In jurul anului 1900, cercetatorul Paul Ehrlich a descoperit posibilitatea organismului de a distinge

intre celulele proprii corpului si cele straine. Acest mecanism vital permite organismului sa identifice
substantele potential periculoase, straine si sa le distruga, fara a-si face singur rau. In cazul bolilor
autoimune, acest mecanism nu functioneaza corect.

Tulburarile sistemului imunitar

Sistemul imunitar uman consta dintr-o interactiune complexa a diferitelor celule si organe, prin care
sunt detectate si distruse substantele straine, dar si propriile celule care nu mai functioneaza. Fara
sistemul imunitar nu am putea supravietui la urma urmei, suntem inconjurati de microorganisme
potential patogene, precum bacterii, virusi si ciuperci. Insa procesele de aparare pot fi perturbate in
doua directii, iar ambele pot fi urmate de disfunctionalitati si boli:

Imunodeficienta: Apasarea nu mai este suficient de puternica, spre exemplu in cazul

imunodeficientei congenitale sau atunci cand sistemul imunitar este destabilizat de boli
cronice sau medicamente.

Autoimunitatea: Apararea lucreaza in exces si ataca tesuturile propriului organism.

Sistemul imunitar
Apararea este in continua actiune in special sub forma celulelor albe din sange si a
imunoglobulinei pe care o formeaza. Patruleaza prin corp, in incercarea de detectare a posibilelor
pericole si distrugerea agentilor patogeni, inainte ca acestia sa poata provoca pagube. Pentru
aceasta, sunt folosite doua sisteme: apararea innascuta, nespecifica si cea specifica, dobandita (sau
adaptiva), care colaboreaza intre ele:

Apasarea nespecifica: Aceasta include bariere precum pielea si mucoasa, care se opun
patrunderii prea usoare a agentilor patogeni. Insa daca dusmanii reusesc sa depaseasca
obstacolele impuse de organism, trecerea lor este semnalizata de diferite celule mesageri
asa-numitele interleukine, care semnalizeaza prezenta pericolului si solicita ajutor. Local se
observa inflamatii ca forma de reactie.

Exista si celule care distrug rapid orice corp strain. Pentru a nu cadea victime propriei distrugeri,
celulele sunt prevazute pe suprafata lor cu anumite elemente de identificare, asa numitul Complex
major de histocompatibilitate. Datorita acestuia, isi dovedesc apartenenta la organism si isi mentin
protectia impotriva actiunii de distrugere. Marea parte a infectiilor este combatuta cu succes
multumita acestui sistem.

Apararea specifica: Aceasta unitate speciala are capacitatea de a combate organizat agentii
patogeni. Pentru aceasta, sunt folosite baze de date in care sunt stocate semnalmentele

tuturor agentilor patogeni care au atacat vreodata organismul. Acestea sunt stocate in
"celule de memorie". "Amprentele raufacatorilor" constau in antigenele de pe suprafata lor,
care sunt recunoscute de anticorpi (imunoglobulina) in urma primului contact cu organismul
si apoi iar si iar. Astfel, este posibila o reactie de aparare rapida, constand in distrugerea
agentilor patogeni inainte de a produce pagube. Potrivit acestui principiu functioneaza si
vaccinurile: sunt introdusi in corp virusi inactivi (si inofensivi), iar corpul produce anticorpi
impotriva antigenelor. Iar mai tarziu, daca agentul patogen propriu-zis patrunde in organism,
acesta est recunoscut rapid si distrus.
Pe cat de eficient este sistemului imunitar pentru propriul organism, pe atat de periculos poate fi
atunci cand mecanismele de regularizare nu mai functioneaza si isi indreapta armele impotriva
propriilor tesuturi. Un membru important al apararii este format din celulele T, care sunt formate in
copilarie si adolescenta sa verifice si sa recunoasca elementele de identificare ale complexului
major de histocompatibilitate.

Cum apar bolile autoimune?

Din motive neelucidate pana in prezent, aceste celule T se pot transforma in sabotori: in loc sa atace
intrusii straini, se napustesc asupra tesuturilor corpului si le distrug celulele. In acest proces reusesc
sa atraga in lupta si alte celulele de aparare, astfel ca structurile proprii organismului sunt tratate
precum celulele straine, fiind supuse unui atac in masa.
Imunoglobulina indreptata impotriva propriilor tesuturi poarta numele de auto-anticorpi. Forta de
recupera a organismului incearca sa faca fata si sa reduca daunele insa mai devreme sau mai
tarziu, organul atacat devine nefunctional.
O alta urmare a acestei disfunctii a sistemului imunitar indreptat impotriva propriului organism, este
acela ca acesta nu mai are suficienta forta pentru a face fata atacurilor din exterior. Astfel, agentii
patogeni din exterior si celulele canceroase din interior se pot multiplica, iar simptomele
imunodeficientei devine si ele tot mai numeroase.

Factorii genetici si factorii de mediu

Printre cauzele aflate in spatele acestor boli, sa banuieste a fi o combinatie intre sensibilitatea
genetica, innascuta si anumiti factori de mediu, care declanseaza boala, cum ar fi stresul, sarcina,
infectiile, insa doar in randul persoanelor cu predispozitie genetica pentru dezvoltarea unei boli
autoimune.
Motivele si momentul declansarii bolii sunt inca neclare. Se cunoaste insa faptul ca anumiti agenti
patogeni pot declansa boala atunci cand suprafata acestora seamana foarte mult cu structura
celulelor proprii organismului. Astfel, sistemul imunitar produce anticorpi impotriva germenilor, iar
acestia ataca si celulele proprii.

Acesta este si cazul febrei reumatice: anticorpii indreptati impotriva anumitor streptococi (ex:
scarlatina) incep sa atace ulterior si tesuturile articulatiilor, renale si ale inimii. Insa si aceasta situatie
este conditionata de predispozitia genetica.
Parerile sunt impartite in ceea ce priveste aspectul psihic, atat in combaterea cat si in progresul bolii,
si chiar in declansarea acesteia.

Urmari severe
Bolile autoimune se declanseaza de regula la varste cuprinse intre 20 si 50 de ani. Simptomele
difera si ele in functie de tesuturile care sunt afectate de procesul autoimun si de inflamatie. In
prezent se cunosc aproximativ 60 de boli autoimune, care sunt limitate fie strict la anumite organe
(specificitate de organ) sau care se manifesta la nivelul intregului organism (sistemic). Spre exemplu
prin atacarea vaselor, a articulatiilor sau a tesutului conjunctiv. Formele pot aparea impreuna, in
combinatie (intermediar).

Iata cateva exemple de tesuturi afectate:

Boli autoimune cu specificitate de organ: Diabet zahar tip 1 (pancreas), scleroza multipla
(celulele nervoase), glomerulonefrita (rinichi), tiroidita Hashimoto (tiroida), boala GravesBasedow sau gusa exoftalmica (tiroida), gastrita cronica (stomac), colita ulcerativa (colon),
vitiligo (piele), boala Addison (glandele adrenale)

boli autoimune sistemice: sindrom Churg-Strauss (vasculita, astm, rinita), poliartrita

reumatoida (tesut conjunctiv, articulatii si tendoane), psoriazis (piele, articulatii, unghii).

Diagnosticarea este posibila prin stabilirea anticorpilor din sange. Tipul celor verificati depinde de
simptome si suspiciunile medicului. Pe cat este de complex tabloul simptomatic, pe atat de variat
este tratamentul. Astfel, sunt implicati internisti, dermatologi, reumatologi, neurologi sau
endocrinologi. Nu pot fi stabilite cai de tratament general valabile deoarece acestea difera in
functie de boala. Atunci cand sunt afectate organe individuale precum pancreasul sau glanda tiroida,
disfunctiile trebuie compensate, spre exemplu prin injectarea de insulina.
Pentru reducerea activitatii sistemului imunitar, sunt folosite imunosupresivele, cum este cortizonul;
cu toate acestea, amortizarea este nespecifica, astfel ca sunt suprimate si mecanismele de aparare
sanatoase. In numeroase cazuri se apeleaza si la medicamentele antiinflamatoare. Tratamentele de
vindecare sunt posibile numai in cazuri izolate, spre exemplu prin transplantul celulelor stem in cazul
pacientilor care sufera de diabet zaharat.

Protejarea apararii?

O echipa de cercetatori din Australia impreuna cu un grup de oameni de stiinta din Braunschweig
(Germania) par sa se apropie de realizarea unui vis mai vechi si anume, gasirea unui tratament:
cercetatorii au descoperit un mecanism de control prin care sistemul imunitar poate fi resetat.
Acestia spera sa poata obtine un medicament care sa opreasca boala autoimuna deja declansata.
Cu toate acestea, mai este nevoie de ani de zile pentru dezvoltarea si aprobarea unui astfel de
tratament.
Cercetatorii britanici au reusit de curand sa decodifice mecanismul prin care placenta femeilor
insarcinate reuseste sa impiedice sistemul imunitar al mamei sa atace fatul nenascut, care este
propriu-zis un corp strain. Se pare ca pe suprafata placentei exista anumite proteine care o fac
invizibila pentru celulele de aparare.
Drept urmare, cercetatorii incearca acum sa foloseasca aceste celule in tratarea bolilor autoimune
testele sunt deja in desfasurare.
In ce masura pot fi prevenite bolile autoimune (ex: daca alti membri ai familie sufera de aceasta
boala), reprezinta un subiect de discutie, pentru care nu s-a gasit inca nici un raspuns.