere lingvistic a celui din urm. Utilizarea corect, n
contexte diferite, a termenilor prin operaia de definire a lor, satisface cerina univocitii, adic fiecrui termen
i vom ataa un singur neles.

Clasificarea - caracterizare generala


Clasificarea este operatia logica prin care notiunile sau obiectele sunt grupate in baza
anumitor criterii in clase din ce in ce mai generale.
Componenta clasificarii:

1.Regula celor 3 elemente -clasificarea presupune numai 3 elemente: elementele clasificarii


(obiectele care urmeaza sa fie clasficate), clasele obtinute si criteriul clasificarii.
2.Regula completitudinii- clasificarea trebuie sa fie completa: adica sa nu lase rest (fiecare obiect
obtinut in urma clasificarii trebuie sa se regaseasca intr-o clasa de obiecte).
In cazul nerespectarii acestei reguli apar urmatoarele erori:
a. Clasificarea este incompleta adica nu toate obiectele obtinute se regasesc intr-o clasa.
b. Clasificarea este prea abundenta adica apar elemente straine de obiectul clasificarii.
c. Clasificarea este incompleta, dar si prea abundenta lipsesc din elementele clasificarii,dar
apar si elemente staine

3.Regula intersectarii vide: pe aceeasi treapta a clasificarii intre clasele astfel obtinute trebuie sa
existe un raport exclusiv de opozitie (contradictie si contrarietate).

4.Regula claritatii si unicitatii criteriului - criteriul clasificarii trebuie sa fie clar si unic pentru fiecare
treapta sau nivel al acestuia.
5.Regula omogenitatii proprietatilor care afirma ca asemanarile dintre obiectele unei clase trebuie
sa fie mai importante decat deosebirile dintre acestea.
Forme ale clasificarii
Distingem urmatoarele forme ale clasificarii:
Dupa numarul de clase obtinute:
Clasificari dihotomice (gr. Dyho=doi) adica numarul de clase obtinute este de cel mult doua.
Clasificari politomice numarul claselor obtinute este de cel putin doua.
Dupa importanta criteriului folosit:
Clasificare naturala in care criteriul favorizeaza enuntarea trasaturilor esentiale, naturale si stiintifice ale
elemetelor clasificarii.
Clasificare artificiala sau pragmatica (gr. Pragme= actiune) in care criteriul exprima doar acele trasaturi utile
omului.
Dupa operatiile folosite
Clasificari nominale in care se numara elementele ori clasele obtinute.
Clasele ordinale in care pe langa numararea claselor obtinute este realizata si o ierarhizare a acestora.
Raionamente corecte
Inferenele imediate, silogismul, inferenele valide cu propoziii compuse, au o trstur comun i
anume aceea c toate pot fi caracterizate ca valide sau nevalide.
Prin validitate nelegem acea proprietate a unei inferene n virtutea creia din premise adevrate
este imposibil s se trag o concluzie fals.
Este corect s spunem depre un raionament c are proprietatea de a fi valid sau nevalid, dar despre
premisele i concluzia unui raionament nu putem spune c sunt valide sau nu, ci c pot fi adevrate sau
false.
ntlnim n practica argumentrii cazuri n care raionamentele cu care se opereaz sunt probabile sau
mai puin probabile, n funcie de gradul de plauzabilitate pe care -l au. Acestea constituie clasa
raionamentelor inductive.
Raionamentul deductiv, demonstraia:
Operaia de demonstraie implic:
-

adevrurile exist i intelectul nostru, poate ajunge la reflectarea just a realitii care trebuie
demonstrat;

aceste adevruri nu sunt evidente prin ele nsele, se cer dezvluite mai clar;

Demonstraia primete valoare prin concordana tezelor demonstrate cu realitatea, prin intermediul
criteriului obiectiv al adevrului. n sens larg ea const ntr-un ir de raionamente ndreptate spre ntrirea sau
respingerea unei aseriuni.

Propozitii Categorice
Etimologic vorbind conceptul de categorie in logica formala vine din gr. Vategorem = a afirma, a enunta;
practic propozitia categorica in sensul actual reprezinta acelasi lucru.
Ca structura seamana cu orice propozitie uzuala numai ca semnificatia sa este aceea doar de a cuprinde
dimensiunea extensionala a unei notiuni. Astfel avem:
a.
Subiectul logic - cel despre care se vorbeste.
b.
Predicatul logic- vorbeste despre subiect.
c.
Copula adica elementul de legatura dintre subiectul logic si predicatul logic care poate fi afirmativ sau
negativ.
d.
Cuantorii care sunt de mai multe feluri:
1.
Universali prin intermediul carora se exprima extensiunea subiectului in totalitatea sa.

Singulari prin care se exprima unicitatea subiectului si tocmai din acest motiv sunt inglobati in cuantori
universali.
2.
Particulari prin care se exprima doar partial extensiunea subiectului.
Exemplu de cuantori: universali (toti, toate, niciun, nicio); particulari (unii, unele); singulari (un,o).
Tipuri de propozitii categorice
Propozitiile categorice se impart dupa urmatoarele criterii:
A. Cantitate insemnand maniera in care este luata extensiunea subiectului.
Universale extensiunea subiectului este luata in totalitatea sa.
Particulare insemnand ca extensiunea subiectului a fost luata doar partial.
B. Calitate adica forma in care se prezinta copula.
Afirmative.
Negative.

Universal afirmative de forma: toti S sunt P - SaP.


Universal negative: niciun S nu sunt P- SeP.
Particular afirmative: unii S sunt P SiP.
Particular negative: unii S nu sunt P- SoP.
Raporturi logice intre propozitii categorice
Relatiile logice dintre propozitiile categorice sunt reglementate de ceea ce in limbajul de specialitate
poarta denumirea de patratul lui Boethius. Cf. lui Boethius, daca se presupune valoarea unei prop. categorice
(respective ca aceasta este 1 sau 0), se pot determina valorile de adevar ale celorlalte prop. categorice cu acelasi
S si P.
Valori de adevar - 1- adevarul
2- falsul
?- incertul/ ambiguul

1.Raport de contradictie: Apare intre SaP-SoP, SeP-SiP


Doua propozitii categorice se afla in raport de contradictie daca nu pot fi nici adevarate si nici
false in acelasi timp si sub acelasi raport. Acest raport se stabileste intre doua propozitii categorice de
calitate si cantitate opusa.
SaP (1) SoP(0)
SoP(1) SaP(0)
SaP(0) SoP(1)
SoP(0) SaP(1)
2.Raport de contrarietate: apare intre SaP-SeP
Doua propozitii categorice care se afla in raport de contrarietate nu pot fi adevarate, dar pot fi
false in acelasi timp si sub acelasi raport. Acest raport se stabileste intre doua propozitii de aceeasi
cantitate, dar calitate opusa.
SaP(1) SeP(0)
SeP(1) - SaP(0)
SaP(0) SeP(?)
SeP(0) SeP(?)

3.Raport de subcontrarietate: apare intre SiPsi SoP


Doua propozitii categorice se afla in raport de subcontrarietate daca nu pot fi false, dar pot si
adevarate in acelasi timp si sub acelasi raport. Acest raport se realizeaza intre proprozitiile de aceeasi
cantitate, dar calitate opusa.
SiP(0) SoP(1)
S0P(0) SiP(1)
SiP(1) SoP(?)
SoP(1) SiP(?)
4.Raport de subalternare : SaP SiP / SeP SoP
In acest caz universala poarta denumirea de supraalterna, iar partiala denumirea de subalterna.
Este un raport de stabilit intre porpozitiile categorice de aceeasi calitate, dar cantitate opusa.

Pot fi simultan adevarate ,dar si simultan false, adevarul universalei genernd adevarul
particularei, falsul particularei determinand falsul universalei de aceeasi calitate cu ea. n rest vom avea
probabilitati.
SaP(1) SiP(1)
SiP(0) SaP(0)
SiP(1) SaP(?)
SaP(0) SiP(?)
Silogismul
Definitie
silogismul este tipul fundamental de argument deductiv alcatuit din 3 propozitii categorice diferite si 3
termeni diferiti ( si care apar de exact 2 ori fiecare).
Structura silogismului:
1.Subiectul logic care mai poarta denumirea de termen minor fiind situat in premisa cu aceeasi denumire.
2.Predicatul logic care se mai numeste termen major fiind situat in premisa omonima.
3.Termenul mediu ( M ) reprezinta elementul de legatura intre cele doua premise fiind vorba de o expresie
lingvistica care se regaseste identic in ambele premise.
Subiectul si predicatul logice impreuna poarta denumirea de termeni externi; ei fiind singurii care
mai apar in concluzie ( fara termen mediu).
CLASIFICAREA SILOGISMELOR
I. dupa calitatea propozitiei categorice folosite, precum si dupa calitatea lor, obtinem 256 de moduri
silogistice dintre care 24 valide, 6 pentru fiecare figura silogistica.
Modurile unui silogism se redau prin simbolirile corespunzatoate ale celor 3 prop. categorice care formeaza
silogismul,urmate de numarul care arata figura silogistica (ex.aee-2,eio-4...)
II. dupa pozitiile termenului mediu in premise obtinem 4 figuri silogistice care sunt redate astfel:
Fig. 1

Fig. 2

Fig. 3.

Fig. 4.

Legile generale ale silogismului


Legile silogismului se impart in:
a.
Legi generale- care vizeaza conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un silogism pentru a fi
valid.
b.
Legi speciale care vizeaza figurile silogistice pentru a se asigura validitatea unui silogism.
1.
Legi referitoare la termeni:
a.
Un silogism valid contine 3 numai 3 termeni: termeni majori, termeni minori, termeni medii.
b.
Termenul mediu trebuie sa apara ca fiind distribuit in cel putin o premisa in caz contrar
silogismul este nevalid.
c.
Oricare dintre termenii externi ( S P ) care apare ca fiind distribuit in concluzie trebuie
sa apara ca fiind distribuit si in premisa din care provine.

2.
Legi referitoare la calitatea propozitiilor categorice.
a.
Pentru un silogism valid cel putin o premisa trebuie sa fie afirmativa
b.
Dintr-o premisa afirmativa si alta negativa rezulta o concluzie negativa.
c
Din doua premise afirmative rezulta o concluzie afirmativa
in caz contrar silogismul este nevalid.
3.
Legile referitoare la cantitatea propozitiilor categorice.
a.
Intr-un silogism valid cel putin o premisa trebuie sa fie universala in caz contrar
silogismul este nevalid.
b.
Dintr-o premisa universala si alta partiala rezulta o concluzie particulara.
c.
din doua premise universale concluzia poate fi universala sau particulara